Abordarea comportamentala

versus abordarea fenomenologica

a personalitatii

Cuprins:

Personalitatea si caracteristicile personalitatii

Factorii formatori ai personalitatii

Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii

Abordarea comportamentala

Abordarea fenomenologica

Analiza comparativa critica/ puncte SLABE – FORTE

Personalitatea si caracteristicile personalitatii

Personalitatea este reprezentata de trasaturile cognitive, afective si

comportamentale, care ofera identitate si unicitate individului.

Dupa Lagache (1965) caracteristicile personalitatii sunt: unicitatea si

individualitatea, vitalitatea, raportarea dinamica la ambianta, constientizarea

componentelor personalitatii.

Unitatea interna, adica faptul ca o fiinta este fidela ei insesi si ca omul este

identic cu sine. Individualitatea reprezinta stabilitatea diferentelor individuale de-a lungul

existentei insului. Unitatea presupune relatii functionale intre parti si intreg, dar atributul

de totalitate, de intregire a personalitatii rezulta din faptul ca aceasta este o organizare

dinamica a tututor componentelor structurale psihologice (functii cognitive, afective,

conative), precum si cele fiziologice si morfologice

Vitalitatea este generata de structurile energetice ale individului

Personalitatea este o configuratie de caracter si o modalitate de comportare

individuala ce determina adaptarea la mediu intr-o maniera unica

Constientizarea este posibila doar de om. Fiinta umana este singura care are

capacitatea de a se gandi pe sine, adica de a reflecta atat asupra sentimentului „Eului”

trait, cat si luarea la cunostinta de sine in raport cu ceilalti

Dintre caracteristicile personalitatii enumerate mai sus, una de mare importanta

pentru om e constituita de unicitatea si identitatea persoanei. Pentru un om normal,

acestea constituie un fapt real. Omul este capabil sa-si inteleaga actiunile, sa se puna in

acord cu sine insusi, sa-si puna o amprenta pe tot ceea ce intreprinde si realizeaza, iar

acest lucru ii ofera unicitate.

Conform autorului Golu M., definitia care pare sa aiba circulatia cea mai mare

este urmatoarea: „Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial

2

In ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume

si la sine Insusi”.

In descrierea personalitatii, Intalnim patru modele mai importante: 1) modelul

analitic al trasaturilor; 2) modelul factorial (trasaturile sunt Inlocuite cu factori, numeric

mai putin si mai riguros definibili); 3) modelul blocurilor functionale: blocul dinamico-

energetic (temperamentul) blocul conativ-relational (caracterul), blocul instrumental

(aptitudinile), blocul de orientare si axiologic (idealuri, valori dominante); modelul Big-

Five, care pune la baza structurii personalitatii cinci dimensiuni: extraversia (arata

capacitatea de orientare a persoanei catre exterior, modul de implicare In actiune,

sociabilitatea); agreabilitatea (include diferente individuale relevate de interactiunea

sociala – prietenie, placere); constiinciozitatea (vizeaza, modul concret al individului de a

aborda sarcinile, activitatile, problemele care apar In viata lui); stabilitatea emotionala

(diferente individuale referitoare la caracteristicile structurii emotionale); cultura sau

intelectul (arata diferitele caracteristici ale functiilor intelectuale (creativitate,

inventivitate, deschidere la experienta).

Structura si trasaturile de baza ale personalitatii se considera In principiu

elaborate la varsta de 20-24 de ani – o data cu trecerea de la adolescenta tarzie la

maturitate.

In aceasta structura si In aceste trasaturi se reflecta si se impletesc intr-un mod

specific: generalul („In anumite privinte toti oamenii sunt la fel”) particularul („In

anumite privinte unii oameni sunt la fel) si individualul („In anumite privinte nici un om

nu este la fel cu celalalt”).

In descrierea si analiza personalitatii se apeleaza la procedeul clasificarilor

tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin continutul pe care-l vizeaza si prin aria de

cuprindere: criterii temperamentale (personalitati introvertite si personalitati extravertite,

sau: personalitati flegmatice, personalitati colerice etc.); criterii caracteriale (personalitati

integre si personalitati coruptibile); criterii aptitudinale (personalitati inalt productive si

eficiente, personalitati medii, personalitati slab productive si eficiente); criterii de

organizare interna (personalitati mature si armonios dezvoltate, personalitati mature

accentuate, personalitati imature etc.).

3

Identitatea ii este conferita omului prima data de catre parti, care-i pun un nume

si-l integreaza intr-un anumit mediu socioeconomic si cultural, in care ei insisi traiesc. Pe

masura dezvoltarii individului, atat din punct de vedere somatic, cat si psihologic,

intervin instinctele – pe de o parte, acestea sunt inhibate si reprimate de catre familie de

existenta tabuurilor, experienta individului, precum si de libera alegere pe care acesta o

face in raport cu diferinte situatii de viata, cum ar fi alegerea grupului de prieteni,

alegerea locului de munca, etc. Indivizii pot suferi debusolari ale personalitatii, precum si

depersonalizari. Aceste lucruri confera omului unicitate si o identitate proprie intr-o

societate in care individul lupta sa iasa din anonimat.

Abordarea corecta a relatiilor cu semenii si a mediului in care traieste presupune

din partea fiecarui individ o raportare dinamica si adecvata la ambianta (casa, familie, loc

de munca), dar si o intelegere profunda a realitatii inconjuratoare si a timpului prezent.

Din punctul de vedere al lui Golu M., in psihologie, ca de altfel, si in celelalte

stiinse socioumane, circula, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ,

persoana, personalitate. La o analiza mai atenta, cei trei termeni exprima continuturi

diferite.

Termenul de individ desemneaza acea entitate indivizibila care este determinata

biologic. El este aplicabil In descrierea si analiza nu numai a omului, ci a oricarui

organism viu – planta sau animal.

Termenul de persoana este corespondentul, In plan social, al individului In plan

biologic. El desemneaza individul uman ca entitate concreta Intr-un cadru relationl dat,

asa cum este perceput de cei din jur.

Termenul de personalitate este legat In sociologie, istorie, etica, filosofie de

atributul valorii; In psihologie el se ia intr-o acceptiune diferita, ca desemnand modul si

gradul de 28 integrare si ierarhizare sistemica a comportamentelor biologice, psihice si

socioculturale la omul normal considerat Intr-un mediu social concret.

Astfel, din punct de vedere semantic si operational, personalitatea este un concept

integrator supraordonat, care subordoneaza toate celelalte concepte ale psihologiei,

inclusiv pe cele de psihic, constiinta, comportament.

4

Din punct de vedere ontologic, pesonalitatea reprezinta o realitate complexa, care

face obiect de studiu pentru biologia umana, pentru psihologie, pentru sociologie, pentru

etica si filosofie.

Psihologia se ocupa cu studiul componentei psihice si a comportamentelor

mediate psihic, ale acestei realitati.

Factorii formatori ai personalitatii

S-au descrie o serie de factori, actionand in diverse perioade de dezvoltare, factori

ce joaca un rol important in procesul de formare a personalitatii. In general, sunt luati in

considerare factorii eredo-constitutionali si factorii educativi, din mediul ambiant.

Ereditatea este un factor innascut si se manifesta in instinct si comportament. Sub

raportul factorilor eredo-constitutionali, se vorbeste tot mai mult despre transmiterea

genetica a unor trasaturi de personalitate. In secolul XX, cercetatorii au adus dovezi in

sprijinul ideii ca tipul de personalitate se contureaza in functie de familie, modul de

educatie, etc.

In prezent insa, se considera ca exista unele trasaturi de personalitate care depind

de ereditate si anume:

- cele care tin de modul de simtire (daca persoana este foarte

impresionabila sau neimpresionabila);

- capacitatea de control sau lipsa controlului emotional si actional;

- agresivitatea, etc

Din punct de vedere genetic, aceste trasaturi au putut fi asociate cu o componenta

genetica (nature). Prin educatie insa, rezulta o paleta de trasaturi de personalitate in

cadrul aceleiasi familii (nurture).

Evidente despre bazele genetice ale personalitatii umane au fost obtinute prin

cercetarile din Europa si Statele Unite efectuate pe studii de gemeni monizigoti si pe

gemeni dizigoti. Aceste studii au aratat ca gemenii monozigoti se aseamana cu mult mai

mult decat gemenii dizigoti in ceea ce priveste trasaturile de personalitate, mai ales sub

5

raportul activitatii, sociabilitatii, emotivitatii si autocontrolului. Alte caracteristici,

precum agresivitatea si distractibilitatea, nu par a fi determinate atat de strict din punct de

vedere genetic.

In urma studiilor pe gemeni (Lochlin, 1992) studii de adoptie si linkage

(Clonninger, 1998) se considera ca neuroticismul si extroversia (din modelul Five Factor

Model) sunt partial mostenite. De asemenea, 38% din variatiile dimensiunii evitarea

traumei (din Seven Factor Model al lui Clonninger) sunt explicate prin polimorfismul

locusului. Neuroticismul si evitarea traumei se asociaza cu polimorfismul genei 5-

HTTLPR.

Alte studii insa sugereaza ca autodirectionarea si cooperarea se asociaza mai

puternic decat neuroticismul si evitarea traumei cu polimorfismul 5-HTTLPR.

Cu toate ca influentele genetice par sa contribuie semnificativ la variabilitatea

trasaturilor personalitatii nu putem sa nu constatam ca influentele ereditare sunt impletite

strans cu influentele din partea mediului ambiant, astfel ca par a fi inseparabile unele de

altele.

Educatia isi exercita rolul formator inca din primele momente de viata, in sanul

familiei.

In primii doi ani de viata, prezenta mamei este de maxima importanta pentru

dezvoltarea normala a personalitatii copilului. Ea este sursa care asigura surpravietuirea

copilului oferindu-i hrana, ocrotire (mama asigura formarea increderii in sine) si

afectiune (mama il invata pe copil limbajul emotional si ii imprima trasaturile de

afectiune specific umana).

Prin cercetarile lui Conrad Lorenz (laureat al Premiului Nobel) si ale

colaboratorilor sai s-a ajuns la concluzia ca multe dintre comportamentele asa-zis

instinctuale sunt de fapt fixari precoce ale procesului de invatare a acestor

comportamente. Acest proces se numeste imprinting, amprenta primara odata realizata

fiind extrem de stabila. Fenomenul de imprinting amorseaza procesul de atasament dintre

nou-nascut si adultul de referinta. La aceasta se adauga si functia de holding a mamei

6

(mama care isi tine copilul in brate si ii ofera dragoste, il consoleaza), copilul se simte

astfel in siguranta, ocrotit, protejat si are incredere in mama lui. Calitatea atasamentului

emotional al copilului fata de mama este extrem de importanta la varste fragede,

influentand invatarea emotionala. De exemplu, copii ce nu au beneficiat de un atasament

securizant dezvolta ulterior o serie de trasaturi de personalitate generatoare de disfunctii

in relationarea interpersonala si sociala. Privarea de prezenta mamei are repercursiuni

asupra dezvoltarii si maturizarii, poate determina tulburari de personalitate.

Winnicott a aratat ca procesul de individuatie, adica de obtinere a specificului

fiecarui individ, este legat de calitatea relatiei stabilite intre mama si copil in perioadele

precoce ale copilariei (pana la 2 ani). Carenta afectiva a copilului il face pe acesta sa nu

„invete” modurile afective de exprimare si sa nu poata sa foloseasca limbajul afectiv

nuantat (invatarea emotionala), ci doar un limbaj emotional brutat reprezentant de furie si

inhibitie. In absenta mamei, copilul sufera de o lipsa de identificare, fapt care poate sa

conduca pana la dezorganizarea eului.

In prima faza a copilariei, desi rolul mamei ramane foarte important, incep sa

intervina si alti factori – functia tatalul ca autoritate in familie, dinamica cuplului

parental, rolul bunicilor, pozitia in fratrie (care influenteaza tipul de relatii pe care copilul

le are cu restul membrilor familiei, gradul si natura atentiei de care beneficiaza copilul).

Familia este instanta unde se invata primele reguli de conduita, copilul invata cum sa

reactioneze la stimuli externi.

In copilaria mijlocie, sistemul familial isi pastreaza importanta, dar paleta

relationala a copilului se extinde. Ca urmare, in cadrul factorilor modelatori ai

personalitatii vor interveni si cei legati de mediul scolar – colegii, dascalii, precum si

tovarasii de joaca. Scoala are un important rol educativ si formativ, avand in vedere ca

individul intra in scoala la 7 ani si iese la 18 ani, perioada prin care trece prin copilaria

mica, prepubertare, pubertate, adolescenta.

Adolescenta reprezinta perioada de desprindere de modelul parental, de cautare a

identitatii, de valorizare, idealizare si identificare cu exemple social, „idoli”, alesi din

randul unor categorii foarte diverse de persoane – de la frati mai mari sau prieteni, la

7

muzicieni, artisti, eroi de filme, personaje din mass-media sau din romane, pe care

adolescentrul ii percepe aproape exclusiv prin prisma unei game restranse de trasaturi

(calitati).

Adultul tanar, la care procesul de personogeneza nu e deplin incheiat, are o paleta

mult mai complexa de roluri si relatii sociale; ca urmare, factorii de mediu profesional si

legaturile mai clar conturate si mai stranse cu comunitatea intra in joc ca factori de

formare a personalitatii. Mediul profesional este reprezentat prin grupul de colegi care

pot influenta pozitiv sau negativ comportamentul si atitudinile tanarului in cadrul

regimului de responsabilitati si disciplina impuse de angajarea intr-o slujba. Alegerea

optima a profesiei imprima individului optimism, incredere, satisfacerea unor dorinte

(pentru unii realizarea profesionala este un vis devenit realitate). In schimb, alegerea

gresita produce disconfort, nesiguranta, senzatie de inutilitate.

Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii

Abordarea comportamentala

Principala paradigma a curentului comportamentalist (behaviorism) este aceea

conform careia personalitatea are la baza procesul de invatare din experienta si din

relatiile interpersonale.

Pentru teoreticienii comportamentalismului, personalitatea este o eticheta pusa

peste suma modelelor comportamentale ale individului. Autorii cei mai importanti –

Watson si Skinner – sustin ca comportamentul uman este determinat in special de ceea ce

omul a avut de invatat in viata, interactionand cu semenii sai.

Interactiunile dintre comportamentul persoanei si mediul ambiant sunt, pentru

Skinner, relatii functionale. In cadrul acestor relatii, un anumit comportament poate fi

reintarit prin incurajare, pe cand un alt comportament poate fi diminuat sau chiar anulat

prin pedeapsa.

Skinner a demonstrat relatia dintre comportament si efectul comportamentului.

Astfel, daca efectul unui comportament este:

8

- pozitiv – comportamentul respectiv se achizitioneaza si se repeta

- negativ – comportamentul respectiv este evitat

Pana la Skinner, procesul de invatare era considerat sinonim cu conditionarea

clasica. El a fost cel care a propus termenul de conditionare operanta – un comportament

este invatat daca efectul este benefic. Skinner a demonstrat acest lucru facand un

experiment pe un soarece intr-o cusca cu doua pedale – o pedala pentru mancare si

cealalta pentru soc electric.

Bandura este cel care va introduce conceptul de metainvatare, care se refera la

invatarea observationala (prin observatie).

Abordarea fenomenologica

Personalitatea este determinata de modul individual in care subiectul percepe si

interpreteaza realitatea.

Conceptia fenomenologica mai este numita si conceptia umanistica. Se bazeaza

pe asumptia potrivit careia personalitatea este determinata de viziunea unica in care

fiecare individ isi faureste conceptia despre lume si viata. Cu alte cuvinte, orice

comportament, chiar daca unora le-ar parea interesant sau bizar, are o semnificatie

specifica pentru persoana in cauza.

Printre reprezentantii de marca ai fenomenologiei se numara Carl Rogers si

Abraham Maslow.

Rogers isi cladeste teoria pe conceptul de self (prin intermediul caruia acesta

desemna un individ), afirmand ca dezvoltarea personalitatii este ghidata de tendinta

innascuta spre actualizarea self-ului.

La aceasta teorie a aderat si Abraham Maslow, care considera formarea

personalitatii ca o expresie a tendintei de baza a omului catre dezvoltare si actualizarea

selfului. Maslow postula ca modul de perceptie si interpretare a realitatii este determinat

de motivatie.

9

Prin motivatie sau sistem motivational, ansamblul motivatiilor potentiale, el a

inteles ansamblul structurat ierarhic al trebuintelor interne modelate constitutional –

piramida trebuintelor, a lui Maslow:

- nevoia de a te realiza la potentialul maxim;

- nevoia de a fi respectat de ceilalti;

- nevoia de relatii sociale (integrare sociala si relatii afective);

- nevoia de siguranta;

- nevoi fiziologice.

Maslow a impartit indivizii in doua mari categorii:

- cei cu o orientare deficitara, la care apar doar primele doua niveluri

de trebuinte

- cei cu o orientare de crestere (growth orientation). Acestia sunt

persoane care pot trece peste anumite lipsuri, gasind satisfactia in

asa-numitele experiente de varf: realizare profesionala, etc.

Conceptualizand motivatia ca o ierarhie de trebuinte, autorul sustinea ca, pentru

dezvoltarea propice a personalitatii, fiinta umana are nevoie de orientare de crestere si

autodepasire motivationala. Persoanele caracterizate de o orientare deficitara ajung destul

de curand la perceptia distorsionata ca viata nu are sens, ca este dezamagitoare sau

plictisitoare. Oamenii care dezvolta pe parcursul vietii asemenea perceptii pot ajunge

destul de frecvent la tulburari psihopatologice.

Analiza comparativa critica/ puncte SLABE – FORTE

Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane, desi tindea spre surprinderea

omului integral, in cele din urma recurgea la studierea unora dintre functiile particulare

ale acestuia (gesturi, vorbire, obiceiuri), ajungandu-se in felul acesta la pulverizarea

unitatii si integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau parti constituante.

10

Aici regasim un punct slab al conceptiei behavioriste, respectiv limitarea la

observabilitate. "Analiza functionala a diferite1or elemente luate separat da rezultate

pozitive numai atunci cand ni le reprezentam (sau dind le consideram) ca verigi

intermediare ale unui intreg indivizibil".

Nu putem trece peste faptul ca perspectiva structural a se concentreaza aproape in

exclusivitate pe studierea interioritatii personalitatii pe structurile si conditiile sale

psihologice interne, pierzand din vedere sau neglijand factorii care concura la formarea

ei. Chiar daca printre "factorii de personalitate" unii autori introduc si factorii de mediu,

importanta §i semnificatia acestora este mult diminuata: "experienta si mediul cultural nu

imprumuta decat invelisul exterior" - scria Richard Meili [5]. De asemenea, valoarea

factorilor de mediu este particularizata doar la anumite domenii ale vietii psihice (Cattell

- la sentimente; Guilford - la trebuinte). Se explica astfel structura personalitatii, dar nu si

geneza ei.

Nici una dintre perspectivele de abordare a personalitatii, luata in sine, nu este

capabila sa explice si sa interpreteze adecvat realitatea pe care o avem in vedere. Daca

este permisa o comparalie, am putea spune ca, in perspectiva sistemica, personalitatea,

vazuta mult prea de sus, apare ca o pata neagra, cu contururile clar delimitate, cu

posibilitatea sesizarii a ceea ce intra sau iese din ea, dar cu imposibilitatea cunoasterii a

ceea ce se intampla in interiorul ei.

Totusi, posibilitalile interpretativ-explicative ale celor doua perspective de

abordare a personalitatii nu sunt egale. Din punctul meu de vedere, cele doua perspective·

analizate, corelate intre ele, sunt mult mai apte pentru a conduce la interpretarea

multilaterala si adecvata a personalitatii. Aceasta deoarece ele se integreaza, depasindu-le

astfel limitele.

Conform autorului Zlate, prin accentul pus pe relatia dintre interior si exterior,

dintre interpersonal si intrapersonal, dintre persoana si situatie, dintre intrari, stari si

iesiri, perspectiva sistemica si cea psihosociala se interinfluenteaza reciproc,

imbogatindu-se una pe alta. Astfel, prin luarea ca punct de plecare - in cercetarea si

actiunea practica - a personalitatii interpretate ca fiinta vie, concreta, empirica, insa

tratata total, integral, perspectiva psihosociala coloreaza, amplifica valoarea perspectivei

11

sistemice, iar aceasta din urma devine mai concreta. Asadar, in masura in care

perspectiva psihosociala face apel si se patrunde de castigurile metodologice ale

perspectivei sistemice, iar aceasta din urma adopta o maniera

mai concreta de analiza a omului, neseparat, nerupt de contextele sociale, ci integrat in

ele, atunci ne putem astepta ca personalitatea umana, sa se releve atat in structura, cat si

in dinamica sa autentica, atat intrapersonal, cat si interpersonal.

Aceeasi modalitate complexa, dar si concreta de analiza o aduce perspectiva

sistemico-psihosociala si asupra personalitatii elevilor. Aceasta nu mai apare ca un tot

nediferentiat, global, ci ca unul ce dispune de subsisteme, structurate la diferite niveluri si

funtionand intercorelat. Avem in vedere nu numai personalitatea afla cum se manifesta, ci

si asa cum este in realitate sau cum si-o imagineaza / doreste persoana respectiva. Apoi,

ne intereseaza si felul cum personalitatea noastra este vazuta (perceputa, apreciata,

valorizata) de altii, comportamentul nostru fiind direct influentat de o asemenea

"proiectie". In sfarsit, ne intereseaza si parerea / imaginea pe care o avem noi despre altii

- ca produs al propriei noastre personalitati si deci ca element structural al ei - care

intervine ca factor reglator in relatia cu acestia. Combinarea acestor fatete ale

personalitatii, interrelatiile dintre ele vor conduce la structurarea diferitelor tipuri de

personalitati sau la o anumita functionalitate a relatiilor interpersonale.

Parerea mea personala referitoare la cele doua abordari ale personalitatii este ca

acestea trebuiesc combinate pentru a putea avea valoare de aplicabilitate, practica si

sociala, si pentru a fi veridice din punct de vedere stiintific, deoarece reactiile observabile

ale individului trebuiesc corelate cu starile si trairile acestuia interioare, ele izvorand din

aceste trairi si reactii pe care le are inauntrul sau si consider ca trebuiesc gasite modalitati

si forme de a putea evalua cat mai corect personalitatea tinand cont de cat mai multi

indicatori care ne pot duce la formarea unei imagini complete.

12

Bibliografie

Atkinson, R.L. & Atkinson R., 2002. Introducere in psihologie, Ed. Tehnica, Bucuresti

Cosman, D., 2010. Psihologie medicala, Ed. Polirom, Iasi

Cretu, R.Z., 2010. Amprenta comportamentala si evaluarea personalitatii, Ed. Polirom,

Iasi

Golu, M., 2005. Fundamentele psihologiei, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti

Zlate, M., 2004. Eul si personalitatea, Ed. Trei, Bucuresti

13