Dezvoltarea socio-emoționalăa copiilor

- ghid pentru părinți -

Popescu Ioana-Mirela

Prezentul ghid este parte integrantă a proiectului „Detectivipe tărâmul emoțiilor”, proiect realizat și implementat de 

Popescu Ioana-Mirela, psiholog și profesor consilier școlarîn cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență

Educațională Alba - Liceul Teoretic Teiuș.

„Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinereaunei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe sărecunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pecare o au. Trebuie să înveţe cum să facă deosebire întresentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimulrând să înveţe să identifice emoţia unei persoane dinexpresia ei exterioară pentru a putea, în felul acesta, sărăspundă corespunzător. Dezvoltarea emoţională este unfactor important atât pentru dezvoltarea echilibrată acopilului din toate punctele de vedere, cât şi pentru inserţialui armonioasă în viaţă, mai târziu, ca adult” (Fișcă șiTomulețiu, 2014, p. 82).

Competența emoțională se referă la abilitatea copilului dea se adapta atât la propriile emoții, cât și la emoțiilecelorlalți.

Competența socială se referă la abilitatea copilului de aforma relații sociale cu persoanele din jurul lor.

Introducere

1

Competențele emoționale sunt strâns legate de cele socialedeoarece gestionarea propriilor emoții și ale celorlalți esteimportantă pentru inițierea și menținerea relațiilor sociale.Copiii care prezintă deficite la nivelul acestor competențeriscă să dezvolte probleme privind sănătatea mintală,dezvoltarea cognitivă, pregătirea pentru școală etc.

Mai mult, predispoziția pentru probleme de sănătatemintală poate fi manifestată în adolescență prin tulburăride comportament, delincvență juvenilă sau dependență dealcool sau droguri (Ștefan și Kallay, 2010).

2

La intrarea în mediul școlar orizontul copilului începe să selărgească mai mult în afara familiei. În această perioadădevine mai idenpendent de familie, iar principala luipreocupare este legarea de prietenii și relațiile cuînvățătorul, profesorul și colegii de clasă.

La vârsta școlară copilul reușește să-și exprime emoțiile șitrăirile, se dezvoltă gândirea și începe să se compare cu alțicopii de aceeași vârstă. O relație pozitivă și deschisă cupărinții îl încurajează să se simtă în siguranță pentru a seaventura în afara teritoriilor familiare.

Principala provocare a școlarului mic este integrarea înmediul școlar, în cadrul familiei și printre prietenii săi.

Dezvoltarea socială și emoțională a școlarului mic 6/7 - 10/11 ani

3

1. ȋnţelegerea emotiilor - se referăla capacitatea de a identifica şidenumi corect stările emoţionale,atât proprii, cât şi pe cele alecelorlalti, dar şi la capacitatea de aface diferenția în funcție deintensitatea unei anumite emoții.Această abilitate ȋncepe să sedezvolte după 4-5 ani, când, dinpunct de vedere neurologic, copilul aatins pragul de maturitate necesarpentru a ȋnţelege ce gândesc altepersoane din perspectiva lorpersonală;

Inteligenţa emoţională

2. exprimarea emoţionalăinclude manifestarea emoţiilorprin comportamente non-verbale(mimică, gestică, etc), verbale(utilizarea cuvintelor potrivite) șiparaverbale (tonalitatea şimodularea limbajului pentru aexprima corect stareaemoţională);

Exista trei abilităţi importante care compun inteligenţaemoţională şi care pot fi educate ȋncă din copilarie:

4

3. autoreglarea emoţională - se referă la dezvoltareacapacităţii de autocontrol a emoţiilor, astfel ȋncâtcomportamentul copilului să fie adaptat la cerinţele vieţiisociale. Aceasta este o abilitate care se ȋmbunătăţeşte odatăcu vârsta şi ȋncepe să devină vizibilă treptat abia după 5-6ani.

5

1. Observarea comportamentului - este important săînvețe să își observe atât propriile emoții, cât și pe ale celordin jur, fără a critica, judeca, eticheta, condiționa pe nimeni.Este necesar să-l învățați să-și observe propriile reacții și alecelor din jur astfel încât să se accepte pe el însuși și peceilalți exact așa cum sunt.

2. Percepția emoțiilor - se referă la recunoaștereaemoțiilor din spatele comportamentelor lor, la acceptarea șiînțelegerea lor.

3. Exprimarea emoțiilor - este important să-i învățați pecopiii dumneavoastră să-și exprime emoțiile în diferitesituații și experiențe trăite, să le numească și să descrieceea ce simt.

Etape în dezvoltarea inteligenței emoționale acopilului

6

4. Înțelegerea emoțiilor - se referă atât la înțelegereapropriilor emoții, cât și la înțelegerea emoțiilor celorlalți și,mai exact, la ascultarea cu atenție, fără a mai întrerupe,oferind înțelegere celor din jur pentru a spune ceea ce aude spus.

5. Gestionarea emoțiilor - se referă la diferențierea uneiemoții reale de manifestarea acesteia, care poate fi oemoție indusă pentru a atrage atenția.

6. Empatia - este abilitatea de a te pune în locul celuilalt și aîncerca să înțelegi ceea ce simte și ce gândește.

7. Consumul emoțiilor - exersați împreună cu copiluldumneavoastră diferite tehnici de eliberare a emoțiilor.

7

Există câteva tehnici prin care poți dezvolta inteligențaemoțională a copilului tău:

1. Empatizează - reflectă ceea ce ți se transmite

Exemplu de răspuns care nu reflectă empatie: „- Mami, vreau ciocolată!- Nu, ai mâncat deja.”

Exemplu de răspuns care reflectă empatie:„- Mami, vreau ciocolată!- Înțeleg că îți place ciocolata și că îți dorești să mănânciacum. Ciocolata este delicioasă.”

Este important ca după răspunsul empatic să punempunct, fără a mai folosi „dar”, „însă”, „totuși”. Acestea nufac decât să anuleze răspunsul empatic.

2. Întreabă, nu da comenzi!

V-ați întrebat vreodată câte comenzi aud copiii zilnic? Îngeneral sunt foarte multe, în jur de 200. De la „Îmbracă-te!”până la „Fă-ți temele!”, „Spală-te pe mâini!” și așa maideparte. Care va fi atitudinea acestora la un moment dat? Nu trebuie decât să vă imaginați că cineva, mai în vârstă cavoi, vă dă mereu comenzi. Ce veți spune sau cum vețireacționa la un moment dat? Probabil veți ignora ce vă v-aspune în continuare sau îi veți spune să vă lase în pace.

Cum îmi pot ajuta copilul?

8

Ce ați putea face în schimb este să transformați comenzileîn întrebări.

Exemplu: În loc de „Fă-ți temele!” poți folosi „Când îți faci temele?”sauÎn loc de „Spală-te pe mâini!” poți folosi „Ce facem cu toțiiînainte să ne așezăm la masă?”

3. Iubește necondiționat

Din păcate, cercetările arată că cei mai mulți copii nu sesimt iubiți necondiționat. De multe ori există diferențe întreceea ce simțim noi și felul în care simt copiii noștri că suntiubiți.

Probabil ați auzit sau chiar ați folosit la un moment datexpresia: „Dacă nu vii acum, te las aici!” sau „Pa, am plecat!”.Deși pare dureros, copilul, de fapt, înțelege „dacă nu faccum îmi spune mama/tata sau cum își dorește, mă poatepărăsi oricând.”

Puteți, însă, să le oferiți alternative, astfel alimentând,totodată, și nevoia lor de autonomie: „Vrei să mergem peaici sau pe alt drum?”, „Când ajungem acasă poți să te maijoci un pic cu... sau cu... Tu alegi.”

Un alt aspect care privește iubirea necondiționată estefolosirea lui „Te iubesc!” Trebuie să avem grijă să nuspunem „Te iubesc!” doar atunci când copilul face ceea ce i-am spus, de exemplu: își face patul dimineața. 9

Altfel, copilul înțelege faptul că-l iubim doar atunci cândmanifestă comportamente pe care noi ni le dorim de la el.

Putem înlocui, în aceste situații, „Te iubesc!” cu „Mă bucurcă ai făcut asta.” sau „Sunt mândru/ă de tine!”

Un alt aspect este reprezentat de „M-am supărat pe tine.”,care se referă la întreaga persoană și nu la un anumitcomportament.

De la 2 ani, copilul poate face diferența între persoană șicomportament. Ceea ce putem spune în situații în care nesupără un anumit comportament este: „Nu-mi place cândfaci...” sau „M-a supărat... pentru că...” sau „M-a deranjat căai făcut... pentru că...”

4. Subliniază faptul că este o persoană unică

Fiecare dintre noi avem nevoia să simțim că suntem unici șichiar suntem. Fiecare suntem o combinație echilibrată cuplusuri și minusuri.

Comparațiile cu ceilalți nu fac decât să-l facă pe copil săsimtă că nu este suficient de bun: „Maria este mai micădecât tine și mănâncă tot.”, „Andrei are note mai bune lamatematică decât tine. Dacă el poate, poți și tu”.

Prin astfel de mesaje, îi transmitem copilului că trebuie săfie la fel ca ceilalți. Problema apare mai târziu, când vine și

10

spune: „Vreau telefon” sau „Vreau o tabletă”, iar întrebându-l „De ce?”, va răspunde „Pentru că și colega mea de bancăare.” sau „Pentru că și ceilalți au.”

Ceea ce am putea transmite, însă, este un mesaj de genul:„Fiecare dintre noi este bun la ceva. Nu putem fi buni latoate.” sau „Suntem diferiți. Fiecare om are lucruri la care sepricepe mai bine și altele la care nu se pricepe la fel debine.”

5. Implică-l în viața familiei

În ziua de azi e din ce în ce mai dificil să-i integrăm pe copiiîn activitățile din cadrul familiei, iar acest aspect este cauzade lipsa timpului și prezența ecranelor (telefon, televizor,tabletă, etc.)

Mulți copii nu sunt integrați în viața reală a familiei, deșiscopul nostru este să-i pregătim pentru această viață reală.

Pentru a vă apropia mai mult de copiii voștri, implicați-i îndiferite activități gospodărești sau altele în care sunteți șivoi implicați.

6. Coboară-te la nivelul lui

Atât la nivel fizic, cât și la nivel cognitiv, este important caatunci când vrem să transmitem un mesaj să o facem lanivelul copilului.

11

Dacă ne dorim să nu mai manifeste un anumitcomportament, nu ne ajută deloc să țipăm de mai multe ori,de fiecare dată ridicând tonul tot mai mult. Nu facem decâtsă-l facem pe copil să se teamă de noi, să se simtă amenințat.

Diminuând diferența de înălțime dintre noi și copil, acestanu se mai simte amenințat. Ceea ce putem face este să neașezăm la nivelul lui, să-l privim în ochi si să-i spunem ce nedorim (Cremene, 2019).

Bineînțeles că toate aceste tehnici nu sunt ușoare, iarexersarea lor trebuie realizată consecvent pentru a duce laun rezultat. Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, însă,dacă suntem consecvenți, relația noastră cu copiii noștri vamerge doar spre bine. Noi, adulții, părinții, suntem modelepentru copiii noștri și copiii cu care interacționăm. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!

BibliografieCremene, U. (2019). Cele 3 nevoi psihologice de bază ale copiilor și 18tehnici antidot care reduc stresul părinților. Editura All about parenting,București.

Fișcă, A.C., Tomulețiu, E.A. (2014). Strategii psihopedagogice învederea dezvoltării competențelor socio-emoționale ale copiilorpreșcolari. Academica Science Journal Studia Series, Nr. (8) 3.

Ştefan C.A., Kállay É., (2010). Dezvoltarea competenţelor emoţionaleşi sociale la preşcolari: ghid practic pentru educatori. Cluj-Napoca:A.S.C.R [Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din România].

12