act. mot. complexe

5/17/2018 Act. Mot. Complexe - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/act-mot-complexe 1/7

ACTIVITĂŢI MOTORII COMPLEXE

BIOCINEMATICA MEMBRULUI PELVINClasificarea Mişcărilor Locomotorii

I. Ciclice 1. mersul- marş sportiv;- pe plan înclinat ascendent;- prin înfrângerea unui obstacol;- cu genunchii îndoiţi;

2. alergarea - înapoi;- pe întuneric;

3. patologic

II. Aciclice 1. sărituri;

2. aruncările;

III. Complexe1. căţărarea;2. înotul;3. jocurile sportive.

I. 1. MERSUL

Este o mişcare ciclică care se face cu sprijinul permenent pe sol, fie cu un singur picior (sprijin unilateral) fie cu ambele picioare (sprijin bilateral).

În sprijinul unilateral un picior este de sprijin iar celălalt este oscilant prin alternanţă.Unitatea de mers este pasul care poate fi simplu sau dublu.Prin pas înţelegem totalitatea mişcărilor care se execută între două poziţii

asemănătoare ale aceluiaşi picior.Se deosebesc două perioade ale unui picior într-un pas:

A. perioada piciorului de sprijin;B. perioada piciorului oscilant.

Fiecare din aceste două perioade are trei faze: A. perioada piciorului de spijin:

a. faza de amortizare,

b. momentul verticalei,c. faza de impulsie.B. perioada piciorului oscilant:

a. faza de balans posterior,b. momentul verticalei,c. faza de balans anterior.

Momentele verticalei sunt foarte scurte.

A. periada piciorului de sprijin:a. Faza de amortizare începe la contactul piciorului cu solul şi are rol de frânare în

mers (fază negativă în care forţa reacţiei reazemului este îndrepată contra direcţiei de

înaintare). În această fază intervin:1. muşchii flexori dorsali ai piciorului;



2. muşchii extensori ai genunchiului;3. muşchii flexori ai coapsei pe bazin.

b. Momentul verticalei de sprijin este scurt, corpul se sprijină pe un singur picior şiare înălţime maximă, iar centrul de greutate este deplasat spre piciorul de sprijin.

Este asigurat de acţiunea sinergică a lanţurilor cinematice ale membrului inferior, altriplei flexiuni şi al triplei extensii;

c. Faza de impulsie Începe la verticală şi sfârşeşte la ridicarea piciorului de pe sol, ridicare care începecu călcâiul.

La sfârşitul acestei faze, corpul se află în echilibru bilateral deoarece piciorulanterior a luat contact cu solul în faza de amortizare. Durata echilibrului bilateral (2 - 7secunde) creşte în oboseală. În această fază centrul de greutate coborât are o înălţimeminimă, corpul având un echilibru mai bun.

Prin impulsie, corpul este împins înainte şi în sus (fază pozitivă în care forma dereacţie a reazemului are acelaşi sens cu înaintarea).

În această fază acţionează muşchii triplei extensii:1. muşchii flexori plantari;

2. muşchii extensori ai gambei;3. muşchii extensori ai coapsei.

B. perioada piciorului oscilant:a. În faza de balans posterior piciorul execută o oscilaţie liberă în articulaţia

coxofemurală, o uşoară flexie în articulaţia genunchiului şi o flexie dorsală a piciorului careau drept consecinţă ridicarea piciorului de pe sol.

Intervine deci “tripla flexie”:1. muşchii flexori ai coapsei pe bazin;2. muşchii flexori ai gambei;3. muşchii flexori dorsali ai piciorului.

b. În momentul verticalei , piciorul oscilant trece uşor flectat din genunchi dinspreposterior spre anterior, depăşind piciorul de sprijin aflat tot în momentul verticalei, dar sprijinit pe sol.

Mişcarea este asigurată ca şi pentru piciorul de sprijin de cele două lanţuri al tripleiflexiuni şi al triplei extensii.

c. În faza de balans anterior piciorul a depăşit momentul verticalei şi se pregăteştepentru contactul cu solul după care devine piciorul de sprijin şi începe un nou pas dublu.

Muşchii care intervin în această fază sunt:1. muşchii flexori ai coapsei;2. muşchii extensori ai genunchiului;3. muşchii flexori dorsali ai piciorului.

Caracteristicile acestei mişcări pot fi rezumate astfel:- impulsia este fază discontinuă dar transformată în mişcare continuă prin ciclurile care serepetă.- centrul de greutate a corpului se deplasează atât în plan transversal cât şi în planvertical. Se ridică la maxim în perioada de picior de sprijin în momentul verticalei şicoboară la minim în sprijinul bilateral; distanţa de urcare şi coborâre este de 4 - 60 mm înfuncţie de talie şi de cadenţa paşilor.

Oscilaţiile laterale ale centrului de greutate sunt determinate de necesitatea demenţinere a echilibrului în timpul sprijinului unilateral, când baza de susţinere a corpuluieste redusă numai la suprafaţa plantei de susţinere, prin înclinarea laterală a bazinului înpartea piciorului de sprijin. Concomitent cu bazinul se înclină şi trunchiul şi mersul ia un

aspect legănat, mai accentuat la femeie, la care bazinul este mai larg şi mai puţin înalt. Amplitudinea deplasării laterale a centrului de greuate este de circa 2,5 cm.



Membrele superioare execută mişcări ciclice în timpul mersului, dar oscilaţiile lor vor avea un sens invers decât al membrelor inferioare. Amplitudinea acestor mişcări esterelativ redusă, dar lipsa totală a lor face mersul mai dificil. Rolul acestor mişcări este de acorecta deplasarea centrului de greutate produsă în timpul mişcărilor membrelor inferioarecât şi de torsionarea toracelui în mers.

I. 2. ALERGAREA

Este o mişcare ciclică asemănătoare mersului; faza de sprijin bilateral este înlocuităprintr-o fază de zbor. Unitatea de măsură este tot pasul dublu cu o periadă de sprijin şi altade oscilaţie, între care se interpune “faza de zbor”.

- fazele piciorului de sprijin sunt tot cea de amortizare, momentul verticalei şiimpulsia, iar cele ale piciorului oscilant de oscilaţie posterioară, momentul verticalei şioscilaţiei anterioare;

- în alergare, amortizarea nu se face pe călcâi ca în mers ci pe capetelemetatarsienelor şi pe degete;

- muşchii care asigură faza de amortizare sunt cei ai lanţului triplei extensii care împiedică flexia segmentelor;

- momentul verticalei în perioada de sprijin este asigurat prin cele două lanţurimusculare ale membrului inferior (tripla flexie, tripla extensie). În acest moment, trunchiuleste totdeauna înclinat înainte;

- impulsia se realizează prin contracţia muşchilor triplei extensii care creşte gradatpână la sfârşitul impulsiei pentru a asigura faza de zbor;

- în timpul zborului, piciorul care a asigurat impulsia devine oscilant şi extensorii serelaxează, iar piciorul care era oscilant se pregăteşte pentru a lua contact cu solul,extensorii săi contractându-se pentru a asigura amortizarea;

- în faza de oscilaţie posterioară, lanţul triplei flexii se contractă şi asigură ridicareamai accentuată a piciorului de pe sol;

- în momentul verticalei ambele lanţuri (flexori şi extensori) se contractă pentru a seconsolida segmentele membrului inferior cu o predominenţă a flexorilor coapsei şi gambei;

- în faza de oscilaţie anterioară are loc o proiecţie înainte a piciorului prin contracţiaflexorilor coapsei (care ridică coapsa la orizontală) şi prin contracţia extensorilor gambei şia flexorilor dorsali ai piciorului (care se pregătesc pentru amortizare);

- în perdioada de sprijin, centrul de greutate al corpului se află totdeauna înainteasprijinului, fapt care produce un dezechilibru pronunţat, voit şi accelerat care determinădeplasarea corpului înainte;

Centrul de greutate descrie în perioada de sprijin o curbă cu concavitaterea

orientată în sus şi în timpul zborului o curbă orientată invers. Astfel centrul de greutate arecea mai mare înălţime în faza de zbor şi nu în cea de sprijin ca în timpul mersului.- oscilaţiile bazinului scad în amplitudine şi sunt cu atât mai reduse cu cât viteza

este mai mare-- pasul se măreşte în alergare odată cu cadenţa. Viteza alergării creşte în funcţie de

cadenţa paşilor şi are un maximum de circa 10m/secundă.- alergarea de viteză nu este economică; poziţia corpului nu este cea mai comodă,

ci este poziţia care permite alergătorului să învingă mai uşor rezistenţa aerului şi să obţinăo viteză maximă;

- timpul de acţiune al muşchilor este foarte scurt şi ei lucrează în regim de izometrie(foarte important pentru anternament);

- viteza de deplasare este direct proporţională cu lungimea fuleului (pasului) şi cufrecvenţa lor pe secundă (n): V=l x n



- fuleul ideal (după Snyder - Ohio) măsoară 2,40m, iar frecvenţa ideală 4,2fuleuri/sec. Rezultă de aici că viteza ideală ar fi: V=2,4 x 4,2=10,08m/sec. (9,9/100m).

Practic fuleul poate fi mărit prin:- mărirea forţei de extensie a piciorului de sprijin;- mărimea unghiului fuleului (a deschiderii);- mărirea pendulării anterioare a gambei picioruluii oscilant (creşterea forţei

şi vitezei în muşchii extensori ai gambei).Poziţia optimă pentru creşterea unghiului este cu coapsa la orizontală la picioruloscilant.

II. 1. SĂRITURA

Este o mişcare aciclică în care organismul execută un zbor prelungit pe o traiectorieparabolică. Săritura este rezultanta a două forţe:

- forţa de contracţie a musculaturii membrelor inferioare, flectate mai întâi;- forţa elanului - rezultat din alergare sau săritură.

Biomecanic se descriu în săritură 4 faze:1. elanul;2. desprinderea de sol (bătaia);3. zborul;4. aterizarea.

1. Elanul Săriturile pot fi cu sau fără elan:a. În săriturile fără elan se produce iniţial o mişcare de avântare care are drept scop

coborârea centrului de greutate al corpului şi punerea sub tensiune a muşchilor tripleiextensii; ea asigură astfel condiţiile optime pentru impulsie.

b. În săriturile cu elan, pregătirea pentru impulsie are loc printr-o alergare careasigură corpului o viteză de deplasare orizontală necesară pentru alungirea traiectoriei dezbor.

La sfârşitul elanului se pregăteşte faza de bătaie prin care mişcarea uniformăaccelerată din alergare se transformă în mişcare ascensională.

2. Bătaia de desprindere de pe sol se produce prin contracţia lanţului tripleii extensiia membrului inferior de bătaie şi are trei momente:

a. momentul punerii piciorului pe pragul de bătaie;b. momentul amortizării;c. momentul impulsiei.

Pragul de bătaie se atacă de către piciorul de bătaie sub un unghi de 1350

.Traiectoria corpului face cu orizontala un unghi de desprindere a cărui valoare estedeterminată de cele două forţe care acţionează asupra corpului, forţa de contracţie şi forţade elan.

Traiectoria imprimată de forţa de contracţie a muşchilor face cu orizontala un unghi de impulsie, care este cu atât mai mic cu cât viteza elanului este mai mare (importantpentru diferitele tipuri de sărituri).

3. Faza de zbor reprezintă deplasarea corpului în spaţiu prin care acesta descrie ocurbă cu 2 pante:

- prima pantă este ascendentă şi este parcursă cu o viteză uniformă încetinită;

- a doua pantă este descendentă şi este parcursă cu o viteză uniformăaccelerată. Musculatura acţionează în această fază pentru menţinerea echilibrului.



4. Faza de aterizare începe odată cu contactulcu solul şi durează până la încetareatotală a vitezei. Forţele de frânare sunt:

- forţa muşchilor care prin contracţie transformă corpul şi segmentele sale într-un resort elastic şi rezistent;

- rezistenţa şi elasticitatea articulaţiilor;- calităţile solului (afânat, nisip, material plastic);

Biomecanica săriturilor

Impulsia este realizată de lanţul triplei extensii. Înaintea extensiei are loc flexia înarticulaţiile principale ale membrului inferior de bătaie prin care se pune în tensiune lanţultriplei extensii. În faza de zbor activitatea musculară trebuie să fie slabă, de echilibrare.

Aterizarea se face pe călcâi, cu segmentele membrului inferior flectate în toatearticulaţiile (coxale, genunchi), prin transformarea lor în resorturi elastice.

Forţa de desprindere (detenta) depinde de:- viteza elanului;- ritmul ultimilor doi paşi;

- lungimea membrelor inferioare care asigură un centru de greutate mai sussituat şi deci mai aproape de înălţimea ce trebuie trecută (atinsă);

- forma boltei plantare şi raportul dintre braţele pârghiei piciorului (boltaadâncă şi respectiv glezne subţiri şi călcâi proeminent);

- lungimea fibrelor musculare ale muşchilor din lanţul triplei extensii:- fibre lungi, scurtare mare → amplitudinea mişcării mare;- calcaneu lung, fibre ale muşchiului triceps sural lungi → mişcare amplă (veziiepurele Niginschi).

ARUNCĂRILE

Reprezintă activitatea prin care se încearcă azvârlirea (propulsarea) unui obiect câtmai departe de corp.

Se pot clasifica după obiect în:- aruncari de greutate (mişcare de împingere);- aruncări de suliţă (mişcări de azvârlire);- aruncări de disc şi aruncări de ciocan (mişcări de lansare).

După mişcările pe care le execută corpul aruncările se împart în:- aruncări prin destindere infero-superioară sau distalo-proximală (greutate);- aruncări prin arcuirea corpului (suliţa);

- aruncări prin piruetă (aruncarea discului şi a ciocanului). Aruncarea are următoarele faze:1. pregătirea pentru aruncare;2. elanul;3. efortul final (prin contracţia muşchilor extensori);4. echilibrarea corpului.

Biodinamica aruncărilor

Forţa de aruncare este o rezultanta forţei de contracţie a muşchilor şi a vitezei decontracţie. Forţa de contracţie depinde de numărul lanţurilor cinematice angajate în

aruncare, lungimea pârghiilor osoase, secţiunea fiziologică a muşchilor, elasticitateamusculară (tipul muşchilor).



Viteza de lansare depinde de: contracţia musculară a impulsului final pentruaruncarea greutăţii (la împingere) sau de contracţia musculaturii corpului implicată demişcarea de rotaţie (în azvârliri şi lansări). Timpul de acţiune al acestor forţe trebuie să fiemai lung iar viteza să crească pe parcursul executării lansării.

Lungimea traiectoriei este direct proporţională cu unghiul de lansare (pentru împingeri unghiul optim este de circa 400).

Elanul contribuie la alungirea traiectoriei cu 1 - 2m la aruncări (împingeri); 3 - 8m lalansări şi 12 - 25m la azvârliri, dacă este executat corect - partea inferioară a corpuluitrebuie să fie înaintea părţii superioare, cu mâna care ţine obiectul de aruncat.

Efortul final face să crească viteza iniţială prin contracţia mai întâi a grupelor musculare din regiunea centrului de greutate al corpului (trunchi, bazin, regiunea lombară)şi apoi a grupelor musculare ale trunchiului şi membrelor, cu difuziunea centrifugă. Acestefort final trebuie prelungit cât mai mult posibil. Echilibrul corpului după o aruncare solicităcel mai mult grupele musculare ale membrelor şi autohtone ale spinării. În generalantrenamentul pentru aruncări trebuie să vizeze mai întâi dezvoltarea contracţiilor izotoneşi apoi pe cele izometrice.

ÎNOTUL

Este o mişcare locomotorie ciclică care se caracterizează printr-o succesiune demişcări ale membrelor şi trunchiului corelate cu mişcările respiratorii.

Mişcările înnotătorilor sunt:- mişcări productive, orientate în sens opus sensului înaintării;- mişcări de frânare, orientate în acelaşi sens cu înaintarea;- mişcări de plutire, orientate pe verticală.

Mişcările membrelor toracice se fac cu precădere în articulaţia scapulo - humerală;la membrele pelvine intervin lanţurile triplei flexii şi tripleii extensii. Antrenamentul va fiorientata îndeosebi către exerciţii izotone. Musculatura membrelor superioare va fisolicitată cel mai mult pentru grupele abductoare, adductoare ale braţelor şi extensoare,iar la trunchi, muşchii peretelui abdominal şi ai şanţurilor vertebrale împreună cu muşchiiinspiratori.

JOCURILE SPORTIVE

Jocurile sportive se caracterizează prin mişcare continuă, iar realizarea mişcărilor se face din deplasare în viteză şi din poziţii variate şi dificile.

La volei sunt solicitaţi muşchii trunchiului şi membrelor inferioare iar în atac şimuşchii membrelor superioare. Serviciul plantat se execută din extensia corpului şirăsucire, în viteză. Lovitura de atac se execută prin participarea mai multor grupemusculare.

Baschetul se caracterizează în special prin mişcări executate în viteză şi cu mareprecizie, pe fondul unei mari rezistenţe generale. Membrele inferioare acţionează ca unsuport mobil care permite membrelor superioare şi trunchiului o mare varietate de mişcare.

O componentă cinematică revine musculaturii trunchiului (sistemelor transverso -spinale şi spino - transversale şi lanţurilor abdominale încrucişate). În aruncarea la coşintervin în mod specific muşchii extensori ai antebraţului, flexorii şi abductorii braţului(pentru fixare), ridicătorii centurii scapulare, rotatorii laterali ai coapsei, lanţul tripleii

extensii la membrele inferioare şi lanţurile încrucişate ale peretelui abdominal anterior şiale jgheaburilor vertebrale.



În handbal solicitarea grupelor musculare este deasemeni extrem de variată şi seexecută în mare viteză, cu forţă şi precizie. Membrele inferioare execută mişcări ciclice dealergare dar şi de echilibrare şi suport pentru asigurarea mişcărilor trunchiului şimembrelor superioare. Lovitura de la 7 m se caracterizează prin forţă dar şi prin preciziaaruncării.

La efectuarea sa participă un lanţ cinematic care începe la nivelul mâinii ce ţine

mingea, trece în lungul membrului superior, respectiv în lungul trunchiului şi se termină lanivelul membrelor inferioare care ocupă rolul de susţinere şi un important rol în creştereaforţei de aruncare şi în echilibrarea de după aruncare.

În fotbalul modern amprenta caracteristică este cea a dinamismului. Solicitareaintensă se face pe grupele musculare ale trunchiului şi membrelor inferioare care asigurăechilibrarea permanentă a corpului mereu dezechilibrat dar şi activitatea specifică a jocului.

Lovirea mingiei se poate face într-o varietate de moduri, toate implicând însă viteza,forţa şi precizia. Asigurarea loviturii se face prin grupele musculare flexoare ale coapsei,extensoare ale gambei şi flexoare dorsale ale piciorului.

Fireşte, o importanţă deosebită o au lanţurile cinematice reprezentate de

musculatura autohtonă a spinării şi a pereţilor abdomenului (rotatoare a trunchiului).

act. mot. complexe

Documents