gestiunea unitatilor de alimentatie publica si agroturism.doc
Post on 12-Aug-2015
262 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Gestiunea unitaţilor de alimentaţie publică şi
agroturism
Cuprins
1. Definirea gestiunii unitaţilor de alimentaţie publică şi agroturism
2. Obiectivele gestiunii
3. Organizarea generală a unităţii de alimentaţie publică şi agroturism
4. Gestiunea personalului
5. Gestiunea patrimoniului
6. Mecanisme de asigurare şi gestiune a resurselor materiale
7. Gestiunea relaţiilor cu clienţii
8. Planificarea, organizarea şi controlul gestiunii
9. Gestiunea economico-financiară a unităţii de alimentaţie publică şi
agroturism
10. Gestiunea (administrarea unităţilor de agroturism) de catre terţi
11. Indicatori de gestiune
1. Definirea gestiunii unitaţilor de alimentaţie publică şi agroturism
Gestiunea unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism reprezintă un
ansamblu de metode de organizare a resurselor, a activităţii de producţie
dacă e cazul, respectiv a serviciilor care sunt oferite clienţilor de către aceste
unităţi, în scopul obţinerii unui maxim de beneficii pentru unităţile
menţionate şi a unui grad de satisfacţie ridicat al clienţilor acestora.
Gestiunea resurselor se referă la următoarele categorii de resurse care
pot exista într-o unitate de alimentaţie publică sau agroturism: naturale,
umane, materiale, financiare, informaţionale.
2. Obiectivele gestiunii
Gestiunea unitaţilor de agroturism trebuie să urmărească realizarea următoarelor
obiective:
- organizarea generală a unităţii de alimentaţie publică şi agroturism;
- gestiunea personalului (angajare, pregătire profesională, salarizare,concediere,
condiţii de muncă etc);
- gestiunea patrimoniului şi întreţinerea echipamentelor;
- gestiunea relaţiilor cu clienţii şi încasarea serviciilor oferite acestora;
- asigurarea şi gestiunea resurselor materiale;
- gestiunea financiar-contabilă;
- promovarea unităţii de alimentaţie publică şi agroturism şi a serviciului de
rezervări;
- stabilirea preţurilor, tarifelor;
2
- asigurarea calităţii serviciilor oferite, controlul permanent şî analiza
rezultatelor
3. Organizarea generală a unităţii de alimentaţie publică şi agroturism;
Unităţile de alimentaţie publică şi agroturism trebuiesc organizate şi gestionate
din punct de vedere operaţional şi din punct de vedere funcţional.
Din punct de vedere operaţional sunt regrupate activităţile care generează
venituri - cazare, alimentaţie, agrement etc. Dacă unitatea de alimentaţie publică şi
agroturism este una complexă, de dimensiuni mari şi se doreşte înfiinţarea pentru aceste
activităţi a unui departament operaţional distinct, acesta trebuie să genereze un procent
semninificativ din veniturile totale ale unităţii de alimentaţie publică şi agroturism. Acele
activităţi care genereaza venituri mai mici decât aceast procent limită pot fi grupate în
„alte servicii operaţionale".
Din punct de vedere funcţional sunt regrupate activităţile fară de care activitatea
unităţii de alimentaţie publică şi agroturism nu s-ar putea desfăşura, dar care nu generează
venituri - administraţie, marketing, utilităţi, întreţinere şi reparaţii etc.
Organizarea din punct de vedere operaţional cuprinde următoarele categorii de
activităţi: cazare, alimentaţie, agrement (Jocuri de echipă, tir cu arcul, plimbări cu sania
trasă de cai, echitaţie, ATV, fitness, Team building, Paintball, etc).
Organizarea din punct de vedere funcţional cuprinde activităţi: de administrare -
conducere, organizare a resurselor umane, informaţionale şi de marketing, întreţinere şi
reparaţii, gestiune utilităţi etc.
4. Gestiunea personalului
Personalul unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism este în general limitat
numeric, acestea fiind deservite de membrii familiei care deţin în proprietate unitatea şi
eventual de personal angajat în situaţia în care pensiunea este de dimensiuni mari sau
oferă servicii multiple clienţilor.
3
În situaţia în care unitatea recurge la angajarea de personal aceasta implică
automat organizarea unui sistem de gestiune a personalului, adaptat pe structura şi
caracteristicile specifice unităţii de alimentaţie publică şi agroturism.
Resursele umane se caracterizează ca orice resursă prin cantitate, calitate,
structură şi cost.
Cantitatea de resurse umane dintr-o unitate agroturistică este exprimată prin
numărul persoanelor existente la un moment dat în unitatea respectivă sau a celor
necesare pentru realizarea unor obiective.
Calitatea resurselor umane este dată de experienţa şi de aptitudinile fizice şi
intelectuale pe care angajaţii unităţii agroturistice le utilizează în cadrul activităţilor în
care sunt implicaţi la nivel de unitate.
Costurile cu angajaţii variaza printre altele în funcţie de numărul, calificarea şi
tipul acestora: permanenţi sau sezonieri, raportul cerere-ofertă pe piaţa locala de muncă,
poziţionarea geografica a unităţii agroturistice.
Structura resurselor umane poate fi analizată din punct de vedere al aspiraţiilor
celor angajaţi, al trăsăturilor de personalitate, al poziţiei ocupate în unitate, al calificării,
sau specializării, al modului de participare în activităţile de producţie sau de servicii din
cadrul unităţii, al vechimii în unitate, vârstei, sexului etc.
Managerul unităţii de alimentaţie publică şi agroturism are rol în selecţia şi
încadrarea personalului, formarea şi perfecţionarea acestuia, evaluarea, promovarea şi
motivarea angajaţilor. Acesta trebuie să realizeze periodic un diagnostic privind proprii
angajaţi, şi să stabilească dacă munca acestora este adecvată atingerii obiectivelor pe care
şi le propune unitatea agroturistică.
Managerul unităţii agroturistice trebuie să aibă şi capacitatea de a motiva şi
determina angajaţii în activităţile în care sunt antrenaţi. El trebuie sa orienteze angajaţii,
să le inspire încredere în ei, să îi facă să se simtă mai puternici, mai competenţi astfel
încât climatul favorabil de la locul de muncă să se răsfrângă favorabil şi asupra relaţiei
acestora cu clienţii unităţii agroturistice.
5. Gestiunea patrimoniului
4
Patrimoniul unei unităţi de alimentaţie publică şi agroturism reprezintă totalitatea
bunurilor şi valorilor pe care aceasta le gestionează, precum şi totalitatea drepturilor si
obligaţiilor de natura economică exprimate in bani, pe care şi le asumă ca urmare a
bunurilor posedate.
În patrimoniu sunt incluse şi rezultatele economice şi financiare ale activităţii
desfăşurate de o unitate de alimentaţie publică şi agroturism.
Subiectul de patrimoniu este persoana fizică sau juridică care are posesia si
gestiunea bunurilor materiale, şi care îşi asumă drepturi si obligaţii aferente putând
exercita acte de dispoziţie si de administraţie asupra patrimoniului
Din punct de vedere structural şi al evidenţei contabile, patrimoniul unităţii de
alimentaţie publică şi agroturism prezintă două mari grupe de elemente: active
patrimoniale respectiv pasive patrimoniale.
Activele patrimoniale reprezintă latura concretă a bunurilor din dotarea unităţii
agroturistice în timp ce pasivele patrimoniale reprezintă sursele de formare, finanţare şi
de provenienţă a activelor patrimoniale.
Activele cuprind resursele controlate de unitatea agroturistică şi se împart în
funcţie de gradul de lichiditate în: active imobilizate şi active circulante.
Activele imobilizate includ bunurile şi valorile patrimoniale de folosinţă
îndelungată în cadrul unităţii agroturistice (perioada mai mare de 1 an).
Activele imobilizate se împart la randul lor în trei categorii: active necorporale,
active corporale şi imobilizări financiare.
Activele necorporale sunt active care nu îmbracă o formă materială certă. În
categoria lor sunt incluse: cheltuielile de constituire, cheltuielile de dezvoltare, licenţe
etc.
Activele corporale se prezintă sub forma de bunuri cu conţinut material. În
categoria lor sunt incluse: a) terenurile, construcţiile, instalaţiile tehnice, maşinile şi
utilajele, mijloacele de transport, animalele sau plantaţiile aflate în proprietatea unităţii
agroturistice; b) mobilier, aparatură, birotică; c) avansuri pentru imobilizări corporale; d)
imobilizări corporale în curs de execuţie.
Un bun poate fi considerat mijloc fix dacă îndeplineşte simultan două condiţii: să
aibă o valoare mai mare de 1800 lei şi să aibă o durată de utilizare mai mare de 1 an.
5
Imobilizări financiare sunt investiţii financiare pe termen lung şi reprezintă
titluri şi creanţe financiare deţinute în scopul obţinerii de venituri financiare sub formă de
dividende sau dobânzi.
Activele circulante sunt reprezentate de bunuri sau valori care se utilizează într-
o perioadă scurtă de către unitatea agroturistică. În categoria lor intră: stocurile,
creanţele, investiţii pe termen scurt, casa şi conturile în banci.
Stocurile se referă la totalitatea bunurilor şi servicilor din cadrul unităţii
agroturistice care urmează a fi consumate respectiv efectuate în cadrul proceselor de
restauraţie şi cazare: a) materii prime, materiale consumabile, materiale de natura
obiectelor de inventar; b) producţia în curs de execuţie (produse în curs de execuţie
respectiv lucrări şi servicii în curs de execuţie); c) produse; d) stocuri aflate la terţi; e)
animale f) mărfuri.
Creanţele reprezintă valori avansate temporar de unitatea agroturistică terţilor,
pentru care urmează să se primească un echivalent sub forma unei sume de bani sau unui
serviciu.
Investiţiile pe termen scurt reprezintă valori financiare investite de unitatea
agroturistică în vederea realizării unui câştig pe termen scurt.
Casa şi conturile în banci reprezintă valori deţinută de unitatea agroturistică care
îmbracă formă de bani: conturi în bănci, casa, avansuri de trezorerie, alte valori.
Pasivele patrimoniale reprezintă sursele de finanţare ale activelor. Ele se
grupează în următoarele categorii: a) capital şi rezerve; b) provizioane; c) datorii; d)
pasive de regularizare.
6. Mecanisme de asigurarea şi gestiune a resurselor materiale
Unitatea de alimentaţie publică şi agroturism trebuie să aibă legături comerciale
cu firmele situate în amonte, care îi asigură necesarul de materii prime, materiale,
echipamente, utilaje sau care îi furnizează diferite alte servicii (ex utilităţile)
Asigurarea resurselor materiale pentru o unitate de alimentaţie publică şi
agroturism are la bază o succesiune de decizii luate de către managerul sau
administratorul unităţii, prin care se asigură totalitatea resurselor necesare derulării
activităţilor din cadrul structurii organizatorice agroturistice. Managerul ia aceste decizii
în baza analizei şi comparării raportului preţ calitate pentru resursele de care are nevoie
6
şi pe care le poate găsi la diverşi furnizori, alegând varianta pe care o consideră cea mai
avantajoasă pentru unitateta sa.
Asigurarea resurselor materiale presupune mai întâi identificarea nevoilor de
consum, alegerea furnizorilor, apoi asigurarea recepţiei cantitative şi calitative şi
gestiunea resurselor cumpărate (a stocurilor) şi în final depozitarea şi punerea în consum
a acestora în cadrul unităţii.
Managerul trebuie să urmărească fluxurile de intrare şi de ieşire a resurselor
stocate, şi să ia decizii privind momentul în care aceste stocuri trebuiesc refăcute,
cantitatea de resurse ce va fi iar achiziţonată, modificările pe care consideră că se impun
în procesul de aprovizionare.
7. Gestiunea relaţiilor cu clienţii
Calitatea superioară a serviciilor prestate de către personalul angajat pentru
clienţii unităţii reprezintă una din cheile succesului activităţilor derulate în unităţile de
alimentaţie publică şi agroturism. Atragerea de noi clienţi sau fidelizarea clienţilor
existenţi se realizează în mare măsură în funcţie de gradul în care cerinţele acestora sunt
satisfăcute pe perioada şederii în unitatea menţionată.
Serviciul prestat clienţilor este o combinaţie a două componente: una cantitativă şi
una calitativă.
Componenta cantitativă are un caracter preponderent material, poate fi
cuantificată în baza unor criterii obiective, este mai uşor de definit, de măsurat, comparat
şi conştientizat. Ea are la bază norme şi standarde ce trebuiesc respectate de către
personalul angajat, iar gradul de realizare al ei poate fi determinat rapid prin raportarea la
aceste standarde şi norme, cunoscute şi asimilate de personalul angajat prin instruiri
periodice efectuate de managerul unităţii. Aceasta se referă la maşini şi echipamente
manipulate de personalul angajat, la decor, alimente, metode de lucru, sarcini de rutină
etc.
Componenta comportamentală se referă la conţinutul emoţional al relaţiei dintre
personalul angajat şi clienţii unităţii agroturistice. Ea nu poate fi cuantificată direct, dar
impactul ”unui zâmbet ”, unei amabilităţi faţă de clienţi poate fi mare în creşterea
gradului de încredere şi confort psihic al acestora, care duce implicit la creşterea
aprecierii generale privind serviciile care le-au fost oferite pe perioada sejurului.
7
Comportamentul şi atitudinea personalului angajat, modul în care acesta
acţionează şi reacţionează la cerinţele clienţilor, gradul în care acesta reuşeşte să obţină
entuziasmul turiştilor, văzut ca utilitate suplimentară, contribuie la aprecierea calităţii
serviciilor oferite de unitatea agroturistică şi la creşterea prestigiului acesteia.
Obţinerea satisfacţiei clienţilor se bazează pe reducerea decalajului dintre
aşteptările acestora în raport cu serviciile care le vor fi oferite şi neîmplinirile trăite pe
perioada sejurului petrecut în unitatea de alimentaţie publică şi agroturism.
8. Planificarea, organizarea şi controlul gestiunii
Gestiunea unităţilor de agroturism trebuie să pornească de la 3 elemente de bază:
planificare, organizare şi control.
Planificarea, care presupune:
specificarea rezultatelor care trebuie atinse: grad de ocupare a camerelor,
unităţii agroturistice, volum al cifrei de afaceri
determinarea calendarului de timp: stabilirea de pachete turistice pentru
diferite perioade din an, de activităţi care trebuiesc derulate zilnic, săptămânal,
lunar sau la anumite perioade de timp
estimarea resurselor necesare: estimare materiilor prime, necesarului de
materiale şi necesarului de investiţii pentru derularea activităţilor de cazare şi
restauraţie
Organizarea, care se referă la:
- definirea rolului şi a responsabilităţilor persoanelor din familie sau care sunt
angajate în unitatea agroturistică
Controlul
reconfirmarea sarcinilor repartizate oamenilor;
monitorizarea activităţilor care se derulează în unitatea agroturistică şi a
rezultatelor obţinute;
– rezolvarea problemelor întâlnite la nivelul unităţii agroturistice;
9. Gestiunea (administrarea unităţilor de agroturism) de catre terţi
8
O unitate agroturistică poate beneficia de gestiune (administrare) directă
încheind un contract de management sau de locaţie a gestiunii.
Contractul de management (,,mandat de gestion" sau ,,gestion directe") reprezintă
un act prin care o persoană (mandant sau proprietar) îi acorda alteia (mandatar sau
manager puterea de a produce în contul său unul sau mai multe efecte juridice. El
stabileşte, în principiu, puterea acordată mandatarului de a acţiona în numele
mandantului şi de a-1 reprezenta din punct de vedere juridic.
În fapt, orice proprietar ar putea avea nevoie de un serviciu de organizare şi
exploatare a unităţii agroturistice.
Prestatorul serviciului poate fi:
societate de consultanţă, o persoana competentă care işi va pune mai bine în
valoare cunoştinţele si priceperea înfiinţând o microintreprindere şi incheind un
contract de management în loc sa se angajeze ca director în unităţi agroturistice
o societate de gestiune aparţinând unui grup de unităţi agroturistice - situaţie în
care unitatea considerată va beneficia de toate avantajele includerii intr-o
structură de lanţ, începand cu utilizarea unei marci recunoscute.
Contractul de locaţie a gestiunii corespunde situaţie în care locatarul exercită
exploatarea directă a unităţii agroturistice pe cont propriu. Pentru contractul de
management, remuneraţia (taxele) la care este îndreptăţită societatea de gestiune este
condiţionată de rezultatele obtinute: 3-6% din cifra de afaceri, la care se adaugă până la
20% din rezultatul brut din exploatare. Aceasta remuneraţie compensează concesiunea
mărcii (taxa de licenţă) şi serviciile de gestiune a unităţii agroturistice. De la caz la caz
remuneraţia poate să includă şi alte redevenţe (comisioane), cu privire la marketing, la serviciul
de rezervări sau la societatea de aprovizionare.
Durata contractului de management se întinde pe perioada a 15-20 de ani sau se
limitează, la o perioadă de 3-5 ani.
10. Gestiunea economico-financiară a unităţii de alimentaţie publică şi agroturism
Alături de structurile operaţionale în structura unei unităţi de alimentaţie publică
şi agroturism se regăsesc şi structuri functionale, cel mai frecvent constituite fiind cele
9
administrativ - financiare şi de întreţinere (tehnic). Acestora li se poate adăuga un
departament marketing-vanzari. Structura administrativ-financiară regrupeaza serviciile
de personal, aprovizionare, contabil, precum şi ,controlul alimentelor şi bauturilor.
Întreţinerea unităţii agroturistice se referă la asigurarea aprovizionării cu energie
şi apă si controlul consumurilor acestora, funcţionarea, întreţinerea şi reparaţiile
echipamentelor. Controlul consumurilor de energie şi apă este însoţit de supravegherea
stării echipamentelor şi formularea de soluţii mai economicoase.
Contabilitatea la nivelul unei unităţi de alimentaţie publică şi agroturism
regrupează urmatoarele activităţi: casă-facturare, controlul încasarilor, casierie generală,
debitori, furnizori, trezorerie.
După ce se înregistrează toate prestaţiile furnizate clientului, prin operaţiuni de
casă-facturare se asigură încasarea notei de plată sau înregistrarea ei la categoria debitori,
daca s-a acceptat constituirea unei creanţe.
Prin activităţi financiare (de trezorerie) se realizează controlul şi înregistrarea
operaţiunilor bancare şi de casă.
11. Indicatori de gestiune
În categoria indicatorilor de gestiune pot fi încadrate patru serii de indicatori:
indicatori ai investiţiei
indicatorii volumului de activitate
indicatorii de cheltuieli
indicatori de rentabilitate
Indicatori ai investiţiei
Din punct de vedere al efectelor asteptate, investitiile în unităţile de alimentaţie
publică şi agroturism pot fi:
a) investiţii de extindere, avand ca obiectiv dezvoltarea părţii de piaţă a unităţii,
prin construirea de corpuri de cladire şi camere suplimentare etc;
b) investiţii de modernizare, pentru adaptarea ofertei la noile nevoi ale clientelei şi
eventual trecerea la o nouă treaptă de clasificare
10
c) investiţii de înlocuire, prin schimbarea unor echipamente uzate cu altele de
acelaşi tip;
Criteriile de selecţie a investiţiilor trebuie să aibă la bază indicatori de
rentabilitate.
Indicatorii investiţiei pot fi consideraţi urmatorii:
structure costurilor (bugetului) de investiţie;
nevoia de fond de rulment;
investiţia specifică (ex pentru o cameră);
suprafaţa medie a camerei;
raportul între numarul de locuri la masă şi numărul de camere
Într-o unitate de alimentaţie publică şi agroturism indicatorii volumului de
activitate sunt următorii:
raportul între volumul investiţiei şi cifra de afaceri a primului an de
funţionare;
gradul de ocupare (rata ocupării);
indicele de frecventare;
durata medie a a sejurului;
tarifele afişate ale camerelor;
tariful mediu real al camerelor;
venitul total pentru o camera disponibilă;
raportul între tariful mediu real şi investiţia specifică pentru o cameră;
nr. mediu de clienţi serviţi
preţul mediu al unei mese;
structura cifrei de afaceri totale
Indicatorii de cheltuieli
Principalii indicatori de cheltuieli pot fi reuniţi în cinci grupe de indicatori, cu
privire la: cheltuielile de personal, consumul de alimente şi băuturi, cheltuielile aferente
mijloacelor de exploatare, cheltuieli aferente activităţilor de agrement şi cheltuielile
promoţionale.
11
Din grupa indicatorilor cheltuielilor de personal fac parte:
- numărul mediu anual al personalului;
- rata cheltuielilor de personal (ponderea cheltuielilor de personal în cifra de
afaceri fără T.V.A.);
- numărul de angajaţi care revin la o camera sau numarul de camere care revin
uni angajat;
- ponderea salariaţilor care lucreaza cu program de lucru corespunzator unei
fracţiuni de normă;
- ponderea stagiarilor în numarul total al personalului
Cheltuielile aferente mijloacelor de exploatare privesc punerea la dispoziţie a
patrimoniului imobiliar si mobiliar. Spre deosebire de consumul de materii prime
alimentare şi bauturi sau a cheltuielilor de personal, majoritatea acestor cheltuieli au
caracter fix. Dintre cheltuielile aferente acestei grupe fac parte: chiria, asigurările,
cheltuielile financiare, amortizarea, impozitele pe cladire şi pe teren, precum şi taxele
asupra mijloacelor de transport.
Indicatori de rentabilitate
În seria indicatorilor de rentabilitate şi de productivitate sunt incluşi:
pragul de rentabilitate;
ratele rentabilităţii;
cash-flow-ul;
productivitatea personalului.
UNITATEA AGROTURISTICĂ
I. DATE DE IDENTIFICARE A UNITĂŢII AGROTURISTICE
1. Proprietar………………………………
2. Domiciliul proprietarului:
Localitatea……………………….Judeţ…………..cod……….Strada…………….
Nr…….. Telefon………….
12
3. Adresa unităţii agroturistice:
Localitatea………………….Judeţ………….cod……….Strada……………..nr…
…….Telefon………………..
II. CARACTERISTICI PRIVIND CONSTRUCŢIILE INSTALATE ŞI SPAŢIILE
DE FOLOSINŢĂ COMUNĂ- cf anexei 1 la OMT 20/1995
1. Starea de întreţinere şi aspectul general al clădirilor şi anexelor:
- foarte bună bună satisfăcătoare
2. Bucătăria dotată cu:
- maşină de gătit, reşou electric ----
- vase şi ustensile de bucătărie -----
- frigide, congelator -----
- instalaţie apă curentă -----
- instalaţie apă caldă -----
3. Spaţii pentru servirea mesei -----
4. Reţea de canalizare (publică sau fosă publică) -----
5. Reţea electrică ------
6. Acces în camere de cazare şi grupuri sanitare
- decomandat -----
- prin alte camere de cazare -----
III. CARACTERISTICI PRIVIND SPAŢIILE DE CAZARE
7. Număr maxim de locuri (paturi) într-o cameră ------
8. Capacitatea de cazare:
- Nr camere de 1 loc ------
- Nr camere de 2 loc -----
- Nr camere de 3 loc ------
- Nr camere de 4 loc ------
9. Suprafaţa minimă a camerelor (mp):
- camera 1 loc ------
- camera 2 loc -------
- camera de 3 loc ------
13
- dormitor în apartament ------
- salon în apartament -----
10. Camere cu grup sanitar propriu ------
11. Grup sanitar propriu:
- 1 WC la 10 locuri
- 1 lavoir cu apă curentă caldă şi rece la 10 locuri
- 1 duş, cadă cu apă curentă caldă sau rece la 15 locuri
12. Încălzire cu sobe de teracotă sau alte surse admise de PSI
13. Sursa încălzirii la camere de baie
14. TV în spaţiu comun
15. Radio în spaţiu comun
16. Telefon la dispoziţia turiştilor
IV. DOTARE CU MOBILIER, LENJERIE ŞI ALTE OBIECTE
- pat cu saltea
- pat cu somnieră sau saltea relaxa
- masă şi scaune
- dulap pentru haine cu umeraş
- cuier
- oglindă sau toaletă
- plapumă, câte 2 buc/pers
- perne mari cu fulgi
- cearşaf pat şi cearşaf plic
- feţe pernă
- cuverturi pentru pat
- prosoape pentru faţă-1 buc/pers
- prosoape pluşate pentru baie- 1 buc/pers
- veioză, aplicat la pat
- perii haine şi pantofi
- pahare-2 buc/pers
V. POSIBILITĂŢI DE ASIGURARE A MESELOR
- mic dejun
14
- pensiune completă (3 mase / zi)
- alimente proaspete din gospodărie nepreparate
VI. DOTĂRI FACULTATIVE
- TV în cameră
- Radio în cameră
- Frigider în cameră
- Maşină de călcat
- Maşină de spălat rufe
- Aspirator
VII. DOTĂRI ŞI SERVICII FACULTATIVE ÎN UNITATEA AGROTURISTICA
-spaţii recreere, grădină, livadă, pajişti
-foişor, terasă acoperită
-terenuri sport (volei, tenis)
- jucării pentru copii ( leagăne, topogane, balansoar)
- trăsură, sanie cu cai
- cai de călărie
- echipament de drumeţie
- supraveghere copii
- călăuză turistică
15
Bibliografie
1. Cârstea Gh. Pârvu F.
Economia şi gestiunea întreprinderii
Edit Economică, 1999
2. Bărbulescu C, Tatiana Gavrilă
Economia şi gestiunea întreprinderii
Edit Economică, 1999
3. Cârstea Gh., Pârvu F.
Asigurarea şi gestiunea resurselor materiale
Edit Economică, 2000
4. Lupu N.
Hotelul, Economie şi management
Editura All Beck, 2005
5. Oscar Snak
Economia turismului
Editura Expert 2003
6. Stoian Elena, Dinu T
Management în agricultură
Editura Alma Mater, Sibiu 2003
7. Stanculescu Gabriela
Managementul operaţiunilor de turism
Editura All Beck, 2003
16
top related