academia de studii economice din bucureŞti … · marketing asupra dezvolt ... 93 studii ale...

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Comert

AE Anul VII ■ Nr. 18 ■ Noiembrie 2005

Revista Amfiteatru Economic Anul VII. Nr. 18 Noiembrie 2005 Apariţie semestrială Colegiul de redacţie Redactor-şef: Vasile Dinu Redactor-şef adjunct: Puiu Nistoreanu Secretar general de redacţie: Ion Stanciu Redactori: Gabriela Stănciulescu, Adriana Pietrăreanu, Rodica Pamfilie, Laurenţiu Tăchiciu, Dan-Laurenţiu Anghel, Bogdan Onete, Sorin-George Toma, Alexandru Nedelea, Cristinel Vasiliu. Consiliul ştiinţific Prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, ASE Bucureşti; Prof. univ. dr. Viorel Lefter, ASE Bucureşti; Prof. univ. dr. Ion Stancu, ASE Bucureşti; Associate Professor Ph.D. Aaron Ahuvia, University of Michigan-Dearborn (SUA); Professor Ph.D. Abraham Pizam, Rosen School of Hospitality Management, University of Central Florida, Orlando, Florida, SUA; Professor Ph.D. Daniel A. Glaser-Segura (SUA); Lect.univ.drd. Adriana Corfu, Instituto Politecnico de Viana do Castelo, Escola Superior de Tecnologia e Gestao (Portugalia); Prof. univ. dr. Gabriela Stănciulescu, ASE Bucureşti; Prof. univ. dr. Marius Pop, Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Traian Surcel ASE Bucureşti; Prof. univ. dr. Rodica Milena Zaharia, ASE Bucureşti; CS I dr. Ştefan Răgălie, Academia Română, Centrul Economia Industriilor şi Serviciilor; Associate Professor Ph.D. Čerović Slobodan, Faculty of Natural Sciences, Belgrad (Serbia); Associate Professor Ph.D. Peev Gueorgui, New Bulgarian University, Sofia (Bulgaria); Chief Assistant Professor Ph.D. Vanya Banabakova, National Military University, Veliko Turnovo (Bulgaria); Ph.D. Petrovska Mircevska Tatjana, University "St. Cyril and Methodius", Skopje (Macedonia); Teaching Assistant Djucik Maja, Faculty of Economics, Belgrad (Serbia); Lecturer Ph.D Klodiana Gorica, University of Tirana, Faculty of Economics (Albania); Lecturer Dr. Babu P. George, Pondicherry University (India); Lecturer Ph.D. Olga Blinkova, Karazin Kharkiv National University, Kharkiv (Ucraina); Professor Ph.D. Jonathan R. Edwards, Bournemouth University, Poole (Marea Britanie); Conf. univ. dr. Vasile Dinu, ASE Bucureşti; Conf. univ. dr. Puiu Nistoreanu, ASE Bucureşti; Assistant Professor Ph.D Daniel Stavarek, Silesian University, School of Business Administration, Karvina (Cehia); Ph.D. Yankov (Nicolov) Nicola, Tsenov Academy of Economics, Svishtov (Bulgaria). Comisia de referenţi Dr. Vasile Dinu Dr. Puiu Nistoreanu Prof. Adriana Pietrăreanu Prof. Ion Stanciu Ec. Marin Neagu

Proprietar Academia de Studii Economice din Bucureşti Facultatea de Comerţ Editura Editura ASE Piaţa Romană, nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 701731 Telefon: 021/211.26.50/146 E-mail: [email protected] www.ase.ro Revizie text Negroiu Carmen Liliana Matei – redactor şef, Editura ASE Tehnoredactare şi concepţie grafică: Negroiu Carmen Violeta Rogojan – Editura ASE ISSN 1582-9146

AE

CUPRINS CONTENTS 5 Turismul durabil

Conf. univ. dr. Dinu Vasile Sustainable Tourism Conf. univ. dr. Dinu Vasile

I. Turism durabil I. Sustainable Tourism 9 Evaluarea impactului politicilor de

marketing asupra dezvoltării durabile a comunităţilor urbane Prof. univ. dr. Stănciulescu Gabriela Cecilia

Assessment of Marketing Policies Impact on Sustainable Development of Urban Communities Prof. univ. dr. Stănciulescu Gabriela Cecilia

24 Ataşamentul de locurile de vacanţă: cum îl construim şi îl măsurăm Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru, Lecturer Ph.D. Babu P. George

Holiday Attachment: The Construct and its Measurement Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru, Lecturer Ph.D. Babu P. George

34 Capacităţile de cazare şi importanţa lor în dezvoltarea turismului în Banat, Serbia M.Sc., Assistant Ćurčić Nevena

Accommodation Capacities and Their Importance in the Development of Tourism in Banat, Serbia M.Sc., Assistant Ćurčić Nevena

42 Ecoturismul – element al dezvoltării durabile a comunităţilor locale rurale româneşti Conf. univ. dr. Nistoreanu Puiu

The Ecotourism – Element of the Sustainable Development of the Local Rural Communities in Romania Conf. univ. dr.Nistoreanu Puiu

48 Particularităţile şi structura pieţei turistice Conf. univ. dr.Nedelea Alexandru

The Characteristics and Structure of the Tourism Market Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru

56 Satisfacţia consumatorului – factor de succes în companiile turistice Ph.D. Ilieska Karolina

The Consumer’s Satisfaction – As a Factor for Success in Travel Trade Companies Ph.D. Ilieska Karolina

61 De la creşterea economică la dezvoltarea durabilă. Rolul serviciilor în procesul de dezvoltare Prof. univ. dr.Ioncică Maria, Lector univ. dr. Petrescu Eva Cristina

From the Economic Growth to the Sustainable Development. The Role of Services in the Development Process Prof. univ. dr. Ioncică Maria, Lector univ. dr.Petrescu Eva Cristina

69 Turismul religios Lector univ. Dr. Ban Olimpia Conf. univ. dr. Bădulescu Alina

Religious Tourism Conf. univ. dr. Bădulescu Alina Lector univ. dr. Ban Olimpia

79 Turismul balnear în perspectivă istorică şi religioasă Drd. Ianc Teodor

Balneary Tourism in a Historic and Religious Perspective Drd. Ianc Teodor

84 Consecinţe sociale şi economice ale fenomenului tsunami în Asia de sud-est Asist. Drd. Ţală Mădălina Lavinia

Social and Economic Consequences of the Tsunami Phenomenon in South-Eastern Asia Asist. Drd. Ţală Mădălina Lavinia

89 Asigurarea calităţii serviciilor prestate în turism Conf. univ. dr. Dinu Vasile

Insurance of the Quality of Services in Tourism Conf. univ. dr. Dinu Vasile

93 Studii ale valorilor culturale naţionale şi organizaţionale în turism Lector univ. dr. State Olimpia

Tourism Studies on the Cultural Values at National and Organizational Level Lector univ. dr. State Olimpia

98 Turism, arhitectură şi dezvoltare durabilă Lector univ. dr. Popescu Delia

Tourism, Architecture and Sustainable Development Lector univ. dr. Popescu Delia

104 Managementul turistic albanez – următoarea etapă în dezvoltarea durabilă Ph.D. Gorica Klodiana

Albanian Tourism Management – The Future Path to Sustainable Development Ph.D. Gorica Klodiana

113 Abordări practice ale managementului teritorial al complexului de recreere Lecturer Ph.D. Kyfyak A.

The Practical Approaches to the Territorial Management of the Recreational Complex Lecturer Ph.D. Kyfyak A.

AE

116 Dezvoltarea industriei turistice la nivel regional în contextul relaţiilor economice dintre Ucraina şi România Lecturer Ph.D. Kyfyak V.

The Development of the Tourism Industry at the Regional Level in a Context of Economic Relations Between Ukraine and Romania Lecturer Ph.D. Kyfyak V.

121 Sistemul Informaţional Geografic al punctelor de reper turistice ale oraşului, folosirea în scopuri turistice şi de conservare Lecturer Ph.D. Blinkova O. Lecturer Ph.D. Pavlenko A.

Geographical Information System for Town-Planning Landmarks Touristic Using and Preserving Lecturer Ph.D. Blinkova O. Lecturer Ph.D. Pavlenko A.

125 Brandingul în întreprinderile din industria ospitalităţii Conf. univ. dr. ec.ing. Toma Sorin-George

Branding in the Companies of the Hospitality Industry Conf. univ. dr. ec.ing. Toma Sorin-George

129 Coeficientul de corelaţie al selecţiei – instrument de măsurare a dependenţei între două caracteristici numerice Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

The Corelation Coefficient of the selection – Measuring Instrument of the Dependency between Two Numeric Characteristics Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

131 Resurse turistice: de la “Micul Paris”, la Marea Romă Conf. univ. dr. Lupu Nicolae

Touristic Resources: From the “Small Paris” to the Big Rome Conf. univ. dr. Lupu Nicolae

138 Ajustarea datelor folosind metoda celor mai mici pătrate Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

Adjustement of Data Using the Smallest Squares Theory Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

II. Instituţii, Personalităţi, Evenimente

II. Institutions, Personalities, Events

141 Bursa specială „Guvernul României” Prof. gr. I Adriana Pietrăreanu

The Special Scholarship “The Government of Romania” Prof. gr. I Adriana Pietrăreanu

144 Philip Kotler, părintele marketingului modern Prof. univ. dr. Anghel Laurenţiu

Philip Kotler, the Father of Modern Marketing Prof. univ. dr. Anghel Laurenţiu

146 Facultatea de comerţ la a 55-a aniversare The Faculty of Commerce at its 55th Anniversary

III. „Amfiteatru Economic” vă recomandă

III. „Amfiteatru Economic” recommends for you

150

154

BUNE PRACTICI Bune practici în învăţământul superior economic american Lector univ. dr. Păunescu Carmen Lobby-ul – O strategie pentru întreprinzătorii români Lector univ. dr. Ţuclea Claudia-Elena

GOOD PRACTICES Good Practices in the American Economic Higher Education Lector univ. dr. Păunescu Carmen Lobby – A Strategy for Romanian Entrepreneurs Lector univ. dr. Ţuclea Claudia-Elena

158

160

CĂRŢI ŞI PUBLICAŢII Marketing în asigurări Prof. gr. I Stanciu Ion Revista „România Pitorească” Redactor-şef Mihai Ogrinji

BOOKS AND PUBLICATIONS Marketing in Insurance Prof. gr. I Stanciu Ion „România Pitorească” Magazine Redactor-şef Mihai Ogrinji

161 WEB-SITE-URI WEB-SITES

AE

Nr. 18 ● Noiembrie 2005 5

TURISMUL DURABIL (Sustainable Tourism)

Ideea adoptării conceptului de

dezvoltare durabilă în turism a apărut la începutul anilor ’90, luând astfel naştere turismul durabil.

Turismul durabil se disociază de turismul de masă, fiind o formă de turism alternativ, care însă are la bază următoarele principii:

● Minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural în vederea obţinerii durabilităţii ecologice; ● Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale şi a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii sociale (evitarea apariţiei situaţiilor ostile în relaţia cu comunitatea locală, prin dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă şi nu întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei); ● Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor locale în vederea obţinerii durabilităţii culturale.

Turismul durabil se defineşte ca fiind

„… o abordare pozitivă cu intenţia de a reduce tensiunile şi fricţiunile create de complexitatea interacţiunilor dintre industria turistică, turişti, mediul natural şi comunităţile locale ca gazde ale turiştilor.” (Journal of sustainable tourism, 1993)

The idea of adapting the concept of

sustainable development in tourism appeared at the beginning of the 90’s, thus giving the birth of sustainable tourism.

The sustainable tourism dissociates

itself from the mass tourism, being a form of alternative tourism that, however, is based on the following principles:

• To minimize the impact of the touristic activity on the environment with the purpose of obtaining ecologic durability; • To minimize the negative impact of the touristic activity on the local community and its members with the purpose of obtaining social durability (avoiding the appearance of hostile situations regarding relations with the local community, through the development of these forms of tourism that don’t perturb nor interrupt the everyday life of the population); • To minimize the negative impact of the touristic activity on the culture, the traditions and the customs of the local communities with the purpose of obtaining cultural durability.

The sustainable tourism is defined as „... a positive approach that is meant to reduce the tensions and the frictions created by the complexity of the interactions between the tourist industry, tourists, the environment and the local communities as hosts of the tourists.” (Journal of sustainable tourism, 1993)

Conf. univ. dr. Dinu Vasile

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

AE


I. Turism durabil Evaluarea impactului politicilor de marketing asupra dezvoltării durabile a comunităţilor urbane Prof. univ. dr. Stănciulescu Gabriela Cecilia

9

Holiday Attachment: The Construct and its Measurement Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru, Lecturer Ph.D. Babu P. George

24

Accommodation Capacities and Their Importance in the Development of Tourism in Banat, Serbia M.Sc., Assistant Ćurčić Nevena

34

Ecoturismul – element al dezvoltării durabile a comunităţilor locale rurale româneşti Conf. univ. dr. Nistoreanu Puiu

42

Particularităţile şi structura pieţei turistice Conf. univ. dr.Nedelea Alexandru

48

The Consumer’s Satisfaction – As a Factor for Success in Travel Trade Companies Ph.D. Ilieska Karolina

56

De la creşterea economică la dezvoltarea durabilă. Rolul serviciilor în procesul de dezvoltare Prof. univ. dr.Ioncică Maria, Lector univ. dr. Petrescu Eva Cristina

61

Turismul religios Lector univ. Dr. Ban Olimpia Conf. univ. dr. Bădulescu Alina

69

Turismul balnear în perspectivă istorică şi religioasă Drd. Ianc Teodor

79

Consecinţe sociale şi economice ale fenomenului tsunami în Asia de sud-est Asist. Drd. Ţală Mădălina Lavinia

84

Asigurarea calităţii serviciilor prestate în turism Conf. univ. dr. Dinu Vasile

89

Studii ale valorilor culturale naţionale şi organizaţionale în turism Lector univ. dr. State Olimpia

93

Turism, arhitectură şi dezvoltare durabilă Lector univ. dr. Popescu Delia

98

Albanian Tourism Management – The Future Path to Sustainable Development Ph.D. Gorica Klodiana

104

The Practical Approaches to the Territorial Management of the Recreational Complex Lecturer Ph.D.Kyfyak A.

113

The Development of the Tourism Industry at the Regional Level in a Context of Economic Relations Between Ukraine and Romania Lecturer Ph.D.Kyfyak V

116

Geographical Information System for Town-Planning Landmarks Touristic Using and Preserving Lecturer Ph.D.Blinkova O. Lecturer Ph.D.Pavlenko A.

121

Brandingul în întreprinderile din industria ospitalităţii Conf. univ. dr. ec.ing. Toma Sorin-George

125

Coeficientul de corelaţie al selecţiei – instrument de măsurare a dependenţei între două caracteristici numerice Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

129

Resurse turistice: de la “Micul Paris”, la Marea Romă Conf. univ. dr. Lupu Nicolae

131

Ajustarea datelor folosind metoda celor mai mici pătrate Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin

138

AE Turism durabil


EVALUAREA IMPACTULUI POLITICILOR DE MARKETING ASUPRA DEZVOLTĂRII DURABILE A COMUNITĂŢILOR URBANE

(Assessment of Marketing Policies Impact on Sustainable Development of Urban Communities)

Prof. univ. dr. Stănciulescu Gabriela Cecilia

Academia de Studii Economice din Bucureşti [email protected]

Rezumat

În contextul creşterii complexităţii economiei actuale, funcţionalitatea urbană poate fi asigurată doar printr-un proces de marketing bine dirijat care să includă mai multe faze de acţiune, prin formularea de scopuri şi strategii referitoare la stabilirea relaţiilor dintre mediul economic, social şi instituţional, a nivelului pieţelor precum şi a raporturilor dintre cerere şi ofertă. Politica de marketing urban cuprinde sectorul public şi privat, urmărind ca toate activităţile lor să asigure conservarea, stimularea şi integrarea pe toate nivelurile de dezvoltare prin asigurarea şi ocuparea corespunzătoare a forţei de muncă, atragerea unor afaceri din alte zone precum şi păstrarea şi dezvoltarea celor existente, încurajarea exporturilor, a investiţiilor, atragerea turiştilor şi a vizitatorilor pentru afaceri. Astfel, prin acţiuni bine dirijate, politica de marketing poate contribui la îmbunătăţirea imaginii oraşelor şi creşterea competitivităţii acestora în contextul creşterii concurenţei în plan regional şi internaţional. Proiectul vizează domeniul marketingului urban, propunându-şi o analiză a nivelului de dezvoltare a mediului urban din România, precum şi a factorilor ce influenţează acest proces, în baza unor indicatori elaboraţi în acest sens şi a unor cercetări realizate pe eşantioane nealeatoare. Rezultatele acestor cercetări vor fi aplicate concret în baza unor parteneriate încheiate cu autorităţile locale, cărora le va fi acordată şi consultanţa periodică în vederea implementării planului de marketing urban pentru promovarea unui oraş, elaborat în baza cercetărilor efectuate în cadrul proiectului.

Cuvinte cheie • Marketing; • Spaţiu urban; • Dezvoltare durabilă; • Autorităţi locale; • Comunităţi urbane.

Abstract

In the context of increasing complexity of the present economy, urban functionality can be assured only by a well - directed marketing process which includes several action phases, by formulating of goals and strategies related to establishing relationships between the economic, social and institutional fields, the markets level and the supply and demand balance. The urban marketing policy comprises the public and private sectors, aiming that all their activities ensure preservation, stimulation and integration on all development levels by ensuring and adequate occupying of work force, attracting some business from different areas and also preserving and developing the existing ones, encouraging exports and investments, attracting tourists and visitors for business. This way, by well - conducted actions, the marketing policy can contribute to improve the cities image and to increase their competitivity in the context of increasing competition on regional and international level. The project aims at urban marketing, planning an analisys of development level of urban environment in Romania and also of the factors influencing this process, based on some indices elaborated to this end and on some research carried out on well - designed samples. The results of this research will be actually applied on the basis of some partnerships with local authorities, which will be offerred periodical consulting in order to implement the urban marketing plan for the promotion of a city, worked out on the basis of research conducted within the group.

Keywords

• Marketing; • Urban space; • Sustainable development; • Local authorities; • Urban communities.

AE

Amfiteatru Economic 10

Ultimul deceniu al secolului XX se caracterizează prin amplificarea provocărilor economice, sociale, politice, pe care municipalităţile trebuie să le gestioneze în funcţie de interesele principalilor stakeholderi. Configuraţia actuală a Europei transformă vechea competiţie dintre naţiuni, principalii actori devenind oraşele, competiţia dintre acestea devenind din ce în ce mai liberă şi acerbă.

Oraşele şi statele au intrat într-un anevoios proces de tranziţie, de la o economie industrială stabilă care domină pieţele mondiale, la o economie în rapidă schimbare, intensiv informaţională, supusă unei concurenţe globale puternice. Autorităţile locale nu pot să forţeze piaţa să reacţioneze aşa cum vor ele, ci trebuie să răspundă pozitiv la tendinţele şi forţele care guvernează evoluţia pieţei. Politicile şi măsurile reactive de stopare a forţelor pieţei n-au avut nici un succes, în timp ce reacţiile proactive şi interactive au dat oraşelor posibilitatea să conlucreze cu firmele private în diverse moduri ingenioase, care ţineau cont de forţele pieţei, în cadrul acestui proces de învăţare, reacţiile autorităţilor au rămas în urma schimbărilor pieţei, iar politicile aplicate nu s-au adaptat suficient de repede la schimbările petrecute în structura sectoarelor de activitate.

Marketingul este o provocare chiar şi pentru corporaţiile private, care sunt deseori receptate ca specialiste în practicarea marketingului. Marketingul nu trebuie să constituie în exclusivitate apanajul sectorului privat, comunităţile umane, arealele pot fi promovate la fel de eficient ca produsele sau serviciile unei firme, acestea trebuind să beneficieze de practicile complexe ale marketingului din sectorul privat.

Marketingul urban presupune alegerea unor modalităţi adecvate de proiectare şi organizare a oraşelor pentru satisfacerea nevoilor segmentelor ţintă

interesate de dezvoltarea urbană. Se consideră că marketingul urban şi-a atins finalitatea atunci când comunitatea oamenilor de afaceri şi cetăţenii sunt mulţumiţi de mediul economico-social urban, când aşteptările vizitatorilor şi ale investitorilor sunt satisfăcute.

În zilele noastre, marketingul urban a devenit o caracteristică proeminentă a strategiei de dezvoltare economică locală. Dezvoltarea economică locală presupune şi stabilirea unei strategii de marketing pe termen lung, direcţionată către conservarea şi dezvoltarea potenţialului natural, economic şi antropic al colectivităţii locale. Contextul în care operează marketingul urban se caracterizează prin accentuarea competiţiei dintre comunităţile urbane pentru atragerea capitalului uman, material şi financiar (numai în Europa există peste 500 de regiuni şi peste 100 000 de comunităţi care se află în competiţie pentru aceleaşi resurse investiţionale şi umane limitate), frecvenţa mare a schimbărilor mediului economic, social, politic şi înţelegerea incorectă a noţiunii/conceptului de ,,marketing urban”.

Marketingul urban este utilizat pentru îndeplinirea mai multor scopuri, precum crearea unei imagini pozitive pentru comunitate, atragerea de companii, instituţii, turişti, forţă de muncă cu abilităţi speciale, dar la fel de bine, trebuie să găsească pieţe pentru exporturile lor, să adopte instrumente pentru managementul marketingului strategic în vederea formării unui ,,urban brand”. Vechile strategii de promovare a colectivităţilor locale nu mai sunt valabile în contextul unor pieţe aflate într-o continuă şi rapidă schimbare. Pentru a putea fi efectiv competitive, aceste comunităţi trebuie să-şi fundamenteze strategiile de dezvoltare locală şi din perspectiva marketingului. În consecinţă, comunităţile sunt nevoite să producă bunuri, servicii de care au nevoie actualii şi

AE Turism durabil


potenţialii locuitori, companiile, investitorii, instituţiile naţionale şi internaţionale.

Marketingul urban, în mod special în SUA, este o industrie de mai multe miliarde de dolari, în care produsele şi serviciile produse în oraşe sunt promovate şi ,,vândute” în mod agresiv. Multe comunităţi doresc să îşi construiască o nouă imagine sau să o înlocuiască pe cea negativă. Prin intermediul marketingului urban, comunităţile locale pot fi promovate în acelaşi mod complex ca orice produs sau serviciu din sectorul privat. Instrumentarul de marketing poate fi adaptat la problematica comunităţilor care îşi promovează potenţialul de dezvoltare pentru formarea unei ,,mărci” susţinute printr-o identitate bine individualizată. Marketingul urban comunică identitatea oraşului pentru a fi înţeleasă de către segmentele ţintă. Comunicând această identitate, se formează imaginea oraşului, care este definitorie pentru modul de percepere în viitor de către potenţialii actori implicaţi în dezvoltarea urbană.

Marketingul urban este un element indispensabil în cadrul strategiilor pentru dezvoltarea economică a oraşelor, contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a strategiei. Acesta ajută oraşele să îndeplinească mai multe obiective (atragerea de noi companii naţionale sau internaţionale, consolidarea infrastructurii industriale, dezvoltarea turismului, diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor de transport şi de sănătate) în condiţiile în care trebuie să se menţină sau să scadă cheltuielile publice şi să înfrunte competiţia acerbă pentru atragerea de noi investitori. Cele mai mari provocări pentru marketingul urban sunt schimbările survenite în structura şi dinamica pieţelor, schimbări care depăşesc capacitatea de reacţie şi de răspuns a oraşelor. Simpla existenţă a unei infrastructuri industriale dezvoltate nu este suficientă pentru ca o comunitate să îşi atingă obiectivele de

dezvoltare, marketingul trebuind să creeze imaginea, mesajul care trebuie transmis potenţialilor investitori. Marketingul strategic urban este cea mai adaptabilă şi mai productivă abordare a problemelor cu care se confruntă comunităţile. Marketingul urban a devenit o activitate economică de extremă importanţă şi, în unele cazuri, principala sursă de bunăstare locală. Marketingul orientat spre clienţii interni nu este atât o problemă tehnică, de metode, mesaje şi ţinte de marketing, cât una care ţine de definirea dezvoltării oraşului în termenii sistemului de valori al publicului.

Aşa cum rezultă din definiţiile marketingului urban, principalul scop al acestuia îl reprezintă atragerea de activităţi cu efecte potenţial benefice pentru comunitate şi maximizarea satisfacţiei segmentelor de piaţă ţintă. Pentru a analiza aceste definiţii, se vor urmări: relaţiile care există între marketingul urban şi marketingul general (ca ştiinţă şi practică); intercondiţionările explicite şi implicite dintre marketingul urban şi conceptul de piaţă; tipul de obiective urmărite prin derularea activităţilor specifice marketingului urban.

Climatul economic şi politic instabil pune autorităţile locale în situaţia de a se confrunta cu noi nevoi şi aşteptări sociale. Acesta este rezultatul creşterii competiţiei între comunităţi, diminuării resurselor financiare, pierderii încrederii în eficienţa modalităţilor tradiţionale de planificare teritorială. Este evident faptul că instituţiile publice trebuie să joace un rol activ în gestionarea teritoriului, deoarece controlul dezvoltării nu mai este suficient: autorităţile locale trebuie să iniţieze dezvoltarea locală orientată spre piaţă. Iniţierea dezvoltării locale se poate realiza prin utilizarea marketingului urban care îmbunătăţeşte poziţia competitivă a oraşului.

AE


Principalul scop al marketingului urban este acela de a crea o legatură puternică între politicile publice şi exigenţele consumatorilor pentru a eficientiza funcţionarea sistemului urban. Rolul marketingului urban în dezvoltarea oraşelor

La mijlocul anilor ’90, a devenit frecventă utilizarea marketingului în cadrul problematicii comunităţilor locale ca o reacţie la schimbările profunde apărute în strategiile firmelor şi politicile guvernamentale, determinate de procesul de globalizare şi regionalizare (aceste două procese sunt sinergetice şi interdependente). Acesta este un moment important pentru marketingul urban, deoarece începe să fie plasat şi perceput în contextul mai larg al dezvoltării locale şi regionale. Această expansiune a conceptului de ,,marketing urban” a determinat schimbarea percepţiei sale de către comunitatea oamenilor de afaceri, administraţiile locale şi organizaţiile nonprofit.

,,Marketingul urban”, ,,dezvoltarea economică locală”, ,,competitivitatea oraşelor” sunt noţiuni care de multe ori sunt analizate separat în literatura de specialitate. Uneori, activităţile specifice marketingului urban sunt rezumate numai la politica de promovare, minimalizându-se importanţa lor în cadrul strategiilor de dezvoltare economică locală. Marketingul urban este prezentat ca un simplu proces strategic, fără a se analiza în corelaţie cu dezvoltarea economică locală sau competitivitatea oraşelor.

Având în vedere caracteristicile mediului urban şi numărul mare de persoane şi interese implicate, abordarea problematicii oraşului din punctul de vedere al marketingului urban este cea mai potrivită, deoarece este multidimensională, solicită o implicare proactivă din partea comunităţii, care este

atât subiect cât şi obiect al programelor de dezvoltare urbană. Succesul marketingului urban este condiţionat de implicarea directă a mai multor actori socio–economici, cât şi de asigurarea unei convergenţe a intereselor principalilor stakeholderi. Un rol important îl are analiza ciclului de viaţă al oraşului care este condiţionat de mobilitatea elementelor urbane actuale şi potenţiale (locuitori, agenţi economici, dotări edilitare etc), şi care pot prezenta următoarele stadii de evoluţie: (1) includerea; (2) integrarea cu celelalte elemente; (3) excluderea. Majoritatea oraşelor nu reuşesc să întrevadă schimbările survenite în situaţia elementelor urbane, iar multe dintre ele pur şi simplu se opun oricărei schimbări. Gestiunea problemelor urbane se face haotic, crizele profunde ivindu-se foarte des.

Revigorarea, ca fază a procesului de schimbare urbană, necesită un proces de planificare strategică, caracterizat prin colaborarea tuturor locuitorilor, instituţiilor, folosirea resurselor disponibile şi ierarhizarea acestora în funcţie de interesele majore, urgenţa problemelor de rezolvat şi relaţionarea proceselor desfăşurate. Marketingul urban necesită realizarea unui parteneriat public – privat pentru a îndeplini finalitatea procesului strategic. Într-un astfel de proces, este aproape imposibil pentru sectorul public să îşi asume întreaga povară a politicii de revigorare urbană.

Dezvoltarea economică urbană presupune şi stabilirea unei strategii de marketing pe termen lung, direcţionată către conservarea şi dezvoltarea potenţialului natural, economic, uman şi antropic al colectivităţii locale. Astfel, Institutul de Cercetare Stanford adoptă o viziune generală asupra dezvoltării oraşului, combină filosofia dezvoltării comunitare cu cea specifică dezvoltării economice, pornind de la prezumţia că

AE Turism durabil


atractivitatea unui oraş depinde de patru factori comunitari (calitatea vieţii, imaginea pozitivă şi marketingul pozitiv, capacitate de dezvoltare economică şi infrastructură) şi trei factori economici (tehnologie accesibilă, resurse umane calificate, motivate şi adaptabile, capital financiar disponibil).

Sectorul public trebuie să acorde o importanţă maximă coordonărilor tuturor actorilor implicaţi. Este un factor cheie în stabilirea rezultatelor strategiei şi informarea părţilor implicate. Cel mai important rol îl constituie acordarea legitimităţii programelor de dezvoltare. Trebuie să restabilească încrederea şi credibilitatea acţiunilor publice, valorizând iniţiativele locuitorilor şi îmbunătăţind imaginea oraşului.

Sectorul privat este reprezentat de locuitorii oraşului, organizaţiile nonprofit, companii private, bănci, asociaţii, care aduc nu numai resurse financiare ci şi umane. Atitudinea proactivă a acestui sector stimulează schimbarea şi contribuie la o mai bună satisfacere a nevoilor comunităţii. La baza acestui parteneriat se află scopul de a genera încrederea şi legitimitatea acţiunilor, pentru a se crea o relaţie stabilă şi de durată între toate elementele urbane.

Viziunea de dezvoltare a oraşului reprezintă evoluţia stabilită conform aspiraţiilor şi nevoilor cetăţenilor, aceasta influenţând toate acţiunile municipalităţii. Această viziune contribuie la formarea identităţii oraşului, care este expresia unui sistem unic, care, atât timp cât se află în dinamică, menţine oraşul în legătură cu evoluţia factorilor de mediu, oferindu-i acestuia vitalitate. Identitatea urbană, fiind un conglomerat de elemente materiale, psihologice şi cognitive, este un factor de atractivitate, un criteriu de segmentare şi de diferenţiere, care sporeşte şi stimulează competitivitatea oraşului. Teza centrală a marketingului urban este aceea că, în ciuda

considerabilelor forţe interne şi externe cu care se luptă, comunităţile posedă în interiorul resurselor colective şi al oamenilor lor, capacitatea de a-şi îmbunătăţi poziţiile concurenţiale relative. O perspectivă de planificare strategică orientată spre piaţă asigură comunităţilor instrumentele de marketing şi posibilităţile necesare pentru a se ridica la înălţimea acestei exigenţe. Concurenţa interurbană obligă municipalitatea să gestioneze afacerile publice asemănător în unele probleme cu societăţile comerciale care sunt obligate să facă profit.

Spre deosebire de dificultăţile pe care le produc ciclurile normale din economie, oraşele au acum de înfruntat evoluţii noi în spaţiul global de piaţă, pe frontiera tehnologică şi în mediul politico-economic. Aceste evoluţii ridică o problemă fundamentală, respectiv ce anume pot face comunităţile pentru a supravieţui sau pentru a prospera. Marketingul urban are dificila sarcină de a întări capacitatea comunităţilor şi a regiunilor de a se adapta la dinamica pieţei, de a fructifica ocaziile favorabile şi de a-şi păstra vitalitatea.

Creşterea şi complexitatea concurenţei dintre oraşe într-o economie mondială aflată în plină schimbare, amplificarea presiunilor interne, determină municipalităţile să adopte o optică mai comercială şi orientată spre piaţă în activităţile lor de dezvoltare economică. Pentru a putea judeca la fel ca o întreprindere axată pe profit, municipalităţile trebuie să conceapă şi să aplice o metodologie de planificare de marketing. Ele nu trebuie să recurgă la planificare doar atunci când se confruntă cu situaţii dificile, ci trebuie să recurgă la planificare tocmai pentru a nu ajunge în situaţii dificile.

Planificarea strategică de piaţă, în contextul problematicii urbane, a trecut prin trei etape. În cea mai mare parte, prima etapă a fost reprezentată de

AE


atragerea de fabrici. Începuturile sale datează din anii 1930, când oraşele din sudul SUA făceau eforturi susţinute să atragă întreprinderi, investiţii din nord, promovându-şi climatul mai bun de afaceri. De-a lungul următoarelor patru decenii, competiţia îndreptată spre atragerea agenţilor economici nu şi-a schimbat prea mult scopurile, metodele, argumentele, mesajele de marketing. În activitatea lor de marketing, municipalităţile se bazau pe ipoteza că acţionează pe o piaţă a cumpărătorului, prea puţin influenţată de schimbările ce aveau loc pe piaţa internaţională. Sarcina lor era să ajungă la cumpărători, să le descopere nevoile, să grupeze diverse stimulente sub forma unei oferte avantajoase şi să realizeze vânzarea. Între anii 1970 şi 1980, oraşele au trecut la a doua etapă, cea a marketingului orientat spre obiective. În loc să urmărească un singur scop, cel de atragere al firmelor, au trecut la o multitudine de scopuri: reţinerea firmelor existente, lansarea de noi firme, turism, promovarea exportului, investiţii străine. Odată cu intensificarea concurenţei dintre oraşe, acestea au adoptat strategii rafinate de dezvoltare, având la bază analiza concurenţei şi poziţionarea pe piaţă. Municipalităţile au învăţat să segmenteze pieţele şi cumpărătorii şi să-şi orienteze produsele şi serviciile spre anumiţi consumatori, pe baza cercetării şi analizei.

Municipalităţile au trecut de la marketingul de masă al produselor nediferenţiate (stimulentele), la marketingul specializat, cu accent pe produse specifice, adaptate dorinţelor şi nevoilor clienţilor. Oraşele au pus un accent mai mare pe păstrarea şi susţinerea pieţelor şi resurselor interne: întreprinderile, sectoarele de activitate, întreprinzătorii, produsele noi şi resursele colective ale locului (universităţi, firme de cercetare, instituţii financiare etc.). În anii 90, oraşele trec la a treia etapă,

caracterizată prin optica dezvoltării produsului şi a nişei concurenţiale. Ele caută să se definească drept locuri distincte, cu anumite avantaje concurenţiale pentru sectoarele ţintă; concep şi dezvoltă acele produse şi servicii care crează valoare pentru clienţii-ţintă; investesc într-un portofoliu diversificat de sectoare economice, urmărind în acelaşi timp să păstreze omogen un grup de activităţi înrudite; îşi educă resursele umane, astfel încât cetăţenii lor să se poată integra eficient într-o societate informaţională şi investesc în buna funcţionare a infrastructurii pentru a asigura o calitate ridicată a vieţii.

Factorii de succes ai marketingului urban explică motivele pentru care unele municipalităţi reuşesc să implementeze strategii de dezvoltare economică, folosind instrumentarul specific acestei specializări a marketingului. Putem considera un factor de succes abilitatea şi capacitatea municipalităţii de a identifica o problemă şi de a o rezolva prin intermediul practicilor marketingului urban. În literatura de specialitate, au fost identificaţi opt factori de succes care garantează reuşita proceselor specifice marketingului urban. Figura nr. 1 reprezintă grafic gruparea acestor factori în funcţie de rolul şi importanţa lor la nivelul municipalităţilor care utilizează practicile specifice marketingului urban. Elementele poziţionate în centrul figurii (grupul de planificare, viziunea şi analiza strategică, identitatea şi imaginea oraşului, parteneriatele public-privat, leadershipul) au rolul determinant pentru municipalităţi, acestea influenţând direct managementul activităţii de marketing urban. Celelalte elemente (consensul politic, piaţa mondială şi dezvoltarea locală, evenimentele fortuite) reprezintă provocările pe care le întâmpină aplicarea procedurilor specifice marketingului urban.

AE Turism durabil


Consen

sul poli

ticGrupul de planificare

Viziunea şi analiza strategică

Identitatea şi imaginea oraşului

Parteneriatul public-privat

Leadership

Evenimente fortuite

Piaţa mondială

Dezvolta

rea lo

cală

Consen

sul poli

ticGrupul de planificare

Viziunea şi analiza strategică

Identitatea şi imaginea oraşului

Parteneriatul public-privat

Leadership

Evenimente fortuite

Piaţa mondială

Dezvolta

rea lo

cală

Figura 1. Factorii de succes ai marketingului urban

1. Grupul de planificare. Acest grup este o structură responsabilă de planificarea şi executarea proceselor specifice marketingului urban în cadrul unei municipalităţi. Componenta acestui grup prezintă unele particularităţi; dacă în sistemul american, acest grup este format din reprezentanţi ai sectorului public şi ai celui privat, în Europa, participanţii sunt reprezentanţi ai instituţiilor publice cu autoritate locală şi regională. În acest ultim caz, grupul de planificare este sprijinit de un consultant extern şi de reprezentanţii agenţilor economici locali.

În practica internaţională a marketingului urban, este recomandată utilizarea unui grup special de planificare, care are ca principale atribuţii: defineşte şi diagnostică principalele probleme cu care se confruntă oraşul (analiza SWOT); stabileşte viziunea dezvoltării economice urbane pe baza analizei efectuate; identifică cele mai potrivite sectoare economice pentru comunitatea urbană, recomandă îmbunătăţiri ale infrastructurii şi amenajării teritoriale; ajută la planificarea unor programe specifice de marketing urban pentru atragerea sectoarelor vizate (stabileşte planuri de acţiuni pentru următorii 10-15 ani). Activităţile specifice managementului public trebuie să se deruleze în

concordanţă cu procesele marketingului urban.

Capacitatea organizatorică a municipalităţii se reflectă în implicarea şi coordonarea tuturor actorilor dezvoltările locale şi marketingului urban, în stabilirea şi implementarea de politici publice urbane cu respectarea condiţiilor de eficacitate şi eficienţă. Această capacitate se reflectă în susţinerea viziunii strategice pe o perioadă mare, crearea unui parteneriat public-privat şi în calitatea leadershipului. Complementar rolului de coordonare, grupul de planificare (numit şi grupul de management) asigură în mod eficient cooperarea şi parteneriatul dintre toţi actorii implicaţi în dezvoltarea economică urbană. 2. Viziunea şi analiza strategică. Viziunea în marketingul urban reprezintă proiecţiile viitoare ale poziţiei concurenţiale deţinute de oraş în cadrul pieţei. Analiza strategică presupune examinarea detaliată a informaţiilor despre elementele procesului strategic. Implementarea unui plan strategic de piaţă pentru o comunitate este mai dificilă decât în cazul companiilor private. Planificarea strategică de piaţă nu va avea succes în cazul comunităţilor în care interesele diferite nu au fost consensualizate.

AE


În cazul planificării strategice este important să se stabilească planuri de acţiune care privesc viitorul incert al comunităţii urbane. Pentru a operaţionaliza aceste planuri, managementul marketingului urban trebuie să stabilească sisteme prin care să obţină informaţii despre piaţă, să planifice activităţile, să implementeze şi să controleze procesele specifice marketingului urban, care sunt întotdeauna condiţionate de resursele disponibile şi ţintele vizate. Pentru fiecare alternativă strategică, grupul de planificare analizează disponibilitatea resurselor necesare implementării acestor planuri. În primul rând, stabileşte în mod corect activităţile economice la care oraşul doreşte să participe. Decizia privind alegerea acestor activităţi este condiţionată de nevoile cetăţenilor şi capacitatea oraşului de a satisface aceste nevoi. Stabilirea corectă a acestor activităţi este crucială pentru succesul economic al oraşului, deoarece pentru segmente diferite de piaţă trebuie elaborate strategii şi activităţi de marketing particularizate. Există mai multe elemente care se află în relaţie directă cu stabilirea viziunii şi strategiei de dezvoltare, însă, din păcate, municipalităţile nu pot să le gestioneze conform standardelor impuse de practicile marketingului: • înţelegerea clară a viziunii dezvoltării economice urbane. Viziunea trebuie stabilită împreună cu principalii stakeholderi, fiind nevoie de obţinerea unui consens lărgit. Trebuie definite şi înţelese obiectivele pe termen scurt şi lung, precum şi consecinţele operaţionale ale viziunii stabilite; • desfăşurarea unei analize minuţioase şi corecte (SWOT), pentru a se alege combinaţia unică de elemente ale sistemului urban asupra cărora municipalitatea îşi va concentra atenţia;

• definirea segmentelor de consumatori şi pieţelor-ţintă; • produsele oraşului trebuie adaptate la nevoile consumatorilor, beneficiile acestora fiind descrise în mod just, în termeni concreţi. Trebuie asigurată o convergenţă între realitatea faptică şi expectativele create; • cunoaşterea competitorilor, nevoilor consumatorilor; • determinarea elementelor de diferenţiere în competiţia interurbană. 3. Identitatea şi imaginea oraşului. Identitatea şi imaginea oraşului sunt elemente care ajută la formarea mărcii oraşului. Este imposibilă crearea unei imagini a oraşului fără a se stabili la nivel strategic conţinutul identităţii urbane. Odată cu stabilirea clară a identităţii dorite, se formează elementele majore ale imaginii. Imaginea viitoare a oraşului va fi cea stabilită de către grupul de planificare, dacă marketingului urban posedă un sistem de comunicaţie eficient.

Identitatea oraşului reprezintă modalitatea în care acesta doreşte să fie perceput. Aceasta reprezintă un set unic de relaţii dintre elementele componente. Identitatea oraşului este o sumă a caracteristicilor sale, care îl diferenţiază de celelalte oraşe. Identitatea este rezultatul activităţilor planificate din cadrul programelor de marketing urban.

Identitatea oraşului rezultă din interacţiunile fiecărui element al sistemului urban şi este percepută ca unică reprezentare a sa. Există trei nivele ale identităţii: personalitatea locului; identitatea locului; imaginea locului. Diferenţele dintre cele trei nivele reprezintă oportunităţile de îmbunătăţire a relaţiilor şi reîncepere a ciclului de viaţă al oraşului.

Factorii de atracţie aleşi de către grupul de planificare pentru crearea imaginii dorite sunt comunicaţi grupurilor ţintă. Aceşti factori de atracţie ai oraşului pot fi grupaţi în factori hard şi soft.

AE Turism durabil


Factorii de atracţie hard (infrastuctura) nu pot în mod individual să creeze un avantaj competitiv unic. Trebuie utilizată o combinaţie a acestor factori, deoarece nu este posibilă utilizarea cu maximă eficienţă a unora dintre ei. Factorii de atracţie soft (cunoştinţe, spiritul întreprinzător) devin din ce în ce mai importanţi în formarea produsului urban, deoarece elementele lui sunt greu de imitat de către oraşele concurente. Elementele fizice ale oraşului (arhitectura oraşului) nu pot singure să formeze întregul mesaj al identităţii urbane, fiind necesare asocieri cu elementele imateriale (imaginea). Elementele fizice nu sunt suficiente pentru formarea unei mărci. Concentrarea atenţiei asupra elementelor fizice este mai uşor de realizat, deoarece oraşele şi-au axat eforturile asupra clădirilor, arhitecturii şi peisajului urban.

Unui oraş nu îi trebuie doar o marcă, ci şi sub-mărci pentru fiecare piaţă sau domeniu de afaceri în care este implicat. Fiecare marcă are nevoie de o strategie diferită. Comunicaţiile de marketing, indiferent de forma pe care o au (marketing direct, expoziţii), pot fi utilizate în practica marketingului urban ca o punte de legătură între identitatea şi imaginea oraşului. Responsabilitatea socială a municipalităţii va deveni un element competitiv, care va fi folosit în crearea mărcii oraşului. Organizaţia care susţine marca oraşului trebuie să transmită semnale clare consumatorilor despre responsabilitatea socială a municipalităţii.

Imaginea unui loc reprezintă o însumare de credinţe, idei şi impesii pe care le au oamenii despre acesta. Imaginile sunt o simplificare a unui număr mare de informaţii şi asocieri mentale, constituite în legătură cu acel loc. Imaginile diferă de stereotipii; acestea din urmă sunt imagini larg răspândite, foarte distorsionate, simpliste, care induc o atitudine favorabilă sau nefavorabilă

faţă de un oraş. Imaginea este percepţia proprie unui singur individ, de aceea ea diferă de la o persoană la alta.

Identitatea mărcii este un element activ în procesul marketingului urban, imaginea mărcii este o componentă pasivă, fără de care un oraş nu poate decide asupra formei exacte de comunicare a identităţii. Managementul marketingului urban poate numai să spere că imaginea reală se va forma în concordanţă cu identitatea dorită şi comunicată a oraşului. Imaginea unui oraş este rezultatul unui complex de activităţi desfăşurate pe termen lung, care formează unicitatea caracteristicilor unui oraş. Prin urmare, imaginea nu este uşor de copiat, ca şi celelalte activităţi ale mixului operativ de marketing.

Imaginea unui oraş reprezintă rezultatul procesului sistematic al comunicaţiilor de marketing. Imaginea simplifică şi sistematizează procesul de ,,cumpărare” a oraşului, reducând totodată şi riscul deciziei. După ce sunt analizate imaginea existenţa şi ,,produsul” oraşului, imaginea creată în mintea cumpărătorului se poate menţine sau modifica. Managementul strategic al imaginii analizează elementele determinante ale imaginii, controlează şi proiectează imaginea printre grupurile ţintă. Imaginea unui oraş trebuie să fie validă, credibilă, simplă, distinctivă şi sugestivă. Competiţia acerbă dintre oraşe a determinat efectuarea unor simple ,,schimbări cosmetice” (modificarea înfăţişării unor edificii publice), pentru ca aspectul oraşului să se potrivească unei imagini promovabile. O simplă modificare a aspectului urban nu rezolvă problemele imaginii oraşului, deoarece întreaga identitate a sa este un element decisiv pentru imaginea percepută. 4. Parteneriatele public-privat. Aceste parteneriate presupun cooperarea reprezentanţilor celor două sectoare (public/privat), ca o necesitate

AE


determinată de noile schimbări cu care se confruntă oraşele. Când sunt comparate practicile marketingului urban din America şi Europa, se constată că practicile europene presupun o implicare mai puţin frecventă a agenţilor economici locali în procesul de planificare de la nivel urban, în SUA, structurile mixte operând de foarte mult timp.

Oraşele încearcă să se diferenţieze utilizând o abordare antreprenorială în procesul de planificare de piaţă, încercând să coopteze în eforturile lor de marketing şi firmele private. Capacitatea organizatorică poate fi o problemă pentru toate nivelele de aplicabilitate a marketingului urban şi pentru întreg procesul de dezvoltare locală. Cooperarea eficientă dintre firmele private şi instituţiile publice oferă oraşelor o capacitate organizatorică ridicată. Parteneriatul local dintre agenţii economici şi factorii politici de decizie este un factor esenţial pentru supravieţuirea oraşului în acest ,,război interurban”. Practicile viitoare ale marketingului urban trebuie să acorde o atenţie deosebită eficientizării acestui parteneriat, în contextul relaţionării cu leadershipul din managementul urban. 5. Consensul politic. Consensul politic reprezintă acordul dintre decidenţii politici asupra gestionării afacerilor publice. Acest element sugerează prezenţa puternică a elementului politici în marketingul urban. La nivelul municipalităţilor există conflicte de interese, care pot să compromită eforturile de dezvoltare urbană. Procesul de planificare strategică este operaţional dacă aceste interese sunt consensualizate şi există o singură structură decizională. Procesul decizional în marketingul urban nu trebuie divizat în mai multe părţi în funcţie de actorii implicaţi. 6. Piaţa mondială şi dezvoltarea locală. Piaţa mondială şi dezvoltarea locală sunt tratate împreună, pentru ca cele două

perspective ale dezvoltării oraşului, globală şi locală, sunt puternic relaţionate. Termenul ,,piaţă mondială” sugerează faptul că oraşele sunt nevoite să participe la competiţia internaţională pentru atragerea de resurse sau câştigarea unor pieţe. ,,Dezvoltarea locală” indică importanţa pe care trebuie să o acorde municipalitatea dezvoltării urbane locale, pentru a fi un concurent redutabil pe piaţa internaţională. Piaţa mondială presupune o competiţie mai acerbă, însă aceasta mai presupune şi crearea de noi oportunităţi pentru oraş.

În marketingul urban, municipalitatea trebuie să îşi stabilească programele de dezvoltare economică locală abordând o perspectivă internaţională asupra segmentării şi poziţionării. Chiar şi oraşele mici îşi pot găsi propria nişă de piaţă pe care să fie superioare celorlalte comunităţi urbane. În acest caz, municipalitatea trebuie să ştie foarte bine care îi este poziţia concurenţială, pentru a nu stabili obiective de dezvoltare nerealiste. Poziţia strategică trebuie să fie corect stabilită înainte ca un oraş să îşi facă simţită prezenţa pe piaţa internaţională. 7. Evenimentele fortuite. Evenimentele întâmplătoare merită o atenţie specială datorită rolului activ pe care îl pot avea în procesele marketingului urban. Acestea nu au o frecvenţă mare, dar pot afecta performanţele unei municipalităţi, influenţând uneori deciziile investiţionale. Mulţi factori de decizie nu acţionează întotdeauna după o strategie de marketing foarte bine realizată. Odată pornit procesul de implementare, poate să apară o serie de evenimente fortuite care să schimbe cursul proceselor de marketing. Evenimentele pot avea atât efecte pozitive cât şi negative. (Extinderea Uniunii Europene poate fi considerată un eveniment cu conotaţii pozitive pentru oraşele din statele membre, deoarece piaţa potenţială a acestora a crescut).

AE Turism durabil


Externalităţile negative sunt determinate de creşterea producţiei şi a consumului, când costul marginal privat nu mai este egal cu costurile sociale marginale. Controlul externalităţilor negative este un instrument foarte important în marketingul urban. Oraşele care au înregistrat rezultate economice pozitive au reuşit să menţină un echilibru între costurile marginale private şi costurile sociale marginale, fiind mai eficiente din punct de vedere economic. 8. Leadership-ul. În cazul marketingului urban, leadershipul reprezintă capacitatea generală a municipalităţii de a coordona procesele complexe ale acestui domeniu specializat al marketingului, de a stabili strategii şi de a obţine puterea organizatorică. Municipalităţile trebuie să implice stakeholderii astfel încât aceştia să fie ,,auziţi şi înţeleşi”, şi totodată să accepte deciziile acesteia.

Termenul leadership indică practicarea unui management public eficient, care reprezintă un factor de succes în marketingul urban. Leadershipul poate fi considerat un element important pentru dezvoltarea economică şi marketingul urban. În multe cazuri, leadershipul poate fi elementul determinant în confruntarea dintre oraşe. Leadershipul poate ajuta în mod decisiv municipalitatea să prospere, chiar dacă oraşul posedă factori ,,hard” insuficienţi. Managementul public este cel care organizează şi coordonează procesele marketingului urban. Managementul public oferă garanţia reuşitei marketingului urban, limitând pe cât posibil influenţa factorului politic.

În sectorul public, există discuţii cu privire la practicile manageriale şi managementul resurselor urbane. Încă nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte modalitatea de gestiune a proceselor specifice marketingului urban şi gradul în care practicile din sectorul privat să fie implementate în sectorul public.

Aspectele prezentate certifică faptul că succesul practicilor specifice marketingului urban depind de intercondiţionările dintre elementele enumerate. Grupul de planificare, viziunea şi analiza strategică, identitatea oraşului şi imaginea sa, parteneriatul public-privat şi leadershipul sunt factorii activi, pe care un oraş îi poate folosi în activităţile specifice marketingului urban, aceştia caracterizează capacitatea de implementare a politicilor urbane. Ceilalţi patru factori (pieţele globale, dezvoltarea locală, consensul politic, evenimentele fortuite) reprezintă provocările mediului de marketing urban.

Marketingul urban este o activitate continuă, care trebuie ajustată pentru a ţine seama de condiţiile economice schimbătoare şi de noile ocazii apărute. Sarcinile marketingului urban trec printr-o permanentă schimbare, pe măsură ce se formează noi sectoare de activitate, apar noi tehnologii, companiile se extind, iar vechile afaceri se reduc, fuzionează sau se unifică. Pe măsură ce condiţiile şi clienţii se schimbă, produsele trebuie modernizate şi perfecţionate şi trebuie proiectate produse noi pentru satisfacerea nevoilor nou apărute. Unele caracteristici ale oraşelor au capacitatea de a rezista permanent în noul context economic: o forţă de muncă pregatită şi calificată, infrastructura de bază, înzestrări tehnice, şcoli, universităţi, baze de cercetare. Cu toate acestea, instrumentele şi programele necesare pentru susţinerea acestor produse se află într-un proces constant de evaluare, reformulare şi schimbare. Aceste schimbări sunt determinate de creşterea competiţiei interurbane, considerată elementul determinant al abordării dezvoltării economice urbane din perspectiva marketingului urban.

Procesele marketingului urban încep cu analiza oraşului şi cu definirea viziunii şi misiunii strategice. Analiza SWOT este o tehnică recomandată pentru

AE


a sintetiza punctele forte şi cele slabe ale oraşului, oportunităţile şi ameninţările mediului. Nici o strategie de dezvoltare nu poate să reuşească fără o analiză anterioară foarte detaliată. Toate elementele implicate (de la realizarea analizelor strategice, până la controlul şi evaluarea activităţilor) converg spre realizarea aceluiaşi deziderat: crearea de valoare pentru comunitate. Dacă în cazul companiilor private se poate vorbi despre obţinerea profitului, marketingul, în cazul colectivităţilor locale, are ca sarcină crearea de valoare.

Alegerea tacticilor de marketing depinde de strategiile de marketing şi obiectivele municipalităţii, fiecare strategie necesitând un mix diferit de activităţi. Ca particularitate, trebuie menţionat faptul că strategiile şi tacticile de marketing urban au în vedere creşterea numărului amenitatilor (tacticile care vizează aspectele funcţionale/spaţiale), prin redefinirea arhitecturii, reamenajarea spaţiilor deschise, eficientizarea utilizării spaţiului urban, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu.

Elementul politic are o implicare puternică în procesul marketingului urban. De multe ori, municipalitatea (conducerea politizată a instituţiilor publice) distorsionează în mod conştient mesajul transmis, din această cauză pot exista situaţii în care realităţile oraşului (ca produs) diferă faţă de cele prezentate prin comunicaţiile de marketing. Un management public apolitic trebuie să fie garanţia reuşitei marketingului urban, limitând pe cât posibil influenţa factorului politic. Pentru limitarea influenţei politice, oraşele trebuie să acorde o mai mare importanţă procesului de planificare strategică, proces care trece dincolo de satisfacerea nevoilor electorale ale momentului, pentru a încorpora perspectivele mai generale ale pieţei în planurile de evoluţie ale comunităţii.

Potrivit lui Kotler, principalele elemente ce compun marketingul strategic urban sunt prezentate astfel: sarcina iniţială este aceea de a forma un grup de planificare format din cetăţeni, oameni de afaceri, oficialităţi locale. Acest grup de planificare validează importanţa colaborării dintre sectorul public şi cel privat, precum şi necesitatea de a-i implica pe toţi beneficiarii în efortul de modelare a viitorului locului respectiv. Misiunea grupului este triplă: mai întâi, trebuie să definească şi să analizeze starea comunităţii, problemele importante cu care se confruntă şi cauzele acestora. În al doilea rând, trebuie să conceapă o soluţie de perspectivă la problemele comunităţii, bazată pe o evaluare realistă a valorilor, resurselor şi oportunităţilor de care dispune comunitatea. În al treilea rând, trebuie să elaboreze un plan de acţiune pe termen lung, cu câteva etape intermediare de investiţii şi transformare.

Grupul de planificare are ca sarcină instituirea unui proces de planificare strategică orientată spre piaţă. Studiile efectuate asupra grupurilor de planificare indică faptul că sunt utilizate diverse forme de planificare strategică, în chip de instrument managerial auxiliar pentru stabilirea direcţiilor fundamentale de acţiune, a obiectivelor şi a alocării resurselor.

Atât municipalităţile europene cât şi cele americane ne oferă exemple de structuri organizatorice ce au ca rol organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de marketing urban: (1) municipalitatea din capitala daneză gestionează activităţile de marketing din Greater Copenhagen Region prin intermediul Copenhagen Capacity, al cărei grup de management este format din 13 membri, din care 7 numiţi pe criterii politice; acest grup de planificare îşi desfăşoară activitatea organizând întâlniri trimestriale în care se iau decizii cu privire la campaniile de promovare,

AE Turism durabil


asigurarea relaţiilor de cooperare dintre stakeholderi, coordonatele dezvoltării locale; (2) în capitala suedeză, Stockholm, funcţionează două grupuri de planificare, una compusă din reprezentanţi ai forţelor politice, cealaltă este alcătuită în exclusivitate din funcţionari publici, reprezentanţi ai stakeholderilor din regiune şi ai companiilor private; (3) în cazul municipalităţilor nord-americane (Chicago) nu există constituit în mod oficial un astfel de grup, existând mai multe organizaţii care activează în domeniul marketingului urban, uneori acestea desfăşurând activităţi identice; World Business Chicago (WBC) şi Departamentul de Comerţ şi Afaceri Comunitare sunt conduse de colegii profesionale de management; conducerea WBC cuprinde 21 de membrii, prezenţa reprezentanţilor comunităţii de afaceri având ca efect eficientizarea activităţii de planificare economică.

Soluţia pe termen lung presupune îmbunătăţirea a patru factori esenţiali de marketing, prezenţi în orice comunitate: (1) garantarea furnizării serviciilor de bază şi întreţinerea infrastructurii în beneficiul cetăţenilor, firmelor şi al vizitatorilor; (2) constituirea de noi elemente de atracţie care să ducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii, să justifice sprijinul acordat de putere şi de firmele existente şi care să atragă noi investiţii, firme sau locuitori; (3) promovarea caracteristicilor şi condiţiilor de viaţă îmbunătăţite, printr-un program riguros de imagine şi comunicare; (4) obţinerea sprijinului din partea cetăţenilor săi, a liderilor, instituţiilor existente, pentru a deveni un loc atractiv pentru firmele noi, investiţii şi vizitatori. Cei patru factori de marketing influenţează şansele de reuşită ale localităţii în atragerea şi satisfacerea celor cinci pieţe-ţintă potenţiale: producătorii de bunuri şi servicii; sediile centrale de firmă şi birouri regionale; investiţii străine şi pieţe de export;

industria hotelieră şi de cazare şi locuitorii noi. Această enumerare limitativă nu este potrivită în condiţiile în care organizaţiile care gestionează dezvoltarea economică locală sunt nevoite să stabilească relaţii cu diferite categorii de public. Segmentele ţintă sunt grupuri de interese, managementul urban trebuie să ofere un portofoliu de servicii şi produse care să fie în consonanţă cu aceste interese, cu oportunităţile şi intenţiile municipalităţii. Există două categorii de public (,,consumatori/clienţi”):

1. ,,Clienţi interni”: cetăţenii oraşului, forţa de muncă şi companiile care deja îşi desfăşoară activitatea pe acel teritoriu, aceştia fiind stakeholderii activităţilor administraţiei publice;

2. ,,Clienţi externi”: cetăţenii din afara comunităţii, companii care nu desfăşoară activităţi pe teritoriul administrat, turişti, instituţii financiare etc;

Criteriile care se află la baza acestei dihotomii sunt obiectivele care determină relaţia acestora cu teritoriul. Relaţia care uneşte teritoriile cu categoriile de public extern/clienţi este atracţia pe care teritoriile o exercită. Această relaţie devine puternică dacă instituţiile publice promovează politici care să încurajeze companiile, investitorii, turiştii sau alte categorii de public să se stabilească în cadrul acelui perimetru. Relaţia care uneşte teritoriile cu categoriile de public intern/clienţi este satisfacţia stakeholderilor (cetăţeni, companii) şi organizaţiilor implicate în planificarea strategică locală (camere de comerţ şi industrie, organizaţii ale consumatorilor etc).

Se remarcă o ,,relaţie circulară” între satisfacţia internă şi atragerea de noi consumatori (fig. nr. 2), care ar conduce la o creştere continuă a valorii teritoriului. Cu cât teritoriul este mai atractiv, cu atât el se va bucura de o atenţie mai mare din partea publicului, ducând la creşterea

AE


satisfacţiei stakeholderilor, prin amplificarea valorii teritoriului. Această creştere valorică ar trebui să încurajeze stakeholderii să accepte eforturile şi

investiţiile necesare pentru amplificarea atractivităţii teritoriului, stabilindu-se astfel o relaţie între satisfacţie-atractivitate-valoare.

Figura 2. Relaţia directă dintre satisfacţia stakeholderilor şi valoarea spaţiului urban

Există şi o a treia categorie de public, care nu se află într-o relaţie de schimb cu teritoriul, relaţia acesteia fiind una de management: instituţiile publice, care planifică şi gestionează teritoriul, respectând interesele stakeholderilor. Instituţiile publice trebuie să-şi orienteze activitatea spre generarea satisfacţiei şi amplificarea atractivităţii pe baza mandatului cu care au fost investite. Dacă responsabilii politici din instituţiile publice respectă interesele stakeholderilor (generând satisfacţie şi creşterea valorii teritoriului), activitatea le va fi răsplătită prin acordarea sufragiilor de către locuitori şi prin creşterea veniturilor percepute la bugetul local (datorită profiturilor mari obţinute ca rezultat al avantajelor competitive obţinute datorită localizării şi economiilor externe).

Cetăţenii oraşului trebuie să constituie principalul segment ţintă vizat prin stabilirea politicilor de marketing urban, fără a se neglija evoluţiile mediului regional, naţional sau

internaţional. Dacă oraşul reuşeşte să satisfacă nevoile segmentelor din afara sa (turişti, investitori, forţă de muncă înalt calificată etc), se vor crea mai multe oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, veniturile directe ale populaţiei oraşului vor creşte, cât şi cele ale administraţiei locale, care va fi astfel capabilă să finanţeze noi programe de dezvoltare. Există tendinţa de a se concentra eforturile municipalităţilor asupra îmbunătăţirii condiţiilor pentru mediul de afaceri, problemele locuitorilor (poluare, criminalitate, spaţii verzi, creşterea traficului etc), ocupând de multe ori un loc secund în preocupările autorităţlor locale.

Existenţa competiţiei între sistemele teritoriale şi relaţiile de schimb (teritorii – stakeholderi) justifică tratarea teritoriului asemănător unei companii şi folosirea politicilor şi strategiilor de marketing în activitatea de gestionare a sistemului teritorial. Competiţia dintre sistemele teritoriale este asemănătoare celei dintre firme, comunităţile oferă ,,produse” specifice pentru

Satisfacţie stakeholde

Valoarea spaţiului

Atractivitatea comunităţii

locale

AE Turism durabil


,,consumatorii” aflaţi în cadrul diferitelor pieţe. Trebuie avute în vedere şi deosebirile care există între cele două elemente ale comparaţiei (teritorii-companii), deoarece sunt foarte importante specificităţile sistemelor teritoriale. Stabilind o asemănare cu firmele, comunităţile se găsesc în situaţia de a stabili relaţii de schimb cu ,,consumatorii” cărora trebuie să le ofere produse şi servicii atractive. Asemănător firmelor, sistemele teritoriale trebuie să îşi formeze, să apere şi să amplifice avantajele competitive, indiferent dacă se aplică la nivel macroeconomic sau mezoeconomic.

Din aspectele prezentate, putem concluziona că marketingul urban implică analiza nevoilor stakeholderilor şi consumatorilor/pieţelor pentru menţinerea sau dezvoltarea relaţiilor avantajoase de schimb între stakeholderi (marketing intern urban) sau între aceştia şi categoriile de public extern (marketing extern urban), având ca scop final creşterea valorii şi atractivităţii comunităţii prin activarea relaţiei intercondiţionate satisfacţie-atractivitate-valoare.

Bibliografie

1. Bradley A., Hall T., Harrison M. Selling cities: Promoting New Images for Meetings Tourism’ Cities, vol.19, 2002

2. Kotler, P. & Hamlin, M. A. & Rein, I. & Haider D. H. Marketing Asian Places, John Wiley & Sons, 2002

3. Kotler, P. & Gertner, D. Theoretical papers. Country as brand, product, and beyound: A place marketing and brand management perspective, Special Issue Brand Management, 2002

4. Nelson, S. The Nature of Partnership in Urban Renewal in Paris and London, European Planning Studies 9, 2001

5. Seppo K. Rainisto. Success Factors of Place Marketing: A Study of Place Marketing Practices in Northern Europe and the United States, 2003

AE


HOLIDAY ATTACHMENT: THE CONSTRUCT AND ITS MEASUREMENT

(Ataşamentul de locurile de vacanţă: cum îl construim şi îl măsurăm) Lecturer Ph.D. Babu P. George Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru Goa University, India Univ. “Ştefan cel Mare“, Suceava [email protected] [email protected]

Rezumat

Dat fiind că nu componenetele

individuale ce constituie o vacanţă în izolare sau în simple relaţii adiţionale, sunt cele care determină satisfacţia turistului cu privire la acea vacanţă, absenţa unui instrument care să capteze efectul experienţei de vacanţă este, în totalitatea sa este ciudată. Şi nu numai atât, abordarea curentă de implicare a întregului complex al experienţei de vacanţă ca simpla sumă a cunoştinţelor despre părţile sale componente, este de asemenea problemtică. Începând cu un scurt inventar al abordărilor curente cu privire la măsurătorile ataşamentului faţă de locuri care sunt folosite de către cercetători pentru a evalua ataşamentul turiştilor faţă de destinaţiile de vacanţă, articolul de faţă încearcă să dezvolte un instrument mai holistic, şi anume Ataşamentul de Locurile de Vacanţă, care poate măsura pe deplin ataşamentul turiştilor la experienţa de vacanţă. Instrumentul de măsurare a ataşamentului de locurile de vacanţă a dovedit cu succes testele esenţiale de validitate şi încredere. Articolul se încheie cu o scurtă referire la limitele curente şi dimensiunile de dezvoltare a instrumentului, precum şi implicaţiile sale şi posibilele aplicaţii.

Cuvinte cheie

• Ataşamentul de locurile de vacanţă;

• Utilitatea vacanţei; • Identitatea vacanţei; • Dezvoltare la scară; • Validitate şi încredere; • Implicaţii de scară.

Abstract Given that it is not the individual

components constituting a holiday in isolation or in simple additive relationship that determines tourists’ sense of satisfaction with that holiday, the absence of an instrument to capture the effect of the holiday experience in its entirety is but odd. Not only that, the current approach of inferring the whole complex of holiday experience as the simple additive sum of the knowledge of its constituent parts is epistemologically problematic, too. Beginning with a brief inventorying of the current approaches to the measurement of place attachment, which is being used by researchers to assess tourists’ attachment to holiday destinations, the present paper attempts to develop a more holistic instrument, Holiday Attachment, which can comprehensively measure tourists’ attachment with the composite holiday experience. The holiday attachment instrument has successfully demonstrated the essential tests of validity and reliability. The paper is concluded with a brief discussion of the current limitations and the developmental dimensions of the instrument, as well as its implications and potential applications.

Keywords

• Holiday attachement; • Holiday utility; • Holiday identity; • Scale development; • Validity and reliability; • Implications of the scale.

mailto:[email protected]

AE Turism durabil


1. Introduction

Serious attempts have been made to construct a reasonably valid and reliable scale to measure residents’ and tourists’ attachment to places (Moore and Graefe 1994; Williams and Roggenbuck 1989). Also, instances can be cited where the place attachment scale is employed to measure tourists’ attachment to holiday destinations. However, a destination is just a component, how-much-so-ever important a component may be, of the complex chain of products and services that structure the holiday experience of the tourist. In addition, the approach of knowing an integrated whole as the mere sum of its parts is criticized as fundamentally flawed at an epistemological level. For Piaget (1973), such an act is a cruel mockery of the nature of social reality. This being the case, it may seem quite strange that nobody has attempted to define and measure a construct broader in scope than place attachment that encompasses tourists’ attachment to the integrated holiday experience as a singular whole. In the present paper, an attempt is made in that direction and the resultant is the development of a construct and a standardized, general, valid, reliable, multi-item, multi-dimensional instrument to measure it, to which the name Holiday Attachment is given.

We understand a holiday as the name for that integrated and fully inclusive tourism product that encompasses the experiences of the tourist before, during, and after the trip (Uzzell 1984). Holidays may be regarded as society’s institutionalized means of enabling fantasy and reality to be imperceptibly mixed. Holidays could be alternatively conceived as narratives, myths, empirical network relationships, marketing objects, and production, information, and consumption systems.

From this standpoint, holiday attachment encompasses the collection of meanings, beliefs, symbols, values, and feelings that tourists associate with particular holidays.

The tourism industry provides holiday seekers with a complex bundle of tangible objects and intangible experiences designed to satisfy their needs and wants (Leiper 1995). This bundle includes facilitation of sorts; primarily, in the realization of the moment-of-truth experience at the destination; then, in fulfilling the different information needs (categorized temporally as ongoing, pre-purchase, planning, en-route, and after-trip needs of information) of the tourist; and then, those activities aimed at extending customer relationships beyond the immediate peripheries of a holiday. The information provision serves the function of a surrogate of the moment-of-truth experience, by which the travel industry is weaving around the tourist a framework for the positive reception of the holidaying experience.

Available evidence from tourism research implies that tourists’ choice set or its structure is not static, but varies across both consumers and circumstances (Dommermuth 1965; Rewtrakunphaiboon and Oppewal 2003). However, within this general understanding, Ryan (1997) explores society’s earlier attitudes towards holidaying; motivations for holidays; interaction with service providers as they affect the quality of the tourist experience; and the nature of the holiday location and the events that occur there. Dimanche, Havitz, and Howard (1993) presents an examination of the current literature related to four prevalent topical areas associated with holidaymakers’ decision behavior: ego involvement; loyalty and commitment; family decision making; and, novelty seeking. Then, there are specific attempts to categorize tourists’ purchase decision

AE


behaviour on the basis of the type of holiday motivation (Thomas 1964; Gray 1970; McIntosh and Goeldner 1995).

Essentially, a holiday is about the purchase of a benefit, which could be an emotional, intellectual or spiritual experience (Nickerson and Ellis 1991). Sometimes, the holiday experience can be cathartic due to it potential to sustain or change peoples’ lifestyles (Hyde 2003).

According to Havitz and Dimanche (1999), the quintessence of a holiday is the psychological state of motivation, arousal, or interest between an individual and recreational activities or related equipment, tourist destinations, and those various amenities offered, characterized by the perception of the elements of importance, pleasure value, sign value, risk probability, and risk consequences. Gray (1970) identified wanderlust and sun-lust as two important motivators triggering touristic pursuit. Krippendorf’s (1989) search for balance, Dann’s (1977) anomie and ego-enhancement, Cohen’s (1979) search for authenticity, Mannell and Iso-Ahola’s (1987) two-dimensional motivational forces of seeking and escaping, and Pearce’s (1982) travel career ladder are some of the other noteworthy attempt to structure tourist disposition, motivation, and behavior.

However, there is little agreement found among researchers regarding the relative positioning of any specific motivator vis-à-vis others or relative importance among these in inspiring tourists of different categories to make holiday purchases.

Besides these, Mathieson and Wall (1982) also attempted to categorize the motivational factors that determine tourists’ holidaying behavior. Their typology is an expansion of Crompton’s (1979) two categories of motivation: socio-physical or push motivator (a combination of the natural and social environments) and cultural or pull

motivator. They identified physical, cultural, personal, and prestige-related motivations. These are the tourism specific variants of the generic benefits sought by a typical customer, known in the general marketing literature by wide-ranging names as: (1) functional, practical, and emotional play off (2) instrumental and expressive (3) functional and psychological (4) use, convenience in use, integrative, and economy (5) functional, experiential, and symbolic (Parry, 2000; See also Woodside and Lysonski, 1989). Holidaymakers are expected to appreciate their holiday more or less along these dimensions (Gilbert and Abdullah, 2002).

In Mathieson and Wall’s classification presented above, the physical motivators are the search for improvement of mind and body: convalescence for health problems; exercise through golfing, playing tennis, and hiking; and relief from psychological enervation by searching out the exciting, the romantic, or the entertaining. Cultural motivations derive from curiosity about unusual places and foreign locales. The main personal motivation for taking a holiday is to visit family or friends. Other personal motivations include the desires: to experience new places and people, to make new friends, to escape a mundane social environment (to leave the house behind, to escape for the weekend, or to reduce stress and relax), and to travel. Leiper (1990) notes that there is no evidence that any destination or attraction ever pulled any tourist in the absence of push factors. That is, the beginning of tourism is with push factors and tourist motivation and decision-making behavior has to be studied necessarily in terms of the buyers’ personal values. Though not originally indented by Mathieson and Wall, along with personal motivators may be added the concept of self or identity. This is because tourists often seek in

AE Turism durabil


holidays those concepts existing in their conceptual structures that they believe as truly characterizing them (Lee-Hoxter and Lester 1988). Russel Belk notes that external objects to which individuals are affectively attached and which are considered as parts of individuality comprise the extended self (Belk 1988) and these objects are highly congruent with the individual’s sense of self. When every holiday in the choice list offers the same utility or meta-experiential options, consumer behavior becomes an identity project (Thompson and Tambiah 1999) and identity almost wholly determines the purchase decision (Holcomb 1999).

Holidays are purchased and experienced in a meta-experiential setting, though this background itself does not form the experiential product. This background may at the best structure consumer experience in unique ways. It broadly dictates what is preferable and what is to be experienced (Steele 1981).

The concepts of situationality developed by Bloch and Richins (1983) and later modified by Deborah and Richard (2000) and the working or activated self concept of McGuire and McGuire (1988), suggest that individuals focus on whatever aspects of themselves that is most relevant in a particular social setting or situation. Cranach (1992) illustrates each one’s cultural context as the background with reference to which touristic experiences are interpreted. To raise one’s prestige or status is an oft-cited reason for purchasing a holiday.

Again, it is the socio-cultural context that predominantly defines what is prestigious. Normally, prestige is accomplished by fostering socially preferable associations with people, places, or events. Prestige enhancement may also be through the pursuit of hobbies, continuation of education, ego enhancement, and sexual indulgence.

Furthermore, this motivation could also include simply doing what is in fashion. In this regard, Bourdieu’s (1984) reflection that consumption in modern societies acts as a symbolic statement about consumers as individuals and about their lifestyles and in this way consumption encourages differentiation based on symbolic capital is extremely significant.

To fulfill the aforesaid

motivational needs, holidaymakers can purchase a pre-packaged holiday or can even purchase in units and then bundle them together. Packaged holidays are standardized, quality controlled, repeatable offers comprising two or more elements of transport, accommodation, food, destination attractions, other facilities, and services such as travel insurance (Middleton 1994). Independent holidaymakers essentially purchase the same thing, with the only distinction that they feel for themselves the ownership of the bundling effort as well as the risks and benefits associated with that effort. But, there is no reason to expect that there will be the emergence of any new dimension of purchase motivation in kind for this self-help holidaymaker’s vis-à-vis the buyers of a fully inclusive holiday. The differences will only be in degrees along the already existing dimensions, say, if there is any motivational value involved in bundling the holiday elements oneself.

In other words, the performance evaluation of holidays by holidaymakers should be invariant to the specific nature or characteristic of the holiday.

Continuing with the preceding discussion, dimensions of holidaymakers’ motivation may be thought of as composed of function or utility; emotion, self or identity; and, symbolism or context. Individuals by and large must be deriving sense of their holiday consumption along these three

AE


dimensions. Moreover, it must be along these dimensions that holidaymakers evaluate what they think the holiday can do for them. Zaichkowsky (1985) also seems to be arguing along the same direction while discussing about her involvement construct, developed to capture the concept of individuals’ perceived relevance for products based on inherent needs, values, and interests.

Taking cues from Bloch and Richins (1993) and Houston and Rothschild (1978) she categorized involvement into physical, personal, and situational. In fact, it was pondered enough a propos using the phrase ‘holiday involvement’ instead of ‘holiday attachment’ for the proposed scale since what was envisaged was to measure something like involvement for the product-service bundle, namely a holiday; but noticing that a critical mass of related studies in the area of leisure, recreation, and tourism has already employed the term ‘attachment’, it was decided to settle down for the present terminology, holiday attachment. Most of the above mentioned studies are about the place attachment construct (Bricker and Kerstetter 2000; Proshansky, Fabian, and Kaminoff 1983; Moore and Graefe 1994; Stokowski 1991; Vaske and Kobrin 2001; Warzecha and Lime 2001; Williams and Roggenbuck 1989) which measures the meanings, beliefs, symbols, values, and feelings that individuals or groups associate with a particular locality (Tuan 1977), say, a tourist destination (Moore and Scott 2003). Additionally, it was felt that supplementary studies could posit holiday attachment as a logical extension of the existing literature on place attachment in particular and the more generic attachment theory (Goldberg and Kerr 1995) available in the psychology literature. Again, as Schultz, Kleine, and Kerman (1989) argues, attachment, as opposed to involvement, is directly

associated with the fundamental self-developmental processes that span the entire life cycle and the temporal element of attachment has no counterpart in involvement. Attachment often has to do with memories and previous self-definitional experiences as well as current or anticipated ones whereas involvement concerns mostly with the present only. So it is the variable of customer satisfaction, as it is operationalized in the mainstream literature. For instance, the HOLSAT scale (Tribe and Snaith 1998) developed to capture satisfaction with holidays has most of its item statements aimed to measure tourists’ instantaneous and immediate impressions of holidays.

2. Holiday Attachement and its Dimension

Following the literature available, holiday attachment was anticipated by the author as a three-dimensional construct and defined it in terms of the significance of the holiday to the individual traveler. It may be noted that widely accepted measures of place attachment in fact included only two dimensions: place dependence and place identity (Proshansky et al 1983; Williams, Anderson, McDonald, and Patterson 1995; Williams and Roggenbuck 1989). However, some of the items that were initially generated (given in Appendix-A) as part of the holiday attachment scale development process gave adequate suggestion that these could better form a meaningful third block and hence these items were tentatively grouped together and named as holiday contextuality. Thus, for the purpose of scale development, the following definition of holiday attachment was used:

A tourist’s perceived significance of a holiday based on its ability to fulfill his or her utility, identity, and contextual needs.

AE Turism durabil


Utility refers to the physical components of the holiday that tend to cause dependence or functional association with the holiday. It refers to the more intrinsic advantages of the service consumption and usually corresponds to the product related attributes. It may be operationalized in terms of how the current holiday compares with alternatives in satisfying the activity level needs of tourists or its ability to facilitate behavior stemming from such needs.

Identity stands for one’s inherent

values, beliefs, interests, or needs that constitute one’s conception of own self and that motivate one toward certain types of holidays since such holidays are assumed to be symbolic of these values, beliefs, interests, or needs. Holiday identity implies affective or emotional attachment with a holiday. Putting it slightly differently, it refers to what it “feels like” to partake in the holiday. Identity may be operationalized in terms of a combination of attitudes, values, thoughts, beliefs, meanings, and interpretations that tourists associate with a certain holiday and the behavioral tendencies branching from these.

Contextuality refers to something

that increases one’s interest towards the holiday due to contextual particularities. Context is the information available to a particular individual on a particular occasion for use in the meaning ascription process (Clark and Carlson 1981). It refers to advantages extrinsic and not immediate to the process of consumption. Its correspondence is to the extra-product related necessities like the need for societal approval and outer-directed self-esteem (Wallendorf and Arnould 1988), or at times the facilitatory conditions for the actual consumption experience. It may be thought of as those meta-features,

which influence the selection of a holiday, but do not form bases for the immediate holiday experience. Individuals as decision makers recognize and work within the constraints of the known contextualities in order to achieve the desired outcomes. Individuals may value the prestige, exclusivity, or fashionability of a brand because of how it relates to their outward directed-self (Snyder 1974; George and Mekoth 2004). They may behave in manners preferable to the societal context, for instance, and if certain holiday types have higher social preference values in the current context, they may develop attachment towards such holidays.

The above categorization is

congruent with the multifaceted, but enmeshed concept of the human self in its enfolding. Note that holiday utility and contextuality stand more along the performance dimension (what the object is “for”) while holiday identity stands more along the attribute dimension (what the object “is”) of the self. But, holiday contextuality is distinguished from holiday utility in that it is not the intrinsic physical or activity based needs per se that causes attachment in the former case, but rather, the situational particularities working behind these needs. Again, since holiday contextuality constitutes the attempts made by individuals for self-cultivation within the context provided by the external environment (Csikszentimihalyi and Rochberg-Halton 1981), there is some comparison apparent between holiday contextuality and holiday identity, except for the notable difference that the former is about the propagation of a socially suitable self or about the enhancement of the self-concept through the transfer of socially accepted meanings of products or brands to oneself while the latter is about attempts to experience the

AE


intrinsic self as reflected in the objects of consumption.

To sum up, attachment, a relationship orientation variable, is a multidimensional property representing the types and degrees of linkages between an individual and the object of his consumption, existing neither in him, not in the object, nor in the context, but rather in the intersection of the three (Schultz et al 1989). Holiday attachment is a holidaymaker’s overall bond of association with a holiday based on the above three components. These components brew together the salient beliefs individuals have (Myers 1985) about a holiday and their evaluative judgments about those beliefs and are expected to form an important basis for understanding their intentions and behavior, especially loyalty and repurchase behavior.

3. The Scale Development Process

The procedure commonly adopted

to develop a preliminary measure involves the following steps at a minimum (Jackson 1971; Zaichkowsky 1985; Ruekert and Churchill 1985): defining the construct to be measured; generating items that pertain to the construct; judging the content validity of the generated items; determining the internal reliability of the items; determining the temporal stability of the internally reliable items; measuring the content validity of the selected items as a whole; measuring the criterion-related validity; and, testing the construct validity of the scale.

An important question in any scale

development is how many items does it take to measure a construct. A construct with a wide domain and multiple dimensions will require more items to adequately tap the domain and

dimensions than a construct with a narrow domain. However, this concern often gets moderated due to the need for scale brevity, given that scales are self-administered and respondent fatigue and non-cooperation is higher for longer questionnaires (Bearden, Netemeyer, and Mobley 1993). Initially, a list of 74 items (See Appendix-A) was generated moving back and forth the literature and our own case study inferences with a view to tap the domain of the construct. This is, according to us, a judicious mix of rational and empirical approaches to generate items.

Given below are some of the sample talks from interviews from tourists that gave broad indication of the dimensions:

“The beaches here are so

clean…calm…and the best for swimming”.

“Traveling by that bullock-cart

was great…I enjoyed sitting back and taking the stunning rural scenery…I can show these photos to my friends back home”.

“Well, the timings were

wonderfully synchronized…everything was arranged perfectly…nice stay, good food…and what not!” (Indicative of holiday utility)

“This holiday was a pilgrimage for

me…now I know who I am”. “It’s something which I have been

carrying along with me from childhood in my most cherished dreams…now I discovered it…or, it discovered me!”.

“Heey…I don’t know how to tell

about this experience…but, I can heed my heart singing tunes in its praise”. (Indicative of holiday identity)

AE Turism durabil


“Most in my friends’-circle have been here…I was feeling ashamed to tell them I haven’t been yet”.

“Look here…this is my darling…it was for her that I’m here too. She loves this holiday to her heart and swayed me”.

“As for me, my first and final

concern is that I should reach back home safely. Everything else is secondary.” (Indicative of holiday contextuality)

These initial items were refined

and edited for judging the content validity by a group of four experts who were faculty members or doctoral candidates in the area of consumer behaviour with domain expertise in tourism. The judges were asked to rate each statement in terms of its ability to represent holiday attachment in general and its proposed three dimensions in particular. Each statement was rated on the following three-point scale: (a) Clearly representative of holiday attachment; (b) Somewhat representative of holiday attachment; (c) Clearly unrepresentative of holiday attachment.

Average rating for each statement

was calculated. Statements that were rated as clearly not representative of holiday attachment were dropped right away and those rated as clearly representative of holiday attachment were accepted. Those statements that came under the somewhat representative category were given for brainstorming at a session (all referees were brought together in a chat-room), some of them were accepted and remaining ones rejected based on broad consensus. Some suggestions from the judges intending to reduce the net number of items while not compromising face validity were incorporated into the re-

coining of the statements. In the end, 21 items passed the judgment. Same procedure was adopted to judge the allocation of these items across the proposed dimensions too. A few of the statements were judged as constitutive of another dimension as the one originally anticipated by the researcher and reorganization of statements was done accordingly. As expected, most divergent views among judges in this regard propped up in the matter of certain items, which, according to some judges, belonged to the holiday utility dimension while others argued that they constituted the holiday contextuality dimension. Again, a final decision about the fate of these items was kept on pending till data collected and confirmatory factor analysis that had been done.

In the next stage, the selected items

were administered among eighty graduate students of the university who have recently taken part in different types of holiday activities, to examine the scale reliability and further assessment of validity. Six point likert-type scales were used for the statements. A six point scale comprising of strongly agree to strongly disagree was used to indicate the degree of a respondent’s agreement or disagreement with each item expressed in the form of statements. Positive statements are scored from 1 to 6 for “strongly agree”, “agree”, “agree a little”, “disagree a little”, “disagree”, and “strongly disagree” responses and negative statements are reversed in scoring from 6 to 1 on responses of “strongly agree” to strongly disagree”.

The questionnaire was re-administered among the graduate students after a gap of one month to see the temporal consistency. They were asked to recall the same holiday about which they responded previously and reply. Data

AE


analysis and results are presented in chapter 4.

The aggregate and component-wise responses of a few student respondents who are known to have been religiously adhering to certain holidays and purchased the same were further examined to see if both tallies. This was to check known group validity. The results were rechecked with them for verification. However, this remained as a simple, informal, qualitative procedure, with no claim of statistical significance for the results.

To test discriminant validity, place

attachment scale (Williams 1989) was found to be a reasonably good choice. In the statements constituting the original place attachment scale, wherever the word “place” appeared, was substituted with the word “holiday” and was administered among the same students.

Some of the above graduate students were respondents to another

study conducted by the researcher involving the HOLSAT construct. The HOLSAT scale developed by Tribe and Snaith (1998) is informed by the P-E gap paradigm and is an improvement upon the existing holiday satisfaction measures. It offers a valid measurement of tourist satisfaction with holidays. The data collected from this previous survey was put to use to examine convergent validity. It was hypothesized to have a strong, positive correlation between these two constructs.

Test of nomological validity was done upon the assumption that holiday attachment will significantly predict holiday loyalty; or, holiday attachment will be an important antecedent of holiday loyalty. Nomological validity would be demonstrated if the holiday attachment scores are positively and significantly correlated with the scores on the loyalty construct for the same respondents.

Bibliography

1. Bearden, W., R. Netemeyer. Handbook of Marketing Scales, Newbury Park, CA: Sage Publications, 1993

2. Belk, R. Possession and the Extended Self, Journal of Consumer Research 15:139-168, 1998

3. Bitner, M. Servicescape: The Impact of Physical Surroundings on Customer and Employees, Journal of Marketing 56 (2l):57-72, 1993

4. Buttle, F. SERVQUAL: Review, Critique, and a Research Agenda, European Journal of Marketing 30(1):8-32, 1996

5. Celsi, R., Olson, J. The Role of Involvement in Attention and Comprehension Processes, Journal of Consumer Research 15(3):210-224, 1988

6. Churchill, G., Jr. A Paradigm for Developing Better Measures of Marketing Constructs, Journal of Marketing Research 16(1):64-73, 1979

7. Cohen, E. A Phenomenology of Tourist Experiences, Sociology 3:179-201, 1979

8. Cooper, C., D. Fletcher. J. Gilbert, R. Shepherd, Wanhill S. Tourism: Principles and Practice, Harlow: Longman, 1993

AE Turism durabil


9. Deborah Crick-Furman. Modeling Tourists' Multiple Values, Annals of Tourism Research 27 (1):69-92, 2000

10. Dimanche, F., Havitz, M. Consumer Involvement Profiles as a Tourism Segmentation Tool, Journal of Travel and Tourism Marketing 1(4):33-52, 1993

11. George, B., Mekoth, N. Self-monitoring as a Key to the Tourist, International Journal of Hospitality and Tourism Administration 5 (2):32-48, 2004

12. Havitz, M., Dimanche, F. Leisure Involvement Revisited: Drive Properties and Paradoxes, Journal of leisure research 31(2):122-149, 1999

13. Krippendorf, J. Tourism in the System of Industrial Society, Annals of Tourism Research 13(4):517-532, 1986

14. Lee, Tae-Hee, Crompton, J. Measuring Novelty Seeking in Tourism, Annals of Tourism Research 19:732-751, 1992

15. Mannell, R., Iso-Ahola, S. Psychological Nature of Leisure and Tourism Experience, Annals of Tourism Research 14:314-331, 1987

16. Pearce, P. The Social Psychology of Tourist Behaviour, Oxford: Pergamon, 1982

17. Rewtrakunphaiboon, W., Oppewal, H. Holiday Packaging and Tourist Decision Making, Tourism Analysis 8(2):193-196, 2003

AE


ACCOMODATION CAPACITIES AND THEIR IMPORTANCE IN THE DEVELOPMENT OF THE TOURISM IN BANAT, SERBIA

(Capacităţile de cazare şi importanţa acestora în dezvoltarea turismului în Banat, Serbia)

M. SC., Assistant Ćurčić Nevena

Faculty of Natural Sciences and Mathematics [email protected]

Rezumat

Capacităţile de cazare sunt elementul principal al bazei materiale a economiei turistice, deci buna lor organizare şi calitate au o extraordinară importanţă pentru succesul dezvoltării turismului într-o anumită regiune. La începutul anului 2001, în Banat existau 28 de hoteluri a căror capacitate de cazare era de 1025 de camere şi 2374 de paturi, aranjate la un nivel normal de cazare. Dimensiunea medie a acestor capacităţi în Banat este de 36,6 camere şi 84,8 paturi pe obiectiv, ceea ce demonstrează că aceste obiective sunt predominant mici. Capacitatea medie pe unitate de cazare – o cameră are 2,3 paturi.

Reţeaua învechită şi incompletă de cazare a unităţilor turistice, cele mai multe fiind localizate în oraşe, rareori în apropierea locaţiilor turistice, indică faptul că există o lipsă de curaj în procesul de separare a turismului de oraşe. Procesul e dezvoltat pentru a muta obiectivele turistice deja menţionate în apropierea locaţiilor turistice din aşezările moderne şi pensiunile confortabile care se vând cu succes numai pe piaţa turistică.

Cuvinte cheie

• Banat; • Capacităţi de cazare; • Participare structurală.

Abstract

Accommodation capacities are the

basic element of the tourist economy material base, so their right arrangement and quality are of great importance for the successful tourism development in one area. At the beginning of 2001 the region of Banat had 28 hotels, the total accommodation of which was 1025 rooms and 2374 beds arranged within basic and complementary accommodation capacities. The average size of these capacities in Banat is 36,6 rooms and 84,8 beds per objective, which shows that these objectives are prevailingly small. The average capacity of the basic accommodation unit – a room is 2,3 beds.

Fragmentary and prevailingly outdated net of the accommodation tourist objectives mainly located in towns, sparsely within the tourist locations indicates that there is a lack of courage in the process of tourism separation from the towns. The process is being developed in order to displace already mentioned tourist objectives to the tourist locations within the modern tourist settlements and comfortable boarding houses that are sold well only on the tourist market.

Keywords

• Banat; • Accommodation capacities; • Structural participation.

AE Turism durabil


1. Introduction The accommodation capacities are

the basic element of the tourist economy material base; therefore their right arrangement and quality are very important for the successful development of tourism in one area. By their location, aspect, functionality, equipment and work organization the accommodation tourist objectives provide the lodging and food for the visitors (the guests) during their shorter or longer stay outside the residential places. According to the main characteristics the objectives are divided into two groups: basic objectives (hotels, motels, boarding houses, tourist apartments and apartment settlements, tourist settlements, quarters for the overnight stay and inns.) and complementary objectives of accommodation (camps, renting rooms, houses and flats for vacations, workers recreation centre, children and youth hostels, accommodation objectives in Spa and sanatoriums, mountain houses, ship cabins and sleeping cars). The basic objectives are higher quality ones thanks to their bigger comfort, equipment, arrangement, additional capacities, level of service and so on. The following objectives must be categorized: hotels, motels, boarding houses, tourist apartments and apartment settlements from the group of basic objectives as well as camps, renting rooms, houses and flats for vacations from the group of complementary accommodation objectives.

2. The types and categories of accommodation objectives

In 1961, 16 accommodation

objectives were registered in Banat. The number increased in 1981 to 28 objectives. In 1991, 26 objectives were registered, which was 27,7% of the whole

number of objectives in Vojvodina (Ahmetovic-Tomka, 1996).

At the beginning of 2001, the

region of Banat had 28 hotels the total accommodation base of which was 1025 rooms and 2374 beds arranged within basic and complementary accommodation objectives. The average size of accommodation objectives in Banat is 36,6 rooms and 84,4 beds per object, which indicates that the objectives are prevailingly small. The average capacity of a basic accommodation unit - a room is 2, 3 beds (Table 1).

AE


Table 1. Tourist and catering accommodation objectives in Banat area in 2001

Capacity Place Object type Object name Category

Rooms Beds BASIC OBJECTIVES

Alibunar hotel »Stari lovac« B 27 54 Bela Crkva hotel «Turist» * 41 82 tourist settlement «Jezero» 20 60 Ečka hotel «Kaštel» ** 25 63 motel «Sneža» *** 11 19 Kikinda hotel «Narvik» **** 110 178 motel «Avala» ** 22 55 Kovačica hotel «Banat» D 12 21 Kovin hotel «Grad» ** 17 42 Lukino selo hotel «Sibila» *** 17 46 Melenci motel «Lipov cvet» * 10 28 Novi Bečej hotel «Tiski cvet» *** 30 83 Nova Crnja motel «Kaštel» * 11 24 Novi Kneževac

motel «Lovački dom» * 8 21

Opovo hotel* «Dunavac» B 20 45 Pančevo hotel «Tamiš» ** 114 180 hotel «Sloboda» ** 5 15 Plandište motel «Platan» ** 10 28 Sečanj hotel «Crveni cvet» ** 19 38 Vršac hotel «Srbija» *** 86 134 boarding house JAT *** 64 98 Zrenjanin hotel «Vojvodina» *** 109 222 motel «Šumica» ** 9 18 overnight stay «Central» 21 44 overnight stay «Stadion» 12 26 Žitište motel «Kozara» ** 31 70

COMPLEMENTARY OBJECTIVES

Deliblato children and youth hostel * «Čardak» 112 553

Melenci medical center «Rusanda» 52 127 A TOTAL OF 1025 2374

* The refugees accommodated, the object is not used for tourist purposes Source: National Tourism Organization of Serbia (2000): Serbia - Landscape painted from the heart, Accommodation, Belgrade The Republic Statistical Office - Novi Sad Department

In the whole structure of

accommodation capacities the hotels are present in the biggest number, there are a total of 14, although only one of them is

categorized by 4 * (the hotel “Narvik” in Kikinda). Neither are there hotels with 5* in Banat nor in Vojvodina. There are 4

AE Turism durabil


hotels with 3*, 5 with 2* and only one 1* hotel.

Also, there are hotels that have not been categorized yet according to the standards set by the Rulebook about arrangement, minimal conditions and categorization of catering objectives. This Rulebook is a follow-up of the law of tourism, the part considering these questions, set up in 1994. These objectives have the old categorization marks, as in the case of two hotels of B category and one hotel of D category (in Alibunar, Opovo and Kovacica). The existence of the objectives that have not been categorized yet according to the new standards results from their incapacity to fulfil the conditions stated by the Rulebook in order to keep the same categorization mark that they had before (that is something that most of them have as their objective). Moreover, it is very likely that these objectives cannot even fulfil the conditions that include them in the group of hotels. That means that these objectives should belong to the group of basic but uncategorized objectives such as overnight stays, inns or taverns, and lodgings. The hotel “Dunavac” in Opovo is included among these objectives since it has not fulfilled its tourist function for the last 10 years. In fact the refugees from Croatia are accommodated in it. In this hotel only the restaurant is open for visitors. For these reasons, most often the hotel “Dunavac” is not even registered on files of the accommodation objectives in Banat.

After hotels, the most important accommodation objectives are motels, 8 of them, mainly categorized by 2* mark. The whole capacity of motels is 112 rooms and 263 beds.

In Banat area there is one boarding house with 3* with the total accommodation capacity of 64 rooms and 98 beds. It belongs to the JAT and works as an object of a half-closed type. In other

words, through the school year it accommodates only the beginners (cadets) of JAT Pilot Academy. Its accommodation capacities are at the tourists disposal during the summer holidays where there are no JAT cadets whereas the restaurant is available throughout the year to the everyone that wants to taste delicious meals from the wide offer of a la card menu and yet pays a little (for its own needs the restaurant provides the supply of meat and vegetables by its own financial resources).

From the group of basic objectives that are not liable to the categorization two quarters for overnight stays can be pointed out. Both are located in Zrenjanin and have the total capacity of 33 rooms and 70 beds. These objectives are of poor capacity and with much lower level of service than in the previous ones.

In Banat there is also one tourist settlement in Bela Crkva, at the very shore of Town’s Lake, that belongs to the UTP “Bela Crkva”. This catering and tourist corporation runs not only the tourist settlement but also the Hotel “Turist” altogether with some restaurants in the town and one in Banatska Palanka.

Among the complementary objectives in Banat registered by the official statistical service there are one children’s and youth hostel and one medical centre. The children’s and youth hostel “Cardak” in Deliblato with the capacity of 112 rooms and 553 beds, for many years has not been fulfilling its real tourist function - to accommodate children according to the principle called The Schools in the Nature and and give them so-called recreational lessons. On the contrary it became the object for the collective accommodation of refugees from former Yugoslav republics and regions affected by the recent Civil War. In this way even the poor capacities belonging to the group of complementary objectives have been completely

AE


minimized and reduced to only one object, the medical centre “Rusanda” in Melenci.

The medical centre “Rusanda” is the only medical centre in Banat, more famous by the name Rusanda SPA, and intended particulary to the medical treatment of the sick in the stationary. Practically, “Rusanda” very recently has been declared to be the SPA in Vojvodina by the decision of Ministry of Tourism, respectively by the Regulation of the establishment of the SPA territory “Rusanda”, Melenci (The Official Journal of the FRY, No 31/99). By this regulation Rusanda is even officially classified among the places “where the healing property of thermal and mineral waters and other geological and mineral substances is medically or empirically proved having appropriate objectives with the devices for the medical treatment and rehabilitation of the visitors” (The Federal Statistical Office, 2000).

But, according to the research work of the author of this paper it is known that there are some more objectives from the group of complementary objectives that are not registered in the official statistical service. Although these objectives didn’t enter the register of accommodation objectives in the Banat area, the author thinks that they should be mentioned by all means because they, despite their poor capacities, make the list of complementary objectives more various. In other words, their influence on the possible diversification of the tourist accommodation offer in Banat.

The mountain house “Siroko bilo” (250m) on the Mount of Vrsacki Breg near Vrsac is the only mountain object on the hillside of South Carpathian Mountains in Vojvodina. It was built in 1935 and reconstructed in 1972. It represents a built house with basement, ground-floor and attic. On the ground-floor there is a big dining-room for about

50 guests, 9 rooms (eight two-bed and one four-bed), a kitchen, a bathroom and a toilet. Next to the house there are bungalows (five two-bed). The total capacity of the object is 30 beds. This mountain house has a central-heating system, and the dining-room is additionally equipped with a solid fuel stove. The bungalows are not heated. The house has drinking water and pools with technical water. Near the house there are two springs of clean drinking water. The house has electricity and the whole equipment used for preparing and serving food and drinks.

The access to the house is enabled by the asphalt road that leads to the “Crveni krst” object and further by the wide road that leads through the woods making the pass of the passengers’ vehicles and buses possible. The object is 10 kilometres far from Vrsac. It is managed by the Mountain-Skiing Organization called “Vrsacka kula” from Vrsac. It is open on weekends and has the housekeeper. From this point various excursions can be organized. For example, the excursions to the Tower of Vrsac (Vrsacka kula), the Monastery of Mesic, Lisicja glava Mount (590m), Guduricki Mount (641m) that is at the same time the highest mount in Vojvodina (Group of authors, 1995).

On the shores of Bela crkva lakes there are two well-equiped auto-camps “Belocrkvanska jezera“ and “Oaza” that can accommodate tourists during the summer (www.belacrkva.co.yu). Moreover, in the municipality of Zrenjanin there is a camping site on the Tisa bank near Zabalj Bridge, mostly visited by Zrenjanin inhabitants in the summer period. Namely, the banks of Tisa are overgrown by the thick wood that makes this river a very interesting camping site and bathing place. The weekend settlement was also built on its banks (Brancic, 1999).

http://www.belacrkva.co.yu/

AE Turism durabil


3. The structural participation of some accommodation capacities group

From altogether 1025 rooms and 2374 beds, 861 rooms and 1694 beds

belong to the basic objectives, in other words they participate with 71,4% in the whole number of accommodation objectives.

Table 2. Hotels in Banat in 2001 Capacity Type and category Number of

objectives Rooms Beds A) BASIC OBJECTIVES Hotels with 4* 1 110 178 Hotels with 3* 4 242 485 Hotels with 2* 5 180 338 Hotels with 1* 1 41 82 Hotels B categ. 2 47 99 Hotels D categ. 1 12 21 Motels 3* 1 11 19 Motels 2* 4 72 171 Motels 1* 3 29 73 Boarding houses 3* 1 64 98 Overnight stays 2 33 70 Tourist settlement 1 20 60 B) COMPLEMENTARY OBJECTIVES Children’s and youth hostel

1 112 553

Medical center 1 52 127 A TOTAL OF BANAT 28 1025 2374 VOJVODINA 66 3254 7207 BANAT/VOJVODINA 42,42% 31,50% 32,94%

Source: Recapitulation done according to the data from the previous table.

Among the basic objectives, most of them are hotels of different categories, that participate with 50,0% in the whole number of accommodation objectives and with 53,8% in the number of only basic ones. In relation to the total accommodation base in Banat the hotels participate with 61,7% of all rooms and 50,7% of all beds. They present the dominant accommodation base without any competition among any other group of objectives.

The next type of objectives that is significantly present among the accommodation capacities of Banat is a

children’s and youth hostel of a big capacity that participates in the whole capacity of Banat with 10,9% of all rooms and 23,3% of all beds. But, as the only object of this type in Banat (there is a very small number of children’s and youth hostels on the territory of Vojvodina at all) in the last years it has lost its touristic function so that today it serves to give a shelter to the refugees from the former Yugoslav republics.

The next important group of objectives in Banat includes motels, in fact eight of them that participate in the total accommodation capacity with 10,9%

AE


of all rooms and 11,1 % of all beds. Taking other objectives into consideration it is obvious that their single participation is not more than 5%, or more precisely, the overnight stays and tourist settlements participate with 3% respectively in the total number of beds, a boarding house with 4% and a medical centre with 5%. This small participation of the mentioned objectives is, first of all, due to their small number. Namely, there is only one existing object of the following types: one boarding house, one tourist settlement, and one medical centre. Considering overnight stay quarters there are two existing objectives in Banat area.

Furthermore their accommodation capacities are very poor. Therefore, these objectives do not represent a part of the material tourism base that can be more seriously counted on within the tourism development of this area, especially taking into consideration the fact that except boarding houses, neither of these objectives is liable to the obligatory categorization. The latter additionally complicates the process of their service quality control, which prevents the tourist offer of Banat from entering both domestic tourist market and international one as well.

Graphic 1. Proportional participation of beds according to the type of a object in Banat

4. Conclusion

At the beginning of 2001 Banat had

28 accommodation objectives of different types and categories. The participation of Banat in the total accommodation base of Vojvodina is 1/3 of all available capacities (33% of all beds). Taking the size of Banat area into consideration altogether with the value of some tourist attractions (Carska bara, Deliblatska pescara, Vrsacke planine, the onshore part of the Tisa and the Danube) this capacity of beds can be considered to be very small. In other words, under the conditions of more

intensive tourism development it would probably be the limiting factor.

So far in Banat area the orientation has been exclusively directed to the basic accommodation objectives, prevailingly to the hotels and motels. Because of that the accommodation base should be expanded by building more complementary objectives. In that way the considerable limitation of accommodation tourist objectives diversification would be avoided in this part of Vojvodina.

51%

11%4%

3%

23%

3% 5%Hoteli

Moteli

Pansioni

Prenoćišta

Dečije i oml. odmar.

RekreativnikompleksZdravstveni centar

AE Turism durabil


In Banat the accommodation objectives were built in 15 municipalities of 16 existing ones. The only municipality that still does not have any accommodation object is Coka. In most municipalities there is one (9 municipalities) or two (5) accommodation objectives that are usually built in the town that is the centre of the municipality. In that way the importance of tourist transit circulation is being neglected although it continues to be very intensive in the last ten years especially in the direction of Romania (as a result of the turnover of goods within the retail trade). This can be more justified by the presence of many border crossings to Romania (5

roads and 3 railways) and to Hungary (1 road and 1 railway). Every year about 3 million travellers cross only Yugoslav –Romanian border.

Furthermore, the fragmentary and prevailingly outdated net of accommodation tourist objectives located mainly in the towns, sparsely in the tourist localities, indicates that there is a lack of courage in the process of tourism separation from the towns and its relocation into the tourist locations within modern tourist settlements and comfortable boarding houses that are sold well only at the tourist market.

Bibliography

1. Ahmetovic-Tomka, D. The characteristics of Banat accomodation facilities,

The second regional geography conference, Temišvar, 1996, pp. 479-485 2. Brancic Z. Tourist potentials of Zrenjanin and surroundings, bachelor work,

Department of geography, tourism and hotel industry, Novi Sad, 1999, pp. 24 3. Group of authors Fruska gora and the Vrsacke mountains - the Guide for the

mountaineers, excursionists and tourists, Mountaines association of Serbia, Beograd, Mountain-Skiing Organization “Postman”, Novi Sad, 1995, pp.149

4. National Tourism Organization of Serbia Serbia - Landscape painted from the heart, Accommodation, Belgrade, 2000

5. The Federal Statistical Office Tourism 1999, Statistical Bulletin No. 2253, Belgrade, 2000, pp.8-9

6. The Official Journal of the FRY, No 31/ 99-511 7. The Republic Statistical Office - Novi Sad Department 8. www.belacrkva.co.yu

http://www.belacrkva.co.yu/

AE


ECOTURISMUL - ELEMENT AL DEZVOLTĂRII DURABILE A COMUNITĂŢILOR LOCALE RURALE ROMÂNEŞTI

(The Ecotourism - Element of the Sustainable Development of the Local Rural Communities in Romania)

Conf. univ. dr. Puiu Nistoreanu


Rezumat Comunităţile locale rurale din România au

fost afectate de evoluţia istoriei din ultimele decenii. Acestora li s-au adăugat anii economiei centralizate şi mai apoi tranziţia spre economia de piaţă. Toate acestea au făcut ca locuitorii satului să se afle între tentaţiile/forţările plecării către localităţile urbane, în multe cazuri aceasta conducând la fenomene de dezrădăcinare. Ultimii cinsprezece ani au repus satul în centrul multora dintre preocupările politicienilor, teoreticenilor şi practicienilor. Europa lărgită ridică, de asemenea, probleme şi semne de întrebare pentru dezvoltarea economico-socială a colectivităţilor locale din mediul rural românesc. Aceste incertitudini vin într-o perioadă în care suntem din ce în ce mai convinşi de necesitatea dezvoltării durabile, a perpetuării dezvoltării economice responsabile, care să asigure satisfacerea nevoii societăţii fără a pune în pericol generaţiile viitoare. Celor prezentate li se alătură o tendinţă tot mai accentuată a lumii civilizate de a convieţui în bune condiţii cu mediul înconjurător, de a petrece mai mult timp în natură, de a fi mai aproape de tot ceea ce este curat, viu şi liniştit. Numărul celor ce solicită vacanţe în natură, în mediul rural, este în creştere pe întreg globul. Turismul soft, la ţară sau în plină natură, este tot mai dorit de orăşenii cu mulţi bani, dar stresaţi, dornici de întoarcere la natură, la viaţa din cadrul comunităţilor rurale. Toate aceste forme de turism sunt numite ecoturism, iar dezvoltarea lor în România este doar la început. Aceste activităţi sunt un important aport la dezvoltarea economică a zonelor rurale, care se va răsfrânge asupra evoluţiei lor viitoare. O cercetare multidisciplinară a problematicii, combină obiectivele economice, sociale şi de dezvoltare durabilă a comunităţilor rurale româneşti.

Cuvinte cheie

• Paradigmă; • Ecoturism; • Comunitate locală; • Dezvoltare durabilă; • Integrare europeană.

Abstract

The local rural communities of Romania have been affected by the evolution of the history in the last decades. To these there have been added the years of centralised economy and afterwards the transition towards the market economy. All of these have put the inhabitants of the villages between the temptations/obligations of leaving for the urban settlings, in many cases this leads to the phenomenon of uprooting. The last fifteen years have put the village back in the centre of many of the politicians, theorists and practicians preoccupations. The enlarged Europe also rises problems and question marks in regards to the economic and social development of the local communities in the Romanian rural environment. These uncertainties appear in a period in which we are more and more convinced of the necessity of the sustainable development, of the perpetuation of the responsible economic development, which would insure the satisfaction of society’s needs without endangering the future generations. Those presented are accompanied by a more and more accentuated tendency of the civilised world of living in good terms with the environment, of spending more time in nature, of being closer to all which is clean, alive and quiet. The number of those that ask for holidays in nature, in the rural environment is growing all over the globe. The soft tourism, in the countryside or in the middle of nature is more and more desired by the rich, but stressed people eager to return to the nature, to the life of the rural communities. All these forms of tourism are called ecotourism, and their development in Romania is only beginning. These activities play an important part in the economic development of the rural areas, which will further reflect upon their future evolution. A multidisciplinary research of this problem, combines economic, social objectives and those sustainable development of the Romanian rural communities.

Keywords

• Paradigm; • Ecotourism; • Local community; • Sustainable development; • European integration.

AE Turism durabil


1. Evoluţia conceptului de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce satisface nevoile societăţii - în termeni de bunăstare, pe termen scurt, mediu şi mai ales lung. El se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În termeni practici, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător. Summit-ul de la Copenhaga (martie 1995) a accentuat nevoia de combatere a excluderii sociale şi a protecţiei sănătăţii publice. Tratatul de la Amsterdam a făcut o referire specială la dezvoltarea durabilă. Totuşi, abia la Consiliul European de la Goteborg, din iunie 2001, a fost convenită o strategie pentru dezvoltarea durabilă, care oferă o a treia dimensiune, de mediu, strategiei de la Lisabona şi stabileşte o nouă abordare a politicilor. Strategia se bazează pe principiul că efectele economice, sociale şi asupra mediului ale politicilor trebuie examinate într-o manieră coordonată şi luate în considerare în procesul de luare a deciziilor. Consiliul European a identificat un număr de obiective şi măsuri în cele patru domenii prioritare ale viitoarei politici de dezvoltare a Uniunii: Combaterea modificării climei; Asigurarea dezvoltării durabile; Sănătatea publică; Administrarea mai responsabilă a resurselor naturale. Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a salutat crearea Autorităţii Alimentare Europene, a Agenţiei Europene pentru Securitatea Aeriană şi a Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă. Consiliul European de la Barcelona, din martie 2002, a afirmat că în primăvara anului 2003 va fi

revizuită strategia de dezvoltare durabilă, cu accentul pe punerea în practică a rezultatelor Summit-ului mondial pe tema dezvoltării durabile. 2. Valori rurale

Zonele rurale sunt bogate în diversitatea lor ecologică şi culturală. Dimensiunea şi complexitatea comunităţilor rurale fac dificilă generalizarea în ceea ce priveşte problemele sau valorile, chiar dacă există unele caracteristici comune. Pentru mult timp în existenţa lor, comunităţile rurale s-au bazat pe abundenţa resurselor naturale. Dar, în secolul XX, marile schimbări tehnologice, politice şi economice au adus o profundă transformare în agricultură, şi în alte resurse industriale reînnoibile, fapt ce a condus comunităţile rurale la dependenţă faţă de acestea. În ciuda acestor schimbări, există încă destul de multe motive de optimism. Rezilienţa şi auto-determinarea sunt două particularităţi care caracterizează multe comunităţi rurale. Pentru zonele rurale, ritmul rapid al schimbării a adus cu el nu numai provocări, ci în egală măsură şi ocazii favorabile. În unele direcţii, dezvoltarea durabilă ajută să se realizeze schimbarea care este inevitabilă, şi să o facă într-un mod economic, responsabil din punct de vedere al mediului înconjurător, şi echitabil din punct de vedere social. Comunităţile cu cel mai mare succes luptă să folosească valorile şi abilităţile locale simultan cu adaptarea şi adoptarea noilor idei şi tehnologii în plan local. 3. Valori rurale - dezvoltarea comunitară şi turismul

Odată cu schimbările din agricultură, comunităţile rurale încearcă să se organizeze cât mai bine pe plan local. Dezvoltarea comunităţii permite

AE


rezidenţilor să extindă infrastructura, cum ar fi gospodăria comunală, locuinţele pentru populaţie, facilităţi pentru comunitate şi să diversifice baza lor economică fără să submineze valorile rurale. Turismul, dar mai ales ecoturismul, oferă instrumentele şi resursele necesare pentru a ajuta comunităţile rurale să-şi continue propria traiectorie a dezvoltării durabile.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: • conservarea şi protejarea naturii; • folosirea resurselor umane locale; • caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale; • impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural (definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului).

Potrivit lui "The Ecoturism Society" - una din cele mai

prestigioase organizaţii care se ocupă de

ecoturism -, acesta poate fi definit astfel: "acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât şi la bunăstarea populaţiei locale".

O altă definiţie spune că ecoturismul este: "vizitarea unei zone relativ neafectate de activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componentă educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale". În mod normal, el este asociat cu "turismul de aventură", "turismul de natură", "turismul rural" şi cu "agroturismul". Este important să reţinem

însă că nici una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de ecoturism, ci numai atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în definiţia ecoturismului.

Prin turism rural şi agroturism

(mai cunoscute la noi) se înţelege petrecerea unui sejur în cadrul unei comunităţi locale rurale, respectiv într-o gospodărie agricolă. Turistul poate fi implicat mai mult sau mai puţin în activităţile tradiţionale ale respectivei zone sau gospodării. Astfel, el poate participa la recoltarea strugurilor, la mulsul oilor sau la culesul merelor. Adevăratul agroturism se desfăşoară în gospodării care se apropie cât mai mult de arhitectura şi modul tradiţional de viaţă din zonă.

Turismul de aventură prespune, de

cele mai multe ori, vizitarea unei regiuni aproape neafectate de impactul uman, efectuarea unui efort fizic relativ mare şi asumarea unor riscuri mai mari. Din această categorie pot face parte: schiul extrem, alpinismul, parcurgerea canioanelor sau cheilor, coborârea pe ape repezi etc. Nici această formă nu poate fi considerată nepărat o formă de ecoturism ci numai dacă îndeplineşte condiţiile acestuia.

Turismul de natură presupune

realizarea unei călătorii cu scopul de a observa anumite specii de animale sau plante în mediul lor natural. 4. Principiile ecoturismului

Aceste principii au la bază două modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation (Program dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia) şi Nature’s Best (Sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din Suedia). În perspectivă

AE Turism durabil


aceste principii trebuie să fie puse în practică atât de cei ce dezvoltă produse ecoturistice, cât şi de cei ce planifică dezvoltarea unei zone pe bază de ecoturism.

Focalizare pe zone naturale. Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esenţial în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului.

Interpretarea produsului

ecoturistic. Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natură ce duc la o mai bună înţelegere, apreciere şi bucuria de a descoperi, ocroti natura şi cultura tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc lărgirea nivelului de cunoaştere, înţelegere, apreciere şi plăcere. Nivelul şi tipul interpretării se planifică, se proiectează şi se oferă în aşa fel încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor şi aşteptărilor clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare atât personală, cât şi non-personală.

Principiul durabilităţii din

perspectiva protejării mediului natural. Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfăşoară, şi este condus, astfel încât să conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în

care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.

Contribuţie la conservarea naturii. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. Ecoturismul implică participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalităţi constructive pentru bunul management şi conservarea acestor arii naturale (ex: oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de unii „turişti” sau contribuţia către organizaţiile de conservare).

Gradul de satisfacere a turiştilor.

Ecoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut în vedere faptul că, în general, potenţialii turişti din acest domeniu au un nivel ridicat de educaţie şi de aşteptări. Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esenţial, experienţa oferită îndeplinind sau chiar depăşind gradul de aşteptare al turiştilor.

Marketing corect. Se urmăreşte

realizarea unui marketing corect, ce duce la aşteptări realiste. Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a gradului de satisfacere a turiştilor. 5. Integrarea României în Uniunea Europeană, dezvoltarea durabilă, ecoturismul şi comunităţile locale rurale Integrarea României în Uniunea Europeană creează posibilitatea dezvoltării laturii ecoturistice a producţiei turistice româneşti, care, prin specificul său, are posibilitatea pătrunderii pe piaţa comunitară. Aceasta oferă o şansă de supravieţuire întreprinderilor mici şi mijlocii din industria ospitalităţii, precum şi de relansare a

AE


activităţilor economice din cadrul colectivităţilor locale rurale. Orientarea acestora spre produsul ecoturistic, respectiv către activităţi de agroturism şi turism rural, care să valorifice atât peisajul natural, cât şi tradiţiile româneşti constituie o posibilitate de redimensionare şi repoziţionare a ofertei turistice româneşti.

Toate acestea pot sprijini

dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale din zonele rurale. În acest moment acestea se află în faţa unui larg spectru de tehnologii şi activităţi productive, care aduc cu sine şi provocări deosebite. Pentru a face faţă cu succes cerinţelor exigentizate de procesul integrării europene –, comunităţile locale rurale sunt chemate să:

• alinieze tehnologiile şi activităţile atât cu cerinţele afacerilor cât şi cu cele ale dezvoltării durabile; • formeze şi să menţină personalul implicat în activităţi de producţie şi prestări servicii la un înalt nivel de pregătire; • implementeze rapid soluţii specifice în spiritul dezvoltării durabile.

6. Contribuţia ecoturismului la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale rurale româneşti

În contextul integrării europene, contribuţia ecoturismului va fi mai ales de natură economică cu efecte economico-sociale deosebite. Paradigmele ecoturismului - noua filozofie existenţială a colectivităţilor locale-gazdă şi a turiştilor sosiţi în aceste zone –, va constitui punctul de plecare pentru generarea a noi moduri de abordare a acestor activităţi, atât prin prisma dezvoltării economice (apariţia de noi locuri de muncă şi noi meserii, renaşterea meşteşugurilor, valorificarea superioară a materiilor prime existente, etc.), dar şi a dezvoltării durabile (grija faţă de mediul înconjurător, prezervarea resurselor şi a tradiţiilor, ş.a). Descifrarea acestora va ajuta la elaborarea de modele existenţiale, la schimbarea de mentalităţi şi la punerea bazelor unei evoluţii ascendente a zonelor rurale.

În România există la ora actuală

preocupări importante pentru dezvoltare durabilă, turism şi ecoturism, din partea: unui număr de prestatori (proprietari de pensiuni turistice, custozi de monumente ale naturii, administraţia parcurilor naţionale şi naturale, proprietari de herghelii, artizani şi artişti populari, etc.) – distribuiţi aleator, în funcţie de dimensiunile fluxurilor turistice; asociaţii locale (ex. Asociaţia Comunitară de Turism Agapia, Fundaţia Baltagul Câmpulung Moldovenesc), regionale şi naţionale (ex. Asociaţia Română de Ecoturism, Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, ş.a.).

Apreciem că în momentul actual colectivităţile locale rurale româneşti nu dezvoltă suficient activităţile ecoturistice; excepţia este constituită de zonele cu un valoros potenţial turistic, unde se practică cu precădere, turismul rural şi

AE Turism durabil


agroturismul. În acest sens considerăm că experienţa europeană ne poate fi de un real folos.

Paradigmele ecoturismului,

european şi mondial, trebuie să fie utilizate ca exemplu şi ca factor de

dezvoltare durabilă a comunităţilor locale rurale din ţara noastră. În acelaşi timp modelele socio-economice europene de dezvoltare durabilă a comunităţilor locale rurale pot fi aplicate şi în ţara noastră, în contextul aderării şi integrării în UE. Din acest punct de vedere considerăm că poate fi utilizată cu succes experienţa existentă în ţări, precum Austria, Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Marea Britanie. În aceste ţări pe lângă practicarea acestor activităţi există asociaţii de profil ale prestatorilor, preocupări la nivelul instituţiilor de formare profesională, cercetare şi învăţământ – inclusiv superior (master şi doctorat), al celor din administraţie şi a însăşi comunităţilor locale. Cele mai dezvoltate colectivităţi locale practicante de ecoturism sunt însă în America de Nord, Sud şi Australia. Experienţa europeană este comparabilă, iar organizarea colectivităţilor rurale mai performantă.

Bibliografie

1. http://www.eco-label-tourism.com - The European Eco-label for tourist accomodation service

2. http://www.ecotourism.org.au - Ecotourism Australia. 3. http://www.cevennes-ecotourisme.com - Association Cévennes Ecotourisme 4. http://www.ecotourism.org - The International Ecotourism Society (TIES) 5. http://www.planeta.com- Planeta.com : Global journal of practical ecotourism 6. http://www.gdrc.org/uem/eco-tour/eco-tour.html - dezvotare durabilă, turism,

etc 7. http://www.ivt-rj.net/caderno/anteriores/ - revistă virtuală trimestrială de turism

şi ecoturism dezvoltare comunitara, Rio de Janeiro, ISSN 1677-6976 8. http://www.cambridge.org/uk 9. http://www.source.asso.fr 10. http://www.eurogites.com 11. http://www.cofrat.com

http://www.eco-label-tourism.com/

http://www.ecotourism.org.au/

http://www.cevennes-ecotourisme.com/

http://www.ecotourism.org/

http://www.planeta.com-/

http://www.gdrc.org/uem/eco-tour/eco-tour.html

http://www.ivt-rj.net/caderno/anteriores/

http://www.cambridge.org/uk

http://www.source.asso.fr/

http://www.eurogites.com/

AE


PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI TURISTICE (The Characteristics and Structure of the Tourism Market)

Conf. univ. dr. Nedelea Alexandru

Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava [email protected]

Rezumat

Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca fiind industria cea mai profitabilă a sfârşitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”, turismul ca industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III. Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume.

Analizând legăturile ce există între

piaţa turistică şi piaţa serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin natura sa, o piaţă de servicii, dezvoltarea ei fiind condiţionată de existenţa unei oferte diversificate de prestaţii de transport, cazare, restaurare, agrement, tratament. Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a bunurilor destinate consumului turistic.

Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să atragă turiştii vor fi cele care dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea competitivităţii sectorului turistic.

Cuvinte cheie • Piaţa turistică; • Oferta turistică; • Cererea în turism; • Consumul turistic.

Abstract

Nowadays, tourism is considered as one of the most dynamic economic field, with a continuous oscillatory evolution, being defined as the most profitable industry at the end of the 20th century. John Naisbitt identifies tourism, in his famous book “Megatendencies”, as the industry with the fastest development at the beginning of the 3rd millennium. If the present day tendency continues, tourism will become the first exporting industry and it will keep its position of first industry in the world that creates jobs.

Analyzing the links between the

touristic market and the service market, one has to notice that firstly, the touristic market is, through its nature, a service market, its development being conditioned by the existence of a wide range of offers in transport, accommodation, restaurants, recreation, cure facilities. On the other hand, one can also notice the interference between the touristic market, and that of the goods for the touristic consumption.

On the world-wide touristic market, the countries which will succeed in attracting the tourists will be those proving a deep preoccupation with the increasing of the competition on the top levels of the touristic sector.

Keywords • Touristic market; • Touristic supply; • Demand in tourism; • Touristic consumption.

AE Turism durabil


1. Turismul – un sector economic în plină expansiune

Turismul reprezintă un ansamblu de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind spre destinaţii situate în afara reşedinţei permanente şi a locului de muncă, în scopuri nelucrative, pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul este industria creată pentru furnizarea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ.

Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca industria cea mai profitabilă a sfârşitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”, turismul ca industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III.

Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerţul internaţional, turismul ocupă a doua poziţie după petrol, înregistrând un ritm de creştere superior mediei mondiale. De altfel, turismul aparţine sectorului terţiar, care în zilele noastre este cel mai important şi mai dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în turism. Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producător mondial al produsului intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut mondial, această componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005

previzionându-se o pondere de 11,8%. Dacă turismul ar fi o ţară, aceasta ar ocupa locul patru în lume ca produs intern brut, după SUA, Japonia şi ţările fostei Uniuni Sovietice.

Turismul mondial este cel mai important investitor de capital, cu mai mult de 686 miliarde dolari în 2002, totalizând 9,6% din capitalul investiţiilor la nivel global. În anul 2005 se estimează că în turism se vor investi 3,2 miliarde dolari pe zi.

Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume. Peste 170 de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii. 2. Particularităţile şi structura pieţei turistice

Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică, socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia turistică, cu cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului turistic.

Piaţa turistică are un conţinut complex, rezultat din faptul că oferta şi cererea vizează, concomitent, atât serviciile, cât şi bunurile solicitate de turist într-o gamă mai mult sau mai puţin diversificată. Datorită acestui conţinut complex, piaţa turistică prezintă o serie de interferenţe şi este condiţionată de dimensiunile şi dinamismul pieţelor de

AE


servicii şi bunuri, asupra cărora va exercita, la rândul ei, o serie de influenţe.

Interferenţele existente între piaţa turistică, piaţa serviciilor şi cea a bunurilor sunt determinate de caracterul complex al produsului turistic, care reprezintă de fapt o combinaţie de servicii şi bunuri. Pe parcursul voiajului de la locul de reşedinţă spre destinaţiile turistice, de-a lungul sejurului şi în timpul călătoriei de întoarcere, turistul consumă o serie de bunuri şi servicii pentru a-şi satisface nevoile şi în vederea obţinerii unor satisfacţii, mai mult sau mai puţin speciale, dar într-o conjunctură specifică.

De precizat, în acelaşi sens al acceptării particularităţilor că, în general, complementaritatea serviciilor turistice constituie o diferenţă fundamentală între piaţa turistică şi piaţa bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează faptului că nevoile de consum nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Turistul consumă, împreună, prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie etc.

Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului, prin cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente etc.), continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.), inclusiv la locul sejurului turistic, şi se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu. În cazul turismului internaţional, această distribuţie în timp şi spaţiu a consumului turistic se realizează în cadrul pieţelor aparţinând mai multor ţări. O parte a acestui consum se va materializa în cadrul pieţei interne a ţării de reşedinţă (echipament turistic, o parte din transport), o altă parte se va efectua pe pieţele din ţările prin care turistul tranzitează (cazare, alimentaţie) şi o ultimă parte se va realiza în cadrul pieţei ţării de destinaţie (cazare, alimentaţie,

agrement, tratament). Această eşalonare în spaţiu şi timp se manifestă şi în cazul consumului generat de turismul intern, influenţa materializându-se de data aceasta în dinamismul şi structura pieţelor zonale sau locale.

Una din particularităţile pieţei turistice, în comparaţie cu piaţa bunurilor, este şi cea legată de aria sa. În timp ce pe piaţa bunurilor obişnuite relaţiile de piaţă cunosc o anumită concentrare teritorială în funcţie de concentrarea populaţiei sau puterea de cumpărare a acesteia, pe piaţa turistică aceste relaţii se determină în funcţie de concentrarea sau dispersarea patrimoniului turistic, a ofertei turistice în ansamblul ei. În aceste condiţii, trasarea conturului geografic al pieţei întreprinderii de turism se realizează ţinând cont de distanţele pe care turiştii le parcurg până la destinaţiile turistice. Piaţa turistică nu este uniform repartizată teritorial, unele zone dispunând de bogate resurse turistice, fiind regiuni ofertante, iar altele fiind caracterizate ca emiţătoare de turişti.

Dacă se analizează sfera de cuprindere, delimitarea în spaţiu, atunci vom avea o piaţă naţională, limitată la teritoriul unei singure ţări precum şi o piaţă turistică internaţională ce vizează un ansamblu de mai multe ţări.

Piaţa turistică naţională se caracterizează prin confruntarea ofertei şi cererii în interiorul graniţelor unei ţări, produsele şi serviciile turistice fiind realizate prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare în acelaşi spaţiu.

În cazul pieţei internaţionale, oferta aparţine unei anumite ţări, iar cererea provine dintr-o altă ţară. Confruntarea celor două laturi corelative ale pieţei turistice are loc însă şi în acest caz în interiorul ţării ofertante, deoarece oferta turistică nu poate fi deplasată în spaţiu, cererea fiind aceea care trebuie să ajungă la ofertă.

AE Turism durabil


Activitatea unităţilor turistice implică prezenţa clientului, deoarece prestaţia turistică nu-i poate fi expediată. Acestuia i se oferă produsul turistic în zona de activitate a prestatorului.

Datorită caracterului static în spaţiu, oferta nu se află - în ipostază reală, concretă, ci doar ca imagine promoţională - în faţa consumatorului, decât după ce acesta s-a deplasat din locul de reşedinţă permanentă. Ca urmare, considerăm că oferta turistică rămâne naţională (internă) chiar şi în condiţiile în care cererea este internaţională.

Între piaţa naţională şi cea internaţională apar legături de interferenţă. Dimensiunile şi dinamica pieţei turistice naţionale sunt influenţate de raporturile din cadrul pieţei turistice internaţionale, de orientarea cererii turistice la un moment dat, de modul cum sunt dirijate fluxurile turistice şi de gradul de competitivitate pe plan internaţional. Astfel, de exemplu, o restrângere a cererii turistice internaţionale, ca urmare a unor fenomene conjuncturale, politice sau economice, va putea fi compensată prin extinderea cererii interne, care să asigure utilizarea capacităţilor turistice. Pe de altă parte, extinderea cererii turistice internaţionale va determina luarea unor măsuri de creştere a ofertei turistice (a bazei tehnico-materiale şi a producţiei de servicii), astfel încât să poată fi asigurate condiţiile pentru satisfacerea întregii cereri.

Pe piaţa turistică internaţională, fiecare ţară se manifestă şi apare, în raport cu o altă ţară, atât ca ofertantă de servicii turistice – deci furnizoare de produse turistice şi beneficiară de turişti (ţară receptoare de turişti) –, cât şi ca ţară solicitantă de servicii turistice, respectiv beneficiară de produse turistice şi furnizoare de turişti (ţară emitentă de turişti). Astfel, pentru ţările ofertante de produse turistice, pieţele turistice externe de unde provin consumatorii străini de

servicii turistice sunt pieţe active (generatoare de fluxuri turistice), iar pentru ţările emitente, pieţele spre care se îndreaptă fluxurile de turişti sunt pieţe pasive.

Ţările receptoare de turişti sunt interesate în asigurarea unei oferte turistice naţionale cât mai atractive şi diversificate care să determine atragerea unui flux turistic cât mai mare. Încasările în valută de la turiştii străini, precum şi sumele plătite de turiştii naţionali care călătoresc în alte ţări influenţează, prin soldul lor excedent sau deficitar, balanţa de plăţi externe a unei ţări.

Concurenţa ofertelor turistice naţionale determină apariţia unor fluxuri turistice spre diferite destinaţii. Direcţia şi factorii de influenţă ai acestor fluxuri trebuie studiaţi într-o optică de marketing pentru a identifica modalităţile de atragere a turiştilor către ofertele proprii.

Datorită complexităţii pieţei turistice apar o serie de relaţii ale acesteia cu pieţele de servicii şi de bunuri. Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin însăşi natura sa, o piaţă de servicii. Atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, caracteristicile pieţei turistice sunt influenţate de cele ale pieţei de servicii. Ca urmare, se înregistrează o dezvoltare paralelă şi în ritmuri apropiate între cele două pieţe. Dezvoltarea pieţei turistice este legată de existenţa unei oferte diversificate de servicii (de transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament).

Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a bunurilor destinate consumului turistic. Dimensiunile şi structura pieţei turistice precum şi modificările intervenite în cadrul acesteia (diversificarea formelor de turism, schimbarea raportului dintre acestea) stimulează piaţa de bunuri prin

AE


cumpărările de produse specifice diverselor forme de turism. De asemenea, în sens invers, dimensiunile şi structura pieţei de bunuri utile pe parcursul călătoriei favorizează apariţia şi dezvoltarea unor noi consumuri turistice. Astfel, fenomenul de fragmentare a concediului ce presupune petrecerea lui atât în sezonul estival pe litoral, cât şi iarna la munte a determinat lărgirea pieţei de echipament turistic, deoarece aceste două forme de turism presupun dotări diferite. Un alt exemplu îl constituie dezvoltarea pieţei de autoturisme care a influenţat favorabil turismul automobilistic.

În cadrul relaţiilor de interferenţă dintre piaţa turistică şi piaţa bunurilor constatăm că extinderea uneia din ele determină restrângerea celeilalte, datorită existenţei unei surse comune de acoperire a cheltuielilor. Semnificativ în acest sens este de exemplu faptul că prin cumpărarea unui produs turistic (circuit, sejur, croazieră) apare o influenţă pozitivă asupra dimensiunilor pieţei turistice şi negativă în privinţa pieţei de bunuri (prin renunţarea de exemplu la achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată). În sens invers, dacă se optează pentru cumpărarea unor produse, aceasta poate avea efect renunţarea la voiaj, ceea ce înseamnă că piaţa de bunuri se va extinde în detrimentul pieţei turistice. Asistăm astfel la un fenomen de substituţie ce are loc în situaţia consumatorilor cu venituri mici şi medii, care sunt obligaţi să-şi stabilească unele priorităţi în satisfacerea nevoilor.

Piaţa turistică influenţează piaţa de bunuri şi în mod indirect, prin consumul turiştilor în cadrul unităţilor de cazare, de alimentaţie şi de agrement. În zonele preponderent turistice, constatăm că volumul desfacerilor către turişti este superior celui către populaţia rezidentă.

Caracteristicile pieţei turistice sunt determinate de particularităţile celor

două componente ale sale: cererea şi oferta. În perspectiva evidenţierii dinamicii pieţei turistice şi a identificării căilor de optimizare a activităţii firmelor de turism, este necesară analizarea conţinutului cererii şi ofertei turistice, a modului de manifestare în timp, de confruntare şi de adaptare reciprocă. Cunoaşterea legităţilor de evoluţie a cererii turistice constituie o condiţie a satisfacerii consumului turistic printr-o adaptare corespunzătoare a volumului şi structurii ofertei turistice. Aceasta este alcătuită dintr-un complex de oferte parţiale paralele (cazare, alimentaţie, transport, comerţ, tratament, agrement). Comparativ cu oferta turistică care are un caracter rigid cererea turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii datorate influenţei unei multitudini de factori - politici, economici, sociali, conjuncturali. Aceste particularităţi generează o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte comercializarea produselor pe piaţa turistică.

Piaţa turistică devine piaţa vânzătorului în timpul sezonului turistic (când cererea este mare) şi piaţa cumpărătorului – în extrasezon (când oferta depăşeşte cererea) justificându-se politici diferenţiate de produs, preţ, distribuţie şi promovare în vederea optimizării activităţii unităţilor turistice.

Legăturile între cererea şi oferta turistică conduc la formarea unor relaţii de piaţă între producţia (prestaţia) de servicii turistice şi consumul lor efectiv, privite din punctul de vedere al consumatorilor şi al prestatorilor de servicii turistice.

În centrul pieţei turistice se situează turistul privit ca un consumator potenţial al produselor turistice. Deşi, în principiu, acestea se adresează întregii populaţii, sfera consumatorilor potenţiali nu se identifică cu populaţia în ansamblu. Masa adresanţilor produselor turistice este

AE Turism durabil


formată din consumatorii efectivi ce constituie piaţa turistică reală şi nonconsumatorii, adică segmentele de populaţie aflate în imposibilitatea de a se manifesta ca turişti. Nonconsumatorii de servicii turistice reprezintă o categorie eterogenă şi instabilă, pe piaţă existând, la un moment dat, nonconsumatori turistici absoluţi şi nonconsumatori relativi. Din prima categorie fac parte persoanele cărora le lipseşte interesul de a călători în scopuri turistice şi care nu vor cumpăra produse turistice deoarece nu resimt nevoia satisfăcută de practicarea turismului. Ei nu vor deveni niciodată consumatori de servicii turistice, datorită unor cauze care au caracter de permanenţă şi care împiedică manifestarea nevoii. Din această categorie fac parte: persoanele având probleme psihice, cele care se încadrează în anumite limite extreme de vârstă, handicapaţii care se află în imposibilitatea de a se deplasa, necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă, persoanele bolnave care nu suportă călătoria.

Există şi nonconsumatori turistici relativi care cuprind persoanele lipsite de accesul şi/sau voinţa de a cumpăra şi/sau utiliza produsul turistic. Avem în vedere aici segmentele de populaţie care, datorită nivelului veniturilor, sunt lipsite de accesul la cumpărarea produselor turistice, familiile cu copii mici, familiile cu copii de vârstă şcolară (care pot călători în scopuri turistice numai în perioadele vacanţelor), persoanele care, prin atribuţiile lor profesionale, nu pot părăsi într-o anumită perioadă de timp localitatea de reşedinţă, persoanele care îşi petrec vacanţele în familie (la părinţi, la rude) în afara domiciliului lor permanent, fără însă să recurgă la serviciile de transport turistic (utilizează pentru deplasare mijloacele de transport personale). Există şi o categorie de nonconsumatori pentru anumite produse turistice, cum ar fi persoanele care nu pot

practica numai anumite forme de turism deoarece le sunt contraindicate pentru sănătate (de exemplu turismul de litoral pentru cei care nu au voie să stea expuşi la soare), sau persoanele care nu suportă condiţiile de climă caracteristice anumitor destinaţii turistice. În momentul în care asemenea cauze îşi încetează acţiunea, nonconsumatorii relativi devin consumatori efectivi. Aşadar, ei fac parte din categoria consumatorilor potenţiali, care pot să devină consumatori efectivi de servicii turistice, dacă se acţionează asupra factorilor care au cauzat reţinerea de la consumul produsului turistic.

Prin urmare, piaţa turistică reală, a consumatorilor efectivi variază în timp în funcţie de o serie de factori economici (veniturile populaţiei şi puterea de cumpărare a acesteia, nivelul preţurilor produselor turistice), psiho-sociologici (aspiraţii, preocupări, modă, dorinţă de cunoaştere, timp liber etc.), demografici (creşterea numerică a populaţiei, mutaţii în structura pe grupe de vârstă, medii de viaţă socio-profesionale etc.), politici, oferta turistică.

Studierea pieţei turistice este impusă de asigurarea unei concordanţe cât mai depline între cererea de produse turistice şi oferta turistică, astfel încât prin volumul şi diversitatea acesteia din urmă să se satisfacă într-o măsură cât mai mare gusturile şi preferinţele celor mai variate categorii de consumatori. În acest scop, cercetarea de marketing va trebui să identifice capacitatea, dinamica, aria şi structura pieţei turistice, elasticitatea şi prognozarea cererii de produse şi servicii turistice.

În vederea pătrunderii pe o anumită piaţă, pentru operatorii din turism se impune să stabilească trăsăturile caracteristice ale acesteia şi anume: care sunt produsele solicitate, ce caracteristici calitative minime trebuie să îndeplinească pentru a fi acceptate, tendinţele preţurilor şi tarifelor, poziţiile câştigate pe piaţă atât

AE


de produsele proprii, cât şi de cele ale concurenţilor, capacitatea de absorbţie a pieţei, comportamentul consumatorilor turistici.

Întreprinderile turistice trebuie să-şi raporteze poziţia la piaţa turistică reală (efectivă), la cea potenţială, precum şi la cea teoretică, fiecare dintre acestea având dimensiuni diferite şi fiind într-o continuă schimbare.

Modalităţile de extindere a pieţei turistice reale până la limitele ei potenţiale sunt asemănătoare cu cele întâlnite în cadrul altor tipuri de pieţe. Calea extensivă presupune creşterea numărului de turişti prin transformarea nonconsumatorilor relativi în consumatori efectivi, prin acţionarea asupra cauzelor care au condus la reţinerea de la consumul produsului turistic. Pe piaţa turistică există o concurenţă între produsele turistice (litoral-munte, circuit-sejur, litoral românesc-litoral grecesc/turcesc) care conduce la extinderea pieţei actuale a unui segment pe seama restrângerii pieţei pentru un alt segment. În general, această concurenţă între segmentele pieţei nu afectează dimensiunile ansamblului ei, deoarece, în acest caz, au loc doar transferuri ale consumului de la un produs turistic la altul. Totuşi, în situaţia în care oferta turistică a unei ţări nu poate asigura întreaga varietate de produse turistice, concurenţa între ţările receptoare de turişti va conduce la modificarea dimensiunilor pieţei naţionale analizate. Ca urmare, piaţa actuală a unei ţări poate fi extinsă prin intermediul unor deplasări ale cererii în cadrul pieţei internaţionale, ca urmare a schimbărilor intervenite în raporturile de competitivitate între diferitele destinaţii turistice. Dimensiunile pieţei reale cunosc permanente transformări prin apariţia unor noi ţări ofertante de produs turistic, modificări ale politicii de preţuri adoptate de unele ţări receptoare de turişti. Toate acestea conduc la schimbarea direcţiilor marilor curente turistice în favoarea

acelor destinaţii care devin mai atractive pentru cerere.

Piaţa turistică reală cunoaşte un fenomen de extindere şi prin intensificarea consumului turistic. Acest lucru este posibil prin alocarea unei părţi cât mai mari din timpul liber consumului turistic şi prin sporirea cantităţilor consumate (prelungirea perioadei sejurului, lungimii circuitului). Aceasta din urmă însă poate avea loc numai pentru anumite consumuri turistice, în principal pentru consumul de servicii suplimentare (excursii, agrement etc.).

Dimensiunile pieţei turistice depind de numărul de consumatori, numărul de zile pe care aceştia le petrec în ţara, zona sau staţiunea respectivă şi de mărimea cheltuielilor lor zilnice. Ca urmare, pentru lărgirea pieţei efective va trebui să se urmărească creşterea numărului de turişti, sporirea sejurului mediu şi a cheltuielii medii zilnice.

Cele două laturi corelative ale pieţei turistice, oferta şi cererea, contribuie în paralel la extinderea pieţei turistice. Valorificarea superioară a potenţialului turistic, prelungirea sezonului, dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi diversificarea serviciilor turistice pe de o parte, atragerea unui număr sporit de turişti şi intensificarea consumului turistic până la atingerea dimensiunilor potenţiale ale ofertei pe de altă parte, conduc în mod direct la lărgirea pieţei turistice reale. 3. Concluzii

În prezent, pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă, atât între firmele de turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice.

O altă tendinţă importantă în acest domeniu al sectorului terţiar o constituie accentuarea globalizării pieţei turistice. Industria ospitalităţii a cunoscut o accelerare a procesului de pătrundere a

AE Turism durabil


corporaţiilor multinaţionale pe întreaga piaţă turistică. În plus, are loc un fenomen de convergenţă a gusturilor turiştilor şi a preferinţelor lor pentru un anumit standard al calităţii serviciilor turistice. Marile firme turistice au cucerit o pondere şi o influenţă crescândă pe piaţă, ajungându-se la un proces de concentrare a industriei turismului. Exemplul cel mai relevant pentru reliefarea tendinţelor de tehnologizare, globalizare şi concentrare pe piaţa turistică îl constituie dezvoltarea sistemelor de rezervare computerizate la nivel mondial. Turismul a devenit o

industrie mondială prin internaţionalizarea clientelei şi mondializarea producătorilor de voiaje turistice (de exemplu, Club Méditerrannée sau Touristick Union International).

Prin urmare putem afirma că, la începutul acestui secol şi mileniu, turismul va provoca o “revoluţie” în dezvoltarea economiei mondiale. Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să atragă turiştii vor fi cele care dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea competitivităţii sectorului turistic.

Bibliografie

1. Nedelea, Al. Piaţa turistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003 2. Pearce, D. Tourism Development, Longman, London, 1998 3. Powers, T. Introduction to the Hospitality Industry, Wiley, New York, 1992 4. Teare, R. Marketing in Hospitality and Tourism, Cassel, London, 1994 5. Tocquer, G. Marketing du tourisme, Gaetan Morin, 1997 6. Vorzsak, A., Nedelea, Al. Marketingul serviciilor, Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca, 2004

AE


THE CONSUMER’S SATISFACTION – AS A FACTOR FOR SUCCESS IN TRAVEL TRADE COMPANIES

(Satisfacţia consumatorului – factor de succes în companiile turistice)

Ph.D. Ilieska Karolina Faculty of Economics-Prilep

[email protected]

Rezumat Consumatorii sunt indivizi care

achiziţionează bunuri şi servicii pentru a-şi satisface nevoile. Comportamentul consumtorilor este un proces prin care ei decid dacă, ce, când, unde şi cum să cumpere bunuri şi servicii. Marketingul este deci interesat în primul rând de comportamentul individului ca şi consumator.

În împrejurările actuale, este normal să presupunem că marketingul urmăreşte permanent nevoile consumatorilor ca element de bază în dezvoltarea strategiei potrivite care să ducă la satisfacţia consumatorului. Dar trebuie luat în considerare faptul că nevoile sunt o categorie socială ce se schimbă continuu şi care nu sunt satisfăcute niciodată.

Prin stabilirea unei strategii potrivite, bazată pe informaţii calitative, vânzătorii contribuie la dezvoltarea unei categorii de consumatori loiali care va conduce la realizarea unei strategii generale, la supravieţuirea şi dezvoltarea companiei turistice.

Cuvinte cheie

• Nevoi; • Motive; • Satisfacţie; • Consumator; • Companii turistice.

Abstract

The consumers are subjects that purchase goods and services in order to satisfy their needs. The behavior of the consumers is a process in which they decide whether, what, when, where, and how to purchase goods and services. The marketing is therefore, primarily interested in the behavior of the subject as a consumer.

In the modern circumstances, it’s normal to suppose that the marketing is permanently following the needs of the consumers as a basic supposition for the development of the suitable strategy leading to the customer’s satisfaction. But it should be taken into consideration that the needs are a social category changing all the time and are never satisfied.

With the setting of a suitable strategy based on qualitative information, the marketers contribute to the development of a loyal consumer’s category that will lead to the realisation of a general strategy, to the survival and the development of a travel trade company.

Keywords

• Needs; • Motives; • Satisfaction; • Consumer; • Travel trade companies.

AE Turism durabil


1. The Importance of the Consumer’s Needs for the Development of the Travel Trade Companies

Having knowledge about the necessity of the importance of the needs for the strategy of the travel trade subject is of a primary importance. Actually realising the aims of the travel trade company, represents satisfaction of certain needs. Furthermore, in the conditions of marketing orientation in the managing of a travel trade company in which the customer is in the focus of its activity, knowing the customer’s needs is a condition for an optimal combination, the factors, the production and the sales strategy. That’s why exploration of the needs has got great importance for such a work. It’s very important for the travel trade company to have the following basic components in the process of researching the needs:

• There is variety of needs that appear in a determined combination of conditioned factors. It is very important to know while confirming the total value of someone’s needs, because it’s a basic condition for an active travel trade company in the market. • The needs are in permanent dynamics, because of the already conditioned changes. This means that the factors should always be studied in the total complexity and in the course of the movement in order to adapt their activities in the market. • The cognition of the needs especially their intensity in volume, duration of time etc, is an important condition for the market action. However, certain segments make factors which determine the needs and the consumption.

This entry should enable the

marketing programme of the travel trade company to adapt the total dynamics of

the needs, which means more flexible instruments depend on the factors which give such a dimension to the need.

2. Needs and Motives

To be familiar with the marketing needs is most important, because the aim of the travel trade company according to marketing conception is to satisfy consumer’s needs which should be completely recognised.

In the economic literature and in the psychology the needs are often considered as a feeling of luck, and people try to clear it up. There are some other definitions about the needs where certain elements are emphasized:

• The need provokes bias in the organism which is present until it gets satisfied after which the organism transfers into balance. • The need makes certain pressure over the central nervous system which controls the movements in the human body. • The need is actually a certain physical and emotional dissatisfaction inside the human body which makes an idea to get rid of such a condition in the human body. • The needs do not represent only deficiency of any product but also the shortage of something else which is useful or important for the human body.

The needs could be satisfied by buying products or utilisation of certain services depending on the available shopping factors.

Meanwhile, in the present society conditions of economic development, all the wishes and needs couldn’t be satisfied which result with successive fulfilment of the wishes and needs.

The volume and the structure of the needs depend on the following basic factors: - The degree of the economic and social development. For example on the first

AE


stage of the society development, only the elementary living needs are satisfied.

Different needs are formed by the development of the class society inside the certain class.

• From the social society structure • Proportion between the class forces • Habits and pretends of social groups or individuals • Relationships between social groups and international communities • Fashion and taste.

The needs should be observed in a

dynamic change which is often connected to the changes of the already conditioned factors in a certain period of time and by including the factors, the needs get their own dimension and size.

The needs could be classified in two main groups: - Main needs which include the needs important for living; - Standard needs important for comfortable life, including technical goods, cultural life and development.

The needs often share into:

• Primary needs; • Needs for the survival of the human kind; • Spiritual needs; • Physiological needs; • Social needs.

This classification originates from the hypothesis that all needs haven’t got equal importance, so there is sequential fulfilment in the process of their satisfaction.

Contrary to the needs, the motive understands inside forces which encourage one to certain activity.

The motives represent one of the phases in the process of appearance and fulfilment of the needs.

The motives could be classified in two groups: rational motives and emotional ones. 1) Rational motives; economic purchasing motives, which in the process of satisfaction require certain characteristics for longevity, easy usage and safety. These motives are very important while purchasing. 2) Emotional motives consist of a group which points out a sequence of elements in the process of fulfilment of the needs, which doesn’t come out of logical consumers’ behaviour. This group of motives is important in the process of fulfilment of the personal needs. 3. Understanding Consumers’ Behaviour as a Way of Successful Fulfilment of Consumers’ Needs

A person could be defined as a configuration of characteristics and way of behaviour, which determines the adapting of a person in the environment. Because of the general consistence in the individual behaviour it’s possible to classify dominant characteristics and classify the types of persons. Such an approach enables marketing to use the individual as a factor to create marketing strategies and adapt marketing mix to their needs.

This is the only way to satisfy the consumers’ needs which is in fact the aim of the travel trade company functioning on the basis of the marketing concept.

There are different opinions in explaining the customers’ behaviour, i.e. the explanation and the interpretation of the process of making purchasing decisions. The main reason for that is the complexity of these prices as well as the individuality in bringing customers’ decisions.

On one hand the purchasing process is influenced by individual objective factors, and on the other hand it depends

AE Turism durabil


on the concrete customers’ decision and is also connected with sequence of elements which are inside the personality itself. In fact this is an explanation why the costumers with equal economic and other status behave different while purchasing.

The interest for discovering the elements that influence the purchasing decisions in marketing is big, because the knowledge of this process offers wide possibilities for adapting marketing strategies for successful fulfilment of the customers’ needs.

Factors that influence consumers’ behaviour while purchasing include culture, subculture, and social class:

● Social factors such as referential groups, family, etc. ● Personal factors such as age of life circle stadium, profession, economic status, life style, personality, and one’s personal idea. ● Psychological factors which influence the choice of products are: motivation, perception, knowledge and attitude.

The consumers’ behaviour is of great interest for the marketing as well as their way of thinking and actions in searching, purchasing, evaluation and elimination of the product, services and ideas which are expected to fulfil their needs.

While purchasing, the consumer wants to avoid or minimise the following risks:

• Functional, that means that the product won’t be good enough for use as it is expected to be. • Physical, for themselves and the others who use the product. • Financial, that the product will not be worth enough in money and time as it is supposed to be. • Social that the bad choice of the product will bring the consumer up to an unpleasant situation in front of the others.

• Psychological, that the bad choice will endanger the consumers’ ego.

The travel trade company by

knowing the consumers’ behaviour and motives should make strategies which would minimise consumers’ risks.

In that case it’s very important to understand the variables which influence the consumers’ behaviour, using specific, changeable, creating and using strategies based on already controlled variables and influence over the wanted results.

There are different understandings about the purchasing process, i.e. consumers’ behaviour in the market which results out of the complexity of this process and influence of the numerous factors.

It is considered that one, under the influence of sequence of stimulators, which affect it to bring a purchasing decision. At the same time one’s psycho and his reaction are represented as a “black box”.

According to Milisavljevic there are three explanations about the purchasing process and the consumers’ behaviour.

The first explanation starts from the fact that bringing up the purchasing decision results out of the relation between consumers’ reactions, which occur under the influence upon the sellers’ actions in order to emphasize the stimulators.

Another explanation starts from the fact that bringing up a decision for purchasing actually is a process, not an act.

In that process the buyer goes through many phases such as: consciousness knowledge, intention, and the process of purchasing right.

The third explanation understands the process of purchasing as a need satisfaction, i.e. high-grade consumers’ satisfaction which represents the bases for

AE


the selling process, while the seller has to discover the needs.

The purchasing process could be

explained with five different aspects: • Economic aspect; • Sociological aspect; • Socio - psychological aspect; • Psychological aspect; • Combined aspect.

Economic explanation about the

purchasing process starts with the basic hypotheses that buying represents choice of products under the influence of the rational motives.

Sociological explanation of the process for the needs satisfaction starts with the man as a social being.

The aim of the psychological explanation is to explain why people behave in a particular way.

4. Conclusion

In the conditions of marketing orientation in the travel trade company’s work where the customer is in the focus of its activity, knowing the customers’ needs is a condition for an optimal combination of factors for production and the strategy of marketing.

Accomplishment of the economic aims in the process of reproduction, represent high - grade satisfaction of particular customers’ needs.

Researching customers’ behaviour, the person is used as a factor for making marketing strategies and adapting the marketing mix to their needs.

This is the only way for a high - grade satisfaction of the customers’ needs.

Bibliography

1. Maslow, A.M. Motivation and Personality, Harper and Row Publishers, New York, 1957

2. Engel, J. F. Consumer Behaviour - sixth edition, The Dryden Press, International Edition, Oxford, 1990

3. Peter J. P. and Olson L. / J. Consumer Behaviour and Marketing Strategy, second edition Irwin, Homewood, III, 1990

4. Kotler, Ph. Marketing Management, seventh edition, Prentice - Hall International, London, 1991

5. Ilieska, K., Risteska, A. Market research, Bitola, 2002 6. Ilieska, K., Risteska, A., Miladinoski, S. Marketing Information System, Bitola,

2002

AE Turism durabil


DE LA CREŞTEREA ECONOMICĂ, LA DEZVOLTAREA DURABILĂ. ROLUL SERVICIILOR ÎN PROCESUL DE

DEZVOLTARE (From the Economic Growth to the Sustainable Development, the Role

of Services in the Development Process)

Prof. univ. dr. Ioncică Maria Lector univ. dr. Petrescu Eva Cristina Academia de Studii Economice din Bucureşti Academia de Studii Economice din Bucureşti [email protected] [email protected]

Rezumat

Creşterea economică este o sporire a rezultatelor unui sistem economic într-un anumit interval de timp şi într-un anumit spaţiu. Rezultatele economice sunt măsurate prin PNB sau PIB real, corectat cu deflatorul, pe ansamblu sau pe locuitor.

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare. Dezvoltarea durabilă este un concept evolutiv care implică toate faţetele activităţii umane.

Metodologia şi indicatorii de cuantificare a dezvoltării economice au evoluat pe măsura modificărilor în abordarea şi definirea acestui concept. Principalii indicatori utilizaţi sunt: rata de creştere economică, paritatea puterii de cumpărare, indicele dezvoltării umane şi indicele sărăciei umane.

În contextul schimbărilor profunde pe care le traversează economia în prezent, teoriile şi modelele de dezvoltare economică trebuie adaptate noilor realităţi. Tot mai mulţi specialişti atribuie serviciilor rolul de motor al creşterii economice.

Cuvinte cheie • Creştere economică; • Dezvoltare durabilă; • Rata de creştere economică; • Paritatea puterii de cumpărare; • Indicele dezvoltării umane; • Indicele sărăciei umane.

Abstract

Economic growth is an increase of the results of an economic system in a particular time and space. Economic results are synthetically described by GNP or real GDP adjusted with the deflator on the whole or per capita.

Sustainable development is the kind of development that satisfies the present generations’ needs without affecting those of the generations to come. Sustainable development is an evolving concept that comprises all aspects of human activity.

The methodology and indicators used to measure economic development have changed with the different approaches of the concept. The main indicators used are: Economic Growth Rate, Purchasing Power Parity, Human Development Index, and Human Poverty Index.

In the context of profound changes in contemporary economy - theories and models of economic development must be adjusted to the new realities. More and more specialists find services the main incentive for economic growth.

Keywords

• Economic Growth; • Sustainable Development; • Economic Growth Rate; • Purchasing Power Parity; • Human Development Index; • Human Poverty Index.

AE


1. De la creşterea economică la dezvoltarea durabilă

Într-o primă etapă a teoriei şi practicii economice, dezvoltarea era concepută în termenii creşterii economice.

Creşterea economică este definită cel mai adesea ca o sporire a rezultatelor unui sistem economic într-un anumit interval de timp şi într-un anumit spaţiu. Rezultatele economice sunt măsurate, sintetic, prin PNB sau PIB real, corectat cu deflatorul, pe ansamblu sau pe locuitor. Creşterea economică înseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă, a rezultatelor economice, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale şi chiar etape de regres economic.

Creşterea economică zero exprimă situaţia în care rezultatele economice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.

Creşterea economică negativă evidenţiază acea situaţie în care rezultatele economice pe locuitor au o tendinţă de scădere, dar sunt menţinute sub control anumite corelaţii de echilibru.

Astfel, problematica creşterii economice este corelată cu aceea a echilibrului economic şi cu aceea a fluctuaţiilor economice.

Majoritatea specialiştilor consideră creşterea economică perfect compatibilă cu fluctuaţiile economice, dar în ceea ce priveşte relaţia cu echilibrul economic, părerile sunt împărţite. Există astfel două orientări: teoria keynesiană şi neokeynesiană a creşterii economice, care consideră că economia se află pe „muchie de cuţit”, fiind inerent instabilă şi prin urmare este necesară intervenţia statului pentru a-i asigura echilibrul şi teoria neoclasică a creşterii economice, care consideră că economia este stabilă şi că tinde în mod natural spre deplină folosinţă.

Ambele teorii au generat numeroase modele de creştere economică, modele care diferă în funcţie de modul cum sunt alese variabilele de lucru, stilul de abordare şi concluziile la care ajung.

Modelele teoriei neoclasice pornesc de la microeconomie, respectiv de la preferinţele consumatorilor finali, de la funcţiile de producţie ale întreprinderilor, structura pieţelor şi evoluţia lor în timp. Modelele sunt de echilibru general dinamic.

Modelele keynesiene încearcă să surprindă specificitatea relaţiilor dintre variabilele agregate la nivel macroeconomic. Relaţiile sunt adesea statice şi implicaţiile privind comportamentul unor variabile sunt omise din analiză.

O altă etapă în evoluţia conceptului de dezvoltare economică a fost abordarea ei în termenii modificărilor structurale ale producţiei şi utilizării forţei de muncă, strategiile de dezvoltare punând accent pe industrializare şi creşterea sectorului de servicii. Anii ’70 ai secolului trecut au demonstrat că nu se poate garanta că, automat, dezvoltarea economică definită astfel, conduce la îmbunătăţirea standardului de viaţă a majorităţii populaţiei, la reducerea sărăciei, a decalajului între bogaţi şi săraci, precum şi a impactului negativ asupra mediului înconjurător. În aceste condiţii, conceptul de dezvoltare economică a fost redefinit prin luarea în considerare a aspectelor sociale legate de reducerea sărăciei, a şomajului, a distribuţiei inechitabile a veniturilor, precum şi a aspectelor legate de economisirea resurselor naturale şi protecţia mediului.

Acutizarea problemelor legate de limitarea resurselor naturale şi degradarea mediului înconjurător au condus la o nouă abordare a conceptului dezvoltării, prin referire la aspectele durabile ale acesteia.

Cu deosebire începând cu anul 1972, când a fost publicat primul raport al

AE Turism durabil


Clubului de la Roma, intitulat „Limitele creşterii” şi când a avut loc Conferinţa asupra mediului de la Stockholm s-au pus bazele unei noi concepţii asupra dezvoltării, urmărindu-se realizarea compatibilităţii a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic. Această abordare a dus la formularea conceptului de dezvoltare durabilă care şi-a dobândit înţelesul real odată cu publicarea raportului „Viitorul nostru comun”, de Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, cunoscut sub numele de „Raportul Brundtland” în anul 1987.

Acest raport defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind „acea dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare.” Dezvoltările ulterioare ale acestui concept încearcă să concretizeze ideea integrării mediului în dezvoltarea economico-socială, subliniind că dezvoltarea durabilă este un concept evolutiv şi atotcuprinzător care implică toate faţetele activităţii umane.

2. Indicatori de măsurare a dezvoltării economice

Metodologia şi indicatorii de

cuantificare a dezvoltării economice au evoluat pe măsura modificărilor în abordarea şi definirea acestui concept.

Pentru prima etapă, aceea a suprapunerii conceptului de dezvoltare economică cu cel al creşterii economice, indicatorul utilizat a fost rata de creştere economică, rată care exprimă modificarea în decursul unei perioade de timp a PNB/locuitor sau PIB/locuitor, în preţuri constante. Acest indicator, utilizat şi în prezent pe scară largă în comparaţiile internaţionale ale stadiului de dezvoltare economică ale diferitelor categorii de ţări relevă discrepanţe foarte mari între ţările dezvoltate (bogate) şi cele cu un nivel redus de dezvoltare. Astfel, există ţări cu un PIB/locuitor sau PNB/locuitor sub 200

USD, dar şi ţări cu peste 40.000 USD/locuitor. De exemplu, la nivelul anului 2002, în timp ce Luxemburg-ul avea 47.354 USD PIB/locuitor, Congo dispunea doar de 111 USD. La nivelul aceluiaşi an, România înregistra 2052 USD PIB/locuitor.

Mai mult, chiar în cadrul aceleiaşi ţări există, de asemenea, foarte multe diferenţe între o minoritate foarte bogată şi o majoritate care trăieşte la limita sărăciei, există regiuni bogate alături de regiuni sărace etc.

Pentru o evaluare mai realistă a nivelului de dezvoltare economică, PIB/locuitor sau PNB/locuitor, este ajustat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare (PPP – Purchasing Power Parity).

Cercetătorii americani (Robert Summers şi Alan Heston) au calculat rata PPP pentru aproximativ 80 de ţări, luând în calcul o medie mondială a preţurilor pentru cca. 700 de bunuri şi servicii. S-a stabilit o rată medie a nivelurilor preţurilor de 44,8% pentru Africa, 67,4% pentru Asia, 44,1% pentru America Latină şi 116,5% pentru Europa. Aceasta înseamnă, de exemplu, că PNB-ul real pentru Europa este de 1/1,165 ori mai mic decât cel nominal, iar pentru Asia este de 1/0,674 ori mai mare decât cel nominal, convertit în USD la rata de schimb oficială. Astfel, dacă o ţară din Europa are un PNB/locuitor, de exemplu, de 10 000 USD, PNB/ locuitor ajustat în funcţie de PPP va fi de ~ 8584 USD, iar o ţară din Asia cu acelaşi PNB/locuitor nominal va avea un PNB/locuitor, ajustat de 14837 USD.

Cu toate că acest indicator pare să reflecte mai realist diferenţele între nivelurile de dezvoltare a diferitelor ţări, totuşi el are anumite limite. Acestea se referă la faptul că există diferenţe destul de mari între obiceiurile de consum ale populaţiei din ţările dezvoltate şi în dezvoltare şi chiar în cadrul aceleiaşi

AE


categorii de ţări, dictate de tradiţii, religie, gradul de diversificare al ofertei de bunuri şi servicii etc.

Odată cu trecerea la o nouă etapă în definirea dezvoltării prin îmbogăţirea conceptului cu aspecte referitoare la aspectele sociale, ale calităţii vieţii, au fost întreprinse noi încercări de cuantificare a conţinutului din ce în ce mai complex al acestui concept.

Astfel, în 1990, a fost creat indicele dezvoltării umane (Human Development Index – HDI), care combină trei indicatori: longevitatea (privită ca o consecinţă a nutriţiei şi a sănătăţii), educaţia şi standardul de viaţă. Educaţia este la rândul ei evaluată cu ajutorul a două variabile: rata de alfabetizare, care intră cu 2/3 şi număr de ani de şcoală, pentru persoanele care au depăşit vârsta de 25 de ani, cu 1/3. Standardul de viaţă este dat de PIB real/locuitor (PIB ajustat cu PPP).

Pentru calculul indicilor privind cele trei aspecte importante ale dezvoltării se ia în calcul nivelul indicatorului ţării de analiză minus nivelul indicatorului minim mondial, raportat la nivelul indicatorului maxim mondial minus nivelul indicatorului minim mondial.

La nivelul anului 2002, ţara cu cel mai ridicat HDI a fost Norvegia (0,956), iar cu cel mai scăzut Sierra Leone (0,273). România s-a situat în categoria ţărilor cu un nivel mediu al indicelui dezvoltării umane (0,778), alături de Brazilia, Ucraina ş.a.

Comparativ, la nivelul anului 2002, speranţa de viaţă la naştere era în Norvegia de 78,9 ani, în România de 70,5 ani, iar în Sierra Leone, 34,3 ani. La fel, rata alfabetizării la adulţi (peste 15 ani) era de 99% în Norvegia, 97,3% în România, şi de numai 36% în Sierra Leone, iar rata de înscriere în ciclul primar, secundar şi terţiar era de 98%, 68% şi respectiv 45%. Aceleaşi mari diferenţe se constată şi în ceea ce priveşte

PIB/locuitor (PPP USD), respectiv 36.600 USD pentru Norvegia, 6.560 USD pentru România şi 520 USD pentru Sierra Leone. Constatăm, de asemenea, din datele de mai sus, că diferenţele de dezvoltare între România şi ţările cu un nivel ridicat al dezvoltării umane se referă mai ales la PIB/locuitor.

În ceea ce priveşte tendinţele în evoluţia IDU, pentru ţările dezvoltate, în general, se constată o tendinţă permanentă de creştere, în timp ce pentru celelalte categorii de ţări, tendinţa este oscilantă. Aşa, de exemplu, pentru România IDU era de 0,782 în 1985, 0,768 în 1990, 0,765 în 1995, 0,773 în 2001 şi 0,778 în 2002. Îmbucurător este faptul că după o perioadă de declin (între 1985 şi 1995) se pare că România se reînscrie pe un trend pozitiv, fapt ce ne poate da speranţe de îmbunătăţire a nivelului dezvoltării umane pentru viitor.

Ca şi ceilalţi indicatori, şi Indicele Dezvoltării Umane prezintă unele neajunsuri dintre care sunt evidenţiate: metodologia de calcul diferită în diverse ţări a indicatorilor ce intră în compoziţia sa şi faptul că nu reflectă diferenţele mari între bărbaţi şi femei (cel puţin din punct de vedere al ratei de alfabetizare) ş.a.

Preocupările specialiştilor privind evaluarea dezvoltării s-au axat şi pe aprecierea acesteia în raport cu starea de sărăcie. În acest sens, a fost definită sărăcia absolută referitoare la acea parte a populaţiei care se situează sub limita unui venit care, în condiţiile oricărei ţări, asigură minimum necesar pentru subzistenţă. Se estimează că aproape 1,3 miliarde de oameni trăiesc sub limita sărăciei absolute (un venit mai mic de 1 dolar pe zi), şi cea mai mare parte a lor sunt în ţările în dezvoltare. Alături de conceptul sărăciei absolute, a fost definit şi acela al sărăciei relative, cu referire la diferenţele existente între diferite categorii de ţări, precum şi în cadrul

AE Turism durabil


aceleiaşi ţări între regiuni sau categorii sociale.

Pornind de la astfel de constatări, a fost elaborat un indice al sărăciei umane calculat în două variante, şi anume: HPI-1 (Human Poverty Index) pentru ţările în dezvoltare şi HPI-2 – pentru ţările dezvoltate.

HPI-1 cuprinde: probabilitatea, la naştere, de a nu atinge 40 de ani, rata de analfabetism, ponderea populaţiei care nu are acces la apă potabilă, ponderea populaţiei care nu are acces la servicii de sănătate, ponderea copiilor sub 5 ani care se află sub greutatea normală, ponderea populaţiei cu venituri sub limita sărăciei (sub 1,8, respectiv 2$ pe zi). Potrivit datelor din Raportul asupra Dezvoltării Umane 2004, în 2002, din cele 95 de ţări pentru care s-a calculat HPI-1, ţara cu cele mai grave probleme privind sărăcia umană a fost Nigeria (având un HPI-1 de 61,4%), iar ţara cu cele mai mici probleme din această categorie a fost Barbados, cu un HPI-1 de 2,5%.

HPI-2 (calculat pentru 17 ţări dezvoltate) cuprinde: probabilitatea, la naştere, de a nu atinge vârsta de 60 de ani, rata de analfabetism funcţional, populaţia care trăieşte sub limita sărăciei (sub 50% din venitul mediu în perioada 1990-2000), rata de şomaj pe termen lung (minim 12 luni). Din această categorie, dintre ţările pentru care s-a calculat HPI-2, ţara cu cel mai mic indice al sărăciei umane a fost Suedia (HPI-2 de 6,5%), iar ţara cu cel mai mare indice al sărăciei umane a fost SUA, cu 15,8%.

Ţările central şi est-europene, ca şi ţările membre CSI, au fost asimilate acestei categorii, fapt pentru care, în cazul lor, se are în vedere tot HPI-2. Absenţa tuturor datelor a făcut ca pentru aceste ţări să se calculeze numai unii indicatori, cum ar fi: ponderea persoanelor care au probabilitatea să nu supravieţuiască vârstei de 60 de ani (20,3% pentru

România), ponderea populaţiei sub limita a 4 $ PPP pe zi (în România, 23%).

După cum se poate constata, în evaluarea dezvoltării economice, aspectele legate de servicii, îndeosebi cele referitoare la educaţie, servicii de sănătate, distribuţia apei potabile, şi altele, ocupă un loc deosebit de important, fiind incluse în quasitotalitatea indicatorilor.

Pe lângă aspectele prezentate, un număr mare de indicatori pot fi adăugaţi pentru a exprima în toată complexitatea sa conceptul de dezvoltare economică. În mod specific, statisticile internaţionale consemnează un număr mare de indicatori caracteristici serviciilor. Astfel, Raportul asupra Dezvoltării Umane consemnează printre domeniile cele mai reprezentative pentru a caracteriza situaţia la nivel mondial: sănătatea, respectiv accesul la servicii şi resurse şi principalele probleme şi provocări care afectează sănătatea, educaţia, domeniul creării şi difuzării tehnologiei, domeniul apărării naţionale şi altele.

În ceea ce priveşte sănătatea, cei mai importanţi indicatori comparaţi pentru evaluarea nivelului de sănătate sunt: • ponderea populaţiei care are acces la serviciile de sănătate; • ponderea populaţiei care are acces la apă potabilă; • ponderea populaţiei care are acces la medicamente de bază; • ponderea copiilor de 1 an vaccinaţi contra tuberculozei şi a pojarului; • medici la 100 000 locuitori; • cheltuieli pentru sănătate (ponderea cheltuielilor publice de sănătate în PIB, ponderea cheltuielilor private de sănătate în PIB, cheltuieli pentru sănătate pe locuitor în USD PPP); • ponderea populaţiei subnutrite;

AE


• ponderea populaţiei care suferă de virusul HIV/SIDA.

Alţi indicatori semnificativi pentru evaluarea stării de sănătate consemnaţi de statisticile internaţionale ale dezvoltării sunt: cazurile de malarie la 100.000 locuitori, cazurile de tuberculoză la 100.000 locuitori, consumul de ţigări pe adult, rata mortalităţii infantile (la 1000 născuţi vii), rata mortalităţii infantile sub 5 ani (la 1000 născuţi vii).

Un alt domeniu al serviciilor cu implicaţii din cele mai profunde asupra dezvoltării umane este educaţia. Dintre indicatorii cei mai semnificativi care caracterizează accesul la educaţie şi nivelul acesteia se remarcă cheltuielile publice cu educaţia – ca % în PIB şi ca % din cheltuielile guvernamentale pe total şi pe niveluri de şcolarizare: primar, secundar, terţiar.

Domeniul tehnologiei, al difuzării şi creării acesteia este un alt barometru al nivelului dezvoltării umane. Dintre indicatorii cei mai importanţi utilizaţi pentru cuantificarea stadiului la care au ajuns ţările lumii din acest punct de vedere, statisticile internaţionale evidenţiază: legăturile telefonice la 1000 locuitori, abonaţii la reţele de telefonie mobilă la 1000 locuitori, utilizatorii de internet la 1000 locuitori, patente obţinute de rezidenţi, încasări din redevenţe şi taxe de licenţă (USD pe persoană), procentajul cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea în PIB, oameni de ştiinţă şi ingineri în cercetare şi dezvoltare (la 1 milion locuitori).

Valorile acestor indicatori variază ca şi pentru celelalte domenii ale serviciilor, pe categorii de ţări şi pentru fiecare ţară în parte, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, aşezarea geografică, potenţialul de creativitate al tinerei generaţii, receptivitatea la nou etc.

În domeniul apărării, ponderea cheltuielilor publice pentru armată în PIB (sub rezerva exactităţii datelor furnizate

de statisticile naţionale) arată preocupările şi totodată posibilităţile diferitelor categorii de ţări privind asigurarea securităţii naţionale.

În mod sigur, calcularea, analiza şi compararea unui număr atât de mare de indicatori este o problemă dificilă, dar în absenţa unor astfel de evaluări nu poate fi realizat un diagnostic corect al nivelului actual al dezvoltării economice şi nu pot fi formulate strategii pentru îmbunătăţirea acestui nivel.

3. Rolul serviciilor în dezvoltarea economică

În contextul schimbărilor profunde

pe care le traversează economia în prezent, teoriile şi modelele de dezvoltare economică trebuie adaptate noilor realităţi.

Încercând să răspundă la întrebarea "care este rolul serviciilor în dezvoltarea economică", părerile specialiştilor sunt împărţite. Unii dintre ei consideră activităţile terţiare un obstacol în calea creşterii economice, un factor inflaţionist datorită, în principal, sporurilor lente ale productivităţii muncii, în timp ce majoritatea atribuie serviciilor rolul de motor al creşterii economice.

În gândirea economică se disting două puncte de vedere în ceea ce priveşte rolul actual al serviciilor în dezvoltarea economică, sintetizate în teoriile post-industriale şi teoriile neo-industriale.

Primul curent de gândire vizează abordarea serviciilor în contextul modelului stadial al dezvoltării economice, în cadrul căruia are loc transformarea unei economii bazate predominant pe agricultură într-una bazată pe industria prelucrătoare (faza societăţii industriale) şi, în final, într-o economie bazată predominant pe servicii (faza societăţii post-industriale).

Unul din promotorii teoriilor post-industriale este Daniel Bell care explică

AE Turism durabil


apariţia societăţii post-industriale prin tendinţele în evoluţia cererii sub influenţa creşterii veniturilor (Legile lui Engel) şi sporurile mai lente ale productivităţii muncii în sectorul terţiar. Într-o astfel de abordare a modelului de dezvoltare în stadii, apariţia societăţii informaţionale ar constitui un stadiu superior, al IV-lea, al evoluţiei societăţii, bazat pe dezvoltarea explozivă a tehnologiilor din domeniul informaţiei.

Dacă ar fi să luăm în considerare modelul stadial al dezvoltării în elaborarea strategiilor de dezvoltare la nivel naţional sau local, ar însemna că dezvoltarea serviciilor nu ar fi posibilă până nu este asigurată, mai întâi, dezvoltarea primelor două sectoare ale economiei, agricultura şi industria. Acest punct de vedere este numai parţial adevărat, deoarece serviciile reprezintă, aşa cum s-a subliniat şi anterior, nu numai un rezultat al dezvoltării economice, ci şi o premisă a acesteia.

Al doilea curent de gândire, cel al teoriilor neo-industriale, reuneşte modele destul de diverse, având în comun faptul că încearcă să explice creşterea serviciilor susţinând în acelaşi timp rolul primordial al industriei în procesul de dezvoltare economică.

Între curentele de idei aparţinând unui astfel de mod de abordare a rolului serviciilor în strategiile de dezvoltare, amintim două mai importante: • teoria neo-industrială bazată pe self-service (care îl are ca principal reprezentat pe Jonathan Gershuny) şi care susţine, în esenţă, că sporirea consumului de servicii în societatea modernă se bazează pe creşterea auto-producţiei acestora cu ajutorul unor echipamente tehnice din ce în ce mai performante; • teoria modificărilor în modul de producţie, în ce şi cum se produce. Adepţii acestei teorii argumentează creşterea serviciilor prin faptul că producţia devine din ce în ce mai

intensivă în servicii. Astfel, cerinţele legate de perfecţionarea şi diversificarea accentuată a produselor ("ce" se produce) şi de îmbunătăţirea organizării şi distribuţiei producţiei ("cum" se produce) determină nevoia crescută de servicii pentru producţie, destinate fie direct întreprinderilor producătoare, fie distribuţiei bunurilor, fie formării capitalului uman adaptat noilor configuraţii productive.

Determinarea cauzelor expansiunii sectorului de servicii în ţările dezvoltate a reprezentat o preocupare pentru mulţi economişti, existând mai multe modele economico-matematice ce încearcă să ofere o explicaţie acestui fenomen şi factorilor săi determinanţi.

O primă încercare de sintetizare a acestor preocupări identifică patru categorii de factori determinanţi ai fenomenului expansiunii serviciilor: • Un prim factor este urbanizarea. Dezvoltarea oraşelor poate atrage după sine o dezvoltare a serviciilor necesare funcţionării şi întreţinerii centrelor urbane. Urbanizarea semnifică de asemenea şi o creştere a gradului de confort, a nivelului de trai şi a veniturilor. Numeroşi autori au pus în legătură fenomenul urbanizării cu cel al industrializării, susţinând că doar desfăşurarea lor simultană conduce la expansiunea serviciilor. Această idee este însă contrazisă de exemplele ţărilor din America Latină. Migraţia masivă a populaţiei către oraşe a condus la o creştere a sectorului de servicii fără ca procesul de urbanizare să fie dublat de industrializare. • Un al doilea factor al terţiarizării este productivitatea scăzută a muncii în aceste activităţi. Aceasta este una dintre cele mai des folosite explicaţii ale creşterii forţei de muncă în servicii. Ea se bucură de un larg suport în rândul economiştilor, chiar dacă numărul celor care o contestă creşte în mod

AE


impresionant. Astfel, datele statistice demonstrează că într-un număr mare de ţări productivitatea relativă a serviciilor are valori supraunitare şi ritmurile de creştere a productivităţii muncii sunt relativ ridicate. Explicaţia constă în extinderea progresului tehnic şi în ramurile de servicii, îndeosebi prin intermediul informaticii, al electronicii şi al tehnologiilor moderne din domeniul telecomunicaţiilor. Totuşi, numeroase activităţi de servicii rămân puternic personalizate, iar faptul că sectorul serviciilor absoarbe frecvent forţă de muncă excedentară înseamnă că acest sector este deosebit de eficient în realizarea obiectivelor dezvoltării legate de ocuparea forţei de muncă. • Un al treilea factor determinant al expansiunii serviciilor îl reprezintă înzestrarea cu factori. Înzestrarea cu factori determină ca forţa de muncă să fie mai ieftină în ţările în curs de dezvoltare şi implicit şi serviciile datorită faptului că

ele sunt intensive în forţă de muncă. Acest fapt poate reprezenta un element de atracţie pentru companiile internaţionale şi, prin urmare, o oportunitate pentru dezvoltarea acestor ţări. • O ultimă cauză a creşterii serviciilor face referire la unele explicaţii ne-economice. Dintre acestea se detaşează în special rolul statului. În numeroase ţări în curs de dezvoltare rolul statului este mult mai substanţial comparativ cu ţările occidentale în perioada premergătoare fazei industrializării. Dacă în ţările dezvoltate creşterea rolului statului s-a reflectat în special în implementarea unor programe de bunăstare (în domeniul ocrotirii sănătăţii, educaţiei etc.), în ţările în curs de dezvoltare acesta s-a manifestat cu precădere sub forma unor instituţii guvernamentale şi a unui complex militar apreciabile, care au dat naştere unei multitudini de ocupaţii în sfera serviciilor.

Bibliografie

1. Ciucur, D., Gavrilă, I., Popescu, C-tin. Economie, ediţia a 2a, Editura

Economică, Bucureşti, 2001 2. Ghibuţiu, A. Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi orizonturi,

Editura Expert, Bucureşti, 2000 3. Giarini, O. Basic Features of Services and Some Fundamentals of the (New)

Service Economy, Progres nr. 33 / iunie 2001 4. Giarini, O., Liedtke, P. M. Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii,

Editura All Beck, Bucureşti, 2001 5. Ioncică, M. Economia serviciilor. Teorie şi practică, ed. a III-a revăzută,

Editura Uranus, Bucureşti, 2003 6. Ioncică, M.(coord.). Strategii de dezvoltare a sectorului terţiar, Editura Uranus,

Bucureşti, 2004 7. Jula, D. ş.a. Economia dezvoltării, Ed. Viitorul Românesc, Bucureşti, 1999 8. McLachlan, S., Clar, C., Monday, I. Australia’s Service Sector: a Study in

Diversity, 2002 9. Nistoreanu, P. (coord.). Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti,

2003 10. Peneder, M., Kaniovski, S., Dachs, B. What Follows Tertiarization? Structural

Change and the Role of Knowledge-Based Services, 2001 11. Zaharia, R. M. Economia dezvoltării, Editura ASE, Bucureşti, 2000 12. http://hdr.undp.org/

AE Turism durabil


TURISMUL RELIGIOS (Religious Tourism)

Conf. univ. dr. Bădulescu Alina Lector univ. dr. Ban Olimpia Universitatea din Oradea Universitatea din Oradea [email protected] [email protected]

Rezumat Prima parte a articolului

prezintă trecutul şi prezentul turismului religios în lume şi în România, precum şi implicaţiile sale asupra călătoriilor.

A doua parte a lucrării descrie

regiunile cu potenţial turistic religios din România, ca şi activităţile care pot creşte şi ajuta dezvoltarea acestui tip de turism în ţara noastră.

Cuvinte cheie

• Religie; • Turism; • Locuri de interes; • Beneficii; • Trenduri.

Abstract

The first part of the paper

presents the past and present of the religious tourism in the world and in Romania and its implications on traveling.

The second part describes the

regions with religious tourism potential in Romania and the activities that could enhance and help the development of this kind of tourism in our country.

Keywords

• Religion; • Tourism; • Attraction sites; • Benefits; • Trends.

AE


1. Consideraţii generale

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu şi mijlociu până în epoca renaşterii.

Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa şi sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Noţiunea de religios s-a dezvoltat de la înţelegerea motivaţiilor turiştilor. Diferenţa dintre această formă de turism şi altele o constituie motivaţia religioasă a turiştilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse: − vizite la lăcaşurile sfinte; − pelerinaje religioase; − tabere religioase pentru tineret.

Taberele religioase pentru tineret se desfăşoară în toată lumea în perioada de vară.

În cazul României, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, autorităţile vor sprijini bisericile de diferite culte, în special pe cele care ajută tinerii cu probleme sociale.

El poate fi individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele şi taberele religioase. Se practică de către o anumită categorie de persoane şi vizează atât promovarea valorilor culturale, cât şi a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincţie netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, şi turismul religios. Spre exemplu, turiştii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, atraşi de frumuseţea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitoreşti dar şi prin

viaţa deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcaşul de cult ei se transformă subit în pelerini: îşi schimbă vestimentaţia, aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în el. Întâlnirea cu sacrul modifică motivaţia exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind şi o motivaţie interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la noţiunea de turism cultural-religios se poate vorbi de două mari tendinţe de călătorii: • Călătorie unifuncţională, care are un singur scop de natură religioasă. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihăstria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul. • Călătorie plurifuncţională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice.

Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.

O altă tendinţă a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcaşe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale şi-au realizat propriile case de oaspeţi în care primesc un număr redus de credincioşi şi în care trebuie respectate anumite norme pe durata şederii, pentru a nu perturba ordinea activităţii monahale.

Intre turism şi religie există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe baza relaţiei dintre locul sacru şi motivaţia turistului.

Vorbind despre turismul religios în România trebuie să luăm în considerare 6 aspecte:

AE Turism durabil


• Mormintele sfinte, ca locuri de pelerinaj, care sunt privite singular şi care pot fi însoţite de foarte puţine atracţii turistice. In cazul României nu se poate vorbi de morminte sfinte, în schimb există mai multe monumente de cult care adăpostesc rămăşiţe pământene ale unor sfinţi (mormântul Sfintei Paraschiva la Iaşi) sau martiri (osemintele primilor părinţi martiri creştini de la mănăstirea Cocoş din nordul Dobrogei). • Sanctuarele religioase care au importanţă turistică majoră datorită particularităţilor istorico-culturale, şi care pot fi însoţite de alte valori culturale sau de peisaj, festivităţi creştine, fiind o combinaţie între atracţia turistică şi valoarea spirituală pentru credincioşi. Cu toate că nu este la fel de renumit ca sanctuarele religioase din Marea Britanie, sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacică din Munţii Orăştiei poate constitui un bun exemplu de combinaţie între valoarea turistică şi cea spirituală a sanctuarului. • Bunuri cultural-religioase, care au statut de monumente arhitectonice şi artistice, considerate mari atracţii turistice. Din acest punct de vedere România are un avantaj datorită unor monumente renumite cum ar fi mănăstirile din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Transilvania şi catedralele catolice din Sumuleu, Braşov, Cluj-Napoca) • Destinaţiile religioase, unde au loc manifestări religioase. In România un bun exemplu îl constituie sărbătorile de Crăciun şi sfârşitul anului în zona Maramureş sau în Bucovina. • Circuitele de vizitare a unor importante lăcaşe de cult, unele cu valoare pur religioasă, asociate cu cele cu valoare istorică şi artistică: circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea. • Taberele religioase pentru tineret, care se desfăşoară cu precădere în

perioada vacanţelor de vară. In cazul ţării noastre este vorba de sprijinul bisericilor de diferite culte care sprijină tinerii cu probleme sociale.

Drumul spre sfintele mănăstiri este ales de tot mai mulţi tineri, acestea reprezentând adevărate locuri de reculegere şi întărire duhovnicească. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România organizează pelerinaje la mănăstiri din toată ţara. Grupurile de studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare pot participa la pelerinaje organizate la Muntele Athos.

Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii. El are motivaţii multiple şi semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi înţeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiţi.

Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualităţii şi culturii în contextul ecumenic local şi internaţional. Acestea au rolul de a dirija, coordona şi controla procesul de organizare al pelerinajelor. Acestea oferă o serie de servicii cum ar fi: − excursii pentru creştini din ţară şi străinătate; − pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală; − tururi de oraşe; − expediţii şi tabere de studii; − cazare în case de oaspeţi şi spaţii de primire ale bisericii, în România; − consiliere pelerinaje; − servicii de informare pentru turismul religios.

Calculele la nivel mondial arată că numai turismul religios reprezintă aproximativ 26% din fluxul turistic total.

În ceea ce priveşte România, numărul turiştilor implicaţi în turismul

AE


cultural şi religios, la nivelul anului 2002, a depăşit în mod evident cifra de 500.000. Această cifră, din păcate, nu este exactă, putând fi amplificată de numărul pelerinilor care merg la marile sărbători religioase, cum este Sfânta Paraschiva la Iaşi, Sfântu Dimitrie cel Nou la Bucureşti, 15 august la Nicula, sau Rusaliile la Sumuleu (numai în ultimul caz numărul pelerinilor sosiţi aici depăşeşte cifra de 100.000 de oameni anual. In consecinţă se poate spune că numărul turiştilor care practică turismul cultural şi religios în România depăşeste cifra de 1.000.000.

În trei ani de activitate Centrul de pelerinaj „Sf. Paraschiva” a organizat 354 de pelerinaje dintre care: • 31 de pelerinaje în străinătate la care au participat 1.009 pelerini şi s-au parcurs 146.607 km; • 323 pelerinaje în România la care au participat 10.017 pelerini, parcurgându-se 52.858 km; • pelerinaje în România, în special în regiunea Moldovei, pentru 1.393 pelerini de diferite confesiuni din străinătate.

In Israel vin peste 2.000.000 de turişti anual. Oraşul Ierusalem cuprinde obiective pentru credincioşi evrei, creştini şi musulmani. Pentru creştini, importanţa Ierusalimului este deosebită deoarece el reprezintă o mărturie şi un izvor al lumii creştine. Dintre obiective amintim: Zidul Templului Solomon, Moscheia lui Omar, Bisericile creştine, Grădina Ghetsemani. 2. Potenţial turistic religios în România

Ţara noastră este binecuvântată cu mii de lăcaşuri sfinte şi monumente religioase, unele provenind chiar din primele veacuri creştine. I. Regiunea turistică a câmpiei şi dealurilor de vest

Obiectivele religioase, din grupa bisericilor, catedralelor şi mănăstirilor nu lipsesc în habitatele de mare tradiţie, etalând valori arhitecturale, picturi şi

sculpturi interioare foarte interesante. Catedralele din Timişoara , Oradea şi Satu Mare; mănăstirile Partos, Săraca, Povârgina; bisericile din Beltiug, Apa, Stana, Tileag devin puncte luminoase în ghidul turistic al regiunii. II. Regiunea turistică Oaş-Maramureş-Obcinele Bucovinei

Bisericile de lemn din Maramureş (Ieudat, Şugatag, Sârbi, Breb, Giuleşti, Moisei, Dragomireşti) constituie repere de marcă ale creativităţii şi originalităţii artizanilor localnici.

Inspre Podişul Sucevei mănăstirile Voroneţ, Humor, Moldoviţa, cu minunatele fresce exterioare, atrag turiştii. III. Regiunea munţilor Apuseni

Bisericile din lemn de la Lupşa, Vidra, Garda de Sus, Rieni impresionează prin frumuseţea lor. O mănăstire vestită este cea de la Râmeţi, printre cele mai vechi din Transilvania. IV. Regiunea depresiunii Transilvaniei

Obiectivele religioase sunt reprezentate prin bisericile de lemn din zona Sălajului (Fildu de Sus, Agrij), cele ctitorite de Ştefan cel Mare la Vad şi Feleac; ctitoria lui Mihai Viteazul de la Lujerdiu, dar şi prin bisericile fortificate din Podişul Târnavelor (Alma, Biertan, Axente Sever). Catedralele gotice din Cluj-Napoca şi Alba Iulia, cele ortodoxe din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Târgu Mureş precum şi mănăstirile Nicula şi Rohia, întregesc o salbă de atracţii recunoscută prin valoarea sa. V. Regiunea Munţilor Poiana Ruscă

La loc de frunte sunt bisericile de piatră ale Depresiunii Haţegului (Densuş, Sântămaria Orlea, Strei sângeorgiu). VI. Regiunea grupei centrale a Carpaţilor Orientali şi Sub-Carpaţii Moldovei

Dacă în perimetrul muntos atracţiile de provenienţă antropică sunt puţine şi se datorează etnografiei secuilor, în Sub-Carpaţii Moldovei ele predomină net. Este de ajuns să menţionăm

AE Turism durabil


mănăstirile Agapia, Neamţ, Văratec, Secu, Sihăstria, Bistriţa, Schitul Durău. În judeţul Neamţ, întâlnim monumente religioase de peste 100 ani. Unele dintre ele au facilităţi de cazare pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în preajma lor. VII. Regiunea turistică a Podişului Moldovei

Sunt reprezentative pentru acest subiect bisericile cu fresce Suceviţa şi Arbore, mănăstirile Putna, Dragomirna, Trei Ierarhi, Golia, Galata, Cetăţuia, Bisericile Sf. Ion, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezătorul precum şi cele din Dorohoi: Huşi, Bârlad, Rădăuţi, Hârlău, Dobrovăţ sunt mărturia permanentei credinţei strămoşeşti. VIII. Regiunea curburii carpatice

De menţionat sunt Biserica Neagră şi mănăstirea Cheia. IX. Regiunea turistică a Carpaţilor Meridionali

Obiectivele turistice religioase sunt mănăstirile: Sinaia, Sâmbăta, Cozia. X. Regiunea Sub-Carpaţilor Getici

Edificiilor religioase le revine poziţia dominantă. Mănăstirile Dealu, Curtea de Argeş, Cozia, Govora, Frăsinei, Bistriţa, Hurez, Tismana sunt obiective cu o funcţie atractivă de mult atestată. Niciunde un circuit al mănăstirilor nu este mai dens şi mai uşor de parcurs decât aici, iar faima marilor voievozi aureolează ctitoriile de la Cozia, Curtea de Argeş, Hurez. XI. Regiunea Câmpiei Române

Edificiile religioase, constituite din biserici şi mănăstiri sunt concentrate în Bucureşti (Stavropoleos, Sf. Gheorghe Vechi, Patriarhiei, mănăstirile Snagov, Cernica, Radu Vodă, Pasărea) dar şi în celelalte oraşe, sau în vecinătatea lor. XII. Regiunea Podişului Dobrogei

In această regiune amintim: Peştera Sf. Apostol Andrei, Basilica de la Niculiţel, Cetatea Halmirys, Complexul monahal de la Basarabi-Murfatlar.

Arhiepiscopia Tomisului, prin Biroul de pelerinaj, oferă un ghid pentru cei care vor să viziteze aceste locuri. Peştera Sf. Apostol Andrei, a fost sfinţită în 1942 şi a constituit până la al doilea război mondial loc de pelerinaj şi slujbe religioase. Reactivarea mănăstirii a avut loc după 1990, astăzi înfăţişându-se ca un loc sfânt, făcător de minuni cu peste 20 de călugări. Mănăstirea Dervent este un alt lăcaş de cult renumit al Dobrogei şi dispune de 60 locuri de cazare. In nordul Dobrogei, se află Mănăstirea Cocoş unde pelerinii se pot închina la moaştele sfinţilor martiri Zoticos, Athos, Kamasis şi Filippos. Tot aici se află şi un muzeu cu obiecte de artă religioasă veche. Mănăstirea are 22 călugări şi dispune de 90 locuri de cazare. Mănăstirea de la Niculiţel reprezintă cel mai vechi edificiu de cult creştin cunoscut până în prezent. Alte lăcaşuri sfinte din Dobrogea: mănăstirea Celic-Dere, Schitul Sfânta Elena de la Mare, schitul şi peştera Sf. Ioan Cassian, mănăstirea Bălteni, schitul Letea, mormântul pictat de la Tomis, Basilica Histria, Basilica Callatis. 3. Activităţi care favorizează turismul religios

Deşi au o durată scurtă - câteva zile - ele se adaugă obiectivelor turistice materializate în teren, diversificând oferta de ansamblu a unui teritoriu. Adesea practicarea este condiţionată de prezenţa edificiilor turistice propriu zise, cum ar fi hramurile şi pelerinajele religioase desfăşurate sub egida unor schituri sau mănăstiri.

Hramurile şi pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un mare număr de credincioşi veniţi din toată ţara, uneori chiar turişti străini aflaţi în sejur sau în tranzit în România. Majoritatea absolută se desfăşoară vara, la 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (Adormirea Maicii Domnului), dar şi în prima lună a

AE


toamnei, la 8 septembrie (Naşterea Maicii Domnului) şi 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci). Dintre hramurile cu largă audienţă sunt cele ale mănăstirilor din Bucovina, Sub-Carpaţii Moldovei, Sub-Carpaţii Getici, sau Transilvania. Alte activităţi: • Simpozioane religioase; • Evenimente cultural creştine; • Expoziţii de icoane şi obiecte de cult; • Concerte de muzică religioasă.

Edificiile religioase marchează evoluţia concepţiilor şi a stilurilor arhitectonice. Sunt răspândite pe toate continentele, constituind veritabile puncte de atracţie turistică. O mare parte dintre acestea au suferit mari distrugeri atunci când forţele aflate în conflict aveau religii diferite sau aveau concepţii anti-religioase. Au fost distruse templele aztece sau incaşe de către conchistatori, bisericile creştine în evul mediu de către turci, sau lăcaşurile de cult din Estul Europei de către comunişti. Dar exemplul ocrotirii de către turci a catedralei Sfânta Sofia, chiar în centrul imperiului, sau a catedralei din Moscova de către comuniştii sovietici, dovedeşte că fanatismul religios sau ateu a avut limitele lui, arta adevarată supravieţuindu-i. Lăcaşurile de închinăciune şi meditaţie sunt diverse. La început această funcţie au îndeplinit-o peşterile şi labirinturile întunecate unde omul şi-a înfiripat primele altare de cult sau urne mortuare. Ulterior, componenta mistică a sufletului său l-a condus la edificarea şi diversificarea edificiilor cu o astfel de funcţie, în strânsă dependenţă cu varietatea religiilor, tradiţiilor, vechimii şi intensităţii populării teritoriului, cu gradul de dezvoltare al societăţii etc.

Se constată ca urmare, o răspândire generalizată a obiectivelor turistice din această categorie, pe toate continentele şi în toate statele, densităţi mai ridicate constatându-se acolo unde societăţile umane s-au consolidat mai timpuriu şi au

avut o creativitate, pe toate planurile mai bogată.

Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, (moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele şi cimitirele). a) Sanctuarele reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri, în interiorul cărora sunt amplasate construcţiile cu destinaţie religioasă.

După menţionările lui Herodot, în Grecia antică exitau 18 sanctuare, dar numărul lor, conform vestigiilor scoase la iveală de săpăturile arheologice, este mult mai mare. Aşa sunt sanctuarele de la Dodona, Patras, Epidaur, Olimpia, Trofornios, Eleusis, Didyna, Acropole sau Delfi.

Turiştii mai pot admira coloanele templului lui Apollo, ale Colosului, tezaurul atenienilor. In Japonia abundă sanctuarele shintoiste, dintre care cele mai cunoscute fiind cele de la Nikko, Izumo, Nagoya, Ise, etc. Pe teritoriul nostru opaiţele cu însemnele crucii descoperite în aşezările daco-romane din secolele II-IV, şi călătoria apostolului Andrei, în ţinuturile Dunării de Jos şi în Dobrogea în aceeaşi perioadă, înlătură orice îndoială că românul nu s-ar fi născut creştin. Sanctuarele şi templele, ca edificii religioase precreştine, le regăsim sub formă de vestigii, în vechea capitală a statului dac centralizat, Sarmisegetuza Regia, localizată în Munţii Orăştiei. Aici, într-un complex arheologic de mari dimensiuni, cu nimic mai prejos celor descoperite în Anzi şi aparţinând incaşilor, s-au desvelit urmele a 4 sanctuare. b) Templele, socotite ca o casă a divinităţii, a zeilor, au constituit imboldul principal în construirea unor edificii de mare amploare şi originalitate.

In preistorie, funcţia templului a fost atribuită peşterii, decorate cu picturi parietale. Dependenţa omului de grota

AE Turism durabil


ancestrală şi reflectarea ei în planul mitic ne-o ilustrează tendinţa sa de a-şi săpa cu propria sudoare caverne ce adăpostesc grandioase edificii. Astfel au luat fiinţă renumitele temple subterane din insula Elephanta, în apropiere de Bombay. Tot în India se află templele subpământene de la Ellora. Ele poartă numele zeilor cărora le-au fost dedicate: Kailasa, Visnacarna, Indra. Alte temple, din aceeaşi categorie, sunt localizate în insula Salcette, Pandan-Lena, Mhar. Tradiţia acestor temple se extinde şi în Afganistan, Asia Centrală, şi mai ales în China.

Mai „tinere” ca templele subterane indiene, dar cu o construcţie mai complexă, sunt speos-urile egiptene din Valea Nilului, în Nubia Inferioară. Cunoscute sunt templele de la Abu Simbel.

Templele, ca obiective turistice, sunt prezente peste tot în Grecia. Astfel, la Delfi, mai pot fi admirate incinta şi coloanele templului lui Apollo şi Neoptoleon; la Olimpia se află templul lui Zeus. Alte vestigii din această categorie sunt la Delos (templul Artemidei) Efes, Samotrace (templul lui Zeus).

Dintre toate construcţiile greceşti cu funcţie religioasă aparţinând antichităţii, cele mai bine conservate şi vizitate de turişti aparţin complexului arhitectural al Acropolei ateniene.Aici se află o mare densitate de valori artistice ale patrimoniului universal: templul zeiţei Nike Apteros, Erechteionul, templul lui Hefaistos şi Parthenonul.

La Sarmisegetuza Ulpia Traiana au fost reconstruite parţial o serie de temple (Templul lui Liber Pater, Templul Augustalilor, Templul Silvanus, Templul Esculap şi Hygia). Temple şi sanctuare au fiinţat la Porolissum, Napoca, Micia, Apullum, dar şi în cetatea dacă de la Bâtca Doamnei din judeţul Neamţ. Conservarea mai precară a acestui tip de edificii se datorează şi înlocuirii lor, încă

din secolele IV-VII, cu bisericile specifice cultului creştin.

Odată cu trecerea la credinţa creştină în Europa, în locul templelor apar bisericile iar în lumea musulmană moscheile. c) Bisericile sunt edificii religioase, specifice spaţiului euro-american, unde creştinismul, sub diferitele sale variante, s-a răspândit mai rapid, ridicându-şi lăcaşuri de cult adecvate. Ele atrag vizitatorii prin vechime, grandoare, stilul construcţiei, decoraţii interioare şi exterioare dar şi pentru valorile spirituale.

In ţara noastră întâlnim toate tipurile constructive şi o gamă extrem de variată de stiluri. Sunt binecunoscute bisericile din piatră din Ţara HaŢegului, considerate a fi printre cele mai vechi din Arcul Carpaţilor. Tot în acelaşi stil sunt bisericile de la Densuş, Sântamăria Orlea, Ştrei, Strei sângeorgiu, Remeţi, Scheii Braşovului.

Alte biserici au fost întărite cu fortificaţii. Un exemplu în acest sens este biserica evanghelică din Sebeş, biserica Arbore din nordul Moldovei, la Sibiu, Cisnădie, Cisnădioara, Cincu, Harman, Rotbav, Biertan, Feldioara, Codlea.

De o mare valoare turistică se dovedesc a fi bisericile de lemn din Maramureş, Sălaj sau Munţii Apuseni.Sunt binecunoscute bisericile din lemn de la Surdeşti, Cupşeni, Dragomireşti, Libotin din Maramureş, Fildu de Jos, Agriş sau Cizer în Sălaj, Rieni, Lazuri, Vidra, Garda de Sus în Munţii Apuseni. Pictura interioară sau frumuseţea icoanelor găzduite pot fi admirate în bisericile din Remetea, Sighiştel, Hălmagiu, Almaşu Mare, Ocna Sibiu, Densus, Vad, Feleac, Moisei, Libotin, Susenii Bârgăului, Nicula, Săliste, Făgăraş.

Dintre bisericile celebre în Europa, menţionăm Saint Chapelle din Paris, San Ambrioggio din Milano, Arles şi Vezelay din Franţa, Kondopog din URSS.

AE


d) Catedralele, moscheile şi sinagogile alcătuiesc o grupă importantă de edificii religioase. Catedralele sunt caracteristice spaţiului european şi american. Dintre acestea menţionăm: basilica Sfînta Sofia din Constantinopol, basilica San Marco din Veneţia, catedralele San Vitale şi Sant Apollinaire Nouvio din Italia. Construcţiile în acelaşi stil au fost prezente şi în ţara noastră, în Transilvania, la Alba Iulia, la Herina şi Cisnădioara.

In Italia întâlnim catedrala San Piedro din Roma, în Anglia catedrala St. Paul din Londra, Westminster, catedrala din Canterbury, în Franţa Notre Dame, Chartres, Reims şi Amiens, în România Biserica Neagră din Braşov, biserica Sf. Mihail din Cluj.

Moscheile se constituie în edificii religioase reprezentative pentru lumea islamică. Le vom întâlni, sub forma de vestigii, şi în vechi teritorii cucerite de musulmani în Europa sau Africa. Cunoscute prin măreţia şi mozaicurile lor sunt: Moscheia Albastră şi Moscheia Valid din Istambul, Moscheia Kalean din Buhara, moscheile din Cairo, Cordoba, Damasc, Medina.

Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite. e) Mănăstirile alcătuiesc ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Lângă funcţia religioasă propriu-zisă, mănăstirile sunt şi habitate caracteristice, producătoare de bunuri şi atracţii turistice (articole de artizanat, hramuri, pelerinaje). In România se întâlnesc mai ales în Bucovina şi Sub-Carpaţii Moldovei: Voroneţ, Humor, Pătrăuţi, Bistriţa sau Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Dragomirna, Golia, Galata, Agapia, Humor.

In Muntenia şi Oltenia există de asemenea un brâu de mănăstiri începând cu Mănăstirea Dealu, Cozia, Argeşului, Hurez sau Tismana iar în judeţul Buzău,

mănăstirea Ciolanu. In Transilvania întâlnim mănăstirile: Râmeţ, Nicula, Rohia.

La nivelul continentului European mănăstirile sunt extrem de răspândite. Aşa sunt mănăstirile de pe Muntele Athos, Rila şi Nesebar din Bulgaria, Dubrovnik din Croaţia, Pavia şi Monte Casino din Italia, Nara din Japonia, Saint Michel din Franţa.

Toate aceste obiective au ca funcţie iniţială practicarea cultului religios, fiind lăcaşuri destinate satisfacerii nevoilor spirituale de acest gen pentru o populaţie numeroasă în timp nedefinit.

4. Pelerinajul, între împlinire spirituală şi/sau afacere de turism

Se consideră că pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Cei care susţin diferenţe fundamentale dintre turism şi pelerinajul religios punctează disensiunile majore.

Pelerinajul este văzut ca o călătorie la locuri sfinte, întâlniri sau manifestări cu caracter religios. După opiniile bisericii, pelerinajul nu vizează doar influenţarea pshicului prin instalarea liniştii sufleteşti, împlinirea spirituală ci consideră că o cale de atingere a acestei stări este biciuirea fizicului. Călătoria în sine, la locurile sfinte, ar trebui să fie o penitenţă, o suferinţă necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Ca urmare confortul, relaxarea, distracţia şi alte forme de distragere nu ar avea ce căuta în pelerinaj. Văzut în felul acesta, pelerinajul are prea puţine puncte comune cu turismul.

De multe ori măicuţele şi călugării din diverse lăcaşuri religioase se simt chiar agresaţi de cei ce nu caută împlinirea spirituală ci doar „curiozităţi” ale vieţii monahale sau a lăcaşurilor sfinte.

AE Turism durabil


Am făcut un studiu în anul 2002 pe bază de chestionare la mănăstirile cele mai cunoscute din nordul Moldovei: Putna, Voroneţ, Suceviţa, Văratec, Agapia şi biserica din comuna Arbore. Am primit prin poştă răspunsul la chestionare. Analizarea răspunsurilor a reflectat o stare pe care am sesizat-o şi la faţa locului. Măicuţele care au răspuns la întrebări au făcut cu grijă acest lucru, însă la întrebările legate de valorificare a locurilor de cazare disponibile pentru turism, s-a răspuns cu o oarecare „iritare”.

Turismul având la bază o motivaţie religioasă este mult promovat de agenţiile de turism, însă ne întrebăm dacă se poate desfăşura acest tip de turism fără participarea reală a celor din „destinaţiile” vizate. De cele mai multe ori, Biserica preferă să organizeze ea singură aceste pelerinaje, grupul să fie însoţit de preot, care pe parcursul deplasării să desfăşoare activităţi specifice: rugăciuni, discuţii pe teme spirituale etc. În finalul unui tur, făcut după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un certificat ce atestă acest lucru. În acest caz, activităţile colaterale sunt reduse la minim iar noi ne întrebăm în ce măsură acest demers este turism.

Pe de altă parte însă, dintotdeauna turismul a fost considerat o formă de călătorie sacră sau spirituală. Trebuie să pleci, să ieşi din mediul tău obişnuit pentru a te regăsi. Călătoria cu orice scop înseamnă o desprindere, o experimentare care influenţează şi de multe ori schimbă.

Privit în felul acesta turismul are multe puncte comune cu pelerinajul. De altfel, fiecare vizitator al acestor locuri sfinte are motivele sale intrinseci, personale, care îl pot situa în rândul turiştilor propriu-zişi sau a turiştilor-pelerini. Collins-Kreiner N. şi Kliot N. au realizat o scală a caracteristicilor celor ce vizitează astfel de locuri după importanţa acordată locurilor sfinte şi lipsa de interes în turismul ca atare. Metoda s-a bazat pe analizarea a sute de chestionare

completate de pelerini. Scala obţinută a fost descrisă ca turism versus pelerinaj. Concluzia a fost totuşi că pelerinajul în stil vechi a început să se apropie de turismul religios de astăzi.

Şi Nolan Mary Lee şi Nolan S. au arătat că cei ce vizitează locurile sfinte sau participă la evenimente cu caracter religios pot fi amplasaţi pe o scală, după obiectivele urmărite pornind de la devotaţii pelerini la turiştii tradiţionali. Conflictele de interese ce pot să apară între pelerini şi turişti pot fi rezolvate prin strategii manageriale.

Pelerinajul în stil tradiţional însemna călătoria ca o penitenţă, însă pare că astăzi lucrurile au început să se schimbe.

Chiar dacă preotul însoţeşte grupul, se acceptă stilul de viaţă al pelerinului actual şi se optează pentru hoteluri de trei stele, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile şi a laptopurilor. În felul acesta turismul religios aduce beneficii atât participanţilor cât şi beneficiarilor.

5. Concluzii a) Turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicaţii de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincţie clară între cei ce vizitează aceste lăcaşuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios. b) Se manifestă două tendinţe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop motivaţia turistică şi cele care îmbină această motivaţie cu cea culturală. Multitudinea de motivaţii corespunde mai bine complexităţii omului modern. c) Turismul religios în România este identificat cu următoarele forme: vizitarea unor monumente sfinte-de cult, vizitarea sanctuarelor religioase, vizitarea unor

AE


obiective cultural-religioase (monumente din Moldova, Oltenia etc.), vizitarea destinaţiilor religioase cu ocazia serbării anumitor evenimente, circuite de vizitare şi tabere pentru tineret. d) Turismul religios continuă să aibă o pondere importantă în fluxul turistic total (26%), la nivel mondial, mărimea sa putând fi chiar mai mare dar înregistrarea numărului de turişti nefăcându-se foarte precis, nu se cunoaşte numărul exact de turişti. În România în anul 2002, a fost în jur de 1.000.000 de turişti cu motivaţie religioasă. e) Potenţialul turistic religios trebuie să se împletească cu activităţile care favorizează turismul religios şi organizarea acestuia. Tot mai mult se înregistrează mănăstiri şi alte lăcaşuri de cult care oferă cazare pentru turişti (iniţial fără plată, în prezent cu o plată modică şi cu adăugarea serviciului de masă).

f) Din punct de vedere al „bazei materiale”, România dispune de un bogat potenţial pentru turismul religios renumit mai ales pe plan intern şi recunoscut pe plan internaţional prin combinarea cu turismul cultural. g) Pelerinajul modern este un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. Din perspectiva unora, între acestea nu există prea multe puncte comune. Având în vedere obiectivele intrinseci pe care turismul şi religia le au, atragerea turiştilor ar trebui să fie un scop comun. Marketingul religios, la fel de „real” ca şi cel turistic, chiar dacă mai puţin cunoscut ar trebui să se îmbine cu acesta din urmă pentru satisfacerea multiplelor categorii de turişti. Un management atent al destinaţiilor religioase ar putea aduce beneficii atât pentru operatorii turistici cât şi pentru instituţiile religioase.

Bibliografie

1. Collins-Kreiner N., Kliot N. Piligrimage tourism in the Holy Land: The behavioural characteristics of Christian pilgrims, Kluwer Academic Publishers-2005, vol 50, no.1, pp. 55-67, http://titania.ingentaselect.com

2. Nolan Mary Lee, Nolan S. Religious sites as tourism attractions in Europe, Oregon State University, U.S.A., 2002, www.sciencedirect.com

3. Rinschede G. Forms of religious tourism, Universitat Regensburg, Germany, www.sciencedirect.com, 2002

4. Revista Capital, nr.20, 16 mai 2002, Pelerinajul - turism religios în condiţii de trei stele

AE Turism durabil


TURISMUL BALNEAR ÎN PERSPECTIVĂ ISTORICĂ ŞI RELIGIOASĂ

(Balneary Tourism in a Historic and Religious Perspective)

Drd. Ianc Teodor Academia de Studii Economice din Bucureşti

Rezumat Preocupările oamenilor de a

valorifica proprietăţile terapeutice ale factorilor naturali ce alină sau vindecă boli sau dureri sunt destul de vechi.

Homer e considerat a fi primul care a lăudat calităţile băilor în tratarea diferitelor tipuri de boli, iar Hipocrat (460-370 î.Hr.) a fost iniţiatorul terapiei naturale.

Religia a susţinut de-a lungul timpului importanţa apei pentru tratament, sănătate şi igienă.

În apropierea izvoarelor termale şi minerale sau a zonelor cu noroi terapeutic, în sec. XVII, XVIII şi XIX au fost dezvoltate aşezări orientate spre însănătoşire, care între timp au devenit staţiunile balneare moderne ale zilelor noastre care asigură valorificarea ştiinţifică, sub supraveghere medicală, a valorilor terapeutice a factorilor naturali.

Turismul pentru sănătate de astăzi nu mai reprezintă un privilegiu al oamenilor bogaţi şi a devenit una dintre cele mai complexe fenomene sociale, cu implicaţii semnificative în economia naţională şi în relaţiile economice internaţionale.

Cuvinte cheie

• Istorie; • Religie; • Turism balnear; • Turism balneo-medical; • Staţiune balneară; • Ape minerale; • Terapie naturală.

Abstract People’s concern on getting value

to the therapeutic properties of natural health factors to heal or only cure illneses or pains is quite old.

Homer is considered to be the first who praised the qualities of bathing in treating different kinds of illneses and Hipocrates (460-370 B.C.), was the initiator of natural therapy.

Religion claimed, throughout times, the importance of water for treatment, health and cleanliness.

Around thermal and mineral springs or areas with therapeutic mud, in the 17th, 18th and 19th centuries were developed health oriented settlements, that, nowadays became modern health spas, which assure the scientific valorification, under medical supervision, of the therapeutic values of natural health factors.

Nowadays health tourism is no longer a privilage of wealthy people and has become one of the most complex social phenomena, with important implications in national economy and in international economic relationships.

Keywords • History; • Religion; • Balneary tourism; • Balneary and medical tourism; • Balneary resort; • Mineral waters; • Natural therapy.

AE


Primele forme de valorificare a proprietăţilor terapeutice ale factorilor naturali de

cură se pierd în timp şi sunt legate de băile în apele termale. Experienţa practică l-a învăţat pe om că anumite dureri sau boli, pot fi tratate ori ameliorate cu ajutorul anumitor ape minerale calde sau reci, anumite plante, sau în locuri caracterizate printr-o climă specială.

O scurtă incursiune istorică ne arată că turismul balnear are rădăcini adânci în istoria omenirii.

1. Perioada greco-romană

Îmbăierea a fost o consecinţă importantă a culturii greceşti. În perioada greco-romană unii învăţaţi şi tămăduitori au utilizat apele termo-minerale în tratarea bolilor. Homer a fost primul care a lăudat calităţile îmbăierii în tratarea bolilor şi Hipocrate (460-370 î.e.n.), a fost fondatorul terapiei naturale. Hipocrate a integrat apa, pământul, aerul şi focul, ca fiind cele patru elemente ce pot fi folosite în determinarea cauzelor de boală sau sănătate (Adams F., The genuine works of Hippocrate, Edited in: Routh H., Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 552). Mai târziu Asclepiade a folosit hidroterapia şi băutul apei pentru pacienţii săi şi a recomandat baia ca element de sănătate (Jackson R., Water and spas in the clasical world, Edited in: Behari R., Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 552).

Aceste idei au fost repede acceptate

de romani, ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea băilor în teritoriile ocupate. În expansiunea sa în Europa, Imperiul roman a realizat, în Italia, Spania, Franţa şi chiar în România, adevărate opere de artă, acolo unde existau ape termale şi minerale.

O dovadă grăitoare, în acest sens, este şi staţiunea din vechea Dacie, Băile Herculane. Este una din puţinele staţiuni balneare construite de romani care îşi mai păstrează şi azi funcţia de altă dată.

Istoricii au stabilit că bazele acestei staţiuni au fost puse de însuşi împăratul Traian, cuceritorul Daciei, în perioada 102-117 e.n. Numele actual al staţiunii vine de la zeul Hercule, considerat în mitologia romană drept patron al izvoarelor termale şi simbol al puterii. În cei aproape 165 de ani de stăpânire romană, staţiunea Herculane ajunsese să fie cunoscută în întregul Imperiu Roman. Întemeind staţiunea, romanii introduc acel cult balnear, pe care l-au luat de la greci şi l-au îmbogăţit (Iancu şi Doina Gogâltan, Băile Herculane ghid balnear şi turistic, Ed. Mirdor, Arad, 1992, pag. 20).

Astfel baia romană, olanele apeductelor antice, inscripţiile latine Ad Aquas Herculi Sacras sau Thermae Herculi ad Mediam, precum şi inscripţiile

AE Turism durabil


descoperite la Băile Herculane, prin care bolnavi veniţi din diversele părţi ale Imperiului roman (Galia, Nordul Africii, Asia Mica) mulţumeau zeilor că s-au vindecat cu ajutorul apelor termale (Sebastian Bonifaciu - coordonator colectiv autori - Romania ghid turistic, Ed. Sport turism, Bucureşti, 1983, pag. 212) din staţiunea noastră, situează România în rîndul ţărilor europene cu o tradiţie balneară de peste două milenii.

În perioada următoare căderii

Imperiului roman, ca rezultat al plecării romanilor, băile, construite în zonele ocupate, au fost abandonate. La rândul lor, tămăduitorii arabi, au adoptat şi recomandat folosirea apei în vindecarea bolilor. Abu Baker Al Razi (841-926) şi majoritatea celorlalţi, foloseau apa rece în tratarea pojarului (Clarke A., An essay on warm, cold and vapour bathing with practical observation on sea bthing, disease of the skin, bilious, liver and dropsy, Routh H., Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 553). Spania a beneficiat de civilizaţia arabă şi, mai ales din secolul al şaptelea, au început să apară băi în regiunea Andalusiei. În Anglia, baia reprezenta o preocupare doar pentru personalul religios. Izvoarele calde din Polonia au început să fie vizitate din 1137 (Routh H, op. cit., pag. 553).

2. Evul mediu

În perioada medievală, mai ales din

secolul al şaptesprezecelea, în Europa devin faimoase, pentru apele lor cu puteri tămăduitoare, câteva locuri ca: Montecatini şi Lucca în Italia; Varna în Bulgaria; Vichy şi Bourbon – Lancy în Franţa; Epsom şi Tunbridge în Anglia.

Tot din această perioadă provine şi originea cuvântului staţiune balneară ( în engleză „spa”), ce are legătură cu

belgianul Collin le Loup, un fierar ce în 1326 a mers la izvorul „Espa” de lângă Liege, în sudul Belgiei, aproape de graniţa cu Germania, pentru a-şi tămădui corpul de boli. Espa, în limbajul volon, înseamnă fântână (Lund J., Taking the waters: introduction to Balneology, Geo-Heat Bulletin, September 2000, pag. 2).

Emigrarea europenilor în America

de Nord, în secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea, a determinat şi extinderea utilizării apelor cu proprietăţi curative, în jurul cărora s-au dezvoltat staţiuni, renumite azi, cum ar fi Bedfort Springs, Pennsylvania, White Sulphur Springs, West Virginia şi Hot Springs Arkansas. Dacă în America locuitorilor le-a scăzut interesul pentru apele minerale, cu excepţia apei minerale îmbuteliate, în Europa, marea majoritate şi-a menţinut interesul atât pentru apa minerală de băut cât şi pentru băi (Routh H, op. cit., pag. 553).

De-a lungul timpului, în jurul

izvoarelor de ape termale, ape minerale, a zonelor cu nămoluri terapeutice, au apărut diverse forme, de multe ori rudimentare, de punere în valoare a acestora, care s-au dezvoltat treptat în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea.

3. Începutul epocii moderne

În secolul al XIX-lea şi în primele

decenii ale secolului XX s-a conturat chiar un “cult” al staţiunilor balneare, frecventate nu atât din motive de îngrijire a sănătăţii, cât mai mult din motive de prestigiu, din snobismul caracteristic păturilor sociale cu venituri ridicate (Ion Cosmescu, Turismul-Fenomen complex contemporan, Editura economică, Bucuresti , 1998).

Turismul balneo-medical din acele timpuri a reprezentat o formă a turismului de lux un privilegiu al claselor bogate.

AE


După cel de-al doilea război mondial, baza materială a staţiunilor a fost modernizată extinzându-se şi diversificându-se într-un ritm vertiginos.

Din acest moment dar în special ca

urmare a profundelor transformări ce au avut loc în economia mondială începând cu anii ’60, turismul a cunoscut o expansiune deosebită, nu a mai fost privilegiul celor înstăriţi, ci a devenit unul din cele mai complexe fenomene sociale cu implicaţii însemnate asupra economiilor naţionale şi asupra relaţiilor economice internaţionale.

Datorită dezvoltării din ultimele

decenii, oferta ţărilor cu bogate resurse naturale şi cu tradiţie în practicarea turismului balnear este foarte bine structurată şi deosebit de performantă. Cu toate acestea, piaţa europeană a turismului balnear este în continuă schimbare şi readaptare, ofensiva statelor din est, candidate la Uniunea European, cum este şi cazul ţării noastre, cu o mai slabă dotare din punct de vedere al bazei materiale şi infrastructurii, dar cu o deosebită şi valoroasă paletă de factori naturali de cură, putând determina reorientarea cererii spre aceste noi destinaţii.

Dimensiunea religioasă a turismului balnear este în strânsă legătură cu cea istorică.

De la Hipocrate, considerat

fondatorul terapiei naturale, susţinător al folosirii apelor termo-minerale în vindecarea diferitelor boli, grecii au crezut că zeii au dat puteri terapeutice acestor ape. În jurul izvoarelor calde în Grecia s-au construit temple. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în nordul Indiei. Oamenii au numit diferit aceşti zei. Astfel, Burbo, era zeul izvoarelor minerale, iar Eshlibious, era zeul sănătăţii (Routh H., Balneology mineral water and spas in historical

perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996, pag. 553).

Cele trei religii, creştinismul,

iudaismul şi islamismul au susţinut importanţa apei pentru tratament, sănătate şi curăţenie.

Pentru creştinism, apa râului

Iordan, unde Isus l-a botezat pe Ioan, este un simbol important. În ritualul botezului, ceremonia cufundării în apă însoţită de citirea pasajelor din Biblie este esenţială. Locul sacru al botezului iniţial, de pe malul estic al râului Iordan, este şi în prezent folosit, atât pentru oficierea ceremoniei botezului, cât şi ca loc de pelerinaj, pentru mii de turişti din lumea întreagă.

Iudaismul subliniază, în Vechiul Testament, importanţa apei în curăţenie. Astfel se pot exemplifica pasajele de genul „ stropeşte-i cu apa iertării”, „Aaron şi fiii săi trebuie să o folosească pentru a spăla mâinile şi picioarele lor”, sau simboluri ca Mikvah, baia sacră a femeilor. De asemenea era cunoscută şi folosită puterea apei din Marea Moartă, existând mărturii încă din timpul lui Herod cel Mare (73-4 î.e.n.), rege al iudeilor şi a reginei Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.) (Abels D. and Kipnis V., Bioclimatology and Balneology in Dermatology: a Dead Sea Perspective, Clinics in Dermatology, 16/1998, pag. 696).

Islamismul, pune accentul în Coran

pe folosirea apei pentru curăţenie şi sănătate. Înaintea celor cinci rugăciuni zilnice, musulmanii trebuie să-şi spele părţi ale corpului - faţa, braţele, mâinile, capul şi picioarele. Apa de la izvorul Zamzam, din Mecca, este considerată de toţi musulmanii binecuvântată şi cu putere de vindecare pentru multe boli. În Hadith, Profetul Mahomed spune: „Apa de la Zamzam este binecuvântată, ea este hrană

AE Turism durabil


şi leac pentru durere” (Sayed Sabeq, Fiqeh Assunah, vol. 1, Dar el Fikr, Damascus, Syria, 1993, pag. 504).

4. Concluzii

În zilele noastre, utilizarea apelor minerale în refacerea sănătăţii sau pentru relaxare şi a tuturor celorlalţi factori naturali de cură este o soluţie la care apelează toate segmentele de populaţie. Civilizaţia modernă, viaţa în oraşe, crează

tensiuni, stres şi maladii. Pe fondul credinţei religioase şi a puterilor tămăduitoare pe care le au factorii naturali de cură, conceptul reîntoarcerii la natură revine puternic în actualitate. Tocmai de aceea, spre turismul balnear, ce asigură valorificarea ştiinţifică, sub supraveghere medicală, a valorii terapeutice a factorilor naturali de cură, se orientează din ce în ce mai mulţi clienţi.

Bibliografie

1. Adams F. The genuine works of Hippocrate, Edited in: Routh H., Balneology

mineral water and spas in historica lperspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996

2. Jackson R. Water and spas in the clasical world, Edited in: Behari R., Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996

3. Iancu şi Doina Gogâltan. Băile Herculane ghid balnear şi turistic, Ed. Mirdor, Arad, 1992

4. Sebastian Bonifaciu-coordonator colectiv autori. Romania ghid turistic, Ed. sport turism, Bucuresti,1983

5. Clarke A. An essay on warm, cold and vapour bathing with practical observation on sea bathing, disease of the skin, bilious, liver and dropsy, : Routh H., Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996

6. Lund J. Taking the waters: introduction to Balneology, Geo-Heat Bulletin, September 2000

7. Ion Cosmescu. Turismul-Fenomen complex contemporan, Editura Economica, Bucuresti,1998

8. Routh H. Balneology mineral water and spas in historical perspective, Clinics in Dermatologie, 14/ 1996

9. Abels D., Kipnis V. Bioclimatology and Balneology in Dermatology: a Dead Sea Perspective, Clinics in Dermatology, 16/1998

10. Sayed Sabeq Fiqeh Assunah, vol. 1, Dar el Fikr, Damascus, Syria, 1993

AE


CONSECINŢE SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE FENOMENULUI TSUNAMI ÎN ASIA DE SUD-EST

(Social and Economic Consequences of the Tsunami Phenomenon in Southeast Asia)

Asist. drd. Ţală Mădălina Lavinia Academia de Studii Economice din Bucureşti

madalina [email protected]

Rezumat

Bilanţul victimelor provocate de tsunami în Asia de Sud-Est este înfricoşător. Însumarea datelor indică peste 300.000 de victime, cărora li se adaugă sute de mii de răniţi şi peste 1,75 milioane de sinistraţi. Cei rămaşi în viaţă se confruntă cu adevărul monstruos: dispariţia celor dragi, a bunurilor acumulate şi, de ce nu, a propriei identităţi. Organizaţii din întreaga lume contribuie la refacerea zonei. Datorită valorilor culturale (în special religioase) apar conflicte între acestea şi populaţia locală. Zona a înregistrat o creştere economică în ultimii trei ani; perturbată de catastrofă, creşterea nu va fi stopată. Principalele domenii de activitate afectate în mod direct sunt turismul şi pescuitul. Cu toate acestea, impactul asupra turismului internaţional este modest datorită unor aspecte cum ar fi cota de piaţă redusă a zonelor afectate, capacitatea Asiei de a-şi reveni din dezastre de tot felul, sau factorul compensator.

Cuvinte cheie • Tsunami; • Populaţia locală; • Religie; • Creştere economică; • Turism; • Factor compensator; • Factor de siguranţă.

Abstract The number of victims made by the

tsunami in Southeast Asia is frightening. The available data indicate over 300.000 victims, to whom we must add several hundred thousands of injured people and over 1.75 million people left homeless. The survivors have to deal with the crude truth: the loss of loved ones, of their homes/belongings and, why not, of their own identity. Organizations from all over the world contribute to the reconstruction/rebuilding of the area. The different cultural values (particularly religious ones) give rise to conflicts between these organizations and the locals. The area has achieved considerable economic progress in the last three years; although affected by the disaster, progress will not be stopped. The main domains of activity directly affected by the catastrophe are tourism and fishing. Nevertheless, the impact on international tourism is not significant, due to aspects such as the reduced market share of the affected areas, the Asian capacity to recover after all kinds of disasters, or the compensating factor.

Keywords • Tsunami; • Local population; • Religion; • Economic growth; • Tourism; • Compensatory factor; • Safety factor.

AE Turism durabil


Bilanţul victimelor provocate de tsunami în

Asia de Sud-Est este înfricoşător. Probabil, nici nu se va putea stabili vreodată o cifră exactă a celor ucişi de valurile seismice provocate de cutremurul produs la 26 decembrie 2004, în Oceanul Indian, în apropierea coastelor Indoneziei. Însumarea datelor indică peste 300.000 de victime, cărora li se adaugă sute de mii de răniţi şi peste 1,75 milioane de sinistraţi.

Principalele state afectate sunt: Indonezia, Sri Lanka, India, Thailanda, Maldive. La acestea se adaugă alt grup, foarte puţin afectat: Malaysia, Birmania, Bangladesh, Somalia, Kenya, Tanzania, Seychelles.

1. Aspecte sociale particulare post – tsunami în regiunea afectată

Înainte de a vorbi de orice altă

formă de impact (economic, politic, cultural, de mediu) trebuie să luăm în considerare factorul uman, cel mai fragil şi mai umil în lupta cu natura dezlănţuită. În spatele cifrelor de mai sus stă o realitate înfricoşătoare. Este realitatea celor rămaşi în viaţă, „obligaţi” să facă faţă adevărului monstruos: dispariţia celor dragi, a bunurilor acumulate şi de ce nu, a propriei identităţi.

S-a spus deseori despre cutremurul din 26 decembrie 2004 că este asemănător cu tragedia de la 11 septembrie 2001 care a lovit SUA. După pierderile umane, cel mai sensibil punct comun este psihoza generată de astfel de evenimente. Indiferent de cauza care a determinat evenimentul (umană, pentru atentatele de la New York şi naturală pentru cele din Asia) consecinţele în plan psihologic par a fi la fel. Chiar dacă vorbim de două zone ale lumii diferite din punct de vedere al dezvoltării (deci şi al nivelului de trai) nu putem să facem o distincţie şi la nivel psihologic. Teama nu are graniţe, dar poate avea forme diverse de manifestare.

Din punct de vedere uman impactul se traduce prin pierderi considerabile de vieţi în rândul persoanelor de sex feminin. Acest lucru este justificat de mai multe aspecte: ziua şi ora producerii tragediei (duminica dimineaţa), când femeile erau acasă şi aveau grijă de familie, structura societăţii (femeia are în principiu grijă de casă), profilul economic al zonelor afectate (dominat de activitatea de pescuit în principal – bărbaţii, fiind în largul coastelor, nu au fost afectaţi de valurile formate la mal).

După tragedie, numeroase organizaţii din întreaga lume au decis să acorde ajutor sinistraţilor, multe dintre ele trimiţând personal la faţa locului. Deşi populaţia şcolită din zonă a semnalat pozitiv prezenţa oricărei forme de ajutor, nu acelaşi lucru se poate spune despre majoritatea locuitorilor al cărei nivel de pregătire este redus. Un alt aspect este cel legat de apartenenţa religioasă. Astfel, în regiunile afectate de tsunami religia predominantă este islamul, care proclamă drept ajutor, unul mutual, bazat în principal pe rugăciune.

Pentru Occident, gestul unor state precum Pakistan, Egipt sau Arabia Saudită de a trimite ajutoare materiale

AE


puţine a fost destul de surprinzător; nu şi pentru lumea musulmană. În virtutea credinţelor religioase, rugăciunile valorează mai mult decât orice altă formă de ajutor. Suportul material majoritar a venit din partea lumii creştine. Reacţia promptă a statelor (în special Australia şi SUA) prin organizaţiile guvernamentale a „derutat”, nejustificat, ar spune un occidental, lumea asiatică. Mai mult, conservatorii musulmani au văzut în aceste acţiuni o formă de propagandă accentuată a altor religii.

Un teren propice pe acest front nescris al dominării religioase l-au găsit (sau cel puţin aşa au crezut) misiunile evanghelice. În speranţa de a atrage cât mai mulţi adepţi, ele şi-au amplificat ajutoarele în zonă. Nu putem contesta spiritul umanitar al acestor acţiuni, dar rămâne de văzut cum va fi el înţeles de lumea islamică. Pe de altă parte, există semnale cum că organizaţiile creştine sunt văzute din ce în ce mai mult ca nişte „oaspeţi nepoliticoşi”, într-o cultură în care politeţea şi ospitalitatea sunt foarte apreciate. Într-adevăr, localnicii „văd” tot mai des misiunile evanghelice drept brutale şi chiar arogante, în ciuda bunelor intenţii ale acestora. În cultura asiatică, ajutorul acordat în tăcere este mult mai mult preţuit.

Intenţia oricărei religii (dezvăluită sau nu) este aceea de a avea cât mai mulţi adepţi. În situaţia apariţiei unor evenimente excepţionale, cum este şi cazul de faţă, putem avea de a face cu anumite schimbări la nivel religios. De fapt sunt două aspecte antagonice: fie populaţia îşi găseşte unica alinare prin adâncirea credinţei avute, fie tinde să fie mai permisivă faţă de alte credinţe. Cu toate acestea, este greu de crezut că în aceste zone afectate, creştinismul ar putea câştiga adepţi. Banda Aceh este piatra de încercare a islamului în Indonezia, pentru că este punctul de pătrundere a acestei credinţe (secolul XII). O încercare

nepotrivită a lumii creştine a fost aceea de a sugera înfierea copiilor orfani musulmani. Aceasta contravine normelor culturale şi reglementărilor anti-convertire.

Un alt aspect este cel legat de politică: organizaţiile neguvernamentale sunt identificate în opinia multor locuitori cu CIA sau guvernul american, în fond cu imperialismul. Ţările din zona afectată nu apreciază favorabil politica americană în ceea ce priveşte state precum Iraq, Palestina sau Israel. Cu toate acestea, Indonezia strânge relaţiile cu SUA şi speră în limitarea conflictelor interne dominate de luptele de guerilă întreţinute de organizaţia GAM.

2. Succinte repere economice ale statelor din zona afectată

Trecând în planul economic

general putem afirma că tsunami a lovit zone relativ nedezvoltate (la nivel local) şi nici o infrastructură sau obiectiv industrial major. Se poate vorbi de un impact economic direct asupra consumului, al afacerilor. Principalele domenii de activitate afectate în mod direct sunt turismul şi pescuitul. Această zonă a Asiei a înregistrat în ultimii trei ani o creştere - India, Indonezia, Thailanda, Malaysia -www.timesonline.co.uk datorită îmbunătăţirii politicii fiscale care a dus la creşterea rezervelor.

Cel mai lovit stat, în termeni de

vieţi omeneşti şi pagube fizice, este Indonezia. Chiar şi aşa, zona cea mai afectată, Aceh este departe de a fi zguduit din temelii economia. Rata de creştere în 2004 a fost de 5,1%, iar pentru 2005 se estimează 5,5%. Indonezia este cel mai mare ofertant de gaze naturale lichefiate (cu o producţie de 1 milion de barili zilnic). Este pe locul întâi şi la producţia de ulei de palmier şi cauciuc natural. A

AE Turism durabil


avut cea mai performantă bursă de valori din Asia în 2004. De aceea nu va fi afectată substanţial din punct de vedere economic. De menţionat că veniturile din turism înseamnă 3,9% din PIB. Pentru refacere sunt necesari 150 milioane dolari în 2005 şi încă un miliard în următorii cinci ani.

Sri Lanka a suferit pagube serioase în infrastructură. Aflată după un război civil de 20 de ani ţara înregistrase o creştere de 5% în 2004, previziunea pentru 2005 fiind de 5,5%. Se baza pe activitatea turistică deoarece genera un efect considerabil şi în ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul.

Coasta de sud-est a Indiei a fost

şi ea lovită, dar reconstrucţia a început imediat din fonduri exclusiv interne. Se aşteaptă o rată de creştere similară cu a anului 2004 (6,3%). Zonele insulare ale Indiei au fost afectate serios (600 milioane dolari).

Thailanda este nevoită se reducă previziunea iniţială de creştere cu câteva procente în condiţiile în care pierderile se cifrează la circa 800 milioane dolari. 4 milioane de turişti vizitau anual zona, dar se speră ca aceştia să se îndrepte acum spre alte zone ale ţării, astfel încât veniturile din turism să nu fie afectate (5,4% din PIB).

Pentru micuţul stat Maldive pierderea a fost considerabilă (1,3 miliarde dolari), de două ori PIB-ul său. Statul depinde de turism, 2/5 din

populaţie lucrând în această industrie (42% din PIB). De reţinut că în martie 2005 rata de ocupare era de 45%, la jumătate cât era de obicei în această perioadă a anului. 3. Tsunami şi turismul internaţional

Impactul asupra turismului la nivel mondial este declarat a fi limitat din următoarele motive:

• cota de piaţă redusă a zonelor afectate (3% din totalul sosirilor în 2004); • boomul turistic din zona Asia-Pacific (cea mai mare creştere în 2004); • profilul zonelor afectate; în ciuda catastrofei umane şi materiale, doar puţine staţiuni turistice au suferit pagube, în multe cazuri acestea fiind limitate. Deşi lovită puternic în insula Sumatra, destinaţiile turistice consacrate ale Indoneziei nu au fost afectate (Java, Bali, Lombok). În India, coasta Tamil Nadu a fost devastată iar o destinaţie populară pentru turiştii occidentali (oraşul-templu Mahabalipuram) a înregistrat 15 morţi. Staţiunea populară Kovalam a înregistrat pagube minore, în timp ce Goa şi-a continuat normal activitatea. Thailanda a suferit pagube în Phuket şi vecinătăţi, având un număr de 24 de hoteluri distruse din 113; staţiunea Merlin a fost distrusă. În Maldive 60 % din staţiuni au fost declarate imediat operaţionale; • capacitatea Asiei de a-şi reveni din dezastre de tot felul; criza economico-financiară care a afectat câteva ţări (în special Indonezia şi Thailanda) s-a concretizat în declinul cu un procent al turismului în 1997 şi cu 0,5% în 1998. După ce criza a trecut, a urmat 1999 când s-a înregistrat o creştere cu 11% şi 2000 cu 12%. Apariţia SARS a determinat o scădere cu 8,8% a numărului de turişti faţă de 2002. Pentru jumătatea lui 2004 cifrele indicau creşteri spectaculoase (spre 40% în medie);

AE


• factorul compensator care acţionează după următorul principiu: persoanele care intenţionau să facă o călătorie în zonele afectate vor amâna planurile, urmând să revină la o dată ulterioară. Uneori ei renunţă la aceea destinaţie, înlocuind-o cu alta ce are caracteristici asemănătoare. Oricum ar fi, la nivel global efectul este acelaşi. De preferat ar fi ca turistul să decidă să consume un alt produs turistic în aceeaşi ţară sau măcar zonă geografică; • factorul de siguranţă; implicarea autorităţilor în remedierea problemelor, restaurarea staţiunilor; • internaţionalizarea turismului, adică solidaritatea turiştilor cu persoane din arealele afectate, manifestată în situaţia în care au mai fost în acele locuri (nu le sunt străine, fiind astfel mult mai sensibil). Acest lucru presupune reîntoarcerea cât

mai curând posibil în acele zone turistice, contribuind astfel la revitalizarea zonei. 4. Concluzii

Indiscutabil, valurile tsunami de la

26 decembrie 2004 au produs pagube comensurabile, de mari dimensiuni, dar şi incomensurabile, cu consecinţe mai ales în plan psihologic. Într-o lume modernă, în care turismul se vrea a fi ambasadorul păcii şi aducător de progres este momentul ca acest lucru să se facă simţit. Este timpul ca turiştii să se îndrepte spre locurile afectate, locuri pe care autorităţile le-au refăcut în mare proporţie şi să contribuie personal la reconstrucţie prin consumul turistic direct, aferent deplasării. Fără a sfida ajutoarele din întreaga lume, oficialii din arealele afectate afirmă cu tărie că cel mai bun mod de a susţine cauza este ca turiştii să se întoarcă în acele staţiuni. Deviza lor este simplă, dar concludentă: „Întoarceţi-vă! Acesta este cel mai bun mod de a ajuta să treacă durerea şi de a face ca viaţa să revină la normal!”

Bibliografie

1. Glăvan, V. Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti, 2000 2. www.btonline.com.au 3. http://www.9am.ro/arhiva.php/2005/Martie/25-31/International/ 4. www.timesonline.co.uk

AE Turism durabil


ASIGURAREA CALITĂŢII SERVICIILOR PRESTATE ÎN TURISM (Insurance of the Quality of Services in Tourism)

Conf. univ. dr. Dinu Vasile


Rezumat

În economia de piaţă funcţională, datorită concurenţei tot mai intense, furnizorii de servicii turistice sunt tot mai mult constrânşi să ţină cont, în ceea ce priveşte calitatea şi tariful serviciilor practicate, de nevoile, cerinţele şi aşteptările consumatorilor. Acest lucru se impune cu necesitate deoarece consumatorii sunt tot mai bine informaţi, devenind astfel mai instruiţi, deci mai exigenţi şi, ca atare, preferă tot mai frecvent să achiziţioneze servicii de calitate maximă la tarif minim.

În consecinţă managerii şi angajaţii firmelor din industria ospitalităţii (agenţii de turism, hoteluri, restaurante etc.) ar trebui să aibă interesul de a oferi pe piaţă doar servicii de calitate la tarife cât mai reduse, astfel încât să-şi poată păstra clienţii şi chiar să câştige noi clienţi, în scopul creşterii continue a cifrei de afaceri, a profitului şi a segmentului de piaţă.

Problema calităţii serviciilor prestate de unităţile turistice din România şi imaginea lor este o problemă de supravieţuire pentru acestea.

Cuvinte cheie • Servicii turistice; • Bune practici; • Calitate; • Managementul calităţii.

Abstract

In the functional market economy, due to the intense competition, the service suppliers are forced to consider, as far as utility and the tariff of the services are concerned, the needs, requests and expectations of the consumers. This fact is imposed with necessity because the consumers are better and better informed and trained, becoming more demanding, and as such more and more often they preffer purchasing services of the best possible quality at the lowest tariff.

Therefore the managers and employees of the firms in the hospitality industry (the tourism agents, hotels, restaurants etc) should have the interest of offering only good quality services on the market at the lowest possible tariffs, so that they could keep their clients and even win more clients, in order to continuously increase the business figures, the profit and the market segments.

The problem of the quality of the services performed by the tourism agents in Romania and their image is an issue of survival for them.

Keywords • Touristic services; • Good practices; • Quality; • Quality management.

AE


1. Bunele practici şi performanţa

Industrializarea excesivă în perioada comunistă, precum şi capitalismul prost înţeles ce i-a urmat şi-au pus puternic amprenta asupra bazei turistice româneşti, dar şi asupra mentalităţii managerilor care s-au văzut neputincioşi în faţa valului de schimbări apărute peste noapte.

Deşi au trecut “numai 15 ani” de la revoluţia din 1989, problemele actuale ale turismului din România se rezolvă în mare parte printr-o abordare joasă, bazată doar pe experienţă şi simţ practic, adică prin practici comune cu o performanţă scăzută.

Trebuie recunoscut însă că, în ultimii ani, există un trend ascendent care denotă faptul că tânăra generaţie de manageri şi-a învăţat lecţia, iar încercările, deşi timide,

par să prindă un contur tot mai solid. Într-adevăr s-a pierdut startul dar cursa încă nu s-a încheiat.

Ca orice activitate economică, turismul, prin prestarea unor servicii de calitate, are drept scop satisfacerea consumatorilor şi obţinerea de profit. Realizarea însă a unor servicii turistice de calitate nu mai este posibilă fără cunoştinţe solide de management, mai ales cunoştinţe privind calitatea şi managementul calităţii precum şi de operare coerentă şi susţinută cu acestea. Ca urmare, este nevoie ca problema calităţii serviciilor turistice să devină o problemă de management modern, adică o problemă de viziune, valori, obiective şi strategii, o problemă de coduri de bună practică, de standarde şi modele de excelenţă (figura nr 1).

Figura 1. Bunele practici şi performanţa

Performanţă ridicată

Performanţă standard

Performanţă scăzută

Cele mai bune

practici

Bune practici

Practici comune

Model de excelenţă

Standard

Experienţă şi simţ practic

AE Turism durabil


Abordarea în această manieră a serviciilor turistice, care ar putea părea unora complicată şi inutilă, presupune mai întâi sensibilizarea celor interesaţi şi implicaţi, apoi informarea lor generală şi, în cele din urmă, formarea lor ca manageri performanţi, ca specialişti în managementul calităţii, posesori de cunoştinţe adecvate domeniului şi deprinderi consolidate. Numai în acest fel va avea loc trecerea de la abordarea empirică a practicianului în domeniu, bazată pe bun simţ şi experienţă, la ceea ce se numeşte abordarea ştiinţifică, care adaugă bunului simţ şi experienţei o multitudine de cunoştinţe referitoare la: concepte, principii şi legi, metode şi tehnici, instrumente, modele, standarde, bune practici etc., în domeniul turismului.

2. Implementarea sistemului de management al calităţii

Pentru a comercializa servicii de calitate, managerii şi angajaţii firmelor trebuie să vrea, să poată şi să ştie să realizeze calitatea, s-o evalueze şi s-o îmbunătăţească permanent.

Pentru a se

înscrie în cadrul celor menţionate mai sus ei trebuie să implementeze un sistem de management al calităţii, conform standardelor ISO

9000, în companiile de turism pe care le conduc, sistem ce presupune planificarea, controlul, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice.

În acest sens au de înfăptuit în

principal următorii paşi: a) Informarea generală a întregului

personal privind problemele calităţii, şi

anume ce este şi cum se face calitatea, în special managementul calităţii şi de ce este nevoie de el. Managerul trebuie să înceapă cu conturarea unei viziuni cuprinzătoare, corecte şi la obiect, un cadru de activitate profitabil care să-i permită ca, pe baza valorilor afirmate în declaraţia sa, să-şi elaboreze politica şi să-şi fixeze în mod fezabil şi profitabil reperele şi obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung.

b) Selectarea din cadrul propriului personal a celor care vor aprofunda aceste informaţii, transformându-le în cunoştinţe, deprinderi şi modele de activitate şi care, colaborând cu specialişti din exteriorul companiei (experţi, consultanţi, auditori), vor avea ca misiune şi atribuţii proiectarea, implementarea şi certificarea unui sistem de management al calităţii în conformitate cu anumite referenţiale cum sunt standardele şi modelele de excelenţă. Pentru a se specializa, cei selectaţi trebuie înscrişi în diverse programe de formare şi instruire în domeniul calităţii.

c) Proiectarea şi implementarea propriu-zisă a sistemului de management al calităţii în companie. Aceasta înseamnă, în primul rând, realizarea instrumentelor de lucru – stabilirea referenţialelor (reglementări şi acte normative, standarde, modele), elaborarea documentaţiei (manualul calităţii, proceduri şi instrucţiuni, chestionare, formulare, fişe, registre sau aplicaţii informatice), informarea întregului personal şi instruirea personalului implicat în lucrul cu aceste instrumente. Acest pas se încheie cu examinarea finală, printr-un audit intern, a funcţionării sistemului şi luarea eventualelor măsuri corective şi a celor preventive care se impun.

d) Certificarea conformităţii sistemului cu referenţialul adoptat de companie ca model de bună practică, de

AE


regulă cu un standard. Această acţiune se derulează printr-un audit extern, terţă parte, efectuat de către un organism de certificare acreditat şi este finalizată prin emiterea unui certificat de conformitate, însoţit de o marcă de certificare a conformităţii. 3. Concluzii

Creşterea concurenţei pe plan

mondial, dar şi în plan naţional, impune celor care oferă servicii turistice să ia măsuri de readaptare şi repliere

hotărâtoare pentru menţinerea pe piaţa de profil, prin diversificarea şi corelarea calităţii cu preţul produsului turistic.

Este momentul ca profesioniştii din industria turistică să înţeleagă noile tendinţe în dezvoltarea turismului internaţional şi să realizeze faptul că exigenţele tot mai mari ale clienţilor îi obligă să recurgă la noi instrumente de management. Mai mult decât atât, nu este suficient numai să se conştientizeze acest lucru, ci e important ca toţi cei implicaţi în acest domeniu să şi pună în practică aceste idei şi instrumente.

Bibliografie

1. Nistoreanu, Puiu. Management în turism, Editura ASE, Bucureşti, 2002 2. Dinu, Vasile, Negrea, Mihai. Bazele merceologiei, Editura ASE, Bucureşti,

2001 3. Nistoreanu, Puiu, Dinu, Vasile, Nedelea, Alexandru. Producţia şi

comercializarea serviciilor turistice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004

4. Didier Noye. Ghid practic pentru controlul calităţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000

5. www.ccir.ro 6. www.turism.home.ro

AE Turism durabil


STUDII ALE VALORILOR CULTURALE NAŢIONALE ŞI ORGANIZAŢIONALE ÎN TURISM

(Tourism Studies on the Cultural Values at National and Organizational Level)

Lector univ. dr. State Olimpia


Rezumat

Antropologii au semnalat existenţa a numeroase curente de gândire, şcoli în domeniul culturii organizaţiei. Studierea culturii organizaţiei a căpătat o amploare tot mai mare odată cu dezvoltarea societăţilor transnaţionale. În condiţiile internaţionalizării şi mix-ului cultural, întâlnim astfel de studii şi în domeniul turismului atât în cel internaţional cât şi în România. În acest articol prezentăm trei tipuri de studii ale culturii organizaţionale din turism: primul realizat în hoteluri din şapte ţări europene, al doilea asupra comportamentului turistic al tinerilor din 11 ţări de pe glob (inclusiv România), iar cel de-al treilea este un studiu la nivelul unei unităţi hoteliere din România.

Cuvinte cheie

• Cultură organizaţională; • Turism; • Hotel; • Studii; • Cercetări.

Abstract

The anthropologists have pointed out the existence of many thinking currents and schools in the field of organizational culture. The study of this culture became more and more important as the transnational companies have developed day by day. Having in mind the process of internationalization and of cultural mix, these kinds of studies are also applied in the field of tourism both national and international. The present article presents three types of studies of the organizational cultural in tourism. The first study was carried out in hotels from 7 European countries, the second one analyzed the tourist behavior of the youth from 11 countries around the globe (inclusively Romania) and the last one examined a hotel unit from Romania.

Keywords

• Organizational culture; • Tourism; • Hotel; • Studies; • Research.

AE


Noţiunea de cultură organizaţională este apărută recent în ştiinţele organizării şi a fost preluată şi dezvoltată de către management începând cu anii ’80, însă preocupările pentru înţelegerea acestui fenomen îşi au originile în munca lui Mayo şi Barnard, în anii ’30, dar cei care îl transformă în fenomen la modă sunt Peters şi Waterman (1982)[1] prin lucrarea lor devenită best-seller, (In Search of Excellence).

Definirea sa este consideratã adesea „vagă", deşi în 1952 existau înregistrate 164 de definiţii ale culturii[2] apărute înainte ca acest subiect sã devină unul de actualitate. Numărul mare de definiţii aratã interesul deosebit şi volumul de muncã ce a fost consacrat de către cercetători studierii acestui concept, convinşi cu toţii de importanţa cunoaşterii lui, dar aratã totodată şi faptul cã ei au viziuni diferite asupra fenomenului. Unul dintre cele câteva studii care se referă direct la relaţia existentă între cultura

naţională şi cea organizaţională este cel condus de Hofstede şi colectivul (1990)[3]. Ei aduc în discuţie faptul că latura culturală naţională şi cea organizaţională derivă din surse diferite.

Cultura naţională, în viziunea lor,

cuprinde un set de orientări relativ difuze apărute ca valori primare formate la începutul vieţii în cadrul familiei şi prin alte mecanisme sociale care operează încă de la începutul copilăriei. Deşi există valori specifice ce se pot stabili la nivel organizaţional, totuşi în acest caz dimensiunea culturală este bazată aici pe practici de muncă însuşite în organizaţie, în special prin intermediul unor procese sociale care acţionează mai târziu în viaţa individului. Hofstede şi colectivul său postulează existenţa unui nivel cultural, şi anume nivelul ocupaţional, care interferează şi care este influenţat atât de valori cât şi de practici. Există atât studii asupra diferenţelor naţionale şi organizaţionale, dar şi asupra unor grupe de întreprinderi. 1. Studii generale asupra culturii naţionale şi organizaţionale în România

În România, studierea culturii

organizaţiei se află la începuturi; în 1997 s-a făcut primul studiu, pe baza unei cercetări la nivelul întreprinderilor din ţara noastră. Rezultatele sunt caracteristice stării de tranziţie, care şi-a pus amprenta pe mentalităţi, valori, atitudini, dar sunt importante prin prisma alinierii lor la teoriile din literatura internaţională de specialitate, prin faptul că sunt trasate profiluri de cultură pe baza situaţiei reale, concrete a organizaţiilor româneşti, profiluri cărora li se asociază tipurile de conducere corespunzătoare.

Ultima cercetare în România a fost realizată de Interact împreună cu Gallup Organization din România, în ianuarie 2005, cu ajutorul instrumentului Value

AE Turism durabil


Survey Module dezvoltat de Institute of Research for Intercultural Communication (IRIC), înfiinţat de Geert Hofstede, şi replica prescurtată a acestuia din luna martie, realizată pentru validarea rezultatelor uneia dintre dimensiuni, a demonstrat că România are valori similare cu alte ţări balcanice, şi anume distanţa mare faţă de autoritate, colectivism (grad de individualism scăzut), feminitate, grad ridicat de evitare a incertitudinilor şi orientare pe termen scurt. Studiul a fost realizat pe un eşantion de populaţie de 1076 în prima fază, reprezentativ pentru populaţia României.

Conceptul de cultură organizaţională este foarte complex, parţial invizibil şi de aceea, foarte greu de observat. 2. Studiu comparativ asupra dimensiunilor culturale în domeniul turismului la nivel european

Studiul a fost prezentat în cadrul Conferinţei Internaţionale a IRIC, GLOBUS şi Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii Tilburg[4], Olanda, 27 aprilie 2001. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion format din 500 de angajaţi aflaţi în contact direct cu clienţii (lucrători front-line) şi 46 de manageri din 16 hoteluri de lux aparţinând unor companii internaţionale renumite, hoteluri amplasate în 7 ţări europene. Cercetarea s-a derulat ca un proiect iniţiat de Comisia Europeană în contextul Asociaţiei de Prietenie „Maria Curie”, sub denumirea „Antrenarea şi Mobilitatea cercetătorilor”. Scopul acestei cercetări a fost acela de a oferi o explicaţie a conceptului delegării autorităţii în rândul angajaţilor din industria hotelieră şi implicaţiile aplicării acestui concept în contextul internaţionalizării şi mixului cultural din Europa.

Cercetarea se referă atât la aspecte calitative, cât şi la cele cantitative. Partea

calitativă a implicat derularea unor interviuri semi-structurate cu managerii hotelurilor şi un interviu la biroul central al companiei. Partea cantitativă a constat în distribuirea unui număr de 500 de chestionare angajaţilor aflaţi în contact direct cu clienţii, adică angajaţii recepţiei şi cei ai restaurantelor şi barurilor din hoteluri. Chestionarele au măsurat, sub aspect cantitativ, variabilele cercetării şi indicii distanţei faţă de putere şi ai evitării incertitudinii. Având în vedere că eşantionul ales a fost relativ mic la nivelul unei ţări, acesta a fost divizat în două grupuri culturale şi anume: grupul Europei de Sud-Est (care a inclus Italia, Grecia, Portugalia şi Belgia) şi grupul Europei de Nord-Vest (care a inclus Anglia, Suedia, şi Olanda). Pentru a putea examina diferenţele culturale au fost selecţionaţi pentru această analiză doar angajaţii care corespundeau ca origine şi loc de muncă celor două grupuri culturale.

Concluziile acestei cercetări au scos la iveală, printre altele, o discrepanţă în ceea ce priveşte aplicarea delegării autorităţii şi comportamentul angajaţilor între ţările din nordul Europei şi cele din sud. Diferenţe semnificative între nord şi sud au apărut şi în percepţia angajaţilor asupra deschiderii către comunicare, perfecţionare şi clientela ţintă a hotelurilor respective. Rezultatele cercetării cantitative sunt întărite şi de interviurile cu managerii, care au relevat, de asemenea, numeroase diferenţe referitoare la problemele expuse. Nu s-a ajuns încă la un consens dacă diferenţele apărute între nord şi sud pot fi explicate prin distanţa faţă de putere şi prin evitarea incertitudinii, această dezbatere nebazându-se doar pe considerente teoretice, ci şi pe informaţiile oferite de interviuri şi pe faptul că o întreagă gamă de alţi factori organizaţionali şi individuali a fost urmărită.

AE


3. Studiu asupra comportamentului turistic al tinerilor la nivel mondial şi în România

Studiul intercultural[5] cu tema

„Relaţia dintre asumarea riscului, căutarea de senzaţii şi comportamentul turistic al tinerilor”, apărut în „Journal of Travel Research” în februarie 2004, volumul 42, nr. 3, revistă sponsorizată de „Tourism and Travel Research Association”, şi a avut ca autori pe: Abraham Pizam, Gang-Hoan Jeong, Arie Reichel, Hermann van Boemmel, Jean Marc Lusson, Lizl Steynberg, Olimpia State, Serena Volo, Claudia Kroesbacher, Jana Kucerova and Nuria Montmany.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1 429 de studenţi din 11 universităţi localizate în 11 ţări diferite: USA, Coreea, Israel, Germania, Gabon, Africa de Sud, România, Italia, Irlanda, Slovacia şi Spania.

Scopul a fost aflarea răspunsului la întrebarea „care sunt efectele combinării caracteristicilor psihologice de asumare a riscului şi căutare de senzaţii asupra comportamentului turistic al tinerilor?”. Obiectivul a fost reprezentat de analiza relaţiei dintre combinarea celor două caracteristici psihologice şi comportamentul de călătorie al tinerilor.

S-a presupus că indivizii cu un scor mare pe scala RSS (gradul de asumare a riscului şi căutare de senzaţii) se vor implica şi/sau vor prefera activităţi turistice în aer liber, riscante şi îşi vor stabili singuri detaliile călătoriei, în timp ce pentru cei cu un scor mic se va adeveri opusul.

Instrumentul a fost reprezentat de două chestionare separate care cuprindeau:

• SSS (Scala lui Zuckerman pentru căutarea de senzaţii) - 40 întrebări • JPI-R (lista personalitate – risc al lui Jackson) - 20 întrebări

• obiceiuri de călătorie (frecvenţa şi probabilitatea de a participa la 34 de activităţi pe durata unei călătorii) - 68 întrebări • profilul demografic - 6 întrebări • profilul preferinţelor de călătorie - 10 întrebări • istoricul călătoriilor - 9 întrebări În total, 153 de întrebări.

Rezultatele acestui studiu oferă

dovezi puternice în sprijinul afirmaţiei existenţei unui efect semnificativ al celor două trăsături (asumarea riscului şi căutarea de senzaţii) asupra comportamentului turiştilor şi preferinţelor privind activităţile pe timpul călătoriei. Totodată asumarea riscului şi căutarea de senzaţii, deşi ţin mai mult de personalitate, sunt afectate de naţionalitate/de cultura naţională.

Dacă rezultatele acestui studiu se menţin adevărate şi pentru alte eşantioane, specialiştii din turism vor avea un nou instrument la îndemână. Creând/promovând produse turistice care se adresează fie celor cu RSS mare, fie celor cu RSS mic, ei îşi vor îmbunătăţi posibilităţile de vânzare, vor fi mai eficienţi în promovare şi se vor adresa cu anumite activităţi (mai riscante sau mai puţin riscante) anumitor naţionalităţi.

4. Studiu asupra culturii organizaţionale în domeniul turismului în România

În domeniul turismului, am realizat un studiu în cadrul tezei de doctorat având drept obiectiv principal identificarea impactului culturii organizaţiei asupra managementului. Cercetarea a fost efectuată[6], cu ajutorul studenţilor modulului „Turism Internaţional” anul V, Studii Aprofundate, din cadrul Specializării Turism Servicii, A.S.E., în cadrul unui prim curs de „Cultura organizaţiei”, pe parcursul primului

AE Turism durabil


semestru al anului universitar 2000 – 2001, în cadrul unei unităţi hoteliere de lanţ, de patru stele din Bucureşti.

Obiectivele cercetării au fost acelea de a evidenţia cultura unei organizaţii în România, de a determina posibilităţile de evoluţie ulterioară a acestei culturi, dar şi de a identifica posibilele schimbări ce trebuiesc şi pot fi realizate, la nivel managerial, în cadrul organizaţiei cercetate.

Noutatea cercetării:

• determinarea, pentru prima dată în România, a valorilor culturale definite cu ajutorul instrumentului Value Survey Module dezvoltat de Institute of Research for Intercultural Communication (IRIC), înfiinţat de Geert Hofstede; • realizarea, pentru prima dată în România, a unui studiu la nivelul unei unităţi operative asupra tipului de cultură organizaţională, asupra practicilor culturale.

Rezultatele au evidenţiat că în România cultura naţională este caracterizată, din punct de vedere al valorilor, printr-o distanţă mare faţă de putere, un control al incertitudinii ridicat, un individualism scăzut, o mentalitate mai degrabă comunitară şi o masculinitate scăzută, adică în concordanţă cu estimările făcute de Hofstede pentru România.

Intervenţia asupra culturii trebuie să înceapă cu un diagnostic al acesteia, ajutându-ne să ne dăm seama cum funcţionează întreprinderea pe care o analizăm.

Studierea culturii unei organizaţii va deveni în viitor tot mai necesară deoarece nu putem conduce o organizaţie fără să-i cunoaştem valorile, ea fiind o mică naţiune care are credinţele şi valorile sale. Numai cunoscând cultura unei organizaţii putem acţiona în concordanţă cu ea, şi numai ţinând cont de ea, o putem schimba.

Bibliografie

1. Peters T. J., Waterman R. H. In Search of Excellence: Lessons from America’s Best – run Companies, New York: Harper, 1982, pag. 85-127

2. Kluckholm C. K., Kroeber K. Culture A Critical Review of Concepts and Definition, New York, Vintage, 1952, pag 35

3. Hofstede G., Sanders G. Measuring organizational cultures: a qualitative and quantitative study across twenty cases, Administrative Science Quarterly, 1990, pag. 286-316.

4. [email protected] 5. Journal of Travel Research, vol. 42, nr. 3, febr. 2004 6. State, Olimpia. Cultura organizaţiei şi managementul, Editura ASE, 2004

AE


TURISM, ARHITECTURĂ ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ (Tourism, Architecture and Sustainable Development)

Lector univ. dr. Popescu Delia

Academia de Studii Economice din Bucuresti [email protected]

Rezumat Dezvoltarea necontrolată a

staţiunilor turistice creează probleme atât mediului înconjurător, cât şi beneficiilor economice şi sociale. Din acest motiv cheia unei dezvoltări durabile a turismului pare a fi o limitare a gradului de urbanizare a siturilor turistice şi o schimbare a regulilor din arhitectură şi amenajare prin introducerea studiului de impact.

Cuvinte cheie

• Arhitectură; • Dezvoltare durabilă; • Turism.

Abstract

The problems of environmental damage, economic unsustainability and social dislocation caused by rapid and extensive places for recreation growth might suggest that the key to greater sustainability lies in setting limits to urbanization and changing the rules in architecture and planning for tourism.

Keywords

• Architecture; • Sustainable development; • Tourism.

AE Turism durabil


Trăind într-o epocă de tranziţie, ale cărei caractere se reflectă în construcţiile

noastre, în evoluţia actuală atât de rapidă, arhitectul poate să impună o amprentă caracteristică, într-o perioadă relativ scurtă, consolidând o concepţie de viaţă.

1. Turism şi arhitectură

Arhitectura reprezentativă care conturează peisajul ţării noastre în anul 2005 trebuie realizată cu materiale durabile, viabile care să remodeleze localităţi şi zone întregi.

În toate perioadele strălucite ale istoriei, arhitectul s-a găsit ăn mijlocul epocii sale. Arhitectura reprezintă fidel societatea la un moment dat tocmai pentru că răspunde direct necesităţilor unei epoci, realizându-se cu mijloace publice, cu posibilităţile tehnice existente, cu participarea unor ramuri diverse.

Analizând strălucita perioadă a Renaşterii florentine şi personalitatea lui Lorenzo de Medici, Luigi Ugolini spunea: “douăzeci de ani sunt puţini în sine, dar pot fi suficienţi pentru a pecetlui o epocă. Timpul, entitate abstractă, nu are valoare asupra duratei convenţionale pe care i-o atribuie oamenii”. Mai sunt aproape cinci ani (până în decembrie 2009, când se vor împlini 20 de ani de la Revoluţia din 1989) şi putem spune şi noi că s-a pecetluit o epocă, despre care însă nu se poate afirma că a fost strălucită, nici pentru turism, dar mai ales pentru arhitectură.

Răspunzând cerinţelor şi spiritului epocii sale, arhitectul a creat de-a lungul istoriei temple, palate şi catedrale, teatre, pieţe publice, locuinţe şi ansambluri urbane. Astăzi, arhitectul este în continuare pionul principal în realizarea unor amenajări durabile, în general, şi a unor amenajări turistice, în special.

Viaţa materială şi culturală a unor popoare se oglindeşte în monumente şi ansambluri valoroase de arhitectură,

dezvăluind privitorilor mentalităţi şi concepţii proprii, capacitatea de creaţie a unor epoci de înflorire. Ele stârnesc interesul mulţimilor şi declanşează adevărate pelerinaje, demonstrând că arhitectura realizată din antichitate până în epoca noastră a devenit obiectiv turistic în sine.

Ruine şi clădiri izolate, localităţi întregi şi zone din teritoriu constituie prin ceea ce aduc peste secole, elemente de bază ale turismului contemporan.

Monumentul megalitic din Stonehenge – Wiltshire, vestigii ale palatelor civilizaţiei maya din arta precolumbiană, piramidele de la Gizeh,

templele de piatră ale Indiei şi cele din lemn ale Japoniei, străzile pitoreşti din Berna sunt vizitate anual de sute de mii de turişti. Datele statistice arată că în Franţa, printre cele mai vizitate edificii se numără castelul Versailles, urmat îndeaproape de arcul de triumf din piaţa Etoile – Paris, Mont Saint-Michel, castelul Fontainebleau şi Sainte Chapelle, fără a lipsi din acestă listă catedrala Notre Dame, palatul papilor de la Avignon, monumentele romane de la Nimes şi cetatea Carcassonne. Desigur că opere renumite ca biserica bizantină Sf. Irina din vechiul Constantinopol, moscheea

AE


Sfintei Stânci din Ierusalim sau San Miniato din Florenţa se înscriu în ansamblul de arhitectură al localităţilor cu care se compun şi pe care le subliniază, contribuind din plin la atracţia pe care aceste oraşe o exercită asupra turiştilor.

Unele monumente constituie cadrul

propice pentru montarea unor festivaluri de teatru, operă şi balet, pentru concerte sau pentru spectacole de sunet şi lumină, ca teatrul din Delfi, bazilica lui Maxenţiu din Roma, sau amfiteatrul din Verona.

La rândul lor, noi opere de arhitectură sunt cuprinse în circuitul turistic, ca lucrări reprezentative ale timpurilor noastre. Pavilionul studenţilor elveţieni din cartierul universitar din Paris, turnul Pirelli din Milano (arhitect Gio Ponti), ansamblul Royal Festival Hall din Londra (arhitect Sir Robert Mattew), alături de lucrări ale arhitecţilor Aalto, Bakema, Saarinen şi Kenzo Tange sunt numai câteva dintre acestea.

În ţara noastră, sunt binecunoscute

ca edificii care se înscriu printre obiectivele urmărite de turismul intern şi internaţional, atât monumentele de arhitectură – vechi ctitorii domneşti, cetăţile ţărăneşti din Transilvania, culele Olteniei, arhitectura populară din lungul Carpaţilor, cât şi unele ansambluri urbanistice şi centre social-culturale care se integrează în silueta de azi a marilor oraşe.

În ţară sau în străinătate, operele de arhitectură care au intrat în preocupările turiştilor pretind măsuri speciale de acces şi de vizitare, de prezentare, de apărare şi valorificare, de restaurări şi amenajări, precum şi pentru asigurarea întregii game de dotări necesare în preajma obiectivelor turistice. Astfel de probleme revin în atenţia arhitectului, împletindu-se cu cele curente în cadrul sistematizării localităţilor şi a teritoriului.

Alături de procesele obişnuite care

privesc urbanizarea, construcţia de locuinţe şi sistematizarea satelor, se conturează din ce în ce mai pregnant necesităţile crescânde de rezolvare viabilă a bazei materiale pentru turism. Mişcarea continuă de persoane pretinde amenajarea mijloacelor şi căilor de transport, a construcţiilor pentru cazare şi a dotărilor aferente, precum şi sistematizarea unor zone specifice. Realizarea fondului construit necesar pentru satisfacerea funcţiunilor turistice a constituit şi constituie un însemnat aport, atât în rezolvarea unor probleme care privesc turismul, cât şi în edificarea reţelei generate de construcţii.

AE Turism durabil


Arhitectul are o contribuţie directă în rezolvarea procesului de amenajare turistică a teritoriului. El trebuie să intervină într-o serie largă de activităţi, printre care se înscriu: • construcţii pentru turişti, cuprinzând cazarea şi asigurarea serviciilor necesare, dotări de agrement şi sport, comerţ şi alimentaţie, unităţi bancare şi de sănătate, etc.; • sistematizarea unor zone în teritoriu, ansambluri şi reţele cu caracter turistic; • valorificarea cadrului natural şi a celui istoric; • integrarea patrimoniului arhitectural existent în zone şi circuite turistice; • conceperea şi amenajarea unor mijloace de transport: vagoane cuşete sau restaurant, nave, autocare, rulote, telecabine, etc.; • mobilier, decoraţii şi amenajări pentru crearea unei ambianţe adecvate, grafică pentru informare, publicitate şi reclamă; • cercetare şi prognoză în relaţie nemijlocită cu specialiştii şi cu forurile competente, pentru stabilirea unor programe clare de amenajare şi reamenajare a teritoriului în spiritul unei dezvoltări durabile a activităţii turistice.

Toate aceste puncte nu pot fi

realizate însă doar de specialiştii în arhitectură. Alături de ei, pentru a se realiza o amenajare durabilă a teritoriului trebuie să-şi aducă contribuţia şi alţi specialişti: economişti, geografi, biologi şi nu în ultimul rand, clasa politică şi mai ales ecologiştii.

2. Dezvoltarea durabilă şi studiul de impact

Încă din deceniul opt al secolului XX, ţări europene cu tradiţie în turism şi-au pus problema găsirii unor parametrii de stabilire şi măsurare, în termeni relative, a

gradului de dezvoltare turistică şi de ocupare a terenurilor.

În relaţia dintre activităţile turistice

şi mediul înconjurător, în timp şi spaţiu, se produc modificări asupra componentelor de mediu prin intermediul infrastructurii şi circulaţiei turistice.

Pentru fiecare unitate turistică ce se propune a se realiza este nevoie de elaborarea unor studii detaliate, de impact între consecinţele activităţilor turistice şi protecţia resurselor naturale cu valenţe turistice, mai ales că cea mai mare parte a peisajelor au valori unice ce nu pot fi restaurate sau înlocuite.

Aprecierea gradului de impact a

turismului asupra mediului înconjurător se poate face mai întâi prin stabilirea cadrului de lucru, cu punctarea principalelor probleme. Urmărirea datelor statistice trebuie realizată prin indicatori specifici, prin monitorizarea activităţilor şi circulaţiei turistice şi prin elaborarea detaliată a studiului de impact. Pe baza unor asemenea studii se pot stabili noile strategii de dezvoltare a activităţilor şi circulaţiei turistice sau de diminuare a lor pentru a se asigura păstrarea calităţii mediului natural şi antropic, care sunt în ultimă instanţă, cele mai importante “materii prime” pentru industria turistică.

În România, prin intermediul agenţiilor judeţene de protecţie a mediului şi cu ajutorul Legii mediului nr. 137/1995, au fost iniţiate primele monitorizări a unor factori de poluare şi s-au stabilit metodologiile de realizare a bilanţurilor de mediu şi a studiilor de impact.

Practicarea turismului şi în special a turismului ecologic, presupune o dezvoltare a infrastructurii, o echilibrare rural-urban durabilă, utilizarea unor forme de energie neconvenţională, tehnici mai puţin poluante, stabilirea în funcţie de tipurile de peisaj şi de mediu, a capacităţilor de suportabilitate, cu un rol

AE


esenţial în aprecierea nivelului de dezvoltare a activităţilor economice, şi mai ales a turismului, care la prima vedere pare a produce mai puţine modificări asupra mediului înconjurător. În acelaşi timp, este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaştere a locurilor de destinaţie turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite supraexploatarea unor zone, cu evitarea investiţiilor de mare anvergură şi a poluării active.

Pentru oprirea deteriorării mediului

şi conservarea resurselor, pentru realizarea reconstrucţiei ecologice a zonelor deteriorate, în activitatea de proiectare, amplasare, execuţie şi exploatare a noilor obiective economico-sociale, în mod obligatoriu trebuie să se aibă în vedere: amenajarea teritoriului, cu delimitarea categoriilor de folosinţă, într-un raport care să asigure menţinerea integrităţii mediului, a cadrului peisagistic şi a echilibrului ecologic, precum şi protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de interes social-uman, ecologic şi ştiinţific; dimensionarea noilor investiţii şi activităţi în limitele capacităţii de suport a resurselor naturale şi a mediului; adoptarea de tehnologii şi procese care să asigure un randament superior de prelucrare şi valorificare a resurselor materiale şi energetice cu micşorarea pierderilor şi a deşeurilor poluante; adoptarea de soluţii pentru prelucrarea, reciclarea şi neutralizarea deşeurilor poluante.

Pentru orice obiectiv sau activitate care prin natura, dimensiunile sau amploarea sa, poate avea un impact deosebit asupra mediului (transporturi, energie, construcţii, agrement, turism, ş.a.) sunt necesare înaintea emiterii acordului sau autorizaţiei de mediu (pentru planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului), studii de impact.

Prin “impact asupra mediului” se înţelege orice efect direct sau indirect al unei activităţi umane desfăşurate într-o anumită zonă, care produce o schimbare a sensului de evoluţie a calităţii mediului şi ecosistemelor, schimbare ce poate afecta sănătatea omului, integritatea condiţiilor socio-economice.

Obiectivele studiului de impact au

în vedere stabilirea: • modului de amplasare a obiectivului în mediu, de încadrare în planurile şi schemele de amenajare, de valorificare a resurselor existente în zonă; • modificărilor posibile, pozitive sau negative, ce pot interveni în calitatea factorilor de mediu prin promovarea unui proiect sau unei activităţi; • nivelului de afectare a factorilor de mediu, a sănătăţii populaţiei şi a riscului declanşării unor accidente sau avarii cu impact major asupra mediului; • posibilităţii de acceptare sau nu a unui proiect sau unei activităţi.

Spre deosebire de alte studii

tradiţionale privind dezvoltările tehnologice, studiile de impact sau previzionale, anticipând apariţia efectelor complexe, proiectează scenarii şi strategii de acţiune. De aici şi necesitatea lansării unor programe pe termen lung de studiere a impactului.

La construirea şi darea în funcţiune a obiectivelor turistice, precum şi a altor realizări economico-sociale, indiferent de mărimea investiţilor, pentru lucrările de amenajare a teritoriului şi de sistematizare a localităţilor rurale şi urbane, pentru construcţii de orice fel, pentru efectuarea de lucrări necesare transportului, eliminării deşeurilor şi ambalajelor, pentru stabilirea şi schimbarea destinaţiei terenurilor din fondul funciar, explorarea şi exploatarea resurselor naturale, ca de altfel şi pentru alte activităţi care presupun schimbarea cadrului natural, este

AE Turism durabil


obligatorie obţinerea acordului şi autorizaţiei de mediu.

Acordul de mediu reprezintă actul

tehnico-juridic ce se emite în prima fază de proiectare a obiectivelor de investiţii, potrivit prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi se solicită obligatoriu pentru fiecare obiectiv de investiţie în parte. Prin el se stabilesc condiţiile de realizare a unui proiect sau a unei activităţi din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Funcţionarea obiectivului în cauză este posibilă numai în condiţiile respectării stricte a prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi în condiţiile eliberării autorizaţiei de mediu de către organul competent.

Autorizaţia de mediu este actul

tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare, pentru activităţile existente şi pentru cele noi, pe baza acordului de mediu.

Dacă obiectivul sau activitatea pot fi autorizate, autoritatea teritorială pentru protecţia mediului face publică decizia sa

de emitere a autorizaţiei, decizia putând fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la anunţare. La expirarea acestui termen, autoritatea teritorială pentru protecţia mediului, elaborează autorizaţia de mediu.

Documentaţia întocmită în vederea realizării unei amenajări teritoriale se referă în principal, la următoarele aspecte: dezvoltarea viitoare a localităţii (extensivă sau intensivă), delimitarea localităţii, zonarea teritoriului, reţeaua principală de circulaţie, amplasarea principalelor dotări, relaţia localităţii cu elementele naturale din mediul înconjurător.

Având în vedere diversitatea problemelor abordate şi scara (naţională, regională sau locală) la care se realizează documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism, elaborarea lor implică cooperarea unui larg colectiv de cadre tehnice de diferite profesii: arhitecţi, economişti, ingineri cu diverse specializări, ecologişti, geografi, matematicieni, medici, psihologi, sociologi, urbanişti, etc.

Bibliografie

1. Ugolini, L. Lorenzo Magnificul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971 2. Courthion, P. Curente şi tendinţe în arta secolului XX, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1973 3. Metodologia de aplicare a studiului de impact asupra mediului Ordinul

M.A.P.P.M. nr. 125-1996 (M.O. nr. 73-1996) 4. Purvis, M., Grainger, A. Exploring Sustainable Development, Editura

EARTHSCAN, London, 2004 5. Lavery, P. Travel and Tourism, Editura ELM Publications, Northants, 1996

AE


ALBANIAN TOURISM MANAGEMENT - THE FUTURE PATH TO SUSTAINABLE DEVELOPMENT

(Managementul turistic albanez – următorea etapă în dezvoltarea durabilă)

Ph.D. Gorica Klodiana

University of Tirana [email protected]

Rezumat Albania este considerată destinaţie

turistică pe coasta Mediteranei şi are o poziţie competitivă pe piaţa internaţională de turism. Susţinerea şi conştientizarea problemelor de mediu reprezintă o parte majoră în strategia de dezvoltare turistică a Albaniei.

Sunt multe motive care justifică această strategie şi care ne arată calea spre o dezvoltare durabilă a managementului.

În Albania, eforturile depuse pentru a face din turism o opţiune de o mai mare durată au fost concentrate din ce în ce mai mult asupra unei abordări de dezvoltare a comunităţilor, dar o analiză a diferenţelor dintre dezvoltarea economică a comunităţilor tradiţionale şi dezvoltarea turismului din comunităţile respective în cazul ţării noastre, demonstrează că turismul continuă să fie condus de guvern şi nu de interesele comunităţilor.

Cuvinte cheie

• Management turistic; • Dezvoltare durabilă; • Turismul albanian; • Piaţa turistică.

Abstract Albania is recognized as a tourism

destination at the Mediterranean coast and has a competitive position in the international tourism market. Sustainability and awareness for environmental issues are major part of the tourism development strategy in Albania.

There are a lot of reasons explaining this strategy and how the management must be driven in the way of sustainability.

In Albania, efforts to make tourism a more sustainable option have been focused increasingly on a community development approach, but an analysis of the differences between traditional community economic development and community tourism development in the case of our country, clearly shows that tourism continues to be driven by levels of government rather than community interests.

Keywords

• Tourism management; • Sustainable development; • Albanian tourism; • Tourism market.

AE Turism durabil


The development of Albanian tourism market

For Albania, tourism has been considerate like a great resource, which is very important to concentrate. Nature offers in Albania a lot of diversity like sea, mountain, beach etc. All these factors make Albanian tourism market very preferred. The maintenance of Albanian tourist’s product in competitive levels and in the different way of previous levels is one of the most important objectives. This could be realized using:

• Continuous studies of tourist market in Albania; • Growth of supply level; • The offer of quality tourist’s package for national groups and foreign groups like

week-end, cultural and historical package etc.; • Improvement of quality of accommodation and building new structures in

opportunely standards; • Placement of representative offices in local and national levels.

The development and the dynamic of tourist market

Nowadays there are many forms and models to develop tourist market. These can be condensed in specific policies to manage that important sector of economy. Market’s fragmentation is a strategy used for optimization, concentration of resources in a general market and consists from many requests and motives to travel.

The development of tourism in Albania has begun since 1929 with the creation of Royal Motor Tourist Club. In that club the main goal was visiting for business purposing. The tourist offer in that time includes 13 rest areas and 27 hotels. The demand of foreign visitor in that time was in limits 1-1.5% of population number. The major part of tourist was from neighbor countries like Italy, Greece, Bulgaria, Romania, etc.

The expansion of tourism after 1997 was not for pleasure but it was grown up journey’s activities. The growth of the number of rooms compared with the number of beds signifies that the number of rooms has grown up about 10% and beds 30% (see the table).

Based on the data below, results a extension of the number of hotels, specially in the private sector. The demand is concentrated in activities regarding business. Favorably geographical position, attractive beaches, lakes and mountains are typical for Albania. Primary destinations for tourists were Durres, Vlore, Shengjin, Pogradec and Shkodra, and for business tourists were Durres, Tirane, Vlore, Korce and Shkodra.

Fragmentation of Albanian tourist’s market during the last years shows deployment

in journeys for business purposes. This fragment presents a special importance because business journeys are shorts but expenditure is noticeably.

The identification of main fragments in tourist markets is an important stage that helps to determine future development strategic plans. The fragments in Albanian tourists market are:

• Rest Tourism include tourist product offered at coast, lakes and mountains. The priority here is Sun & Beach;

• Cultural Tourism which include product and tourist’s activities in the cities and historical centers, museums etc;

• Business Tourism which include all developed commercial centers and cities;

AE


Sun & BeachSpecial InterestsBusinessEcologic

• Health Tourism, which include the offers in curative areas and mountain; • Sport Tourism which includes all the activities offered at coast; • Pilgrimage Tourism includes the product that is offered in cult centers.

Table 1. Arrivals of foreign tourists in Albania during 1970-2002 Year Total of Number of Average Daily tourists

foreigns nights of stand

1970 280 3,660 12.9 -

1980 6,065 85,263 14.1 -

1990 1,203 5,719 4.8 -

1991 3,531 19,985 7.9 -

1992 3,748 39,491 10.5 -

1993 29,997 83,824 2.8 -

1994 12,892 21,536 1.7 17,000

1995 38,939 77,241 1.6 14,500

1996 37,142 131,763 2.9 12,000

1997 34,838 66,784 2.5 6,100

1998 47,275 88,615 2.2 30,984

1999 56,276 143,854 2.6 50,000

2000 118,975 66,120 3.00 -

2001 183,606 72,963 3.00 -

2002 371,251 95,641 3.00 -

Source: Tourism Ministry

In the future for Tirana, as a capital city of Albania, the business tourism will be a priority. Domestic tourists concentrated at Adriatic and Jon sea, and Ohrid lake. The purpose of Albanian tourists from abroad was visits at friends, family and sun & beach.

To obtain the objectives for a quality tourist market we have to deploy the international tourist market that will require concentration in pilot areas with the best tourist potential. In the future, the delivery of main tourist fragments will be:

AE Turism durabil


02468

1012141618

Shqipe

ria

Bullga

ria

Kroacia

Rumania

Republi

ka C

eke

Hungari

a

Polonia

Republi

ka Sllo

vene

Referring to the nature of our country, the strategic sector of our tourism is “Sun &

Sand”, while cultural & historical tourism should fulfill and support voyager’s activities and the tourists inside. The analysis of fragmentation shows the possibility of using air transportation. These results are important for traveling agencies and hospitality industry. The journey for business purposes is very usual nowadays.

All the foreign tourists in Albania have been surprised by Albanian hospitality. That means that it will exist a better commitment from public and private sector to promote our natural, cultural and human potential.

And from Balkan’s tourism viepont?

Albania is at the first steps of European standards. Development of tourism and keeping the relations with the Balkan in the same time are difficult duties, which will ask for support. These criteri include:

• Infrastructure; • Implementation of community in progress programs and ways; • The full legal package for tourism development.

Albanian Tourist Market – Integral Part of Balkan Market

Many tourist operators operate in tourist destinations in Balkan and East Europe. Below we will find the delivery and comparison of these tourist operators.

Development of tourism in Eastern and Central Europe in 1989-1990 has caused the

actual situation of tourism there. That industry development was characterized by:

AE


● Dependence from the state and bilateral agreement; ● Low standards level and absence of investors; ● Hungarian and Poland were better prepared to attract tourists; ● Bulgarian and Romania lost their clients.

The raports of Balkan’s fundamental destinations in reference to touristic potentials

From the viewpoint about potentials and the development of tourism in the future, Croatia is considered like tourist destination that possesses the highest potential. Then Mont Black and Macedonia are seen like tourist destinations that posess a fixed potential with good perspectives.

Apart Albanian Tours Gmbh (Dortmund) all the tour operators have made Albania like a destination without or with little potentials for tourist development.

Croatia is considered the only tourist destination that offers high quality tourist potentials. According to tour operators, Bulgaria and Monte Negro can consolidate their position with a medium quality tourist product. While other destinations, including Albania, are seen like low budgets destinations, with some chances about tourist products chosen and with medium quality. The fundamental destination ’s problems in Balkan

Referring to the destinations above-mentioned, considered important for development of tourism in Balkan, we conclude that their main problems with a view to the development of tourism, which are shown in the in following picture, are as follows:

● Low quality of tourist services; ● Lack of a complete juristic product; ● Lack of Marketing activities; ● Lack of the necessary hotel capacities; ● Unclearness of political situations in many Balkan region; ● Lack of referation to local partners; ● Lack of competence on specific direction of touristic development.

According to tour operators, tourist destinations in Balkan don’t posess sufficient and suitable hotel capacity.

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

couples

individual travellers

group

young guests

senior citizens

families with children

AE Turism durabil


The main groups who travel in Balkan are made of families with children 30%, young people 13%, groups 15%, individuals 8%, citizens 19%, couples 10%. This phenomenon is reflected on the previous picture, especially emphasizing the growing tendency of families preferring Balkan as their destination.

Sustainable development in Albania

Albania faces regional competition in tourism from, countries like Greece, Croatia, Turkey and Montenegro all of which have much more advanced infrastructure development for tourism and similar natural beauty to Albania. Therefore tourism is unlikely to be an important source of growth over the short run and medium run. Another interesting finding during this year is that the number of Albanian tourists going abroad has increased. In my opinion the key problem is the lack of infrastructure, both in physic and human capital. The role of government should be to improve this infrastructure not through the level of public expenditure but also working closely with the private sector in improving the quality of service. This will be important for the longer term development of tourism.

Two of the main factors behind the economic growth over transition period have

been the high inflow of expatriate remittances and the growth in tourism income. What to my mind the authors do not bring out sufficiently is whether these factors will remain important to foster economic growth in the future. I conclude with a brief analysis of why the current tourism situation is unlikely to guarantee a sustainable economic growth and what policies are needed to maintain the other key drivers of growth as are high level of expatriate remittances.

Maintaing the high inflow of expatriate remittances as a main factor for economic growth is expected to be a problem in the future. It is clear that this factor has been playing an important role for economic development in Albania, and nobody wants it to lose this role. The behaviour of different generations within expatriate families tells us that with other things unchanged, the level of expatriate remittances will decline in the future. All other things equal, this conclusion means that the economic development will suffer. Hence, what can we do to maintain this level high?

As emigrants are creating their own family in their host countries the level of

remittances will decline. There are two possibilities to offset this negative impact, one to promote emigrants to come back in Albania and to benefit from their financial, human and social capital or the second, actively promoting the continued exportation of human capital. My suggestion is that we have to promote the second one and the first one will be a result. Reducing youth unemployment through emigration will reduce social problems in short run and as some of these individuals return with improved human and social capital will help economic development in the long run. It is important to remember that the export of human capital, the same with other goods, is faced with competition in world market. Thus, the first step should be to create an appropriate education policy in Albania to optimise the use of emigration for Albania’s economic and social development. This conclusion brings out again the importance of education.

Also, it is important to know the weakness and strength of our education system and after that to formulate the necessary policies. It may be more beneficial to focus on pre-university education, or in professional education, for example learning the foreign languages or specialised on tourism services. It does it mean that the government has to

AE


increase the amount of money towards the education sector, but it requires the development of an education strategy with clear objectives. The education system in these years has been treated with priority, but more work has to be done.

Finally, I note that Albania is ‘on course’ in relation to integration but it would be interesting to have analysed its implication on economic development. Of course, the integration process is seen with much interest from Albania but in the meantime it poses major challenges. The main challenge will be the creation of competitiveness in integration market.

Recommendation on the models regarding sustainable development

In which is sustained creation and the maintenance of stable rapports with the others in Balkan. The main principles are related with these factors:

● Sustainable development. The heredity of our nature permit emplacement of standards, values and responsibilities regarding constant development of tourism and in the same time responsible for environment;

● Seasonal Delivery. That must be one of the most important objectives of marketing activities. The purpose is to optimize hospitality capacities during all annual time;

● In actual conditions, the local authorities should consider prior that sector; ● Concentration on chosen area like areas with high potential for the development of

the tourism; ● Using in effectual ways all the resourses.

Keeping of stable rapports in development of tourism market should be considerate,

because one of the objectives of tourism is that Albania in the future must be known not like in 1997, but like a tourist destination using a competitive position in the European market. In order to realize such objective is necessary concentration in some pilot area which should posess high tourist potential.

Which are the impacts? Concentration in these areas facilitates the selection of future strategies and the procurement of investor’s process. The growth of tourism will be concentrated in specific types of travelers or tourist’s package like: sun & sea travel, travel with cultural, sportive, ecologic motives etc. Keeping of stable rapports with Balkan tourism will realize quickly the goal of Albanian tourism, to bring the highest income in national economy. Recomandation on the quality of services

Tourism has become an integral and increasingly important part of the economies of the countries in Central and Eastern Europe, generating employment, revenue and new businesses. The transition from state to private management, from centralization and monopoly to decentralization and competition, has been as painful and costly as it was necessary.

The dynamic nature of tourism industry demands improvement of service quality among all internal and external stakeholders. All organizations in the industry would understand the importance and they know their employees. Service quality has been increasingly identified as a key factor in differentiating service products and building a

AE Turism durabil


competitive advantage in tourism. The process by which customers evaluate a purchase, thereby determining satisfaction and likelihood of repurchase, is important to all marketers but especially to services marketers because, Albania is an unexplored very interesting and beautiful country with great potential in developing different types of tourism. Therefore, high quality is demanded from tourism and hospitality services.

Delivery of quality service in tourism requires cooperation from employees, management and customers. To achieve high-quality services in tourism and hospitality industry is to:

● Understand tourists’ expectations; ● Set quality specifications based on tourists’ expectations; ● Verify that delivery of the service conforms to quality specifications; ● Not promise more than can be deliver and therefore create very high expectations; ● Constantly monitor tourists perceived services to verify that they are not lower

than their expectations.

A better cooperation between the tourism industry and the universities is necessary in order to let them know what we offer, and for us to know better what the industry really needs. This would firstly help in developing better curricula and syllabus, in a better marketing of the knowledge’s of our graduates, and secondly, in the quality of the service of this industry. In line with that our research could be more valuable to the local and national development of tourism. Conclusions and recommendations

In Albania, efforts to make tourism a more sustainable option have been focused increasingly on a community development approach, but an analysis of the differences between traditional community economic development and community tourism development in the case of our country, clearly shows that tourism continues to be driven by levels of government rather than community interests.

Albania is at the first steps of European standards. Development of tourism and

keeping the relations with the Balkan in the same time are difficult duties, which will ask for support. These criterions include:

• Infrastructure ; • Implementation of community in progress programs and ways; • The full legal package for tourism development.

Finally, I note that Albania is ‘on course’ in relation to integration but it would be interesting to have analysed its implication on economic development. Of course, the integration process is seen with much interest from Albania but in the meantime it posesses major challenges. The main challenge will be the creation of competitiveness in integration market.

AE


Bibliography

1. Baum, Tom. Human Issues in International Tourism, Butterworth-Heinemann: Oxford, 1993

2. Blanton, David. Tourism Education in developing Countries. Practicing Anthropology, Vol. 14, Nr 2, 1992

3. Butler, R.W. The concept of Tourist Area life cycle evolution: Implications for management of resources, Canadian Geographer 14, 1980, 5-12

4. Calantone R.J. dhe A.Mazanec. Marketing Management and Tourism, Annals of Tourism Research, 18(1):101-19, 1991

5. Canedy L. dhe J. Zeiger. The Social, Economic, and Environmental Costs of Tourism to a Gaming Community as Perceived by its Resident, Journal of Travel Reseach, 1991

6. Canestrell Elio, Costa Paolo Tourist Carrying capacity: A Fuzzy Approach, Annals of Tourism Research, Vol.18, NO.2 (1991), pp. 295-311

7. Chucky Gee, Janes C. Makens, Dexter L. Choy Travel industry, Third edition. 8. Chambers, Erve. Tourism and Culture, an applied perspective, Kasetsart

University: Bangkok, 1997 9. Development Strategy of Albanian tourism 10. Faulkner, B. Rejuvenating a maturing destination, CRS for sustainable Tourism

Monograph series, 2001 11. Greenwood, D.J. Tourism as an agent of change: a Spanish Basques case,

Annals of Tourism Research 3(3) 141 12. Philip Kotler. Attracting Investment, Industry and tourism to Cities, States and

Nations, Hardcover, 2000 13. Statistics of Tourism Ministery 14. Albania tourism Guidelines

AE Turism durabil


THE PRACTICAL APPROACHES TO THE TERRITORIAL MANAGEMENT OF THE RECREATIONAL COMPLEX

(Abordări practice ale managementului teritorial al complexului de recreere)

Lecturer Ph.D. A. Kyfyak

Kiev National Trade and Economic University Ukraine [email protected]

Rezumat

Abordările practice ale managementului teritorial de dezvoltare a complexului regional de recreere sunt definite în articol. Sunt date câteva informaţii despre organizarea mecanismului economic al pieţei regionale turistice – de recreere, care în prezent este îmbunătăţită.

Cuvinte cheie

• Management teritorial; • Recreere; • Complex de recreere; • Inovaţii; • Dezvoltarea turismului.

Abstract The practical approaches to the

territorial management process of development of regional recreational complex are defined in the article. Some propositions dedicated to the organization of the economic mechanism of regional recreation-tourist market improving nowadays are given.

Keywords

• Territorial management; • Recreation; • Recreational complex; • Innovations; • Tourism development.

AE


In the new conditions of management there is an objective necessity to move the center of the economic and administrative responsibility for the decision of problems of the further constant development of recreational sphere on a regional level, that is there where this problem is filled with the real maintenance and connected with conditions of this or that concrete territory has appeared, taking in consideration the available resources, real-life opportunities and inquiries of the population. It, in turn, demands granting to the regions the corresponding rights in a network of formation of principles, functions and methods of management of economic and social processes in local systems, which capable to provide real economic stability on places.

However, the local authorities do not own today sufficient material - financial base and have no practical mechanisms of management of economic and social processes. To the full it concerns and to area of domestic recreation, its successful development is possible only if using the corresponding innovative methodology. In fact the control system of development of recreational-tourist area is not a separated one, but represents the part of the common regional control system of economic and social processes. The scales of its further development cause the cooperation with other areas of an economic complex of the region, in particular with areas of a social infrastructure.

Taking into account the stated above, we shall note, that during the nearest period of time the development of the recreational complexes of Ukrainian regions will depend on factors such as: the income increase rates, a gain of volume of the involved investments, the level of competition, the innovation of technologies and approaches to

management, attention and support on behalf of the local authorities.

Accordingly, territorial management of development of a recreational tourist complex (in particular, in regions which have the conditions similar to what the Chernivtsi area owns) should consist in realization of some actions with the following essence:

a) To carry out maintenance of internal and external "convertibility" of recreational services by increase of their quality and expansion of assortment, improvement of service conditions;

b) Taking into account the fact that the

today's regional material base of the area was formed at the time of former USSR, is out-of-date both morally, and physically, to lead reconstruction and modernization of working recreational objects with simultaneous construction and introduction to operation of new objects. Effective are investments in construction and restoration of small hotels which gives a fast recoupment of means;

c) To concentrate money and resources

on objects of an infrastructure; d) To adjust the release of a qualitative

directory material and to provide the organization and carrying out of a powerful advertising campaign both in Ukraine and abroad;

e) To carry out active attraction of a

private sector (especially in mountain regions) to recreational-tourist business (rural tourism);

f) To optimize the search of effective

forms of attraction of the foreign consumer through the creation of corresponding service and granting the recreational services which are in demand

AE Turism durabil


in the international market (for example, hunting license);

g) To initiate creation of recreational

zones for the organization of recreational suburban places which would be directed first of all on improvement of conditions of short-term rest of the population of the big cities;

h) To stimulate the organization of

manufacture of non-polluting production of an agriculture for satisfaction of requirements having a rest in high-quality food stuff. According to some experts, the optimal gives out a variant of creation in structure of the recreational organizations of the several specialized agricultural firms;

i) In areas of the Carpathian region to

carry out orientation of potential investors to medical - improving and holiday tourism, taking into account unique territories and presence of numerous recreational resources;

j) Separate efforts to direct on creation

of new complex programs of excursion service, in particular student's and student's youth, with inclusion in them various on subjects and duration of excursions (literary and art, religious, natural, industrial and other);

k) To propagandize development of amateur sports - recreational tourism, as cheapest and accessible kind of productive leisure;

l) To adjust relations of a person with a

habitat, on one hand, creating high-grade conditions for rest and realizations of ecological interests of recreants, and on the other - adjusting and minimizing influence on an external natural environment;

m) To provide and coordinate

structure of a recreational complex of the region, favorable both for tourist-recreational business, and for recreants and local residents;

The further realization of the long-term perspective purposes will depend on economic stability and functioning of already working enterprises of tourist-recreational business.

Conclusions

The main attention has to be directed on the attracting of investment resources, innovations of management methods and understanding by local authorities. Realization of propositions which are given will help to keep on the effective development of recreational-tourist complex in the region.

Bibliography

1. Kravtsiv, V.S., Yevdokymenko, V.K., Gabrel, M.M., Kopach, M.V. Recreational politics in Carpathian region, Chernivtsi, Prut, 1995

2. Olesnevich, D. Management of tourist activities in the region - Tourism researches, V.2, Kiev, 1999

AE


THE DEVELOPMENT OF THE TOURISM INDUSTRY AT THE REGIONAL LEVEL IN A CONTEXT OF ECONOMIC RELATIONS

BETWEEN UKRAINE AND ROMANIA (Dezvoltarea industriei turistice la nivel regional în contextul relaţiilor

economice dintre Ucraina şi România)

Lecturer Ph.D. V. Kyfyak Kiev National Trade and Economic University Ukraine

[email protected]

Rezumat

Principalele probleme privind colaborarea dintre Ucraina şi România sunt analizate în articol. Sunt definite priorităţile cooperării regionale şi sunt prezentaţi factori ce influenţează dezvoltarea turismului.

Cuvinte cheie

• Turism; • Colaborare interstatală; • Euro Regiunea „Prutul de Sus”; • Recreere; • Factori de influenţă; • Priorităţi regionale.

Abstract The main questions dedicated to

the transboundary collaboration between Ukraine and Romania are observed in the article. The priorities of regional cooperation are defined and the factors of influence on the tourism development are given.

Keywords

• Tourism; • Transboundary collaboration; • Euro Region “The Upper Prut”; • Recreation; • Factors of influence; • Regional priorities.

AE Turism durabil


Participation of Ukraine in the world-managing system demands serious researches of integration processes, the choice of corresponding ways and forms of co-operation, included at a regional level. The cross-boundary cooperation as a special sphere of foreign trade activities of boundary territories is of great importance in the international economic relations.

The document about good

neighborhood relations and cooperation between Ukraine and Romania signed on June, 2, 1997 activated the interaction between boundary territories of both countries and has created the certain stimulus for the further development of cross-boundary cooperation.

The specificity of Ukrainian and Romanian cross-boundary cooperation is that it is developing from the geographical point of view, in territories covered with euro regions: "Carpathian" (Ukraine - Poland - Slovakia - Hungary - Romania), "The Bottom Danube" (Ukraine - Romania - Moldova), and „The Upper Prut (Ukraine - Romania – Moldova).

Formation of these structures along

the last years of the 20th century was a proved step, in fact over 50 regions like that operate in Europe, have recommended themselves as the most effective forms of debugging of cross-boundary cooperation due to which the

problems of the boundary territories are solved by the local communities.

According to the national program of integration of Ukraine to the European Union approved in September, 2000, a regional and local level should become cells of practical realization of integration activity.

Among the priorities of the regional cooperation of Ukrainian and Romanian territories for the long period the most important are: • formation of economically competitive regions; • development, the conclusion of agreements and creation of legal base of cooperation. Coordination of the legislation of Ukraine and Romania with the international standards in those spheres which are mutually advantageous for both sides; • development of border points and the corresponding infrastructure; • development of the international tourism; • development of a network of the logistical centers and the business-support centers; • the sworn brotherhood of cities; • formations of common associations, funds, projects; • coordination of social, economic and ecological development of boundary regions;

România

Bucureşti

AE


• assistance to cultural cooperation between the population of territories of region.

At the same time, we count that till this time any concrete organizational and financial tools for stimulation of activity of these priorities have not been found yet.

Studying the industry of tourism in the region from the point of view of economic relations between Ukraine and Romania, we put the purpose - to define the major factors which influence the development of tourism, by use of empirical research methods.

Development of tourism, both in Ukraine, and in Romania, has essential influence practically on all priority directions of regional cooperation.

Consequently it is entirely natural, that one of the major tasks of the Euro region "The Upper Prut " is the development of all kinds and forms of cross-boundary tourism, it provides the tourism infrastructure development (such as cognitive, cultural - ethnic, folklore, religious, rural, ecological) as one of the most effective ways of use of unique recreational potential of the region, the increase of the employment level, creation and sale of the tourist product, attraction of investments and the European experience.

The research carried out by

questioning directors, general managers and workers of tourist companies in Ukraine (420 men) during the ХІ International exhibition "Ukraine - travel and tourism " UІTT - 2005 in Kiev on March, 30 - on April, 2, 2005, concerning development and the organization of tours to Romania, in winter season on resorts Vatra Dornei, Sinai and others, and in summer at the coast of the Black Sea, show, that 71 % of those interrogated are confident in successful sale of tour-tickets to Romania, for 13 % the opportunities of

Romania are unknown, 9 % know and use Romania as the transit country at the organization of trips to Bulgaria, Turkey, Greece and only 7 % prefer other countries. But even under the conditions of favorable climate for the development of tourist business and a direction of tourist streams from Ukraine, travel agencies of Romania during last the 5 years in any way do not represent the opportunities at tourist exhibitions, fairs, interiors which are carried out in Ukraine.

The experience gained by Chernivtsi and Suchava region tourist firms during the last 20 years on the organization of mutual exchange by tourist groups between students, pupils, working and rural youth, workers of different areas of economic activities, enables to insist on and offer to introduce in the frameworks of the Euro region "The Upper Prut" the organization of visa-free trips for student's and school youth, other tourist groups which have their rest in the region. An exchange of tourist groups on currency-free base, which is service of identical amount of people, identical services and for the same term is worthy. These and other forms of the organization of tourism were actively used by such tourist enterprises as BTT, "Sputnik" and others.

The interrogation of 1000 tourists which have visited Bukovina in 2004 testifies that the majority name the main reason of their trip as the untouched nature of the Carpathian Mountains, the opportunity to have a rest, learn the history, culture, customs, ceremonies, meet relatives etc.

So the major factors that influence

the development of tourism in regions are the next: • presence of natural recreational resources; • great amount of historical places, architecture, cultures;

AE Turism durabil


• ethnic, related and cultural connections; • development of the tourist infrastructure; • a favorable geographical and geopolitical arrangement; • transit availability of the region; • convenient transport connection.

The important direction of cooperation of two countries in the field of tourism is the interaction of customs and boundary services of Ukraine and Romania placed on territory of Chernivtsi area and in adjacent districts of Romania. The basic questions which are in the agenda today concern the improvement of customs system, formations of funds of development for boundary cooperation, etc. We consider it necessary to create the inter-regional bank of boundary cooperation which would service the export-import transactions in the zone, and could finance the construction of objects of the boundary and tourist infrastructure - transitions, stations, campings, hotels etc. The opportunity of the common actions in attraction of investments of the European community for development of transit corridors, railways, motorways which considerably makes active transit streams of tourists is subject to studying and substantiation also.

Urgent remains the question on creation in area of stations Bagrynivka (Chernivtsi area) and Vikshany (Suchava district) of the general Ukrainian - Romanian railway junction which in a complex with station Vadul-Siret will begin formations of a powerful transport corridor which will serve for more than mutual economic relations and connections of the countries of the Union of Independent Countries and Southeast Europe.

We count that the simplification of

procedure of passage of the boundary and

customs control over the Ukrainian - Romanian frontier will be one of the important tasks of bilateral cooperation in the field of tourism. The "Green corridors", time specifications of the control, the common control services of two countries, etc.

Problems of foreign trade

activities, in particular cross-boundary cooperation, are investigated in a number of scientific institutes as in Ukraine, and probably in Romania. But they are not connected between themselves, there is no corresponding coordination of the researches, insufficient are the contacts between scientific institutes, interested ministries and departments. In order to considerably improve the economic cooperation and to remove the lacks listed above, we need the common program, developed by the efforts of Ukrainian and Romanian scientists.

As far as the transition of the

governing body of the Euro region "The Upper Prut " in 2005 to Romanian side and but for the activization of the Euro region Commission working process on questions of economy, an infrastructure and tourism headed by the representative from Chernivtsi, we suggest Executive Chairman of Advice (Council) of the Euro region to address the governments of the countries which are the members of various EU structures and Euro region to corresponding, other international and regional organizations with offers concerning simplification of visa formalities for inhabitants of territories of Euro region, viewing of an existing state tax system, financial - credit, customs, investment policy (politics), development and introduction of tourist programs with visa-free visiting objects of the countries located in territories - participants of the Euro region, to reduction conformity of the legislation concerning cooperation

AE


between the tourist organizations, organizations of the common tourist exhibitions and international fair, restoration of work of the international youth centers and etc.

The system analysis shows, that

development of tourism increases employment of the population, develops average and small business, assists the fastest development of market relations, thus tourism demands the industry or other area of economic complex of the region considerably smaller capital investments, investment receipts than other brunches of industry.

In our opinion, self-government institutions and local administrations of the two neighboring countries should be

the main subjects. By the conclusion of inter-regional contracts between themselves they can create favorable conditions for the development of tourism and as a whole accelerated social and economic development of the territories.

Conclusions

The development of regional

tourism may help to keep and improve the economic relations between Ukraine and Romania. The special place is given to the functioning of Euro region “The Upper Prut”, the territory of which has o lot of possibilities for development of different kinds of tourism, attracting of investment resources and obtaining of the European experience.

Bibliography

1. The enlargement of European Union: influence on Ukraine’s relations with

European neighbors, Kiev, 2003, 92 p. 2. Institutes and instruments of territorial development on the way to European

principles, “Millennium”, Kiev, 2001, 168 p. 3. Borschevsky V. The role of regional and local authority in the process of

attracting of foreign investitions, Kiev, 2003

AE Turism durabil


GEOGRAPHICAL INFORMATION SYSTEM FOR TOWN-PLANNING LANDMARKS TOURISTIC USING AND PRESERVING (Sistemul Informaţional Geographic al punctelor de reper turistice ale

oraşului – folosirea lui în scop turistic şi de conservare)

Lecturer Ph.D. Blinkova O. Lecturer Ph.D. Pavlenko A. V.N. Karazin Kharkiv National University V.N. Karazin Kharkiv National University

Rezumat

Centrul oraşului reprezintă de obicei imaginea şi unicitatea acestuia printre alte oraşe dintr-o ţară sau printre oraşele lumii. Fiecare oraş are propriile puncte de reper; în Ucraina majoritatea sunt moştenire sovietică. De exemplu, în Kharkiv există regiunea Ordzhonykydzevskij care a fost formată în anii 20-30 ai sec XX. Cel mai interesant lucru este că există câteva districte centrale între strada numită Pace şi Bulevardul Frunze.

Districtele au început să fie construite în 1930 urmând a fi un mic oraş “Noul Kharkiv”. Acest oraş socialist ar fi trebuit să fie locul în care ar fi locuit muncitorii noii fabrici de tractoare Kharkiv. Conform proiectului toate casele din district trebuiau să fie interconectate prin pasaje construite din beton şi sticlă la nivelul celui de-al doilea etaj (nu s-a realizat din lipsa banilor). Apartamentele din “paradisul socialist” nu aveau bucătării echipate, toţi locuitorii “Noului Kharkiv” (număr estimat la 50.000 oameni) urmând să mănânce în cadrul unor unităţi publice de alimentaţie – aşa numitele “bucătării-fabrici”.

Cuvinte cheie

• Sistem Informaţional Geografic; • Punct de reper; • Planificarea oraşului; • Oraş.

Abstract

The center of the city usually forms its image and uniqueness among the other cities of a country, and possibly among the cities of the whole world. Every city has its own landmarks; in Ukraine big part of them are of Soviet heritage. For example, in Kharkiv there is the Ordzhonykydzevskij region that was formed in the years 20-30s of ХХ century. The most interesting thing is that there are several central districts between the side-street called “Peace” and boulevard of Frunze.

The districts started to be built in 1930 as a so-called socialistic small town-satellite “New Kharkiv”. This socialistic town should have been a place for workers of recently built Kharkiv tractor factory to live in. According to the project all the houses in the districts should have been connected by transitions, which were planned to be built from the reinforced concrete and glass at the level of the second floor (it was not realized because of lack of money). Apartments in the “socialistic paradise” should not have had the specially equipped kitchens: all the inhabitants of “New Kharkiv” (planned number of about 50 thousand people) were to be fully served by establishments of public food consumption - so called “factory-kitchens”.

Keywords

• Geographical Information System; • Landmark; • Town-planning; • City.

AE


Town-planning features of “socialistic paradise” include absolutely symmetry: longitudinal and transversal axis divides it by four fully identical parts. Besides, all living buildings are located not along the streets, as it was usually built that time, but perpendicular to the main transport highways: to the “Peace” street and the “Second five-year” street. Such kind of placement of living buildings should provide the most favorable illumination, maximum defense from the noise, and green surrounding of the buildings.

In order to develop the information system, that could reflect the state of this cultural

landmark, the Geographical Information System (G.I.S.) MapInfo Professional was used, developed by MapInfo Company (www.mapinfo.com). Data to develop the electronic map were collected with GPS-receiver Garmin ETrex Legend.

Created electronic map of socialistic town-satellite “New Kharkiv” could serve as a

model of the territory (Figure 1). It gives to people, who make decisions, full and reliable information about the state of this valuable monument of the Soviet period in the history of Ukraine. The developed map can be changed very quickly and easily, reflecting the real state of the studied object. To the map we can also add additional thematic information. The created electronic map can be used as a basis to develop the “G.I.S. for town-planning landmarks and monuments” – complex software which could serve as a database of city architectural and town-planning touristic recourses. This G.I.S. also allows to control the state of landmarks and monuments, saving the elements of the world cultural heritage.

Figure 1. Electronic map of of socialistic town-satellite “New Kharkiv” (developed with MapInfo Professional)

During the project there was created a methodology of developing the GIS of city

town-planning and architectural landmarks. It has 9 stages.

AE Turism durabil


1. Determination of the district which includes the town-planning and architectural landmarks, on the basis of books, booklets and other literary sources. 2. Finding the paper maps of this districts and their scanning. 3. Co-ordinate alignment of the scanned map. 4. Evaluation of the states of the object, that are parts of the monument or landmark, using the following scale:

Mark State 1 Satisfactory 2 Unsatisfactory 3 Emergency 4 Destroyed

5. Development of a thematic map according this scale (Figure 2). 6. Creation of a surface on the base of indexes of state evaluation (Figure 3). 7. Calculation of an integral evaluation of the state of a monument or landmark. 8. Conclusion concerning ability of use of an object for touristic aims. 9. Defining of the primary activities for renewal, restoration and saving of monument or landmark.

As a result of the evaluation there was found that the integral estimation of the state

of “New Kharkiv” is 1,21. So this object of Soviet heritage is in rather good condition and can be used for excursions, walks, and studies of features of architecture of 30th ХХ century.

But, taking into consideration Fig. 2 and 3 it can be seen that the Eastern and Central part of “New Kharkiv” are in unsatisfactory state: there are different defects of facades, unsatisfactory state of communications, and destruction of some buildings. In addition, habitants that live in the buildings were changed the architectural image of this unique monument of town-planning by building ground floors of different sorts of annexes.

Figure 2. Thematic map shows states of buildings (pink - objects in satisfactory state,

red - objects in emergency, deep red - destroyed)

AE


To save this monument, foremost, it is necessary to conduct repair works and restore unsatisfactory and destroyed objects, and to stop changing of architectural image of objects by prohibition of conduct of extraneous building.

Figure 3. A surface built on the base of indexes of state evaluation (the highest spots correspond to destroyed objects and to objects in emergency)

Forming of specialized GIS creates pre-conditions for development of tourism in this district. During the project there was created a touristic route, which includes viewing of the most interesting objects of this monument of town-planning. In these conditions, interest for landmarks of Soviet period in Ukraine may be very high in the nearest future, such kind of monuments reflecting utopian thoughts of society in the years 20–30s of ХХ century, will be objects of a great interest.

Developing of GIS of the landmark can also help supervisory authorities to stop illegal economic activities on its territory.

Thus, new IT, in particular GIS and GPS, can be used for preserving both economic use of monuments and landmarks of town-planning.

AE Turism durabil


BRANDINGUL ÎN ÎNTREPRINDERILE DIN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII

(Branding in the Companies of the Hospitality Industry)

Conf. univ. dr. ec. ing. Toma Sorin George Academia de Studii Economice din Bucureşti

[email protected]

Rezumat Una dintre cele mai importante

abilităţi ale specialistului de marketing este aptitudinea sa de a crea, menţine, proteja şi îmbunătăţi mărcile. În industria ospitalităţii, fiecare companie are câteva opţiuni în ceea ce priveşte prezentarea mărcilor sale. Companii ale căror mărci sunt bine poziţionate în lumea reală (ex. Accor, Marriott) construiesc în continuu marca reproducând-o online. Fiecare afacere puternică din industria ospitalităţii este prezentă pe Internet deoarece intrarea pe piaţă prin intermediul acestei căi este ieftină şi uşor de făcut.

Cuvinte cheie

• Branding; • Industria ospitalităţii; • Marcă; • Avantaj competitiv.

Abstract

One of the most distinctive skills of professional marketers is their ability to create, maintain, protect and enhance brands. In the hospitality industry, each company has several options with regard to presenting its brands. Companies with brands that are well established in the real world (e.g., Accor, Marriott) build on the brand by duplicating it online. Every type of a strong hospitality business has a Web presence because the entry into marketing on the Web is inexpensive and easily done.

Keywords

• Branding; • Hospitality industry; • Brand; • Competitive advantage.

AE


1. Marca, element definitoriu al produsului/serviciului

În perioada actuală, caracterizată de o concurenţă acerbă în lumea afacerilor, majoritatea consumatorilor apreciază că marca reprezintă un factor cheie de diferenţiere a produsului/serviciului unei întreprinderi, influenţând astfel decizia lor de cumpărare. De aceea, specialiştii de marketing joacă un rol major în ceea ce priveşte crearea, menţinerea, protecţia şi îmbunătăţirea mărcilor.

În concepţia Asociaţiei Americane

de Marketing, marca este definită drept un nume, un termen, un semn, un simbol, un desen sau o combinaţie a acestora, care permite atât identificarea bunurilor şi/sau serviciilor unui ofertant/grup de ofertanţi, cât şi diferenţierea de cele ale concurenţilor. Completând această definiţie, Ph. Kotler, un adevărat guru în marketing, consideră că o marcă este un simbol complex care semnifică atribute, avantaje, valori, cultură, personalitate şi tipul de consumatori.

Întreprinderile manifestă o

preocupare din ce în ce mai mare faţă de crearea unei mărci puternice, unei mărci de succes. O marcă de succes se individualizează, printre altele, prin simplitate, distincţie, deplina compatibilitate cu produsul/serviciul etc.

În esenţă, o marcă puternică:

• este diferită de alte mărci; • stabileşte o relaţie emoţională cu potenţialul cumpărător; • conferă siguranţă consumatorului; • garantează calitatea bunurilor şi/sau serviciilor.

O marcă de succes a unei întreprinderi transmite consumatorilor un mesaj din care nu poate lipsi conceptul de calitate deoarece se poziţionează ca un furnizor de valoare adăugată. Consumatorii fideli unei mărci de succes regăsesc mereu acelaşi nivel calitativ înalt al produselor/serviciilor achiziţionate sub respectivul nume de marcă.

O marcă de succes permite întreprinderii să obţină un avantaj competitiv pe o piaţă în care concurenţa este din ce în ce mai dură.

2. Brandingul în firmele din industria ospitalităţii

În industria ospitalităţii, marca joacă un rol esenţial în atragerea şi fidelizarea clientelei, fiind cea mai vizibilă faţetă a unei companii hoteliere. Marca unui hotel nu înseamnă doar steagul hotelului, uniforma portarului de la intrare sau comportamentul chelnerilor, ci şi programele de fidelizare a clienţilor sau rezervarea on-line de camere.

Brandingul (= atribuirea unui

nume de marcă) a devenit un factor de creştere a competitivităţii întreprinderilor din industria ospitalităţii. Unul din obiectivele strategice ale oricărei companii hoteliere trebuie să urmărească creşterea valorii mărcii sale prin îmbunătăţirea imaginii mărcii şi prin creşterea standardelor de calitate a serviciilor prestate.

Compania Accor constituie un bun

exemplu în ceea ce priveşte relaţia dintre branding şi calitatea serviciilor furnizate.Unul dintre principiile companiei este acela de a oferi cele mai bune servicii clienţilor săi, în deplină concordanţă cu aşa-numitul „spirit Accor” (caseta nr. 1).

AE Turism durabil


Caseta nr. 1

Compania Accor deţine aproape 4.000 de hoteluri în 140 ţări ale lumii, având peste 168.000 de angajaţi. Printre cele mai cunoscute mărci Accor se numără: Sofitel (peste 180 hoteluri în întreaga lume), Atria, Novotel, Mercure, Ibis, Red Roof Inn, Studio 6, Motel 6, Etap şi Suitehotel. „Spiritul Accor” are la bază 5 valori fundamentale, respectiv: • încredere; • responsabilitate; • profesionalism; • transparenţă; • inovaţie.

Sursa: www.accor.com

În anul 2002, conducerea companiei Accor a hotărât schimbarea logo-ului, ceea ce a condus la îmbunătăţirea imaginii sale pe plan mondial. De asemenea, s-a pus un accent mai mare pe relaţia dintre branding şi protecţia mediului înconjurător. Încă din anul 1998, conducerea companiei a elaborat carta Accor privind protecţia mediului, tradusă în 9 limbi de circulaţie internaţională. De altfel, Accor ocupă poziţia de lider în utilizarea energiei solare în Franţa.

Întreprinderile din industria

ospitalităţii acordă o mare atenţie promovării propriilor mărci. Alături de televiziunea digitală şi telefonul mobil, Internetul reprezintă o oportunitate imensă pentru companiile hoteliere deoarece acesta le oferă posibilitatea: • lansării de noi servicii; • extinderii pe noi pieţe; • interacţiunii permanente cu clientela lor; • atragerii unor noi categorii de clientelă etc.

În scopul penetrării unor noi

segmente de piaţă, compania Marriott a adoptat strategia mărcilor multiple (de exemplu, Marriott Hotels&Resorts, JW

Marriott Hotels&Resorts, Renaissance Hotels&Resorts, Courtyard, Residence Inn etc.). Pornind de la faptul că Marriott semnifică tradiţie, calitate şi valoare, compania deţine hoteluri destinate unor anumite segmente de clienţi, creând nume şi imagini de marcă specifice fiecăruia (caseta nr. 2).

Caseta nr. 2

În anul 2003, hotelul Marriott din Bucureşti a trecut la o marcă superioară din cadrul lanţului: JW Marriott. Schimbarea de nume a fost însoţită de o diversificare a serviciilor oferite clienţilor. Dintre acestea merită amintite:

• introducerea unor conexiuni de mare viteză la Internet în toate camerele hotelului;

• oferirea de şampanie tuturor oaspeţilor la sosirea în hotel;

• accesul non-stop la centrul de afaceri etc.

AE


Site-ul propriu promovează mărcile Marriott şi prezintă clienţilor iniţiativele de succes ale companiei. Orice client fidel poate fi premiat, adunând fie puncte care să-i permită cazări gratuite în hotelurile Marriott, fie mile de zbor care să-i permită calătorii aeriene gratuite cu anumite companii aeriene. Astfel, compania Marriott a reuşit să transfere cu succes brandingul în mediul digital (on-line).

Concluzii

Marca adaugă valoare produsului/serviciului şi îl diferenţiază de concurenţă. În industria ospitalităţii, brandingul este fundamental în obţinerea avantajului competitiv. Numeroase companii de prestigiu, precum Accor, Marriott au implementat cu succes strategii de branding on-line.

Bibliografie

1. Chaffey D., Mayer R., Johnston K., Ellis-Chadwick F. Internet Marketing, Prentice Hall, Pearson Education, Harlow, 2000

2. Cox B., Koelzer W. Internet Marketing in Hospitality, Prentice Hall, Pearson Education, New Jersey, 2004

3. Deighton J. The Future of Interactive Marketing, Harvard Business Review, November-December 1996

4. Dyson-Jane Ch. Marriott Four Stars, www.brandchannel.com/features 5. Kotler Ph. Marketing Management, Prentice Hall, Pearson Education, New

Jersey, 2003 6. Ransley J., Ingram H. Developing Hospitality Properties and Facilities,

Butterworth Heinemann, Oxford, 2000 7. Ries Al., Ries L. Cele 22 de legi imuabile ale brandingului, Curier Marketing,

Bucureşti, 2003 8. Town A., Engelmann-Stendebakken V. The Power of Hotel Branding, Hotel

Management International, March 2002 9. Treboul J.-B. Les strategies des entreprises de tourisme, PUF, Paris, 1998 10. www.shareholder.com/marriott 11. www.marriott.com/rewards 12. www.accor.com

AE Turism durabil


COEFICIENTUL DE CORELAŢIE AL SELECŢIEI – INSTRUMENT DE MĂSURARE A DEPENDENŢEI ÎNTRE DOUĂ

CARACTERISTICI NUMERICE (The Corelation Coefficient of the selection – Measuring Instrument of

the Dependency between Two Numeric Characteristics)

Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin Academia de Studii Economice din Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucuresti [email protected] [email protected]

Din teoria probabilităţilor se ştie că una din caracteristicile de bază care descrie

gradul de legătură dintre componentele X şi Y este coeficientul de

corelaţie)()(

)()()()()(

),cov(),(YX

YMXMXYMYX

YXYXσσσσ

ρ⋅

⋅−=

⋅=

În cele mai multe cazuri, la prelucrarea datelor experimentale nu este cunoscută

repartiţia variabilei (X,Y). De aceea, pentru estimarea legăturii dintre X şi Y se foloseşte estimaţia coeficientului de corelaţie, respectiv:

( )( )

( ) ( )∑∑

∑

==

=

−−

−−==

n

ii

n

ii

n

iii

yyxx

yyxxr

XY

1

2

1

2

1*ρ (Coeficientul de corelaţie al selecţiei), unde

∑=

=n

iiin xnx

1

1 , ∑=

=n

iiin yny

1

1

În toate cazurile avem: -1≤ r≤ 1 Dacă r este n valoare absolută aproape de 1, spunem că între X şi Y există o legătură strânsă. Cu cât r este, în valoare absolută, mai aproape de 0, cu atât legătura între X şi Y este mai slabă. Exemplu numeric : O cercetare de marketing vizează evidenţierea unei legături între preţul unei camere de două locuri într-un hotel de două stele de pe litoral şi numărul de turişti cazaţi în hotel într-o anumită perioadă a anului. O selecţie aleatoare efectuată asupra preţului unei camere şi a numărului de turişti cazaţi într-o anumită zi în zece hoteluri de două stele şi de aceeaşi capacitate a condus la următoarele rezultate:

Preţul camerei (euro) (xi)

64 70 67 72 65 66 80 61 72 73

Numărul de turişti (yi)

112 100 110 97 105 105 66 102 96 97

AE


Vom calcula coeficientul de corelaţie de selecţie. Construim tabelul :

xi yi xxi − yyi − ( )( )yyxx ii −− ( )2xxi − ( )2yyi −

64 70 67 72 65 66 80 61 62 63

112 100 110 97 105 105 66 102 96 97

-3 3 0 5 -2 -1 3 -6 -5 -4

3 1 11 -2 6 6 -33 3 -3 -2

-9 3 0 -10 -12 -6 -99 -18 15 8

9 9 0 25 4 1 9 36 25 16

9 1 121 4 36 36 1089 9 9 4

670 990 - - -128 134 1318

Obţinem: 6710

1101 == ∑

=iixx ;

9910

1101 == ∑

=iiyy ;

( )( )

( ) ( )3045,0

1318134128

10

1

210

1

2

10

1* −=⋅

−=

−−

−−==

∑∑

∑

==

=

ii

ii

iii

yyxx

yyxxr

XYρ

În concluzie, deoarece r = -0,3045, între cele două caracteristici (preţul camerei şi

numărul de turişti) există o corelaţie negativă moderată, în sensul că, dacă preţul camerei creşte, numărul de turişti scade, dar nu într-o foarte mare măsură.

AE Turism durabil


RESURSE TURISTICE: DE LA "MICUL PARIS", LA MAREA ROMĂ

(Touristic Resources: From the “Small Paris” to the Big Rome)

Conf. univ. dr. Lupu Nicolae Academia de Studii Economice din Bucureşti

[email protected]

Rezumat

O vizită la Roma îţi poate releva

nu numai unicitatea şi măreţia obiectivelor de interes turistic din capitala Italiei, ca şi din alte oraşe de pe traseul de ducere şi de întoarcere, ci şi modalitatea de punere în valoare a acestora.

Roma, Florenţa, Veneţia, Viena... Fiecare constituie câte un capitol de istorie a artei şi nu numai. Nume precum Michelangelo şi Bernini şi-au lăsat amprenta pentru totdeauna asupra înfăţişării unor oraşe cum sunt Roma şi Florenţa.

Cuvinte cheie

• Palat; • Muzeu; • Canal; • Piaţă; • Bazilică; • Obelisc; • Fântână.

Abstract

A visit to Rome can reveal not only the uniqueness and the grandeur of the touristic objectives in the capital of Italy, like other cities along the way, but also the way they are emphasized.

Rome, Florence, Venice, Wien...

each of them represents a chapter in the history of art and not only. Names like Michelangelo and Bernini left their mark forever in towns like Rome and Florence.

Keywords

• Palace; • Museum; • Channel; • Plaza; • Basilica; • Obelisk; • Fountain.

AE


Plecarea spre Roma poate fi programată din Gara de Nord din Bucureşti, după-

amiaza, pentru ca a doua zi dimineaţa, la capătul a 18 ore de stat în tren, să ajungi în primul mare oraş european de pe traseu - Viena, capitala fostului Imperiu Habsburgic. 1. Servus in Viena

Capitala Austriei "respiră" sub semnul măreţiei şi spectaculozităţii palatelor şi monumentelor sale. Centrul oraşului este încercuit de bulevardul Der Ring (inelul) - de fapt, sunt nouă segmente de bulevard succesive - în lungime de 4 km, de-a lungul căruia fiind amplasate cele mai reprezentative edificii. Ring-ul este urmarea unui decret al Împăratului Franz Joseph I (1848-1916!) şi a fost construit în anii 1860-1890. Dintre construcţiile şi amenajările sale, în sensul unic de mers al autoturismelor, nu pot fi trecute cu vederea: fostul Minister de Război, Casa de Economii a Poştei, parcul oraşului (cu grupul statuar dedicat lui Johann Strauss-fiul), deschiderea spre complexul palatelor Belvedere, hotelul Imperial, Opera de Stat, Grădina Hofburgului, muzeele de istoria artei şi de istorie naturală (spaţiul dintre cele două alcătuind Piaţa Mariei Theresia, dominată de monumentalul grup statuar al împărătesei), Parlamentul, Primăria, Burgtheater, Noua Universitate, Biserica Votivă. Tot pe Ring sau în vecinătate sunt amplasate mai multe hoteluri de lux aparţinând marilor lanţuri hoteliere internaţionale.

La rândul său, interiorul Ring-ului adăposteşte o suită de obiective, între care: Kärtnerstrasse - o reprezentativă stradă comercială -, Domul Sf. Ştefan (1304-1570; semnul distinctiv al oraşului) şi, mai ales, "cetatea" Hofburg - "oraş într-un oraş", compusă din 18 corpuri de clădire, 19 curţi interioare şi spaţii muzeale ocupând 2.600 de încăperi. La Hofburg predomină stilurile renascentist şi baroc; cea mai veche parte este Curtea

Elveţiană (1279), iar cea mai recentă - Neue Hofburg (1881-1913). În locurile publice, câte o "statuie mişcătoare" de ocazie aşteaptă răbdătoare ca trecătorii să-şi scotocească în buzunare, iar interpreţi la instrument "pozează" în continuatori ai iluştrilor înaintaşi.

Pentru a cunoaşte centrul Vienei, trebuie să-l străbaţi la pas. Zona este dominată de pietoni (visători), de biciclişti (de-a lungul Ring-ului, la marginea trotuarului, fiind trasate piste pentru ciclişti, un teritoriu pe care pietonii nu îl încalcă, chiar traversările semaforizate fiind semnalizate distinct) şi de caleşti conduse de vizitii (în circulaţie sunt 70 de astfel de "fiaker"-e).

În exteriorul Ring-ului, nu trebuie ocolite Palatul Schönbrunn şi Prater-ul - un mare parc natural şi de distracţii, din cadrul căruia Marea Roată datează din 1876. Roata se învârte, iar timpul trece...

2. Veneţia, frumoasa (curtezană)...

Din Wien Südbahnhof, trenul

EuroNight pentru Veneţia Santa Lucia pleacă cu puţin înainte de ora 23. Cale de 10 ore de mers.

Veneţia se înalţă pe 120 de insuliţe de mâl, pe care sunt bătuţi mii de piloni lungi de lemn, suportând greutatea construcţiilor. Peste cele peste 180 de canale - mai înguste şi mai late, unele având prevăzute chiar şi indicatoare de prioritate pentru circulaţia ambarcaţiunilor - se întind mai mult de 400 de poduri. Veneţia este împărţită în două de Canal Grande, care este traversat de trei poduri, dintre care Ponte Rialto a fost construit în anii 1588-1592, pe ambele laturi având înşirate prăvălioare

AE Turism durabil


ale bijutierilor. În 1626, la Veneţia a fost legalizat primul cazinou, acesta fiind încă de la început asociat cu viciul şi depravarea înaltei societăţi. Ceva din atmosfera acelor vremuri este adus până la noi de filmul "Frumoasa veneţiană".

De la intrarea în oraş, deplasarea se face numai pe jos sau pe apă, cu vaporaşe, şalupe sau gondole; la dispoziţia turiştilor stau peste 500 de gondole, care cutreieră apele lagunei. Oraşul este împărţit în şase cartiere. Peste 95% dintre clădiri au statut de monument istoric. Dată fiind umezeala însă, multe construcţii au tencuiala deteriorată. Aflat pe chei, aerul lăptos din dimineaţa zilei îţi induce o stare melancolică. Când vântul şi presiunea atmosferică sunt mari, se produc inundaţii. Din perspectivă romantică, prin minte îţi trec secvenţe din filmul "Moarte la Veneţia". Dar, în ciuda scufundării lente, oraşul este năpădit de turişti frenetici.

Fără îndoială că cel mai cunoscut loc este Piazza şi Piazzetta San Marco; principalele edificii sunt: Catedrala San Marco (cu arhitectură de model bizantin, cu interiorul îmbrăcat în mozaicuri cu fond de aur), clopotniţa catedralei (înaltă de 99 m), Palatul Dogilor (cu acces spre închisori peste Podul Suspinelor), coloana leului Sfântului Marcu (osemintele sfântului odihnesc în cripta catedralei) - de origine incertă. Marea piaţă e domeniul privilegiat al porumbeilor. La umbra colonadelor, pentru clienţii de la sutele de mese aliniate pe suprafaţa pieţei, mici orchestre interpretează muzică vieneză, moştenire din vremurile în care Veneţia făcea parte din Imperiul Habsburgic (la 1797, cucerind-o, Napoleon a cedat-o Austriei).

Aşa cum scriu şi ghidurile turistice, veneţienii se dovedesc foarte mândri de oraşul lor şi sunt gata oricând să te îndrume. Printre numeroasele palate ale Veneţiei, cartierul Castello "ascunde" Campo dei Santi Giovanni e Paolo - una

dintre pieţele monumentale ale oraşului. În mijlocul pieţei este amplasată statuia ecvestră a condotierului Colleoni (sfârşitul secolului XV), considerată a fi cea mai frumoasă statuie ecvestră din lume.

Obiectul-simbol al Veneţiei pare să fie masca, în condiţiile în care celebrul carnaval se desfăşoară timp de două săptămâni şi se încheie cu o zi înainte de intrarea în postul Paştelui. De asemenea, pe Insula Murano se produc obiecte de sticlă specifice. O altă insulă cunoscută este Lido - celebră ca gazdă a Festivalului Internaţional de Film, ale cărui trofee sunt lei, evident, veneţieni.

3. Eterna seducătoare, Roma

Intercity pentru Roma Termini

pleacă la 13 şi jumătate. Exact 6 ore de mers. Spre deosebire de alte mari capitale europene, dar aşa cum este şi la Bucureşti, Roma are o singură gară mare. Cele mai multe trenuri propuse de compania Trenitalia sunt Eurostar, care circulă cu viteză superioară, gradul lor fiind mai înalt decât al trenurilor Intercity, în străinătate, pentru acestea din urmă, nefiind necesară nici rezervarea locului. De aceea, biletul de călătorie obişnuit eliberat în România dă dreptul în străinătate numai la utilizarea trenurilor Intercity. Practic, în Italia, sub gradul trenurilor Intercity nu sunt decât trenurile regionale.

De la Roma Termini se poate lua metroul pe una dintre cele două magistrale. Frapează nu numai aglomeraţia (comparabilă cu situaţia din metroul bucureştean), ci mai ales faptul că pereţii exteriori ai vagoanelor sunt realmente acoperiţi cu graffiti. Tariful unei călătorii urbane este de 0,77 EUR, faţă de 1,50 EUR la Viena.

Pentru un vizitator grăbit, care nu are timp pentru o "Vacanţă la Roma", fastuosul oraş de pe malurile Tibrului

AE


gravitează în jurul a trei zone de interes - oraşul antic, Vaticanul şi, între cele două, o zonă mult mai întinsă, cuprinzând multe alte palate, muzee, biserici (în timpul Renaşterii au fost construite 300!) şi pieţe cu fântâni.

Partea compactă a oraşul antic are forma unui sit arheologic cuprinzător. Cele mai cunoscute şi mai bine conservate edificii sunt: Colosseo (cea mai mare construcţie a Romei antice rămasă în picioare, inaugurat în anul 80 dH), Arcul lui Constantin (ridicat în 315, înainte ca împăratul Constantin cel Mare să se convertească la creştinism), Arcul lui Septimiu Sever, Columna lui Traian (cu înălţimea de 40 m, având în interior o scăriţă care duce până în vârf), Columna lui Marc-Aureliu. Cazuri aparte sunt Pantheon-ul - construit încă din anul 27 îH, transformat in Evul Mediu în biserică, între altele, adăpostind rămăşiţele pământeşti ale lui Raffael Sanzio - şi Mausoleul lui Hadrian/Castel Sant'Angelo - construit în anul 130, servind, succesiv, ca fortăreaţă, închisoare, reşedinţă a papei şi, în prezent, ca muzeu.

Din 1377, reşedinţa papilor s-a stabilit la Vatican. În 1929, Vaticanul a devenit stat suveran. Suprafaţa sa este de numai 44 ha, fiind domiciliu pentru cel mult 1.000 de locuitori. Corpul militar propriu este reprezentat de garda elveţiană, al cărei model de costum se păstrează neschimbat din Evul Mediu. Musei Vaticani reprezintă cea mai mare colecţie de opere de artă din lume; galeriile măsoară nu mai puţin de 8 km. Tot aici se găseşte Cappella Sistina, cu celebra boltă şi marea frescă Judecata de Apoi, pictate de Michelangelo în prima parte a secolului XVI.

Vaticanul se identifică în primul rând cu bazilica San Pietro, în faţa căreia se întinde piaţa cu acelaşi nume, realizare din anii 1656-1667 a marelui artist al barocului Gian Lorenzo Bernini. Piaţa are forma unei elipse, cu axele de 240 m şi,

respectiv, de 196 m, înconjurată de o dublă colonadă, acoperită cu o galerie deasupra căreia se înşiră 140 de statui de sfinţi şi martiri. În centrul pieţei se află amplasat un obelisc, în vârful căruia a fost montată o cruce şi care este încadrat de două fântâni. În perimetrul pieţei se află şi o staţie de caleşti, dar, la Roma, ca şi în alte oraşe din Italia, mijlocul de transport caracteristic rămâne scuterul; nu sunt excluse imaginile cu femei conducând îmbrăcate în taior. Au fost văzuţi poliţişti/carabinieri circulând cu motocicleta chiar stând în picioare, totuşi cu mâinile pe ghidon. La lumina verde, demararea se face în trombă. Deşi la "zebră" pietonilor nu prea li se acordă prioritate, odată ce aceştia se angajează în traversare, conducătorii auto opresc imediat.

Bazilica San Pietro este construită pe locul unde a fost înmormântat Apostolul Petru - răstignit în anul 64. Construcţia actualului edificiu a început în 1506, toţi marii artişti ai Renaşterii şi ai barocului aducându-şi în timp contribuţia. În prima capelă din dreapta intrării, în spatele unui perete de sticlă, a fost aşezată Pietà/Fecioara cu Iisus mort pe genunchi - în marmură albă, prima mare lucrare de sculptură a lui Michelangelo, din 1499, când artistul nu avea decât 25 de ani. În mijlocul bazilicii se află un impozant baldachin de bronz, datorat lui Bernini. Exact sub baldachin, în cripta de la subsol, tot printr-un perete de sticlă, poate fi văzut mormântul Sf. Petru; de asemenea, grota adăposteşte sarcofagele papilor. Lungimea totală a bazilicii este de peste 210 m, dar ansamblul este cât se poate de echilibrat. Deşi nu există fresce, ci doar placaj în marmură şi mozaicuri, bogăţia ornamentală generală este imposibil de descris. Imaginea este completată de multitudinea suvenirurilor puse în vânzare la ieşire, într-un spaţiu distinct. Accesul vizitatorilor este gratuit. În acelaşi timp, la intrare este impusă o

AE Turism durabil


ţinută decentă - la bărbaţi, pantaloni lungi etc.

Într-un perimetru mult mai cuprinzător, aproximativ mărginit de Tibru, Colosseo şi Roma Termini, sunt amplasate cele mai multe alte obiective de interes. Fără să exceleze prin lărgimea străzilor, Roma se poate mândri cu celebrele sale pieţe cu fântâni. Multe sunt împodobite cu câte un obelisc antic egiptean, deasupra fiecăruia fiind montată câte o cruce creştină. Cele mai cunoscute sunt: Piazza Barberini (după numele papei care a comandat fântâna, numită Fântâna Tritonului, operă a lui Bernini), Piazza del Campidoglio (pe colina Capitoliului, amenajarea pieţei datorându-i-se lui Michelangelo), Piazza della Minerva (obeliscul este susţinut de un elefant), Piazza Navona (fântâna din mijloc, Fântâna Fluviilor, cuprinde patru personaje, fiecare întruchipând câte un fluviu - inclusiv Dunărea - care simbolizează un continent; Bernini a prevăzut ca cele patru personaje să susţină greutatea unui obelisc), Piazza del Popolo, Piazza del Quirinale (după numele palatului care adăposteşte preşedinţia Republicii Italiene; este împodobită cu statuile gemenilor Castor şi Pollux), Piazza della Repubblica (cu Fântâna Naiadelor, mai recentă, din 1901), Piazza di Spagna (cu scara ce urcă la biserica Trinita dei Monti şi Fontana della Barcaccia, operă a lui Pietro Bernini, tatăl lui Gian Lorenzo) şi Piazza di Trevi.

Un caz aparte este reprezentat de Monumento Nazionale Vittorio Emanuelle II, ridicat între 1885 şi 1911, din marmură albă, simbolizând unitatea Italiei. Grandoarea îi este sporită prin amplasarea în Piazza Venezia, în vecinătatea oraşului antic.

În localităţile din împrejurimile Romei pot fi întâlniţi români (inclusiv din judeţul Buzău!) aflaţi la lucru. În general, stau de mai mulţi ani, încercând să-şi întregească şi familia. Unii lucrează legal,

având drept de muncă, alţii sunt folosiţi de către angajatorii italieni la negru. Deşi sunt ajunşi în Italia ca turişti, autorităţile îi tolerează. Ocupaţiile sunt necalificate, de obicei în construcţii - pentru bărbaţi - şi, respectiv, menaj - pentru femei. Se lucrează 6 zile pe săptămână, câte 8 ore, cu un câştigul zilnic este de 40 EUR. Stând în chirie în două camere înghesuite, cu un grup sanitar cât se poate de strâmt, cu duş, o familie de trei persoane cheltuieşte lunar 1.000 EUR, ceea ce îi permite să "pună deoparte" o sumă relativ importantă. Deşi peste câţiva ani se văd întorşi în România, până acum, nici unul dintre numeroşii români stabiliţi în respectivul orăşel nu s-a repatriat, ci, eventual, a schimbat localitatea italiană de domiciliu.

4. "Muzeul" Florenţa

Se spune că Italia deţine 3/4 din patrimoniul cultural şi artistic al omenirii, iar Florenţa - 2/3 din operele din întreaga Italie. Pentru câteva ore de stat la Florenţa, un itinerar în zona centrală, pe traseul Piazza della Stazione - Piazza Santa Maria Novella - Piazza San Lorenzo - Piazza San Giovanni - Piazza del Duomo - Piazza della Signoria - Ponte Vecchio - Ponte Santa Trinità - Piazza della Repubblica, se dovedeşte cel mai potrivit. Trasate în Evul Mediu, străzile şi pieţele din centrul istoric sunt relativ înguste, iar distanţele trebuie parcurse pe jos. La Florenţa pot fi văzuţi agenţi şi agente din poliţia municipală deplasându-se pe bicicletă.

În Piazza San Lorenzo se află: bazilica San Lorenzo (construcţie începută în anul 1419, la comanda bogatei familii de bancheri Medici, căreia oraşul îi datorează majoritatea monumentelor şi picturilor), Capelle Medicee (unde Michelangelo are terminate două sarcofage, ale unor membri ai familiei Medici) şi Biblioteca Laurenziana

AE


(concepută tot de Michelangelo). Născut lângă Florenţa, Michelangelo a avut ca protector tocmai pe familia Medici. În piaţă şi pe străzile din jur, vânzători ambulanţi oferă bunuri diverse (articole din piele, tricouri, ochelari etc.).

În Piazza San Giovanni este amplasat Battistero, construit în secolele XI-XII, cândva catedrala oraşului. Îmbrăcat în marmură albă şi verde, are uşile de bronz orientate spre punctele cardinale. Uşa dinspre răsărit este împodobită cu 10 panouri cu scene din Vechiul Testament, la ea lucrându-se vreme de 27 de ani; admirând perfecţiunea basoreliefurilor, Michelangelo a numit-o "Uşa Raiului". Vizavi se înalţă faţada maiestuoasă a domului - biserica Santa Maria del Fiore - construit progresiv, între 1296 şi 1887. Cupola, înălţată între 1420 şi 1434, l-a inspirat pe Michelangelo în execuţia machetei cupolei centrale a bazilicii San Pietro de la Vatican. Interiorul domului este decorat sobru, vitraliile şi două picturi ecvestre de la mijlocul secolului XV reţinând atenţia. La subsol, poate fi vizitată cripta.

Palazzo Vecchio (Palazzo della Signoria) are ziduri crenelate şi turn (din 1310), prezentând aspect de cetate; curtea interioară cu porticuri, cu zidurile acoperite cu fresce, face trecerea spre o suită de săli împodobite cu picturi murale şi sculpturi. După moartea lui Lorenzo Magnificul (1469-1492), din familia Medici, în vremea căruia Renaşterea florentină a cunoscut apogeul, Florenţa cade sub dominaţia lui Savonarola, care instaurează dictatura Bisericii. Savonarola merge cu îndrăzneala până la a-l ataca pe papă. În 1498, sfârşeşte prin a fi ars pe rug pentru erezie. În Piazza della Signoria, locul respectiv este marcat pe paviment printr-o inscripţie. Piaţa pare să ilustreze cel mai bine ideea de oraş-muzeu; este decorată de mai multe monumente: statuia ecvestră a lui Cosimo

I (din familia Medici), fântâna având în mijloc statuia zeului mărilor, David (copie după capodopera lui Michelangelo, originalul aflându-se la Galleria dell'Accademia di Belle Arti, în nordul oraşului), Judith şi Holophern (bronz de Donatello, originalul aflându-se în Palazzo Vecchio), Hercule ucigându-l pe Cacus, Perseu (considerat a fi o culme a artei cizelării bronzului), Răpirea Sabinelor etc. În prelungirea pieţei Signoriei se întinde Piazzale degli Ufizzi; Cosimo I a destinat edificiul Uffizi (birouri) afacerilor familiei Medici. Actuala galerie adăposteşte colecţiile strânse de familia Medici, fiind expus un număr imens de opere de artă. În partea opusă Signoriei, Piazzale degli Ufizzi se închide printr-un arc monumental, care dă spre râul/fluviul Arno.

Ponte Vecchio de peste Arno a fost construit în 1345, fiind mărginit de prăvălioare ale bijutierilor. Din acest punct de vedere, deşi nu este arcuit ca Ponte Rialto, aminteşte de podul de peste Canal Grande de la Veneţia. De-a lungul timpului, negustorii şi-au lărgit prăvălioarele în surplombă deasupra apei. Construit în secolul XVI, Ponte Santa Trinità a fost distrus de armata germană în 1944. Podul a fost refăcut în anii '50, în cea mai mare parte fiind întrebuinţate pietrele de origine.

În afara zonei centrale se află numeroase alte palate şi monumente. Piazzale Michelangelo - cu monumentul închinat marelui florentin, dominat de o altă copie a lui David - oferă o privelişte de neuitat a întregului oraş.

5. Concluzii

Evident că Italia înseamnă mult

mai mult decât Veneţia, Roma şi Florenţa. Li se adaugă Napoli (şi Pompei din apropiere, încremenit sub lava Vezuviului), Milano (unde Domul şi teatrul Scala sunt cele dintâi repere

AE Turism durabil


turistice), Pisa (cu Turnul Înclinat/Campanila/clopotniţa Domului) şi Verona (oraşul poveştii de dragoste dintre Romeo şi Julieta), dar şi Orvieto (cu oraşul medieval şi catedrala, care se înalţă pe un platou alcătuind o veritabilă fortăreaţă naturală), lacul Bolsena (pe ale cărui maluri se găsesc restaurante şi hoteluri primitoare) sau Civitela d'Agliano (un sat unde poţi avea bucuria de a vizita nu numai biserica, ci şi... o presă de ulei de măsline). În Italia, cu privire la amenajările edilitare, între oraş şi mediul rural nu există diferenţe ca în România.

Aproape de frontieră poate fi vizitat Trieste, un oraş-port, situat pe o limbă de teritoriu care pătrunde adânc de-a lungul litoralului Sloveniei. Vocaţia maritimă a oraşului nu împiedică existenţa unei gări cochete. Arhitectura

resimte influenţele Vienei imperiale, combinându-se cu vorbirea în slovenă din magazinele din port. Nu lipseşte Teatro Romano.

Din România se poate pleca cu un bilet Euro Domino, cu 3 zile de călătorie liberă în Italia - ţara de destinaţie. Întoarcerea se poate face prin Slovenia - Ungaria, pe un traseu cu puţin mai lung decât varianta Slovenia - Croaţia - Ungaria. Trenul se schimbă în Budapesta. Preţul biletului dus-întors este echivalentul a puţin peste 230 EUR, plus asigurarea medicală.

Există superstiţia că dacă arunci un bănuţ în Fontana di Trevi te vei întoarce în Cetatea Eternă. Obligatoriu, banul trebuie aruncat cu mâna dreaptă, peste umărul stâng. Aşadar, la revedere, Roma! Arrivederci Italia!

Bibliografie

1. Apostoiu, G. Buongiorno, Italia!, Editura Europa Nova, Bucureşti 2. Armioni, L. Roma - Ghid turistic, Editura Vremea, Bucureşti, 2002 3. Armioni, L. Veneţia- Ghid turistic, Editura Vremea, Bucureşti, 2000 4. Julia Maria Christea. Viena - Ghid turistic, Editura Vremea, Bucureşti, 2002 5. Kolmar, Catrinel. Florenţa - Ghid turistic, Editura Vremea XXI, Bucureşti,

2003 6. Lăzărescu, G. Civilizaţie italiană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1987 7. I Millenari. Secretele Vaticanului, Editura Allfa, Bucureşti, 2001 8. Ghid Complet Italia, Editura Aquila '93, Oradea 9. Rome Florence Venise et le Vatican - Trois des perles d'Italie, Bonechi Edizioni

"Il Turismo", Firenze 10. Vienne - Guide touristique avec plan de la ville et du metro, Verlag Bauer,

Vienne

AE


AJUSTAREA DATELOR FOLOSIND METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE

(Adjustement of Data Using the Least Squares Theory)

Asist. univ. drd. Dedu Silvia Asist. univ. drd. Şerban Florentin Academia de Studii Economice din Bucuresti Academia de Studii Economice din Bucuresti [email protected] [email protected]

Una din problemele actuale cu care se confruntă agenţii economici este prognoza nivelului rezultatelor unei anumite activităţi. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară înregistrarea valorilor rezultatelor pentru o perioadă mai mare de timp şi găsirea unei funcţii care să modeleze cât mai exact fenomenul studiat.

În teoria economică matematică, cele mai utilizate sunt modelele de ajustare a datelor folosind metoda celor mai mici pătrate.

Vom prezenta un studiu de caz ce va fi abordat cu ajutorul acestei metode, utilizând ajustarea parabolică.

Volumul vânzărilor unui pachet de servicii turistice pe o perioadă de 7 luni a înregistrat următoarea evoluţie:

Luna martie aprilie mai iunie iulie august septembrie Volum vânzări (mii lei)

30 54 76 82 70 50 45

Să se realizeze o prognoză pentru luna următoare.

Dispunerea valorilor sugerează forma unei parabole. Pentru simplificarea calculelor, tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma:

xi -3 -2 -1 0 1 2 3 yi 30 54 76 82 70 50 45

Vom folosi funcţia de ajustare f(x) = ax2 + bx + c. Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia:

[ ] [ ]∑∑==

−++=−=7

1

227

1

2)(),,(i

iiii

ii ycbxaxyxfcbaF .

Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă:

⎪⎪⎩

⎪⎪⎨

⎧

=

=

=

0),,(

0),,(

0),,(

'

'

'

cbaF

cbaF

cbaF

c

b

a. Avem:

AE Turism durabil


( )

( )

( )⎪⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪⎪

⎨

⎧

−++=

−++=

−++=

∑

∑

∑

=

=

=

7

1

2'

7

1

2'

7

1

22'

2),,(

2),,(

2),,(

iiiic

iiiiib

iiiiia

ycbxaxcbaF

xycbxaxcbaF

xycbxaxcbaF

rezultă sistemul

⎪⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪⎪

⎨

⎧

=−++

=−++

=−++

∑ ∑∑

∑ ∑∑∑

∑ ∑∑∑

= ==

= ===

= ===

7

1

7

1

7

1

2

7

1

7

1

7

1

7

1

23

7

1

7

1

27

1

27

1

34

07

0

0

i ii

iii

i iii

ii

iii

i iii

ii

iii

ycxbxa

yxxcxbxa

yxxcxbxa (*)

xi2 yi xi

2 xi3 xi

4 xi yi xi2 yi

-3 30 9 -27 81 -90 270 -2 54 4 -8 16 -108 216 -1 76 1 -1 1 -76 76 0 82 0 0 0 0 0 1 70 1 1 1 70 70 2 50 4 8 16 100 200 3 45 9 27 81 135 405 ∑=

=7

10

iix

∑=

=7

1407

iiy

∑=

=7

1

2 28i

ix

∑=

=7

1

3 0i

ix

∑=

=7

1

4 196i

ix

∑=

=7

131

iii yx

∑=

=7

1

2 1237i

ii yx

Sistemul (*) este echivalent cu:

⎪⎩

⎪⎨

⎧

==−=

⇒⎪⎩

⎪⎨

⎧

=+⋅+=⋅++⋅=+⋅+

761,76107,1

654,4

40770283102801237280196

cba

cbacbacba

Am obţinut parabola de ajustare 761,76107,1654,4)( 2 ++−= xxxf . Pentru prognoza lunii următoare vom considera x = 4 şi rezultă f(4) = 6,725 mii lei, adică 67.250.000 lei.

AE


II. Instituţii, Personalităţi, Evenimente

Bursa Specială „Guvernul României” Prof.gr. I Adriana Pietrăreanu

Pagina 141

Philip Kotler, părintele marketingului modern Conf. univ. dr. Anghel Laurenţiu

Pagina 144

Facultatea de Comerţ la a 55-a aniversare

Pagina 146

Instituţii, Personalităţi, Evenimente AE


BURSA SPECIALĂ “GUVERNUL ROMÂNIEI” (The Special Scholarship “The Government of

Romania”)

Prof. Pietrăreanu Adriana Colegiul preuniversitar Economic Buzău

[email protected]

Rezumat Bursa specială “GUVERNUL

ROMÂNIEI” este o şansă reală pentru cei ce doresc să-şi clădească o carieră europeană. În vederea aderării la UE, România are nevoie să-şi reformeze structurile, să se alinieze la standarde europene în toate domeniile.

Bursa Specială “Guvernul

României” urmăreşte profesionalizarea corpului funcţionarilor publici pentru crearea unui serviciu public modern şi transparent, pentru instituirea unui serviciu de administraţie publică european, la dispoziţia cetăţeanului.

Bursa acoperă domenii ca:

economie, drept, studii europene, administraţie publică, diplomaţie, studii politice, relaţii internaţionale, inginerie, educaţie, agronomie, apărare naţională, ordine publică, sociologie.

Concret, Guvernul României va

finanţa burse pentru românii care doresc să studieze în universităţi de prestigiu din Europa de Vest, Canada şi SUA.

Beneficiarii burselor se angajează

să revină în România pentru a ocupa poziţii manageriale în sectorul public pe o perioadă minimă între trei şi cinci ani.

Abstract The Special Scholarship “THE

GOVERNMENT OF ROMANIA” is a real chance for those who want to build a European career here, in Romania. Thinking of the accession of Romania to the European Union, it is necessary to reform the standards of its structures in all fields.

The Special Scholarship “The Government of Romania” aims to make the public servants professionals to create a modern and transparent public administration, a European one, at the citizen’s disposal.

The scholarship covers many sectors, such as: economics, law, European studies, public administration, communication, diplomacy, political studies, international relations, engineering, education, agronomy, national defense, public order, and sociology.

Concretely, the Government of Romania will finance scholarships for the Romanians who want to study in famous universities from the Western Europe, Canada or USA

The scholarship beneficiaries bind themselves to come back to Romania, to work as managers in the management public systems for a minimum period of three to five years.

AE


Bursa specială “GUVERNUL ROMÂNIEI” a fost instituită prin Legea nr. 157/2004, iar prin OUG nr. 56/2004 s-a înfiinţat un nou statut în Administraţia Publică, cel privind managerul public. Derulându-se pe baza unui acord de co-finanţare, programul a fost lansat în octombrie 2004.

Alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca reprezentant al Guvernului României, este reprezentanţa în România a programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Aceasta din urmă cofinanţează dar şi administrează programul, coordonează implementarea lui în parteneriat cu instituţiile implicate şi contribuie cu expertiza sa globală, Know-how-ul, precum cu angajamentul pentru eficienţă, transparenţă, responsabilitate şi neutralitate politică.

Rolul principal de decizie în implementarea programului îl are Comisia pentru Bursa Specială “Guvernul României”, organism independent care supervizează organizarea concursului, selecţia şi repartizarea beneficiarilor de bursă.

Programul finanţează studii de licenţă pe o perioadă de cel mult cinci ani, cursuri de masterat, cel mult doi ani şi studii de doctorat, cel mult patru ani.

Obiectivele acestui program sunt de sprijinire a procesului de reformă în administraţia publică românească prin profesionalizarea corpului funcţionarilor publici, să acţioneze împotriva fenomenului “exodului creierelor” prin

investiţia în capitalul intelectual, să ofere tinerilor români de elită şansa de a se perfecţiona în universităţi de prestigiu din întreaga lume.

Candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a beneficia de o astfel de bursă: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să aibă vârsta de cel mult 35 ani, să îndeplinească cererile de studii prevăzute de lege, să semneze un contract prin care se angajează că după absolvirea studiilor vor lucra în sectorul public, în România sau în cadrul structurilor ori organismelor internaţionale, în calitate de reprezentant al statului român, să suporte penalizările stabilite de lege în cazul în care nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract.

În fiecare an se desfăşoară o selecţie naţională pe baza unui concurs de dosare, competiţie deschisă şi transparentă, criteriile de merit fiind primordiale.

În funcţie de tipul de studii, beneficiarii bursei vor primi o anumită sumă: studii de licenţă – maximum 30.000 Euro /an studiu, studii de masterat – 35.000 Euro/an de studiu, studii de doctorat – 20.000 Euro/ an de studiu. Din aceste sume, maximum 10.000 Euro pot fi alocaţi anual cheltuielilor administrative (cazare, masă, asigurare sănătate, un transport internaţional cu avionul dus-întors).

Câştigătorii burselor beneficiază de consiliere de specialitate pe toată perioada organizării concursului naţional, pe perioada derulării contractului şi, de asemenea, beneficiază de repartizare pe o funcţie publică de conducere sau răspundere în categoria managerilor publici, la întoarcerea în ţară. Pe perioada studiilor ei sunt obligaţi să obţină cel puţin calificativul “Bine”, conform standardelor de performanţă aprobate pentru Bursa Specială “Guvernul României”.



În anul 2004, din cele 879 de dosare depuse, suma totală fiind limitată la aproximativ un milion Euro, au fost acceptate spre evaluare aproape 90% (757 de dosare). Evaluarea, efectuată de 23 de evaluatori independenţi, profesori universitari din România şi specialişti în administraţia publică, a ales 46 de tineri. Dintre aceştia 19 pentru studii universitare, 21 pentru masterat şi 6 pentru doctorat. De asemenea, a fost întocmită o listă de aşteptare cu 72 de candidaţi ce pot să beneficieze de o bursă dacă unul dintre cei declaraţi câştigători nu a fost acceptat de către universitatea la care dorea să studieze. Candidaţii calificaţi au ales universităţi prestigioase din Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Norvegia, Suedia, Elveţia, Italia, Canada şi SUA. Valoarea totală a contractelor semnate pentru candidaţii câştigători s-a ridicat la 985.591 Euro.

Formularele necesare completării dosarului de candidatură pot fi descărcate gratuit de pe Internet, de la adresa www.burseguvern.ro, aceste formulare trebuie completate şi trimise numai pe suport de hârtie, deci nu şi electronic. Dosarul de candidatură trebuie depus în trei exemplare distincte – un exemplar original semnat şi două copii identice, de asemenea semnate în original.

Dosarul de candidatură trebuie să cuprindă răspunsurile la toate cerinţele cuprinse în diversele secţiuni: ● A – informaţii personale; ● B – studii; ● C – limbi străine (se va indica nivelul de cunoaştere a fiecărei limbi străine studiate); ● D – teste (informaţii referitoare la toate diplomele şi certificatele obţinute); ● E – experienţa profesională; ● F – activităţi extraprofesionale; ● G – premii şi distincţii obţinute la concursuri sau olimpiade.

Toate aceste acte trebuie să fie

copii legalizate. Mai sunt necesare scrisori de recomandare, două eseuri şi o listă de maximum 15 universităţi pentru care optează candidatul. Exemplarul original trebuie să aibă o fotografie a candidatului. Sunt necesare dovezile de acceptare la studii pentru anul universitar pentru care se candidează. Este obligatorie numerotarea paginilor celor trei exemplare ale dosarului de candidatură, numărul foilor din dosar se va trece pe pagina de gardă a dosarului. Originalul şi cele două copii vor fi puse într-un singur plic, pe care se vor trece aceleaşi informaţii cu cele scrise pe pagina de gardă a dosarului respectiv.

AE


PHILIP KOTLER

Părintele marketingului modern

Philip Kotler s-a născut în

Chicago, Illinois, pe 27 mai 1931. A devenit Master of Arts în Economie, în 1953, la Universitatea din Chicago. A obţinut titlul de Doctor în Economie la M.I.T., în 1956.

Philip Kotler este „S.C. Johnson & Son Distinguished Professor în Marketing International” la Kellogg Graduate School of Management – Northwestern University. Activitatea sa academică s-a concentrat pe matematică, în cadrul Harvard University şi pe ştiinţa comportamentului, în cadrul Universităţii din Chicago.

Profesorul Philip Kotler este autorul cărţii „Marketing Management: Analiză, Planificare, Implementare şi Control”, recunoscută de mai toţi

specialiştii ca fiind cartea cea mai utilizată în mediul universitar pentru

studierea marketingului. În plus, Philip Kotler este autor şi coautor a numeroase cărţi de marketing precum:

„Principles of Marketing”, „Marketing Models”, „Strategic Marketing for Non-

Profit Organizations”, „The New Competition”, „High Visibility”, „Social

Marketing”, „Marketing Places”, „Marketing for Congregations”, „Marketing for Hospitality and Tourism”, „The Marketing of Nations”, „Kotler on Marketing”.

Cărţile sale s-au vândut în mai

mult de 3 milioane de exemplare, în 20 de limbi. De asemeni, Philip Kotler a publicat peste 100 de articole în reviste prestigioase (Harvard Business Review, Sloan management Review, Business Horizons, California Management Review şi Journal of Marketing), multe dintre ele primind distincţii importante.

În această ordine de idei, Philip Kotler poate fi considerat pe bună dreptate părintele marketingului modern. Recunoaşterea meritelor sale este confirmată şi de numeroasele premii şi titluri, altele decât cele academice:

http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://img.textbookx.com/images/large/00/0131088300.jpg&imgrefurl=http://www.textbookx.com/product_detail.php%3Fdetail_isbn%3D0131088300&h=400&w=309&sz=11&tbnid=kDWfBuHvK5AJ:&tbnh=120&tbnw=92&hl=ro&start=37&prev=/images%3Fq%3Dphilip%2Bkotler%26start%3D20%26svnum%3D10%26hl%3Dro%26lr%3D%26sa%3DN

http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://www.samfundslitteratur.dk/resources/images/items/0131200577_MEDIUM.jpg&imgrefurl=http://www.samfundslitteratur.dk/shop/books/author.do%3Faction%3Dauthor%26id%3D57725&h=298&w=238&sz=13&tbnid=rkq5PWzbXEIJ:&tbnh=111&tbnw=88&hl=ro&start=75&prev=/images%3Fq%3Dphilip%2Bkotler%26start%3D60%26svnum%3D10%26hl%3Dro%26lr%3D%26sa%3DN

http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://inter-speak.com/kotler-philip/bio%2520kotler-philip_files/image004.jpg&imgrefurl=http://inter-speak.com/kotler-philip/&h=251&w=168&sz=17&tbnid=_4Z47Fc8g20J:&tbnh=106&tbnw=70&hl=ro&start=35&prev=/images%3Fq%3Dphilip%2Bkotler%26start%3D20%26svnum%3D10%26hl%3Dro%26lr%3D%26sa%3DN



„Lider mondial al marketingului”, „Cel mai influent marketer din toate timpurile”, „Marketerul anului 1995”. Philip Kotler a fost primul care a primit titlul „Distinguished Marketing Educator Award”, în 1985, din partea AMA (Asociaţia Americană de Marketing), al cărei director a şi fost într-o anumită perioadă. Asociaţia Europeană a Consultanţilor de Marketing şi a Trainerilor de vânzări i-a acordat premiul său – „Marketing Excellence”, Academia de Ştiinţă a Marketingului l-a numit, în 2002, „Marketing Educator of the Year”. În domeniul politicii economice, Profesorul Philip Kotler a acordat, de-a lungul timpului, consultanţă pentru mari companii internaţionale: IBM, Michelin, Bank of America, Merck, General Electric, Honeywell, and Motorola. De asemenea, a fost preşedintele al „College of Marketing of the Institute of Management Sciences”, director al

„American Marketing Association” şi al „Grupului MAC”, membru al „Yankelovich Advisory Board” şi „Copernicus Advisory Board”. În prezent este membru al consiliului „Governors of the School of the Art Institute” din Chicago precum şi al „Fundaţiei Drucker” .

Astăzi, profesorul american este doctor Honoris Causa al unor instituţii academice de prestigiu, precum: „Stockholm University”, „University of Zurich”, „Athens University of Economics and Business”, „DePaul University”, „Cracow School of Business and Economics”, „University of Economics and Business Admininstration” din Viena, „Budapest University of Economic Science and Public Administration”, „Catholic University of Santo Domingo” şi „Academia de Studii Economice din Bucureşti”.

Momentul festiv al acordării Diplomei de Doctor Honoris Causa a Academiei de

Studii Economice din Bucureşti

Profesorul Philip Kotler, în mijlocul cadrelor didactice de la Facultatea de

Marketing a Academiei de Studii Economice din Bucureşti

Activitatea în domeniul economic a profesorului Kotler a fost fundamental influenţată de câteva personalităţi ale gândirii economice din secolul XX. Printre acestea se numără doi dintre profesorii săi: Milton Friedman (profesor la Universitatea din Chicago) şi Paul Samuelson, de la M.I.T. În ceea ce priveşte marketingul, profesorul a fost puternic influenţat de opera lui Ted Levitt şi de lucrările lui Peter Drucker despre business, management şi societate.

Conf. univ. dr. Anghel Laurenţiu

Prodecan, Facultatea de Marketing

AE


FACULTATEA DE COMERŢ

LA A 55 –A ANIVERSARE

În luna martie 2006, Facultatea de Comerţ, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, va aniversa 55 de ani de existenţă.

Cu această ocazie, evenimentul va fi marcat printr-o manifestare desfăşurată pe

parcursul a trei zile, 27-29 martie 2006 şi va cuprinde:

• 27 martie 2006 – Festivitatea aniversării a 55 de ani de existenţă ai Facultăţii de Comerţ;

• 28 martie 2006 – Conferinţa Internaţională “Învăţământul superior comercial – tradiţie şi perspectivă”;

• 29 martie 2006 – Sesiunea ştiinţifică a doctoranzilor şi tinerilor cercetători ai Facultăţii de Comerţ.

Conferinţa Internaţională “Învăţământul Superior Comercial – Tradiţie şi Perspectivă”

28 Martie2006

The Conference will be held from

March 27 (Monday) to March 29 (Wednesday), 2006 at the Faculty of Commerce, Academy of Economic Study in Bucharest, Romania. The 2006 International Conference on Commerce will be the gathering place for academicians and professionals from business related fields from all over the world.

The main goal of the 2006 International Conference on Commerce is to provide an opportunity for academicians,

Conferinţa va avea loc din 27 martie (Luni) până pe 29 martie (Miercuri), 2006, la sediul Facultăţii de Comerţ a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, România. Conferinţa Internaţională de Comerţ 2006 va fi locul de întâlnire a academicienilor şi profesioniştilor din domenii legate de comerţ din întreaga lume.

Scopul principal al Conferinţei Internaţionale de Comerţ 2006 este să ofere o oportunitate academicienilor, oamenilor de ştiinţă şi profesioniştilor din diferite



scientists and professionals from various business related fields from all over the world to come together and learn from each other. An additional goal of the conference is to provide a place for academicians, scientists and professionals with cross-disciplinary interests related to business to meet and interact with members inside and outside their own particular disciplines.

Conference topics • Commerce and Competitiveness: contemporary business issues, business communication, commerce development, computer information systems, e-commerce and the internet, entrepreneurship/ small business, international business, legal, social, and ethical issues in business, logistics/ supply chain management • Quality and Customer Value Management: quality management and control, quality assessment and measurement, tools and techniques for quality improvement, customer value, customer satisfaction measurement, customer relationship management, customer analysis and research, quality education, consumer protection • Tourism and European Integration: current trends in tourism, strategic management in hospitality, ethics and sustainable development in tourism, eco-tourism, tourism marketing, strategies in tertiary sector, environmental good practice in hotels and hospitality guidelines, tourism legislation The official languages of the Conference will be English and Romanian. Important dates ● Submission of abstracts for review:

November 1, 2005 ● Notification of abstract acceptance:

November 15, 2005

domenii ce au legătură cu comerţul din întreaga lume să se întâlnească şi să înveţe unii de la alţii. Un alt scop al conferinţei este acela de a oferi un loc în care academicienii, oamenii de ştiiţă şi profesioniştii, cu interese interdisciplinare legate de afaceri, să se întâlnească şi să interacţioneze cu membri din aria disciplinelor lor sau din afara acestora.

Temele Conferinţei • Comerţ şi competitivitate: probleme actuale de afaceri, comunicare în afaceri, dezvoltarea comerţului, sisteme informaţionale computerizate, e-comerţul şi internetul, întreprinderi/mici afaceri, afaceri internaţionale, probleme legale, sociale şi etice în afaceri, managementul logisticii/lanţului de furnizori • Calitatea şi Managementul Valorii Clienţilor: managementul calităţii şi control, măsurarea şi evaluarea calităţii, instrumente şi tehnici pentru a îmbunătăţi calitatea, valoarea clientului, măsurarea satisfacţiei consumatorului, managementul relaţiilor cu clientul, cercetarea şi analizarea clientului, educaţie calitativă, protecţia consumatorilor. • Turism şi integrare europeană: trenduri actuale în turism, management strategic în ospitalitate, etică şi dezvoltare durabilă în turism, eco-turism, marketing în turism, strategii în sectorul terţiar, bune practici legate de mediu în hoteluri şi regulile ospitalităţii, legislaţie în turism. Limbile oficiale ale Conferinţei sunt Engleza şi Româna. Date importante • Trimiterea abstractelor pentru revizuire: 1 Noiembrie 2005 • Confirmarea acceptării abstractului: 15 Noiembrie 2005

AE


● Submission of complete papers for the proceedings: January 15, 2006 ● Notification of successful proposals:

February 1, 2006 ● Registration fees: February 15, 2006

You are cordially invited to submit

abstracts (not more than 250 words), written in English using the Conference online submission system available on www.conferencecommerce06.ase.ro or email your abstract (and/or your paper), along with a title page, to [email protected]. Receipt of submissions will be acknowledged via email within 48 hours. Submissions will be refereed through a double-blind review process. Papers accepted for presentation will be published in the Conference Proceedings (in CD-Rom format).

Papers are invited for presentation in any of the topic areas listed above. Also, other topic areas related to business may be considered. Cross-disciplinary submissions are encouraged.

One of the authors on each submission must register for the paper to be included in the Proceedings. No more than two papers are allowed per author. All attending conference participants must pay the registration fee.

For more information,please contact

the 2006 Conference Scientific Secretar: Ms. Carmen Paunescu, Ph.D. Phone: +40 21 3191996, Fax: +40 21 3191996, Email:[email protected]

• Trimiterea lucrărilor complete pentru a fi procesate: 15 Ianuarie 2006 • Confirmarea propunerilor ce au fost acceptate: 1 Februarie 2006 • Taxele de înregistrare: 15 Februarie 2006

Sunteţi invitaţi să trimiteţi

abstracturi (nu mai mult de 250 de cuvinte), scrise în engleză, folosind sistemul online pentru trimitere disponibil pe www.conferencecommerce06.ase.ro, sau să trimiteţi pe e-mail abstractul (şi/sau lucrarea), cu o pagină de titlu, pe adresa [email protected]. Primirea înscrierilor va fi confirmată printr-un e-mail în 48 de ore. Înscrierile vor fi analizate printr-un dublu proces de revizuire. Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi publicate în Culegerea de lucrări (în CD-Rom format).

Lucrările pot fi prezentate în oricare din temele prezentate mai sus. De asemenea, alte teme legate de afaceri pot fi luate în considerare. Lucrările interdisciplinare sunt încurajate.

Unul din autorii fiecărei lucrări trebuie să se înregistreze pentru ca lucrarea să fie inclusă în Culegerea de lucrări. Nu sunt permise mai mult de 2 lucrări pe autor. Toţi cei ce participă la Conferinţă trebuie să plătească taxa de înregistrare.

Pentru mai multe informaţii, puteţi

contacta secretarul ştiinţific al Conferinţei: Carmen Păunescu, Ph.D. Telefon: +40 21 3191996, Fax: +40 21 3191996, Email: [email protected]

AE


IV. Amfiteatru Economic vă recomandă

BUNE PRACTICI Bune practici în învăţământul superior economic american Lector univ. dr. Păunescu Carmen

Pagina 150 Lobby-ul – O strategie pentru întreprinzătorii români Lector univ. dr. Ţuclea Claudia-Elena

Pagina 154

CĂRŢI ŞI PUBLICAŢII Marketing în asigurări Prof. gr. I Stanciu Ion

Pagina 158 Revista „România Pitorească”: Turism, Ecologie, Cultură Redactor-şef Mihai Ogrinji

Pagina 160

WEB-SITE-URI Organizaţia Mondială a Turismului www.world-tourism.org

Pagina 161

Agenţia Naţională pentru Turism www.romaniatravel.com

Pagina 162

AE


BUNE PRACTICI

BUNE PRACTICI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR ECONOMIC AMERICAN

(Good Practices in the American Economic Higher Education)

Lector univ. dr. Păunescu Carmen Academia de Studii Economice din Bucureşti

Rezumat Îmbunătăţirea calităţii în educaţie

necesită nu numai îmbunătăţirea calităţii proceselor interne ale instituţiei educaţionale, dar şi îmbunătăţirea sau reproiectarea proceselor externe ale acesteia, procese vizând relaţia cu alte instituţii educaţionale, organisme guvernamentale şi non-guvernamentale, comunitate sau societate în ansamblul ei. În SUA, această orientare a condus la extinderea parteneriatelor dintre mediul universitar şi industrie sau mediul de afaceri în general. Actuala reformă condusă în învăţământul superior economic american se concentrează asupra a câteva subiecte de mare interes prezentate mai departe în acest articol

Abstract The quality education requires not

only improving internal processes, but also improving or redesigning external processes linked to other educational institutions, state agencies, community social systems, and families. This knowledge has led in the U.S. to the growth of university’s partnerships with industry and other community entities. The current reform in higher education focuses on a new degree structure, student instruction (supervision), new systems for student assessment and marking, changed financial support of students (loan, grants), more effort to internationalization and increasing mobility of students.

1. Acreditarea şi recunoaşterea internaţională

O măsură a recunoaşterii performanţei serviciilor educaţionale oferite de către universităţile americane cu profil economic o reprezintă acreditarea AACSB. Majoritatea facultăţilor americane cu profil economic („College of Business” and/or „Economics”) sunt acreditate la nivel internaţional de către Association to Advance Collegiate Schools of Business (AACSB), the International Association for Management Education. Desigur, facultăţile sunt acreditate şi la nivel naţional/ regional/ statal de către organisme de acreditare specializate având competenţe la aceste niveluri.

„Amfiteatru Economic” vă recomandă AE


Acreditarea internaţională este urmărită în scopul creşterii competitivităţii facultăţilor la nivel naţional şi recunoaşterii internaţionale a acestora.

Reglementările aplicabile prevăd evaluarea tuturor facultăţilor şi a programelor educaţionale oferite o dată la fiecare cinci ani. Informaţiile cuprinse în rapoartele de autoevaluare sunt clasificate în funcţie de şapte criterii: misiune şi obiective; studenţi; proces educaţional; corp profesoral; cercetare ştiinţifică universitară; infrastructură; suport financiar şi activităţi manageriale. Aceleaşi criterii se au în vedere şi în cazul evaluării calităţii serviciilor educaţionale.

2. Sistemul de management al calităţii

O măsură a calităţii serviciilor educaţionale oferite de către universităţile americane o reprezintă premiile calităţii. Universităţile americane aplică pentru obţinerea premiului naţional al calităţii „Malcolm Baldrige National Quality Award” sau premiilor în domeniul calităţii la nivelul statelor, cum ar fi de exemplu „Louisiana Performance Excellence Award”, premiul calităţii acordat în statul Louisiana. Există puţine universităţi americane care au obţinut premiul naţional al calităţii, dar mult mai multe universităţi care au obţinut

această recunoaştere la nivelul statului în care îşi au sediul.

In general, universităţile americane au implementat un sistem de management al calităţii (în conformitate cu criteriile premiului naţional în domeniul calităţii „Malcolm Baldrige National Quality Award”, sau în conformitate cu cerinţele standardului international ISO 9001) care este operabil încă de la

începutul anilor `90. Beneficiile funcţionării unui asemenea sistem de management al calităţii sunt evidente:

(1) în interiorul universităţii se constată un sistem de comunicare îmbunătăţit, activităţile sunt abordate procesual, resursele umane sunt mai bine motivate, cadrele didactice manifestă profesionalism în activitatea pe care o desfăşoară, performanţele studenţilor sunt vădit îmbunătăţite etc.

(2) în exteriorul universităţii este evidentă colaborarea strânsă a mediului academic cu mediul de afaceri, integrarea reală a absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă, acordarea de suport financiar sau finanţarea diferitelor activităţi de către mediul privat de afaceri în funcţie de performanţe etc.

Se cuvine să fie remarcat aici interesul crescut al oamenilor de afaceri faţă de procesul educaţional în ansamblu. Astfel, mediul de afaceri din SUA este puternic implicat şi colaborează strâns cu mediul academic în ceea ce priveşte conţinutul planurilor de învăţământ, metodele de predare şi de transmitere a cunoştinţelor noi, precum şi competenţele pe care trebuie să le aibă studenţii la absolvire. Există un interes declarat din

AE


partea ambelor părţi pentru identificarea corectă a problemelor cu care se confruntă societatea actuală, dar şi a cerinţelor acesteia şi se manifestă o dorinţă clară de a întreprinde paşii necesari pentru corectarea deficienţelor şi a neconformităţilor, astfel încât ambele părţi să obţină rezultatele dorite.

3. Orientarea către student

În învăţământul superior economic din SUA, studentul este privit din mai multe puncte de vedere: ca beneficiar al informaţiilor şi cunoştinţelor furnizate de către profesor; ca partener sau participant activ la procesul de predare şi învăţare; precum şi ca acţionar al universităţii implicat direct în susţinerea materială a mediului academic, cu toate drepturile si responsabilităţile care decurg de aici.

Actuala reformă în învăţământul superior American acordă o importanţă cuvenită îmbunătăţirii continue a sistemului de comunicare şi de transmitere a informaţiilor şi cunoştinţelor noi studenţilor, dezvoltării unor sisteme corecte de evaluare a performanţelor studenţilor, îmbunătăţirii sistemului de susţinere financiară a studenţilor (prin extinderea sistemului de împrumuturi sau burse acordate), dar şi extinderii efortului de internaţionalizare şi creştere a mobilităţii studenţilor.

Cercetările în domeniul educaţiei au demonstrat faptul că, în prezent, procesul de învăţare ca un activ important în furnizarea cunoştinţelor care dezvoltă competenţe reale studenţilor, surclasează ca subiect de interes procesul de predare, care a reprezentat până de curând un subiect preferat în paradigma procesului educaţional. Adoptarea unor noi strategii de predare şi învăţare care să conducă la responsabilizarea din ce în ce mai largă a studenţilor în ceea ce priveşte dobândirea unor competenţe solicitate în mod real de piaţa forţei de muncă, dar şi evaluarea propriilor performanţe şi evoluţii profesionale, capătă din ce în ce mai mult teren.

4. Evaluarea academică

Eforturile de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor educaţionale oferite de către mediul universitar american reprezintă o problemă de interes egal atât pentru corpul profesoral şi personalul didactic auxiliar, cât şi pentru studenţi. De altfel, studenţii sunt încurajaţi să participe în mod activ la procesul de îmbunătăţire a calităţii serviciilor educaţionale.

Calitatea proceselor educaţionale în cadrul unei universităţi este asociată şi determinată, în acelaşi timp, de calităţile, competenţele şi calificările personalului care îşi desfăşoară activitatea aici. De aceea, evaluarea competenţelor şi calificărilor profesionale ale întregului personal, în conformitate cu anumite criterii de performanţă stabilite, este vitală pentru a oferi încredere studenţilor în ceea ce priveşte asigurarea calităţii serviciilor educaţionale primite. În acest sens, în mediul universitar economic din SUA, cadrele didactice sunt evaluate anual din patru unghiuri distincte: activitatea de predare, activitatea



de cercetare, programul de asistenţă şi consultanţă şi prestarea unor servicii în comunitate. Cadrele didactice au obligaţia de a depune anual un raport de autoevaluare la sediul decanatului. In paralel, fiecare cadru didactic este supus unui proces de evaluare în trei părţi:

(1) evaluare de către studenţi – la sfârşitul fiecărui curs; (2) evaluare de către colegii din cadrul colectivului de lucru din care face parte – anual; (3) evaluare de către conducerea departamentului – de asemenea, anual. Toate aceste

rapoarte de evaluare sunt transmise decanului care le analizează şi adoptă decizii în consecinţă. 5. Concluzii

Procesul de îmbunătăţire continuă a calitatii serviciilor educaţionale oferite în învăţământul superior trebuie susţinut prin implicarea directă şi angajamentul total al întregului corp profesoral privind realizarea obiectivelor referitoare la calitate. Realizarea acestor obiective presupune: • Înţelegerea rolului studenţilor în calitate de clienţi interni ai universităţii şi al angajatorilor, precum şi societăţii în ansamblu, în calitate de clienţi externi ai universităţii; • Asumarea faptului că toţi studenţii sunt interesaţi de procesul de învăţare, de însuşirea de cunoştinţe noi şi dobândirea de competenţe reale solicitate de societate; • Asumarea convingerii că profesorul este cel care controlează sau influenţează circa 85% din activitatea de predare şi învăţare în timpul orei de clasă; • Acceptarea faptului că în situaţia în care studentul nu promovează examenul la o disciplină acest lucru se produce numai din vina profesorului, care nu a aplicat metode adecvate de predare sau de învăţare.

In perioada august 2004 – iulie 2005, Carmen Păunescu a avut marea oportunitate de a vizita câteva universităţi, respectiv facultăţi cu profil economic din Statele Unite ale Americii, în calitate de bursier Fulbright: California State University in Los Angeles, St. John University in New York şi DePaul University in Chicago. Pe parcursul întregului an

universitar bursiera a fost afiliată la St. Joseph Butt College of Business Administration, Loyola University New Orleans, unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii de cercetare postdocdorală, dar a şi susţinut câteva prelegeri studenţilor şi profesorilor în calitate de guest speaker. Proiectul său de cercetare ca bursier Fulbright s-a intitulat ”Tools and Techniques for Quality Improvement in the Six Sigma Vision”.

AE


LOBBY-UL – O STRATEGIE PENTRU ÎNTREPRINZĂTORII ROMÂNI

(Lobby – A Strategy for the Romanian Entrepreneurs)

Lector dr. Ţuclea Claudia-Elena Academia de Studii Economice din Bucureşti

[email protected]

Rezumat Întreprinderile din România pot

beneficia de un instrument la îndemână de a interveni, în mod legal, pe lîngă puterile publice cu scopul de a influenţa elaborarea şi aplicarea actelor legislative.

Ca strategie, lobby-ul trebuie să se bazeze în primul rând pe etică. În actualul context internaţional, lobby-ul devine o armă utilă pentru întreprinderile româneşti în supravieţuirea luptei concurenţiale internaţionale.

Cuvinte cheie

• Lobby; • Strategie; • Tactică; • Influenţă; • Concurenţă; • Imagine publică.

Abstract Romanian enterprises can use an

easy handled and legal instrument with the purpose to influence public power in law’s elaboration and application.

As a strategy, lobby must be, first

of all, an ethical activity. In the present international environment, lobby becomes a useful weapon for Romanian enterprises if they want to survive in the strong battle of international competitivity.

Keywords

• Lobby; • Strategy; • Tactics; • Influence; • Competition; • Public image.



1. Ce este lobby-ul?

Termenul lobby provine dintr-o expresie a generalului Grant, preşedinte al Statelor Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XIX-lea: după incendiul care distrusese prima Casă Albă, preşedintele, care locuia într-un hotel, se lamenta de prezenţa tuturor celor care îl aşteptau la parter în hol (lobby) pentru a încerca să-l influenţeze. Termenul a supravieţuit.

Lobby-ul, unul din fundamentele democraţiei americane, este o noţiune veche care are rădăcini în chiar civilizaţia greacă. Totuşi, pentru o înţelegere corectă a fenomenului, este necesară cel puţin o scurtă retrospectivă a contrucţiei americane.

Lobby-ul este integrat în spiritul american chiar înainte de constituţia din 1789 care stipula că acesta este un drept: „Congresul nu trebuie să voteze legi (…) care restrâng libertatea de expresie sau pe aceea a presei; sau dreptul oamenilor de a se reuni şi de a prezenta în mod paşnic guvernului o doleanţă cu scopul de a obţine decizii favorabile“.

Lobby-ul nu reprezintă o activitate îndoielnică implicând cadouri exotice, călătorii gratuite sau, mai pe scurt, corupţie sau trafic de influenţă.

La fel ca multe alte tipuri de organizaţii, şi întreprinderile intervin pe lângă puterile publice. În funcţie de circumstanţe şi de obiectivele pe care le urmăresc, acestea utilizează atât grupurile de presiune din care fac parte, cât şi propriile servicii. Strategiile şi tacticile lobby-ului practicat de întreprinderi nu sunt stabilite o dată pentru totdeauna, ci depind de numeroşi parametri şi de evoluţia acestora: caracteristicile întreprinderii, ale stilului de gestiune şi ale sectorului de activitate; mentalităţile şi percepţiile dominante în mediul socio-politic cu privire la întreprinderi în general şi cu privire la problema pentru care se intervine, în particular; repartizarea competenţelor în materie între diferitele componente (locale, naţionale sau chiar internaţionale). Toţi aceşti factori reprezintă tot atâtea variabile critice de care întreprinderile trebuie să ţină seama atunci când identifică opţiunile strategice şi ţintele pe care să le atingă.

Având în vedere toate aceste elemente, lobby-ul se defineşte ca activitatea care constă în intervenţii destinate să influenţeze direct sau indirect procesele de elaborare, aplicare sau interpretare a măsurilor legislative, normelor, reglementărilor şi, mai general, a tuturor intervenţiilor sau deciziilor puterii publice.

Lobby-ul trebuie să aducă un plus de competitivitate întreprinderilor (şi ţărilor), armonizând raporturile dintre stat şi întreprinderi, definind mai clar programele şi, în orice caz, devenind campionul transparenţei.

2. Cine este „lobbystul“?

În prezent, practicarea lobby-ului este o adevărată meserie, însuşită în cele mai bune universităţi anericane (în principal universitatea Georgetown din Washington) care abordează relaţiile între stat şi întreprinderi la nivel doctoral. Multe ţări din Uniunea Europeană au intergrat deja această meserie.

Lobbystul trebuie să aibă înainte de toate un înalt simţ etic. Dacă această meserie este puternic reglementată peste Atlantic, mai rămâne drum lung de parcurs în Europa pentru a adopta un cod deontologic veritabil.

În orice caz, lobby-ul profesionist trebuie să ţină seama de câteva elemente. În primul rând apare interdependenţa dintre economie şi social, recunoscută şi acceptată azi în totalitate. În al doilea rând, este vorba despre transparenţa informaţiei, deoarece informaţia înseamnă putere. Societăţile moderne caută tot mai multă libertate de expresie, tot mai multe informaţii şi tot mai multă comunicare. Aceste aspecte sunt alese de tot mai multe

AE


organizaţii internaţionale pentru a analiza gradul de democraţie al diverselor ţări. În prezent există legi cu privire la informaţii, care variază de la o ţară la alta şi sunt într-o evoluţie permanentă. Al treilea element este filosofia balanţei economice. Dacă în trecut responsabilitatea se traducea prin „faceţi profit cu orice preţ“, astăzi răspunsul este: „puneţi de acord şi echilibraţi diversele interese ale tuturor stakeholderilor“.

Lobbystul profesionist va trebui să integreze toate aceste date pentru a le pune la dispoziţia grupului de interes pe care îl reprezintă. Literatura de specialitate defineşte cinci reguli de aur ale lobby-ului profesionist: 20% drept, 20% politică, 20% economie, 20% diplomaţie, 20% comunicare.

3. Lobby-ul – instrument strategic

Participarea întreprinderii la elaborarea politicilor publice corespunde unei necesităţi de ordin strategic. Strategiile şi tacticile de care dispune o întreprindere pentru a interveni pe lângă puterile publice sunt multiple, pragmatice şi evolutive. În funcţie de nevoile pe termen scurt sau lung, întreprinderea poate să utilizeze grupurile de presiune din care face parte în sectorul său de activitate. De asemenea, poate recurge la propriile servicii organizaţionale sau poate face apel la servicii specializate în acest tip de mediere. În numeroase cazuri, lobby-ul se practică prin acţiunea conjugată a celor trei factori.

În „Strategie concurenţială“, Michael Porter insistă asupra faptului că orice strategie a unei întreprinderi trebuie să ţină seamă de aspiraţiile societăţii în care se inserează. Din acest motiv o bună strategie a întreprinderii trebuie să includă lobby-ul în planul său, acordându-i aceeaşi importanţă ca şi producţiei, marketingului etc., deoarece face parte integrantă din mediul întreprinderii.

Imaginea publică a lobby-ului este strâns legată de concepţia asupra democraţiei şi valorilor morale ale societăţii. Mai depinde şi de propria imagine a mediului de afaceri care emite această activitate. Din acest motiv lobby-ul a putut fi asociat, în anumite ocazii, cu încercări mai mult sau mai puţin legitime de a presa asupra deciziilor statului cu scopul de a proteja interese particulare.

În general, o întreprindere poate adopta una din următoarele trei poziţii faţă de puterea publică:

● poziţia pasivă, în care întreprinderea se cantonează în observarea deciziilor, păstrându-şi

reacţia pentru momentul deciziilor guvernamentale; ● poziţia activă, în care întreprinderea caută să modifice iniţiativele publice în sensul

propriului interes, după un program bine definit; ● poziţia de anticipare, în care întreprinderea îşi propune să identifice deciziile politice

pentru a fi mai a competitivă, minimizând inconvenientele şi maximizând avantajele, neurmărind totuşi să influenţeze elaborarea acestora.

Ţinând seama de toate aspectele prezentate, este momentul prezentării etapelor unei

operaţiuni de lobby: • definirea obiectivelor întreprinderii; • selecţionarea problemelor care vor face obiectul unei supravegheri, a unei analize şi a unei intervenţii din partea întreprinderii; • identificarea ţintelor pe care întreprinderea intenţionează să le influenţeze:

- în interiorul aparatului guvernamental; - în exteriorul aparatului guvernamental;



• selecţionarea tehnicilor de lobby ce vor fi utilizate:

- lobby direct (comunicare personală, contacte); - lobby indirect (campanii de scrisori, campanii de relaţii publice); - lobby financiar (contribuţii la campanii politice); - practici îndoielnice (distorsiuni de fapte, minciuni, tehnici de obstrucţionare, cooptare); - organizarea de coaliţii.

• punerea în aplicare, monitorizare, evaluare.

În faţa concurenţei naţionale şi europene devine necesar ca România, dacă se vrea competitivă pe scena internaţională, să se doteze cu această armă strategică şi fundamentală care este lobby-ul profesionist, lăsându-l să-şi exercite forţa (de seducţie) pe deplin.

Bibliografie

1. Le Grelle, B. Profession Lobbyman, Hachette, Paris, 1987 2. Zyman, S. Sfârşitul marketingului, Editura Nemira, Bucureşti, 2001 3. *** Strategie. Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira,

Bucureşti, 1998

AE


CĂRŢI ŞI PUBLICAŢII

MARKETING ÎN ASIGURĂRI

„Astăzi, marketingul este o condiţie de bază a reuşitei pe piaţa asigurărilor. Pentru a se adapta cu succes schimbărilor de mediu asigurătorii au nevoie de o activitate de marketing coerentă, cu ajutorul căreia să-şi identifice pieţele ţintă, să conceapă şi să furnizeze produse adaptate cât mai bine nevoilor clienţilor din cadrul acestor pieţe. Societăţile de asigurare trebuie nu numai să găsească tehnicile optime pentru a-şi atrage clienţii, dar trebuie să descopere şi modalitatea de a stabili relaţii de lungă durată cu aceştia, determinându-i să devină clienţi fideli.” Acestea sunt principalele idei susţinute în cartea “Marketing în asigurări”, autoare: Eva-Cristina Petrescu, apărută în acest an la editura Uranus.

Cartea “Marketing în asigurări” este structurată în şapte părţi. Aceasta debutează cu o introducere în domeniul asigurărilor: o prezentare a formelor de protecţie împotriva riscurilor, un scurt istoric al asigurărilor în lume şi în România, noţiuni fundamentale privind asigurarea (conceptul de asigurare, mecanismul, funcţiile şi elementele asigurării), precum şi o clasificare a asigurărilor.

În partea a doua sunt tratate conceptul de marketing, modul în care a apărut şi s-a dezvoltat, rolul funcţiei de marketing şi noţiunea de marketing relaţional. Ideea principală argumentată în cadrul acestui capitol este că marketingul practicat de societăţile de asigurare trebuie să fie un marketing relaţional.

Partea a treia pleacă de la ideea că „societăţile de asigurare nu pot realiza o activitate eficientă, nu se pot diferenţia faţă de concurenţi şi nu pot să obţină avantaje concurenţiale în condiţiile în care nu cunosc trăsăturile principale ale pieţei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, segmentele de clienţi şi produsele



existente pe piaţă”. De aceea în cadrul acestei părţi sunt investigate caracteristicile pieţei asigurărilor, influenţele mediului extern asupra activităţii societăţilor de asigurare şi sunt prezentaţi o serie de indicatori ce pot fi utilizaţi în analiza pieţei, precum şi criteriile pe baza cărora o societate de asigurare îşi poate segmenta piaţa şi în funcţie de care îşi poate alege segmentele de clienţi. În această parte sunt examinate particularităţile şi tendinţele ce se manifestă pe pieţele din ţările dezvoltate, dar şi cele din cadrul pieţelor emergente din Europa Centrală şi de Est. Un loc aparte este consacrat analizei pieţei asigurărilor din România, piaţă care a înregistrat o evoluţie pozitivă în ultimii ani.

Partea a patra este dedicată studiului comportamentului consumatorului de asigurări. Sunt prezentaţi factorii ce influenţează comportamentul consumatorului şi este analizat procesul decizional de cumpărare a unei poliţe de asigurare.

În partea a cincea sunt expuse principalele modalităţi de cercetare a pieţei asigurărilor, sursele de informaţii despre piaţa asigurărilor, metodele şi tehnicile de cercetare cantitativă şi calitativă a pieţei.

Partea a şasea se ocupă de strategiile prin intermediul cărora societăţile de asigurare încearcă să îşi îndeplinească obiectivele, astfel încât să obţină poziţia pe care şi-o doresc pe piaţa ţintă. Sunt examinate atât strategiile de piaţă, cât şi strategiile specifice mix-ului de marketing în asigurări: strategiile de produs, de preţ, de distribuţie, de promovare şi strategiile vizând personalul.

Dat fiind că acele companii care aplică sisteme complete de planificare şi control desfăşoară o activitate mai eficientă, au un personal mai bine motivat şi se adaptează mai uşor la schimbările mediului, în partea a şaptea a acestei lucrări sunt analizate modalităţile de planificare şi control a activităţii societăţilor de asigurare.

Aşa cum constata şi domnul prof. univ. dr. Nicolae Al. Pop – autorul cuvântului înainte – cartea Marketing în asigurări “se constituie într-un demers valoros făcut în problematica integrării concepţiei şi acţiunii de marketing în sfera asigurărilor”, lucrarea adresându-se „unui cerc larg de cititori, de la studenţii ce se iniţiază în problematica marketingului serviciilor, până la practicienii din sfera asigurărilor, cu toţii beneficiind de un discurs coerent şi bine structurat, de o bază de informaţii actuale şi de un instrumentar destinat implementării directe în practică a opticii de marketing.”

Prof. gr. I Stanciu Ion

AE


REVISTA "ROMÂNIA PITOREASCĂ": TURISM, ECOLOGIE,

CULTURĂ

Editor: SC"România Pitorească" S.A., Str.Ghiocei, nr. 30, sector 2, Bucureşti. Telefon/fax: 021 211.08.77 / 210.68.97 email: [email protected] Caracteristici: apariţie lunară, color, nr. de exemplare: 3.500, pag: 16. Preţ: 10.000 lei vechi (1 leu nou). Primul număr: 1972. Versiunea în limba engleză, "HOLIDAYS IN ROUMANIA", are peste 40 ani de activitate.

Inspirat ales numele acestei publicaţii care de aproape 34 de ani se ocupă de

turismul românesc şi problemele sale. Indiscutabil "România Pitorească" este decanul presei de turism din ţara noastră, continuând să ţină treaz focul “dorului de ducă” şi al proiecţiei fenomenului turistic românesc.

Publicaţia se ocupă de reverberarea noutăţilor în turismul românesc, educaţia turiştilor şi prezentarea unor potenţiale itinerarii turistice.

Ca orice revistă “aşezată” România Pitorească este uşor conservatoare – în sensul bun al cuvântului. Subiectele sale se regăsesc grupate pe rubrici precum: Vitralii, Starea de turism, Actualitatea turistică, Montana, Călător prin lumea mea, Atlas, Arhiva r.p., Hanul drumeţilor, Întâlnire cu...

De-a lungul timpului (numărul din aprilie a marcat cea de-a 400 apariţie), în paginile revistei, au scris persoane îndrăgostite de călătorie şi convinse că, în materie de turism, şansele României sunt mult mai mari. Amintesc numai o parte dintre semnatarii articolelor din ultimul an: Anda Raicu, Lazăr Iosif, Matei Brod, Nicu Jianu, Ion Ionescu-Dunăreanu, Elisabeta Iosif, I. Pârva, G. Petre, Magda Iancu, Ioan Prodan, Radu Crângaşu, Tiberiu Svoboda. Mulţi dintre autori nu au cunoscut personal vre-o dată redactorul şef, sau nu au ajuns la sediul redacţiei, însă asa cum publicaţia soseşte prin poştă, tot aşa vin şi materialele şi se răspândesc către cititorii fideli. Acest fapt face ca reprezentarea teritorială a autorilor şi temelor aduse în faţa cititorilor să fie foarte largă şi astfel lună de lună să poată constitui imaginea României Pitoreşti.

Ii felicităm pe această cale pe toţi cei care prin pasiunea lor continuă să creadă în steaua turismului românesc şi le dorim la cât mai multe şi interesante apariţii.

Redactor şef: Mihai Ogrinji



WEB-SITE-URI

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM www.romaniatravel.com

Mountain Bike

Romania are un potential deosebit pentru cicloturism, in general, si pentru cicloturismul montan (mountain biking) in particular, datorita reliefului favorabil, peisajului variat, multitudinii de atractii turistice naturale si culturale, toate pe fondul unei retele dense de cai de comunicatie favorabile mountain biking-ului.

www.romaniatravel.com este site-ul ce promovează turismul în România. Site-ul este structurat pe diverse secţiuni:

● Despre România; ● Planificarea unei călătorii; ● Oraşe şi judeţe; ● Atracţii; ● Turism; ● Servicii. Accesând site-ul, oricine doreşte să viziteze România poate obţine informaţii

utile, cum ar fi: formalităţi vamale, perioade optime de vizitare, bănci, transport intern, distanţe între oraşe, cazare, restaurante, agenţii de turism, centre de informare turistică, arii protejate dar şi tipuri de turism practicate în ţara noastră, de ex. balnear, rural, religios sau turismul activ. De asemenea, în cadrul secţiunii „Atracţii” sunt prezentate obiectivele ce merită vizitate, cum ar fi: biserici, castele, palate, cetăţi, fortificaţii, oraşe medievale.

http://www.romaniatravel.com/index.php?lng=ro&tree=5






AE


ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A TURISMULUI

www.world-tourism.org

Sixteenth Session of the General Assembly

Overview

Organizaţia Mondială a Turismului (WTO/OMT) este o agenţie a Naţiunilor Unite şi principala organizaţie internaţională în domeniul turismului.

OMT joacă un rol central şi decisiv în promovarea unei dezvoltări responsabile, durabile şi universal accesibile a turismului. Scopul său principal este de a contribui la dezvoltarea economică, înţelegerea internaţională, pace, prosperitate şi respect universal pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

În prezent, OMT acoperă 7 continente, având 146 de state membre. Secţiunile site-ului se referă la:

● Informaţii despre WTO/OMT; ● Organisme; ● State membre; ● Etica în turism; ● Programe; ● Resurse informaţionale.

De asemenea, site-ul conţine informaţii legate de diverse evenimente, campanii, programe, dar şi cărţi şi publicaţii ce au ca principală temă turismul.

Dakar, Senegal 25 November - 2 December

Organs Member States Affiliate Members

Ethics in Tourism ST-EP (Sustainable Tourism – Eliminating Poverty)

academia de studii economice din bucureŞti … · marketing asupra dezvolt ... 93 studii ale...

Documents