judeȚul tulcea municipiul tulcea direcŢia economicĂ
TRANSCRIPT
ROMÂNIA - JUDEȚUL TULCEA
MUNICIPIUL TULCEA
DIRECŢIA ECONOMICĂ
Nr. înreg. 8230/03.03.2021
ANUNŢ
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică, republicată coroborate cu prevederile art. 8 lit. a)
și art. 39 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, astăzi 03 martie 2021, se aduce la cunoştinţă
publică Proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Tulcea pe anul
2021.
Cei interesaţi pot transmite în scris, propuneri, sugestii cu valoare de recomandare
privind conţinutul bugetului, până pe data de 19.03.2021. Sugestiile şi propunerile
dumneavoastră vor fi analizate până la data prezentării bugetului în cadrul şedinţei
Consiliului local de aprobare a Bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului
Tulcea pe anul 2021.
Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectul de buget se vor depune la
Registratura Primăriei Municipiului Tulcea din str. Păcii, nr. 20 sau se vor trimite pe
adresa de e-mail:[email protected].
Precizăm faptul că proiectul de buget a fost întocmit fără a avea următoarele
informaţii:
1. Sumele defalcate din T.V.A pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri și servicii
ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiu, care potrivit actelor
normative în vigoare sunt finanțate parţial de la bugetul de stat şi se comunică de către
D.G.R.F.P Galați, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea;
2. Sumele defalcate din T.V.A pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la
nivelul municipiului (funcţionare Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, funcţionare
creşe, etc), care potrivit actelor normative în domeniu se comunică de către D.G.R.F.P
Galați, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea;
3. Sumele defalcate din T.V.A destinate plăților indemnizaţiilor persoanelor cu
handicap, salariilor personalului însoţitor al persoanelor cu handicap,
4. Subvenţiile de la bugetul de stat pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea
locuinţei.
Menţionăm faptul că unele dintre aceste sume au fost incluse în bugetul
municipiului Tulcea la nivelul necesarului estimat pentru anul 2021, altele au fost
cuprinse la nivelul cheltuielilor realizate la sfârșitul anului 2020, urmând a fi
modificate în urma comunicărilor care ne vor fi transmise din partea D.G.R.F.P Galați,
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, Direcţia de Sănătate Publică
Tulcea, respectiv Consiliul Judeţean Tulcea.
Cu privire la Cotele defalcate din impozitul pe venit, acestea au fost cuprinse în
proiectul de buget la nivelul încasărilor realizate la sfârșitul anului 2020, iar sumele
defalcate din T.V.A destinate plății indemnizaţiilor persoanelor cu handicap și a
salariilor personalului însoţitor al persoanelor cu handicap au fost cuprinse la nivel de
90% ca fiind asigurate din bugetul de stat conform prevederilor art. 40 din Legea
nr. 448 din 6 decembrie 2006, republicată privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap.
În ceea ce privește Secțiunea de dezvoltare a bugetului local, respectiv listele
cheltuielilor de capital (investiții, dotări, studii de fezabilitate, proiecte tehnice,
reparații capitale, proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile) acestea
cuprind nevoile identificate de către autoritatea publică locală și contractele de
finanțare multianuale încheiate.
După comunicarea sumelor alocate municipiului Tulcea din surse de la Bugetul
de stat sau alte surse aceste liste vor fi actualizate în limita fondurilor disponibile.
Anexa1- Bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului Tulcea pe anul 2021
Anexa 2 – Programul de investiții pe anul 2021
Anexa 3 – Programul de Proiecte finantate din fonduri UE pe anul 2021
Anexa 4 – Programul Gospodariei Municipale pe anul 2021
PRIMARUL MUNICIPIULUI TULCEA,
Ștefan ILIE
str. Păcii, nr. 20, codul poștal 820033, tel: +40 0240-511 440,
fax: +40 0240-517 736, e-mail:[email protected], site: www.primariatulcea.ro ISO 9001:2015 – Nr. Certificat: 203039/A/0001/UK/RO
1
ROMÂNIA - JUDEȚUL TULCEA
MUNICIPIUL TULCEA DIRECŢIA ECONOMICĂ
PROIECTUL bugetului de venituri si cheltuieli al Municipiului Tulcea
pe anul 2021
Bugetul consolidat reprezintă documentul oficial de prezentare a bugetului de venituri și cheltuieli al oricărei autorități publice locale din România, fiind reglementat de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea bugetului de stat.
El reprezintă expresia politicilor sociale, economice și de dezvoltare a autorității locale prin proiectele publice propuse și responsabilitățile stabilite ordonatorilor de credite.
Instituțiile publice care gestionează bugetul public al municipiului Tulcea, ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari de credite în subordinea ordonatorului principal de credite - primarul municipiului Tulcea, sunt următorii:
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat Directia de Asistență Socială Tulcea Directia Întreținere și Administrare Patrimoniu Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei
În temeiul art. 39, alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, pentru asigurarea transparenței și publicității, Primarul municipiului Tulcea aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Tulcea proiectul bugetului de venituri și cheltuieli aferent anului 2021, în vederea cunoașterii de către aceștia, dar și a formulării de propuneri privind structura acestuia.
Pentru anul 2021, este propus un proiect de buget consolidat al municipiului Tulcea, structurat astfel:
I. la venituri - sunt estimate venituri în sumă de 274.111,39 mii lei ținând cont
de politica fiscală aprobată de Consiliul local al municipiului Tulcea pe
anul 2021, de prelevările de la bugetul de stat, sumele atrase cu titlul de
surse nerambursabile din fonduri europene și surse de la bugetul de stat.
Excedentul aferent anului anterior care s-a utilizat în repartizarea acestuia
asupra cheltuielilor este de 25.000 mii lei.
II. la cheltuieli - resursele au fost alocate pentru susținerea cheltuielilor
operaționale cu funcționarea instituțiilor și serviciilor publice în sumă de
139.662,30 mii lei și pentru cheltuielile cu investițiile în sumă de
159.449,09 mii lei, reprezentând un total de cheltuieli de finanțat în
valoare de 299.111,39 mii lei.
Notă - Prelevarile de la bugetul de stat nu cuprind in prezentul proiect sumele aferente cheltuielilor cu bunurile și serviciile aferente invatamantului, întrucât hotărârea Guvernului de aprobare a costului standard pentru anul 2021 nu a fost aprobata, drept consecinta sumele nu au fost repartizate de câtre direcțiile județene ale finanțelor publice.
2
Din cadrul sumelor defalcate au fost estimate și cuprinse în proiectul bugetului, sumele aferente cheltuielilor cu asistenta sociala, acestea fiind calculate la nivelul a 90% din valoarea cheltuielilor respective conform prevederilor art. 40 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006, republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
De asemenea, proiectul de buget a fost întocmit fără a avea următoarele informaţii: -Sumele defalcate din T.V.A pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul
municipiului (funcţionare Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, funcţionare creşe etc), care potrivit actelor normative în domeniu se comunică de către D.G.R.F.P Galați, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea;
-Subvenţiile de la bugetul de stat pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei.
Menţionăm faptul că unele dintre aceste sume au fost incluse în bugetul municipiului
Tulcea la nivelul necesarului estimat pentru anul 2021, altele au fost cuprinse la nivelul
cheltuielilor realizate la sfârșitul anului 2020, urmând a fi modificate în urma comunicărilor
care ne vor fi transmise din partea D.G.R.F.P Galați, Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice Tulcea.
Cu privire la Cotele defalcate din impozitul pe venit, acestea au fost cuprinse în
proiectul de buget la nivelul încasărilor realizate la sfârșitul anului 2020.
După comunicarea sumelor alocate municipiului Tulcea din surse de la Bugetul de
stat sau alte surse aceste liste vor fi actualizate în limita fondurilor disponibile. Excedentul anilor precedenți este în sumă totală de 25.000 mii lei și a fost cuprins ca
sursă de finanțare a investițiilor în anul 2021
Estimările privind veniturile veniturile bugetului consolidat sunt următoarele:
I. STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL -
mii lei-
TOTAL Capitol 274.111,39
Venituri proprii din impozite, taxe şi alte venituri
53.484,50
Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit
04.02.01 84.960
Sume pentru echilibrarea bugetelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean
04.02.05 450
Sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate
11.02.02 23.370,15
Sume alocate din cote defalcate şi TVA pentru echilibrarea bugetelor locale
11.02.06 25
Sume defalcate din TVA pentru finantarea invatamantului particular
11.02.09 400
Subvenţii Buget de Stat 42.02.00 21.114,10
Sume primite de la UE 48.02.00 90.307,64
3
II. STRUCTURA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL
Cheltuielile bugetului local se acoperă integral din veniturile bugetului local, inclusiv excedentul anilor precedenţi. CHELTUIELI TOTALE -mii lei-
TOTAL Capitol 299.111,39 100%
Autorităţi publice şi acţiuni externe 51.02 23.197 7,75%
Alte servicii publice generale 54.02 2.290 0,76%
Tranzacţii privind datoria publică şi imprumuturi (dobanzi)
55.02 52 0,01%
Ordine publică şi siguranţă naţională 61.02 8.969 2,99%
Învăţământ 65.02 42.093,09 14,07%
Sănătate 66.02 4.932,10 1,64%
Cultură, recreere şi religie 67.02 12.476 4,17%
Asigurări şi asistenţă socială 68.02 35.361,20 11,82%
Locuinţe,servicii şi dezvoltare publică 70.02 57.513 19,22%
Protecţia mediului 74.02 17.415 5,82%
Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă
80.02 1.160 0,38%
Combustibil şi energie 81.02 6.000 2,01%
Transporturi 84.02 84.653 28,27%
Alte acţiuni economice 87.02 3.000 1%
Rezerve, excedent/deficit 25.000
-mii lei-
23197
2290
52
8969
42093
4932
12476
35361
57513
17415
1160
6000
84653
3000
0 10000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 80000 90000
51,02
54,02
55,02
61,02
65,02
66,02
67,02
68,02
70,02
74,02
80,02
81,02
84,02
87,02
4
Ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor o au cheltuielile aferente capitolului
transport, cheltuielile cu dezvoltarea publică, cheltuielile cu învățământul, asistența socială și cheltuielile cu serviciile publice.
Stabilirea cheltuielilor bugetului local s-a efectuat în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetului local, estimate a se realiza.
Bugetul local pe anul 2021 se bazează pe propunerile direcțiilor și serviciilor din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea și a direcțiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Tulcea și reflectă menținerea în condiții normale a proiectelor de investiții realizate în anii anteriori, continuarea investițiilor multianuale cuprinse în buget, proiecte de investiții noi, precum și asigurarea funcționalității executivului, a instituțiilor din subordine și a asigurării în mod rezonabil a atribuțiilor ce revin unității administrativ teritoriale a Municipiului Tulcea.
Din bugetul total de 299.111,39 mii lei, suma de 159.449,09 mii lei s-a alocat cheltuielilor pentru investiții, respectiv 53,30% din buget (Anexele nr.2 și 3), diferența de 139.662,30 mii lei, respectiv 46,70% din buget, fiind alocată cheltuielilor operaționale, de funcționare. Cheltuielile de funcționare în sumă de 139.662,30 mii lei sunt alocate pentru susținerea cheltuielilor cu funcționarea instituțiilor și serviciilor publice, astfel:
- 29.802 mii lei pentru serviciile publice cuprinse in bugetul Gospodăriei Municipale (Anexa nr.4);
- 7.500 mii lei pentru suportarea integrală sau parţială a costurilor de transport pe mijloacele de transport public ale unor categorii sociale și subvențiile de tarife pentru populație privind alimentarea cu energie termică;
- 13.260,40 mii lei pentru finanțarea învățământului; - 3.199 mii lei burse școlare; - 30.539,20 mii lei pentru Direcția de Asistență și Protecție Socială; - 1.761 mii lei pentru proiecte culturale; - 7.600 mii lei pentru subvenții acordate Direcției de Administrare a Domeniului Public și
Privat și Ansamblului Artistic Baladele Deltei; - 500 mii lei fond de rezerva bugetară; - 672 mii lei pentru rambursarea datoriei publice interne; - 24.550 mii lei pentru cheltuieli de personal ale aparatului de specialitate al primarului; - 6.000 mii lei subvenție energie termică; - 3.500 mii lei pentru cheltuieli cu bunuri și servicii; - 608 mii lei pentru cheltuielile privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap potrivit Legii nr. 448 din 6 decembrie 2006.
Situațiile veniturilor și cheltuielilor bugetului consolidat al municipiului Tulcea pe anul 2021 sunt prezentate în Anexa 1.
Programul bugetului de investiții pentru anul 2021 este prezentat în Anexa nr.2.
Programul proiectelor finanțate din fonduri europene pentru anul 2021 este prezentat în Anexa nr.3.
Menționăm că cetățenii interesați pot face propuneri referitoare la proiectul de buget până la data de 19 martie 2021 prin:
5
- email pe adresa: [email protected] - fax la nr. 0240-517736 - poștă pe adresa Primăriei Municipiului Tulcea, str. Păcii , nr. 20 - depuse la Registratura Primăriei Municipiului Tulcea, str.Păcii nr.20
Materialele transmise vor purta mențiunea: ”Recomandare privind Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021”
Ștefan ILIE Primarul Municipiului Tulcea
Miercuri, 03 martie 2021
mii lei
Trim.I. Trim.II. Trim.III. Trim.IV.
TOTAL INVESTITII: 63.490,00 8.028,00 26.847,00 19.642,00 8.973,00
din care:
DIN VENITURI BUGET LOCAL 46.976,00 4.869,00 21.492,00 14.642,00 5.973,00
DIN BUGET DE STAT - PROGRAM PNDL
OUG 28/201314.851,00 1.576,00 5.275,00 5.000,00 3.000,00
DIN BUGET DE STAT -LEGEA 7 /1996
Legea cadastrului şi a publicităţii
imobiliare
160,00 80,00 80,00 0,00 0,00
DIN BUGET DE STAT -OUG 53/2019
PROGRAM TERMOFICARE 1.503,00 1.503,00 0,00 0,00 0,00
CAP.51.02. AUTORITATI PUBLICE SI
ACTIUNI EXTERNE TOTAL - din care:3.902,00 102,00 500,00 2.000,00 1.300,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 3.835,00 35,00 500,00 2.000,00 1.300,00
1Reabilitare imobil str.Pacii nr.83, municipiul
TulceaB.L.
01.03.-
71.01.30 3.835,00 35,00 500,00 2000,00 1300,00
B. LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 67,00 67,00 0,00 0,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 67,00 67,00 0,00 0,00 0,00
1 Dotari studio intern foto-video B.L.01.03.-
71.01.03 54,00 54,00 0,00 0,00 0,00
2 Sistem wi-fi securizat B.L.01.03.-
71.01.0313,00 13,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
CAP 54.02. ALTE SERVICII PUBLICE
GENERALE TOTAL - din care:20,00 0,00 20,00 0,00 0,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 20,00 0,00 20,00 0,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
20,00 0,00 20,00 0,00 0,00
1Expertiza tehnica Cladire Birou Stare civila,
str.Gloriei nr.6, municipiul TulceaB.L.
10.00 -
71.01.30 20,00 0,00 20,00 0,00 0,00
CAP.61.02. ORDINE PUBLICA SI
SIGURANTA NATIONALA TOTAL
- din care:
59,00 0,00 22,00 11,00 26,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 59,00 0,00 22,00 11,00 26,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
59,00 0,00 22,00 11,00 26,00
Anexa nr.2
PROGRAM DE INVESTITII PE ANUL 2021
Nr.
crt.Denumire lucrare
Sursa de
finantareSub cap
Program
2020
din care:
Page 1
1DALI+ CF Modernizarea sediului Politiei
locale Tulcea prin eficientizare energeticaB.L.
03.04.-
71.01.30 12,00 0,00 12,00 0,00 0,00
2
SF+CF Prevenirea si combaterea
criminalitatii organizate si cooperarea politiei
prin Centre transfrontaliere la frontiera
Romania -Ucraina
B.L.03.04.-
71.01.3047,00 0,00 10,00 11,00 26,00
CAP.65.02. INVATAMANT TOTAL -
din care:2.466,00 0,00 2.263,00 203,00 0,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 10,00 0,00 10,00 0,00 0,00
3
Reabilitare si consolidare COLEGIUL
DOBROGEAN "SPIRU HARET", Municipiul
Tulcea
B.L.04.02. -
71.01.30 10,00 0,00 10,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 453,00 0,00 250,00 203,00 0,00
1
Lucrari pentru Obtinere autorizatie de
functionare ISU Scoala Gimnaziala nr.12
Municipiul Tulcea
B.L.03.01.-
71.01.30 427,00 0,00 250,00 177,00 0,00
2
PT+DE pentru Obtinere autorizatie de
functionare ISU Gradinita cu Program
Prelungit NR 2 structura a Scolii Gimnaziale
Nifon Balasescu, Municipiul Tulcea
B.L.03.01.-
71.01.30 26,00 0,00 0,00 26,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 2.003,00 0,00 2.003,00 0,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 250,00 0,00 250,00 0,00 0,00
1 Achizitie 8 containere proiect scoala dupa
scola Alexandru Ciucurencu B.L. 250,00 0,00 250,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
1.753,00 0,00 1.753,00 0,00 0,00
1
DALI pentru Obtinere autorizatie de
functionare ISU Gradinita cu Program
Prelungit NR 2 structura a Scolii Gimnaziale
Nifon Balasescu, Municipiul Tulcea
B.L.03.01.-
71.01.30 18,00 0,00 18,00 0,00 0,00
2
DALI+CF Modernizare. Gradinita cu program
prelungit DUMBRAVA MINUNATA str
Libertatii NR.76 , municipiul Tulcea
B.L.03.01.-
71.01.30 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
3
DALI+CF Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Gradinitei cu program
prelungit nr.12, Municipiul Tulcea
B.L.03.01.-
71.01.30 9,00 0,00 9,00 0,00 0,00
4
DALI+CF Modernizare si reabilitare Școala
nr.9, str.Mahmudiei, nr.123, Municipiul
Tulcea
B.L. 100,00 0,00 100,00 0,00 0,00
5
DALI+CF Modernizare si reabilitare Școala
profesională ”Danubius”, str.Avram Iancu
nr.61A, Municipiul Tulcea
B.L. 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
6
DALI+CF Modernizare si reabilitare LICEUL
Tehnologic " Brad Segal'' , str.Babadag
nr.146, Municipiul Tulcea
B.L. 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
7
DALI+CF Modernizare si reabilitare Corp B
al Liceului de Arte "George Georgescu'' ,
str.Babadag nr.138, Municipiul Tulcea
B.L. 180,00 0,00 180,00 0,00 0,00
8
DALI+CF Reabilitare Camin Internat si
cantina scoala Colegiul BRAD SEGAL,
Municipiul Tulcea
B.L.04.02.-
71.01.30 53,00 0,00 53,00 0,00 0,00
9
DALI +CF Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Colegiului Tehnic Henri
Coanda -Municipiul Tulcea
B.L.04.02.-
71.01.30 30,00 0,00 30,00 0,00 0,00
10DALI+CF Reabilitare energetica cladire
Liceul de Arte George GeorgescuB.L.
04.02.-
71.01.30 19,00 0,00 19,00 0,00 0,00
Page 2
11
DALI +CF Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Colegiului Economic Delta
Dunarii din Municipiul Tulcea.
B.L.04.02.-
71.01.30 40,00 0,00 40,00 0,00 0,00
12DALI+CF Reabilitare cladire, internat -
Liceul teoretic Grigore MoisiB.L.
04.02.-
71.01.30 32,00 0,00 32,00 0,00 0,00
13DALI+ CF Reabilitare si modernizare Scoala
Grigore Antipa, Municipiul Tulcea B.L.
04.01
71.01.30 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
14DALI+CF Reabilitare si modernizare Scoala
I.L.Caragiale, Municipiul Tulcea B.L.
04.01
71.01.0 180,00 0,00 180,00 0,00 0,00
15DALI+CF Reabilitare si modernizare Scoala
Alexandru Ciucurencu, Municipiul Tulcea B.L.
04.01
71.01.30 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
16DALI+CF Reabilitare si modernizare Scoala
Constantin Gavenea, Municipiul Tulcea B.L.
04.01
71.01.0 182,00 0,00 182,00 0,00 0,00
CAP.67.02. CULTURA, RECREERE SI
RELIGIE TOTAL - din care2.765,00 20,00 865,00 1.680,00 200,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 2.250,00 0,00 500,00 1.550,00 200,00
1 Amenajare Gravity parc, zona Ciuperca,
municipiul Tulcea BL 1.200,00 0,00 500,00 700,00 0,00
2 LTE baza sportiva TIP 1, str Granitului, nr 1,
municipiul Tulcea, Municipiul TulceaB.L.
05.01-
71.01.30 1.000,00 0,00 0,00 800,00 200,00
3Realizare si amplasare bust MIHAI
EMINESCU
50.00 -
71.01.30 50,00 0,00 0,00 50,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 515,00 20,00 365,00 130,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
515,00 20,00 365,00 130,00 0,00
1SF+CF Amenajare parc geologic si de
agrement in Municipiul TulceaB.L.
50.00.-
71.01.30 19,00 0,00 19,00 0,00 0,00
2SF Modernizare PARC VICTORIA,
Municipiul TulceaB.L.
50.50-
71.01.30 195,00 0,00 195,00 0,00 0,00
3DALI Reabilitare stadion Delta, Municipiul
TulceaB.L.
05.01-
71.01.30 130,00 0,00 0,00 130,00 0,00
4Construire baza sportiva TIP 1, str Granitului,
nr 1, municipiul Tulcea, Municipiul TulceaB.L.
05.01-
71.01.30 20,00 20,00 0,00 0,00 0,00
5 SF LTE baza sportiva TIP 1, str Granitului,
nr 1, municipiul Tulcea, Municipiul TulceaB.L.
05.01-
71.01.30 36,00 0,00 36,00 0,00 0,00
6SF Amenajare Gravity parc, zona Ciuperca,
municipiul Tulcea B.L.
05.01-
71.01.30 35,00 0,00 35,00 0,00 0,00
7SF Amenajare zona agrement , strand
Ciuperca, municipiul Tulcea B.L. 80,00 0,00 80,00 0,00 0,00
CAP.68.02. ASIGURARI SI ASISTENTA
SOCIALA TOTAL - din care:630,00 20,00 150,00 360,00 100,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 630,00 20,00 150,00 360,00 100,00
1
Lucrari de modernizare a constructiilor aflate
in patrimoniul Municipiului Tulcea in vederea
obtinerii autorizatiilor privind securitatea la
incendiu ( Sediu DAPS, Centru de zi „Pasi
spre lumina” , Centru Multifuncțional Sofia,
Cantina Municipala, Creșele nr.1 și 3, Creșa
nr.6 ”Dumbrava Minunată, Creșa nr.9
Arabella)
B.L.01.03.-
71.01.30 630,00 20,00 150,00 360,00 100,00
B. LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,001 Amenajarea curtii interioare a Centrului de 68.50.- 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Page 3
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
CAP.70.02. LOCUINTE, SERVICII SI
DEZVOLTARE PUBLICA TOTAL -
din care:
38.935,00 5.841,00 12.759,00 13.788,00 6.547,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 27.355,00 5.709,00 8.046,00 8.000,00 5.600,00
1Consolidare la blocurile I3 si I4 str.Isaccei din
Municipiul TulceaB.L.
03.30.-
71.01.01 50,00 0,00 50,00 0,00 0,00
2Imbunatatirea capacitatii de preluare a apelor
meteorice din Municipiul TulceaB.L.
50.00.-
71.01.30 3.000,00 0,00 500,00 1.000,00 1.500,00
3Imbunatatirea capacitatii de preluare a apelor
meteorice din Municipiul TulceaBS
50.00.-
71.01.30 12.000,00 0,00 4.000,00 5.000,00 3.000,00
4Reabilitare si modernizare retea apa str.
Bacului si str. Viticulturii Municipiul TulceaB.L.
05.01.-
71.01.30 74,00 74,00 0,00 0,00 0,00
5Reabilitare si modernizare retea apa
str.Bacului si str.Viticulturii Municipiul TulceaBS
05.01.-
71.01.30 176,00 176,00 0,00 0,00 0,00
6
Reabilitare si modernizare retea canalizare
str. Bacului si str. Viticulturii Municipiul
Tulcea
B.L.50.00.-
71.01.30 421,00 200,00 221,00 0,00 0,00
7
Reabilitare si modernizare retea canalizare
str. Bacului si str. Viticulturii Municipiul
Tulcea
BS50.00.-
71.01.30 2.119,00 1.000,00 1.119,00 0,00 0,00
8
Reabilitare retea termoficare agent primar
intre cartier vest si CAF 50Gcal/h Municipiul
Tulcea
B.L.50.00.-
71.01.30 1.733,00 1.733,00 0,00 0,00 0,00
9
Reabilitare retea termoficare agent primar
intre cartier vest si CAF 50Gcal/h Municipiul
Tulcea
BS50.00.-
71.01.30 1.503,00 1.503,00 0,00 0,00 0,00
10Retea canalizare ape pluviale str. Alexandru
cel Bun Municipiul TulceaB.L.
50.00.-
71.01.30 153,00 153,00 0,00 0,00 0,00
11Retea canalizare ape pluviale str. Alexandru
cel Bun Municipiul TulceaBS
50.00.-
71.01.30 556,00 400,00 156,00 0,00 0,00
12
L.T.E. pentru Locuinte pentru tineri destinate
inchirierii prin Programul A.N.L., str.1848,
municipiul Tulcea
B.L.03.30. -
71.01.01 5.100,00 0,00 2.000,00 2.000,00 1.100,00
13
Extindere retea electrica de interes public,
zona blocuri tineret, str 1848, nr 14 A,
localitatea Tulcea, jud Tulcea
BL03.30. -
71.01.01 470,00 470,00 0,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 5.800,00 0,00 900,00 4.000,00 900,00
1PT+DE Amenajare parcari rezidentiale
publice zona VestB.L. 2.000,00 0,00 100,00 1000,00 900,00
2PT+DE Amenajare parcare parc& ride
ISACCEI , municipiu TulceaB.L. 3.800,00 0,00 800,00 3000,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 5.780,00 132,00 3.813,00 1.788,00 47,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE B.L. 1.165,00 20,00 1.145,00 0,00 0,00
1 Achizitie locuri de joaca Municipiul Tulcea B.L.50.00.-
71.01.03 1.145,00 0,00 1.145,00 0,00 0,00
2 Robot curatare piscina B.L.50.00.-
71.01.03 20,00 20,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
4.615,00 112,00 2.668,00 1.788,00 47,00
1DALI+CF Reabiltare imobil str 14 Noiembrie
nr. 26B.L.
50.00.-
71.01.30 180,00 0,00 180,00 0,00 0,00
2
SF Actualizare, Locuinte pentru tineri
destinate inchirierii prin Programul A.N.L.,
str.1848, municipiul Tulcea, LOTUL 2
B.L.03.30.-
71.01.01 6,00 6,00 0,00 0,00 0,00
Page 4
3
SF Actualizare, Locuinte pentru tineri
destinate inchirierii prin Programul A.N.L.,
str.1848, municipiul Tulcea, LOTUL 3
B.L.03.30.-
71.01.01 7,00 7,00 0,00 0,00 0,00
4
SF Actualizare, Locuinte pentru tineri
destinate inchirierii prin Programul A.N.L.,
str.1848, municipiul Tulcea, LOTUL 5
B.L.03.30.-
71.01.01 9,00 9,00 0,00 0,00 0,00
5
P.U.Z.. Locuinte pentru tineri destinate
inchirierii prin Programul A.N.L. pentru
M.Ap.N., str. Antenei, municipiul Tulcea
B.L.03.30.-
71.01.01 50,00 10,00 40,00 0,00 0,00
6
SF Locuinte pentru tineri destinate inchirierii
prin Programul A.N.L. pentru M.Ap.N., str.
Antenei, Municipiul Tulcea
B.L.03.30.-
71.01.01 65,00 0,00 0,00 65,00 0,00
7
Servicii de cadastru "Inregistrarea
sistematica in cadrul Programului National de
cadastru si carte funciara"
B.S.50.00.-
71.01.30 160,00 80,00 80,00 0,00 0,00
8
DALI +CF Eficientizarea energetică a
blocului de locuințe din str. Potcovari, bl.F1 –
Municipiul Tulcea
B.L.03.30.-
71.01.30 48,00 0,00 48,00 0,00 0,00
9
DALI +CF Eficientizarea energetică a
blocului de locuințe din str. Garii, nr.6, bl.3 -
Municipiul Tulcea
B.L.03.30.-
71.01.30 48,00 0,00 48,00 0,00 0,00
10
Actualizarea/ Revizuire Plan Urbanism
General, Regulamentul Local de Urbanism
(R.L.U.) Municipiul Tulcea
B.L.50.00.-
71.01.30 2.000,00 0,00 1.000,00 1.000,00 0,00
11 Strategia de dezvoltare a municipiului B.L.50.00.-
71.01.31 130,00 0,00 0,00 130,00 0,00
12Program de imbunatatire a eficientei
energeticeB.L.
50.00.-
71.01.30 12,00 0,00 12,00 0,00 0,00
13 Plan de mobilitate urbana, Municipiul Tulcea B.L.50.00.-
71.01.30 130,00 0,00 0,00 130,00 0,00
14
Auditarea energetica finala (dupa
eficientizarea energetica a blocurilor 3,4,7 si
7) din strada Garii si a blocului TAVS)
B.L.03.30-
71.01.30 60,00 0,00 0,00 13,00 47,00
15 PUZ Zona Protejata, Municipiul Tulcea B.L.50.00.-
71.01.30 700,00 0,00 700,00 0,00 0,00
16PUZ +DALI Amenajare parcari rezidentiale
publice zona VestB.L. 135,00 0,00 35,00 100,00 0,00
17SF Amenajare parcare parc& ride str.Isaccei
, municipiul TulceaB.L. 80,00 0,00 80,00 0,00 0,00
18 Concurs de solutii amenajare zona Bididia B.L. 50,00 0,00 50,00 0,00 0,00
19 Concurs de solutii amenajare zona Gloriei B.L. 50,00 0,00 50,00 0,00 0,00
20Concurs de solutii amenajare zona str.
Isaccei -PortuluiB.L. 50,00 0,00 50,00 0,00 0,00
21
Studii specialitate, SF+CF Extindere retea
inteligenta de distributie gaze naturale in
municipiul Tulcea, Jud Tulcea
B.L. 390,00 0,00 135,00 255,00 0,00
22DALI+CF Centru de ingrijire si adapostire
animale inclusiv ecarisaj, municipiu TulceaB.L. 255,00 0,00 160,00 95,00 0,00
CAP.74.02. PROTECTIA MEDIULUI TOTAL
- din care:358,00 0,00 358,00 0,00 0,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
B. LUCRARI NOI 115,00 0,00 115,00 0,00 0,00
Lucrari de modernizare puncte de colectare
deseuri municipale supraterane str. Garii (3
puncte) -nr. C.J.A. S. , bl 7, BL 16
115,00 0,00 115,00 0,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 243,00 0,00 243,00 0,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE
II. DOTARI INDEPENDENTE 243,00 0,00 243,00 0,00 0,00
Platforme subterane pentru pentru
colectarea deseurilor municipiale str Pacii (2
buc) si str Sabinelor ( 1 una)
243,00 0,00 243,00 0,00 0,00
Page 5
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
CAP.84.02. TRANSPORTURI TOTAL
- din care:14.355,00 2.045,00 9.910,00 1.600,00 800,00
A. LUCRARI IN CONTINUARE 11.195,00 2.045,00 8.100,00 1.000,00 50,00
1Reabilitare LTE si sitem rutier str Grivitei
Municipiul TulceaB.L.
03.03.-
71.01.30 4.100,00 1.000,00 3.100,00 0,00 0,00
2Reabilitare sistem rutier str Viitorului
Municipiul TulceaB.L.
03.03.-
71.01.30 1.410,00 410,00 1.000,00 0,00 0,00
3
Reabilitare sistem rutier str Iuliu Maniu
tronson str Spitalului - str Libertatii Municipiul
Tulcea
B.L.03.03.-
71.01.30 3.635,00 635,00 3.000,00 0,00 0,00
4Reabilitare sistem rutier str Marasesti
Municipiul TulceaB.L.
03.03.-
71.01.30 2.050,00 0,00 1.000,00 1.000,00 50,00
B. LUCRARI NOI 2.515,00 0,00 1.265,00 500,00 750,00
1
Executie bransamente electrice pentru statii
incarcare autobuze electrice pentru
obiectivul " Achizitii de mijloace de transport
autobuze electrice-10m
B.L.03.02.-
71.01.30 1.750,00 0,00 500,00 500,00 750,00
2Trecere cale ferata str. Dumitru Ivanov
Municipiul TulceaB.L.
03.03.-
71.01.30 765,00 0,00 765,00 0,00 0,00
C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTITII 645,00 0,00 545,00 100,00 0,00
I. ACHIZITII IMOBILE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
II. DOTARI INDEPENDENTE 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
IV.
Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea
studiilor de fezabilitate aferente
obiectivului
645,00 0,00 545,00 100,00 0,00
1 DALI Reabilitare/Modernizare sistem rutier
si LTE strazi zona Vest, municipiul Tulcea B.L.
03.03.-
71.01.30 220,00 0,00 220,00 0,00 0,00
2 DALI Reabilitare/Modernizare sistem rutier
si LTE strazi zona centru, municipiul Tulcea B.L.
03.03.-
71.01.30 220,00 0,00 220,00 0,00 0,00
3Actualizare DALI Reabilitare si modernizare
strazi Municipiul Tulcea zona est etapa 1B.L.
03.03.-
71.01.30 50,00 0,00 50,00 0,00 0,00
4
PUZ - Construire parcare de transfer tip
park&ride si statie de capat, cu statii de
incarcare pentru autobuze si doua statii de
incarcare pentru autovehicole electrice
B.L.03.03.-
71.01.30 50,00 0,00 0,00 50,00 0,00
5
PUZ - Modernizarea infrastructurii de
transport public cu stații de incarcare
autobuze electrice și centrală de cogenerare
de înaltă eficiență
B.L.03.03.-
71.01.30 50,00 0,00 0,00 50,00 0,00
6DALI Trecere cale ferata str. Dumitru Ivanov
Municipiul TulceaB.L.
03.03.-
71.01.30 55,00 0,00 55,00 0,00 0,00
PRESEDINTE DE SEDINTA
Page 6
MII LEI
Program
2021 Trim I Trim II Trim III Trim IV
TOTAL INVESTITII 95.959,09 3.135,00 8.191,50 18.663,89 65.968,70din care:
CAP. 51.02 AUTORITATI PUBLICE SI
ACTIUNI EXTERNE TOTAL – din care:645,00 0,00 10,00 363,00 272,00
A LUCRARI IN CONTINUARE 530,00 0,00 10,00 363,00 157,00
FEDR 85% 510103-580102 450,50 0,00 8,50 308,55 133,45
Buget stat 13% 510103-580101 68,90 0,00 1,30 47,19 20,41
Buget local 2% 510103-580103 10,60 0,00 0,20 7,26 3,14
B.L. Neeligibile 510103-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 530,00 0,00 10,00 363,00 157,00
Total 530,00 0,00 10,00 363,00 157,00
B LUCRARI NOI 115,00 0,00 0,00 0,00 115,00
FEDR 85% 510103-580102 98,00 0,00 0,00 0,00 98,00
Buget stat 13% 510103-580101 15,00 0,00 0,00 0,00 15,00
Buget local 2% 510103-580103 2,00 0,00 0,00 0,00 2,00
B.L. Neeligibile 510103-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 115,00 0,00 0,00 0,00 115,00
Total 115,00 0,00 0,00 0,00 115,00
CAP. 61.02 AUTORITATI PUBLICE SI
ACTIUNI EXTERNE TOTAL – din care:1.000,00 100,00 300,00 300,00 300,00
PROGRAM DE FINANTARE 2021
FINANTATE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE POSTADERARE
Nr.
crt.Denumire lucrare Sursa finantare Sub cap
1
Modernizarea sediului Primariei
Municipiului Tulcea
1
Modernizarea sediului Plotiei Locale
Tulcea prin eficientizare energetica
A LUCRARI IN CONTINUARE
B LUCRARI NOI 1.000,00 100,00 300,00 300,00 300,00
FEN 90% 610304-581202 900,00 90,00 270,00 270,00 270,00
Buget stat 610304-581201 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Buget local 10% 610304-581203 100,00 10,00 30,00 30,00 30,00
B.L. Neeligibile 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 1.000,00 100,00 300,00 300,00 300,00
Total 1.000,00 100,00 300,00 300,00 300,00
CAP. 65.02 INVATAMANT TOTAL –
din care:22.501,09 2.173,00 2.804,50 3.488,89 14.034,70
A LUCRARI IN CONTINUARE 13.095,09 2.173,00 2.804,50 3.488,89 4.628,70FEDR 85% 650301-580102 603,5 34,00 0,00 272,00 297,50
Buget stat 13% 650301-580101 92,3 5,20 0,00 41,60 45,50
Buget local 2% 650301-580103 2,14 0,80 0,00 0,64 0,70
B.L. Neeligibile 650301-580103 21,15 0,00 0,00 21,15 0,00
Total eligibil 697,94 40,00 0,00 314,24 343,70
Total 719,09 40,00 0,00 335,39 343,70
FEDR 85% 650402-580102 1.339,00 0,00 393,00 20,00 925,00
Buget stat 13% 650402-580101 205,00 0,00 60,00 3,00 142,00
Buget local 2% 650402-580103 31,00 0,00 9,00 1,00 22,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 1.575,00 0,00 462,00 24,00 1.089,00
Total 1.575,00 0,00 462,00 24,00 1.089,00
FSE 85% 650402-580102 131,00 0,00 13,00 36,00 81,00
Buget stat 13% 650402-580101 20,00 0,00 2,00 6,00 12,00
Buget local 2% 650402-580103 3,00 0,00 1,00 1,00 2,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 154,00 0,00 16,00 43,00 95,00
Total 154,00 0,00 16,00 43,00 95,00
FEDR 85% 650301-580102 1.530,00 380,00 380,00 390,00 380,00
Buget stat 13% 650304-580101 234,00 58,00 58,00 60,00 58,00
Buget local 2% 650301-580103 36,00 9,00 9,00 9,00 9,00
B.L. Neeligibile 650301-580103 1.400,00 300,00 400,00 400,00 300,00
1
Prevenirea si combaterea crimei
organizate și combaterea crimei
organizate și cooperarea poliției prin
centre transfrontaliere la frontiera
Romania-Ucraina
1
Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Gradinitei cu program
prelungit nr. 12, Municipiul Tulcea prin
echipare educationala
2
Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Colegiului Economic
Delta Dunarii, Municipiul Tulcea prin
echipare educationala
3
Restart Neptun – Dezvoltare locala
integrata
4
Reabilitare si extindere cladire Gradinita
cu program prelungit nr. 13
Total eligibil 1.800,00 447,00 447,00 459,00 447,00
Total 3.200,00 747,00 847,00 859,00 747,00
FEDR 85% 650402-580102 1.700,00 340,00 595,00 510,00 255,00
Buget stat 13% 650402-580101 260,00 52,00 91,00 78,00 39,00
Buget local 2% 650402-580103 40,00 8,00 14,00 12,00 6,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 2.000,00 400,00 700,00 600,00 300,00
Total 2.000,00 400,00 700,00 600,00 300,00
FEDR 85% 650402-580102 1.143,25 0,00 110,50 437,75 595,00
Buget stat 13% 650402-580101 174,85 0,00 16,90 66,95 91,00
Buget local 2% 650402-580103 26,90 0,00 2,60 10,3 14,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 1.345,00 0,00 130,00 515,00 700,00
Total 1.345,00 0,00 130,00 515,00 700,00
FEDR 85% 650402-580102 992,00 0,00 60,00 391,00 541,00
Buget stat 13% 650402-580101 152,00 0,00 9,00 60,00 83,00
Buget local 2% 650402-580103 23,00 0,00 1,00 9,00 13,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 1.167,00 0,00 70,00 460,00 637,00
Total 1.167,00 0,00 70,00 460,00 637,00
FEDR 85% 650402-580102 401,00 0,00 54,00 95,00 252,00
Buget stat 13% 650402-580101 61,00 0,00 8,00 15,00 38,00
Buget local 2% 650402-580103 9,00 0,00 1,00 2,00 6,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 471,00 0,00 63,00 112,00 296,00
Total 471,00 0,00 63,00 112,00 296,00
FSE 85% 650402-580102 141,00 0,00 17,00 38,00 86,00
Buget stat 13% 650402-580101 22,00 0,00 2,00 6,00 13,00
Buget local 2% 650402-580103 3,00 0,00 1,00 1,00 2,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 166,00 0,00 20,00 45,00 101,00
Total 166,00 0,00 20,00 45,00 101,00
FSE 85% 650402-580102 391,00 157,00 78,00 78,00 78,00
Buget stat 13% 650402-580101 60,00 24,00 12,00 12,00 12,00
Buget local 2% 650402-580103 9,00 2,00 3,00 3,00 1,00
4
5
Modernizarea infrastructurii Colegiului
Tehnic Henri Coanda prin echipare
educationala
6
Modernizarea infrastructurii Colegiului
Tehnic Henri Coanda prin eficientizare
energetica
7
REABILITARE CLADIRE, INTERNAT -
LICEUL TEORETIC GRIGORE MOISIL
8
Reabilitare cămin internat şi cantină
şcoală Liceul Tehnologic Brad Segal
Tulcea
7
Servicii integrate pentru VIITOR
8
Stagii de practica inovative pentru
dezvoltare durabila Liceul Henri Coanda
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 460,00 183,00 93,00 93,00 91,00
Total 460,00 183,00 93,00 93,00 91,00
FSE 85% 650402-580102 306,00 123,00 62,00 62,00 59,00
Buget stat 13% 650402-580101 47,00 20,00 9,00 9,00 9,00
Buget local 2% 650402-580103 8,00 3,00 2,00 2,00 1,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 361,00 146,00 73,00 73,00 69,00
Total 361,00 146,00 73,00 73,00 69,00
FSE 85% 650402-580102 391,00 24,00 12,00 12,00 12,00
Buget stat 13% 650402-580101 60,00 157,00 78,00 78,00 78,00
Buget local 2% 650402-580103 9,00 2,00 3,00 3,00 1,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 460,00 183,00 93,00 93,00 91,00
Total 460,00 183,00 93,00 93,00 91,00
FSE 85% 650402-580102 306,00 123,00 62,00 62,00 59,00
Buget stat 13% 650402-580101 47,00 20,00 9,00 9,00 9,00
Buget local 2% 650402-580103 8,00 3,00 2,00 2,00 1,00
Total eligibil 361,00 146,00 73,00 73,00 69,00
Total 361,00 146,00 73,00 73,00 69,00
FSE 85% 650402-580102 557,00 278,00 139,00 139,00 0,00
Buget stat 13% 650402-580101 85,00 43,00 22,00 21,00 0,00
Buget local 2% 650402-580103 14,00 7,00 3,50 3,50 0,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 656,00 328,00 164,50 163,50 0,00
Total 656,00 328,00 164,50 163,50 0,00
B LUCRARI NOI 9.406,00 0,00 0,00 0,00 9.406,00
FEDR 85% 650402-580102 193,00 0,00 0,00 0,00 193,00
Buget stat 13% 650402-580101 29,00 0,00 0,00 0,00 29,00
Buget local 2% 650402-580103 5,00 0,00 0,00 0,00 5,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 227,00 0,00 0,00 0,00 227,00
Total 227,00 0,00 0,00 0,00 227,00
FEDR 85% 650402-580102 258,00 0,00 0,00 0,00 258,00
8
Stagii de practica inovative pentru
dezvoltare durabila Liceul Henri Coanda
9
Cresterea competentelor pentru stadii
de Practica inovative Liceul Henri
Coanda
10
Stagii de practica inovative pentru
dezvoltare durabila Liceul Brad Segal
11
Cresterea competentelor pentru stadii
de Practica inovative Liceul Brad Segal
12
Activitati de consolidare a
competentelor elevilor prin stagii de
practica Colegiul Economic Delta
Dunarii, Municipiul Tulcea
1
Modernizarea infrastructurii
corespunzatoare Colegiului Economic
Delta Dunarii, Municipiul Tulcea prin
echipare educationala
2
Reabilitare energetica cladire Liceul de
Arte george Georgescu
Buget stat 13% 650402-580101 40,00 0,00 0,00 0,00 40,00
Buget local 2% 650402-580103 6,00 0,00 0,00 0,00 6,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 304,00 0,00 0,00 0,00 304,00
Total 304,00 0,00 0,00 0,00 304,00
FEDR 85% 650402-580102 7.544,00 0,00 0,00 0,00 7.544,00
Buget stat 13% 650402-580101 1.154,00 0,00 0,00 0,00 1.154,00
Buget local 2% 650402-580103 177,00 0,00 0,00 0,00 177,00
B.L. Neeligibile 650402-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 8.875,00 0,00 0,00 0,00 8.875,00
Total 8.875,00 0,00 0,00 0,00 8.875,00
CAP 68.02 ASIGURARI SI ASISTENTA
SOCIALA TOTAL – din care:4.192,00 315,00 390,00 1.648,00 1.839,00
A LUCRARI IN CONTINUARE 4.192,00 315,00 390,00 1.648,00 1.839,00
FSE 85% 685050-580102 1.774,00 134,00 170,00 689,00 780,00
Buget stat 13% 685050-580101 271,00 21,00 26,00 105,00 119,00Buget local 2% 685050-580103 42,00 3,00 4,00 17,00 19,00
B.L. Neeligibile 685050-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 2.087,00 158,00 200,00 811,00 918,00
Total 2.087,00 158,00 200,00 811,00 918,00
FSE 85% 685050-580102 1.789,00 133,00 161,00 711,00 783,00
Buget stat 13% 685050-580101 274,00 20,00 25,00 109,00 120,00
Buget local 2% 685050-580103 42,00 4,00 4,00 17,00 18,00
B.L. Neeligibile 685050-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 2.105,00 157,00 190,00 837,00 921,00
Total 2.105,00 157,00 190,00 837,00 921,00
B LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
CAP 70.02 LOCUINTE, SERVICII SI
DEZVOLTARE PUBLICA – TOTAL – din
care
5.872,00 31,00 1.853,00 2.190,00 1.798,00
A LUCRARI IN CONTINUARE 5.872,00 31,00 1.853,00 2.190,00 1.798,00
FEDR 85% 700600-580102 483,00 0,00 192,00 291,00 0,00
1
Restart Neptun – Dezvoltare locala
integrata
2
Servicii integrate pentru VIITOR
2
Reabilitare energetica cladire Liceul de
Arte george Georgescu
3
E-educatie - o sansa pentru viitor in
municipiul Tulcea
1
Modernizarea sistemului de iluminat
public din Municipiul Tulcea
Buget stat 13% 700600-580101 74,00 0,00 29,00 45,00 0,00
Buget local 2% 700600-580103 12,00 0,00 5,00 7,00 0,00
B.L. Neeligibile 700600-580103 24,00 0,00 0,00 0,00 24,00
Total eligibil 569,00 0,00 226,00 343,00 0,00
Total 593,00 0,00 226,00 343,00 24,00
FEDR 51% 700330-580102 623,00 1,50 250,00 250,00 121,50
Buget stat 9% 700330-580101 110,00 0,30 50,00 50,00 9,70
Buget local 40% 700330-580103 489,00 1,20 200,00 200,00 87,80
B.L. Neeligibile 700330-580103 107,00 28,00 50,00 26,00 3,00
Total eligibil 1.222,00 3,00 500,00 500,00 219,00
Total 1.329,00 31,00 550,00 526,00 222,00
FEDR 51% 700330-580102 462,06 0,00 22,44 81,09 358,53
Buget stat 9% 700330-580101 81,54 0,00 3,96 14,31 63,27
Buget local 40% 700330-580103 362,40 0,00 17,60 63,60 281,20
B.L. Neeligibile 700330-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 543,60 0,00 26,40 95,40 421,80
Total 906,00 0,00 44,00 159,00 703,00
FEDR 51% 700330-580102 714,00 0,00 250,00 250,00 214,00
Buget stat 9% 700330-580101 126,00 0,00 40,00 40,00 46,00
Buget local 40% 700330-580103 559,00 0,00 200,00 200,00 159,00
B.L. Neeligibile 700330-580103 175,00 0,00 58,00 58,00 59,00
Total eligibil 1.399,00 0,00 490,00 490,00 419,00
Total 1.574,00 0,00 548,00 548,00 478,00
FEDR 51% 700330-580102 596,00 0,00 200,00 200,00 196,00
Buget stat 9% 700330-580101 106,00 0,00 35,00 35,00 36,00
Buget local 40% 700330-580103 467,00 0,00 200,00 200,00 67,00
B.L. Neeligibile 700330-580103 134,00 0,00 50,00 50,00 34,00
Total eligibil 1.169,00 0,00 435,00 435,00 299,00
Total 1.303,00 0,00 485,00 485,00 333,00
FEDR 51% 700330-580102 29,00 0,00 0,00 20,00 9,00
Buget stat 9% 700330-580101 5,00 0,00 0,00 4,00 1,00
Buget local 40% 700330-580103 23,00 0,00 0,00 20,00 3,00
B.L. Neeligibile 700330-580103 23,00 0,00 0,00 20,00 3,00
Total eligibil 57,00 0,00 0,00 44,00 13,00
Total 80,00 0,00 0,00 64,00 16,00
1
Modernizarea sistemului de iluminat
public din Municipiul Tulcea
2
Eficientizarea energetica a blocului de
locuinte din str. Garii, nr. 14, bloc 7 -
Asociatia de proprietari Armonia,
Municipiul Tulcea
3
Eficientizarea energetica a blocurilor de
locuinte din str. Garii Bl 13, Bl 14,Bl.15,
Bl.16,Bl.17,Bl. 18, Bl.19, Bl. 20, Bl. 21-
Asociatia 45, Municipiul Tulcea
4
Eficientizarea energetica a blocului de
locuinte din str. Garii, nr. 8, bloc 4,
Municipiul Tulcea
5
Eficientizarea energetică a blocului de
locuințe din strada Gării, nr. 24, bloc 12
Asociația 2000, Municipiul Tulcea
6
Eficientizarea energetică a blocului de
locuințe din strada Gării, nr. 6, bloc
3,Municipiul Tulcea
FEDR 51% 700330-580102 28,00 0,00 0,00 20,00 8,00
Buget stat 9% 700330-580101 5,00 0,00 0,00 5,00 0,00
Buget local 40% 700330-580103 22,00 0,00 0,00 20,00 2,00
B.L. Neeligibile 700330-580103 32,00 0,00 0,00 20,00 12,00
Total eligibile 55,00 0,00 0,00 45,00 10,00
Total 87,00 0,00 0,00 65,00 22,00
CAP.74.02 PROTECTIA MEDIULUI –
din care:2.386,00 484,00 1.834,00 34,00 34,00
A LUCRARI IN CONTINUARE 2.250,00 450,00 1.800,00 0,00 0,00
FEDER 75% 745000-580502 1.687,00 337,00 1.350,00 0,00 0,00
BS 25% 745000-580501 563,00 113,00 450,00 0,00 0,00
Buget local 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
B.L. Neeligibile 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibile 2.250,00 450,00 1.800,00 0,00 0,00
Total 2.250,00 450,00 1.800,00 0,00 0,00
B LUCRARI NOI 136,00 34,00 34,00 34,00 34,00
Finantare GIZ 95% 740300-580102 129,00 32,00 32,00 32,00 33,00
Buget local 5% 740300-580103 7,00 2,00 2,00 2,00 1,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibile 136,00 34,00 34,00 34,00 34,00
Total 136,00 34,00 34,00 34,00 34,00
B LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
CAP. 84.02 TRANSPORTURI TOTAL –
din care:59.363,00 32,00 1.000,00 10.640,00 47.691,00
A LUCRARI IN CONTINUARE 59.363,00 32,00 1.000,00 10.640,00 47.691,00
FEDR 85% 840302-580102 17.091,80 25,50 425,00 8.619,00 8.022,30
Buget stat 13% 840302-580101 2.614,04 3,90 65,00 1.318,20 1.226,94
Buget local 2% 840302-580103 402,16 0,60 10,00 202,80 188,76
B.L. Neeligibile 840302-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 20.108,00 30,00 500,00 10.140,00 9.438,00
Total 20.108,00 30,00 500,00 10.140,00 9.438,00
FEDR 85% 840302-580102 33.366,75 1,70 425,00 425,00 32.515,05
Buget stat 13% 840302-580101 5.103,15 0,26 65,00 65,00 4.972,89
7
Eficientizarea energetică a blocului de
locuit din strada Potcovari, nr. 1, bloc
TAVS, Municipiul Tulcea
2
ÎMBUNĂTĂȚIREA CONDIȚIILOR DE
AGREMENT ȘI RECREERE ÎN PARCUL ȘI
LACUL CIUPERCA DIN MUNICIPIUL TULCEA
PRIN MĂSURI DE PROTEJARE A MEDIULUI
PENTRU COMUNITĂȚI DIN ZONA FLAG
1
Redimensionarea ecologica prin actiuni
si dialoguri urbane si rurale pentru
atenuarea emisiilor de gaze cu efect de
sera in lunca inundabila a Dunarii de Jos
1
Achizitie mijloace de transport Public –
autobuze electrice 10 m,Municipiul
Tulcea
2
Modernizarea parcului auto de
transport calatori din Municipiul Tulcea
prin achizitionarea de vehicole
nepoluante pentru transportul public
Buget local 2% 840302-580103 785,10 0,04 10,00 10,00 765,06
B.L. Neeligibile 840302-580103 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
Total eligibil 39.255,00 2,00 500,00 500,00 38.253,00
Total 39.255,00 2,00 500,00 500,00 38.253,00
B LUCRARI NOI 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
2
Modernizarea parcului auto de
transport calatori din Municipiul Tulcea
prin achizitionarea de vehicole
nepoluante pentru transportul public
U.A.T. MUNICIPIUL TULCEA Primarul Municipiului Tulcea
SERVICIUL GOSPODARIE MUNICIPALĂ Ștefan ILIE
DIRECTOR ECONOMIC ,
Realizat
An 2021
Obiectul subcapitolul UM An 2020 Valoare Cantitate Valoare Cantitate Valoare Cantitate Valoare Cantitate Valoare
27539 29.802 X 5.703 X 9.637 X 8.190 X 6.272
CAPITOL 84.02
A Intretinere, reparatii, strazi 84.02.03.03mii.lei 3183
3.435 X 30 X 1.625 X 1.170 X 610
1 A1
Reparatii la imbracaminti asfaltice din mun. Tulcea plombe,covorase, covoare
bituminoase, intretinerea si colmatarea rosturilor/crapaturilor, inlocuit bordura mare
84.02.03.03-20.02
mii.lei
2652 370 - 0 - 370 - - 0
2 A2
Reparatii, întretinere îmbracaminte asfaltică și întreținere drumuri pietruite din
municipiul Tulcea 84.02.03.03-20.02
mii.lei
2.500 - 0 - 1000 - 1000 - 500
4 A3
Intretinere, reparatii pavaje din pavele abnorme recuperate si piatra bruta la strazi si
trotuare 84.02.03.03-20.02
mii.lei
370 0 120 150 100
4 A4
Intretinere, reparatii pavaje din pavele abnorme recuperate si piatra bruta la strazi si
trotuare 84.02.03.03-20.02
mii.lei 436
85 - 0 - 85 - 0 - 0
6 A5 Betoane 84.02.03.03-20.02 mii.lei 95 110 - 30 - 50 - 20 - 10
CAPITOL 70.02
B Iluminat public 70.02.06 3834 3.604 X 908 X 1.211 X 745 X 740
8 B1 Consum energie electrica - strazi municipiu 70.02.06.00-200103 mii.lei 2748 2.750 - 700 - 1000 - 550 - 500
9 B2 Intretinere si mentinere iluminat public 70.02.06.00-200130 mii.lei 699 700 - 120 170 - 180 - 230
10 B3 Reparatii intretinere iluminat ambiental, camere video 70.02.06.00-200130
mii.lei12
20 - 15 - 5 - 0 - 0
11 B4
Achizitii, supraveghere, intretinere, reparatii semafoare -70.02.06.00-
200130
mii.lei75
60 - 20 - 15 - 15 - 10
12 B5 Achizitii şi închirieri ghirlande 70.02.06.00-200130 mii.lei 300 0 - 0 - 0 - 0 - 0
13 B6 Servicii de consultanta profesionala pentru contract de delegare a gestiunii serv. il. Pub mii.lei 0 53 - 53 - 0 - 0 - 0
14 B7
Servicii de consultanta tehnica pentru procedura de achizitie publica privind delegarea
serviciului de iluminat pub. mii.lei 0 21 - 0 - 21 - 0 - 0
CAPITOL 74.02.05.
C Salubritate 74.02.05 13768 14.671 X 2.610 X 4.151 X 4.450 X 3.460
13 C1 Salubrizare strazi-74.02.05.01-200130 mii.lei 3049 3.050 - 550 - 900 - 950 - 650
14 C2 Depozitarea,ecologizarea deseurilor menajere-74.02.05.02 -200130 mii.lei 3899 3.900 - 950 - 1000 - 1000 - 950
BUGET GOSPODARIE MUNICIPALĂ – AN 2021 Nr.
crt.
Nr.
act. Trimestrul I Trimestrul II Trimestrul III Trimestrul IV
Total general
15 C3 Colectarea, transportul , tranfer TMB deseurilor menajere – 74.02.05.02 200130 mii lei 4685 5.250 - 1100 - 1300 - 1550 - 1300
16 C4 Dezinsectie, dezinfectie, deratizare si trat. Fitosanitare-74.02.05.01 mii.lei 1992 2.000 - 0 - 800 - 800 - 400
17 C5
Achizitii de servciii de “Sortare a deseurilor municipale si a deseurilor similare in
statiile de sortare
mii.lei108
410 - 0 - 100 - 150 - 160
18 C6 Achizitie cosuri stradale 74.02.05.02 mii.lei 35 30 - 0 - 30 - 0 - 0
19 C7 Achizitie containere colectare materiale textile 74 02 05 05 02 mii.lei 0 21 - 0 - 21 - 0 - 0
19 C8
Achizitie cosuri ecologice stradale multifunctionale pentru colectarea escrementelor de
caini 74 02 50
mii.lei 0
10 - 10 - 0 - 0 - 0
CAPITOL
D Intretinere zone verzi 67.02.05.03 3390 3.400 X 250 X 1.500 X 900 X 750
20 D1 Intretinere, salubrizare, modernizare zone verzi 67.02.05.03 -200130 mii.lei 3390 3.400 - 250 - 1500 - 900 - 750
CAPITOL
E Alte activitati 70.02.50- 200130 3004 3.882 X 1.105 X 1.140 X 925 X 712
18 E1 Intretinere, reparatii, exploatare fantani arteziene mii.lei 798 800 - 50 - 250 - 250 - 250
19 E2 Intretinere circulatir rutiera, marcaje mii.lei 603 600 - 100 - 200 - 200 - 100
20 E3 Reparatii, intretinere, confectii mobilier urban mii.lei 153 155 - 70 - 30 - 35 - 20
21 E4 Reparatii curente cladiri patrimoniu mii.lei 10 50 - 35 - 15 - 0 - 0
22 E5 Intretinere,reparatiii, amenajare loc joaca copii mii.lei 84 100 - 30 - 40 - 10 - 20
23 E6 Prefabricate beton simplu mii.lei 126 125 - 10 - 50 - 45 - 20
24 E7 Reparatii colectoare pluviale mii.lei 29 30 - 0 - 10 - 10 - 10
25 E8 Reparatii accidentale mii.lei 230 250 - 120 - 50 - 50 - 30
26 E9 Ecarisaj mii.lei 746 700 - 150 - 200 - 200 - 150
27 E10 Demolari constructii diverse si cele neautorizate mii.lei 0 60 - 0 - 20 - 20 - 20
28 E11 Diverse mii lei 164 130 - 30 - 40 - 30 - 30
29 E12 Intretinere, reparatii "Obiectiv Turistic Sat Pescaresc " mii lei 11 20 - 10 - 10 - 0 - 0
31 E13 Intretinere, reparatii Patinoar mii lei 0 20 - 0 - 10 - 10 - 0
32 E14
Servicii de închiriere, amplasare, intretinere,curatenie si reparare toalete automate
racordabile pentru persoane cu dizabilitati in municipiul Tulcea
mii lei 0
197 - 0 - 70 - 65 - 62
33 E15 Reaparatii infrastructura retea apa potabila si retea de canalizare strada Marasesti
mii lei 0
13 - 0 - 13 - 0 - 0
34 E16
Reparatii infrastructura retea apa potabila si retea de canalizare strada Iuliu Maniu
tronson str. 1848- str. Trandafirilor
mii lei 50
132 - 0 - 132 - 0 - 0
35 E17
Desfiintare corpuri C1, C2 si C3 – baza sportiva , str. Granitului , nr.1, municipiul
Tulcea
mii lei 0
500 - 500 - 0 - 0 - 0
F CAPITOL 80.02.01.06 360 810 X 800 X 10 X 0 X 0
33 F1 Activitate iarnă mii.lei 350 800 - 800 - 0 - 0 0
34 F2 Prevenire si combatere calamitati naturale mii lei 10 10 - 0 - 10 - 0 - 0
U.A.T. MUNICIPIULTULCEA ANEXA nr. _______________
BIROUL SPORT, CULTURĂ, RELAŢII EXTERNE
Se aprobă,
Primarul Municipiului Tulcea
Ștefan ILIE
PROGRAMUL PROIECTELOR SOCIO – CULTURALE ŞI SPORTIVE
ORGANIZATE ŞI FINANŢATE DE MUNICIPIUL TULCEA PRIN BIROUL SPORT,
CULTURĂ ŞI RELAŢII EXTERNE ÎN ANUL 2021
Nr.
crt. Denumirea
manifestării Perioada/
Data Obiectiv Activităţi Suma alocată
- mii lei - Tabăra de Pictură
Eugeniu Barău
(în parteneriat cu
UAP Tulcea)
4 – 11 mai Un eveniment care se
dorește a fi organizat
anual în memoria celui
care a fost unul dintre
cei mai valoroși artiști
plastici români de după
cel de-al doilea război
mondial, care a trăit și a
creat la Tulcea.
O tabără de pictură la care să
participe artiști plastici
profesioniști, membrii ai
filialelor UAP din țară, alături
de artiști tulceni, este un
eveniment necesar care ar aduce
beneficii orașului nostru și
transformării sale într-un oraș al
culturii și artei.
2
Expoflora 7 – 9 mai Expoziţie dendro-
floricolă cu vânzare. În cadrul acestui târg vor fi
amplasate standuri cu
aranjamente florale, ornamente
şi accesorii decorative, pomi şi
arbuşti ornamentali.
20
Ziua copilului 1 iunie Desfăşurarea unor
activităţi menite să
sărbătorească copiii.
Organizarea de spectacole şi
concursuri pentru copii;
15
Ziua Dunarii 29 iunie Conştientizarea
populaţiei cu privire la
însemnătatea acestei
zile.
Campanie de informare a
populaţiei etc.
1
Săptămâna
Europeană a
Mobilităţii
16 – 22
septembrie Găsirea de soluţii
inovatoare la
problemele actuale de
mobilitate urbană.
Organizarea unor evenimente cu
caracter sportiv, cultural –
artistic, etc.
3
Târgul de toamnă, ediţia a VII-a
27 – 29
septembrie Promovarea consumului
de produse tradiţionale
locale
- Expozitie cu vanzare de
produse agricole apartinand
micilor producatori din
municipiu si judet; spectacol
artistic.
10
Manifestări
organizate cu ocazia
Crăciunului
Decembrie Implicarea cetăţenilor
municipiului în crearea
unui cadru de sărbătoare
- Târg de Craciun, spectacol de
colinde, vizite la casele de copii,
primirea de colindatori la sediul
institutiei etc.
10
Manifestări dedicate
Anului Nou Decembrie Implicarea cetăţenilor
municipiului în crearea
unui cadru de
sărbătoare.
- Spectacol artistic. - Foc de artificii.
70
Finanțarea lucrărilor
de restaurare a
clădirilor monument
Anual Asigurarea dezvoltării
durabile a municipiului
într-o manieră în care
Asigurarea finanțării în baza
unui regulament privind
drepturile și obligațiile
850
istoric conform
H.G. nr. 1430/2003. bogățiile sale culturale
și de patrimoniu să fie
în egală măsură
apreciate în prezent și
păstrate pentru
generațiile viitoare.
proprietarilor imobilelor
monumente istorice și măsurile
de finanțare a lucrărilor de
restaurare a clădirilor monument
istoric.
Finanţări
nerambursabile
pentru activităţi
non-profit de interes
local
Anual Promovarea
municipiului si a
valorilor acestuia prin
diferite activităţi
culturale şi sportive
conform Legii
350/2005.
- Atribuirea contractelor de
finanţare nerambursabilă pe
baza selecţiei publice de
proiecte.
450
Acorduri de
parteneriat, proiecte
HCL
Anual Promovarea
municipiului si a
valorilor acestuia, etc.
Realizarea în parteneriat cu
instituţiile publice din municipiu
a unor evenimente cultural –
artistice, sportive etc.
150
Deplasări externe Anual Dezvoltarea relaţiilor de
colaborare externă - Realizarea de proiecte comune
în diverse domenii: turism,
cultură, economie etc.
50
Alte cheltuieli Ianuarie –
decembrie Soluții eficiente de
transparentizare și
informare publică Servicii de relații
publice și comunicare Obiecte de inventar
- realizare de materiale video
vizând acțiuni de interes public
ale Municipiului Tulcea
(reportaje, interviuri,
documentare - relații publice și comunicare,
realizare materiale promovare
etc.
130
TOTAL
1761
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,