1

2

3

Acest volum este dedicat Înaltpreasfinţitului Pimen,Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi DomnuluiProfesor Ştefan-Sorin Gorovei de la Facultatea deIstorie din Iaşi, cei care au iniţiat şi sprijinitrealizarea acestei lucrări.

4

Aducem calde mulţumiri celor care au susţinut financiardocumentarea, redactarea şi tipărirea volumului de faţă:

Familia Corneliu şi Nataşa Paraschivescu din Bucureşti,

Familia Leopold şi Altanca Biesiadovschi din Rădăuţi,

Familia Dan şi Anda-Ecaterina Popescu din Bucureşti,

Familia Marian şi Anca Tudorache din Bucureşti,

Familia Călin şi Ioana Niculescu din Bucureşti,

Fraţii Lucian şi George Neacşu din Focşani.

5

IEROM. MARCU PETCU NICOLAE LIHĂNCEANU

PR. ADRIAN PINTILIE RAMONA-ANCA CREŢU

PAGINIDIN ISTORIA MONAHISMULUI ORTODOXÎN REVISTELE TEOLOGICE DIN ROMÂNIA

*PERSONALITĂŢI

Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului PIMEN,Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

EDITURA BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEIEDITURA MITROPOLIT IACOV PUTNEANU

2011

6

Reviste utilizate la alcătuirea acestei lucrări:Biserica Ortodoxă Română (1881-1989); Mitropolia Moldovei şi Sucevei/ Teologie şi Viaţă (1925-2007);Mitropolia Ardealului/ Revista Teologică (1956-2007); Mitropolia Olteniei (1950-2007); MitropoliaBanatului/Altarul Banatului (1947-2007); Glasul Bisericii (1945-2007); Studii Teologice (1949-2007);Ortodoxia (1949-2007); Amvonul, Bucureşti (1891-1893); Apostolul, Bucureşti (1900-1901 şi 1924-1943);Biserica şi Şcoala, Galaţi (1889-1897); Buletinul Eparhiei Argeşului, Argeş (după 1926); Buletinul Epar-hiei Huşilor, Huşi (1924-1934); Calea Vieţii, Curtea de Argeş (1904-1912); Candela, Cernăuţi, (1882-1914;1923-1946); Consolatorul, Bucureşti (1879-1880; 1898-1904); Cronica Huşilor, Huşi (din 1934); CronicaRomanului, Roman (după 1924); Cuvântul Adevărului, Rm. Vâlcea (1902-1909); Fântâna Darurilor,Bucureşti (după 1923); Îngerul, Buzău (1925-1940); Menirea Preotului, Rm. Vâlcea (1890-1898); PăstorulOrtodox, Piteşti (1904-1912; după 1923); Păstorul Tutovei, Bârlad (după 1923); Revista Ortodoxă, Bucureşti(1912-1916); Revista Societăţii clerului argeşean „Frăţia”, Piteşti (1900-1904); Revista Teologică, Iaşi(1883-1887); Şcoala şi Biserica, Bucureşti (1898-1914); Viaţa Ilustrată, Sibiu şi Cluj (1934-1940); ViaţaMonahală, Iaşi-Cetăţuia (din 1933); Viitorul, revistă bisericească şi didactică, Iaşi (1898-1904); Bucureşti(1904-1916); Vocea Bisericii, Bucureşti (1894-1896); Revista de Istorie Bisericească, Bucureşti (1943).

Referent ştiinţific:Teologie – Lector Dr. Ionuţ-Alexandru Tudorie de la Facultatea de Teologie din BucureştiIstorie – Cercet. Dr. Oana Mădălina Popescu din cadrul Institutului „Nicolae Iorga” din Bucureşti

Colaboratori:Conf. Dr. Elena Târziman, Director General al Bibliotecii Naţionale a RomânieiArhim. Policarp Chiţulescu, Director al Bibliotecii Sfântului SinodIon-Dragoş Vlădescu, Secretar General, Editurile Patriarhiei RomâneIerod. Paulin Ilucă, Mh. Atanasie Avram de la Mănăstirea Putna, judeţul SuceavaBibliografi Gabriela Dumitrescu, Alexie-Marian şi Nicoleta Emandache de la Biblioteca Academiei RomâneProf. Cristina Viţega, Prof. Iulia-Cătălina Rei, Prof. Rodica Onciu, Prof. Maria Bălţei,Prof. Viruţa Irimescu din oraşul Rădăuţi, judeţul SuceavaProf. Elena Andriescu din comuna Putna, judeţul Suceava

Tehnoredactare şi Coperta: Mh. Iachint Sabău de la Mănăstirea Putna, judeţul SuceavaIng. Violeta Negrea din Bucureşti

Volumul este disponibil în format electronic pe:http://www.centrulstefancelmare.ro/ro/publicatii/#imo-1

http://www.bibnat.ro/dyn-doc/publicatii/pagini%20din%20istoria%20monahismului%20ortodox.pdf

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPagini din istoria monahismului ortodox în revistele teologice din România / ierom. Marcu Petcu, Nicolae Lihănceanu, pr. Adrian Pintilie, Ramona-Anca Creţu ; tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. - Bucureşti : Editura Bibliotecii Naţionale a României ; Putna : Mitropolit Iacov Putneanul, 2011. 3 vol. ISBN 978-973-8366-20-6 Vol. 1. : Personalităţi. - 2011. - ISBN 978-973-8366-21-3 ; ISBN 978-606-92292-5-5I. Marcu Petcu, ieromonahII. Lihănceanu, NicolaeIII. Pintilie, AdrianIV. Creţu, Ramona-Anca271(498)

7

CUVÂNT ÎNAINTE

n monah dobândeşte statut de personalitate prin via ţa lui desfinţenie şi aceasta ca urmare a harului Sfântului Duh şi a străda-niilor sale duhovnice şti. Viaţa de sfin ţenie înseamnă realizareaasemănării cu Dum nezeu ca „Cel ce es te”, pentru c ă orice om

poartă chipul lui Dumnezeu. Smerenia, cultura, cunoştinţele sale care zidescpe om duhov-niceşte şi pe ca re le îm părtăşeşte celor din jur în duhulsemereniei, pustia, locul retras în care tr ăieşte, toate acestea îl fac pe monahun om deosebit de valoros, folositor celor din jur. Ca urmare, oamenii vin să-lasculte sau numai să-l vadă, să-l privească.

Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, monahul care duce viaţăde înger în trup, trăind necăsătorit, în feciorie, are nevoie, pentru realizarea saîntru desăvârşire, de rugăciune curată şi permanentă, mai ales de rug ăciuneainimii. Rugăciunea lui I isus temeluită pe rug ăciunea celor şapte Laude pepravila de ob şte şi personală, are nevoie în afar ă de acestea, de faptele demilostenie. Astfel, după cum scrie Sfântul Ioan Gur ă de Aur, „Nim ic nu areculori mai întunecate ca f ecioria lipsită de m ilostenie... De aceea locuitoriiEgiptului, pe lângă curăţia dogmelor, arată mare râvnă şi pentru viaţa creştină.S-au despărţit de toate averile, s-au răstignit cu totul pentru lume şi merg încăşi mai departe, că îşi agonisesc cu lucrul m âinilor lor hrana cea de trebuin ţă.Nu pretind, pentru c ă postesc şi priveghează, să stea degeaba toat ă ziua, cinopţile şi le petrec în sf inte cântări şi privegheri, iar z ilele şi le cheltuiescîmpletind rugăciunea cu lucrarea mâinilor, urmând râvna Aposto lului Pavel.Că îşi spun ei: «Dacă Pavel, spre care sunt aţintiţi ochii întregii lumi, lucra înatelier şi avea o m eserie ca să hrănească pe cei lipsiţi şi dacă nici nopţile nuda odihnă mâinilor sale, cu mult mai mult este drept ca noi, care am îmbrăţişatpustia, care n -avem nimic comun cu zgom otul oraşului, să întrebuinţămrăgazul liniştii în lucrarea cea duhovniceasc ă!»” (Din învăţăturile morale aleSfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor,Suceava, 2005, p. 34-35, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Ed.I.B.M.B.O.R., p. 107 ). Tot în acest sens să-l ascultăm şi pe Sfântul Vasile celMare: „Deci trebuie să ştim şi aceea că cel care lucrează trebuie să lucreze nu

U

8

ca să-şi satisfacă propriile lui nevoi p rin lucrul său, ci ca s ă împlineascăporunca Domnului, Care zice: «Fl ămând am fost şi Mi-aţi dat să manânc...»(Matei 25, 35)... De aceea, fiecare trebuie s ă aibă ca scop în lucrul s ăuservirea celor lipsiţi şi nu nevoia sa proprie...” ( Rânduieli şi învăţături pentrucinul călugăresc, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2009, p.80, texte alese de Î.P.S Arhiepiscop Pimen, apud Sfântul Vasile cel Mare,Regulile mari, în Scrieri, Partea a doua, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucure şti, 1989,p. 285-286).

În vechime, monahii mănăstirilor noastre au avut ca rucodelie (m uncacu mâinile) şi scrisul sau traducerea unui Sfânt Părinte şi, mai ales, zugrăvireade sfinte icoane.

Toate aceste n evoinţe le întâ lnim şi la conduc ătorii mănăstirilor. Câtpriveşte pe ierarhii Bisericii noastre, aceştia, conducători, părinţi duhovniceştiai mănăstirilor, stareţii propriu-zis ai mănăstirilor, cum se m enţionează în„Regulamentul pentru via ţa monahală”, s-au im plicat cu con ştiinţa cores-punzătoare ca cei care, înainte de a lua jugul arhieriei, au tr ăit şi lucrat cavieţuitori şi nu conduc ători, stareţi ai m ănăstirilor. Ierarhii care provin dincinul monahal au depus voturile m onahale înainte de a lua jugul arhieriei, caşi cei care au dus viaţă de celibat sau de familie exemplară, foarte apropiată carâvnă şi nevoinţe duhovniceşti asemenea monahilor intraţi în m ănăstire lavârstă foarte tânără.

Toate cele spuse mai sus au dat un statut de personalitate prea cinstiţilorierarhi; scrisul şi studiile lor i-au trecut în rândul m arilor dascăli ai lumii, caflori alese ale monahismului nostru ortodox românesc.

Paginile lucrării de faţă sunt edificatoare în privinţa statutului de perso-nalitate a fiecărei persoane consemnate aici.

Dumnezeu să binecuvinteze, cu bucuria mântuirii, pe os tenitorii şialcătuitorii acestei lucrări de zidire sufletească!

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

9

PREFAŢĂ

ecesitatea unui gh id tematic asupra studiilo r, articolelor şinotelor ce abo rdează unele aspecte din zona m onahismuluiromânesc era imperios cerută, nu neapărat de teolog i, cât mai

ales de cercet ătorii laici, care nu cunosc toate hăţişurile publicaţiilor bise-riceşti, atât cele cen trale, cât şi cele m itropolitane. Această imperiozitate aunor ghiduri orientative per tinente avea ca argum ent prim defectuoasa utili-zare sau chiar neglijarea unor surse şi analize temeinice publicate în revistelebisericeşti din partea istoriografiei laice. De asem enea, încercările de com -pletare a acestui gol prin lucrările lui Nicolae Stoicescu, Armand Munteanu şiAlexandru Stânciulescu-Bârda sunt limitate ca nivel de informative, dar şi dinpunct de vedere tem poral, în unele cazu ri fiind chiar difi cil de utilizat şi fărăsă dispună de o împărţire tematică obligatorie.

În anul universitar 2008-2009, la suge stia unui vrednic reprezentant alobştii Mănăstirii Putna (ideea alc ătuirii unui astfel de ghid bibliographicdedicat monahismului românesc nici nu putea veni din alt ă parte!) am avutbucuria de a coordona gr upul celor trei studen ţi care se regăsesc întresemnatarii acestei coo lecţii. De la în ceput merită subliniat faptul c ă nu s-aurmărit exclusiv verificarea sau corectarea ghidurilor mai vechi, ci m unca afost reluată integral, căci ţinta propusă a fost una mult mai complexă, vizând,pe de o parte, ca fiecare indicaţie bibliografică să fie însoţită de un comentariuexplicativ, iar pe de alt ă parte, ca aranjarea indica ţiilor bibliografice să ţinăcont de criteriul circumscrierii într-o temă şi de criteriul cronologic.

Împărţirea tematică a vizat nu doar extragerea studiilor, articolelor, no-telor şi recenziilor dedicate unor mănăstiri, ci a cuprins o arie mult mai largă,care în final i-a ob ligat pe autorii acelor lucrări de licenţă în Teologie să par-curgă cu foarte multă atenţie miile de pagini ale colecţiilor periodicelor bise-riceşti centrale şi mitropolitane, unele care au avut o apari ţie de scurtă durată,iar altele care continuă să fie publicate. De şi subiectul se circum scrie dome-niului arhivisticii şi ştiinţelor informării, fiind mult mai rar abordat de absol-venţii unei Facultăţi de Teologie Ortodox ă, am putut observa înc ă de la m o-mentul respectiv câteva calit ăţi comune tuturor celor trei studen ţi: deter-minare în parcurgerea unui volum extrem de m are de pagini, acribie în

N

10

aranjarea sistematică a m aterialelor şi capacitate de a ex trage informaţiileprincipale din studii voluminoase.

Forma iniţială a inform aţiilor prezentată în cad rul examenului delicenţă în iunie 2009 a fost m odificată şi suplimentată de către cel de-alpatrulea autor care se regăseşte pe coperta aces tei colecţii. Cu siguran ţă căfără determinarea şi competenţa părintelui putnean nu am fi avut ast ăzi ladispoziţie această lucrare absolut necesară. De altfel, acest ghid bibliografic înformă extinsă completează alte două volume semnate de acelaşi autor: Atlasistoric al mănăstirilor şi schiturilor ortodoxe din România (Bucureşti, 2010)şi Mănăstiri şi schituri ortodoxe din Moldova astăzi dispărute (Bucureşti,2010). Eventualele scăpări ale acestei co lecţii ce şi-a propus exhaustivitateami se datoreaz ă ca unul ce am coordonat prim a variantă a m aterialelor. Înmod cert însă, toate meritele se cuvin tuturor celor patru ostenitori.

*Primul volum al colec ţiei este dedicat personalităţilor monahismului

românesc. Materialul selectat pe ntru acest vo lum prezintă cronologic infor-maţiile despre unii titulari ai mitropoliilor şi episcopiilor care au funcţionat înanumite perioade în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române, toate aceste unităţiadministrative fiind de asemenea aranjate în ordine canonică. Partea a doua avolumului este dedicată unor sfin ţi, stareţi şi mari duhovnici ai ob ştilor mo-nahale din România.

Trecând peste ef ortul autorilor de a iden tifica şi prezenta coerent unmaterial atât de extins es te obligatorie sublinierea împărţirii într-o manier ăcoerentă şi logică a acestuia. Instrumentul de lucru pus la dispoziţie prin acestvolum este unul indispensa bil pentru orice persoan ă interesată să afle m aimulte informaţii despre una dintre personalit ăţile vieţii monahale din Ro-mânia, începând din secolul al XIV-lea şi până în prezent. De as emenea,rezumatele mai scurte sau m ai lungi ce înso ţesc indicaţiile bibliografice vorajuta pe cei interesaţi să facă distincţie între un text cu valen ţe repetitive şiunul inovator. Volumele monografice dedicate multora dintre personalităţilede anvergură care se regăsesc şi în lista cuprinsului acestui volum probabil cănu vor putea fi dep ăşite ca n ivel informaţional de m aterialul din indica ţiilebibliografice din acest volum , în special în situa ţia în care m onografia esteuna recentă, însă în cazul celor mai multor figuri de Sfin ţi, ierarhi, stareţi sauduhovnici români trebuie să ne limităm la puţinele informaţii publicate în re-vistele de specialitate. Tocm ai în aceas ta constă valoarea nucleului inform a-ţional propus prin acest volum.

Bucureşti, 10 oct. 2011Ionuţ-Alexandru Tudorie

11

I. IERARHI AI BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

I.1. MITROPOLIŢI AI UNGROVLAHIEI

HARITON (1372-1380)

Sacerdoţeanu, Aurelian, „Ceva despre mitropolitul Hariton al Ungrovlahiei(1372-1380)”, în: BORom LIV (1936), 1-2, p. 52-60.Studiul de faţă îşi propune să aducă anumite completări în ceea ce priveşte soarta

mitropolitului Hariton. Sursele vremii nu indică cu exactitate ordinea primilor mitropoliţiai Ungrovlahiei. Astfel, în 1359 este atestată conducerea mitropolitului Iachint, a căreifinalizare a r ămas necunoscută, de altfel ca şi anul de început al episcopatului, ori alfinalului acestuia. Urmaşul va fi însă, sigur, Antim, în jurul anului 1370.

Discuţiile în jurul succesiunii episcopilor, respectiv durata câr muirii, au sus-citat mereu diverse voci critice ale vre mii, printre care D. Onciul, pe care-l vor urmaErbiceanu şi Iorga, care afirmă că la 1380 „Chariton” împreună cu Antim sunt mitro-poliţi ai Ungrovlahiei, după ce primul fusese mai înainte egumen al Mănăstirii Cutlu-muz din Sfântul Munte, ales în aceast ă funcţie în 1372/1373. După aceea, Ni colaeDobrescu fixează la 1381 venirea lui Ant im, dată nesigură, iar Sbiera şi Mironescususţin anul 1380. Cu referin ţe noi apare N. Iorga, demonstrând că, încă de la 1379,apare numele lui Hariton, care va disp ărea brusc la 1381, l ăsând locul lui Antim.Lista cronologică fixată îl va cuprinde pe Iachint, 1359-1379, pe Hariton, 1379-1381şi pe Antim între 1370-1381 la Severin, apoi de la 1381 încolo, în locul lui Hariton.

După însăilarea acestor câtorva date istorice cu privire la ordinea prim ilormitropoliţi ai Ungrovahiei, autorul se întoarce însă cu câteva precizări personale asu-pra actului de num ire al mitropolitului Hariton. Analizând anumite documente, Sa-cerdoţeanu descoperă că Hariton ar fi contribuit şi el la ad ăpostirea unui anumitmitropolit străin pe nume Daniel, izgonit din Vidin şi pribeag în Ungrovlahia. Mer-gând pe firul istoriei, autorul reface itinerariul venirii acestuia în Ţara Românească.Indirect, se cere oarecum eparhiilor să contribuie la între ţinerea lui. Perioada şederiiîn ţara noastră rămâne însă discutabilă. Autorul merge cu presupunerile mai încolo şiafirmă că numele, amintit undeva la M ănăstirea Tismana, în eparhia lui Antim, ar fial mitropolitului Daniel. Hariton se va fi plecat, dup ă calculul autorului şi el acesteiobligaţii de a-l ajuta pe Daniel. Tot în legătură cu acest mitropolit Hariton, se observăcă e pentru prima dat ă când actul de numire s-a redactat în limba slavonă, lucru ex-plicabil poate prin faptul că înaintaşul său nu cunoştea greaca. De asemenea, neridi-

12

carea lui Antim în funcţia lui Hariton îi ridic ă lui Anghelescu alte semn e de uimire,acestei ignorări punându-i faţă în fa ţă o prezumtivă nemulţumire a patriarhului fa ţăde rezultatele misionarismului lui Antim, care nu se str ăduise îndeajuns să opreascăpropaganda catolică de pe atunci, trebui nd astfel ca la Severin să rămână fostulmitropolit, adică Antim, iar aici să ajungă un altul, Hariton.

ANTIM CRITOPOL (1380-1401)Popescu, Niculae M., preotul, „Antim Critopol”, în: BORom LXIV (1946),10-12, pag. 601-605.Autorul numeşte cărţile şi izvoarele ce pot fi cons ultate în vederea cunoaşterii

vieţii lui Antim Critopol, primul mitropolit al Severinului, ajuns apoi m itropolit alŢării Româneşti.

MACARIE AL II-LEA AL UNGROVLAHIEI (1512-1521)

Năsturel, Petre S., „Cine a fost Macarie al II-lea al Ungrovlahiei (cca. 1512-cca.1521)”, în: MitrOlt XIX (1967), 7-8, p. 615-617.Autorul oferă mai multe ipoteze în legătură cu identitatea lui Macarie al II-lea.

Una dintre ele afirmă că ar putea fi Macarie tipograful. Se precizeaz ă că după moar-tea lui Neagoe Basarab, Macarie a plecat din ţară la Sfântul Munte, ajungând egumenal Mănăstirii Hilandar. În final nu se ajunge, totuşi, la o concluzie clară.

Manu, Dănuţ, pr., conf. dr., „Mitropolitul Macarie al II-lea al Ungrovlahiei(1512-1521)”, în: GBis, LVIII (1999), 1-4, p. 119-135.Studiul prezintă viaţa şi activitatea mitropolitului Macarie al II-lea al Ungro-

vlahiei (1512-1521), dar şi descrierea epocii în care ac esta activează ca mitropolit.Articolul conţine informaţii şi despre Liturghierul din 1508, „Octoihul” din 15 10,„Tetraevanghelierul” din 1512.

LUCA DIN CIPRU (1602-1629)Iorga, N., „Un antimis al mitropolitului Luca (1606)”, în: BORom LIII (1935),9-10, p. 484-487. Cu text în limba slavonă. Cu o fotografie.Articolul de fa ţă reprezintă forma scrisă a co municării susţinute la şedinţa

Academiei Române, în 22 n oiembrie 1935. Tema dezbaterii ia în calcul antimisele,adică pânzele de in sau de m ătase, cuprinzând moaşte, care se aşază pe Sfânta Masăîn cadrul Sfintei Liturghii. Pe aceste a sunt înf ăţişate fie „Cina cea de taină”, fie„Punerea în mormânt”, alături fiind marcaţi evangheliştii sau vreun sfânt patron. Deasemenea, într-un colţ trebuie să apară şi numele episcopului care a sfin ţit antimisul.Acest amănunt se crede că poate sluji la determinarea relaţiilor stabilite între biserici,respectiv între episcopiile aflate la distanţă.

Astfel, N. Iorga sesi zează asemenea raporturi în secuimea românească din se-colul al XVIII-lea, unde se găsesc antimise de la episcopii de Roman, deci de cealaltăparte a muntelui. Şi în Ardeal, sau chiar în Maramureş, s-a remarcat existenţa unor

13

pânze din Muntenia, sem n că dialogul bisericilor era unul autentic. În ceea ce pri-veşte păstrarea acestora, autorul constată că fiecare regiune a ţării a conservat aseme-nea piese sfinte, oferind chiar o list ă în ordi ne cronologică. Astfel, în Ţara Româ-nească se găsesc antimise de pe vremea mi tropolitului cărturar Teodosie, al urma-şului său Antim, opera acestui mare meşter înainte de ca re nu se identific ă la noisecvenţe evanghelice, ale lui Neofit din Creta, respectiv Grigorie I, Filaret ori Ignatie.

În Ardeal, tradiţia este sincron ă cu Muntenia: pânze de pe vrem ea lui IosifBudai, contemporan mitropolitului Teodosie, apoi Varlaam , Teofil şi Atanasie, lacare se observă râvna de a scrie româneşte, unii fiind ep iscopi sârbi. În Maram ureş,autorul găseşte o altă redactare, sub influenţa ucraineană, inscripţiile fiind în slavonă.În ceea ce priveşte Moldova, aici se remarc ă o prezenţă mai slabă a acestor urme detrecut bisericesc. De pe vremea lui Pahomie de Ro man întâlnim antimise slavone,pentru ca Ghedeon să introducă limba română, regăsită apoi şi pe alte antimise.

Oprindu-se asupra antimiselor munteneşti, autorul ia în discuţie o descoperirerecentă a unui exem plar, păstrat ca prin m inune, din schitul arge şean Brădetul. Elînfăţişează la mijloc o cruce cu bară largă, liniile literelor ce o înconjoară fiind lucra-te miniatural, cu extrem de multă migală şi fineţe. Pânza este de pe vremea mitropoli-tului Luca din Cipru, 1604, cunoscut artist caligraf, cleric de o mare dărnicie. Autorulîncheie articolul de faţă printr-o sugestie la adresa Academiei Române de a face o sta-tistică a antimiselor şi de a le păstra ca pe obiecte de o inestimabilă valoare culturală.

Ionescu, Ion, pr. prof., „Mitropolitul Luca de Cipru, un reprezentant alculturii bizantino-cipriote în Ţara Românească. 350 de ani de la m oartea sa:1629-1979”, în: GBis, XXXIX (1980), 1-2, p. 78-82.Material bogat despre viaţa şi activitatea mitropolitului Luca de Cipru. Se pre-

zintă şi cadrul istoric în care acesta a ajuns mitropolit.

Dobjanschi, A., Simion, V., „O temă iconografică rară şi semnificaţia ei încontextul artei vechi româneşti”, în: GBis, XXXXIV (1985), 5-6, p. 380-395.În articol se face prezentarea „Tetraevangheliei” slavone care a aparţinut Mă-

năstirii Cotroceni, închinată în 1681 de Şerban Voievod. A fost scris ă în 1616 deLuca, mitropolit al Ungrovlahiei. Sunt redate câteva imagini.

GRIGORIE I AL UNGROVLAHIEI (1629-1636)

Voinea, Ioan-Vasile, pr. drd., „Mitropolitul Grigorie I al Ungrovlahiei (1629-1636)”, în: StTeol, Seria a II-a, XXVI (1974), 9-10, p. 739-747.Se prezintă situaţia politică în Ungrovlahia în perioada când Grigorie devine

mitropolit şi este abordată problema originii lui (grec de neam - după propria măr-turie), venirea în Ţara Românească (1613-1614) şi ajungerea în dem nitatea de stareţal Mănăstirii Radu Vodă. Ca mitropolit, a sporit averea acestei mănăstiri prin primi-rea a multe danii şi a f ăcut reparaţii importante la M ănăstirea Stelea. Aceasta dinurmă a fost zidit ă de un anume grec, Stelea Sp ătarul, în jurul anul ui 1580 şi apoi afost închinată Mănăstirii Ivir din Sf. Munte, devenind în timpul păstoririi sale

14

reşedinţă pentru Mitropol ia Ungrovlahiei î n capitala ţării. Totodată, mitropolitulGrigorie I a sprijinit înfiinţarea tipografiei de la Câm pulung, iar în timpul păstoririisale a avut loc şi o reorganizare a mănăstirilor.

TEOFIL AL UNGROVLAHIEI (1636-1648)

Stănescu, Dumitru, „Documente”, în: Şcoala şi Biserica X (1907), 9-10, p.269-272.Articolul prezintă un document în care se precizează faptul că Teofil, arhiepiscop

şi mitropolit al Ungrovlahiei, întăreşte stăpânire lui jupân Radu vel comis peste moşiileTătărani şi Giurmăneşti din judeţele Ialomiţa, Slam Râmnicul şi Brăila în 1642.

***, „Documente”, în: Şcoala şi Biserica X (1907), 11-12, p. 311-315.Articolul conţine textul a dou ă documente, cel de-al doilea fiind scris de

Teofil, episcop al Râm nicului, ce cuprinde hot ărârea acestuia cu privire la judecatafăcută către logofătul Paraschiv şi femeia luil Comnal cu Maria lui Anghel com isul,pentru moşie şi rumâni, la 11 Octombrie 1628.

Pleşia, Dan, „Când a fost însc ăunat Mitropolitul Teofil al Ungr ovlahiei” în:BORom LXXXII (1964), 11-12, p. 1103-1106.Episcopul de Râmnic, Teofil, i-a urmat în scaunul mitropolitan al Ţării Româ-

neşti lui Grigore I. Data când a avut loc aceasta înlocuire nu a putut fi stabilit ă cuprecizie. S-a bănuit doar că ar fi fost la sfârşitul anului 1636. Documentele prezentateîn articol, din lunile mai-iulie 1636, stabilesc luna când Teofil a fost însc ăunat. Sededuce că evenimentul s-ar fi petrecut, aproxim ativ, în ultimele zile ale lunii iunie,cel mai târziu până la 10-15 iulie 1636.

ŞTEFAN I AL UNGROVLAHIEI (1648-1653; 1655-1668)C., E., „Testamentul şi data morţii Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei”, în:BORom XXVI (1902-1903), 2-3, p. 296-297.Este reprodusă o parte din diata m itropolitului Ungrovlahiei Ştefan, unde se

consemnează că a fost scos din scaun şi înlocuit cu Ignatie, ulterior primindu-şiînapoi scaunul. În perioada în care nu a m ai fost în scaunul m itropolitan, Ştefan s-aaflat la Mănăstirea Tismana. Repus în drepturi la 1655, a păstorit până a trecut la celeveşnice, în 1668 şi a fost înm ormântat în Mitropolia din Târgovişte. În locul său afost ales ca mitropolit Teodosie, egumenul Mănăstirii Argeş.

Creţeanu, Radu, „Un egumen al Tismanei: mitropolitul Ştefan I al Ungro-vlahiei”, în: MitrOlt XXIX (1977), 1-3, p. 119-139.Studiul prezintă date privitoare la via ţa mitropolitului Ştefan (1648-1653;

1655-1668) şi la activitatea sa ob ştească, organizatorică şi culturală (în specialtipăriturile), precum şi câteva precizări despre i mplicarea sa în pro movarea arteireligioase: sculptură, pictură, miniaturi. În anexe sunt prezentate date istorice şi foto-grafii ale ctitoriilor mitropolitului precum şi imagini ale acestuia.

15

IGNATIE SÂRBUL AL UNGROVLAHIEI (1653-1655)Răzeşul, Şerban, „Iarăşi despre Mitropolitul Ignatie Sârbu” în: BORomLXXXII (1964), 11-12, p. 1085-1099.Problema cronologiei arhiereilor Bisericii noastre fiind o conti nuă preocupare,

se aduc noi inform aţii cu privire la Ignatie Sârbul, fost episcop de Râmnic, şi lapredecesorul său, Teofil, amândoi ajunşi mitropoliţi ai Ţării Româneşti. S-a spus că,atât mutarea lui Teofil în scaunul m itropolitan, cât şi alegerea lui Ignatie ca episcopde Râmnic, au avut loc înainte de 30 ian uarie 1637. Noi documente aduc o dată maiapropiată. Este vorba de o „ carte de credinţă” pe care mitropolitul Teofil, împreunăcu toţi boierii mari şi mici ai Ţării Româneşti, o dau lui jupân Calotă şi lui Marco lo-gofăt, că nu au nicio vină în lipsa banilor pentru „haraciul către împărăţie”. Documentula fost scris la 2 noiembrie 1636. De aici reiese că la acea dată Teofil era mitropolit.

Se dau inform aţii şi despre furti şagurile boiereşti din c ămară/visterie. Estevorba aici de hrisovul lui Matei B asarab din 18 ianuarie 1652. Împreună cu mitropo-litul Ştefan, cu Ignatie episcopul Râmnicului, cu Serafim episcopul Buzăului, cu egu-menii şi cu toţi boierii mari şi mici, domnul îi judecă pe acei boieri ho ţi, constatândcă sunt pasibili de pedepsirea capitală. Totuşi sunt lăsaţi în viaţă, dar se aruncă asupralor blestemul ca nimeni să nu-i mai cinstească sau să-i miluiască. Se mai aminte ştede un document al mitropolitului Ignatie din 20 martie 1655. Se precizează că Teofilera mitropolit la 2 noiem brie 1636, că, în acela şi an, Ignatie a fost ales episcop alRâmnicului şi că acesta era fiul preotului Daniil.

Pleşia, Dan, „O menţiune documentară despre Ignatie I, Episcop de Râmnic şiMitropolit” în: BORom LXXXII (1964), 11-12, p. 1100-1102.Este prezentat un docum ent, din 29 decem brie 1633, al lui Matei Basarab, în

care este atestată influenţa pe care o avea Ignatie, episcop de Râ mnic şi apoi mitro-polit, pe lângă domnul Ţării Româneşti, Matei B asarab. Ignatie Sârbul, cum eranumit înainte de a ajunge episcop şi apoi m itropolit, a jucat un r ol important cuprilejul luptelor şi tratatelor care au precedat înscăunarea lui Matei Basarab.

TEODOSIE MITROPOLITUL UNGROVLAHIEI (1667-1672; 1679-1708)Enăceanu, Ghenadie, arhim., „Mitropolia Ungrovlahiei. Biografia Mitropoli-tului Teodosie”, în: BORom V (1880-1881), 1, p. 24-47.Studiul începe cu un scurt istoric al M itropoliei Ungrovlahiei în care se arată

raporturile acesteia cu Patriarhia de Constantinopol. Sunt apoi înf ăţişate câteva datebiografice despre Teodosie şi anume:

- a devenit m onah la M ănăstirea Cozia, urcând dup ă aceea pe treapta deegumen al Mănăstirii Curtea de Argeş;

- a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei în 1669 păstorind în aceast ă funcţieîntre 1669-1673 şi între 1679-1709;

- este primul arhiereu care pronun ţă Crezul în limba română la hirotonia sa camitropolit al Ungrovlahiei.

16

Sunt expuse atât cauzele, cât şi evenimentele istorice care au dus la detronarealui Teodosie de pe scaunul m itropolitan din 1673 (disputa di ntre Băleni şi Canta-cuzini şi disputa între elementul străin şi cel naţional – Teodosie fiind adeptul intro-ducerii limbii române în cult). În perioada 167 3-1679 au urmat în scaunul Mitropo-liei Ungrovlahiei Dionisie, egum enul de la M ănăstirea Văcăreşti – opozant al intro-ducerii limbii române în cult şi Varlaam. În toată această perioadă, Teodosie a stat lamănăstirile Cozia şi Tismana. La 1679, Teodosie revine pe scaunul MitropolieiUngrovlahiei, pe care l-a ocupat până la moartea sa, în 1709.

Referitor la activitatea intern ă a mitropolitului Teodosie, sunt prezentatehirotoniile făcute de acesta pentru eparhiile din ţară, pentru Mitropolia Transilvanieişi pentru câteva eparhii din afara graniţelor ţării.

Teodosie a fost preşedinte în Divanul ţării, când a judecat, împreună cu înaltulcler şi cu boierii ţării, pe Stroe Leordeanul şi l-a condamnat la moarte pentru uciderealui Constantin Cantacuzino. La 1704, Teodosie confirmă închinarea Schitului Privi ţala Mănăstirea Vatoped. El confirmă şi stăpânirea munţilor Neteda şi Scânteia de cătreMănăstirea Arnota.

Enăceanu, Ghenadie, arhim., „Mitropolia Ungrovlahiei. Teodosie”, în:BORom V (1880-1881), 2, p. 78-110.Se prezintă activitatea literară şi relaţiile inter-eclesiastice ale mitropolitului

Teodosie.Astfel, primul aspect abordat, activitatea sa literară, cuprinde traducerea Sim-

bolului de Credin ţă în lim ba română, ce es te redat în articol. Traducere a a fostrealizată în a doua jum ătate a secolului al XVII-lea şi se pronun ţa la hirotonireaarhiereilor până la 1705, când apare o nou ă variantă de traducere a Crezului, f ăcutăde Teodosie şi Antim Ivireanul. Traducerea Sfintei Liturghii în limba română esteabordată şi ea în articol, fiind prezentate particularităţile lingvistice ale acesteia.

Episcopul Buzăului, Damaschin, publică la 1704 „Apostolul”, care a fost dedi-cat domnului Constantin Brâncoveanu, din prefaţa căruia rezultă că, pe timpul dom-nului Şerban Cantacuzino, s-a tradus şi s-a tipărit un altul, care se presupune c ă ar fifost tradus de Teodosie. Mitropolitu l evocat în studiu a im pulsionat şi susţinuttraducerea Evangheliei de la 1688, Bibl ia lui Şerban Cantacuzino şi cea de la 1693.Un alt fapt interesant îl aflăm din notele de subsol, şi anume că, la începutul secoluluial XVIII-lea, în Ţara Românească existau trei tipografii: una în Mitr opolia Bucureş-tilor, alta la Mănăstirea Snagov şi alta la Episcopia Buzăului.

În ceea c e priveşte relaţiile inter-eclesiastice ale mitropolitului, se face cu-noscut că românii din Transilvania apelează la Teodosie ca s ă le hirotonească mitro-poliţi, astfel că acesta a hirotonit pentru Mitropolia Ardealului şase mitropoliţi într-uninterval de 12 ani. Este prezentat cazu l lui Atanasie Anghel, care cuprinde atâtalegerea lui la conducerea Bisericii Ortodoxe din Transilvania, cât şi trecerea sa l auniatism, fiind prezentate instruc ţiunile semnate de patriarhul Ierusalimului, Dosof-tei, aflat la data hirotonirii lui Atanasie în Ţara Românească şi primite de acesta lahirotonirea sa ca arhiereu. Instruc ţiunile sunt structurate în 22 de capitole şi se referăla modul cum Atanasie at trebui s ă-şi păstorească Eparhia şi se referă, mai ales, la

17

necesitatea ca acesta să-şi păstreze credinţa strămoşească nealterată de eresurileeterodoxe.

Din hrisovul lui Constantin Brâncoveanu referitor la m oşia Merişanilor, reiesecă, între anii 1698-1700, m itropolitul Atanasie a corespondat cu m itropolitul Teo-dosie şi cu domnul Constantin Brâncoveanu. La 1702 mitropolitul Teodosie îi trimiteo scrisoare lui Atanasie, din care reies e că Biserica Ungrovlahiei a întrerupt rela ţiilecu biserica din Transilvania. În finalul articolului este redat şi actul de excomunicarea lui Atanasie, dat de Patriarhia din C onstantinopol, act survenit î n urma cores-pondenţei mitropolitului Teodosie cu Patriarhia din Constantinopol. Actul este însoţitşi de o scrisoare a lui Teodosie, prin care acesta încearcă să-l convingă pe Atanasie săse reîntoarcă la Ortodoxie.

P., „«Teodosie Mitropolit al Ungr ovlahiei», teză pentru licen ţă a diaconuluiParaschiv Popescu”, în: BORom XXIII (1899-1900), 5, p. 455-459. Recenzie.Articolul are în vedere lucrarea lui P. Paras chiv, structurată pe trei capitole.

Primul conţine date despre viaţa şi activitatea mitropolitului Teodosie. Despre acestase ştie că era originar din Transilvania şi că se tr ăgea din neam ul Cantacuzinilor.Tuns în monahism la Mănăstirea Cozia, a devenit egumen al Mănăstirii Argeş, iar la1669 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. La hirotonia sa, el a fost cel dintâi care arostit Crezul în limba română. Teodosie a fost adept al introducerii limbii naţionale încultul bisericesc şi de aceea a fost depus în 167 3 de domnul Grigorie Ghica şi trimisla Mănăstirea Cozia, în locul s ău fiind numit Dionisie egu menul Mănăstirii Vă-căreşti. În 1679 Teodosie revine pe scaunul mitropolitan. Tot î n acest capitol suntarătate şi hirotoniile de arhierei săvârşite de Teodosie în perioada păstoririi sale.

Capitolul II se refer ă la rel aţiile mitropolitului Teodosie cu celelalte BisericiOrtodoxe iar cel de-al III-lea abordeaz ă activitatea literară a mitropolitului Teodosie.De aici afl ăm că, din îndemnul său, a fost tradus ă „Biblia” şi că lui Teodosie i seatribuie prima traducere în limba română a Crezului. Tot el a tradus în 1680 „ SfântaLiturghie” (doar Tipicul) şi a scris „Învăţătura preoţilor pe scurt de cele 7 taine aleBisericii” în 1702.

Erbiceanu, C., „Enciclica Mitropolitului Teodosie”, în: BORom XXVII(1903-1904), 11, p. 1220-1238. Cu text în limba greacă.Se analizează o lucrare a mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, cel care a

păstorit în a doua jumătate a secolului al XVII -lea. Despre acest arhiereu aflăm că afost scos din scaun de domnul Ghica din considerente politice. La 1673 în locul său afost pus Dionisie, care, din p ăcate, a trecut în scurt tim p la cele veşnice. A urmat înscaun de Varlaam, episcopul Râmnicului, iar la 1679 Teodosie ajunge din nou mitro-polit. Cât timp a fost scos din scaun, Teodosie a tr ăit retras, mai întâi la M ănăstireaCozia, apoi la M ănăstirea Tismana reuşind să termine biserica Cetăţuia de lâng ăRâmnic. În a doua p ăstorire a lui Teodosie, s-au im primat numeroase cărţi, printrecare se numără şi „Biblia de la 1688”, fiin d o perioadă înfloritoare pentru tiparulromânesc, tipografii existând la Bucureşti şi Târgovişte şi la Mănăstiriea Snagov.

18

Este reprodusă, apoi, prima parte din enciclică, care se adresează clericilor dinEparhia Ungrovlahiei. Prin ea, mitropolitul Teodosie combate superstiţiile şi le cerepreoţilor să săvârşească corect cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, deoarece în acelevremuri erau atac ate de c alvini. În prim a parte din enciclică se am inteşte despreSfânta Taină a Botezului.

Erbiceanu, C., „Enciclica Mitropolitului Teodosie”, în: BORom XXVII(1903-1904) 12, p. 1336-1351 (continuare).A se vedea mai întâi articolul de mai sus. Este redată a doua parte din enciclica

mitropolitului Teodosie în care sunt descrise încă două Sfinte Taine: Taina Mirungerii şiTaina Preoţiei. Una dintre notele de subsol se referă la Sinodul de la Iaşi de la 1642.

Erbiceanu, C., „Enciclica Mitropolitului Teodosie”, în: BORom XXVIII(1904-1905), 1, p. 33-56. (continuare).A se vedea arti colele anterioare. Se prezintă a treia parte din enciclic a mitro-

politului Teodosie în care sunt descrise alt e două Sfinte Taine: Taina Spovedaniei şiTaina Euharistiei. La prezentare a celei din urmă, găsim şi îndemnuri ale mitropoli-tului Teodosie către preoţi, referitoare la săvârşirea acestei Sfinte Taine.

Erbiceanu, C., „Enciclica Mitropolitului Teodosie”, în: BORom XXVIII(1904-1905), 2, p. 136-152. (continuare).A se vedea arti colele anterioare. Articolul prezintă şi explică ultimei parte din

enciclica mitropolitului Teodosie. Această ultimă parte conţine îndemnuri ale mitro-politului Teodosie către preoţi referitoare la Sfânta Euharistie; de asemenea, se facedescrierea săvârşirii şi a semnificaţiilor Sfintei Taine a Cununiei şi a Tainei SfântuluiMaslu. Mai este de menţionat şi faptul că, într-una din notele de subsol, pentr u a ficombătut acest concept, este reprodus un contract de c ăsătorie, preluat dintr-un Mo-litfelnic al lui Coresi, fiindc ă pe atunci, în secolul al XVI-lea, căsătoria în Transil-vania era redusă la un simplu contract social.

Erbiceanu, C., „O a doua Enciclică a Mitropolitului Ungrovlahiei Teodosiedin 1702”, în: BORom XXIX (1905-1906), 12, p. 1318-1326.Pastorala analizată s-a păstrat la sfârşitul „Liturghierului” tip ărit în 1702 de

episcopul Buzăului, Mitrofan. Acesta, înainte de a ajunge arhiereu, a fost corector şitipograf de cărţi în tipografia de la Cetăţuia de lângă Iaşi. Ca episcop al Hu şilor, Mi-trofan a plecat din Moldova datorită vremurilor tulburi şi s-a stabilit în Ţara Româ-nească. Aici el a luat parte la tipărirea „Bibliei de la 1688” şi a fost ales ca episcop alBuzăului. În această calitate a înfiinţat tipografia din noua sa Episcopie (a Buzăului).Este reprodusă enciclica mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei care conţine o seriede povăţuiri către preoţi.

Şerbănescu, Nicolae, pr., „Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti (1667-1672;1679-1708)”, în: StTeol, Seria a II-a, IV (1952), 5-6, p. 330-351.

19

Se prezintă analiza pisaniei din catedral a patriarhală, care aminteşte de Teo-dosie mitropolitul. Articolul con ţine date biografice: data na şterii, călugăria de laCozia, egumenia de la Argeş, ridicarea la vrednicia de mit ropolit, cele două arhipăs-toriri, refacerea Schitului Cetăţuia din Vâlcea etc.

Sacerdoţeanu, A., „Arhimandritul Vasile Tismăneanul şi Mitropolitul Teodosie”,în: MitrOlt XV (1963), 7-8, p. 546-567.Material biografic din care aflăm date despre Teodosie, mitropolit al Ţării Ro-

mâneşti între anii 1668-1672 şi 1679-1708 şi despre arhim andritul Vasile Ti smă-neanul. Ca ieromonah, Vasile a fost egumen la M ănăstirea Bistriţa de Vâlcea, primaatestare a acestui fapt fiind un zapis di n 23 martie 1636. Aşezarea sa la Tismana seface înainte de 20 iunie 1656. Se prezintă genealogia arhimandritului Vasile, pentru ase demonstra, printre altele, că este văr cu mitropolitul Teodosie. Articolul se încheiecu 22 de anexe.

Sacerdoţeanu, Aurelian, prof., „Tudor Spudei, vi itorul Mitropolit Teodosieal Ungrovlahiei (1668-1708)”, în: MitrOlt XXII (1970), 7-8, p. 639-652.Sunt analizate mai multe acte scrise de Tudor Sp udei, cu anexe şi imagini ce

redau originalul documentelor.

Bălaşa, D., pr., „Teodosie Mitropolitul Ungrovlahiei (1688-1672 şi 1679-1708).O inscripţie autografă inedită”, în BORom C (1982), 5-6, p. 570-571.Inscripţia analizată a fost incizat ă în exteriorul bisericii mari a mănăstirii

Cozia, în partea de nord, lân gă fereastra altarului, la circa doi metri înălţime de lapământ, având următorul conţinut: „† Theodosie mi(t)(ropo)l(i)t, 7203 (1694-1695),Morariul din Costeşti”. Se lămureşte astfel definitiv problema originii arhiereului: eraargeşean din Costeşti, fiul unui morar al mănăstirii Cotmeana din apropiere.

Dură, Ioan, pr. dr., „Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti. Nevoinţa luiTeodosie ca monah la Sfântul Munte Athos. Preciz ări şi contribuţii bio-grafice”, în BORom CVI (1988), 9-10, p. 118-144.

VARLAAM AL II – LEA, MITROPOLITUL UNGROVLAHIEI (1672-1679)

Şerbănescu, Niculae, preot, „Varlaam Mitropolitul Ţării Româneşti, părinteletipografiei bucureştene (1672- 1679)”, în: BORom LXXVI, (1958), 12, p. 1120- 1158.În Ţara Românească, în a doua jum ătate a secolului al XVII-lea, existau două

partide boiereşti, una a Cantacuzinilor şi cealaltă a Bălenilor, aflate permanent înconflict. Această situaţie s-a resimţit şi în Biseric ă, aducând tulbur ări, deoarecedomnul ce ajungea la putere numea alt mitropolit. La prima încercare a lui GrigorieVodă de a-l num i în această funcţie, episcopul de Râm nic, Varlaam, altă persoanădecât mitropolitul din Moldova, refuz ă. Dar, întrucât cel ales în locul s ău moare lacâteva luni, Grigorie Vod ă îl însc ăunează forţat pe Varla am Râmniceanu, care

20

păstoreşte până în 1679, când e scos din func ţie de d omnul Şerban Cantacuzino(1678-1688) şi înlocuit cu Teodosie, favoritul Cantacuzinilor.

Viaţa mitropolitului Varlaam.Mitropolitul Varlaam este al doilea mitropolit din Ţara Românească ce poartă

acest nume, primul păstorind la Târgovişte, către jumătatea secolului al XVI-lea.Varlaam al doilea er a român, născut în satul Mo şoaia de prin p ărţile Piteştiului, înjurul anului 1630, probabil într-o familie mai înstărită, ţinând cont de sumele pe carele-a cheltuit cu daniile, călătoriile în Rusia şi la Locurile Sfinte. Îl cunoa şte pe viito-rul mitropolit Teodosie, de care îl leagă o strânsă prietenie, ambii fiind călugări la Cozia.

Însuşindu-şi ştiinţa de carte, va înfiin ţa mai târziu la Bucure şti prima tipo-grafie. Cunoştea limba greacă şi a fost mai marele diecilor. Având metanie la Cozia,s-a impus prin activitatea sa în ochii vie ţuitorilor, care l-au ales stare ţ în 1663, iarprin documentele păstrate în mănăstire se observă că se afla în această funcţie până în1665. Faima de care se bucura Rusia în Ţările Române, prin m işcarea culturalăîncepută de mitropolitul Petru Movilă şi setea de cultură a lui Varlaam al doilea, l-audeterminat să viziteze această ţară, admirată şi pentru evlavia şi slujbele Bisericii ei,între 1665-1666.

A văzut Kievul cu lavra Pecerska, Moscova, Lwowul, tipografiile, pe şterileSfinţilor şi pe patriarhii Paisie al Alexandriei şi Macarie al Antiohiei, judecându-l pepatriarhul rus Nicon. A adus în ţară cărţi de cult, pe care le-a dăruit ctitoriilor sale sauEpiscopiei de Râmnic. Stăreţia Coziei era ocupată de Teodor, iar Varlaam primeştestrăreţia Mănăstirii Glavacioc din Vla şca în 1666. În aceast ă calitate îi găsim sem-nătura alături de mitropolitul Teodosie, episcopul Serafim al Râmnicului şi alţi sta-reţi, pe un act ce dovedea nevinovăţia postelnicului Cons tantin Cantacuzino care afost ucis. Episcopul Serafim al Râm nicului devine schim nic şi atunci este ales înacestă funcţie Varlaam la sfârşitul anului 1670. În documentele vremii se p ăstreazăcrâmpeie din activitatea episcopului, mai cu seamă administrative. Varlaam a ţinutlegătura cu românii de peste munţi şi a hirotonit sluj itori pentru ei. Schim bărilesurvenite în conducerea ţării din cauza rivalit ăţii dintre cele dou ă partide politice auavut urmări şi în viaţa bisericească. Mitropolitul Teodosie a fost exilat la M ănăstireaTismana, apoi la Cozia, iar Grigore Ghica, după a doua încercare în urm a morţiimitropolitului Dionisie, îl alege ca mitropolit pe Varlaam, în 1673.

Episcopia Strehaei pare a fi înfiin ţată de dom nul Grigorie pe la 1672 fărăconsimţământul înaltului ierarh, iar episcop ar fi fost numit un protejat al lui Vodă,Daniil din Moldova. Mitropolitul Varlaam, nefiind de acord, a avut, probabil, greutăţidin partea domnului, care nu se consulta cu ierarhii în probleme bisericeşti.

Încă din tim pul când era episcop la Râmnic şi continuând ca m itropolit,Varlaam a căutat să uşureze viaţa clerului de mir, care era nevoit să plătească multebiruri şi alte corvezi, ob ţinând de la dom nitori „cărţi de uşurare”. În afară de actelereferitoare la clerul de mir, se întâlnesc din timpul şederii acestuia în fruntea Bisericiişi alte documente ce cuprind implicarea întâistătătorului în probleme administrative:primirea de danii în sate, vii, m ori şi moşii; închinări de schituri pentru Mitropolie,precum şi unele închinări de schituri pentru parte din locuitorii de pe proprietăţile ei.Se amintesc în docum ente şi achiziţionări de bunuri sau dona ţii ale credincio şilor

21

pentru ctitioriile sale, ajutor b ănesc pentru cei afla ţi în greutăţi, grija pentru ca via ţamonahală să se desfăşoare conform canoanelor, vânzări sau schimburi de proprietăţi,judecarea alături de boieri a diferitor persoane – toate acestea fiind doar câteva dininformaţiile care ne-au parvenit despre Varlaam ca mitropolit.

Având preocupări culturale şi iubind cartea a c ăutat să o r ăspândească înpopor, înfiinţând la Bucureşti o tipografie. Mitropolitul s-a înconjurat de persoane cuînclinaţii cărturăreşti şi meşteri iscusiţi în împodobirea manuscriselor. Din timpul luiVarlaam datează un „Liturghier slavon”, scris în 1672 de iermonahul Ghervasie de laPutna, cu cheltuiala arhiereului, şi alte câteva cărţi. Pomelnicul mitropolitului Ştefan,fiind învechit, iar Varlaam aducând din Rusia un m odel, a încredinţat rescrierea luiiermonahului Ghervasie Putneanul. Pe lâng ă predoslovia existentă, mitropolitul maiadaugă o prefa ţă adusă din Rusia şi o m olitfă. Autorul articolului prezint ă rolulpomelnicului şi evoluţia lui în timp, până la totala dispariţie în 1923.

Centrele tipografice din ţară din vremea lui Matei Basarab nu mai existau. Deaceea, întreprinzătorul ierarh înfiinţează la Bucureşti, în 1678, o tipografie, putând finumit părintele tipografiei bucure ştene, fiindcă, mulţi ani dup ă aceea, nobila art ătipografică n-a lipsit, aproape deloc, din acest oraş. Documentele nu sunt explicite,dar este foarte probabil ca tipografia s ă fi fost adusă din Rusia cu dasc ăli învăţaţi sălucreze cu ea.

Prima carte tipărită a fost „Cheia înţelesului”, având scopul de a-i ajuta peoameni să înţeleagă cuvântul evanghelic, fiind o carte de predici, o „ Cazanie”. Dinaceastă lucrare, apărută în 1678, s-au păstrat puţine exemplare. La câteva luni dupăpublicarea cărţii, vladica Varlaam este scos din scaunul mitropolitan.

Ctitoriile mitropolitul au fost Mănăstirile Trivalea şi Turnu şi Schiturile Fede-leşoiu şi Strihareţ. Din timpul păstoririi sale se cunoşte şi un antimis. Autorul rela-tează istoricul fiecărui lăcaş monahal şi descrie frumuseţea antimisului.

Deşi desfăşura o activitate rodnică, Varlaam a fost înlocuit din cauza acelora şirivalităţi între dom nitorii ţării care se succ edau la putere. Revenind la tron ŞerbanCantacuzino, mitropolitului Teodosie, aflat încă în exil la Tismana, i se f ace un pro-ces de reabilitare. Om de caracter, Varlaam, deşi ştia că-şi va pierde scaunul, îl apărăpe vechiul său prieten Teodosie. Aşadar, pune cârja de mitropolit pe masă şi aşteaptăhotărârea soborului, iar domnul înmânează cârja lui Teodosie.

Autorul „Cronicii anonime a Ţării Româneşti”, părtinitor vădit al partidei Can-tacuzinilor, atribuie lui Teodosie num ai calităţi, iar lui Varl aam numai defecte, faptcontrazis de activitatea sa ca arhiereu şi ca om. Comparând faptele celor doi mitro-poliţi, reiese că Varlaam nu a fost un sus ţinător al partidei grecofile din ţară, ci dim-potrivă, a fost u n patriot, un prieten adevărat, un caracter ale s, un deschiz ător dedrumuri şi un susţinător al culturii naţionale.

După îndepărtarea din scaunul mitropolitan, lui Varlaam i s-a pro mis „liber-tate”. „Uitând” de hotărârea sinodală, Şerban Vodă a vrut să-l prindă pe fostul ierarhpentru a răzbuna moartea tatălui său. Mitropolitul, precaut fiind, şi-a lăsat lucrurile şibanii la diferite persoane de încredere şi a trecut în Ardeal, înso ţit de Ioasaf. În au-gust 1679 era la F ăgăraş, apoi, în fa ţa princepului Mihai Apaff y, la Alba Iulia, îşi

22

plânge nenorocirea şi, probabil, s-a întâlnit şi cu m itropolitul ardelean SavaBrancovici. În timpul pribegiei a trecut prin Sibiu şi Braşov.

În Moldova domnea Duca-Vodă cu care s-a în ţeles bine în Ţara Românească.Astfel, din Ardeal a trecut în Moldova, oprindu-se în părţile Vrancei. La 20 martie1682, Varlaam este la Iaşi, la curtea domnească. Zaharia Mucerul îi dăruieşte o jumă-tate de sat din zona Vrancei, s ă-şi facă o biserică şi un schit, lucru ce nu s-a realizat,căci, liniştindu-se pornirile de r ăzbunare ale lui Şerban Cantacuzino, se întoarceacasă, aflându-se în relaţii bune cu domnul.

Nu se cunoaşte data exactă a călătoriei sale la Ierusalim, dar este posibil ca înŢara Sfântă să se fi întâlnit cu postelniceasa Ilinca şi cei doi copii ai ei, Mihai şiStanca, iar, după ce s-au închinat la Sf. Morm ânt, să fi plecat împreună cu spătarulMihai Cantacuzino la Muntele Sinai.

Întors în ţară, mitropolitul Varlaam are parte de alte nepl ăceri în legătură cuaverea sa, pe care începe să le îndrepte, având în intenţie să termine lucrările începuteînainte de a pleca. Locuie şte la M ănăstirea Trivale. Ai ci primeşte multe acte dedonaţie pentru mănăstire, sau cumpără părţi din moşii. Între ani 1694-1696 nu se mairegăseşte în acte numele ierarhului. Autorul articolului prezintă documentele de cum-părare şi donaţiile pentru mănăstire încheiate de Varlaam.

În 1702 se retrage la ctitoria sa de la Fedel eşoiu, unde boala îl ţintuieşte la pat.El cere călugărilor să fie dus la Cozia, unde dorea s ă moară şi să fie îngropat. Ajunsla metanie, pune să se scrie un „Aşezământ” pentru Mănăstirea Trivale, pe care o în-chină ca metoc Mănăstirii Cozia. Mitropolitul Varlaam moare la Cozia l a 18 noiem-brie 1702 şi a fost îngropat în tinda bisericii mari. Articolul conţine imagini.

SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL, MITROPOLITUL UNGROVLAHIEI(1708-1716)

Ghenadie, Craioveanu, „Testamentul Mitropolitului Antim Ivireanul (partea I)”,în: BORom IX (1885-1886), 2, p. 163-168. Articol cu text în limba slavonă.Este publicat testamentul mitropolitului Antim Ivireanul în limba slavonă.

Ghenadie, Craioveanu, „Testamentul Mitropolitului Antim Ivireanul (parteaa II-a)”, în: BORom IX (1885-1886), 3, p. 211-229. Cu text în limba slavonă.Testamentul a fost f ăcut în 171 3 şi în el se g ăsesc referinţe la M ănăstirea

Antim. În finalul articolului s unt redate versurile scrise de un zidar pe una din celepatru coloane care susţin bolta bisericii mănăstirii.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela V (1886), 7, p. 401-410.Articolul arată disputele cărturarilor cu privire la originea mitropolitului

Antim Ivireanul.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela V (1886), 8, p. 478-492.

23

Se prezintă în continuare dezbaterea cărturarilor pe tema originii mitropolituluiAntim. În 1694, acesta se afla la Mănăstirea Snagov, unde era cunoscut sub numeleAntim Ivireanul tipograful. De asem enea, articolul prezintă activitatea sa ca egumenla Snagov şi operele scrise de el în acea perioad ă. Se relatează faptul că, după ce acăpătat egumenia Snagovului, a fost numit episcop la Râmnic, iar apoi a devenit m i-tropolit la Bucureşti. Cât timp a fost în acea stă funcţie, a scris opere importante, dincare amintim „Noul Testament”, acesta fiind descris în continuarea articolului. Seprezintă apoi cum a fost numit episcop de Râm nic. Lucrul a fost posibil datorită fap-tului că episcopul Ilarion de Râmnic avea înclinare către catolicism, acesta fiind celcare a autorizat catolicilor să-şi facă biserică în eparhia sa. Pentru aceasta dar şi pen-tru alte fapte ase mănătoare s-a ajuns la întrunirea unui Sinod format din şaptemembri, sub preşedinţia patriarhului de Ierusali m, Dosoftei, care l-au caterisit şi ex-comunicat.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela V (1886), 9, p. 544-556.În timpul ocupării Transilvaniei de c ătre austrieci, a ceştia au încercat prin

orice mijloace a-i converti pe rom âni la catolicism. Episcopul român Atanasie s-alasat amăgit de ideea uniri celor dou ă biserici, dar acest lucru nu s-a întâm plat dinprima încercare deoarece do mnul Constantin Brâncoveanu dăruieşte satul Meri şaniMitropoliei din Transilvania, în 1700. T otuşi, pe 19 martie 1701 împăratul Ledopoldîl recunoaşte pe Atanasie ca episcop al românilor uni ţi, iar românii, din toate promi-siunile, s-au ales numai cu câteva privilegii neînsemnate. În data de 31 martie, AntimIvireanul a fost hirotonit arhiereu la Episcopia Râmnicului, unde păstoria lui a durattimp de opt ani. Se prezintă cărţile scrise de către Antim de Râmnic. În continuare, seaminteşte de o scrisoare a ierarhului adresată lui Constantin Brâncoveanu. Urmează oprezentare a faptelor mitropolitului Antim, realizată de P.S. Melchisedec Ştefănescu.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela V (1886), 10, p. 608-620.Începutul articolului îl prezintă pe domnul Constantin Brâncoveanu încercând

să scoată Ţara Românească din datoriile fa ţă de turci şi tătari şi de sub asuprireagrecilor, fiind elogiat sacrificiul ace stuia şi a familiei sal e pentru religia ortodox ă.După Brâncoveanu, urmează la tron Ştefan Cantacuzino, care ob ţine domnia cu aju-torul darurilor către turci, dar nu domneşte mult, datorită faptului că grecul NicolaeMavrocordat râvnea şi el la domnia ţării, lucru care s-a şi realizat, asupra ţării venindfrământata epocă a fanarioţilor, care va aduce mari schimbări sociale.

În perioada p ăstoririi sale, m itropolitul Antim a luptat pentru susţinereadrepturilor bisericeşti ale ţării, făcând alianţă cu Petru cel Mare.

În continuare, se citează din Del Chiaro, care descrie modul cum era organiza-tă tipografia de la Râmnic a lui Antim şi enumeră cărţile scrise şi traduse de aceasta.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela: V (1886), 11, p. 673-691.

24

Articolul prezintă citate ale c ronicarului Radu Popescu, despre alegerea luiŞtefan Cantacuzino ca do mnitor, în 1714. Se prezintă dispoziţiile mitropolitului An-tim în enciclicele date; sfaturile sale ca viitorii preoţi să aibă, minim, un an de şcoală.Se aminteşte că, între ti mp, catolicii din România fac trecerea de sub jurisdicţiaarhiepiscopului de Sofia c ătre cea a episcopului de Nicopole. Articolul mai prezintă„Ceaslovul”, tipărit de Antim.

Dinulescu, Ştefan, „Vieaţa şi activitatea Mitropolitului ţerei Românesci,Antimu Ivireanul (1708-1716)”, în: Candela V (1886), 12, p. 725-757.Se prezintă mai întâi studiul dom nului Emile Picot, despre via ţa, biografia şi

bibliografia mitropolitului Antim.

Erbiceanu, C., „Descrierea manuscriptelor Mitropolitului Antim Ivireanul”,în: BORom XI (1887-1888), 12, p. 1019-1030.Autorul descrie şase manuscrise ale mitropolitului Antim Ivireanul. Primul nu

are titlu, fiind descrisă forma manuscrisului şi, ulterior, se redă conţinutul acestuia. Elcuprinde 19 predici la duminici şi sărbători împărăteşti, opt predici la sfin ţii mari,două apologii ale lui Antim către domnul Constantin Brâncoveanu, discursul rostit lasuirea în scaunul m itropolitan, patru panegirice, o predică despre poc ăinţă şi oînvăţătură despre spovedanie. Cel de-al doilea manuscris conţine tot predici.

Al treilea manuscris se intitulează „A păcătoşilor spăşenie” şi este o lucrare cuconţinut moral, tradusă din limba greacă. Autorul face referiri de spre forma acestuimanuscris, dar şi despre conţinut. Pe una din file se găseşte o însemnare, care arată căacesta a aparţinut schitului Ţigăneşti. Referitor la datarea scrierii, autorul presupunecă ar fi „probabil din 1692”.

Al patrulea manuscris este intitulat „Mântuirea păcătoşilor” şi conţine un tratatreligios-moral, tradus din limba greacă şi câteva din „minunile Precistei”, ConstantinErbiceanu aducând dovezi în că Antim este traducătorul acestuia. Cel de-al cincileamanuscris este intitulat „Minunile Maicii Domnului” şi se pare că nu aparţine luiAntim, ci probabil unui ucenic de al său.

Despre al şaselea manuscris intitulat „De o călugăriţă ce o au aflat în pustiaIordanului”, Constantin Erbiceanu scrie că e posibil ca acesta să fie o traducere a luiAntim, cuprinzând vieţi de sfinţi alese din mai mulţi părinţi ai Bisericii.

În finalul articolului se descrie o „Evanghelie” pe care a scris-o cu mâna luisfântul originar din Iviria, fiind, în opinia autorului, „una dintre cele mai caligrafi cescrieri ale lui Antim”. Sunt prezentate, de asemenea, acte în car e apare numeleviitorului mitropolit, din perioada în care acesta a fost tipograf şi egumen la Snagov,între anii 1696-1703.

Timuş, Gherasim, „Acte relative la istoria bisericii române”, în: BORom XI(1887-1888), 12, p. 1031-1037.Sunt înfăţişate, mai întâi, două scrisori ale preoţilor din Şcheii Braşovului către

mitropolitul Antim, scrisori în care aceştia îşi exprimă nemulţumirea faţă de trecerealui Atanasie la uniatism şi prin care îi cer mitropolitului Ungr ovlahiei să le

25

hirotonească pe cei doi trimişi ai lor, un preot şi un grămatic şi, de asemenea, să letrimită cele necesare pentru cult ( mir şi cărţi), spunând că ei nu vor s ă-şi părăseascăcredinţa strămoşească. Urmează prezentarea celor dou ă scrisori de r ăspuns ale luiAntim Ivireanul, prin care le aduce la cuno ştinţă că i-a hirotonit pe cei tri mişi, peunul făcându-l preot, iar pe cel ălalt diacon şi în care mai menţionează că le va tri-mite, cât de curând, „cele cerute”. Sunt redate, apoi, peti ţiunea şcheienilor către îm-păratul Carol şi o notă dintr-un „Liturghier” vechi din 1662.

C., E., „Macsimile şi sentinţele Mitropolitului Antim Ivireanu”, în: BORomXIV (1890-1891), 5, p. 333-355.În articol se face r eferire la traducerea în limba română, din limba greacă, a

broşurii în versuri a lui Antim Ivireanu, ediţia imprimată în Mitropolia din Bucure ştila 1715. Cartea cuprinde sfaturile pe care mitropolitul le dă domnului Ştefan Canta-cuzino, cu scopul de a-l îndemna pe acesta la religiozitate şi la pioşenie căci: „numaiun domnitor cu acest e calităţi putea îm părţi dreptatea f ără părtinire”. Unele dintreideile prezente în această scriere sunt împrumutate din diferiţi scriitori greci, latini şide la Sfin ţii Părinţi. Cartea mitropolitului Antim cuprinde patru părţi, primele douăconţin sfaturi pentru domnitor, iar celelalte dou ă conţin sfaturi pentru s ufletulacestuia. Se insistă pe faptul c ă virtutea principală pe care trebuie s-o aib ă domnuleste rugăciunea. Finalul conţine rugăciuni pentru fiecare zi a săptămânii.

C., E., „Un document de la Mitropolitul Ungr ovlahiei Antim Ivireanu”, în:BORom XV, 1891-1892, 1, p. 60-64.Este redată „Epistola Mitropolitului Antim Ivireanu către patriarhul ecumenic

Atanasie”, în care se face cunoscut că este anticanonică pomenirea patriarhului Ieru-salimului în bisericile Ungrovlahiei.

Prin această epistolă de la 1710, m itropolitul Ungrovlahiei protestează la pa-triarhul ecumenic Atanasie faţă de amestecul necanonic al patriarhului Ierusalimului,Dosoftei. Acesta din urm ă a cerut ca să fie po menit la serviciul divin, în virtuteadreptului pe care considera c ă îl are datorit ă existenţei în Ţara Românească a unorstavropighii aparţinând Patriarhiei de Ierusali m. Antim Ivireanu îi scrie patriarhuluiecumenic că nu mai poate tolera abuzurile patriarhului Dosoftei şi îi cere acestuia sădecidă în mod canonic cine să fie pomenit: ori el, ori patriarhul Ierusalimului.

Erbiceanu, C., „Precuvântare la cele 4 discursuri şi descrierea cărticelei ce lecuprinde” în: BORom XV (1891-1892), 4, p. 324-330.În articol, Constantin Er biceanu prezintă o carte tip ărită în lim ba greacă de

către Antim Ivireanu, în perioada în car e era iero monah. Cartea cuprinde patrudiscursuri bisericeşti scrise la diferite sărbători ca de exemplu la Sfântul Ştefan, laAdormirea Maicii Domnului etc. Autorul scrie că acestea, deşi au fost scrise de cătreŞtefan, fiul cel mare al domnului Constantin Brâncoveanu, au fost r ostite de RaduBrâncoveanu, fratele mai mic al lui Ştefan. Fiecare discurs e ste precedat de câte odedicaţie. Se mai red ă în articol şi şase însemnări din ace astă carte. De menţionatsunt o însemnare referitoare la cutremurul care a avut loc în 17 38, în urma căruia

26

Mănăstirea Cotroceni a fost grav afectată şi o alta referitoare la cutremurul din 1802 ,care a transformat biserica din Mărgineni în ruine.

Erbiceanu .,C., „Documente inedite” în: BORom XV (1891-1892), 6, p. 385-402.Sunt redate 10 scrisori.(…)2. Scrisoarea din 1712, a m itropolitului Antim Ivireanu prin care acesta

reîncepe corespondenţa cu patriarhul Ierusalimului, Hrisant. Corespondenţa dintre ceidoi ierarhi a fost întreruptă din motive politice.

3. Scrisoarea din 1712 a m itropolitului Antim trimisă către patriarhul Ierusali-mului, Hrisant, care, de asemenea, aminteşte despre întreruperea şi reînceperea cores-pondenţei dintre cei doi ierarhi. Una dintre principalele cauze care au dus la „răceala”relaţiilor dintre Antim şi patriarhul Hrisant, a fost refuzul mitropolitului şi al domnului dea închina unele mănăstiri la Sfântul Mormânt, ca de exemplu Mănăstirea Snagov.

4. Scrisoarea din 1713 a mitropolitului Antim Ivireanu, trimisă către patriarhulIerusalimului, Hrisant. Prin acea sta Antim îl încuraje ază pe patriarhul Hrisant sălupte contra tendi nţelor de prozelitism ale i ezuiţilor în Orient. Antim îi spune pa-triarhului că îşi va îndeplini promisiunea dată şi anume aceea de a-i da tipografia dinTârgovişte, dar deocamdată este deteriorată şi va trebui reparată.

5. Scrisoarea din 1713 a m itropolitului Antim Ivireanu către patriarhul Hrisantal Ierusalimului. Mitropolitul Antim, la recomandarea patriarhului Hrisant, l-a pus pearhidiaconul acestuia ca egumen al Mănăstirii Căluiu. Patriarhul Hrisant i-a trimis luiAntim un tipo graf din Co nstantinopol spre a se perfec ţiona în arta tipografiei, iarucenicul Mihail a fost trimis în Olanda în acelaşi scop.

6. Scrisoarea din 1714 a m itropolitului Antim către patriarhul Hrisant al Ieru-salimului, prin care Antim îi comunică patriarhului că a terminat de tipărit cartea carei-a fost lăsată de acesta şi că a mutat tipografia din Târgovi şte în Bucureşti, dar întimpul tranportului s-au pierdut câteva litere.

Se precizează faptul c ă în ţară exista o turn ătorie de clopote, iar m aterialulnecesar turnării acestora provenea de la literele uzate. Patriarhul Hrisant a d ăruitpentru turnarea clopotelor 50 de ocale de litere uzate.

7. Scrisoarea din 1714 a m itropolitului Antim către patriarhul Ierusalimului,Hrisant. Mitropolitul îi spune patriarhului că a dat 24 de cărţi din cele tip ărite pro-fesorului Mitrofan (cel care va ajunge peste câ ţiva ani mitropolit al Ungrovlahiei), căa terminat de turnat literele necesar e pentru tipografie şi că îi m ulţumeşte pentrudarul celor 50 de ocale de litere uzate.

8. Scrisoarea din 1716 a m itropolitului Antim către patriarhul Ierusalimului,Hrisant. Antim arată împrejurările care au dus la încetarea corespondenţei dintre ceidoi ierarhi, principala cauză fiind evenimentele din 1714.

C., E., „Învăţătura bisericească a Vlădicăi Antim”, în: BORom XVI (1892-1893),12, p. 912-922.Este redată partea doctrinară a cărţii lui Antim Ivireanu, parte în care a cesta

aminteşte despre: cel e zece porunci, despre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt,despre cele şapte păcate capitale şi despre cel e douăsprezece roade ale milosteniei.

27

Tot aici este cuprinsă şi învăţătura pentru spovedanie, care cuprinde sfaturi şi îndru-mări pentru duhovnici.

Într-o notă de subsol, autorul enumeră câteva cărţi scrise în limba română, caretratează, printre altele şi învăţătura pentru spovedanie. Acestea sunt: „Sinopsis adic ăadunarea celor 7 Taine a celor 7 Laude ale Sfintei Biserici; canoanele din Sfânta Pra-vilă ce sunt trebuincioase la Taina Duhovniciei”- tip ărită în 1 751 cu cheltuialamitropolitului Iacov al Moldovei; „Cereasca floare” tipărită cu osteneala şi cheltuialamitropolitului Iacov al Moldovei; „ Catihis”- tipărit la Iaşi în 1777 cu binecuvântareamitropolitului Gavriil al Moldovei; „ Prăvilioară cu înv ăţătura bisericească de tainaispovedaniei” - tipărită cu binecuvântarea mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei la1781; „Carte folositoare de suflet desp ărţită în trei p ărţi din care cea dintâi cuprindeînvăţătura către duhovnici….” tipărită la anul 1800 cu bi necuvântarea mitropolituluiDositei al Ungrovlahiei ş.a.

C., E., „Învăţătura bisericească a Vlădicăi Antim”, în: BORom XVII (1893-1894),2, p. 130-146.Articolul redă în contin uare partea doctrinar ă a c ărţii mitropolitului Antim

Ivireanu, în care se aminteşte despre înv ăţătura pentru spovedanie şi care con ţineîndemnuri, sfaturi şi rugăciuni adresate duhovnicilor.

Erbiceanu, C., „Învăţătura bisericească a Vlădicăi Antim”, în: BORom XVII(1893-1894), 3, p. 225-242.Sunt redate părţile cu referin ţe administrative şi disciplinare ale cărţii mitro-

politului Antim Ivireanu. În aceste dou ă secţiuni, găsim învăţături cu privire la: mu-tarea preoţilor într-o alt ă parohie, slujirea într-o alt ă parohie, cununarea celor pro-veniţi dintr-o altă ţară, împărtăşirea muribunzilor, ctitorirea bisericilor, divorţuri.

Într-una din multele note de subsol, Constantin Erbiceanu aminteşte despre otradiţie legată de Sfântul Nichita Romanul.

Erbiceanu, C., „Antologiu de Antim Ivireanu”, în: BORom XVII (1893-1894), 6,p. 418-427.Acest „Antologiu” a fost tipărit în timpul mitropolitului Teodosie în tipografia

din Mănăstirea Snagov, la anul 1697. Este redat ă prefaţa care a fost scri să deieromonahul Galaction Vidale şi care conţine referiri la epoca domniei lui ConstantinBrâncoveanu şi date despre conţinutul acestui „Antologiu”. Tot în prefa ţă se amin-teşte şi despre putere a rugăciunii. Autorul articol ului prezintă şi câteva date des -criptive pentru cartea analizată.

C., E., „Serviciul Cuvioasei Maicii noastre P arascheva şi a Sfântului GrigorieDecapolitul”, în: BORom XVII (1893-1894), 9, p. 708-715. Cu text în greacă.Această carte a fost tip ărită în 1692, de Antim Ivireanu. Ea a fost cea dintâi

dintre cele tipărite de Antim Ivireanu. Introducerea a fost scris ă de Şerban, al doilealogofăt care descrie ai ci activitatea literar ă întreprinsă de Constantin Brâncoveanu.Este reprodus cuprinsul acestei introduceri. De asemenea, sunt reproduse şi însem-

28

nările de pe coperta c ărţii. Dintr-una aflăm că mitropolitul Teodosie a dăruit aceastăcarte Mănăstirii Glavacioc, la 1692. Este prezentat mai departe conţinutul cărţii şi câtevadate despre Matei al Mirelor. Acesta din urmă, de origine din Pogoniana, a fost egumenla Mănăstirea Dealu între anii 1590-1621 şi a alcătuit numeroase opere literare.

Erbiceanu, C., „Documente referitoare la istoria biseric ească şi politică aromânilor”, în: BORom XXIII (1899-1900), 2, p. 126-156.Sunt reproduse 20 de documente. Primul se referă la istoria tipografiei. Afl ăm

astfel că Antim Ivireanu a fost adus de dom nul Constantin Brâncoveanu de laConstantinopol în Ţara Românească întrucât cunoştea foarte bine meşteşugul tipăririicărţilor. A fost tipograf la Bucure şti, Snagov, Târgovişte, iar la Râm nic a înfiinţat otipografie nouă. Doi ucenici apropia ţi ai săi, pricepuţi în arta tipografiei, se num eauGheorghe Radovici şi Mihai.

Antipa, Eugeniu, „Un catalog de manuscripte”, în: BORom XXV (1901-1902), 1,p. 102-105.Este prezentat un catalog care conţine 153 de manuscrise, 46 dintre ele fiind

păstrate în Biblioteca Patriarhiei din Ierusali m. Unele manuscrise cuprind notereferitoare la istoria noastr ă naţională şi bisericească. Printre manuscrisele amintiteexistă unul care con ţine o notă din care reiese că a fost scris de iero monahul Antim,viitorul mitropolit al Ţării Româneşti.

Erbiceanu, C., „Ceva despre Antim Ivireanu. O operă necunoscută în lite-ratura noastră bisericească şi încă în literatură, a renu mitului şi mareluiMitropolit Antim Ivireanu”, în: BORom XXX (1906-1907), 11, p. 1201-1214.Este vorba de o lucrare dedicat ă domnului Ştefan Cantacuzino, ce a fost

tipărită în 1715 în Mitropolia din Bucureşti. Lucrarea conţine o serie de sfaturi datedomnului de Antim Ivireanu, rug ăciuni pentru fiecare zi a s ăptămânii, poezii şi oserie de versuri ce au fost traduse de Constantin Erbiceanu în proză. Este reprodusăprima parte din această carte.

Erbiceanu, C., „Ceva despre Antim Ivireanu. O oper ă necunoscută înliteratura noastră bisericească şi încă în literatur ă, a renum itului şi mareluiMitropolit Antim Ivireanu” (continuare), în: BORom XXX (1906-1907), 12, p.1346-1354.A se vedea arti colul anterior. Sunt reproduse stihuri care tratea ză problema

rugăciunii, diferite rug ăciuni la toat ă nevoia şi rugăciuni pentru fiecare din zilelesăptămânii.

G., „Bibliografie”, în: BORom XXXIV (1910-1911), 4, p. 479-480.A apărut în „ Biblioteca Societăţii Steaua” lucrarea „Viaţa şi faptele Mitro-

politului Antim Ivireanu” de N. Dobrescu. Lucrarea are 115 pagini şi în ea este ex-pusă viaţa şi activitatea mitropolitului Ungrovlahiei.

29

Iorga, Nicolae, „Mitropolitul Antim Ivireanu în luptă cu Ierusalim ul pentrudrepturile Bisericii sale”, în: BORom LII (1934), 9-10, p. 721-724.Articolul aduce în prim plan acţiunile patriarhului Ierusalimului, Dosoftei, care

a lăsat moştenirea sa nepotului Hrisant Notara, înrâurind t oată viaţa Bisericii Orto-doxe Române din Principate, ca şi activitatea cărturărească de aici. Cei doi urmăreauridicarea scaunului lor mai presus decât acela al ecumenicului din Constantinopol. Înacest sens, Aghiotafiţii se considerau singurele leg ături cu Sfântul Mormânt, fără apomeni de arhiereii locali, mănăstirile închinate lor fiind v ăzute ca proprietăţi. Pânăîn vremea lui Anti m, se constat ă o atitudine sm erită, îngăduitoare din partea vl ă-dicilor români mitropolitul muntean Teodosie şi cel moldovean, Ghedeon.

În ceea ce-l priveşte pe Antim Ivireanu, pe lângă consonanţa deschiderii teolo-gice şi culturale, în legătură cu care trimisese prin epistole felicitările cuvenite, între-vedem şi trena largă a unui conflict, atunci când vine vorba despre mănăstirile închi-nate. Într-o scrisoare din 1710, Antim îşi deschide cu totul inim a în faţa patriarhuluiecumenic, expunând pe larg temeiurile nemulţumirii sale: Dosoftei pretinde c ă estăpân pe mănăstirile închinate, înlăturând pe episcopii locali, lucru care nu se poateîngădui, motivând afirmaţiile sale pe baza sfintelor canoane ale Bisericii. Dintr-o altăepistolă, din 1712, aflăm că punctul de vedere al lui Antim rămâne acelaşi.

La începutul anului 1713, Antim se solidarizează cu patriarhul Ierusalim uluipentru a-l sprijini în necazurile pe care i le făceau apusenii la Sfântul Mormânt. Înaprilie 1713 întâlnim o altă scrisoare, ca răspuns a celei aduse de egumenul M ănăs-tirii Căluiul, prin care Dosoftei arat ă că a luat unele odoare. Antim promite câtevalitere pentru înfiinţarea unei tipografii, pe care ar fi voit să o întemeieze Hrisant. Deasemenea, îi scoate acestuia o carte la tipar, cel din urmă făcând, în schimb, o donaţiede metal pentru clopotele bisericii noastre. Peste câteva luni, Antim moare, neclintitînsă în ceea ce priveşte apărarea drepturilor Mitropoliei ţării.

Iorga, Nicolae, „Despre uciderea mitropolitului Antim”, în: BORom LIII(1935), 5-6, p. 1.Articolul face referire la unele ştiri cu caracter de noutate pentru acea vreme,

autorul comentând cronica călugărului poet Mitrofan Gregoras, cronică publicată lanoi de Demostene Russo în „Revista Istorică IV”. Din ac est document aflăm despre„strânsa” legătură care exista între Nicolae Mavrocordat, dom n muntean şi Antim,mitropolit din vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Atunci când Nicolae Vod ă e adus, printr-o intri gă a boierilor, se spune căAntim ar fi co municat domnului o scrisoare a unui predicator grec, pe nume IoanAbramios, care garanta faptul că nemţii sunt în p ădurile din preajma Bucureştilor.Drept urmare, vodă fuge la Giurgiu. Antim , adânc trăitor în tradiţia română, nu-l ur-mează, ci, dimpotrivă, îl sfătuieşte să plece, susţinând că între acesta şi Ţara Româ-nească nu mai pot exista puncte co mune. Se mai zice că, în lipsa ocupării scaunului,Antim ar fi numit el însuşi domn pe un boier fără prestigiu, ctitor al unei biserici dinBucureşti, Petraşcu Brezoianu. Aflând ace stea, Nicolae Mavrocordat se întoarce fu-rios că a fost supus unui asemenea act de u milinţă, pregătindu-şi răzbunarea. Antimvine la curte, dar solda ţii turci îl supun la o serie de maltrat ări: îi sm ulg barba şi

30

părul, ţinându-l închis. Pe baza unui presupus ordin de la sultan, domnul îl trimite înImperiul Otoman. Pe drum, însă, este plănuită ucuderea sa, executată prin înecarea înmare, la Enos.

Iorga, Nicolae, „Despre Antim Ivireanul”, în: BORom LV (1937), 9-10, p. 609-623.Articolul lui Nicolae Iorga reprezint ă varianta expus ă într-o conferin ţă şi

debutează cu o aten ţionare, adresată tuturor celor prezen ţi, asupra alăturării stridentea unor construc ţii cu arhitecturi diferite, vizând în m od concret cl ădirea SfântuluiSinod de lângă biserica Anti m. În vederea suplinirii veniturilor precare, el vine cuideea plătirii unui bilet de participare la conferinţă, suma adunată putând însemna unprim pas în ajutorul pentru restaurarea bisericii menţionate. După această „intro-ducere”, atenţia istoricului se opreşte asupra personalităţii mitropolitului Antim, pro-punând reeditarea „Didahiilor” şi a „Testamentului” acestuia, cărţi care pot constituifundamentul culturii unui preot de ţară. De asemenea, tot cu titlul de interes general,autorul ia ini ţiativa de a adresa poporului r us cererea pentru fotocopierea frontis-piciilor albumului lui Antim Ivireanu, re ţinut în arhi vă rusă, prilej cu care intr ă înmiezul conferinţei sale.

Studiul, construit î n jurul figurii marcante a mitropolitului, se impune prinalegerea momentelor cheie, hot ărâtoare, înscrise în linia destinului m itropolituluicărturar. Originar din Iviria Caucazului, ţară cu un lung şi însemnat trecut în ceea cepriveşte apărarea religiei creştine, Antim pomeneşte doar trei nume dintre cele dragi -părinţii şi un Macarie care l-a ajutat. D el Chirico în „ Revoluţiile din Ţara Româ-nescă”, notează despre Antim că a fost un rob răscumpărat. Verificând această infor-maţie, Iorga cercetează istoria popoarelor de atunci şi, neaflând niciun război, dez-minte această afirmaţie. Trecând peste ace ast amănunt biografic, în stilu-i caracte-ristic de a merge către esenţial, Iorga alege punctele nodale, marcante în destinulmarelui cărturar.

Iorga redă paragrafe din limbajul lui Antim, continuând că „este aici ceva dinsuflarea lui Bossuet şi a marilor arhierei ai bis ericii apusene, cari mergeau la Curtealui Ludovic nu pentru a-şi da învoire de tot ce se petrecea acolo”. Energia debordantăpusă de ierarh în slujba ap ărării naţionale se vădeşte şi în epistola destinat ă patriar-hului ecumenic, document prezentat în textul conferin ţei, pentru a-i arăta umilinţa lacare este supus din partea lui Hrisant Notara, patriarh al Ierusalimului, care, aflându-se înrelaţii bune cu Nicolae Mavrocordat, credea c ă mitropoliţii noştri se pot coborî la osituaţie de subordonare. Savantul român sesizează unicitatea scrisorii, „ una dintrecele mai splendide piese de rezist enţă pe care Biserica noastră a opus-o tuturorîncercărilor”, căci: „Niciodată unui patriarh nu i s-a vorbi t de un mitropolit în acestăformă”. În acest sens, Notara, dorind să sporească averea scaunului său, cerea să i sedea cât mai m ulte mănăstiri la noi, crezând c ă nimeni nu va fi în stare s ă i seîmpotrivească.

Antim va lua însă atitudine, poziţia sa fiind una de interes na ţional, de apărarea independenţei bisericeşti a ţărilor noastre. În ceea ce priveşte misiunea de păstor,predicile lui Antim sunt vestite prin fer mitatea duhovnicească, ele adresându-sedeschis tuturor credincio şilor, indiferent de rangul social. Renumele lui Antim este

31

legat şi de art ă, căci a rânduit în ţara noastră o m ulţime de meşteri, fiecare cu unanumit rost, reu şind să integreze, în cadrul personalităţii sale complexe, părţi dinfrumuseţi diferite.

Va muri ca mucenic al creştinătăţii în 1716, î n condiţii nelămurite, în timp cese afla prizonier pe un vas în drum spre Constantinopol.

Chiţescu, N., „O dispută dogmatică din veacul al X VII-lea la care au luatparte Dositei al Ierusalimului, Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanu”, în:BORom LXIII (1945), 7-8, p. 319-352. Cu text în limba greacă.În studiul de faţă, autorul se opre şte asupra unui aspect controversat ap ărut la

sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. A cesta viza oproblemă de teologie dogm atică şi implica personalităţi marcante, de vre me cedomnul Constantin Brâncoveanu şi mitropolitul Antim Ivireanu îl înfruntă pe însuşipatriarhul Ierusalimului, Dositei. Este vorba despre azilul pe care ei îl ofer ă şi deapărarea pe care o iau profesorului Ioan Cariofil, osândi t pentru erezie de Sinodulîntrunit ad-hoc la Constantin opol în 1691, prezidat de patriarh şi în prezenţa luiDositei, ca judecător de instrucţie şi procuror.

Astfel, domnul Constantin Brâncoveanu in tervine pentru împăcare şi AntimIvireanu publică o lucrare a celui socotit eretic. În continuarea articolului, autorulprezintă circumstanţele în care a avut loc condamnarea lui Ioan Cariofil, folosind cabază documentară un studiu al profesorului Dem ostene Russo, din care re zultăconcret ideea c ă, de fapt, interese meschine au fost cele care au dus la situaţiarespectivă. Această ipoteză vine, însă, în opozi ţie cu cea e misă de prof. ConstantinErbiceanu, potrivit căreia osândirea i mplicită a lui Cariofil e datorată unor ideiluterano-calviniste, pe care acesta le moştenise de la Coridaleu, fostul s ău profesor.Pentru clarificare, autorul a cercetat minuţios publicaţiile şi manuscrisele existente laAcademia Română, în care este istorisit ă viaţa lui Cariofil, precu m şi „Dispoziţiilecanonice”. Redă, apoi, foarte detaliat învinuirile pe care patriarhul Dositei i le aducelui Cariofil, legate, mai ales, de teoria transsubstan ţierii, de „ prezenţa reală” a luiHristos în Sfânta Euharistie, a şa cum apar ele într-un interogatoriu din „Manualulîmpotriva lui Cariofil”.

Autorul articolului nu se lim itează la a ceastă prezentare, ci încadre ază pro-blema într-un vast context teologico-dogmatic, cu referiri atât la doctrina apuse ană,cât şi la cea r ăsăriteană, oferind trim iteri bibliografice substan ţiale. Prezintă, apoi,cele trei mari categorii de teologi r ăsăriteni, care s-au expri mat cu privire la înse m-nătatea termenului „transsubstanţiere” în Dogmatica ortodoxă. În următoarea parte aarticolului, autorul emite propriile judecăţi în leg ătură cu acea stă teorie a trans-substanţierii şi totodată mărturiseşte că el respinge ambele păreri, atât pe cea a lui D.Russo, cât şi pe cea a lui Constantin Erbiceanu, cu privire la profesorul Ioan Cariofil,adăugând că niciodată mintea omenească nu va putea pătrunde Taina Prefacerii.

Şerbănescu, Niculae, preot, „Legăturile Ţărilor Române cu Georgia (AntimIvireanul), în «Studii, Revistă de Istorie şi Filozofie», anul IV (1951), nr. 4, p.131-163”, în: BORom LXXI (1953), 2-3, p. 252-262.

32

Acest articol surprinde con ţinutul unei lucrări care se ref eră la rela ţiile popo-rului român cu cel georgian, lucrare ce a fost întoc mită de unul dintre colectiveleInstitutului de Istorie şi Filozofie al Academiei R.P.R. Se precize ază faptul că rela-ţiile dintre cele două popoare au fost vechi, fiind consemnate încă de pe la 1433. Ceamai de seamă figură care a contribuit la consolidarea acestor relaţii a fost mitropolitulŢării Româneşti, Antim Ivireanul. Despre via ţa acestuia aflăm că s-a n ăscut înGeorgia (Iviria), fiind înzestrat cu daruri alese, a ajuns la perfecţiune în meşteşugultiparului. Antim Ivireanul s-a dedicat total activit ăţilor tipografice din ţara noastră,primind şi cel mai mare rang bisericesc, acela de mitropolit al Ţării Româneşti. Esteînfăţişată activitatea lui Antim ca tipograf, traducător şi ctitor de biserici, fiind enu-merate numeroasele cărţi tipărite sub îndrumarea sa.

Teodor, D., „Despre Antim Ivireanul” în: StTeol, Seria a II-a, VII (1955), 3-4,p. 236-263.Este evocată personalitatea mitropolitului Antim , fiind prezentate date bio-

grafice, opera sa, activitatea de traducător şi de tipograf.

Damian, P. Bogdan, „240 de ani de la moartea de mucenic a lui Antim Ivi-reanul. Viaţa lui Antim Ivireanul”, în: BORom LXXIV (1956), 8-9, p. 679-689.La început, sunt inserate câteva date biografice despre Anti m Ivireanul, care a

păstorit în Ţara Românească sub domnitorii Constantin Brâncoveanul, Ştefan Canta-cuzino şi Nicolae Mavrocordat. Copilăria şi tinereţea lui sunt pu ţin cunoscute, ştiin-du-se doar că este originar din Iviria, numele clasic al Georgiei. De mic a fost luatrob la turci, iar în adolescen ţă a deprins me şteşugul tiparului, în care a excelat şi deaceea Constantin Brâncoveanu, care întemeia se o tipografie, îl aduce de la Constan-tinopol la Bucureşti. Fiind deja călugăr, în ţară va fi sprijinit de ieromonahul Macarieşi de mitropolitul Teodosie. În 1691 editează în greceşte, la tipografia domnească dinBucureşti „Pareneticele” Impăratului Bizantin Vasile I Macedoneanul.

La 16 martie 1705, este num it episcop al Râm nicului şi astfel, în tipografiaepiscopală, imprimă mai multe cărţi. Cunoscut ca înzestr ător al mănăstirilor cu cărţide cult aduse din Rusia, m itropolitul Teodosie moare la 27 ianuarie 1708, lasând întestament dorinţa ca să-i urmeze în scaun Antim Ivireanul. Acesta, ca mitropolit, vaavea de suferit intrigi, cereri de dem isie din partea domnului Nicolae Mavrocordat,ajungând să primească sentinţa de inchisoare pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterinadin Muntele Sinai. Porni nd către locul de exil sub o escortă turcească, Antim Ivi-reanul va fi omorât de aceştia din porunca lui Nicolae Mavrocordat la 12 septem brie1716. Articolul conţine imagini.

Şerbănescu, Nicolae, pr., „240 de ani de la m oartea de mucenic a lui AntimIvireanul. Strădanii în slujba Bisericii Româneşti”, în: BORom LXXIV (1956),8-9, p. 689- 766.Articolul continuă informaţiile despre activitatea şi personalitatea mitropoli-

tului Antim Ivireanul. Toate calităţile sale de tipograf, sculptor, caligraf, m iniaturist,predicator şi cuvântător bisericesc, le-a pus în slujba Bisericii. Dovezi sunt cărţile pe

33

care le-a tipărit, manuscrisele pe care le-a copi at, predicile pe care le-a rostit înMitropolia din Bucureşti, precum şi ctitoria din Cetatea de scaun. Articolul prezint ăviaţa culturală din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi influenţele greceştiîn cultura noastră, care substituie m odelele slavone. În aceast ă vreme se manifestătalentul tipografic al mitropolitului Antim. La tipografia din Bucure şti nu a lucratmult, fiindcă s-a r etras la Mănăstirea Snagov până în 1704, înfiinţând o nouă tipo-grafie. Aici, în 1701 scoate la lu mină o „ Liturghie greco - arab ă”. În martie 1705pleacă la Râmnic, fiind ales episcop şi ia cu el sec ţiile greacă şi română ale tiparniţeide la Snagov, f olosindu-le până în 1708, când a fost ales m itropolit. A întemeiat otipografie şi la Târgovişte.

Construind, în 1713, la Bucure şti, Mănăstirea Tuturor Sfin ţilor şi-a înzestratctitoria cu două tipografii, una grecească şi una românească, înfiinţănd tipografii şi înafara graniţelor, la Tbilisi şi Constantinopol. Autorul enumeră, în ordine cronologică,cărţile tipărite de mitropolit şi de ucenicii săi, începând cu anul 1691, în ti pografiiledin Bucureşti, Mănăstirea Snagov, Râmnic, Târgovişte şi Mănăstirea Antim. În 1717,Antim Ivireanul îşi împodobeşte cărţile cu miniaturi şi chipuri de sfinţi. Se aminteşteca făcând parte dintre manuscrisel e vrednicului Ierarh cel al „Didahiilor”. Sunt des-crise amănunţit cele şase manuscrise. Constatând c ă nici preo ţii, nici po porul nuînţelegeau limbile slavonă şi greacă, în car e se obi şnuia să se f acă sfintele slujbe,Antim Ivireanul a dorit s