d 4 drept international privat vasile cosmin pdf
Post on 24-Oct-2015
192 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
1
VASILE COSMIN
DRET INTERNAŢIONAL PRIVAT -Manual de studiu individual-
2
3
VASILE COSMIN
DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT
-Manual de studiu individual-
4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
5
CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................................... 6
Unitatea de învăţare 1
Introducere în domeniul dreptului internațional privat
1.. Conţinutul unităţii de învăţare 10
1.1. Noțiunea de extraneitate și particularitățile raportului juridic 11 1.2. Izvoarele dreptului internațional privat 13 1.3. Îndrumăor pentru autoverificare 15
Unitatea de învăţare 2 Normele conflictuale
2. Conţinutul unităţii de învăţare 17
2.1. Caracteristicile normelor conflictuale și punctele de legătură 17 2.2. Normele conflictuale privind persoanele fizice 19 2.3. Normele conflictuale privind actele juridice 2.4. Normele conflictuale în materia dreptului familiei 2.5. Îndrumător pentru autoverificare
20
Unitatea de învăţare 3 Calificarea și retrimiterea
3. Conţinutul unităţii de învăţare 31
3.1. Calificarea 35 3.2. Retrimiterea 37 3.3. Îndrumător pentru autoverificare 37
Unitatea de învăţare 4 Aplicarea legilor străine
39
6
4. Conţinutul unităţii de învăţare
4.1. Noțiunea legii străine și temeiul aplicării legii străine 40 4.2. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legilor străine 40 4.3. Îndrumător pentru autoevaluare 41
Unitatea de învăţare 5
Frauda și conflictul de legi
5. Conţinutul unităţii de învăţare 42
5.1. Fraudarea legii 42 5.2. Conflictul de legi 44 5.3. Îndrumător pentru autoevaluare 46
Unitatea de învăţare 6 Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional privat
6. Conţinutul unităţii de învăţare 47 6.1. Competența în dreptul internațional privat 47
6.2. Efectele hotărârilor judecătorești străine 48 6.3. Arbitrajul 6.4. Îndrumător pentru autoevaluare
50 51
7
INTRODUCERE
OBIECTIVE
Cursul Drept internațional privat are drept principal obiectiv familiarizarea studenților cu
noțiunile specifice domeniului, temele abordate și materialele utilizate contribuind la
înțelegerea și interpretarea conținutului cursului în raport cu situațiile concrete.
Competențe conferite:
Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice
disciplinei)
-cunoasterea noţiunilor specifice dreptului internațional privat;
-înțelegerea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice
-cunoasterea mecanismului de aplicare a normelor dreptului internaţional privat;
Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,
precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
- explicarea si interpretarea conţinuturilor teoretice si practice ale dreptului internațional
privat
- interpretarea normelor în raport cu situațiile concrete
Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
- utilizarea adecvată a noțiunilor specifice dreptului internațional privat
-implicare în identificarea și propunerea soluțiilor optime, legale pentru soluționarea unor
situații litigioase care implică aspecte specifice domeniului dreptului internațional privat
Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
8
domeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice
/ promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi
creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu
alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională)
- dezvoltarea unor atitudini pozitive și responsabile față de domeniul de studiu
- dezvoltarea gândirii juridice
- promovarea unui sistem de valori culturale, morale și civice
STRUCTURA CURSULUI
Unitatea de învățare 1: Introducere în domeniul internațional privat
Unitatea de învățare 2: Normele conflictuale
Unitatea de învățare 3: Calificarea și retrimiterea
Unitatea de învățare 4: Aplicarea legilor străine
Unitatea de învățare 5: Frauda și conflictul de legi
Unitatea de învățare 6: Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional privat
METODA DE EVALUARE
Examenul finală se susține sub formă scrisă, pe bază de subiecte tip sinteză.
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE
9
1.Dragoș-Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat – tratat, Editura Lumina Lex,
București, 2001
2.Dispozițiile noului Cod Civil: art. 2557 și art. 2663
3.Regulamentul (CE) Nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din
17.06.2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale
4.Regulamentul (CE) Nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
11.07.2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale.
5.Regulamentul (CE) Nr. 2201/2003 al Consiliului din 27.11.2003 privind competența,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia
răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.
6.Regulamentul (CE) Nr. 44/2001 al Consiliului din 22.12.2000 privind competența
judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială
Unitatea de învăre 1
10
Introducere în domeniul dreptului internațional privat
Introducere
Cunoașterea apariției și dezvoltării normelor de drept
internațional privat prezintă o importanță deosebită în
contextul amplificării și diversificării relațiilor internaționale,
a raporturilor juridice tot mai frecvente între persone fizice,
persoane juridice sau între persoane fizice și persoane
juridice.
Obiectivele și competențele unității de învățare
- definirea conceptelor specifice
- cunoașterea factorilor care au contribuit la apariția
acestui domeniu
- familiarizarea cu caracteristicile domeniului
11
Capitolul 1
Noțiunea de extraneitate și particularitățile
raportului juridic
Noțiunea de extraneitate
Noțiunea de extraneitate constituie elementul esențial în
deosebirea raporturilor juridice de drept internațional privat
de alte raporturi juridice. Această noțiune definește acea acea
componentă a raportului juridic care se află în străinătate
sau sub incidența unei legi străine1. Așadar, întotdeauna
facem referire la elementul străin doar prin raportare la legea
română sau la statul român.
Putem clasifica elementele de extraneitate în funcție de
următoarele criterii:
1. În funcție de subiectele raportului:
- pentru persoanele fizice: cetățenia, domiciliul sau
reședința etc.
- pentru persoane juridice: sediul, naționalitatea și fondul
de comerț
2. În funcție de obiectul derivat al obiectului juridic (bun
mobil/imobil)
3. În funcție de conținutul raportului juridic:
- la actele juridice pot fi elemente obiective: locul
încheierii actului sau al executării
- sau element subiectiv: voința părților de poziționa
raportul juridic sub incidența legii străine.
- la faptele juridice (delicte) ne referim la locul săvârșirii
1 Dragoș Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat-tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.15
12
delictului sau al producerii prejudiciului
Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate
Acest tip de raport poate fi reglementat cu ajutorul normelor
conflictuale, cât și a celor de aplicare imediată.
Introducere în drept internațional privat
Pentru a înțelege caracteristicile acestui domeniu, se impun
următoarele explicații:
Conflictul de legi – există conflict de legi în momentul în care
unui raport juridic cu element de extraneitate îi sunt
susceptibile de a se aplica două sau mai multe legi
aparținând unor sisteme diferite2.
Conflictul de jurisdicții – dreptul internațional privat, fiind
prin excelență un drept conflictual, ridică și probleme de
ordin procesual. Conflictul de jurisdicție face referire la
noțiunea de competență jurisdicțională, procedura aplicabilă
unui raport juridic cu element de extraneitate, dar și la
efectele hotărârilor judecătorești emise de instanțe
internaționale.
Particularitățile raportului juridic de drept internațional
privat
1. Raportul juridic de drept internațional privat se
stabilește între persoane fizice, juridice sau persoane
fizice și juridice. Referitor la persoanele juridice,
2 Ion Filipescu, Andrei Filipescu Tratat de drept internațional privat, ed. Universul Juridic, București, 2007, p.
32
13
statul poate fi parte în raportul juridic cu element de
extraneitate. Facem deosebire între poziția statului
într-un raport de drept internațional public față de cel
internațional privat.
2. Elementul de extraneitate
3. Raportul juridic cu element de extraneitate poate fi un
raport civil, comercial, de muncă, de procedură civila
etc.
Noțiunea de drept internațional privat – dreptul internațional
privat reglementează raporturile juridice conflictuale, cu
element de extraneitate.
Capitolul 2
Izvoarele dreptului internațional privat
Izvoarele dreptului internațional privat se clasifică în izvoare
interne și izvoare internaționale
Izvoarele interne ale dreptului internațional privat pot fi
clasificate, la rândul lor, după conținut, în izvoare specifice și
izvoare nespecifice ale dreptului internațional privat
• Izvoare specifice reprezintă acele acte normative care
reglementează raporturi juridice cu element de
extraneitate
3 Dragoș Alexandru Sitaru, Drept Internațional Privat-tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p.67
14
Acte juridice interne
– legea 105/01.10.1992;
- Codul de Procedură Civilă privind arbitrajul
internațional;
- Codul de Procedură Penală
• Izvoarele nespecifice reprezintă actele normative care
privesc alte ramuri de drept, dar care conțin și norme
de drept internațional privat.
Izvorele internaționale ale dreptului internațional privat –
pentru statul român au această valoare fie convenția fie
tratatul fie acordul la care acesta participă.
Izvoarele internaționale pot servi la rezolvarea unor probleme
conflictuale atunci când nu există norme în izvorul intern.
În caz de concurs în aplicare între izvorele interne și cele
internaționale ale dreptului internațional privat, prevalează
izvoarele internaționale. Această idee se desprinde cu
claritate din prevederile art. 10 din Legea 105/1992, conform
cărora dispozițiile acestei legi sunt aplicabile în măsura în
care convențiile internaționale la care România este parte nu
stabilesc altă reglementare3.
Apariția dreptului internațional privat
Dintre factorii care au contribuit la apariția și dezvoltarea
normelor dreptului internațional privat amintim:
- Schimb intens de mărfuri între locuitorii unor țări sau
15
provincii diferite; deplasarea oamenilor dintr-o parte
în alta
- Un drept civil diferit, prin conținutul său, de la o
provincie la alta sau de la o țară la alta între care
existau relații economice
- Posibilitatea de a recunoaște străinului unele drepturi
dobândite potrivit legii sale personale și, deci,
posibilitatea de a se recunoaște efectele unor legi
străine
Îndrumător pentru autoverificare
1. Sinteza
- Conceptul de extraneitate constituie elementul esențial în deosebirea raporturilor
juridice de drept internațional privat de alte raporturi juridice
- Conflictul de jurisdicție face referire la noțiunea de competență jurisdicțională,
procedura aplicabilă unui raport juridic cu element de extraneitate, dar și la efectele
hotărârilor judecătorești emise de instanțe internaționale.
- Izvoarele dreptului internațional privat se clasifică în izvoare interne și izvoare
internaționale
2. Concepte și termeni de reținut
� Extraneitate
� Raport juridic
� Drept internațional privat
� Conflictul de legi
� Conflictul de jurisdicții
16
3. Întrebări și teme de dezbatere a. Izvoarele dreptului internațional privat b. Noțiunea de extraneitate și criteriile de clasificare c. Factorii care au contribuit la apariția dreptului internațional privat
17
Unitatea de învăre 2
Normele conflictuale
Introducere
Cunoașterea noțiunii și trăsăturilor normelor conflictuale, a
caracterului și rolului lor în soluționarea conflictelor de legi
Obiectivele și competențele unității de învățare
- definirea conceptului de normă conflictuală
- familiarizarea cu caracteristicile și structura normelor
conflictuale
- definirea conceptului de punct de legătură
Capitolul 1
Caracteristicile normelor conflictuale și punctele de
legătură
Normele conflictuale indică legea competentă care se aplică
raportului juridic cu element de extraneitate. Normele
conflictuale au un caracter prealabil și soluționează
conflictele de legi.
Comparație între normele conflictuale și normele materiale
18
- normele conflictuale sunt norme de trimitere, spre
deosebire de normele materiale care oferă soulția pe
fond.
- norma conflictuală are o aplicare prealabilă, spre
deosebire de normele materiale.
- norma conflictuală influențează norma materială
aplicabilă în sensul că norma conflictuală face
trimiterea la un anumit sistem de drept, în timp ce
norma materială va fi aplicată imediat raportului
juridic cu element de extraneitate.
Structura normelor conflictuale
Normele conflictuale au în componență următoarele
elemente:
- conținut: raporturile juridice la care se referă (exemplu
raporturile privind forma încheierii căsătoriei).
Conținutul normei conflictuale poate fi asimilat
ipotezei normei conflictuale
- legătură: trimite la sistemul de drept care va reglementa
raportul juridic care intră în componența normei
conflictuale. Legătura normei conflictuale poate fi
asimilată dispoziției normei conflictuale.
Punct de legătură
Legea competentă a se aplica se determină pe baza legăturii,
și anume sistemul de drept aplicabil.
Legătura dintre un raport juridic și un sistem de drept
constituie un punct de legătură.
Dintre punctele de legătură reținem următoarele:
19
- cetățenia – punct de legătură pentru o serie de raporturi
juridice precum: starea civilă, capacitatea și relațiile
de familie ale persoanelor fizice; moștenirea mobiliară
și jurisdicția competentă
- teritoriul (domiciliul sau reședința)
- pavilionul unei nave sau aeronave (în relațiile de comerț
exterior)
- punctele de legătură pot să difere în raport cu alte
elemente precum: voința părților sau alte împrejurări
pentru legea contractului, ultimul domiciliu al soțului
Capitolul 2
Normele conflictuale privind persoanele fizice
Starea și capacitatea persoanei fizice, statutul persoanei fizice,
sunt guvernate de legea sa națională, cu excepția situației în
care, prin dispoziții speciale, se prevede altfel. Potrivit art. 11
din legea 105/1992, aplicarea legii naționale constituie regula
în materie, de la care, prin dispoziții speciale, se pot stabili
excepții.
Legea națională a cetățeanului român care, potrivit legii
străine, este considerat că are altă cetățenie, este legea
română. Legea română se aplică pentru cetățenii români,
inclusiv cei care au dobândit și altă cetățenie, atât timp cât nu
au pierdut cetățeni română, în conformitate cu dreptul român.
În cazul în care un străin are mai multe cetățenii, legea lui
națională este legea statului unde își are domiciliul sau, în
lipsă, reședința.
Normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un
caracter imperativ, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele,
prin manifestarea propriei voințe.
20
Domeniul de aplicare a legii statutului persoanei fizice, în
dreptul civil:
Starea civilă – totalitatea elementelor personale, care reies
din acte și fape de stare civilă, care conduc la identificarea
persoanei în familie și societate.
Sunt supuse normei conflictuale privind statutul personal
următorele calități care intră în conținutul stării civile:
- Cu privire la filiație
- Cu privire la căsătorie
- Cu privire la adopție
- Cu privire la rudenie
- Cu privire la afinitate
Întocmirea actelor și faptelor de stare civilă este guvernată de
legea locului încheierii actului sau de legea autorității care
efectuează înregistrarea.
Normele conflictuale privind numele și domiciliul
persoanei fizice
Potrivit art. 14 alin. 1 din legea 105/1992 numele persoanei
fizice este cârmuit de legea sa națională. În cazul în care
persoana nu are nici o cetățenie, se aplică legea domiciliului,
sau în lipsă, legea reședinței. În domeniul legii personale se
include numele în sens larg, adică atât numele de familie cât
și prenumele. Schimbarea pe cale administrativă numelui
persoanelor fără cetățenie domiciliate în România este supusă
legii române, ca legea domiciliului.
21
Pseudonimul este supus legii naționale a persoanei în cauză.
Dreptul român nu conține dispoziții conflictuale privind
domiciliul persoanei fizice, acesta fiind tratat numai ca un
punct de legătură în cazul normei conflictuale legii
domiciliului, în materia stării civile, capacității și relațiilor de
familie ale persoanei fizice, condițiilor de fond ale actului
juridic, în anumite cazuri, sau ca element care atrage
competența instanțelor române, în condițiile legii.
Stabilirea domiciliului de drept comun al străinului în
România este supusă legii materiale române.
Domiciliul legal al persoanei fizice, fiind o măsură de
ocrotire, este supusă legii naționale a ocrotitului.
Domiciliul ales, fiind stabilit printr-un act juridic, este supus
legii actului respectiv.
Reședința persoanei fizice străine în țară este supusă regulilor
aplicabile pentru domiciliul de drept comun.
Capitolul 3 Normele conflictulale privind actele juridice
Există mai multe forme ale actelor juridice:
1. Forma exterioară a actului juridic – formă de
exteriorizare, de manifestare a voinței celor ce
săvârșesc actul juridic. Condițiile de fond ale actului
juridic sunt voința părților. Condițiile de fond privesc
conținutul actului juridic, iar condițiile de formă se
referă la form pe care o îmbracă acest conținut.
Distingem, așadar, între voința sau consimțământul
părților și modalitățile de exprimare, exteriorizare ale
consimțământului. Voința părților produce efecte
22
juridice doar dacă este exprimată în formele prevăzute
de lege.
2. Forma de publicitate – este prevăzută de lege în
interesul terților.
3. Forma de abilitare – prevzăută de lege pentru validitatea
actului juridic încheiat în numele unei persoane lipsite
de capacitate de exercițiu sau încheiat de o persoană
cu capacitate de exercițiu restrânsă
4. Forma de procedură – aceea care interesează
desfășurarea procesului civil, ca de exemplu: forma în
care se face mărturisirea, forma în care se face
vânzarea judiciară.
Forma exterioară a actului juridic este guvernată de legea
locului unde se încheie actul (conform regula locus regit
actum). Această regulă nu se aplică în cazul formelor de
publicitate, formelor de abilitare și formelor de procedruă, în
cazul cărora se aplică altă reglementare decât cea locului
încheierii.
Forma de publicitate – în această materie este competentă
legea locului unde se face publicitatea, deoarece doar în acest
fel se asigură cel mai bine interesele terților. În acest sens,
publicitatea privind drepturile imobiliare se face la locul
situației bunului iar în ce privește navele și aeronavele, la
locul unde sunt înmatriculate.
Forma de abilitare – formă suspusă legii personale a celui în
cauză. Realizarea practică a formelor de abilitare se face în
condițiile de procedură prevăzute de legea forului.
Forma de procedură – interesează desfășurarea procesului
23
civil.
Norma conflictuală privind faptele jurdice
Faptul juridic – în sens restrâns, desemnează evenimente
materiale, care se produc independent de voința omului, dar
care produc efecte juridice (nașterea sau decesul persoanei
juridice), faptele naturale care constituie forță majoră, precum
și faptele voluntare ale persoanelor fizice și juridice, săvârșite
fără intenția de a produce efecte juridice, dar care, potrivit
legii, generează asemenea efecte.
-în sens larg, faptul juridic desemnează atât faptul juridic în
sens restrâns cât și actul juridic.
Faptul juridic, în sens restrâns, se opune faptului juridic, în
sens larg și actului juridic.
Norme conflictuale privind fapte juridice licite – îmbogățirea
fără justă cauză
Îmbogățirea fără cauză este supusă, în materia dreptului
internațional privat, legii statului unde s-a produs
îmbogățirea, indiferent dacă îmbogățirea s-a produs în
patrimoniul unei persone fizice sau juridice.
Locul îmbogățirii este locul unde se află domiciliul
(reședința) persoanei fizice sau sediul persoanei juridice care
a beneficiat de sporirea patrimonială.
Legea locului unde s-a produs sporirea patrimonială este
aplicabilă atât în cazul în care acest loc se află în același stat
cu locul unde a avut loc sărăcirea corelativă a patrimoniului
altei persoane, cât și atunci când cele două locuri se află în
24
state diferite.
Norme conflictuale privind fapte juridice licite – plata
nedatorată
Legea 105/1992 nu reglementează soluția conflictuală
aplicabilă plății nedatorate, poate din cauza asemănărilor de
fond existente între aceasta și îmbogățirea fără justă cauză,
care conduce la o soluție asemăntoare și pe planul dreptului
internațional privat.
Din aplicarea prin analogie a art. 104, rezultă că legea care
guvernează plata nedatorată este cea a statului unde această
plată s-a efectuat.
Norme conflictuale privind fapte juridice licite – gestiunea de
afaceri
Potrivit rt. 106, gestiunea de afaceri este supusă legii locului
unde persoana care îndeplinește acte curente de gestiune
exercită această activitate. Așadar, este aplicabilă legea
locului unde gerantul efectuează acțiunea licită care face
obiectul gestiunii. Legea locului este aplicabilă indiferent
dacă acest loc coincide sau nu cu locul unde se află domiciliul
(reședința) sau sediul gerantului ori geratului.
Capacitatea părților nu este supusă legii gestiunii, ci legii lor
personale.
Norme conflictuale privind faptele juridice ilicite – fapta
ilicită și prejudiciul se produc în același stat.
25
Potrivit art. 107, corelat cu art 108 din legea 105/1992, când
fapta ilicită și prejudiciul se localizează pe teritoriul celuiași
stat, regimul juridic al delictului civil este supus legii statului
respectiv, adică legii locului săvârșirii delictului. Elementul
de extraneitate trebuie să fe, în acest caz, altul decât locul
săvârșirii delictului sau al producerii prejudiciului, și anume
este, de regulă, cetățenia, domiciliul sau reședința străină a
făptuitorului și/sau victimei.
Norme conflictuale privind faptele juridice ilicite – fapta
ilicită și prejudiciul se produc în state diferite
Regimul juridic al delictului civil este împărțit între legea
locului săvârșirii delictului, care va determina dacă faptul are
caracter ilicit și capacitatea delictuală a făptuitorului, și legea
locului producerii prejudiciului în competența căreia cad
celelalte aspecte privind răspunderea delictuală.
Potrivit art. 110 regulile de securitate și de comportament din
statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în
toate cazurile. Acest articol conferă regulilor caracter de
norme de aplicație imediată.
Legea aplicabilă unor contracte
Contractul de vânzare – în cazul vânzării mobiliare, dacă
părțile nu au convenit asupra legii aplicabile, aceasta este
supusă legii statului în care vânzătorul are, la data încheierii
contractului, după caz, domiciliul, reședința, fondul de comerț
sau sediul social.
- contractul de vânzare-cumpărare comercială este supus
26
legii statului în care care cumpărătorul are fondul de
comerț sau sediul social.
- Vânzarea prin licitație, burse sau târguri este supusă
legii statului unde are loc încheierea pe această cale a
contractului, cu excepția cazului în care legea statului
respectiv admite ca părțile să aleagă prin acord legea
aplicabilă și ele au procedat explicit la o asemenea
alegere.
Contractul de intermediere – raporturi dintre reprezentant și
mandatar sau comisionar
Se aplică legea aleasă de părți, iar în lipsa acesteia, se aplică
legea statului în care intermediatorul exercită împuternicirea.
Dacă intermediatorul exercită, cu titlu profesional, funcția de
intermediar sau agent, se aplică legea sediului său profesional.
- Raporturile dintre reprezentant și terț sunt supuse legii
convenite explicit de părți, iar în lipsa legii alese, se
aplică legea statului unde se află sediul profesional al
intermediarului. Dacă nu există un asemenea sediu, se
aplică legea statului unde a acționat intermediarul, în
cazul în care pe teritoriul său se află: sediul, domiciliul
sau reședința persoanei reprezentate; sediul, domiciliul
sau reședința terțului; sediul bursei, târgului sau
locului unde s-a organizat o licitație la care a
participat intermediarul spre a îndeplini
împuternicirea.
Contractul de muncă – legea aleasă de părți guvernează
contractul de muncă numai în măsura în care nu aduce
restrângeri ocrotirii pe care o asigură salariatului dispozițiile
imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri. În
lipsa legii convenite de părți, contractul de muncă este supus
27
legii statului pe al cărui teritoriu salariatul își îndeplinește în
mod obișnuit munca; legii statului unde se află sediul
întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta își
îndeplinește munca, prin natura funcției sale, în mai multe
state; în cazul în care există legături mai puternice ale
contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabilă legea
acestuia.
Capitolul 4
Normele conflictuale în materia dreptului familiei și
normele conflictuale în materia succesiunii
Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia
firească și din adopție. Raporturile de familie prezintă aspecte
nepatrimoniale, personale – care sunt precumpănitoare - și
aspecte patrimoniale.
Legea 105/1992 privind raporturile de drept internațional
privat înțelege prin statutul persoanei fizice starea, capacitatea
și relațiile de familie ale acesteia. Statutul personal este supus
legii naționale a persoanei fizice, doar dacă, prin dispoziții
speciale, nu se prevede altfel. Legea națională este legea
statului a cărei cetățenie o are persoana respectivă.
Încheierea și efectele căsătoriei
Cerințe legale în vederea încheierii căsătoriei:
- Existența condițiilor de fond
- Lipsa impedimentelor la căsătorie (impedimentele sunt
condiții de fond negative)
- Îndeplinirea condițiilor de formă
28
Condiții de fond ale căsătoriei: căsătoria aparține statutului
personal, în consecință, condițiile de fond ale căsătoriei sunt
supuse legii naționale a fiecăruia dintre viitorii soți. În cazul
în care legea determinată în acest fel prevede un impediment
la căsătorie care, potrivit statului român, este incompatibil cu
libertatea de a încheia căsătoria, acel impediment va fi
înlăturat ca inaplicabil dacă unul din viitorii soți este cetățean
român și căsătoria se încheie pe teritoriul român.
Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt
determinte de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți.
Pentru valabilitatea încheierii căsătoriei trebuie să fie
îndeplinite în mod cumulativ condițiile de fond prevăzute de
legile naționale ale ambilor soți.
Impedimentele la căsătorie, fiind condiții de fond negative,
sunt supuse aceleiași condiții a cumulului de legi naționale ale
viitorilor soți.
Condițiile de formă ale căsătoriei
Legea aplicabilă – forma încheierii căsătoriei este supusă legii
statului pe teritoriul căruia se celebrează. Cum textul legii
prevede posibilitatea unui cetățean român în străinătate de a
se căsători numai în fața autorității de stat sau a agentului
diplomatic ori consular, rezultă că o căsătorie încheiată în fața
unui organ local confesional (religios) nu va fi recunoscut ca
valabilă în țară.
În domeniul legii aplicabile condițiilor de formă ale căsătoriei
intră formalitățile premergătoare căsătoriei și procedura
încheierii căsătoriei. Proba căsătoriei este supusă tot legii
29
locului încheierii căsătoriei, prin aplicarea dispozițiilor art
161 alin. 1 din Legea 105/1992.
Efectele căsătoriei
Art. 20 alin 1 din legea 105/1992 prevede că relațiile
personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse mai multor
legi, care se aplică în mod succesiv, după cum urmează:
- Legea națională comună a soților – ambii soți să fie
cetățeni români sau cetățeni străini ai aceluiași stat
- Legea domiciliului comun al soților, dacă soții au
cetățenii diferite.
- În lipsa cetățeniei comune sau a domiciliului comun se
supun legii statului pe teritoriul căruia soții au sau au
avut reședința comună sau cu care întrețin în comun
cele mai strânse legături.
Legea aplicării efectelor căsătoriei guvernează, în primul
rând, relațiile personale dintre soți. Aceleiași legi îi este
supusă și modificarea numelui soților la încheirea căsătoriei.
Relațiile patrimoniale dintre soți sunt supuse, de asemenea,
legii efectelor căsătoriei.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 2, legea națională comună
sau legea domiciliului comun al soților continuă să
reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei
își schimbă, după caz, cetățenia sau domiciliul.
Nulitatea și desfacerea căsătoriei prin divorț
Legea care reglementează cerințele legale pentru încheierea
30
căsătoriei se aplică nulității căsătoriei, precum și efectelor
acestei nulități.
În privința cauzelor de nulitate, legea aplicabilă se stabilește
după următoarele distincții:
- Nulitatea căsătoriei pentru nerespectarea condițiilor de
fond cerute pentru încheierea căsătoriei se pronunță în
conformitate cu legea națională fiecăruia dintre
viitorii soți.
- Nulitatea căsătoriei pentru nerespectarea condițiilor de
formă la încheierea ei se pronunță în conformitate cu
legea statului pe teritoriul căruia s-a celebrat căsătoria
sau cu legea agentului diplomatic ori consular care a
instrumentat-o.
În cazul în care căsătoria a fost încheiată în străinătate,
nulitatea ei pentru încălcarea condițiilor de formă poate fi
admisă în România numai dacă sancțiunea nulității este
prevăzută și de legea română.ă
Desfacerea căsătoriei prin divorț
Potrivit art. 22, divorțul este cârmuit de legea aplicabilă
efectelor căsătoriei. În acest sens, divorțul va fi supus legii
naționale comune a soților sau legii domiciliului lor comun
sau legii reședinței lor comune ori a statului cu care întrețin în
comun legăturile cele mai strânse.
În cazul în care divorțul privind un soț cetățean român este
pronunțat în străinătate, întrucât este vorba de un proces ce
privește starea civilă a unui cetățean român, instanța străină
trebuie să respecte, de principiu, normele conflictuale din
dreptul internațional privat român, în caz contrar hotărârea de
31
divorț străină neputând fi recunoscută în România, conform
dispozițiilor art. 168 alin 2 din Legea 105/1992.
Procedura divorțului nu este supusă legii divorțului ci legii
forului, potrivit soluției din art. 159 din Legea 105/1992.
Măsurile provizorii și cele urgente luate de instanța de divorț
cad sub incidența aceleiași legi, fiind aspecte de natură
procedurală.
Raportul dintre părinți și copiii lor minori și obligația de
întreținere
Minor – persoana care datorită vârstei sale nu are capacitatea
deplină de exercițiu
Minorul sub 14 ani încheie acte juridice patrimoniale prin
reprezentantul său legal. Pentru actele care depășesc dreptul
de a administra reprezentantul legal are nevoie de
încuviințarea autorității tutelare. Minorul nu poate să facă
donații și nici să garanteze obligația altuia chiar dacă are
încuviințarea prealabilă.
Filiația copilului din căsătorie – se stabilește conform legii
care, la data la care s-a născut, guvernează efectele căsătoriei
părinților.
- În cazul în care, înainte de nașterea copilului căsătoria
părinților a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea
care, la data încetării sau desfacerii, îi guverna
efectele.
Filiația copilului din afara căsătoriei – se stabilește potrivit
legii naționale a copilului, la data nașterii
- În cazul în care copilul, cetățean străin, are și o altă
cetățenie străină, se aplică legea care îi este mai
32
favorabilă.
Dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei
să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru
cele prilejuite de nașterea copilului este supus legii naționale
a mamei.
Obligația de întreținere – această lege determină îndeosebi:
persoana creditorului și debitorului, precum și ordinea de
prioritate între mai mulți debitori; întinderea obligației de
întreținere; modul de exercitare a obligației și termenele
pentru satisfacerea acesteia.
Legea aplicabilă succesiunii – domeniu de aplicare
Conform art. 66 din Legea 105/1992, moștenirea privind
bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, este supusă legii
naționale, pe care persoana decedată o avea la data morții, iar
moștenirea privind bunurile imobile și fondul de comerț este
supusă legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.
Legea succesorală se aplică atât succesiunii legale, cât și
succesiunii testamentare.
Potrivit Codului civil român succesiunea se deschide prin
moarte. Succesiunea nu se deschide în cazul declarării
judecătorești a dispariției, deoarece dispărutul este socotit a fi
în viață. Deschiderea succesiunii se determină prin dată și loc.
Legea succesorală se aplică numai în ceea ce privește data
33
deschiderii succesiunii, nu și în ceea ce privește locul.
Pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să
îndeplinească următoarele cerințe:
- Să aibă capacitate succesorală (existența calității de
subiect de drept la data deschiderii succesiunii)
- Sa nu fie nedemnă de a moșteni
- Să aibă vocație succesorală (vocația succesorală se
stabilește prin lege sau testament după felul
moștenirii)
Îndrumător pentru autoverificare
1. Sinteza
- Normele conflictuale indică legea competentă care se aplică raportului juridic cu
element de extraneitate
- Legătura dintre un raport juridic și un sistem de drept constituie un punct de legătură.
- Starea și capacitatea persoanei fizice, statutul persoanei fizice, sunt guvernate de legea
sa națională, cu excepția situației în care, prin dispoziții speciale, se prevede altfel.
- Normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un caracter imperativ, în sensul
că părțile nu pot deroga de la ele, prin manifestarea propriei voințe.
- Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească și din adopție.
- Legea succesorală se aplică atât succesiunii legale, cât și succesiunii testamentare.
2. Concepte și termeni de reținut
� Normă conflictuală
� Punct de legătură
� Minor
� Stare civilă
� Succesiune
34
3. Întrebări și teme de dezbatere
a. Diferența dintre normele conflictuale și normele materiale b. Normele conflictuale privind numele și domiciliul persoani fizice c. Formele actelor juridice d. Norme conflictuale privind fapte juridice e. Încheierea și efectele căsătoriei f. Legea aplicabilă succesiunii
35
Unitatea de învătare 3
Calificarea și retrimiterea
Introducere
Cunoașterea noțiunii de calificare și a caracteristicilor
conflictului de calificare.
Obiectivele și competențele unității de învățare
- definirea conceptului de calificare și conflict de
calificare
- familiarizarea trăsăturile retrimiterii
Capitolul 1
Calificarea
Calificarea poate fi definită fie pornindu-se de la norma
conflictuală către situația de fapt, fie invers. În acest sens:
- Calificarea este operațiunea de determinare a sensului
noțiunilor juridice care exprimă conținutul și legăturile
normei conflictuale, cu scopul de a determina dacă un
raport juridic se include în aceste noțiuni
- Calificarea reprezintă interpretarea unui raport juridic
pentru a stabili în conținutul și legătura cărei norme
conflictuale intră.
36
Legea care stă la baza calificării, ca regulă: calificarea se face
după legea instanței sesizate.
Excepții: calificarea prin voința părților, calificarea legală și
calificarea secundară.
Conflictul de calificări definește situația în care noțiunile din
conținutul și/sau legătura unei norme conflictuale au
înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se
aplica unui raport juridic.
Exemple de conflicte de calificări privind conținutul normei
- Speța lider = testamentul olandezului – tratează o
problemă de capacitate conform normei conflictuale
- Caz din practica arbitrală de comerț internațional
Exemple de conflicte de calificări privind legătura normei
- Sediul social poate fi calificat ca fiind sediul real
- Domiciliul persoanei fizice, în dreptul român, este la
adresa din localitatea unde persoana își are locuința
statornică.
37
Capitolul 2
Retrimiterea
Conflictul în spațiu al normelor conflictuale există atunci
când normele conflictuale din sistemele de drept în prezență
coexistă.
Conflictul în spațiu poate fi pozitiv sau negativ.
Conflictul negativ reprezintă prima condiție a retrimiterii. Cea
de-a doua condiție ține de sensul trimiterii.
Retrimiterea reprezintă situația juridică apărută în cazul în
care norma conflictuală a forului trimite la un sistem de drept
în întregul său, iar acesta din urmă nu primește trimiterea, ci
trimite înapoi fie la dreptul statului forului fie mi departe la
un stat terț. Exemplu, speța lider – Forgo.
Felurile retrimiterii:
- Retrimitere de grad I
- Retrimitere de grad II
Îndrumător pentru autoverificare
1.Sinteza
- Calificarea reprezintă interpretarea unui raport juridic pentru a stabili în conținutul și
legătura cărei norme conflictuale intră
38
- Legea care stă la baza calificării, ca regulă: calificarea se face după legea instanței
sesizate.
- Conflictul de calificări definește situația în care noțiunile din conținutul și/sau legătura
unei norme conflictuale au înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se
aplica unui raport juridic
- Retrimiterea reprezintă situația juridică apărută în cazul în care norma conflictuală a
forului trimite la un sistem de drept în întregul său, iar acesta din urmă nu primește
trimiterea, ci trimite înapoi fie la dreptul statului forului fie mi departe la un stat terț.
2. Concepte și termeni de reținut
� calificarea
� conflictul de calificare
� retrimiterea
3. Întrebări și teme de dezbatere
a. Trăsăturile calificării b. Conflictul de calificări c. Retrimiterea
39
Unitatea de învăre 4
Aplicarea legilor străine
Introducere
Cunoașterea situațiilor de aplicare a legilor străine, precum și
a cazurilor de înlăturare de la aplicare a legii străine.
Norma conflictuală română poate trimite fie la sistemul de
drept român fie la unul străin. În cazul în care norma
conflictuală străină se aplică cu precădere, statul român va fi
obligat să aplice normele conflictuale din acel sistem, spre
exemplu în cazul în care dreptul străin este lex voluntatis.
Pentru aplicarea legii străine trebuie să cunoaștem
- titlul cu care aceasta se aplică.
1. Teoria drepturilor dobândite
2. Teoria recepționării dreptului străin
3. Teoria după care legea străină de aplică în calitate de
element de fapt.
- Conținutul legii străine
- Interpretarea legii străine
- Controlul aplicării legii străine
40
Cazuri de înlăturare de la aplicare a legii străine
1. Dacă legea străină încalcă normele de ordine publică de
drept internațional român
Ordinea publică este formată din totalitatea principiilor
fundamentale de drept ale statului român. Sub aspect
procedural ordinea publică se concretizează prin excepția de
ordine publică de drept internațional privat.
2. Dacă aceasta devine competentă prin fraudă
Există fraudă la lege în situația în care părțile folosesc în scop
fraudulos elementul de extraneitate pentru a face aplicabil un
alt sistem de drept decat cel care ar fi competent sa se aplice.
Pentru a exista fraudă la lege trebuie îndeplinite cumulativ
mai multe condiții:
- Să existe un act de voință a părților în sensul de a
deplasa punctul de legătura al raportului juridic
- Părțile să folosească un mijloc de drept internațional
privat licit
- Scopul urmărit de părți să fie ilicit
- Rezultatul să fie ilicit.
41
Îndrumător pentru autoverificare
1.Sinteza
- Norma conflictuală română poate trimite fie la sistemul de drept român fie la unul străin
- Există fraudă la lege în situația în care părțile folosesc în scop fraudulos elementul de
extraneitate pentru a face aplicabil un alt sistem de drept decat cel care ar fi competent
sa se aplice
2. Concepte și termeni de reținut
� Normă conflictuală
� Ordine publică
� Fraudă de lege
3. Întrebări și teme de dezbatere
a. Condițiile pentru aplicarea legii străine b. Cazurile de înlăturare de la aplicare a legii străine
42
Unitatea de învăre 5
Frauda și conflictul de legi
Introducere
Cunoașterea noțiunii și a condițiilor de fraudare a legii.
Definirea noțiunii de conflict de legi și familiarizarea cu
trăsăturile acestuia.
Capitolul 1
Fraudarea legii
Fraudarea legii – operațiunea prin care părțile unui raport
juridic folosesc mijloace legale pentru a înlătura aplicarea
unor dispoziții care s-ar fi aplicat dacă nu ar fi intervenit
fraudarea legii. Ea se găsește atât în dreptul intern cât și în cel
internațional.
Fraudarea legii rezultă dintr-o comportare a părților destintă
să supună raportul lor juridic unor legi care nu le sunt
aplicabile în mod normal. Fraudarea legii poate interveni în
următoarele cazuri:
- În privința statutului personal, prin schimbarea
cetățeniei sau a domiciliului, dar și în materia
divorțului sau a stabilirii filiației în afara căsătoriei
- În privința bunurilor mobile, partea interesată le poate
deplasa în cuprinsul teritoriului unui stat a cărui
legislație este mai favorabilă
- În privința formei exterioare a actelor pentru a evita
43
aplicarea unor dispoziții legale mai anevoioase, ca de
exemplu schimbarea locului unde urmează să se
încheie actul, pentru a se aplica o lege mai favorabilă.
Condiții ale fraudării legii
- Un act de voință al părților în aplicarea normei
conflictuale, adică acele situații în care voința părților
poate interveni pentru a supune un raport juridic unei
anumite legi, prin intermediul normei conflictuale,
schimbând punctul de legătură
- Utilizarea unor mijloace licite și nu ilicite, ca o
încălcare indirectă a legii
- Intenția frauduloasă a părților
- Un rezultat ilicit prin operația săvârșită de părți.
În soluționarea unei probleme conflictuale trebuie să
cunoaștem dacă ne aflăm în momentul nașterii, modificării,
transmiterii sau stingerii raportului juridic. Conflictul de legi
în timp și spațiu se poate prezenta în două forme:
- Raportul juridic se naște, se modifică, se transmite sau
se stinge în cadrul dreptului intern al unei țări, dare se
invocă apoi în altă țară, problema conflictuală apare
atunci când raportul juridic respectiv se invocă în altă
țară
- Raportul juridic se naște, se modifică, se transmite sau
se stinge în cadrul dreptului internațional privat și se
invocă ulterior în altă țară decât cea în care s-a născut,
modificat, transmis sau stins. În cadrul conflictului de
legi în timp și spațiu se pune problemă eficacității
44
internaționale a unei situații juridice dobândite.
Potrivit art. 9 din legea 105/1992 drepturile câștigate
în țară străină sunt respectate în România, doar dacă
nu sunt contrare ordinii publice de drept internațional
privat român.
Capitolul 2
Conflictul de legi
Conflictul de legi este o noțiune specifică domeniului
dreptului internațional privat, deoarece poate apare doar în
raporturile juridice reglementate de această ramură de drept.
Existența elementului de extraneitate într-un raport juridic
face ca, în legătură cu acel raport juridic, să se nască un
conflict de legi.
Conflictul mobil de legi
Există conflict mobil de legi atunci când un raport juridic
este supus, succesiv, la două sisteme de drept diferite, ca
urmare a deplasării punctului de legătură al normei
conflictuale aplicabile.
Deosebirea dintre conflictul de legi în timp și spațiu și
conflictul mobil de legi este aceea că în timp ce conflictul de
legi în timp și spațiu nu presupune o schimbare a punctului de
legătură, deci nici a legii aplicabile, ci se cere doar
recunoașterea într-o țară a drepturilor dobândite în străinătate,
conflictul mobil de legi presupune o deplasare a punctului de
legătură al normei conflictuale aplicabile în speță, implicând
45
o schimbare a legii aplicabile raportului juridic respectiv.
Soluționarea conflictului mobil de legi se face în conformitate
cu dispozițiile normelor conflictuale sau ale altor norme
juridice din sistemul de drept al statului forului. Norma
juridică a forului este cea care indică acțiunea în timp a
dreptului național și/sau a celui străin asupra unui raport
juridic.
Conflictul mobil de legi poate interveni doar în legătură cu
raporturile juidice la care sunt aplicabile norme conflictuale
cu puncte de legătură mobile, care pot fi deplasate în timpul
existenței raportului juridic respectiv.
Conflictul în timp al normelor materiale străine
Conflictul în timp al normelor conflictuale intervine în cazul
în care, în cadrul aceluiași sistem de drept, o normă
conflictuală veche este înlocuită de una nouă. În cazul în care
norma conflictuală română trimite la un sistem de drept străin,
iar în acest sistem au intervenit modificări ale dreptului
material sau conflictual între momentul nașterii raportului
juridic și cel al litigiului, se vor aplica soluțiile dreptului
tranzitoriu prevăzute de sistemul de drept străin, iar nu cele
aplicabile în dreptul forului.
46
Îndrumător pentru autoverificare
1.Sinteza
- Fraudarea legii rezultă dintr-o comportare a părților destintă să supună raportul lor
juridic unor legi care nu le sunt aplicabile în mod normal.
- Conflictul de legi este o noțiune specifică domeniului dreptului internațional privat,
deoarece poate apare doar în raporturile juridice reglementate de această ramură de drept.
- Deosebirea dintre conflictul de legi în timp și spațiu și conflictul mobil de legi este
aceea că în timp ce conflictul de legi în timp și spațiu nu presupune o schimbare a
punctului de legătură, conflictul mobil de legi presupune o deplasare a punctului de
legătură al normei conflictuale aplicabile în speță, implicând o schimbare a legii aplicabile
raportului juridic respectiv
- Conflictul în timp al normelor conflictuale intervine în cazul în care, în cadrul aceluiași
sistem de drept, o normă conflictuală veche este înlocuită de una nouă.
2. Concepte și termeni de reținut
� Fraudarea legii
� Conflict de legi
� Conflict mobil de legi
3. Întrebări și teme de dezbatere a. Cazurile în care poate interveni fraudarea legii b. Conflictul mobil de legi c. Conflictul în timp al normelor materiale străine
47
Unitatea de învăre 6
Conflicte de jurisdicție în dreptul internațional
privat
Introducere
Cunoașterea competenței în dreptul internațional privat și a
efectelor hotărârilor judecătorești.
Capitolul 1 Competența în dreptul internațional privat
Competența în dreptul internațional privat se referă la
determinarea instanțelor unei țări, în raport cu instanțele altei
țări, care sunt chemate să soluționeze litigiul ivit. În legislația
fiecărui stat există norme cu ajutorul cărora se determină
competența în dreptul internațional privat. Competența în
dreptul internațional privat, aparținând instanțelor unui stat
anume, se determină de legile respectivului stat și nu de ale
altuia.
Normele conflictuale arată competența legislativă care
poate fi a legii proprii sau a legii străine, în timp ce restul
normelor arată competența jurisdicțională în dreptul
internațional privat pentru instanțele proprii, nu și pentru cele
străine.
Instanța competentă a soluționa litigii cu elemenet de
extraneitate
48
Instanțele judecătorești române sunt competente să judece
aceste procese civile dintre o parte română și una străină, sau
dintre străini, în condițiile prevăzute de legea română.
Competența în dreptul internațional privat este de asemenea
reglementată de Legea 105/1992, potrivit art. 149, instanțele
române sunt competente să judece un litigiu cu element de
extraneitate în următoarele situații:
- Pârâtul are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în
România, cererea se introduce la instanța domiciliului
sau reședinței reclamantului din țară
- Sediul pârâtului, persoana juridică, se află în România
- Reclamantul din cererea de pensie de întreținere are
domiciliul în România
- Ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rămase de
la acesta sunt rămase în România
- Bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află
în România
Capitolul 2
Efectele hotărârilor judecătorești
Principalele efecte pe care le produce o hotărâre
judecătorească sunt următoarele:
- Puterea doveditoare a actului autentic
- Autoritatea de lucru judecat
- Forța executorie
O hotărâre străină nu poate avea de plin drept forță
49
executorie și autoritate de lucru judecat, deoarece se opune
suveranității statului pe al cărui teritoriu se invocă acea
hotărâre.
Forța executorie a unei hotărâri judecătorești are un caracter
strict teritorial, neputând să opereze de plin drept pe teritoriul
altui stat, decât acela a cărui instanță a investit hotărârea cu
formulă executorie.
Legea 105/1992 face deosebire între recunoașterea hotărârilor
judecătorești străine și executarea acestora. Doctrina cunoaște
două tipuri de recunoaștere: de plin drept și prin hotărâre
judecătorească a instanțelor române. Prin recunoaștere,
hotărârea judecătorească străină beneficiază la noi în țară de
autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre
judecătorească română. Spre exemplu, recunoașterea
sentințelor arbitrale străine se referă la:
- Efectele pe care sentința arbitrală străină le produce ca
fapt juridic
- Efectele probatorii ale sentinței arbitrale străine din
calitatea sa de act juridic
- Puterea de lucru judecat
Hotărârile judecătorești străine dobândesc în general forță
executorie, întocmai ca și o hotărâre proprie a statului pe
teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obține exequatur-
ul.
Exequatur-ul = procedura judiciară în cadrul căreia, în urma
controlului exercitat asupra hotărârilor judecătorești străine de
instanțele statului pe teritoriul căruia se cere executarea,
hotărârea judecătorească străină este declarată străină.
50
Nu pot fi puse în executare pe teritoriul statului român
următoarele hotărâri străine:
- Cele prin care s-au luat măsuri asiguratorii
- Cele date cu executare provizorie.
Arbitrajul internațional
Litigiile care se nasc între părți se pot soluționa pe calea
arbitrajului. Părțile se supun arbitrajului prin acordul lor, sub
acest aspect, procedura arbitrală se deosebește de procedura
judecătorească. Prin urmare, arbitrajul are un caracter
convențional, el nefiind obligatoriu pentru părți, ca mod de
soluționare, ci doar facultativ.
Capitolul 3
Arbitrajul
Arbitrajul poate fi:
- Arbitraj comercial internațional (se înfăptuiește prin
intermediul unei instituții permanente, ca de exemplu:
Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și
Industrie a României, și arbitrajul ad-hoc care se
crează numai cu privire la un anumit litigiu și care își
va înceta existența după soluționarea acestuia)
- Arbitraj de drept internațional privat (în cazul în care
părțile în proces au încheiat o conveție arbitrală pe
care una dintre părți o invocă în fața instanțelor de
judecată, aceasta își va verifica competența și va reține
spre soluționare procesul dacă: pârâtul și-a formulat
apărările în fond fără nici o rezervă întemeită pe
51
convenție arbitrală; convenția arbitrală e lovită de
nulitate sau este inoperantă; tribunalul arbitral nu
poate fi constituit din motive vădit imputabile
pârâtului)
- Arbitraj de drept intern
De regulă sentințele arbitrale străine se execută de bunăvoie.
În caz contrar se vor aduce la îndeplinire, prin executare silită,
fie în țara unde s-a pronunțat sentința fie pe teritoriul altui
stat.
Îndrumător pentru autoverificare
1.Sinteza
- Competența în dreptul internațional privat se referă la determinarea instanțelor unei țări,
în raport cu instanțele altei țări, care sunt chemate să soluționeze litigiul ivit.
- Normele conflictuale arată competența legislativă care poate fi a legii proprii sau a legii
străine
- Forța executorie a unei hotărâri judecătorești are un caracter strict teritorial, neputând să
opereze de plin drept pe teritoriul altui stat, decât acela a cărui instanță a investit hotărârea
cu formulă executorie.
- Procedura arbitrală se deosebește de procedura judecătorească. Arbitrajul are un caracter
convențional, el nefiind obligatoriu pentru părți, ca mod de soluționare, ci doar facultativ.
2. Concepte și termeni de reținut
� Exequatur-ul
� Arbitraj
3. Întrebări și teme de dezbatere
52
a. Competența în dreptul internațional privat b. Principalele efecte ale hotărârilor judecătorești c. Arbitrajul comercial internațional
top related