Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească, hotărât să-și recupereze tronul. Pe

drum primește o solie compusă din patru boieri, Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici, care încearcă

să-l convingă că țara este mulțumită cu actualul domnitor, Ștefan Tomșa. Alexandru Lăpușneanu

refuză să se întoarcă din drum și le dă de înțeles că va face tot ce-i stă în putință să slăbească

puterea boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai puțin Moțoc, pleacă, iar

acesta încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu să vină în țară fără armată, pentru a aprecia singur

situația țării. Simțind capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc, spunându-i că-l va cruța când va

prelua țara, deoarece va avea nevoie de un „intrigant” ca să țină boierii în frâu.

Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar Lăpușneanu este

primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor acesta pornește să sărăcească

boierii și să-i omoare la cea mai mică provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de nepăsarea lui

Vodă pentru a mări taxele. Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care încearcă să-l

convingă să înceteze să omoare, amintindu-i de viața de apoi, dar fără succes.

Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la un praznic, sub

pretext de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune să li se taie capetele și să fie așezate

pe o masă. Mulțimea se adună afară furioasă și-l cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe care

domnitorul le-o satisface fără ezitare. Apoi o aduce pe soția sa în sala măcelului, ca „leac de frică”,

dar aceasta leșină. Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc și Stroici, care fug și

trec Nistrul.

Patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda și nu mai omoară,

doar schingiuie. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri fugari (Spancioc și Stroici), fără succes însă,

și, în așteptarea unui atac, întărește cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de febră tifoidă și e

bântuit de cruzimea sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul Teofan, își cere iertare și cere

să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin care îl lasă rece și rigid, preoții,

crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de Paisie și-l numesc domnitor pe fiul lui minor, Bogdan.

Auzind acestea, Spancioc și Stroici se întorc în țară.

La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l dă afară din cameră. Cei

doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda că Lăpușneanu vrea să-l omoare pe Bogdan

și o conving să-l otrăvească. Tot cei doi, Spancioc și Stroici, îl veghează pe Alexandru când acesta

își dă duhul.