referat practica
Post on 01-Jul-2015
947 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Tema referat:
Mijloace utilizate in promovarea igienei posturale prin
kinetoterapie la copii institutionalizati de varsta prescolara
- 1 -
CUPRINS
1. Introducere. Despre deficienta posturala.....................................................pg.3
2. Dezvoltarea posturii copilului de varsta prescolara;
postura normala si postura incorecta................................................................pg.4
3. Profilaxia unei posturi incorecte..................................................................pg.5
4. Cauzele dereglarii posturii corpului la copii................................................pg.6
5. Piciorul plat..................................................................................................pg.8
6. Exercitiile
fizice..........................................................................................pg.1
0
7. Educatia fizica.............................................................................................pg.10
8. Jocurile de miscare......................................................................................pg.12
9. Gimnastica aerobica si dans........................................................................pg.13
10. Gimnastica medicala la copii....................................................................pg.14
11. Institutionalizarea si efectele ei.................................................................pg.15
12. Metoda Montessori in tratarea deficientelor neuromotorii.......................pg.18
Bibliografie……………………………………………………...…………..pg.25
- 2 -
1. Introducere. Despre deficienta posturala
Ca definitie, postura (sau atitudinea corpului) reprezinta o functie a corpului
omenesc, bazata pe actiunea sinergica si coordonata a elementelor aparatului
locomotor si a sistemului nervos central si periferic, cu ajutorul carora se mentin
stabilitatea corpului, echilibrul si raporturile constante intre segmentele corpului,
intre corp si mediul inconjurator .
Deficientele posturale pot incepe inca din perioada de sugar, adica atunci
cand putem vorbi de pozitii mentinute si de miscari intentionate. Capul si gatul pot
capata o atitudine stramba inca din primele luni dupa nastere, trunchiul poate
ramane cifotic din perioada cand copilul invata sa sada, sau lordotic de cand se
ridica in picioare. Tinut prea mult timp in brate si in pozitii asimetrice, copilul
poate capata o atitudine scoliotica.
Astfel, s-a aobservat o tinuta incorecta la peste 30% din copii de varsta
prescolara. O parte din ei umbla cu capul aplecat, au un mers tarat, greoi, lipsit de
coordonare. In timpul alergarii ei lasa capul in jos, duc umerii inainte si nu
coordoneaza miscarile bratelor cu cele ale picioarelor. Unii copii nu stiu sa sara, sa
arunce, sa se catere, iar altii nu sunt capabili sa execute exercitii simple de
echilibru.
Concluzia este ca functia posturala se dezvolta in special la inceputul
perioadei de crestere, cand in urma unor incercari repetate de luare sau restabilire a
pozitiilor , copilul acumuleaza o experienta proprie, care imprima functiei
neuromotorii caractere individuale, ce raman constante uneori tot restul vietii.
- 3 -
Deficientele care apar in copilarie si in timpul adolescentei evolueaza mai
putin favorabil decat cele care apar la tineri si adulti, pentru ca tesuturile corpului
acestora sunt mai moi, mai slabe si mai maleabile fata de factorii mecanici.
Atitudinile deficiente se imprima adanc in forma si in functiile fragede ale
copilului, determinand aspecte si manifestari caracteristice, fiind o imprudenta
faptul de a lasa aceste deficiente sa evolueze la voia intamplarii, cu gandul ca poate
se rezolva de la sine.
De foarte multe ori o atitudine deficienta abia schitata in copilarie poate
evolua la pubertate, in tinerete si chiar la maturitate. Foarte multe atitudini
deficiente continua sa evolueze si dupa ce cauza care le-a produs a disparut demult
si unele dintre ele ajung chiar in stadiul de deformatii. Este absolut necesar sa se
urmeze tratamentul corectarii posturale pana ce deficienta s-a echilibrat prin
compensare, intr-un mod cel putin satisfacator.
2. Dezvoltarea posturii copilului de varsta prescolara; postura normala si
postura incorecta
Postura normala. Postura, adica pozitia in timpul sederii, ortostatismului,
mersului, incepe sa se formeze inca din mica copilarie. Tinuta normala sau corecta
este tinuta cea mai potrivita pentru functionarea aparatului locomotor si a
intregului organism. Aceasta tinuta se caracterizeaza prin curburile naturale
moderate ale coloanei vertebrale, omoplatii simetrici (fara proeminente la
marginile inferioare), umerii drepti, picioarele drepte si boltile plantare normale.
Persoanele cu tinuta corecta sunt zvelte: tin capul drept, au muschi elastici,
abdomenul strans, miscarile armonioase, precise.
Postura incorecta se manifesta prin spate rotund, curbura naturala toracica a
coloanei vertebrale pronuntata (tinuta cifotica), curbura lombara pronuntata (tinuta
lordotica), prin deformarea ei in parti – scolioza. Spatele rotund apare din cauza
- 4 -
dezvoltarii insuficiente a sistemului muscular si in primul rind a muschilor dorsali.
In consecinta capul si gatul sint aplecate inainte, toracele turtit, umerii adusi in
fata, abdomenul iesit putin inainte. Toate acestea sint si mai accentuate in tinuta
cifotica, deoarece in afara de muschii slab dezvoltati in acest caz se observa si
modificari ale aparatului ligamentar al coloanei vertebrate: ligamentele sunt
intinse, mai putin elastice, din care cauza curbura toracica e mai pronuntata. In
tinuta lordotica este extrem de pronuntata curbura lombara, curbura cervicala e mai
mica, abdomenul iesit mult inainte. In scolioza se observa asimetria umerilor,
omoplatilor si a corpului in intregime.
Tinuta incorecta are o influenta negativa asupra functiei organelor interne: se
ingreuiaza travaliul inimii, plamanilor, tractului gastrointestinal; se micsoreaza
capacitatea vitala a plamanilor; scade metabolismul; apar dureri de cap, oboseala
sporita; scade pofta de mancare.
Copilul devine adinamic, apatic, evita jocurile de miscare.
3. Profilaxia unei posturi incorecte
Postura incorecta aparuta in copilarie poate duce la deformarea sistemului
osos. Ea poate fi o urmare a sederii indelungate pe un loc, mai ales, daca scaunul si
masa nu corespund varstei si proportiilor corpului copilului. De aceea profilaxia
posturii incorecte cere exercitii fizice, jocuri mobile, plimbari la aer curat, care
contribuie la intarirea sanatatii si aparatului locomotor. Copiii nu trebuie sa doarma
pe un pat prea moale care se deformeaza sub greutatea corpului copilului. Totodata
copiii nu trebuie lasati sa doarma doar pe o parte. Se interzice sa se tina in pozitie
verticala copilul pana la trei luni, sa se aseze pana la sase luni, sa se tina timp
indelungat in picioare pina la 9-10 luni. Cand copilul face primii pasi, nu se
recomanda sa-l tinem de o manuta, pentru ca in felul acesta pozitia corpului lui
devine asimetrica; e mai bine sa se foloseasca in acest scop niste bretele speciale.
- 5 -
Nu vom permite copiilor sa stea timp indelungat intr-un picior, de exemplu,
pe trotineta. Vom avea grija ca micutii sa nu stea pe loc in picioare si sa nu sada pe
vine mult timp, sa nu parcurga distante mari (dozarea plimbarilor si a excursiilor),
sa nu duca greutati. Aceasta se refera in special la copiii slabiti, bolnaviciosi si la
copiii rahitici.
Pentru ca, jucandu-se cu nisip, copiii sa nu stea mult timp pe vine, lazile cu
nisip trebuie sa fie prevazute cu scaunele si masute.
In timpul lectiilor si la masa copiii trebuie sa stea drept. In acest scop se
recomanda ca mobilierul sa corespunda inaltimii si proportiilor corpului lor. Daca
scaunul e prea inalt, picioarele copilului nu ajung pana la podea si pozitia e mai
putin stabila. Daca scaunul e prea jos, copilul e nevoit sa stea cu picioarele
desfacute (pozitie incorecta), ori stranse sub scaun. In ultimul caz ele pot sa
amorteasca din cauza comprimarii venelor mari, ce trec sub genunchi. Diferenta
dintre inaltimea mesei si a scaunului trebuie sa dea posibilitate copilului sa tina
liber coatele pe masa, fara sa ridice sau sa coboare umerii. Daca diferenta e prea
mare, copilul, stand la masa, ridica umerii, mai ales dreptul, atunci cand scrie ori
deseneaza, iar daca e prea mica, el sta cocosat.
4. Cauzele dereglarii posturii corpului la copii
La copiii de virsta prescolara continua procesul de osificare a scheletului si
de consolidare treptata a aparatului musculo-ligamentar. In aceasta perioada tot
sistemul locomotor al copilului se adapteaza intens la conditii si solicitatii noi.
Copiii invata sa tina corect creionul, stiloul, sa stea un timp indelungat in banca la
gradinita, iar acasa la masa de lucru. Modul de viata al copilului, obisnuintele lui
exercita anumita influenta asupra coloanei vertebrale, ii formeaza tinuta. Sub
influenta unor factori nefavorabili la copii apar relativ usor diferite deformatii ale
coloanei vertebrale. Gravitatea acestor boli se manifesta in mod evident la copii
- 6 -
prescolari, la elevii de virsta mica si la preadolescenti, mai frecvent la fete decat la
baieti. Aceasta se explica prin mobilitatea sporita a baietilor, ceea ce contribuie la
mentinerea tinutei si la corectia deformatiilor in curs de aparitie.
Tinuta reprezinta postura obisnuita in asezat, statica si in mers. Se considera
corecta tinuta in cadrul careia toate cuburile coloanei vertebrale sant conturate
uniform si moderat, capul sta drept, umerii, scapulele si crestele ileonului formeaza
o singura linie. Tinuta se modeleaza in procesul cresterii, dezvoltarii fizice si
formarii la copii a deprinderilor de a respecta corectitudinea posturala. O buna
tinuta a copilului inseamna sobrietatea nefortata a posturii lui.
Obisnuinta de a lua un aspect ingrijit are motive nu numai estetice. Tinuta
incorecta are efecte negative pentru sanatatea copilului: dereglari de respiratie, de
circulatie sanguina, de digestie, spatele rotund, toracele “palnie” impiedica buna
functionare a plamanilor. Volumul lor vital este redus. Insuficienta de oxigen duce
la dereglarea proceselor de oxidare, aceasta avand drept urmare o scadere a
rezistentei organismului la factorii nefavorabili din mediul extern.
Printre cele mai grave deformatii de postura este si scolioza. Ea nu este
numai o deformare a scheletului, ci si cauza de dezvoltare incorecta a muschilor. In
cadrul scoliozei au de suferit inima, plaminii, ficatul.
Din deformarile si posturile incorecte intalnite frecvent fac parte tinuta
astenica, spatele plat, spatele rotund.
Tinuta astenica se caracterizeaza prin exagerarea curburilor cervicale si toracale
ale coloanei vertebrale. Capul copiilor este aplecat, umerii sunt proiectati inainte.
Cutia toracica este retrasa, scapulele proemineaza, abdomenul iese putin inainte,
picioarele sunt usor afectate in articulatiile genunchiului.
Spatele plat se manifesta prin aplatizarea tuturor curburilor coloanei vertebrale.
Umerii sunt lasati si putin adusi inainte, abdomenul proemineaza (mai ales, in
partea inferioara).
- 7 -
In caz de spate rotund este deosebit de accentuata curbura toracica a coloanei
vertebrale. Umerii sunt proiectati mult inainte, curbura lombara este usor
aplatizata, abdomenul este foarte proeminent.
Toate deformatiile de postura mentionate se explica prin slabirea aparatului
musculoligamentar, dereglarea armoniei muschilor, care sustin coloana vertebrala
in pozitie corecta.
Elevii care sufera de aceste deformatii obosesc repede. La lectie ei sunt
agitati si simt necesitatea de a-si schimba cat mai des pozitia corpului.
Cauzele de aparitie a deficientelor de postura, a scoliozelor pot fi dezvoltarea
insuficienta a musculaturii; dezvoltarea neuniforma a muschilor responsabili de
mentinerea coloanei vertebrale in pozitie corecta; anumite boli, de exemplu
rahitismul, in cadrul carora se deformeaza cutia toracica; regimul incorect de viata
al copilului; mobilierul ce nu corespunde inaltimii si proportiilor corpului;
imbracamintea incomoda.
Copiii cu defecte de tinuta urmeaza sa fie supravegheati in mod special. Se
va avea mereu grija ca ei sa respecte o postura corecta la lectii si la domiciliu.
Rechizitele scolare le vor purta nu in genti, ci in ghiozdane cu bretele, care sa
asigure o pozitie dreapta a corpului.
La lectiile de educatie fizica copiii cu deficiente posturale nu sint separati,
insa lor li se vor aplica exercitii corectivespeciale deficintelor. Gimnastica de
corectie include exercitii de fortificare a muschilor, de ameliorare a coordonarii
miscarilor de recuperare a defectelor tinutei, de consolidare a tinutei corecte.
5. Piciorul plat
La formarea unei tinute corecte contribuie foarte mult forma piciorului. Daca
forma e normala, extremitatea se sprijina pe bolta longitudinala laterala, iar bolta
mediala serveste drept arc, ce asigura elasticitatea mersului. Daca muschii ce sustin
- 8 -
bolta plantara slabesc, toata greutatea cade asupra ligamentelor, care, intinzindu-se,
fac piciorul plat. La persoanele cu picioare plate sufera functia de sprijin a
extremitatilor inferioare, se inrautateste irigarea lor cu singe, din care cauza apar
dureri si chiar spasme musculare in ele. Picioarele transpira, devin reci, se
invinetesc. Picioarele plate contribuie la pozitia vicioasa a bazinului si coloanei
vertebrale, din care cauza tinuta devine incorecta. Copiii cu picioarele plate merg
anevoios: dau din miini, tropaie, indoaie mult picioarele in genunchi si in
articulatia soldului; mersul lor este incordat si stangaci. La acesti copii
incaltamintea ce rupe mai repede, se tocesc mai tare partile mediale ale talpilor si
tocurilor.
Spre sfirsitul zilei copiii se plang de obicei, ca incaltamintea este stramta, cu
toate ca dimineata era buna. Toate acestea se explica prin faptul ca din cauza
supraincordarii din timpul zilei piciorul devine si mai plat, prin urmare, se
lungeste.
Conditiile ce contribuie la dezvoltarea piciorului plat sunt diferite, ca de
exemplu:
rahitismul,
astenia si dezvoltarea fizica slaba,
obezitatea, din cauza careia bolta plantara suporta o greutate excesiva;
pozitia verticala de lunga durata si mersul pina la virsta de 10-12 luni,
mersul indelungat pe asfalt in incaltaminte moale si fara tocuri.
Pentru prevenirea piciorului plat se recomanda exercitii moderate pentru
muschii extremitatilor inferioare, bai zilnice, mersul descult. Mersul descult se
recomanda in special pe pamant moale sau pe nisip, deoarece in cazul acesta
copilul transfera greutatea corpului pe marginea exterioara a boltei plantare si
strange degetele, contribuind in felul acesta la intarirea boltii plantare. Pentru copiii
- 9 -
cu tinuta incorecta si picioarele plate, in cadrul exercitiilor de gimnastica medicala
se introduc exercitii de corectie.
6. Exercitiile fizice
Exercitiile fizice aplicate din primul an de viata, la inceput sub forma
masajelor apoi a gimnasticii pentru sugar favorizeaza dezvoltarea somatica si
motorie a copilului. Pe masura ce copilul creste, practicarea unui sport adaptat
posibilitatilor lui, are un rol favorabil de stimulare a cresterii si dezvoltarii, prin
tonifierea musculaturii, intarirea articulatiilor, ameliorarea oxigenarii tesuturilor.
7. Educatia fizica
Educatia fizica poate contribui insa la corectarea posturii organismului uman
prin:
- varietatea larga de exercitii fizice folosite pot avea o larga accesibilitate,
imbracand caracter de masa (gimnastica de baza spre exemplu) sau pot fi
accesibile numai unui grup restrans, cum este cazul ramurilor sportive;
- prezenta unor exercitii care se executa in conditii neobisnuite, ajutand la
stapanirea aparatului locomotor si la dezvoltarea coordonarii si orientarii in
spatiu;
- pronuntatul caracter estetic al tuturor exercitiilor efectuate, astfel: in toate
miscarile se pastreaza o anumita tinuta a corpului si a segmentelor sale
(varfuri, genunchi intinsi, spate drept, expresivitate, etc.), toate acestea
concurand la formarea esteticii motrice si corporale si implicit la formarea
corecte a posturii.
Aprecierea si verificarea permanenta a starii fizice a copiilor de varsta
prescolara si scolara constituie una dintre cele mai importante probleme ale
- 10 -
educatiei fizice. Modificarile actuale ale starii fizice a copiilor sunt generate de
transformarile social-economice din societatea umana.
Faptul ca exercitiile de fortificare, cu caracter preventiv sau corectiv sunt
principalele mijloace prin care se actioneaza asupra corpului omenesc, acestea au o
structura simpla, motivand larga lor accesibilitate pentru toate categoriile de
executanti, indiferent de varsta si gradul lor de pregatire. Ele se bazeaza pe miscari
analitice asupra fiecarei grupe musculare, segment si articulatie, vizand tonifierea
musculaturii, intarirea articulatiilor, perfectionarea mobilitatii si supletei aparatului
locomotor cu numeroase posibilitati de modificare a structurii miscarilor, executate
din diferite pozitii initiale, liber, cu partener, cu obiecte portative sau la aparate, de
pe loc sau din deplasare, individual sau in grup.
Avand o pondere insemnata in lectiile de educatie fizica ale copiilor, aceste
exercitii asigura o prelucrare analitica a aparatului locomotor si, prin aceasta, se
realizeaza incalzirea generala a organismului, pentru a face fata in conditii optime
efortului din lectie.
Pentru a fi eficiente, exercitiile pentru o dezvoltare fizica corecta si
armonioasa, trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie accesibile; sa fie
potrivite nivelului de pregatire, varstei si sexului; sa fie executate intr-o ordine
logica, de la segmentele si grupele musculare mai mici spre cele mai mari; sa se
execute si pe partea dreapta si pe partea stanga, acolo unde structura lor impune
acest lucru.
Exercitiile pentru formarea corecta a posturii sunt constituite din miscari
care se adreseaza unui singur segment (de exemplu, brate), doua segmente (brate si
trunchi) sau mai multor segmente combinate. Ele au caracter analitic si influenta
selectiva, sunt descrise terminologic si desenate si constituie o parte a proiectului
de tehnologie didactica al fiecarui cadru de specialitate. Pentru infaptuirea acestui
obiectiv este necesar ca in cadrul fiecarui sistem de lectii sa se actioneze pentru
- 11 -
dezvoltarea fortei si elasticitatii musculaturii si articulatiilor bratelor, picioarelor, a
musculaturii spatelui si a abdomenului; este necesar ca forta, supletea si
mobilitatea acestora sa se dezvolte in raport de functia specifica a fiecarui segment
si a fiecarei regiuni.
De exemplu, 8-10 exercitii (sau mai multe), grupate in complexe, se
alcatuiesc intr-o anumita ordine, astfel:
- exercitii pentru brate, cap-gat, picioare, trunchi ;
- brate + picioare, cap-gat-trunchi, abdomen, spate;
- sarituri.
Bratele de exemplu, sunt solicitate sa execute miscari de intinderi si indoiri,
tractiuni si impingeri, balansari, rotari, circumductii, pronatii si supinatii, adductii
si abductii, etc. Este necesar ca actionand in sensul mentionat sa fie perfectionate
forta si supletea tuturor lanturilor musculare ale bratului pe planurile necesare
indeplinirii actiunilor respective.
Principalele verigi din lectia de educatie fizica in cadrul carora se actioneaza
direct pentru dezvoltarea fizica corecta si armonioasa sunt veriga destinata
influentarii selective a aparatului locomotor si veriga in care se actioneaza pentru
perfectionarea calitatilor motrice. Preocuparea pentru formarea reflexului de tinuta
corecta are un caracter continuu pe parcursul intregii lectii, atat in timpul
activitatii, cat si in momentele de repaus.
In concluzie, educatia fizica practicata corect si sistematic inca din gradinita
are un rol esential in mentinerea unei posturi corecte la tinerii aflati in crestere, dar
este benefica si pentru corectarea micilor deficiente aparute ca urmare a unei
posturi vicioase.
8. Jocurile de miscare
- 12 -
Jocurile de miscare, de la activitatile alese spontan in grupul de joaca pana la
activitatile de la ora de educatie fizica sunt cele mai indragite. Ele ii antreneaza pe
copii in exersarea miscarilor si invingerea obstacolelor, le formeaza dibacia de a
arunca, de a sari si a se intrece in viteza. Jocurile precum: ,,Cine ajunge primul”,
„Cine arunca mingea mai departe”, „Cine nimereste tinta” sunt doar cateva dintre
ele. Sunt un mijloc important pentru prevenirea si corectarea deficientelor fizice
(deformarea coloanei vertebrale, piciorul plat), ajuta la intarirea si echilibrarea
sistemului nervos al copilului, facandu-l mai putin nestapanit si impulsiv.
9. Gimnastica aerobica si dans
Exercitiile de aerobic, gimnastica sau dans ajuta la dezvoltarea armonioasa a
micutilor si la pastrarea unei tinute corecte a corpului , fiind la fel de importante in
dezvoltarea armonioasa a copiilor, ca si alimentatia.
Exercitiile de aerobic urmaresc formarea unei tinute corecte si dezvoltarea
ritmicitatii si a muzicalitatii motrice., inclusiv integrarea acestora in colectivitate si
dezvoltarea capacitatii de comunicare . Programul contine variatii de mers si
alergare, jocuri de atentie, diverse exercitii executate pe loc si din mers si miscari
de relaxare si stretching. Acestea urmaresc tonifierea principalelor lanturi
musculare, dezvoltarea vitezei si a indemanarii si exersarea bratelor, a picioarelor
si a abdomenului, prin balansari, fandari sau rasuciri. In cadrul programului de
dans se fac pasi ritmici si exercitii de dans clasic si modern.
Practicarea exercitiilor de aerobic, gimnastica sau dans este indicata celor
aflati in perioada de crestere, care pot astfel sa isi consume energia intr-un spatiu
organizat, sub indrumarea unui profesor specializat, in compania altor copii cu
varste apropiate.
Dovedit este faptul ca micutii sunt mult mai motivati sa faca exercitii fizice
alaturi de alti copii, decat daca ar fi nevoiti sa faca miscare acasa. Explicatia
- 13 -
acestui fenomen consta in faptul ca acestia vad exercitiile realizate acasa ca pe o
tema suplimentara, si nu ca pe un mijloc de distractie.
10. Gimnastica medicala la copii
Gimnastica medicala, trateaza numeroase afectiuni prin intermediul
programelor de exercitii terapeutice, alcatuite individual in functie de afectiune si
de evolutia sau involutia acesteia.
Dupa stabilirea diagnosticul de catre un medic de specialitate se recurge la
aplicarea tratamentului prin kinetoterapie.
Prin kinetoterapie - gimnastica medicala - se pot corecta posturile anormale
ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoze, lordoze, cifolordoze, spate plan etc),
deficiente ale membrelor inferioare (genu valgum sau varum, picior plat etc).
Kinetoterapia este o terapie de lunga durata si cere din partea pacientului
perseverenta. Kinetoterapeutul trebuie sa isi sustina permanent pacientul, sa il
motiveze in momentele de dificultate, sa discute si sa explice fiecare rezultat
aparut.
Jocul este foarte important ca metoda de invatare a abilitatilor motrice.
Kinetoterapeutul trebuie sa stie sa se poarte cu copilul, sa se joace cu el - este
important ca specialistul kinetoterapeut sa reuseasca sa faca din exercitiile fizice o
joaca, sa il lase pe copil sa se plimbe prin sala de gimnastica medicala, sa il faca sa
se simta independent - avand totusi in permanenta controlul si indrumand
efectuarea terapiei necesare.
Kinetoterapia are ca rezultate :
castigarea mobilitatii articulare normale pierdute in urma unei imobilizari
post-fractura
- 14 -
normalizarea tonusului muscular
antrenarea intregul corp in miscare si pregatirea organismul copilului pentru
efort
formarea obisnuintei unor miscari corecte si coordonate
corectarea diferite deformari ale coloanei vertebrale, datorate pozitiei
incorecte a micutilor in banca sau pe scaun in timpul pregatirii lectiilor
tratarea afectiunilor aparatului locomotor : luxatiile congenitale de sold,
platfusul, genum var sau valg sau asa-zisii "genunchi in X"
corectarea atitudinilor posturale vicioase si a modificarilor de ax ale coloanei
vertebrale deja instalate (cifoza, scolioza, hiper lordoza sau spate plan)
11. Institutionalizarea si efectele ei
Institutionalizarea presupune obligativitatea desfasurarii existentei intr-un alt
mediu, defierit de cel familial in institutii pentru persoane cu handicap, abandonate
de familiile lor. Dincolo de aspectele lor functionale au o destinatie precisa, aceste
institutii reprezinta un spatiu social, psihologic si moral, cu o semnificatie
simbolica precisa. Ele separa din masa de indivizi ai societati respective, acele
categorii de persoane, ce necesita din cauza unor nevoi speciale, un regim de viata
supravegheat, o permanenta asistenta specializata. Institutiile sunt rezervate celor
care prin natura si comportamentul lor psihosocial nu se pot ajuta singuri.
Efectele institutionalizarii pot varia la fiecare copil, in functie de urmatorii
factori:
- Modul in care adultii din institutie reactioneaza fata de copil;
- Mediul inconjurator;
- Personalitatea copilului;
- 15 -
De aceea copiii diferiti raspund in mod diferit. Fiecare copil are necesitati
proprii, diferite de ale celorlalti copii. (Ex.: nu tuturor copiilor le plac aceleasi
lucruri).
Cateva din efectele institutionalizarii sunt:
· lipsa increderii;
· retragerea din cadrul interactiunilor;
· agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil;
· afectiune pentru toata lumea;
· lipsa cunoasterii de sine;
· intarziere in dezvoltarea fizica si psihica;
(Ex.: limbaj redus, performante intelectuale scazute)
· dificultati in relationarea cu alti copii;
· au tendinte agresive fata de ceilalti copii de varsta lor.
Aceste dificultati pot persista pe durata intregii vieti a copilului care a trecut
printr-o astfel de experienta, insa studiile facute au aratat ca aceste dificultati pot fi
īn general depasite.
Este vital ca un copil sa poata dezvolta relatii stranse de atasament. Nu este
suficient ca un copil si un adult sa fie impreuna, ci este absolut necesar ca adultul
sa isi arate in mod clar si deschis sentimentele sale pozitive fata de copil. Cu
timpul, copilul va raspunde la aceste sentimente in mod similar. Devotamentul si
angajarea adultilor in relatia cu copilul sunt esentiale. Un copil care sigur s-a atasat
de un adult se simte bine (confortabil) in mediul in care se afla, si este in general
mai curios, mai interesat, mai cooperant si mai prietenos cu ceilalti copii.
Abandonul copilului sau chiar sentimentul subiectiv de abandon resimtit de copil
ca o trauma majora, poate duce la modificari psihologice temporare sau la
modificari ireversibile in cazul unor actiuni prelungite.
- 16 -
Indiferent de varsta copilului, institulionalizarea are efecte negative in
special datorita felului de īngrijire. Numeroase studii au aratat importanta calitatii
responsivitatii ingrijitorului in dezvoltarea sociala si cognitiva a copilului. Copiii
institutionalizati raman in urma in dezvoltare cu o luna pentru fiecare doua luni si
jumatate.
Stimularea este esentiala pentru dezvoltarea normala a copilului. Intr-un
cadru normal, activitatile care ne inconjoara (zgomotele, vocile, schimbarile), toate
promoveaza schimbarea fara sa dam prea mare importanta.
Pentru copiii din institutie, mediul nu le va da automat stimularea, asa cum
se intāmpla in familie. Iata cateva exemple:
Acasa In institutie
Copilul are acces in diferite incaperi Copilul are acces limitat la un salon
Zgomotele casei si ale familiei Tacerea goala, usa inchisa
Este tinut in brate regulat Este tinut in brate neregulat
Are posibilitati multiple de joaca Posibilitatile de joaca (jucarii, persoane)
sunt limitate
Are sentimentul ca apartine unei familii Nu este constient de sentimentul de
apartenenta (multe infirmiere)
Dezvolta conceptul „al meu” Nu are nimic personal
Are foarte multe ocazii de a imita adulti Are putine relatii
Copilul resimte neplacut aceasta lipsa a stimularii creandu-si mecanisme
autoprotective, prin care incearca sa suplineasca stimularea insuficienta,
mecanisme care, neadecvate fiind, capata caracter patologic.
Comportamente datorate lipsei de stimulare:
vizuala: isi freaca puternic ochii;
- 17 -
tactila: se musca, se zgarie, se loveste, se leagana;
auditiva: tipa, plange;
cognitiva : intarziere mentala;
motrica: postura deficienta, intarziere in achizitionarea mersului, atrofie musculara;
sociala : izolare sociala, agresivitate;
Exista totusi doua categorii de dezvoltare la copii institutionalizati:
Copii cu capacitatii motorii si neuropsihice normale
Copii cu un anumit grad de handicap motor sau si neuropshic
12. Metoda Montessori in tratarea deficientelor neuromotorii
Pedagogia Montessori pretinde ca educatia motorie face parte din insasi
viata copiilor, legand-o de activitatile practice de fiecare zi si de jocurile copiilor,
introducand educatia miscarilor in ansamblul unic si indivizibil al formarii
personalitatii infantile.
Copilul se afla intr-o miscare continua, simtind permanent nevoia de a se
misca in prima copilarie; aceasta situatie se estompeaza o data cu dezvoltarea
capacitatii de inhibitie, care, armonizandu-se cu impulsurile motorii, incepe sa
construiasca instrumentele destinate a asculta de vointa.
Miscarea ca fiind esentiala pentru viata, iar educatia nu poate fi conceputa ca
moderatoare sau, mai rau, inhibitoare a miscarii, ci numai ca un ajutor pentru a
cheltui bine energia si pentru a o lasa sa se dezvolte normal.
Metoda s-a dovedit a fi benefica recuperarii copiilor cu deficiente
neuromotorii atat pentru dezvoltarea motricitatii fine, in general, pentru invatarea
activitatilor practice cotidiene, in special.
Cele trei principii de baza ale metodei sunt: observatia, fara ideile
preconcepute despre cum trebuie sa invete copilul; mediul pregatit cu materiale
specifice, simple; conceptul de libertate individuala. Rolul educatorului este sa
- 18 -
recunoasca nevoile de dezvoltare ale fiecarui copil, sa-i puna la dispozitie un
mediu adecvat, sa inteleaga nevoia copilului de a repeta activitatile, nevoia lui de
miscare fizica, sa recunoasca “pragul de interventie”, sa conduca prin exemplul
propriu, sa stabileasca rutine, sa arate respect, sa vorbeasca cu o voce joasa, sa aiba
o tinuta ingrijita, sa ofere prin propriul exemplu o conduita de disciplina si ordine
in lucrul cu materialele de joc.
Adaptarea si specificitatea mediului de joaca interior montessorian are efecte
stimulatoare pentru copiii cu deficiente neuromotorii, deoarece, data fiind
capacitatea lor redusa de miscare, aranjarea in mod adecvat a obiectelor si a
jucariilor faciliteaza activitatile motrice si senzoriale la acesti copii (explorarea si
manipularea jucariilor).
In cadrul metodei Montessori se regasesc teorii ale analizei si organizarii
miscarii, multe tehnici de „interventie” psihomotorie; mai degraba de non-
interventie, deoarece unul dintre principiile montessoriene sustine actiunea limitata
a adultului asupra copilului, lasand acestuia din urma posibilitatea de a se dezvolta.
Rolul adultului in educatia copiilor consta, conform principiilor montessoriene, in
oferirea mijloacelor necesare, crearea si pregatirea unei ambiante asemanatoare
celei din viata. Adaptarea metodei, in acest cadru, ar consta in interventia dirijata a
specialistului.
Kinetoterapeutul intervine pe partea de motricitate globala si pe formarea si
dezvoltarea deprinderilor motrice fine, psihopedagogul pe partea de stimulare a
abilitatilor scolare, iar terapeutul ocupational se ocupa de integrarea acestor
achizitii motrice si cognitive in viata cotidiana a copilului, pentru a-i asigura
autonomia necesara spre care tindem cu totii atunci cand ne fixam obiectivele
reabilitarii copilului cu deficiente neuromotorii. Echipa de interventie
multidisciplinara si colaborarea reala intre membrii ei ar avea un rol insemnat in
integrarea in societate a copilului cu deficiente neuromotorii.
- 19 -
Prin incercari si erori repetate copilul isi insuseste o deprindere, reducand-o
apoi la automatizarea miscarii selectionate dupa tatonare, acesta fiind un aspect al
inteligentei senzorimotorii. Multitudinea miscarilor haotice ofera un mare numar
de solutii in atingerea unui scop. Fara aceste solutii alternative, comportamentul
nostru ar fi rigid, inflexibil. Apar doua solutii, stabilitate si flexibilitate, cand
urmarim felul in care copiii isi insusesc schemele de miscare. Primele raspunsuri
ale abilitatilor primare ale copilului sunt: fixarea privirii si apoi atingerea
obiectului urmarit, diferentiind proprietatile propriilor segmente (mana) si de cele
ale mediului inconjurator (jucarie), precum si spatiul care le separa. Tranzitia de la
miscarea haotica la cea de atingere voluntara se face pe diverse cai, urmarind
schimbarile din miscarea precursoare (rasucire si scuturare), pana se ajunge la
selectia unor pattern-uri stabile, manifestate prin atingere si apoi prin prindere.
Engramele pentru activitati obisnuite umane incep in copilarie si se mentin
toata viata; astfel omul poate recunoaste o situatie si o poate compara cu altele
intalnite in trecut, dar poate intalni si situatii noi pentru care nu are formate
deprinderi. Raspunsul va fi corelat si ajustat acestei noi situatii. Abilitatile de
recunoastere a unei noi situatii, de a da raspunsul cel mai adecvat, au doua
proprietati: una stabila si una flexibila in toate activitatile si sunt rezultatul
repatizarii si naturii dinamice in sistemul de dezvoltare. Astfel nici o abilitate nu
este dobandita separat de dezvoltarea mentala a activitatii motrice.
In cazuri patologice exista pericolul ca procesul de invatare sa se faca
defectuos prin fixarea unor deprinderi incorecte sau sa intervina factori care sa
perturbe coordonarea miscarilor: spasticitatea, ataxia, durerile musculare, oboseala,
anxietatea.
Miscarea potrivita pentru a indeplini un scop este considerata un act mental
cognitiv si face parte dintr-un sistem neuromotor complex.
- 20 -
Orice achizitie motorie sau cognitiva, de la cea mai simpla la cea mai
complexa, este conceputa ca un raspuns la stimuli exteriori. In deficienta
neuromotorie, interventia bazata pe o cunoastere riguroasa a manifestarilor
patologiei copilului cu deficiente neuromotorii, precum si adaptarea si organizarea
unui program adecvat tulburarilor asociate deficientei neuromotorii, este primul
pas, pasul drept cu care se poate incepe reabilitarea lui.
Activitatile specifice metodei Montessori pot fi adaptate si exersate in cadrul
sedintelor de interventie, sub forma unor jocuri pentru a diversifica programul de
reabilitare al copilului cu deficiente neuromotorii si pentru a contribui la integrarea
lui sociala. Il ajutam pe copil, astfel, sa recunoasca activitatile de joc si exercitiile
invatate in sala de inteventie si sa le practice eficient in situatii diverse de viata.
Imbinarea activitatilor cu invatarea folosirii unor obiecte si situatii din viata
cotidiana: socotitul banilor si cumparaturile, deplasarea cu mijloacele de transport
in comun, participarea la spectacole, vizite la muzee sau parcuri de distractii, il vor
asigura pe copilul cu deficiente neuromotorii ca nu va fi marginalizat sau
discriminat de societate. El poate desfasura aceste actiuni insotit de parinti, sau de
grupul de interventie din care face parte (gradinita, scoala, clinica, club, centru).
Imediat ce depaseste nivelul reflexelor, copilul dobandeste deprinderi in
functie de experienta. Exista o relatie stransa intre dezvoltarea controlului postural
si cea a miscarilor independente ale bratelor si mainilor. Parametrii controlului
motor, implicati intr-o sarcina specifica (de prindere a unui obiect) nu sunt dictati
doar de activarea muschilor sinergisti; SNC controleaza performantele intr-o
sarcina in urma feed-back-ului oferit de proprioceptori si de receptorii cutanati,
coordoneaza, planifica, anticipand miscarea in functie de factorii de mediu, de
proprietatile obiectului cu care vine in contact mana.
Prehensiunea si miscarile mainii, in general, sunt sustinute de participarea
musculaturii intregului membru, reprezentata de stabilizatori. Fiecarui mod de
- 21 -
prindere a unui obiect pentru a efectua un act motor, ii corespunde o anume pozitie
a intregului membru superior, ajutata de grupe variate si extinse de muschi. Fiecare
act motor repetat devine automatism (implicarea sistemului extrapiramidal),
solicitarea cortexului motor fiind admisa in functie de dobandirea si repetarea
actului respectiv si de schimbarea unor componente din mediu in care desfasuram
actul motric.
Dezvoltarea controlului mainii ca obiectiv trebuie cuprinsa in programul de
recuperare a copilului cu deficiente neuromotorii. Ca un corolar, abilitatea si
performantele realizate de mana sunt asociate cu o capacitate superioara a functiei
sistemului proprioceptiv si dezvolta implicit functiile cognitive ale copilului si nu
numai. Ca exemplu: abordarea mersului cu ajutorul cadrului sau a sistemului de
bare paralele, la un copil cu deficiente neuromotorii ramane de nerezolvat atunci
cand el nu se poate folosi de sprijinul pe propriile maini, de controlul si de forta
corespunzatoare manipularii aparatelor.
Mai mult, stimularea copilului sa desfasoare sarcini motrice de mare finete si
specificitate cum ar fi insirarea de margele pe o sfoara sau utilizarea clemelor
pentru prinderea unor obiecte de mici dimensiuni, atunci cand el nu este pregatit
(membrele superioare ca si intregul corp sunt in faza achizitiilor motrice de baza:
sprijin pentru patrupedie, reactii de indreptare si echilibrare la achizitia mersului)
poate conduce la esecuri multiple.
Dezvoltarea deprinderilor motrice fine la copii pot fi usor identificate si
evaluate cu diferite scale, nivelele de dezvoltare ale manualitatii, de asemenea,
evolutia prehensiunii, a componentelor ce tin de eliberarea obiectelor trebuie
stabilita pentru fiecare caz in parte, notata, monitorizata pentru a organiza un plan
de inteventie personalizat, pentru a-l aplica cu succes si mai ales pentru a obtine
rezultate favorabile.
- 22 -
Jocuri si exercitii pentru dezvoltarea coordonarii si a deprinderilor
motrice fine ce pot fi adaptate pentru activitatile copiilor cu deficiente
neuromotorii:
· Copilul utilizeaza clemele de rufe pentru a prinde si ridica obiecte de diferite
marimi si greutati de pe masa. Scopul: cresterea fortei musculare la degete si
exersarea pensei tridigitale specifica scrisului;
· El insireteaza, deschide/inchide fermoare, incheie/descheie nasturi, butoniere,
leaga panglici si esarfe, folosind ca material cadrele specifice montessoriene.
Scopul acestor exercitii: insusirea deprinderilor de imbracare (actiuni motorii
succesive), cresterea coordonarii bimanuale si a coordonarii globale;
· Copilul insira margele pe o sfoara, sau le introduce intr-o sticla, deapana firul
pe un ghem. Exercitiile sunt utile pentru cresterea coordonarii bimanuale si
oculomanuale;
· Copilul aseaza diverse obiecte (nasturi, dopuri, margele) pe un material textil
de dimensiuni A4, in linie, de la stanga la dreapta si de sus in jos. Obiectivele
urmarite: formarea deprinderilor de organizare a spatiului grafic, a coordonarii
oculomanuale;
· Copilul introduce cilindri de dimensiuni egale sau diferite in casute
corespunzatoare. Seriile acestor materiale de joc variaza gradual printr-o
dimensiune (inaltime), doua dimensiuni (diametru si inaltime) – activitate de
comparare, sortare, discriminare;
· Dintr-o gama variata de materiale din diferite texturi si culori, copilul sorteaza
bucati dupa textura lor, ignorand criteriul culoare. Scopul activitatii –
discriminarea tactila;
· Folosind doua castroane, unul gol, celalalt umplut cu apa, solicitam copilului
sa mute apa dintr-un castron in altul prin imbibarea si stoarcerea unui burete.
Scopul activitatii - coordonare bimanuala;
- 23 -
· Utilizarea seturilor de cutii cu deschizaturi profilate dupa forma pieselor ce
trebuie introduse pentru dezvoltarea capacitatilor de observare, discriminare si
sortare;
· Apasarea puternica cu degetul sau palma a unei mingi elastice (din material
textil) ce trebuie introdusa intr-o cutie si scoasa printr-un sertar;
· Deplasarea discurilor pe o tija de sarma dreapta sau curba regleaza controlul
miscarii la membrele superioare;
· Invatarea elementelor grafice se face pentru inceput desenand litera cu degetul
la cutia cu nisip, apoi prin discriminare tactila pe placa cu litere dispuse in relief
sau prin identificarea literelor, ulterior compunerea cuvintelor folosind litere de
lemn;
· Insusirea capacitatilor aritmetice este una dintre cele mai distractive si usoare
activitati: insirarea margelelor pe o sarma (10), asezarea a 10 sarme pe un plan,
apoi a 100 de sarme, una sub alta, faciliteaza numeratia pana la 1000; asezarea
cifrei corespunzatoare sub fiecare margea de pe sarma contribuie la cunosterea
si la compunerea numerelor. Exista material specific pentru invatarea
operatiilor cu fractii;
· Alcatuirea hartilor si planurilor geografice sub forma jocurilor puzzle sau
incastru faciliteaza insusirea cunostintelor de geografie, de orientare spatiala;
· Cunostinte despre mediu, biologie, istorie, geometrie pot fi dobandite de catre
copilul cu deficiente neuromotorii, daca se recurge la materialele didactice
Montessori.
Metoda Montessori se poate aplica inca din primele zile de viata ale copilului. Metoda este adaptabila acestuia intrucat Montessori spunea ca "Copilul este parintele civilizatiei si maestrul propriei sale educatii".
- 24 -
Bibliografie
1. Dr.Adrian N. Ionescu – Despre atitudinea corecta a corpului – Ed.U.C.F.S,
Bucuresti, 1961
2. Dr., conf. Nina SOCOLIUC – Bazele puericulturii si igiena copilului (curs de
prelegeri) – Balti, 2007
3. Luca A. - Gimnastica in scoala - Ed. Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi, 1998
4. Mitra G., Mogos A. - Metodica educatiei fizice - Ed. Sport-Turism, 1975
5. Petrut-Barbu, G. -Copilul si motricitatea. Program de educare neuromotorie -
Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2008
6. Montessori, M. - Metoda Pedagogiei stiintifice aplicata in educatia copiilor
mici - Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti, 1992
7. www.sportscience.ro
- 25 -
top related