modelare comportamentala
TRANSCRIPT
Modelare comportamentala
1. Componente ale modelului de interventie prin modelare
comportamentala
2. Baze teoretice
3. Aplicabilitate si exceptii
4. Studii empirice
5. Rezumat
Directii viitoare
Glosar
imitatia=reproducerea unui raspuns observat
invatarea vicrianta=schimbare comportamentala ce consta in manifestarea unui
comportament observat bazata pe pedepsirea sau recompensarea modelului pentru
angajarea in acel comportament
Modelarea comportamentala este o tehnica de psihoterapie utilizata cu scopul de a
produce schimbari in repertoriul comportamental al clientului prin obtinerea unei
manifestari a tiparelor comportamentale dorite si apoi prin furnizarea de ocazii pentru
imitatie. In acest articol sunt discutate principiile de baza ale terapiei de modelare
1
comportamentala. Apoi sunt analizate bazele teoretice pe care sunt fondate aceste tehnici.
Urmeaza o analiza a aplicabilitatii acestor tehnici, dupa care este furnizata o sinteza de
evaluare a principalelor cercetari facute cu privire la eficacitatea acestei abordari. In final
este prezentat un caz pentru a ilustra folosirea terapiei de modelare ca tehnica de
interventie.
1. Componentele terapiei de interventie prin modelare
comportamentala
Ca tehnica de interventie, modelarea comportamentala este relative simpla si
este conceputa pentru a incuraja clientii in invatarea unor noi pattern-uri
comportamentale. Aceasta tehnica implica doua componente principale. In prima
faza clientului I se da ocazia de a bserva forma corecta sau dezirabila a
comportamentului. Astfel, theoretic vorbind, orice comportament care poate fi
reprodus intr-o maniera ce este observabila de catre client poate fi invatat prin
modelare. In a doua faza, clientul imita comportamentul observat, demonstrand
ca a invatat. Ca aceasta metoda sa fie eficienta ca interentie, clientul trebuie sa fie
capabil sa observe (sa fie atent la) modelul (persoana ce manifesta rapunsul dorit)
si apoi sa execute deprinderea/comportamentul care tocmai a fost modificat.
Clintii care au caracteristici proprii care ar putea ipiedica asistarea la model
(ex: persoanele oarbe) sau manifestarea unui raspuns imitative (ex: dizabilitati
fizice) nu ar putea fi candudati potriviti pentru folosirea acestui tip de interventie.
Se spune ca modelarea comportamentala produce invatare bazata pe observatie
din partea clisntului. Invatarea bazata pe observatie poate fi ulterior impartita in
doua forme de invatare: imitatia si invatarea vicarianta. Imitatia implica simpla
imbinarea a topografiei comportamentului observat. De exemplu, daca un client
observa cum terapeutul ii arata un mod eficient de a face cunostinta cu indivizi
2
necunoscuti (abilitate care ar putea lipsi din repertoriul comportamental al
clientului), imitatia implica simpla repetare sau potrivirea raspunsurilor
manifestate in situatia data. Invatarea vicarianta, pe de alta parte, implica o
schimbare in posibilitatea ca raspunsul tinta sa fie imitate in functie de observarea
faptuui ca modelul este pedepsit sau recompensat pentru angajarea in
comportamentul vizat. Folosind modelul anterior, invtarea vicarianta ar putea
avea efect in ideea ca ar fi posibil ca pacientul sa manifeste raspunsul valid daca
situatia de modelare implica recompensarea modelului pentru implementarea
abilitatii (ex: printr-o privire calduroasa de catre persoana necunoscuta).
Invatarea prin observare produce trei efecte diferite. In prima faza, observarea
unui model rezulta din achizitionarea unor comportamente vazute ulterior, dar
neinvatate. Astfel, terapia comportamentala prin modelare poate fi folosita pentru
a creste repertoriul de comportamente al unei persoane. Pentru a stabili noi tipuri
de comportamente , modelarea poate usura inlantuirea- procesul de a expune
secvential diferite comportamente astfel incat sa formeze un tipar.
In al doilea rand, modelarea comportamentala poate duce la o intarire sau
slabire a raspunsurilor care inhiba , vazute ca efecte inhibatoare, respective dez-
inhibatoare. In ceea ce il priveste pe primul, modelarea poate intari inhibarea de a
se angaja intr-un raspuns anume prin expunerea la un model care este pedepsit
pentru angajarea in comportamentil tinta. Sa luam exemplul unui copil care face
crize de isterie. Presupunem ca parintii folosesc pauzele ca tehnica de pedepsire
pentru a reduce istericalele copilului. Daca tehnica pauzelor functioneaza, va
reduce posibilitatea ca fetita sa faca crize de isterie din nou. Mai mult, daca a
observat (poate la scoala) cum alt copil este supus la acelasi tratament dupa
manifestarea unui comportament identic, acest lucru ar putea sa scada
posibilitatea ca ea sa faca crize de isterie. Prin observarea pedepsirii modelului (in
acest caz celalalt copil) pentru angajarea in comportamentul tinta, este foarte putin
probabil ca ea sa se angajeze intr-un comportament isteric, chiar si inainte sau
dupa diminuarea produsa de experimentarea pauzelor in mod direct. Alternativ,
modelarea comportamentala poate slabi invatarea anterioara (comportamentele
invatate anterior) care au inhibit raspunsul. Ca ilustrare, luam un student care a
3
fost pedepsit anterior pentru ca a raspuns la clasa (ex: alti studenti rad de
raspunsurile lui incorecte, profesorul il corecetaza cu asprime cand greseste).
Daca acest student observa un model experimentand consecinte positive ca
urmare a participarii la clasa, asta ar putea slabi factorii ce il inhibau anterior,
crescand astfel posibilitatea ca studentul sa raspunda la ore.
In cele din urma, modelarea comportamentala poate reaminti tiparuri
comportmentale invatate anterior, mentionate ca efecte de uncurajare a
raspunsurilor. Desi este in mod clar asemanator cu efectul de dezinhibare, efectul
de facilitarea a raspunsului difera din cauza implicarii invatarii anterioare. Efectul
de dezinhibare apare cand comportamentul a fost pedepsit anterior. Oricum,
efectul de incurajare a raspunsului produce o crestere in posibilitatea de aparitie a
unui tipar de raspuns care nu a fost pedepsit anterior. In esenta, comportamentul
modelat serveste in acest caz ca o simpla sugestie de angajare intr-un
comportament care a fost deja invatat.
In 1977, A. Bandura a descries factorii care influenteaza eficacitatea modelarii
ca tehnica de modificare a comportamentului. In primul rand, daca modelarea ete
folosita sa incurajeze manifestarea unui anumit tipar comportamental de catre cel
care observa, atunci comportamentl modelat ar trebui sa ducala consecinte de
success pentru model. In al doilea rand, este mai probabil ca modelarea sa
produca impactul dorit daca modelul este asemanator sau are un statut ridicat. De
exemplu, daca cineva lucreaza cu un client-afroamerican, modelarea ar fi mai
eficienta daca modelul este de asemenea afro-american. De aceea, este important
sa fim atenti la factori precum varsta, genul si etnia. In al treilea rand,
complexitatea comportamentelor modelate ar trebui sa fie bazata in mod
corespunzator pe abilitatile si nivelul de dezvoltare al observatorului. In al
patrulea rand, observatorul trebuie sa asiste modelul astfel incat expunerea sa aiba
efect. In al cincilea rand, comportamentul modelat ar trebui sa apara in contextual
potrivit. De exemplu, daca un terapeut incearca sa invete aptitudinile sociale
necesare pentru a intampina cu success o persoana noua, el ar trebui sa aranjeze o
situatie in care clientul poate observa persoana manifestand aptitudinile necesare
in timp ce interactioneaza cu o a doua persoana, poate in sala de asteptare sau alte
4
situatii asemanatoare. In al saselea rand, comportaentul modelat ar trebui repetat
ata de des cat este necesar pentru ca cel ce invata sa manifeste correct imitatia.
Pentru a incuraja invatarea generalacomportamentul dezirabil ar trebui modelat in
diferite situatii si contexte. In final, observatorului ar trebui sa i se ofere
posibilitatile de a imita comportamentul modelat cat de curand posibil dupa ce
apare modelarea, cu furnizarea corectiei si feed-back-ului pozitiv.
Sunt cateva descrieri in formatul de prezentare a procedurii de modelare a
clientului. Forma traditionala implica o demonstratie pe viu a modelului de
raspunsuri dorite. Clientul urmareste modelul si apoi i se ofera posibilitatea de a
manifesta raspunsul prin imitare. Pe viu, sau “in vivo”, modelarea este
avantajoasa datorita abilitatii de adaptare si modificare a modelului selectat si
manifestarea raspunsului dorit sa satisfaca cel mai bine nevoile unui anumit client.
De exemplu, modelele specifice corespunzatoare pot fi selectate pentru a fi in
conformitate cu caracteristicile clientului. In plus, comportamente particulare de
ingrijorare care sunt cu totul deosebite (idiosincretice) pentru client pot fi alese si
manifestate. Oricum, avantajele modelarii “in vivo”pot fi dezavantaje in ideea ca
ar putea fi dificil de selectat modele ideale sau de a crea conditiile necesare pentru
manifestarea unor forme variate de comportament.
Pentru a furniza expunere frecventa la model , poate fi folosita modelarea
simbolica. Modelarea simbolica poate fi dobandita prin utilizarea a catorva
diferite formate de modelare, acele ca folosirea de video, filme, prezentare Power-
Point, s.a.m.d. Prin modelare simbolica, modelul ete cumva inregistrat in timp ce
manifesta raspunsurile dorite. Apoi, clientul este expus la versiunea inregistrata a
manifestarii modelarii. Desi investitia initiala poate fi mai mare in termini de
echipament si timpul necesar, modelarea simbolica poate fi mai eficienta in
manifestarea comportmentului dorit, deoarece, odata inregistrat modelul, poate fi
folosit in mod repetat cu acelasi client, sau cu mai multi clienti. De fapt, sunt
resurse comerciale disponibile pentru a invata o varietate de aptitudini prin
modelare simbolica.
In final, a fost descrisa in literature un al tip de modelare, si anume modelarea
ascunsa. Aceasta implica efectuarea interventiei prin folosirea imaginatiei. Prin
5
aceasta variere, clientul este instruit sa-si imagineze modelul mnifestand
raspunsul dorit, in loc sa asiste la scenario “pe viu”. Ca sa participle la modelarea
ascunsa, el sau ea trebuie sa fie capabil sa creeze imagini mentale detaliate.
Astfel, aprecierea atenta a abilitatilor clientului de a crea imagini detaliate este
esentiala pentru folosirea modelarii ascunse. Ca si modelarea “pe viu”. Modelarea
ascunsa ar eca avantaj flexibilitatea in faptul ca un client poate sa isi imagineze
modele si scenario care sunt relevante. Mai mult, ca si modelarea cu ajutorul
filmelor si a videoclipurilor, modelarea ascunsa are ca avantaj ususrinta de
implementare prin faptul ca un client poate fi expus in mod repetat si frecvent la
model cu un efect minim.
In plus fata de formele generale ale modelarii, variantele cestei proceduri pot
fi definite mai departe ca implicand modelare simpla sau modelare cu participanti.
Prima implica expunerea la modelel, prezentata in formatele descries anterior,
urmata de oportunitatea de a raspunde prin imitare. Modelarea cu participanti, pe
de alta pate, implica de asemenea o forma de ghidare practica ori in timpul sau
dupa expunerea la model. Cu aceasta forma de modelare, clinicianul ghideaza
fizic clientul sa se angajeze in raspunsul dorit, asigurand astfel o manifestare
corecta sau de success.
Referitor la forma de modelare folosit, sunt cateva componente in folosirea
interventiei care ar trebui luate in considerare, dupa cum le descriu Sherry
Cormier si Bill Cormier in textul lor din 2000. In primul rand, clientului ar trebui
sa i se ofere un motiv pentru folosirea procefurii de modelare. In esenta,
terapeutul ar trebui sa explice ca prin observarea manifestarii reale a
comportamentelor, clientul ar trebui sa fie mai capabil sa invete acele raspunsuri
dorite. In al doilea rand,Cormier si Cormier recomanda mentionarea a cinci
componente ale actualului scenario de modelare:
a) Specificarea si impartirea telurilor in raspunsuri comportamentale
identificabile
b) Aranjarea comportamentelor actuale intr-o ordine logica de prezentare
c) Selectarea modelului potrivit
d) Furnizarea interactiunilor verbale clientului inaintea modelarii
6
e) Manifestarea in mod repetet a comportamentului vizat
In al treilea rand, clientul are nevoie sa-i fie oferita ocazia de a manifesta
raspunsurile modelate. In aceasta etapa a interventiei, terapeutul ar trebui s observe
clientul imitand rspunsul, furnizand sprijin de inducere (acte verbale sau gesturi) sis a
ofere feed-back pozitiv si de corectare. Feed-back-ul si sprijinul de inducerepot fi reduse
si eliminate atunci cand clientul manifesta stapanirea in raspunsuri. In final, critic pentru
succesul oricarei situatii de modelare este faptul ca terapeutul ar trebui sa asigure ca
manifestarea comportamentului imitate produce consecinte dorite, positive.
2. Baze teoretice
Mai multi autori au afirmat ipoteze referitoare la motivele teoretice care explica
de ce modelarea produce invatare prin observare. Aceste explicatii au variat de la a
fi ferm intemeiate pe teoria comportamentala analitica pana la a lega modelarea de
teoriile cognitive si sociale ale invatarii. Aprecierea cognitiv-comportamentala
furnizata de Albert Bandura, cercetatorul probabil cel mai puternic asociat cu
modelarea si invatarea prin observatie datorita cercetarii sale prolifice si scrierilor
despre acest subiect, a primit cea mai mare acceptare in campul psihologiei.
Bandura a propus teoria contiguitatii, ( care in cele din urma a devenit parte din
mai extinsa teorie a invatarii sociale) ca mijloc de intelegere a impactului modelarii.
Conform acestei teorii, un observator invata raspunsurile modelate prin asocieri
continui intre comportamentul observat si senzatii, reprezentari mentale, s.a.m.d.
care aparin timpul expunerii la model. Aceste evenimente “cognitive” servesc apoi
ca sugestii pentru aparitia comportamentului care a fost modelat la inceput.
Conform lui Bandura sunt patru procese principale care influenteaza invatarea
prin observare ce apare ca rezultat al modelarii. Prima data, procesele atentionale
sunt importante in sensul ca afecteaza impactul pe care il va avea evenimentul
modelat asupra observatorului. Procesele atentionale sunt afectate de variabile
7
legate si de stimuli modelarii (ex : salienta; puterea de distingere; complexitate;
prevalenta) si de observator (ex: capacitate senzoriale; excitare emotional; istorie de
consolidare). In al doilea rand, este implicat procesul de memorare, incluzand
factori ca codarea prin simboluri a comportamentelor modelate, organizarea
cognitive a informatiilor observate, si repetarea simbolica si motrica (ex: imitrea).
In al treilea rand, procesele motorii sunt influente importante in invatarea prin
observare. Capacitatile fizice ale observatorului, invatarea anterioara a unor
raspunsuri similare, auto-observarea imitarii si feed-back-ul privind acuratetea
raspunsului imitate, toate sunt variabile care afecteaza faptul ca observarea va
produce un raspuns imitative. In final, procesele motivationale ca intaririle externe,
recompense sau pedeapsa vicarianta, si auto-recompensaea sau pedepsirea sunt
toate relevante in determinarea faptului ca observarea va produce imitare.
3. Aplicabilitate si exceptii
Spre deosebire de alte tehnici de pshoterapie care sunt aplicabile cu un
anumit numar de problemece tin de clinica, dovezile sugereaza ca strategiile de
modelare sunt eficiente pentru o larga gama de probleme psihice, comportamentale,
emotionale si sociale. De fapt, cerceterile ce evalueaza aplicabilitatea cestei
interventii este atat de larga incat o ampla discutie este departe de scopul acestei
cercetari. In schimb, este oferita o scurta discutie pentru a familiarize cititorul cu
problemele importante.
Cum am mentionat mai sus, ca modelarea sa fie eficienta ca intervntie in
psihoterapie , este necesar ca persoana sa fie capabila sa asiste la manifestarea
comportamentului modelului si sa se angajeze in raspunsul imitative. Astfel, dupa
cum sustine cercetarea, folosirea acstei interventii este posibila cu clientii care
indeplinesc conitiile necesare. Clinicianul trebuie sa stabileasca daca modelarea este
8
tehnica cea mai potrivita pentru a produce efectul dorit. Astfel, acesta ar trebui sa ia
in condiderare diferiti factori in determinarea folosirii acestei interventii, cum ar fi
complexitatea rezultatului dorit, abilitatea de a crea conditiile proprii pentru
modelarea si interesul si motivatia clientului.
Extinzand aplicabilitatea interventiei si mai mult, dovezile sugereaza ca
modelarea poate fi folosita chiar si cu oameni care nu manifesta raspunsuri de
imitare. Prin folosirea indemnurilor, modelare si consolidare diferentiala, raspunsul
imitative general poate fi invatat de clientii care inca nu manifesta asemnea
comportament. Drept rezultat, modelarea poate fi folosita cu oameni cu retard sever
sau profound, tulburari din spectrul autismului, si clienti cu psihoze care nu
manifesta inca raspunsuri imitative. In asemnea situatii, daca se doreste folosirea
modelarii, clinicienii trebuie sa ii invete prima data raspunsul imitativ pe clienti.
Odata ce imitatia a fost stabilita, folosirea continua a consolidarii pentru
raspunsurile date va garanta faptul ca astfel de clienti vor fi capabili sa beneficieze
de modelare.
Atunci cand se examineaza folosirea stagiilor de modelare, ar sa se examineze si
faptul ca structuri particulare ale modelarii au fost indicate ca fiind mai benefice
pentru utilizarea in anumite probleme clinice. Pentru stabilirea unor noi repertorii
comportamentale, dovezile sugereaza ca modelarea (“in vivo” sau simbolica) cu
desfasurare asistata poate fi eficienta. Cu aceasta varianta de modelare clientul este
pentru inceput expus la model (cu pasi facuti astfel incat sa asigure faptul ca
pacientul asista). Apoi clientul este asistat in desfasurarea comportamentului dorit,
dupa care consolidarea este oferita cu scopul de a se manifesta comportamentul
vizat. Folosirea ghidarii fizice descreste gradual pe masura ce clientul manifesta
raspunsul imitativ cu o independenta crescanda.
Ar trebui luata in considerare prezentarea modelelor de imitatie versus modelele
perfecte. Modelele imitate (“copie”) sunt acele modele care initial manifesta
performante fragile sau pline de frica, dar apoi devin din ce in ce mai competente in
comportamentul dorit. Modelele “perfecte”, pe de alta parte, manifesta
comportamentul dorit in mod perfect chiar de la inceput. Dovezile sugereaza ca
modelele “copie” ar putea avea consecinte mai benefice pentru clienti, in special
9
cand au ca tinta temeri, fobii, sau alte probleme clinice bazate pe evitare. Ocazia de
a observa pe cineva experimentand reactii de teama similare, si apoi sa invete sa
treaca peste ele, aceste lucruri constituie importanta acestor descoperiri.
In final, dovezile sugereaza ca tehnicile de modelare sunt folositoare cu clientii cu
diferite proveniente etnice sau culturale. Anumite studii au evaluat diferite
interventii de modelare pe afro-americani, asiatici-americani,spanioli-americanizati,
homoseaxuali si lesbiene. Folosirea unor modele similare din punct de vedere etnic
si/sau cultural creste salienta si relevanta modelului, drept urmare creste si
posibilitatea ca clientii sa asiste modelele. Desi formatul general al interventiei nu
variaza foarte mult pentru grupurile etnice, Sherry Cormier si Bill Cormier
sugereaza in textul din 2000 ca terapeutii examineaza 3 probleme in garantarea
sensibilitatii culturale: a) garantarea faptului ca modelul viu sau symbolic este
similar din punct de vedere cultural cu clientul. b)garantarea faptului ca continutul
scenariului de modelare ce trebuie manifestat este sensibil din punct de vedere
cultural si c)sa fie familiarizat si sa tina cont de diferentele dintre modul in care
oamenii asista, invata si folosesc informatia modelata.
4. Studii empirice
Desi fenomenul de invatare prin observarea unui model a fost recunoscut de multi
ani, studii metodologice referitoare la influenta modelelor asupra comportamentului
observatorului dateaza din 1950 si inceputurile lui 1960. De-a lungul acestor prime
cercetari, experimentatorii au proiectat cercetari care au certificat aparitia invatarii prin
observatie. De exemplu, cercetetorii au demonstrate ca participantii s-ar angaja in
raspunsuri imitative a comportamentelor observate in prezenta modelului care a
manifestat comportamentul. Aceasta prima cercetare a fost importanta prin faptul ca a
10
demonstrat ca fenomenul de influenta ar putea fi investigat in conditii controlate si
replicabile.
In 1961, A. Bandura, Dorothea Ross si Sheila A. Ross au extins cercetarea anterioara
desfasurata in afara domeniului clinic investigand daca raspunsul imitative va aparea in
absenta unui model. Pentru aceasta, ei au folosit 36 de baieti si 36 de fete cu o medie de
varsta de 59 de luni care au urmarit un adult angajandu-se fie intr-un comportament
agresiv sau non-agresiv asupra unor obiecte neinsufletite (jucarii). Dupa perioada de
observare, copiilor li se permitea sa interactioneze cu jucariile in absenta modelului in
timp ce experimentatorii notau absenta sau prezenta raspunsului imitative agresiv. Acei
copii care au observat modelele agresive erau in situatii de a fi mult mai agresivi cu
jucariile decat cei carea au urmarit modele non-agresive. Mai important, Bandura,
Ross&Ross au demonstrat ca influenta modelului a persistat si in absenta modelului.De-a
lungul urmatorilor 10 si 15 ani, Bandura si colegii sai au condus numeroase studii ce
masoara eficienta modelarii, conditiile necesare de a produce invatarea prin procesul de
modelare.
Din cercetarile aplicate a reiesit si intarit, de asemena, ideea ca modelingul este o
unealta terapeutica eficienta. De la inceputul acestei cercetari, investigatiile au
demonstrat eficienta modelarii pentru copii, adolescenti si adulti, si pentru diferite
probleme clinice (ex: agresivitate, abilitati sociale slabe). Mai mult, interventia a dovedit
eficienta cu clientii cu diferite proveniente etnice sau culturale. Ce urmeaza este o mostra
din cercetarea asupra modelarii in aceste diferite zone.
Un amanunt semnificativ al cercetarii a demonstrat utilitatea diferitelor forme de
modelare cu copii si adolescenti. De exemplu, in 1942 Gertrude Chitteden a utilizat
modelarea simbolica pentru a modifica raspunsurle agresive la copii. In aceasta
cercetare, participantii erau expusi la mai multe “actiuni” in care un adult si un copil
foloseau papusi pentru a “manifesta” raspunsuri” non-agresive ca reactie la o situatie in
care ambele papusi voiau sa se joace cu aceeasi jucarie, scenario aratat pentru a produce
raspunsuri agresive la participanti. Mai mult, pieseleau continut si recompense positive
pentru papausile care au manifestat raspunsuri prosociale. In timpul observarii condusa
dupa urmarirea modelului Chi Henden a descoperit ca s-a produs o scadere semnificativa
in afisarea unor raspunsuri agresive si o crestere a comportamentelor modelate prosocial.
11
In 1986, Eva Feindeler, Randolf Ecton, Deborah Kingsley si Dennis Dubry au folosit
modelarea comportamentala drept una dintre numeroasele tipuri de interventie de tratare
a problemelor de controlare a furiei afisate de tineri (barbati) aflati intr-un spital de
psihiatrie. Acesti experimentatori au folosit un design experimental inter-grup pentru a
evalua efectul unui program de terapie de grup desfasurat timp de 8 saptamani ce avea ca
tinta controlarea furiei. Grupul de interventie a fost invatat diferite strategii de controlare
a furiei prin folosirea modelarii simbolice cu participanti, care a inclus de asemenea
oportunitati de joc de rol si repatari ale comportamentelor. Rezultatele au indicat faptul ca
grupul experimental a afisat dupa tratament o rata scazuta a problemelor legate de furie
comparativ cu grupul de control care era in asteptare.
Cercetarile asupra folosirii modelarii comportamentale in tratarea problemelor de
controlare a furiei si gresivitatii nu s-au limitat la copii si adolescenti. In 1990 Frank
Vaccaro a aratat impactul indicatiilor, modelarii pe viu, a jocului de rol si feed-back-ului
supra agresiunilor verbale afisate de 6 varstnici institutionalizati. Folosind un design
experimental ABAB cu un singur subiect, Vaccaro a descoperit ca interventia a avut ca
efect descresterea manifestarilor de agresiune verbala pentru toti cei 6 participanti. Mai
mult, au imbunatatit omportamentul general de la situatia experimentala (sesiunea de
terapie de grup) la caracteristicile mediului.
A fost condus un numar semnificativ de cercetari in scopul de a arata utilitatea
diferitelor abordari in modelare folosite cu scopul de a trata temerile si fobiile manifestate
ata de copii, cat si de adulti. In 1996, Rutger W. Trijsburg, Marko Jelicic, Walter W. van
de Brock si Annelies E.M. Plekker au utilizat modelarea participative pentru a trata
reactiile fobice la injectii manifestate de o femeie de 26 de ani. Potrivit autorilor, clienta
manifesta o fobie de “tip rezistenta”in sensul ca afisa o rezistenta puternica, uneori
violenta la administrarea unei injectii. Utilizand ambele evaluari ale S.T.A.T. (Inventarul
de masurare a anxietatii) si monitorizarile batailor inimii, cercetatorii au descoprit ca
reactiile fobice ale clientei au sczaut ca urmare a expunerii la un model ce primea o
injectie.
Matthew R. Sanders si Lyndall Jones au oferit in 1990 o demonstratie a eficientei
modelarii participative la o adolescenta. In aceasta cercetare, participanta era o tanara de
13 ani cu multiple fobii medicale si dentare, concomitente cu o tulburare sfidatoare de
12
opozitie. La momentul cercetarii, ea era programata pentru o operatie importanta.
Cercetatorii au utilizat antrenarea aptitudinilor de imitare, desensibilizare sistematica si
desensibilizare pe viu prin modelare participative pentru a o ajuta sa isi depaseasca
temerile.
Un ultim exemplu de cercetare ce demonstreaza utilitatea modelarii comportamentale
prin tratarea temerilor si fobiilor este cel condos de K. Gunnar Goetestam si Dagfinn
Berntzen in 1997. In aceasta cercetare au participat trei perechi de adulti cu fobii fata de
animale. O persoana din fiecare pereche a declarat ca el sau ea este incapabil sa participle
la terapia prin expunere. De aceea, aceasta persoana a observat celalalt participant din
pereche cum s-a expus in mod direct la animalul de care ii era teama, creand astfel un
scenario ce implica modelarea pe viu. Rezultatele au aratat ca dupa observarea primei
persoane participand la expunerea directa, reactiile fobice ale celei de-a doua persoane s-
au redus semnificativ. Mai mult, urmand modelarea, a doua persoana s-a angajat in
expunerea directa pentru e reduce viitoarele raspunsuri fobice. Rezultatele au aratat ca
scopurile tratamentului au fost atinse in 15 minute de participantii care au experimentat
modelarea inainte ca scopurile finale sa fie cunsocute, in comparatie cu 1,5 h si 2 h pentru
participantii care au experimentat doar expunerea directa.
Pe langa cercetarile ce demonstreaza utilitatea modelarii comportamentale in tratarea
agresivitatii si fobiilor, un numar semnificativ de cercetari au aratat ca aceste proceduri
pot fi folosite in mod eficient cu indivizi cu deficiente de dezvoltare si/sau retard mental.
Cercetarile cu aceste populatii au utilizat modelarea participative, dar si diferite forme ale
modelarii simbolice.
Folosirea procedurilor de modelare comportamentala cu copii si adulti cu autism a
primit o atentie speciala. In 1986, Adeline S. Tryon si Susan Phillips Keane au utilizat
modelarea participativa cu scopul de a avea actiuni imitative la 3 baieti cu trasaturi
asemanatoare autismului. In aceasta cercetare, participantii au fost expusi la actiuni
corespunzatoare manifestate de un egal. Egalii au fost selectati pentru asemanarile de
varsta si gen cu participantii si pentru abilitatea lor de a se angaja in actiuni asemanatoare
cu jucarii. Rezulatele au aratat ca expunerea la modele asemanatoare au avut ce rezultat
cresterea actiunilor corespunzatoare fata de o varietate de jucarii, la fel ca si o sacdere in
comportamentul de auto-stimulare.
13
Cercetatorii au masurat de asemenea eficienta modelarii (simbolica) cu ajutorul
filmuletelor cu indivizii cu autism. Thomas G. Harring, Craig H. Kennedy, Mary J.
Adams si Valerie Pitts-Conway au folosit in mod eficace in studiul de cercetare din 1987
modelarea comportamentala cu ajutorul videoclipurilor pentru a invata 3 adulti cu semen
de autism sa achizitioneze produse de la bacanie si alte magazine. De asemenea, Marjorie
H. Charlop si Janice P. Milstein din 1989 descrie folosirea modelarii video pentru a
invata 3 copii cu autism discursul de conversatie. In final, Marjorie H. Charlop-Christy,
Loc Le si Kurt A. Freeman au aratat ca studiul publicat in 2000 ca modelarea video a fost
mai eficienta decat modelarea pe viu in invatarea unor diferite deprinderi a 5 copii cu
autism.
Pe langa cercetarea mentionata mai sus, alti cercetatori au demonstrate utilitatea
modelarii in special cu indivizii cu dizabilitati de dezvoltare care acuza probleme de
dezvoltare ca abilitati sociale nedezvoltate, deficiente de exprimare, abilitatide
discriminare nedezvolate (ex: culori, forme, pe/sub) si performanta scazuta in mers. Mai
mult, cercetatorii au demonstrate utilitatea diferitelor strategii de modelare cu indivizi
retrdati mental care au si alte probleme clinice precum probleme cu abuzul de substante,
fobii si temeri, mutism selectiv, s.a.
Dupa cum ar trebui sa reiasa din scurta analiza oferita, procedurile de modelare
comportamentala sunt aplicabile si eficiente la scara larga. Cercetarea descrisa mai sus
furnizeaza oricum doar o introducere in folosirea modelarii comportamentale. Probele
sustin ca procedurile de modelare pot fi eficient incorporate in tratamentele pentru
diferite probleme sociale, psihice si emotionale. Alte probleme clinice si sociale care au
raspuns pozitiv la modelare sunt folosirea tutunului fara ardere, cresterea copiilor,
siguranta copiilor, auto-examinarea sanilor, deprinderi de auto-aparare, modificarea
stereotipurilor de gen, ca sa enumeram doar cateva. Astfel, cercetarea sustine
aplicabilitatea generala si verstilitatea interventiilor prin modelare asupra unor probleme
psihice, sociale si de sanatate.
14
5 . Ilustrarea unui caz
Sa luam cazul lui Jeremy, un copil caucazian in varsta de 13 ani care beneficiaza de
servicii intr-un institute de tip residential la o scala larga. Pe langa totala participarea la
ambianta terapeutica oferita tuturor rezidentilor, Jeremy a fost recomandat pentru servicii
psihologice individuale datorita problemelor ce tin de abilitatile sale sociale, opozitie si
probleme grave de comportament. Problemele sale comportamentale i-au afectat in mod
semnificativ activitatea sociala, in sensul ca era respins intr-un mod acut de co-varstnici.
Profesori, co-varstnici si alte persoane au indicat faptul ca Jeremy era evitat in mod
constant, batjocorit si luat peste picior de co-varstnici. De exemplu, nu era nimic iesit din
comun pentru co-varstnicii lui Jeremy sa-i spuna ceva de genul :”Nu vorbi cu mine!”, ca
raspuns la incercarile sale de a initia contacte cu ei.
Mai multe consideratii facute asupra initerii serviciilor psihologice au relevant prezenta
unor deficiente semnificative privind aptitudinile sala sociale care au contribuit in mare
parte la respingerea sa sociala. In primul rand, era ciudat in incercarile sale de a initia sau
mentine o conversatie tipand :” Salut!” la adulti sau co-varstnici din celalat capat al
camerei cu un nivel ridicat al tonului faa de cel folosit in mod normal intr-o conversatie
In al doilea rand, Jeremy incerca sa interctioneze cu co-varstnici populari folosind fraze
specifice varstei sau purtand haine “la moda”. In loc sa-si dezvolte statutul social, aceste
incercari pareau sa il indeparteze mai degraba de co-varstnici, atitudine evidentiata de
rasetele si batjocorile care ii erau adresate.
In al treilea rand, Jeremy avea tendinta sa foloseasca maniere si gesturi care erau
exagerate si excesive. In al patrulea rand, Jeremy a aratat slabe maniere in timpul mesei,
vorbind cu gura plina, manacnd repede si/sau cu mainele, si manacand intr-o maniera
dezastruoasa (isi imprastia mancarea pe haine sau pe fata). Acest tipar comportamental
specific a fost adeasea motivul respingerii si ridiculizarii sale in timpul meselor de pranz.
15
In final, Jeremy afisa o expresie faciala insotita de un ranjet asemanator cu cel al unui
clovn absent.
Procedurile de modelare au fost folosite in timpul sedintelor de terapie individuala
tintind in mod direct deficientele privind abilitatile sale sociale. Prima data a fost folosita
modelarea “in vivo” cu scopul de a ii corecta manierele proaste din timpul mesei. Pentru
a indeplini acest tel, terapeutul a tinut saptamanal 3 sedinte cate 1 si ½ h, timp in care el
si Jeremy stataeau impreuna la o masa in sala de mese de la scoala lui. Sedintele aveau
loc in timpul obisnuit pranzului, cand el si colegii lui luau pranzul. Dupa stabilirea tintei
in indreptarea manierelor si descrierea motivului pentru modelarea participative,
terapeutul a descries si manifestat mainerele potrivite acestei situatii (ex: folosirea unui
servetel, mancatul cu gura inchisa, cantitatea potrivita de mancare). Apoi, prin
colaborare, terapeutul si Jeremy au ales aptitudini specifice pe care s-au axat, in loc sa
incerce sa introduca toate comportamenetele importanta deodata. Odata ce aptitudinea
tinta a fost aleasa, teraputul incepea fiecare sedinta prin evaluare verbala si fizica a
comportamentului tinta si apoi atragandu-i atentia lui Jeremy la colegii care manifestau
comportamentul in timpul pranzului. In timp ce observau, terapeutul descria
comportamenul manifestat de co-varstnic si evidential beneficiile sociale obtinute din
manifestarea unui asemnea comportament. Jeremy a fost astfel instruit sa-si manance
pranzul in timp ce incerca sa manifeste raspunsul potrivit. In tot acest timp, el a primit un
feed-back pozitiv si de corectare. I s-a atras sistemtic atentia pentru a isi observa co-
varstnicii pana cand Jeremy si-a insusit comportamentul cu success.
Alaturi de modelarea “in vivo” referitoare la manierele din timpul mesei, a fost folosita
si modelarea simbolica cu privire la alte probleme legate de abilitatile sociale (expresiile
faciale, volumul vocii). In fiecare saptamana aveau loc in camera de terapie sedinte ce
implicau modelarea simbolica. Din nou, au fost identificate atitudinile deficitare inainte
de a implementa interventia. Mai mult, au fost discutate si modelatede catre terapeut
abilitatile potrivite. Exemple de comportamente tinta constau in: a isi lua locul in mod
potrivit, a oferi laude co-varstnicilor si afisarea expresiilor faciale potrivite contextului.
Dupa stabilirea comportamentelor tinta a fost implemetata modelarea simbolica. In acest
caz, modelarea simbolica a luat forma unor interactiuni inregistrate avute de Jeremy cu
terapeutul si un alt co-varstnic similar. Co-varstnicul a fost ales deoarece ingrijitorii l-au
16
identificat ca fiind inzestrat cu abilitati sociale. Interactiunea a aparut in contextual
implicarii intr-un joc. Urmarind 10-15 min. din continutul casetei, Jeremysi terapeutul au
examinat caseta ca Jeremy sa poata observa folosirea abilitatilor sociale potrivite de catre
co-varstnici. Maim mult, comportamentelelui Jeremy au fost evaluate, fiind furnizat feed-
back pozitiv si de corectare. Apoi, Jeremy a avut ocazia sa interactioneze din nou cu co-
varstnicul si terapeutul in timpul jocului, permitand astfel imitarea raspunsurilor dorite.
Procedurile de modelare au fost utile in corectarea unor serioase deficiente ale
abilitatilor sociale ale lui Jeremy in contextual therapeutic. A invatat cum sa manance
intr-o maniera acceptabila din punct de vedere social in prezenta terapeutului, cum sa
foloseasca un ton normal in timpul unui joc alaturi de un co-varstnic, cum sa-si schimbe
expresia faciala pentru a fi adecvata situatiei (ex: sa zambeasca cand se spune o gluma,
incruntare cand pierde jocul). Nivelul de imbold care era necesar pentru a asigura
folosirea acestor abilitati a crescut de-a lungul situatiei de terapie. Oricum, din nefericire,
Jeremy a fost externat din programul rezidential inainte de a fi luate masuri specificw
pentru a asigura generalizarea si mentinerea reusitelor tratamentului, acestea neaparand
de la sine.
Rezumat
Modelarea comportamentala este o tehnica de psihoterapie care a fost conceputa in
scopul de a crea sanse pentru client de a invata noi tiparuri comportamentale sau altele
deja existente. Implementarea interventiei implica cativa pasi relative simpli. Pentru
inceput, clientul este expus unui model care manifesta raspunsul dorit. Modelul poate fi
prezentat pe viu, symbolic sau cognitiv. In al doilea rand, clientului ii este oferita
posibilitatea de a imita raspunsul dorit. In final, ii este oferit acestuia un feed-back pozitiv
si de corectare . Modelarea poate produce doua forme diferite de invatare: imitatia si
17
invatarea vicarianta. Imitatia implica doar potrivirea de catre observator a topografiei
comportamentului modelului. Invatarea vicarianta, pe de alta parte, implica fie o crestere,
sau scadere in posibilitatea ca participantul sa manifeste comportamentul modelat ca
rezultat a recompensarii sau pedepsirii modelului. Ca rezultat, situatia de modelare ar
trebui creata intr-o maniera ce valorifica rezultatul dorit. De exemplu, daca modelarea
este folosita pentru a reduce probleme comportamentale, atunci interventia ar trebui sa
asocieze angajarea in comportament cu o serie de consecinte negative.
Cercetarile au demonstrat ca modelarea este o tehnica eficienta de psihoterapie.
Probele ii recunosc utilitatea cu clientii din diferite medii, la fel ca si cu cei cu diferite
probleme intelectuale sau de dezvoltare. Mai mult, s-a aratat ca interventia are success
intr-o serie de probleme sociale si clinice- fumat, fobii si frici, deficiente in abilitatile
parentale la fel de bine ca si cu comportamente legate de sanatate(ex: auto-examinarea
sanilor). In final rezultatele sugereaza ca interventia poate fi eficienta ca o componenta
aunui set mai mare de strategii privind probleme clinice sau sociale.
18