reforma pac
Post on 18-Feb-2015
111 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
INTRODUCERE
Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comune ale
UniuniiEuropene, fiind fundamentată pe principiile pieţei unice, preferinţei comunitare
(favorizarea consumului de produse originare din Uniunea Europeană) şi al
solidarităţii financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun).
PAC este constituită din doi piloni – pilonul
organizaţiilor comune de piaţă (măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor
produselor agricole) şi cel al dezvoltării rurale – măsurile structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a
zonelor rurale.
PAC a cunoscut o serie de reforme succesive, influenţate de evoluţia agriculturii
europene (gestionarea costurilor bugetare mari şi a stocurilor excedentare de produse agricole), de
procesul de extindere a UE şi de negocierile comerciale multilaterale din cadrul GATT (runda
Uruguay) şi a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (runda Doha) privind liberalizarea
comerţului mondial cu produse agricole. Reformele au vizat in principal simplificarea modului
de acordare a subvenţiilor, eficientizarea politicii şi reducerea costurilor bugetare, PAC
evoluând de la o politică care se concentra pe sprijinirea directă a producţiei, la o politică
orientată către cerinţele pieţei, axată pe parametri calitativi, ecologici, de siguranţa alimentelor şi
utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor. Cea mai recentă reformă (2003 – 2008) s-a
finalizat prin aşa-numitul « control de sănătatate al PAC » şi a vizat o simplificare mai radicală
a sistemului de acordare a subvenţiilor directe, eliminarea sau ajustarea unor măsuri de
sprijinire a pieţei, realocarea progresivă a fondurilor UE către măsurile de dezvoltare
rurală pentru a răspunde noilor provocări(schimbările climatice, asigurarea securităţii aliment
are, protecţia bio-diversităţii, bio-energia).
În contextul negocierii viitorului cadru financiar al UE pentru perioada 2014-2020,
este aşteptată o dezbatere asupra structurii cheltuielilor în UE. Ponderea importantă deţinută
de cheltuielile agricole în cadrul bugetului comunitar pot determina ca tema reformării
bugetului alocat PAC să devină una din mizele dezbaterii pe tema bugetului UE.
Având un potenţial agricol semnificativ, România consideră că PAC trebuie să se
fundamenteze în viitor pe un buget consistent, în contextul actual caracterizat de dificultăţi
financiare şi economice la nivel global, şi pe mecanisme adaptate la necesităţile specifice ale
noilor state membre, pentru a asigura securitatea alimentară, a satisface cerinţele pieţei
1
europene şi a atenua impactul posibilei liberalizări a comerţului agricol mondial asupra
agriculturii comunitare.
1. Obiectivele şi principiile P.A.C
Libera circulaţie a bunurilor a debutat cu produsele agricole, Piaţa Comună fiind
înfăptuită pentru prima oară în agricultură. La sfârşitul anului 1962, politica agricolă a
fost aceea care dădea semnalul demarării vastei întreprinderi pe care o reprezintă elaborarea
politicilor comune economice şi monetare, latură esenţială a procesului de integrare inter-
statală.
De la început, produsele agricole au beneficiat de un regim aparte în comparaţie
cu produsele industriale. În timp ce faţă de producţia şi comerţul cu produse industriale se
aplică principiul liberei concurenţe,neintervenindu-se pentru sprijinirea competitivităţii acesto
ra şi aplicându-se o protecţie redusă la importurile din ţările terţe, producţia agricolă comunitară s-a bucurat
de susţinere pe toate planurile. Diferenţele de tratament ridică un mare
semn de întrebare: cum se explică faptul că
ţări puternic industrializate (la început în formula „celor şase”) au ales să dea prioritate
agriculturii ?
Imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi chiar şi după aceea,
Germania, ţara cu cele mai vechi tradiţii industriale, a avut o poziţie politică dezavantajată de
statutul ei de ţară învinsă. Franţa, în schimb, se prezenta la masa tratativelor CEE de pe
poziţia de ţară învingătoare. În aceste condiţii, ea s-a folosit de avantajul ei comparativ
politic, pentru a-şi impune punctul de vedere. Dintre cele şase ţări care antamaseră procesul
de integrare, Franţa avea cea mai mare pondere în producţia agricolă comună. În demersul ei,
Franţa a mai fost sprijinită de Olanda şi Belgia, care, deşi ţări mici, au o agricultură foarte
specializată şi productivă. Aşadar, factorul politic explică în cea mai mare măsură, starea de
fapt descrisă mai sus.
Principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt următoarele:
1. Liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările membre şi co
mercializarea lor la preţuri unice, comunitare: în principiu, s-a stabilit ca
preţurilecomunitare să reprezinte media aritmetică a preţurilor naţionale din ţările membre ale
CEE;
2
2. Preferinţă din partea ţărilor membre pentru produsele agricole ale comunităţii.
Acele ţări care ar dori să cumpere produsele agricole mai ieftine din ţări din afara
comunităţii,vor suporta diferenţa de preţ prin instituirea unor taxe de prelevare;
3. Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole
disponibile ale ţărilor membre în afara Comunităţii Economice Europene în cazul
în care aceste exporturi s-ar realiza la preţuri mai mici decât cele comunitare;
compensarea
acestor preţuri se realizează prin sistemul aşa numitelor taxe de restituire (acestea
fiind subvenţii directe la export);
4. Protejarea agriculturii ţărilor membre de concurenţa extra-comunitară
printr-un sistem foarte amplu de măsuri de politică comercială, tarifare şi netarifare şi
restructurare a acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare
cu produse agricole;
5. Finanţarea pe plan comunitar a măsurilorde politică agricolă prin
intermediul unui organism comunitar specializat denumit Fondul European de
Orientare şi Garanţie Agricolă(FEOGA).
Principalele obiective ale politicii agricole comune, aşa cum sunt ele menţionate înTratatul de
la Roma (art. 139) sunt:
a. Creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării
raţionale a producţiei agricole, precum şi a utilizării optime a factorilor de producţie, în special a
forţei de muncă.
b. Asigurarea unui nivel de trai pentru populaţia agricolă, la paritate cu alte
sectoarede activitate.
c. Stabilizarea pieţelor produselor agricole
d. Garantarea securităţii aprovizionării
În acelaşi articol se precizează luarea în considerare la elaborarea P.A.C. a
următoarelor elemente:
a) Caracterul special al activităţilor agricole care decurge din structura socială
a agriculturiişi din diferenţele structurale între regiunile agricole.
b) Necesitatea de a opera gradual adaptările necesare.
3
c) Faptul că, în statele membre,agricultura constituie un sector strâns legat de
ansamblul economiei.
Orientările de mai sus au fost cu timpul precizate şi chiar extinse, la ele adăugându-se şi altele
ca:
- frânarea exodului rural;
- dezvoltarea regiunilor agrare rămase în urmă;
- protecţia mediului înconjurător prin activitatea agricolă;
- protejarea sănătăţii consumatorilor prin realizarea de produse agro-alimentare încond
iţii cât mai ecologice; - dezvoltarea
activităţilor agro-industriale în zonele rurale; dezvoltarea agroturismului etc.
2. Reformele Politicii Agricole Comune
2.1 Reforma lui McSharry:
Reforma McShary este considerată cea mai radicală pe care agricultura europeană a cunoscut-
o până în momentul respectiv. Obiectivele sale esenţiale erau în număr de cinci:
-creşterea competitivităţii agricultorilor proprii;
-reducerea ofertei la nivelul cererii;
-concentrarea ajutorului pentru susţinerea celor mai defavorizaţi;
-încurajarea restrângerii terenurilor agricole;
-protecţia mediului şi creşterea potenţialului natural al statelor.
Elementul cheie al acestei reforme este reducerea preţurilor la produsele agricole de
bază şi scoaterea din cultură a unor terenuri arabile prin compensarea pierderilor de venituri
ale celor ce contribuie la realizarea acestui obiectiv (compensaţii directe).
Culturile vizate erau: cerealele,oleaginoasele, plantele proteice şi carnea de bovină.
Astfel, preţurile minime garantate la cereale s-au redus cu 29% în decurs de 3 ani, începând
cu campania agricolă 1993/1994, şi în felul acesta s-au apropiat de cel existent pe piaţa
mondială. Pentru păstrarea preferinţei comunitare (de cca. 40%) s-a menţinut un preţ minim
de import. În funcţie de cererea estimată, s-a stabilit şi suprafaţa arabilă retrasă din cultură
4
(în primul an reprezenta 15% din suprafaţa cerealieră a UE), care însă nu se aplică şi micilor
producători de cereale, respectiv celor cu mai puţin de 20 ha, cât reprezintă media comunitară.
Producătorilor de cereale li se compensează direct şi integral pierderea de venit rezultată din
reducerea preţurilor garantate, cu condiţia retragerii din cultură a 15% din suprafaţa cultivată
cu cereale, oleaginoase şi plante proteice. Toate plăţile compensatorii sunt calculate pe baza
randamentelor medii ale fiecărei regiuni agricole a UE. De menţionat că, acest sistem de
sprijinire directă a veniturilor producatorilor de cereale se aplica deja celor care de legume
prelucrate, ulei de măsline şi tutun.
O altă măsură a reformei a fost reducerea preţurilor garantate la carnea de bovine cu 15% în
decursul aceloraşi 3 ani.
Pentru crescătorii de vite această reducere era compensată în două moduri: agricultorii ce
folosesc păşunatul liber primesc primă suplimentară pe cap de animal peste pierderea propriu-
zisă, iar cei care le cresc în sistem industrial beneficiază doar de compensarea
pierderilor rezultate din utilizarea cerealelor furajere comunitare.
Reforma urmăreşte schimbarea şi a altor componente ale mecanismului de susţinere a
PAC sau completarea lor cu măsuri de acompaniere adiacente, destinate să încurajeze
metodele de culturăecologice, bazate pe utilizarea într-o mai mică măsură a îngrăşămintelor
chimice şi a pesticidelor,finanţării programelor de împăduriri şi de gestionare a terenurilor
scoase din circuitul agricol. Deasemenea, vizează cofinanţarea regimului de pensionare
anticipată a agricultorilor cu vârsta de peste 55 de ani.
Această reformă nu poate fi interpretată drept o abandonare a obiectivelor şi
principiilor PAC, deoarece şi în condiţiile preţurilor mai scăzute veniturile agricultorilor sunt
garantate, preferinţa pentru produsele comunitare respectată, piaţa unică a produselor agricole
şi preţurile unificate, menţinute.
În linii mari, reforma declanşată în 1992 a fost un succes deoarece:
-ponderea agriculturii în bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% în 1993 la
49,0% în1997, cu perspectiva de a ajunge la 40,1% în 2006);
- la majoritatea produselor stocurile au scăzut;
- agricultorii şi-au adaptat mai bine producţia nevoilor consumatorilor;
- piaţa comunitară a devenit mai deschisă.
2.2 Reforma Fishler:
5
Analizele detaliate ale reformei Fischler din 2003 (numită inițial neutru Mid Term Review)
scot în evidenă următorii factori:
- extinderea spre est a UE;
- negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);
- negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);
- nemulțumirile legate de ponderea prea mare a PAC în bugetul comun;
- îngrijorările legate de mediu şi de siguranța alimentelor.
Într-o mare măsură aceşti factori continuă să fie şi astăzi motorul reformei PAC.Reforma
Fischler a produs câteva mutații radicale:
a) decizia de decuplare a sprijinului acordat fermelor de producția obținută;
b) trecerea de la o politică orientată spre cantitate şi controlul piețelor către o politică
orientată spre calitate, libertatea pieței şi dezvoltare rurală.
Desigur, reforma Fischler nu a fost atât de radicală cum doreau unii, iar pentru a fi
acceptată, unele elemente conservatoare au rămas:
sprijinul total acordat fermelor a rămas în principiu la acelaşi nivel, iar schimbările în
distribuția beneficilor PAC între țări şi între categorii de ferme au fost foarte mici;
reforma nu a avut efect asupra protecției vamale a UE, Europa își protejează încă
agricultura față de exterior.
accentul mai mare pus pe politica de dezvoltare rurală nu a fost însoțit de o finanțare
corespunzătoare a Pilonului II;
acceptarea unor compromisuri, printre care cererea britanică pentru renunțarea la
limitarea plăților către fermele mari şi cererea germană pentru implementarea plăților
decuplate după modelul regional şi nu după cel istoric (decizia nu ține cont de plățile istorice,
ci fiecare regiune stabilete un nivel adaptat realităilor locale).
Mid Term Review a fost considerat de cei mai mulți dintre protagonişti, aşa cum îi spune şi
numele, o simplă evaluare a Agendei 2000, la jumătatea perioadei de implementare (2000-
2006), aşteptându-se doar propunerea corecțiilor necesare din perspectiva extinderii spre est.
De aceea propunerea lui Fischler, făcută în 2002, a şocat statele membre, care se opuneau în
cea mai mare parte unei reforme radicale. Surpriza a fost posibilă datorită modului de
organizare a lucrului la propunerea de reformă: aceasta fusese pregătită de un cerc restrâns de
înalți oficiali,iar analizele de impact, realizate de administraie (DG Agri) au evaluat diferitele
efecte ale propunerilor fără a da posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra
6
schimbărilor propuse.
Deși comisarul Fischler a prezentat anumite elemente cheie ale reformei în unele
discursuri şi articole, acestea nu fuseseră luate în serios de oponenții reformei.
După obținerea aprobării propunerii de reformă de către Comisie (cu două voturi împotrivă,
dintre care unul al comisarului francez), urma obținerea sprijinului Consiliului
(guvernele țărilor din UE). Inițial propunerea a fost sprijinită numai de Marea Britanie şi de
Suedia. După un timp li s-au alăturat Olanda şi Danemarca, formând grupul pro-reforma
PAC.Grupul anti-reformă cuprindea Frana, Spania, Germania, Portugalia şi Irlanda.
Celelalte țări, în general mai mici, nu se opuneau reformei, dar aveau diferite probleme
specifice pe care Comisia ştia că le poate rezolva pentru a le convinge să sprijine reformele.
2.3 Viitoarea reformă post 2013
La Paris, producătorii francezi de cereale au protestat din cauza scăderii veniturilor, dar şi
împotriva preconizatei modificări a Politicii Agricole Comune. În mod concret, cei
circa 10.000de agricultori, dintre care unii la volanul a aproximativ 1.300 de tractoare, au
reclamat scăderea cu 51% a veniturilor în 2009, pe fondul căderii cursului cerealelor cu 24%.
Agricultorii sunt nemulţumiţi şi faţă de redistribuirea ajutoarelor europene în favoarea în
special a crescătorilor de animale, dar şi faţă de perspectiva modificării Politicii Agricole
Comune europene, ceea cear expune agricultura legilor pieţei. După cum a transmis
corespondentul Radio România la Paris, ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, şi-a
manifestat susţinerea faţă de protestatari, cerând Comisiei Europene să intervină pentru
regularizarea acelor preţuri care aufost extrem de volatile în ultimii ani. De altfel, la începutul
acestei luni, şi preşedintele Nicolas Sarkozy se angajase să-i susţină pe agricultori.
În răspunsul său, Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură
şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş, a reamintit că, în 2009, în timpul crizei laptelui, Comisia
Europeană a reacţionat cu măsuri de piaţă adiţionale, în valoare de 600 de milioane de
euro, pentru că piaţa avea nevoie. El a adăugat că reuniunea comitetului însărcinat cu gestiona
rea chestiunilor legate de producţia de cereale este prevăzută chiar pentru astăzi, iar acest
comitet examinează, în cadrul fiecărei reuniuni, evoluţiile cotaţiilor bursiere.
În cadrul reformei Politicii Agricole Comune, ajutoarele pentru export ar urma să
dispară până în 2013, însă până atunci ele rămân un instrument legal. În februarie, după cumre
7
aminteşte Agenţia France Presse, comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş a declarat că
este conştient de dificultăţile de pe piaţa de cereale furajere, în special cea a orzului, dar
aadăugat că se aşteaptă la o ameliorare reală a situaţiei. Pe de altă parte, la o conferinţă
desfăşurată la Copenhaga, Dacian Cioloş a precizat că haosul provocat de norul de cenuşă
general de erupţia vulcanului islandez demonstrează necesitatea unei Politici Agricole
Comune puternice, care să permită statelor europene să facă faţă unor probleme neprevăzute,
precum cele care ar putea apărea în aprovizionarea cu legumeşi fructe a Europei. Evocând
reforma Politicii Agricole Comune, Cioloş a estimat că subvenţiile trebuie repartizate într-o
manieră echitabilă şi transparent.
El a adăugat că trebuie pusă problema repartizării mai echitabile a fondurilor între
statele membre, între regiuni şi diferitele tipuri de agricultori. "Nu trebuie permis ca această
criză să distrugă mari părţi ale agriculturii europene, în numele realităţii pieţei", a spus el,
cerând să se ţină cont de veniturile din 2009 ale fermierilor. La sfârşitul lunii martie,
preşedinţia spaniolă a UE a prezentat miniştrilor europeni două texte privind aspectele cele
mai importante ale reformei Politicii Agricole Comune după 2013, respectiv măsuri de
gestionare a pieţelor şi îmbunătăţirea funcţionării reţelei de aprovizionare cu alimente. Iar un
grup mic de state susţinătoare ale unei liberalizări mai mari a sectorului agricol, în frunte cu
Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Cehia, au refuzat să susţină proiectele.
După cum a estimat la Bucureşti comisarul Dacian Cioloş, pachetul legislativ de
reformare a Politicii Agricole Comune ar putea fi adoptat până la sfârşitul anului 2012. El
aspus că a lansat o dezbatere publică la nivelul Uniunii Europene, inclusiv în România, iar
până la sfârşitul lunii iunie aşteaptă opiniile celor interesaţi.
În raportul său privind viitorul PAC după 2013, George Lyon (Grupul Alianţei Liberalilor şi
Democraţilor pentru Europa, regatul Unit) a identificat cinci puncte cheie:
- Securitatea alimentară şi comerţul echitabil;
-Agricultura în toată Europa;
-Biodiversitatea şi protecţia mediului;
-Durabilitate;
-Creştere ecologică.
Creşterea costului energiei şi necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră
reprezenta constrângeri majore pentru creşterea producţiei. „Impactul schimbării climatice va
elimina opţiunea de a exploata mari porţiuni de teren suplimentar. Schimbarea climatică va
cauza, de asemenea, penurii de apă şi secete, care vor acţiona la rândul lor ca o piedică
8
împotriva creşterii producţiei", a declarat domnul Lyon.
Agricultura europeană şi de pretutindeni va trebui să producă mai multă hrană,
utilizând mai puţine terenuri, apă şi energie. „Fermierii europeni şi PAC trebuie să
demonstreze că au răspunsuri la provocările secolului 21 şi că ei înşişi reprezintă o parte din
soluţie, nu o cauză". Raportul privind viitorul Politicii Agricole Comune va fi dezbătut în
cadrul Comisiei PE în iunie şi votat în iulie.
Extinderea Uniunii Europene la 27 de state membre in anul 2007 a modificat
realitatea agricolă europeană, care acum include o diversitate de tipuri de
agriculturi, cu decalaje mari de dezvoltare intre zonele rurale. Datorită acestei
realități reformarea Politicii Agricole Comune a devenit din nou o necesitate, iar
certitudinea că dorința politică este ca aceasta să fie una substanțială, divizează
ideologic atat mediile științifice, organizațiiile de fermieri dar mai ales Statele
Membre UE. Noua politică agricolă trebuie să ţină cont de acest lucru şi de
asemenea să se adapteze la noul context internaţional, caracterizat in special prin
instabilitatea pieţelor şi volatilitatea preţurilor și să ofere o viziune integratoare a
politicii agricole europene.
După o serie de consultări publice prealabile in noiembrie 2010 Comisia
Europeană comunica Consiliului și Parlamentului European sub deviza „PAC
către 2020: a întâmpina provocările privind alimentaţia, resursele naturale şi
utilizarea teritoriului”, noile obiective strategice ale Politicii Agricole Comune
(PAC) iar apoi pe tot parcursul anului 2011, s-au exprimat opinii știintifice diverse,
poziții oficiale și alianțe declarative intre statele membre, in așteptarea pachetului
legislativ oficial pe care Comisia Europeană l-a propus in octombrie 2011. Pe baza
acestei propuneri in perioada următoare Parlamentul European și Consiliul
de Miniștri in acord cu Comisia Europeană vor dezbate și decide cum va arăta
Politica Agricolă Comună după anul 2014. Negocierile se vor face in Consiliu și
in Parlamentul European iar Romania va trebui să-și evalueze și să-și definească
clar nevoile și prioritățile pe baza unor analize punctuale și să-și apere justificat
și cu consecvență poziția in timpul negocierilor, pentru a utiliza la maximum
oportunitățile oferite de instrumentarul politic al PAC și a le conecta cu realitatea
romanească.
9
Cheltuielile din agricultură reprezintă în momentul de față aproximativ 40% din
bugetele anuale europene, fiind un punct cheie al politicilor europene. Politica agricolă
comună a fost modificată ultima dată în anul 2003, dar după aderarea a 12 state noi a devenit
evident faptul că această politică va trebui adaptată noilor provocări. Noua politică agrară ar
trebui să fie implementată de la începutul anului 2014. Legislatorii lucrează acum asupra
propunerilor de reformă.
Parlamentul, Comisia și statele membre lucrează la stabilirea politicilor europene
pentru perioada 2014-2020. În ianuarie 2013 au fost formulate primele poziții ale
Parlamentului prin voturile comisiei pentru agricultură asupra amendamentelor la propunerea
Comisiei.
Reforma politicii agricole comune examinează mai multe chestiuni: distribuirea
bugetului pentru agricultură în mod egal între noile și vechile state membre, reducerea
birocrației, controale mai simple, o distribuție mai corectă a plăților directe, stimularea
fermierilor pentru a adopta metode ecologice, promovarea muncii în agricultură către tineri,
garantarea unui preț corect pentru fermieri și poziția UE pe piața concurenței la nivel global.
Planul UE prevede modernizarea agriculturii UE, astfel încât aceasta să garanteze
securitatea alimentară, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Reformarea politicii agricole comune (PAC) după 2013 are scopul de a-i sprijini pe agricultori
să se adapteze la nevoile unei pieţe în schimbare şi să garanteze durabilitatea lanţului
alimentar.
Propunerile vizează utilizarea eficientă a fondurilor, încurajându-i pe agricultori să devină mai
competitivi. Consumatorii ar beneficia astfel de alimente de calitate la preţuri corecte.
Măsurile îşi propun:
să simplifice acordarea ajutoarelor, să le direcţioneze mai bine şi mai corect – limitând
ajutorul de bază acordat anual agricultorilor activi la 300 000 de euro pe fermă şi distribuind
fondurile mai echitabil între agricultori, regiuni şi ţările UE
să îi ajute pe agricultori să facă faţă schimbărilor rapide intervenite la nivelul
preţurilor şi al cererii – accelerând acordarea sprijinului pe durata crizelor economice
să aloce 30% din subvenţiile PAC fermelor care folosesc practici ecologice – sprijinind
astfel diversificarea culturilor, întreţinerea pajiştilor permanente şi conservarea peisajelor
naturale
10
să orienteze mai bine cercetarea şi inovarea – dublând fondurile acordate cercetării şi
inovării, adaptând cercetarea la nevoile agricultorilor şi accelerând transpunerea în practică a
cunoştinţelor dobândite în laborator
să consolideze poziţia agricultorilor – sprijinind organizaţiile din domeniul agricol şi
promovând stabilirea unor raporturi directe cu consumatorii, prin reducerea numărului de
intermediari
să susţină protecţia mediului – transformând combaterea schimbărilor climatice şi
utilizarea eficientă a resurselor în priorităţile principale ale zonelor rurale
să îi atragă pe agricultorii tineri – sprijinindu-i pe cei sub 40 de ani pe durata primilor
cinci ani de activitate
să promoveze dezvoltarea rurală şi antreprenoriatul – finanţând, de exemplu, proiecte
mici cu sume de până la 70 000 de euro pe o perioadă de 5 ani
să prevină deşertificarea – alocând fonduri suplimentare agricultorilor din zone cu
handicapuri naturale
să reducă birocraţia – simplificând reglementările, în special pentru micii agricultori, care
ar urma să primească anual sume forfetare cuprinse între 500 şi 1000 de euro pe fermă.
Datorită reformelor anterioare, bugetul alocat politicii agricole comune a scăzut de la
75% la 41% din bugetul total al Uniunii. Noile propuneri ar conduce la o mai bună
direcţionare a fondurilor şi la o utilizare mai eficientă a acestora.
Propunerile ar urma să intre în vigoare în 2014, după aprobarea de către Parlamentul
European şi Consiliul de miniştri al UE.
În cadrul procesului de reformare PAC, UE propune noi soluţii pentru a garanta
aprovizionarea cu alimente, o agricultură durabilă, o mai bună protecţie a mediului şi o
dezvoltare rurală mai eficientă.
Politica agricolă comună (PAC) a evoluat de-a lungul anilor, însă nevoile pieţei mereu
în schimbare şi criza economică impun continuarea procesului de reformă.
În acelaşi timp, agricultorii au un rol foarte important prin faptul că îşi exploatează terenurile
respectând normele privind protecţia mediului şi le oferă consumatorilor produse de calitate,
la preţuri echitabile. Toate acestea justifică pe deplin sprijinul direct pe care aceştia îl primesc
de la UE şi pe care Comisia doreşte să îl ajusteze.
Principalele obiective ale viitoarei reforme au fost stabilite în urma consultărilor la
care au participat reprezentanţi ai guvernelor şi instituţiilor UE, agricultori şi cetăţeni. Acestea
sunt: asigurarea aprovizionării cu produse alimentare sigure şi în cantităţi
11
suficiente, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi o dezvoltare echilibrată a
zonelor rurale.
Bazându-se pe contribuţiile primite, Comisia propune trei strategii pentru îndeplinirea
acestor obiective după 2013. Scopul final este ca PAC să devină mai echitabilă, mai eficientă
şi mai eficace.
Există mai multe posibilităţi de modificare a sistemului de plăţi directe către
agricultori, de la o distribuţie mai echitabilă a acestora între statele membre la introducerea
unei plăţi compensatoare variabile, bazată, printre altele, pe acţiunile pe care aceştia le
întreprind în favoarea protecţiei mediului.
Măsurile de intervenţie pe piaţă au fost reduse de la 92% din bugetul PAC în 1991 la
doar 5% anul acesta. Comisia, cu sprijinul opiniei publice, intenţionează să simplifice şi mai
mult acest instrument, pentru a îmbunătăţi funcţionarea lanţului alimentar.
Printre măsurile de reformare a programelor de dezvoltare rurală s-ar putea număra
suplimentarea fondurilor pentru proiectele legate de schimbările climatice, resursele de apă,
biodiversitate, energia din surse regenerabile şi inovare. O altă variantă ar fi concentrarea
atenţiei doar pe combaterea schimbărilor climatice şi pe protecţia mediului.
În prezent, au loc dezbateri cu privire la aceste opţiuni şi, ulterior, vor fi lansate alte consultări
publice privind abordările propuse. Rezultatele obţinute şi o evaluare a impactului diverselor
opţiuni vor fi utilizate la elaborarea propunerilor legislative care vor fi prezentate în 2011. Ele
ar urma să intre în vigoare în 2014.
12
Concluzii:
Dacă pentru țările care au aderat la UE în 2004, primii cinci ani de aplicare a PAC
au fost considerați în general un succes major, pentru România acest lucru nu este deloc
evident. La aproape trei ani de la aderare situația sectorului agroalimentar nu s-a îmbunătățit
substanțial din nici un punct de vedere, deşi anumite semne (slabe) ale unei apropieri
de modelul european de agricultură sunt vizibile. Totuşi, caracteristicile principale ale
agriculturii româneşti au rămas aceleaşi din perioada de pre-aderare:
a) pondere ridicată a populației ocupate în agricultură, ca urmare a caracterului
de subzistență al activității din cea mai mare parte a gospodăriilor individuale;
b) slaba reprezentare a fermelor familiale comerciale, terenul agricol fiind utilizat prep
onderent de un mare număr de exploatații individuale mici şi un număr redus de exploatații
foarte mari;
c) sumele mari primite de sectorul agricol de la bugetul UE şi de la bugetul național
au avut un impact nesemnificativ asupra performanelor tehnice şi economice ale fermelor. Pe
acest fond de subdezvoltare a sectorului agricol românesc, Politica Agricolă Comună nu poate
suplini lipsa unei viziuni naționale cu privire la rolul agriculturii în modernizarea economică
a României. De altfel, principalele preocupări ale administraiei româneşti în ultimii trei ani au
fost de a implementa regulamentele europene (destul de sofisticate) cu scopul absorției
fondurilor comunitare destinate agriculturii, și mai puțin de a elabora unele programe de
transformare a sectorului agroalimentar și a spațiului rural. Avem nevoie de o viziune proprie
asupra agriculturii, care să plece de la realitatea celor două sectoare subzistență / agro-
industrie și care să se integreze în PAC. De asemenea, România trebuie să fie un participant
activ în dezbaterile privind reforma PAC și să caute alianți pentru propuneri care servesc cel
mai bine structura agriculurii românești.
13
14
BIBLIOGRAFIE:
Câmpeanu Virginia, Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE
, IEM,2003
Dumitrescu S., Ciochină I., Niţă I.,Construcţie europeană. UE , Ed.
Independenţa Economică, Piteşti, 2010
Niţă I., Integrarea României în Uniunea Europeană, Ed. Independenţa Eco
nomică,Piteşti, 2007
Niţă Ion, Voicu Iulica, Scărlătescu Iuliana, Sima Isabella-Cristiana, Dicţionar explicativ al
Uniunii Europene, Ed. Irecson, Bucureşti, 2009.
15
top related