28-29. Acceptarea moştenirii. Acceptarea moştenirii este un act unilateral de voinţă prin care succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor al defunctului (în limitele activului succesoral). Acceptarea moştenirii poate fi făcută şi de creditorii succesibilului,pe cale oblică (în limitele îndestulării creanţei lor – art. 1107 C. civ.). A. Acceptarea voluntară şi acceptarea forţată. După raportul în care se află voinţa subiectului şi dispoziţiile legale în materie, acceptarea poate îmbrăca două forme: acceptarea voluntară şi acceptarea forţată. Acceptarea voluntară a moştenirii constă în actul sau faptul unilateral şi necondiţionat al succesibilului de a păstra moştenirea. Acceptarea forţată este impusă de lege, în anumite cazuri strict reglementate. Astfel, succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea,chiar dacă anterior renunţase la ea (art. 1119 alin. 1 C. civ.).În consecinţă, acceptarea forţată intervine când succesibilul a dat la o parte sau a ascuns lucruri din succesiune, fiind o sancţiune prin care moştenitorii pierd dreptul de opţiune. Pentru ca acceptarea forţată să opereze, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: – să existe o intenţie frauduloasă sau rea-credinţă din partea moştenitorului; – sustragerea frauduloasă să fie imputabilă moştenitorului; – să existe o dosire sau dare la o parte a unor bunuri ce aparţin succesiunii, ca urmare a unei sustrageri sau tăinuiri şi se realizează o împosedare ascunsă a unui comoştenitor, în dauna celorlalţi comoştenitori(ascunderea de lucruri din succesiune poate rezulta din orice fraudă sau mijloace dolosive comise de moştenitor); – bunurile sau lucrurile dosite să facă parte din masa succesorală. pg. 48 Dispoziţiile art. 1119 C. civ. sunt aplicabile atât în cazul moştenirii legale, cât şi în cazul moştenirii testamentare. B.Acceptarea expresă şi acceptarea tacită. După forma de exteriorizare, acceptarea poate fi expresă sau tacită (art. 1108 C. civ.). Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată (art. 1108 alin. 2 C. civ.). Acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii.Astfel, succesibilul trebuie să îşi însuşească calitatea de moştenitor în formă scrisă, iar din înscrisul respectiv să rezulte că înţelege să îşi exercite drepturile succesorale, dobândind ceea ce i se cuvine în virtutea legii sau testamentului. Înscrisul acceptării poate fi chiar şi o simplă scrisoare adresată unui alt moştenitor sau unui creditor al succesiunii din care însă trebuie să rezulte, neîndoielnic, voinţa succesibilului de a accepta moştenirea Rezultă că pentru valabilitatea acestui act juridic trebuie ca: – manifestarea de voinţă a moştenitorului să fie constatată numai printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, nefiind posibilă o acceptare verbală. – succesibilul trebuie să îşi fi însuşit, în mod neechivoc, titlul sau calitatea de moştenitor (din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să îşi exercite drepturile şi să îşi asume obligaţiile rezultate din calitatea sa de moştenitor). Acceptarea este tacită când succesibilul a făcut un act sau fapt,pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor(art. 1108 alin. 3 C. civ.). În consecinţă, esenţa acceptării tacite o constituie manifestarea intenţiei neîndoielnice de a accepta moştenirea (prin acte juridice săvârşite de moştenitor, ce pot privi atât bunuri succesorale singulare,cât şi bunuri succesorale ca universalitate). Prin dispoziţiile art. 1108 C. civ., au fost instituite două condiţii pentru acceptarea tacită a moştenirii: – actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor; – actul îndeplinit să presupună neapărat intenţia de a accepta. Când un asemenea act este echivoc (adică în măsură să primească şi o altă interpretare), el nu mai are valoare de acceptare tacită. Pentru delimitarea actelor care se circumscriu condiţiilor acceptării tacite, în doctrina şi în practica anterioară, s-au pus

unele întrebări precum: Care sunt actele ce vor putea fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii? Orice act poate constitui o acceptare?În întâmpinarea întrebărilor de mai sus, noul Cod civil a realizat o departajare a actelor juridice (în raport de semnificaţia acceptării tacite).