Ț.conjunctiv

ŢESUTURILE CONJUNCTIVE

Sînt cele mai bine reprezentate în organism, având funcţii diferite şi importante. Întră în componenţa organelor sau sunt dispuse în spaţiile libere dintre ele, realizând conexiunea lor. În ele au loc schimburi metabolice foarte active între sânge şi lichidele tisulare.

Ţesutul conjunctiv derivă din mezenchim, ţesut cu celule nediferenciate, mari, cu nucleu voluminos, rotund, oval, conţine 2-3 nucleoli, bogat în cromatină, citoplasma abundentă, slab bazofilă, cu puţine organite. Forma celulelor este stelată, contactează cu vecinele lor prin prelungiri, formând o reţea celulară cu matrice extracelulară bogată şi proteine fibroase de colagen. Prin mitoze se diferenciază în celule conjunctive.

Schema structurii ţesutului conjunctiv fibros lax

Celulele conjunctive Celulele conjunctive sunt de două tipuri:

propriu-zise: fibroblaste, fibrocite, mastocite, celule adipoase (adipocite), pigmentocite, celule adventiţiale, pericitele vaselor şi celule migrante din circuitul sanguin: macrofagi, plasmocite, leucocite.

Matricea extracelulară este reprezentată prin fibre conjunctive de colagen, reticulină, elastice, oxitalanice şi substanţa fundamentală ca macromolecule complexe de glicozoaminoglicani, proteoglicani, proteine structurale, lichid tisular.

Fibroblastul Cea mai frecventă În toate ţesuturile

conjunctive Origine: celule

mezenchimale şi fibroblaste preexistente

Activă sintetic Formă: alungită sau

stelată Nucleu: eucromatic, 1-

2 nucleoli Citoplasmă: slab

bazofilă cu multe organite, precursori ai colagenului

Prelungiri: groase, puţin ramificate

Receptori membranari: insulină, factori de creştere, lipoproteine

Ultrastructura fibroblastului şi fibrelor de colagen

Funcţii:

sinteza şi secreţia proteinelor fibroase ale matricei extracelulare ca: macromoleculele de colagen şi elastină, complexe glicoproteice ca glicozoaminoglicanii, proteoglicani, glicoproteine structurale, ce întră în componenţa substanţei fundamentale.

secretă interferon I- glucoproteidă, asemănătoare cu a leucocitelor, responsabilă de funcţii comune şi importante ca: antivirale, antitumorale, de legare la acelaşi receptor celular, activităţi imunomodulatorii, sunt activaţi de limfocitele T killer.

Activitatea fibroblastului este puternic condiţionată şi influenţată de hormoni, pot suferi alterări în unele dereglări endocrine sau de altă natură ca vitaminele, de exemplu vit.C, care contribuie la sinteza moleculelor de colagen. În lipsa ei fibroblastele sunt incapabile de sinteză – boala scorbut – degenerarea ţesutului conjunctiv, iar fibrele de colagen îmbătrânite nu mai pot fi înlocuite, de aceia la scorbut degradează fibrele conjunctive ale ligamentului paradontal şi cad dinţii. Hipoproteinemia nu se maturizează fibroblastul, hiperlipemia şi ateroscleroza inhibă sinteza de colagen.

Fibrocitul Mai mic decît

fibroblastul Alungit, fuziform Nucleu

heterocromatic Citoplasmă acidofilă

cu puţine organite Prelungiri rare şi

scurte Mai puţin sau deloc

activ în sinteză Poate redeveni

fibroblast

Ultrastructura fibrocitului

Macrofagul Celulă cu funcţie

fagocitară Origine: monocite

sanguine, circulă 60-72 ore în sînge, trec în ţesutul conjunctiv şi se diferenţiază în macrofage

Durată de viaţă: căteva luni

Autoreplicare locală Localizare: stroma

organelor parenchimatoase

Pot forma celule gigante multinucleate (20-100 nuclei)

Ultrastructura macrofagului

Dimensiunile direct dependente de activitatea lor funcţională (15-50mcm). Au formă rotundă sau ovalară, prezintă prelungiri scurte. Nucleu relativ mic, central sau excentric, rotund sau reniform, predomină heterocromatina, citoplasma abundentă, organite bine dezvoltate, fagosomi, lizosomi, care dau macrofagelor aspect spumos, numeroase microfilamente din actină şi miozină, ce intervin ţn procesele de deplasare şi la formarea pseudopodelor. Membrana celulară conţine numeroase prelungiri de deget de mănuşă. La suprafaţa ei un glicocalex foarte bine dezvoltat şi receptori pentru imunoglobuline.

Sistemul mononuclear-macrofagic

Totalitatea celulelor cu funcţie fagocitară din organism, care

derivă din monocitele circulante Monocit sanguin Monocit tisular Macrofagul conjunctiv Macrofagul pulmonar (“celula prăfoasă”) Celula Kupffer (ficat) Microglia (sistemul nervos central) Osteoclastul (ţesutul osos)

Funcţiile macrofagului Apărare: fagocitarea specifică sau nespecifică a

particulelor străine Opsonizare la nivel tisular şi receptori la nivel

celular Fagocitoza specifică: mediată de IgG, IgM şi C3 Realizarea răspunsului imun: sinteza de monokine,

interferon, lizozim, fracţiuni ale complementului Păstrează antigeni în citoplasmă perioade

îndelungate (bacil Koch) Degradarea pigmenţilor biliari, acumulare de

pigment melanic, hemosiderinic şi lipide Mobilitate limitată la ţesutul conjunctiv Degenerare locală, depozitare în spaţiile “inerte”

sau eliminate

Mastocitul Localizare: perivascular, ţesutul conjunctiv

dintre fibrele musculare; rar intraepitelial, excepţional în ţesutul nervos

Număr foarte mare de mastocite: ţesutul conjunctiv al tubului digestiv, sistemul respirator, sistemul uro-genital, piele

Populaţie celulară heterogenă funcţional Origine dublă: mezenchimală şi medulară

Mezenchimale – interleukin 3 independente (mastocite asociate mucoaselor)

Medulare – interleukin 3 dependente (mastocite asociate ţesutului conjunctiv)

Mastocitul

• dimensiuni: 5 - 25μ• formă: rotundă sau ovalară• nucleu: central, heterocromatic• citoplasma: numeroase granulaţii specifice, rotunde, egale, cu dublă membrană• membrana: prelungiri scurte, groase şi neramificate, conţine receptori pentru IgE

Funcţia constă în capacitatea granulelor mastocitare de a depozita o serie de mediatori chimici ca heparina, histamina, factor chemotactic pentru eozinofile, substanţă reactivă în şocul anafilactic.

Heparina reprezintă un glicozoaminoglican sulfatat, depozitat temporar în granulele mastocitului, unde stabileşte legături labile cu histamina. Heparina are rol anticoagulant şi ca factor antilipemic (cofactor al enzimei). Histamina este derivat al histidinei, rapid eliberată din granule în diferite infecţii locale sau reacţii imunologice. Determină dilatarea vaselor sangvine pe plan local, creşte permeabilitatea peretelui venelor mici, creînduse spaţii largi pentru facilitarea accesului apei, serum-proteinelor (anticorpi, complement), microfagelor la locul leziunii. Ea determină şi contracţia muşchiului neted, în special a celui din bronhiole.

Factorul hemotactic pentru eozinofile – mediator chimic din două tetrapeptide, care atrag eozinofilele din sânge la locul degranulării mastocitare, intervenind în inactivarea histaminei. Serotonina este elaborată de mastocite la animale şi nu la om. Acţionează asupra musculaturii netede din peretele vascular sau căilor respiratorii – vazo-bronhoconstricţie. Substanţa reactivă în anafilaxie – numai în şocul anafilactic. Ea produce contracţia muşchiului neted din căile aeriene, fiind responsabilă de apariţia fenomenului de asfixie din şocul anafilactic. La om mastocitele sunt implicate în reacţiile alergice de hipersensibilitate imediată – astm, urticărie, şoc anafilactic, alergie.

Plasmocitul Origine: din limfocit B Formă: ovalară Nucleu: excentric,

hipercrom, fără nucleol

Citoplasmă: bazofilă, excepţie zona paranucleară (Golgi)

ME: Rer Funcţie: sinteza de

anticorpi

Plasmocit

Adipocitul Celulă care

stochează lipide Localizare

Ţesutul adipos Ţesut conjunctiv

lax Membrane seroase

Tipuri de adipocite Alb-galben sau

unilocular Brun sau

multilocular

Ţesut adipos

a- col. H-E

b- col. sudan III

Caractere morfologice• rotund, oval sau poliedic• 50-150μ diametru• o singură globulă lipidică• ocupă cea mai mare partea citoplasmei• nucleu aplatizat, situatperiferic, hipercrom• citoplasmă subţire, S100 pozitivă

Masson

S100

Adipocit multilocular

Componente organiceale substanţei fundamentale

Glicozaminoglicani Acid hialuronic Heparină şi heparan

sulfat Condroitin-sulfaţi Dermatan sulfat şi

keratan sulfatProteoglicani

Glicoproteine structurale Fibronectine şi

condronectine Laminina Glicoproteina 115

Funcţii • Suport mecanic pentru celule şi fibre• Nutritiv • Difuzia metaboliţilor şi cataboliţilor• Apărare: difuzia anticorpilor şi deplasarea celulelor mobile• Funcţie plastică: se adaptează la modificările vasculare şi epiteliale

Fibrele de colagen

Cele mai numeroase Groase, lungi,

sinuoase Polifibrilare Neramificate,

neanastomozate Formează fascicule Durată de viaţă

dependentă de tipul ţesutului (5 şi 300 de zile)

Degradate de colagenază

MORFOGENEZAProcolagen

TropocolagenMicrofibrile

Fibrile (periodicitate 64 nm)Fibre polifibrilare

Fibrele de reticulină

Sinteza precursorilor: fibroblast, celula reticulară, celula Schwann, celula musculară netedă

Subţiri, ramificate, monofibrilare, anastomozate, formează reţele de susţinere; nu formează fascicule

Identificate cu tipul III de colagen Aceeaşi grosime de-a lungul fibrei Identificare: impregnare argentică, PAS pozitive Localizare: stroma glandelor exocrine şi

endocrine, organe limfopoetice, plămîn, peretele vaselor sanguine, lamina propria a mucoaselor, rinichi

Facilitează schimburile bidirecţionale rapide de substanţe

Fibrele elastice Localizare: ţesuturi cu capacitate de distensie

reversibilă Funcţii: adaptare mecanică şi menţinerea

homeostaziei Constituent de bază: elastina (scleroproteină

care are mai puţină hidroxiprolină şi mai multă valină decît colagenul)

Monofibrilare, ramificate şi anastomozate: reţele

Aceeaşi grosime de-a lungul fibrei, variabilă de la o fibră la alta

Numeroase: vase sanguine, plămîn, ligamentele coloanei vertebrale, derm.

Fibrele imature – elauninice şi oxitalanice

Substanţa fundamentală apare amorfă, incoloră, transparentă,

omogenă şi vâscoasă. Este alcătuită din diferite molecule ce cuprind proteinele fibroase de tipul colagenului şi elastinei, glicozoaminoglicani, glicoproteine, albumine, globuline, lipide, săruri minerale.

Ţesutreticular(ganglionlimfatic)

Pigmentocite