rezumat.tapaloaga dana
Post on 15-Dec-2014
81 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT
«Cercetări de micromorfometrie computerizată asupra spermatozoizilor de la vier»
Printre metodele biotehnice şi biotehnologice de mare actualitate şi de perspectivă
în optimizarea şi dirijarea procesului de reproducţie la animale, (concomitent cu
accelerarea ritmului de ameliorare a acestora), alături de sincronizarea căldurilor şi
diagnosticul precoce al gestaţiei se află şi însămânţările artificiale.
Aplicarea însămânţărilor artificiale face posibilă verificarea produsului seminal
înainte de utilizarea vierilor tineri la reproducţie, ceea ce reprezintă o garanţie a calităţii
materialului biologic.
Prin utilizarea însămânţărilor artificiale, progresul genetic este considerabil
accelerat. În primul rând, luând în calcul utilizarea unui vier prin montă, acesta poate
fecunda circa 80-100 scroafe anual, în timp ce prin însămânţări artificiale, de la acelaşi
vier se pot obţine aproximativ 2000 de doze pe an, ceea ce reprezintă 1000 de scroafe
dublu însămânţate. Dacă se trece la sistemul de unică inoculare, acest număr se dublează.
Consecinţa imediată este reducerea vierilor de calitate uneori îndoielnică care populează
complexele de producţie. Reducând acest număr, se pot utiliza numai vieri extrem de
valoroşi, crescând foarte mult presiunea de selecţie.
În sens larg, însămânţările artificiale reprezintă un proces biotehnic complex, care
constă în recoltarea spermei de la un reproducător mascul şi depunerea acesteia cu
ajutorul unui instrumentar adecvat în organele genitale ale unei femele în călduri.
Prima încercare a omului de a introduce sperma unui reproducător mascul în
organele genitale ale unei femele, s-a făcut la cabaline, în secolul al XIV-lea, de către un
trib arab. Operaţiunea s-a desfăşurat pe ascuns şi a constat în recoltarea spermei cu
ajutorul unui burete, care a fost introdus în vaginul unei iepe montată de un armăsar
foarte valoros, aparţinând unui trib inamic. Sperma astfel recoltată a fost folosită la
însămânţarea altei iepe în călduri, în dorinţa de a avea descendenţi de la un reproducător
pe care nu-l puteau folosi altfel.
În secolul al XVII-lea sunt semnalate în diverse scrieri observaţii referitoare la
însămânţări artificiale practicate la viermii de mătase. În aceeaşi perioadă (1677),
studentul Hamm din Leyda, descoperă la microscop spermatozoizii, pe care i-a denumit
“animalicule”. În secolul următor, Ludwig Jakobi a efectuat prima însămânţare artificială
la păstrăvi.
La mamifere, recoltarea şi însămânţarea artificială s-au efectuat abia la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, când călugărul italian Lazzaro Spallanzani a recoltat spermă prin
masturbare, de la un câine şi a inoculat-o la o căţea în călduri; după 62 de zile a obţinut 3
căţei vii.
Cercetări cu caracter aplicativ s-au realizat în secolul al XIX-lea, la cabaline, în
urma cărora englezul Heape a constatat că după însămânţarea cu spermă proaspătă a 4
iepe, 3 iepe au rămas gestante. Depăşirea stadiului experimental s-a realizat în a doua
jumătate a secolului al XX-lea, când după perfecţionarea tehnicilor de recoltare şi
conservare a spermei, însămânţarea artificială şi-a găsit o largă aplicare în ţările cu
zootehnie performantă.
Studii aprofundate, bazate pe cercetări experimentale au fost efectuate de
fiziologul Ilia Ivanov, care poate fi considerat fondatorul modern al însămânţărilor
artificiale. El a pus bazele teoretice şi practice ale însămânţărilor artificiale, mai întâi ca
mijloc profilactic de prevenire a bolilor infecţioase şi parazitare transmisibile prin montă
şi ulterior ca metodă de ameliorare a animalelor. A elaborat, împreună cu o serie de
specialişti formaţi sub îndrumarea lui, studii valoroase privind: biochimia spermei,
perfecţionarea aparaturii, a instrumentarului, a tehnologiei însămânţărilor artificiale.
La suine, însămânţările artificiale s-au extins mai mult decât la taurine, după ce s-
au organizat unităţi de creştere de mare capacitate. Actualmente, în foarte multe ţări s-a
trecut la generalizarea însămânţărilor artificiale la suine, aşa cum este cazul Japoniei,
Germaniei, Elveţiei şi S.U.A. Cu toate că în România primele însămânţări artificiale la
suine au debutat în anul 1955, metoda a rămas localizată aproape în întregime la nivelul
complexelor industriale de creştere a porcilor, neglijându-se efectivele de femele din
gospodăriile private şi fermele familiale.
Însămânţările artificiale s-au extins în practică datorită numeroaselor avantaje de
ordin zootehnic, economic, sanitar veterinar şi ştiinţific existând însă şi câteva
dezavantaje, care apar însă în cazul aplicării incorecte a acestei biotehnici.
Extinderea în producţie a însămânţărilor artificiale presupune un control
permanent al indicilor materialului seminal, pe baza unor spermograme adaptate
particularităţilor sexuale ale vierilor. Însă, indiferent dacă se aplică însămânţare artificială
sau montă trebuie efectuat periodic controlul reflexelor sexuale şi spermograma vierilor
de reproducţie.
Plecând de la aceste considerente, în lucrarea de faţă ne-am propus să
aprofundăm aspecte legate de citomorfologia spermatozoizilor de vier în diferite situaţii,
la masculii aparţinând raselor crescute în Romsuintest Periş S.A.
CUPRINS
CAPITOLULPARTEA I-A INTRODUCTIVĂIntroducere
Capitolul 1. Coordonarea neuro-endocrină a funcţiei de reproducere la vier
1.1. Comportamentul sexual la vier
1.2. Morfofiziologia spermatogenezei la vier
Capitolul 2. Principalele însuşiri cantitative şi calitative ale spermei de la vier
Capitolul 3. Cercetări anterioare privind însuşirile producţiei spermatice la vier
PARTEA A II-A CERCETĂRI PROPRII
Capitolul 4. Scopul cercetării, materialul biologic studiat şi metoda de lucru
4.1. Scopul cercetării
4.2. Materialul biologic studiat
4.3. Metoda de lucru
4.3.1. Metoda de lucru pentru aprecierea
parametrilor spermogramelor uzuale
4.3.2. Metoda de lucru pentru aprecierea
parametrilor morfometrici ai spermatozoidului
Capitolul 5. Rezultate privind valorile parametrilor spermogramelor uzuale în
funcţie de rasă
5.1. Volumul ejaculatului
5.2. Mobilitatea spermatozoizilor
5.3. Concentraţia spermei
5.4. Gradul de aglutinare
Capitolul 6. Rezultate privind valorile parametrilor morfometrici ai
spermatozoizilor în funcţie de rasă
6.1. Lungimea totală
6.2. Lungimea capului
6.3. Lungimea cozii
6.4. Lăţimea capului
6.5. Indicele de format al capului
6.6. Indicele de format al corpului
6.7. Valorile suprafeţei şi volumului capului
spermatozoidului în funcţie de rasă
Capitolul 7. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii
spermogramelor uzuale în funcţie de rasă
Capitolul 8. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii morfometrici
ai spermatozoizilor în funcţie de rasă
Capitolul 9. Rezultate privind valorile parametrilor spermogramelor uzuale în
funcţie de vârstă
9.1. Volumul ejaculatului
9.2. Mobilitatea spermatozoizilor
9.3. Concentraţia spermei
9.4. Gradul de aglutinare
Capitolul 10. Rezultate privind valorile parametrilor morfometrici ai
spermatozoizilor în funcţie de vârstă
10.1. Lungimea totală
10.2. Lungimea capului
10.3. Lungimea cozii
10.4. Lăţimea capului
10.5. Indicele de format al capului
10.6. Indicele de format al corpului
10.7. Valorile suprafeţei şi volumului capului
spermatozoidului în funcţie de vârstă
Capitolul 11. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii
spermogramelor uzuale în funcţie de vârstă
Capitolul 12. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii
morfometrici ai spermatozoizilor în funcţie de vârstă
Capitolul 13. Rezultate privind valorile parametrilor spermogramelor uzuale în
funcţie de regimul de recoltare
13.1. Volumul ejaculatului
13.2. Mobilitatea spermatozoizilor
13.3. Concentraţia spermei
13.4. Gradul de aglutinare
Capitolul 14. Rezultate privind valorile parametrilor morfometrici ai
spermatozoizilor în funcţie de regimul de recoltare
14.1. Lungimea totală
14.2. Lungimea capului
14.3. Lungimea cozii
14.4. Lăţimea capului
14.5. Indicele de format al capului
14.6. Indicele de format al corpului
14.7. Valorile suprafeţei şi volumului capului
spermatozoidului în funcţie de regimul de recoltare
Capitolul 15. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii
spermogramelor uzuale în funcţie de regimul de recoltare
Capitolul 16. Rezultate privind corelaţiile fenotipice între parametrii
morfometrici ai spermatozoizilor în funcţie de regimul de recoltare
Capitolul 17. Concluzii şi recomandări
17.1. Concluzii
17.2. Recomandări
Bibliografie
În 1957, J.A. Laing spunea următoarele cuvinte legate de reproducţia suinelor:
„...fertilitatea suinelor aparent normale fiziologic, care sunt întreţinute în condiţii
ce ar putea fi definite ca optime, este mult mai scăzută decât ar putea fi în realitate...”.
Acest lucru înseamnă că există încă multe rezerve şi posibilităţi în vederea
maximizării fecundităţii suinelor cu toate că, în ultimii 25 de ani s-a acumulat un volum
impresionant de date ce încearcă să explice şi interpreteze esenţa procesului reproductiv
la această specie.
Biotehnologiile moderne, conexe reproducţiei animalelor domestice – şi nu numai
– se bazează în mod nemijlocit, în prezent şi în viitorul previzibil, pe descifrarea şi
înţelegerea cât mai profundă a mecanismelor ce dirijează dezvoltarea, maturarea şi
evoluţia celulelor sexuale.
Astfel, în ciuda progreselor remarcabile din acest domeniu, care au condus la
elucidarea unor aspecte biologice şi fiziologice de importanţă deosebită şi care s-au
concretizat, nu de puţine ori, în practica zootehnică a ameliorării animalelor, eficienţa
procedeelor uzuale biotehnologiilor de reproducţie este şi la ora actuală extrem de scăzută
şi deci, cu implicaţii economice adesea negative.
Pornind de la realitatea obiectivă că peste 95% din totalul eforturilor de cercetare
din acest domeniu a fost depus în exclusivitate pentru studiul speciei bovine, am
considerat că, prin abordarea unei tematici actuale, prezenta lucrare poate să îşi aducă o
modestă contribuţie la elucidarea unor aspecte ce pot să fundamenteze anumite procese
biotehnologice, la o specie mai puţin studiată din acest punct de vedere şi anume, specia
suine.
În acelaşi context, nu este mai puţin adevărat, că efortul cercetătorilor a fost
direcţionat, aşa cum era şi normal, de cerinţele pieţei, care în ultimii 40 de ani şi-a
focalizat atenţia spre posibilităţile de optimizare a procesului reproductiv la bovine,
specie caracterizată, după cum se ştie, printr-un interval între generaţii mare şi deci
mijloace de ameliorare limitate de factorul timp.
Pe de altă parte, suinele, datorită înaltului grad de industrializare a producţiei
reproducţiei şi astfel, posibilităţilor aparte de ameliorare într-un ritm accelerat, au fost
considerate animale la care efortul cercetării biotehnologice a fost, multă vreme
neprofitabil şi puţin aplicabil imediat în practica zotehnică.
Se pare însă, că în ultimii 15 ani, această optică a suferit o oarecare modificare,
întrucât, s-a ajuns la concluzia că şi în domeniul ameliorării suinelor, biotehnologiile de
reproducţie pot să-şi aducă o contribuţie deloc neglijabilă, la creşterea eficienţei
economice globale. Este de asemenea incontestabil faptul, că este puţin probabil ca
biotehnologiile de reproducţie moderne – cum sunt însămânţările artificiale – vor atinge o
răspândire comparabilă celei existente în industria creşterii bovinelor. Totuşi, accelerarea
progresului genetic, precum şi dezvoltarea şi extinderea activităţii unor companii
multinaţionale, al căror obiect de activitate este reprezentat strict de comercializarea
materialului de prăsilă suin, a condus la o amplificare fără precedent a mişcării
efectivelor dintr-o ţară în alta, sau chiar de pe un continent pe altul.
Într-o atare conjunctură, la care adăugăm şi restricţiile tot mai severe privind
operaţiunile de import / export cu animale vii, devine tot mai populară şi agreată ideea
dezvoltării rapide a unui comerţ cu doze de material seminal ca vectori ai progresului
genetic şi implicit ai dezvoltării producţiei de carne de porc. Avantajele unui asemenea
sistem comercial, dacă avem în vedere chiar şi numai câteva aspecte, ar fi:
- reducerea masivă a cheltuielilor de transport, care se ridică la cifre fabuloase
în cazul comerţului cu animale vii;
- scăderea sau chiar anularea pierderilor prin mortalităţi survenite pe parcursul
transportului, pierderi direct proporţionale cu distanţa dintre expeditor şi
destinatar-beneficiar;
- reducerea, sau chiar eliminarea cheltuielilor vizând carantinizarea, mai ales
într-un sistem în care, acest aspect este extrem de neomogen, fiind prevăzut în
legislaţia fiecărei ţări într-o formă mai mult sau mai puţin coerentă;
- evitarea unui imens aparat birocratic implicat în comerţul mondial cu animale;
- accelerarea şi intensificarea comerţului internaţional cu gene, aspect benefic
pentru tendinţele legitime ale consumatorului de a atinge standarde de
civilizaţie cât mai avansate, standarde, care nu în ultimul rând, depind de
gradul de satisfacere a cererii de alimente;
- posibilitatea uniformizării şi standardizării rapide a cerinţelor şi exigenţelor de
natură sanitară veterinară referitoare la materialul biologic comercializat;
- reducerea semnificativă a riscurilor legate de posibilitatea importului, alături
de materialul biologic şi a afecţiunilor tipice zonei de provenienţă sau ţării
exportatoare.
Având în vedere toate aceste aspecte, prezenta lucrare îşi propune să aprofundeze
cercetările referitoare la materialul seminal suin (spermatozoizi de vier), prezentând ca
substrat bazal progresul accelerat al informaticii, pentru ca în final, să poată fi pusă la
dispoziţia acelor cercetători din domeniu care au dedicat ani, sau zeci de ani din viaţă
unei IDEI.
Rolul însămânţărilor artificiale în eficientizarea industriei creşterii porcinelor este
un subiect extrem de controversat întrucât, această biotehnică îşi manifestă efectele şi
avantajele, cu precădere în sistemele de producţie integrate (Bichard şi Seidel, 1983). Din
acest motiv, specialiştii nu discută concret despre avantajele însămânţărilor artificiale în
creşterea porcilor ci, doar de avantaje potenţiale. Dintre acestea le amintim pe
următoarele, neavând pretenţia că lista ar fi încheiată:
- reducerea costurilor legate de procesul reproductiv, la nivelul fermelor
comerciale;
- îmbunătăţirea ratei progresului genetic în fermele de elită;
- creşterea acurateţei procesului de testare după descendenţi;
- reducerea rapidă a diferenţelor de valoare genetică existentă între fermele de
elită şi cele comerciale;
- creşterea gradului de biosecuritate;
- dezvoltarea schimburilor internaţionale de material genetic;
- posibilitatea adoptării unor scheme de fătări grupate etc.
Din aplicarea corectă şi competentă a acestei biotehnici decurg şi alte avantaje
reale ale utilizării însămânţărilor artificiale la această specie:
-obţinerea unor performanţe productive sporite / animal abatorizat;
-posibilitatea obţinerii unei cărni cu calităţi deosebite;
-uniformizarea produselor de abator conform cererii consumatorilor.
În afară de importanţa ce trebuie acordată materialului seminal folosit în cadrul însămânţărilor artificiale, noi biotehnologii conexe şi-au făcut simţită prezenţa. Printre acestea, rezultatele consistente din domeniul separării populaţiilor de spermatozoizi purtători de cromozomi Y sau X, în materialul spermatic provenit de la vier, sunt de dată destul de recentă (Johnson şi colaboratorii în 1989, Johnson în 1991) şi au fost luate în considerare întrucât există deja date concludente în ceea ce priveşte rata fertilităţii. Procesul separării spermatozoizilor Y şi X se bazează, în principiu, pe diferenţele dintre aceştia cu privire la cantitatea totală de ADN pe care cei doi cromozomi o deţin.
Dificultatea separării spermatozoizilor de vier Y şi X se datorează faptului că această diferenţă de conţinut ADN nu depăşeşte 3,4 – 3,6% aspect ce se repercutează asupra preciziei separării, care la sperma de vier nu depăşeşte 30 – 60% (Johnson, 1992). Unul dintre marile neajunsuri ale sistemului este legat de viteza de separare care este insuficient de mare (în medie 400000 celule spermatice / oră) pentru a permite producerea pe scară largă a dozelor de inseminare transcervicală. Astfel, este practic exclusă utilizarea pe scară largă a unor doze astfel condiţionate, însă ele ar putea dobândi o valoare aparte dacă materialul spermatic, astfel prelucrat, ar fi dirijat spre programele de producere „in vitro” a embrionilor acestei specii.
Materialul biologic pe care s-au derulat analizele de micromorfometrie computerizată este reprezentat de materialul seminal recoltat de la vierii din unitatea S.C.
ROMSUINTEST S.A. Periş, vieri aparţinând raselor Marele alb şi Landrace, precum şi vieri din linia L.S. – 345 Periş şi hibrizi Dalland.
Rasa Marele alb (Large White) s-a format în Anglia, prin încrucişări complexe, în diferite etape, între suinele locale englezeşti şi rasele Micul alb, Essex, Chinezesc cu mască şi Napolitană. Denumirea de Marele alb s-a atribuit în anul 1868, după stabilirea standardului rasei, fiind considerată şi în prezent ca rasa cea mai bine consolidată genetic. Pe lângă încrucişare, la formarea acestei rase s-au utilizat selecţia şi chiar consangvinizarea.
Datorită însuşirilor sale, rasa s-a răspândit repede în foarte multe ţări, având o capacitate mare de aclimatizare. A contribuit la formarea multor rase, din diverse ţări, cum ar fi: Landrace în Danemarca, Edelschwein în Germania, Chester- White în America, Alb ucrainian în Ucraina etc., şi stă la baza diverselor scheme de încrucişare pentru producerea de metişi industriali sau de hibrizi. În ţara noastră această rasă are ponderea cea mai mare (cca. 44%) din totalul raselor pure de suine.
Rasa Marele alb este de talie mare, cu masa corporală de asemenea mare, robustă, de culoare albă şi cu conformaţie corporală armonioasă. Înălţimea la grebăn la animalele adulte, variază între 85-90 cm, iar greutatea corporală între 200-240 kg.
Capul este potrivit de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt de mărime mijlocie, purtate înainte şi uşor lateral. Trunchiul este lung, larg şi adânc, iar spinarea, şalele şi crupa sunt lungi, largi şi bine îmbrăcate în musculatură. Linia superioară este dreaptă, sau uşor lăsată la femelele cu mai multe gestaţii. Şuncile posterioare sunt bine dezvoltate, iar membrele sunt puternice şi fără defecte de aplomb. Tipul morfo-productiv este de carne.
Prolificitatea este foarte bună, fiind de 11 purcei, cu greutatea medie la naştere de 1,250 kg, înregistrându-se şi cazuri mai rare cu 15-20 purcei la fătare. Fecunditatea este bună, între 85-90 %, iar capacitatea de alăptare foarte bună, între 40-50 kg, cu o medie de 42,5 kg în unităţile cuprinse în controlul oficial al producţiei. Scroafele sunt bune mame, ducând până la înţărcare 9,3 purcei, cu o greutate medie de 4,56 kg (vârsta de 35 zile). Precocitatea este de asemenea foarte bună, tineretul de prăsilă atingând greutatea corporală corespunzătoare pentru reproducţie (110-120 kg) la vârsta de 8-9 luni. La aceeaşi vârstă, sau mai devreme, animalele se pot valorifica pentru sacrificare (la 105-110 kg).
În perioada de testare (91-182 zile), tineretul realizează un spor mediu zilnic cuprins între 620-660 g, cu un consum specific de concentrate situat între 2,9-3,2 kg. Proporţia de carne în carcasă, la indivizii sacrificaţi la vârsta de 182 zile este de cca. 70%, iar suprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi este între 30-32 cm2.
Rasa Marele alb se creşte cu rezultate foarte bune atât în sistemul intensiv – industrial cât şi în cel gospodăresc, valorificând bine aproape toate categoriile de furaje, inclusiv masa verde. În exploatarea pe păşuni se are în vedere sensibilitatea animalelor la acţiunea razelor solare şi la frig.
Rasa Marele alb este utilizată la ameliorarea efectivelor locale de suine şi este introdusă în toate schemele de încrucişare în vederea obţinerii metişilor destinaţi îngrăşării. Este încadrată în categoria raselor „materne”, care prin încrucişarea cu rasa
Landrace (masculi), duce la obţinerea de scrofiţe metise F1. Aceeaşi categorie de metişi se pretează la obţinerea baconului.
Rasa Landrace s-a format în Danemarca prin încrucişarea suinelor locale daneze cu mai multe rase albe, cu predominarea rasei Marele alb, într-o perioadă mai lungă de timp, cuprinsă între anii 1850-1907. La formarea acestei rase, pe lângă încrucişare şi o selecţie riguroasă a exemplarelor, în direcţia producţiei de carne, s-a adăugat şi o creştere dirijată a reproducătorilor, utilizându-se o alimentaţie bazată pe lapte ecremat şi furaje concentrate, în care a predominat orzul.
În procesul de selecţie s-a pus accent pe îmbunătăţirea precocităţii şi a calităţii carcaselor, urmărindu-se alungirea corpului, dezvoltarea şuncilor posterioare şi ridicarea proporţiei de carne de calitate superioară, alături de sporirea prolificităţii. În această acţiune un rol însemnat l-a avut controlul după descendenţi privind precocitatea şi calitatea carcasei, Danemarca înfiinţând încă din anul 1899 primele staţiuni de control pentru suine.
Suinele din rasa Landrace sunt de talie mijlocie spre mare, însă cu lungimea corpului foarte mare, între 160-180 cm. corpul este zvelt, sub formă de pară şi cu constituţie fină. Animalele sunt de culoare albă, cu îmbrăcămintea piloasă nu prea abundentă şi pielea subţire.
Capul este relativ mic, cu profil drept, cu urechile mari şi aplecate, gâtul este lung şi uşor turtit lateral. Trunchiul este foarte lung, ca urmare a prezenţei a 1-2 vertebre şi deci perechi de coaste în plus. Adâncimea toracelui este relativ redusă. Crupa este lungă, largă şi bine îmbrăcată în musculatură, iar şuncile posterioare sunt convexe, largi şi descinse. Înălţimea la nivelul crupei este mai mare cu 3-4 cm faţă de cea de la grebăn.
Membrele au osatura fină, dar suficient de rezistente. Prolificitatea este bună, de 10 purcei, din care se înţarcă 8-9, iar capacitatea de alăptare a scroafelor este foarte bună, între 42-45 kg. Prolificitatea medie din unitate este de 9,7 purcei, iar capacitatea de alăptare de 42,5 kg.
Precocitatea este foarte bună: tineretul de prăsilă ajunge la vârsta de 8 luni între 115-130 kg, putând fi dirijat la reproducţie. Sporul mediu zilnic în perioada de testare variază între 635-670 g , cu un consum specific între 2,8-3,1 U.N.
Calitatea carcasei este foarte bună: la vârsta de 182 de zile, grosimea medie a slăninii dorsale este de circa 25mm, iar proporţia de carne macră de cca. 71%, cu un raport carne / grăsime de 2,3:1. Grosimea stratului de slănină dorsală variază între 19,1 mm şi 22,6 mm.
Rasa Landrace este specializată pentru producţia de carne şi pretabilă pentru producţia de bacon, însă pretenţioasă în privinţa hranei, mai ales la tineret şi chiar la condiţiile de întreţinere. În România, este utilizată la încrucişări de infuzie în scopul ameliorării precocităţii şi a calităţii carcaselor la alte rase albe de carne.
Liniile specializate pentru producţia de carne din cadrul rasei Landrace sunt utilizate în aproape toate schemele de încrucişare pentru obţinerea de „porci hibrizi”, aducându-şi contribuţia la sporirea proporţiei de carne de calitate superioară şi la reducerea consumului specific de concentrate, ambele îmbunătăţind rentabilitatea unităţii.
Linia Sintetică – 345 Periş este o populaţie de suine creată la SC Romsuintest S.A. Periş, prin încrucişarea complexă a raselor Landrace belgian, Duroc şi Hampshire, urmată de creşterea „în sine” şi consolidarea însuşirilor prin selecţie şi izolare reproductivă pe parcursul a cinci generaţii. Modul de lucru a constat din încrucişări reciproce între cele trei rase (LBxD şi LBxH), urmate de împerecheri între produşii F1 selecţionaţi scopului propus, concomitent cu încrucişări de întoarcere spre rasele iniţiale pentru consolidarea însuşirilor urmărite. Din generaţia a III-a s-a trecut la împerecheri „în sine”. S-a urmărit reţinerea celor mai reuşiţi indivizi de culoare albă. Cotele de participare ale raselor parentale au fost: 56% Landrace belgian; 36,5% Duroc şi 7,5% Hampshire.
Prolificitatea scroafelor este de 10 purcei la fătare, din care se înţarcă 8,5. Scopul final a fost crearea unui vier cu următoarele însuşiri: spor de creştere ridicat, carcasă de calitate şi consum specific redus de furaje.
La vârsta de 182 zile se atinge greutatea corporală de 100 kg, cu un consum specific de 3,18 kg concentrate. Proporţia de carne+oase în carcasă e de 73,5%, iar grosimea medie a slăninii dorsale este de 15,2 mm. Suinele din această linie au culoarea albă, talie mijlocie spre mare şi cu însuşiri specifice raselor paterne. Se utilizează în încrucişările trirasiale, ca vieri terminali, în schema: F1 (Ma x L) x L.S.-345 Periş.
Vierii Dalland au fost importaţi la Romsuintest Periş de la firma cu acelaşi nume, Dalland, cu scopul de a fi folosiţi la crearea unei noi linii sintetice. Cu acest deziderat, aceştia beneficiază de spermograme amănunţite, ale căror interpretări sunt utilizate şi în lucrarea de faţă.
Vierii Dalland sunt folosiţi ca vieri terminali în schemele de hibridare, moştenind însuşirile morfologice, dar în special cele productive ale raselor Pietrain şi Marele alb, din care s-au format, în 1975, fiind înregistraţi ca rasă pură „Daltrain” în Herdbook-ul Olandei.
Culoarea pielii este albă, iar calitatea cărnii deosebită, obţinută ca rezultat al selecţiei de peste 25 de ani. Se pretează la încrucişări cu scroafe aparţinând oricărei rase. Ca vier este agresiv, dar afectiv şi se comportă foarte bine la recoltare de spermă. Linia folosită la Romsuintest Periş a fost selectată pentru vitalitatea sa şi datorită faptului că transmite o descendenţă cu o foarte mare uniformitate.
Are un apetit deosebit şi este recunoscut pentru capacitatea sa mare de creştere şi excelenta putere de conversie a hranei. Vierii terminali Dalland sunt capabili de a transmite o grosime medie a stratului de slănină mică, chiar şi după o greutate a carcasei de peste 125 kg. Carnea este slabă, de calitate excelentă, cu o bună perselare şi deosebită în ceea ce priveşte culoarea şi gustul.
Vierii luaţi în studiu sunt animale din vârful piramidei de ameliorare din domeniul ameliorării porcinelor, fiind aleşi pentru predicţia valorii de ameliorare în baza modelului animal individual (B.L.U.P. – Best Linear Unbiased Prediction), cunoscându-se faptul că în comparatie cu selecţia clasică pe baza performanţelor proprii eficienţa metodologiei B.L.U.P. este cu 30% mai mare (Grosu H. şi Lungu S. 2002).
Fiecare vier a fost foarte bine individualizat în conformitate cu noile norme metodologice şi instrucţiuni tehnice privind individualizarea animalelor aprobate de
Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (A.N.A.R.Z.) şi Agenţia Naţională Sanitară Veterinară (A.N.S.V.)
Alegerea materialului biologic a fost efectuată cu o deosebită conştiinciozitate şi în strictă conformitate cu precizările şi exigenţele prevăzute în literatura de specialitate, respectiv în „Tratatul de Andrologie Veterinară” elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. med. vet. Dorina Bogdan şi şef lucr. dr. med. vet. Alin Bîrţoiu. În acest sens s-a procedat în mod individual la întocmirea unor fişe andrologice, după modelul prezentat în tratatul mai sus menţionat pag. 258 – 261.
Trebuie să subliniem de asemenea faptul că toţi vierii de reproducţie luaţi în studiu au îndeplinit în mod corespunzător cerinţele sanitar-veterinare, precum şi criteriile zootehnice prevăzute în certificatele de origine şi productivitate, deoarece am avut şansa specială de a lucra pe un foarte valoros material genetic existent în prima unitate de selecţie şi testare la porcine, care a fost şi este S.C. ROMSUINTEST Periş.
Considerăm că este interesant de precizat faptul că în literatura de specialitate din ţara noastră au fost traduse reglementările internaţionale pentru materialul seminal de la vierii de reproducţie (148), reglementări referitoare la principalele boli infecto-contagioase, şi anume: boala veziculoasă a porcului, bruceloza suină, febra aftoasă, pesta porcină africană, pesta porcină clasică – la fiecare se precizează perioada de incubaţie, obligaţiile Administraţiilor Sanitar-Veterinare, precum şi a Centrelor de însămânţări artificiale.
De asemenea, materialul biologic analizat a trecut de testul genetic, ei nefiind purtători de gene patologice. Se cunoaşte că testele de profilaxie genetică au drept sarcină împiedicarea transmiterii unor gene patologice de la o generaţie de animale la alta.
Totodată, vierii analizaţi nu au prezentat semnele patognomonice specifice noii afecţiuni, numită Sindromul Respirator şi de Reproducţie a Porcului (P.R.R.S.), identificată la noi în ţară în anul 1998 de către specialiştii Institutului Naţional de Medicină Veterinară Pasteur şi Laboratorul Central Sanitar Veterinar de Diagnostic, caracterizat prin scăderea volumului de lichid seminal (la examinare macroscopică) şi a viabilităţii spermatozoizilor (la examinare microscopică).
Din punct de vedere zooigienic materialul seminal a fost de calitate superioară, deoarece chiar dacă s-a aplicat metoda recoltării manuale directe, au fost respectate cu stricteţe toate măsurile pregătitoare şi de antisepsie, înainte, în timpul şi după recoltarea ejaculatelor de vier. Facem aceste precizări deoarece în literatura de specialitate există conceptul de spermogramă bacteriologică la vierii de reproducţie.
Parametrii spermogramelor uzuale întocmite pe baza ejaculatelor de la vierii luaţi în studiu au fost analizaţi diferit, în funcţie de specificul fiecăruia.
De la fiecare vier luat în studiu, pe grupe de rase: Marele alb, Landrace, L.S.-345
Periş şi Dalland, pe grupe de vârstă: vieruşi şi adulţi şi pe categorii, în funcţie de
regimul de recoltare: o dată la 3-4 zile, o dată la 2 zile sau zilnic, s-au analizat
consecutiv fiecărei recoltări de spermă, următorii parametri:
- volumul ejaculatului, exprimat în mililitri;
- concentraţia spermei, exprimată în număr spermatozoizi pe mililitru de
spermă;
- mobilitatea spermatozoizilor, exprimată procentual;
- gradul de aglutinare a spermei, exprimat procentual.
Ejaculatele recoltate în afară de realizarea spermogramelor biofizice au beneficiat şi de
spermograme bacteriologice. Astfel materialul seminal a fost declarat liber de germeni
deoarece recoltarea
s-a realizat în condiţii aseptice.
Pentru recoltarea spermei s-a folosit metoda manuală directă. Partenerul artificial,
care să ofere excitaţiile necesare pentru declanşarea reflexelor de erecţie şi îmbrăţişare
este reprezentat de manechinul metalic de tip Minitüb.
Recipientul colector în care se recoltează fiecare ejaculat este gradat, are un volum de
1litru şi este prevăzut cu pereţi dubli. Pentru filtrarea spermei de fracţiunea gelatinoasă
se ataşează un filtru. Paharele se menţin înainte de recoltare la termostat, la o
temperatură de 40 grade Celsius. Acestea asigură păstrarea temperaturii pe toată
perioada recoltării, ea netrebuind să scadă sub 35 de grade Celsius. Astfel se determină
volumul fiecărui ejaculat.
Mobilitatea spermatozoizilor s-a determinat în condiţii de metabolism activ
(temperatura este aproximativ 35 grade Celsius), pe material seminal brut.
Aceste condiţii de izotermie, la 35 grade Celsius se asigură prin folosirea unor
plăcuţe încălzitoare, cu termoreglare automată, produse de firma Minitüb, aceste plăcuţe
fiind fixate pe platina microscopului. S-a realizat un preparat simplu, între lamă şi lamelă.
S-au examinat la microscop trei câmpuri, în fiecare câmp microscopic urmărindu-se
mişcarea a 10 spermatozoizi. S-a folosit scara de notare de la 0-100, mobilitatea
exprimându-se procentual.
Concentraţia spermei în spermatozoizi s-a determinat prin metoda fotocolorimetrică, cu
ajutorul fotocolorimetrului de la firma germană Minitüb. Exprimarea se face direct în
miliarde de spermatozoizi pe mililitru de spermă, cu o eroare de maxim 5%. Deşi această
metodă are o eroare mare, întrucât este foarte expeditivă şi cu un preţ de cost relativ mic
pentru fiecare determinare, metoda este foarte răspândită.
Gradul de aglutinare s-a determinat în mod clasic, ca şi celelalte însuşiri, prin
apreciere microscopică, exprimându-se în procente, această valoare reprezentând numărul
de spermatozoizi aglutinaţi, din total spermatozoizi vizualizaţi în câmpul microscopic.
După determinarea valorilor fiecărei însuşiri, s-au stabilit pe baza formulelor
cunoscute principalii parametri statistici: media şi eroarea mediei, deviaţia standard şi
coeficientul de variabilitate.
De asemenea, s-au stabilit diferenţele absolute şi diferenţele relative între
diferitele categorii de vârstă, rasă sau regim de recoltare.
S-a realizat apoi testarea semnificaţiei diferenţelor între categoriile mai sus amintite, cu
ajutorul testului Student.
Totodată s-au calculat valorile corelaţiilor fenotipice între însuşirile analizate,
ulterior precizându-se concluziile.
Parametrii morfometrici ai spermei de vier au fost evaluaţi prin metoda
videomorfometriei computerizate. Această metodă vine să completeze metodologia care
se bazează strict pe analiza parametrilor morfologici, aducând un plus de obiectivitate,
prin măsurătorile privind lungimea şi lăţimea capului spermatozoizilor, lungimea cozii
şi lungimea totală a spermatozoizilor, pe baza acestora determinând matematic indicele
de format al capului spermatozoidului (diametrul mare al capului / diametrul mic al
capului, exprimat în valori absolute), indicele de format al corpului spermatozoidului
(diametrul mare al capului / lungimea cozii, exprimat în valori relative), precum şi
suprafaţa şi volumul capului spermatozoidului.
Ca metodă modernă, înlocuind metodele clasice de măsurare, cu ajutorul
micrometrului ocular, etalonat periodic cu micrometrul obiectiv, videomorfometria
computerizată are la bază aşa numitele sisteme de achiziţie şi prelucrare a imaginilor,
care se doresc a fi modalităţi înlocuitoare ale canalului vizual uman de percepţie, implicit,
subiectiv. În acest scop, operatorul supune imaginea video unor transformări reglabile şi
unor modificări, care să-i scoată în evidenţă caracteristicile căutate.
De regulă, formele din imagini, care sunt căutate spre analiză, nu sunt univoc
definite. De aceea, atât în cazul nostru, cât şi în tot mai complexele utilizări ale sistemelor
menţionate, luarea deciziilor este deocamdată apanajul specialiştilor , pentru ca în viitor
acestea să fie luate de aşa numitele sisteme „expert” (Cristea, 1993).
Inspectarea şi analiza integratoare a unor volume masive de date, cum ar fi
imaginile video ale spermatozoizilor, este de neconceput în timp fără prezenţa sistemelor
automate de prelucrare a imaginilor. Aceste sisteme permit, nu numai transformări ale
unor imagini, ci şi comparaţii şi măsurători, între imagini diferite şi succesive temporar.
Astfel, afişarea unui set de imagini sub forma unei succesiuni temporare, care să dea
senzaţia de mişcare şi modificare în timp, permite ochiului să sesizeze, prin integrarea
variaţiilor, aspecte ce nu pot fi remarcate în imagini individuale (Bogdan şi col., 1991).
Aplicaţia abordată în cadrul acestei lucrări are de-a face cu imagini binalizate,
având un număr redus de tonuri, de regulă alb/negru, în care trebuie recunoscute anumite
părţi sau întregul, ca elemente ale unei colecţii.
Sistemul de achiziţie şi prelucrare a imaginilor, utilizat în experiment, este în
esenţă compus dintr-un sistem de calcul cu microprocesor de tipul IMAGE PRO PLAS şi
o interfaţă .
În principiu interfaţa este compusă din trei blocuri de bază şi anume:
1. blocul de condiţionare video şi sincronizare;
2. blocul de conversie analog-digitală ( A/D);
3. blocul de conversie digital.analogă (D/A).
Comunicaţia datelor cu sistemul de calcul şi în interiorul modulului se
realizează pe două magistrale unidirecţionale de date şi anume: „DATA IN” şi „DATA
EX”.
Magistrala „DATA IN” asigură transmiterea transferului semnalului video la
modul, în vederea afişării imaginii pe monitor. Pe de altă parte, magistrala „DATA EX”
asigură achiziţia şi stocarea datelor în memorie. În consecinţă, semnalul video este în
prealabil prelucrat, astfel încât, convertorul blocului A/D să nu ia în considerare decât
partea purtătoare de informaţie utilă. Acest tip de prelucrare poartă denumirea de „axare a
imaginilor” (Bogdan şi col., 1993).
Cel de-al doilea bloc de conversie, digital-analogă (D/A) recunoaşte semnalul
video complex, din informaţia de tip memorie, selectată pe una din magistrale.
Rezultatele experimentale obţinute cu acest tip de interfaţă sunt excelente,
imaginea numerică prezentând o foarte bună asemănare cu cea iniţială, iar luminozitatea
şi contrastul sunt identice. Efectul conversiei este vizibil, în special în cazul analizei
suprafeţelor mari, relativ uniform luminate şi cu variaţii de strălucire.
Structura interfeţei a fost concepută astfel încât să permită o mare flexibilitate şi
în consecinţă, un spectru larg de aplicaţii. De asemenea, se doreşte ca acest tip de
interfaţă să poată fi implementată pe o singură placă de dimensiunile unei cartele de
extensie pentru calculatoarele personale.
Blocul I constă într-un sistem capabil să proceseze un semnal de luminanţă (Y) şi
două semnale de diferenţă de culoare (R-Y şi B-Y), obţinute prin decodarea semnalului
video complex PAL sau SECAM. În cazul în care se doreşte ca semnalul video să fie
preluat de o cameră video, iar imaginea să fie înregistrată pe un recorder, este necesară
suplimentarea sistemului cu un modul codor/decodor PAL.
Pornind de la aceste principii de natură tehnică, care se constituie în fundamentul
oricărei utilizări a sistemelor de analiză a imaginilor, am procedat la identificarea
posibilităţilor de videomicromorfometrare a spermatozoizilor.
În vederea derulării analizelor de videomorfometrie computerizată s-au selectat
randomizat 3000 imagini reprezentând spermatozoizi aparţinând ejaculatelor obţinute de
la toţi vierii luaţi în observaţie.
Fiecare imagine video, în vederea analizei sale ulterioare a fost prelucrată iniţial
prin intermediul hard-ului şi soft-ului specializate în achiziţia şi procesarea imaginilor.
În principiu, această operaţiune cuprinde următoarele etape de lucru:
1. pregătirea probei şi pregătirea ansamblului microscop - cameră
video. Probele s-au obţinut prin colorarea cu eozină-nigrozină a
frotiurilor realizate din material seminal recoltat de la vierii luaţi în
studiu.
2. prelucrarea imaginii microscopice prin intermediul camerei şi
transmiterea semnalului video, fie direct la interfaţa computerului (cu
stocare în memorie), fie indirect spre stocare prin intermediul unui
videorecorder.
3. analiza imaginii achiziţionate, indiferent de sursă, prin intermediul
hard-ului şi soft-ului specializat în morfometrare. Marele avantaj pe
care acest sistem îl prezintă este posibilitatea utilizării opţiunii
„freeze”, imaginea astfel blocată, putând fi stocată în memoria
dinamică a computerului şi astfel realizarea unor bănci de date –
imagini ce pot fi reactualizate sau comparate.
Studiul în sine a presupus derularea a trei faze, pe care le prezentăm în cele ce
urmează:
Faza I - preluarea imaginii video pe interfaţa specializată a unui computer PC şi
încorporarea acesteia în memoria computerului;
Faza II - prelucrarea imaginilor în vederea morfometrării;
Faza III - morfometrarea propriu-zisă şi înregistrarea datelor obţinute.
Consecutiv acestor etape s-a trecut la calcularea diferiţilor parametrii şi la
interpretarea datelor din punct de vedere statistic, cu ajutorul testelor Student şi a testelor
de corelaţie fenotipică între diferitele caractere.
Ca soft folosit pentru morfometrie LABORATORY UNIVERSAL COMPUTER
IMAGE ANALYSIS (L.U.C.I.A) a reprezentat sistemul de analiză completă a imaginii.
Menţionăm, că în principiu, acelaşi soft este folosit şi în medicina umană.
Astfel, s-au determinat: lungimea capului spermatozoidului, lăţimea capului
spermatozoidului, lungimea cozii spermatozoidului. Pe baza acestor valori s-a determinat
lungimea totală a spermatozoidului. Alături de aceste însuşiri dimensionale s-au
determinat şi indicii de format ai capului şi ai corpului spermatozoidului.
Indicele de format al capului s-a calculat raportând diametrul mare al capului
(lungimea capului) la diametrul mic al capului (lăţimea capului), iar cel de format al
corpului, raportând diametrul mare al capului la lungimea cozii, acest indice fiind
exprimat însă în valori relative.
Ulterior s-a stabilit şi suprafaţa şi volumul capului spermatozoidului. Considerând
capul spermatozoidului ca fiind un elipsoid şi schematizând această structură astfel:
putem nota lungimea spermatozoidului ca fiind 2a, iar lăţimea capului 2b.
Pe baza acestor valori stabilite anterior,s-au putut calcula:
unde S este aria capului spermatozoidului.
unde V este volumul capului spermatozoidului.
În funcţie de valorile medii ale însuşirilor morfometrice ale spermatozoizilor s-au
calculat apoi aceşti parametri, în funcţie de rasa şi vârsta vierilor şi în funcţie de regimul
de recoltare.
Consider că cea mai bună introducere a acestui ultim capitol este prima frază din
prefaţa recentului şi foarte valorosului tratat intitulat “Andrologie Veterinară” elaborat
sub coordonarea prof. univ. dr. med. vet. Groza Ioan Ştefan, în care autorii afirmă că:
“A încerca să scrii o carte care să cuprindă totul despre ceva este o utopie.”
Prezenta teză de doctorat elaborată de subsemnata, sub conducerea ştiinţifică a
doamnei profesor universitar dr. med. vet. Dorina Bogdan, nu şi-a propus să epuizeze
toate ideile, ci să deschidă o nouă cale de cercetare în acest domeniu.
Din mai multe variante succesive pe care le-am utilizat în redactarea şi
prezentarea concluziilor acestei teze de doctorat, la propunerea conducătorului ştiinţific,
m-am oprit la modalitatea de sistematizare a acestora în funcţie de principalii parametrii
ai spermogramelor andrologice, în mod selectiv, atât din cadrul spermogramelor uzuale,
cât mai ales din cadrul celor speciale.
A. Concluzii referitoare la dinamica parametrilor analizaţi în cadrul
spermogramelor uzuale (volumul ejaculatului, mobilitatea spermatozoizilor,
concentraţia spermei, gradul de aglutinare)
A.I. Concluzii referitoare la dinamica volumului ejaculatului:
a. Volumul mediu al ejaculatului în funcţie de rasa vierilor a fost cuprins între
100,01±20,02ml la vierii din L.S.-345 Periş şi 150,00±5,32 ml, la vierii din rasa
Landrace.
b. Referitor la factorul de influenţă vârstă se remarcă faptul că volumul mediu al
ejaculatului a înregistrat valori mai mari la vierii adulţi (135,00±5,68 mililitri),
depăşindu-l pe cel obţinut de la vieruşi (102,5±7,18 mililitri).
c. Volumul cel mai mare al ejaculatului s-a obţinut de la vierii cu interval mediu
între recoltări – trei zile, fiind egal cu 140,00±9,12 ml, în timp ce prin mărirea acestui
interval la patru zile, s-a obţinut cel mai mic volum al ejaculatului şi anume 102,5±7,18
ml, înregistrându-se o diferenţă semnificativă de 37,5 ml.
A.II. Concluzii referitoare la dinamica mobilităţii spermatozo-
izilor:
a. În funcţie de factorul de influenţă rasă, parametrul mobilitatea spermei brute
a înregistrat valori cuprinse între 62,5% şi 70,0%. La rasele analizate, ea este însă mai
scăzută decât cea apreciată de alţi autori. Singura rasă care se apropie de valoarea
considerată optimă este rasa Landrace, la care mobilitatea spermei brute a fost de 70,0 ±
3,25 %.
b. În ceea ce priveşte factorul vârstă, mobilitatea spermei brute, a fost mai bună
la reproducătorii mai tineri, înregistrând valoarea de 69,00±3,53%, în timp ce la masculii
adulţi aceasta a fost egală cu 63,75±2,06%. În ambele situaţii, valorile sunt mult mai mici
decât cele găsite de alţi autori.
c. Referitor la regimul de recoltare, mobilitatea spermei brute a avut valori
medii superioare în cazul recoltării la un interval de 4 zile şi anume 69,00±3,53% şi cea
mai mică valoare în cazul recoltării la un interval de două zile, respectiv 63,75±2,30%.
A.III. Concluzii referitoare la dinamica parametrului concentraţia
spermei:
a. Concentraţia spermei în spermatozoizi a înregistrat valori diferite luând în
considerare factorul rasă, toate cele patru rase având valori medii ce au depăşit 300
milioane spermatozoizi pe mililitru spermă; pe primul loc s-au situat vierii de rasă
Marele alb cu o concentraţie de 0,454±0,01 miliarde spermatozoizi pe mililitru spermă,
iar pe ultimul loc vierii Dalland, la care concentraţia a avut valoarea medie egală cu
0,347± 0,03 miliarde spermatozoizi pe mililitru spermă.
b. Ca şi în privinţa mobilităţii spermatozoizilor şi în cazul concentraţiei în
spermatozoizi, tot vieruşii se situează pe primul loc, cu un număr de 0,467±0,06 miliarde
spermatozoizi/ml, iar la vierii cu vârsta peste 12 luni, acesta a fost egal cu 0,360±0,02
miliarde spermatozoizi/ml; aceste valori atestă faptul că sperma de vier este rară în celule
seminale.
c. Aşa cum era de aşteptat, concentraţia în spermatozoizi a variat şi în funcţie
de regimul de recoltare. În condiţiile unei frecvenţe de recoltare reduse, concentraţia a
fost de 0,467±0,06 miliarde spermatozoizi / ml, iar în cazul unei frecvenţe crescute
valoarea medie înregistrată a fost de 0,315±0,033 miliarde spermatozoizi / ml spermă.
A.IV. Concluzii referitoare la dinamica parametrului gradul de
aglutinare:
a. Şi acest parametru a înregistrat variaţii în funcţie de factorul rasă, oscilând în
jurul valorii de 20%, cu o excepţie, la vierii Dalland, la care acest procent a fost mai
redus şi anume: 17,5 ± 1,13% (ceea ce reprezintă un aspect pozitiv). La celelalte rase,
valorile înregistrate se înscriu în limitele citate de literatura de specialitate.
b. Gradul de aglutinare a spermei, având valoare mai mică la vieri
(18,75±1,25%), denotă o calitate mai bună a acesteia faţă de categoria de vârstă vieruşi,
la care acest indicator a înregistrat valoarea de 20,00±2,88%.
c. Gradul de aglutinare cel mai mic (deci cel mai bun) s-a înregistrat la
recoltările mai dese (16,25±1,25%), iar cel mai mare se constată la recoltările medii, la un
interval de recoltare de 2-3 zile, fiind egal cu 21,25±1,25%.
B. Concluzii referitoare la dinamica parametrilor morfometrici , analizaţi în
cadrul spermogramelor speciale (lungimea totală a spermatozoidului, lungimea
capului, lungimea cozii, lăţimea capului, indicele de format al capului
spermatozoidului, indicele de format al corpului, suprafaţa şi volumul capului):
B.I. Concluzii referitoare la dinamica lungimii totale a spermato-
zoidului:
a. În funcţie de rasa vierilor luaţi în studiu, în urma prelucrării statistice a datelor
primare înregistrate se poate remarca faptul că lungimea totală a spermatozoizilor a
avut valoarea medie cea mai mare la vierii de rasă Landrace, fiind egală cu 53,17±1,4
microni, iar cea mai mică la cei de rasă Dalland, având 49,74±0,61 microni, celelalte rase
prezentând valori intermediare.
b. Paralel cu vârsta, se constată faptul că lungimea totală a spermatozoidului a
fost superioară la vieruşi, la care media a înregistrat valoarea de 51,14±0,48 microni, în
timp ce la vierii adulţi aceasta a ajuns la 50,76±0,81 microni, diferenţa fiind de 0,38
microni.
c. Regimul de recoltare a spermei a constituit de asemenea un factor de influenţă.
Din datele prezentate în subcapitolul 14.1 putem concluziona următoarele: lungimea
totală a spermatozoidului a înregistrat valorile cele mai mari la vierii la care recoltarea
s-a făcut la un interval de trei zile şi anume 52,07±1,08 microni, iar în cazul recoltărilor
mai dese, la interval de 1-2 zile, adică de 18 ori pe lună, însuşirile morfometrice
înregistrate au avut valorile cele mai mici, respectiv 49,45±0,87 microni.
B.II. Concluzii referitoare la dinamica parametrului lungimea
capului spermatozoidului:
a. În funcţie de rasa vierilor luaţi în studiu parametrul lungimea capului a
înregistrat valori apropiate, cuprinse între 9,26±0,30 microni (la rasa Marele alb) şi
9,47±0,11 microni (la L.S.-345 Periş), valori intermediare fiind stabilite la vierii din
rasele Landrace şi Dalland.
b. Referitor la categoria de vârstă, se constată la lungimea capului
spermatozoidului o mică diferenţă în favoarea vierior adulţi. Astfel, lungimea capului a
fost în medie egală cu 9,43±0,09 microni, adică mai mică cu 0,09 microni faţă de vieruşi,
ceea ce atestă o diferenţă nesemnificativă.
c. Lungimea capului spermatozoidului a oscilat şi în funcţie de regimul de
recoltare. S-a constatat faptul că la vierii folosiţi la reproducţie o dată la trei zile,
lungimea medie a capului a înregistrat cea mai mare valoare şi anume 9,59±0,11 microni,
iar la cei folosiţi zilnic s-a înregistrat cea mai mică valoare 9,28±0,12 microni.
B.III. Concluzii referitoare la dinamica parametrului lungimea
cozii spermatozoidului:
a. Lungimea cozii spermatozoizilor în funcţie de rasă a variat în limite mai
largi, de la 40,20±0,63 microni (la vieri Dalland), la 43,88±1,37 microni (la rasa
Landrace).
b.În funcţie de categoria de vârstă, lungimea cozii sperma-tozoidului a
înregistrat valoarea medie de 41,80±0,53 microni la vieruşi şi 41,25±0,83 microni la
vierii adulţi, diferenţa de 0,55 microni fiind nesemnificativă.
c. Ca şi în cazul lungimii totale a spermatozoidului, precum şi a lungimii capului,
lungimea cozii spermatozoidului a înregistrat valoarea medie cea mai mare la vierii la
care recoltarea s-a făcut la interval de trei zile, adică de aproximativ zece ori pe lună şi
anume 42,31±1,29 microni. În cazul recoltărilor mai dese, adică de 18 ori pe lună,
valoarea medie înregistrată a fost 40,19±0,89 microni.
B.IV. Concluzii referitoare la dinamica lăţimii capului
spermatozoidului:
a. În funcţie de rasă, lăţimea capului spermatozoizilor a oscilat în jurul valorii de
5 microni, având valoarea cea mai mare la vierii din L.S.-345 Periş (5,74±0,15 microni)
şi cea mai mică la vierii de rasă Landrace (5,32±0,06 microni).
b. Referindu-ne la lăţimea capului spermatozoidului în funcţie de categoria de
vârstă constatăm o valoare mai mare la vierii adulţi (5,55±0,15 microni), faţă de vieruşi
(5,47±0,16 microni), dar diferenţa de 0,08 microni este nesemnificativă.
c. Dimensiunile de lărgime mai mari ale capului spermatozoidului, respectiv
lăţimea capului, au situat vierii cu recoltare la interval de trei zile pe primul loc
(5,60±0,16 microni), iar pe cei cu recoltare la interval de patru zile pe ultimul loc
(5,47±0,16 microni).
B.V. Concluzii referitoare la dinamica indicelui formatului capului
spermatozoidului:
a. Oscilaţiile indicelui formatului capului în funcţie de rasa vierilor, prezintă o
valoare medie de 1,76±0,02 ce situează vierii Landrace pe primul loc, iar valoarea medie
de 1,66±0,05 plasează vierii din L.S.-345 Periş pe ultimul loc.
b. Indicele formatului capului a înregistrat valori sensibil egale la cele două
categorii de vârstă (1,71±0,04 la vieruşi şi respectiv 1,72±0,05 la adulţi).
c. După valoarea indicelui formatului capului, tot vierii recoltaţi la trei zile se
plasează pe primul loc, acest indice fiind egal cu 1,73±0,04, iar pe ultimul loc se găsesc
vierii recoltaţi la patru zile (indicele formatului capului fiind de 1,71±0,04).
B.VI. Concluzii referitoare la dinamica indicelui formatului
corpului spermatozoidului:
a. Cea mai mare valoare a indicelui formatului corpului s-a înregistrat la vierii
Dalland (23,68±0,48), iar cea mai mică la vierii Landrace (21,34±0,26), celelalte rase
prezentând valori intermediare.
b. Indicele formatului corpului spermatozoidului la vierii adulţi a depăşit cu
0,51 pe cel de la vieruşi, valorile medii ale lui la cele două categorii de vârstă fiind
22,61±0,21 şi respectiv 23,12±0,52.
c. La vierii recoltaţi la 1-2 zile, indicele formatului corpului spermatozoidului a
fost superior faţă de celelalte două categorii, înregistrând o medie de 2,27±0,59; valoare
inferioară constatăm la vierii cu recoltări mai puţine pe lună 22,61±0,21.
B.VII. Concluzii referitoare la dinamica valorilor suprafeţei şi
volumului capului spermatozoidului:
a. Cea mai mare suprafaţă a capului şi respectiv volumul capului se constată la
vierii din L.S.-345 Periş, fiind de 42,67 microni2şi respectiv 163,287 microni3, în timp ce
la vierii de rasă Landrace aceşti indicatori au avut cele mai mici valori.
b. Suprafaţa capului şi volumul acestuia la spermatozoizii proveniţi de la
animale mai vârstnice au fost mai mari comparativ cu cele provenite de la animale mai
tinere (41,08 microni2 şi 152,01 microni3 la vieri şi respectiv 40,10 microni2 şi 146,25
microni3 la vieruşi).
c. Cea mai mare suprafaţă a capului şi cel mai mare volum al capului au avut
spermatozoizii din ejaculatele obţinute la interval de trei zile, valorile acestor însuşiri
fiind de 42,20 microni2 şi respectiv 157,72 microni3. Cele mai mici valori ale
suprafeţei şi volumului capului spermatozoidului s-au găsit la vierii recoltaţi mai des, la
1-2 zile (40,06 microni2 şi respectiv 146,09 microni3).
În final, pe baza celor menţionate mai sus putem afirma că:
1. Î n funcţie de rasă, parametrii spermogramelor uzuale (volumul,
mobilitatea, concentraţia, gradul de aglutinare) şi speciale (morfometrice) au
înregistrat cele mai bune valori la vierii de rasă Landrace şi L.S.-345 Periş, în
majoritatea cazurilor, în timp ce la vierii de rasă Dalland, acestea au înregistrat
valorile cele mai scăzute.
2. În funcţie de vârstă, însuşirile apreciate în cadrul spermogramelor uzuale
au avut valori mai bune la vierii adulţi în privinţa volumului ejaculatului şi a
gradului de aglutinare, iar la vieruşi au fost superioare mobilitatea spermei brute şi
concentraţia în spermatozoizi.
În ceea ce priveşte însuşirile morfometrice apreciate în cadrul
spermogramelor speciale, cu excepţia lungimii cozii, toate au înregistrat valori mai
mari la vierii adulţi.
3. Pe baza valorilor parametrilor analizaţi în cadrul spermo-gramelor uzuale
şi speciale, în raport cu regimul de recoltare, constatăm că cele mai bune rezultate s-
au obţinut în cazul în care intervalul între recoltări a fost de 3 zile, adică 10 recoltări
pe lună.
4.Considerăm că lipsa diferenţelor asigurate statistic este justificată în mod
deplin prin locul şi rolul ADN-ului şi ARN-ului din capul spermatozoidului, în
procesul complex al fecundaţiei, astfel încât capacitatea fecundantă, în general şi
transmiterea ereditară a însuşirilor de producţie, în special, au în mod categoric un
grad foarte ridicat de determinism genetic, respectiv un coeficient de heritabilitate
(h2) peste 0,9.
C. O atenţie deosebită s-a acordat calculării unor corelaţii fenotipice dintre unii
parametri ai spermogramelor uzuale (volumul ejaculatului, mobilitatea
spermatozoizilor, concentraţia spermei, gradul de aglutinare) şi unii parametri ai
spermogramelor speciale (de exemplu morfometria spermatozoizilor), în raport cu cei
trei factori de influenţă luaţi în studiu (rasa, vârsta şi regimul de recoltare). Pe baza
acestor calcule se pot desprinde următoarele concluzii:
C.I. Concluzii referitoare la dinamica valorilor coeficienţilor de corelaţie
fenotipică calculaţi între parametrii spermogramelor uzuale:
a. Valorile corelaţiilor fenotipice dintre volumul ejaculatului şi mobilitatea
spermei brute au fost strâns pozitive, oscilând între +0,3 şi +1 la analiza raselor; între
+0,61 şi +0,81 în raport cu vârsta şi între +0,43 şi +0,82 în funcţie de regimul de
recoltare.
b. Coeficienţii de corelaţie fenotipică dintre volumul ejaculatului şi
concentraţia în spermatozoizi au fost strâns negativi în toate situaţiile analizate: -0,64
până la -0,99 în funcţie de rasă; -0,63 până la –0,97 în funcţie de vârstă şi -0,78 până la –
0,88 în raport cu regimul de recoltare.
c. Mobilitatea, în majoritatea cazurilor se corelează pozitiv cu concentraţia, în
limitele +0,63 şi +0,97 şi negativ cu gradul de aglutinare: -0,20 până la –0,99.
C.II. Concluzii referitoare la dinamica valorilor coeficienţilor de corelaţie
fenotipică calculaţi între parametrii spermogramelor speciale:
a. Lungimea totală a spermatozoidului se corelează pozitiv cu lungimea capului
(r=+0,27 până la r=+0,97), cu lungimea cozii (r=+0,92; r=+0,99) şi negativ cu indicele
formatului corpului (r=-0,40; r=-0,96) şi cu indicele formatului capului (r=-0,27; r=-
0,85).
b. Lungimea capului spermatozoidului se corelează pozitiv cu lăţimea capului
spermatozoidului ( r=+0,14, până la r=+0,93) şi cu indicele formatului capului (r=+0,66,
până la +0,92).
c. Corelaţiile dintre lăţimea capului spermatozoidului şi indicele formatului
capului sunt negative, cu valori cuprinse între r=-0,31 şi
r=-0,96, iar cele dintre lungimea cozii şi indicele formatului corpului spermatozoidului
sunt tot negative, oscilând între r=-0,08 şi r=-0,96.
Datorită extraordinarelor performanţe ştiinţifice ale biotehnologiilor avansate în
domeniul creşterii animalelor considerăm că este necesar aplicarea cu mai multă
deschidere şi rapiditate a diferitelor noutăţi specifice bioingineriei şi biotehnologiei, fapt
pentru care recomandăm:
1. introducerea în cadrul conceptului de spermogramă citologică (parte
componentă a fişei andrologice) a unui compartiment de citomorfometrie a
materialului seminal, considerând că spermogramele citomorfometrice trebuie
efectuate periodic, cel puţin la masculii care fac parte din patrimoniul naţional
zootehnic;
2. organizarea şi dezvoltarea unui segment specific al prestărilor de servicii din
zootehnia privată, care să cuprindă în mod adecvat toate serviciile directe şi
indirecte, la nivelul parametrilor internaţionali de calitate competitivă, legate de
însămânţările artificiale la specia suine (atât în amonte cât şi în aval de unităţile
de producţie), inclusiv pe bază de conexiuni internaţionale necesare pentru
dezvoltarea durabilă a spaţiului rural;
3. introducerea ca o cerinţă obiectivă, în cadrul reţelei de reproducţie şi
însămânţări artificiale, a efectuării spermograme-lor uzuale, dar şi speciale la
toţi reproducătorii animalelor de fermă, având în vedere că producţia lor
zootehnică este reprezentată de fapt de producţia spermatică, care trebuie
examinată şi certificată;
4. înfiinţarea în fiecare D.J.A.R.Z., pe lângă laboratorul de seminalogie a unui
laborator mobil, care să fie dotat cu cele necesare recoltării şi controlului calităţii
materialului seminal;
5. elaborarea de către specialiştii în domeniu a unui nou soft specializat pentru
determinări ale materialului seminal întrucât actualul program L.U.C.I.A. este
costisitor şi nu este utilizat numai pentru spermă;
6. organizarea şi funcţionarea unor bănci de imagini citologice şi
citomorfometrice (inclusiv citopatologice), care să permită în viitor analiza
computerizată a calităţii spermatozoizilor de vier pe baza Image Analysis System;
7. în perspectiva apropiatei integrări a României în Uniunea Europeană (1 ianuarie
2007), ca unităţile de selecţie şi testare a porcinelor din ţara noastră să treacă în
mod etapizat şi hotărât la îndeplinirea treptată a tuturor exigenţelor sanitar-
veterinare referitoare la comerţul internaţional cu material seminal de vier;
8. folosirea la reproducere numai a masculilor amelioraţi, testaţi din punct de vedere
genetic, dar şi al principalelor caracteristici de andrologie veterinară, întrucât, ca
urmare a aceleiaşi perspective, toate aspectele tehnico-economice şi mai ales
economico-sociale ale biotehnologiilor însămânţărilor artificiale, în general şi la
suine în special, capătă o nouă dimensiune, deoarece plata carcaselor se va face
după sistemul european de apreciere (grila „SEUROP);
9. înfiinţarea şi în medicina veterinară a unor laboratoare private pentru analize,
inclusiv pentru materialul seminal, în mod asemănător medicinei umane (în
reţeaua căreia există laboratoare private pentru analize);
10. extinderea şi la materialul seminal de la alte specii de importanţă economică a
metodologiei de lucru utilizată în lucrarea de faţă pentru aprecierea însuşirilor
morfometrice;
11. privatizarea prin sistem competitiv a serviciilor de însămânţări artificiale la suine,
cu respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale din domeniu, deoarece
concurenţa este cea care va impune necesitatea spermogramelor obiective,
întrucât rămâne încă o enigmă parţială modalitatea în care biotehnologia
însămânţărilor artificiale pentru taurine este privatizată prin SC SEMTEST, de
peste un deceniu, pe când la suine asigurarea cantitativă şi calitativă cu material
seminal se face în general prin unităţile bugetare şi doar sporadic prin sistem
privat.
În finalul recomandărilor noastre considerăm că poziţia ştiinţifică corectă în utilizarea şi interpretarea spermogramelor uzuale şi speciale este aceea conform căreia toţi parametrii trebuie corelaţi şi interpretaţi comparativ (aşa cum am încercat şi noi în prezenta teză de doctorat), fără a absolutiza sau exacerba importanţa numai a unui singur parametru.
top related