amenajarea tur a jud tulcea

8/4/2019 Amenajarea Tur a Jud Tulcea

http://slidepdf.com/reader/full/amenajarea-tur-a-jud-tulcea 1/38

Cuprins

Introducere ………………………………………………………..….… pag 2

Capitolul 1. Judetul Tulcea. Date generale ……………………….......pag 3

1.1. Asezare geografica. Relief …………………………………………..pag 3.

1.2. Istoric………………………………………………………….…….. pag 7.

1.3. Date statistice…………………………………………………..….…pag 9.

1.3.1. Populatia………………………………………………..…...pag 9.

1.3.2. Economia………………………………………………….... pag 10

1.3.3. Industria…………………………………………………..… pag 11

1.3.4. Agricultura ………………………………………………..…pag 12.

Capitolul 2. Amenajarea turistica a judetului Tulcea………………....pag 13

2.1. Infrastructura…………………………………………………….…... pag14

2.2. Obiective turistice …………………………………………………...pag 16

2.3. Structuri de primire in judetul Tulcea…………………………….… pag 24

Capitolul 3. Amenajarea turistica a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii 28

3.1. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii…………………………………. pag 28

3.2. Tipuri de unitati de cazare……………………………………………pag. 303.3. Trasee turistice………………………………………………………. pag. 32

3.4. Reconstrucţie ecologică în RBDD…………………………………… pag 35

Bibliografie………………………………………………………………..pag 38



Introducere

Turismul reprezintă un fenomen economic-social propriu civilizaţiei moderne, puternic

ancorat în viaţa societăţii. Prin conţinutul şi rolul sau, turismul reprezintă astăzi un domeniudistinct de activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice si sociale pentru un

număr tot mai mare de ţari ale lumii.

Cercetarea ştiinţifică a fenomenului turistic integrează o arie tematică largă, de la

clarificările conceptuale şi definirea locului acestuia în strategia dezvoltării, la evidenţierea

determinanţilor, tendinţelor de evoluţie şi formele de manifestare, a coordonatelor şi

mecanismelor pieţei şi la evaluarea impactului sau în plan economic, social, cultural, ecologic şi

politic.Deşi, intr-o primă etapă, turismul a reprezentat un factor de stimulare economică, de

protecţie şi conservare a resurselor naturale, din ce în ce mai frecvent, în ultimul timp, se observă

situaţii in care creşterea turismului afectează echilibrul ecologic şi calitatea resurselor turistice.

Mutaţiile majore din practica turismului au favorizat intensificarea cercetărilor cu privire la

conţinutul si trăsăturile definitorii ale acestui domeniu, au impus crearea unui cadru metodologic

unitar pentru înregistrarea si evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale.

Turismul este considerat, în primul rând o formă de recreere alături de alte activităţi şi

formule de petrecere a timpului liber, el presupune mişcarea temporară a oamenilor spre

destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul petrecut la acele

destinaţii, în cele mai multe situaţii acesta implicând efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra

economiei zonelor vizitate.

Aşadar, turismul reprezintă o activitate complexă, cu o „multitudine de faţete”, cu

încărcătură economică semnificativă, poziţionată la intersecţia mai multor ramuri si sectoare din

economie, toate acestea reflectându-se în varietatea punctelor de vedere cu privire la conţinutul

noţiunii de turism si a conceptelor adiacente.Turismul răspunde mai multor nevoi sociale ale omului, având calitatea de a deschide noi

orizonturi, de a descoperi noi aspecte ale lumii, activitatea turistica reprezintă un barometru al

calităţii vieţii, al gradului de cultură atins de populaţia unei zone.



Datorită importantei turismului din zilele noastre, se impune a găsi o soluţie pentru

valorificarea resurselor naturale şi antropice ale unei zone acest lucru fiind realizat printr-o

amenajare turistica a teritoriului.

Amenajarea turistica trebuie să fie concepută în relaţie cu dezvoltarea turistica şi chiar cu

progresul economic dar trebuie să se ţină cont şi de cerinţele cadrului natural şi antropic.

Lucrarea de faţă are ca obiectiv realizarea unei amenajari turistice într-o zonă neamenajata

turistica în vederea inventarierii zonei, pentru a se putea dezvolta si diversifica serviciile

turistice.



Capitolul 1. Date generale judetul Tulcea

1.1. Asezare geografica. Relief

Judeţul Tulcea ocupă jumătatea nordică a provinciei istorice Dobrogea, a cărei

însemnătate vine din aşezarea ei la gurile Dunării şi ieşirea la Marea Neagră. Paralela 45º

latitudine nordică străbate judeţul Tulcea în partea centrală, iar meridianul 29º 41' 24"

longitudine vestică străbate oraşul Sulina ce se află în extremitatea estică a României. Înconjurat

din trei părţi de ape, se învecinează la vest cu judeţele Brăila şi Galaţi, la nord cu Ucraina prin

graniţa naturală Dunărea, la est cu Marea Neagră, având hotar terestru doar la sud, cu judeţulConstanţa. Suprafaţa judeţului este de 8.499 kmp, reprezentând 3,6% din suprafaţa tarii, procent

care il situeaza pe primele locuri din tara ca marime . Judeţul cuprinde 51 unităţi administrativ-

teritoriale, din care: Municipiul Tulcea – cu o treime din populaţia judeţului, 4 oraşe si 46 de

comune. Din suprafaţa totala a judeţului, 3.446 kmp reprezintă suprafaţa umeda constituită din

Delta Dunării si Complexul Lagunar Razim-Sinoe.

Geografic judetul apartine de Podisul Dobrogei de Nord cuprinzând si cea mai mare parte

din Delta Dunarii. Podisul Dobrogei de Nord cunoscut si sub denumirea de Orogenul NordDobrogean cuprinde ca diviziuni : Muntii Macin, Dealurile Tulcei, Colinele Niculitel, Podisul

Babadag, Podisul Casimcei si depresiuni mici. Partea de est este scaldata de lacurile

Complexului lagunar Razim - Sinoie, iar cea de vest de ghirlanda de balti sau terenuri colmatate

ce însotesc albia Dunarii. Caracterizat printr-un climat arid judetul Tulcea apare ca o unitate

biogeografica tipica de stepa cu silvostepa. Aceasta imagine a fost modificata de culturi agricole,

de livezi si mai ales de întinse podgorii.

Relieful judetului Tulcea se caracterizeaza prin existenta a doua unitati fizico-geografice

distincte:una mai inalta , in partea central - vestica ,in cadrul careia se intalnesc elemente ale

celui mai vechi relief de pe teritoriul Romaniei (respectiv unitati de orogen vechi,hercinic) si alta

mai joasa si mai noua (din cuaternar) in N si NE, respectiv lunca si Delta Dunarii.

Unitatile mai inalte de relief sunt dispuse in 3 mari fasii paralele,ocupand circa 32% din

totalitatea jud. Tulcea: fasia de N este constituita din muntii Macinului (cei mai vechi munti din



Romania),tociti ,cu altitudinea max. de 467 m (vf.Tutuiatu sau Greci), Podisul Niculitel si

Dealurile Tulcei; fasia centrala , extinsa intre Dunare (la V) si lacul Razim (la E) este

reprezentata prin Podisul Babadag, iar fasia sudica corespunde compartimentului nordic al

Podisului Casimcea care face parte integranta din Podisul Dobrogei Centale,constituit

predominant din sisturi verzi prepaleozoice in fundament (care apar adeseori la suprafata) peste

care se afla depozite jurastice si cretacice.

Regiunile joase din teritoriu includ Delta Dunarii, cea mai noua formatiune de relief a

Romaniei, lunca Dunarii, situata la periferiile de V si N ale jud. Tulcea, precum si campia

aluviala din preajma lacului Razim. Relieful tulcean variaza intre 0 m la nivelul Marii Negre

(Sfantul Gheorghe) si 467 m (alt. in vf. Greci). In cadrul Podisului Babadag (parte componenta a

Podisului Dobrogei de N) se remarca o importanata linie de falie, intre Peceneaga (la NV) si

Camena (la SE), care separa Podisul Dobrogei de N de Podisul Dobrogei CentraleDunărea ce formează hotar natural la vest şi nord este principala cale de transport în

judeţ. Ea are trei braţe principale, Chilia la nord, Sfântu Gheorghe la sud şi Sulina la mijloc. În

amonte de municipiului Tulcea, Dunărea se desparte în două braţe, braţul Chilia şi braţul Tulcea.

În aval de municipiul Tulcea, braţul Tulcea se desparte în alte două braţe, Sulina şi Sfântu

Gheorghe. Braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe permit numai transportul fuvial iar braţul Sulina

asigură transportul maritim până în porturile Galaţi şi Brăila. La sud de Sfântu Gheorghe se află

laguna Razim care pătrunde adânc în judeţ. O reţea de canale naturale şi artificiale, lacuri si bălţi, plauri şi grinduri formează un ecosistem unic. În 1990 Delta Dunării a fost declarată rezervaţie a

mediului, ecologică şi a păsărilor, sub protecţia UNESCO pentru diversitatea florei şi faunei sale

(păduri de sălcii, stuful, trestia,apoi plante specifice zonelor umede, specii de de animale, păsări,

insecte, reptile şi aproximativ 160 de specii de peşte).

Dealurile judetului sunt acoperite, în parte, cu paduri de foioase, în care se îmbina

fosnetul stejarului, carpenului si frasinului cu parfumul teiului. Suprafetele întinse de paduri de

tei - unice în România - constituie o importanta baza melifera.

Fondul forestier al judetului reprezinta în primul rând o valoare ecologica , ecosistemele

forestiere fiind caracterizate printr-o flora si o fauna de o diversitate aparte. În al doilea rând o

valoare economica si sociala ridicata, concretizata prin masa lemnoasa, ce poate fi exploatata,

prin fondul cinegetic si prin conditiile ce le ofera turismului.



Delta Dunarii constituie una dintre cele mai întinse zone umede din lume - ca habitat al

păsărilor acvatice, cea mai vastă zonă de stufărisuri compacte de pe Pământ si un adevărat muzeu

al biodiversitătii.

În Munţii Măcinului s-a constituit Parcul Naţional, pentru conservarea speciilor rare de

floră şi faună specifice intersecţiei arealelor mediteranean, balcanic şi caucazian.

Resurse naturale: Resursele subsolului :sunt reprezentate de roci vulcanice de natura

porfirica si granite din care rezulta prin prelucrare cribluri si nisip .Sunt exploatate porfirele din

dealul Consul, Cârjelari si Camena ;granitele din zona Macin ,Turcoaia , Cerna .Calcarele sunt

exploatate ca roci de constructii în carierele Zebil, Bididia ,Trei Fântâni, Malcoci Sud. Calcarele

dolomitice de la Mahmudia sunt exploatate pentru Sidex Galati.

Ca roci ornamentale se exploateaza calcare grezoase de la Baschioi, calcare dolomitice de

la Mahmudia, Cârjelari si Codru Babadag. Din zona Colinele Niculitel se exploateaza roci bazice, utilizate în lucrari de constructie de drumuri si cai ferate.

Resursa de apa este cea mai importanta dintre resurse. În judetul Tulcea apele sunt

grupate în doua bazine hidrografice - Dunare si Litoral, care ocupa 71% respectiv 29% din

suprafata judetului. Suprafata ocupata de luciul de apa este de 461 875,7 ha din care ape

curgatoare - 2 166,7 ha Fluviul Dunarea margineste judetul Tulcea pe o lungime de 276 km .

Cele trei brate ale Dunarii : Chilia la nord - 116 km ; Sfintul Gheorghe la sud - 109 km ; Sulina ,

median - 63 km .Resursa de sol este tot atât de importanta ca si resursa de apa. În judetul Tulcea

reprezentative sunt : terenurile arabile, viile, livezile si gradinile, pasunile si fânetele.

Flora si fauna judetului sunt de o mare varietate, unele fiind unicate sau chiar curiozitati

ale naturii.

Clima: este continental excesiva , cu precipitatii reduse (sub 400 mm /an) , cu umiditate

atmosferica ridicata in zona deltei, veri calduroase, ierni reci, marcate adesea de viscole,

amplitudi mari de temperatura (66,3 0C) si prin precipitatii reduse .

Zona litoral-maritima a judetului Tulcea se caracterizeaza printr-un climat mai bland ,cu

veri a caror caldura este atenuata de briza Marii Negre si ierni cu temperaturi nu prea coborate

(media termica a lunii celei mai reci, la Sulina, este de -0,60C).

Precipitatiile medii anuale insumeaza cantitati cuprinse intre 359 mm la Sulina (cele mai

mici din tara) si 455 mm la Isaccea.



Regim de temperatura: Temperaturile medii anuale variaza intre 11 grade pe litoral si 9

grade in Muntii Macinului . Iernile sunt reci , inasprite adeseori de Crivat iar verile calde si

secetoase. Temperatura maxima +39,50C s-a inregistrat la statia meteorologica Mircea Voda (20

august 1945), iar minima absoluta -26,8 0 C - la Tulcea (24 ianuarie 1943).

Regim eolian: Vanturile predominante bat cu o frecventa mai mare dinspre NE (18,3%),

urmate de cele dinspre NV(17,1%), dinspre E (15,2%)si dispre N(13%) cu viteze medii anuale

cuprinse intre 0,8 si 5,3 m/s. In timpul verii, in conditi de stabilitate atmosferica se manifesta o

circulatie termica locala a aerului, sub forma brizei de mare (ziua) si brizei de uscat (noaptea)

care se resimte la o distanta de 10-15 km spre interiorul uscatului

1.2. Istoric

Istoria zbuciumată a Dobrogei a avut drept urmare faptul că judeţul Tulcea este un muzeu

etnografic viu, existând un amestec de rase şi neamuri ale căror culturi se întrepătrund dar, în

acelaşi timp, păstrându-şi identitatea.

Descoperirile arheologice de pe teritoriul judeţului Tulcea au pus în lumină urme de

locuire datând din paleoliticul mijlociu, cu o vechime de aproximativ 110.000 de ani. Pe harta

arheologică a judeţului, vestigiile culturilor Hamangia, Gumelniţa si traco-dacică, ale cetăţilor

geto-dacice şi marilor construcţii edilitare romane oferă importante mărturii documentare ale

vieţii materiale şi spirituale pe aceste meleaguri. Pe aceste locuri sunt atestate primele triburigeto-dacice şi ale sciţilor, în secolele VIII - VI î.e.n. Izvoarele scrise antice (ale lui Homer,

Strabon, Ptolemeu, ş.a.) consemnează o importantă concentraţie de populaţie spre Dunăre şi

litoral. În secolele VII - V î.e.n. populaţia geto-dacă din aceste teritorii vine în contact cu

coloniştii greci, preluând caracteristici ale civilizaţiei elenistice în manifestările artistice şi

ocupaţii.

Începând cu secolul I e.n., cucerirea Dobrogei de către romani a marcat procesul

ireversibil al romanizării populaţiei geto-dace, perioadă în care, ca şi în Dacia, se produce acea

sinteză etnică al cărei rezultat a fost naşterea poporului român şi a limbii române, proces care se

încheie, în linii mari, în secolul al VII-lea, în pofida valurilor popoarelor migratoare.

În diferite perioade istorice, alături de români, s-au stabilit în Dobrogea diverse alte

populaţii, structura eterogenă a acesteia păstrându-se până astăzi. Astfel, în Dobrogea către

sfârşitul secolului XVI şi până în secolul XII-lea, pe lângă populaţia rusă şi turcă care locuiau



teritoriul Dobrogei, s-au stabilit tătarii. Apoi, după războaiele ruso-turce au venit bulgarii şi ruşii,

mai ales lipovenii şi ucrainenii. Cu toate aceste colonizări, populaţia românească în Dobrogea a

fost permanent majoritară.

Regăsită în aria străvechii vetre geto-dacice în componenţa statului feudal Ţara

Românească, pentru o scurtă perioadă în secolele XIV - XV sub domnia glorioasă a lui Mircea

cel Bătrân, Dobrogea va fi înglobată ulterior Imperiului otoman pentru o perioadă de 460 de ani.

Deşi ruptă din cadrul firesc al graniţelor Ţării Româneşti, sinteza românească cu începuturi

străvechi în Dobrogea, continuă şi în timpul stăpânirii otomane.

Atestată în izvoarele medievale bizantine De administrando Imperii şi Alexiada, Sulina

devine la începutul sec. al XIV-lea port genovez, iar mai târziu, în perioada stăpânirii otomane,

se construieşte aici o redută, apoi se stabileşte sediul unei caimăcămii şi se instalează o

garnizoană militară. În epoca modernă, prin Convenţia ruso-austriacă de la Sankt Petersburg(1845) se nominalizează Sulina ca port fluvio-maritim şi se pun bazele navigaţiei libere pe

Dunăre. Printr-un alt document internaţional, Tratatul de pace de la Paris (1856), se înfiinţează

Comisia Europeană a Dunării (CED), for alcătuit din reprezentanţii Angliei, Franţei, Austriei,

Germaniei (Prusia), Italiei (Sardinia), Rusiei şi Turciei în scopul neutralizării accesului în zona

Dunării de Jos; Sulina devine port liber (porto-franco), cu toate consecinţele ce decurg de aici pe

plan economic, social, cultural, spiritual: un oraş cosmopolit - Europolis – cu instituţii ce ţineau

de activitatea Comisiei sau răspundeau nevoilor fireşti de dezvoltare ale unui oraş portDeşi la Sulina exista un far construit încă la 1802 la cererea guvernului otoman de către

o companie austriacă, CED a început în anul 1869 construirea unui nou far, terminat un an mai

târziu. Construcţia, cu o înălţime de 17,34 m, de formă tronconică, este zidită din cărămidă legată

cu mortar de var, tencuită la interior şi exterior; în interior, pe toată înălţimea construcţiei, avea o

scară metalică în spirală, ancorată în zidărie, iluminată prin trei ferestre circulare, aşezate la

înălţimi diferite la fiecare spirală a scării. La nivelul superior al construcţiei s-a amenajat o

platformă de circulaţie cu balustradă în jurul vigiei farului, pe care aveau - şi au în prezent -

acces vizitatorii farului. Vigia (cupola) farului a fost construită din tablă de cupru cilindrică cu

diametru de 2 m, acoperită cu table în pantă şi cu vârf pe care era montată o giruetă; lumina

farului era albă, iniţial fixă, apoi de tipul cu eclat. Farul a suferit în timp o serie de modernizări:

cupolei farului i s-au adăugat pe contur un număr de patru rânduri de ochiuri de ferestre cu sticlă

din cristal gros, unele dintre ele păstrate până în zilele noastre. Introducerea iluminatului electric



a dus la modificarea cupolei, adaptată acum noului mecanism de rotire. În jurul farului s-au

construit clădiri cu locuinţe pentru personal şi depozite pentru materialele necesare funcţionării

farului.

Cel de-al doilea război mondial a însemnat şi pentru CED, ca de altfel şi pentru Sulina,

începutul sfârşitului: în 1939 CED este desfiinţată, oraşul, devenit punct strategic, este

bombardat şi cele mai multe dintre clădirile oraşului distruse, iar “noua ordine” comunistă

instaurată după război a încercat să şteargă activitatea de 83 de ani a CED.

Au rămas peste timp să povestească viaţa atât de palpitantă, odinioară, a oraşului câteva

construcţii, farul CED şi ... cimitirele. Abia după 1989 unul dintre “martorii” gloriei de altădată

ai oraşului “liber”, Farul CED a fost restaurat şi apoi, în anul 2003, transformat în muzeu,

încercându-se astfel reconstituirea, printr-o expoziţie documentară, a activităţii Comisiei

Europene a Dunării; o sală specială a fost destinată comandorului Eugeniu P. Botez, cel ce aîndeplinit o vreme funcţia de comisar maritim al portului, autor, sub pseudonimul Jean Bart, al

romanului Europolis.

1.3. Date statistice

1.3.1. Populaţia.

În judeţul Tulcea la data de 01.01.2009 populatia era de 248367 persoane, cuprinzand populatia urbana in nunar de 121996 si populatia rurala in numar de 126371. Faţa de anul 2002

cand numarul locuitorilor a fost de 255816 populaţia judeţului a scăzut cu 7.449 persoane.

Judeţul are cea mai mica densitate 29,2 locuitori/kmp, fata de media pe ţara de 91 locuitori/kmp,

acest lucru datorându-se suprafeţei mari acoperită de ape. Pe teritoriul judeţului convieţuiesc în

armonie, de secole, circa 17 etnii ale căror obiceiuri si credinţe au fost integrate în viaţa culturală

şi spirituală a regiunii. Din datele pe anul 2002, rezulta ca 89.9% din populaţie s-a declarat de

etnie româna si 10.1% de alta etnie, cele mai numeroase grupuri etnice fiind reprezentate de ruşi

si lipoveni – 6.4% din populaţia stabila, ucraineni – 0.5%, turci si tatari 1.3%, rromi 0.9%, greci

0.7%, italieni 0.1%, alte etnii 0.1% (sarbi, slovaci, croati, bulgari). Dintr-un total de 88.100

persoane ocupate în anul 2007, domeniul cu cea mai mare pondere este agricultura – 30,8%. Se

înregistrează o scădere a numărului persoanelor ocupate de la 92.900 în anul 2002, la 88.100 în

anul 2007.



1.3.2. Economia

Produsul intern brut (PIB) al judeţului Tulcea s-a ridicat la valoarea de 2.577,4

milioane lei (preţuri curente) la nivelul anului 2005, reprezentând 7,78% din PIB-ul regiunii Sud

- Est şi 0,89% din PIB-ul României. Comparând judeţul Tulcea cu celelalte judeţe ale regiunii

Sud - Est, observăm că judeţului Tulcea ocupă ultimul loc în regiune la nivelul PIB, comparativ

cu celelalte judeţe: 2.577,4 milioane lei în Tulcea comparativ cu 3.336,2 în Vrancea, 3.665 în

Brăila, 4.538,6 în Buzău, 6.467,7 în Galaţi şi 12.511,8 în Constanţa. Din punctul de vedere al

PIB-ului pe locuitor, se constată de asemenea că nivelul acestuia în judeţul Tulcea (10.244 lei)

este inferior PIB-ului per locuitor regional (11.627,7) şi naţional 13.326,8. Din punct de vedere

structural, în totalul valorii adăugate brute a judeţului, sectorul primar (agricultură, silvicultură,

vânătoare, exploatare forestieră şi industria extractivă) are o pondere de 19%, industria

prelucrătoare, energia electrică şi termică şi sectorul construcţiilor în total au o pondere de 31%(industria prelucrătoare individual contribuie cu un procent de 24,2%). O pondere importantă, de

9,3%, o au serviciile de transport, depozitare şi comunicaţii, tranzacţiile imobiliare ocupă 11,4%,

administraţia publică, apărarea şi asigurările sociale în total 9,3%, ponderea comerţului este de

6,4% iar a serviciilor hoteliere de 2,6%. Restul de 11% este reprezentat de serviciile de

intermediere financiară, învăţământ, sănătate şi alte servicii sociale.

Numărul mediu al salariaţilor la nivelul economiei judeţene a fost în creştere în ultimii

ani: în 2006 s-a înregistrat un număr mediu de 47.213 salariaţi, în creştere cu 3% faţă de anul precedent. În raport cu ocuparea forţei de muncă pe ramuri şi sectoare se observă faptul că din

totalul de 47.213, 9% este ocupată în agricultură, vânătoare, silvicultură şi piscicultură (5,7%

este ocupată doar în agricultură şi vânătoare (2.669 salariaţi) iar 1,4% (664 salariaţi) în pescuit şi

piscicultură. În industrie (extractivă, prelucrătoare şi energie electrică, termică, gaze şi apă) sunt

ocupaţi 37% din salariaţi (17.564 salariaţi), industria prelucrătoare ocupând primul loc cu mai

mult de 1/3 (34,2%) din totalul forţei de muncă ocupate. Proporţii de aproximativ 10% ocupă

comerţul cu 5.681 salariaţi (12% din total), învăţământul cu 4.182 salariaţi (9%), sănătatea şi

asistenţa socială cu 4.116 salariaţi (8,8%). În celelalte activităţi şi sectoare (printre care

administraţie publică şi apărare, transporturi, construcţii, industria ospitalieră şi serviciile

imobiliare) sunt ocupaţi aproximativ 22% din salariaţi.

1.3.3. Industria



Judeţul Tulcea are un caracter industrial - agrar, dispunând de importante resurse

naturale. În anul 2001 în judeţ existau 6.474 agenţi economici, din care 14 regii autonome, 86

societăţi cu capital de stat, 53 organizaţii cooperatiste, 257 societăţi cu capital mixt, 15 societăţi

cu capital străin. Importante resurse naturale ca: granit, profir, gresii, cuarţită la Turcoaia, Piatra

Roşie, Măcin, Greci, Cârjelari, Camena, calcar dolomitic la Mahmudia şi Sarinasuf, calcare

cretacice în podişul Babadag, sulfuri complexe şi filoane de baritină la Somova şi Mineri, pirite

cuprifere la: Altân - Tepe; nisip cuarţos în zona Caraorman; argile caolinoase în zona Măcin,

suprafeţe întinse de păduri şi păşuni, precum şi principalele resurse valorificabile ale Deltei

Dunării - peşte, stuf, plop, etc., ce pun în evidenţă potenţialul economic al judeţului. Structura

industriei se caracterizează prin preponderenţa ramurilor alimentară, extracţia mineralelor

neferoase şi nemetalifere, a materialelor de construcţii, exploatarea stufului, a lemnului,

metalurgică, chimică, construcţii şi reparaţii de nave, textilă. În ultimii ani se constată o scădere aforţei de muncă ocupate în industrie pe fondul restructurărilor marilor întreprinderi. La sfârşitul

anului 2006, 17.564 salariaţi erau ocupaţi în industrie la nivelul judeţului, mai puţin cu 443

salariaţi faţă de 2005 şi cu 885 salariaţi mai puţin comparativ cu 2004 (o scădere cu 2,7% în

decembrie 2006 faţă de decembrie 2005).

În prezent, principalele produse industriale sunt construcţiile şi reparaţiile de nave

reprezentate prin firma cu capital norvegian SC Aker Braatvaag SA Tulcea (producţie exclusivă

pentru export, în creştere), cărămizi refractare de diverse sortimente (SC Tremag SA), confecţiitextile, produse şi preparate din carne, peşte şi lapte (SC Tabco Campofrio SA, SC Carniprod

SA, SC Piscicola Tour SA Jurilovca). În ultimii ani o serie de întreprinderi industriale mari

consumatoare de energie şi poluante au fost nevoite să-şi oprească activitatea: SC Alum SA a

fost închisă în 2007 pentru retehnologizare iar SC Feral SA a funcţionat o scurtă perioadă în

2007 în vederea conformării la cerinţele reglementărilor privind protecţia mediului ale Uniunii

Europene. În 2006 producătorul de feroaliaje SC Ferom SA şi-a închis, oficial, activitatea.

Aceste schimbări au condus la o scădere semnificativă a producţiei industriale a judeţului: în

2007 faţă de 2006 producţia industrială a scăzut cu 42,9% iar în 2006 a scăzut cu 7,3% faţă de

2005. Comparativ în anii precedenţi acestei perioade marcată de sistări ale activităţilor marilor

întreprinderi din judeţ, producţia industrială înregistra creşteri semnificative: a crescut cu 64,1%

în 2003 faţă de 2002 şi cu 49,2% în 2004 comparativ cu 2002.



În perspectiva includerii unei suprafeţe semnificative (80%) din teritoriul judeţului

Tulcea în cadrul reţelei de arii protejate Natura 2000, profilul economic al judeţului se va

schimba simţitor; rolul industriei în general şi al industriei grele în special va descreşte în

favoarea turismului, serviciilor şi comerţului. Totuşi, putem anticipa că industria alimentară şi

sectorul producţiei, construcţiilor şi reparaţiilor de nave vor creşte pe fondul intensificării cererii

specifice viitoare la nivel mondial şi naţional. Prezenţa unor unităţi industriale de succes pe raza

judeţului este un indiciu că industria tulceană competitivă şi nepoluantă poate avea succes şi în

viitor, în condiţiile creşterii accesului la educaţie şi a calităţii actului educaţional, a nivelului de

pregătire a populaţiei şi intensificării demersurilor de formare şi reconversie profesională.

1.3.4. Agricultura

Agricultura continuă să reprezinte principala ramură a economiei judeţului. Suprafaţa

agricola totală este de aproximativ 850 000 hectare. Suprafaţa agricola la sfârşitul anului 2007era de 363 941 ha, reprezentând 15,6% din suprafaţa agricolă totală a regiunii de dezvoltare Sud

- Est şi 2,47% din suprafaţa agricolă totală a României, din care proprietate privată 305 022 ha.

Suprafaţa agricolă a judeţului Tulcea este comparabilă cu cea a judeţelor Galaţi (358.588

ha) şi Brăila (388.100 ha). 80,4% din suprafaţa agricolă a judeţului Tulcea reprezintă teren arabil,

situaţie comparabilă cu cea de la nivelul regiunii Sud - Est (78,3%) şi superioară situaţiei de la

nivel naţional unde terenurile arabile reprezintă 64,0% din totalul suprafeţei agricole. Aceste

comparaţii scot în evidenţă potenţialul - cel puţin la nivel teoretic - agricol sporit al judeţuluiTulcea comparativ cu potenţialul la nivel naţional şi chiar la nivel regional. Productivitatea

agriculturii în judeţul Tulcea este inferioară producţiei celorlalte judeţe ale regiunii Sud - Est

deşi, aşa cum am arătat mai sus, suprafaţa agricolă şi arabilă a judeţului este comparabilă cu cea

din judeţul Galaţi şi Brăila.

O explicaţie pentru aceste decalaje constă în ariditatea crescută a zonei, fapt ce reliefează

importanţa unor sisteme de irigaţii funcţionale la nivelul judeţului. De asemenea, o explicaţie

constă în regimul de proprietate şi gradul de fărâmiţare a exploataţiilor agricole. Această

problemă însă este o problemă întâlnită la nivel naţional, nefiind specifică regiunii Sud - Est şi

judeţului Tulcea.

O resursă importantă a judeţului Tulcea este reprezentată de existenţa unor podgorii şi

mărci recunoscute precum Sarica Niculiţel şi Babadag. Suprafaţa viilor pe rod în judeţ ocupă

6.479 ha, ceea ce reprezintă 8,4% din suprafaţa viilor pe rod a regiunii Sud - Est, cea mai bogată



regiune viticolă din România, cu 40,7% din totalul viilor pe rod al României. Suprafaţa viilor pe

rod la nivelul judeţului Tulcea reprezintă 3,4% din totalul de la nivel naţional.

Judeţul Tulcea dispune de un potenţial ridicat pentru dezvoltarea pisciculturii şi

acvaculturii. Peştele pescuit în sistem industrial atinge în medie o cantitate de 3.500 tone, dintre

care carasul reprezintă 51%, urmat de plătică cu 20,6% şi babuşcă cu 7,7%

Capitolul 2. Amenajarea turistica a

judetului Tulcea

Potenţialul turistic şi valorificarea acestuia în Dobrogea ar trebui sǎ fie o prioritate pentru România, deoarece Dobrogea este o regiune în care întâlnim pe lângǎ forme de relief

diferite de la Delta Dunǎrii pânǎ la munţii vechi ai Dobrogei, pânǎ la situri arheologice,

mânǎstiri, grote şi nu în ultimul rând salba de staţiuni pentru agrement de pe malul Mǎrii Negre,

beneficiind în general de o reţea de infrastructurǎ care sǎ faciliteze accesul la aceste obiective

turistice.

Pornind de la acest lucru putem evidenţia trei direcţii importante în desfǎşurarea

turismului în zona Dobrogei:

1) Delta Dunǎrii, unde turiştii se pot caza în hoteluri si pensiuni, aici pot beneficia de

excursii pe canale unde pot fi organizate fie partide de pescuit, fie pentru a fi pusă in valoare

flora si fauna de care se bucurǎ Delta Dunǎrii.

2) Siturile arheologice, mânăstirile, grotele şi chiar podgoriile constituie un punct de

atracţie turistica, important prin faptul cǎ turiştii pot vizita pe lângă vestigiile cetăţilor greceşti de

pe malul mării, peştera Sfântului Andrei considerat creştinătorul acestor meleaguri, cât şi vizite

la podgorii renumite unde se organizează serbǎri cu degustări de vinuri. Pe teritoriul Dobrogei se

mai întâlnesc şi vestigii musulmane, lipoveneşti care şi ele vin sa întregeascǎ paleta de obiectiveturistice, importante de atins.

3) De-a lungul litoralului românesc avem salba de staţiuni cuprinse între Vama Veche şi

Năvodari, unde turiştii beneficiază de cazare în hoteluri între 2 şi 5 stele cu posibilităţi de

tratament balnear în staţiuni precum Eforie Nord, iar în zona staţiunilor Neptun şi Mamaia o



gamă mai diversă de distracţii reprezentate aici de parcuri de distracţii cum ar fi Satul de Vacanţă

şi Aqua Magic, cluburi, restaurante cu program special, cât şi locuri de desfăşurare a unor

spectacole, atât pe scene amenajate, cât şi în diverse locuri în aer liber a unor formaţii de top din

România şi din afară.

La toate acestea contribuie atât binecunoscuta ospitalitate a românilor cât şi farmecul

fetelor autohtone.

2.1. Infrastructura

În judeţul Tulcea lungimea drumurilor publice destinate circulaţiei rutiere măsoară 1.318

km, reprezentând 12,29% din totalul drumurilor publice ale regiunii de dezvoltare Sud - Est şirespectiv 1,65% din totalul drumurilor publice la nivel naţional. Din punct de vedere al lungimii

totale a drumurilor publice, judeţul Tulcea ocupă locul 5 din 6 la nivelul regiunii Sud - Est

(Brăila cu 1.187 km ocupând locul 6). Din totalul de 1.318 km de drumuri publice, 327 km

reprezintă drumuri naţionale, din care 153 km drum european, 480 km drumuri judeţene şi 511

km drumuri comunale.

Foarte importantă este starea şi gradul de modernizare a drumurilor existente. Conform

Anuarului Statistic al României pe anul 2007, drumurile naţionale (inclusiv drumul european)

din judeţ sunt modernizate în întregime (327 km).

Din totalul de 1.318 km drumuri publice de la nivelul judeţului , 339 km reprezintă

drumuri modernizate (25,72%). Comparativ, la nivelul întregii regiuni Sud - Est doar 19,64%

reprezintă drumuri modernizate, pe când la nivel naţional procentul este superior, 26,95%.

În ceea ce priveşte tipul drumurilor judeţene, situaţia se prezintă astfel: 87% din totalul

acestora este reprezentat de drumuri cu îmbrăcăminte rutieră uşoară, 8% drumuri pietruite şi 3%

drumuri de pământ. 2% din totalul drumurilor judeţene au fost modernizate. În ceea ce priveşte

drumurile comunale, 6% reprezintă drumuri cu îmbrăcăminte asfaltică uşoară, 42% drumuri pietruite şi 52% drumuri de pământ. Conform Agendei Locale 21, 16,3% din drumurile judeţene

prezintă o stare de viabilitate bună iar 44,5% din drumurile judeţene şi 80% din cele comunale se

află în stare necorespunzătoare, necesitând modernizări şi reabilitări.



Evaluând ritmul de modernizare a drumurilor judeţene şi comunale la nivelul regiunii

Sud - Est şi la nivel naţional, se remarcă faptul că doar 2,4% din totalul acestora reprezintă

drumuri modernizate la nivelul regiunii Sud - Est (208 km din 8.593 km), în timp ce la nivelul

României 11,01% reprezintă drumuri judeţene şi comunale modernizate (7.048 km din 63.969

km). În judeţul Tulcea procentul este inferior procentului de drumuri regionale şi naţionale

modernizate, de 1,2% (12 km din 991 km), pe când în celelalte judeţe ale regiunii situaţia se

prezintă astfel: 5,09% în Brăila (47 km din 923 km), 0,51% în Buzău (12 km din 2.324 km), 3,58

în Constanţa (66 km din 1.842 km), 5,30 % în Galaţi (66 km din 1.238) şi Vrancea 0,39% (5 km

din 1.275 km).

În ceea ce priveşte situaţia sistemelor de alimentare cu apă la nivelul judeţului, pe baza

consultărilor realizate în teritoriu, analizei potenţialului de dezvoltare a fiecărei localităţi în parte,

Raportului de Mediu pe anul 2007 al Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea (APM Tulcea) şiAgendei Locale 21, aceasta se prezintă astfel:

• La nivelul judeţului, lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile este de 487 km,

populaţia conectată fiind de 129.457 locuitori, 51,17% din populaţia totală a judeţului.

• În mediul urban, reţelele de apă măsoară în total 336 km (69% din totalul la nivel

judeţean), deservind 111.657 locuitori, 89,47% din totalul populaţiei urbane.

• La nivelul comunelor, reţelele măsoară 151 km (31% din total) şi deserveşte doar 17.800

de locuitori, 13,89% din totalul populaţiei rurale.• Un număr de 5 comune beneficiază de sisteme de alimentare cu apă realizate integral, şi

anume: Greci, Niculiţel, Nufăru, Ostrov şi Turcoaia şi un număr de 14 comune de sisteme

parţiale: Baia, Casimcea, Ceamurlia de Jos, Ciucurova, Frecăţei, Jurilovca, Luncaviţa,

Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Sarichioi, Somova, Topolog şi Văcăreni

În ceea ce priveşte reţelele de canalizare, sectorul de colectare a apelor uzate, se remarcă

următoarele:

• La nivelul judeţului, lungimea totală a reţelelor de canalizare este de 134,1 km (lungime

mult inferioară lungimii reţelelor de alimentare cu apă), populaţia totală deservită

numărând 75.583 de locuitori, adică 37,68% din totalul populaţiei judeţului.

• În mediul urban reţelele măsoară 111 km (82,77% din total) şi deserveşte 73.466 de

locuitori, 58,87% din populaţia urbană a judeţului.



• În mediul rural, lungimea totală a reţelelor este de 23 km (17,33% din totalul existent la

nivel judeţean), deservind doar 2.117 locuitori, adică 16,5% din populaţia rurală a

judeţului.

• La nivelul municipiului Tulcea lungimea reţelei de canalizare este de 87,63 km şi

deserveşte 70% din populaţia municipiului (62.620 de consumatori).

• Nu există staţie de epurare a apelor uzate în municipiul Tulcea şi oraşul Măcin în timp ce

în celelalte oraşe ale judeţului: Babadag, Isaccea şi Sulina staţiile existente au doar o

acoperire parţială

2.2. Obiective turistice

Arii protejate: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Tulcea, Parcul Naţional Munţii Măcinului.

Locaţii: Colnicul Hora, dealul muntos din municipiul Tulcea pe care se află vestigiile

localităţii antice Aegyssus la început aşezare getică, apoi colonizată de eleni, cucerită de romani

iar între secolele VI-X, cu întreruperi, cetate bizantină.

Monumentul Independenţei aflat pe Colnicul Hora ridicat în cinstea eroilor Războiului de

Independenţă din 1877, în urma căruia provincia Dobrogea a redevenit pământ românesc.

Muzee:

• Centrul Muzeal Ecoturistic ,,Delta Dunării” – prezintă elemente specifice DelteiDunării, unice în lume (reconstituirile unor habitate naturale tipice de deltă şi a unei

cherhanale tradiţionale, alături de acvariile cu specii de peşti, corali şi alte organisme

acvatice).

• Muzeul de Artă – găzduieşte intr-o clădire de stil neoclasic, monument de arhitectură,

construit între 1963 – 1865, colecţiile de pictură, sculptură, icoane, artă orientală, grafică

şi artă decorativă.

• Muzeul de Etnografie şi Artă Populară – este unul dintre edificiile publice

emblematice pentru Tulcea. Patrimoniul Muzeului reflectă, prin diversitatea colecţiilor,

un model cultural unic generat de convieţuirea etnică dintre români şi celelalte populaţii.

Cele aproximativ 8000 de piese alcătuiesc un fond etnografic inestimabil decodificabil în

cadrul colecţiilor de artă populară şi port popular, etnografie şi foto-document.



• Muzeul de Istorie şi Arheologic – este situat pe locul fostei cetăţi antice Aegyssus. Un

loc aparte îl ocupă Sala Tezaur, unde sunt expuse tematic piesele de execuţie deţinute de

muzeu: tezaure monetare, obiecte de podoabă din aur şi argint, accesorii vestimentare,

piese de cult şi carte veche.

• Gospodăria ţărănească conservată “in situ” din satul Enisala, reprezintă sinteza

arhitecturii tradiţionale ţărăneşti din nordul Dobrogei, la începutul sec. XX. Ansamblul

arhitectural cuprinde casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din

această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară,

porumbarul, fântâna. În aceste spaţii pot fi văzute căruţe pictate, tipic dobrogene, unelte

pescăreşti, instrumentar agricol, scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit,

instrumentar pentru industria casnică, piese de aramă cu diverse funcţionalităţi. Interiorul

locuinţei relevă principiile estetice ale organizării spaţiului de locuit tradiţional românesc.• Casa memorială Panait Cerna, situată în satul Cerna, la 55 km de Tulcea şi 26 km de

oraşul Măcin. Casa în care s-a născut poetul, o locuinţă tipică de meşteşugar de la

începutul secolului al XX-lea, a fost donată de urmaşii tatălui adoptiv al poetului

muzeului, care a organizat-o obiectiv muzeal. Expoziţia memorialistică, organizată în

două din săli, prezintă datele bibliografice ale poetului, reproduceri după fotografii,

documente, acte de stare civilă şi de studii, după manuscrise şi publicaţii, după diferite

ediţii ale operei poetice, după mărturii literare şi referinţe critice, lucrări ce evidenţiazăoriginalitatea creaţiei lui Panait Cerna. În celelalte încăperi s-a încercat reconstituirea

aspectelor etnografice ale interiorului ţărănesc din perspectiva rememorării unei secvenţe

de viaţă tradiţională din perioada în care poetul a trăit aici.

Mănăstiri:

• Mănăstirea Celic-Dere situată la 28 Km de Tulcea, între satele Poşta şi Teliţa, pe valea

Cilicului, a fost construită către mijlocul sec. XIX ca mănăstire de maici. Mănăstirea are

aspectul unui sat cu gospodării împrăştiate, în care se remarcă în mod deosebit casa

stăreţiei, casa ce adăposteşte muzeul de artă ecleziastică şi biserica. Biserica, ridicată în

forma actuală la începutul sec. XX, operă a arhitectului Toma Dobrescu, este printre

puţinele construcţii etajate de acest gen din România, cu o biserică de iarnă la demisol şi

biserică de vară la parter; muzeul mănăstirii, organizat în fostul atelier de pictură

religioasă şi de ţesut covoare, este deţinătorul unui important tezaur de obiecte de cult,



între care 43 de cărţi bisericeşti tipărite între 1643 – 1843; exemplarul cel mai valoros al

colecţiei este, neîndoielnic, Biblia de la Bucureşti (1688). În curtea mănăstirii se află o

moară de vânt, monument de arhitectură.

• Mănăstirea Cocoş situată la 8 km de satul Niculiţel, la poalele dealului Cocoşu, Prima

aşezare monahală a fost ridicată la 1833 de către călugării transilvăneni întorşi de la

Muntele Athos, Visarion (fost ieromonah la Mănăstirea Neamţ), Gherontie şi Isaiia, pe

spezele mocanulu transhumant Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru. La începutul sec. XIX atât

biserica cât şi pavilioanele cu chilii au fost refăcute după planurile arhitectului Toma

Rădulescu. Pictura bisericii este opera artistului italian F. De Biasse, cu excepţia

pridvorului pictat de iconograful local Geo Cardaş. Muzeul organizat la Mănăstirea

Cocoş are o colecţie importantă de carte de cult, adunată din toate parohiile judeţului

Tulcea.• Mănăstirea Uspenia situată la 3 km sud-vest de satul Slava Rusă, a fost înfiinţată

cândva, în sec. XVIII de către un grup de credincioşi din Slava Rusă, care au construit

mai sus de sat o bisericuţă şi s-au retras să trăiască acolo. Mănăstirea a fost, începând cu

anul 1848, sediu episcopal, sub autoritatea mitropolitului de la Fântâna Albă şi, ulterior,

sediu mitropolitan. În a doua parte a sec. XIX biserica de lemn a fost înlocuită de una de

zid, sfinţită la 1883, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. An de an sărbătoarea

hramului mănăstirii strânge laolaltă comunităţile de ruşi lipoveni din ţară şi dinstrăinătate. Mănăstirea este depozitara unui valori de artă bisericească veche rusă.

Biserici: 22 de lăcaşuri de cult numai în municipiul Tulcea - 15 biserici ortodoxe, dintre care

4 de rit vechi, o biserică romano-catolică, una baptistă, una adventistă, două case de rugăciune,

o sinagogă şi o moschee.

Geamia din oraşul Babadag

Cetăţi:

• Cetatea Aegyssus situată pe colnicul Hora, azi dealul Monumentului, în partea de est a

oraşului Tulcea. Descoperirile arheologice (material ceramic getic şi grecesc), dar şi

originea celtică a numelui, derivat de la un legendar întemeietor Caspios Aegisos,

pledează pentru construirea cetăţii în la sfârşitul sec. IV a.Chr. Depozitul de amfore

greceşti din sec. I a.Chr. descoperit în acest punct ne arată ca Aegyssus a fost o

importantă factorie grecească. Tot din această perioadă – sec. II – I a.Chr. datează o



necropolă birituală situată la 1,5 km sud-est de perimetrul fortificat (actualmente strada

Nalbelor). Relatând evenimentele petrecute în anul 12 p.Chr. când oraşul Aegyssus a fost

cucerit de către dacii nord-dunăreni, Ovidius îl considera uetus urbs, (Pont. I, 8, 11 ). În

apărarea lui intervin trupe dintr-o legiune din Moesia, remarcându-se în mod deosebit

centurionul primipilar Vestalis. La începutul sec. II p.Chr. cetatea era inclusă în limes-ul

dunărean. În a doua jumătate a sec. III în cetate era cantonată cohors II Flavia Brittonum,

iar în sec. următor vexilatio Aegyssensis din Legio I Jovia.; şi în sec IV – V cetatea îşi

păstrează statutul de fortăreaţă militară, iar în perioada lui Justinian este refăcută, în

condiţiile efortului monumental de refortificare a limes-ului dunărean (Scythia Minor).

Cetatea de pe Dealul Monumentului apare menţionată în Notitia Episcopatum pe lista

celor 15 reşedinţe episcopale din Dobrogea. În sec. X – XI existenţa unei mici fortificaţii

în acest punct este dovedită deopotrivă arheologic şi în izvoarele vremii. După odistrugere masivă cândva în sec. XI, aşezarea se mută la poalele fortificaţiei. Începând cu

sfârşitul sec. XIII şi începutul sec. XIV şi pe toată perioada stăpânirii romane, colnicul

Hora este din nou locuit. Prima atestare a aşezării şi cetăţii în forma Tulcsa apare într-un

registru vamal otoman din 1515 – 1517. Atât Evlia Celebi, cât şi Matteo Gondola vorbesc

în lucrările lor, în sec. XVII, despre o mică cetate cu 7 turnuri, zidită pe malul stâncos al

Dunării, care controla traficul fluvial spre şi dinspre Marea Neagră. De la 1860, când

devine reşedinţă de sangiac, Tulcea cunoaşte o nouă perioadă de dezvoltare economică şiurbanistică, fiind recunoscut ca cel mai important centru al zonei.

• Cetatea Halmyris, com. Murighiol, jud. Tulcea, situată la 2,5 km est de satul Murighiol,

în punctul cunoscut sub numele de „Bătăraia”, „Geneviz -Kaleh” „Cetatea” sau

„Cetăţuia”, pe şoseaua ce duce de la Tulcea la Dunavăţul de Jos. Cercetările arheologice

desfăşurate începând cu anul 1981 au scos la iveală o puternică cetate romană întemeiată

într-o zonă cu urme de locuire din sec. VI – V şi IV/III – II/I a. Chr., care a cunoscut mai

multe etape în evoluţia sa: fortificaţie romană de pământ (ultimul sfert al sec. I); castrul

de piatră – sediu al vexilaţiei legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei

Classis Flavia Moesica (vicus classicorum) – începutul sec. II – al treilea sfert al sec. III

p.Chr.; cetate romană târzie – al treilea sfert al sec. III – primul sfert al sec. VII p.Chr.

Cetatea romano-bizantină are o formă trapezoidală, cu o suprafaţă de cca 2 ha, cu 15

turnuri, trei porţi şi trei valuri de apărare. Principalele monumente dezvelite şi, în parte,



restuarate sunt: Poarta de Nord; Poarta de Nord-Vest (monumentală ?), Poarta de vest;

Thermae-le; Edificiul nr. 1; Poarta de Vest; Basilica paleocreştină cu cripta martirică

(Epictet şi Astion).

• Cetatea Orgame / Argamum, com. Jurilovca, jud. Tulcea, situată la 7 km est de satul

Jurilovca, în punctul numit „Dolojman”, „Doloşman” sau „Cetatea”. Cercetările

arheologice desfăşurate aici în anii 1926 – 1932 şi din 1965 fără întrerupere au permis

dezvelire unor importante monumente şi schiţarea istoriei cetăţii pentru cele mai bine de

12 secole de funcţionare. Cetatea, prima localitate de pe teritoriul de astăzi al României

menţionată într-un izvor antic (Hecataios, Periegesis), a fost întemeiată la mijlocul sec.

VII a.Chr. de către grecii din Asia Mică, cu cel puţin o generaţie înaintea cetăţii Istros /

Histria, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului.

Din perioada arhaică datează un impresionant complex funerar din necropola cetăţii ce aaparţinut unui personaj important din prima generaţie de colonişti, urme de locuire în

zona de est a falezei, două cuptoare artizanale pentru ceramică; perioada clasică este

ilustrată printr-un segment al zidului de incintă, edificii şi cuptoare situate spre capul

promontoriului, grupuri de morminte tumulare asociate pe criterii familiare în necropola

cetăţii; epocile elenistică târzie şi romană timpurie sunt reprezentate prin unele vestigii

păstrate pe platoul argamens, dincolo de sistemul de apărare al cetăţii romano-bizantine.

Cetatea romano-bizantină avea o suprafaţă de aproximativ 2,6 ha, o formă aparenttriunghiulară cu opt turnuri, şase contraforturi (bastioane) şi două porţi principale – pe

laturile de vest şi sud şi două porţi mici pe latura de sud. Sistemul defensiv cuprindea, în

afară de incintă, şi două valuri de pământ cu şanţ. În interiorul cetăţii au fost cercetate şi,

în parte restaurate, o serie de edificii publice şi private datând din sec. V- VII: „pretoriul”,

basilica cu trei nave şi capelă (numită convenţional basilica nr. 3), basilica din sectorul

central (basilica 2), cea mai mare dintre basilicile argamense, basilica cu o singură navă

(basilica 1), locuinţe şi parte din sistemul stadal. O a patra bazilică, de mici dimensiuni,

cu o singură navă, a fost descoperită la aproximativ 1,3 km faţă de Poarta de vest, pe

culmea unui deal cu altitudinea de 50 m. Necropola romano-bizantină a cetăţii a ocupat

zona locuită anterior (sec. I a.Chr. – IV p.Chr.) în afara sistemului defensiv. În faţa

cetăţii Orgame/Argamum, la aproximativ 2,5 km spre est, pe insula Bisericuţa se află o

fortificaţie romano-bizantină şi urme de locuire din epoca medievală timpurie.



• Cetatea Dinogetia, com. Jijila, jud. Tulcea, situată la 4 km în aval de satul Garvăn, pe o

mică insulă (popină) numită de localnici „Bisericuţa”. Cercetările arheologice începute în

1939 şi reluate după cel de-al doilea război mondial dus la dezvelirea unei mari părţi din

cetate şi la schiţarea grosso modo a evoluţiei acesteia. Astfel, fortificaţia romană –

probabil un castellum unde erau cantonate formaţiuni militare din Legio V Macedonica,

cohors I Mattiacorum, Legio I Italica, Cohors I Cillicum şi Classis Flavia Moesica – a

fost ridicată în zona unei aşezări daco-getice, de la care a preluat chiar numele,

Dinogetia, toponim amintit de geograful Ptolemaios, atunci când face o descriere a

Daciei (III, 8, 2). În perioada Dominatului cetatea este refăcută: are o suprafaţă de 1,2 ha,

cu 14 turnuri de apărare dispuse la distanţe relativ egale de-a lungul incintei trapezoidale,

urmând forma promontoriului stâncos, cu o poartă principală pe latura de S şi alte două,

mai mici, pe laturile de V şi N. O serie de edificii, locuinţe şi prăvălii, cu mai multe fazede construcţie din sec. IV - VI, se înşiruie de-a lungul străzii principale: principia,

praetoriul, numit şi domus, basilica paleocreştină cu trei nave un mare edificiu ce a

suferit în timp importante modificări şi recompartimentări, o serie de locuinţe, prăvălii,

magazii de provizii şi mărfuri; în exterior, la cca 100 m sud de poarta principală se află

băile romane (thermae). După abandonarea cetăţi la sfârşitul sec. VI şi începutul sec.

VII, în vremea lui Ioannes Tzimiskes, după anul 971, pentru două secole, cetatea îşi reia

funcţia defensivă: este reparată incinta, se ridică unele construcţii şi locuinţe, între carecea mai importantă este bisericuţa din mijlocul cetăţii, cea mai veche de pe teritoriul ţării,

ce a funcţionat în sec. XI – XII.

• Cetatea Noviodunum, oraş Isaccea, jud. Tulcea, situată pe malul drept al Dunării, la

aproximativ 2 km est de oraşul Isaccea, pe un promontoriu înalt de peste 20 m, în punctul

„Pontonul vechi” sau „Eski-Kale” (în lb. turcă „Cetatea Veche”). Aşezată în dreptul

unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării, cetatea a avut, în diferite perioade

istorice, un rol militar şi comercial aparte. Ridicată încă din primii ani ai epoci

Principatului pe o veche aşezare getică, cu nume de origine celtică, cetatea a fost în

primul rând bază a flotei romane de la Dunărea de Jos Classis Flavia Moesica, apoi

sediu al unor detaşamente ale Legio V Macedonica şi Legio I Italica, dar şi punct final, de

intersecţie, al drumului militar şi comercial ce tăia centrul Dobrogei, venind de la

Marcianopolis şi limes-ul dunărean. Cetatea romană timpurie, ridicată la rangul de



municipium în vremea Severilor, din care se păstrează o serie de edificii importante

situate pe malul Dunării: thermae, locuinţe, fragmente din zidul de incintă şi pentru care a

fost cercetată necropola tumulară din sec. I – III p. Chr., era un centru urban cosmopolit,

cu o populaţie formată din militari, veterani şi civili romani sau greco-orientali; cetatea

propriu-zisă rea dublată de o aşezare civilă de proporţii. Distrusă de atacurile goţilor şi

heruluilor în jurul anului 267, cetatea este refăcută în vremea împăraţilor Aurelian şi

Probus la dimensiuni ceva mai reduse decât cetatea timpurie. Din această perioadă au fost

dezvelite incinta de nord cu şapte turnuri de apărare semicirculare, poarta de acces spre

instalaţia portuară, thermae, o basilica, un mare turn, cu o suprafaţă de 225 mp pe latura

de sud a cetăţii. Cetatea târzie rămâne în toată perioada sediu al flotei dunărene – numită

acum Classis Ripae Scythicae, iar din sec. IV sediu al Legio I Iovia Scythica. Din această

perioadă a fost cercetat un mormânt monumental, în formă de cruce, aparţinând uneifamilii din sec. IV p. Chr. Pentru mai bine de două secole (începutul sec. VII – al treilea

sfert al sec. X) viaţa urbană decade. La sfârşitul sec. X şi începutul sec. XI cetatea este

îşi reia funcţia defensivă, incinta fortificaţiei fiind refăcută de bizantini pe vechile

fundamente romano-bizantine. Ocupată de tătari, stăpânită o vreme de Mircea cel Bătrân,

cetatea este demantelată după cucerirea ei de către turci în 1420. În sec. XVI, sus pe

cetate, turcii au construit o tabără trapezoidală înconjurată cu val de pământ (tabie) ce

adăpostea o garnizoană. În paralel, centrul de greutate al aşezări s-a mutat, încă în sec.XIII, spre sud unde fusese întemeiată, probabil de către tătari, o aşezare numită Isakdji,

de la care va deriva numele oraşului de astăzi.

• Cetatea Enisala, sat Enisala, com. Sarichioi, jud. Tulcea, situată pe un deal ce domină

împrejurimile, la intersecţia unor importante drumuri de apă şi de uscat. Cetatea a fost

construită de puterea imperială bizantină şi de cea comercială genoveză la sfârşitul sec.

XIII şi începutul sec. XIV. În timpul lui Mircea cel Bătrân cetatea a trecut în stăpânirea

Ţării Româneşti, iar la sfârşitul domniei acestuia, când Dobrogea a fost cucerită de către

turci, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană. Cetatea propriu-zisă, de formă

poligonală, ocupa o suprafaţă de aproximativ 0,3 ha; o a doua incintă, aproape complet

demantelată, închidea un spaţiu de cel puţin două ori mai mare decât cel cuprins în

perimetrul incintei mici. Pe tronsonul păstrat al incintei mari se află cinci turnuri

rectangulare. Ca elemente de arhitectură se impune bastionul porţii principale cu arcadă



dublă continuată cu o arcadă oarbă. În anii ’90 cetatea a făcut obiectul unui amplu proces

de restaurare.

Pe teritoriul satului şi în apropierea acestuia au fost identificate urme din mai multe epoci

istorice:

dealul cetăţii: urme din Hallstatt

promontoriul “Palanca”: urme de locuire din eneolitic, epoca bronzului,

Hallstatt şi Latene

“Valea Netului”: a fost cercetată necropola getică din sec. IV – II a.Chr. cu

peste 400 de morminte;

punctul “Biserică”, la marginea de V a satului: au fost identificate şi în

parte cercetate o aşezare greco-getică de tip Sarinasuf; locuirea getică din

sec. I a.Chr. – I p.Chr.; necropola romană (din care au fost cercetate 158de morminte); cimitirul medieval creştin (începutul sec. XVI – începutul

sec. XVIII);

punctul “Peştera” – fortificaţie romano-bizantină (sec. IV – VI p.Chr.), cu

o suprafaţă de aproximativ de 2 ha;

punctul “Palanca” – o mică fortăreaţă tip castellum (35 x 40 m),

înconjurată cu val şi şanţ de apărare, distrusă aproape în întregime la

modernizarea şoselei Enisala-Sarichioi.• Cetatea Proslaviţa, com. Nufăru, jud. Tulcea, situată la 12 km aval de Tulcea, pe malul

drept al braţului Sfântu Gheorghe. Cetatea a fost ridicată a fundamentis de către Imperiul

bizantin într-o zonă cu urme materiale din epocile hallstattiană, Latene şi romano -

bizantină. În epoca romano-bizantină pe malul Dunării, la capătul nordic al

promontoriului, au funcţionat două turnuri de supraveghere a liniei Dunării. Cercetările

arheologice – sistematice sau de salvare - mult îngreunate de faptul că satul actual

Nufăru suprapune în totalitate cetatea medievală au dus la dezvelirea unei părţi din zidul

de incintă, a două turnuri masive, rectangulare, vizitabile – unul suprapus de localul

Prislav, celălalt – din punctul „Dispensar” - restaurat şi conservat prin construirea unui

clădiri de protecţie, a numeroase locuinţe, cuptoare, a mai multor necropole de inhumaţie

creştine; pe malul Dunării, în apropierea punctului de traversare a Dunării cu bacul spre

Deltă, a ieşit la iveală instalaţia portuară a cetăţii. Cetatea a funcţionat până în sec. XIV.



• Cetatea Ibida, sat Slava Rusă, com. Slava Cercheză, situată pe valea pârâului Slava, la

marginea de vest a satului Slava Rusă. Cetatea, în forma păstrată din epoca tetrarhiei cu

refaceri în timpurile lui Justinian – „cu ziduri şi turnuri colosale” (P. Polonic),

„excepţional de mare – cea mai însemnată din toate cele cunoscute în interiorul Dobrogei

– şi care, fireşte, a fost (…) şi punctul de intersecţie al tuturor drumurilor din Nordul

provinciei” (V. Pârvan) – are o suprafaţă de 24 de ha, o centură de fortificaţii desfăşurată

pe o lungime de 2000 m, 33 de turnuri şi trei porţi. Cetatea de pe valea Slavei este dublată

de o fortificaţie de aprox. 3 ha situată pe dealul Harada (în traducere din limba turcă

„Cetatea Fetei”), a cărei latură de nord e comună cu cea a cetăţii. La altitudinea de 158 m,

pe o altă culme, situată în prelungirea dealului Harada, se află un fort de perioadă

romano-bizantină. Cercetările arheologice desfăşurate sporadic începând chiar cu

sfârşitul sec. XIX – în anii 1885, 1917, 1988 – 1989, 2001 – 2002 – au dus la dezvelirea -în centrul cetăţii - a unei basilici cu trei nave şi trei abside cu coloane şi capiteluri din

marmură şi paviment din mozaic policrom, a unui complex monastic paleocreştin situat

la 2,5 km vest de cetate şi la stabilirea stratigrafiei cetăţii (sec. I – VII p.Chr.); în 2001 şi

2002 a fost cercetat zidul de incintă în punctele Curtina G şi Poarta de Vest, au ieşit la

iveală pillae-le podului antic de peste râul Slava, locuinţe, sistemul de canalizare, iar din

necropola cetăţii romano-bizantine au fost cercetate peste 30 de morminte simple şi un

cavou romano-bizantin. Acesta din urmă, de mari dimensiuni (8 x 3,5 m), construit dincărămizi şi lespezi de piatră, constituit din dromos şi cameră funerară, cu interiorul

tencuit şi pictat, cu pardoseala din plăci de cărămidă, a servit drept loc de înmormântare

pentru 39 de indivizi ai unei familii înstărite din oraş.

Zona de la vest şi nord de cetate a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Au fost

identificate vestigii şi urme arheologice din paleoliticul mijlociu, neolitic, Hallstatt,

Latene, din epocile romană, romano-bizantină şi medievală timpurie; la est de cetate se

întinde o vastă aşezare civilă, iar la 2,5 km, în aceeaşi direcţie, o aşezare getică cu val şi

şanţ.

• Aşezată într-o zonă de un pitoresc aparte – propusă de specialişti ca rezervaţie de peisaj,

în vecinătate unei comunităţi tradiţionale – ruşi lipoveni, pe drumul naţional ce leagă

oraşele Brăila şi Constanţa, cetatea Ibida ar putea deveni unul dintre cele mai importante

puncte ale turismului cultural nord-dobrogean.



• Complexul paleocreştin, situat în partea de NE a localităţii Niculiţel, la baza culmei

Piatra Roşie, a fost descoperit în anul 1971 şi cercetat timp de mai mulţi ani. Monumentul

este compus dintr-o bazilică ridicată în timpul împăraţilor Valens şi Valentinianus, după

planul unei basilici romane creştine, refăcută în vremea lui Theodosius II, deasupra unei

cripte monumentale paleocreştine. Cripta, acoperit[ cu o cupolă hemisferică cu

pandantivi, încadrată la exterior de timpane; în interiorul acesteia se află două morminte

martirice suprapuse. La nivelul inferior se găseau scheletele a două persoane – martiri,

ale căror nume nu le cunoaştem, iar la nivelul superior, într-un sicriu colectiv, scheletele

a patru martiri al căror nume: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos şi calitate de martiri

- Martyres hristou - sunt notate pe pereţii criptei. Monumentul a fost restaurat şi

conservat, deasupra acestuia s-a ridicat o construcţie de protecţie.

Peisaje:

• acvatice: Delta Dunării, Marea Neagră

• deluroase: podişul Dobrogei

• montane: Munţii Măcinului.

2.3. Structuri de primire in judetul Tulcea

Industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector

de activitate si cel mai important generator de locuri de muncă.

Din punct de vedere economic, turismul reprezintă sursa principală de redresare a

economiilor naţionale, regionale şi locale, care deţin resurse turistice si aplică politici de

exploatare durabilă a acestora. Din punct de vedere turistic, judeţul Tulcea prezintă o serie de

particularităţi care îi conferă o personalitate distinctă printre celelalte judeţe ale ţării:

• existenţa tuturor formelor de relief, de la munţi, resturi ale lanţului Hercinic, până la lunci

şi Delta Dunării;

• prezenţa unor vestigii istorice şi arheologice cu o valoare de patrimoniu mondial;

• existenţa unor întinse suprafeţe acvatice, inclusiv zona litoralului Mării Negre, cu ofertă

specială pentru turism.



Datorită potenţialului natural şi cultural existent în zona nord-dobrogeană, turismul oferă

posibilitatea practicării atât a formelor tradiţionale de sejur pentru odihnă, itinerant, cât şi a

formelor sale specializate, respectiv pescuitul sportiv, vânătoarea sportivă, turismul cultural,

religios, ştiinţific (pentru naturalişti şi arheologi), turismul rural, cura helio-marină, foto-safari,

birdwatching.

Tab. 2.3.1. Capacitatea de cazare şi activitatea turistică – destinaţia Delta Dunării (inclusiv

Tulcea), 2006 si actualizare 2008

An Capacităţi

existente

(locuri)

Capacităţi în

funcţiune

(mii locuri - zile)

Sosiri

(mii)

Şederi peste

noapte

(mii)

Indici de

utilizare a

capacităţii (%)

Durata medie de

şedere (zile)

1990 3601 718,4 159,2 302,7 42,1 2,0

1995 3126 664,0 71,0 145,0 21,9 2,02000 2485 427,2 34,0 85,3 19,9 2,52001 2478 477,8 46,5 98,4 20,4 2,12002 2258 420,0 36,3 78,0 18,6 2,22003 2801 333,0 37,4 75,6 22,4 2,02004 3180 455,0 73,0 129,0 28,3 1,82005 3806 533,0 77,0 151,0 28,4 2,02006 4276 578,0 55,0 140,0 25,5 2,62007 3400 571,3 74,0 146,7 25,72008 3761 96,3 152,0* 31,7*

Sursa 1 (2006): Institutul Naţional de Statistică al României - Anuarul statistic 2006, capitolul 20

Turism (www.insse.ro)

Sursa 2 (2008): Directia Judeteană de Statistică Tulcea (* - Buletinul statistic - Septembrie 2008)

Datele despre circulaţia turiştilor în Tulcea în 2006 indică:

• 55.000 sosiri (din care 12.000 străini);

• 140.000 şederi peste noapte (din care 28.000 ale străinilor);

• capacitatea netă de utilizare – 25,5%;

• excursii interne ale rezidenţilor pentru vacanţe (inclusiv timp liber, recreere, vizite la prieteni) si afaceri (inclusiv călătorii în interes profesional) – 39.386 în 2006 (din care

17.522 pentru şederi de 1-3 nopţi, 15.891 pentru şederi de 4-7 nopţi, 5.973 pentru şederi

de 8-14 nopţi).



Tab. 2.3.2. Locurile de cazare turistică. Tipuri de structuri de primire turistică cu functiuni

de cazare turistică si categorii de clasificare, existente la 31 iulie 2008 în judetul Tulcea

Tipuri de structuri de

primire turisticăTotal 5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea Neclasificate

Total judeţ 3761 60 1320 1744 309 138 190din care:Hoteluri 1485 - 254 1083 148 - -Moteluri - - - - - - -Hanuri 20 - - - - - 20Vile turistice 558 60 162 336 - - -Cabane turistice 8 - - 8 - - -Pensiuni turistice urbane 140 - 58 46 36 - -Pensiuni turistice rurale 253 - 70 97 76 10 -

Campinguri 730 - 730 - - -Popasuri turistice 80 - - 80 - - -Sate de vacanta 74 - - 74 - - -Bungalouri 20 - - 20 - - -Tabere 170 - - - - - 170Unităţi tip căsuţa 151 - - - 23 128 -Spatii de cazare pe nave 72 - 46 - 26 - -

Pentru anul 2008, situatia unitătilor turistice aflate pe teritoriul judetului Tulcea arată o

scădere a numărului de unităti, de la 148 la 103.

In perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2008, un număr de 96.334 turisti (din care 78.894

rezidenti în România si 17.440 nerezidenti în România) a fost înregistrat în structurile de primire

clasificate, pe întreg teritoriul judetului Tulcea (ponderea cea mai mare înregistrându-se în

hoteluri (67.786 turisti cazati în hoteluri, din care 15.410 străini). Aşteptările pentru dezvoltare

viitoare a turismului sunt foarte mari. Multe investiţii private s-au făcut deja si altele sunt în curs.

Rolul administratiei publice locale în dezvoltarea durabilă a turismului

Pentru ca judeţul Tulcea să devină un judeţ ales ca destinaţie finală de un număr din ce înce mai mare de vizitatori este necesară concentrarea resurselor şi eforturilor pe următoarele

domenii:

o infrastructura de transport şi de acces;

o infrastructura de primire;



o reabilitarea obiectivelor culturale şi de patrimoniu;

o protejarea resurselor naturale;

o informare şi comunicare;

o educare şi formare;

o antreprenoriat; parteneriate public-privat.

Obiectivele specifice pentru perioada 2009 – 2013 identificate sunt:

o Promovarea turismului traditional local.

o Conservarea si protejarea biodiversitătii si habitatelor naturale.

o Conservarea patrimoniului cultural. Sprijin pentru conservarea identitătii etno-culturale a

populatiei locale. Promovarea integrării elementelor traditionale in domeniul dezvoltării

urbanistice locale.

o Dezvoltarea economică a comunitătilor locale situate pe teritoriul RBDD, cu implicarea

populatiei locale.

o Managementul vizitatorilor din RBDD.

Capitolul 3 Amenajarea turistica a Rezervatiei

Biosferei Delta Dunarii

3.1. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

• Unica deltă din lume, declarată rezervaţie a biosferei

• An de constituire: 1990

• Suprafaţa 580.000 ha - 2,5% din suprafaţa României (locul 22 între deltele lumii şi locul

3 în Europa, după Volga şi Kuban)

• Una dintre cele mai mari zone umede din lume - ca habitat al păsărilor de apă

• Cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă

• Un muzeu viu al biodiversităţii, 30 tipuri de ecosisteme

O bancă de gene naturală, de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal



Valoarea universală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută prin

includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul

Programului “OMUL ŞI BIOSFERA”(MAB) lansat de UNESCO.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută în septembrie 1991, ca Zonă

umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă - Convenţia

RAMSAR.

Valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost

recunoscută prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, în

decembrie 1990.

Valoarea patrimoniului natural şi eficienţa planului de management ecologic aplicat în

teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au fost recunoscute prin acordarea în anul 2000 a

Diplomei Europene pentru arii protejate (reînnoită în 2005).Includerea RBDD împreună cu Rezervaţia Biosferei Dunărea din Ucraina în reţeaua

internaţională a rezervaţiilor biosferei transfrontalieră România – Ucraina 1999.

Unul din motivele pentru care Delta Dunării a devenit rezervaţie a biosferei este acela că,

în comparaţie cu alte delte ale Europei şi chiar ale Terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată,

prin aceasta înţelegându-se un număr mare de specii dintr-o mare diversitate de unităţi

sistematice. Mai mult decât atât, Delta Dunării frapează prin densitatea ridicată la multe specii,

care sunt rare sau lipsesc din alte zone ale continentului, cu toate că din cauza efectelor activităţilor antropice din ultimele decenii şi efectivele acestor specii ca şi habitatele lor au fost

grav afectate.

Începând cu anul 1991 s-a demarat inventarierea florei şi faunei din teritoriul RBDD,

acţiune ce continuă şi în prezent, având două obiective majore: cunoaşterea unei importante

componente a patrimoniului natural într-o rezervaţie a biosferei şi evidenţierea speciilor ce

necesită măsuri de protecţie şi conservare.

Mozaicul de habitate dezvoltate în RBDD este cel mai variat din România şi găzduieşte o

mare varietate de comunităţi de plante şi animale al căror număr a fost apreciat la 5.380 de tipuri.

• 30 tipuri de ecosisteme,

• 5380 specii, din care:

o 1839 specii de floră

alge planctonice (678 specii)



licheni (107 specii)

macromicete (38 specii)

plante vasculare (1016 specii)

o 3541 specii de faună

moluşte (91 specii)

insecte (2244 specii)

peşti (86 specii)

amfibieni (10 specii)

reptile (11 specii)

păsări (331 specii)

mamifere (42 specii)

In perimetrul RBDD locuiesc circa 14.966 persoane, cuprinse in 26 de localitati, dintrecare si o suburbia. Acestea sunt incluse administrativ in 7 comune aflate integral pe teritoriul

rezervatiei ( Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, CA Rosetti, Crisan, Maliuc si St. Gheorghe), 3

localitati situate pe teritoriul RBDD, dar apartin de comunele limitrofe (Baltenii de Jos, Uzlina,

Ilganii de Jos), o suburbia (Tudor Vladimirescu), orasul Sulina si 4 sate aflate pe teritoriul

judetului Constanta.

3.2.Tipuri de unitati de cazare si evolutia numarului de turisti

In concordant cu noul statul de protejare a Deltei Dunarii, toti actorii implicate in

administrarea si protejarea rezervatiei sunt in cautatrea unui mod intelept de a armoniza

interesele economice cu cele pentru conservarea si protectia mediului.

Turismul este o sursa de venit in special pentru locuitorii din Crisan, Mila 23, St.

Gheorghe, datorita conditiilorfizico-geografice favorabile.

Activitatea de turism desfasurata in RBDD nu este pe masura potentialului ridicat al

zonei. Pe langa datele oficiale luate in considerare in aprecierea fenomenului touristic din RBDDs-a luat in considerare si turismul neorganizat prin agenti economici eutorizati, acest fenomen

fiind invariabil mai ales in perioada sezoniera respective in lunile aprilie-octombrie.

o Principalele forme de turism care se pot practica pe teritoriul RBDD sunt:

o Sejur pentru odihna



o Turism itinerant

o Turism specializat – stiintific ( pentru ornitologi, specialisti, cercetatori)

o Programe special pentru tineret, pentru cunoasterea, intelegerea si pretuirea naturii)

o Turism rural

o Cura heliomarina pe plajele sin Sulina St. Gheorghe

safari

o Turism pentru practicarea sporturilor nautice

o Turism pentru practicarea pescuitului sportive si a vanatorii sportive

Tab. 3.1.1. Tipuri de unitati de cazare

Nr.

Crt.Tipuri structurii de cazare

Capacitate de cazare

- locuri in 2003

Capacitate de cazare

- locuri in 20041 Hoteluri 1018 12522 Hotelui plutitoare 252 5223 Campinguri 320 2444 Cabane 26 205 Pensiuni 459 8566 Popasuri turistice -- 507 Sate de vacant 262 4888 Tabere 770 7709 Vile -- 24810 Total 3107 4450

Pe langa acest numar de unitati de cazare se adauga acele gospodarii care primesc turisti,acestea avand o capacitate de cazare de 2200 locuri.

Oferta de activitati recreative cuprinde: excursii in delta cu salupe, catamarane sau barci

cu rame, observare de pasari, partied de pescuit, exploatarea Deltei cu caiace, vizitarea

localitatilor, mese traditionale etc. Se are in vedere dezvoltarea turismului pe intreg teritoriul

rezervatiei.

Avantajele ecoturismului sunt multiple, accentuand importanta practicarii acestei forme

de turism in toate zonele natural astfel:

- incurajeaza intelegerea naturii

- genereaza locuri de munca la nivel local, atat in sectorul turistic cat si in alte sectoare

suport de management a resurselor

- stimuleaza dezvoltarea sectoarelor industriale locale, transporturile, serviciile de ghidare

si interpretare, artizanaturile



- diversifica economia locala in zonele rurale unde agricultura poate fi sporadic sau

insuficienta

- stinuleaza imbunatatirea infrastructurii locale

- creaza facilitate de recreere care pot fi folosite atat de comunitatile locale cat si de turisti

- turismul cultural duce la cresterea respectului comunitatilor pentru valorile culturale si

creaza oportunitati pentru imbunatatirea camunicarii intre oameni

Numarul turistilor care viziteaza sau care isi petrec vacantele in Delta Dunarii in fiecare an se

inscrie pe o curba descendenta.

Tab. 3.1.2. Evolutia numarului de turisti in RBDD

Anul Numarul de turisti care

au vizitat Delta Dunarii

2002 410322003 341482004 334542005 23884

Grafic 3.1.3. Evolutia numarului de turisti in RBDD

În structura Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării funcţionează 3 centre de

informare, documentare, educaţie ecologică situate în perimetrul RBDD şi în municipiul Tulcea,

după cum urmează:

o Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică Tulcea

o Centrul de Documentare si Educaţie Ecologicã – Crişan

o Centrul de Informare Sulina



3.3. Trasee turistice pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta

Dunării

TRANSPORT SPRE RBDD

Acces spre Tulcea• Cu avionul - Aeroport Mihail Kogălniceanu- la 12 km de oraşul Tulcea

• Cu trenul

- Bucureşti- Medgidia - Tulcea

- Constanţa –Tulcea

• Cu autocarul sau autoturismul

- Bucureşti- Urziceni (57 km)- Slobozia (121 km)- Tulcea (270 km)

- Constanţa – Tulcea (179 km)- Galaţi - Tulcea (90 km)

• Din Tulcea cu maşina

- 28 km până la Mahmudia

- 35 km până la Murighiol

- 42 km până la Dunavăţul de Jos

• Parcări în oraşul Tulcea

- Hotel Delta, Hotel Egreta, Hotel Select, Casa Sindicatelor, Autogara

1. Trasee turistice pe căi navigabile

2. Drumeţii

3. Campare

4. Ghidul traseelor turistice

Trasee turistice pe căi navigabile :

Traseul nr. 1 : Tulcea - Canalul Mila 35 - Gârla Sireasa - Gârla Şontea - Canalul Olguţa -

Dunărea Veche - Mila 23 sat - Crişan - Maliuc – TulceaTraseul nr. 2 : Tulcea - Canalul Litcov - Canalul Crişan - Caraorman - Hotelul Lebăda - Maliuc

- Tulcea

Traseul nr. 3: Tulcea - Maliuc - Hotelul Lebăda - Canalul Crişan - Caraorman - Lacul Puiu -

Popas BTT Roşu - Lacul Roşu - Împuţita - Canalul Busurca - Sulina – Tulcea

http://www.ddbra.ro/trasee-turistice.php#1


http://www.ddbra.ro/trasee-turistice.php#zcamp


http://www.ddbra.ro/ghid-turism/BTghidul%20turistului_RO.pdf

http://www.ddbra.ro/ghid-turism/p9.jpg





http://www.ddbra.ro/ghid-turism/BTghidul%20turistului_RO.pdf







Traseul nr. 4 ; Murighiol - Canalul Dunavăţ - Canalul Dranov - Golful Holbina - Lacul Razim -

Gura Portiţei

Traseul nr. 5 : Jurilovca - Gura Portiţei

Traseul nr. 6 : Hotelul Lebăda - Dunărea Veche - Canalul Eracle - Gârla Lopatna - Canalul

Lopatna - Lacul Trei Iezere

Traseul nr. 7 : Hotelul Lebăda - Dunărea Veche - Canalul Magearu - Dunărea Veche - Braţul

Sulina - Hotelul Lebăda

Traseul nr. 8 : Traseul turistic Tulcea – Chilia Veche pe ruta: mun. Tulcea - canalele: Mila 36 –

Sireasa – Şontea – Războiniţa – Stipoc – Pardina - loc. Chilia Veche

Traseul nr. 9 : Tur Chilia pe ruta: loc. Chilia Veche - braţ Chilia - braţul Babina - braţul

Cernovca - canal Sulimanca - Lacul Merheiu Mic - Lacul Merhei - Lacul Matiţa - Lacul Babina -

canal Rădăcinoasele -canal Pardina -loc. Chilia VecheTraseul nr. 10 : Tur Sf. Gheorghe pe ruta: loc. Sf. Gheorghe –Gârla Turcească, până la intrarea

în Meleaua Sf. Gheorghe, la foisor.

Traseul nr. 11: Traseul turistic Sulina –Periprava, pe ruta: Sulina - can. Cardon - can. Sfiştofca -

Periprava

Traseul nr. 12 : Traseul turistic Sulina- Periprava, pe ruta: Sulina - can. Cardon - Golful Musura

- braţul Musura - braţul Stambulul Vechi - braţ Chilia – Periprava

Traseul nr. 13

: Tur Uzlina pe ruta: loc. Uzlina - can. Uzlina - lacurile: Uzlina şi Isac - canal Isac3 - gârla Perivolovca - braţ Sf. Gheorghe - loc. Uzlina - cu extensie lac Isac- canal Isac 2- canal

Litcov - canal Ceamurlia - can. Crişan - braţ Sulina - Centru de Informare şi Documentare

Ecologică Crişan

Traseul nr. 14 : Traseul turistic Tulcea - Mila 23 pe ruta: mun. Tulcea - braţul Sulina - canal

M.22 - gârla Şontea - Dunărea Veche - loc. Mila 23

Traseul nr. 15 : Traseul Crişan - Mila 23 pe ruta: loc. Crişan - Dunărea Veche - canal

Bogdaproste - lacurile: Bogdaproste - La amiaza - Trei Iezere - gârla Lopatna - canal Eracle -

Dunărea Veche - loc. Mila 23

Traseul nr. 16 : Traseul Sulina - Sf. Gheorghe pe ruta: oraş Sulina - canalele: Busurca – Împuţita

- cordon litoral – Tătaru - loc. Sf. Gheorghe

Traseul nr. 17 : Traseul Sulina – Sf. Gheorghe, pe ruta: oraş Sulina: canal Busurca- canal Roşu –

Împuţita - lac. Roşuleţ - cherhana Roşuleţ - lac Roşu - baza turistică Roşu - lacul Puiu - can.



























Mocansca - lac Erenciuc - braţ Sf. Gheorghe - loc. Sf. Gheorghe.

Traseul nr. 18: Lac Câşla- Gârla Somova- Lac Potica- Lac Parcheş– Lac Telincea

2. Drumeţii

Drumeţii pe zonele înalte, pe următoarele trasee:

a) Traseul turistic D.1: loc. Letea - loc. C.A. Rosetti - Pădurea Letea - lac Nebunu şi retur

b) Traseul turistic D.2: loc. Sfiştofca - loc. C.A. Rosetti - lac Nebunu şi retur

c) Traseul turistic D.3: Loc. Caraorman - Pădurea Caraorman - lac Erenciuc şi retur

d) Traseul turistic D.4: loc. Murighiol - lac Saraturi şi retur

e) Traseul turistic D.5: loc. Uzlina - lac Uzlina şi retur

f) Traseul turistic D.6: loc. Tudor Vladimirescu - gârla Sireasa şi retur

g) Traseul turistic D.7: loc. Nuntaşi - Cetatea Istria - lac Sinoie şi retur h) Traseul turistic D.8: Traseul NATURA TRAIL din localitatea Sf. Gheorghe. Punct debarcare

nave – dig mal stâng Braţul Sf. Gheorghe – drum plajă – dig – malul Mării Negre - retur.

Precizări importante:

Accesul în Pădurea Letea şi în Pădurea Caraorman se face numai cu însoţitor (agent

ecolog), la pas şi numai pe o rută dinainte stabilită.

3. Camparea în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - 4 august 2010

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţă vizitatorii că în

perimetrul Rezervaţiei este interzisă instalarea corturilor, cu excepţia locurilor de campare

autorizate, amenajate şi dotate corespunzător cerinţelor igienico-sanitare. Măsura este adoptată

atât în scopul prevenirii accidentelor, îmbolnăvirilor şi altor riscuri ce pot surveni în cazul

campării în zone lipsite de facilităţi igienico-sanitare, cât şi pentru prevenirea efectelor negative

asupra speciilor şi habitatelor naturale, generate de comportamentul turiştilor ce campează în

astfel de locuri.

Adresăm vizitatorilor Rezervaţiei rugămintea ca, pentru siguranţa lor sanitară, săfolosească numai spaţiile de cazare autorizate existente în localităţile din Delta Dunării şi din

zonele învecinate, respectiv:

Locaţii autorizate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării unde este posibilă atât

cazarea la căsuţe, vile şi bungalouri, cât şi camparea:



















• Camping “DELFINUL” (3***) Sf. Gheorghe (căsuţe, vile)

• Camping „CAMPOEUROCLUB PARTIZANI” (3***) – com. Partizani,

• Hostel pentru tineret Sulina - Str. a - II -a, nr 1, Loc. Sulina

Locaţii autorizate care oferă cazare doar la vile, căsuţe, cabane:

• Sat de vacanţă LA EDEN (3***) - Gura Portiţei – (căsuţe, vile)

• Complexul Turistic Tatanir - Locaţia: Chilia,

3.4. Reconstrucţie ecologică în RBDD

Condiţiile naturale specifice din Delta Dunării au fost afectate în trecut prin lucrările

executate pe teritoriul RBDD şi în bazinul hidrografic al Dunării. Principalele activităţi antropicedin Deltă care au avut influenţe directe asupra mediului deltaic au fost:

• amenajarea canalului Sulina pentru navigaţie maritimă, continuată cu unele lucrări

hidrotehnice actualizate permanent;

• programele de valorificare a resurselor naturale din deltă, exagerate şi lipsite de fundament

ştiinţific, între anii 1950-1989, când s-au îndiguit în Deltă aproape 110.000 de hectare, unde

s-au executat numeroase canale şi alte lucrări cu repercursiuni negative asupra mediului.

Rezultă că, pe o suprafaţă de cca ¼ din teritoriul Deltei, omul a intervenit în mod brutal

asupra ecosistemelor deltaice, refacerea lor fiind o problemă cât se poate de dificilă.

Condiţiile ecologice din Deltă au fost sensibil influenţate şi de activităţile antropice desfăşurate

în întregul bazin hidrografic al Dunării:

• îndiguirea Luncii Dunării;

• construirea barajelor pe Dunăre, acumulările hidrotehnice, lucrările antierozionale şi captările

de apă ( în special pentru irigaţii);

• dezvoltarea activităţilor economice din bazinul Dunării (industria, agricultura, energetica,

transporturile etc.).Înrăutăţirea calităţii apelor Dunării a condus la apariţia în lacurile Deltei a unor fenomene

hidrologice deosebit de grave, provocând o puternică eutrofizare a apelor datorită creşterii

conţinutului de nutrienţi.



În cadrul programelor de reconstrucţie ecologică au fost luate în consideraţie criterii

bazate pe creşterea potenţialului natural sau a biodiversităţii unei zone unde există potenţial de

conservare pentru renaturarea ecosistemelor degradate antropic, sau cu potenţial ecologic latent

pentru crearea de noi habitate de o mare valoare naturală. Renaturarea zonelor îndiguite din

Delta Dunării a constituit o componenta principală în cadrul obiectivelor finanţate de Banca

Mondială prin proiectul GEF: „Conservarea biodiversităţii în Delta Dunării".

Deteriorarea habitatelor naturale ale Deltei Dunării, produsă prin amenajarea incintelor

agricole, stuficole, piscicole şi silvice a impus acţiuni concrete de redresare şi reconstrucţie

ecologica care să aducă ecosistemele la o stare mai apropiată de cea iniţială, anterioară îndiguirii

şi explotării acestor zone.

Acţiunea de reconstrucţie ecologică a început în anul 1994 cu incinta Babina, în suprafaţă

de 2.100 de hectare, proiectele ulterioare mărind suprafaţa reconstruită ecologic la peste 15.000ha.

Materializarea dezideratelor ecologice, în ceea ce priveşte reconstrucţia ecologică a

zonelor îndiguite din Delta Dunării, a avut loc prin refacerea regimului de inundabilitate naturală

în cazul incintelor agricole posibil de realizat doar prin proiecte tehnice care să asigure legatura

cu braţele Dunării. Cea mai economică variantă pentru obţinerea acestui scop a constituit-o

metoda breşelor (deschiderilor în digurile de contur). În cazul incintelor piscicole principalul

deziderat ecologic a fost ameliorarea calităţii apelor şi stării trofice în habitatele acvatice.Deoarece îmbunătăţirea regimului hidrologic este premisa pentru funcţionarea tuturor

ecosistemelor din Delta Dunării, aceasta a fost considerată o sarcină de primă urgenţă în

abordarea tuturor lucrărilor de renaturare planificate. Pentru redresarea situaţiei pe teritoriul

RBDD s-au executat lucrări de îmbunătăţire a condiţiilor naturale în următoarele zone: Matiţa-

Merhei, Magearu-Cardon, Gorgova-Uzlina, Şontea-Fortuna, Dunavăţ-Dranov, Roşu-Puiu,

Somova-Parcheş şi Babina-Cernovca.

Refacerea funcţiilor ecologice atrage după sine şi dezvoltarea resurselor tipice zonei şi

activităţilor tradiţional-economice ale populaţiei locale: pescuitul, vânătoarea, recoltarea stufului,

păşunatul, recreerea.

Redresarea regimului hidrologic şi a funcţiilor hidrologice înseamnă, pentru aceste zone,

recâştigarea şi stabilirea modalităţilor de gestionare durabilă a resurselor prin următoarele funcţii

ecologice:



• habitat pentru plante şi animale tipice zonelor aluviale;

• habitat şi zonă de reproducere pentru peşti;

• habitate şi zone de reproducere pentru păsări acvatice şi limnicole;

• rezervor pentru biodiversitate şi asigurarea resurselor genetice;

• biocoridor şi schimb genetic;

• producţie biologică;

• circuit biogeochimic al elementelor;

• reţinerea de sedimente şi fixare de substanţe toxice;

• biofiltru pentru Marea Neagră.

În acelaşi timp este necesară cunoaşterea consecinţelor benefice ale lucrărilor de

reconstrucţie ecologică efectuate şi stabilirea modalităţilor de gestionare a resurselor naturale

generate de zonele renaturate.

Bibliografie

• http://www.deltadunarii.ro/

• http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

• http://www.ddbra.ro/

• http://www.ddbra.ro/gestiunea-deseurilor/pgd_rbdd.pdf

• http://www.ddbra.ro/valoare-universala.php

http://www.deltadunarii.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

http://www.ddbra.ro/

http://www.ddbra.ro/gestiunea-deseurilor/pgd_rbdd.pdf

http://www.deltadunarii.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

http://www.ddbra.ro/

http://www.ddbra.ro/gestiunea-deseurilor/pgd_rbdd.pdf

amenajarea tur a jud tulcea

Documents