ești un nimic

Ești un nimic

Privesc spre cer, în sus.

După cum am presupus,

Ești un nimic, și mă urăsc

Că pe acel nimic îl iubesc.

Simt cum mă cuprinde vântul,

Și-mi surprinde cuvântul.

Mă aude,mă ascultă apoi mă ceartă,

Mă sfătuiește după care mă iartă.

Mi-a șoptit de atâtea ori

Să iau exemplu de la flori,

Să mă pastrez vie, parfumată,

Să-mi țin viața colorată,

Să te uit, să te las baltă,

Așa cum ai făcut-o și tu odată.

Dar eu mereu îl contrazic,

"Nu pot!", doar asta-i zic.

Mă doare că până și trupul,

Mă dă de gol precum coruptul.

Scoate la iveală tot ce-i invizibil,

Făcând orgoliul să nu mai fie credibil.

Pot să zic cu voce tare că te detest,

Pentru că m-ai supus unui test,

O evaluare de rezistență,

Pe care am transformat-o în pasiență.

O evaluare de personalitate,

Rezultatul e undeva în pustietate.

O evaluare de caracter,

Călcată în picioare de un pionier.

Nu-ți poți da seama cum mă simt.

La amintirea ta, este un instinct,

Să mă doară,să plâng,să sufăr.

Încerc să bag totul într-un cufăr,

Dar din nou țip la vânt și la cer:

"Nu pot!"...și îi ascult cu mult fler,

În speranța că mă vor ințelege...

Dar fără șanse...nu am ce alege.