Administrarea managementului deseurilor

1 Definirea deseurilor

Managementul deseurilor urbane in Bucuresti este asigurat in prezent de 3 copmponente:

    Salubritatea stradala;

    Salubritatea menajera;

    Recuperarea partiala a unor deseuri industriale.

Deseurile stradale sunt: pamant, praf, nisip, frunze, crengi, hartii, deseuri rezultate in

urma curatarii gurilor de canal si alte resturi provenite din activitatea de curatenie a cailor

publice.

Deseurile menajere si asimilate acestora sunt:

- deseuri care provin in mod obisnuit din activitatea casnica;

Conformitatea cu Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor

PRGD se conformeaza cu legislatia europeana si romaneasca de mediu, iar obiectivele si

tintele propuse sunt cele cuprinse in Strategia Nationala de Management a Deseurilor.

Principalele prevederi ale Strategiei Nationale sunt:

- Managementul deseurilor este integrat vietii socio-economice

- Protejarea resurselor primare: maximizarea valorificarii si reciclarii, fapt ce are ca

si cnsecinta minimizarea deseurilor.- Respectarea ierarhiei managementului deseurilorSe

respecta ierarhia managementului deseurilor ( prevenirea, minimizarea, reutilizarea si reciclarea,

valorifivcarea energetica, tratarea si in final eliminarea )

- Protectia mediului: deseurile sunt tratate si eliminat intr-o maniera

corespunzatoare protectiei mediului

- „Poluatorul plateste”: generatorii deseurilor sunt raspunzatori pentru plata

colectarii si eliminarii deseurilor

- Principiul proximitatii: stabileste faptul ca deseurile trebuiesc tratate sau

eliminate cat mai aproape posibil de locul unde au fost generate

- Participarea publicului: consultarea publicului se face odata cu intocmirea

Planului si pentru construirea instalatiilor importante. Publicul trebuie sa beneficieze de

materiale informative tiparite

- Incurajarea intreprinderilor din sectorul privat

- Monitorizarea si raportarea: evaluarea regulata intre concordanta tintelor impuse

prin Plan si progreselor privind managementul deseurilor si raportatrea publicului.

Deseuri incluse / excluse din PRGD

PRGD include prevederi pentru urmatoarele tipuri de deseuri:

- deseuri municipale (menajere, asimilabile celor menajere provenite din comert si

institutii publice, , deseuri nepericuloase din industrie, deseuri nepericuloase din spitale) .

Sunt incluse si prevederi pentru diferitele tipuri de deseuri colectate separat:

- deseuri de ambalaje ( hartie, carton, recipiente de aluminiu, metale, plastice PET,

polietilena, polipropilena, PVC a€“ sticla, lemn );

- deseuri verzi din gospodarii, parcuri si gradini publice;

- textile;

- deseuri menajere periculoase:

• chimicale ( casnice ),

                 uleiuri uzate si fluide de motor,

                 ingrasaminte,

                 vopsele,

                 insecticide,

                 produse de curatare, fluide, uleiuri uzate,

                 medicamente expirate, nefolosite,

- vehicule scoase din uz,

- anvelope uzate si acumulatori folositi,

- deseuri voluminoase (mobila din gospodarii si echipamente electrice si

electronice maro)

- deseuri stradale

- deseuri din piete

- namoluri de la statiile municipale de epurare a apei uzate,

- deseuri rezultate din constructii si demolari.

Sunt excluse din Plan:

- deseuri medicale periculoase si deseuri industriale,

- deseuri rezultate din procese termice,

- deseurile radioactive,

- deseurile miniere,

- deseurile de animale si rezultate din prelucrarea acestora,

- emisii in aer si apa,

- deseuri explozive.

2 Clasificarea deseurilor

Deseurile se clasifica astfel:

♦Deseuri municipale;

♦Deseuri menajere colectate in amestec de la populatie;

♦Deseuri asimilabile celor menajere colectate in amestec din comert, industrie, institutii;

♦ Deseuri colectate separat din care: Hartie si carton, sticla, plastic, metale, lemn,

biodegradabile, Altele (compusi, textile etc.);

♦ Deseuri voluminoase;

♦ Deseuri din gradini si parcuri;

♦ Deseuri din piete;

♦ Deseuri stradale;

♦ Deseuri necolectate.

3 Valorificarea deseurilor - necesitate a dezvoltarii durabile

Sisteme integrate de valorificare a deseurilor industriale

Modificarea ecosistemelor globale, datorita consumului si productiei, arata cat de

important este procesul de regandire a utilizarii resurselor naturale de catre economie si societate.

in acest context, Comisia Europeana pentru Mediu si Dezvoltare a definit un nou model

ecopolitic si a creat termenul de dezvoltare durabila. Principiul dezvoltarii durabile, conform

caruia, continuarea dezvoltarii economice pentru satisfacerea necesitatilor societatii de astazi, nu

o risca pe cea a generatiilor viitoare, sta la baza Legii Mediului din tara noastra.

Asigurarea dezvoltarii durabile necesita respectarea reglementarilor legislative bazate pe

principii ca: precautii in luarea deciziilor, prevenirea riscurilor ecologice si a producerii daunelor,

conservarea biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural, inlaturarea,

cu prioritate, a poluantilor care afecteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.

O strategie importanta pentru atingerea acestui scop, consta in dezvoltarea economiei

intr-un sistem (circuit) inchis de transformare a materiei si energiei (flow-circular economy) fara

atingerea echilibrelor ecologice, prin deversarea deseurilor in exteriorul circuitului, cu inchiderea

fluxului acestora. Reciclarea in conditiile actuale pare sa reintroduca in fluxul productiv maxim

2/3 din deseuri, iar restul 1/3 formeaza deseuri din alte deseuri, intocmai ca intr-un flux

tehnologic. Se deduce ca, deocamdata, societatea fara deseuri ramane la nivelul notiunii de

utopie.

In scopul promovarii efective a dezvoltarii durabile este necesara cooperarea intre toate

ramurile economice pentru mentinerea materialelor in procesare tehnica pe o durata cat mai

mare, in conditii de precautie la luarea deciziilor, in vederea prevenirii riscurilor ecologice si a

producerii daunelor. Aceste decizii sunt eficiente in contextul corelarii lor cu parghiile

economice stimulative sau coercitive, «poluatorul plateste». Pentru industrie, problema

gestionarii deseurilor prin valorificare (recuperare si reciclare) reprezinta o necesitate nationala,

o prioritate economica si ecologica.

Terminologie. Clasificarea deseurilor industriale

In contextul legislativ actual nu pare a fi stabilita exact distinctia terminologica intre

'materie prima secundara de recuperare' si 'deseu'. Sunt necesare clarificari in ceea ce priveste

terminologia cuvintelor cheie care descriu activitatea in domeniul gestionarii deseurilor.

Recuperarea include activitatile de colectare, transport, stocare, selectionare si prelucrare

(conditionare) a anumitor deseuri si/sau componenti ai acestora. Deseul recuperat poate fi

reintodus intr-un flux tehnologic prin reciclare interna si/sau reciclare externa.

Reciclarea directa (interna) consta in reintroducerea deseurilor industriale recuperate in

acelasi tip de flux tehnologic care le-a produs.

Reciclarea externa sau reutilizarea este activitatea industriala de reintroducere a deseului

recuperat intr-un flux tehnologic total diferit de cel care l-a produs.

Deseul industrial, provenit din industria minerala poate fi descris ca un material solid sau

lichid, cu o compozitie complexa, care il face impropriu pentru utilizarea initiala. Deseul are

valoare economica nula sau negativa pentru producator (detinator) la un moment si un loc dat.

Pentru a evacua deseul detinatorul trebuie sa plateasca. Daca dimpotriva, pentru un deseu

rezultat dintr-un proces industrial, se plateste achizitionarea lui de catre un utilizator, atunci

denumirea corecta este de materie prima secundara. Pentru producator, deseurile destinate

recuperarii si comercializarii devin subproduse industriale sau produse secundare.

Deseul, ca material rezidual dintr-un proces industrial sau ca produs industrial epuizat

intr-o etapa de utilizare, devine subprodus industrial daca dobandeste, cu sau fara tratament

specific, un potential de utilizare. Delimitarea notiunilor de deseu si materie prima secundara va

fi mereu fluctuanta, in functie de performantele tehnologice si interesele economice.

Deseurile industriale inglobeaza substante, materiale, produse, reziduuri generate de

activitatea industriala a caror eliminare din ciclul productiv se asigura printr-o gestionare

adecvata si anume: recuperare (conditionare) si/sau depozitare, in vederea reciclarii; eliminare,

prin stabilizare/solidificare (in vederea stocarii ca deseu ultim) sau prin incinerare.

Scopul economiei in flux inchis il constituie echivalarea notiunii de deseu industrial cu

cea de subprodus industrial, ca materie prima secundara sau combustibil secundar (de

substitutie). De altfel, importanta economica si ecologica a valorificarii unor subproduse

industriale cum sunt zgurile de furnal si cenusile volante de termocentrala, constituie argumente

indubitabile in confirmarea caracterului de subproduse industriale sau de materii prime

secundare. Acelasi caracter il confirma din ce in ce mai multe deseuri industriale care constituie

alternative ale resurselor naturale epuizate sau in curs de epuizare, in procese tehnologice din

industria materialelor de constructii sau in lucrari de constructii.

Tehnologiile din constructii care sunt compatibile cu procesarea si reciclarea, prin care

deseurile industriale se transforma in materii prime sau combustibili de substitutie, se bazeaza pe

realizarea unui echilibru intre factorul economic (realizabil) si cel ecologic (rezonabil).

Deseul ultim, admisibil in locuri autorizate de stocare, rezulta direct dintr-un proces

industrial sau dupa un tratament de neutralizare (denocivizare) si nu mai poate fi tratat in

conditiile tehnico-economice de moment pentru extragerea partii valorificabile sau pentru

reducerea caracterului poluant si/sau periculos. Deseurile ultime sunt de natura minerala, iar

potentialul poluant este dat de continutul in metale grele sub forma de compusi greu solubili.

Sunt foarte putin reactive, foarte putin evolutive, foarte putin solubile.

O metoda de gestionare a deseurilor ultime este solidificarea/stabilizarea in sisteme de

intarire hidraulica, cu grad ridicat de impermeabilitate, deosebit de stabile fizico-chimic (practic,

inerte) fata de substantele considerate agresive (O2, CO2, cloruri, sulfati) dizolvate in apa.

Conform normelor europene se disting cinci clase de deseuri industriale stocabile:

- Clasa 1: deseuri industriale periculoase, dar netoxice (ca de exemplu cele de azbest);

- Clasa 2: deseuri industriale nepericuloase, netoxice si asimilate;

- Clasa 3: deseuri inerte, in care sunt incluse, in special: deseurile din constructii si din demolarile

cladirilor (din care se exclud materialele inflamabile si putrescibile); deseurile solide si inerte

provenind din constructii rutiere;

- Clasa 4: deseuri toxice;

- Clasa 5: deseuri industriale, produse in cantitati foarte mari, ale caror caracteristici sunt

cunoscute si, in general, stabile, in anumite limite.

O caracteristica importanta a clasificarii, propusa in schema de mai sus, se refera la

dificultatea fixarii unui anume deseu sau subprodus industrial intr-o anumita clasa, pe criteriul

proprietatilor fata de mediu: a) material inert; b) periculos; c) toxic. Astfel, prin inglobarea

deseului intr-o matrice compatibila, in proportie corespunzatoare unei 'dilutii' suficiente in

functie de proprietatile componentilor (matrice-deseu) si ale produsului (pamant stabilizat,

ciment, beton, ceramica) potentialul poluant scade substantial.

De exemplu, haldele de cenusi volante de termocentrala pot genera, prin lixiviere in apele

naturale, compusi toxici la un nivel inacceptabil. Pe de alta parte, betoanele cu 20-25% cenusi

volante sunt acceptate ca avand un impact nesemnificativ asupra mediului.

Prin generalizare, rezulta ca din punct de vedere tehnic si ecologic, 'exploatarea'

compatibilitatii intre deseul industrial si matricea materialului conventional de constructii, a

condus la o noua clasa de tehnologii in industria materialelor de constructii si a constructiilor, si

la o noua treapta, superioara, de gestionare a deseurilor.

Este un progres relevant in ceea ce priveste corelarea tehnologiei cu mediul, favorabil

influentat, prin conlucrarea specialistilor din domenii interdisciplinare.

Necesitatea valorificarii deseurilor industriale - criterii de evaluare

Evaluarea logistica si economica

Nevoile crescande de materiale de constructii in cursul ultimelor decenii au condus la

restrangerea sau chiar epuizarea unor resurse de materii prime traditionale. in consecinta,

distantele de transport dintre producatorul de material de constructii si utilizator au tendinta sa

creasca continuu.

Pe langa nevoia de materiale de constructii, aceleasi zone se confrunta cu o importanta

cantitate de deseuri industriale, a caror depozitare este, de cele mai multe ori, incompatibila cu

protectia mediului. Aceste deseuri (cu desfacere comerciala minimala) sunt acumulate in zone de

haldare cu capacitate din ce in ce mai limitata. Apare o importanta penurie a posibilitatilor de

depozitare care, prin impactul nefavorabil asupra mediului, duce la o crestere rapida a taxelor

impuse de legislatia de mediu.

Pentru o demolare si o reconstructie rutiera, de exemplu, daca este posibila reciclarea

directa (pe loc) economia totala de materiale, dupa datele Centrului de Cercetari Rutiere din

Belgia poate reduce cu 50% cheltuielile totale ale lucrarii, repartizate astfel:

- 70% reduceri cheltuieli de transport (pentru materiale noi si deseuri);

- 20% reduceri din pretul mai mic al materialelor recuperate;

- 10% reduceri din micsorarea taxele de depozitare a deseurilor.

Acest mod de valorificare nu este generalizat, inca, la nivelul santierelor de constructii,

imediat dupa demolare.

Totusi, criza spatiilor de depozitare a deseurilor, care se rasfrange dramatic asupra

ambientului general, asupra restrangerii suprafetelor agricole, poate accelera activitatea de

reciclare in domeniul constructiilor.

Statisticile arata ca in Romania, la nivelul anului 1993 erau ocupate cu deseuri industriale

depozitate, de cele mai multe ori in conditii improprii, peste un milion de hectare. In consecinta,

a devenit necesara promovarea continua a interesului economic prin care sa se abordeze

operatiile de demolare si de reconstructie, in stransa corelare, printr-o coordonare riguroasa a

acestor doua etape, care includ si activitati de recuperare si reciclare a deseurilor.

Ca urmare a crizei de resurse naturale, corelata cu cresterea preturilor de depozitare a

deseurilor, companiile industriale sunt stimulate catre decizii favorabile procesarii si livrarii, in

conditii avantajoase, a deseurilor proprii, catre acei utilizatori care le valorifica sau sa accepte

deseuri externe tehnologiei proprii, ca materii prime de substitutie (in ambele sensuri tranzactiile

fiind favorabile economic). Acceptarea deseurilor externe ca materii prime de substitutie este

oportuna daca suma costurilor materialelor (inclusiv tratarea si transportul), a costurilor de

productie si de stocare este mai mica decat la utilizarea materialelor traditionale.

Pe de alta parte, firma furnizoare compara costurile de stocare a deseurilor cu costurile de

livrare. Costurile de stocare includ colectarea si transportul deseurilor la locul de depozitare,

serviciul de depozitare si taxele publice. Compania furnizoare opteaza pentru reciclarea externa a

propriilor deseuri industrale numai daca cheltuielile de recuperare si de transport, sunt mai mici

decat eliminarea in halde proprii, publice sau alt mod de gestionare.

Deoarece transportul detine o pondere importanta a cheltuielilor de reciclare, apare

evidenta optiunea reciclarii deseurilor la locul de producere, in special, pe santierele de demolari

si de constructii, cat si in companiile de materiale de constructii care detin tehnologii flexibile,

adaptabile reciclarii. Exemple pot fi reciclarea deseurilor ceramice si a namolului din apele

reziduale in fabricile de ceramica fina, a pulberii colectate in sistemele de desprafuire in fabricile

de ciment si de var s.a. in domeniul lucrarilor de constructii, lipsa unor tehnologii de reciclare, ca

agregate in betoane, este compensata printr-o simpla rambleiere a deseurilor inerte, ca fiind o

solutie care se dovedeste, in general, cea mai economica.

Evaluarea logistica si economica necesita informatii despre:

-                      locul de producere a deseurilor si tipul de activitate industriala;

- costurile totale pentru productie, pentru transport si tratare sau preparare (purificare,

uscare, maruntire s.a.);

- cantitatea produsa anual si frecventa productiei (continua sau sezoniera);

- pastrarea constanta a caracteristicilor fizico-chimice;

- garantia de conformitate a parametrilor calitativi detinuta de producator (furnizor).

Acesti parametri contribuie la stabilirea domeniului de reutilizare a deseurilor industriale in

conformitate cu tehnologiile curente (sau cu modificarile ce se impun) corelate cu documentatiile

tehnice (standarde de produs, specificatii, instructiuni de aplicare).

Evaluarea tehnica

Un factor limitant, important al reciclarii il constituie instabilitatea, adesea la aceeasi

sursa a caracteristicilor fizico-chimice ale deseurilor. Desi, prin conditionare, acest inconvenient

poate fi ameliorat, de multe ori costurile reciclarii nu sunt justificate de caracteristicile tehnice

ale produsului finit, adesea inferioare celor specifice produselor obtinute din materii prime

traditionale. Acest aspect se reglementeaza prin instructiuni tehnice de valorificare a deseurilor si

de utilizare a produselor, care prescriu limitele de performanta (pentru betoane cu agregate

reciclate, pamanturi stabilizate cu deseuri granulare de cariera, din industria metalugica sau

miniera, imbracaminti rutiere cu bitum reciclat etc).

Tot in sens limitativ actioneaza si mentalitatea, adesea conservatoare, a factorilor de

decizie din domeniul producatorilor sau utilizatorilor de materiale de constructii. Sunt preferate

materiile prime clasice pentru ca prezinta certitudinea performantelor tehnice si ecologice ale

produselor obtinute, fara sa fie necesare cercetari si incercari suplimentare, adesea destul de

costisitoare.

Evaluarea tehnica consta in analiza si examinarea riguroasa a caracteristicilor fizico-

chimice si mecanice ale deseurilor reciclabile, care prezinta interes pentru un anumit domeniu al

constructiilor si se incadreaza in conditiile limita cerute de reglementarile tehnice. Daca valorile

caracteristicilor de utilizare nu sunt cele corespunzatoare reglementarilor standard, se stabilesc

oportunitatile de valorificare prin tehnologii de recuperare sau conditionare (selectare, uscare,

maruntire, purificare etc.) sau prin modificari adecvate (minimale) ale tehnologiei principale.

Instabilitatea proprietatilor fizico-chimice, fata de cele standard, cat si neomogenitatea

unui deseu industrial sunt criterii care decid examinarea atenta a domeniului de reciclare, aceasta

etapa fiind adesea hotaratoare in procesul de valorificare. De exemplu, in cazul fosfoghipsului,

utilizabil Ia fabricarea ipsosurilor, cheltuielile prea mari pentru purificare fac de multe ori

impropriu acest tip de valorificare. De asemenea, in cazul deseurilor utilizate drept combustibili

de substitutie, in industria cimentului, a ceramicii, puterea calorica este parametrul decisiv. Daca

aceasta variaza de la un lot la altul sau de la un deseu la altul se produc disfunctionalitati

importante ale mentinerii regimului termic in insatalatiile termice (cuptoare pentru ciment sau

pentru ceramica de constructii).

Evaluarea ecologica si economica

Necesitatea diminuarii urgente a stocurilor de deseuri industriale este corelata cu

caracterul profitabil al activitatilor industriale antrenate in procesul de reciclare si de reutilizare.

Criteriile ecologice acceptate in domeniul gestionarii deseurilor sunt cele impuse de legislatia de

mediu. Exceptie fac, in sens pozitiv, acei manageri care intrevad si avantaje economice, prin

acceptarea spre procesare a unor deseuri externe pentru reciclare, sau fac eforturi (prin investitii

de capital importante) sa proceseze si sa furnizeze propriile deseuri unui utilizator extern.

Aceasta activitate poate avea un efect economic benefic, pe termen lung, asupra rezultatelor

economice ale companiei.

Efectele economice pot sa apara si pe baza considerentelor de imagine pe piata (puternic

influentata de investitiile de capital pentru tehnologii nepoluatoare si produse ecologice) sau a

evitarii unor cheltuieli, prin anticiparea restrictiilor impuse de legislatia de mediu.

Organizarea unor companii industriale, Furnizoare/acceptatoare de deseuri industriale, in

retele zonale de reciclare, este un mod de concretizare a programelor proprii de evaluare

economica, logistica si tehnica a procesului de valorificare.

Optiunile de valorificare-cooperare pe termen lung, intre un furnizor de deseuri si un

utilizator de deseuri (relatie obisnita, in prezent) sunt avantajoase pentru ca:

- este suficienta o singura etapa de evaluare economica, tehnica si ecologica a

reziduurilor furnizate/acceptate:

- nu este necesara identificarea de noi furnizori;

- sunt mai usor de respectat contractele si alte obligatii financiare;

- se stabileste increderea si deprinderea de a obtine/furniza deseuri la parametrii

negociati privind calitatea, cantitatea si pretul.

Structuri si retele de valorificare a deseurilor industriale

In general, firmele mari consumatoare de resurse sau care produc mari cantitati de,

deseuri, inevitabile procesului productiv, sunt implicate in diferite relatii bilaterale de reciclare

(celule de reciclare).

O structura de reciclare este rezultatul corelatiilor de natura tehnica, informationala si

Ipomerciala intre utilizatorii/producatorii de deseuri cu alte societati industriale. Dezvoltarea

structurii de reciclare este un proces evolutiv, pe baza cooperarii pe termen lung intre utilizatori

si furnizori. in aceste structuri un loc central il ocupa firmele cu mari consumuri de materii prime

si combustibili primari, ca si cele care realizeaza cantitati importante de deseuri. Acestea

constituie companiile centrale, care definesc structura de reciclare, pentru care oferta (sau

furnizarea) constanta de materiale reziduale (reciclate ca materii prime) are importanta vitala. De

exemplu, fabricile de ciment din Austria s-au confruntat cu presiuni severe privind preturile, ca

urmare a competitivitatii impuse pentru patrunderea pe piete noi (in special, Europa de Est).

Acest aspect a constiuit una din cauzele utilizarii materiilor prime si a combustibililor de

substitutie (sulfoghips, respectiv si anvelope uzate, solventi reziduali) prin care s-a imbunatatit

structura costurilor.

Firmele integrate in diferite sisteme de relatii de furnizare-recuperare-reciclare a

deseurilor se confrunta, inevitabil, cu probleme privind relatiile bilaterale si cu modul de

organizare al intregii retele (a structurii totale de reciclare). Retele de reciclare sunt sisteme de

conexiuni intre companii industriale care furnizeaza sau utilizeaza deseuri industriale pe

principiul continuitatii procesarii acestora. O premiza pentru activitatea continua, pe termen lung,

a companiilor industriale o constituie cooperarea in domeniul reciclarii deseurilor, pe criterii care

definesc acest proces ca fiind o activitate realizabila, economic si rezonabila, ecologic. Aceste

doua caracteristici sunt interdependente, in sensul ca optiunile de reciclare care necesita mult

efort (de exemplu, consum mare de energie la tratarea sau transportul pe distante mari a

deseurilor) nu sunt avantajoase nici economic, nici ecologic. Structurile si retelele de reciclare

sunt analizate prin studii de caz, care descriu diversele simbioze industriale bazate pe conexiunile

intre marii producatori de deseuri si utilizatorii importanti. Caracteristicile generale ale retelelor

de reciclare sunt:

-diversitatea data de numarul de organizatii participante, cu programe diferite de

dezvoltare si de productie;

- centralizarea concretizata prin adoptarea de catre un agent economic, a functiilor de

coordonare;

Lipsa informatiilor despre optiunile potentiale de reciclare si despre tehnologiile de

reciclare, este una din ratiunile importante ale faptului ca organizatii integrate in retea, inca nu

valorifica si continua sa depoziteze reziduurile care sunt reciclabile din punct de vedere

economic si ecologic.

Companiile specializate in domeniul reciclarii pot imbunatati situatia pe plan

informational. Agentiile de reciclare se pot constitui sub forma de structuri informationale si de

coordonare, in vederea reducerii deficitului de informatii al agentilor economici integrati in retea.

De asemenea, in cadrul structurilor de reciclare se intrevede dezvoltarea firmelor specializate in

tratarea deseurilor, ca o consecinta a cresterii complexitatii procesarii, in corelatie cu tendintele

de extindere a valorificarii deseurilor industriale.

Din acest sistem reiese importanta decisiva a parametrilor economici pentru dezvoltarea

conexiunilor bilaterale. in structura de reciclare (din fig. 1.3) lipseste suprastructura

informationala, la nivel regional. Structura de reciclare este institutionalizata prin protocoale de

colaborare intre Universitatea din Graz, Ministerul Mediului, Camera de Comert.

In baza studiului de caz prezentat, se poate deduce, prin particularizare, ca procesul

tehnologic de obtinere a cimentului Portland este important in valorificarea deseurilor industriale

combustibile si necombustibile si poate fi denumit coproces de fabricare a cimentului si

valorificare (distrugere) unor deseuri industriale.

Premisele sunt generoase, fiind concretizate de compatibilitatea compozitiei materiilor

prime, respectiv a clincherului cu cea a reziduurilor; de procesul termic distructiv pentru

substantele poluante, fara implicatii ecologice datorate emisiilor gazoase. Deseurile cu continut

de oxid de calciu, de la fabricarea acetilenei, a hartiei pot substitui calcarul, iar reziduurile

silicioase (sisturi), aluminoase (bauxitice) si cele cu continut de fier (cenusa de pirita), pot

substitui partial argila, in conditiile unei compozitii modulare impuse clincherului. Cenusa

rezultata la arderea combustibililor de substitutie reprezinta, de asemenea, o materie prima,

pentru ca este inglobata, fizic si chimic, in clincher. De aceea, se poate aprecia ca deseurile

combustibile sunt materii prime si, simultan, combustibili de substitutie.

Referitor la materialele de adaos in clincher, se cunoaste rolul zgurii granulate de furnal - cu

proprietati hidraulice latente, al cenusilor volante si altor subproduse industriale, cu continut de

silice activa, asupra proprietatilor cimentului. Ghipsul (pentru reglarea timpului de priza) poate fi

inlocuit cu desulfoghipsul, rezultat din instalatiile de desulfurare cu calcar a carbunilor. Deseurile

industriale se introduc in sistemul de procesare al cimentului in acele zone ale fluxului

tehnologic care asigura o valorificare la eficienta maxima (corelata cu competitivitatea

cimentului) si poluarea minima. Materialele secundare substituente ale clincherului, cum sunt

zgurile, se introduc in moara de clincher, iar sisturile carbonifere cu rol de materie prima si

combustibil se introduc in cuptor sau calcinator, in functie de caracteristicile fizico-chimice

(compozitie oxidica si putere calorica). Deseurile combustibile netoxice sunt introduse in

arzatorul secundar, la precalcinare, iar deseurile toxice sunt introduse in arzatorul principal al

cuptorului, unde temperatura calorica a gazelor de ardere atinge 2000°C, suficienta pentru

disocierea totala a substantelor organice toxice.

In contextul celor prezentate, se deduce rolul important al industriei cimentului in

valorificarea si distrugerea deseurilor industriale toxice. Acest model, ca optiune este parte

integranta a unui viitor ecosistem industrial (analog ecosistemelor biologice) prin care se

incearca limitarea perturbarii ciclului materiei prin reducerea la minimum a deseurilor in mediul

ambiant.

Evolutia constanta a normelor legislative catre grade ridicate de severitate, determina

industria si colectivitatile publice, sa puna in aplicare strategii noi de gestionare pe termen lung.

ca actiuni de compromis intre factorii economici, tehnici si ecologici. Pe termen lung evolutia

normelor rezulta din conjugarea efectelor datorate 'rutelor de retroactiune pozitive'.

Aceste rute reprezinta o relatie cauza-efect, care determina o schimbari de tipul, 'mai mult

conduce la mai mult', ca ruta de retroactiune pozitiva sau 'mai mult conduce la mai putin', ca ruta

de retroactiune negativa.

Un aspect interesant, recent ca aparitie, care capata proportii de fenomen si franeaza

aceasta schimbare continua (fara sa o opreasca) este ceea ce se numeste sindromul NIMBY

(never in my back yard - nimic in spatele curtii mele) care explica ambiguitatea, de fapt, a eului

uman. Cand se fac investitii directe la o societate economica sau comunitate, apar reticente; se

aproba, de principiu, utilitatea unei instalatii de tratare a deseurilor, dar se accepta greu, in

vecinatate un centru de stocare/tratare/valorificare sau o activitate industriala care aplica

tehnologii de valorificare/distrugere a deseurilor toxice.

Un sistem de valorificare a deseurilor si subproduselor industriale cu un singur tip de

utilizator, este nesigur si fragil, pentru ca este supus fluctuatiilor de productie, si ale cererii si

ofertei pe piata de materialelor si lucrarilor de constructii realizate si cu materii prime secundare.

Un exemplu il poate constituie reciclarea sticlei, un material care se produce prin tehnologii mari

consumatoare de energie si poluatoare.

In Elvetia, criza petrolului din 1973 a determinat fabricile de sticla sa valorifice masiv

deseurile de sticla la fabricarea sticlei de ambalaj. Datorita reducerii consumului de combustibil

la topire, fabricile de sticla si-au putut permite sa plateasca un pret bun pe deseurile de sticla.

Sistemul a incurajat enorm furnizorii, dar dupa numai 6 ani, procesul a trebuit sa fie temporizat

din doua cauze majore: micsorarea cererii de butelii de sticla si necesitatea tehnologica de

mentinere a procentului de reciclare, sub 100%. in continuare, intreprinderea propunea

furnizorilor sa livreze deseuri de sticla separate pe culori, bruna, alba, verde (la preturi

diferentiate). Dar si acest demers este stopat dupa circa 10 ani pentru ca a crescut enorm pretul

energiei, iar productia s-a adaptat acestuia. Furnizorii de deseuri de sticla incearca sa diversifice

domeniile de recuperare, deci cauta alte debusee (filiere de recuperare). O asemenea filiera este

reprezentata de concasarea grosiera a sticlei (de orice tip si culoare) pentru obtinerea de agregat

de rambleiere, iar alta filiera consta in exportul sticlei ca deseu.Acest exemplu poate constitui

una din premizele de generalizare a modului de transformare/reciclare a materiei, ca proces cu o

evolutie continua, pentru ca o economie de piata fara deseuri este, inca, un ideal al dezvoltarii.

4 Autoritatile competente si responsabile pentru manipularea deseurilor

Atat Municipalitatea cat si autoritatile de sector sunt responsabile pentru managementil

deseurilor municipale. In 2002 Decizia Consiliului Municipalitatii a investit responsabilitatea

implementarii managementului deseurilor catre autoritatile din sectoare. In mod evident Decizia

Consiliului va implica inca o data in plus Municipalitatea . La nivel de municipiu Directia care se

ocupa de Salubritate ar trebui sa aiba un rol de coordonare prin care sa vada in ansamblu

imaginea asupra managementului deseurilor municipale, prin care se va infiinta o strategie de

dezvoltare in ceea ce priveste colectarea gunoiului.

Mai mult, aceasta directie evalueaza posibilitatile de indepartare si recuperare a

deseurilor in vederea obtinerii de materiale si energie, luand masurile necesare ce trebuie

implementate pe teren, in ceea ce priveste colectarea, selectarea, transportul sau neutralizarea

deseurilor.

Noua decizie a Consiliului va prevede si faptul ca Primarul Bucurestiului va putea

autoriza persoanele competente in cadrul servicilor de mediu din cele 6 sectoare, care vor avea

acces pe terenurile si ariile acoperite apartinand persoanelor fizice sau juridice, precum si a

institutiilor publice pentru a verifica daca sunt in conformitate cu normele in vigoare.

Alte probleme legate de mediu se vor afla in responsabilitatea Departamentului de

Protectie a Mediului (din cadrul Ministerului de Mediu), precum si a educatiei eco-civice.

Aceasta unitate va juca un rol important in integrarea viitorului sistem de management al

deseurilor ce va fi implementat in Bucuresti.

Agentia Regionala a Protectiei Mediului se ocupa de elaborarea unei caracterizari

privitoare la starea mediului din fiecare regiune in parte, in fiecare an. Tot prin aceasta se va

elabora un Plan Regional de Management al Deseurilor.

Decizia Consiliului Municipal asupra planurilor de management al deseurilor

In primavara anului 2005 Directia bucuresteana care se ocupa de salubritate su

iluminatul stradal a pregatit doua decizii ale Consiliului in ceea ce priveste managementul

desurilor in Bucuresti.

Cele doua proiecte contineau aceleasi previziuni in marea lor parte. Insa una din ele

continea mai multe previziuni. In primavara lui 2005 aceste dragturi au fost supuse pentru

discutii preliminary dar si aprobate dcatre Consiliul Municipal.

Acesta decizie de apropare a acestor proiecte a vizat colectarea si colectarea separata a

deseurilor, transportul si neutralizarea acestuia, precum si curatenia stradala, servicii activate

pentru perioada de iarna (indepartarea zapezii, imprastierea de material anti-derapant) si servicii

de dezinsectie (impotriva insectelor si a dezinfectarii).

De fapt, decizia Consiliului are o paleta larga de norme ce sunt aplicate, dar au fost deja

mentionate de legislatia la nivel national.

Cu toate acestea, legislatia de la nivel national, desi definea responsabilitatile autoritatilor

locale, nu facea o distinctie clara intre autoritatile de la nivelul sectoarelor si cele de la nivelul

municipiului.

Prin aceasta decizie s-au definitivat in mod clar competentele dintre autoritatile locale si

cele de la nivelul municipiului.

Furnizorii de servicii

La mijlocul anilor a€™90 a fost infiintat un nou parteneriat privat-public care purta

denumirea de RASUB a€“ Regia Autonoma de Salubritate Urbana Bucuresti; scopul acestui

parteneriat era colectarea gunoiului din intreg orasul, iar ADP-ul ar fi avut in administrare

curatenia strazilor.

In 1997 RASUB a schimbat numele in REBU. Din 1999 PMB decide sa invite ofertanti

pentru fiecare sector in ceea ce priveste curatenia stradala (contractele au fost reinnoite in 2004

de catre autoritatile competente ale fiecarui sector ). In acelasi timp, cele 4 companii private

desemnate (inclusiv REBU, care la randul lui a fost privatizat) au primit autorizatia si

responsabilitatea de a colecta gunoiul din gospodarii in sectorul in care deja faceau curatenie pe

strada, intrucat devenise evident faptul ca REBU nu putea sa administreze singura colectarea

deseurilor, atat de la unitatile economice (profit sau nonprofit) cat si de la populatie.

REBU a pastrat numai responsabila de curatenia strazilor in sectorul 5, cat si a unor strazi

mai mici, parcuri si zone verzi din alte sectoare.

Intrucat orice societate are posibilitatea sa intre pe piata pe langa acesti mari furnizori de servicii,

si alte companii au obtinut autorizatie pentru colectarea gunoiului atat din gospodarii cat si din

unitatile economice.

In 2001 societatea Masoti a obtinut autorizatia de colectare si de transport al deseurilor

din sectorul 4, pe langa REBU a€“ firma deja existenta. O alta companie a€“ RWE colecteaza

deseurile menajere din sectoarele 1 si 6, cat si cele ale agentilor economici la nivelui tuturor

celor 6 sectoare; ROSAL Ecologic and Recycling System colecteaza deseuri in sectorul 2 si in

sectorul 4.

Sector Denumire

companie

Adresa

Sector 1, 4 si 5 (colectare) REBU SA Str. T. Vladimirescu 35, sector

5

Sector 2 SUPERCOM Str. Gherghitei 27, sector 2

Sector 3 ROSAL SERVIS Dudesti-Pantelimon 4-6,

sector 3

Sector 6 URBAN Bd. Timisoara 12-14

Sector 6 (curatenie stradala si zone

verzi)

ADP Piata Cotroceni, sector 5

Mai exista si alti furnizori de servicii care se ocupa cu colectarea gunoiului de la agentii

economici, dar de mai mica anvergura.

Conform Deciziei Consiliului, municipalitatea va mai convoca cereri de oferte pentru

colectarea de deseuri. Intrunirile dintre furnizorii de servicii vor fi confirmate de o Decizie a

Consiliului General.

La randul lor, furnizorii de servicii stabilesc contacte cu locuitorii sau prin intermediul

administratorului cladirilor sau a asociatiilor de propietari. Contractele se vor baza pe contractul

cadru (inclusive clauzele legate de plati) emis de Directia responsabila cu curatenia orasului.

Pana in momentul de fata furnizorii de servicii decide independent rutele de adunare a

gunoiului si frecventa colectarii acestuia (o data sau de 2 ori pe saptamana), in functie

particularitatile zonei de interes. De la agentii economici si institutiile publice acestia colecteaza

deseurile la cerere sau conform contractului dintre parti.

De asemenea deseurile voluminoase (cum ar fi mobile veche) atat din gospodarii cat si de

la agentii economici, precum si cele din constructii sau demolari se colecteaza la cerere.

Conform noii decizii asupra deseurilor municipale, deseurile sunt colectate zilnic din zonele

centrale, spitale, gradinite si cel putin o data la 2 zile in celelalte zone in perioada 1 Aprilie - 1

Octombrie, si cel putin o data la 3 zile in sezonul rece (1Octombrie-1 Februarie).

Furnizorii pun la punct programe privitoare la serviciile pe care le pot presta acestia

vizavi de gospodarii. Acest program include adresele tuturor asociatiilor si cladirilor ce recurg la

serviciile lor, modul si frecventa colectarii, precum si tipul vehiculelor ce vor fi utilizate in

procesul colectarii gunoiului.

Pe langa aceasta, programul mai include si punerea la punct a unui serviciilor legate de

curatenia stradala si serviciile de deszapezire.

Programele vor fi aprobate de catre autoritatile sectoriale si atestate de Municipalitate.

Cantitatile de gunoi mixt si deseuri colectate separate va fi lunar raportata la autoritatile

din sectoare si la conducerea Directiei de Curatenie a orasului si de Iluminat Stradal.