monografie_recea (2).pdf
Post on 08-Jul-2016
336 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE
LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ
pentru obţinerea gradului didactic I
Monografia comunei RECEA
Judetul Maramures
Coordonator stiintific Candidat
Lector doctor Prof. Rus
Nemeti Sorin Marinel Radu
Cluj Napoca
2013
2
CUVANT INTRODUCTIV
,,Sa presupunem ca suntem oriunde in aceasta tara, in oricare clasa in care se
preda si se invata istoria.
Intr-o sala curata si luminoasa, elevii isi asteapta profesorul, cu rumoarea
tinereasca a oricarui dialog fertil care sta sa inceapa. Dupa priviri si gesturi, dupa
seriozitatea si concentrarea abia stapanite intelegi ca lectia care urmeaza este un
ceas hotarator al vietii lor. In fine, apare profesorul. Nu este sacerdotul cine stie
carui minister, nu este dictatorul bine temperat care stie ca totul ii este ingaduit, nu
este…Este un om cultivat, dar constient de limitele sale, un cautator permanent al
adevarului, pe care niciodata nu reusesti sa-l afli in intregime, un prieten si un
tovaras de drum.
Departe de a-si epata elevii cu emfaza marilor discursuri catedrastice, el
coboara in clasa si propune cu textele in mana, un subiect. Lasa impresia ca nu are
nici o opinie fiind foarte tentat sa le asculte pe ale celorlalti, dar cu un tact si o
pricepere care e numai al lui stie sa indrume fara ostentatie , sa conchid afara sa
indispuna, sa gaseasca si sa lumineze mereu cu un dar , de el cunoscut, fir al
Ariadnei, mersul incalcit si atat de greu de deslusit uneori al istoriei.
E greu de spus cat a durat lectia , sti sigur ca regreti cand s-a ispravit si ca nu
ai alta dorinta decat sa o reiei mereu si mereu de le capat…,,
3
Aceste randuri, scrise de domnul Profesor dr. BOGDAN TEODORESCU, 1,prezinta modelul ideal al DASCALULUI, al profesorului de istorie, spre care
,fiecare dintre noi,ar trebui sa tindem.
De aceea , acest demers pe care ni l-am asumat, consider ca e o etapa extrem
de importanta in cariera mea profesionala si in dezvoltarea ca om, iubitor al
adevarurile trecute si formator de spirite libere si indraznete.
Privitor la teza pe care ne-am propus sa o dezbatem ,,Monografia Comunei
Recea,Maramures,, trebuie spus ca aceasta preocupare e una de stricta actualitate,
care izvoraste din activitatea profesionala pe care am desfasurat-o in aceasta
comuna in ultimii 16 ani. In acest interval ,am reusit sa ma apropii de oameni ,
simpli sau cultivati, care aveau in comun dragostea fata de aceste locuri
extaordinare,sa inteleg dorinta lor de a pastra vii trecutul, obiceiurile si modul de
viata local, perpetuat de nenumarate veacuri,chiar milenii. Curios din fire, avand o
pregatire de specialitate, am incercat sa aflu cat mai multe despre trecutul si
prezentul acestei comunitati. Cu cat trecea timpul, materialele se adunau,am
observat ca acestea, desi erau destul de numeroase si din foarte multe domenii, am
realizat ca studierea si intelegerea acestora e greoaie, deoarece informatiile nu
erau organizate stiintific. Un merit deosebit l-a avut doamna Rodica Babut,
directoarea caminelor culturale din comuna, care a cules foarte multe informatii si
ne-a facilitat accesul la acestea.2In acel moment s-a nascut ideea realizarii acestei
monografii, organizate, care sa slujeasca intereselor comunitatii si mai ales tinerei
generatii.
Lucrarea de fata ,monografia comunei Recea ,este de fapt intregita de o parte
de metodica a predarii si invatarii istoriei la Gimnaziu , lucrare in care , folosind
informatii istorice ,propunem introducerea unui curs de istorie locala/zonala
pentru elevii scolii noastre.
Studiul istorico-metodic ,,MONOGRAFIA COMUNEI RECEA,, este impartit
in 5 mari capitole,organizate si structurate destul de riguros, dar cu o anumita
logica care sa favorizeze intelegerea informatiilor.
Primul capitol, denumit ,,GEOGRAFIA SI MEDIUL INCONJURATOR,,
trateaza elementele cu specific geografic ale comunei Recea. Astfel, am stabilit
1 Argument la ,,Documente din Istoria Romanilor,Bucuresti,1996,Homer Radu, Petru-Ioan Orha 2 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic
4
importanta localizarii celor 5 sate ale comunei, Recea, Mocira ;Lapusel, Sasar,
Bozanta Mica, sate situate in apropierea orasului Baia Mare, stabilind totodata si
hotarele fata de localitatile din jur. Datele climatice evidentiaza că teritoriul
comunei Recea are un climat temperat cu ierni blande, bogate în general, în
precipitaţii, propice dezvoltarii asezarilor de aici. La acestea se adauga conditiile
excelente ale cadrului natural, cu forme de relief de mica altitudine, cu o
geomorfologie si geologie a solului care a creat la suprafata numeroase terase pe
malurile raurilor si lunci care favorizeaza activitatile economice.In plus, pe
teritoriul comunei intalnim o vegetatie extrem de bogata, plina cu foarte multe
animale specipice acestei zone geografice.Din pacate, aceasta ,,bunatate a naturii,,
e partial umbrita de factorul uman ,adica de poluare adegajata decenii de-a randul
de gigantii industriali din zona si de prezenta pe teritoriul comunei al unui iaz de
decantare al fostei mine de aur, care a produs un dezastru ecologic.
Cel de-al 2 capitol , numit ,,CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE,, se
ocupa cu problemele organizarii administrative ale comunitatii, de etapele
organizarii administrative, de organizarea teritoriala, si mai ales de caracterizarea
socio-demografica a locuitorilor comunei.In acest sens am folosit datele
Recensamantului Populatiei din anul 2011, date puse la dispozitia noastra de
functionarii Primariei Recea.Un rol important il are prezentarea autoritatilor locale
si mai ales prezentarea politicilor de dezvoltare propuse de acestia pentru
intervalul anilor 2009-2019.
Capitolul 3 al lucrarii de fata se numeste ,,DATE PRIVIND ISTORICUL
LOCALITATII,, si cuprinde o trecere in revista ,uneori foarte detaliat, alteori intr-
un context mai general, al trecutului milenar de pe teritoriul de azi al comunei
Recea.Astfel, putem spune ca acest teritoriu ,care se gaseste in nordul Tarii
Chioarului, a cunoscut practic, o continuitate de locuire din Epoca Bronzului pana
azi.Aceasta continuitate este certificata de numeroase descoperiri din satele
comunei, dar mai ales de cercetarile sistematice efectuate de arheologii baimareni
si cei clujeni ,in 2 situri de mai mare anvergura. Este vorba de punctul ,,Grind,,
din localitatea Bozanta Mica si mai ales de punctul ,,Ciurgau,,din localitatea
Lapusel, cercetari pe care le-am prezentat mai detaliat in lucrare.O prezentare mai
generala a fost facuta epocii medievale, cand cele 5 sate au facut parte din
domeniul orasului Baia Mare sau din cel al Ceatatii Chioarului, domenii cu mari
libertati si privilegii, analizand situatia sociala a locuitorilor.Spre sfarsitul
5
capitolului ,am prezentat date privind implicarea locuitorilor comunei,in timpul
revolutiei de la 1848, fapte si intamplari din perioada interbelica reliefate in presa
baimareana,implicarea in al doilea razboi mondial, perioada comunista si revolutia
din 1989.
Capitolul 4 denumit ,,VIATA SOCIALA SI ECONOMICA,, prezinta
ambivalenta locuitorilor acestei comune suburbane, aceea de foarte buni
agricultori ,dar si de meseriasi sau mici intreprinzatori, ce activeaza in domeniul
industrial, turism, servicii, comert,etc. O buna parte a acestui capitol e dedicata
prezentarii trecutului si prezentului invatamantului din comuna.Sunt prezentate
elemente ale portului popular traditional din zona, multe obiceiuri si traditii si mai
ales foarte bogata activitate culturala, reprezentata prin bibliotecile satesti,
activitatea corala, interpreti de muzica populara ,precum si alte asociatii cu
caracter cultural.
Capitolul 5 ,,METODICA PREDARII-INVATARII ISTORIEI,,este dedicat
cercetarii metolologice, conform cerintelor acestei discipline.Scopul acesteia il
reprezinta propunerea de a introduce in Curricumulul La Decizia Scolii, a unui
curs optional de istorie locala/zonala.In prima parte a capitolului am facut o
prezentare generala privind aspectele metodice privind introducerea unui astfel de
curs la nivelul gimnaziului.Am continuat cu o expunere a proiectarii unui astfel de
demers didactic, aratand obiectivele generale care se potrivesc acestuia , precum si
modul in care stabilim obiectivele de referinta.Am propus cateva teme de discutie,
stabilind totodata mai multe activitati de invatare, am prezentat cateva resurse pe
care le putem folosi.Am acordat o atentie deosebita metodelor de predare-
invatare,prezentand cateva dintre ele, care se preteaza mai bine unui curs cu un
astfel de specific, analizand totodata cateva procedee si sarcini de invatare.In cele
din urma, am dat ca exemple cateva activitati de evaluare a unor activitati care se
potrivesc cursului propus de noi.
Consideram ca finalitatea studierii istoriei ca disciplina şcolară constă în
contribuţia pe care o aduce la formarea culturii generale, la modelarea personalităţii
elevilor, oferindu-le suficiente date pentru înţelegerea corectă a societăţii
contemporane. Cunoaşterea istoriei locale trebuie să devină o iniţiere în modul în care
se poate ajunge la cunoaşterea faptelor istorice, o modalitate de dezvoltare a gândirii
critice şi a unei atitudini civice democratice, tolerante şi responsabile.
6
7
COMUNA RECEA,
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CAPITOLUL I . GEOGRAFIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
I.1. LOCALIZARE
COMUNA RECEA, aşezare rurală cu oameni gospodari şi harnici, este aşezată
în Depresiunea BAIA MARE, la 5 km distanţă de municipiul BAIA MARE, pe
drumul european E 58 ( BAIA MARE – CLUJ NAPOCA), cu satele aparţinătoare:
BOZÂNTA MICĂ, LĂPUŞEL, MOCIRA, RECEA şi SĂSAR, totalizând un număr
de 5969 locuitori, conform Recensământului populaţiei şi al locuinţelor din
octombrie 2011.
Hotarele comunei se găsesc în Depresiunea Baia Mare, care este înconjurată de
rama muntoasă de origine vulcanică formată din Munţii Oaş-Gutâi-Văratec şi de
Platforma Someşană cu numeroase masive cristaline acumulate. Vecinii comunei
sunt:
la nord – municipiul Baia Mare şi comuna Tăuţii Măgherăuş, la est - comuna
Groşi, la sud-est comuna Săcălăşeni, la sud – sud – vest - comuna Satulung şi la
vest comuna Ardusat.3
Situandu-se la partea vestica aorasului resedinta de judet,comuna Recea are o
importanta deosebita deoarece asigura orasul cu un numar relativ ridicat de muncitori
si in acelasi timp asigura aprovizionarea acestuia cu produse alimentaresi agricole ,in
special produse legumicole.
Asezarea a doua din satele comunei pe drumul european E 58 care se
intersecteaza cu un drum judetean cu circulatie intensa constituie un avantaj pentru
dezvoltarea comunei , oferindu-i acesteia beneficiul unui grad ridicat de
accesibilitate.
3 www.subm.ro.recea.html
8
I.2.METEOROLOGIA
CLIMA
Clima din această zonă este temperat-continentală (de adăpost), cu ierni blânde,
fără viscol şi cu veri răcoroase. Unele caracteristici specifice mai aparte sunt datorate
existenţei lanţului carpatic ce indeplineşte rolul benefic de paravan impiedicând
intemperiile reci dinspre NORD-EST.
Aflată la adăpost, comuna are un climat de nuanţă mediteraneană cu un echilibru
atmosferic favorabil.
Temperatura aerului atinge cota medie multianuală de 9,6º C, media lunii
ianuarie se ridică la -2,4º C, iar a lunii iunie la 19,9º C.
Umiditatea medie a aerului este de 75%. Cantitatea medie anuală a precipitatiilor
atmosferice ce cad in această zonă este, în general constantă, totalizând o medie
anuală de 976,0 mm. Precipitaţiile ce cad sub formă de zăpadă acoperă solul timp de
67,2 zile din an.Numărul zilelor de brumă este de 15, anual. Data primei ninsori este
aproximativ 10 noiembrie, iar a ultimei ninsori , 9 aprilie.
Vânturile nu prezintă caracteristici deosebite. Datorită imobilizării maselor de
aer in depresiune, se înregistrează perioade lungi de calm atmosferic, fapt ce
influenţează negativ starea de poluare a comunei.
Paravanul munţilor determină şi o nebulozitate ridicată tot timpul anului cu valoare
maximă primăvara.
Concluziile rezultate din datele culese arată că teritoriul comunei Recea are un
climat temperat cu ierni blande, bogate în general, în precipitaţii. Condiţiile de climă
menţionate sunt favorabile culturilor de: grâu, porumb timpuriu şi semitimpuriu,
trifoi, ovăz, legume şi pomi fructiferi.
1.3.MEDIUL INCONJURATOR
1.3.1.CADRUL NATURAL
Din punct de vedere geografic, comuna RECEA se află la o altitudine medie de
228 m faţă de nivelul mării, fiind cuprinsă de coordonatele geografice: 23º35’
longitudine estică şi paralela de 47º40’ latitudine nordică.
9
1.3.2.RELIEFUL
Relieful caracteristic zonei în care se găseşte comuna, depresiunea Baia Mare ,
este predominant reprezentat de câmpii şi dealuri, iar din punct de vedere geologic,
teritoriul comunei se caracterizează prin depozite sedimentare de vârstă cuaternară,
formate din materiale piemontane, luturi de terase, argile aluviale, nisipuri şi
pietrişuri. Scoarţa terestră din această zonă cuprinde o structură pedogenetică
variată, pentru că, alături de solurile podzolice predominante, se găsesc şi solurile
brune de pădure şi solurile montane, acide.
Ca urmare a unor procese intense pe fruntea terasei de sub satele Săsar, Recea
şi Mocira apar frecvent la zi, depozite mai vechi reprezentate de argile marnoase şi
nisipuri slab cimentate.
1.3.3.GEOMORFOLOGIA ŞI GEOLOGIA
Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Recea se găseşte
situat în Depresiunea Baia Mare, o zonă mai coborâtă a Podişului Someşan. În cadrul
limitelor actuale ale comunei Recea, Depresiunea Baia Mare este reprezentată prin
piemonturi, terase, lunci şi văi înguste între versanţi.
Piemonturile fac parte integrantă din Marele Piemont Posta – Şomcuta.
Formarea lor este pusă pe seama râurilor Someş şi Lăpuşel. Suprafaţa lor a fost
ocupată la începutul secolului XX cu păduri de stejar care apoi au fost defrişate.
Solurile întâlnite sunt de tip podzolic, argiloiluvial, slab pseudogleizate, caracterizate
ca soluri acide şi sărace în elemente fertilizante.
Terasele – reprezintă o treaptă de relief mai coborâtă. Se delimitează mai multe
nivele de terase.
Râul Săsar a format pe ambele maluri o terasă de 5-7 m.
Râul Lăpuşel a creat şi el, de ambele părţi, mai multe terase.
Someşul a format în sectorul Lăpuşel-Bozânta Mică, de asemenea, câteva terase.
10
Luncile aparţin râurilor Săsar şi Lăpuşel. Acestea sunt porţiuni joase şi plane,
des inundabile, îngropate în aluviuni nisipoase amestecate uneori cu pietrişuri.
Văile înguste între versanţi se întâlnesc în cuprinsul teritoriului comunei
îndeosebi, pe păşunea Recea, lângă intravilanul satului Mocira şi la sud de satul
Lăpuşel. Se remarcă aici, Valea Abatorului şi Valea Craica. 4
1.3.4. HIDROGRAFIE ŞI HIDROLOGIE
Reţeaua hidrografică este reprezentată de râurile SĂSAR şi LĂPUŞ şi
amenajarea piscicolă “DOUĂ VEVERIŢE” .
Râul Săsar străbate, pe o distanţă de 8 km, zona satului cu acelaşi nume, de la
hotarul municipiului BAIA MARE până la hotarul localităţii BOZÂNTA MARE.
Coborând din zonele înalte ale Gutâiului, Săsarul transportă din amonte cantităţi mari
de pietrişuri pe care le depune în jurul său. Din cauza acestor depuneri, şi-a ridicat
mult albia şi a provocat numeroase inundaţii.
Râul LĂPUŞ, străbate comuna pe o lungime de 15 km, drenează mai bine
terenurile din jur, formând numeroase lunci şi terase care, având un grad ridicat de
fertilitate, favorizează culturile de legume, frecvent intâlnite in această zonă. Apele
Lăpuşului pot fi folosite la irigarea culturilor de pe malurile sale.
Pe lângă aceste cursuri de apă mai există câţiva tributari mai mici: Arieşul,
Craica şi Cărbuneasca.
1.3.5.VEGETAŢIE
Această zonă cuprinde o gamă variată de specii ierboase şi arborescente, in
funcţie de varietatea terenului,a solului şi a climei. Pădurile ocupă suprafaţa de 146
ha din suprafaţa localităţii, iar împreună cu fâneţele, păşunile, viile şi livezile -
l894 ha.
Dintre speciile de arbori care se întâlnesc mai des sunt: bradul (Abies alba),
fagul (Fagus silvatica) scorus (Sorbus aucuparia), s.a. De asemenea, se mai
4 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic
11
intâlnesc arbuşti, precum alunul (Corylus avellana ), socul (Sambucus nigra) .
Păşunile şi fâneţele din această zonă, sunt reprezentate printr-o floră spontană din
care menţionăm : păiuşca (Agrostis tenuis), păiuşul roşu (Festuca rubra ), trifoiul
(Trifolium pratense ), golomăţul ( Dactylis glomerata) s. a.
Pe lângă importanţa lor economică de furnizare a masei lemnoase, pădurile din
această zonă îndeplinesc pentru locuitori, importante funcţii ecologice şi sociale: ele
sunt bastioane naturale de combatere a noxelor industriale poluante. Livezile de pomi
fructiferi şi plantaţiile de viţă de vie acoperă versanţii însoriţi ai dealurilor din
aceasta comună.
1.3.6.FAUNA
Marea diversitate a vegetaţiei alături de ceilalţi factori naturali, a determinat şi o
varietate de specii de animale. Răspândite pe întregul perimetru, sunt bine
reprezentate mamiferele de interes cinegetic, unele specii de păsări sedentare, reptile
şi insecte specifice mediului ambiant. Dintre speciile de animale mai răspândite in
această zonă putem aminti: căpriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus),
veverita (Sciurus vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes), arici ( Erinaceus roumanicus),
iepure( Lepus europaeus), şoarecele de câmp (Arvicola terrestris) s.a. Speciile de
păsări cele mai răspândite sunt: gaiţa (Garrulus glandarius) , mierla ( Turdus merula
), uliu (Buteo buteo), pupăza (Epupa epops), vrabia (Passer domesticus), piţigoiul (
Parus sp.), prepeliţa (Coturnix coturnix), cucul (Cuculus canorus), rândunica (
Hirundo rustica), barza (Ciconia ciconia), fazanul, s.a. Speciile mai frecvente de
reptile sunt : şopârla cenusie ( L. agilis ),şarpele de casă ( Natrix natrix) s.a.
În apele râului Lăpuşel se intâlnesc mai frecvent următoarele specii de peşti:
scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus barbus ), somnul (Silurus glanis),
ştiuca (Esex lucius), cleanul (Leucistus cephalus) mreana (Barbus barbus),
porcuşorul (Gobio gobie), etc.
În gospodăriile ţărăneşti din această localitate se continuă tradiţionala ocupaţie
de creştere a animalelor domestice precum ar fi : bovine, bubaline, ovine, caprine,
cabaline, porcine şi păsări. Creşterea animalelor reprezintă pentru locuitorii comunei
12
si o sursă de venit, produsele animaliere fiind comercializate pe piaţa oraşului BAIA
MARE.
1.3.7.PROTECŢIA MEDIULUI - preocupare şi activitate
Protecţia mediului este o problemă ce peocupă în permanenţă populaţia acestei
aşezări, datorită faptului că zona este grav afectată de consecinţele poluării. Aşezată
în apropierea bazinului minier Baia Mare, care, prin prelucrarea minereurilor
neferoase, produce poluarea acestei zone, atât cu gaze nocive cât şi cu reziduuri
toxice care sunt deversate în apele din jur, localitatea a suferit şi suferă încă de pe
urma dezastrelor ecologice.
“Giganţii “ industriali care au functionat in zona de-a lungul anilor ,cum ar fi
S.C.”ALLIED DEALS” PHOENIX SA, S.C. REMIN SA, S.C. AURUL SA, unităţile
AVISTAR şi AVIMAR şi alte societăţi, mari producători agro-industriali, sunt
principalii poluatori care pun în pericol viaţa ecosistemului.
Principalele surse de poluare în zona Recea sunt:
-depozitele de deşeuri miniere(iazurile de decantare Săsar)
-emisiile în atmosfera din industria metalurgică.
Datorită faptului că majoritatea iazurilor de decantare sunt descoperite (chiar
şi cele aflate în conservare) acţiunea de alterare şi posibilitatea formării pulberilor în
suspensie este foarte ridicată.
Apele de suprafaţă (Săsar, Lăpuş) din această zonă au fost poluate de E.M Baia
Sprie, E.M.Herja, Flotaţia Centrală şi E.M. Aurum, prin deversarea de suspensii,
sulfaţi, zinc, cupru, fier, magneziu, etc. De altfel, raul Sasar e incadrat in categoria de
,,pustiire ecologica,, adica e un rau mort cu o biocenoza compromisa, avand
elementul de biotop-apa puternic infestata cu cianuri, fosfati si metale grele. Paraul
Calinisa, care vine de pe strada Margeanului din Baia Mare, e la randul lui puternic
poluat cu resturi petroliere, detergenti, deseuri organice etc.
De menţionat este evenimentul din data de 30 ianuarie 2000, prin ruperea digului
la IAZUL DE DECANTARE SĂSAR, al societăţii S.C. AURUL S.A. Baia Mare,
când, prin breşa creată în dig, s-au deversat peste 100 000 mc ape reziduale,cu un
continut de aproximativ 120 de tone de cianura si metale grele. Unda de poluare a
parcurs râurile SĂSAR, LĂPUŞEL, TISA şi în final DUNăREA.
13
Suprafaţa de teren arabil afectată în urma acestui accident a fost de 7 ha
aparţinând locuitorilor din satele Săsar şi Bozânta Mare.Dar, indiferent de cifre,
poluarea a existat şi continuă să ameninţe această aşezare.
Ca o formă de protest la această nemiloasă catastrofă, în data de 30 ianuarie
2001, s-a organizat de către autorităţile publice locale ale comunei Recea, o ‘’
comemorare’’ a celor intâmplate cu un an în urmă, animând în acest context şi alţi
reprezentanţi din ţară şi străinătate în lupta antipoluare.
Deşi , protejată de lanţul muntos din apropiere, zona nu a fost ocolită de
efectele distrugătoare ale furtunilor şi ploilor din ultima vreme. Astfel, în
26.06.2000, asupra comunei s-a abătut o furtună care a distrus în proporţie de 20%
gospodăriile populaţiei iar culturile de porumb, legume, plantaţii pomicole şi viticole
au fost distruse în procent de 50 %.
Nici inundaţiile din perioada 14-15 iunie 2000 şi 3-6 martie 2001 nu au
întârziat să aducă pagube, în special culturilor de grâu de toamnă, porumb, cartof,
legume şi nu în ultimul rând, fâneţelor şi păşunilor. Pagubele din perioada 3-6 martie
2000 au fost estimate la 890 mil. lei.
14
CAPITOLUL II CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE
II.1CARACTERIZARE GENERALA ADMINISTRATIV-TERITORIALA
Comuna Recea are in componenta urmatoarele localitati- Recea (centru de
comuna) , Sasar ,Lapusel ,Mocira și Bozanta Mica.
Comuna Recea are o suprafata totala de 49,88 km.patrati, reprezentand astfel
0.69 % din supafata totala a judetului Maramures (6.304,36 km.patrati) și o populatie
de 5969 locuitori (2011).
Pozitia fizico-geografica a comunei, bogatiile solului și subsolului, atat din
zona cat și din jur, au oferit din cele mai vechi timpuri, conditii optimedezvoltarii
activitatilor umane.
Originea localitaților e strans legata de existenta zacamintelor aurifere ,care au
constituit motivatia formarii in aceasta zona a mai multor asezari, ai caror locuitori
auinvatat mestesugul prelucrarii acestor zacaminte.
II.2 ETAPELE DEZVOLTARII ADMINISTRATIVE
La sud de valea Săsarului, până la confluenţa cu Lăpuşul, întâlnim aşezări
mai grupate, sate cu case dispuse pe mai multe străzi, care comunică aici cu strada
principală.
Mocira – este aşezată la sud-vest de oraşul Baia Mare. La sfârşitul secolului
XIX avea 169 case şi 780 locuitori. Satul se numea HIDEGKUTH şi a aparţinut
domeniului BAIA MARE, iar în anul 1411, împreună cu oraşul, devine proprietatea
despoţilor sârbi. În 1592 ajunge în proprietatea Direcţiei minelor din Baia Mare.
În 1602 devine proprietatea lui ŞTEFAN SZABO Şi FARKAS, ca donatie,
iar În cele din urmă, proprietatea baronului BETHLEN.
În perioada anului 1895, până în 31 ianuarie 1907, satul Săsar se găseşte
înregistrat la Consiliul Popular al comunei Tăuţii Măgherăuş, cu toate actele de
stare civilă. În perioada 1 ianuarie 1941 – 31 Iunie 1945, satul Mocira se găseşte
înregistrat la Coltău, respectiv Consiliul Popular al comunei Săcălăşeni, cu toate
15
actele de stare civilă. În perioada de la 1 martie 1956 până în decembrie 1958,
majoritatea actelor de stare civilă din Bozânta Mică şi Lăpuşel au fost înregistrate la
Lăpuşel, iar cele de la Recea, Mocira şi Săsar au fost înregistrate la Recea. Din anul
1959 şi până în 1976 marea majoritate a actelor de stare civilă din satele RECEA,
SĂSAR, LĂPUŞEL, MOCIRA şi BOZÂNTA MICĂ, au fost înregistrate la Baia
Mare..
Unitatea administrativ-teritoriala Recea a primit in anul 1976 statutul de
comuna.
II.3 ORGANIZARE TERITORIALA
Teritoriul actual al comunei Recea, care cuprinde un total de 4.988 ha. Se
compune din-
-spatiu intravilan, cu o supafata de 2058 ha.,care la randul sau se imparte in-
suprafata locuibila-.
Institutii si servicii de interes public-
Unitati economice-.
Cai de comunicatie (rutiera si feroviara)-.
Spatii verzi, agrement, sport-.
Echipare tehnico-edilitara,gospodarire comunala si cimitire-.
Ape-.
Destinatii speciale-.
-spatiu extravilan, cu o supafata de 2930 ha , din care 3.410 ha. de
suprafata agricola .5
II.4 CARACTERIZARE SOCIO-DEMOGRAFICA
II.4.1 CARACTERISTICI DEMOGRAFICE
Observand evolutia populatiei comunei Recea de la 1880 pana azi ,se constata
o crestere continua ,e drept intru-un ritm mai lent, cu o scadere lenta in preajma
celor doua razboaie mondiale, dar si in intervalul anilor 1992-1999.
5 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic
16
Evolutia demografica din ultimii ani s-a realizat atat pe cale naturala ,prin
mentinerea sporului natural la valori pozitive,cat si prin migratia unor locuitori din
Baia Mare, care au renuntat la viata citadina, in schimbul unei vieti mai linistite
Dintre cele cinci sate componente ale comunei: BOZÂNTA MICĂ, LĂPUŞEL,
MOCIRA, RECEA si SĂSAR, totalizând un număr de 5969 locuitori, cel mai mare
este SĂSAR, având o populaţie de 2021 locuitori şi un număr de 662gospodării.
Comparativ cu anul 1909, despre care există date statistice, în sat erau 1 034
locuitori, din care 1003 români, iar restul evrei şi unguri.
Este urmat de LĂPUŞEL, cu 1435 locuitori şi un număr de 516 de gospodării.
RECEA are un număr de 1174 locuitori şi 391 gospodării. În acelaşi an statistic,
1909, locuitorii de aici erau în număr de 870.
MOCIRA, are un număr de 943locuitori şi 341 de gospodării. Locuitorii din acest sat
erau în anul 1909, în număr de 780.
BOZÂNTA MICĂ are un numar de 396 locuitori şi 136 gospodării. În anul
1909, localitatea aparţinea de raionul Şomcuta Mare şi avea un număr de 393
locuitori, toţi români.
În comuna RECEA populaţia este structurată pe etnii după cum urmează:
locuitori români în număr de 5643, locuitori maghiari în număr de 245, locuitori
rromi în număr de 72, locuitori ucrainieni în numar de 2 şi un cetăţean de origine
turcă, un locuitor ceh, 2 germani ,1italian si2 persoane de alte nationalitati.
Evolutia demografica intre 1992-2011
AN 1992 1999 2000 2002 2007 2011
Numar
locuitori
5180 5093 5203 5453 5580 5969
RECENSAMANTUL POPULATIEI –COMUNA RECEA
17
20-31 OCTOMBRIE 20116
Numarul populatiei(barbati-femei) pe localitati
Localitate Recea Bozanta Lapusel Mocira Sasar Total
Barbati 576 200 699 463 1000 2938
Femei 598 196 736 480 1021 3031
Total 1174 396 1435 943 2021 5969
Rec.2002 965 423 1388 787 1890 5453
% 121.66 93.61702 103.3862 119.822 106.93 109.46
Structura pe etnii
Romani 1167 340 1200 931 2005 5643
Maghiari 6 9 210 10 10 245
Ucraineni 0 0 0 0 2 2
Turci 0 0 0 1 0 1
Cehi 0 0 1 0 0 1
Germani 1 0 1 0 0 2
Italieni 0 0 0 1 0 1
Rromi 0 47 23 0 2 72
Alte nat. 0 0 0 0 2 2
Total 1174 396 1435 943 2021 5969
Structura confesionala (religii)
Religie Recea Bozanta Lapusel Mocira Sasar Total
Ortodoxa 1072 388 990 805 1893 5148
Gr-cat. 30 0 172 92 14 308
Rom-cat. 6 6 13 12 12 49
Reformati 3 2 196 4 8 213
6 Recensamantul Populatiei 2011-document electronic furnizat de Primaria Recea
18
Penticostali 38 0 24 15 70 147
Martorii
Ihv.
11 0 3 9 12 35
Baptisti 0 0 8 0 1 9
Crest.d. Ev. 0 0 13 0 0 13
Atei 0 0 1 0 1 2
Fara religie 0 0 0 1 5 6
Musulmani 0 0 0 1 0 1
Adv. Ziua 7 0 0 0 0 1 1
Alte religii 14 0 7 1 3 25
Nedeclarata 0 0 8 3 1 12
Total 1174 396 1435 943 2021 5969
II.4.2 MISCAREA MIGRATORIE A POPULATIEI
Deşi, statistic reiese o creştere a numărului populaţiei, paradoxal, foarte multe
persoane şi chiar familii, au plecat în diferite ţări, pentru muncă, veniturile materiale
ale acestor persoane crescând considerabil.
Din comună, în general persoanele tinere sunt stabilite în oraş, venind la sfârşit
de săptămână pentru a-şi acorda sprijinul în muncile din gospodărie.
II.4.3. FORŢA DE MUNCĂ
Forţa de muncă este reprezentată de majoritatea locuitorilor care îşi desfăşoară
activitatea în agricultură, zootehnie şi cei care sunt angajaţi de către firme şi
societăţi, mai puţin în comună şi cei mai mulţi în oraş, iar cu noile reglementări,
mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate, pentru perioade diferite de timp, în obţinerea
unor venituri financiare.
19
Persoanele cele mai multe, după cum reiese din aliniatul anterior, sunt implicate
în muncile agricole, apoi sunt urmate de cei care sunt angajaţi ai diferitelor firme şi
societăţi comerciale, atât din comună cât şi din Baia Mare.
Dezvoltarea economică din ultimii ani şi diversificarea largă a profilelor de
activitate, au conferit populaţiei posibilitatea găsirii unui loc de muncă, în comună
sau în oras.
Analizand datele furnizate in urma Recensamantului populatiei din octombrie
2011se evidentiaza o problema grava a comunei Recea, si anume, imbatranirea
demografica,care in perspectiva poate sa duca la un regres al numarului de locuitori.
II.5 PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
Un rol foarte important in dezvoltarea comunei Recea l-au avut și il vor avea
,factorii decizionali de conducere si executie a diverselor masuri privind
imbunatatirea nivelului de trai al locuitorilor comunitatii,adica memmbrii Consiliului
Local si Primarii.
Informativ, primarii comunei Recea în perioada 1971- 2002, au fost si sunt:
ŞERBAN VASILE 1971, februarie - 1973 octombrie
VĂLENAŞ ARGHIR 1973, octombrie-octombrie 1982,
BUŞECAN GHEORGHE 1982, noiembrie - 1989, octombrie
DURTEA MARIA 1989, octombrie - 1989, decembrie
SABO ŞTEFAN 1989, decembrie - 1992, februarie
BRÎNZEI IOAN 1992, februarie - 1993, iunie
HARAGÂŞ IOAN 1993, iunie - 1993, octombrie
BĂBUŢ IOAN 1993, octombrie - 2000, Iunie
POPOVICI MAXIM 2000, iunie - 2004 iunie
PAVEL OCTAVIAN 2004 iunie in prezent
Secretarii comunei Recea, in perioada 1971- 2001:
POTCOAVĂ OCTAVIAN 1971 – 1974
ROMAN GHEORGHE 1974 - 1976
20
HERMAN NICOLAE 1976 - 1980
CHIŞ DUMITRU 1980 - 1992
MARE GHEORGHE 1992 - 1993
MUREŞAN ANA 1993 - 2000
HARAGÂŞ IOAN 2000 - 2004
PETRUS MARIA 2004- prezent
POLITICI DE DEZVOLTARE ALE AUTORITATILOR PUBLICE
Primaria Recea isi focalizeaza in prezent resursele spre rezolvarea unor aspecte
prioritare pentru dezvoltarea comunei. Printre acestea se numara –
modernizarea retelei stradale a comunei
imbunatatirea infrastructurii tehnico edilitare
promovarea valorilor culturale ale comunei
imbunatatirea serviciilor de asistenta sociala
Obiectivele de dezvoltare ale comunei pentru perioada 2009-2019
In urma auditului teritorial al comunei Recea si a concluziilor SWOT , in aceasta
perioada autoritatile locale si partenerii lor , trebuie sa-si concentreze eforturile pe
urmatoarele obiective , pentru a valorifica atuurile si a face fata provocarilor –
1.Imbunatatirea accesului populatiei la servicii socio-culturale si sportive adaptate
nevoilor stringente si moderne ale acestora
2.Valorificarea potentialului economic al comunei prin sustinerea dezvoltarii
sustenabile a agentilor economici existenti si atragerea de noi tipuri de investitii
3.Imbunatatirea calitatii vietii a locuitorilor comunei prin dezvoltarea
infrastructurii publice eficiente si prin cresterea calitatii mediului inconjurator
Masurile si proiectele domeniului social
-dezvoltarea serviciului de asistenta sociala al primariei pentru nevoile speciale ale
varstnicilor si ale copiilor lasati in grija rudelor de catre persoanele plecate in
strainatat
-crearea de centre de zi pentru varstnici , cu activitati si servicii specializate acestei
categorii
-crearea conditiilor socio-economice pentru locuitorii nou instalati in comuna,
pentru a raspunde nevoilor de periferizare a vietii socile
-dezvoltarea infrastructurii culturale in satele Mocira si Bozanta Mica, pentru a
sustine activitatea sociala a populatiei locale
21
- dezvoltarea infrastructurii si sustinerea oportunitatilor sportive
-dezvoltarea locurilor de intalnire si scimb pentru populatia locala
-dezvoltarea si amenajarea spatiilor de joaca pentru copii
Masurile si proiectele domeniului economic
-incurajarea antreprenorilor si a agentilor economici de a participa la activitatile
Centrului de Afaceri Romano-Ucrainean din orasul Seini
-dezvoltarea infastructurii economice in satele marginase ale comunei ,in vedera
crearii de locuri de munca pentru tineri si astfel pentru ajustarea gradului de
dependenta al populatiei inactive a comunei
-co-organizarea si sustinerea reprezentarii produselor locale la targurile de
profil, de interes local, regional sau national
-dezvoltarea de forme de insertie economica pentru absortia fortei de munca
feminine
-imbunatatirea economica a livezilor existente de pomi fructiferi
-dezvoltarea turismului natural in zona Butruci
-deazvoltarea mijloacelor de protectie si control a traficului turistic pentru
protectia zonelor naturale ,,Doua Veverite,, si ,,Butruci,,
-incurajarea si stimularea activitatilor traditionale , naturale sau ecologice
-elaborarea unei strategii de atragere a investitorilor straini care s-ar putea orienta
pe dezvoltarea laturii industriale a orasului
Masurile si proiectele domeniului habitat
-extinderea retelei de alimentare cu apa curenta , pentru a deservi toate localitatile
comunei
-crearea traseelor de deviere a circulatiei rutiere europene din centrul localitatilor
traversate inspre exteriorul acestora
-dezvoltarea unui sistem de canalizare si a unei statii de epurare a apelor uzate
-modernizarea infrastructurii de iluminat stradal, crearea sistemelor de depoluare
a apei raului Sasar , pentru a asigura apa de calitate necesara sistemelor agricole de
irigatii, in localitatile Sasar, Recea si Bozanta Mica
-acoperirea si izolarea iazurilor de decantare a sterilului, aflate pe teritoriul
comunei
-dezvoltarea spatiilor verzi si a plantatiilor de arbusti in intravilanul si extravilanul
comunei, -dezvoltarea unui sistem integrat si selectiv de gestiune a deseurilor
22
CAPITOLUL III DATE PRIVIND ISTORICUL LOCALITĂŢII
Aceasta localitate(zona adiacenta a comunei Recea) , favorizata de pozitia ei
fizico-geografica, bogatiile solului si subsolului, a oferit din cele mai vechi
timpuri, conditii favorabile dezvoltarii activitatii umane.
Originea localitatii este strans legata de existenta zacamintelor aurifere care, cu
certitudine, au constituit motivatia formarii aici, a unei asezari, a caror oameni au
invatat mestesugul prelucrarii acestor zacaminte ,cunoscand totodata si valoarea
acestora.
Cu toate ca documentele scrise amintesc de aceasta localitate numai la inceputul
sec.al XIV-lea e.n, istoria acestei asezari incepe cu multe zeci de mii de ani in urma.
Consideram ca acest teritoriu a fost locuit de oameni inca din paleolitic ,prima si cea
mai lunga epoca din istoria omenirii, care incepe odata cu aparitia omului .
Spre sfarsitul neoliticului, ca urmare a inmultirii si perfectionarii uneltelor de
munca, precum si a descoperirii cuprului, comunitatea cunoaste importante
modificari. In aceste conditii, de folosire a noului metal, e firesc ca aceasta zona
bogata in minereuri de cupru sa fi fost un important centru de cultura a acestei epoci.
Locuitorii au deprins mestesugul prelucrarii metalelor, folosindu-le la obtinerea
uneltelor, mai intai arama, apoi bronzul si in cele din urma, fierul.Astfel in urma unor
cercetari de suprafata in localitatea Sasar ,in punctul ,,Dambul Morii,, s-au descoperit
urmele unei asezari (probabil) neolitice si un topor de piatra7
Siturile aheologice si asezarile preistorice descoperite pe raza comunei Recea
,sunt o dovada vie a faptului ca existenta vietii pe aceste meleaguri a fost prezenta
inca din Epoca Bronzului.
Astfel,reputatii arheologi baimareni
C.Kacso,D.Pop,I.Stanciu,R.Cardos,D,Ghiman,Z.Somcutean au realizat de-a lungul
anilor numeroase periegheze ,urmate de cercetari sistematice,identificand pe raza
7B . Bobina-,,Stadiul actual al cercetarilor arheologice privind Neoliticul din N-V
Romaniei, in Maramatia 9/1,2009,p.7-21
23
comunei mai multe asezari apartinand Epocii bronzului,Cultura Suciu de Sus
sauLapus.
Principalele descoperiri ale acestei perioade sunt-
Bozanta Mica
a. Punctul ,,Grind,,-asezare de tip Suciu de Sus,cercetat de catre I.Stanciu
,sapaturi sistematice din 2009
- Situl arheologic din punctul “Grind”, loc. Bozânta Mică, judeţul
Maramureş
Situl arheologic de la Bozânta Mică “Grind” , cunoscut încă de la începutul
anilor “90, este unul dintre putinele perimetre de cercetare arheologica de o mare
complexitate ştiintifică, artefactele prelevate de aici încadrându-se în patrimoniul
cultural naţional mobil al cărui regim este reglementat prin legislaţie specifică
(Legea 182/2000).
Atunci, printr-o cercetare de suprafaţă realizată în anul 1992 de arheologul dr.
Ioan Stanciu, la vremea respectivă angajat al Muzeului Judeţean de Istorie şi
Arheologie din Baia Mare, descoperă acest punct arheologic important. Prima
săpătură arheologică s-a desfăşurat în lunile august-septembrie a anului 2009, şi a
fost realizată de muzeul băimărean în colaborare cu Institutul de Arheologie şi Istoria
Artei din Cluj-Napoca. În anii următori, lucrările s-au concentrat în partea nordică a
sitului. S-au identificat un număr de 66 complexe arheologice, descoperirile
confirmând locuirea în această zonă pentru toate cele trei perioade istorice
identificate: epoca bronzului (a doua jumătate a mileniului II a. Chr.), epoca romană-
Barbaricum (sec. II-III d. Chr.) şi epoca medieval - timpurie (sec. VIII d. Chr.).
Complexele arheologice identificate sunt diverse. Domină în primul rând gropile de
stâlpi, gropile de pari de la diferite anexe gospodăreşti de suprafată, gropi de
provizii, vetre si cuptoare. Cultura materială este reprezentată în marea majoritate de
fragmente ceramice provenind de la vase de lut sparte încă din vechime (accidente de
epocă), fusaiole folosite la torsul lânii şi greutăţi din lut folosite la plasele de pescuit.
Printre descoperiri se mai remarcă şi un pandantiv din bronz şi două monede din
epoca romană imperială, datate una după 141 d. Chr iar cealaltă în anul 232 d. Chr. şi
având pe avers chipul Iuliei Mamae, mama lui Severus Alexander, unul dintre cei
mai importanţi împăraţi din Imperiul Roman.
Pentru epoca medieval-timpurie, ca şi descoperiri arheologice, se remarcă un
cuptor în aer liber pentru producerea pâinii aflat în partea nordică a locuirii din
24
această epocă, şi o locuinţă sau dependinţă gospodărească adâncită în pământ o
jumătate de metru. În groapa de alimentare a cuptorului, dar şi în locuinţa/dependinţa
gospodărească au apărut numeroase vase ceramice întregibile folosite la păstrarea
proviziilor, dar şi pentru servirea mesei (oale) sau pentru gătit (tigăi de lut). Cele
câteva greutăţi pentru năvodul folosit la pescuit relevă una dintre cele mai vechi
ocupaţii ale locuitorilor din aşezarea de pe malul râului Lăpuş. Toate aceste
descoperiri se află sub regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite
întâmplător sau prin cercetări arheologice, conform Legii Nr. 182/2000, capitolul VI,
articolul 46.
Echipa de cercetare de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca (reprezentat de dr. Ion
Stanciu) doresc continuarea săpăturilor arheologice de la Bozânta Mică şi în anii
următori, pentru dezvelirea unuia dintre cele mai importante situri arheologice bogat
în descoperiri, dar mai ales în informaţii privind condiţiile şi modul de locuire pe
râul Lapuş în diverse epoci istorice.
În anul 2009 au fost trasate şi cercetate două secţiuni (S1 si S2) şi două casete
(C1 şi C2). În anul 2010 au fost trasate şi cercetate trei secţiuni (S3, S4 si S5). În
anul 2011 au fost trasate şi cercetate trei secţiuni (S1/2011, S2/2011 si S3/2011) şi
cinci casete (C1 – C5). În anul 2012 au fost trasate şi cercetate încă două secţiuni
(S1/2012 si S2/2012). Astfel, în toţi cei patru ani de săpături au fost deschise în
total 10 secţiuni şi 7 casete din care s-a extras o importantă cantitate de material
ceramic8
b. Punctul ,,Movile,,-periegheza 1992 I.Stanciu,epoca bronzului
tarziu,asezare de tip Suciu de Sus sau Lapus,9()
c. Punctul ,,Unchiu Popii,,-periegheza 1992 I.Stanciu,epoca bronzului
tarziu,asezare de tip Suciu de Sus sau Lapus ,10()
SASAR -Punctul,,Dambul Morii,,periegheza I.Stanciu1989,asezare Suciu de
Sus,epoca bronzului,cod de monument MM-I-s-B-0441411()
8 C.Kacso-,,Repertoriul Arheologic al judetului MM 9 C.Kacso2003b,p.109,nr.4b 10 C.Kacso2003b,p.109,nr.4c 11 C.Kacso,2003b,p.117,nr.26
25
LAPUSEL 1.Punctul ,,Ciurgau,,identificat prin codul MM-I-s-B-04391,este
declarat monument de interes national.Acesta se regaseste la pozitia45 din Monitorul
Oficial al Romaniei,Partea I,nr.670 bis/1.x.2010,si cuprinde doua asezari,ambele
datand din Epoca Bronzului,cultura Suciu de Sus12.()
2.Punctul,,Mociar,,declarat si el monument de interes national,se
regaseste la pozitia48 din Monitorul Oficial al Romaniei,Partea I,nr.670
bis/1.X.2010.cu codul MM-I-s-B-04392,cuprinde doua asezari preistorice,prima care
dateaza din secolele VII-VIII ,cu codul MM-I-s-B-04392.01,iar cea de-a doua
dateaza din Epoca Bronzului si poate fi identificata cu codul MM-I-s-B-04392.02.
3.Punctul ,,Tedes,,periegheza I.Stanciu,1992,2000,asezare Suciu de
Sus,epoca bronzului.13()
4.Punctul,,Hodistau,,asezare Suciu de Sus sau Lapus,epoca bronzului
tarziu14.()
5.Padurea Lapusel-accidental s-a descoperit un topor de bronz cu disc si
spin de tip B3,varianta Dobrocina,apartinand epocii bronzului tarziu.A facut parte
din colectia fostului Muzeu al Prefecturii Satu Mare,transferata la Baia
Mare.15(C.Kacso,1977,p.146,nr.1,fig.7/1)
Dintre individualităţile politice şi etnografice româneşti din nordul spaţiului
locuit de români, se remarcă Ţara Chioarului (Districtul Chioarului) situată în nordul
Transilvaniei, care însă nu este atât de faimoasă şi de cunoscută ca vecina sa din
nord, Ţara Maramureşului. Tocmai de aceea trebuie întreprinse eforturi pentru o mai
bună cunoaştere a istoriei ei, mai ales înainte de epoca medievală. Numele de Chioar
este menţionat prima dată în Evul Mediu sub forma „Castrum Kövár” (kö-stâncă,
piatră şi vár-cetate, castel) de aici şi numele de Cetatea de Piatră, fiind construită pe
Lăpuşul mijlociu, probabil în a doua jumătate a sec. XIII16. Prin denumirea de Ţara
Chioarului se înţelege, în general un teritoriu la nordul Someşului mijlociu, unde
acesta coteşte înspre nord, dar diferă părerile de detaliu, legate de întinderea şi
12 C.Kacso,2004a,p.72-73 13 C.Kacso,2004a,p.75 14 C.Kacso,2003b,p.114,15b 15 C.Kacso,1977,p.146,nr.1,fig.7/1 16 Hossu 2003 p. 15-17
26
graniţele acestui teritoriu. Există de asemenea diferite interpretări legate de
similitudinile sau diferenţele între Ţara Chioarului şi Districtul Chioarului, precum şi
de apartenenţa sau nu a unor localităţi la Chioar. Ţara Chioarului este văzută de către
unii specialişti ca o zonă etnografică mai largă decât districtul (domeniul) cu acelaşi
nume, compusă din satele aflate în jurul oraşelor Baia Mare (zonă numită fisculaş),
Baia Sprie, satele care au aparţinut de Cetatea Chioarului (domeniul propriu-zis al
cetăţii, districtul ) şi cele dintre Baia Mare şi Seini. Deoarece mult timp hotarul
Chioarului nu a fost clar delimitat, au existat conflicte între domeniul Chioarului şi
oraşul Baia Mare, existând şi un proces îndelungat în acest sens17. Ca să clarificăm
situaţia, trebuie să spunem că cercetarea noastră istorică porneşte de la teritoriul
satelor care au aparţinut Cetăţii Chioar (districtului Chioar), prezente la V. Hossu în
lucrarea „Nobilimea Chioarului”18. Am luat în considerare şi zona Chioarului din
harta publicată de cei care au făcut cercetări arheologice la Cetatea de Piatră – S.
Iosipescu, V. Ursu, T. Ursu (şi colaboratorii), preluată cu unele modificări după cea
care a scris în 1972 monografia regiunii, Maria Szentgyörgy19. Pe cea din urmă
reprezentare apar şi zonele dependente de Chioar, dintre care pe unele strâns legate
de acest teritoriu le-am inclus în cercetarea noastră. Este vorba de o fâşie de-a lungul
Someşului în partea de sud-vest al Chioarului, în depresiunea Guruslău, cu
localităţile Chelinţa, Cheud-Aranyos, Năpradea, Someş-Guruslău, Rona, Vădurele,
Turbuţa şi o altă zonă situată în nordul Chioarului, unde sunt localităţile Dumbrăviţa,
Rus, Şişeşti, Chechişul Unguresc (Unguraş), Dăneşti, Şindreşti, Şurdeşti. Am inclus
aceste teritorii dependente de Chioar în demersul nostru, din motive geografice şi
pentru că sunt zone puternic influenţate de Chioar sau au aparţinut în anumite
perioade stăpânilor Chioarului20. S-a conturat astfel teritoriul studiat de către noi al
Districtului (Ţării) Chioarului, situat în dreapta Someşului mijlociu, care în nord se
întinde până la zona oraşelor Baia Mare, Baia Sprie (acestea nu aparţin domeniului
cetăţii) şi Munţii Gutâi (Cavnicul aparţine Chioarului). În vest şi sud graniţa
Chioarului este una naturală: Someşul, iar în est graniţa dintre Chioar şi Lăpuş este
17 Hossu 2003 passim, Ciocan 2006 p.8-12, Pascu 1971-1989 vol. III (1986) p. 553-558, vol. IV (1989) p. 22-23, Iosipescu et alii 1983, fig. 1, p. 476 18 Hossu 2003 p. 56-57. V. Hossu este poate cel care a studiat cel mai mult Chioarul medieval şi premodern 19 Iosipescu et alii 1983, fig. 1, p. 476 – zona Chioarului este numită “Ţara Lăpuşului şi Chioarului” după Szentgyörgy 1972 dar cele doua teritorii – Chioarul şi Lăpuşul sunt distincte etnografic, geografic dar şi istoric 20 Rusu A.A. 1978 p. 100-102
27
reprezentată de zona deluroasă exemplificată prin Dealul Şatrei, Dealul Pietriş, estul
Culmii Prelucii, Dealul Vimii şi Podişul Boiului. Acest teritoriu, corespunde aproape
total cu domeniul cetăţii şi districtului Chioar ,dar trebuie să reamintim că aceste
limite ale Chioarului nu reprezintă graniţe de separare tranşante între civilizaţii. Cele
2 lucrări pe baza cărora am stabilit clar ce înţelegem prin Chioar, districtul
Chioarului, domeniul Cetăţii Chioar, alături de alte lucrări care prezintă realităţi
medievale premoderne şi moderne chiorene, menţionează în zonă un număr de sate,
unele dispărute altele mai vechi sau mai noi (în jur de 100), în marea lor majoritate
româneşti21.
Etapa secolelor II-IV d. Hr, este numită, pentru zona învecinată din nordul
provinciei romane Dacia, unde este Chioarul, perioada dacilor liberi, probabil
datorită prezenţei masive a populaţiei dacice libere în jurul provinciei22. În ultimii
ani, încercându-se o racordare a Istoriei României la istoria general europeană şi mai
ales central-estică europeană, arheologii şi istoricii folosesc pentru perioada sec. II-
IV d. Hr. termenul de epocă romană imperială. Este vorba despre o aliniere la o
terminologie folosită în contextul unui sistem cronologic unitar cu referire la
Barbaricum-ul european (zona din afara Imperiului Roman), adaptat evoluţiilor
zonale. Am înclina pentru folosirea termenului de epocă romană imperială şi pentru
că zona Chioarului, fiind situată imediat la nordul graniţei romane de pe Someş, a
fost puternic influenţată de civilizaţia romană provincială, putându-se vorbi de o
civilizaţie romano-barbară în acest spaţiu23.
Punând cap la cap componentele epocii imperiale romane în zona Chioarului, , se
poate creea imaginea de ansamblu a acestei perioade.24 În acest sens trebuie început
cu un catalog al descoperirilor datate în sec. II-IV din zona comunei Recea, romane
sau nu
1 Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Grind”; aşezare (lociunţe,
gropi, şanţ, două monede); periegheză I.Stanciu 1990 (1991,1992?), din 2009
cercetări sistematice coordonate de I.Stanciu, cu participarea lui Bogdan Bobînă,
21 Hossu 1984, Hossu 2003 passim, Pascu 1971-1989: vol. II (1979) passim, vol. IV
(1989) p. 22-23, Ciocan 2006 p. 11, Iosipescu et alii 1983 p. 476 fig. 1 22 Macrea 1964, B. Mitrea în Istoria Românilor 1960-1961, vol. I (1960) p. 637-647, Enciclopedia 1994-2000, vol. II 1996, p. 21-23 23 Matei, Stanciu 2000, p.9
24 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj Napoca,2011
28
Marius Ardealean, Raul Cardoş, Dan Pop, Dorian Ghiman, Zamfir Şomcutean; epoca
romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.; Stanciu 1995, p.142, nr.9B; Matei, Stanciu
2000, p.37, nr.29 (47), Stanciu et alii 2010;
2 Bozânta Mica, comuna Recea; jud. Maramureş; „La huci”; aşezare;
periegheză I.Stanciu 1990 (1991?); epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.;
Stanciu 1995, p.142 nr.9A; Matei, Stanciu 2000, p.37, nr.29 (46);
3 Bozânta Mica, comuna Recea; jud. Maramureş; „Unchiu Popii” aşezare ;
periegheză I. Stanciu 1992 ; epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.( III-IV d.
Hr.); Kacso 2011 p.428
4. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Ciurgău”; aşezare (şase complexe-
cinci gropi şi o constructie de suprafaţă, ceramică); periegheze C. Kacsó, in 1977, I
Stanciu la sfârşitul anilor 80 iar apoi săpături sistematice 1992-1994 C.Kacsó,
I.Stanciu, iar în 2000 a participat şi Dan Pop; epoca romană-Barbaricum sec. II-IV d.
Hr.; Stanciu 1995, p.150-151, nr.18A; Matei, Stanciu 2000, p.62-63, nr. 81 (151);
Kacsó 2004a, p.73; Kacsó 2011, p.430-432 ;
5. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Tedeş”; aşezare; periegheză
I.Stanciu 1992; epoca romană-Barbaricum; sec. II-IV d. Hr.; Matei, Stanciu 2000, p.
63, nr. 81 (152); Kacsó 2004a, p.75;
6. Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Mociar”; aşezare (?); periegheză
I.Stanciu 1989 (?); epoca romană-Barbaricum sec. II-IV d. Hr.(?); Stanciu et alii
2010, p.35 cu nota 6 (?). Aici s-ar putea să se fi strecurat o greşeală.(?)
;
7 Săsar, comuna Recea; jud.Maramureş; „Dâmbul morii”; aşezare; periegheză
I.Stanciu 1989; epoca romană-Barbaricum, sec. II-IV d. Hr.; Stanciu 1992, p.179,
nr.25; Matei, Stanciu 2000, p.78, nr.123 (231);
Contemporane sau nu cu sistemele de apărare romane, aceste aşezări din nordul
Chioarului, ca şi cele din restul acestui teritoriu, arată că zona chioreană a fost
locuită în epoca romană imperială. Care a fost viaţa acestor comunităţi în sec. II-IV
este greu de spus pornind de la descoperirile actuale foarte puţine şi de la
interpretarea unor indicatori cronologici cum ar fi ceramica şi monedele. Totuşi
acestea pot oferi anumite răspunsuri considerate puncte de plecare, nu adevăruri
obiective. Alături de aceste urme materiale, izvoarele literare pot aduce anumite date,
însă nu există nici aici certitudinea şi siguranţa referitor la teritoriile chiorene.
29
În sec. I d.Hr. situaţia Chioarului pare necunoscută, deoarece nu prea sunt
descoperiri din această perioadă. Această zonă, sau partea ei sudică, pare să fie limita
nordică a unei uniuni de triburi dacice din zona depresiunii Şimleului( Sălaj), unde
avem mai multe fortificaţii dacice la Marca, Mirşid, Moigrad, Şimleul Silvaniei etc.
Se poate afirma, deşi nu este însă clar, că nici statul lui Decebal nu a inclus zona
Chioarului, zonă care a continuat să fie un teritoriu de graniţă a acestui stat în nord.
Faptul că dacii s-au oprit la Someş, înspre nord, se datorează poate presiunii celtice
dinspre nord-vest, existând poate un centru de putere celtic în zona Carei sau în nord-
estul Ungariei. Lipsa descoperirilor La Téne dacice din centrul şi nordul Chioarului
arată, poate, ca teritoriul chiorean a fost un fel de „no man’s land” între statul lui
Decebal şi posibilul centru politic celtic din nord-vestul României.
.
Regiunile ocupate de romani în 106 d. Hr. au reprezentat se pare majoritatea
teritoriului care se aflase sub autoritatea lui Decebal, astfel că zona Chioarului a
devenit, din nou, teritoriu de graniţă, sau aflat în imediata apropiere a graniţei, în
nordul Daciei romane. Istoricii, arheologii şi cercetătorii, vedeau graniţa romană pe
cursul Someşului.
Provincia romană Dacia a avut drept urmare aceiaşi vecini barbari care se aflau
la limitele statului lui Decebal, în nord ei fiind probabil, conform izvoarelor literare,
dacii liberi, celţii, posibil burii(sau alte populaţii germanice) şi spre nord-est
costobocii. Dintre aceştia cea mai mare probabilitate de a locui Chioarul, pe baza
izvoarelor scrise şi arheologice, o au dacii liberi. Există problematica dacilor mari
astfel C.Opreanu schimbă total perspectiva în legătură cu „dacii mari”(megaloi
dakoi) pomeniţi de Oracolele Sibiline25. Aceştia sunt consideraţi de Dumitraşcu un
neam din familia dacilor liberi26, iar mai târziu îî pune în legătură cu acţiunea lui
Sabianus de supunere a 12.000 daci din vecinătate (promiţându-le că le va da pământ
în Dacia), situându-i la nordul provinciei Dacia, probabil undeva în Maramureş27.
Opreanu, pornind de la comparaţia cu noţiunea de Megalé Germania (Germania
Magna), consideră că megaloi dakoi sunt locuitorii unei Dacia Magna, adică o zonă
25 Orac.Sybil (XII,120) 26 Dumitraşcu 1993, p.108 le atribuie descoperirile de la Medieşul Aurit 27 Dumitraşcu 1997 b, 341
30
locuită de daci dar necuprinsă în Imperiul Roman28. Dealtfel şi arheologic cultura
materială în întreg bazinul Tisei Superioare, care cuprinde şi Chioarul, este socotită
ca dacică până în perioada războaielor marcomanice(166-180)29. În timpul
împăratului roman Commodus(180-192), care face pace cu mai multe populaţii din
afara Imperiului30, există însă două informaţii care pot fi relevante pentru Chioar.
Prima este cea în care împăratul roman i-a silit probabil pe buri, sau pe alţii „să jure”
că nu vor mai locui şi nu-şi vor mai paşte vitele la ei în ţară, adică la 7,4 km de
limesul dacic(DC LXXII, 3,1,2).
A doua informaţie din timpul împăratului Commodus este oferită tot de Dio
Cassius care spune că „Sabinianus (legatul-guvernatorul celor trei Dacii în anul 180
d. Hr. ) a supus şi douăsprezece mii de daci dintre cei din vecinătate, care fuseseră
alungaţi din ţara lor de baştină şi erau gata să dea ajutor celorlalţi, făgăduind că le va
da pământ în Dacia noastră”31. Există teoretic posibilitatea ca printre cei 12.000 de
daci din vecinătatea Daciei romane, care au fost supuşi şi cărora li s-a făgăduit
pământ, să fie şi daci din Chioar, mai ales că arheologic zona nu prea pare că a fost
locuită în sec. II-III d. Hr. ( Sigur, poate fi de vină faptul că zona e slab cercetată şi
sunt puţine descoperiri). Această lipsă a descoperirilor se poate datora şi acţiunii lui
Sabinianus.
Acţiunea lui Sabinianus este însă importantă pentru că arată că în preajma
Daciei romane, deci şi în Chioar, existau daci numiţi liberi (mărginaşi, din
vecinătate). Cele două informaţii din izvoarele literare au o mai mare probabilitate de
a se fi referit parţial sau total la zona Chioarului, decât orice alte informaţii apărute
în diverse alte izvoare istorice.
În ceea ce priveşte descoperirile arheologice, sunt doar 2 situri cercetate mai
temeinic prin săpături sistematice, care au fost publicate, şi anume: Bozânta Mică
„Grind”, Lăpuşel „Ciurgău” . Dealtfel foarte importante inclusiv pentru stabilirea
cronologiei sunt descoperirile monetare chiorene din această epocă. Două sunt
inedite: una de argint si alta de bronz de la Bozânta Mică „Grind”, din timpul lui
Marcus Aurelius(161-180) (pe monedă apare soţia sa Faustina II), respectiv Severus
Alexander (222-235)(pe avers are chipul mamei împăratului-Iulia Mamaea). Prima ar
28 Opreanu 1998, p.69 29 Gindele 2005, p.133; Dumitraşcu 1977, p.67 îi vedea în zona Maramureşului , în sec.II-III d.Hr. pe dacii liberi nesupuşi Romei şi nici unor neamuri “barbare” 30 Dumitraşcu 1997 b, p.342; DC LXXII, 3,1,2; DC LXXII, 3,3 31 DC LXXII, 3,3
31
putea fi datată în anii 176-180 d. Hr., fiind următorul pas cronologic din zona
Chioarului, după posibilele aşezări de sec. II d.Hr., iar a doua în 232 d. Hr., deşi au
putut fi folosite probabil şi după această dată..
Dintre monede, doar cea de la Bozânta Mică „Grind” din timpul lui Marcus
Aurelius este datată in sec. al II-lea, cu posibilitatea de folosinţă mai târzie, iar
cealalta e de secol III-IV d. Hr. Nu numai monedele, dar şi ceramica indică mai
degrabă că locuirile chiorene se pot data în principal în secolele III-IV.
Materialul cel mai important calitativ din aceste descoperiri este fără îndoială
ceramica, ea fiind şi cea pe baza căreia au fost încadrate cronologic obiectivele.
Aceasta este de două tipuri: la roată, şi lucrată cu mâna. Cea lucrată la roată este
ceramică fină cenuşie( inclusiv cu ornamente ştampilate), ceramică fină cărămizie şi
ceramică zgrunţuroasă cenuşie sau brun cărămizie. Al doilea tip de ceramică, cel
lucrat cu mâna, este considerat de specialişti mai bun de folosit pentru încadrări în
anumite medii culturale, sau pentru a indica etnia, deoarece acest tip de ceramică este
mai tradiţional, mai specific, mai conservator32. Astfel, ceramica fină cenuşie lucrată
la roată cu decor ştampilat de la, Lăpuşel – „Ciurgău” sau Bozânta Mică- „Grind”
este datată de I.Stanciu în sec. III şi prima jumătate a sec. IV33. Acelaşi specialist
datează aşezarea de la Lăpuşel „Ciurgău” în perioada cuprinsă între sfârşitul sec. II d.
Hr. şi sec. IV d. Hr. 34. La Bozânta Mică „Grind” având atât ceramică fină cenuşie
lucrată la roată cu decor ştampilat, cât şi monedele inedite din timpul lui Marcus
Aurelius şi Severus Alexander (Iulia Mamaea), putem presupune o continuitate de
viaţă de la sfârşitul secolului II d. Hr. şi până în secolul al IV-lea d. Hr. în cazul în
care nu cumva există orizonturi cronologice distincte în aşezare.
Datarea locuirilor chiorene mai ales în sec. III-IV d. Hr., indică o posibilă
coborâre dinspre bazinul Tisei Superioare a unor grupuri noi de populaţii care se vor
aşeza pe lângă băştinaşii daci liberi. Acest proces a început, se pare, după războaiele
marcomanice(166-180)35 fiind vorba de elemente dacice, germanice, cum ar fi
diverse grupări vandale (?) sau combinate daco-vandale (dacringi?) . Pot fi şi daci
liberi veniţi din alte părţi, interpretare care poate decurge din textul lui Dio Cassius
cu acei „12.000 de daci din vecinătate, care fuseseră alungaţi din ţara lor de baştină şi
32 Stanciu 1995, p.162; Gindele 2000-2004, p.71 33 Stanciu 1995, p.158 34 Stanciu 1995, p.166, 170 35 Gindele 2005, p.133
32
erau gata să dea ajutor celorlalţi”. Aceşti daci au fost supuşi de guvernatorul
Sabinianus, acesta promiţându-le pământ în Dacia romană36. În faţa neclarităţii
izvoarelor scrise, tot arheologia este importantă, mai ales când este supus cercetării
un teritoriu mai mic, cum este Chioarul. Astfel I.Stanciu arată aspectul unitar al
ceramicii de la Lăpuşel „Ciurgău”, ponderea importantă a vaselor lucrate cu mâna şi
faptul că unele fragmente ale acestei ceramici pot fi legate de ceramica dacică37.
Organizarea acestor comunităţi dacice, a comunităţilor romanizate sau aflate în
curs de romanizare sau daco-germane chiorene cuprindea probabil atât elemente
sedentare (în genul obştilor săteşti sau teritoriale) cât şi organizaţii de tip tribal38 cu o
coeziune destul de efemeră. De aici provin şi limitele imprecise ale teritoriului pe
care îl ocupau, într-o perioadă sau alta. Arheologul I.Stanciu presupune un
sedentarism, ceea ce nu înseamnă că nu erau mişcări de populaţii sau pendulări pe un
anumit teritoriu.
În ceea ce priveşte relaţiile juridice ale acestor comunităţi barbare cu Imperiul,
situaţia generală este prezentată de C.Opreanu39, fiind confirmată de izvoarele scrise
care atestă dorinţa unor populaţii barbare, spre exemplu, de a primi „receptio” în
Imperiu. Sistemul acestor relaţii juridice se bazează pe: „deditio”, „foedus-ul” ,
luarea de ostateci, recunoaşterea conducătorilor barbari (regilor), plata subsidiilor40.
Credem că acest tip de relaţii nu a fost pus în aplicare în Chioar, deoarece aici nu
prea este posibil să fi existat vreun rege (nu există vreun mormânt princiar), un
conducător barbar (poate „ţara” burilor?), zona chioreană fiind foarte aproape de
limes şi deci atent supravegheată de romani, care nu tolerau populaţii agresive aşa
aproape de Imperiu (de provincia Dacia). Nici stipendii nu prea este posibil să fi fost
plătite populaţiilor barbare chiorene, deoarece lipsesc marile tezaure considerate
rezultatul stipendiilor,. Mai degrabă monedele chiorene au ajuns în zona cercetată de
noi prin comerţ. Acesta era vital atât pentru barbari cât şi pentru Imperiul roman,
care, spre exemplu, îşi aproviziona prin acest comerţ trupele de la graniţă. Zona
limesului roman, atât cât a existat (sec. II-III d. Hr. ) a avut astfel cel puţin o dublă
36 D.C.LXXII, 3, 3; Stanciu 1995 p.171 – crede că datorită războaielor marcomanice, comuntăţile umane în care domina elemental etnic dacic s-au deplasat din nordul Tisei Superioare, spre sud (au putut ajunge şi în Chioar) 37 Stanciu 1995, p.166 38 Opreanu 1994 b, p.202; Stanciu 1995, p.173 39 Opreanu 1994 b, p.202-209 40 Opreanu 1994 b, p.203-204
33
semnificaţie, şi anume o diferenţiere juridică şi o zonă comercială importantă atât
pentru barbari cât şi pentru romani. Chioarul prin descoperirile datate din sec. II-IV
nu prea arată ca o zonă militarizată,
Concomitent, în aceeaşi zonă a turnurilor exterioare a graniţei romane-
limesului, situată până la cca. 10 km în nordul Someşului, existau aşezări ale
localnicilor (numite de epocă romană-zona limesului), astfel că se creionează un
tablou dominat de normalitate şi de o vieţuire posibil de tip provincial roman, sau
puternic influenţată de civilizaţia provincială romană. De aici concluzia că teritoriul
chiorean, ca orice zonă de graniţă, a avut elemente diverse: în sud clar control roman
până la limita turnurilor înaintate de pe graniţă, zonă unde posibil au fost şi aşezări
de epocă romană-zona limesului, iar în nord posibile locuiri ale barbarilor, cel puţin
unii dintre ei coborâţi pe linia Someşului dinspre nord-vest.
Se şi detaşează două microzone de locuire datate în sec. II-IV d.Hr. în zona
Chioarului, şi anume una în nord, în depresiunea Baia Mare pe Lăpuşul inferior, şi
alta în sud, în zona din dreapta Someşului. Aşezările din microzona nordică sunt în
general pe terasele râului Lăpuş, cu posibilitate de mobilitate către est pe râul
Cavnic..
Fiind o porţiune componentă a limesului roman, sau în imediata lui apropiere,
Chioarul făcea parte din acea „zonă de contact”41 lată de circa 200 km în faţa
limesului roman. Această zonă a apărut prin studierea materialului arheologic pe
zone întinse în faţa limesului roman din Germania. Este o zonă cu prezenţă intensă
romană, fără, sau cu puţini conducători locali, fără morminte princiare, cu o
economie monetară limitată, poate chiar pieţe sau o categorie de negustori42.
Pornind de aici, C.Opreanu face analogie cu zonele din faţa limesului dacic şi
constată o situaţie asemănătoare în nord-vestul Daciei romane(incluzând Chioarul) şi
în Muntenia. Relaţiile „clientelare” cu aceste zone au fost privite din punctul de
vedere al romanilor ca un proces de integrare economică a lor43.
Teritoriul Chioarului în sec. II-III se încadrează perfect în caracterizarea acelei
„zone de contact” văzută ca o periferie a lumii romane situată dincolo de limes44.
Pornind de aici, C.Opreanu consideră că această „zonă de contact” era interesantă
41 Opreanu 1994 b, p.212 cu notele 154-156 42 Opreanu 1994 b, p.212 43 Opreanu 1994 b, p.212-213 44 Opreanu 1994 b, p.212
34
pentru romani mai ales din perspectivă economică, pentru aprovizionarea trupelor
romane45. Treptat „zona de contact” se integrează economic lumii romane, fapt care
va duce la o modificare în structura societăţii dacilor liberi din imediata apropiere a
limesului. Poate de aceea după plecarea romanilor, contactul dintre populaţia fostei
provincii romane Dacia şi dacii liberi, sau populaţia daco-germană chioreană, va
însemna o contopire lentă între două zone şi populaţii între care decalajul economic
şi cultural va fi poate mai mic46.
Fiind în „zona de contact” cu un rol important economic, sau fiind o „zonă
tampon” supravegheată militar, Chioarul este locuit mai ales în sec. III-IV de către
dacii liberi, dar alături de care se vor aşeza, probabil mai ales după războaiele
marcomanice(166-180), unele elemente germanice,toţi aflaţi sub influenţa puternică
a civilizaţiei romane provinciale. După plecarea romanilor e posibil să se fi accentuat
procesul de mişcare a populaţiilor de la nordul Chioarului sau din nordul Chioarului,
spre sud către fosta provincie, dar nu poate fi exclus şi fenomenul invers.
. Putem spune că un moment semnificativ al istoriei Chioarului, până în epoca
medievală, când Chioarul este mai bine cunoscut, este această perioada romană
imperială (sec.II-IV d.Hr) când zona Chioarului a făcut parte din sistemul limesului
roman(a graniţei romane).
În general venirea romanilor a însemnat, probabil, o dezvoltare a comerţului,
fapt dovedit de monedele din perioada sec. II-IV, fiindcă este puţin probabil ca
acestea să provină din eventualele subsidii acordate de romani barbarilor. Pornind
atât de la aceste monede, cât şi de la ceramică, se poate spune că locuirile chiorene se
pot data mai ales din cea de-a doua jumătate a sec. II d. Hr. – până în sec. IV d.Hr..
Dacă sudul Chioarului a făcut parte din limesul roman, nordul Chioarului, adică
zona depresionară Baia Mare-Coplanic Mănăştur, în mod aproape sigur a fost
controlată de romani, fără însă a fi prezenţi efectiv şi permanent în această zonă. Au
fost însă prezenţi dacii liberi (mari, mărginaşi) şi elementele germanice. 47
Pentru această epocă romană imperială în Chioar, putem spune aşadar că avem
două zone: nordul – inclus în Barbaricum, dar controlat de romani, şi sudul – inclus
45 Opreanu 1994 b, p.213 46 Opreanu 1994 b, p.213
47 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj Napoca,2011
35
în sistemul de apărare al limesului roman. Ambele zone erau puternic influenţate de
civilizaţia romană provincială. Ca populaţii care au locuit pe teritoriul cercetat de
noi, este foarte posibil, pe baza izvoarelor scrise şi a celor materiale, sa-i identificăm
pe dacii liberi (vecini, mărginaşi, unii dintre ei veniţi poate dinspre nord, sau sud-
vest), iar după războaiele marcomanice, şi posibile elemente vandale (germanice) în
nordul Chioarului, fără ca acestea să fie certe. Nu avem în Chioar centre de putere
barbare, ci comunităţi rurale, probabil obşti teritoriale daco-germanice, iar în sudul
Chioarului, probabil şi daco-romane (sau romanizate).
Se mai observă în Chioar, făcând o comparaţie şi cu alte perioade istorice sau cu
alte zone istorice, că avem multe puncte sau descoperiri în care sunt prezente, în
cadrul aceloraşi locaţii, a unor niveluri ale epocii bronzului, ale epocii romane
imperiale şi a evului mediu timpuriu. Se poate exemplifica prin asezarea de la,
Lăpuşel „Ciurgău”,. Nu avem o pură întâmplare, ci dovada faptului că acele
comunităţi umane din cele trei epoci istorice, preferau cam aceeaşi zona de habitat.
Să fie o continuitate de locuire, sau doar aceleaşi preferinţe în alegerea locului
aşezărilor, e greu de afirmat.
Perioada mare cuprinsă între sec. II-X d. Hr. este importantă însă, nu din
perspectiva istoriei evenimenţiale, ci pentru că este perioada istorică în care este
cuprinsă şi epoca formării poporului român, rodul evoluţiilor care ţin de romanizare
şi etnogeneză.
,
. Aceste procese greu de surprins arheologic, discutate şi influenţate mai mult sau
mai puţin de factorul politic şi naţional,au fost subiecte care au atras şi continuă să
atragă istoricii. În ce măsură fenomenul romanizării, a identificării populaţiei
romanice, a etnogenezei poporului român, este prezent în zona Chioarului, e una
dintre problemele pe care le vom discuta .
. În paralel, aceeaşi perioadă reprezintă una dintre cele mai agitate istoric,
deoarece este marcată de profundele transformări politice, sociale, economice şi
mentale, practic de înlocuire a lumii antice cu lumea medievală.Vom face referiri la
fenomenele istoriei central şi sud-est Europene doar pentru a prezenta lucrurile
esenţiale, evenimente importante sau posibile influenţe asupra Chioarului, care au
36
venitdatorită marilor schimbări istorice, politice, de civilizaţie din această parte a
Europei.
În studierea istoriei, o perioadă vastă de 9 secole nu poate fi privită unitar sau
rectiliniu,deoarece au fost schimbări importante pe diverse planuri: politic, etnic,
religios, al culturiimateriale, adică practic în ceea ce priveşte civilizaţia în ansamblul
ei.
Alta epocă studiată şi cercetată în această lucrare este perioada migraţiilor, care
reprezintă intervalul sec. V-VI d. Hr. , sfârşitul sec. IV- începutul sec. V d.Hr.,
reprezintă sfârşitul epocii romane imperiale şi începutul epocii migraţiilor şi ca orice
perioadă de tranziţie e dificil de încadrat, mai ales la nivelul precar al cercetărilor din
zona studiată de noi.
O epocă istorică deosebita de care ne-am ocupat, este reprezentată de secolele
VII-X, reprezentând sfârşitul epocii migraţiilor şi perioada de început a epocii
medievale timpurii. În timp ce secolul VII d. Hr. , mai ales prima sa parte, pare a
aparţine mai degrabă de epoca migraţiilor, de la sfârşitul acestui secol sau mai ales
din secolele următoare se anunţă zorii unei alte perioade istorice, începutul evului
mediu timpuriu, chiar dacă au continuat deplasările unor populaţii europene sau
asiatice. Cu certitudine e greu de delimitat sfârşitul epocii migraţiilor de începutul
evului mediu timpuriu pentru Chioar şi pentru nord-vestul României sau
Transilvaniei astfel că au existat şi vor mai exista lucrări, păreri şi opinii legate de
aspectele cronologice, dar nu este scopul nostru aici să tranşăm lucrurile decisiv.
Totuşi considerăm că perioada sec. VIII-X d. Hr. reprezintă începutul epocii
medievale timpurii datorită evoluţiilor social-economice, politice .
O posibila cronologie pentru evul mediu transilvănean:
a. perioada păgână (este destul de clar că doar unele populaţii au îmbrăţişat
creştinismul) divizată în:
a1 – etapa germanică (sec. IV-VII)
a2 – etapa slavă (sec. VIII-IX) –aici ar fi inclus procesul etnogenezei
românilor
b. perioada voievodatului ( începutul evului mediu) cu subetapele:
b1 – etapa pre-arpadiană sau bulgaro-pecenegă (sec. X)
b2 – etapa arpadiană (sec. XI-XIII) (1990, p.203, fig. 14, Godlowski 1970)
Având ca reper această încercare de cronologie, destul de criticabilă totuşi, se
poate schiţa pentru zona Chioarului o trecere în revistă a cronologiei evului mediu şi
37
mai ales a perioadei studiate (sec. II-X), ţinând seama atât de realităţile locale, cât şi
de cele zonale saueuropene. O primă perioadă ar fi cea a sec. II-IV, care reprezintă
epoca romană imperială în Barbaricumul de frontieră chiorean. Secolele următoare –
V-VI – corespund perioadei barbare (păgâne), mai precis primei etape germanice a1.
Din secolul VII este foarte posibil ca în întreg nord-vestul României de azi, deci şi în
Chioar, să înceapă a doua etapă a perioadei barbare(păgâne), etapa slavă a2, mai ales
că zona Chioarului se află în nord-estul Porţilor Meseşului şi la est de râurile Crasna
şi Zalău, una dintre probabilele direcţii de intrare a slavilor în Transilvania.O altă
direcţie ar putea fi Someşul, graniţa Chioarului în vest şi sud.
Se poate lua în considerare pentru zona nord-vestică a României, ca punct de
început a perioadei slave, a doua jumătate asec. VI – prima jumătate a sec. VII, când
sunt atestaţi în zonă „slavii timpurii” prin orizontul Lazuri-Pişcolţ, după cum susţine
I. Stanciu. Totuşi până acum nu s-au semnalat vestigii ale acestui orizont în Chioar,
ci numai la vest şi nord-vest de Chioar (Acâş, Culciu Mare, Lazuri,
Pişcolţ etc)
. Secolele VII- IX, reprezentând perioada slavă a2 este o epocă destul de bine
reprezentată prin descoperirile arheologice în zona Chioarului spre deosebire de
perioada următoare a epocii voievodatului, pre-arpadiană (sec X), când este foarte
posibil ca zonaChioarului să fi fost martora unor expediţii ale cuceritorilor maghiari.
Clima Chioarului se încadrează în cea temperat continentală moderată
caracteristică întreg nord-vestului României, dar având o anume specificitate dată de
dealurile şi podişurile prezente aici sau de depresiunile Baia Mare şi Copalnic, fiind
de exemplu cunoscută prezenţa ridicată a precipitaţiilor în zonă şi influenţa
mediteraneană din depresiunea Baia Mare. Pentru sec. II-X există anumite date
privind evoluţia climei, datorită studiilor paleoclimatologice şi dendroclimatologice
la nivel global sau european. La noi cele două ştiinţe sunt la început de drum,
existând încă multe necunoscute. Chiar dacă nu există date unanim acceptate, ne
putem face o imagine de ansamblu privind clima sec. II-X la nivel european şi
conexiunile ei cu anumite fenomene istorice.
E greu de stabilit o astfel de evoluţie a climei între sec. II-X d. Hr. La nivelul
Chioarului (nu există studii despre aşa ceva), dar probabil că, în ansamblu, datele
general europene ne oferă o imagine general valabilă. Etapa propusă spre studiu
prezintă anumite variaţii climatice, alternând perioade mai calde cu cele ceva mai
38
reci, dar nu aşa mari ca în perioada glaciaţiunilor, clima pastrându-se în general pe
coordonatele unei clime plăcute 48 .
Astfel între 100- 300 d. Hr., clima a fost destul de caldă, verile umede
contribuind probabil la prosperitatea Imperiului Roman, dar un şir de ani secetoşi din
sec. III d. Hr. pot fi puşi în legătura cu criza Imperiului Roman sau cu invaziile
barbare. În general variaţiile climatice dintre 250-600 d. Hr.pot avea legătură cu
căderea Imperiului Roman şi cu tulburările din perioada migraţiilor. Anii535-536,
reprezintă un moment interesant, fiind o perioadă de răcire cauzată probabil de un val
de praf atmosferic, eventual rezultat dintr-o erupţie vulcanică la tropice, care a dus la
foamete,recolte slabe, mişcarea unor triburi asiatice etc. Ultimele secole ale
mileniului I d. Hr. au fostcaracterizate printr-o climă uscată şi caldă care urmează
unei perioade mai reci şi ploioase. Odatăcu anul 700, începe o perioadă mai
secetoasă, iar din jurul anului 800 d. Hr. are loc o creştere a temperaturii şi pe alocuri
a umidităţii, fiind începutul perioadei medievale calde care a durat până în sec. XIII.
Această epocă medievală caldă a fost, se pare, un interval mai cald decât în prezent,
temperatura medie fiind mai ridicată cam cu un grad Celsius. În mod sigur au existat
diferenţe climatice între diverse zone, dar ele sunt greu de reliefat pentru zona nord-
vestică aRomâniei şi a Chioarului în special.
Cu totul diferit faţă de astăzi arată teritoriul propus spre a fi investigat din
punctul de vedere al florei, faunei şi peisajului. Izvoarele scrise coroborate cu studii
de specialitate oferă informaţii despre zona Chioarului în sec. II-X d. Hr. şi după.
Regiunea a fost în cea mai mare parte împădurită, făcând parte din arealul de pădure
care acoperă toată zona aflată la limita dintre Podişul Transilvaniei şi zonele joase de
câmpie din vestul şi nord-vestul României de azi.
Unii specialişti au văzut aceste păduri din textul lui Iordanes (Getica 98) partea
în care era prezentată ţara gepizilor în sec. III-IV, mai sigur în sec. IV „închisă de
munţi înalţi şi îngustată de păduri dese”. Zona de pădure respectivă apare mai târziu
şi la Anonymus care o numeşte Igfon (Anonymus cap. XI, XXIV) şi pe care o va
străbate Tuhutum pentru a-l învinge pe Gelu . La începutul apariţiei zonei Chioarului
în documentele medievale, sunt amintite aceste păduri.
În zona depresionară a Băii Mari se aflau păduri de stejar, iar zonele mai înalte
deluroase din Chioar erau pline de păduri de fag. Aceste păduri sunt văzute ca având
48 Posea et alii 1980, p. 55
39
un rol important în continuitatea şi conservarea populaţiei autohtone în epoca
migraţiilor. Pe lângă adăpost în faţa diverselor atacuri, pădurile sunt şi o sursă de
viaţă, fiind populate de diverse specii de animale sălbatice, care constituie vânatul
comunităţilor umane din zonă. Mai mult ca sigur că în aceste condiţii, în care
pădurea domină, zonele cele mai favorabile locuirii le-au oferit în sec. II-X d. Hr.
zonele depresionare şi terasele aflate lângă râurile Chioarului şi eventual zonele de
deal, zone defrişate sau aflate lângă diverse drumuri. Probabil suprafaţa de teren
cultivabil era restrânsă, iar gradul de fertilitate a solului redus sau mediu, de unde şi
ideea că, ţinând cont de condiţiile naturale, creşterea animalelor ar fi putut juca un
rol important. Este atestat tipul de agricultură în terase pe unii din versanţii Munţilor
Gutâiului şi eventual dealurile Chioarului, originea acestor terase fiind probabil
anterioară evului mediu.
În legătură cu resursele naturale ale spaţiului C. Kacsó este de părere că a
existat o exploatare a metalelor neferoase în zona munţilor maramureşeni, mai ales
Ţibleş, în epoca bronzului, dar până în prezent nu există nicio informaţie sau
descoperire care să arate exploatarea acestor resurse în mileniul I d. Hr., deşi
K.Horedt a presupus exploatarea zăcămintelor de cupru în epoca avară târzie. În
schimb, există indicii cu privire la prelucrarea fierului în Chioar în mileniul I d. Hr.
în aşezarea de la Mesteacănşi cu privire la existenţa unor cuptoare de redus minereu
la Şoimuşeni.
EPOCA MIGRAŢIILOR (SEC. V-VI d.HR.) ÎN CHIOAR
Spre deosebire de epoca romană imperială, unde s-au abordat izvoarelescrise,
problematica limesului roman nordic, şi descoperirile arheologice, în epoca
migraţiilor singurele puncte de pornire vor fi descoperirile arheologice,insa catalogul
descoperirilor din sec. V-VI din Chioar cuprinde puţine descoperi.Fiind foarte posibil
în afara ariei dominaţie a gepizilor sau avarilor, sau fiind pe graniţa nord-estică, zona
Chioarului probabil că a fost spre mijlocul sec. VI d. Hr. intr-un spaţiu liber, situat
între Regatul gepid şi arealul locuit de slavi aflat undeva la nordul Tisei Superioare şi
Carpaţii Păduroşi. În perioada imediat următoare destrămării Regatului gepid, slavii
din zona în care locuiau la nordul Tisei Superioare, au început probabil să avanseze
spre sud concomitent cuvenirea şi instalarea avarilor în interiorul bazinului carpatic.
Acest proces s-a produs probabil sub autoritatea şi acordul avarilor,49 care erau forţa
politico-dominantă în zonă, şi care aveau nevoie de cineva ca să apere graniţele nord-
49 Stanciu-Muntean,2006-2007,p193)
40
estice ale Khaganatului. Aceşti slavi care s-au aşezatîncepând cu a doua jumătate
a sec. VI d. Hr. pe Someşul Inferior, valea Crasnei şi Zalăului, constituie orizontul
Lazuri Pişcolţ, adică slavii timpurii din nord-vestulRomâniei. Până acum nu avem
o prezenţă a acestui orizont în Chioar, dar odată cu el începe epopeea slavilor în
nordvestul României, iar din secolele care vor urma, şi în Chioar.
Sfârşitul epocii migraţiilor şi perioada de început a evului mediu timpuriu
reprezintă pentru zona Chioarului o perioadă complexă, insuficient cercetată, dar
care ne poate oferi câteva indicii privind comunităţile umane din zona cercetată de
noi.De aceea se cuvine cronologic să trecem în revistă descoperirile arheologice
databile în sec. VII-X din zona Chioarului. Acestea sunt mai ales aşezări datate între
mijlocul sec.VII - sec.IX50
1 . Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Grind”, pe o terasă a
râului Lăpuş, nu departe de confluenţa acestuia cu Someşul, în imediata apropiere a
gospodăriei nr. 52, aflată la cca. 100 m (200m?) faţă de malul sudic al râului Lăpuş;
aşezare nefortificată. La cercetările de suprafaţă din 1992, I.Stanciu a observat pe
arătură urmele unor locuinţe şi a anexelor lor. Au fost adunate fragmente de vase
lucrate cu mâna sau la roata înceată, cele din urmă din pastă omogenă, compactă,
amestecată cu nisip. Ornamentul este cel în formă de benzi în linii orizontale drepte,
intercalate cu benzi din linii trasate în val. A mai fost găsit un fragment dintr-o piesă
tubulară din lut ars. În cercetarea sistematică din 2009 s-a descoperit un complex din
evul mediu timpuriu, complexul nr.11, dar nu a fost descris (?) – Stanciu et alii 2010
p.35-36 nr.7 , poate pentru că stratul de cultură aparţinând Evului Mediu timpuriu a
fost distrus de lucrări moderne.
În săpăturile din 2010 (inedite), datorită studiului magnetometric, au fost
identificate 66 de complexe arheologice din epoca bronzului, epoca romană şi evul
mediu timpuriu (sec.VIII d. Hr.). Din relatările lui D.Pop – şeful secţiei Arheologie a
Muzeului maramureşan – în presa locală, aflăm că s-au găsit construcţii de suprafaţă
remarcându-se un cuptor în aer liber pentru producerea pâinii din nordul aşezării şi o
locuinţă semiadâncită. În ambele au apărut numeroase vase ceramice întregi (oale,
tigăi). De altfel fragmente ceramice au apărut alături de fusaiole şi de greutăţi pentru
plasele de pescuit; periegheză I.Stanciu 1992, iar din 2009 cercetări sistematice sub
coordonarea lui I.Stanciu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-
50 Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad
I,Cluj Napoca,2011
41
Napoca, cu participarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
(D.Pop, Marius Ardelean Bogdan Bobînă, Raul Cardoş, Dorian Ghiman, Zamfir
Şomcutean); sec. VII-VIII d. Hr. (sec.VIII d. Hr.); Cosma 2002, p.179 nr. 43; Stanciu
2003, p.279, nr.21, Stanciu et alii 2010;
2 . Bozânta Mică, comuna Recea; jud.Maramureş; „Unchiu Popii”, pe prima
terasă a râului Lăpuş, la cca. 250 m de malul sudic al acestuia, pe partea dreaptă a
drumului Lăpuşel- Bozânta Mică, la cca. 1,5 km faţă de punctul Lăpuşel –„Mociar”
(posibilă legătură?); aşezare nefortificată. S-au adunat fragmente ceramice lucrate cu
mâna sau la roată cu turaţie medie. Prima categorie este reprezentată de marginea
unei tăviţe din pastă grosieră amestecată cu macroprundiş şi fragmente din pereţii
unor oale, unul ornamentat (acelaşi fragment la Cosma 2002, p.179 nr. 44, pl.1/7
apare lucrat la roată cu turaţie medie, pastă compactă amestecată cu macroprundiş,
culoare brun-negricioasă, ornamentul fiind bandă de linii în val); periegheză
I.Stanciu 1992; sec. VIII d. Hr.; Cosma 2002, p.179 nr. 44, pl.1/6,7; Stanciu 2003,
p.280 nr. 22, pl. XX/3, 4;
3 . Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Ciurgău” pe terasa sudică a
râului Lăpuş, în imediata apropiere a fostei S.M.A, la cca. 400 m N-E de staţia CFR
Lăpuşel; aşezare nefortificată. S-au descoperit mai multe locuinţe, gropi, un cuptor şi
o vatră în aer liber:
a) locuinţa nr. 1 (1/1992) semiadâncită, are forma literei „L” cu orientarea
axei lungi pe direcţia est-vest, colţurile fiind rotunjite. Suprafaţa este de 8 m2 (3,55
X 2 m) , podeaua fiind amenajată prin bătătorirea lutului galmen, iar intrarea fiind în
colţul nord-estic. În exterior avea 6 gropi de stâlpi. Probabil a fost incendiată (chirpic
ars, lemn carbonizat). În inventarul ei a apărut ceramică lucrată la roata cu turaţie
medie – 52,20% (pastă compactă, degresată cu microprundiş, nisip, microprundiş şi
cioburi pisate, culoare cărămizie, cenuşie, brun-cărămizie, ornamente – linii în val,
benzi de linii în val intercalate cu benzi de linii orizontale, linii orizontale), sau cu
mâna – 43,50% (pastă grosieră, inconsistentă, degresată cu cioburi pisate, nisip,
microprundiş şi cioburi pisate, culoare brun-cenuşiu, cărămizie, neagră-cenuşie,
marea majoritate neornamentate dar un fragment are striuri în val iar un altul striuri
orizontale, tăviţă). S-a găsit şi ceramică lucrată cu mâna şi parţial la roată (partea
superioară) – 4,30%, din pastă grosieră degresată cucioburi pisate, brun-cafenie,
neornamentată, precum şi fragmente ale unui platou sau o piesă
cilindrică;
42
b) locuinţa nr. 2 (2/1992), de suprafaţă, adâncită cel mult 10 cm, formă
dreptunghiulară, contur marcat de 6 gropi de stâlpi. Suprafaţa de 14 m2 (laturile
lungi =4,50 m, laturile scurte 3,10 m), axul lung fiind orientat SV/NE. În centru
locuinţei, într-o uşoară albiere a podului a fost aranjată o vatră deschisă, iar în afara
laturii sud-vestice se poate să fi existat un cuptor din pietre de râu şi gresie. Ceramică
lucrată cu mâna (60%), lucrată la roată cu turaţie medie (40%).
Ceramica lucrată cu mâna: pastă grosieră, relativ compactă, amestecată cu cioburi
pisate, cioburi pisate şi macroprundiş, nisip, microprundiş, macroprundiş; culoarea
cărămizie cu miez negru, brun negricioasă, cenuşie, cafenie; majoritatea
neornamentată. Ceramica lucrată la roată cu turaţie medie: pastă compactă,
amestecată cu nisip, microprundiş; culoarea – cărămizie, cărămizie cu miez negru,
brună cu miez negru, unele acoperite cu angobă; ornamente – benzi de striuri
orizontale intercalate cu benzi de striuri în val. A mai fost găsită o bucată de şist
verzui;
c) locuinţa nr. 3 (3/1992), de suprafaţă, are formă patrulateră
(dreptunghiulară), orientată cu laturile lungi N-S, cu o suprafaţă totală de cca. 8,75
m2 (3,50 X 2,50 m). Câte o singură groapă marchează colţurile din NV şi SV, iar
colţul de SE, latura din sud şi o parte din cea estică sunt delimitate de 6 gropi de
stâlpi. În apropierea laturii de sud se află alte 8 gropi de tăruşi (pat?, laviţă?).
Inventarul cuprinde ceramică lucrată cu mâna (64,30%) şi ceramică lucrată la roata
cu turaţie medie (35,70%). Pasta, culoarea şi ornamenetele sunt ca cele descrise la
locuinţele precedente. S-a mai descoperit un lustruitor/şlefuitor din piatră de râu. Mai
sunt 2 locuinţe cercetate parţial şi neprezentate în Stanciu1994 (L5 şi L6);
d) zece gropi de forme şi dimensuni diferite, cu rol greu de precizat, dar având
un caracter gospodăresc. Cele mai multe conţin ceramică lucrată la roata cu turaţie
medie, cu mânaşi lucrată cu mâna şi parţial la roată; pasta, culoarea şi ornamentele
sunt identice sau asemanătoare cu cele deja prezentate. S-au mai descoperit pietre
arse, fragmente de oase, fragmente de tăviţe, cărbune;
e) cuptor construit în aer liber (1993) care a apărut sub forma unei platforme
rectangulare alcătuită din pietre de râu şi de stâncă, cu urme accentuate de ardere
care acopereau o vatră de formă ovală;
f) vatră de foc în aer liber (1992) de formă ovală;
g) în afara complexelor, în acelaşi nivel s-au mai găsit: un fragment dintr-o
cataramă de fier(pl. 16/5), un fragment de ceramică lucrată la roata cu turaţie
43
rapidă(pl.16/8), un vârf de săgeată din fier ( pl. 16/4)) cu aripioare laterale şi tub de
înmănuşare (cel folosit de C.Kacsó pentru analogie la vârful de lance de la Cetăţele),
alte fragmente ceramice, o cute din gresie şi
două piese cilindirice din lut ars.
În 1977 C.Kacsó a efectuat o periegheză, la sfârşitul anilor ’80, I.Stanciu a
efectuat tot o cercetare de suprafaţă, iar săpăturile de suprafaţă au avut loc între
1992-1994 şi apoi 2000 (I.Stanciu, C,Kacsó, şi în anul 2000 a participat şi D.Pop);
sec. VIII d. Hr.(e mai posibil să aibă 2 etape: prima – mijlocul sec. VII d. Hr., a doua
– a doua jumătate a sec.VII şi prima jumătate a sec. VIII d. Hr.); Stanciu 1994;
Cosma 2002 p.195-198, nr.107; Kacsó 2004 a, p.73-74; Stanciu
2003, p.257,265.
4 Lăpuşel, comuna Recea; jud.Maramureş; „Mociar”, o suprafaţă uşor
înălţată în faţa terasei sudice a râului Lăpuş; aşezare nefortificată. În arătură au fost
observate probabil urme de locuinţe sub forma unor pete închise la culoare şi s-au
adunat fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roata înceată (pastă, culoare,
ornamente, identice cu cele deja prezentate), precum şi un fragment dintr-o lamă de
fier (cuţit?); prima jumătate a sec. VIII d. Hr. ; cercetare de suprafaţă I.Stanciu în
1989; Stanciu 1992, p.175, nr.14B; Cosma 2002, p.198, nr.108, Kacsó2004 a, p.75;
Singurele săpături cu adevărat cunoscute însă sunt cele de la Lăpuşel
„Ciurgău”, unde s-au poziţionat cinci locuinţe (3 prezentate, 2 precizate), 10 gropi,
un cuptor şi o vatră de foc, existând posibilitatea ca aşezarea să aibă două niveluri de
locuire: primul în mijlocul sec. VII d. Hr., şi al doilea în a doua jumătate a sec. VII –
prima jumătate a sec. VIII d. Hr. Această cercetare foarte bine prezentată şi publicată
poate aduce argumente şi în cazul celorlalte situri din Chioar şi chiar din nord-vestul
României. Aşezarea de la Lăpuşel – „Ciurgău” a fost încadrată de către C.Cosma
(Cosma 2002,p.14-28)în cadrul aşezărilor care au locuinţele dispuse în anumite
„cuiburi”, adică grupuri de locuinţe şi anexe gospodăreşti, în timp ce, spre exemplu,
aşezarea de la Prislop ar fi o aşezare din categoria celor situate pe platourile unor
dealuri din depresiuni. Din capul locului trebuie precizat că la, Lăpuşel – „Mociar”,
prezenţa unor locuinţe rămâne incertă. La Lăpuşel – „Ciurgău”, privit ca un punct de
referinţă, locuinţa 1 este semiadâncită, iar locuinţele 2 şi 3 sunt de suprafaţă. Atât
cuptorul cât şi vatra de foc din această aşezare au analogii în întreg nord-
vestulRomâniei, existând şi vetre de lut portative. Dintre gropile de la Lăpuşel –
44
„Ciurgău”, unele au rol de gropi de provizii iar altele de construcţii cu rol de anexe
gospodăreşti(Cosma2002,p.30-35).
Ca în multe alte cazuri, cel mai mare cantitativ, material arheologic descoperit îl
constituie ceramica. Aceasta este de mai multe tipuri: lucrată cu mâna, lucrată cu
mâna şi parţial la roată şi cea realizată la roată cu turaţie medie. (Nu se află în arealul
cercetat ceramică lucrată la roată cu turaţie rapidă cu excepţia unu singur fragment
de la Lăpuşel – „Ciurgău”. Pornindde la tipologiile propuse de I.Stanciu şi C.Cosma,
există exemplificări pentru aşezările din Chioar, mai ales cea de la Lăpuşel –
„Ciurgău”, de diverse modele şi tipuri ceramice. În cadrul ceramicii lucrate cu mâna,
I.Stanciu propune patru tipuri principale de oale pentru aşezarea de la Lăpuşel –
„Ciurgău”(Stanciu 1994si2000b). Ornamentele acestor oale constau în alveole sau
crestături pe buză, linie în val incizată, fascicule de linii paralele drepte şi impresiuni
triunghiulare în pasta crudă.
Adoua categorie de ceramică lucrată cu mâna o formează tăviţele din lut
prezente la Bozânta Mică – „Unchiu Popii”, Lăpuşel – „Ciurgău. Tot cu mâna sunt
lucrate ţesturile de la Lăpuşel – „Ciurgău. La Lăpuşel –„Ciurgău” s-a găsit şi
ceramică realizată cu mâna, iar partea superioară, gâtul şi buza, ajustată la
roată(Stanciu 1994)
În cadrul ceramicii realizate la roată cu turaţie medie, se disting deasemenea
oalele fără toartă pe care acelaşi I.Stanciu le-a împărţit în 6 tipuri pentru aşezarea de
la Lăpuşel –„Ciurgău” având ca ornamente benzi de linii orizontale trasate în val,
linii paralele, diverse impresiuni.
Alte obiecte din lut, utilizate în aşezările chiorene din sec. VIII-IX au fost
fusaiolele (Lăpuşel – „Ciurgău”) şi piesele tubulare din lut ars (Bozânta Mică –
„Grind”, Lăpuşel – „Ciurgău”), probabil greutăţi pentru plasele de pescuit.
Trebuie menţionate şi alte urme arheologice sau diverse unelte: cute şi
şlefuitoare din gresie şi piatră de râu (Lăpuşel – „Ciurgău”), cuţitele de la Lăpuşel –
„Mociar, cremenele de la Lăpuşel – „Ciurgău.O lupă de fier s-a găsit şi la Lăpuşel–
„Ciurgău”). Catarama de fier şi vârful de săgeată cu două aripioare şi cu tub de
înmănuşare de la Lăpuşel – „Ciurgău” nu sunt elemente expresive cronologic şi nu
oferă posibilităţi de restrângere a cronologiei obiectivelor în care acestea au fost
descoperite. În consecinţă determinarea cronologică s-a făcut prin ceramică şi
pornind de la etalonul considerat a fi aşezarea de la Lăpuşel – „Ciurgău”. I.Stanciu a
apelat la analogii cu diverse aşezări din spaţiul românesc şi pornind de la o serie de
45
elemente cum ar fi: forma, pasta, ornamentul sau cantitatea de ceramică de diverse
tipuri, stabilind pentru acest punct datarea în sec. VIII d. Hr., existând elemente care
ne pot duce cu gândul la sec. VII d. Hr., dar mult mai puţine elemente care să arate
sec. IX d. Hr.
Existând analogii în mediul slav din nordul Tisei Superioare sau în aşezările şi
necropolele grupei Mediaş pusă în seama slavilor, aşezarea de la Lăpuşel –
„Ciurgău” a fost atribuită de I.Stanciu elementelor slave. Având un reper şi datorită
ceramicii lucrate cu mâna sau cu roata înceată, asemănătoare ca pastă, formă şi
execuţie, de la Lăpuşel – „Ciurgău” cu cea din celelalte aşezări chiorene, s-ar părea
că se prefigurează în zona Chioarului un orizont slav, mai ales că în acest teritoriu nu
sunt descoperiri avare târzii.
Realităţile chiorene vor fi dominate din sec. IX d. Hr. probabil de mici
formaţiuni statale locale, însă nu este sigur dacă zona propriu-zisă a Chioarului a
aparţinut sau nu unei astfel de organizări politice locale.
E dificil de spus dacă statul lui Menumorut a inclus zona Chioarului, deoarece
Anonymus trasează clar graniţa acestui stat pe Someş, ori Chioarul este la est de
Someş, în dreapta râului Se pare că cele două state menţionate de Anonymus,
conduse de Menumorut şi Gelu Românul îşi aveau graniţa dintre eleîn zona
Chioarului, dar stuaţia este departe de a fi clară În acest sens trebuie spus că
menţionarea celor două formaţiuni statale de către Anonymus a însemnat prezentarea
realităţilor găsite de maghiari la venirea lor în zona nord-vestică a României de azi şi
a nordului Podişului Transilvaniei. Ambele state vor cunoaşte şocul atacurilor
maghiare după ce această populaţie fino-ugrică a venit în 896 în Pannonia.
Atacul maghiar care ar fi putut afecta Chioarul este cel împortiva statului lui
Menumorut, condus de Zobolsu şi Thosu, care au înaintat pe Someş, au asediat trei
zile Zotmarul (Sătmarul-Satu- Mare), iar a patra zi l-au cucerit51
În urma acestor campanii, teritoriu Chioarului a devenit din nou o zonă de
graniţă, fiind situat în estul-nord-estul teritoriului dominat de maghiari. În ceea ce
priveşte datarea acestor expediţii maghiare împotriva lui Menumorut, lucrurile nu
sunt clare. Urme arheologice ale maghiarilor nu s-au găsit până acum în Chioar, fapt
care arată o realitate şi anume că în sec. X, probabil efortul principal al expediţiilor
maghiare a vizat pătrunderea prin Porţile Meseşului spre Podişul Transilvaniei. Abia
51 Pop I.A. 1997, p.136-137,Anonymus – p.46 ;XXI-XXIV
46
mai târziu, în Evul Mediu, după secolul al XI-lea, probabil din sec. XII-XIII, după ce
Regatul Ungariei a încheiat cucerirea Podişului Transilvaniei, acest regat s-a
concentrat spre zonele din interiorul Chioarului, către munţii Gutin
ZONA CETĂŢII DE PIATRĂ ŞI DOMENIUL EI DUPĂ SEC. X
Pentru sec. al XI-lea informaţiile sunt de asemenea lacunare, ba chiar lipsesc cu
desăvârşire. Oricum sec. XI,mai ales prima sa jumătate, pare să fi fost agitat pentru
zona cercetată de noi, datorită conflictelor dintre pecenegi şi Regatul maghiar, iar pe
de altă parte şi pentru că încep acţiunile militare sistematice de cucerire a
Transilvaniei de către Regatul maghiar52
V.Hossu consideră că penetraţia ungurilor la nordul Someşului(Hossu
1986,p218-219) în zona Chioar, Lăpuş,Maramureş, a început din 1141, când Ungaria
a reluat expediţiile militare împotriva Galiţiei. Menţionarea „pădurii regale” a
Maramureşului în 1199 a însemnat, cel puţin logic, că teritoriile chiorene erau cel
puţin controlate de maghiari.
Din sec. al XIII-lea, documentele menţionează teritorii chiorene care sunt
obiectul donaţiilor către cei credincioşi regelui sau sunt părţi din domeniile
regale.Concret, aceasta integrare a Chioarului în statul maghiar, bănuită pe la 1200
sau înainte de această dată, probabil a inceput să se producă cu adevărat numai in
secolul XIII fară urmari spectaculoase ,deoarece marea invazie mongolo-tatară din
1241-1242 a distrus totul, inclusiv Ungaria. Odată cu retragerea mongolo-tătărilor,
zonele de la nordul râului Someş au fost reintegrate Regatului Ungariei, mai ales că
dupa 1245 exista o preocupare majoră a regalitaţii de a acţiona asupra
Maramuresului. Astfel, regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270) şi fiul sau Stefan
(coregent) “Duce al Transilvaniei” intre 1257-1269 au administrat direct bazinele
Someşului si zona Bistriţei donând aici pamanturi noblilor credincioşi care s-au
afirmat in luptele cu tatarii53 .
Din acest moment incepe epopeea istorica a ţinutului Chioar, o tara
romaneasca avand o dezvoltare aparte la marginea Transilvaniei, după cum au
observat toţi istoricii si cercetatoriicare au studiat aceasta problema: Szentgyögyi
Maria, Ştefan Pascu, David Prodan, Valer Hossu,I.A.Pop etc.
52 Hossu 1986, p.218,Cosma 2004, p.103; Horedt 1958, p.109-157,Cosma 2000,
p.467, Horedt 1986, p.134 ,Rusu A.A. 1978 53 Hossu 1985 b, p.279-285
47
Se pare ca Cetatea de Piatra a fost construită undeva în a doua jumatate a sec.
XIII (deceniile 6-7 dupa V.Hossu) într-un loc stâncos, înclinat, aproape de Masivul
Preluca, pe langă care curge râul Lapuş formand o buclă înformă de potcoavă.
Constuirea Cetaţii de Piatra a avut o motivaţie strategică şi militară –apărarea
Transilvaniei de tătarii care ameninţau dinspre nord, apărarea bazinului Someşlui, şi
un punct de plecare spre cucerirea, mai târziu controlarea, Maramureşului In
Diploma latină din 1319 Cetatea de Piatră a apărut pentru prima data fiind
numită,,CHEEWAR ,, . Ulterior domeniul Cetaţii de Piatra va fi donat unor voievozi:
Emerik Laczkfi şi mai tarziu fratilor Drag si Balc,471 fiii lui Sasu alungati din
Moldova (unde va domni voievodul maramureşan Bogdan) şi nepotului lor de sora:
Ioan Românul. Trecand peste amanunte şi controverse, sigur este că urmaşii lor, mai
ales Dragfiestii vor domina Chioarul din sec. XIV pentru multă vreme, păstrând
instituţia voievodului şi credinţa ortodoxa (Perii Vaduluisi Copalnic Manastur).
Lumea Chioarului va fi plină de voievozii, cnezii, juzii şi libertini români care în
schimbul unor atribuţii militare la cetate, vor avea anumite privilegii
In anul, 1378, cetatea ajunge în stăpânirea voievozilor maramureşeni Balk şi
Drak care o stăpânesc, precedaţi de urmaşii lor, vreme de aproape un secol. Acest
lucru, în 1367, va determina procesul de constituire a acestei unităţi distincte
administrativ-teritorial, cu inima în “kastrum Kővár”, printr-un proces de confirmare
şi împărţire între fiii şi nepoţii voievozilor maramureşeni, recunoscut de conscripţiile
Conventului din Leles, din 1405 și 1424, act ce marchează pentru multe localităţi ale
ţinutului prima atestare documentară.
Epoca medievala reprezinta o etapa noua și agitata a localitatilor care
formeaza in prezent comuna Recea-Recea ,Mocira,Sasar, Lapusel și Bozanta
Mica.Astfel se constata o evolutie putin diferita a acestor localitati apropiate.In
secolul XIV-lea,doua localitati-Recea și Mocira au fost incluse in domeniul feudal al
orasului liber regal Baia Mare ,pe cand celelalte trei sate erau sub jurisdictia
domeniului Cetatii Chioarului.
In ceea ce priveste atestarea documentara a acestor localitati exista destule
controverse ,mai ales in cazul satului Sasar,deoarece unii,,patrioti ,,locali considera
anul 1327 ca fiind prima atestare,sub numele de ,,Zazarbanya,,(diploma cu caracter
privat emisa de catre Carol Robert de Anjou,care s-a pastrat fragmentar).De fapt,se
pare ca acest ;;Zazarbanya,, se traduce prin ,,mina Sasar,, o mica asezare miniera de
48
langa ,,Dealul Crucii,,,asezare care mai apoi s-a unit cu Baia Mare.54 Parerea
noastra este ca satul Sasar precede cu cateva decenii daca nu chiar secole aceasta
atestare.
Satul Mocira a fost atestat documentar in anii 1405 si apoi in 1411 sub numele
de ,,Hidegkuth,,(iar mai apoi Laposhidegkut) ,in momentul in care a trecut in
proprietatea despotilor sarbi.In anul 1592 satul Mocira a trecut in proprietatea
Directiei Minelor Baia Mare,iar in 1602 a fost donat lui Stefan Szabo si lui Farkas
,pentru ca in cele din urma sa intre in proprietatea baronului Bethlen.
Satul Recea (in maghiara-Lenardfalva) se pare ca in anul 1329 a fost donat de
catre regele Carol Robert de Anjou orasului Baia Mare,iar pana in secolul XIX-lea
afost proprietatea Prefecturii Minelor din Baia Mare.
Satul Bozanta Mica a fost atestat documentar in anul1405,purtand de-a lungul
timpului urmatoarele denumiri-Bozincha, Buzynta, Bozontha, Kis Bozinta, Bozinta
Mika .
Satul Lapusel a fost atestat documentar in urbariile Cetatii Chioarului din anii
1560 si 1566 sub numele de Hagymas Lapos,Hasmasu,Hesmas Lapos,Hagymas
Lapus.
Desi satele comunei Recea aveau stapani diferiti, situatia lor era destul de
asemanatoare ,deoarece atat orasul Baia Mare cat si domeniul Chioar se bucurau de
largi autonomii,fiind scoase de sub jurisdictia comitatului.De aceea ,in paginile
urmatoare,cele cinci localitati vor fi tratate in mod asemanator,cu micile diferente
care se impun.
Drăgoşeştii şi apoi descendenţii, puternica familie Dragffy au creat o adevărată
domnie autonomă a Chioarului, prin intermediul voievozilor locali, recunoscută şi
tolerată de regii maghiari, purtand un adevarat razboi cu domeniul orasului Baia
Mare, cauzat de un conflict de hotar, cearta desfasurata intre anii 1384 si 1506.Atfel,
la 1430, in timpul procesului impotriva lui Sandrin, fiul lui Drag de Beltiug, in
numele comitilor minelor din Baia Mare si al tuturor cetatenilor si minerilor, a fost
depusa o jalba ,in care se spune- ,,mai de mult, intro mosie a lor, numita
Hydegkoth(Mocira)……, din porunca lui Sandrinus…..oamenii acestuia au confiscat
54 Csoma-1999,p43-44).
49
unele bunuri ce nu-i apartineau lui…,55,. In anul 1503, in cadrul aceluiasi conflict,
trimisii Capitlului din Oradea, merg pe teren pentru fixarea delimitarii, iar din
aceasta comisie fac parte si doi iobagi din Sasar, pe nume Ioan si Albert.56
Un alt tip de conflict a fost cel dintre orasul Baia Mare si satul Mocira,
privind delimitarea hotarelor si proprietatilor orasului, ce a avut loc in anul 1571,
martorii audiati confirmand ca hotarul este paraul ,,Rakos,,.In alt proces, in 1604, se
stabileste dreptul de proprietate dincolo de acelasi parau ,,Rakos,,, insa de asta data
in hotar cu satul Recea si fata de proprietatile acestuia.57
Cea mai mare dezvoltare a cetăţii este cunoscută în secolele XV-XVI, când
stăpânea un domeniu foarte întins, format din 58-94 de sate
Încât la stingerea ultimului descendent Gaspar Dragffy, în 1555, Chioarul era
organizat în 11, apoi 12 voievodate, după ce în 1549 este atestat pentru prima dată
districtus Kővár, a cărui autonomie se datora rolului militar și obligaţiilor cetăţii de
graniţă, cu toate că aparţinea de comitatul Solnocul de Mijloc. În anul 1565 austriecii
au ocupat prin lupte nord-vestul Transilvaniei inclusiv domeniul Chioar, alcătuind în
anul 1566 o conscripţie urbarială oficială care înregistrează în Chioar 12 voievodate
(“oficiolate”):
Voievodatul lui Dan Buteanu cu centrul în Şomcuta Mare, având 14 sate;
Voievodatul lui Gheorghe cu centrul la Copalnic, având 10 sate;
Voievodatul lui Marian cu centrul la Boiul Mare, având 7 sate;
Voievodatul lui Toma cu centrul la Lucăceşti, având 7 sate;
Voievodatul lui Luca cu centrul la Remetea, având 6 sate;
Voievodatul lui Trifu, având 5 sate;
Voievodatul lui Simion cu centrul la Cuciulat sau Lemniu, având 3 sate;
Voievodatul lui Lazãr cu centrul la Dãbeni, având 3 sate;
Voievodatul lui Ioan Benea cu centrul la Colţirea, având 3 sate,adica Hideaga
,Coltirea,si Bozanta Mica;
Voievodatul lui Damian Hossu cu centrul la Mesteacãn, având 2 sate;
Voievodatul lui Toma Hossu cu centrul la Rãstoci, având 2 sate;
Voievodatul lui Teodor Bota cu centrul la Cerneşti, având 2 sate.
55 Filiala Arhivelor Statului Baia Mare, acte privilegiale,3/I,fond primaria orasului. 56 Monografia Baia Mare,vol I,1972,p.219 57 Filiala Arhivelor statului,acte privilegiale,77/IV,fond primaria orasului)
50
Urbariile din 1560 și 1566 dezvăluie o ipostază a Chioarului, de căpitanat sau
district autonom, domeniul însumând 67 de sate, două ungureşti, Lăpuşel și Berchez,
restul româneşti, pentru ca în 1603, numărul satelor să se ridice la 94.
La 1405 existau 51 de sate româneşti şi doar 7 ungureşti, numărul satelor
ungureşti continuând să scadă, ajungând în 1566 (potrivit urbariului cetăţii) la două:
Berchez şi Lapuşel.Dupa 1601 satul Sasar (Sasari) a revenit la Cetatea de Piatra ,cu
toate obligatiile.
Cea mai veche pătură socială a ţinutului o formează agricultorii, urmaţi de
militari, un document din 1479 enunţând primele date privind caracterul de foşti
luptători a românilor din ţinut. Maghiarimea Chioarului, potrivit datelor istorice din
sec XVI si mai ales XVII-XVIII, era formată din elemente de „seminobili” care
îndeplineau serviciul militar.
Vorbim astfel de o lume tradiţională românească organizată în obşti sãteşti şi
având voievozi, cnezi, crainici, libertini şi ţărani dependenţi, ultimii parcă mai puţin
decât în alte zone. Voievozii erau conducători având atribuţii judiciare,
administrative, fiscale şi, în zona Chioar, mai ales militare.
Cnezii aveau în principal atribuţii fiscale şi militare, iar crainicii reprezintă
intermediari între voievozi şi cnezi fiind cei care executau hotărârile scaunelor de
judecată sau strângeau obligaţiile fiscale. La aceştia se adaugă juzii satelor, judele
fiind conducãtorul cetei pedestre a satului sãu. De cele mai multe ori se vede o
complementaritate a funcţiilor ( voievozii cumulează atribuţiile juzilor), unele dintre
aceste funcţii conducătoare, deşi diferite, asemănându-se.
Libertinii (liberţii) sunt ţărani dependenţi (iobagi) scutiţi de unele obligaţii în
schimbul unor servicii – în Chioar, mai ales militare .
. Aceastã categorie socială era foarte numeroasă în zonă fiind asociată cu
“nemeşia”. Totuşi apelativul de “nemeş” arată o oarecare instabilitate a stărilor de pe
domeniul Cetăţii de Piatră deoarece prin “nemeş” se va înţelege până târziu în timp -
privilegiat, nobil sau om liber.
De multe ori, voievozii erau libertini, iar aceasta calitate se mostenea din tata
in fiu, cum e cazul fiului voievodului Ioan Benea din Bozanta Mica ,Grigore Benea
.Uneori voievozii au cumulat si atributiile juzilor satesti, sau chiar au fost inainte
juzi, cum e cazul lui Ioan Benea. Sunt pomeniti la 1566 la Lapusel ,judele Laurentiu
51
Tot si un jude secund pe nume Ioan Desy. Tot acolo sunt pomeniti ,,doi libertini din
Lapusel care cresteau peste pentru nevoile cetatii , intro opritoare de rau ,,58
Istoria comunităţii Chioarului este foarte interesantă deoarece reflectă, cu
ajutorul izvoarelor, existenţa unei societăţi autonome, structurata pe stãri, care coexista
cu Regatul feudal şi mai târziu cu Principatul.59 Indiferent cum s-au numit şi ce atribuţii
au avut, în Chioar au evoluat mai multe categorii specifice, româneşti, aparte faţă de
Transilvania, existând poate asemănări cu Ţara Făgăraşului sau cu autonomiile
bănăţene. Particularitatea acestor categorii a început odată cu apariţia cetăţii şi a durat
până la distrugerea ei de către austrieci. În zona Cetăţii de Piatrã, ca în tot Ardealul,
ţărănimea dependentă românească este numeroasă, dar, spre deosebire de alte zone ale
Transilvaniei, aici avem şi mulţi români care se considerau, şi erau liberi, voievozi,
nobili, “nemeşi”, aveau blazon, şi care într-adevăr, erau cel puţin privilegiaţi dacă nu
nobili în adevãratul sens al cuvântului. Militarii Chioarului vor reprezenta o
componentă esenţială a luptei româneşti din Transilvania pentru drepturi naţionale şi
egalitate cu “naţiunile privilegiate” (maghiarii, saşii, secuii)
Nobilimea română este adesea pomenită în documentele istorice, dar în marea
ei majoritate reprezenta nobilimea de rând, mică şi de diferite condiţii: cu sesie şi
moşie scutită, cu casă scutită dar nu şi cu moşie, nobili cu moşie în cadrul
domeniului supusă prestaţiilor, nobili folosind pământ iobăgesc moştenit sau
achiziţionat, nobili numai cu persoana şi cu sesia şi casa supusă prestaţiilor, nobili
căsătoriţi cu iobagi etc. Cel mai adesea este vorba de o nobilime condiţionară,
ridicată din rândurile iobagilor sau libertinilor, pentru merite militare sau diverse
servicii aduse principilor sau marilor seniori. 60 Astfel la 1581 e pomenit un curtean
al regelui , de fapt un capitan al mai multor centurii, Ioan din Lapusel, care s-a
remarcat in mai multe batalii.61.
Înnobilarea a putut urma aici mai multe căi: prin scrisoare nobiliară, prin
serviciul militar, prin pământ nobiliar sau prin căsătorie
Izvoarele istorice62 ne sugerează că opinia publică considera ca şi „legale”
înnobilările făcute prin scrisoare nobiliară, cu toate că le recunoştea ca reale şi pe
58 Hossu,Elita Chioarului,p.36-41 59 Pop Mihai, Aspecte privind istoria sociala din tinutul Chioarului in epoca moderna timpurie, lucraregrad I, Cluj Napoca, 2012 60 D. Prodan, op cit. p 187-223 61 Hossu, op.cit,p.52 62 Szentgyorgyi Maria, op cit. p 45-46
52
celelalte. Scrisoarea nobiliară putea fi la rândul ei de mai multe feluri: armalis,
donationalis sau exemtionalis. Armalis reprezenta o înnobilare la persoană, pe care
numai domnitorul o da, donationalis şi exemtionalis putând fi date şi de către moşier,
referindu-se la pământ.Atfel , la 15 nov.1598, principele Sigismund Bathory l-a
innobilat pe Gheorghe Kasoly alias Nagy din Lapusel, un militar ce servea la Curtea
de la Alba Iulia 63.(Conscriptia din 1651, secventa Lapusel).
In anul 1610 ,un urmas al voievodului Ioan Benea, voievodul Ioan Pogaceas al
oficiolatului Bozanta Mica, a primit innobilarea casei si pamantului apartinator din
hideaga , primind totodata si herbul –scut triunghiular de culoarea cerului, mobilat cu
un brat retezat de la umar, acoperit cu maneca rosie care tine in pumn o sabie
stralucitoare .Deasupra scutului, un coif militar inchis, dominat de o diadema
regeasca, din care ies trei pene de strut de diverse culori.64 Astfel, cine
dobandeadintre membrii familiilor voievodale ,,armales,, cu blazon , era considerat
nobil adevarat.
In 1656, la 15 iunie,pentru serviciile militare prestate, au fost scosi din iobagie
si instapaniti in casele lorde puscasi din satul liber Garbova ,domeniul Alba, mai
multi soldati, printre care si un Andrei Laposi din Lapusel.65
Un caz de exemtionalis, este cel a lui Nicolae Butasi sau Butyeseanul, caruia in
1648 principele Gh. Rakozy I i l-a conferit si parafat in Lapusel, pentru slujba de
darabant, adica efectua garda la porti si bastioane, la la depozitele de arme, munitii si
pulbere, supavegheau intrarile si iesirile din cetate, asigurau securitatea
comandantilor si pazeau detinutii.66
Din perspectiva elitelor sociale, preoţimea ocupă un loc prioritar depăşindu-şi
limitele strict religioase, implicându-se în coordonarea problemelor majore ale
comunităţii, îndeplinând diverse prestaţii economice economico-administrative şi
militare împreună cu restul populaţiei.
Preoţii catolici sau protestanţi nu sunt înregistraţi în conscripţii sau urbarii,
având un statut privilegiat, pământuri bisericeşti şi venituri dăruite de nobili sau
chiar iobagi. Preoţii români sunt în schimb înregistraţi în toate urbariile, fie pe listele
iobagilor, fie separat, provenind în marea lor majoritate din iobăgime. Bisericile
63 Conscriptia din 1651, secventa Lapusel 64 I.Sandor-Czimerlevelek,I,Kolozvar,1910,p.37) 65 Hossu,Elita Chioarului,p121 66 Conscriptia din 1651
53
româneşti nu aveau moşie parohială, de cele mai multe ori existând numai
pământurile familiale, ale preoţilor, fiind supuşi la taxe, daturi şi onorarii. Dar deşi
religia ortodoxă era doar tolerată, preoţi români cu statut nobiliar sau boieresc au
existat pe tot parcursul evului mediu şi al epocii moderne, multe din familiile care au
dat personalităţi de seamă bisericii greco-catolice având documente nobiliare
eliberate într-o perioadă anterioară momentului Unirii religioase.
În aceste condiţii, imaginea unui cler iobăgesc nu se poate generaliza, unii
preoţi, profitând de sinuozităţile politicii calvine, au reuşit să îşi depăşească statutul
iniţial, şi să se transforme într-o mică elită de factură nobiliară, astfel încât, prin
aderarea la catolicism, ei continuă de fapt mai vechea politică de accesiune socială
prin intermediul carierei ecleziastice.67
Preoţii nobili, deşi reduşi ca număr, au reprezentat o categorie socială
intermediară, care adesea deţinea nobilitate personală, dar care se ocupa în paralel şi
cu agricultura, deţinând turme mari de vite cornute şi oi, avea sluji şi jeleri, deţinea
mori de făină şi funcţia de morar, mai mult pământ.
Pe lângă veniturile din agricultură şi creşterea animalelor, aceştia dobândeau şi
venituri din practicarea meseriilor legate de întreţinerea bisericii: zugravi, pictori,
dieci, constructori de biserici, majoritatea acestor preoţi fiind întreţinuţi de
comunitate, prin stole şi din plata serviciilor religioase. Pe de altă parte, la rândul lor,
preoţii erau obligaţi să cotizeze pentru întreţinerea superiorilor, protopopi şi episcopi.
Urbariile şi documentele istorice enumeră numeroase categorii care se bucură de o
anumită libertate sau de anumite scutiri de plăţile şi dările iobăgeşti, printre care şi
cele prezentate în cele ce urmează.
Libertinii
Cuvântul libertin însemna iniţial liber, adică un om nenobil scutit de servicii
moşiereşti şi prestând numai anumite servicii stabilite prin înţelegere. Libertinii
ţinutului apar menţionaţi pentru prima dată în urbariul din 1566, principalele lor
obligaţii fiind acelea de a merge acolo unde moşierul şi oficialii cetăţii îi trimit,
având obligaţii militare similare puşcaşilor. Un recensământ din anul 1639 notează
că „serviciul libertininului e ca tot a treia săptămână să fie la ordinatul căpitanului
cetăţii”. În timpul principatului se menţine serviciul iniţial cu cal şi obligaţiile
67 Remus Câmpeanu , p. 142
54
militare similare puşcaşilor, ei fiind scutiţi de dările iobăgeşti, în schimb datorând
anual un şoim şi o căprioară.
Libertatea lor era condiţionată de îndeplinirea serviciilor pe care le datorează,
documentele accentuând în mod repetat ca „vor veghea de aceia ei, ca nici unul
dintre dînşii să nu abuzeze de libertatea lor, fiecare dintre ei, potrivit rîndului ce i se
cuvine să presteze serviciul pe care după obicei şi pînă acum l-a datorat. Între ei nici
un strein şi nici un urmaş a căror nume în Registru sau scrisorile legitime de la
Principe nu este…sub nici o formă şi în nici un mod acolo să nu intre”.68 De
asemenea şi evoluţia lor ca pătură socială libertină prezintă anumite particularităţi:
urbariul din 1566 îi enumeră în rândul iobagilor, cel din 1630 îi prezintă distinct într-
o rubrică aparte, pentru ca pe la mijlocul secolului să figureze când de sine stătători,
când printre nobili. Există însă o deosebire între ei: nobilii libertini posedă o
scrisoare de libertini, în timp ce cei iobagi sunt de obicei iobagi drabanţi.
Starea de libertin poate fi moştenită din tată în fiu, cartea de libertin acordându-
se la fel ca şi cea nobiliară şi pentru urmaşi, putând fi revocată. Libertinismul nu a
reprezentat numai privilegii ci şi îndatoriri, ei trebuind să fie mereu apţi pentru
îndeplinirea sarcinilor speciale
Voievodul este împuternicitul moşierului şi nu judele ales al locuitorilor români şi
nici stăpânul acestora.
Voievodul are următoarele îndatoriri: să aibă grija bunurilor încredinţate lui, pe
toate să le facă după cuviinţă, să se strângă şi să se servească cetăţii dările şi slujbele
şi totdeauna prompt, aşa cum o cere obiceiul şi porunca prefectului, de asemenea să
meargă la război, la nevoie. Autoritatea voievodului se extinde asupra mai multor
sate, acesta putând fi, în acelaşi timp, şi jude al satului în care locuia. La 1556, pe
domeniul Chioar, erau 12 voievodate, care cuprindeau un numãr variabil de sate,
între 2 şi14. Cel mai mare, de 14 sate, e al voievodului Dan Butean, urmeazã apoi al
voievodului Gheorghe cu 10 sate, în frunte cu Copalnic Mănăştur. Voievozii au
număr variabil de sate, iar atribuţiilor tradiţionale li se vor suprapune cele de supuşi
feudali şi anume administrative, fiscale, judecătoreşti şi militare..
Voievozii sunt adesea înregistraţi în urbarii fără prea multe informaţii cu privire
la atribuţiile, competenţele sau obligaţiile lor. În principal el cuprinde sub autoritatea
68 Szentgyorgyi Maria op cit. p. 67
55
sa mai multe sate şi este scaunul de judecată superior celui sătesc, însă atribuţiile sale
în raport cu supuşii săi se suprapun cu obligaţiile lui faţă de stăpân.
Cnezii apar numai în satele româneşti, mai des decât voievozii. Cnezatul a fost
supus, la fel ca şi instituţia voievodală, aceluiaşi proces de destrămare şi degradare.
Prin înnobilare şi danii, unii cnezi s-au ridicat în rândul micii nobilimi, însă marea
lor majoritate s-a degradat treptat de la cnezatul privilegiat, ereditar, la cnezatul în
serviciul stăpânului, înscris în rândul iobagilor.
Una dintre funcţiile importante de pe domeniul cetăţii o reprezenta cea a
judelui, capul obştii săteşti, în mâinile căruia se concentrau toate puterile în sat. El
administra, judeca, executa în limitele autonomiei săteşti legile sau obiceiurile
satului, era reprezentantul şi conducătorul satului, răspundea în faţa obştii de bunul
mers al treburilor săteşti. In îndatoririle sale era ajutat de sfatul bătrânilor, de juraţi,
diferiţi slujbaşi ai satului, paznici etc.
Autoritatea judelui trebuia să fie prezentă în toate actele de interes comun,
împărţirea periodică a pământului, folosirea pământului rămas în comun, moşteniri,
zălogiri de bunuri, alternanţa culturilor, strângerea recoltei, folosirea pădurii, lucrări
comune de interes obştesc, administrarea veniturilor comune de la moară, măsuri
pentru paza şi liniştea satului, judecarea diverselor pricini ale sătenilor, executarea
pedepselor, îngrijirea bisericii69 etc. Judele era ales de obşte, bucurându-se de
anumite scutiri de sarcini, dar şi de beneficii. Atribuţiile sale sunt cu atât mai multe şi
autonomia cu atât mai ridicată, cu cât este mai accentuată autonomia satului, şi cu cât
este mai largă comunitatea lui agrară.
Grosul populaţiei în constituia iobăgimea, ce apare în documente sub diverse
titluri (homines, personae, personae iobbagyok etc.) cuprinzând atât iobagii propriu-
zişi cât şi restul supuşilor. Dintre aceştia se pot distinge iobagii ereditari (orokos
jobbagyok) sau veşnici (perpetui), legaţi de pământ şi de stăpân, care fac în marea lor
majoritate servicii iobăgeşti obişnuite. Ei se împart la rândul lor în iobagi slujitori cu
vitele (marhaval szolgalo jobbagyok), iobagi slujitori cu palmele sau pedestru
(gyalogszeresek) şi iobagi taxalişti, care îşi răscumpărau serviciile iobăgeşti cu taxă.
Iobagii erau excluşi de la privilegii şi de la favoruri, precum şi de la dreptul de a
participa la viaţa publicã, şi aveau de suportat pe lângã greutăţile familiare şi
obligaţia de a munci bunurile nobililor pe a căror moşie locuiau. În schimbul acestor
69 D. Prodan, op cit. p. 11-25
56
munci nobilul le ceda şi lor spre folosinţă unele suprafeţe de pământ din ale căror
produse iobagii erau obligaţi să le predea cote părţi. Din cauza lipsei unei
reglementări urbariale uniforme iobagii erau expuşi la bunul plac nu numai al
aparatului de stat dar mai ales al stăpânului de pământ şi al dregătorilor săi.
Jelerii (inquilisi, zsellerek) sunt oameni dependenţi, fără sesie, nefiind socotiţi
legaţi nici de stăpân, nici de pământ. Ei nu aveau adesea nici casă, locuind şi lucrând
cu alţii, folosind pământul altora sau al stăpânului, putând să se şi mute. Calitatea de
jeler
Ocupaţiile locuitorilor chioreni erau foarte diverse, ocupându-se cu agricultura,
viticultura, creşterea animalelor, albinăritul, tăiatul pădurilor şi unele meşteşuguri.
Un loc însemnat îl avea agricultura : urbariul din 1566 menţionând că ţăranii erau
obligaţi la zile de arat, coasă şi seceră. În cadrul producţiei agricole, primul loc îl
ocupa grâul, atât pe domeniul statului şi feudalilor, dar şi în gospodăriile ţărăneşti. Pe
lângă grâu se mai cultiva şi ovăz, secară, mei şi in. Din anul 1639 se răspândeşte
cultura porumbului în districtul Chioar. De exemplu, locuitorii satului Copalnic
Mănăştur aveau următoarele obligaţii în cereale faţă de cetate: în fiecare an să are 2
iugăre de pământ pentru semănatul grâului şi tot 2 iugăre pentru ovăz, iar din recoltă
se dau 2 măsuri de Baia Mare (2 găleţi băimărene) de grâu şi după o bucată de
fâneaţã erau obligaţi să dea câte o claie de fân. Un loc aparte îl are creşterea
animalelor: vite, oi, porci şi cai. Acest lucru este dovedit de obligaţiile locuitorilor de
a da cetăţii 5 bucăţi de caş, 1 cuartale unt (25 kg), o vacă, oi şi porci. De asemenea,
locuitorii se ocupau cu tăiatul lemnelor, ei fiind obligaţi să ducă la cetate în fiecare
an câte 5 căruţe de lemne. Pomii fructiferi ocupă suprafeţe întinse în regiunea de
deal, printre care merii, perii, prunii, cireşii, piersicii şi nucii. Cei mai răspândiţi erau
prunii. Se cultiva şi puţinã viţă de vie. Erau destul de numeroşi meşterii tâmplari,
fierari, rotari, tăbăcari, curelari şi olari. În cadrul meşteşugurilor domeniale şi săteşti,
locul principal îl ocupau fierarii, care nu lipseau din nici un sat. Nu lipseau
meşteşugari ca pielari, blănari, cojocari, ţesători. Acest lucru este atestat de faptul că
în secolul al XVII-lea locuitorii satului Copalnic Mănăştur aduc pe piaţa băimăreană
pânză ţărănească, pănură şi sumane.
În secolul XVII, când Chioarul devine proprietate fiscală, dările se multiplică,
apăsând tot mai mult pe iobagii moşierimii private. Creşte la fel şi importanţa
serviciilor prestate de anumite sate (facerea varului sau a cărbunelui, mineritul,
construcţii, slujbele din cetate etc), asigurând, celor cele prestează, anumite scutiri.
57
Iobăgimea ţinutului era legată de pământ, dar a avut în permanenţă libertatea
strămutării. Locuitorii apar în urbariile de la sfârşitul secolului XVII sub denumirile
de inquilini, hospes şi ţărani taxalişti. Potrivit unei note de la mijlocul secolului XVII
din Totfalu, în acest sat este liberă venirea şi plecarea iobagilor, satul având
privilegiul că aceia care vor depune opt bani, puteau merge să locuiască acolo.
Aceeaşi sumă trebuia plătită şi în cazul în care doreau să plece de pe acele ţinuturi.
Sarcini seniorale
Censul sau darea pământului, reprezintă darea în bani, care mai rar se
răscumpăra în natură, plătită în sume variabile, după loc şi timp, după diverse criterii
de repartiţie, nesupus vreunei norme publice. Censul era prestaţia feudală de bază,
nelipsită în raporturile dintre iobag şi stăpân, stabilit după mărimea sesiei iobăgeşti
sau după alte criterii de apreciere a averii iobagului, plătibil la o dată stabilită sau la
anumite sărbători (Sîngeorz, Sînmihai sau Sînmartin).
Satele domeniului Chioar plătesc în 1566, censul global, la două termene, la
Sîngeorz şi la Sînmihai.În anul 1603, când domeniul Chioarului însuma 70 de sate
populate, documentele înregistrează consecvent censul de Sîngeorz şi cel de
Sînmihai, adică un cens plătibil în două rate, de obicei egale) în sumă totală de
424,79 florini. Numărul supuşilor fiind la acea dată de 1136, din care 87 libertini
scutiţi de cens şi 26 de preoţi, media pe cap de locuitor ajunge la 0,76 florini de
persoană. Satul Lăpuşel, pe lângă censul obişnuit mai plătea sub titlui de „kertako”
sau „grundtgeld” 22 dinari de sesie (sau 11 dinari pentru jumătatea de sesie),
In a doua jumatate a secolului XVII-lea, starea taranimii era foarte grea,
datorita numeroaselor obligatii feudale la care s-au adaugat pradaciunile armatei
turcesti, cazarea armatei imperiale, luptele dintre curuti si lobonti. De aceea ,in 1685,
a fost adresata o plangere a juratilor si iobagilor din Recea, Satu Nou de Sus si de
Mijloc, catre judele orasului Baia Mare, prin care cereau in numele
locuitorilor,amanarea platii impozitelor si indatoririlor catre oras, pe motivul ca din
cauza saraciei nu sunt in stare sa le plateasca.Aceasta cerere a fost semnata si de
primarul satului Recea Vasile Hote.70
Daturile sau darurile sunt în mod obişnuit prestaţii în natură, ce completează
censurile. Ele sunt adaptate mereu la produsele locului, la nevoile stăpânului, la
posibilităţile de prestaţie ale supusului, având numeroase variaţii legate de loc, de
70 Filiala Baia Mare a Arhivelor statului, fond primaria orasului,fasc.1,nr.38,din1685
58
tradiţii sau de obiceiuri specifice. Gama darurilor este foarte variată conţinând daruri
din jurul casei (găini, oui, ouă, gâşte, raţe, purcei, miei, oi, boi, vaci), din produsele
casei (caş, unt, brânză, pâine, cergi, ţoale), din grădini (poame, prune), din câmp
(ovăz, varză, mazăre, seminţe de in, fân, hamei, alune, porumbele, coarne), din ape
(păstrăvi, lipani, ţipari), sălbăticiuni (cerbi, căprioare, iepuri, piei de jder şi de
vulpe), păsări (şoimi, corui, găinuşe, potârnichi), din pădure (lemne, răşină, ciuperci)
sau din orice alt bun, mare sau mic, ce putea folosi stăpânului. Ele se completează, se
substituie cu plăţi băneşti, sunt răscumpărabile în bani, substituie sau răscumpără
adesea alte obligaţii de cens, de dijmă sau de lucru.
Daruri speciale au adesea şi voievozii, cnejii şi preoţii români, alături de cele
ordinare, periodice şi cele extraordinare, incidentale, cerute la anumite sărbători sau
ospeţe. În Chioar, la 1566, este menţionată o dare pentru grădini a satelor Berchez şi
Lăpuşel. Lăpuşenii plătesc 22 de dinari de grădină, 11 pentru jumătate, plată pe care
o numesc aco şi este încasată tot de către prefect.
Dijmele sunt importante prestaţii iobăgeşti, dar faţă de biserică şi nu faţă de
stăpânul feudal. Atestate pentru prima dată în decretele regelui Ştefan cel Sfânt „Cui
Dumnezeu i-a dat într-un an zece, a zecea să o dea lui Dumnezeu. Si dacă cineva
ascunde a zecea, să dea nouă, adică sa-i rămână lui numai a zecea. Iar dacă cineva va
fura dijma separată pentru episcop, să fie osândit ca furt şi răscumpărarea unuia ca
acesta să fie toată a episcopului”71, dijmele au luat diferite forme, variabile de la un
domeniu la altul.
Pe domeniul Chioar, dijma nu apare decât la Berchez şi Lăpuşel, unde este
răscumpărată. Pentru Berchez, urbariul din 1566 spune că din grâne sau semănături
nu dau nonă cetăţii, ci plătesc pentru fiecare claie câte un obol (o jumătate de dinar).
Lăpuşenii răscumpără şi ei fiecare claie de grâu, orz şi ovăz cu câte un obol.
Obligaţiile de lucru sau slujbele iobagilor nu apar legiferate, dar cresc într-un
ritm disproporţionat cu al celorlalte sarcini, semn al creşterii accelerate a economiei
domeniale. Slujbele sunt foarte variate, de la moşie la alta, de la sat la sat, în funcţie
nu numai de nevoile diverse ale domeniului, ci şi de celelalte sarcini iobăgeşti.
71 D Prodan, op cit. p. 26
59
Pe domeniul Chioar, la 1566, obligaţiile de lucru sunt înscrise sub titluri ca
Labores seu servitia. Cei din Berchez coboară în cetate buţile goale, pregăteşte
legăturile, taie porcii şi vitele pentru cetate, repară iazurile morii, cară oale în cetate,
cultiva viile de aci. Este scutit de arat, semănat, cosit strâns, cărat, acestea căzând în
sarcina satelor româneşti. Fânul îl strâng cei din Şomcuta Mare şi Iadăra, Lăpuşelul
face şi cară cărbuni în cetate, lucrează la vie, cărăuşeşte vinurile, cară oale, duce
făina la moară, repară iazurile, şi în general fac ce li se impune.Satele Mocira si
Recea erau obligate sa coseasca 3 zile fan si sa-l stranga ,pentru Baia Mare.
Crâşmăritul sau vânzarea băuturilor cu amănuntul reprezenta una dintre
sursele cele mai importante de venit bănesc al stăpânului, implicând drepturi şi
sarcini pentru supuşi
Satelor chiorene li se impunea spre crâşmărit câte două buţi anual, de Crăciun şi de
Paşte, iar Berchezul crâşmărea în plus încă două buţi. La 1603, obiceiul de a impune
satelor numărul de buţi de vin pe care să-l crâşmărească în folosul stăpânului,
achitând preţul vinului cu câştigul, era în plină desfăşurare. Satele ungureşti,
Berchezul şi Lăpuşelul, aveau de crâşmărit trei, respectiv o bute de vin.
Situaţia din Chioar se schimbă diametral din a doua jumătate a secolului XVII
când Chioarul ajunge sub influenţa maghiară a lui Teleki, dar mai ales după
instalarea regimului habsburgic în Transilvania, care a dus la intensificarea
mişcărilor sociale.
Diloma Leopoldina din 1691 a reprezentat Constitutia Transilvaniei pana in
anul 1867. Principalele prevederi ale acesteia au fost-
Se pastreaza sistemul politic bazat pe cele 3 natiuni si 4 religii recepte
Raman in vigoare vechile legi ale Transilvaniei
Erau respectate toate daniile si privilegiile vechi, facute de principi
Principele este inlocuit cu un guvernator ales de transilvaneni
Toti demnitarii trebuiau sa fie transilvaneni si confirmati de imparat
Comandantul trupelor imperiale era austriac
Contributia financiara a Transilvaniei fata de Imperiu era de 112.500 florini pe timp
de pace, iar in timp de razboi de 400.000 de florini
Principatului i se incadrau teritoriile din Partium (si Maramuresul) si Banat.
60
Un rol important in miscarea politica romaneasca l-a avut formarea Bisericii
Greco-Catolice sau Unite cu Roma, dependenta de Arhiepiscopia romano-catolica de
la Strigoniu.
Un alt moment foarte important, care a produs mari framantari in Tara
Chioarului , a fost razboiul curutilor dintre anii 1703-1711, timp in care s-a facut
remarcat marele haiduc Pintea Viteazul.
Astfel Chioarul devine unul dintre focarele mişcării din Ardeal. Pentru a
preîntampina o noua regrupare de forţe, autorităţile habsburgice au hotărât
distrugerea cetatii. Astfel în anul 1718 cetatea este aruncată în aer cu propria-i
pulbere, din ordinul generalului Rabutin de Bussy.
Cu toate că cetatea Chioarului este distrusă de tunurile generalului Rabutin,
autorităţile văzând în ea un cuib de rezistenţă antihabsburgică, fiindcă aici curuţii lui
Francisc Rakoczi s-au adăpostit, organizarea districtuală rămâne şi-n secolele
următoare, respectiv în secolul al XVIII-lea, având două târguri și 88 de sate grupate
în două cercuri, cel de munte și Copalnic, pentru ca în secolul al XIX-lea, înaintea
Revoluţiei de la 1848, să existe un târg, un prediu și 90 de sate, ce erau grupate
administrativ în șase plăşi – Berchez, Boiu Mare, Mireşul Mare, Şomcuta Mare,
Şoimuşeni şi Vad. Destrămarea Districtului este determinată de legea din 1876, când
arcul carpatic era organizat doar în comitate, încât Chioarul va fi desfiinţat,
localităţile sale fiind împărţite între cele două comitate învecinate, adică comitatului
Solnoc-Dobâca revenindu-i 41 de localităţi din partea sudică a districtului, pe când
38 de comune, din plăşile Șomcuta, Berchez, Boiu, Vad și Mireş, vor intra în
componenţa comitatului Satu-Mare.72
In a doua jumatate a secolului XVIII-lea , situatia generala din zona Chioarului
ramane destul de incordata, din cauze naturale ,cum ar fi epidemia de ciuma din anii
1740-1755, sau din cauze religioase.In februarie 1756, episcopul unit, Petru Pavel
Aron , a cutreierat satele Chioarului , ,,slujitorilor de la alatre le-a cerut sa aiba har si
haruri .sa nu fie surzi ca preotul gasit la Bozanta Mica,,.73.
In contextul framantarilor religioase , provocate de revolta antiunionista ,
condusa de calugarul Sofronie din Cioara, sunt pomeniti doi preoti rebeli, Ioan
Popovici din Lapusel si Tautii Magheraus si Ioan Gheorghe Horvath din Sasari, dar
72 Han Nicoleta Maria, Ţara Chioarului Viaţa bisericească şi naţională între 1848-1918 73 Hossu, Elita,p.259
61
care doreau sa revina la unirea cu Roma.De altfel ,Lapuselul a constituit un ultim
grup de rezistenta ortodxista ,fiind convertit doar pe la 1830, in timpul episcopului
Ioan Bob.74(
In timpul rascoalei de la 1784,zona Chioarului a fost destul de linistita,.
La sfarsitul secolului XVIII-lea ,in actele oficiale ale orasului Baia Mare,
privind veniturile generale ale acestuia in anul 1790, intalnim mai multe referinte in
legatura cu contributia satelor din jur.Astfel-
Din partea localitatii Mocira , pentru cedarea pasunilor padurii Lapus,venituri
preconizate199 florini si 40 creitari, realizate 100 florini, rest de incasat 99 florini si
40 creitari
Din rascumpararea robotelor din Recea, venituri preconizate 284 florinisi 35
1/8creitari, realizate142 florini
Din arenda macelariei si a altor beneficii din Recea pe anul 1789, venituri
preconizate 58 florini , realizate 9 florini si 40 creitari
Din arendarea posesiunii Recea , din suma anuala de 532 florini si 20 creitari pe
primul semestru, venituri preconizate 266 florini si 10 creitai, realizate 135 florini si
5 creitari75.
La inceputul anului 1848 ,populatia din zona Chioarului , exulta, dupa ce Dieta
de la Bratislava din 18 martie, a desfiintat iobagia.Astfel, la 29 martie 1848,taranii
din Satu Nou de Jos si de Sus, si din Mocira , au declarat ca sunt liberi, nu mai
presteaza robota si cer aplicarea noilor legi.76.Dupa ce conflictul dintre revolutionarii
romani si cei maghiari a escaladat, intalnim cateva mentiuni legate de implicarea
celor din zona.La inceput , se pare ca lucrurile au fost destul de pasnice, unii
locuitori din Lapusel, Gavrila Buciumanul, Lupul Serban al Marcului, Onut Anca,
reusind sa-i convinga pe ungurii din localitate sa fie cel putin neutri fata de acest
conflict77..In cele din urma , situatia a degenerat, romanii au decretat insurectia cu
caracter general si obligatoriu.Astfel, intr-un ordin scris , capturat de inamic,
locotenentul general, Atanasie Mot Dambul, fost ofiter al Regimentului Graniceresc
Nasaud, avertiza locuitorii Lapuselului ,,Li sa da porunca ca 3 romani din Hasmas
Lapus sa po(a)ta merje acasa, cu ace(a) conditie sau slobozenie ca si pre ceilalti
74 Csoma ,670,I,p.240-254
75 Monografia BM,p362,Filiala judeteana a arhivelor statului,BM,fondul primariei orasului, nr140 din 1790
76 Csoma,670,I.p.165 77 Hossu,Elita,p.320
62
romani din satu sa i sc(o)ata din tata casa , si care nor vre sa iasa (…)acelora apoi (l)i
sa va lua mosia si sa va (da ) altora, care aru (i)esi la tabara.,,78, Dupa cum se stie ,
conflictul s-a terminat in 1849, aproximativ 70 de sate din zona fiind aproape
distruse.
Dupa 1867 , cand s-a format dualismul austro-ungar, situatia Transilvaniei ,
care a fost anexata Ungariei, afost din ce in ce mai grea. Cu toate acestea ,locuitorii
din zona studiata, au rezistat destul de bine maghiarizarii fortate, promovata de
autoritatile ungare. Mai mult, ideea unirii cu Romania a fost prezenta tot timpul, iar
multi maramureseni ,din Mocira si Sasar, au facut liste de subscriptie, ajutand
efortul romanilor in razboiul de independenta.Aceste eforturi au fost incununate de
succes ,la sfarsitul anului 1918, cand a avut loc Marea Unire.Comuna Recea se poate
mandri cu faptul ca unul dintre reprezentantii sai, Nicolae Barbul, mare proprietar
din Mocira, a fost unul dintre reprezentantii Maramuresului, la Marea Adunare
Nationala De la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Perioada interbelica a fost una caracterizata de modernizare ,de consolidare a
noii puteri romanesti si mai ales o crestere a nivelului cultural a locuitorilor din zona
apropiata orasului Baia Mare.
De altfel, aceasta zona a fost indragita si de membrii familiei regale , care au
vizitat-o in mai multe randuri-
-la 26 mai 1919, de catre regele Ferdinand, regina Maria si principe sa Ileana
-la 22 iulie 1923, de catre regele Ferdinand, regina Maria, principele
Carol,sotia acestuia Elena, principele Nicolae si ex-regina Greciei
-la 4 iunie 1924, mostenitorul tronului, principele Carol al II-lea , cu ocazia
unui concurs de automobile
-la 24 august 1929, principesa Ileana , a vizitat Baia Mare cu aeroplanul,
aterizand pe pasunea de langa padurea Lapusel.
In aceasta parte a demersului nostru, referitor la comuna Recea, ne-am propus
sa lasam de o parte istoria evenimentiala(care de altfel e destul de bine cunoscuta
pentru aceasta zona),concentrandu-ne atentia spre cateva mentiuni legate de acest
spatiu, reliefate in presa interbelica a orasului Baia Mare.Pentru aceasta am folosit
cartea domnului Csoma Gheorghe ,,Baia Mare-670,Arcuri peste timp,Baia
Mare,2000 .
78 Hossu,Elita,p.323, fond Colegiul Reformat din Zalau nr.148
63
Astfel , se deplange in aceste publicatii soarta unei mari paduri de stejari,
care era pe sesul Sasarului., de la Baia Sprie pana spre Lapus si Somes, numita
,,Padurea Lata,,.Aceasta, in perioada interbelica, a fost exploatata pentru a acoperi
cheltuielile nesabuite ale orasului Baia Mare, si in mare parte distrusa de mai multe
invazii de lacuste. Aceasta panza deasa de padure de gorun, a imbogatit Fabrica
,,Lomas,, si pe exploatatorii Kepes, Berger si altii,care prin sperturi grase au obtinut
concesiuni pentru noi si noi perimetre , de la o conducere mereu flamanda de bani a
orasului.79
Dupa incetarea primului razboi mondial, si al razboiului din anul
1919(impotriva Ungariei), situatia locuitorilor din zona a fost destul de grea ,din
cauza tranzitiei la administratia romaneasca, dar mai ales din cauza vicisitudinilor
naturii ,precum si al epidemiilor de gripa spaniola sau tifos exantematic, o astfel de
epidemie de tifos facand mai multe victime la Lapusel in martie 192480.
In presa vremii din Baia Mare (in limba maghiara si romana) , intalnim foarte
multe date referitoare la domeniul cultural, la cel al binefacerilor(asistenta sociala de
azi) si mai ales religioase.
Astfel, in 1920, a luat nastere ,,Reuniunea Femeilor Romane din Baia Mare si
jur,, iar mai apoi ,,Liga Nationala A Femeilor Romane,, organizatii de binefacere ,la
care au colaborat in Sasar protopopul Patachi ,iar la Mocira doamna Brehaita.81).
La 26 octombrie 1925 a vut loc sfiintirea bisericii greco-catolice din Mocira,
pictata de artistul Toth Gyla, in prezenta episcopului greco-catolic din Gherla,Dr.
Hossu. .82
Un alt eveniment religios ,reliefat in presa, a fost sfiintirea steagului
,,reuniunei Mariane din Recea,la 20 ianuarie 1937.Cu ajutorul preotului local, Vasile
Breban, locuitorii au cumparat un steag de o frumusete rara, cu suma de 4500
lei.Sfiintirea steagului si promovarea de noi membrii in societate a avut loc in
prezenta Rev.canonic Vida L., P. on. Protopop Vasile Sabo si Rev. D. Ioan Filip. Au
fost promovati 13 membri, Nicolae Sasaran care a donat 1000 de lei a figurat ca nas
al acestora.La aceasta mare sarbatoare au participat doamna prot. Sabo, Rev. D.
79 Csoma,op. cit,p.240 80 Idem,p.106 81 idem,p.106 82 idem,p.152
64
Turdeanu Ioan, arhidiacon onorar din Sasar, d-na si d. Clian Traian, dir. Scolii din
Sasar, d-na si d. Cormos Ioan , dir. Scolii din Recea,totii crestinii din zona.83
Un eveniment mai deosebit a avut loc la 11 octombrie 1936, cand un avion militar
care avea misiunea de a ateriza pe pasunea de linga Recea, a fost impiedecat de o
ceata foarte deasa, fiind nevoit sa aterizeze fortat langa o cladire militara din Baia
Mare.Probabil ca de aceea , la 7 iunie 1939, un delegat al Ministerului Aerului si
Marinei, a luat in primire cate 100 de ha. de pamant,pentru amenajarea de aeroporturi
in comunele Baia Sprie, Recea si Tautii Magheraus.84
Dupa Dictatul de la Viena din 30 august 1940, zona Maramuresului a
cunoscut o perioada de teroare si silnicii din partea administatiei si trupelor
maghiare,care a continuat pana in toamna anului 1944.La 17 octombrie 1944 ,orasul
Baia Mare si zona din jur au fost eliberate de armatele romane si cele sovietice, insa
au ramas sub administratie ruseasca pana la formarea guvernului dominat de
comunisti, condus de dr.Petru Groza, la 6 martie 1945.De remarcat ca foarte multi
locuitori din comuna Recea au participat , mai ales in partea finala a acestui conflict
mondial, multi dintre ei pierzandu-si viata pe front, jertfa recunoscuta de generatiile
posterioare si cinstita prin construirea de monumente inchinate lor , in toate satele
comunei.
Înainte de război, terenul satului Mocira a aparţinut proprietarilor Barbur
Gavrilă şi Lăzărescu Ioan. Acesta din urmă avea o moară pe râul Lăpuşel, moară
pentru care exista un drum pentru accesul locuitorilor şi tuturor celor ce veneau la
moară. Acest drum a fost construit de Lăzărescu, de asemenea el a construit şi o
şcoală pentru copii, apoi a început să vândă pământ ţăranilor pentrui a-i ajuta.
Al doilea mare proprietar de pământ, Barbur Gavrilă deţinea aproximativ o
jumătate din suprafaţa de teren a satului. Acesta avea 3 copii: Puiu, care a absolvit
facultatea la Viena, Petru, avocat şi Emilia. Aceştia au rămas moştenitori ai
pământului tatălui lor şi după absolvirea şcolilor pe care le—au urmat au rămas în
sat. După război, cei trei copii ai proprietarului Barbur au inceput construirea unui
grajd pentru animale, construcţie care a rămas neterminată, iar fiii lui Barbur au fost
alungaţi din sat.
Din suprafaţa de teren a proprietarului Barbur s-a confiscat o grădină pe care s-
a construit o stradă, case şi magazine.
83 idem,p.294 84 Csoma,p.275 si 355
65
În anul 1952, venind la putere P.C.R-ul a obligat ţăranii să-şi facă mici
‘’întovărăşiri’’, aşa numite ‘’TOZ-uri’’. Nu toţi însă au fost de acord, drept pentru
care le-au fost confiscate suprafeţele de terenuri pe care le deţineau şi au fost trimişi
să lucreze pe diferite terenuri din alte comune. Această întovărăşire a durat circa 10
ani şi era condusă de oamenii din sat, având în componenţă 13 membri.
În anul 1962 a avut loc tovarăşii din PCR şi cei din TOZ forţau, prin bătăi şi
arestări toţi oamenii din sat să treacă la colectivizare, multe locuri au fost
distruse,altele neglijate.
In anul 1976, cele 5 sate, Recea ,Sasar, Lapusel, Mocira si Bozanta Mica , au
fost unite ,formand o singura unitate administrativa, comuna Recea
Revolutia din Decembrie 1989 a produs o mare neliniste si chiar frica
locuitorilor din comuna, datorita zvonurilor legate de o interventie in forta a
Batalionului de securitate existent in Somcuta Mare, insa din fericire ,evenimentele
s-au desfasurat in mod pasnic.
Perioada postdecembrista s-a caracterizat prin revenirea la o stare
,,traditionala,, prin retocedarea pamanturilor, dar si printro modernizare si
,,europenizare ,, a acestei frumoase comune, care are in spate, un trecut de cel putin
trei milenii.
66
CAPITOLUL IV. VIAŢA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ
Asezarea in vecinătatea municipiului BAIA MARE conferă comunei Recea un
grad ridicat de cultură şi civilizaţie specific urbanistică. Cei mai mulţi dintre
locuitori, îşi desfăşoară activitatea în unităţile industriale din oraş, dar aceasta nu-I
impiedică să participe şi la muncile câmpului de la începutul primăverii până toamna
târziu. Agricultura şi zootehnia reprezintă pentru locuitorii comunei Recea o sursă
destul de importantă de venit.
In ultimele decenii, comuna Recea a cunoscut o serie de schimbari foarte mari,
in unele sectoare s-au produs imbunatatiri remarcabile, in timp ce altele au suferit un
mare regres sau chiar au disparut. Datorita acestei epoci de tranzitie ,de la o
economie centralizata la una de piata,sectorul privat s-a dezvoltat remarcabil, in
schimb,cel de stat a fost puternic lovit din cauza desfiintarii CAP-urilor. Existenta
unui potential agricol-legumicol deosebit,cel mai puternic de pe raza judetului, a
compensat aceste schimbari, astfel ,o mare parte a celor disponibilizati din sectorul
de stat trecand in sectorul privat, sau si-au deschis mici afaceri individuale.
Apropierea de oraş constituie avantaj şi în ceea ce priveşte utilităţile publice din
comună, astfel, întreaga comuna deţine reţea de energie electrică şi este racordată la
reţeaua de gaze naturale. Apa potabilă a fost introdusă în toate satele comunei. Nu
există însă reţea de canalizare, dar se preconizează şi o astfel de lucrare pentru
viitor.
Populaţia este foarte diversificată din punct de vedere al preocupărilor şi
activităţilor. La un numar de 5969 locuitori,aproximativ 600sunt elevi(care
frecventeaza scolile din comuna ,dar si din Baia Mare); 1600 sunt angajati ai unor
societăţi şi intreprinderi, 1500 sunt pensionari, iar in agricultură şi alte categorii se
încadreaza un numar de aproximativ 2300 locuitori.
IV,1 AGRICULTURA, SILVICULTURA
. AGRICULTURA
67
Suprafata teritoriului administrativ al comunei este de 4988 ha, din care:
teren agricol – 3 508 ha repartizat după cum urmează : 1770 ha teren arabil, 787
ha fâneaţă, 824 ha păşune, 4 ha vii şi 123 ha livezi.
teren neagricol – 1 080 ha repartizat după cum urmează : 146 ha terenuri silvice
cu preponderenţă păduri, 189 ha ape, râuri şi bălţi, 1o7 ha căi de comunicaţie,
drumuri şi căi ferate, 372 ha construcţii, 260 ha iazuri şi terenuri neproductive.
Agricultura a fost si este una dintre activitatile de baza ale comunei Recea.
Aceasta activitate e avantajata atat de existenta unui sol deosebit de favorabil, cat si
datorita reliefului zonei, format din campii intinse, in majoritate, precum si dealuri
domoale, destul de accesibile.
Valorificarea fondului funciar de campie e orientat mai ales spre cultura mare
(grai si porumb) ,iar pentru zona de deal predomina cultura pomilor fructiferi, in mod
special al marului si cultura vitei de vie.
Cresterea animalelor, in special bovine si porcine e o activitate care se
desfasoara in unitati agricole de mici dimensiuni si in gospodarii individuale. Un rol
deosebit de important in activitatea agricola il ocupa ramura legumiculturii (rosii,
castaveti, ceapa) ,localnicii aprovizionand pietele orasului Baia Mare.
În comună există Asociaţia crescătorilor de animale, înfiinţată în anul 2001 şi
având 125 membri. Alături de aceasta, funcţionează şi o asociaţie familială,
‘’DOBRA’’, cu obiectiv agricol şi zootehnic, având o fermă cu 17 vite şi 50 porcine.
Societatea S.C.TOTO SRL, cu profil de activitate – abator, are un mare număr de
porcine şi vite în crescătorie proprie, remarcandu-se mai ales prin cresterea rasei de
porci ,,Mangalita,,.Totodata domnul Tataran Ioan, patronul acestei societati e si
presedintele ,,Asociatiei Pdoducatorilor Traditionali din judetul Maramures,,.
Sunt şi intreprinzători particulari, persoane fizice , care au înfiinţat pe
suprafeţe importante diferite culturi agricole. De exemplu, BURDE MIRCEA din
localitatea Lăpuşel are cultură de legume ecologice pe o suprafaţă de 0,50 ha, în
cultură protejată.
VEREŞ MIRELA, are o seră de legume în aceeaşi localitate, iar în localitatea
Mocira, aproape la fiecare gospodărie se găsesc solarii pentru culturi extratimpurii,
fiind una din localităţile de bază care asigură municipiul cu diverse culturi.
68
În localitatea Lăpuşel funcţionează o asociaţie S.C.MULTIFRUCT S.A., care
deţine o suprafaţă de 123 ha livadă, având culturi foarte diversificate, asociaţia fiind
bine organizată şi cu produse cotate foarte bine şi pe piaţa externă.
SILVICULTURA
Silvicultura, în comuna Recea a întâmpinat destule greutăţi în aplicarea
normativelor legale în acest domeniu, deoarece inexistenţa actelor doveditoare a
proprietăţii asupra unor astfel de terenuri, a făcut să fie destul de greu de pus în
practică. În localitatea Lăpuşel au fost validate, conform Legii nr.1/2000, doar
suprafeţele pentru doi proprietari, avându-se în continuare în vedere aplicarea acestor
normative pentru cât mai multe persoane. În localitatea Lăpuşel există 69,47 ha
pădure, în zona numită BUTRUCI, o zonă deosebit de atrăgătoare din punct de
vedere turistic.
IV.2 INDUSTRIE; CONSTRUCŢII
.INDUSTRIE
O importanta ramura economica e activitatea industrială a comunei,care este
imbogatita prin numarul destul de mare de agenti economici, ce se gasesc in special
in satele Recea, Mocira si Sasar si mai putin in celelalte, avand ca obiect de activitate
o gama foarte larga de profiluri . Astfel, de importanta deosebita este societatea S.C.
I.M.I. S.R.L. mare producatoare de instalatii industriale, deja foarte cunoscuta si
apreciata in lumea industriala. Urmeaza societatile S.C. EXCOMOB si FAGETUL
DEAC, care se ocupa de prelucrarea lemnului, societatea NEVADA, abatoare,(
S.C.MARUANI COM S.R.L., TOTO S.R.L.) magazine, restaurante, gatere si in
localitatea LAPUSEL, demn de mentionat este societatea MULTIFRUCT S.A. care
exploateaza suprafete importante de teren, arendate de la populatie.
IV.3 . TRANSPORTURI, POŞTA, TELECOMUNICAŢII,
APROVIZIONARE CU APA POTABILĂ, ELECTRIFICARE, RADIO-TV, TV PRIN
CABLU
69
Reţelele de comunicare existente între satele aparţinătoare comunei RECEA şi
municipiul BAIA MARE, sunt: calea ferată (BAIA MARE-CLUJ), drumul european
E 58(BAIA MARE –CLUJ) şi o reţea de drumuri comunale cu o lungime totală de
4o,4 km dispusă astfel:
BOZÂNTA MICĂ - cu o lungime de 12,4 km drumuri;
LĂPUŞEL - cu o lungime de 10,5 km drumuri;
SĂSAR - cu o lungime de 7,4 km drumuri;
RECEA - cu o lungime de 5,6 km drumuri;
MOCIRA - cu o lungime de 4,5 km drumuri.
În ultimii ani, un accent deosebit s-a pus pe executarea unor lucrări de
modernizare a căilor de acces din comună. Un exemplu edificator este betonarea
drumului din satul Săsar pe o lungime de aproximativ 6,4 km, iar ulterior a fost
asfaltat drumul de la Mocira pe o lungime de 400 m. Străzile din interiorul comunei
au fost, în ultimii ani asfaltate, Necesitatea amenajării acestor căi de comunicaţie
este de primă importanţă având în vedere cerinţele localnicilor care, în cea mai mare
parte sunt navetişti, (elevi, studenţi, muncitori ) cu activitate în municipiul BAIA
MARE şi agricultori care, de la începutul primăverii şi până iarna târziu,
‘’invadează’’ cu produsele agricole, pieţele din oraş.
Deplasarea acestora este asigurată de mijloacele de transport ale S.N. CFR,
şi de către unele societăţi particulare si autoturismele proprietate personală, care se
gasesc în numar destul de apreciabil
Abonaţi radio-tv în comună sunt în număr de 423, 660 abonaţi sunt la Romtelecom,
la televiziunea prin cablu şi anume postul CRD, există 492 abonaţi, distribuirea
efectelor poştale fiind asigurată de 3 factori poştali în comună. În comună toate
satele au aprovizionare cu apă potabilă,
70
IV.4 COMERŢ, TURISM, SERVICII
Comerţul în această zonă este reprezentat de firme particulare, societăţi care
au puncte de desfacere în toate cele cinci sate. Populaţia apelează la serviciile acestor
firme, dar, comuna fiind situată doar la 5 km de oraş, mulţi se aprovizionează cu
produsele necesare de la magazinele din Baia Mare. Recent au fost inaugurate
magazinele METROsi REAL, la ieşirea din Baia Mare, situat în apropiere
comuna(Real-ul fiid chiar pe teritoriul comunei), de unde populaţia se
aprovizionează în funcţie de posibilităţile financiare de care dispune.Un rol
important il are si firma ATP EXODUS, care se ocupa cu comercializarea de piese
auto, fiind un important Centru Autorizat de Vanzare si Service pentru firmele
Mercedes-Benz, Mazda, Opel si Man.85
Importantă zonă de agrement este amenajarea piscicolă “DOUA
VEVERITE”, cu o suprafata de 6,4 ha, reprezentand luciul de apa, suprafata
destinata pentru practicarea pescuitului sportiv de catre locuitorii comunei si alti
pasionati.
Turismul este axat în special pe vizitarea Lacului şi cabanei DOUĂ
VEVERIŢE din localitatea Lăpuşel, amenajate şi reconstruite în ultimul timp, fapt
care atrage un număr însemnat de turişti. Acest lac este frecventat de numeroşi
pescari amatori, în tot timpul anului. De asemenea, malul râului Lăpuş, din aceeaşi
localitate, este ‘’ invadat’’ în timpul verii de foarte mulţi iubitori de a-şi petrece
sfârşiturile de săptămână în aer liber.
IV.5 JUSTIŢIE ŞI STARE INFRACŢIONALĂ
În comună există un post de poliţie, în care îşi desfăşoară activitatea un
număr de 5 angajaţi. Cele mai dese probleme întâlnite aici, din punct de vedere al
justiţiei sunt cele legate de neînţelegerile cu privire la limitele de hotar dintre
proprietarii de pământ. Se mai întâlnesc cazuri puţine, de scandaluri între diverse
persoane, pentru probleme familiale, cazuri întâlnite mai ales în rândul populaţiei de
rromi. Există şi câteva condamnări şi două cazuri de executarea unor munci în
folosul comunităţii.
85 www.subm.ro.recea.html
71
IV.6 CHELTUIELILE SI CONSUMUL POPULATIEI
Majoritatea produselor alimentare (legume, fructe, cereale, produse lactate şi
animaliere) sunt obţinute de locuitorii comunei din producţiile proprii, însă
produsele alimentare de bază sunt achiziţionate de la magazinele din comună sau cele
din oraş. Fiecare gospodărie deţine suprafeţe minime de teren pentru a putea obţine
legume şi fructe, consumabile în gospodăria proprie şi chiar un surplus pe care îl
valorifică pe piaţa liberă.
Consumurile populaţiei sunt reprezentate de cele referitoare la necesităţile
zilnice – combustibil gazos, electricitate, apa potabilă (recent introdusă în satele din
comună), etc.
IV.7 . LOCUINTE
Locuinţele sunt construite în general din cărămidă, dar există şi construcţii
vechi, a căror materiale de bază sunt paiante, chirpici. Sunt racordate la reţeaua
electrică şi la cea de gaz, dar mai există şi locuinţe care încă mai folosesc
combustibil lemnos.
Clădirile sunt construite, în general cu 3-4 camere, numeroase în gen vilă, cu
unul sau mai multe etaje, dotate cu încălzire centrală, canalizare proprie, apă
potabilă, băi amenajate în interiorul locuinţei şi bucătării. Casele mai vechi sunt
ornamentate în exterior cu plăcuţe de faianţă, oferind un aspect deosebit. În ultimii
ani s-au construit tot mai multe locuinţe sau au fost extinse şi reamanejate în stiluri
foarte moderne, concurând chiar şi cu cele din oraş.
Casele au, în aceeaşi curte, anexe gospodăreşti având utilitate agricolă şi
zootehnică. Acestea, poartă denumirea de şură care este împodobită cu frumoase uşi
din lemn şi respectiv grajdul pentru animale.
Cele mai multe gospodării au cuprinse tot în cadrul anexelor şi clădiri în care
se găsesc bucătării de vară şi chiar camere de zi şi dormitor.
72
IV.8 . SĂNĂTATE
. Medici de familie
Comuna are 4 cabinete individuale şi 4 medici de familie, situaţie
corespunzătoare pentru 4 sate din comună, localitatea Bozânta Mică neavând un
astfel de cabinet.
Spitale – număr de paturi, număr de asistente medicale
În comună nu există spitale, fiind la o distanţă mică de oraş, pentru cazurile
extreme de boală se apelează la serviciile Spitalului Judeţean Maramureş din Baia
Mare. Cele 4 cabinete medicale, deservite de 4 medici de familie au 4 asistente
medicale.
În comună nu s-au înregistrat în ultima perioadă şi nici anterior, anumite
boli, în afara celor comune în majoritatea zonelor. Bolile profesionale întâlnite mai
des sunt reprezentate de silicoză, datorită unui număr mare de persoane care au fost
angajate ale diferitelor exploatări miniere şi care au fost afectate în perioada
desfăşurării activităţii acestora şi în special, localnici din satul Săsar.
Bolile cronice des întâlnite sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia
ischemică şi chiar neoplasme. Acestea afectează în cea mai mare măsură adulţii. Boli
transmisibile sunt cele întâlnite în special la copii şi specifice vârstei acestora:
hepatite, varicela, variola, etc.
IV.9 ÎNVĂŢĂMÂNT
Nasterea scolii romanesti in Maramures este legata de existenta celor 5
manastiri care functionau in zona-Ieud, Peri, Barsana, Budesti si Moisei.Dupa anul
1700 au aparut multe scoli ,datorita infiintarii scolilor confesionale,care functionau
pe langa biserici, precum si datorita raspandirii ideilor Scolii Ardelene,sau activitatea
reformatoare a Mariei Tereza si Iosif al II-lea . Astfel la 1777 prin ,,Ratio
Educationis,, se reorganizeaza si se incurajeaza invatamantul ,iar la 1781 prin
,,Norma Regia,, se da o noua lege a invatamantului, pri care invatamantul primar
73
devine obligatoriu. Un rol important a avut si Biserica Greco-Catolica, care intre
anii 1733-1857 a fost sub jurisdictia ruteana a Episcopiei Muncaciului.
In aceste scoli confesionale, viitorii dascali sau cantori bisericesti invatau ,
printre altele –citirea, scrierea, aritmetica, catehismul si cantarea bisericeasca.
Locuitorii satelor ofereau dascalului lemne de foc, grau, porumb, iar in
localitatile ce apartineau de orasele miniere , invatatorul primea salariul din
domeniul minier.In anul 1811, episcopul Ioan Bob a introdus retribuirea invatatorilor
calificati, iar in 1840, Guberniul Transilvaniei a dat o decizie referitoare la invatatori,
obligandu-i pe angajatorii lor sa le asigure salariu, locuinta, terenuri cultivabile,
lemne pentru incalzire, scutire de sarcini publice.86
La 1770, o conscriptie a scolilor din plasa Baia Mare, aminteste scoala din
Recea,fondata la1764, unde era invatator Filip Petrutan, provenit probabil din scoala
romaneasca de la Blaj, cu studii preparandiale.87 ,iar la 1794 in comitatul Satmar
activau scolile din satele Sasar si Mocira.
La 1831 si apoi 1847, s-a infiintat Inspectoratul Scolar Cercual in Baia Mare,
subordonat Inspectoratului districtual Oradea. Inspectorul Scolar era protopopul
centrului administrativ, al centrului de plasa, care in 1847 era Fabri Ignatiu.88
Dupa 1841, nobilimea din Chioar a opinat pentru predarea obligatorie a limbii
maghiare ca limba straina, evident din ratiuni practice, dar intelectualii romani s-au
opus. Este si cazul libertinului Gavril Gherasim din Sasari, invatatorul cel
batran,(mai era unul tanar) care a rezistat impotriva presiunilor maghiarizarii,
facandu-si datoria de dascal si luminator al copiilor, invatator care a murit la 10 iunie
1846, urmat in functie din 1848 de Ioan Dunca.89
In acest context, protopopul din Mocira, Stefan Biltiu a incercat in 1850
infiintarea unui gimnaziu romanesc la Baia Mare, iar in 1851 a facut o comanda de
26 de exemplare din ,,Istoria Romanilor,, scrisa de Alexandru Papiu Ilarian.90
Pentru cunoasterea sistemului scolar din a doua jumatate a secolului XIX-lea
am ales cateva paragrafe din LEGEA ÎNVÃȚÃMÂNTULUI din 1868.
Legea XXXVIII sau legea învãțãmântului din 1868 care acordã dreptul de a
înființa ș coli private, în care limba putea fi a confesiunii respective sau a persoanei
86 Hossu,Elita,p.272 87 Nicoara Mihali,Scoala in Maramures, istorii si portrete,2012,p.45-49 88 idem,p.64 89 D.Pop,Marturii stramosesti,Satu Mare,1938,p.41) 90 Csoma Gh.Baia Mare,670,I,p.270)
74
care întreținea școala. Limba maghiarã era obligatorie ca studiu obligatoriu, iar
programa de învãțãmânt era cea stabilitã de minister.
Legea proclamã obligativitatea învãțãmântului pentru toți copiii de la 6 la 15
ani.Puteau înființa școli poporale, particulare sau publice. Acestea din urmã puteau fi
elementare (de toate zilele și repetiționale) elementare, superioare și civile.
Școala elementarã de toate zilele avea o duratã de 6 ani și trebuia sã fie
frecventatã de copii între 6-12 ani. Dupã aceastã vârstã, ei erau obligați sã-și
continuie studiile încã trei ani, în așa numita școalã de repetiție cu program mai redus
atât în ceea ce privește durata anului școlar, cât și ca numãr de ore pe sãptãmânã (mai
era numitãși școalã de duminicã sau de sãrbãtori).
Copiii de la școala de toate zilele care au împlinit 12 ani puteau sã
frecventeze numai școala duminicalã cu aprobarea autoritãții școlare, în perioada
muncilor agricole.
Anul școlar avea o duratã de cel puțin opt luni la țarã și nouã la oraș. Școlile
elementare se împãrțeau dupã patronaj, în: școli confesionale, școli comunale, școli
de stat sau școli întreținute de diferite societãți și persoane. Limba de predare o
stabileau susținãtorii scolii, planul de învãțãmânt la fel, dar acesta trebuia sã coincidã
cu toate disciplinele de învãțãmânt fixate de stat. Disciplinele de învãțãmânt erau
cu modificãri de pe parcurs: religie și moralã, scris-citit, socotitul în minte (calculat
cu capul) și în scris (calculatul pe tablã), studiul limbii (în limba de predare a școlii),
exerciții de vorbire și judecatã, geografia și istoria patriei, fizica, chimia, biologia,
îndatoririle cetãțenești, îndrumãri practice în economia agricolã, educție fizicã,
desenul.
Comunitãțile care întrețineau școli confesionale aveau dreptul sã-și aleagã
învãțãtorul, sã stabileascã plata acestuia, sã aleagã manualele școlare și sã stabileascã
metodele de predare. și mai multe obligații-
- sã se asigure spațiu școlar corespunzãtor
- sã aibã învãțãtor cu studii corespunzãtoare
- planul de învãtãmânt sã conținã disciplinele de învãțãmânt oblgatorii
- școlile sã fie înzestrate cu mijloace de învãtãmânt
- sã se respecte durata anului școlar
Fiecare comunã care susținea școala comunalã era datoare sã se îngrjeascã
de un fond special pentru ea: pãdure, pãșune comunalã, donații, plus o parte a
75
veniturilor comunei. De asemenea, obligatia comunitãții era de a se îngriji de
retribuția învãțãtorului.
Legea din 1868, statuta cã învãțãtor nu poate fi decât acela care a absolvit o
școalã pedagogicã publicã și putea obține titlul definitiv, dacã susținea examenul de
calificațiune dupã un an sau cel mult doi de la absolvire. Pânã atunci era socotit
suplinitor interimar. Dar, neexistând atâtea școlii pedagogice care sã pregãteascã
atâția învãțãtori câți erau necesari, au fost admiși cei ce au dovedit vocație și care
erau pregãtiți la cursurile de varã de la Gherla. Mulți învãțãtori îndeplineau și funcția
de cantori, primind pentru aceasta dotațiunea cuvenitã. Legea prevedea ca salarul
unui învãțãtor sã nu fie mai mic de 300
florini anual, iar pentru suplinitor 200 florini. Sumele fiind mari și greu de adunat
salariul se completa din alte venituri: pãmânt, grãdinã, lemne, cereale etc.
Limba de predare în aceste școli era cea a locuitorilor comunei, dar în cea mai
mare parte limba de predare era maghiara. În școlile comunale unde existau copii
aparținând mai multor confesiuni, învãțarea religiei și moralei cãdea în sarcina
confesiunilor respective.
Școlile civile erau întreþinute de comunitãți mai mari. Durata studiilor era de
6 ani la bãieți și 4 ani la fete, dar erau primiți și copiii care au terminat clasa a IV-a
elementarã. Deci durata totalã a școlarizãrii era de 10 ani, respectiv 8 ani. Planul
de învãțãmânt era orientat spre activitãțile practice. Pe învãțãtorii de la șolile de stat
îi numea ministrul. De asemenea, inspectorul școlar era numit de ministru și avea
obligația de a efectua cât mai des, dar cel puțin o datã pe an, inspecții la toate tipurile
de școli. Luau contact cu senatele școlare, cu toți cei care patronau școli ce nu erau
de stat.
Comisia administrativã care se mai numea și comisia comitatensã, dezbãtea
toate problemele învãțãmântului conform legilor în vigoare, lua decizii. Se îngrijea
ca autoritãțile școlare comunale și bisericești sã se achite conștiincios de sarcinile lor.
Sã fie întocmite la timp listele cu copiii obligați a umbla la școalã, sã se încaseze la
timp și integral contribuția scolarã de la susținatorii materiali.
Existau, de asemenea, senate școlare sau scaune școlare. În componența lor
intrau cel puțn 5 membri aleși, știutori de carte. Preotul fãce parte din oficiu din
senat.
La inceputul secolului XX , scolile romanesti din cele 5 sate ale comunei de
azi ,Recea, functionau destul de bine , fiind impartite administrativ in mai multe
76
districte zonale. Principalele date despre numarul scolarilor si al invatatorilor lor , se
gasesc in Sematismele de la Gherla.91
Astfel , la 1903,la scoala din Lapusel erau 125 de elevi, avand ca invatator pe
Muntean Vasile, iar la Bozanta Mica, erau 34 de elevi si invatatorul Chereches Paul.
Aceste scoli apartineau de districtul Miresu Mare, care avea ca inspector scolar pe
Nistor Ioan.
Tot atunci , scoala din Mocira avea 85 de elevi si un invatator calificat ,Costin
Georgius, iar scoala din Recea avea 164 de elevi si invatatorul calificat ,Porumb
Ioan. Ele apartineau de districtul Baia Mare ,cu inspectorul scolar Breban Abraham.
Scoala din Sasar avea 124 de elevi si un invatator , Puscas Constantin,
apartinea de districtul Ardud, cu inspectorul scolar Pop Stefan.
La 1914 erau la Mocira 61+39 elevi (inv.Costin Georgius) ,la Recea 85+32
elevi ,iar invatatorul lipseste, la Lapusel erau 120 de elevi in scoala comunala
,invatati de catre Achim Ioan care era si cantor, iar la Bozanta Mica( scoala comunala
impreuna cu Coltirea siFarcasa ) erau 88 elevi si invatatorul Dumitru Pop.
In anul 1906 ,a debutat la scoala confesionala Recea , dascalul Ariton
(Chereches) Benea ,fost elev la scoala preparandiala de 2 ani de la Gherla,a lucrat si
cantor,avand ,,un progres bun si o purtare morala exemplara,,92
O alta mentiune care pomeneste scolile din aceste sate ,provine din perioada
interbelica. Astfel, duminica, 24 februarie 1937, a aut loc ,,Cercul Cultural al
Invatatorilor ,, la scoala din satul Sasar.Cercul a inceput dupa oficierea Sfintei
Liturghii, debutand cu 0 lectie practica predata de domnul Chilian Traian ,directorul
scolii din Sasar.Dupa aceea, domnul Cormos Ioan, directorul scolii din Recea, a tinut
o conferinta despre ,,fisa individuala,, , iar presedintele cercului a vorbit
publicului.La cerc a participat si domnul inspector Dariu Pop, in final ,serbarea s-a
terminat cu dansuri nationale si coruri.93.
La 24 aprilie 1940 , a avut loc o serbare a sadirii arborilor, organizata de
Staja Tarii, care s-a desfasurat in Valea Borcutului ,cu participarea
strajerilor,comandantilor si tinerilor premilitari de la scolile din Valea Borcutului,
Sasar si Recea. 94.
91 Nicoara Mihali,Scoala in MM,p.97-110 92 N.Mihali,op.cit,p.400-401. 93 Cosma Gh.670,II,p.300 94 idem,p.363
77
In timpul celui de-al doilea razboi mondial si apoi al comunismului, scolile
din comuna au fost frecventate de toti cetatenii, eliminandu-se analfabetismul.In
aceasta perioada s-au remarcat mai multi dascali de valoare, adevarate modele pentru
generatia actuala ,cum ar fi –Pop Vasile si sotia dansului, Pop Virginia, Apan Ioan,
Cristian Gabriela, toti din Lapusel, Boboc Alexandru din Recea, Dobra Ioan din
Sasar ,Herman Mihai din Mocira si multi altii.
Dupa 1989 situatia scolilor din comuna Recea s-a imbunatatit foarte mult, cu
sprijinul comunitatii locale,astazi aceste scoli fiind printre cele mai moderne din
judet. Cu toate acestea , in ultimii ani se inregistreaza un fenomen de migratie al
elevilor ,chiar de la gradinita, spre scolile din orasul Baia Mare.
Conform Raportului Anual De Evaluare Interna A Calitatii Educatiei pentru
anul scolar 2010-2011, situatia Scolii cu clasele I-VIII Recea era urmatoarea-
DATE DE IDENTIFICARE:
Denumirea unităţii de învăţământ :
Şcoala cu clasele I-VIII RECEA
Unitate de învăţământ din sistemul de stat /particular: de stat
Localitate / judeţ:
comuna Recea, jud. Maramureş
Adresa :
Str. Europa, nr. 75
Cod poştal:
437225
Telefon – fax (incluzând prefixul de zonă):
0262287204
E - mail:
scoala_recea@yahoo.com
Niveluri de învăţământ / specializări /calificări profesionale: învăţământ
preşcolar, primar, gimnazial
78
Informaţii privind persoana juridică iniţiatoare (dacă este cazul): Scoala cu cls.
I-VIII ReceaLocalitate/judeţ, adresa, cod poştal, telefon-fax (incluzând prefixul de
zonă), email: scoala_recea@yahoo.com
comuna Recea, jud. Maramureş, str. Europa, nr. 75, cod 437225.
INFORMAŢII PRIVIND EFECTIVELE DE ELEVI la începutul anului şcolar: 2010-
2011
Nivel de
învăţământ
Număr
de
clase/
grupe
Numă
r de
elevi /
copii /
adulţi
:
Forma
de
învăţămâ
nt
Limba de
predare
Preşcolar 8 144 Prescolar romana
Primar,
din care
cl. I 1,5 21 Primar Romana
cl. a –II-a 2.5 37 Primar Romana
cl. a –III-a 2,5 31 Primar Romana
cl. a –IV-a 2,5 42 Primar Romana
Total 9 131
Secundar
inferior
Gimnaziu
din care
cl. a –V-a 2 39 Gimnazial romana
cl. a –VI-a 2 36 Gimnazial Romana
cl. a –VII-
a
2 33 Gimnazial Romana
cl. a –
VIII-a
2 28 Gimnazial Romana
Total 8 136
79
Personalul didactic:
Numă
r total
de
cadre
didact
ice
Număr
de
norme
didacti
ce
întregi
/
posturi
Număr de
cadre
didactice
cu norma
de bază în
unitatea
de
învăţămâ
nt/
procent
din număr
de
persoane /
norme
întregi,
după caz
Număr
de
titulari/p
rocent
din
număr
de
norme
întregi /
posturi
Număr
de
cadre
califica
te /
procent
din
număr
de
cadre
didactic
e
Modalitate
a angajării
pe post*
(titularizar
e,
detaşare,
suplinire,
transfer;ex
primare
numerică
şi
procentual
ă)
Observaţ
ii - dacă
este
cazul
(personal
didactic
cu studii
în
străinătat
e
echivalat
e/neechiv
alate în
România
)
34+2
dir. 31,8
29/85.29
%
26/
83,65%
34/100
%
6
suplinitori
cal.
17.65%%
1
suplin.in
curs de
cal.
2,94%
1 detasat
2,94%
26 titulari
76,47%
80
Distribuţia pe grade didactice a personalului didactic angajat:
Număr personal didactic calificat: Număr personal
didactic Necalificat
Cu
doctora
t
Cu
gradul
I
Cu
gradu
l II
Cu
Definiti
vat
Fără
definitivat
11 13 7 2 1
Personalul didactic auxiliar - număr pe categorii:
Categorie de
personal
Numă
r de
persoa
ne
încadr
ate
Numă
r de
norme
pentru
fiecar
e
catego
rie de
person
al
Numărul de personal este:
sub
normati
vele
privind
încadrare
a
categorie
i
respectiv
e de
personal
la nivelul
normativ
elor
privind
încadrarea
categoriei
respective
de
personal
peste
normati
vele
privind
încadrare
a
categorie
i
respectiv
e de
personal
Secretar 1 1 – 1 –
Contabil 1 1 1
Bibliotecar,docume
ntarist
1 1 1
Personalul nedidactic (număr pe categorii):
Categorie Număr Număr Numărul de personal este:
81
de
personal
de
persoane
încadrate
de
norme
pentru
fiecare
categorie
de
personal
sub
normativele
privind
încadrarea
categoriei
respective
de personal
la nivelul
normativelor
privind
încadrarea
categoriei
respective de
personal
peste
normativele
privind
încadrarea
categoriei
respective
de personal
Îngrijitor 5 4,5 – 5 –
Muncitor
întreţ.
1 1 – 1 –
Sofer 1 1 1
INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE ŞCOLARE
Nr.
crt. Tipul de spaţiu
Număr
spaţii Suprafaţă (mp)
1. Săli de clasă /grupă 30/24 1650/1200
2. Cabinete*
3. Laboratoare* 8 400mp
4. Ateliere*
5. Sală şi / sau teren de educaţie
fizică şi sport*
1 54mp
6. Spaţii de joacă * 5 2700 mp
INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE AUXILIARE
Nr.
crt. Tipul de spaţiu
Număr
spaţii Suprafaţă (mp)
1. Bibliotecă şcolară / centru de
informare şi documentare
2 110mp
2. Sală pentru
servit masa*
3. Dormitor * 1 50mp
82
4. Bucătărie *
5. Spălătorie *
6. Spaţii sanitare* 7 210mp
7. Spaţii depozitare materiale
didactice
3 21 mp
D) INFORMAŢII PRIVIND SPAŢIILE ADMINISTRATIVE
Nr.
crt.
Tipul de spaţiu Număr
spaţii
Suprafaţă (mp)
1. Secretariat 1 45 mp
2. Spaţiu destinat echipei
manageriale
4 80mp
3. Contabilitate * 1 10mp
4. Casierie *
5. Birou administraţie*
83
In prezent, in comuna functioneaza 5 gradinite si 2 scoli cu clasele I-VIII in Lapusel si
Sasar, cu un efectiv de aproximativ 420 de elevi si un personal didactic, nedidactic si
auxiliar in numar de 50 de persoane.
IV.10 CULTURA, SPORT
CULTURA
ETAPELE DEZVOLTARII CULTURALE IN COMUNA
Apropierea de orasul Baia Mare, resursele culturale din aceasta zonă, au
favorizat încă din cele mai vechi timpuri, practicarea şi dezvoltarea activităţii socio-
culturale, în forme variate şi stabile, conferind localităţii atributele unui puternic
centru cultural.
În comună există 2 şcoli cu clasele I-VIII, având un număr de 420 elevi,
5 grădiniţe, cu copii, 5 cămine culturale, în satele: Săsar, Recea, Lăpuşel , Mocira şi
Bozânta Mică. Bisericile din comună sunt destul de variate ca şi denominaţiune, în
proporţia cea mai mare fiind cultul ortodox cu cele 5 biserici, câte una în fiecare
sat, urmat de cultul greco-catolic, cu o biserică in Lăpuşel şi una în Mocira. În satul
Lăpuşel există o biserică reformată, iar în Săsar biserica penticostală ‘’ BETEL’’. 95
Biserica ortodoxa din Bozanta Mica a fost ctitorita in anul 1857, Biserica
greco-catolica din Lapusel a fost ridicata in 1998,Biserica ,,Adormirea Maicii
Domnului,, din Mocira in anul 1946, Biserica Greco-catolica ,,Sfintii Apostoli Petru
si Pavel,, din Recea , afost ridicata in 1847.Biserica reformata (calvina) din Lapusel a
fost edificata in anul 1871 in stil neobaroc, aceasta suferind mai multe modificari in
secolul XX-lea.Biserica ,,Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril,, din Lapusel a fost
construita in perioada anilor 1891-1894 in stil neobaroc.Pana in 1948 edificiul a
desrvit religiei greco-catolice, urmand ca dupa aceasta perioada sa fie folosit de
parohia ortodoxa.Edificiul se afla in zona centrala a localitatii,in vecinatatea locului
unde a existat o biserica de lemn, care a fost construita in secolul XVII-lea. Turnul
bisericii este inzestrat cu 5 clopote, dintre care unul din 1823, altul din 1947 si
95 www.ro.wikipedia.org/wiki/Lapusel,_Maramures
84
ultimele 3 din perioada 1973-1974. Zugravirea a fost executata in anul 1931 de
mesterul Alexandru Szibert, iar lucrarile de finisaj si iconostasul au fost realizate de
Aurel Berindean, Vasile Hosu, Geza Kadar, reprezentanti ai Scolii de Pictura din
Baia Mare.Bancile din interior au fost lucrate de Iosif Gyorgy, iar iluminatul electric
a fost introdus in anul 1935 pe cheltuiala credinciosilor Vasile Gherasim si a sotiei
sale , Floare.(Wiki-Lapusel).
Ca obiective de interes arheologic se remarcă siturile din locurile numite
‘’ CIURGĂU – BUTRUCI ‘’ din localitatea Lăpuşel, ‘’ DÂMBUL MORII ‘’ din
localitatea Săsar şi vechiul castel ce a fost construit de contele Francisc Betlen, care
în sec. al XX-lea a trecut în proprietatea lui Gavril Barbu. În prezent, această
clădire are destinaţia de şcoală
În prezent există în comună 2 filiale ale bibliotecii comunale şi anume în
satele Săsar şi Lăpuşel, cu un fond total de carte de 8 534 volume şi un număr de
643 utilizatori. 96
Din atestate documentare, reiese faptul că prima bibliotecă din această
zonă a fost infiinţată în anul 1900 de către ‘’ASTRA’’ în satul Săsar, aceasta
dovedind încă o dată interesul cultural al oamenilor din aceste locuri.
Cu ocazia adunării generale ‘’ASTRA’’ în Baia Mare din data de 9-10
august 1903, Biblioteca Populară din Săsar a fost completată cu cărţi cumpărate şi o
parte donate.
În anul 1960, la 23 octombrie, s-a finalizat noul cămin cultural în cadrul căruia
s-a inaugurat şi o bibliotecă nouă, care funcţionează până astăzi. Acest cămin a fost
construit prin contribuţia voluntară a cetăţenilor din sat, iar in anul 2011 a fost
complet refacut.
Referitor la activitatea bibliotecii din satul Lăpuşel, aceasta a luat fiinţă în anul 1959,
având un număr de 314 volume cărţi şi 45 de cititori. În anul 1960, când se
construieşte căminul cultural, în acadrul acestuia se înfiinţează şi o bibliotecă nouă.
În anul 1962 se înregistrau printre cei mai interesaţi cititori nume ca: Valentin
Buciuman, Aurica Almaş şi Ludovic Fazekas.
Datorită muncii bibliotecarei Maria Ceterchi, numărul volumelor de cărţi ajunge la
2534, iar cel al cititorilor la 417.
96 Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic
85
În anul 1964, în 13 februarie, la biblioteca din Lăpuşel, s-a sărbătorit
‘’Luna cărţii la sate’’, activitate la care au participat numeroşi cetăţeni atât din
localitate cât şi din alte zone.
In Bozânta Mică, în anul 1924 existau deja o bibliotecă şi un cerc
cultural, după cum reiese dintr-un articol publicat în revista ‘’Transilvania’’. La 13
februarie 1964, la Bozânta Mică era un bibliotecar voluntar Alexandru Costea şi avea
înscrişi 65 cititori şi 150 cărţi.
Localitatea Recea a fost marcată de activitatea bibliotecarei Florica Pop,
care, pe lângă aportul adus pentru carte şi cititor, a îmbunătăţit spaţiul bibliotecii cu
mobilier nou.
Anul 1978 este anul în care se construieşte căminul cultural din Recea
având 400 de locuri şi un modern complex comercial,care din pacate astazi nu mai e
functional.
La 8 ianuarie 1949, s-a înfiinţat în Mocira căminul cultural(renovat total
in 2009-2010)cu numele ‘’ George Coşbuc’’, …’’ în jurul căruia s-au adunat tineri şi
bătrâni formându-se o echipă culturală de cor, dans şi teatru.’’ Tot în cadrul
activităţilor culturale, se organizau de 3 ori pe săptămână cursuri de alfabetizare.
La 2 octombrie 1960, ‘’ În Mocira şi-a deschis porţile o nouă grădiniţă
pentru copii. A fost dotată prin contribuţia deputatului Mihai Mociran, cetăţenii
Avram Filip, Emil Brânzei şi mulţi alţii. Dintre copiii care au beneficiat de aceste
condiţii, putem, aminti: Vasile Brehaiţă, Gheorghe Dobrican, Vasile Bran şi alţii.’’
.
Una dintre cele mai raspandite activitati culturale este cea corală, astfel:
În satul LĂPUŞEL, corul are o activitate de 23 de ani, după cum urmează:
din 1947 corul a fost condus de dirijorul IOAN APAN, perioadă în care această
activitate a fost premiată în 7 august 1949 cu locul I la BAIA MARE, în 29 ianuarie
1950, locul III la SATU MARE, în decembrie 1950 a obţinut premiul pentru “ CEL
MAI BUN COR DE CĂMIN CULTURAL” la Baia Mare. În perioada 1952-1957,
activitatea corală este întreruptă, datorită detaşării dirijorului, care revine după
această perioadă şi continuă preocuparea pentru această activitate.
Au urmat o serie de concerte şi spectacole: în 2 martie 1958 la Mireşu
Mare, ianuarie - 1959 în Satulung, în 13 februarie 1972 în Dumbrăviţa, în 5 martie
86
1972 la Lăpuşel ( o mare sărbătoare a cântecului coral), în 16 aprilie la Apa, în 22
mai la Lăpuşel, în 11 iunie la Stejarul, în 23 august la Pădurea Lăpuşel, în 8
octombrie la Tăuţii Măgherăuş, în 5 noiembrie la Lăpuşel şi în 3 decembrie la
Finteuşul Mare. În anul 1973 a avut loc un concert la Fersig, în data de 18 martie, în
8 aprilie la Finteuşul Mare şi în 14 octombrie a participat la spectacolul
“TOAMNA BĂIMĂREANĂ”. Ultimul concert şi apariţie în public a fost în 20 iunie
1975 cu ocazia schimbului de experienţă a directorilor de cămine culturale organizat
la Lăpuşel.
În satul MOCIRA , corul are o activitate de 35 ani desfăşurându-şi
activitatea în cadrul căminului cultural din localitate, care se numea in acea perioadă
‘’ GEORGE COŞBUC’’.
Cronologic, activitatea corală este următoarea: în 1949, corul pe două voci
condus de OCTAVIAN POTCOAVĂ şi VASILE SĂLNICEANU, obţine locul II la
Baia Mare. În anul 1950, corul mixt dirijat de GAVRIL IOAN BACIU, participa la
o suită de spectacole în localităţile Tăuţii de Sus, Lăpuşel, Recea, iar în 1952 se
califica la faza raională, iar în anul 1956, 10 iunie obţine locul I la această fază. În
15 august 1957, participa la Şomcuta Mare la spectacolul ‘’ ZILELE PRESEI
COMUNISTE’’. În anul 1961, în mai, câştiga locul III la faza pe regiune. Au urmat
o serie de concerte şi spectacole: aprilie 1963 – la Tăuţii Măgherăuş, în noiembrie
1969 la Baia Mare, în 6 februarie 1970 la Satu Nou de Sus şi în acelaşi an, în Săsar
şi Lăpuşel. În 1972 la 8 octombrie – în Tăuţii Măgherăuş, în 1973, 5 noiembrie –
Lăpuşel. În anul 1977 corul este dirijat de profesorul IUSTIN PODĂREANU,
participând la festivalul ‘’ CÂNTAREA ROMÂNIEI’’. În anul 1983 activitatea corală
din această localitate încetează.
În satul RECEA, corul are o activitate de 12 ani, începand cu 1948, dirijat
de TEODOR BĂLIN, activitate care a fost recompensată astfel: în anul 1949, la Baia
Mare, ia premiul II; în anul 1955, la faza raională de la Şomcuta Mare, se remarcă
printr-o interpretare bună. În anul 1962, corul se destramă, din lipsa de preocupare a
celor din cor.
În satul SĂSAR, activitatea corală este mai puţin reprezentativă, cei
interesaţi în acest domeniu fiind TRAIAN CHILIAN, director învăţător, în perioada
1935 – 1940 şi GAVRIL BABICIU – dirijor, în anul 1958, care a organizat un cor
format din 100 de tineri localnici.
87
Totuşi, s-au remarcat două voci deosebite, MARIA RUSU-OCIAN,
născută la 11 noiembrie 1945 în satul Săsar care a început să cânte de la vârsta de 12
ani, participând la numeroase concursuri, obţinând o menţiune la al şaselea concurs
pe ţară al formaţiilor muzicale şi coregrafice de amatori, 1961. În anul 1964 a făcut
parte dintr-un ansamblu folcloric, condus de I.Albeşteanu. A obţinut diploma de
onoare şi medalia de aur, la festivalul internaţional din Cairo, Egipt. A făcut parte
din ansamblul’’ Doina’’ din Bucureşti şi orchestra de muzică populară ‘’Mioriţa’’ din
Braşov. În anul 1966 a participat la un festival internaţional din Grecia şi Cipru, unde
a obţinut locul întâi şi titlul de laureată. Îşi continuă activitatea artistică, deţinândun
atestat de solistă vocală liber-profesionistă).
A doua personalitate este FLORICA RUSU-VINTILĂ, născută la 17
octombrie 1949, în satul SĂSAR. A debutat ca solistă vocală, pe scena căminului
cultural din localitatea natală.
A avut imprimări la radio şi televiziune, în 1965.
A obţinut locul întâi şi titlul de laureată a Festivalului de folclor ‘’Flori
de mină’’ dela Baia Mare, locul al doilea la fazele judeţene ale Ediţiei a doua şi a
treia în cadrul Festivalului Naţional ‘’Cântarea României’’, menţiune la Festivalul
‘’Florile Ceahlăului’’ de la Piatra Neamţ din 1982, locul al treilea la Festivalul
‘’Cântecul adâncului’’ de la Petroşani din 1983. A participat la numeroase turnee
artistice în ţară şi străinătate: Bulgaria, Ungaria, etc.
A cântat cu precădere cântece din zona Codrului şi Chioar.
Perioada de dupa 1989 a cunoscut o revigorare a activitatii culturale din
comuna Recea, carcterizata prin infiintarea de Ansambluri de dansuri populare in
toate satele si participarea acestora la diverse concursuri si serbari , la nivel national
si international.O alta caracteristica a perioadei o reprezinta infiintarea de numeroase
asociatii cu caracter cultural, cum ar fi de exemplu ,,Concordia,,,prezidata de doamna
Rodica Babut, sau asociatia cu caracter teatral ,,Ion Sasaran,,,care in colaborare cu
Scoala Gimnaziala Recea , si Teatrul Municipal Baia Mare, a organizat in 2013 un
frumos festival de teatru scolar, ce va fi continuat si in anii viitori.
IV.10.PORTUL POPULAR
Ca în fiecare zonă culturală şi folclorică din ţară şi în comuna Recea s-a
remarcat de-a lungul timpului portul popular specific, alcătuit dupa cum urmeaza
88
:
în anul 1910, fetele purtau spăcel cu colţişori brodat la pumnuşei, laibăr
înflorat, pindileu de pânză, şurţ cu cipcă pe din jos, iar în picioare păpucaşi. Băieţii
purtau cămaşă de pânză cu guler rusesc, bluză, căput, cioareci şi bocanci.
în anul 1917 fetele aveau pe cap zadie de delin, mărgele la gât, spăcele brodate
cu pumnuşei strânşi, pindileauă de pânză cu colţi brodaţi, şurţuri colorate cu cipcă
pe din jos şi batiste în mână, brodate.
în anul 1937, fetele purtau un spăcel de pânză peste care era o rochie, un şurţ şi
un laibăr brodat, iar în picioare păpucaşi. Bărbaţii purtau pe cap un clop, cămeşă de
pânză, laibăr, căput, pantaloni din postav, prinşi cu o curea lată la brâu, păpuci în
picioare.
În anul 1942, fetele aveau bluză brodată, mărgele la grumaz, laibăr, fustă
preşelită, păpuci. Băiatul avea cămeşă de pânză, bluză de lână împletită, căput,
ciucuri de postav, bocanci.
În anul 1942 - un grup de bărbaţi din satul Săsar, îmbrăcaţi în haine
tradiţionale şi haine având specific influenţa regimului din acea perioadă.
În anul 1943 – fată purtând spăcel brodat cu bluză cu guler dantelat şi pumnuşei
(manşetă) cu pindileu de pânză şi zadie dinainte cu cipcă de-a roata şi în picioare
bocanci.
În anul 1943 – copii purtând clop, cămeşă de pânză, cu pumnuşei laţi, laibăr şi
pantaloni de postav.
În anul 1944– familie de ţărani din satul Mocira, purtând – bărbatul: cămeşă de
pânză, laibăr şi pantaloni de postav; femeia: zadie pe cap, legată în spate, spăcel
brodat, căput, pindileu şi zadie de dinainte.
În anul 1944 – băiat purtând clop, cămeşă de pânză, căput, ciucuri de postav şi
cizme; fata: spăcel cu flori, mărgele la gât, bluză cu guler lat, strâmtă la pumnuşei,
pindileu, şurţ preşelit şi tidit cu dantelă de-a roata.
În anul 1944– fete purtând spăcel de pânză cusut cu pene în cruci, colorate,
mărgele la grumaz, pindileu de pânză şi zadie de dinainte cu cipcă de-a roata
încreţită la brâu.
În anul 1955– copii de grădiniţă, purtând, fetele: zadie în cap, sfeter şi rochiuţă.
89
În anul 1955– femeie cu zadie în cap, spăcel brodat cu pumnuşel cu cipcă,
laibăr, pindileu, rochie şi şurţ cu colţi, brodat.
În anul 1958– neveste tinere din satul Bozânta Mică, cu zadie în cap, spăcel
brodat, zadie dinainte, cu chiept şi colţişori brodaţi, pindileu, sandale în picioare.
În anul 1958– fată purtând bluză şi fustă preşelită.
În anul 1960– fetiţă îmbrăcată cu sfeteraş şi rochiuţă brodată.
În anul 1960– grup de femei purtând zadie în cap, spăcele, sfetere şi zadii
dinainte, brodate, cu colţi şi colorate.
IV.10.2 OBICEIURI SI TRADITII
Un aspect foarte important al istoriei sociale il reprezinta traditia,
obiceiurile,cutumele si legile stramosesti, pastrate prin viu grai , de-a lungul
secolelor.
De-a lungul timpului, au existat numeroase obiceiuri şi tradiţii specifice
zonei, cum ar fi: obiceiul sărbătoririi hramului bisericesc specific fiecărui sat în
parte, care s-a păstrat în timp şi care adună toţi fiii satului, prieteni, vecini şi rude;
obiceiuri din seara de Crăciun, “stropitul” fetelor , care se practică numai în această
zonă, a doua zi de Sfintele Paşti, etc., obiceiuri care an de an s-au estompat din cauza
modernismului vieţii citadine ce işi pune amprenta zi de zi asupra oamenilor şi
locurilor .
Obiceiuri din ‘’ roata vieţii.
BOTEZUL
Acest eveniment se desfăşura astfel: tatăl copilului, împreună cu naşii stăteau acasă
şi se omeneau. Naşele, împreună cu mama copilului plecau la biserică, după
terminarea ritualului de îmbrăcat a copilului, în care fiecare naşă contribuia cu un
anumit obiect vestimentar. Copilul astfel îmbracat, era luat şi dus la sfânta biserică
unde se făcea botezul în numele Domnului şi molidva mamei ( curăţirea trupească a
mamei după naştere, făcută de preot).
La întoarcerea de la biserică, odată cu intrarea în casă, naşele spuneau:’’Am dus un
păcătos şi v-am adus un creştin’’. În camera mare, era pregătită o masă cu:
clopoțele pentru glas,
creion – pentru scris
carte-a pentru învăţătură
scule pentru meserie
90
Copilul era aşezat peste aceste obiecte, iar primul dintre obiecte care era atins de
copil, era considerat o predestinaţie pentru viitoarea profesie a copilului( cântăreţ,
scriitor, învăţat şi meseriaş)
‘’COTUNEA’’ (ARMATA)
Băieţii care urmau să fie duşi în ‘’cotune’’(armată) organizau ‘’danţul răcanilor’’, unde
fete însoţite de mame, veneau cu coşarca plină de bunătăţi tradiţionale(pancove,
ciurigăi, plăcintă, horincă şi nelipsitul ‘’dhin’’). Fiecare fată îşi invita ‘’drăguţu’ ‘’ să
guste din coşarca ei, urmând să îşi făgăduiască dragoste veşnică, iar când băieţii plecau
cu valizele de lemn la gară, în Baia Mare, erau însoţiţi de lăutari şi alai de neamuri şi
prieteni
CĂSĂTORIA
Flăcăii, după terminarea stagiului militar, trebuiau să îşi aleagă o fată cu care să se
însoare şi să întemeieze o familie. La fata aleasă băiatul mergea împreună cu cei mai
buni şi credincioşi prieteni, cu o ‘’oiagă’’ de ‘’horincă’’, înstruţată cu flori şi panglică
tricoloră. Pentru a testa hărnicia fetei, băiatul apela la câteva ‘’şmecherii’’: scăpa un
obiect pe jos, lângă pat, iar când se apleca să îl ridice, verifica dintr-o privire curăţenia
de sub pat. Sau, aşeza pălăria pe dulap să vadă cât praf s-a adunat.
După ce se ‘’omeneau’’(cinsteau), cu horinca şi bunătăţile pe care le servea fata, băieţii
plecau spre casă, cel care urma să se însoare, rămânând în urmă cu fata la ‘’prag’’ şi
stabileau împreună dacă se vor căsători. Dacă fata era de acord, fixau o zi anume
pentru ‘’peţit’’. La peţit, mergea peţitorul (băiatul care urma să se căsătorească),
îmbrăcat în haine de sărbătoare şi însoţit de prietenii cei mai apropiaţi, cu oiaga de
horincă. La intrarea în casă, spuneau:
‘’ Să hii gazdă sănătoasă
Am văzut că ai fată frumoasă
Vreu s-o duc la mine-acasă.
De ‘mneta tii învoii
Dacă nu, tăt m-oi socoti
Şi muierea me’ a fi.’’
Se punea sticla cu băutura adusă de peţitori, iar gazda, aducea şi ea mâncăruri
(slănină, brânză, şuncă, tocană şi nelipsitul canceu cu dhin) şi băuturi tradiţionale,
ca semn că îi place peţitorul.
După ce se mânca şi bea, urma discuţia legată de zestre(câte fălci de pământ
avea, raţe, gâşte) se stabileau ‘’hleaburile’’(casa şi anexe )unde vor locui tinerii. Tot
91
atunci se stabilea data nunţii, locul şi alegerea naşilor de cununie, după avere şi rang
(poziţie socială). Viitoarea familie îşi alegea prietenii cei mai buni pentru a face
‘’palţău’’ – rudă înstruţată cu ştergură, batistă brodată şi panglica tricoloră. Acest
‘’palţău’’ era înstruţat la mireasă acasă de feciori cu drăguţele lor. Cu o săptămână
înainte de nuntă, feciorii cu ‘’oiagă’’ de ‘’horincă’’, cu ‘’palţău’’ şi taraful de
lăutari(vioară, gordonă şi contră), plecau pentru a chema satul la nuntă. Totodată se
confirma participarea la nuntă a celor invitaţi. În ziua nunţii se pregăteau mâncăruri
atât la mire acasă cât şi la mireasă, pentru neamurile fiecăruia, ca un bun rămas la
plecarea din casa părintească.
‘’Starostele’’ însoţit de două fete din sat şi lăutari, mergeau la casa mirelui cu
oiaga de horincă din care îi cinstesc pe părinţii mirelui, urmând apoi momentul în
care mirele îşi ia rămas bun, prin vocea starostelui, de la părinţi, astfel:
‘’ Rămas bun, măicuţa mea
Altu’ nu te-oi supăra,
Apă rece nu-I mai bea
Adusă de mâna mea.
Adio, soare şi lună,
Şi tu măicuţa mea cea bună,
Care o viaţă m-ai crescut,
În braţe tu m-ai ţinut
Şi binele mie mi-ai vrut.
De l-al casei tale prag,
De l-altău tăicuţă drag,
Care, când el te certa
cu lacrimi în ochi el o făcea
şi binele ţi-l vroia
de la grădina cu flori
de la fraţi de la surori,
de la struţi de lămâiţe,
de la fete fecioriţe
şi un struţ de busuioc,
să-ţi dea fericire şi mult noroc.’’
92
După ce se aşează la masă invitaţii, se servesc mâncăruri tradiţionale:
‘’leveşe’’(supă), ‘’boţ de curechi’’(sarmale), ‘’buraci cu carne’’ (piure cu carne) şi
‘’turte’’(prăjituri), ‘’pancove’’(gogoşi), ‘’ciurigăi’’, ‘’colac cu nucă’’(cozonac),
asortate cu ‘’horinca’’ şi ‘’dhinul’’. După servirea mesei, tot alaiul de nuntaşi, cu
mirele în frunte şi lăutarii, se duc la casa miresei, unde sunt întâmpinaţi de părinţii
miresei(‘’socri mici’’), cu ‘’horincă’’ şi două ‘’blide’’(farfurii) de
‘’coptături’’(prăjituri). Apoi, mirele, starostele, părinţii mirelui şi naşii, intră în casa
miresei, ceilalţi invitaţi şi lăutarii rămânând afară încingând un ‘’danţ’’.
Mirele ‘’ţucă’’(sărută) mireasa, ieşind împreună în ‘’odor’’(curte), unde
între timp s-a pregătit o masă cu ‘’oiaga de horincă’’ şi bunătăţi tradiţionale. Pe masă
se mai găseşte un ‘’canceu’’ cu un buchet de busuioc. Sunt chemaţi toţi nuntaşii,
mireasa este dusă de 2 feciori în faţamesei, unde, prin vocea starostelui, îşi ia rămas
bun de la cei dragi:
‘’ Cer senin şi fericire
Pace dulce şi iubire,
Peste această mândră casă
Şi pentru mândra mireasă
Ce stă aici după masă.
Mândră ca o împărăteasă
Că-I foarte frumoasă
Şi făcută, ca printr-un inel trecută,
Cu sprâncene subţirele
Ochi frumoşi ca două stele,
Gura, buze subţirele,
Mult aş vrea să fie-a mele.
Ia-ţi mireasă rămas bun
De la a ta casă
Căci te-ai grăbit la măritat
Ca floarea la scuturat.
Da’ floarea mai înfloreşte-odată,
Da’ tu nu mai eşti altu’ fată.
Ia-ţi tu acum rămas bun mireasă,
De la a ta casă,
93
De la soare, de la lună,
De la a ta măicuţă bună
Şi frumos îi mulţumeşte
Că frumos ea te-a ştiut creşte.
Nici în apă să nu cazi,
Nici în foc să nu te arzi,
De la al casei tale prag,
De la al tău tăicuţă drag,
Care, când el te certa,
Cu lacrimi o făcea şi al tău bine vroia.
Că soacra nu ţi-I mamă
Ca să-ţi ia lucru’ în samă
Nici nu te-a pune’ la cină
Ci te-a mustrta fără vină.
Că binele din fetie
Nu-I poet să-l poată scrie,
Nici ghicitori să-l ghicească
Dar nici nevasta să-l trăiască.
Că tăte drumurile ţi-s închise,
Numa’ două ţi-s deschise
La fântână, după apă
Şi la mă-ta câte-odată.
De la grădina cu flori,
De la fraţi, de la surori,
De la struţ de lămâiţă,
De la feciori şi fecioriţe,
De la struţ de busuioc,
De la feciorii din joc.
Ia şi un struţ de busuioc
Să-ţi dea Dumnezeu fericire şi mult noroc.
Urmează mersul la biserică. Mirele este însoţit de două fete, iar mireasa, în
spatele lui, însoţită de doi feciori. Naşii, socri, nuntaşii, lăutarii, merg în spatele
celor doi miri, cântând şi chiuind.
94
La biserică, mirii se apropie unul de altul, negociind care va face primul
pas, pentru a se hotărî cine va conduce familia. Apoi, se ‘’ţucă’’ (sărută) şi intră în
biserică und ese va oficia cununia religioasă. La ieşirea din biserică, naşii închină
cu sticla de ‘’horincă’’ înstruţată la preot şi invitaţi. De aici, tot alaiul se îndreaptă
spre casa mirelui, unde este pusă o masă în poartă cu un ‘’blid’’ de lut cu grâu, unul
cu apă şi un struţ de busuioc. Starostele urează tuturor bun venit şi aruncă cu grâu
spre miri, urându-le ‘’Să vă înmulţiţi ca grâul’’, îi stropeşte cu busuiocul cu apă,
urându-le ‘’ Viaţă limpede şi curată ca apa de izvor’’. Tot starostele este cel care
invită mirii şi naşii să se rotească în jurul mesei, prilej cu care să arunce cu grâu
strigând: ‘’pentru voi, nuntaşi este fericire, pentru mire şi mireasă este dragoste şi
iubire’’. După acest ritual, toţi se aşează din nou la masă, pentru a se mânca şi bea. În
timpul mesei, se anunţă darurile pentru miri: două oale, două lighene(castroane),
blide (farfurii), ţoluri(pături).
Se face ‘’dansul miresei’’, care constă în faptul că mireasa este luată de
mai multe fete, dansând cu ele, iar mirele, dansează cu feciorii, dansul feciorilor.
După terminarea dansului, miresei I se ia coroniţa de către naşe, care cântă
‘’Mireasă, cununa ta, sta-ua-n cui şi-a rugina, şi-amarnic îi lăcrima’’. După aceasta,
mirele aşează pe capul miresei ‘’zadia de nevastă’’( batic). Mireasa este luată de mai
multe femei şi se ‘’joacă’’ – ‘’danţul femeilor’’. Mirele o sărută, apoi mulţumesc
invitaţilor şi pleacă împreună acasă.
A doua zi după nuntă se face ‘’ospăţul nănaşilor’’, unde sunt invitaţi
nănaşii mirilor şi rudeniile. Servitul mesei o fac mirele şi mireasa. A treia zi, se
încarcă pe car, ‘’lădoiul’’ (lada de zestre), ‘’ credenţul’’(dulapul), masă, scaune,
‘’dricariul’’(duna), perini, ‘’ţoluri’’(pături), cergă şi alte obiecte casnice.
Acest obicei a fost descris de către Băban Gheorghe (starostele Musteaţă),
din satul Săsar, având în ‘’cariera’’ sa de staroste, un număr de 1236 de nunţi.
.IV.10.3 SPORT
Despre activitatea sportivă din comună nu se pot spune prea multe, dar totuşi
există echipe de fotbal în toate localitatile,care activeaza in ligile inferioare. In toate
95
localitatile sunt amenajate terenuri de fotbal ,cu toate utilităţile necesare, pentru
crearea unei zone favorabile dezvoltării sportive.
96
CAPITOLUL V METODICA PREDARII-INVATARII ISTORIEI
V.1ASPECTE METODICE PRIVIND PREDAREA ISTORIEI SI A ISTORIEI
LOCALE IN GIMNAZIU
Istoria locală este o realitate a şcolii româneşti din zilele noastre, este de
actualitate, dar este şi o necesitate. Este cea de lângă noi, din imediata vecinătate,
este cea căreia îi aparţinem, este cea care aşteaptă să fie descoperită şi valorificată.
Orice localitate îşi are istoria ei, are o vechime, o întindere în timp şi spaţiu,
are personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri. Este
rolul profesorului de istorie să le descopere, să încerce să le pună în valoare, să-i facă
pe elevi să le conştientizeze însemnătatea, să fie interesaţi şi mândri de comunitatea
locală. Numai cunoscând istoria locală ne cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai
buni, să apreciem valorile neamului, ne dezvoltăm spiritul patriotic.
Finalitatea istoriei ca disciplină şcolară constă în contribuţia pe care o aduce la
formarea culturii generale, la modelarea personalităţii elevilor, oferind suficiente
date pentru înţelegerea istorie contemporane. Mai mult decât orice altă ştiinţă şi
disciplină şcolară, istoria se remarcă prin aportul ei formativ dar şi prin
aplicabilitatea în toate domeniile vieţii cotidiene, de la politică la economie, de la
relaţii sociale la manifestări culturale.
A. D. Xenopol afirma, cu referire la rolul istoriei:
„ Istoria este singurul mijloc capabil să deştepte în sufletul nostru iubirea cea
sfântă de ţară, ea ne arată cum popoarele au fost mari când au ştiut să sacrifice
interesele pentru binele comun; tot istoria ne învaţă moralitatea, respectul
datoriei, puternica viaţă de familie ce sunt condiţiile înfloririi popoarelor. Ea ne
învaţă iarăşi că dreptatea este lega supremă şi că nici o faptă abătută de la
norma naturală de purtare nu rămâne fără a atrage pedeapsă după sine,
pedeapsă care constă în răul ce se produce din acea faptă însăşi şi se revarsă
asupra popoarelor ce au produs-o”. 971
In prezent, valorificarea formativă a istoriei are în vedere antrenarea gândirii,
apartenenţa la respectarea adevărului, la obiectivitate, spirit critic, participarea activă
97după Gh. Tanasă, Metodica predării/învăţării istoriei în şcoală, Iaşi, 1996, p. 19
97
şi conştientă la promovarea şi ocrotirea valorilor sociale, culturale, ce aparţin
individului, comunităţii şi umanităţii în egală măsură. Studierea istoriei îşi propune
ca să formeze competenţe, valori şi atitudini prin demersuri didactice care să indice
explicit apropierea conţinuturilor învăţării de practica învăţării eficiente.
Istoria prin esenţa sa are în vedere formarea la elevi a următoarelor valori şi
atitudini:
manifestarea curiozităţii şi a imaginaţiei în creearea şi rezolvarea unor situaţii;
dezvoltarea unei gândiri deschise, creative şi a unui spirit de obiectivitatea şi
imparţialitate;
dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune;
manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate;
dezvoltarea simţului estetic şi critic sau a construirii unor teorii;
formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode istorice în abordarea
unor situaţii
cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice;
formarea motivaţiei pentru studierea istoriei ca domeniu relevant pentru viaţă
socială şi profesională.
În România istoria este se studiază începând din clasa a IV-a şi până în clasa
a XII-a, fiecare ciclu de şcolaritate influenţănd în mod diferit modul de predare.
Manualele de istorie cuprind teme privind civilizaţia romanească şi universală din
toate epocile, în scopul lor de a înţelege cultura şi istoria romanească atât ca un tot,
cât şi ca un aspect al istoriei universale. In accepţiunea noastră considerăm însă că nu
este suficient, fiind necesar ca fiecare profesor să aibă posibilitatea realizării unui
curs de istorie locală, deoarece prin programele Ariei Curriculare “Om şi societate”
şi prin numărul minim de ore alocate disciplinei istorie, nu se pot studia
particularităţile locale, coordonate cu istoria naţională şi cea universală.
În contextul globalizării, al integrării europene şi a cosmopolitismului, un
curs de istorie locală ar contribui major la fundamentarea/refundamentarea
conştiinţei de sine, a identităţii, a apartenenţei dar şi la valorizarea propriei istorii, la
afirmarea personalităţii…
Adaptarea la cerinţele societăţii bazate pe cunoaştere solicită profesorilor să
regândească parcursul educaţional al tinerilor de azi, permiţându-le acestora să
exploreze noul, să rezolve probleme prin intermediul propriilor activităţi de
98
cercetare/investigare, să relaţioneze cu ceilalţi în diferite medii culturale şi sociale, să
exprime opinii/ păreri argumentate. Integrarea tehnologiilor informatice şi de
comunicare în procesul de predare-învăţare-evaluare a devenit o necesitate a zilelor
noastre. Ultimii ani au adus o adevărată revoluţie conceptuală în educaţie,
tehnologiile informaţiei şi comunicării devenind un mediu pentru învăţare în general,
pentru toate disciplinele din curriculumul şcolar.
Există încă discrepanţe privind accesul la tehnologie, însă trebuie să facem tot
posibilul pentru a le elimina, deoarece cunoştinţele, informaţiile şi mass-media îl vor
ajuta pe tânăr să participe în mod activ şi semnificativ în viaţa comunităţilor locale,
regionale şi naţionale şi să contribuie la interacţiunea armonioasă la nivel
internaţional. Atunci când un fenomen devine parte a procesului de socializare,
acesta devine inevitabil o preocupare pentru un număr semnificativ de instituţii
sociale, inclusiv educaţionale.
Dinamica noilor metode interactive de predare - învăţare a istoriei este
fundamental alta, elevul este învăţat cum să înveţe adaptînd mijloacele propuse la
propriile capacităţi şi abilităţi, este deprins mai degrabă să caute informaţia, folosind
algoritmi precişi, decît să reţină date şi evenimente într-o înşiruire cronologică
nesfârşită. Accentul se mută pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului,
adică de pe reţinerea de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de
competenţe, accentul cade asupra capacităţii elevilor de a folosi cunoştinţele în
situaţii reale, de a învăţa prin experimente şi proiecte.
Ceea ce propun specialiştii în metodică şi pedagogie modernă este să se treacă
de la viziunea în care procesele de predare, învăţare, evaluare sunt concepute ca
separate la aceea în care cele trei sunt integrate într-un tot unitar, şi se adaugă lor un
proces nou, şi anume cel de studiu (elevul învaţă nu doar la şcoală, ci şi acasă, în faţa
televizorului, la calculator, lecturând o revistă sau un ziar, ascultând un post de radio
on-line sau folosind un forum pentru a afla date despre o temă de interes personal).
Procesul educaţional îşi mută focalizarea de pe profesor şi transferul de informaţie,
pe elev, pe complexul de cunoştinţe şi înţelegere, competenţe şi atitudini.
Curriculum la decizia şcolii se constituie din pachete disciplinare opţionale
aprobate la nivel central, cât şi din pachete disciplinare opţionale constituite la
nivelul unităţii de învăţământ. Curriculum la decizia şcolii este stabilit de către
Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare în urma consultării elevilor şi a
părinţilor, şi ţinând cont de resursele umane şi materiale disponibile.
99
Istoria locală este o disciplină nouă, i se aloca ore de opţional. Este un
opţional întocmit în şcoală pentru care se realizează programă proprie şi suport de
curs.
Istoria locală trebuie raportată permanent la istoria naţională, la cea
universală, evenimentele trebuiesc corelate, stabilite conexiuni. Este cea care îl duce
pe elev de la apropiat la depărtat, de la abstract la concret. În cadrul opţionalului de
istorie locală elevii se transformă din receptori în emiţători, aduc informatii, uneori
direct de la sursă, îi face să fie mai activi, mai implicaţi în procesul de învăţământ.
În zilele noastre oferta educaţionala are rolul de a pune în valoare instituţiile
şcolare, de a veni în întâmpinarea elevului, de a aduce un element de noutate, de a
face şcolile să se diferenţieze între ele, de a fi mai atractive, de ai face pe copii şi
părinţi să înţeleagă că ele reprezintă cea mai bună variantă. Toate acestea se pot
realiza în special cu ajutorul Curriculumului la decizia şcolii. Scoala românească
actuală crează particularităţi de învăţare propriilor elevi, oferă şi alternative pe lângă
trunchiul comun.
Prin intermediul opţionalului, elevii nu numai că studiază istoria, ci se afla
chiar în mijlocul ei. Opţionalul corespunde foarte mult cerinţelor actuale ale
educaţiei în sensul că învăţământul este centrat pe elev, metodele folosite sunt active
şi interactive, mijloacele de învăţământ sunt diverse, formele de evaluare sunt
multiple, locaţiile pot fi variate. Sursele de documentare acoperă o gamă largă, elevii
au ocazia să vină în întâmpinarea informaţiei. Formează competente civice şi sociale,
promovează valori şi atitudini democratice. Activitatea profesorului se centrează pe
elev, pe ajutarea acestuia să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur
cunoaşterea.
Ca atare, nu informaţia este problema, ci modul cum e structurată ea, cum
ajunge un elev să-şi structureze cunoştinţele de care are nevoie. Profesorul este în
acest context un facilitator al cunoaşterii. Profesorul colaborează cu elevul la
formarea acestuia, găseşte împreună cele mai bune criterii şi metode pentru a-l
implica în demersul propriei formări, este deschis la schimbare, este receptiv la tot ce
este nou, acest lucru facilitînd schimbarea de mentalitate şi implicarea activă şi
responsabilă în formarea competenţelor necesare pentru viitor.
Relaţia profesor-elev este privită din perspectiva noilor roluri ale profesorului:
creator de curriculum, creator de situaţii de învăţare, consilier, moderator, partener,
evaluator.
100
Curriculumul la decizia şcolii este o actualitate, o realitate a şcolii
contemporane. Conform Legii 1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, în cadrul
Curriculumului naţional, disciplinele opţionale au o pondere de 20 % în planurile
cadru pentru învăţământul obligatoriu şi de 30 % în cele pentru liceu. Curriculumul
la decizia şcolii este şi o necesitate, o oportunitate pentru elevi şi părinţi de a studia
discipline noi, de a afla mai multe informaţii despre anumite domenii de interes. În
speţă, studierea istoriei locale este benefică pentru a ne cunoaşte trecutul, plaiurile
natale, acţiunile strabunilor- OAMENI, LOCURI, FAPTE.
Numai cunoscând trecutul oamenii pot înţelege prezentul şi pot anticipa
viitorul.
Cursul poate dezvolta sau, după caz, poate iniţia pe elevi în tehnica studiului
istoriei prin sursele „clasice”, scrise şi nescrise dar şi a studiului istoriei orale. Elevii
află care sunt mijloacele de investigaţie, cum se alcătuieşte un chestionar, cum se
realizează un interviu, cum se compară sursele şi, mai ales, cum se valorifică
informaţiile obţinute.
Cursul ar obliga pe profesorul coordonator şi pe elevi să valorifice/să
dezvolte aptitudini, competenţe, cunoştinţe dobândite în cadrul altor discipline
şcolare, pe care să le aplice într-un context nou,diferit.
Nu în ultimul rând, comunitatea însăşi ar putea fi beneficiara indirectă, prin
„produsele” generate în cadrul cursului, filme, fotografii, albume etc., ce ar
determina o regândire a politicii locale faţă de monumente, clădiri, obiective istorice,
culturale, turistice, în sensul revalorizării, promovării şi valorificării lor.
În formarea personalităţii elevului, ca orice disciplină de învăţământ ce
contribuie în funcţie de structura şi conţinutul ei, prin modalităţi şi căi specifice,
istoria trezeşte şi intensifică sentimente, „creează acele stări raţionale şi afective de
care are nevoie orice fiinţă umană pentru a trăi şi a-şi valida capacităţile creatoare în
conformitate cu cerinţele progresului şi cu interesele societăţii”97
Studiul Istoriei în gimnaziu urmăreşte dezvoltarea capacităţilor
elevilor de a formula şi rezolva situaţii pe baza relaţionării cunoştinţelor istorice cu
cele din diferite domenii, precum şi înzestrarea cu un set de competenţe, valori şi
atitudini menite să asigure o integrare profesională optimă. Istoria vizează atât latura
97 Nicolae Postolache, op cit p. 21
101
cognitivă cât şi cea raţional-afectivă contribuind la dezvoltarea cunoştinţelor din
toate sferele existenţei sociale, fiind un exemplu pentru prezent, o ştiinţă de sinteză,
componentă esenţială a culturii generale.
Istoria Chioarului, a unei parti din acesta sau a oricarei alte zone istorice
reprezintă istorii locale ,astfel că ele nu sunt prezente azi în studierea istoriei în
şcoală. Acest lucru este o greşeala , deoarece duce la nivelarea personalitaţi umane în
loc să arate unicitatea şi complexitatea ei. Istoriei îi revine un rol esenţial în formarea
personalităţii elevilor. Ea nu doar transmite un volum de cunoştinţe în informarea
elevilor asupra curgerii datelor sau a desfăşurării unor evenimente istorice ci are
rolul important de a forma capacităţi de interpretare, înţelegere şi acţiune..
Prin elementele istoriei locale înţelegem locuri ce evocă evenimente social
- politice privind trecutul şi prezentul localităţii şi împrejurimilor ei, în care se
desfăşoară activitatea didactică. Elementele de istorie locală se referă la dezvoltarea
societăţii omeneşti pe un teritoriu determinat începând cu cele mai îndepărtate timpuri
şi până în prezent. Îmbinarea elementelor de istorie locală cu faptele şi evenimentele
istorice, naţionale sau universale predate, este deosebit de importantă, deoarece
prezentarea izolată a acestora nu ar aduce plusul de valoare dorit.
Istoria locală are o veche tradiţie istoriografică, începând cu vechile cronici
tradiţionale ce ilustrau istoria unei localităţi sau a unui eveniment, la mărturii orale
transmise de la o generaţie la alta. Încă din primele clase elevii, prin intermediul
legendelor şi textelor cu caracter istoric, încep să cunoască trecutul istoric al localităţii
şi al neamului lor. Din acest motiv cunoaşterea istoriei locale reprezintă baza modului
prin care se poate ajunge la cunoaşterea faptelor istorice, o modalitate de dezvoltare a
gândirii critice şi a unei atitudini civice democratice, tolerante şi responsabile. Pentru a-şi
atinge scopul, elevii trebuie să participe activ în descoperirea elementelor de istorie
locală, practica demonstrând eficienţa instructiv-educativă a unor procedee metodice
precum: studierea ţinutului natal, din trecut şi din prezent, excursiile la locurile
istorice şi turismul, vizitele la muzee istorice, îngrijirea monumentelor istorice,
strângerea, selecţionarea şi clasarea obiectelor, organizarea muzeului istoric şcolar.
Lipsa istoriilor locale a zonelor tradiţionale din programa, este o greşeală de
neiertat, dar nu trebuie să ne mire deoarece chiar istoria, în ansamblul ei, este privită
ca o disciplină fără prea mare importanţă.
102
V.2 PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC
Pentru realizarea unui curs de istorie locală trebuie avute în vedere
următoarele obiective:98
Reactualizarea cunoştinţelor de istorie în raport cu realizările
istoriografiei româneşti şi universale
Selectarea unui conţinut istoric adecvat. Este firesc ca fiecare profesoror
să adune cât mai mult material local, dar acest material trebuie bine
selectat atunci când îl folosim la clasă.. Elementul local poate fi folosit
diferit pe parcursul unei lecţii, astfel poate fi punct de pornire în
formarea reprezentărilor şi noţiunilor istorice, poate fi integrat pe
parcursul lecţiei sau în fixarea cunoştinţelor. Se consideră că folosirea
elementelor de istorie locală în lecţie, în cercurile de istorie, în cadrul
unor excursii, vizite la muzee şi locuri istorice, prin prezentarea unor
expuneri prilejuite de comemorarea unor evenimente, organizarea de
expoziţii, muzee şcolare, oferă largi posibilităţi pentru cunoaşterea
temeinică a trecutului pentru trezirea interesului elevilor faţă de studiul
istoriei şi înarmarea lor cu tehnici de autoinstruire şi chiar cercetare,
pentru cultivarea unor alese virtuţi morale.
Structurarea conţinutului astfel încât să se poată face legătura cu istoria
naţională şi cea universală, dar să permită interdisciplinarea
Flexibilitatea conţinutului.
Reechilibrarea raportului formativ-informativ. Integrarea elementelor de
istorie locală în lecţii satisface în acelaşi timp şi obiectivele de ordin
informativ şi pe cele de ordin formativ. Sub aspect informativ îi ajută pe
elevi la însuşirea temeinică a cunoştinţelor, la înţelegerea fenomenului
studiat, la fundamentarea ştiinţifică a lecţiei. Sub aspect formativ,
elementele de istorie locala stimulează dezvoltarea spiritului de
observaţie, a gândirii, a imaginaţiei, la formarea aptitudinilor ştiinţifice
ale elevilor. De asemenea, contribuie la formarea însuşirilor morale
pozitive ale viitorului adult.
98 Ion Zainea op cit p.. 35
103
Accesibilitatea cunoştinţelor raportate la particularităţile de vârstă ale
elevilor
Istoria este un cuvânt de provenienţă grecească (ἱστορία-însemnând
cunoştinţe dobândite prin anchetă). Metodica predării istoriei este o trecere în revistă
a celor mai bune drumuri de comunicare ale ei, o punte de legătură între istoria
propriu zisă şi pedagogie şi nu în ultimul rând, un studiu sistematic al legităţilor
învăţării istorice. Se ştie că nu este uşor de găsit linia justă între istoria şcolară şi
istoria ca ştiinţa. În cadrul metodicii se pot da unele răspunsuri oricum parţiale la
întrebări de tipul: „ce”, „cât” şi mai ales „cum” să fie predate diversele capitole.
Principalele obiective ale învăţării istoriei în şcoală:
exersarea demersurilor şi acţiunilor civice democratice;
dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităţii lor de analiză şi sinteză, a intuitiei
siconducerii raţionamentelor,
înţelegerea şi abordarea surselor istorice;
Pentru interconectarea elementelor de istorie locală cu cele naţionale, trebuie să
se pornească de la obiectivele cadru ale ciclului de învăţământ, trecând prin
obiectivele de referinţă şi activităţile de învăţare, şi terminând cu obiectivele
operaţionale specifice fiecărei componente ale cursului.
Obiectivele pedagogice99 constituie o problemă cardinală în studierea istoriei,
stabilirea şi inventarierea lor fiind una din preocupările principale ale clasicilor
pedagogiei. Ele sunt alcătuite din componente terminale, bazate pe formarea la elevi
a unor cunoştinţe, concepte, judecăţi privitoare la valorile promovate de societate,
curiozităţi, atitudini, sentimente, convingeri, disponibilităţi de a utiliza adecvat şi
responsabil cunostinţele istorice la sfârsitul unei etape de învăţare. În predarea-
învăţarea istoriei distingem: obiective generale, obiective intermediare şi obiective
specifice. Ele trebuie adaptate la anumite principii fundamentale ale acţiunii
educative ce decurg din scopurile educaţiei:
civilizarea şi spiritualizarea prin cultură istorică;
prezentarea relaţiilor istorice la nivel local, naţional, regional, european şi
universal;
stabilirea cauzelor în prezentarea conţinuturilor;
stabilirea echilibrului între „particular” şi „general”;
99 Nicolae Postolache op cit p..16-18
104
stabilirea echilibrului dintre perspectiva istorică „verticală” şi cea „orizontală”;
accesibilitate a materialelor abordate, a tehnicilor de predare- învăţare-evaluare;
multiperspectivitatea, multiculturalitatea şi abordările pluraliste asupra predării
istoriei;
adaptabilitatea la fenomenele istorice contemporane;
creativitatea şi dezvoltarea gândirii critice;
diversitatea (materialelor, tehnicilor etc.);
flexibilitatea, deschiderea pentru formare şi dezvoltare.
Obiectivele generale vizează finalităţi, scopuri foarte largi, respectiv cunostinţe,
metode, strategii si atitudini ce corespund unor probleme majore ale disciplinei
istoriei şi care nu pot fi atinse atinse decât pe parcursul mai multor capitole din
Programa unui an sau chiar a mai multor ani şcolari. Obiectivele generale au un grad
mai mare de abstractizare şi sunt sistematice:
educarea unor cetăţeni responsabili, implicaţi activ în viaţa politică şi în
cultivarea respectului pentru diferenţele între popoare;
descoperirea şi promovarea valorilor fundamentale, precum: toleranţa,
înţelegerea reciprocă, pacifismul, drepturile omului şi democraţia;
dezvoltarea capacităţii de a analiza şi a interpreta informaţia istorică în mod
critic şi responsabil, pe calea dialogului, prin aflarea dovezilor istorice şi prin
dezbaterea deschisă a aspectelor controversate şi sensibile, care să aibă la bază
perspective multiple asupra istoriei;
afirmarea propriei identităţi, individuale şi colective, prin cunoaşterea moştenirii
istorice comune în aspectele sale locale, naţionale, regionale, europene şi
globale;
cultivarea şi încurajarea judecăţii morale
educarea respectului pentru drepturile omului;
dezvoltarea abilităţii de evaluare corectă a conflictelor
Obiectivele de referinţă formulate pentru cunoştinţele de istorie locală se vor
desprinde din obiectivele cadru şi urmăresc progresul în achiziţia de capacităţi şi
cunoştinţe în anul şcolar respectiv. Operaţionalizarea presupune condiţii didactice
care includ:
informaţii şi instrucţiuni;
instrumente oferite elevului;
105
restricţii în procesul instructiv-educativ, precum şi folosirea verbelor de acţiune:
identificaţi, alegeţi, enumeraţi, comparaţi, completaţi, descrieţi, clasificaţi
etc »100
Obiectivele operaţionale îndeplinesc anumite funcţii:
de anticipare- indică achiziţiile: cunostinţe, deprinderi, abilităţi;
de comunicare – obiectivele operaţionale comunicate elevilor înaintea lecţiei.
Atât elevii, cât şi profesorul cunosc rezultatele virtuale la finele secvenţei de
instruire;
de evaluare- respectiv normele (probele) în raport cu care se realizează
măsurarea progresului scolar şi nivelul de pregătire preconizat de programă.
de organizare şi reglare a procesului de învăţământ – feed-back-ul realizat în
cadrul evaluărilor dă măsura apropierii de obiective.
Strategia de operaţionalizare a obiectivelor (respectiv deducerea unor obiective
concrete din obiectivele generale şi transformarea acestora în sarcini, acţiuni pe
care trebuie să le realizeze elevul în procesul de predare-învăţare) o preconizează
profesorul prin Proiectul de lecţie.
Stabilirea corectă a unor obiective operaţionale determină finalitatea
procesului de predare-învăţare, fapt demonstrat de către elev prin dobândirea de noi
cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi.
Preconizand realizarea unui curs de istorie locală,deontologia profesionala
impune profesorului de istorie , respectarea catorva reguli obligatorii :
Să respecte raportul dintre istoria ca ştiinţă şi istoria ca obiect de învăţământ
Să integreze istoria locală în cea naţională şi universală
Să elaboreze conţinutul fiecărei lecţii în concordanţă cu obiectivele
informaţionale ale acesteia
Să respecte logica ştiintei istoriei şi cea didactică
Să organizeze conţinutul lectiei de istorie în viziune interdisciplinară
Să stabilească locul şi rostul lecţiei în ansamblul temei-capitolului-materiei
Să reactualizeze în permanenţă informaţiile dobândite de către elevi
Să încheie fiecare lecţie cu o concluzie, cu reliefarea unei idei fundamentale 101
100 Stefan Paun, op cit. p..72 101 Gh Tănasă, op cit. p. 23-24
106
Consideram ca un astfel de curs de istorie locală/zonala ar trebui sa
cuprinda, o tematica destul de cuprinzatoare, din care nu trebuie sa lipseasca unele
aspecte ,cum ar fi-
Relaţia dintre istoria locală, naţională şi universală
Elemente de geografie locală,relief, vegetatie ,fauna
Descoperiri arheologice în comuna mea si zona din jur
Biserica în comuna si in nordul Ţinutului Chioar
Dezvoltarea economică şi socială a norduluiŢării Chioarului în epoca modernă
timpurie
Obiceiuri şi tradiţii în Ţinutul Chioarului
Monumente de arhitectură din Ţara Chioarului
Personalitati locale
Pornind de la aceste teme propuse spre dezbatere, obiectivele de referinţă
specifice cursului de istorie locală/zonala ar fi :
Să identifice poziţia unor localităţi din Ţara Chioarului pe harta judeţului şi cea
a ţării
Să folosească informaţiile provenite din mai multe surse istorice
Să identifice multitudinea cauzelor unui eveniment istoric
Să exprime opinii despre personaje şi evenimente istorice
Să relateze experienţe rezultate din contactul cu diferite comunităţi
Să comenteze rolul oamenilor în evoluţia societăţii
Să utilizeze termenii de bază în situatii noi etc.
Pornind de la aceste obiective de referinţă, se pot propune următoarele
activităţi de învăţare :
Exerciţii de lucru cu harta
Dezbatere pe baza surselor istorice date
Formularea unor întrebări legate de vestigiile istorice din judeţ
Descrierea unor unelte şi obiceiuri locale legate de diferite evenimente
Dezbateri pornind de la problemele actuale ale comunităţii locale
Realizarea unor produse , de genul unor pliante, prezentari Power Point etc.
Succesul acestui curs va fi asigurat dacă profesor va aplica următoarele
principii didactice :
Principiul sistematizării şi a continuităţii
107
Principiul accesibilităţii
Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor
Principiul corelării cu viaţa
Evaluarea trebuie să fie corelată cu obiectivele de referinta specifice şi să
asigure evidenţierea progresului înregistrat de elev pe parcursul şi la finalul
demersului didactic. Astfel, proiectarea evaluării trebuie să răspundă întrebărilor:
� Când şi în ce scop evaluez.
� Ce tipuri de evaluare se corelează competenţelor specifice alese din programa
şcolară alese pentru unitatea de învăţare.
� Care sunt instrumentele de evaluare relevante pentru a măsura progresul
fiecărui elev.
� Cum vor fi folosite rezultatele evaluării de la finalul unităţii de învăţare în
activitatea didactică ulterioară.
V,3 RESURSE
Un alt element important în stabilirea activităţilor de învăţare sunt resursele.
Resursele cuprind acele elemente care asigură cadrul necesar pentru buna
desfăşurare a activităţilor de învăţare. Astfel, sunt precizate fişele de lucru, filme,
albume, hărţi, dicţionare, retroproiector, computer, numărul de ore alocate prin
planificarea calendaristică, tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor
de învăţare.
În activităţile lor de învăţare şi de predare, elevii şi profesorii găsesc un suport
extrem de eficient şi benefic în utilizarea calculatorului. Ca instrument tehnic de
lucru, acesta devine funcţional în măsura operaţionalizării potenţialităţilor cu care
este înzestrat. Ceea ce pentru elev este foarte important să conştientizeze
posibilităţile de exploatare ale acestuia, să fie îndrumat şi sprijinit
Internetul, definit ca reţea universală de calculatoare sau interconectare de
reţele (interconexion of networks), este resursă şi în acelaşi timp un excepţional
suport în activităţile de predare şi învăţare. 102
Şi aceasta, pentru că are o mare capacitate de:
102 Curs formare profesori, integrarea TIC in procesul educational, document electronic,2012
108
� a oferi oricărui elev sau profesor, din orice instituţie şcolară şi oricând, acces la
informaţii din toate domeniile de cunoaştere şi activitate
� a oferi acestora posibilităţi de documentare;
� obţinere de informaţii specifice şi la zi;
� multiplicare, extrem de mult pentru elevi, a ocaziilor de manifestare a imaginaţiei,
a creativităţii, a anticipării rezolutive, a exersării competenţelor comunicative ori a
celor de procesare a informaţiei.
Evident, şi cadrele didactice au datoria să conştientizeze permanent
multiplele facilităţi şi beneficii oferite de noile tehnologii în ceea priveşte:
� proiectarea activităţilor didactice (lecţiilor);
� adaptarea sau elaborarea de produse informatice specifice disciplinei istorie;
� diversificarea strategiilor didactice de integrare a acestora în desfăşurarea
procesului de învăţământ;
� dezvoltarea de relaţii interpersonale (empatie, încredere, înţelegere, parteneriat
etc.);
� evaluarea rezultatelor învăţării şi analiza evolutivă a elevilor;
� sprijinirea în activitatea managerială (planificarea timpului, realizarea orarului, a
calendarului de activităţi s.a. ).
Cele mai multe activităţi de învăţare sunt proiectate pornind de la sursele
istorice oferite de Internet, bibliotecile virtuale, filme, hărţi,obiecte etc. Cu toate
acestea, profesorul trebuie să nu neglijeze câteva aspecte esenţiale legate de
caracteristicile surselor istorice şi cele legate de multiperspectivitate.
Sursele istorice pot fi:
1 . Obiectele
Pot fi formulate întrebări precum:
� În ce scop au fost realizate?
� Cum s-au putut păstra?
� Ce categorii de informaţii sunt oferite de obiectul respectiv?
109
2 Jurnale, scrisori
Întrebările ce pot fi formulate sunt:
� În ce scop au fost redactate?
� Cum reflectă ele evenimentele?
� În ce măsură ne oferă ele informaţii despre autori, opera lor, epoca în care aceştia
au trăit?
3 Documente oficiale
Pot fi formulate întrebări precum:
� Sunt aceste documente publice sau secrete?
� Au fost ele supuse cenzurii?
4 .Ziare, reviste (în general periodice)
Întrebările ce pot fi formulate sunt:
� În ce măsură aceste surse reflectă opinii politice?
� Au autorii lor opţiuni politice clare?
5. Caricaturi, postere, afişe
Pot fi formulate întrebări precum:
� Ce orientare politică/civică exprimă acestea?
� Ce atitudini politice şi civice implică?
� Pot aceste surse să-i influenţeze pe oameni?
6. Fotografii
Întrebările ce pot fi formulate sunt:
� Constituie aceste surse materiale de propagandă ?
� Ce concluzii putem desprinde din fotografii?
� Sunt aceste surse uşor de falsificat?
� Ce ştiu despre data sursei?
� Ce ştiu despre autorul sursei?
� Ce ştiu despre mediul social, politic şi cultural în care a trăit autorul sursei?
� Cu ce scop a fost făcută fotografia şi cui îi este adresată?
� Ce îmi spune fotografia?
� Ce nu îmi spune fotografia?
� Cu ce alte surse pot compara sursa pe care o utilizez?
Sursele istorice pot fi utilizate în mod diferit în activităţile cu elevii:
110
� Câteva surse istorice pot fi folosite ca introducere la o nouă unitate de învăţare şi
pe care elevii le analizează la începutul activităţii.
� Organizarea unei activităţi pe grupe în care elevii să evalueze o gamă variată de
surse istorice ce se referă la aceeaşi temă sau care oferă răspunsuri la diferite
întrebări.
� Ofera elevilor o gamă variată de surse, obiecte, fotografii, afişe, documente,
memorii, etc., şi din care aceştia să selecteze sursele istorice necesare înţelegerii
temei respective.
� Ofera elevilor posibilitatea să identifice şi să strângă surse orale sau vizuale cu
privire la un aspect legat de localitatea natală, fotografii, inscripţii de pe
monumentele locale sau mărturii orale de la membrii în vârstă ai familiei lor, vecini.
� Pot fi incluse în cadrul testelor de evaluare şi temelor pentru acasă elemente care
să solicite o abordare bazată pe surse şi de pe poziţiile multiperspectivităţii.
� Organizarea unei activităţi pe grupe în care elevii să evalueze o gamă variată de
surse istorice ce se referă la aceeaşi temă sau care oferă răspunsuri la diferite
întrebări.
� Ofera elevilor o gamă variată de surse, obiecte, fotografii, afişe, documente,
memorii, etc., şi din care aceştia să selecteze sursele istorice necesare înţelegerii
temei respective.
� Se pot cere elevilor să identifice şi să strângă surse orale sau vizuale cu privire la
un aspect legat de localitatea natală, fotografii, inscripţii de pe monumentele locale
sau mărturii orale de la membrii în vârstă ai familiei lor, vecini.
. Includerea surselor istorice în proiectul unităţii la activităţile de învăţare
asigură şi multiperspectivitatea.
Multiperspectivitatea este importantă în activităţile de învăţare pentru că
există întotdeauna mai multe interpretări cu privire la un eveniment şi mai mulţi
actori ai istoriei, care au alcătuit mai multe mărturii asupra trecutului, ceea ce
conferă istoriei un grad de complexitate deosebită.
Practic elevii au la dispoziţie mai multe surse pentru deprinderea tainelor istoriei,
după cum urmează:
� familia; comunitatea; şcoala; prietenii; mass-media.
De cele mai multe ori importanţa istoriei învăţată în clasă este mult mai redusă
în comparaţie cu cea pe care elevul o cunoaşte în cadrul familiei. Orice elev deprinde
cel puţin două versiuni ale istoriei:
111
1. Analiza raţională a evenimentelor istorice realizată prin orele de istorie de pe
parcursul şcolarităţii
2. Atitudinea partizană însuşită, de obicei, în afara şcolii, mai precis în familie şi,
respectiv, în comunitate.
Pentru abordarea multiperspectivităţii, profesorul şi elevul deopotrivă trebuie
să ştie că:
� Nu există neapărat o variantă corectă cu privire la un eveniment istoric;
� Acelaşi eveniment istoric poate fi descris diferit, pornind de la punctul de vedere
al unui individ, care poate fi jurnalist, politician, producător de televiziune;
� Acelaşi eveniment/proces istoric poate fi interpretat diferit de la istoric la istoric;
� Toate relatările (părerile) cu privire la un eveniment sunt provizorii;
� Sursele istorice sunt arareori imparţiale;
� Pot exista persoane care deşi s-au aflat în acelaşi loc şi în acelaşi timp pot descrie
diferit evenimentul la care au participat;
Analiza unei mărturii/surse istorice referitoare la un eveniment/proces istoric este
necesar să se răspundă la câteva întrebări:
� Cine este persoana care a lăsat mărturia şi de ce a fost consemnată mărturia
respectivă?
� În ce măsură a cunoscut direct persoana respectivă evenimentul/procesul istoric
respectiv?
� Cât de repede, după evenimentul/procesul istoric, a fost consemnată mărturia
persoanei?
� Care a fost contextul istoric în care a fost consemnată mărturia?
Utilizarea multiperspectivităţii în analiza unei surse istorice în cadrul
activităţilor de învăţare impune câteva etape şi anume:
1. Descrierea
o Ce fel de sursă istorică este?
o Cine este autorul?
o În ce mod a participat autorul la evenimentele pe care le relatează?
o Când a fost alcătuită sursa?
112
o La cât timp de la evenimente a fost redactată sursa?
o Există vreun indiciu în cadrul sursei cu privire la destinatarul său?
o Există vreun indiciu în cadrul sursei cu privire la scopul său?
2. Interpretarea
o Dacă autorul sursei este necunoscut, putem afla ceva despre el din analiza sursei?
o Există în cadrul sursei indicii cu privire la modul în care autorul a obţinut
informaţiile pe care le prezintă?
o Formulează autorul sursei unele concluzii?
3. Legătura cu alte informaţii:
o Confirmă sau contrazic informaţiile obţinute din alte surse pe cele menţionate în
cadrul celei analizate?
4. Identificarea lipsurilor;
5. Identificarea de noi surse de informaţii.
În rândurile resurselor se mai înscriu:
- Internetul - luat aici ca sursă de informaţii şi de învăţare dirijată;
- prezentările PowerPoint;
- materialele multimedia;
- lecţiile/softurile AEL;
- posterele informative;
- cărţile electronice (eBooks);
- manualele digitale, atlase;
- dicţionarele digitale,
- determinatoare de botanică şi zoologie;
- enciclopedii de diferite tipuri;
- reţele e–mail;
- editor de diagrame/grafice;
- editor de expresii matematice, fizică, chimie, biologie;
- aplicaţii pentru procesarea textului; editoare muzicale
113
-monografia comunei
Prin noţiunea de elemente de istorie locală înţelegem atât urme materiale, cât
şi creaţii ce înfăţişează prin imagini artistice lupta, munca sau aspiraţiile fireşti ale
oamenilor. Astfel, într-un înţeles larg noţiunii de elemente de istorie locală, putem vorbi
de o mare varietate de material, ce poate fi utilizată în procesul de predare-învăţare a
istoriei locale.
Materialul narativ: “constă în relatări asupra unor evenimente istorice
complete, strânse de la persoane care au fost în mod nemijlocit martori la faptele istorice.
Cu trecerea vremii asemenea povestiri intră în folclorul local îmbogăţindu-l.
Materialul folcloric.” Pentru elementele sale viabile şi înaintate, folclorul
înfăţişează în imagini artistice - poezii şi cântece, proverbe şi zicători - nu numai
obiceiuri şi tradiţii , iubirea şi dragostea faţă de natura şi munca, ci şi modul de viaţă al
poporului în diferite etape istorice, faptele lui, precum şi concepţia lor despre lume şi
viaţă
Materialul beletristic. Literatura caracter istoric datorită conţinutului bogat în
valori naţionale şi morale exercită o mare influenţă asupra conştiinţei şi conduitei
elevilor, având o deosebită importanţă educativă.
Materialul arheologic: cuprinde unelte de muncă, arme, podoabe,
monede şi medaliile descoperite prin săpături; monumentelor arhitectonice (locuinţe,
aşezări, fortificaţii, morminte, construcţii publice) şi permite reconstituirea structurii,
felului de viaţă şi culturii societăţilor vechi.
Monumentele istorice: cuprind construcţii cu valoare istorică deosebită ce evocă
tradiţii sau istorice, sau evocă mari personalităţi culturale sau istorice.
Studiul monografic local oferă avantajul unei poziţii concrete şi descriptive,
zona circumscrisă cercetării poate fi studiată în singularitatea sa.
V.4 METODE DE PREDARE INVATARE
Formarea unor trăsături ale personalităţii elevilor (perseverenţă, tenacitate,
voinţă, răbdare, putere de sinteză, spirit de inventivitate, toleranţă) se realizează prin
metode specifice de predare a istoriei, metode condiţionate de personalitatea celui
care le aplică, de nivelul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii, de gradul de dezvoltare
al elevilor, de scopul urmărit şi de condiţiile în care sunt utilizate.
114
Metoda precizează “în ce fel”, “cum” anume trebuie să acţioneze profesorul
împreună cu elevii săi pentru a realiza obiectivele propuse la un nivel de performanţă
cât mai înalt.
Metoda reflectă caracterul procesual, demersul acţiunii didactice.
Profesorul – planifică, organizează, comunică, conduce, coordonează,
îndrumă, motivează, consiliază, controlează şi evaluează.
Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice.
Practica actuală a predării reflectă un pluralism de metode specifice
învăţării istoriei103:
brainstorming;
cabinetul de istorie;
excursia de interes istoric;
muzeul şcolar de istorie;
ştiu, vreau să ştiu, am învăţat.
Nu există o clasificare104 a metodelor de învăţământ unanim acceptate.
Numeroase criterii au intervenit în sistematizarea metodelor de comunicare şi
asimilare a cunoştinţelor:
din punct de vedere istoric putem vorbi de metode:
a) tradiţionale (clasice): expunerea, conversaţia, exerciţiul;
b) moderne: algoritmizarea, problematizarea, instruirea programată etc.
după gradul de participare a elevului:
a) informative: prelegerea, dezbaterea, observaţia, excursia, vizita,
conversaţia , demonstraţia, dialogul, comparaţia, explicaţia;
b) formative: învăţarea prin acţiune, învăţarea prin descoperire, studiul de
caz, jocul de rol, simulările, problematizarea, algoritmizarea (bazată pe
secvenţe operaţionale, stabile, construite dinainte), exerciţiul, instruirea
programată.
după gradul de angajare a elevului:
a) active: participative;
b) pasive: neparticipative
103 Gh. Tanasa op.cit, p.33 104 Nicolae Postolache op cit. p..28
115
după forma de organizare a clasei:
a) individuale;
b) în grupuri;
c) frontale;
d) combinate
după modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:
a) metodele algoritmice (bazate pe o construcţie anterioară): algoritmizarea,
instruirea programată, exerciţiul;
b) metodele euristice (bazate pe descoperirea şi rezolvarea de probleme):
explicaţia, povestirea, prelegerea, conversaţia, problematizarea,
descoperirea, demonstraţia, modelarea, observaţia independentă, lucrări
experimentale, practice şi aplicative, lucrul în grup etc.;
Profesorul trebuie să găsească cea mai adecvată formulă de îmbinare a
metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor de învăţământ şi a formelor de
organizare care să conducă la valorificarea optimă a potenţialului subiecţilor instruiţi.
Cele mai des folosite metode în predarea istoriei locale ar fi, în accepţiunea noastră :
expunerea, conversaţia, demonstraţia, învăţarea prin descoperire, comparaţia,lucrul
cu fise şi modelarea.,proiectul,referatul.
CONVERSAŢIA
Conversaţia, ca metodă didactică, este un dialog care se desfăşoară între
profesor şi elev, prin care se stimulează şi dirijează activitatea elevilor. Aceasta are
următoarele funcţii:
� de descoperire a noilor date şi informaţii, de dobândire de noi cunoştinţe
(euristică);
� de consolidare şi fixare (catehetică);
� de verificare şi control (de verificare)
Se recomandă înlocuirea întrebărilor care încep cu: “ce”,”cum”, “când”, cu
altele de tipul “explicaţi de ce…”, “ce s-ar întâmpla dacă…” etc.
Se utilizează astfel:
1) întrebări convergente îndeamnă la analiză, comparaţie, explicaţii, sinteze,etc
2) întrebări divergente exersează gândirea pe traiectorii inedite, originale
3) întrebări de evaluare elevii sunt solicitaţi să emită judecăţi proprii asupra
fenomenelor
116
întâlnite.
Prin această metodă se face un schimb permanent de idei între elev şi profesor.
Eficacitatea metodei conversaţiei consta în conceperea şi respectarea unor
condiţii a dialogului, a întrebărilor şi răspunsurilor. Întrebările trebuie să
îndeplinească anumite criterii:
alegerea în funcţie de situaţie a tipului celui mai potrivit de întrebări: retorice,
de gândire, repetitive, închise, deschise, înlănţuite, suplimentare;
să facă referire la materia predată, să fie clare, concise din punct de vedere
ştiinţific;
să stimuleze gândirea, spiritul critic şi creativitatea elevilor;
să fie complete, cuprinzătoare, complexe
să nu producă răspunsuri monosilabice;
să formeze la elevi capacitatea de a formula la rândul lor întrebări;
Cursul de istorie locală ar trebui să se bazeze pe metoda conversaţiei, şi
implicit pe comunicarea profesor-elev, dar şi elev-elev, deoarece este o metodă bună
prin care se pot clarifica anumite aspecte controversate din istoria locală şi nu
numai.
. De exemplu, la tema Uneltele şi obiceiurile locale, elevii vor fi învăţaţi
să realizeze un chestionar cu întrebări directe pe care să îl aplice părinţilor, bunicilor
sau localnicilor din zonă.
Demonstraţia
Demonstraţie este o metodă de predare-învăţare ce presupune existenţa a trei
componente:
ideea sau teza de demonstrat (teorema enunţată)
fundamentul demonstraţiei, faptele sau argumentele
procedeul prin care se demonstrează
În cadrul acestei metode, mesajul transmis către elev este cuprins într-un
obiect concret, o acţiune concretă sau substituite ale lor.
Există 5 forme de demonstraţie:
1) Demonstraţia cu obiecte
- sursa principală a informaţiei este un obiect natural, aflat dacă se poate încadrat în
contextul natural;
117
- este o metodă convingătoare, evidentă.
2) Demonstraţia cu acţiuni
- sursa principală este o acţiune arătată sau demonstrată de profesor (un experiment).
3) Demonstraţia cu substitute
- se pot utiliza planşe, tabele, hărţi, fotografii, diagrame, scheme, machete
tridimensionale.
4) Demonstraţia combinat - experiment + desen didactic
5) Demonstraţia cu mijloace tehnice
- mijloace audio, mijloace video, mijloace audio-vizuale
Un exemplu al folosirii acestei metode în cadrul lecţiilor de istorie locală, ar
putea fi o vizită la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare.Un alt exemplu
practic, pus in aplicare, a fost vizita unor cercetatori de la Muzeul de Istorie din Baia
Mare, care s-au costumat in daci si romani, avand echipament de razboi,
prezentandu-le elevilor functionalitatea acestora , precum si tehnici militare dacice si
romane(nov.2012, Scoala Lapusel).
DESCOPERIREA
Este utilizată pe scară largă, şi cu ajutorul ei, elevii, îndrumaţi de
profesor, descoperă (pe baza cunoştinţelor anterioare şi experienţei personale)
cunoştinţe noi. Pus în contact direct cu izvoarele istorice, manualul sau alte diverse
surse de informaţie, elevul descoperă faptele, fenomenele, procesele istorice, pe cât
posibil prin forţe proprii.
Există două forme de descoperiri; dacă ţinem cont de relaţia elev-profesor
1) independentă – desfăşurarea propriu zisă a descoperirii se realizează prin
activitatea
individuală a elevilor, profesorul supraveghind şi controlând procesul;
2) dirijată – profesorul conduce descoperirea prin sugestii, puncte de sprijin,
informaţii
suplimentare, întrebări ajutătoare, urmărind stabilirea soluţiei corecte
Această metodă îi ajută pe elevi “cum să înveţe”, îşi însuşesc diferite moduri
de rezolvare a problemelor, îşi structurează cunoştinţele
118
Expunerea
Povestirea este o formă de expunere cu caracter narativ şi descriptiv a
faptelor istorice, într-un mod clar, logic, accesibil, gradat, captivant, convingător,
expresiv, fără să se abată de la adevărul istoric.
Explicaţia este forma expunerii care reconstituie logic şi explică faptele
istorice, dezvăluindu-le pe baza unei argumentaţii deductive.
Prelegerea este o formă de expunere neîntreruptă, organizată şi sistematizată
a unei teme din programa de istorie, cu caracter mai amplu. In practica predării
istoriei se folosesc mai multe tipuri de prelegeri: sub formă de monolog (când sensul
informaţiei este unic, de la emiţător la receptor); prelegerea aplicată (expunerea pe
scurt a unor cunoştinţe teoretice de către profesor, după care urmează aplicaţii
practice); prelegerea dezbatere (se prezintă două sau mai multe teorii, urmate de
dezbatere pro şi contra, şi rezolvarea ipotezelor formulate) şi prelegerea cu oponent
(care presupune prezenţa celui de-al doilea cadru didactic sau a unui elev instruit în
acest sens).
LUCRUL CU FIŞE / MANUALUL
Lucrul cu fişe intensifică activitatea intelectuală individuală a elevilor, oferindu-
le
posibilitatea de a rezolva sarcina şcolară în ritm propriu.
Această sarcină şcolară poate fi de însuşire, sistematizare şi consolidare a
cunoştinţelor,
elevul analizând situaţia prezentată, caută soluţii, iar profesorul îndrumă şi apreciază
activitatea elevilor. Colaborarea elev-profesor este esenţială.
Lucrul cu manualul este o metodă prin care elevii sunt puşi în situaţia de a se
instrui cu
ajutorul manualului. 80% din elevi nu folosesc manualul sau dacă o fac, nu o fac
eficient.
Există tehnici de citire ce trebuie familiarizate elevilor:
� lectura explicativă (prin explicaţia sensului cuvintelor neînţelese);
� lectura selectivă (idei de bază);
� lectura de aprofundare;
119
� le � lectura problematizată;
� lectura de asimilare – pentru înţelegere;
� lectura exploratorie – punerea în temă;
� lectura dirijată şi autodirijată;
� lectura rapidă şi eficientă;
Alteori lecţia este studiată cu ajutorul manualului, când sub îndrumarea
profesorului
elevul face rezumate, esenţializează date, face grafice, diagrame, referate, proiecte
etc
MODELAREA
Modelarea este procedeul de studiere a fenomenelor din natură şi societate cu
ajutorul modelelor.
Modelul este un sistem material (real) sau ideal (logico-matematic) care reproduce
mai mult sau mai puţin fidel originalul, folosit cu scopul de a uşura descoperirea
unor proprietăţi ale originalului.
1) după natura lor, modelele pot fi:
a) materiale (reale)
- reproduc însuşiri, elemente componente ale obiectelor sau fenomenelor studiate
- păstrează asemănări evidente cu originalul şi prezintă un grad mic de abstractizare
b)ideale (logico-matematice)
- suport redau relaţii, structuri, legităţi, însuşiri şi se explică prin idei sau ecuaţii
matematice
- au grad mare de abstractizare
2) după rolul lor, modelele pot fi:
a) explicative - explică modul în care se petrece un fenomen;
b) predictive – ne dezvăluie ceea ce se întâmplă în legătură cu un anumit proces
sau fenomen;
3) după structura lor, modelele pot fi:
a) obiectuale – reproduc obiecte concrete
b) figurative – se bazează pe scheme, grafice ale unor obiecte sau fenomene
c) simbolice – sunt fenomene matematice care redau funcţionarea unor
dispozitive, desfăşurarea unor procese,
PROIECTUL. REFERATUL
120
Proiectul este modalitatea de instruire sau autoinstruire graţie căreia elevii
efectuează o cercetare îndreptată spre obiective practice şi finalizată într-un proiect.
Îmbină originalitatea, investigaţia ştiinţifică şi activitatea practică a elevului, găsind
finalităţi în viaţa cotidiană. Se poate realiza individual sau în grup.
Referatul este o abordare teoretica, un studiu asupra unei teme, cu utilizarea
unei
bibliografii.
Comparaţia
Comparaţia este metoda prin care profesorul şi elevii reconstituie împreună şi
explică faptele istorice, folosindu-se de asemănările şi deosebirile faptelor istorice pe
baza unor criterii ştiinţifice. Metoda are două tipuri:
a) Comparaţia concomitentă: ce constă în compararea în funcţie de diferite criterii
specifice a faptelor şi fenomenelor istorice asemănătoare care s-au produs în
aceeaşi perioadă, în condiţii istorice diferite
b) Comparaţia succesivă: ce constă în compararea progresivă a etapelor aceluiaşi
proces istoric sau a diferitelor noţiunilor de acelaşi fel care s-au succedat pe
scara timpului.
V.5 PROCEDEE.SARCINI DE INVATARE
Procedeele, respectiv nivelul de acţiune cu ajutorul căruia profesorul
împreună cu elevii realizează obiectivele propuse, sunt auxiliare metodei. Ele
reprezintă practici însoţite, după caz, de tehnici (o îmbinare a procedeelor didactice
cu mijloacele de învăţământ pentru realizarea obiectivelor propuse) şi mijloace
didactice pentru realizarea metodelor. Acestea din urmă sunt materialele ajutătoare
folosite de profesor în predare şi de elev la învăţare în scopul de a facilita dobândirea
cunostinţelor şi formarea deprinderilor.
In derularea cursului de istorie locala /zonala, un rol foarte important au-
Cabinetul de istorie- locul special amenajat pentru a oferi informaţii şi
cunostinţe fundamentale din domeniul istoriei pe cale vizuală şi auditivă în timpul
lecţiei. Cel mai frecvent este o sală de clasă, asemenea laboratoarelor de informatică,
fizică, chimie, etc în care se află dotările de bază necesare predării-învăţării istoriei:
planşe, atlase istorice, hărţi tematice, grafice, diagrame, fotografii, cataloage,
121
exponate tridimensionale şi plane cu subiecte libere pentru cercetare, bibliografii,
colecţii de periodice, filme, enciclopedii.
Muzeul este un lăcaş special pentru a reface, cu ajutorul exponatelor, plane
şi tridimensionale, viaţa şi activitatea unei personalităţi, colectivităţi, instituţii, a unui
domeniu, a unui popor.
Excursia este o altă metodă de apropiere şi abordare a conţinutului istoriei,
de a învăţa şi a gândi istoric cu ajutorul instrumentelor şi metodelor specifice
cercetării istorice.
În vederea formării diferitelor competenţe specifice se pot propune elevilor
diverse sarcini de învăţare. Gama acestora este extrem de cuprinzătoare şi de
nuanţată. De la sarcini generale la sarcini specifice; de la sarcini supravegheate direct
la sarcini nedirijate; de la sarcini de activităţi individuale, la sarcini de implicare în
activităţi de grup ori de microgrup, de cooperare sau de colaborare; de la sarcini de
cunoaştere, la sarcini acţionale/operaţionale; de la sarcini de atitudine şi sarcini de
evaluare, la sarcini de expresie, de creativitate; de la sarcini de învăţare în clasă, la
lecţie, la sarcini de învăţare acasă s. a. m. d.
În prezent există o evidentă preocupare de găsire a unor clasificări sau de
elaborare a unor taxonomii ale acestor sarcini. O atenţie deosebită este acordată
identificării şi ordonării sarcinilor cognitive, celor acţionale/operaţionale şi
atitudinale.
Cu titlu de exemplificare, în faţa elevilor se pot propune sarcini, de tipul
celor de domeniul cognitiv:
��informare, accesare, colectare de informaţii din mai multe surse;
��prelucrare a informaţiei; construcţie a cunoştinţelor noi; realizări de analize
critice, de sinteze, de analogii; de structurare logică a ideilor; de redare, elaborare,
formulare de argumentaţii;transformare a informaţiei în reprezentări grafice;
raportări critice la realitate;
��reactivare sau evocare a cunoştinţelor anterioare, necesare învăţării noi;
��retenţie, memorizare;
��căutare de răspunsuri deschise formulate în timpul lecţiei;
��identificare de probleme în cadrul subiectului explorat şi de găsire de soluţii
pentru acestea;
��exersare a abilităţii de rezolvare de probleme;
122
��explorare a realităţii, de investigaţie, căutare, descoperire, formulare de
ipoteze, experimentare, realizare de studii de caz;
��înţelegere şi interpretare;
��construcţie a sensului şi atribuire de semnificaţii;
��exersare a unor abilităţi transferabile, de învăţare interdisciplinară, de
extrapolare;
��exersare a dezvoltării unor abilităţi intelectuale etc.
Din domeniul activităţii practice–aplicative, pot să fie solicitate sarcini de:
��exersare a aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice în contexte noi,practice, în
rezolvarea unor probleme aplicative;
��învăţare pe bază de proiecte simple; de creaţie a unor produse ale învăţării,
care încorporează elemente de originalitate;
��exersare a unor abilităţi transformabile, de creaţie; de imaginare a unei
evoluţii, a unor noi trasee, a unor noi modalităţi de lucru;
��exersare a abilităţilor tehnice de utilizare a TIC;
��exersare a formării unor capacităţi practice, deprinderi,
priceperi,comportamente etc.
Din domeniul manifestării atitudinale, pot să fie solicitate sarcini de:
��evaluare, interpretare, judecare a unei situaţii, eveniment, fapt, proces,
activităţi;
��monitorizare a propriilor nevoi de învăţare, a demersului propriu de învăţare,
a propriilor rezultate şi reuşite;
��autocunoaştere şi reconstrucţie a demersului propriu de învăţare;
��obţinere a feedback-ului personal şi autoreglare a activităţii proprii;
��demonstrare a angajamentului faţă de învăţare;
��adoptare de decizii etc.
Modul de formulare a sarcinilor. Calitatea sarcinilor.
123
Formularea sarcinilor de lucru în clasă, la lecţie ori pentru acasă presupune
respectarea unor criterii de calitate şi anume:
��În primul rând este necesară conectarea sarcinii de învăţare la exigenţele
curriculumului, asigurarea coerenţei cu toate celelalte componente principale ale
procesului de învăţământ (obiective, exigenţe ale programei, ale conţinuturilor date,
metodele de predare/învăţare, formele de organizare al activităţii, context şi criteriile
de evaluare);
��Important este, apoi, ca sarcinile să fie fezabile, compatibile cu posibilităţile
reale de cunoaştere şi de acţiune ale subiecţilor, să fie pe măsura potenţialului lor
psihic şi fizic;
��Să aibă o evidentă notă de relevanţă, de autenticitate, în sensul exprimării
nevoilor şi intereselor de cunoaştere şi acţiune ale elevilor, să fie relevante pentru
experienţa lor anterioară de cunoaştere şi de viaţă; sarcinile de lucru trebuie mai ales
să antreneze nivele superioare de activitate intelectuală, să atingă un nivel elevat de
provocare cognitivă, de gândire creativă, de gândire critică; a unor procese cognitive
care să depăşească simpla înţelegere şi reţinere a informaţiei:
��Să suscite operaţii cognitive de care depinde profunzimea prelucrării
informaţiei: analize originale, conexiuni inedite, evaluări/aprecieri critice, structurări
ingenioase ale cunoştinţelor/ideilor, argumentaţii convingătoare în susţinerea
punctelor de vedere personale, a unor opinii, atitudini;
��Să solicite sinteze de informaţii provenite din surse diferite;
��Să susţină înţelegerea cunoştinţelor şi interpretări ale acestora din perspective
diferite, să promoveze abordările multidisciplinare si interdisciplinare;
��Să fie provocatoare, incitante, să îndemne la investigaţii, la căutări de
răspunsuri, de soluţii; să stimuleze exersarea capacităţii rezolutive, exersarea
aplicabilităţii cunoştinţelor, exersarea abilităţilor transferabile şi a celor
transformaţionale;
��Să fie formulate într-o manieră motivantă pentru a asigura o implicare
emoţională şi cognitivă a celor care învaţă (prin formulare de întrebări motivante,
includere a unor elemente de surpriză etc.);
��Să fie sustenabile prin resursele materiale şi resursele informaţionale avute la
îndemână; asocierea sarcinii cu resursele TIC trebuie să fie cât mai clară;
124
��Să favorizeze implicarea cu uşurinţă a elevului în sarcină şi asumarea
răspunderii acestuia pentru reuşita/nereuşita învăţării;
��Să inducă înclinaţie spre învăţarea împreună cu ceilalţi, spre învăţarea prin
cooperare sau colaborare s. a.
V. 6, EVALUAREA
In acest capitol al demersului nostru metodic , am ales sa prezentam cateva
exemple concrete, legate de secvente ale unor lectii apropiate de tematica cursului de
istorie locala/zonala,evaluare facuta . intr-un stil nou, cu ajutorul TIC.
Profesorul îşi exercită rolul de evaluator al aplicaţiei TIC realizată de către elevi,
pe baza unor criterii de evaluare clare şi obiective:
��validitatea ( corectitudinea informatiilor istorice,gradul în care aplicaţia TIC este
adecvată temei abordate);
��structura prezentării aplicaţiei TIC;
��calitatea argumentelor şi a informaţiilor prezentate;
��claritatea explicaţiilor;
��nivelul de complexitate al instrumentelor TIC folosite;
��pertinenţa răspunsurilor la întrebările elevilor şi profesorului enunţate în analiza
critică a aplicaţiei TIC.
Toate criteriile de evaluare trebuie să fie cunoscute de la început de către elevi.
Evaluarea activităţii de grup a elevilor se poate face prin acordarea unui calificativ /
notă echipei.
Avantaje:
a) Profesorul evaluează produsul final al activităţii echipei;
125
b) Membrii echipei au obligaţii şi responsabilităţi comune, ceea ce duce la
consolidarea spiritului de asociere;
c) Membrii echipei trebuie să coopereze şi să negocieze între ei pentru realizarea
produsului final, ceea ce duce la dezvoltarea abilităţilor de asociere.
Dezavantaj:
Profesorul nu evaluează în mod direct contribuţia fiecărui elev la realizarea
produsului final al echipei. Soluţia este ca profesorul să ceară echipei o structură a
activităţii şi contribuţiei fiecărui elev la activitatea echipei.
APLICAŢII TIC ÎN LECŢII DE ISTORIE PENTRU GIMNAZIU
(CLASELE V-VIII
Clasa a V-a – Exemplul 1
Unitatea de învăţare: Introducere în studiul istoriei
Conţinut: Omul şi mediul
Competenţa specifică:
Identificare şi clasificarea surselor istorice folosind instrumentele aplicaţiei Paint.
Organizarea şi descrierea activităţii:
Profesorul împarte elevii în grupe de câte 4 şi oferă fiecărei grupe câte un fişier
creat în aplicaţia Paint, care reprezintă izvoare istorice scrise şi izvoare istorice
nescrise (imagini sau termeni). Elevii primesc ca sarcină de lucru să marcheze cu
ajutorul unor instrumente ale aplicaţiei Paint zonele din imagine care corespund
izvoarelor istorice scrise şi respectiv nescrise. La sfârşitul activităţii câte un elev din
fiecare grupă prezintă clasei rezultatul, apoi elevii realizează cu ajutorul aplicaţiei
Paint o clasificare a tuturor izvoarelor întâlnite.
Timp de lucru: 20 minute (5 minute – identificarea izvoarelor istorice în echipă; 5
minute – prezentarea rezultatelor pe echipă; 10 minute – clasificarea tuturor
izvoarelor istorice).
Sugestii metodologice:
Profesorul recomandă elevilor ce instrumente ale aplicaţiei Paint să folosească
(exemplu: se poate utiliza instrumentul de forma Oval şi culoarea roşu pentru a
marca izvoarele scrise şi culoarea albastru pentru izvoarele nescrise). Pentru
clasificarea generală se poate împărţi suprafaţa de lucru în două, prin trasarea unei
126
linii verticale, apoi se poziţionează (folosind instrumentele de selectare, respectiv
decupare a imaginilor) toţi termenii (imaginile) corespunzători izvoarelor scrise în
dreapta liniei verticale şi termenii (imaginile) corespunzători izvoarelor nescrise în
stânga liniei verticale.
Metode şi tehnici didactice brainstorming, turul galeriei
Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, aplicaţia Paint
Evaluarea activităţii:
Activitate Punctaj
Identificarea corectă a izvoarelor
istorice
40 puncte
Marcarea zonelor din imagine care
corespund izvoarelor istorice scrise şi
respectiv nescrise, fără respectarea
caracteristicilor recomandate
10 puncte
Respectarea caracteristicilor de
marcare recomandate
30 puncte
Împărţirea responsabilităţilor în
echipă
10 puncte
Punctaj din oficiu 10 puncte
Total 100 puncte
Marcarea cu ajutorul instrumentului de forma Oval al aplicaţiei Paint a zonelor
de imagine corespunzătoare izvoarelor istorice scrise (roşu), respectiv nescrise
(albastru)
127
Clasificarea tuturor izvoarelor istorice
128
Clasa a VI-a – Exemplul 2
Unitatea de învăţare: Societatea feudală
Conţinutul: Societatea medievala în Europa si in Tarile Romane
Competenţa specifică:
Descrierea unui fapt istoric din Evul Mediu pe baza informaţiilor din surse istorice
de pe Internet, utilizând procesorul de texte Microsoft Word sau aplicaţia de
prezentarea PowerPoint.
Organizarea şi descrierea activităţii:
Grupele de elevi realizează un document în Microsoft Word sau o prezentare în
Microsoft PowerPoint despre anumite aspecte ale societăţii medievale (stări sociale,
ierarhie feudală, domeniu feudal etc), stabilite de profesor, căutând informaţii de
Internet, accesând site-uri recomandate de profesor. Profesorul stabileşte
dimensiunea documentului (număr de pagini) sau a prezentării (număr de slide-uri).
De asemenea, profesorul prezintă legislaţia în vigoare, cu privire la drepturile de
autor, cerând elevilor să o respecte. Elevii vor da pentru fiecare informaţie sau
imagine adresa paginii web sub forma unei bibliografii.
Grupele de elevi prezintă tema în faţa clasei în maxim 5 minute/echipă. Toţi elevii
completează fişe de lucru referitoare la societatea medievală, primite de la începutul
activităţii, realizându-se astfel un tur al galeriei.
Timp de lucru: o săptămână şi 30 minute pentru prezentare
Sugestii metodologice: Această sarcină de lucru pentru elevi se poate da înainte de
predarea lecţiei despre societatea medievală şi se poate folosi şi metoda Ştiu/Vreau să
ştiu/Am învăţat. Grupele de elevi au aflat, prin propria investigaţie, informaţii despre
un anumit aspect al societăţii medievale şi vor să afle informaţii despre celelalte
aspecte. Acestea sunt învăţate din prezentările celorlalte grupe.
Metode şi tehnici didactice se folosesc investigaţia, turul galeriei, Ştiu/Vreau să
ştiu/Am învăţat.
Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, Internet, procesorul de texte
Microsoft Word sau aplicaţia de prezentare Microsoft PowerPoint.
Evaluarea activităţii:
Activitate Punctaj
Selectarea şi descărcarea de pe 20 puncte
129
Internet a unor informaţii şi imagini
elocvente pentru realizarea temei
Respectarea limitei de spaţiu 10 puncte
Creativitatea în realizarea temei 10 puncte
Realizarea bibliografiei 10 puncte
Claritatea prezentării 10 puncte
Împărţirea responsabilităţilor în
echipă
10 puncte
Realizarea fişei de lucru finale 20 puncte
Punctaj din oficiu 10 puncte
Total 100 puncte
Prezentarea unui aspect al societăţii medievale prin utilizarea aplicaţiei de prezentare
Microsoft PowerPoint sauMicrosoft Word
Clasa a VI-a – Exemplul 3
130
Unitatea de învăţare: Cultura şi societatea în Evul Mediu
Conţinuturi: Literatura medievală. Arhitectura medievală
Competenţa specifică:
Realizarea în echipă prin asumarea unor responsabilităţi şi cunoaşterea normelor
privind drepturile de autor, a unui proiect prin folosirea aplicaţia de machetare din
pachetul Office, Microsoft Publisher şi a Internetului.
Organizarea şi descrierea activităţii:
Profesorul împarte clasa de elevi în grupe de 5-6 elevi, iar aceştia primesc ca sarcină
de lucru alcătuirea în echipă a unei mape istorice, utilizând şabloane din aplicaţia de
machetare Microsoft Publisher, care va conţine informaţii şi imagini descărcate de pe
Internet, accesând site-uri recomandate de profesor despre literatura, respectiv
arhitectura medievală, în diferite spaţii istorice. Produsele finale sunt prezentate de
gruplee de elevi, în cel mult 10 minute pentru fiecare grupă.
Timp de lucru: o săptămână şi 50 minute pentru prezentare
Sugestii metodologice: Profesorul indică elevilor adrese ale site-urilor de unde se
pot descărca imagini şi informaţii despre tema proiectului (structură, dimensiune,
număr maxim/minim de imagini descărcate de pe Internet). De asemenea, profesorul
prezintă legislaţia în vigoare, cu privire la drepturile de autor, cerând elevilor să o
respecte. Elevii vor da pentru fiecare informaţie sau imagine adresa paginii web sub
forma unei bibliografii.
Metode şi tehnici didactice proiectul, investigaţia, brainstorming
Instrumente TIC necesare în activitate: calculator, Internet, aplicaţia Microsoft
Publisher
Evaluarea activităţii:
Activitate Punctaj
Selectarea şi descărcarea de pe
Internet a unor informaţii şi imagini
elocvente pentru realizarea temei
20 puncte
Respectarea structurii proiectului 10 puncte
Respectarea limitei de spaţiu 10 puncte
Încadrarea în numărul de imagini
permis
10 puncte
131
Creativitatea în realizarea temei 10 puncte
Realizarea bibliografiei 10 puncte
Claritatea prezentării 10 puncte
Împărţirea responsabilităţilor în
echipă
10 puncte
Punctaj din oficiu 10 puncte
Total 100 puncte
Realizarea unei mape istorice prin utilizarea aplicaţiei Microsoft Publisher
Clasa a VIII-a – Exemplul 4
132
Unitatea de învăţare: România între democraţie şi autoritarism
Conţinutul: Monarhia şi partidele politice
Competenţa specifică:
Compararea informaţiilor din surse aflate pe Internet, referitoare la un aspect al
civilizaţiei româneşti în Epoca Modernă şi în secolul al XX-lea, în vederea
cunoaşterii unor puncte de vedere diferite.
Organizarea şi descrierea activităţii:
Elevii trebuie sa completeze cel puţin cinci fişe cu informaţii obţinute de pe diverse
site-uri recomandate despre câte un personaj istoric din epoca interbelică. Fişele de
personaj alcătuiesc portofoliul elevului pentru evaluarea unităţii de învăţare.
Portofoliile, în format electronic, se postează pe pagina web a clasei, rezultând o
bază de documentare pentru toţi elevii clasei. Fiecare elev va formula un punct de
vedere, folosind argumente istorice, referitor la activitatea/faptele a unui număr de
trei personaje istorice din baza de date formată astfel.
Fiecare elev trebuie să scrie o scrisoare, folosind procesorul de texte Microsoft Word,
către unul din personajele studiate, prin care să-şi exprime opinia referitor la
activitatea acestuia. Scrisoarea este postată pe pagina web a clasei.
Timp de lucru: o săptămână (cinci zile pentru realizarea şi postarea portofoliilor şi
două pentru tehnoredactarea şi postarea scrisorii).
Sugestii metodologice: Profesorul dă indicaţii asupra bibliografiei pe care elevii o
folosesc şi recomandă adrese ale site-urilor pentru surse suplimentare. Totodată,
atrage atenţia asupra conduitei la postarea comentariilor pe pagina web a clasei.
Pentru tehnoredactarea scrisorii, profesorul cere elevilor să respecte caracteristicile
unei scrisori (formule de adresare: încheiere, structură), dimensiunea marginilor
paginii, numărul de cuvinte, caracteristicile fontului, identarea paragrafelor.
Metode şi tehnici didactice investigaţia, portofoliul, turul galeriei
Instrumente TIC necesare în activitate: Internet; pagina web a clasei; procesorul
de texte Microsoft Word.
Evaluarea activităţii:
Activitate Punctaj
Selectarea informaţiilor pentru
realizarea fişei de personaj
10 puncte
Redactarea fişelor cu ajutorul 5x7 puncte
133
procesorului de texte – Microsoft
Word
Postarea portofoliului pe pagina web a
clasei
5 puncte
Pertinenţa şi argumentarea istorică a
opiniei formulate în scrisoarea către
personajul istoric
15 puncte
Respectarea normelor de redactare a
unei scrisori
5 puncte
Respectarea caracteristicilor de
tehnoredactare a textului şi aşezarea
în pagină
5 puncte
Postarea scrisorii pe pagina web a
clasei
5 puncte
Respectarea limitei de timp -
portofoliu
5 puncte
Respectarea limitei de timp - scrisoare 5 puncte
Punctaj din oficiu 10 puncte
Total 100 puncte
FIŞĂ DE PERSONAJ DIN PERIOADA INTERBELICĂ
Nume: Majestatea Sa Ferdinand I, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von
Hohenzollern-Sigmaringen
A trăit între: 24 august 1865- 20 iulie 1927
Funcţia/profesia: Rege al României, Principe al României, Principe de
Hohenzollern-Sigmaringen.
134
Pentru ce este cunoscut?
A condus România în timpul participării ţării noastre la Primul Război Mondial;
În timpul său au fost înfăptuite: Marea Unire, votul universal, reforma agrară,
Constituţia din 1923 etc.
I s-a reproşat influenţa exercitată asupra sa de către Ionel Brătianu, liderul Partidului
Naţional Liberal.
Cum a influenţat cursul istoriei?
Societatea românească a păşit pe calea democraţiei. Este primul rege al tuturor
românilor.
De ce am ales acest personaj istoric?
L-am ales pe regele Ferdinand I pentru că …….
Enumeră site-urile consultate:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei
135
CONCLUZII
Finalizarea acestui studiu monografic, completat de o lucrare metodica,
prin care analizez oportunitatea unui curs de istorie locala/zonala, reprezinta un mic
pas pe calea cunoasterii trecutului comunitatii in care profesez.
In etapa documentarii si strangerii informatiei necesare redactarii lucrarii, am
constientizat pe de o parte , importanta demersului stiintific, dar si lipsa sau lacunele
din unele domenii , oferite de documentele cercetate. De aceea, consider ca aceasta
monografie este una perfectibila in timp, sarcina pe care mi-o asum.
.Pe de alta parte, consider ca aceasta lucrare si-a atins scopul pe care mi l-amm
propus la inceputul realizarii ei, acela de a stabili o baza stiintifica necesara unei
monografii, si de a intocmi o baza, un punct de pornire, pentru realizarea unui curs
de istorie locala, care sa fie predat in cadrul scolii din comuna Recea.
În planul de învăţământ, Istoria României deţine un loc important şi constituie
un criteriu esenţial în aprecierea măsurii în care şcoala este orientată în spiritul
modern şi răspunde cerinţelor actuale şi de perspectivă ale dezvoltării personalităţii
tinerilor. Prin prezenta lucrare susţinem necesitatea extinderii prezentului curriculum
de istorie, adăugând o flexibilitate numărului de ore, astfel încât în plus faţă de
trunchiul comun, fiecare profesor de istorie să aiba posibilitatea alocării unui număr
de ore în scopul studierii istoriei locale. Cercetarea istoriei locale împreună cu elevii
permite îmbogăţirea şi armonizarea bagajului de cunoştinţe, de aceea considerăm ca
fiind necesară constituirea unei discipline opţionale la clasele V-VIII, « Istorie
locală », care să faciliteze atât învăţarea cât şi cercertarea elementelor de bază
referitoare la mediu istoric local.
Adaptarea la cerinţele societăţii bazate pe cunoaştere, solicită profesorilor să
regândească parcursul educaţional al tinerilor de azi, permiţându-le acestora să
exploreze noul, să rezolve probleme prin intermediul propriilor activităţi de
cercetare/investigare, să relaţioneze cu ceilalţi în diferite medii culturale şi sociale, să
exprime opinii/ păreri argumentate.
În zilele noastre oferta educaţionala are rolul de a pune în valoare instituţiile
şcolare, de a veni în întâmpinarea elevului, de a aduce un element de noutate, de a face
136
şcolile să se diferenţieze între ele, de a fi mai atractive, de ai face pe copii şi părinţi să
înţeleagă că ele reprezintă cea mai bună variantă.
Ca profesori de istorie suntem nevoiţi deseori să facem apel la fapte ale istoriei
locale, pentru ca prin exemplul concret al consecinţelor unui eveniment sau proces
istoric, să putem generaliza, fără riscul de a ignora particularităţile. De aceea insistăm
asupra importanţei cunoaşterii istoriei locale şi studiul ei la clasele gimnaziale, în
cadrul orelor de istorie, sau separat ca materie opţională.
137
BIBLIOGRAFIE
. IZVOARE ISTORICE
1. Anonymus – Cronica notarului Anonymus. Faptele ungurilor (traducere de pe
fotocopia
originalului de la Viena), Paul Lazăr Tonciulescu, Bucureşti, ed. Miracol, 1996;
2. (Anonymus – Faptele ungurilor (Gesta Hungarorum), în G.Popa-Lisseanu, Izvoarele
istoriei Românilor, I, Bucureşti, 1934;)
3. Arhiva RAR – Inst.V.P. – Arhiva Repertoriului Arheologic al României a Institutului
de Arheologie “Vasile Pârvan”, index de locuiri digitalizat realizat de C.I.M.E.C. pentru
judeţul Maramureş şi Sălaj
4Conscriptia nobililor de pe domeniul Chioar din 1651, la Arhiva Maghiara de Stat,
Budapesta, Fond Conventul de Cluj Manastur, Urbarii,f.410-490
5. DC – Dio Cassius, Istoria Romana, III, Bucureşti, 1985;
6 Iordanes – Getica, Iordanes, Getica, Despre originea şi faptele geţilor, editura
Miracol,Bucureşti, 2001;
7 Izvoare I – Izvoare privind Istoria României, I, Bucureşti, 1964;
8 Orac. Sybil – Oracolele Sibiline XII, 180- în Izvoare I, p.705, nota 198;
9.Urbariul satelor Lapusel si altele,1 feb.1614,la Arhivele de Stat Maghiare, Budapesta,
Urbarii si Conscriptii,(E156),fasc.16,nr.19,f.34-37
10.Urbariul domeniului Chioar,1691, in Arhiva Fiscala Transilvana,DVII,fasc.478E, la
Arhivele Statului Budapesta,Urbariul posesiunilor fiscale din Districtul
Chioar,1694,1696, in Fond Teleki de Satulung, nr.75,la Dir. Cluj a Arhivelor Nationale.
LUCRARI GENERALE
1. Albu N.-Istoria scolilor romanesti din Transilvania intre1800 si 1867,Bucuresti,1971
2. Albu N.-Istoria invatamantului din Transilvaniapana la 1800,Editura Tipografiei
Lumina, Blaj ,1994
3. Bader 1978 – T.Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, cultura
pretracică şi tracică, Bucureşti, 1978;
4 Bănăţeanu 1969 – Tancred Bănăţeanu, Arta populară din nordul Transilvaniei,
BaiaMare, 1969;
5 . Bichir 1997 – Gh.Bichir, Die freien Daker imm Norden Dakiens. Dacii liberi din
nordul provinciei Dacia, în Acta MP, Zalău, XXI, 1997, p.785-800;
138
6 Bobînă 2009 – B.Bobînă, Stadiul actual al cercetărilor arheologice privind neoliticul
din nord-vestul României (judeţul Maramureş), în Marmaţia 9/1, 2009, p.7-21;
7.Câmpeanu, Remus Elitele româneşti din Transilvania veacului XVIII, ed. Presa
Universitară Clujană, Cluj 2008
8. Chirilă, Socolan 1971 – E.Chirilă, A.Socolan, Tezaure şi descoperiri monetare din
colecţia muzeului judeţean Maramureş, Baia Mare, 1971;
9 . Ciocan 2006 – Janeta Ciocan, Portul popular din Ţara Chioarului, Baia Mare,
2006;
10. Cosma 2000 – Fortificaţii din sec. X-XI din vestul şi nord-vestul României.
Consideraţii privind studiul actual al cercetărilor, Acta MP, XXIII, 2000, Vol.I, p.453-
498;
11. Cosma 2002 – C.Cosma, Vestul şi nord-vestul României în sec. VIII-X d.Hr., Cluj
Napoca, 2002;
12. Cosma 2004 – C. Cosma, Centru politic şi periferie. Statutul poltic al vestului şi
NV României în sec. IX-X d.Hr, în Centru şi Periferie, Bistriţa, 2004, p.94-111;
13. Csoma Gh.-Baia mare,670,Suprema Tarie a orasuluiEditura Helvetica,Baia
Mare,1999
14. Csoma Gh.-Baia mare,670,Veacuri peste timp,Editura Helvetica, Baia Mare, 2000
15. Daicoviciu 1968 a – C.Daicoviciu, Romanizarea Daciei, în Apulum 7, 1968, p.261-
271;
16. Daicoviciu 1968 b – C.Daicoviciu, Originea poporului roman după cele mai noi
cercetări, în Unitate şi continuitate în istoria poporului roman sub redacţia
prof.univ.D.Berciu,Bucureşti, 1968;
17. Daicoviciu C. 1970 – C.Daicoviciu, Dacica, Cluj Napoca, 1970;
18. Diaconu 1986 – Gh.Diaconu, Dacii din nord-vest în epoca romană. Carpii în
interiorul arcului carpatic, în SCIVA, 37, 1986, p.296-308;
19. Dumitraşcu 1977 – S.Dumitraşcu, Dacii liberi din vestul şi nord-vestul României
(sec. IIIV e.n.), în Crisia, VII, 1977, p.65-76;
20. Dumitraşcu 1978 a – S.Dumitraşcu, Ceramica românească descoperită în Crişana
(sec.VIII-XI) în Crisia, 8, 1978, p.51-111;
21.. Dumitraşcu 1993 – S.Dumitraşcu, Dacia apuseană; Teritoriul dacilor liberi din
vestul şi nord-vestul României în vremea Daciei romane, Oradea, 1993;
139
22.. Dumitraşcu, Sfrengeu 2006 – S.Dumitraşcu, Fl.Sfrengeu, Relaţiile interetnice în
Dacia Occidentală în secolele IV-VI, în Relaţii interetnice în spaţiul românesc.
Populaţii şi grupuri entice (sec.II î.Hr.-V d.Hr), coordonatori I.M.Ţiplic, S.I.Purece,
Bibliotheca Septemcastensis XXI, Alba Iulia, 2006, p.195-217;
23. Enciclopedia 1994-2000 – Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei vechi a României
(coord.C.Preda), vol.I-III, 1994-2000, vol.I 1994, vol.II 1996, vol.III 2000;
24. Filipaşcu 1997 – A.Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Baia Mare, 1997;
25.. Gindele 2000-2004 – R.Gindele, Probleme privind ceramica dacică şi germanică
din aşezările din nord-vestul României, în St.Com.SM, XVII-XXI/I, 2000-2004, p.71-
88;
26. Gindele 2005 – Studiul cercetărilor din epoca romană şi prima epocă a migraţiilor
din Bazinul Tisei Superioare, în St.ComSM, Satu Mare, XXII/I, 2005, p.117-148;
27. Glodariu 1982 – I.Glodariu, Sistemul defensive al statului dac şi întinderea
provinciei Dacia, în Acta Musei Napocensis, 19, 1982, p.23-38;
28. Gudea 1999-2000 – N.Gudea, Noţiunea de limes: frontieră sau concepţie de
apărare? Câteva reflecţii în legătură cu o carte recent apărută, în Eph.Nap.,IX-X, 1999-
2000,p.209-230;
29. Han, Nicoleta Ţara Chioarului, Viaţa bisericească şi naţională între 1848-
1918, Teză de doctorat, UBB Cluj Napoca 2011
30. Horedt 1958 – K.Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII,
Bucureşti, 1958;
31. Hossu 1984 – V.Hossu, Voievozii din Chioar în secolele XIV şi XV, în Acta MP,
VIII,1984, p.257-264;
32 Hossu 1985 a – V.Hossu, Începuturile “Cetăţii de piatră” (Chioar) din pădurea
Sălajului,în Acta MP, IX, 1985, p.279-284;
33. Hossu 1985 b – V.Hossu, Constituirea domeniului “Cetăţii de piatră”(Chioar) şi
raporturile sale cu “pădurile” Sălaj, Finteuş, Chechiş şi Asdud, în Acta MP, 1985,
p.285-292;
34. Hossu 1986 – V.Hossu, Penetraţia feudal maghiară în regiunea dintre Someş şi M-
ţii Gutâi, în Acta MP, X, 1986, p.217-222;
35. Hossu 2003 – V.Hossu, Nobilimea Chioarului, Baia Mare, 2003;
Hossu V.-Elita Chioarului,Editura Napoca Star,Cluj Napoca2011
Hossu V. –Maramures-pecete de tara,Cluj Napoca, 1998
140
36. Iosipescu 1979-1981 – S.Iosipescu, Constatări de istorie militară medieval în
bazinulSomeşului mijlociu, în Marmaţia 5-6, 1979-1981, p.162-166;
37. Iosipescu 2000 – S.Iosipescu, Ţări româneşti medieval: Lăpuş şi Chioar, în Pro
Unione,III, nr.1-2 (5-6), 2000, p.9-12;
38. Iosipescu et alii 1979 – S.Iosipescu, V.Ursu, T.Ursu şi colaboratorii, Raport
preliminar decercetare arheologică la Cetatea Chioar, în MCA, XIII, 1979, p.337-340;
39. Iosipescu et alii 1983 – S.Iosipescu, V.Ursu, T.Ursu şi colaboratorii,
Cercetărilearheologice la Cetatea de Piatră (Chioar), în MCA, XX,1983, p.474-483;
40 Istoria României 1960-1961 – Istoria României vol.I-II, 1960-1961;
41 Istoria Românilor 2001 – Istoria Românilor, vol.II Daco-romani,
romanici,alogeni,Bucureşti, 2001;
42.. Kacsó 1972 – C. Kacsó, Contribuţii la problema începuturilor epocii bronzului în
nordvestulRomâniei, în Studii şi cercetări de istorie veche, 23, 1972, p.31-44;
43. Kacsó 1977 – C.Kacsó, Contribuţii la cunoaşterea metalurgiei cuprului şi
bronzului în nord-vestul României, în Apulum, 15, 1977, p.131-154;
44. Kacsó 1980 – C.Kacsó, Descoperiri din epoca bronzului în depresiunea Sălajului,
în Acta Musei Porolissensis, 4, 1980, p.38-46;
45. Kacsó 2003 a – C.Kacsó, Contribuţii la topografia arheologica a Depresiunii
Lapuşului.Descoperirile de la Suciu de Sus şi împrejurimi, în Revista Bistriţei 17,
2003, p.45-54;
46.. Kacsó 2003 b – C.Kacsó, Noi descoperiri Suciu de Sus şi Lăpuş în nordul
Transilvaniei,în Marmaţia 7/1, 2003, p.105-181;
47. Kacsó 2003 c – C.Kacsó, Descoperiri arheologice şi numismatice în zona Şişeşti
Vatră Străbună, ed. I, 17.08.2002, Baia Mare, 2003, p.56-61;
48. Kacsó 2004 a – C.Kacsó, Mărturii arheologice, Baia Mare 2004;
49. Kacsó 2004 b – C.Kacsó, Pledoarie pentru un corpus al descoperirilor de metale din
epoca bronzului în nordul Transilvaniei, în centru şi periferie – Lucrările
colocviuluinaţional Bistriţa, 2004, Cluj-Napoca, p.17-21;
50. Kacsó 2005 – C.Kacsó, Expoziţia “Comori ale epocii bronzului din nordul
Transilvaniei”la Muzeul de Arheologie şi Istorie din Baia Mare, în Marmaţia 8/1, 2005,
p.421-451;
51. Kacsó 2007 – C.Kacsó, Descoperiri de bronzuri din nordul Transilvaniei (I).
Colecţia Ferenc Floth, Baia Mare, 2007;
141
52.Ceramică ştampilată din regiunea Tisei Superioare, în Acta MP, Zalău, XXI, 1997,
p.801-832;
53. Lazin 1995 – Gh.Lazin, O categorie aparte a ceramicii din sec. III-IV d. Hr.
Descoperită în nord-vestul României, în Revista Bistriţei, IX, 1995, p.145-148;
54. Macrea 1964 – M.Macrea, Dacii liberi în epoca romană, în Apulum VII, 1,
1964,p.171-200;
55.. Macrea 1969 – M.Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969;
56. Madgearu 1996 – Al.Madgearu, “Gesta Hungarorum” despre prima pătrundere a
ungurilor în Banat, în Revista istorică, VII, nr.1-2, p.5-22, 1996;
57.. Madgearu 2001 – Al.Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, ClujNapoca,
2001;
58.. Matei, Stanciu 2000 – Al.V.Matei, I.Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec.II-
IVd.Hr.) în spaţiul nord-vestic al României, Zalău-Cluj-Napoca 2000;
;
59. Mihalyi 1900 – I.Mihalyi de Apşa, Diplome maramureşene din secolele XIV-
XV,Sighetul Marmaţiei, 1900;
60. Mihali N.-Scoala in Maramures, istorii si portrete,Editura Casei corpului Didactic,
,,Maria Montesori,Baia Mare,2012;
61. Opreanu 1994 a – C.H.Opreanu, Misiunile beneficiarilor consulari pe limes-ul de
nord al Daciei în secolul al III-lea d.Hr., în Acta MN, 31, 1994, p.69-78;
62. Opreanu 1994 b – C.H.Opreanu, Neamurile barbare de la frontierele Daciei romane
şi relaţiile lor politico-diplomatice cu Imperiul, în Eph.Nap., 4, 1994, Cluj Napoca,
p.193-220;
63 Opreanu 1998 – C.H.Opreanu, Criza militară şi politică de la Dunărea de jos din
anii 117-119 d.Hr. Urmări asupra relaţiilor dintre Dacia şi Lumea barbară, în
Eph.Nap.,VIII, 1998, p.61-80;
64. Opreanu 2002 – C.Opreanu, Sfârşitul culturii Sântana de Mureş în Transilvania:
cultura “Sfântu Gheorghe” sau orizontul Post-Cerneahovian, în EphNap. XII, 2002,
p.171-181;
65. Pârvan 1982 – V.Pârvan, Getica, o protoistorie a Daciei (reeditată de
RaduFlorescu), Bucureşti, 1982;
66. Pascu 1971-1989 – Şt.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj-Napoca, vol.I-
IV;1971-1989;
142
67.Paun, Stefan - Didactica istoriei, Ed. Universităţii Bucureşti, Bucuresti 2007
68. Platon, Gheorghe - Necesitatea şi demnitatea istoriei, ed. Timpul, Iaşi 1984
69.Postolache, Nicolae - Didactica Istoriei, ed. Fundaţiei „Romînia de mâine”,
Bucureşti 2008
70. Pop D. 2005 – D.Pop, Câteva consideraţii privind stadiul cercetării culturii Suciude
Sus şi a grupului Lăpuş, în Studii şi comunicări Satu Mare, 22/1, 2005, p.61-92;
;
71.. Popa 1970 – R.Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Bucureşti, 1970;
72. Posea et alii 1980 – Gr.Posea, C.Moldovan, A.Posea, Judeţul Maramureş, încolecţia
Judeţele Patriei, Bucureşti, 1980;
73.. Preda 1973 – C.Preda, Monedele geto-dacilor, Bucureşti, 1973;
74. Prodan 1968 – D.Prodan, Iobăgia în Transilvania în sec. al XVI-lea, II,
Bucureşti,1968 (despre relaţiile feudale);
75.. Stanciu 1992 – I.Stanciu, Descoperiri din a doua jumătate a mileniului I în. Hr. Şi
mileniul I d.Hr. în judeţul Maramureş, în Ephemeris Napocensis, 2, 1992, p.169-191;
76. Stanciu 1994 – I.Stanciu, Aşezarea prefeudală de la Lăpuşel,
jud.Maramureş(Cercetările arheologice din anii 1992, 1993), în Eph.Nap. IV, 1994,
Cluj Napoca, p.267-322;
77. Stanciu 1994-1995 – I.Stanciu, Prezenţă romană în Depresiunea Baia Mare?, în
St.Com.SM, 11-12, 1994-1995, p.41-44;
78. Stanciu 1995 – Stanciu I., Contribuţii la cunoaşterea epocii romane în bazinul
mijlociu şi inferior al râului Someş, în Eph.Nap., V, 1995, p.139-226;
79. Stanciu 1997 – I.Stanciu, Date şi observaţii cu privire la epoca migraţiilor în
spaţiul nord-vestic al României, în Eph.Nap., VII, 1997, p.167-209;
80. Stanciu 2000 b – I.Stanciu, Despre ceramica medievală timpurie de uz
comun,lucrată la roata rapidă în aşezările de pe teritoriul României (secolele VIII-X),
înArheologia Medievală, III, 2000, p.127-191;
81. Stanciu 2001 a – I.Stanciu, Cercetarea arheologică a epocii migraţiilor şi perioadei
de început a epocii medievale timpurii (sec. V-IX d.Hr.) în teritoriul nord-vestic al
României, în C.Cosma, D.Tamba, A.Rustoiu (ed.), Studia Archaeologica et Historiea
Nicolao Gudea dedicata, Omagiul profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani,
Bibl.Mus.Por.4, Zalău, 2001, p.479-498;
143
82. Stanciu 2001 b – I.Stanciu, Slavii timpurii în cercetarea arheologică românească,în
Eph.Nap., XI, Cluj Napoca, 2001, p.105-143;
83 .Stanciu 2002 – I.Stanciu, Gepizii, avarii şi slavii timpurii (sec.V-VII d.Hr) în
spaţiul vestic şi nord-vestic al României, în Eph.Nap., XII, 2002, p.203-236;
84. Stanciu 2003 – I.Stanciu, Descoperiri medievale timpurii din judeţeleSatu Mareşi
Maramureş. Date noi, observaţii şi opinii referitoare la ceramica medievală timpurie
din nord-vestul României, în Marmaţia 7/1, 2003, p.249-316;
85. Stanciu 2008 – I.Stanciu, Etapa finală a epocii romane imperial şi începutul epocii
migraţiilor în Barbaricum-ul din nord-vestul României, în Eph.Nap, XVIII, 2008,
p.147-169;
86. Stanciu et alii 2010 – I.Stanciu responsabil, M.Ardeleanu, B.Bobînă,
R.Cardoş,D.Pop, D.Ghiman, Z.Şomcutean, Bozânta Mică, com.Recea, jud. Maramureş
Punct:Grind, în CCA – Campania 2009 (2010), Suceava, 2010, nr. 7, p.35-36;
87. Stanciu, Muntean 2006-2007 – I.Stanciu, M.Muntean, Descoperiri funerare în
mediul slavilor timpurii din nord-vestul României. Determinări antropologice şi câteva
p.89-103; observaţii din punct de vedere arheologico-istoric, în St.Com. SM, 23-24,
2006-2007/1,
p.187-197;
88. Szentgyörgy 1972 – Maria Szentgyögy, Kövár vidékének tarsadalma,
Budapest,1972 (monografia Chioarului);
89 . Tănasă, Gheorghe Metodica predării-învăţării istoriei, ed. Spiru Haret,
Iaşi 1998
90 .Tudor 1968 – D.Tudor, Oraşe, târguri, sate în Dacia Romană, Bucureşti, 1968;
91 Ursu 1978 – Ursu V., Un document inedit privind relaţiile Chioarului cu ţările
române în evul mediu, în Marmaţia 4, 1978, p.77-86;
;
92. Vlassa 1964 – N.Vlassa, Două descoperiri monetare post-aureliene în
Transilvania, SCIV, XV, 1, 1964, p.139-141;
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
1. Acta MN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
2. Acta MP – Acta Musei Porolissens, Cluj-Napoca
3. AnnNatMusW – Annalen des Naturhistorischen Musesum in Wien
144
4. Apulum – Apulum, Acta Musei Apulensis, Alba Iulia
5. ArchÉrt – Archeologiai Értesitö, Budapesti
6. ArhMed – Arheologia Medievală
7. Banatica – Banatica ,Muzeul de istorie Caraş Severin
8. Bibl.Thrac – Bibliotheca Thracologica, Bucureşti
9.CCA – Cronica cercetărilor arheologice din România, Bucureşti
10. Crisia - Crisia, Oradea
11. Dacia – Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie, Bucureşti
12. Dacia NS - Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie,
Bucureşti,
Nouvele Serie, Bucureşti
13. EphNap – Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca
14. Marmaţia – Marmaţia, Baia Mare
15. MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti
16. Marisia – Marisia, Târgu Mureş
17. Rev. Bistriţei – Revista Bistriţei, Muzeul Judeţean Bistriţa, Bistriţa
18. Sargeţia – Sargeţia, Acta Musei Devensis, Deva
19. St.Com.SM – Studii şi comunicări Satu Mare
20. St.UnP.M – Studia Universitatis Petru Maior,Târgu Mureş
21. SCIV – Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti
22. SCIVA – Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, Bucureşti
23. SympThrac – Symposia Thracologica, Bucureşti
24. Thraco-Dacica – Thraco-Dacica. Academia română, Bucureşti
25. VatraCh – Vatra Chioreană
Site-uri si documente electronice
www.tarachioarului.ro
www.vatra-chioreana.ro
http://mariosolomon.tripod.com/id210.html
http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index
Rodica Babut, schita Monografie Recea, document electronic
www.subm.ro.recea.html
145
www.ro.wikipedia.org/wiki/Lapusel,_Maramures
Curs formare profesori, integrarea TIC in procesul educational, document
electronic,2012
Bota Adrian- ,,Tara chioarului din antichitate pana in Evul Mediu,, lucrare grad I,Cluj
Napoca,2011,document electronic
Pop Mihai, Aspecte privind istoria sociala din tinutul Chioarului in epoca moderna
timpurie, lucraregrad I, Cluj Napoca, 2012,document electronic
146
CUPRINS
CUVÂNT INTRODUCTIV ............................... ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
CAPITOLUL I. GEOGRAFIA ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ................................... 6
I.1. LOCALIZARE…………………………………………………………….6
I.2.METEOROLOGIA CLIMA................................................................................ 7
I.3.1.CADRUL NATURAL ............................................................................................. 7
I3.2.RELIEFUL......................................................................................................8.
I.3.3.GEOMORFOLOGIA GEOLOGIA.... ..............................................8
I.3.4. HIDROGRAFIE ŞI HIDROLOGIE............................................................9
I.3.5.VEGETAŢIE................................................................................................9 .
I.3.6.FAUNA.....................................................................................................10
1.3.7.PROTECŢIA MEDIULUI - preocupare şi activitate...............................11
CAPITOLUL II CARACTERISTICI ADMINISTRATIVE Error! Bookmark not
defined.
II 1CARACTERIZARE GENERALA ADMINISTRATIV-TERITORIALAError! Bookmark not de
II. 2 ETAPELE DEZVOLTARII ADMINISTRATIVE ........ Error! Bookmark not defined.
II. 3 ORGANIZARE TERITORIALA................................. Error! Bookmark not defined.
II.4 CARACTERIZARE SOCIO-DEMOGRAFICA ……………………………..14
II. 4.1 CARACTERISTICI DEMOGRAFICE .................................................................... 14
II. 4.2 MISCAREA MIGRATORIE A POPULATIEI i ....................................................... 17
II. 4.3. FORŢA DE MUNCĂ............................................................................................... 17
II.5 PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL ........................................................................... 18
CAPITOLUL III DATE PRIVIND ISTORICUL LOCALITĂŢII
................................................................................................................................. ......... 21
CAPITOLUL IV. VIAŢA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ .........................................65
IV,1 AGRICULTURA, SILVICULTURA……………………………………………65
IV.2 INDUSTRIE; CONSTRUCŢII......................................................................67
147
IV.3 . TRANSPORTURI, POŞTA, TELECOMUNICAŢII, APROVIZIONARE CU
APA POTABILĂ, ELECTRIFICARE, RADIO-TV, TV PRIN CABLU....................67
IV.4 COMERŢ, TURISM, SERVICII......................................................................69
IV.5 JUSTIŢIE ŞI STARE INFRACŢIONALĂ......................................................69
IV.6 CHELTUIELILE SI CONSUMUL POPULATIEI........................................70
IV.7 . LOCUINTE................................................................................................70
IV.8 . SĂNĂTATE................................................................................................71
IV.9 ÎNVĂŢĂMÂNT...........................................................................................71
IV.10 CULTURA, SPORT.......................................................................................82
IV.10.1.PORTUL POPULAR.................................................................................86
IV.10.2 OBICEIURI SI TRADITII..................................................................88
.IV.10.3 SPORT..................................................................................................93
CAPITOLUL V METODICA PREDARII INVATARII ISTORIEI ..................................... 95
V.1ASPECTE METODICE PRIVIND PREDAREA ISTORIEI SI A ISTORIEI
LOCALE IN GIMNAZIU ………………………………………………………... 95
V.2 PROIECTAREA DEMERSULUI DIDACTIC ........................................................ 101
V,3 RESURSE……………………………………………………………………106
V.4 METODE DE PREDARE INVATARE ........................................................................ 112
V.5 PROCEDEE.SARCINIDEINVATARE.......................................................119
V. 6, EVALUAREA........................................................................... 123
CONCLUZII ...................................................... ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
BIBLIOGRAFIE ................................................ ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
148
DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
Subsemnatul RUS MARINEL RADU, înscris (ă) la examenul pentru obţinerea Gradului
didactic I, seria 2012-2014, specializarea _ISTORIE_, prin prezenta, certific că lucrarea metodico-
ştiinţifică cu titlul _”MONOGRAFIA COMUNEI RECEA ,MARAMURES” conducător ştiinţific
Lector dr. NEMETI SORIN este rezultatul propriilor mele activităţi de investigare teoretică şi
aplicativă şi prezintă rezultatele personale obţinute în activitatea mea didactică.
În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista bibliografică, iar
preluările din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate în lucrare.
Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative – examene sau concursuri.
Data: _____________ Semnătura:
________________________
149
ANEXE
Teritoriul comunei RECEA
150
Harta comunei RECEA
151
Harta comunei RECEA,fragment ,SASAR, Dambul Morii
152
Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel, Ciurgau, (langa str. Nucului)
153
Harta comunei RECEA,fragment, iazul de decantare
154
Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel
155
Harta comunei RECEA,fragment,Lapusel
,Amenajarea Piscicola Doua Veverite
156
Monumentul eroilor, Sasar
157
Monumentul eroilor, Sasar
158
Monument inchinat actorului ION SASARAN,originar din SASAR
159
Datini si Obiceiuri Locale
Proiect de Parteneriat interjudetean,
SCOALA RECEA si SCOALA CERTEZE
160
,,Amintiri,, in curtea Primariei RECEA
161
Scolari de-a lungul vremurilor
162
Mireasa din MOCIRA,1956
163
Scoala confesionala MOCIRA,1936
164
Profesori si elevi, Scoala LAPUSEL,1970
165
Sateni din comuna Recea, anii 1950
166
In armata, 1929
167
Elevi de la Scoala LAPUSEL,1975
168
Sateni in anii 1940-1941
169
Familie din SASAR,1935
170
171
Tinere din RECEA in costume populare,1980
172
Sateni in perioada interbelica
173
Scolile din comuna RECEA
174
Bisericile din comuna RECEA
175
176
Ansamblui de dansuri din comuna RECEA
177
OBIECTE TRADITIONALE
178
179
180
181
Dacii si Romanii in vizita la Scoala LAPUSEL
182
top related