Anexa 1

Programul complex de intervenţie psihologică de diminuare a anxietăţii și agresivității şcolare la adolescenţii.

Activitatea nr. 1

Scopul activităţii: familiarizarea cu copiii; cunoaşterea reciprocă a participanţilor;

instituirea unei atmosfere favorabile lucrului în grup prin stabilirea unor reguli ale participării; concretizarea intereselor şi scopurilor fiecărui participant şi ale grupului; dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare.�

Materialele necesare: planuri pentru activitatea „Facem cunoştinţă”, hîrtie, creioane colorate, carioca, foarfece, bandă adezivă, coală de hîrtie, marcatori de text, cretă colorată, casetofon şi un CD cu muzică relaxantă, o jucărie „talismanul grupei”.

Mersul activităţii:

1. Cuvânt introductiv al animatorului. Scopul: informarea participanţilor grupului despre

scopul şi formele activităţilor.

2. Exerciţiul „Facem cunoştinţă”. Scopul: copiii fac cunoştinţă unii cu alţii. Participanţii

se grupează cîte doi şi cu ajutorul tehnicii „Ochi în ochi” fără cuvinte cu ajutorul

privirii să se înţeleagă între ei cine cu cine va fi în pereche (în cazul unui număr impar

de participanţi, se constituie un grup din 3 persoane). Fiecare pereche primeşte un

„plan al interviului”. Peste 6 – 7 minute fiecare participant îşi prezintă partenerul.

Planul interviului:

a. Numele, prenumele, clasa.

b. De când învaţă în această şcoală?

c. Îi place să înveţe în această şcoală?

d. Obiectele preferate şi cele nepreferate.e. Hobby-uri?

f. Tot ceea ce doreşte să povestească despre sine în afară de întrebările puse.

3. Activitatea „Cartea de vizită”. Scopul: fiecare participant să-şi aleagă un prenume

pentru training. Preadolescenţii îşi aleg un prenume pentru training pe care îl scriu pe

o „carte de vizită” (cartea de vizită poate avea orice formă). În confecţionarea ei se

utilizează creioanele colorate şi carioca. În timpul activităţii este necesar de a

schimba percepţia copilului cu privire la training (deseori şedinţele sunt percepute de

copii ca lecţii).

4. Desenul „Inscripţia pe maiou”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de autoprezentare.

Psihologul le vorbeşte copiilor despre maiouri cu diferite inscripţii şi le aduce

exemple de inscripţii care „vorbesc”. Copiii timp de 5 – 7 minute trebuie să

alcătuiască şi să desene o astfel de inscripţie pe coperta agendei activităţilor. Se discută

despre faptul că inscripţia poate fi ulterior schimbată. Este important ca ea să „spună”

ceva despre elevul „de acum” (despre activităţile lui preferate, despre atitudinea faţă de

cei din jur, despre jocurile preferate). După finisarea desenelor copiii citesc inscripţia

de pe agendă. Se iniţiază o discuţie pe tema: despre ce ne vorbesc inscripţiile de pe

maiouri şi ce mesaj dorim să transmitem celor din jur prin intermediul lor. În final

animatorul poate arăta copiilor un maiou propriu cu o inscripţie (e de dorit ca inscripţia

să fie hazlie).

5. Stabilirea regulilor după care se vor desfăşura şedinţele. Scopul: reglementarea

activităţilor conform regulilor acceptate benevol. Se efectuează un brainstorming.

Ideile copiilor se înscriu pe tablă. Grupul discută regulile propuse şi elaborează altele

folosind materialele rezultate mai sus:

1. Să se respecte reciproc.

2. Vorbeşte doar o singură persoană, iar ceilalţi privesc şi ascultă atent.

3. Fiecare are dreptul să păstreze tăcerea şi să nu ia parte dacă nu doreşte la discutarea

unei probleme.

4. Reţine că poate fi mai mult decât un singur răspuns „corect”.

5. Să nu se discute personalitatea, ci doar activităţile ei.

6. Regulile se consemnează pe o coală de hârtie care întotdeauna va fi afişată pe un

perete în încăperea unde se vor realiza activităţile.

6. Jocul „Figurile geometrice”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului; formarea

motivaţiei pentru lucrul în grup; dezvoltarea empatiei. Copiii se deplasează prin clasă

cu ochii închişi zumzăind. La semnalul psihologului participanţii se opresc şi trebuie să

se aranjeze în cerc. Nici într-un caz nu se deschid ochii. Jocul se încheie atunci când

copiii formează un cerc. Se acordă 7 – 10 încercări. Jocul se opreşte la cea mai reuşită

încercare. Psihologul fixează formele „cercurilor” primite pe tablă. După finisare se

discută activitatea şi se subliniază importanţa lucrului în grup. (Dacă cercul nu se

primeşte atunci nici un participant nu a respectat cerinţele jocului).

7. Înviorarea „Energia înaltă”. Scopul: încărcarea cu energie şi folosirea optimă a ei.

Participanţii se aşează în cerc. Animatorul cu o voce plăcută le spune copiilor:

„ Imaginaţi-vă cerul noaptea, alegeţi cea mai strălucitoare stea şi acum înghiţiţi-o. Ea

explodează în voi împlându-vă cu energie. Energia pătrunde în toate celulele

organismului şi doriţi să faceţi ceva”.

8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, discutarea concluziilor.

Pe cerc copiii povestesc despre ce a fost nou şi important pentru ei. Se elaborează un

ritual de încheiere a şedinţei, care să conţină elemente ale reflexiei. Toţi copiii se iau

de mâini şi cântă un cântec.

Tema pentru acasă:

Participanţilor li se propune să îndeplinească exerciţiul „Universul meu”. Pe o foaie

copiii trebuie să deseneze un soare. În centrul soarelui să scrie pronumele „eu”. Apoi

din centrul acestui „eu” – centrul universului propriu să traseze linii la stelele şi

planetele (care trebuie completate):

Ocupaţia mea preferată … . Culoarea mea preferată … .

Animalul meu preferat … . Prietenul meu cel mai bun … .

Sunetul meu preferat … . Aromatul meu preferat … .

Jocul meu preferat … .Hainele mele preferate … .

Muzica mea preferată … . Anotimpul meu preferat … .

Cel mai mult îmi place să fac … .

Locul unde îmi place cel mai mult să fiu … .

Cântăreţul (cântăreaţa) / trupa mea preferată … .

Personajele mele preferate … .

Am capacităţi pentru … .

Omul pe care îl admir cel mai multe este … .

Cel mai bine mi se primeşte … .

Ştiu că voi putea … .

Am încredere în mine pentru că … .

Activitatea nr. 2

Scopul activităţii: dezvoltarea atmosferei de colaborare şi coeziune grupală; implicarea fiecărui participant în activităţile grupale; consolidarea regulilor;exersarea tehnicilor pentru înlăturarea încordării psihomusculare.

Materialele necesare: figura 1 şi figura 2 pentru activitatea „Lumea magică a emoţiilor”,talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: descătuşarea copiilor; predispunerea lor pentru activitate.

Se alege un ritual de salut care conţine elemente reflexive. Copiii se salutul unul cu

altul prin intermediul gesturilor şi mimicii într-un mod cât mai neobişnuit. Discutarea

temei realizate acasă.

2. Exerciţiul „Enumeră regulile”. Scopul: consolidarea regulilor stabilite şi acceptarea

responsabilităţii pentru respectarea lor. Este o variantă a jocului „bulgărele de zăpadă”.

Un participant enunţă o regulă următorul repetă prima regulă şi numeşte şi el o altă

regulă, etc. Dacă copilul nu îşi poate aminti o regulă sau regulile s-au epuizat atunci el

va reproduce încă odată toate regulile enumerate. La sfârşitul exerciţiului regulile sunt

expuse pe perete.Ulterior pe parcursul şedinţelor respectarea regulilor este

monitorizată cu stricteţe.

3. Jocul „Număr până la 10”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului. Toţi copiii se

aranjează în cerc fără ca să se atingă între ei cu umerii şi coatele. La indicaţia

animatorului preadolescenţii închid ochii. Grupul trebuie să numere până la 10. Dacă

mai mulţi copii numesc aceeaşi cifră numărătoare se reia de la început. Jocul poate

trezi emoţii foarte puternice la copii inclusiv agresivitatea. La finele jocului se poate

propune ca copiii în scopul eliberării de emoţiile negative să strige tare.

4. Jocul „Aranjaţi-vă în cerc”. Scopul: stabilirea contactului între copii. Participanţii se

deplasează liber prin clasă cu ochii închişi. Apoi la semnalul psihologului (cu ochii

închişi şi fără ca să converseze între ei) trebuie să se aranjeze în cerc. Rezultatul se

obţine doar atunci când jocul este realizat de mai multe ori.

5. Jocul „Zăpăceala”. Scopul: diminuarea distanţei psihologice între copii. Se alege un

voluntar care părăseşte clasa. Ceilalţi participanţi se aranjează în cerc se ţin de mîini

şi se „încîlcesc” schimbându-şi locul, întorcîndu-se sub diferite unghiuri. La

întoarcerea sa în clasă voluntarul trebuie să-i descîlcească pe toţi în aşa fel încît copiii

să formeze din nou cercul. Dacă îndeplinirea activităţii necesită mult timp se permite

voluntarului să „dezlege” mîinile unei perechi de participanţi şi schimbarea locului

acestor participanţi.

6. Exerciţiul „Plastilina”. Scopul: înlăturarea încordării psihomusculare; restabilirea

puterilor. Un copil ridică braţul altui copil, devenit „plastilină”. Cel din urmă trebuie

să se lase modelat. Într-o primă fază, „sculptorul” ridică braţul apoi îl lasă să cadă

astfel încât să-i creeze colegului noţiunea de contracţie (sau „tare”) şi decontracţie

(relaxare sau „moale”). Apoi într-o a doua fază sculptorul îşi instalează partenerul în

orice altă poziţie.

7. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din şedinţă. Copiii

răspund pe cerc de ce culoarea este dispoziţia lor după finisarea activităţilor. Toţi

copiii se iau de mâini şi zâmbesc unul altuia. Tema pentru acasă: „Lumea magică a

emoţiilor”. În faţa copilului (copiilor) se aranjează 8

creioane (roşu, galben, albastru, verde, violet, cafeniu, sur şi negru) şi foaia metodicii.

Instrucţiunea 1. „Undeva foarte şi foarte aproape sau poate undeva foarte departe este

o lume magică unde trăiesc toate emoţiile (Bucuria, Satisfacţia, Frica, Vina, Supărarea,

Tristeţea, Furia şi Interesul). Toate emoţiile locuiesc în căsuţe colorate. De fapt fiecare

emoţie trăieşte într-o căsuţă de anumită culoare. Cineva locuieşte în căsuţa roşie,

cineva în cea albastră, cineva în cea neagră, iar cineva în verde. În fiece zi din zori şi

până la apus locuitorii lumii magice muncesc. Dar în una din zile s-a întâmplat o

nenorocire asupra lumii magice s-a abătut un uragan. Vântul şi ploaia au fost atât de

puternice încât au distrus toate casele. Locuitorii lumii magice au reuşit să se ascundă,

dar din păcate nu au putut salva casele. După ce uraganul a trecut locuitorii au ieşit din

ascunzătoare şi şi-au văzut casele distruse. Plini de disperare şi cu lacrimi în ochi

oamenii sau apucat să-şi refacă căsuţele. Dar se pare că aici nu s-au încheiat

suferinţele locuitorilor, uraganul a spălat toate culorile. Tu ai creioane colorate. Te rog,

ajută-i pe locuitori să-şi coloreze căsuţele”.

Instrucţiunea 2. „Îţi mulţumesc din partea tuturor locuitorilor lumii magice. Tu ai refăcut

lumea lor. Eşti un adevărat magician! Dar a apărut o mică dilemă. Uraganul i-a speriat

atât de tare pe locuitorii lumii magice încât ei au uitat în ce căsuţe de ce culoare trăiau.

Te rog ajută-i pe locuitorii să-şi găsească casa. Colorează sau subliniază culoarea

emoţiei (locuitorului) cu culoarea corespunzătoare căsuţei”. (În acest caz copiii vor

lucra cu rubrică locuitorii a figurii 1).

Instrucţiunea 3. „Mulţumesc! Tu nu doar ai refăcut lumea ci şi ai ajutat locuitorii să-şi

găsească casele. Dar cum vom putea călători prin această lume dacă nu avem o hartă?

Doar fiecare ţară are teritoriul şi graniţele sale. Teritoriul ţării se desenează pe hartă.

Uită-te, ai în faţa ta harta lumii magice a emoţiilor (moderatorul arată silueta omului).

Dar ea este pustie. După reconstituirea lumii harta încă nu a fost refăcută. Doar tu

poţi colora harta. Pentru asta foloseşte-te de creioanele magice. Ele te au ajutat deja

să refaci căsuţele lumii magice acum te vor ajuta să colorezi şi harta”.

Dacă privind harta lumii, copilul va spune că acesta e un om, psihologul îi va explică

că hărţile diferitor au formă diferită. De exemplu harta Italiei seamănă cu o cizmă

(este binevenit de a avea la îndemână atlasul geografic).

Activitatea nr. 3

Scopul activităţii: consolidarea motivaţiei de lucru în grup; cunoaşterea motivaţiei personale şi orientarea pozitivă a acesteia; formarea sentimentului succesului; conştientizarea scopurilor personale; dezvoltarea încrederii în sine; exersarea tehnicilor pentru relaxare şi restabilirea echilibrului psihic.

Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzică instrumentală, hârtie, creioane colorate,carioca, bandă adezivă, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate, diminuarea stării de monotonie

sau tensiune. Preadolescenţii sunt întrebaţi de ce notă (pe o scala de la 1 la 10) este

dispoziţia lor. Se analizează emoţiile. Se discută.

2. Jocul „Turnul de control”. Scopul: stabilirea contactului între participanţi; dezvoltarea

încrederii; favorizarea colaborării. Se formează perechi şi se nominalizează cine este

„avion” şi cine „turnul de control”. Se face o pistă cu două rânduri de scaune şi

obstacole pe traseul de aterizare. „Avionul” are ochii legaţi şi „turnul de control”

trebuie să-l dirijeze verbal, evitând obstacolele pentru o aterizare favorabilă. După

aceasta rolurile se schimbă fiind posibilă şi modificarea situaţiei pe pista de obstacole.

Se examinează cum s-au simţit participanţii.

3. Jocul „Un scaun”. Scopul: formarea dispoziţiei de lucru, consolidarea motivaţiei de

lucru în grup. Participanţii se amestecă liber. La indicaţia animatorului ei trebuie să se

aşeze pe scaun. După fiecare tură se scoate câte un scaun. Toţi participanţii trebuie să

se aşeze pe scaun. Jocul continuă până când toţi participanţii se aşează pe un singur

scaun. În concluzie se discută despre faptul că copiii au făcut faţă unei sarcini

complicate. Dacă la cineva din participanţi apar emoţii negative în legătură cu

contactul fizic este posibilă utilizarea regulii „Stop”.

Discutarea temei realizate acasă.

4. Desenul „Succesele mele”. Scopul: verbalizarea propriilor scopuri de participare la

activităţile organizate. Participanţii primesc însărcinarea: „Imaginează-ţi că şedinţele

noastre s-au finisat. Desenează-te pe tine la sfârşitul şedinţelor” (este de dorit ca

activitatea să se realizeze sub muzică). După finisarea desenului se realizează o

expoziţie cu desenele copiilor fiecare povestind ce a desenat. În cazul neîndeplinirii

cerinţelor psihologul poate aplica anumite sancţiuni.

5. Exerciţiul „Meritele mele”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Fiecare membru al

grupului vorbeşte despre propriile merite, evidenţiind ceea ce-i sprijină încrederea în

sine în diverse situaţii.

6. Tehnica de relaxare: „Valul”. Scopul: relaxarea; obţinerea echilibru psihic. Cu

gambele uşor îndoite, cu spatele întins, copiii mimează, cu ajutorul braţelor, du-te-

vino-ul mării pe plajă. Fluxul este reprezentat de ridicarea braţelor la înălţimea

umerilor; refluxul, prin coborârea lentă a braţelor, cu palmele îndreptate spre sol,

„mângâind” nisipul plajei. Mişcării i se poate asocia un ritm respirator (inspiraţie o dată

cu ridicarea braţelor, expiraţie prin coborârea lor).

7. Exprimarea prin mişcare. Scopul: crearea unei atmosfere de grup pozitive prin

uniformizarea trăirilor afective; facilitarea începerii creării coeziunii de grup prin

omogenizarea trăirilor pozitive. Copiii sunt aşezaţi în picioare, în cerc, ţinându-se de

mînă. Fiecare propune, pe rînd, cîte o mişcare. Mişcarea propusă este executată de

fiecare participant, urmînd ca apoi să fie executată de toţi în acelaşi timp. Pe parcursul

desfăşurării exerciţiului, copiii trebuie să se ţină permanent de mîini. Acelaşi exerciţiu

pe fond muzical se transformă în dans-terapie centrată pe identificare şi coeziune.

Efectele obţinute în urma aplicării exerciţiului: Copiii au conştientizat faptul că în grup

fiecare membru este acceptat, apreciat pentru ceea ce oferă el, pentru ceea ce este el.

De asemenea, copiii au realizat faptul că li se oferă libertatea de manifestare, fără a fi

condamnaţi, criticaţi pentru ceea ce ei propun, pentru ceea ce ei realizează. S-au oferit

şi s-au primit încurajări. S-a realizat o atmosferă relaxantă, de voioşie şi bună

dispoziţie, pe baza unei implicări totale a tuturor participanţilor în activitatea dans-

terapeutică, percepută de copii ca un joc veritabil. Se remarcă un început de iniţiativă

şi spontaneitate la 2 dintre copii.

8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din şedinţă.

Toţi copiii se iau de mâini şi recită o poezie.

Tema pentru acasă:

Activitatea „Autocolajul”. Fiecare participant va realiza pe o foaie de

hîrtie (A3) folosind decupări din ziare şi reviste, creioane colorate, carioca, marcatori

de texte un colaj pentru a se reprezenta pe sine.

Activitatea nr. 4

Scopul activităţii: identificarea şi valorificarea experienţei pozitive din trecut; �dezvoltarea deprinderilor de relaxare şi reglare psihică; dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii; informarea copiilor despre noţiunea de „anxietate”; analiza situaţiilor şcolare ce determină anxietatea.

Materialele necesare: talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; crearea dispoziţiei de lucru.

Psihologul propune o variantă a salutului: toţi formează un cerc, mâna stângă o ridică

cu palma în sus, cea dreaptă o ridică cu palma în jos în acest mod unind-o cu cea a

vecinului şi pronunţă în cor „Bu-na zi-ua”. La ultima silabă îşi desprind mâinile şi bat

din palme. Se repetă de câteva ori.

2. Exerciţiul „Plăcut şi nou”. Scopul: actualizarea experienţei pozitive a participanţilor;

coeziunea grupului. Copiii răspund pe cerc la întrebările: „Ce eveniment plăcut şi nou

s-a întâmplat cu voi în ultimele săptămâni?”, „Ce aţi văzut hazliu şi frumos?”. Uneori

unii copii pot să răspundă că nu li s-a întâmplat nimic plăcut. Atunci psihologul poate

reaminti copiilor că bucuriile nu neapărat trebuie să fie mari şi grandioase. Orice lucru

mic poate trezi emoţii pozitive. Este important să ţinem minte asta atrăgându-le mai

mult atenţia asupra lucrurilor mici.

3. Exerciţiul „Plimbarea printr-o pădure de poveste”. Scopul: înlăturarea încordării

emoţionale; activizarea copiilor; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii. Animatorul

propune copiilor să-şi imagineze că se plimbă printr-o pădure de poveste

transformîndu-se imaginar în diferite animale (iepure, lup, vulpe, urs, şarpe, cîine,

pisică, broască, girafă, etc.). După finisarea exerciţiului copiii vorbesc despre emoţiile

trăite în timpul activităţii. În timpul îndeplinirii exerciţiului este important de menţinut

o atmosferă psihologică calmă şi binevoitoare.

Discutarea temei realizate acasă.

4. Discutarea noţiunii de „anxietate”. Scopul: conştientizarea sensului noţiunii de

„anxietate”. Preadolescenţii vor răspunde la întrebarea: „Ce asocieri le trezeşte

termenul de „anxietate”? Ideile copiilor se înscriu pe tablă. În cadrul conversaţiilor

ulterioare este semnificativ de a aduce copiii la ideea (faptul) că anxietatea este o

anumită stare a individului într–o perioadă limitată de timp, fie o însuşire (trăsătură)

stabilă de personalitate care se manifestă prin nelinişti, tensiuni, încordări, sentimente

de neputinţă / neajutorare în faţa unui pericol real sau imaginar, lipsă de energie în faţa

factorilor externi ce apar ca ameninţări şi pericol, teamă difuză.

5. Exerciţiul „Ce situaţii şcolare îţi trezesc încordare şi nelinişte?”. Scopul:

conştientizarea propriei experienţe; primirea un suport emoţional de la cei din jur („nu

sunt unicul cu probleme”). Participanţii pe rând răspund la întrebarea: „Ce situaţii

şcolare îţi trezesc încordare şi nelinişte?”. Psihologul insistă ca copii să povestească

situaţii concrete din viaţa sa şcolară şi să nu se rezume la „fraze generale”.

6. Meditaţia „Aerul pur”. Scopul: învăţarea deprinderilor de relaxare şi autoreglare a

stării psihice. Copiii se relaxează şi îşi observă propria respiraţie, imaginându-şi aerul

inspirat şi cel expirat. Participanţii văd că inspiră un aer pur şi transparent, iar expiră

un aer cafeniu şi netransparent. Asta se întâmplă datorită faptului că tot ceea ce s-a

întîmplat de-a lungul zilei (toate problemele, neplăcerile, conflictele, emoţiile

negative) sunt eliminate din organism odată cu expirarea aerului. Treptat aerul expirat

devine mai pur şi transparent. Copii observă acest proces. În final se povesteşte

experienţa personală.

7. Compunere „Sunt o persoană deosebită”. Scopul: cunoaşterea de sine, descoperirea

propriilor calităţi, fortificarea stimei de sine. Preadolescenţii scrie o compunere pe

tema „Sunt o persoană deosebită” (se pot propune şi alte teme: „Despre mine”,

„Emoţiile mele”).

8. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei. Copii răspund la

întrebarea „Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?”. Toţi copiii se iau de

mîini, cineva din copii povesteşte un banc despre şcoală.

Tema pentru acasă:

Activitatea „Portretul omului curajos”. Fiecare copil îşi va imagina un om curajos şi îl va desena. Ulterior preadolescenţii vor scrie o compunere în care îl vor descrie pe curajos.

Activitatea nr. 5

Scopul activităţii: exersarea comportamentelor eficiente în situaţii şcolare ce provoacă nelinişte, spaimă şi frică; destinderea anxietăţii şcolare; consolidarea conştiinţei de sine; dezvoltarea încrederii în sine; dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare pozitivă.

Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzică instrumentală, hârtie, stilouri, fişe cu regulile pentru scrierea povestirilor groaznice (pentru exerciţiul nr. 3), talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; relaxarea. Cînd psihologul

numeşte o cifră copiii trebuie să se ridice în picioare. Numărul copiilor trebuie să

corespundă cu cifra numită.

2. Exerciţiul „Dirijorul”. Scopul: diminuarea stării de monotonie; crearea motivaţiei de

lucru. Participanţii sunt invitaţi să se ridice de pe scaune şi să lase spaţiu suficient în

jurul lor, astfel încât să nu lovească sau să fie loviţi de alţii în timpul mişcării libere a

mîinilor. Psihologul le spune că au cîştigat dreptul de a dirija pentru următoarele 5

minute Orchestra Moldovei, renumită în toată lumea. La fel psihologul le poate spune

copiilor că dirijarea satirizată a unei orchestre este considerat un exerciţiu excelent

pentru relaxarea emoţională şi fizică. Apoi se include o piesă şi se propune

participanţilor să dirijeze simultan orchestra. Activitatea are succes dacă se alege atent

muzica. Se recomandă alegerea unei piese care este familiară tuturor, astfel încât

participanţii să ştie ce pasaje urmează. Muzica trebuie să aibă un ritm relativ rapid

pentru a stimula dirijarea energică (marşurile sau valsurile lui Strauss vor fi foarte

binevenite); muzica de diverse genuri şi tempouri necesită la fel diferite stiluri de

dirijare.

3. Exerciţiul „Scrierea unei povestiri groaznice”. Scopul: verbalizarea şi aprofundarea

amănunţită a anxietăţii şcolare în formă proiectivă. Participanţii se împart în perechi

(împărţirea se face cu ochii închişi, fiecare copil având ochii închişi când îşi alege un

partener). Pe baza unor povestiri groaznice cunoscute se stabilesc o serie de reguli de

scriere a lor. Printre acestea vom enumera: în povestire nu se folosesc „nume”, doar

„un băiat”, „o fetiţă”; acţiunea se desfăşoară „într-un oraş”, „pe o stradă”; în povestire

întotdeauna este un erou principal şi ceva necunoscut ce îl sperie sau îl urmăreşte; la

început creşte încordarea apoi are loc momentul culminant (ceva foarte groaznic); în

momentul culminant se clarifică ce îl sperie pe erou, în deznodământ se întâmplă ceva

plăcut sau hazliu. (Regulile se pregătesc din timp, şi pot fi prezentate copiilor pe fişe).

Participanţii primesc fişele cu reguli şi în perechi trebuie să alcătuiască câte o povestire

groaznică pe tema vieţii şcolare. Activitatea se realizează sub muzică. Dacă cineva din

preadolescenţi nu doreşte să compună un final fericit (pozitiv) pentru povestirea sa,

atunci el este încurajat s-o facă, se cere ajutorul grupului.

4. Exerciţiul „Citirea povestirilor groaznice”. Scopul: destinderea anxietăţii şcolare.

Copiii citesc compunerile sale „cu voci înfricoşătoare”. Ceilalţi participanţi în acest

timp exprimă nelinişte, spaimă şi frică. În momentul culminant strigă, în momentul

deznodămîntului toţi răsuflă uşurat. Psihologul modelează comportamentul copiilor.

5. Relaxarea „Pompa şi mingea”. Scopul: înlăturarea încordării. Copiii sunt împărţiţi în

perechi, unul este „pompa”, celălalt „mingea”. Când „mingea” este dezumflată, copilul

este totalmente relaxat, capul este aplecat în jos, picioarele sunt semiîndoite. Odată cu

procesul de umflare a „mingii” cu ajutorul „pompei” care este însoţit de sunetul „sss”,

„mingea” se îndreaptă (copilul îşi îndreaptă capul, îşi dezdoaie picioare), apoi se

dezumflă cu sunetul „sss” (copilul revine la poziţia iniţială). Ulterior participanţii se

schimbă cu rolurile.

Discutarea temei realizate acasă.

6. Exerciţiul „Pot face bine acest lucru”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Fiecare

participant povesteşte timp de 60 sec. despre un lucru pe care îl poate face foarte bine.

După finisarea exerciţiului se pune în discuţie următoarea întrebare: „Cum s-au simţit

participanţii în timpul activităţii?”.

7. Exerciţiul „Versoul monedei”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Se scriu pe foaie

momentele neplăcute din viaţă, eşecurile, iar în dreapta lor se face interpretarea

pozitivă. Se discută emoţiile.

8. Relaxarea „Imaginaţi-vă cuvîntul ...”. Scopul: relaxarea. Imaginaţi-vă cuvîntul

„Relaxaţi-vă” scris mare în faţa voastră. Concentraţi-vă asupra lui, cum arată şi cum te

simţi cînd eşti relaxat. Dacă vreun alt gînd pătrunde în minte, nu e nici o problemă.

Ignoraţi-l (sau imaginaţi-vă că zboară) şi continuaţi să vă concentraţi la cuvîntul

„Relaxaţi-vă”.

9. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.

Exerciţiul „La revedere”. Psihologul numeşte o literă. Acei copii a căror nume încep cu

litera numită de psiholog se ridică în picioare şi rostesc în cor: „La revedere”.

Tema pentru acasă:

Desenul „Autoportretul”. Copiii desenează imaginea reală a sa îndeplinind următoarele

condiţii: 9 după memorie; 9 timp de 2 minute; 9 cu ochii închişi; 9 autoportret cu

exagerarea calităţilor esenţiale.

Activitatea nr. 6

Scopul activităţii: identificarea şi valorificarea posibilităţilor de lucru cu propriile emoţii; destinderea fricilor şcolare; dezvoltarea deprinderilor de relaxare şi reglare psihică; exersarea unui model de comportament pozitiv în situaţiile şcolare.

Materialele necesare: hîrtie, creioane colorate, carioca, acuarelă, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate, diminuarea stării de monotonie

sau tensiune. Cîte un copil iese în centru şi el trebuie să plece prin orice mijloace (cu

excepţia celor verbale) să stabilească contact cu fiecare copil.

2. Jocul „Schimbaţi-vă locurile cei care …”. Scopul: coeziunea grupului; obţinerea

cunoştinţelor unul despre altul. Se alege un voluntar. El se plasează în cerc. Ceilalţi

participanţi stau pe scaune (numărul scaunelor corespunde cu numărul copiilor,

excepţie făcînd voluntarul). Voluntarul enunţă propoziţia: „Schimbaţi-vă locurile cei

care …” finisând-o cu o caracteristică pe care o posedă el şi care este specifică şi altor

participanţi ai grupului (de exemplu: „Schimbaţi-vă locurile cei care au venit la şcoală

cu temele nefăcute”). Copiilor ce le este caracteristic enunţul se schimbă cu locurile.

Voluntarul trebuie şi el să reuşească să schimbe locul. Copilul ce rămâne fără loc pe

scaun va fi următorul care v-a enunţa o propoziţie. Deseori jocul se realizează dinamic

şi gălăgios, de aceea psihologul trebuie să fie atent la siguranţa fizică a copiilor. Dacă

copii se axează doar pe caracteristici exterioare atunci ei trebuie redirecţionaţi şi la

trăsăturile de personalitate.

Discutarea temei realizate acasă.

3. Examinarea conceptului de „frică”. Scopul: conştientizarea sensului conceptului

„frică”; acceptarea propriilor frici. Copiii sunt întrebaţi ce asocieri le trezeşte termenul

de „frică”. Toate părerile copiilor se înscriu pe tablă. Se propune următoarea temă

pentru discuţie: de ce omul are nevoie de frică şi cum frica îl deranjează pe om.

4. Informarea. Scopul: ridicarea motivaţiei participanţilor în lucrul cu propriile emoţii.

Psihologul le povesteşte preadolescenţilor: „Toate evenimentele neplăcute trezesc

emoţii negative. De la natură suntem înzestraţi cu mecanismul de înlăturare a emoţiilor

negative. Dar deseori acest mecanism este întrerupt (suntem liniştiţi „nu plânge, eşti

mare deja”, etc.). În cazul în care emoţiile negative nu sunt înlăturate, durerea rămâne

şi anume atunci intervin problemele psihice. Scopul activităţii psihologului este de a

învăţa omul să şi destindă emoţiile şi trăirile, nedăunând-şi sie şi nici celor din jur.

Frica se descarcă prin rîs, transpiraţie şi tremur”.

5. Exerciţiul „Povestire despre frica şcolară”. Scopul: destinderea fricilor.

Preadolescenţii vor povesti pe cerc cu un ton liniştit despre un eveniment straşnic din

viaţa sa şcolară. După exerciţiu se realizează schimbul de trăiri şi emoţii. Unii copii

trăiesc emoţii dificile în timpul povestirii aici este importantă intervenţia psihologului

pentru modelarea comportamentului copilului.

6. Activitatea „Desenarea fricilor şcolare”. Scopul: destinderea fricilor. Pe foi

participanţii desenează propriile frici. Odată cu finisarea desenelor copii pot face orice

doresc cu ele. La finisarea activităţii copiii îşi împărtăşesc experienţa. În timpul

îndeplinirii exerciţiului este important ca psihologul să lucreze individual cu fiecare

participant orientînd copilul la exprimarea propriilor trăiri şi emoţii.

7. Feedback-ul. Scopul: asimilarea experienţei. Copii sunt rugaţi să răspundă la întrebarea

„Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?”.

8. Tehnica de relaxare „Cascada”. Scopul: relaxarea. Toţi preadolescenţii primesc

următoarea instrucţiune: „Aşezaţi-vă comod şi închideţi ochii. Inspiraţi şi expiraţi

adînc de 2 – 3 ori. Imaginaţi-vă că staţi lîngă o cascadă. Cascada nu este una

obişnuită, în loc de apă, în jos cade o lumină albă moale. Acum imaginaţi-vă că vă

aflaţi sub această cascadă şi simţiţi cum această minunată lumină albă se prelinge prin

capul vostru. Simţiţi cum se relaxează fruntea voastră, apoi gura, apoi muşchii gâtului.

Din ceafă, lumina albă curge pe umerii voştri şi fac ca aceştia să devină moi şi relaxaţi.

Acum lumina se prelinge pe spate şi observaţi cum din spate dispare încordarea el

devenind moale şi relaxat. Acum lumina curge pe pieptul vostru spre abdomen. Simţiţi

cum se relaxează el şi observaţi că fără nici un efort suplimentar puteţi inspira şi expira

mai uşor. Asta vă permite să vă simţiţi plăcut, relaxaţi.Lăsaţi lumina să curgă prin

mîinile, palmele şi degetele voastre. Observaţi cum mîinile şi palmele devin mai moi

şi se relaxează. Lumina se prelinge şi prin picioare coborându-se spre tălpi. Simţiţi că

şi acestea se relaxează şi devin moi. Această cascadă minunată din lumină albă

învăluie tot corpul vostru. Vă simţiţi absolut liniştit şi calm. Cu fiecare inspiraţie şi

expiraţie sunteţi din ce în ce mai relaxat şi vă umpleţi cu forţe noi şi proaspete (30 de

secunde).

Acum mulţumiţi acestei cascade a luminii pentru faptul că va relaxat aşa de minunat.

Acum întindeţi-vă puţin, îndreptaţi-vă şi deschideţi ochii”.

Tema pentru acasă:

Activitatea „Visul devenit realitate”. Participanţii aleg unul din visele

lor cele mai importante. La dorinţă, vor scrie o poveste sau o piesă de teatru în care îşi

imaginează că şi-au îndeplinit visul. Dacă preferă, pot realiza o pictură sau un reportaj. Activitatea nr. 7

Scopul activităţii: destinderea fricii; exersarea tehnicilor pentru înlăturarea încordării psihoemoţionale; dezvoltarea creativităţii.

Materialele necesare: hîrtie, creioane colorate, carioca, mingea, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Copiii sunt întrebaţi de ce culoare

este dispoziţia lor. Fiecare pe rând numeşte culoarea dispoziţiei sale şi explică de ce

anume de aşa culoare este dispoziţia sa.

2. Exprimarea prin mişcare. „Plimbarea prin pădurea de poveste”. Scopul: înlăturarea

încordării musculare; activizarea copiilor; dezvoltarea creativităţii. Participanţii

formează un cerc. Moderatorul le prezintă următoarea instrucţiune: „Imaginaţi-vă că vă

aflaţi într-o pădure de poveste şi vă plimbaţi pe pământ diferit: (iarbă verde şi moale;

nisip cald; zăpadă rece; covor de frunze aurii; băltoacă, etc.). La finisarea activităţii

copii vor răspunde la întrebarea ce le-a plăcut cel mai mult şi ce dificultăţi au

întâmpinat în îndeplinirea exerciţiului.

3. Repetarea teoriei. Scopul: actualizarea materialului teoretic; formarea motivaţiei de

lucru cu emoţiile. Se discută următoarele întrebări: „Cum apar problemele la

oameni?”, „Ce este destinderea?”, „De ce avem nevoie de destindere?, „Cum ea este

întreruptă?”, „Care sunt modalităţile de destindere a fricii?”.

4. Jocul de rol „Învăţătorul de coşmar”. Scopul: destinderea fricii. Animatorul povesteşte

preadolescenţilor că una din formele de eliberare de frică este de a fi în rolul persoanei

de care te temi. În activitate copiii au posibilitatea de a juca rolul celui mai groaznic

învăţător.Ceilalţi participanţi trebuie să fie „speriaţi”, şi „îngroziţi”. Psihologul trebuie

să fie atent ca toţi copiii să fie în rolul învăţătorului. Unii copii refuză categoric să

joace rolul „învăţătorului de coşmar”, este important de a-l încuraja şi a-i oferi suport.

Discutarea temei realizate acasă.

5. Meditaţia „Covorul-avion”. Scopul: învăţarea deprinderilor de autoreglare psihică şi

relaxare. Psihologul propune participanţilor să se relaxeze, să închidă ochii şi să

îndeplinească cu stricteţe indicaţiile sale: „Imaginaţi-vă că aveţi un covor-avion magic.

De ce culoare este? Este de o culoare sau are şi desene? Este un covor mare sau mic?

Cum este el la atingere? Moale, fin sau ghimpos? Din ce material este confecţionat?

Aşezaţi-vă pe covorul-avion şi ridicaţi-vă în aer. Vă simţiţi bine şi sigur. Covorul

gingaş, vă susţine şi vă duce acolo unde doriţi. Ridicaţi-vă deasupra oraşului. Zburaţi

deasupra pădurilor, râurilor şi dealurilor. Dintr-o dată vedeţi un loc spectaculos,

confortabil şi atractiv. Coborâţi-vă cu covorul în acest loc. Ce vedeţi acolo? Ce vă

înconjoară? Aici este vă simţiţi foarte liniştit şi sigur. Rămâneţi aici atât timp cât doriţi.

Apoi aşezaţi-vă din nou pe covorul-avion şi întoarceţi-vă înapoi în această încăpere.

Senzaţia de linişte, şi siguranţă obţinute în timpul zborului rămân cu voi”.

(Instrucţiunea se citeşte calm şi rar ca copiii să reuşească să-şi imagineze situaţiile). În

final participanţii discută experienţa trăită. Se recomandă desenarea locului găsit.

6. Activitatea „Numeşte emoţia”. Scopul: dezvoltarea abilităţilor de exprimare a

emoţiilor şi de înţelegere a emoţiilor altor persoane. Un voluntar iese din sală, iar

grupul de copii, decide ce emoţie va reprezenta prin mimică şi gesturi. Intră persoana

şi încearcă să ghicească ce emoţie este prezentată. O variantă ar fi ca grupul să se

împartă în două şi să ilustreze emoţii, pe care să le ghicească voluntarul. Activitatea

poate fi continuată cât doreşte grupul.

7. Exerciţiul „Continuă fraza”. Scopul: dezvoltarea aprecierii pozitive a Eu-lui. Fiecare

copil trebuie să continue fraza: „Cel mai bine îmi reuşeşte să …”. În concluzie

psihologul evidenţiază ideile originale şi importante, spunând că fiecare dintre membri

posedă o calitate care ar putea fi utilizată pentru ajutorul tuturor participanţilor aflaţi

într-o situaţie dificilă.

8. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.

Copiii cu mingea transmit unul altuia ce exerciţiu le-a plăcut cel mai mult din şedinţa

de azi.

Tema pentru acasă:

Exerciţiul „Despre mine”. Copiii îşi vor aminti şi vor înscrie: 3 calităţi / trăsături

pozitive; 3 fapte bune pe care le-a făcut în decursul ultimei săptămâni.

Activitatea nr.8

Scopul activităţii: dezvoltarea încrederii în sine; destinderea fricii;dezvoltarea imaginaţiei; exersarea tehnicilor pentru relaxare; identificarea propriilor frici şi schimbarea atitudinii faţă de ele; modelarea unui comportament optimist.

Materialele necesare: foi, stilouri, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: descătuşarea copiilor; predispunerea lor pentru activitate.

Copiii stau în cerc. Psihologul le propune următorul joc: „Acum noi pe rând vom

număra de la 1 la 25. Fiţi atenţi, deoarece numărul ce conţine cifra 5 sau se împarte la

5, nu trebuie pronunţată. În loc de număr trebuie de bătut din palme. Cel ce greşeşte

iese din joc”.

2. Jocul „Însoţitorul”. Scopul: cultivarea sentimentului încrederii pentru colaborare.

Pentru desfăşurarea activităţii este important respectarea câtorva condiţii:

♦ să se menţină liniştea pe tot parcursul activităţii;

♦ parcurgerea traseului nu constă doar în depăşirea unor obstacole ci este şi o ocazie de a

trece pin experienţele unui orb;

♦ se încurajează imaginaţia (expunem participanţii care au ochii legaţi unor sunete, îi

lăsăm pentru o vreme, îi rugăm să recunoască unele obiecte pe parcursul drumului);

♦ fiecare participant trebuie să fie atent atât la emoţiile sale cât şi ale colegului său;

♦ jumătate din participanţi au ochii legaţi.

Se formează perechi (un „orb” şi un ghid). Ghizii îşi aleg „orbii” fără ca aceştia să ştie

de cine sunt conduşi. Timp de 10 minute „orbul” îl urmează după care rolurile se

schimbă. Evaluarea activităţii se realizează prin comentarea sentimentelor trăite

atribuindu-le o importanţă corespunzătoare, transpunerea în viaţa cotidiană a încrederii

şi a evaziunii, relaţiile încredere – mediu şi încredere – cooperare.

3. Exerciţiul „Transformarea în piatră”. Scopul: dezvoltarea deprinderilor de autoreglare.

Copiii aleargă, sar şi dansează însă imediat la semnalul moderatorului trebuie să se

opreascăpe loc, transformându-se într-o „piatră nemişcată”.

4. Compunerea „Istorioare groaznice despre şcoală”. Scopul: destinderea fricilor. Se

iniţiază o discuţie cu copiii despre istorioare groaznice şi prin ce aceasta se deosebesc

de poveşti. Apoi preadolescenţii compun o istorioară groaznică despre propria frică

legată de şcoală. Istorioarele se citesc cu o voce înfiorătoare, ascultătorii devin agitaţi

şi neliniştiţi. Ulterior participanţii sunt împărţiţi în grupuri mici pentru înscenarea unor

istorioare. În final se discută: cum s-au simţit copiii când compuneau, citeau, ascultau

şi înscenau istorioara. Se accentuează faptul că copiii nu sunt singurii care simt frică în

anumite situaţii de şcoală.

Discutarea temei realizate acasă.

5. Activitatea „Panoul cu plicuri”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Vei avea nevoie

de atîtea plicuri, câţi participanţi sunt în grup. Pe fiecare plic scrie prenumele unui

participant. Agaţă plicurile pe un perete, pe tablă sau prinde-le cu cleşte sau clame de o

sfoară. Pregăteşte din timp multe fişe de hârtie şi invită participanţii să scrie pe ele un

mesaj bun, pozitiv, un compliment, ceva plăcut pentru fiecare coleg de grup şi să le

pună în plicul destinatarului.

6. Activitatea „Cum ne ajută şi ne încurcă emoţiile?”. Scopul: înţelegerea faptului că

emoţiile ne pot ajuta să avem relaţii pozitive. Se formează grupuri mici şi fiecărui grup

o se repartizează câte o emoţie: bucurie, ruşine, furie, frică, plictiseală, recunoştinţă.

Participanţilor li se propune să noteze pe foi în două coloane cum îi ajută şi cum îi

împiedică emoţia respectivă. În continuare grupurile să prezinte celorlalţi rezultatele

muncii lor. Se poate propune elevilor să de exemple de situaţii concrete din viaţa

pentru a ilustra cele prezentate. Se iniţiază o discuţie la finele activităţii. Se formulează

următoarele întrebări: „Ce aţi învăţat din acest exerciţiu?”, „ Cum v-aţi simţit pe

parcurs?”, „V-a fost dificil sau uşor să realizaţi sarcina? De ce?”

7. Improvizaţia muzicală. Scopul: calmarea sistemului nervos. Ascultarea „Concertului

nr. 5 pentru pian şi orchestră” de Ludwig Van Beethoven.

8. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din activitate. Toţi

copiii se iau de mână şi povestesc un banc despre şcoală.

Tema pentru acasă:

Copiii vor scrie o compunere pe tema: „Urmările negative ale agresivităţii”.

Activitatea nr. 10

Scopul activităţii: dezvoltarea încrederii în sine; diminuarea şi destinderea agresivităţii; exersarea tehnicilor pentru relaxarea musculară;

Materialele necesare: coală de hîrtie, talismanul, perne.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Exerciţiul „Scaunul

fierbinte”.Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Participanţii pe rînd se aşează pe un

scaun amplasat în centru („scaunul fierbinte”) unde timp de 1 minut se laudă. La

finisare se iniţiază o discuţie.

2. Repetarea teoriei. Se pun în discuţie un set de întrebări: „Ce este agresivitatea?”, „Este

caracteristică tuturor?”, „La ce ne serveşte agresivitatea?”, „Cum agresivitatea ne

poate deranja?”, „Ce reprezintă tehnicile de reducere a agresivităţii?”, „Ce tehnici de

destindere a furiei cunoaşteţi?”

3. Tehnica „I–A”. Scopul: destinderea agresivităţii. În realizarea activităţii este nevoie de

o masă cu perne pe ea. Copiii trec pe rând la masă şi bat cu pumnul în pernă. Lovitura

este însoţită de un strigăt puternic „I–A”, „I” se pronunţă la inspirare şi „A” la

expirare. Unii copii se ruşinează să îndeplinească activitatea. Este binevenit suportul

grupei şi a moderatorului. Discutarea temei realizate acasă.

4. Exerciţiul „Haltera”. Varianta I. Scopul: relaxarea muşchilor spatelui. Copiii ascultă şi

îndeplinesc instrucţiunea animatorului: „Acum veţi fi sportivi. Imaginaţi-vă că pe

podea este o halteră grea. Inspiraţi adânc, luaţi haltera şi ridicaţi-o. Haltera este foarte

grea. Inspiraţi. Aruncaţi haltera pe podea. Odihniţi-vă. Încercaţi încă o dată”.

Varianta II. Scopul: relaxarea muşchilor mâinilor şi spatelui; acordarea copilului

posibilitatea de a se simţi câştigător. Instrucţiunea psihologului: „Luaţi haltera uşoară

şi ridicaţi-o deasupra capului. Inspiraţi. Fixaţi haltera deasupra capului. Arbitrul

anunţă ca aţi cîştigat. Închinaţi-vă tuturor. Sunteţi aplaudat de toată lumea. Închinaţi-

vă încă o dată ca un adevărat campion.” Exerciţiul poate fi repetat de câteva ori.

5. Jocul „Vaporaşul”. Scopul: dezvoltarea autoaprecierii, încrederea în sine şi a

independenţei. Doi adulţi ţin de colţuri o cuvertură, pe ea un copil. La cuvintele:

„Timpul e liniştit, soarele luceşte”, adulţii clatină din plapumă, ceilalţi copii imită acest

timp prin mişcări, gesturi. „Începe furtuna” copiii provoacă zgomote, strigăte, sunete,

vaporaşul se clatină mai tare, iar copilul din vaporaş spune: „Eu sunt cel mai curajos

marinar, nu mi-e frică de furtună”.

6. Activitatea „O mînă de calităţi”. Scopul: facilitarea cunoaşterii de sine şi dezvoltarea

abilităţilor de autoreglare şi control emoţional. Rugaţi elevii să formeze grupuri mici

şi distribuiţi-le câte o foaie mare. Propuneţi grupurilor să deseneze pe o foi o mână şi

să noteze pe fiecare deget câte o calitate, o trăsătură umană care este foarte utilă în

viaţă. Invitaţi grupurile să prezinte opiniile lor şi să le argumenteze.

Reuniţi grupurile mici şi spuneţi-le să realizeze acelaşi exerciţiu, doar cu defecte,

trăsături care fac viaţa dificilă viaţa oamenilor. Oferiţi posibilitate grupurilor să facă

schimb de păreri. Iniţiaţi o discuţie cu participanţii în baza următoarelor întrebări:

„Toate calităţile pe care le-aţi enumerat se pot regăsi într-o persoană?”, „De ce credeţi

asta ?”, „Dar cele negative?”, „Care dintre trăsăturile menţionate de voi credeţi că vă

caracterizează?” „Cum pot fi dezvoltate unele calităţi?” Propuneţi grupurilor mici sau

întregului grup să alcătuiască o listă de paşi pe care trebuie să-i întreprindă persoana

care vrea să-şi formeze anumite trăsături. Dacă se lucrează în grupuri, invitaţi-le să-şi

împărtăşească rezultatele.

7. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din activitate. Toţi

copiii se iau de mână şi zâmbesc unul altuia.

Tema pentru acasă:

1. Discutarea acasă a trăsăturilor / însuşirilor pozitive care coincid şi la rudele acestora.

2. Completarea fişei propuse.

Eşti bucuros cînd…

Eşti trist cînd …

Te simţi mândru cînd…

Te simţi supărat cînd…

Activitatea nr. 11

Scopul activităţii: antrenarea flexibilităţii comportamentului; cunoaşterea de sine; exersarea unui model de comportament pozitiv.

Materialele necesare: hîrtie, creioane colorate, carioca, casetofon, un CD cu muzică instrumentală, talisman.

Mersul activităţii:

1. Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate, înlăturarea stării de monotonie.

Exerciţiul „Un tren plin de … ”. Participanţii stau în cerc. Cineva începe, spunând: „A

venit un tren plin de …” şi specifică cu ce este încărcat trenul, de exemplu căpşune,

farfurii, pantofi, seminţe, etc. Următorul adaugă un nou obiect la listă şi repetă toate

obiectele precedente. Cu cât mai mulţi participanţi, cu atât mai dificil va fi să-şi

amintească obiectele din tren.

2. Jocul „Ghiceşte cine sunt”. Scopul: destinderea atmosferei; crearea dispoziţiei de

lucru. Copii pe rând prezintă pantomime care exprimă o încăpere din şcoală. Ceilalţi

trebuie să ghicească ce încăpere a fost mimată. Unii copii în timpul activităţii pot

manifesta agresivitate verbală care trebuie sancţionată conform regulilor stabilite.

3. Jocul de rol „Şcoala animalelor”. Scopul: dezvoltarea flexibilităţii comportamentului

în situaţiile de lecţie. Participanţii se desenează pe sine printr-un animal. Se discută

caracterul animalelor. Apoi se înscenează o lecţie. Atât învăţătorul cât şi elevii sunt

animalele pe care copiii le-au desenat. Rolul de profesor poate fi jucat de un lider sau

de un doritor. Învăţătorul conduce lecţia, iar ceilalţi se comportă în conformitate cu

animale pe care le-au desenat (tremură de frică, nu le pasă de cele ce se întâmplă).

Ulterior copiii schimbă desenele între ei. Se schimbă învăţătorul. De această dată

copiii demonstrează comportamentul ce corespunde animalelor care le-au nimerit.

Copiii ce întâmpină dificultăţi în modelarea comportamentului pot fi ajutaţi de

psiholog.

Discutarea temei realizate acasă.

4. Exerciţiul „Steaua”. Scopul: ridicarea autoaprecierii. Împarte fiecărui participant câte o

foaie de hîrtie şi un creion sau o carioca de o culoare diferită, pentru a accentua faptul

ca fiecare este unic. Anunţă participanţii că urmează să-şi reprezinte personalitatea

printr-o stea. Fiecare îşi va desena propria stea, alegând 7 – 10 caracteristici

importante într-o rază separata a stelei. Participanţii sunt rugaţi să meargă în cerc şi să-

şi compare stelele. Cînd cineva va găsi o altă persoană care are aceeaşi rază, va scrie

numele acelei persoane pe lîngă raza respectivă a stelei sale.

5. Energizerul „Buzunarul”. Scopul: relaxarea copiilor. Toţi copiii stau în cerc fiecare

dintre ei spun: „Eu am un buzunar care am …” (trebuie să numească o emoţie), apoi

următorul numeşte ce are în buzunar colegul său de alături şi apoi spune ceea ce are el,

etc.

6. Improvizaţia muzicală. Scopul: destinderea psihică şi relaxarea. Ascultarea „Sonatei

pentru flaut, alto şi harpa” de Claude Debussy.

7. Ritualul încheierii activităţii. Scopul: asimilarea experienţei; ieşirea din activitate. Toţi

copiii se iau de mâini şi pe rând şoptesc unul altuia câte un compliment.

Tema pentru acasă:

„Eu-l din oglindă”. Copiii vor nota cu sinceritate: 3 lucruri pozitive care te

caracterizează; 2 realizări de care eşti mândru; 3 trăsături pentru care eşti apreciat de

prietenii tăi; 2 lucruri pe care vrei să le schimbi la persoana ta.

Activitatea nr. 12

Scopul activităţii: consolidarea atitudinii pozitive faţă de şcoală; dezvoltarea deprinderilor de autocontrol emoţional; exersarea tehnicilor de relaxare.

Materialele necesare: casetofon, un CD cu muzica instrumentală liniştită, hîrtie, creioane colorate, carioca, bandă adezivă, fişă pentru exerciţiul 4, fâşii de stofă pentru a lega la ochi jumătate din participanţii, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în şedinţă; crearea dispoziţiei de lucru. Jocul

„Îngheţaţii”. Scopul: crearea atmosferei de lucru; dispoziţiei pozitive; dezvoltarea

deprinderilor de autocontrol emoţional. Toţi participanţii se împart în 2 grupe (fiecare

cu ochii închişi îşi alege un grup). Se formează două cercuri, unul interior şi altul

exterior. În cercul interior stau „îngheţaţii”. Ei trebuie să nu reacţioneze la încercarea

celorlalţi de a-i face să râdă. „Îngheţaţii” trebuie să reziste un minut. Apoi rolurile se

schimbă. O condiţie importantă ce trebuie respectată: nimeni nu are dreptul să se

atingă de „îngheţaţi”. Manifestarea agresivităţii se pedepseşte conform regulilor

stabilite iniţial.

2. Jocul „Şcoala”. Scopul: formarea montării pozitive faţă de şcoală. Se înscenează o

lecţie de arta plastică la care participanţii realizează un desen pe tema „ce îmi place la

şcoală” (se poate folosi muzică). Învăţătorul (ales la întâmplare) îi laudă pe toţi (este

important ca rolul de învăţător să nu fie jucat de un copil agresiv). Apoi se organizează

expoziţia desenelor copiilor care sunt comentate de autori.

3. Tehnica de relaxare „Covorul”. Scopul: învăţarea deprinderilor de autoreglare;

relaxarea. Participanţii sunt rugaţi să se aşeze pe o suprafaţă confortabilă de exemplu:

pe un covor. Vorbind cu o voce lentă şi făcând pauze de câteva secunde între

propoziţii, psihologul dă următoarele instrucţiuni: „Ocupaţi o poziţie relaxantă şi

închideţi ochii. Urmăriţi-vă respiraţia. Concentraţi-vă asupra ei. Permiteţi oxigenului

să intre pe nas, în plămâni şi de acolo să circule prin tot corpul. Acum concentraţi-vă

asupra tălpilor. Ele devin foarte grele. Relaxaţi-le. Permiteţi-le să prindă rădăcini.

Relaxaţi-vă picioarele, spatele, mâinile, capul. Permiteţi corpului să devină greu.

Simţiţi această greutate. Simţiţi cum umerii devin grei. Şi mâinile la fel. Relaxaţi tot

corpul. Capul se înclină înapoi, iar buzele, obrajii, fruntea şi ochii se relaxează. Totul

este relaxat şi greu”. Psihologul păstrează tăcerea două minute, iar apoi le spune

copiilor: „Încet, întoarceţi-vă înapoi. Deschideţi ochii. Ridicaţi-vă”.

4. Exerciţiul „Sunt pasăre în şcoală”. Scopul: identificarea sentimentelor şi emoţiilor

provocate de situaţiile şcolare. Preadolescenţii lucrează individual. Copiii primesc

fişe cu propoziţii neterminate pe care trebuie să el îndeplinească. Psihologul

preîntâmpină din timp copiii că foile vor fi anonime. Sunt pasăre la şcoală … Nu îmi

place la şcoală … Am câteva obiecte care nu îmi plac pentru că … Dacă mi-ar propune

ceva să las şcoală … Temele de acasă pe care mi le dau … Dacă mă va întreba cineva

de ce frecventez şcoala, voi răspunde … Cel mai mult nu îmi place să mă duc la

şcoală când …Colegii mei … Dacă şcoala noastră s-ar transforma în grădină zoologică

atunci eu aş fi preferat să fiu … Dacă m-ar transforma cineva în mobilierul de la şcoală

eu aş prefera … Învăţătorii noştri … Cel mai neplăcut în viaţa şcolară este …

5.Jocul „Încurcătura”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului prin intermediului

contactului fizic. Toţi participanţii se aşează în cerc. După indicaţiile psihologului

participanţii ridică mâna stângă şi găsesc mâna altui participant apoi mâna dreaptă.

Este important ca fiecare participant să ţină de mână alţi doi participanţi. Atunci când

toţi s-au încîlcit, copiii trebuie să descurce „încurcătura” fără ca să dea drumul la mâini

pînă formează din nou cercul. Regula esenţială ce trebuie respectată este ca copiii să se

ţină de mâini pe parcursul întregii activităţi. Dacă cineva din copii întâlneşte dificultăţi

legate de necesitatea contactului fizic atunci el este rugat să devină un al doilea

animator al activităţii.

Discutarea temei realizate acasă.

6. Jocul „Crede-mă”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Grupaţi copiii şi propuneţi

unuia dintre ei să-i lege la ochi pe celălalt. Explicaţi-le copiilor că cel care nu are ochii

legaţi va fi călăuza celuilalt şi va trebui să-l ajute să treacă cu bine diferite obstacole.

Rugaţi călăuzele să-şi treacă partenerii peste o bancă, să ocolească cu grijă câteva

scaune, bănci, pe colegii lor care fac acelaşi lucru, să pipăie şi să identifice câteva

lucruri, iar în final să alerge o porţiune de spaţiu fără obstacole. Propuneţi copiilor să

se schimbe cu rolurile. În evaluarea activităţii se pun următoarele întrebări: „Cum v-aţi

simţit când eraţi legat la ochi?”, „Cum vaţi simţit când eraţi călăuză?”, „Ce rol v-a

plăcut mai mult pe parcursul activităţii? De ce?”, „Când eraţi călăuză aţi simţit că eraţi

responsabil faţă de altă persoană?”, „Aţi avut încredere în călăuza voastră?”, „Pe

parcursul activităţii, aţi avut aceleaşi posibilităţi sau nu? De ce? Dar drepturi? De ce?”

7. Activitatea „Sculpturi din corpuri umane". Scopul: focalizarea atenţiei asupra

propriului corp; conştientizarea conexiunilor dintre unele reacţii fiziologice şi trăirea

anumitor stări psihologice; conştientizarea grupului ca întreg şi întărirea sentimentului

de apartenenţă la grup; focalizarea întregului grup pe rezolvarea în comun a unei

sarcini; facilitarea contactelor verbale şi nonverbale. Varianta A: Copiii se plimbă în

spaţiul camerei. La semnalul terapeutului, ei trebuie să se oprească din mers şi să

realizeze din corpul lor o statuie. Apar astfel în cameră 12 „statui umane" care au

sarcina de a-şi orienta atenţia spre sine pentru a-şi observa reacţiile fiziologice şi

trăirile, gândurile. Pe rând, fiecare statuie „capătă darul vorbirii" şi verbalizează starea

ei interioară. Varianta B: Participanţilor li se cere să construiască din corpurile lor un

grup statuar. Terapeutul permite desfăşurarea contactelor verbale şi nonverbale între

membrii grupului în vederea rezolvării sarcinii primite.

8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din activitate.

Toţi copiii se iau de mâini şi recită o poezie.

Tema pentru acasă:

Fiecare să pregătească cadouri pentru ceilalţi, desene, felicitări.

Activitatea nr. 13

Scopul activităţii: dezvoltarea acceptării de sine; ridicarea autoaprecierii;învăţarea tehnicilor pentru înlăturarea încordării psihomusculare.�

Materialele necesare: fişa „floarea” pentru exerciţiul 7, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate; crearea dispoziţii de lucru.

Înviorarea „Pinguinii şi flamingo”. Psihologul explică jocul: păsările „flamingo” se

mişcă lent, făcând paşi foarte mari şi dând lin din aripi, iar „pinguinii” se mişcă repede,

dar cu paşi foarte-foarte mici, ţinând mâinile lipite de corp şi palmele orizontal prin

părţi. Un participant va fi „pinguin” iar ceilalţi sunt „flamingo”. Scopul „pinguinului”

este să prindă o pasăre „flamingo”, atingând-o cu nasul, de parcă ar ciupi-o cu pliscul.

În acest moment, pasărea „flamingo” se transformă în „pinguin” şi continuă să prindă

alte păsări „flamingo”. Jocul se încheie când nu a mai rămas nici un „flamingo”.

Discutarea temei realizate acasă.

2. Exerciţiul „Mimează emoţia”. Scopul: dezvoltarea coeziunii grupului; ridicarea

sensibilităţii faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării. Unul din preadolescenţi

iese din clasă. Moderatorul îi numeşte o emoţie. Copilul trebuie să prezinte non-verbal

emoţia colegilor săi. Grupul trebuie să ghicească. Uneori copii spun că nu pot exprima

emoţia în acest caz psihologul îl ajută.

3. Jocul „Transmiterea emoţiilor prin atingere”. Scopul: dezvoltarea atmosferei de

coeziune în grup; ridicarea sensibilităţii faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării.

Copiii stau pe scaune, unul din copii se aşează cu spatele la grup. De el pe rând se

apropie ceilalţi participanţi şi prin atingere îi transmit una din cele 4 emoţii (frică,

bucurie, curiozitate, tristeţe). Copilul trebuie să ghicească ce emoţie i s-a transmis.

4. Jocul „Bip”. Scopul: dezvoltarea atmosferei de coeziune în grup, ridicarea sensibilităţii

faţă de mijloacele non-verbale ale comunicării. Participanţii stau în cerc. Un

preadolescent cu ochii legaţi se află în mijlocul grupei. El este învârtit ca să piardă

orientarea. În acelaşi timp toţi copiii se schimbă cu locurile. Copilul trebuie să se

apropie de vreun loc şi cu genunchii săi să atingă genunchii altei persoane să se aşeze

pe genunchii acestei persoane. Cel din urmă trebuie cu o voce care nu seamănă cu a sa

să spună „Bip”, iar participantul cu ochii închişi trebuie să ghicească la cine pe

genunchi stă aşezat.

5. Exerciţiul „Nu sunt suficient de bun/ă”. Scopul: conştientizarea surselor problemei,

primirea suportului emoţional. Copiii pe cerc răspund la întrebarea: „Cine va spus că

nu sunteţi suficient de bun/a?” Este important de a ruga participanţii exemple concrete.

6. Exerciţiul „Floarea”. Scopul: ridicarea autoaprecierii, dezvoltarea încrederii în sine.

Fiecare participant primeşte câte o fişă Floarea şi îşi scrie prenumele pe ea. În fiecare

petală participanţii notează câte un lucru despre sine. Cei care doresc îşi pot colora

florile. După prezentări, poate fi organizată o expoziţie de flori. Psihologul poate

încuraja participanţii să deseneze florile singuri.

7. Exerciţiul „Ce îmi place la mine?”. Scopul: acceptarea „eu-lui” fizic. Participanţii

răspund în scris la întrebarea: „ce îmi place în înfăţişarea mea, în ţinuta mea fizică?”,

apoi fiecare copil citeşte răspunsurile sale. Este important ca exerciţiul să fie îndeplinit

de toţi copiii.

8. Relaxarea „Planta”. Scopul: învăţarea voluntară de a alterare a încordării musculare şi

a relaxării. Copiii treptat „cresc” din seminţe, în „plante” apoi se „rup”.

9. Feedbackul-ul. Scopul: asimilarea experienţei. Copiii sunt rugaţi să răspundă la

întrebarea „Ce le-a fost interesant, important, ce le-a plăcut la şedinţă?”

Tema pentru acasă:

În faţa oglinzii timp de 5 minute privind la sine repetaţi fraza „Îmi palce chipul meu”.

Activitatea nr. 14

Scopul activităţii: dezvoltarea capacităţilor de autoprezentare pozitivă; dezvoltarea încrederii în sine; ridicarea autoaprecierii; extinderea cunoştinţelor despre sine.

Materialele necesare: talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: Scopul: favorizarea încrederea în interiorul grupului şi în

sine însuşi; depăşirea temerile. Jocul „Vîntul şi copacul”. Se formează echipe mici.

Cîte unul dintre membrii fiecărei echipe vine în centrul cercului şi închide ochii.

Braţele îi cad de-a lungul corpului, care trebuie să fie drept, fără a îndoi picioarele

(pentru a nu cădea). Restul echipei formează un cerc strâns în jurul său şi-l „transmit”

atent de la unul la altul. La sfârşitul exerciţiului e important de a-l readuce în poziţie

verticală, înainte ca el să deschidă ochii. Jocul trebuie să decurgă într-o linişte absolută.

2. Jocul „Ridicaţi-vă cei care …”. Scopul: obţinerea suportului celor din jur; ridicarea

autoaprecierii. Toţi participanţii stau pe scaune. Moderatorul spune: „Ridicaţi-vă cei

care măcar odată au mers în transport fără tichet (cei care au mers în transport fără

tichet se ridica în picioare). Cât de mulţi suntem. Acum ridicaţi-vă cei care măcar

odată au răspuns urât părinţilor”. Întrebările pot fi puse de orice participant, important

este să se păstreze începutul propoziţiei „Ridicaţi-vă cei care măcar odată …”.

Întrebarea trebuie formulată astfel de copil ca şi el să se ridice în picioare.

3. Repetarea teoriei. Scopul: actualizarea cunoştinţelor teoretice. Se discută următoarele

întrebări: ce este autoaprecierea? ce autoapreciere predomină de obicei la cei anxioşi?

ce este acceptarea de sine? La ce este necesară?

Discutarea temei realizate acasă.

4. Exerciţiul „Un cuvînt de laudă”. Scopul: ridicarea autoaprecierii. Timp de 5 minute

participanţii cu ochii închişi îşi aduc aminte propriile calităţi, merite, fapte cu care se

mîndresc. Apoi aceste amintiri sunt împărtăşite întregii grupe.

5. Exerciţiul „Complimente”. Scopul: lărgirea cunoştinţelor despre sine, ridicarea

autoaprecierii. Fiecărui participant grupul îi povesteşte ce le place la el / ea. Exerciţiul

are un efect pozitiv doar dacă complimentele sunt sincere, iar ascultătorul le primeşte

cu plăcere.

6. Meditaţia „Farul”. Scopul: conştientizarea resurselor interioare, ridicarea încrederii în

sine. Participanţii primesc următoarele instrucţiuni: „Imaginaţi-vă că sunteţi „faruri”

pe o insulă cu stînci. „Farurile” au pereţi foarte puternici şi rezistenţi. În orice timp, zi

şi noapte „farurile” trimit o lumină puternică care serveşte drept indice de orientare

pentru corăbii”. Este important ca copii să simtă în interior această sursă de lumină.

7. Exerciţiul „Gheţarii”. Scopul: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare şi control

emoţional / stabilitate emoţională în relaţiile sociale. Participanţii formează un cerc, în

centru iese un voluntar. Cei din cer trebuie să se prezinte ca „îngheţaţi”, adică să nu

exprime nici o emoţie, să fie indiferenţi la tot ceea ce se întâmplă în jur. Participanţii

nu au voie să închidă ochii, ei trebuie să privească într-un punct fără a lua privirea.

Voluntarul din centrul cercului are sarcina să „dezgheţe” pe cineva din cerc. El poate

face asta prin gesturi, mimică, mişcări sau cuvinte, dar fără a atinge persoana sau a o

jigni. Participantul care va fi „dezgheţat” va trebuie să se alăture copilului din centrul

cercului şi să continue jocul alături de acesta. Se discută „Ce v-a ajutat să nu

reacţionaţi la cele din jur?” „În ce situaţii reale de viaţă ne poate ajuta această

abilitate?”, „Ce acţiuni ale colegilor v-au distras mai mult, v-au făcut să ieşiţi din

această stare?”, „Ce faceţi, de obicei, ca să rezistaţi factorilor externi care vă distrag?”

8. Exerciţiul „Super elevul”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Grupul este împărţit

în 3 microgrupe. Fiecare trebuie să compună portretul „super elevului” care reuşeşte

întotdeauna la şcoală. În îndeplinirea exerciţiului se respectă următoarele condiţii:

1. fiecare calitate trebuie s-o posede cineva din membrii grupului:

2. de la fiecare participant să se „împrumute” cel puţin o calitate.

Rezultatele sunt prezentate şi discutate în grup.

9. Feedback-ul. Scopul: asimilarea experienţei. Copii sunt rugaţi să răspundă la întrebarea

„Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?” .

Tema pentru acasă:

Discuţii cu membrii familiei cum facem faţă stresului.

Activitatea nr. 15

Scopul activităţii: dezvoltarea capacităţii de orientare în situaţiile complicate; identificarea propriilor capacităţi / trăsături; ridicarea autoaprecierii.

Materialele necesare: fişe cu diferite fapte bune pentru jocul nr. 1, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: introducerea în activitate. Toţi copiii se iau de mâini şi în

cor cîntă un cîntec.

2. Jocul „Lauda”. Scopul: ridicarea autoaprecierii. Participanţii primesc fişe cu diferite

fapte bune scrise pe ele. De exemplu: a ajuta o bunică să traverseze strada, a ajuta un

prieten la nevoie, etc. Copiii trebuie să-şi reamintească când ei au făcut aşa ceva. Se

povestesc experienţele copiilor. Discutarea temei realizate acasă.

3. Exerciţiul „Ce pot face?” Scopul: acceptarea de sine. Copiii răspund pe rînd la această

întrebare. Sunt încurajaţi să vorbească toţi copiii.

4. Exerciţiul „Ce îmi place să fac?” Scopul: acceptarea de sine. Copiii răspund pe cerc

răspund la această întrebare. Sunt încurajaţi să vorbească toţi copiii.

5. Exerciţiul „Ce îmi place şi ce într-adevăr iubesc la mine?” Scopul: acceptarea de sine.

Copiii răspund pe cerc la această întrebare. Copiii trebuie să vorbească cu un ton

bucuros, nemicşorându-şi calităţile, doar preamărindu-le (de exemplu în loc de

„uneori sunt deşteaptă”, preadolescenta spune „sunt uluitor de deşteaptă”). Grupul

trebuie să susţină fiecare participant acceptându-l şi bucurîndu-se alături de el.

6. Meditaţia „Globul de aur”. Scopul: căutarea soluţiilor la probleme de viaţă actuale.

Participanţilor în stare de relaxare li se povesteşte următoarea istorie: „Un prinţ a

plecat de acasă ca să vadă lumea. Înainte de drum părinţii îi dau un „glob de aur” în

care se păstrează toată dragostea lor pentru prinţ. În timpul călătoriei sale prinţul

ajunge la un castel magic. El simte că va găsi în acest castel ceva foarte important

pentru el”. „Acum imaginaţi-vă că sunteţi voi cei care vă plimbaţi prin acest castel”.

Apoi participanţii îşi împărtăşesc experienţa povestesc ce au văzut.

7. Jocul „Şoferii şi automobilele”. Scopul: a ajuta participanţii să coopereze cu

partenerul, să-şi dezvolte încrederea şi sentimentul de grijă şi responsabilitate pentru

altă persoană. Rugaţi fiecare participant să-şi găsească un partener. O persoană va sta

în spatele altei persoane, punând mâinile pe umerii partenerului său. Anunţaţi

participanţii că partenerul care se află în faţă este „automobilul”, iar cel care stă la

spate este „şoferul”. „Şoferul” este responsabil de conducere „automobilului” prin

sală. Pentru aceasta „şoferul” va ţine mâinile pe umerii „automobilului” şi va avea

grijă ca „automobilul” său, care va ţine ochii închişi pe tot parcursul deplasării să nu

se lovească de mobilă sau de alte „automobile”. Dacă activitatea se desfăşoară la aer

liber, marcaţi hotarele pe care „automobilele” şi „şoferii”nu au voie să le încalce,

desenînd cu creta un cerc, aranjînd în forma unui patrulater o funie, utilizând crengi

uscate sau pietre. Lăsaţi „şoferii” să conducă „automobilele” timp de 3 – 5 minute,

după care rugaţi participanţii să se schimbe cu rolurile pentru alte 3 – 5 minute. Pentru

evaluare se vor acorda participanţilor următoarele întrebări: „ce v-a plăcut să fiţi mai

mult – „automobilul” sau „şofer”? De ce?”, „Ce a fost mai greu să fii – „automobil” sau

„şofer”? De ce?”, „Ce a fost mai dificil pentru „automobil”? De ce?”, „Ce a fost cel mai

dificil pentru „şofer?” De ce?”, „care sunt oamenii în care aveţi încredere şi care au

grijă de voi înşivă în viaţa reală?”, „Care sunt acele persoane pentru care vă simţiţi

responsabil în viaţa reală?”

8. Activitatea „Afişul grupului”. Scopul: creşterea gradului de coeziune a grupului prin

centrarea pe o sarcină comună; trăirea unor stări afective pozitive; manifestarea liberei

iniţiative; facilitarea comunicării verbale şi nonverbale; exersarea şi optimizarea

capacităţilor de relaţionare. Copiii sunt aşezaţi în jurul unei mese. Pe masă se află o

bucată de carton mare, alb şi creioane colorate. Toţi copiii contribuie la realizarea

desenului colectiv cu tema „grupul nostru”. Este descurajată orice intervenţie critică,

acuzatoare. Sunt încurajate cooperarea şi întrajutorarea. După realizarea afişului, copiii

trebuie să-i găsească un titlu. Psihologul apreciază pozitiv, în finalul exerciţiului,

rezultatul muncii copiilor, gratificând verbal comportamente care au facilitat o bună

comunicare. În final, este realizată o discuţie cu toţi participanţii pe tema „munca în

grup", subliniindu-se avantajele acesteia, precum şi condiţiile favorizante ei.

9. Feedback-ul. Scopul: ieşirea din activitate, asimilarea experienţei. Copii sunt rugaţi să

răspundă la întrebarea „Ce le-a fost interesant şi ce le-a plăcut la şedinţă?”.

Tema pentru acasă:

Copiilor li se propune să practice jocurile pe roluri: „De-a şcoala”, „De-a spitalul”,

„De-a magazinul”, „De-a familia”.

Activitatea nr. 16

Scopul activităţii: ridicarea autoaprecierii copiilor; dezvoltarea încrederii în sine; învăţarea mijloacelor de autoreglare psihică.

Materialele necesare: o coală de hârtie, marcatori de texte, o coroană, un scaun, fişe pentru tema de acasă, casetofon, un CD cu muzică relaxantă, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: ajutarea copilului anxios să se includă în ritmul general de

lucru; înlăturarea încordării musculare suplimentare. Exerciţiul „Schimbul ritmurilor”.

Pentru a atrage atenţia copilului psihologul începe a bate tare şi zgomotos din palme,

iar în tactul bătăilor să numere: 1, 2, 3, 4. Copiii se alătură acum toţi împreună bat din

palme şi numără. Treptat psihologul trece la un ritm mai lent şi copiii repetă după el

deci se bate mai rar din palme şi se numără tot mai încet.

2. Jocul „Ridicaţi-vă cei care …”. Scopul: crearea dispoziţiei de lucru. Psihologul

pronunţă fraza „Ridicaţi-vă cei care … ” şi numeşte o calitate / trăsătură. Toţi

participanţii care consideră că posedă această calitate / trăsătură se ridică şi spun în cor

„Le dorim la toţi o dispoziţie bună”.

3. Jocul „Scaunul magic”. Scopul: favorizarea ridicării autoaprecierii copilului,

îmbunătăţirea relaţiilor dintre copii. Iniţial psihologul trebuie să afle istoria numelui

fiecărui copil de unde provine şi ce semnifică. Din timp se pregăteşte coroana şi un

scaun mai deosebit – „scaunul magic” (e de dorit ca scaunul să fie înalt). Moderatorul

efectuează o conversaţie introductivă despre provenienţa numelor. Apoi pe rând

psihologul va numi un copil, va povesti istoria numelui său, în acest timp copilul care a

fost numit va deveni „rege” va ocupa tronul – „scaunul magic” şi va purta pe cap

„coroana”. La finele jocului copiilor li se propune să găsească un diminutiv pentru

numele său. În afară de aceasta se recomandă ca şi ceilalţi copii să povestească ceva

pozitiv despre rege.

Discutarea temei realizate acasă.

4. Improvizaţia muzicală. Scopul: calmarea stărilor de agitaţie. Ascultarea „Odei

bucuriei”de Richard Wagner.

5. Exerciţiul „Corabia succesului”. Scopul: ridicarea autoaprecierii prin intermediul

autoanalizei propriilor merite (valori). Participanţilor li se propune împreună să

deseneze o corabie cu condiţia ca fiece linie trasată de un copil să semnifice o calitate

pozitivă a acestuia. Fiecare copil desenează pe rând o linie pronunţând cu voce tare o

calitate proprie pozitivă. După finisarea activităţii desenul rămâne afişat pe perete în

încăperea unde se petrec şedinţele. În cazul în care un copil întâmpină dificultăţi se pot

propune variante de calităţi pozitive sau se cere ajutorul copiilor care au o atitudine

binevoitoare faţă de copil.

6. Exerciţiul „Imitarea animalelor”. Scopul: dezvoltarea imaginaţiei, înlăturarea

tensiunii, fricii. Copiii trebuie să imite diferite animale: lupul bătrân, iepurele fricos,

vulpea şireată, tigrul agresiv, ursul greu.

7. Exerciţiul „Confruntarea cu o situaţie dificilă”. Scopul: trăirea sentimentelor de

apartenenţă la grup; experimentarea frustrării, determinată de sentimentul respingerii

prin nonaparteneţă la grup; autoperceperea gândurilor şi sentimentelor într-o situaţie

dată; confirmarea şi stimularea în grup a asertivităţii; facilitarea relaţionării şi

creşterea coeziunii grupului; trăirea unor stări afectiv-motivaţionale pozitive;

autodezvăluirea unor trăsături caracteriale.Varianta A: Un copil se oferă voluntar

pentru a fi protagonistul acestui exerciţiu. Ceilalţi alcătuiesc un cerc, ţinându-se strâns

de mîini. Protagonistul stă în centrul cercului şi va trebui să încerce să iasă din cerc. Se

formează astfel două tabere inegale din punctul de vedere al forţelor. Varianta B:

Protagonistul se află de data aceasta în afara cercului. In acest exerciţiu toţi

componenţii grupului vor experimenta rolul protagonistului şi vor fi ghidaţi de

terapeut spre conştientizarea propriilor trăiri, gânduri, în timpul confruntării cu

„obstacolul”. Animatorul încearcă să mobilizeze grupul pentru a oferi suport,

încurajări verbale celui care încearcă să-şi soluţioneze problema actuală.

8. Ritualul încheierii şedinţei. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din şedinţă. Toţi

copii stau în cerc (cît mai aproape unul de altul). Ei întind mâinile înainte la semnal

trebuie toţi să se ia pe alţii de mîini, dar numai nu pe cei care stau alături.

Tema pentru acasă:

Exerciţiul „Fantoma”. Copiii primesc fişe pentru acest exerciţiu. Ei trebuie să haşureze

acele părţi ale corpului în care se reflectă anxietatea.

Activitatea nr. 17

Scopul activităţii: formarea noţiunii de comunicare ca un fenomen psihologic; dezvoltarea capacităţii de a recepta, a înţelege şi a deosebi stările emoţionale a celor din jur; dezvoltarea compasiunii.

Materialele necesare: foi, creioane colorate şi talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: înviorarea participanţilor înainte de activităţi,

conştientizarea faptului că în timpul transmiterii informaţiei de la om la om pot

interveni denaturări. Înviorarea „Salut mie”. Copiii stau în cerc, cu spatele spre

interiorul cercului şi încep încetişor să se rotească. Participantul ce începe transmite

colegului din dreapta un „mesaj de salut” din una sau două propoziţii. Salutul trebuie

să fie anume acela pe care copilul singur lar dori să-l audă. Instrucţiunea pentru

preadolescenţi poate fi formulată astfel „Şopteşte-i colegului un salut pe care tu ai vrea

să-l auzi astăzi”. Colegul acoperindu-şi cu ceva faţa de la toţi participanţii (o hârtie A3)

transmite salutul colegului din dreapta şi tot aşa pe cerc până mesajul ajunge înapoi la

expeditor. Totodată, în timp ce salutul colegului este la 2 – 3 participanţi distanţă,

următorul coleg transmite salutul său. Jocul continuă până când toţi participanţii

transmit salutul său şi îl primesc înapoi. Activitatea se realizează pe un fon muzical.

La final se discută ce au simţit participanţii când au primit înapoi salutul propriu, cât

de asemănătoare erau mesajele venite cu cele care au fost expediate şi ce se putea

întreprinde pentru a evita denaturările.

2. Exerciţiul „Ascultarea”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de ascultare. Participanţii sunt

împărţiţi în perechi. Unul din copii este cel ce vorbeşte, iar celălalt este ascultătorul.

Copiii stau aşezaţi unul în faţa altuia şi la semnalul moderatorului încep să comunice

pe oricare temă. Peste un minut poziţia lor se schimbă, cel ce vorbeşte se ridică în

picioare, iar ascultătorul rămâne aşezat. Peste un minut mai urmează o schimbare:

ambii preadolescenţi sunt în picioare şi stau cu spatele unul la altul. Se inversează

rolurile participanţilor. Se discută.

3. Jocul „Telefonul stricat”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de a repovesti un text auzi.

Participanţii, cu excepţia unui copil, sunt rugaţi să părăsească sala. Copilului rămas

moderatorul îi povesteşte un fragment (text) pe o temă care prezintă interes pentru

şcolari.Textul propus: Pentru şcoala noastră s-au cumpărat 15 computere. Peste o lună

în încăperea unde acum se află biblioteca va fi amenajată o sală de computere, iar

biblioteca se va transfera în cabinetul pustiu de la primul etaj. Computerele vor fi

conectate la internet. Şi în fiecare după amiază copiii vor avea posibilitate să se joace

la computer. Copilul ce a ascultat textul moderatorului, cheamă un copil din afara

clasei şi i-l reproduce şi tot aşa în continuare. Este sigur faptul că textul de mai sus va

fi expus ultimului preadolescent cam aşa: „Ne-au adus computere, acum putem să ne

jucăm”. Este recomandabil ca activitatea să fie înscrisă pe reportofon în aşa fel în

analiză şi discuţie se va putea stabili cum a decurs transmiterea textului şi de unde

textul a început să fie denaturat. În final se realizează o analiză amplă a activităţii, se

discută: Ce a determinat alterarea informaţiei de la un participant al altul? Care blocuri

informaţionale s-au denaturat şi au dispărut la început? Ce trebuie de făcut ca

informaţia să se transmită mai precis? Cât de „sigură” este informaţia primită de la

necunoscuţi? După discuţie moderatorul povesteşte copiilor ce este comunicarea, la ce

ne serveşte şi de ce depinde eficacitatea acestuia.

4. Exerciţiul „Desenarea după instrucţiune”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine.

Participanţii sunt împărţiţi în perechi. Unul din copiii primeşte o fişă cu un desen

celălalt trebuie să reproducă desenul după instrucţiunile colegului său. Exerciţiul se

poate realiza în două variante:

→ cu feedback – cel ce reproduce desenul poate pune întrebări;

→ şi fără feedback – întrebările sunt interzise.

Apoi desenele sunt comparate şi se observă că desenele sunt mai exacte în cazul în

care este prezent feedback-ul în comunicare. Se discută despre condiţiile ce sunt

necesare pentru ca sensul informaţiei transmise să fie unul şi acelaşi la persoana care

emite şi care primeşte mesajul.

Discutarea temei realizate acasă.

5. Jocul „Trenuţul”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine, crearea unui climat emoţional

pozitiv, consolidarea grupului, înlăturarea anxietăţii. Locomotiva îşi mai ia un vagon

şi merg prin sală. Treptat se alipesc mai multe vagoane. Cum merge locomotiva astfel

merg şi vagoanele. Copiii se supun regulilor.

6. Exprimarea prin dans „Dansul meu”. Scopul: creşterea conştientizării corporale,

eliberarea de energie şi tensiune. Folosindu-ne de diferite tipuri de muzică, îi cerem

copilului să îşi mişte mai întâi fiecare parte a corpului şi apoi corpul în ansamblu, să

realizeze un dans al lui, care să-l reprezinte.

7. Ritualul salutului. Scopul: asimilarea experienţei; discutarea concluziilor. Psihologul

începe să povestească o istorie pe care preadolescenţii trebuie s-o continue. „Astăzi a

fost o zi deosebită pentru mine, pentru că …”.

Tema pentru acasă:

Activitatea „Ratingul obiectelor”. Pe o foaie de hârtie copiii trebuie să aprecieze

obiectele şcolare după criteriul dificultăţii, uşoare (soare) şi dificile (nouraş).

Activitatea nr. 18

Scopul activităţii: dezvoltarea încrederii în sine; dezvoltarea capacităţilor comunicative; dezvoltarea capacităţii de argumentare; dezvoltarea memoriei şi a creativităţii.

Materialele necesare: plicuri cu bomboane mici pentru exerciţiul nr. 3, foi, creioane, carioca, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: activizarea copiilor. Energizer „Ha”. Psihologul prezintă

instrucţiunea: „Aşa cum şedem în cerc eu voi spune „Ha” vecinul meu, el va repeta

„Ha-ul” meu şi îl va rosti pe al său. Următorul va spune deja 3 de „Ha”. În cazul în

care cineva greşeşte activitatea se reia.

2. Jocul “Greviştii”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de convingere. Se aleg 2 – 3 doritori

care vor avea rolul de poliţişti, iar ceilalţi vor fi un grup de grevişti care au ocupat un

pod şi au blocat circulaţia. Scopul poliţiştilor este să elibereze podul, încercând să

scoată cât mai mulţi grevişti din grupul lor. Orice „grevist” extras din grup devine

poliţist şi, la rândul său scoate alţi grevişti. Grupul greviştilor şi grupul poliţiştilor vor

avea câteva minute pentru a-şi elabora o strategie de acţiune. Violenţa este interzisă!

Se încheie cu o discuţie.

3. Jocul “Negociază caramelele”. Scopul: dezvoltarea capacităţilor de negociere.

Moderatorul pregăteşte pentru fiecare participant câte un plic cu 6 bomboane mici

învelite în ambalaj de diferite culori. Scopul lor este să acumuleze 6 bomboane de

aceleaşi culoare. La început vor decide ce culoare doresc să adune, apoi vor precede la

schimb. Copiii pot schimba doar o bomboană la o singură persoană la un moment dat.

Jocul poate dura ceva timp deoarece mai mulţi participanţi pot să acumuleze

bomboane de aceeaşi coloare. Jocul continuă până când fiecare participant are toate

bomboanele de o culoare. După joc se iniţiază o discuţie despre esenţa procesului de

negociere, tacticile folosite, etc. Jocul poate continua rugând participanţii să formeze

grupuri potrivit culorilor bomboanelor şi să elaboreze un set de recomandări pentru o

negociere de succes. Discutarea temei realizate acasă.

4. Exerciţiul „De ce?”. Scopul: dezvoltarea capacităţilor comunicative. Participanţii

primesc cîte o foaie şi un pix şi formează două rânduri stând faţă în faţă. Membrii

unui grup vor scrie pe foile lor câte o întrebare care începe cu cuvintele „De ce …?”

Membrii celui de-al doilea grup vor scrie câte o propoziţie care începe cu „Fiindcă

După ce au terminat, participanţii, unul câte unul, citesc întrebările şi răspunsurile

(de exemplu, întrebarea: „De ce sunt atâtea frunze pe copaci?” răspunsul: „Fiindcă

toţi oamenii sunt egali în drepturi”). După exerciţiu se analizează importanţa

comunicării şi cooperării, formularea mesajelor, consecinţele comunicării

insuficiente dintre oameni.

5. Jocul „Argumentele”. Scopul: dezvoltarea capacităţii de argumentare. Participanţii

formează două grupe şi stau faţă în faţă. Animatorul le propune să înceapă o discuţie.

Se pot contra referitor la orice doresc, de exemplu: „Ce este mai bun roşia sau

dovleacul?”, „Care cifră este mai importantă 1 sau 6?” Fiecare grup va rămâne fidel

opiniei sale, aducând cât mai multe argumente pentru susţinerea punctului său de

vedere. Prezentarea argumentelor se va face pe rând, dar cât mai repede şi cât mai

convingător posibil. Peste câteva minute moderatorul va opri discuţiile şi îi va întreba

pe preadolescenţi cum s-au simţit în timpul activităţii, cum a decurs comunicarea, le-a

plăcut sau nu să fie în dezacord unii cu alţii, cum se aseamănă acest joc cu viaţa reală.

6. Jocul „Plec într-o călătorie”. Scopul: dezvoltarea memoriei. Toţi participanţii se aşează

în cerc. Moderatorul începe cu cuvintele: „Plec într-o călătorie şi iau o îmbrăţişare”,

după care îmbrăţişează o persoană din dreapta sa. Acea persoană continuă, spunând:

„Plec într-o călătorie şi iau o îmbrăţişare şi o mângâiere pe spate” şi apoi face cele

spuse cu o persoană din dreapta sa, adică o îmbrăţişează şi o mângâie pe spate. Fiecare

persoană repetă ceea ce a fost deja spus şi adaugă o nouă acţiune. Activitatea continuă

pe cerc până când toţi au participat.

7. Exprimarea prin mişcare „Eu merg aşa”. Scopul: creşterea conştientizării corporale,

dezvoltarea spontaneităţii. Îi sugerăm copilului să realizeze diferite tipuri de mers: să-

şi imagineze că merge pe gheaţă, pe nisip fierbinte, pe nisipuri mişcătoare, prin ploaie,

pe iarba plină de rouă, etc.

8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: Participanţii pe cerc răspund la întrebarea:

„Dorinţele voastre pentru şedinţa următoare?” Tema pentru acasă: 1. Desenul

„Învăţătorul meu”. Preadolescenţii primesc următoarea instrucţiune: „Desenaţi pe o

foaie pe unul din învăţătorii tăi”. 2. Creaţi-vă propriile imagini. Iată un exemplu. Citiţi-

l tare, blând şi încet: „Închide ochii, respiră adânc şi relaxează-te. Imaginează-te stând

în faţa unui munte splendid. Cerul e albastru şi câţiva nori mici plutesc uşor. Soarele

străluceşte prin copaci. Păsările ciripesc. În depărtare se aude susurul unui râu”.

Respiră adînc şi expiră. „Oasele îţi sunt uşoare şi muşchii relaxaţi. Deodată, corpul

tău, ca un balon, începe să plutească”. Te simţi ridicându-te încet spre cer. Cu cât te

ridici, cu atît te simţi mai relaxat”. Respiră adânc şi expiră. „Pluteşti. Te ridici tot mai

sus. Trec pe lângă copaci înfrunziţi. În cele din urmă, vezi vârful muntelui. Soarele

străluceşte, deasupra ta. Te simţi minunat. Continui să te ridici tot mai sus şi eşti tot

mai relaxat”. Respiră adânc şi expiră. „Pluteşti în cerul albastru, moale şi calm. Pe

măsură ce te ridici, muntele se pierde în urmă. Tot ce mai poţi vedea acum dedesubt

este verdele ierbii. Eşti relaxat. Te înconjoară nori albi. Pluteşti prin ei şi respiri

adînc”. Respiră adânc şi expiră. „Aerul e atât de moale şi plăcut. Pluteşti tot mai sus.

Acum eşti deasupra norilor. Vezi pământul dedesubt. Eşti în spaţiu. Corpul îţi e uşor.

Braţele sunt uşoare. Picioarele sunt uşoare. Umerii îţi sunt uşori. Te simţi tot mai uşor

şi zbori tot mai sus. Eşti relaxat.” Respiră

adînc şi expiră. „Apoi cobori încet la loc. Pluteşti înapoi prin nori. Eşti relaxat şi

cobori. Vezi muntele. Continui să cobori. Corpul şi minte îţi sunt relaxate. Iată copacii!

Iată iarba! Te laşi uşor pe iarbă. Auzi susurul râului şi ciripitului păsărilor Eşti

relaxat.” Respiră adînc şi expiră. Vizualizarea poate fi acompaniată de muzică.

Activitatea nr. 19

Scopul activităţii: optimizarea încrederii în sine; înlăturarea încordării psihomusculare; verificarea rezultatelor programului.

Materialele necesare: Materialele necesare: desenele realizate de copiii la şedinţa 3, hîrtie, creioane colorate, carioca, stilouri, formulare „Diplomele succeselor”, talismanul.

Mersul activităţii:

1.Ritualul salutului. Scopul: activizarea copiilor. Exprimarea prin dans

„Loboda”.Participanţii stau în cerc. Animatorul îi întreabă „V-aţi spălat azi pe mâini?”.

Participanţii răspund: „Nu”. Animatorul continuă: „Atunci luaţi-vă de mâini şi vom

cînta: Noi dansăm prietenos tra-ta-ta tra-ta-ta dansul nostru vesel Loboda”. În timpul

dansului toţi fac 3 paşi la dreapta, iar apoi trei paşi la stânga. Apoi animatorul întreabă:

V-aţi spălat azi pe mîini? Le-am spălat. Dar umerii? De umeri am uitat. Dansul se

repetă din nou, iar participanţii se iau unii pe alţii de umeri. Animatorul numeşte mereu

alte părţi ale corpului: urechile, nasurile, picioarele, genunchii, etc.

Energizer „Să rîdem”. Scopul: predispunerea participanţilor spre activitate; stimulează

pozitiv coeziunea de grup. Preadolescenţii sunt împărţiţi în perechi. În fiecare pereche,

un copil încearcă să-l facă pe celălalt să rîdă. După un minut rolurile se inversează.

Discutarea temei realizate acasă.

2. Activitatea „Încrederea în sine”. Scopul: dezvoltarea încrederii în sine. Participanţilor

li se propune: „Inspiraţi adânc. Imaginaţi-vă că sunteţi pe o scenă. Un proiector mare

vă încălzeşte cu o lumină caldă. Staţi în mijlocul unei sfere aurii care vă înconjoară.

Inspiraţi această culoare ... aurie şi caldă ... puterea şi căldura acestei culori pătrund în

corpul dvs. În această sferă vă simţiţi puternici, calmi şi încrezuţi în forţele proprii.

Puteţi să vă imaginaţi această sferă a puterii în orice moment când doriţi să simţiţi un

flux de putere şi încredere în sine. Veţi putea vedea această imagine oricând doriţi, iar

lumina sferei o să vă protejeze, o să vă încălzească şi o să vă dea forţe noi”.

3. Exerciţiul „Ce am obţinut eu”. Scopul: conştientizarea propriilor succese. Copii

desenează „Realizările (succesele) mele”, apoi desenele lor se compară cu desenele

realizate în şedinţa nr. 3, în cadrul discuţiei preadolescenţii povestesc despre succesele

sale. Apoi participanţii îndeplinesc „diplomele succeselor” în care se semnează

psihologul şi toţi doritorii. Exemplu de „diplomă a succeselor”

DIPLOMĂ

Se decernează solemn elev___ clasei a______şcolii_________________

Diploma confirmă că după activităţile psihologice

_____________________________

este capabil să:

Semnătura Data

4. Tehnica de relaxare „Noapte bună, somn uşor”. Scopul: înlăturarea încordării

psihomusculare, odihnă, restabilirea puterilor. Luaţi o poziţie comodă, închideţi ochii

şi liniştiţi-vă. Lent, însă conştient spuneţi cuvintele: „Sunt liniştit, muşchii sunt

relaxaţi, eu mă odihnesc, respir liniştit, inima bate încet şi ritmic, sunt total liniştit.,

mîna mea dreaptă este relaxată, mâna mea stângă este relaxată, mâinile sunt relaxate,

umerii sunt relaxaţi şi lăsaţi în jos, mâna mea dreapta e caldă, mâna mea stângă e

caldă. Simt o căldură plăcută, mana mea dreaptă e grea, mâna mea stângă a grea, simt

greutate în mîini; muşchii piciorului drept sunt relaxaţi, muşchii piciorului stâng sunt

relaxaţi, picioarele sunt relaxate; picioarele mele sunt calde, simt o căldură plăcută în

picioare, eu mă odihnesc; corpul meu este relaxat, muşchii spinali sunt relaxaţi,

muşchii burtei sunt relaxaţi. O căldură trece prin tot corpul, eu mă odihnesc; pleoapele

sunt în jos, muşchii gurii sunt relaxaţi, fruntea e rece, eu mă odihnesc, eu sunt liniştit;

mă simt odihnit, respir adînc, mă întind, deschid ochii, simt o prospeţime şi o

abundenţă de putere, sunt proaspăt”.

5. Feedback-ul. Scopul: asimilarea experienţei, discutarea concluziilor. Preadolescenţii

sunt invitaţi să povestească o istorioară care începe aşa: „Activităţile pe care le-am

realizat au fost deosebite pentru mine, pentru că …”.

Tema pentru acasă:

1. Scrieţi lucrurile care vă stresează.

- Scrieţi zilnic într-un jurnal toate lucrurile care vă fac fericiţi şi cele pe care vă stresează.

Scrisul vă poate ajuta să vă puneţi în ordine obsesiile care însoţesc stresul.

- Scrieţi o scrisoare unei persoane sau organizaţii care vă stresează şi exprimaţi-vătoate

sentimentele. După ce aţi scris-o rupeţi-o şi aruncaţi-o. Dacă un elev vă stresează,

scrieţi-i o scrisoare acelui elev! Dacă elevii sunt furioşi pe un profesor, părinte, prieten

sau oricine altcineva, pot scrie o scrisoare acelei persoane. Nu uitaţi să rupeţi

scrisoarea!

2. Staţi în linişte. Dacă staţi în linişte timp de 5 – 15 minute, puteţi reduce tensiunile.

Activitatea nr. 20.

Scopul activităţii: Stimularea încrederii în sine; înlăturarea încordării psihomusculare; verificarea rezultatelor trainingului.�

Materialele necesare: talismanul.

Mersul activităţii:

1.Energizer „Într-un picior”. Scopul: crearea unei atmosfere plăcute de lucru. Toţi copii

încearcă să stea într-un picior, menţinându-şi echilibrul. Cine poate să-şi menţină e

chilibrul mai multă vreme.

2. Jocul „Mă iubeşti, dulceaţă?” Scopul: facilitează destinderea, implicând imaginaţia şi

concentrarea. Participanţii se aşează, formând un cerc. Participantul care începe, spune

vecinului din dreapta „Mă iubeşti, dulceaţă?” Acesta spune, da, dar acum nu pot să

rîd”. Respectiv, primul încearcă să provoace râsul vecinului său, acesta continuând

jocul. Jocul se termină când ajunge din nou rândul să întrebe prima persoană.

Discutarea temei realizate acasă.

3. Jocul „Dimineaţa în junglă”. Scopul: eliberarea de tensiune, descărcarea energiei.

Fiecare preadolescent îşi alege un animal. Animatorul roagă jucătorii să-şi imagineze

că e noapte şi toţi dorm. Cu primele raze ale dimineţii, ei încep să se trezească,

mişcîndu-se, întinzându-se etc. În acelaşi timp, „animalele” se salută, emiţând sunetul

respectiv, de la început foarte încet, apoi tot mai tare. Cea mai mare intensitate sunete

o au la amiază şi după masă, apoi începând să descrească.

4. Jocul „Peretele”. Scopul: stimularea încrederii în sine însuşi şi în grup; dezvoltarea

încrederii în alte simţuri decât cel al vederii, în special în dimensiunea spaţiu-timp.

Participanţii se plasează la vreo 2 metri de la obstacol, formând un rând, la distanţă

mică unul de altul (pentru a acoperi tot spaţiul peretelui, pe cât e posibil). Voluntarul e

dus la o anumită distanţă de grup (cu ochii închişi) şi trebuie să alerge cu cea mai mare

viteză posibilă (fără exagerări) înspre obstacol. Grupul va trebui să-l prindă, fără a

înainta, pentru ca persoana să nu se lovească de perete. În final se apreciază emoţiile

triste, temerile, alte impresii.

5. Relaxarea „Călătoria”. Scopul: destinderea musculară, încărcarea cu energie pozitivă.

Rugaţi copii să se aşeze pe scaunele lor. Începeţi călătoria cu cuvintele: „Aţi lucrat

mult şi aţi obosit. Trebuie să vă relaxaţi. Acum aveţi posibilitatea să călătoriţi în locul

cel mai plăcut pe care să vi-l imaginaţi. Închipuiţi-vă că sunteţi acolo şi că vă simţiţi

bine. Simţiţi o mare plăcere”. După cîteva minute, readuceţi participanţii la realitate,

spunînd: „Acum sunteţi plini de energie şi sunteţi bucuroşi să reveniţi în grupul nostru.

Deschideţi ochii”.

6. Desenul „3 autoportrete”. Participanţilor li se propune să deseneze 3 autoportrete: 1)

„Eu pînă la training”, 2) „Eu în timpul trainingului” şi 3) „Eu acum”. Urmează să se

observe schimbările sale.

7. Activitatea „Succesul înregistrat”. Scopul: evidenţierea reuşitei programului. Toţi copii

stau în cerc. Pe cerc sunt rugaţi să continue afirmaţiile: „Eram bucuros (oasă) sa vin

…”. „Eram veselă când eram la grup …”. „Am învăţat … ”.„Grupul m-a făcut să mă

simt …”. „Am învăţat lucruri bune …”. „Am înţeles că …”.„Nu le mai vorbesc

părinţilor …”. „Nu le mai vorbesc prietenilor …”.

8. Reflexia rezultatelor activităţii. Scopul: asimilarea experienţei, ieşirea din şedinţă.

Psihologul propune să alcătuim nişte reguli după care trebuie să ne conducem în viaţă.

Întîi se propune preadolescenţilor să-şi expună variantele sale, apoi psihologul

întocmeşte regulile:

Fii încrezut în sine, totul se poate rezolva dacă te vei strădui tu. Fii curajos. Cine e fricos – pierde, curajosul – câştigă. Ocoleşte oamenii răi. Învaţă-te să te priveşti faptele tale sub alt aspect – aşa cum doreşti tu să le realizezi, cum vor să te vadă pe tine părinţii. Fii isteţ şi vei obţine ceea ce îţi doreşti. Respectă-te, iubeşte-te aşa cum eşti şi în fiecare zi aspiră la ceva mai mult. Depune fort în obţinerea succesului, caută noi soluţii în rezolvarea problemelor.În final copii pot hotărî ce vor face cu desenele şi cu toate produsele realizate de ei pe parcursul şedinţelor (pot fi împărţite între ei, sau dăruite psihologului).

Împărţirea diplomelor.

Anexa 2

Recomandări pentru părinţi şi profesori pentru diminuarea anxietăţii și agresivității la adolescenţi

Recomandări pentru părinţi

Părinţii sunt acele persoane care trebuie să se implice activ în procesul de atenuare a anxietăţii la preadolescenţi. În cele ce urmează vom prezenta paşi practici pe care părinţii îi pot întreprinde pentru a controla şi reduce anxietatea copilului săi:

1.Un mijloc foarte important de a-i reda încrederea în sine unui preadolescent anxios este

ca părintele să continue să fie „părinte”. Părintele nu trebuie să instituie domnia legii şi

să-şi trateze copilul ajuns preadolescent ca pe un copil mic. Există momente când

părintele trebuie să spună „nu” – comportamentelor inadecvate şi periculoase cum ar fi

nopţile tîrzii petrecute în oraş – şi momente în care trebuie să relaxeze regulile, de

exemplu cnd preadolescentul este disperat după ultimul răcnet în materie de modă.

2. Adulţii trebuie zilnic să aprecieze şi să sublinieze succesele copilului accentuându-le în

faţa altor membri ai familie (de exemplu în timpul cinei comune). Asta nu înseamnă

numai lucruri importante cum ar fi trecerea unui examen, poate să cuprindă şi lucruri

minore, cum ar fi că şi-a amintit să-şi sune bunica de ziua ei.

3. Este important ca maturii să-i amintească preadolescentului că fiecare om este altfel, că

fiecare are talentele sale şi că nu trebuie să facă tot ce fac prietenii săi sau tot ce este la

modă în prezent.

4. Atingerile gingaşe ale părinţilor vor ajuta preadolescentul să recapete încrederea în

sine şi în lumea înconjurătoare. Preadolescenţii care sunt îmbrăţişaţi cresc avînd un

puternic sentiment al valorii personale.

5. Părinţii trebuie să ia în consideraţie posibilităţile preadolescenţilor, să nu ceară de la ei

ceea ce aceştia nu pot face. Dacă preadolescentul întâlneşte dificultăţi la un obiect /

materie şcolară atunci mai bine adulţii îl vor ajuta suplimentar decât să ceară de la el

rezultate imediate. La cel mai mic succes obţinut la acest obiect este binevenit ca

copilul să fie lăudat.

6. Este pozitiv de a reduce la minim numărul de observaţii. Părinţilor li se propune pe

parcursul unei zile să înscrie toate observaţiile pe care vor să le facă copilului. Iar

seara se poate citi lista împreună cu copilul. Adulţii vor observa că unele observaţii nu

îşi au rostul, dar pot dăuna copilului.

7. Nu se recomandă ca maturii să ameninţe copilul cu pedepse pe care nu le îndeplinesc

(„Taci sau îţi voi încleia gura.”).

8. În comunicarea cu copilul anxios este binevenit ca părinţii să nu submineze autoritatea

persoanelor importante pentru copil („Prietenul tău nu înţelege nimic, mai bine

ascultă-mă pe mine!”).

9. Dacă adulţii nu sunt mulţumiţi de comportamentul şi realizările copilului asta nu este

motiv suficient pentru a nu–i oferi dragoste şi suport. Preadolescentul are nevoie să

ştie că este iubit şi preţuit ca om.

10. Părinţii trebuie să însufleţească copilul să-şi găsească un hobby care să-i placă foarte

mult. Preadolescentul are nevoie de pauze, de timp liber fără teme şi însărcinări, de

timp care să-l dedice unui hobby indiferent dacă este vorba de jocurile pe computer

sau de ieşitul în oraş cu prietenii. Este important ca părinţii să încurajeze mişcarea,

înotul, vreun „sport deosebit” sau practicarea tehnicilor relaxante.

11. Dacă preadolescenţii nu sunt acceptaţi în anumite grupuri de prieteni, maturii ar putea

insista discret să-şi găsească alte subiecte de interese şi să-şi facă noi prieteni, cu care

ar fi posibil să aibă mai multe în comun.

12. Se recomandă ca părinţii să nu le dea nici un motiv preadolescenţilor să creadă că nu

înţeleg prin ce trec aceştia dacă nu vor ca ei să-şi destăinuiască grijile în altă parte.

13. În timpul activităţilor în comun se poate folosi umorul. Umorul este şi va rămâne

mereu una din armele cele mai eficiente împotriva anxietăţii.

14. Adulţii trebuie să fie consecvenţi în acţiunile sale. Nu se poate de interzis

preadolescentului fără nici un motiv ceea ce anterior îi era permis.

Recomandări pentru profesori

Profesorii în lucrul cu copii anxioşi pot ţine cont de următoarele recomandări propuse în vederea diminuării acesteia:

1.Este necesar ca profesorii să evite momente şi jocuri competitive în care se iau în

consideraţie viteza îndeplinirii activităţilor ca de exemplu: „Cine este mai rapid?”

2. Este indicat ca profesorii să favorizeze ridicarea autoaprecierii copilului, să-l laude mai

des, dar să nu uite că elevul trebuie să ştie pentru ce este lăudat.

3. Pozitiv este şi utilizarea prenumelui ori de câte ori se adresează la copil.

4. În nici un caz preadolescentul anxios nu trebuie să fie comparat cu alţi copii.

5. Nu se recomandă ca profesorii să lanseze în faţa copilului cerinţe exagerat de înalte la

care elevul nu poate face faţă.

6. În aprecierea acestor copii trebuie să se explice destul de minuţios şi clar nota pusă,

observaţiile, lauda. Nu trebuie să se aprecieze activitatea în întregime, ci doar unele

elemente, în special cele pozitive, în clasă trebuie creată o atmosferă, în care copilul se

simte acceptat şi stimat, indiferent de comportamentul şi succesele sale.

7. Un moment important în activitatea cu aceşti copiii este elaborarea criteriilor

propriului lor succes (lor le este dificil să-şi aprecieze succesul, de aceea multe

situaţii reuşite le consideră nereuşite. Pentru aceasta trebuie de organizat împreună cu

copilul o discuţie asupra indicilor de succes al unei sau altei situaţii, de evidenţiat care

rezultat el îl consideră reuşit.

Diminuarea Anxietăţii Şcolare la Preadolescenţi

Caracteristica generală a programului de intervenţie psihologică Cercetarea de constatare, rezultatele obţinute şi concluziile formulate ne-au permis să conchidem că în rîndul preadolescenţilor există un număr mare de copii anxioşi. Astfel, la 23,54% din preadolescenţi am depistat un nivel ridicat de anxietate. Aceşti preadolescenţi trăiesc emoţii neplăcute de încordare, nelinişte şi nesiguranţă. Consecinţele pe termen lung ale anxietăţii se reflectă asupra comunicării, sferei afective, cognitive, motivaţionale, asupra conştiinţei de sine şi autoaprecierii determinând ticuri nervoase, inhibare, închidere în sine, agresivitate faţă de cei din jur şi scăderea performanţei.

În cercetarea noastră ne-am axat pe studierea anxietăţii şcolare accentuate, care a fost

diagnosticată la preadolescenţii testaţi în raport de 23,07%. În acelaşi timp, menţionăm că anxietatea şcolară de intensitate şi durată ridicată a fost evidenţiată ca fiind mai frecventă la preadolescenţii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani (30,06%). Pe parcursul vîrstei şi spre sfîrşitul ei, acest tip de anxietate este în descreştere. Anxietatea şcolară se manifestă iniţial în mediul şcolar, în relaţiile preadolescentului cu profesorii, elevii şi cu grupul şi are efecte negative asupra activităţii de învăţare prin încetinirea ritmului de învăţare, apariţia lacunelor în cunoştinţe, evitarea oricărui efort de îndeplinire individuală a sarcinilor, aversiune faţă de învăţătură, scăderea nivelului de aspiraţii, insucces şcolar urmat de scăderea performanţei şcolare. Schimbările enumerate au un impact nefavorabil şi neprielnic asupra personalităţii preadolescentului şi asupra diferitor sfere de viaţă în care preadolescentul este implicat.

În această ordine de idei, este absolut necesar ca anxietatea şcolară să fie eliminată cît

mai curînd posibil, pentru a evita favorizarea apariţiei fobiei şcolare şi sociale sau în scopul preîntâmpinării instaurării anxietăţii ca o formaţiune stabilă de personalitate.

În scopul diminuării şi combaterii anxietăţii şcolare, am elaborat şi am implementat un

program de intervenţie psihologică formativă.

Intervenţia psihologică reprezintă un sistem de mijloace, metode, procedee şi tehnici

psihologice, care urmăreşte diminuarea anxietăţii şcolare şi a consecinţelor acesteia, prin intermediul optimizării autocunoaşterii, prin dezvoltarea emoţională şi desigur, prin dezvoltarea personalităţii preadolescentului.

În continuare, ne vom referi la intervenţiile psihologice pe care le-am realizat.

În experimentul formativ au fost incluşi 24 de preadolescenţi cu vîrsta cuprinsă între 10 – 12 ani, a cîte 12 în grupul de control şi în grupul experimental. Limita numărului de copii a fost impusă de cerinţele de organizare a grupului de diminuare a anxietăţii şi de psihoterapie, care recomandă ca numărul maxim de membri să fie 12. Pentru grupul experimental au fost selectaţi preadolescenţi din mai multe clase, care manifestau un grad ridicat de anxietate şcolară.

Schimbările semnificative, obţinute de preadolescenţi la indicele anxietate, se datorează optimizării generale a stărilor psihoemoţionale prin dezvoltarea deprinderilor de autocontrol emoţional, prin însuşirea tehnicilor de relaxare şi reglare psihică, prin extinderea trăsăturilor de personalitate, prin dezvoltarea competenţelor comunicative şi prin exersarea unui comportament sigur şi optimist. În mod deosebit, ne-am propus să observăm cum se modifică tipurile de anxietate la preadolescenţi ca urmare a aplicării Programului de intervenţie psihologică.

Analiza comparativă a scorurilor medii privind preadolescenţii din GE/retest şi

preadolescenţii cu nivel moderat de anxietate scoate în evidenţă o tendinţă de apropiere a

valorilor medii la indicele de anxietate. Rezultat mai bun se constată cu privire la GE/retest, ceea ce demonstrează efectele compensatorii pozitive, dar nu definitive în reducerea gradului de anxietate. Am reuşit să diminuăm, dar până la un nivel moderat în raport cu indicii mai mari decât rezultatul la preadolescenţii cu acest nivel care nu au participat în experimentul formativ. Rezultate similare am obţinut şi în cazul anxietăţii – stare şi anxietăţii – trăsătură.