romania avantaje si dezavantaje dupa integrarea in ue
Post on 27-Dec-2015
106 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
ROMANIA
AVANTAJE SI
DEZAVANTAJE DUPA
INTEGRAREA IN UE
PURCEA ALEXANDRU-VASILE Anul III I.E.I Gr. 1431/2
În ultimii 60 de ani, “proiectele de organizare a
spaţiului european nu au lipsit şi minţile cele mai
luminate ale continentului au reflectat la aceasta. De la
“Planul Schuman”, la “Casa Europeană”, de la “Europa
de la Atlantic la Urali”, la “Europa regiunilor”, ca să luăm
numai câteva exemple din perioada postbelică.
Încercările de a defini unitar acest spatiu geo-strategic,
cu o unitate de civilizaţie atât de puternic conturată, nu
au dus lipsă nici de nobile idealuri, nici de idei practice .”
Uniunea Europeană este rezultatul cooperării
dintre 6 ţări europene – Belgia, Germania, Italia,
Franţa, Luxemburg şi Olanda – având la baza
finalităţi preponderant economice.
Motivele constituirii Uniunii Europene se regăsesc
atât în nevoia asigurării unei ordini şi stabilităţi în
spaţiul European, dar şi datorită fundamentelor
întâlnite în trecut la Machiavelli, Hobbes, Locke şi
Kant, precum şi în expandarea uzanţei de stat-
naţiune, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea
Au existat mai multe valuri de aderare: 1971, 1981,
1986, penultimul val fiind la 1 ianuarie 2007, atunci
când şi Romania a fost acceptată în marea familie
europeană. Chiar dacă s-a vorbit de o “familie
europeană”, termeni care implică ideea de unitate şi
coeziune, comunitatea europeană nu a fost lipsită de
controverse şi animozităţi, din partea unor mari puteri
europene.
Un exemplu concret îl constituie aderarea Marii
Britanii, care a dat naştere la aprige dezbateri pe
această temă. Această amalgamare de state a
constituit o “Piaţă Comună” cu un real succes, în
jurul unor state cu economii puternice. Alte ţări, cu
un nivel economic mai scăzut, au devenit membre
ale “Pieţei Comune” cu mult înainte, datorită
adeziunii la NATO.
Uniunea Europeană implică o serie de politici
monetare, sociale, fiscale, comerciale, etc. Totodată,
se implementează o politică de solidaritate în
interiorul comunitatii. Libera circulaţie a bunurilor,
serviciilor şi a capitalurilor trebuie să creeeze
atmosfera necesară şi armonioasă a factorilor de
producţie şi uniformizarea condiţiilor circulaţiei.
Există cel puţin trei beneficii clare ale integrării în
UE:
a)securitatea (economică, strategică, a resurselor);
b) prosperitatea (a participa în acest cadru select este
un avantaj);
c) obţinerea unui standard de civilizaţie superior.
Nici un stat membru nu a pierdut aceste beneficii
după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât
alţii. Din punctul de vedere a unor politicieni, se poate
vorbi de o criză de comunicare în privinţa integrării în
Uniunea Europeană, care este percepută ca o instituţie
“dură”, mai ales în ceea ce priveşte activitatea
Comisiei Europene.
Cifrele arata ca UE a exportat in tarile Europei
Centrale si de Est mai mult decit a importat de acolo.
Totodata, forta de munca din aceste tari acopera golurile
de baza pe piata fortei de munca din Vest. Referitor la
Romania, specialisti cu inalta calificare in domeniul IT
sunt angajati de firme in Germania si in alte tari, iar multi
tineri si tinere din romania asigura functionarea
serviciilor in unele spitale, hoteluri si restaurante din
tarile dezvoltate ale Uniunii Europene
Diverse calcule arata ca in ipoteza inregistrarii de
catre romania a unei rate medii de crestere pe termen
lung de 5%, in conditiile in care in UE rata de crestere
medie ar fi de 2%, ar fi necesari cca. 20 de ani pentru
a ajunge la jumatatea din nivelul mediu al venitului pe
locuitor in UE, iar ajungerea din urma in ceea ce
priveste venitul pe locuitor (la paritatea puterii de
cumparare) ar fi posibila nu inainte de 45 de ani.
Intrarea in UE nu reclama atingerea nivelului mediu al
venitului pe locuitor (asa cum arata experienta unor tari
ca Portugalia si Grecia), dar asemenea cifre infatiseaza
marimea decalajelor si provocarea istorica pentru
Romania.
Agricultura
Concesiile asimetrice ale Acordului de Asociere cu
UE au protejat multe din produsele agricole româneşti
de competiţia cu cele europene
Agricultura României nu va putea face faţă rigorilor fără
o intervenţie puternică din partea statului pentru a
rentabiliza acest sector.
Agricultura, a cărei producţie se bazează pe ferme
mici , folosind în mod intensiv munca, va
trebui să facă faţă celei mai mari restructurări de forţă de
muncă, deci o bună parte din costul
integrării va fi plătit de cei angajaţi în agricultură. Pe
lângă şomaj mai pot exista şi costuri
psihologice sau de transfer.
Industria
Avantajul comparativ cu UE în ceea ce priveşte industria
are un trend accentuat descrescător.
În ceea ce priveşte industria chimică aceasta va
avea de pierdut, în condiţiile în care,
procentul importurilor din UE a rămas constant,
însă exporturile de produse chimice au scăzut de
mai mult de două ori în ultimii cinci ani.
Industriile materialelor plastice, pielariei şi articolelor din
piele şi a celulozei şi hârtiei sunt slab performante,
România fiind la acest capitol mai puţin competitivă decât
oricare din ţările CEFTA (Acordul Central European al
Comertului Liber)
Industria lemnului şi prelucrătoare este într-o
situaţie de avantaj comparativ cu ţările UE, menţinând
acest trend prin investiţii în tehnologie şi atragere de
capital.
În domeniul industriei metalurgice, maşini şi
echipamente, dacă se va menţine trendul
exporturilor de tehnologii, România va avea de
câştigat în acest domeniu dupa momentul
integrării.
Cercetarea
La nivel guvernamental, cercetarea şi dezvoltarea au o
susţinere totuşi slabă, în România
ponderea cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea în PIB
fiind mai mică de 4-5 ori decât cea a
ţărilor UE, mai mică chiar decât în celelalte ţări vecine
României.
La capitolul educaţie România este în urma mediei UE
la număr de studenţi/locuitor, cei mai
buni plecând peste hotare. Cu toate acestea, îmbinarea
dintre cercetare, dezvoltare şi educaţie poate
da rezultate spectaculoase.
Concluzii:
Dupa integrarea in UE Romania are o serie de beneficii cum r
fi:
Libera circulatie in interiorul uniunii
Dreptul la munca in oricare stat membru
Accesul la fonduri europene pentru dezvoltare si
modernizare.
Drepul de a alege si a fi ales in Parlamentul European, plus o
serie de alte beneficii de natura economica, sociala sau
politica.
Sa nu uitam insa ca suntem incompetenti in a atrage fondurile
europene nerambursabile.
Urmeaza sa contribuim din PIB la bugetul uniunii, sa returnam
infinitele imprumuturi catre FMI si Banca Europeana, iar dupa
ce vom adera la moneda unica economia Romaniei va avea si
mai mult de suferit.
Avand in vedere ca alte state(mult peste nivelul nostru) vor sa
se retraga din uniune, ar trebui sa ne gandim la consecintele
aderarii si la costurile ei,nu doar la putinele beneficii pe care
aceasta le aduce!
Bibliografie
Dăianu D., Vrânceanu R., - „România şi Uniunea
Europeană”, Editura Polirom, Bucureşti,
2003.
Bibere O., – „Uniunea Europeană între real şi
virtual”, Editura ALL POLITIC, Bucureşti, 2003.
VA MULTUMESC!
top related