document9

31
9.Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in relatiile internationale, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere: - mentionarea a doua documente internationale, din secolul al XIX-lea si/ sau din prima jumatate a secolului al XX-lea si a cate unei prevederi a fiecaruia dintre acestea referitoare la Romania; - prezentarea unei actiuni la care a participat Romania in cadrul “Razboiului rece”, pe plan extern, dupa 1950 si precizarea unei consecinte a acesteia; - formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric. 10. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere: - precizarea secolului in care s-a desfasurat “Razboiul rece”; - mentionarea a doua caracteristici ale unui regim politic din Romania, in perioada „Razboiului rece”; - prezentarea unui fapt istoric prin care Romania s-a implicat in „Razboiul rece”, pe plan extern si mentionarea a doua consecinte ale faptului istoric precizat pentru statul roman; - formularea unui punct de vedere cu privire la pozitia Romaniei fata de „Razboiul rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric. 11. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern intre proiect politic si realizare, avand in vedere: - precizarea unui secol in care conducatorii romanilor au abordat problema modernizarii statului; - mentionarea a doua actiuni politice desfasurate in plan intern, care au dus la realizarea statului roman modern; - prezentarea unei actiuni prin care statul roman modern s-a afirmat in relatiile internationale si mentionarea a doua consecinte ale acesteia; - formularea unui punct de vedere cu privire la necesitatea constituirii statului roman modern si sustinerea acestuia printr- un argument istoric. 12. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern de la proiect politic la Romania Mare, avand in vedere: - precizarea secolului in care s-a realizat statul roman modern;

Upload: ana-maria-avram

Post on 29-Jun-2015

1.076 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Document9

9.Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in relatiile internationale, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua documente internationale, din secolul al XIX-lea si/ sau din prima jumatate a secolului al XX-lea si a cate unei prevederi a fiecaruia dintre acestea referitoare la Romania;- prezentarea unei actiuni la care a participat Romania in cadrul “Razboiului rece”, pe plan extern, dupa 1950 si precizarea unei consecinte a acesteia;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

10. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a desfasurat “Razboiul rece”;- mentionarea a doua caracteristici ale unui regim politic din Romania, in perioada „Razboiului rece”;- prezentarea unui fapt istoric prin care Romania s-a implicat in „Razboiul rece”, pe plan extern si mentionarea a doua consecinte ale faptului istoric precizat pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere cu privire la pozitia Romaniei fata de „Razboiul rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

11. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern intre proiect politic si realizare, avand in vedere:- precizarea unui secol in care conducatorii romanilor au abordat problema modernizarii statului;- mentionarea a doua actiuni politice desfasurate in plan intern, care au dus la realizarea statului roman modern;- prezentarea unei actiuni prin care statul roman modern s-a afirmat in relatiile internationale si mentionarea a doua consecinte ale acesteia;- formularea unui punct de vedere cu privire la necesitatea constituirii statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

12. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern de la proiect politic la Romania Mare, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a realizat statul roman modern;- prezentarea unei actiuni politice care a contribuit la realizarea statului roman modern;- mentionarea unei cauze a infaptuirii Romaniei Mari si a doua actiuni politice, prin care s-a realizat acest fapt istoric;- mentionarea unei consecinte a constituirii Romaniei Mari;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

13. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania postbelica, avand in vedere:- precizarea unui regim politic din Romania postbelica si prezentarea unui fapt istoric desfasurat, in plan intern, in aceasta perioada;- mentionarea a doua fapte istorice desfasurate pe plan international, in perioada postbelica, in care a fost implicata si Romania, respectiv, a cate unei consecinte a fiecarui fapt pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia Romaniei postbelice si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

14. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in relatiile internationale ale secolului al XX-lea, avand in vedere:

Page 2: Document9

- mentionarea a doua aliante politice internationale din prima jumatate a secolului al XX-lea si prezentarea atitudinii Romaniei fata de una dintre acestea;- precizarea uneia dintre marile aliantele internationale, din a doua jumatate a secolului al XX-lea;- mentionarea unui fapt istoric in care s-a implicat alianta precizata si a atitudinii Romaniei fata de acest fapt;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul Romaniei in relatiile internationale ale secolului al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

15. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania si marile puteri din Europa, in secolele al XIX-lea si al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea unei actiuni desfasurate in Romania, in secolul al XIX-lea sau in prima jumatate a secolului al XX-lea si precizarea unei consecinte, in plan intern, a acesteia;- precizarea unei atitudini a Romaniei fata de o mare putere din Europa, in secolul al XIX-lea sau din prima jumatate a secolului al XX-lea si mentionarea unui eveniment desfasurat de statul roman care ilustreaza aceasta atitudine;- prezentarea unui fapt istoric, desfasurat in Europa, la care a participat Romania, alaturi de o mare putere, in a doua jumatate a secolului al XX-lea si mentionarea unei consecinte a acestui fapt;- formularea unui punct de vedere referitor la relatiile dintre Romania si marile puteri din Europa si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

16. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania, de la stalinism la national-comunism, avand in vedere:- precizarea epocii istorice in care s-a instaurat stalinismul in Romania si mentionarea unei cauze a acestui fapt istoric;- prezentarea unui fapt istoric, desfasurat in plan extern, la care a participat Romania in timpul regimului stalinist;- mentionarea a trei elemente de continuitate intre stalinism si national-comunism;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul stalinismului si al national-comunismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

17. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre national-comunism si disidenta anticomunista in Romania, avand in vedere:- mentionarea unei cauze a instaurarii regimului comunist in Romania si precizarea secolului in care s-a desfasurat acest proces istoric;- prezentarea unui fapt istoric initiat de regimul national-comunist in Romania;- mentionarea a doua actiuni ale disidentei anticomuniste in Romania;- mentionarea unei atitudini adoptate de Romania fata de „Razboiul rece” in timpul regimului national-comunist;- formularea unui punct de vedere cu privire la instaurarea national-comunismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

18. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre stalinism si disidenta anticomunista in Romania, avand in vedere:- precizarea epocii istorice in care s-a instaurat regimul stalinist in Romania;- prezentarea unui fapt istoric initiat pentru instaurarea regimului stalinist in Romania;- mentionarea a doua actiuni ale disidentei anticomuniste in statul roman si a doua consecinte ale manifestarii disidentei;- formularea unui punct de vedere cu privire la instaurarea stalinismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 3: Document9

19. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in timpul „Razboiului rece”, avand in vedere:- prezentarea unui fapt istoric prin care Romania a participat la relatiile internationale, in perioada „Razboiului rece” si precizarea secolului desfasurarii acestui fapt;- mentionarea a doua actiuni, desfasurate in Romania, in timpul regimului stalinist;- mentionarea unei actiuni desfasurate in Romania, in timpul regimului national-comunist si a unei consecinte, pe plan intern, a aceste actiuni;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia Romaniei in timpul „Razboiului rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

20. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania si „criza orientala”, avand in vedere:- prezentarea unei actiuni la care a participat Romania in cadrul „crizei orientale” si precizarea secolului in care s-a desfasurat aceasta actiune;- mentionarea unui document international elaborat in cadrul „crizei orientale” si a doua prevederi referitoare si la Romania;- mentionarea unei consecinte, pe plan politic intern, a implicarii Romaniei in „criza orientala”;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul „crizei orientale” in istoria Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

21. Elaborati, in aproximativ, doua pagini, un eseu despre national-comunism si disidenta anticomunista in Romania, avand in vedere:- mentionarea a patru fapte istorice initiate, in plan politic si/ sau ideologic, de regimul national-comunist in statul roman;- precizarea unei forme de disidenta anticomunista si prezentarea unei actiuni a acesteia desfasurate, in Romania, in timpul regimului national-comunist;- formularea unui punct de vedere referitor la disidenta anticomunista in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

22.Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman si constitutiile sale, avand in vedere:- mentionarea anilor in care s-au adoptat doua dintre constitutiile Romaniei;- prezentarea unui element de continuitate intre doua constitutii ale Romaniei si precizarea unei deosebiri dintre acestea;- mentionarea a doua consecinte ale aplicarii uneia dintre cele doua constitutii;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta legilor fundamentale pentru statul roman si sustinerea acestuia printr-un argument istoric

23. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre ideea romanitatii romanilor in viziunea istoricilor, avand in vedere:- precizarea unei epoci istorice in care a fost abordata ideea romanitatii romanilor;- prezentarea unui motiv pentru care, in abordarea acestei idei, s-au implicat istoricii;- numirea a doi istorici care au abordat problema romanitatii romanilor;- mentionarea a doua idei prin care istoricii au sustinut romanitatea romanilor;- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitatii romanilor si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

24. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre proiecte politice romanesti si realizarea lor, avand in vedere:- precizarea unui proiect politic referitor la statul roman modern elaborat in secolul al XVIII-lea sau in prima jumatate a secolului al XIX-lea si mentionarea a doua idei sustinute de acesta;

Page 4: Document9

- prezentarea unui fapt istoric desfasurat pe plan intern, prin care s-a realizat statul roman modern, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- mentionarea unui fapt istoric, din secolul al XX-lea, care a contribuit la formarea Romaniei Mari si a unei consecinte a constituirii acesteia;- formularea unui punct de vedere referitor la contributia proiectelor politice la faurirea statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

25. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada stalinista, avand in vedere:- precizarea secolului instaurarii stalinismului in Romania;- mentionarea unui factor intern si a unui factor extern favorabili instaurarii stalinismului in Romania;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania in timpul regimului stalinist;- mentionarea a doua fapte istorice desfasurate de Romania, pe plan international, in timpul regimului stalinist;- formularea unui punct de vedere referitor la consecintele stalinismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

26. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada postbelica, avand in vedere:- precizarea tipului de regim comunist existent in Romania anterior instaurarii national-comunismului si mentionarea a doua fapte istorice desfasurate pe plan intern, intre 1948-1965;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania, in timpul regimului national-comunist;- mentionarea a doua fapte istorice la care a participat Romania in cadrul „Razboiului rece”, pe plan extern;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului national-comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

27. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada regimului comunist, avand in vedere:- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania in timpul regimului stalinist;- mentionarea a doua fapte istorice la care a participat Romania in cadrul „Razboiului rece”, pe plan extern;- precizarea tipului de regim comunist instaurat in Romania dupa regimul stalinist si mentionarea a doua fapte istorice desfasurate pe plan intern, intre 1965-1989;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului stalinist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

28. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre importanta constitutiilor in istoria Romaniei, avand in vedere:- precizarea anilor adoptarii a doua constitutii in Romania si prezentarea unui fapt istoric care a facut necesara adoptarea uneia dintre ele;- mentionarea a doua asemanari si a doua deosebiri dintre cele doua constitutii;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta constitutiilor in istoria Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

29. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern in contextul„crizei orientale”, avand in vedere:- mentionarea a cate unui eveniment desfasurat pe plan international, respectiv, pe plan intern, in secolul al XIX-lea, care a contribuit la constituirea statului roman modern;- precizarea unei mari puteri implicate in „criza orientala”;

Page 5: Document9

- prezentarea unui fapt istoric care ilustreaza implicarea Romaniei in „criza orientala”, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si mentionarea a doua consecinte ale acestuia;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman modern in contextul „crizei orientale” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

30. Elaborati, in aproximativ, doua pagini, un eseu despre Romania si marile puteri din Europa, in secolul al XX-lea, avand in vedere:- numirea a doua mari puteri din Europa, in prima jumatate a secolului al XX-lea; – prezentarea unui fapt istoric, din prima jumatate a secolului al XX-lea, la care a participatRomania alaturi de mari puteri din Europa si mentionarea a trei consecinte ale acestui fapt pentru statul roman;- mentionarea unei actiuni desfasurate de Romania in cadrul „Razboiului rece”, pe plan extern, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la raporturile dintre Romania si marile puteri din Europa, in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

31. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre romanitatea romanilor in viziunea istoricilor, avand in vedere:- precizarea unui secol in care a fost abordata ideea romanitatii romanilor;- prezentarea unei cauze a implicarii istoricilor in abordarea romanitatii romanilor;- mentionarea a doua idei prin care istoricii au sustinut romanitatea romanilor;- mentionarea a doi istorici care au abordat problema romanitatii romanilor;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanitatii romanilor in scrierile istoricilor si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

32. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania si marile puteri din Europa de la „criza orientala” la marile aliante ale secolului al XX-lea, avand in vedere:- numirea a doua mari puteri implicate in „criza orientala”;- mentionarea unui fapt istoric prin care Romania s-a implicat in „criza orientala”, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, respectiv, a unei cauze a acestei implicari;- prezentarea unui fapt istoric, din secolul al XX-lea, prin care Romania s-a alaturat marilor puteri si mentionarea a doua consecinte ale acestuia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la relatiile Romaniei cu marile puteri din Europa in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

33. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania postbelica, avand in vedere:- precizarea celor doua tipuri de regim comunist existente in Romania dupa 1948 si mentionarea a cate doua fapte istorice desfasurate, in plan intern, in cadrul fiecaruia dintre ele;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat de Romania in cadrul „Razboiului rece”, pe plan extern;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

34. Elaborati, in aproximativ doua pagini un eseu despre statul roman modern, avand in vedere:- prezentarea unei actiuni desfasurate in secolul al XIX-lea, pe plan intern, care a contribuit la realizarea statului roman modern si mentionarea unei consecinte a acestei actiuni;- mentionarea a doua fapte istorice care ilustreaza raporturile statului roman modern cu marile puteri din Europa si a unei consecinte, din secolul al XIX-lea, a unuia dintre aceste fapte pentru statul roman;- precizarea unei actiuni, de la inceputul secolului al XX-lea, la care a participat statul roman modern;

Page 6: Document9

- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

35. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere:- precizarea unui tip de regim comunist existent in Romania in timpul „Razboiului rece” si mentionarea a patru fapte istorice desfasurate in plan intern, intre 1946-1989;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat de Romania, pe plan international, in cadrul„Razboiului rece”;- formularea unui punct de vedere referitor la situatia Romaniei in cadrul „Razboiului rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

36. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre constitutiile statului roman, avand in vedere:- precizarea anilor adoptarii a doua dintre constitutiile Romaniei si prezentarea unei asemanari intre prevederile celor doua legi fundamentale;- mentionarea a doua deosebiri dintre prevederile celor doua constitutii;- mentionarea a cate unei consecinte a adoptarii fiecareia dintre cele doua constitutii;- formularea unui punct de vedere cu privire la necesitatea adoptarii unor legi fundamentale in statul roman si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

37. Elaborati, in aproximativ, doua pagini, un eseu despre evolutia Romaniei in perioada postbelica, avand in vedere:- precizarea secolului instaurarii national-comunismului in Romania;- prezentarea unui fapt istoric din timpul perioadei national-comuniste in Romania si mentionarea a doua consecinte ale acestuia;- mentionarea a doua evenimente internationale desfasurate in cadrul „Razboiului rece”, la care a participat si Romania;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul national-comunismului in istoria Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

38. Elaborati, in aproximativ, doua pagini, un eseu despre proiecte politice romanesti din epoca moderna, avand in vedere:- precizarea unui secol in care romanii au elaborat proiecte politice in epoca moderna si mentionarea a doua dintre acestea;- prezentarea unui fapt istoric, care reflecta aplicarea, in plan intern, a uneia dintre ideile promovate de proiectele politice precizate;- mentionarea a doua actiuni desfasurate de Romania, pe plan extern, in epoca moderna;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta proiectelor politice in evolutia statului roman in epoca moderna si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

39. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre relatiile internationale ale statului roman, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua documente juridice internationale, elaborate in secolul al XIX-lea, pe fondul „crizei orientale”, care cuprindeau prevederi referitoare la Romania;- prezentarea unui fapt istoric la care a participat Romania in cadrul „crizei orientale”, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- mentionarea a doua evenimente, desfasurate pe plan international, la care a luat parte Romania, in secolul al XX-lea si precizarea a cate unei consecinte a fiecaruia dintre ele pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul Romaniei in relatiile internationale in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 7: Document9

40. Elaborati, in aproximativ, doua pagini, un eseu despre Romania postbelica, avand in vedere:- mentionarea a doua tipuri de regim comunist in Romania postbelica si a cate unui fapt istoric desfasurat in timpul fiecaruia dintre aceste tipuri de regim politic, pe plan intern;- prezentarea unui fapt istoric, desfasurat pe plan extern, care atesta implicarea Romaniei in„Razboiul rece” si precizarea unei consecinte a acestuia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia Romaniei postbelice si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

41. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a cate unui factor favorabil infaptuirii statului roman modern, respectiv, a Romaniei Mari;- mentionarea unei asemanari intre actiunile prin care romanii si-au realizat statul modern, respectiv, au infaptuit Romania Mare;- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare, in secolul al XX-lea;- precizarea unei consecinte a infaptuirii Romaniei Mari;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia statului roman in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

42. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre modernizarea statului roman, in secolul al XIX-lea, avand in vedere:- mentionarea unui proiect politic intern referitor la modernizarea statului roman, redactat in secolul al XIX-lea si a doua idei inscrise in acesta;- mentionarea unui document juridic international care a favorizat modernizarea in spatiul romanesc si prezentarea unei actiuni prin care romanii si-au constituit statul modern;- precizarea unei actiuni desfasurate de statul roman modern, pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la procesul de modernizare a statului roman si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

43. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre proiecte politice si modernizare in statul roman, avand in vedere:- mentionarea unui proiect politic elaborat de romani, in secolul al XVIII-lea sau in prima jumatate a secolului al XIX-lea, si a doua prevederi ale acestuia referitoare la constituirea statului modern;- prezentarea unei actiuni prin care romanii si-au modernizat statul, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- mentionarea unei actiuni prin care romanii au realizat Romania Mare si precizarea secolului in care s-a infaptuit acest deziderat;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul proiectelor politice in modernizarea statului roman si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

44. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre influenta „crizei orientale” asupra spatiului romanesc, avand in vedere:- precizarea unui secol in care s-a desfasurat „criza orientala” si mentionarea a doua mari puteri implicate in aceasta;- prezentarea unui fapt istoric la care a participat Romania in cadrul „crizei orientale” si mentionarea a doua documente juridice internationale legate de „criza orientala” care cuprindeau prevederi referitoare si la romani;

Page 8: Document9

- formularea unui punct de vedere referitor la implicatiile „crizei orientale” asupra Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

45. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre relatiile internationale ale Romaniei in secolul al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unui obiectiv al Romaniei, in prima jumatate a secolului al XX-lea si prezentarea unei actiuni pe care a desfasurat-o, pe plan international, pentru atingerea acestuia;- mentionarea a doua atitudini pe care le-a adoptat Romania, in cadrul politicii sale de aliante, in a doua jumatate a secolului al XX-lea si a cate unei actiuni care sa ilustreze fiecare atitudine;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul jucat de Romania in cadrul relatiilor internationale, in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

46. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman modern, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a infaptuit statul roman modern;- prezentarea unui fapt istoric prin care romanii si-au constituit statul modern si mentionarea unei consecinte, pe plan intern, a acestui fapt;- mentionarea unei asemanari intre doua evenimente, desfasurate pe plan international, la care a participat statul roman modern;- mentionarea a doua consecinte ale participarii Romaniei la unul dintre evenimentele internationale pentru care ati optat;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

47. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre disidenta anticomunista din Romania, avand in vedere:- prezentarea unei cauze a constituirii disidentei anticomuniste in Romania si precizarea epocii istorice in care aceasta s-a afirmat;- mentionarea a doua forme de manifestare a disidentei anticomuniste in Romania;- mentionarea a doua consecinte ale manifestarii disidentei anticomuniste romanesti;- formularea unui punct de vedere referitor la disidenta anticomunista din Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

48. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre stalinism si national-comunism in Romania, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a instaurat, in Romania, atat stalinismul cat si national-comunismul;- prezentarea unei asemanari, pe plan politic intern, intre stalinism si national-comunism in Romania;- mentionarea unei deosebiri dintre fapte istorice desfasurate in Romania in timpul stalinismului, respectiv, al national-comunismului;- mentionarea a cate unei atitudini adoptate de Romania, in timpul stalinismului, respectiv, al national-comunismului fata de „Razboiul rece”;- mentionarea unei cauze a prabusirii national-comunismului in Romania;- formularea unui punct de vedere referitor la stalinism si la national-comunism in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

49. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in secolul al XX-lea, avand in vedere:- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare;

Page 9: Document9

- mentionarea unui factor extern favorabil modificarii regimului politic din Romania, la mijlocul secolului al XX-lea si a doua caracteristici ale acestui regim politic;- precizarea a doua mari aliante ale secolului al XX-lea si mentionarea a cate unei atitudini adoptate de Romania, intre 1918-1989, fata de fiecare dintre acestea;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

50. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere:- mentionarea a doua evenimente desfasurate in Romania in timpul „Razboiului rece” si precizarea unei consecinte, pe plan intern, a unuia dintre acestea;- prezentarea unui element de continuitate in implicarea Romaniei in evenimente desfasurate pe plan international, in perioada „Razboiului rece”;- mentionarea a doua consecinte ale implicarii Romaniei, pe plan international, in „Razboiul rece”;- formularea unui punct de vedere referitor la implicarea Romaniei in „Razboiul rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

51. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unui eveniment desfasurat pe plan international care a influentat constituirea statului roman modern, in secolul al XIX-lea;- prezentarea unui eveniment desfasurat pe plan extern care a permis afirmarea Romaniei in relatiile internationale ale secolului al XIX-lea si mentionarea unei consecinte, pentru statul roman, a acestui eveniment;- mentionarea unui eveniment, din secolul al XX-lea, care a favorizat realizarea Romaniei Mari si a doua actiuni prin care romanii si-au indeplinit obiectivul national;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman, in secolele al XIX-lea si al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

52. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in relatiile internationale ale secolului al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unei asemanari intre doua fapte istorice, din prima jumatate a secolului al XX-lea, desfasurate pe plan international, in care s-a implicat si Romania;- mentionarea a cate unei actiuni prin care Romania a luat parte la fiecare dintre faptele istorice pentru care ati optat si a cate unei consecinte, din prima jumatate a secolului al XX-lea, a fiecarei actiuni;- prezentarea unei actiuni desfasurate de statul roman, pe plan extern, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul Romaniei in relatiile internationale ale secolului al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

53. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre proiecte de realizare a statului roman modern, avand in vedere:- precizarea unui secol in care romanii au elaborat proiecte de realizare a statului roman modern;- mentionarea a doua proiecte de realizare a statului roman modern si a doua prevederi asemanatoare inscrise in acestea;- prezentarea unei actiuni prin care s-a constituit sau s-a consolidat statul roman modern;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul statului roman modern in istoria romanilor si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 10: Document9

54. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in contextul international (secolele al XIX-lea – al XX-lea), avand in vedere:- mentionarea unei asemanari intre doua evenimente desfasurate pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea – prima jumatate a secolului al XX-lea, in care s-a implicat si Romania;- mentionarea a cate unei cauze a participarii Romaniei la fiecare dintre evenimentele pentru care ati optat si a unei actiuni prin care statul roman a luat parte la unul dintre aceste evenimente;- prezentarea unei actiuni desfasurate de Romania, pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XX-lea si precizarea unei consecinte a acesteia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia Romaniei in contextul international al secolelor al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

55. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania si marile aliante ale secolului al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua aliante ale marilor puteri, din prima jumatate a secolului al XX-lea si a cate unei atitudini pe care Romania a adoptat-o fata de fiecare dintre aceste aliante;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania ca urmare a unui eveniment international in care a fost implicata una dintre aliantele mentionate, in prima jumatate a secolului al XX-lea;- precizarea unui fapt istoric la care a luat parte Romania alaturi de o mare putere, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere cu privire la Romania si marile aliante ale secolului al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

56. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre comunism in Romania, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a instaurat regimul comunist in Romania si mentionarea a doua cauze ale acestui proces istoric;- prezentarea unei caracteristici a regimului comunist in Romania;- mentionarea a doua fapte istorice desfasurate pe plan international, la care a participat Romania in perioada regimului comunist;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

57. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre implicarea istoricilor in abordarea romanitatii romanilor, avand in vedere:- numirea a doi istorici care au abordat problema romanitatii romanilor si precizarea unui secol in care au aparut scrieri referitoare la ideea romanitatii romanilor;- prezentarea unui motiv pentru care s-au implicat istoricii in abordarea romanitatii romanilor;- mentionarea a doua idei prin care istoricii au sustinut romanitatea romanilor;- formularea unui punct de vedere referitor la implicarea istoricilor in abordarea romanitatii romanilor si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

58. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania postbelica, avand in vedere:- precizarea unei cauze a instaurarii regimului comunist in Romania postbelica;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania in timpul regimului comunist si mentionarea unei consecinte a acestui fapt;- mentionarea a trei actiuni desfasurate de Romania, pe plan extern, in perioada postbelica;- formularea unui punct de vedere referitor la regimul comunist din Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 11: Document9

59. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre realizarea statului roman modern si afirmarea lui pe plan international, avand in vedere:- precizarea unui fapt istoric, desfasurat pe plan international, care a contribuit la realizarea statului roman modern si prezentarea unei consecinte a acestuia pentru statul roman, in secolul al XIX-lea;- mentionarea a doua actiuni prin care statul roman modern s-a afirmat, pe plan international, la inceputul secolului al XX-lea si a cate unei consecinte, pe plan intern a fiecareia dintre acestea;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta constituirii statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

60. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre impactul relatiilor internationale asupra Romaniei, in secolul al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea unei asemanari intre doua fapte istorice, desfasurate in relatiile internationale, in care a fost implicata si Romania, in prima jumatate a secolului al XX-lea si a cate unei consecinte a fiecarui fapt pentru statul roman;- prezentarea unui fapt istoric, desfasurat pe plan international, la care a participat si Romania, in a doua jumatate a secolului al XX-lea si precizarea unei consecinte a acestei implicari pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere cu privire la impactul relatiilor internationale asupra Romaniei in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

61.Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea unei actiuni prin care romanii si-au constituit statul modern, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- prezentarea unui fapt istoric, desfasurat pe plan politic intern, prin care s-a consolidat statul roman modern;- mentionarea a doua actiuni desfasurate de Romania, pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea si a unei consecinte a uneia dintre acestea asupra spatiului romanesc;- precizarea unei mari puteri prin interventia careia s-au produs modificari in evolutia statului roman in perioada mentionata;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

62. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in timpul regimului comunist, avand in vedere:- precizarea secolului in care comunistii au preluat puterea politica in Romania;- mentionarea a doua fapte istorice favorabile instaurarii regimului comunist in Romania;- prezentarea unei caracteristici a regimului comunist, instaurat in Romania;- mentionarea a doua actiuni desfasurate de statul roman, pe plan extern, in timpul regimului comunist;- formularea unui punct de vedere referitor la consecintele instaurarii regimului comunist asupra evolutiei Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

63. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre proiectele politice romanesti din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea si infaptuirea lor, avand in vedere:

Page 12: Document9

- mentionarea a doua proiecte politice elaborate de romani, in secolul al XVIII-lea – prima jumatate a secolului al XIX-lea si a unei idei comune ambelor proiecte;- numirea unei mari puteri din secolul al XIX-lea si mentionarea unui eveniment international in care aceasta a favorizat aplicarea unei idei promovate si de proiectele romanesti;- prezentarea unei actiuni, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, prin care romanii au infaptuit una dintre ideile promovate in proiecte elaborate anterior;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul proiectelor politice romanesti elaborate in secolul al XVIII-lea – al XIX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric

64. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a desfasurat „Razboiul rece”;- mentionarea a doua evenimente, care au favorizat instaurarea unui nou regim politic in Romania, in timpul „Razboiului rece” si prezentarea unui fapt istoric desfasurat, pe plan intern, in cadrul noului regim politic;- mentionarea a doua actiuni desfasurate de Romania, in relatiile internationale, in perioada „Razboiului rece”;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul „Razboiului rece” in istoria Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

65. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman in relatiile internationale din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua evenimente care au favorizat crearea statului modern roman;- prezentarea unei actiuni intreprinse de Romania, pe plan international si mentionarea unei consecinte a acesteia pentru statul roman, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- precizarea unui fapt istoric desfasurat de Romania, pe plan international, la inceputul secolului al XX-lea si mentionarea unei cauze a deciziei adoptate de statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul statului roman in relatiile internationale din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea si ustinerea acestuia printr-un argument istoric.

66. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada comunista, avand in vedere:- precizarea unui fapt istoric din perioada postbelica, care a favorizat modificarea regimului politic din Romania;- prezentarea unui fapt istoric la care a participat Romania, pe plan international, in timpul regimului comunist;- mentionarea a doua actiuni de represiune politica, desfasurate de regimul comunist din Romania si a doua forme de manifestare a disidentei anticomuniste;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului comunist asupra evolutiei Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

67. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua actiuni realizate de romani, una pe plan intern si alta pe plan extern, care au contribuit la constituirea si/ sau la consolidarea statului roman modern, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- numirea unei mari puteri din Europa care a luat atitudine fata de constituirea/ consolidarea statului roman modern in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;

Page 13: Document9

- prezentarea unui fapt istoric, de la inceputul secolului al XX-lea, prin care s-a afirmat statul roman modern in relatiile internationale si mentionarea a doua consecinte ale acestuia pentru Romania;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta formarii statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

68. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania de la stalinism la national-comunism, avand in vedere:- mentionarea a cate doua fapte istorice din timpul regimului stalinist, respectiv, al celui national-comunist in Romania si precizarea unui element de continuitate intre aceste fapte;- prezentarea unui fapt istoric, din a doua jumatate a secolului al XX-lea, la care a participat Romania in relatiile internationale;- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul stalinismului sau al national-comunismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric

69. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in relatiile internationale ale secolului al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unei aliante din prima jumatate a secolului al XX-lea, alaturi de care a actionat Romania;- mentionarea unei cauze si a unei consecinte a aderarii statului roman la alianta precizata;- prezentarea unui eveniment, desfasurat pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XX-lea, la care a participat si Romania si mentionarea a doua consecinte ale acestuia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale ale secolului al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

70. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman modern in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea unui proiect politic, din secolul al XIX-lea, care viza modernizarea statului roman;- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a constituit statul roman modern si mentionarea a doua consecinte ale acestui fapt istoric;- mentionarea unui eveniment desfasurat pe plan international la care a luat parte statul roman modern la inceputul secolului al XX-lea si precizarea unei consecinte a acestei participari;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta infaptuirii statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

71. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre actele constitutionale romanesti, avand in vedere:- precizarea anilor adoptarii a doua dintre actele constitutionale ale Romaniei si mentionarea a cate unei cauze a fiecarui fapt istoric;- prezentarea unui element de continuitate a celor doua acte constitutionale precizate;- mentionarea a doua deosebiri dintre cele doua acte constitutionale precizate;- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptarii unui act constitutional in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

72. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in timpul regimului comunist, avand in vedere:- precizarea unei cauze a instaurarii regimului comunist in Romania;- mentionarea a doua etape distincte ale regimului comunist in Romania si a cate unui fapt istoric desfasurat in fiecare din cele doua etape;

Page 14: Document9

- prezentarea unui fapt istoric desfasurat de Romania, in cadrul relatiilor internationale, din perioada comunista;- formularea unui punct de vedere referitor la consecintele instaurarii regimului comunist asupra evolutiei Romaniei si sustinerea acestuia printr-un argument istoric

73. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- precizarea anului adoptarii unei constitutii a Romaniei, in epoca moderna sau contemporana;- prezentarea unui fapt istoric, din secolele al XIX-lea – al XX-lea, care a contribuit la schimbarea regimului politic si mentionarea a doua caracteristici ale regimului politic nou instaurat;- mentionarea a doua evenimente desfasurate de Romania, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, pe plan international;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia Romaniei in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

74. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre relatiile internationale ale Romaniei, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua evenimente din cadrul „crizei orientale” care au influentat Romania si a unei consecinte, din secolul al XIX-lea, a unuia dintre aceste evenimente, pentru statul roman;- precizarea a doua mari aliante la care a aderat Romania, in prima jumatate a secolului al XX-lea si mentionarea unei cauze a deciziei de aderare a statului roman la una dintre acestea;- prezentarea unui fapt istoric international, din cadrul „Razboiul rece”, in care s-a implicat Romania, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale, in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

75. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia Romaniei in secolul al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unui eveniment desfasurat pe plan international, la inceputul secolului al XX-lea, favorabil constiturii Romaniei Mari si mentionarea a doua fapte istorice prin care romanii au realizat acest stat;- mentionarea unui fapt istoric, care a favorizat modificarea regimului politic din Romania, la mijlocul secolului al XX-lea si prezentarea unei caracteristici a noului regim politic;- mentionarea unui eveniment international in care s-a implicat Romania, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia Romaniei in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

76. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in secolul al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a cate unei actiuni prin care s-a realizat statul modern, respectiv, Romania Mare si a unui element de continuitate intre aceste actiuni;- mentionarea unei consecinte, pe plan intern, a infaptuirii Romaniei Mari;- prezentarea unui fapt istoric la care a participat statul roman, pe plan extern, intre 1919-1989 si precizarea unei consecinte a acestuia;- formularea unui punct de vedere cu privire la evolutia statului roman in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

77. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman modern, avand in vedere:

Page 15: Document9

- mentionarea a doua documente internationale si a cate unei prevederi referitoare si la Principatele Romane/ Romania, inscrise in fiecare dintre acestea, in secolul al XIX-lea;- prezentarea unui fapt istoric, din secolul al XIX-lea, prin care romanii si-au constituit statul modern;- precizarea unei actiuni prin care s-a consolidat statul roman modern, la inceputul secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

78. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia Romaniei, in secolele al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- precizarea anului adoptarii unei constitutii in Romania, in secolele al XIX-lea – al XX-lea si prezentarea unei caracteristici a regimului politic consacrat prin aceasta lege fundamentala;- mentionarea a doua evenimente la care a participat Romania, pe plan international, in secolele al XIX-lea – al XX-lea si a cate unei consecinte a fiecaruia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia Romaniei, in secolele al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

79. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre regimul comunist in Romania postbelica, avand in vedere:- precizarea unui eveniment istoric, care a contribuit la instaurarea regimului comunist in Romania;- mentionarea a doua masuri adoptate, in plan intern, de statul roman in perioada comunista;- prezentarea unei forme de manifestare a disidentei anticomuniste in Romania;- mentionarea a doua evenimente, desfasurate pe plan international, la care a participat statul roman in aceasta perioada;- formularea unui punct de vedere referitor la regimul comunist in Romania postbelica si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

80. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „Razboiului rece”, avand in vedere:- precizarea unui regim politic instaurat, in perioada „Razboiului rece”, in Romania si mentionarea a doua caracteristici ale acestuia;- prezentarea unui eveniment, desfasurat pe plan international, in timpul „Razboiului rece”, la care a participat Romania si mentionarea a doua consecinte ale acestuia pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la situatia Romaniei in perioada „Razboiului rece” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

81. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre adoptarea constitutiilor in Romania, avand in vedere:- precizarea anilor adoptarii a doua dintre constitutiile Romaniei;- mentionarea unei cauze si a unei consecinte a adoptarii uneia dintre aceste constitutii;- prezentarea unui principiu inscris intr-una dintre cele doua constitutii;- mentionarea a doua deosebiri dintre cele doua constitutii;- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptarii unei constitutii in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

82. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre regimul comunist in Romania, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a instaurat regimul comunist in Romania;

Page 16: Document9

- mentionarea unei cauze si prezentarea unei consecinte, pe plan intern, a instaurarii regimului comunist in Romania;- mentionarea a doua actiuni desfasurate de Romania, in timpul regimului comunist, in relatiile internationale si a unui element de continuitate intre acestea;- formularea unui punct de vedere referitor la regimul comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

83. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman modern de la constituire pana la realizarea Romaniei Mari, avand in vedere:- prezentarea unui fapt istoric intern care a contribuit la realizarea statului roman modern;- precizarea unui fapt istoric, desfasurat pe plan international, favorabil realizarii sau consolidarii statului roman modern;- mentionarea unei cauze a infaptuirii Romaniei Mari si a trei actiuni prin care s-a realizat aceasta;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman modern de la constituire pana la realizarea Romaniei Mari si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

84. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada „crizei orientale”, avand in vedere:- mentionarea a doua mari puteri implicate in „criza orientala”;- prezentarea unui fapt istoric din cadrul „crizei orientale” la care a participat Romania, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- mentionarea a doua documente internationale, elaborate de marile puteri pe fondul „crizei orientale”, referitoare si la Romania si precizarea unei asemanari intre deciziile adoptate in acest sens;- formularea unui punct de vedere referitor la Romania in perioada „crizei orientale” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

85. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman in epoca moderna si contemporana, avand in vedere:- precizarea secolelor constituirii statului roman modern, respectiv, a Romaniei Mari;- mentionarea unei actiuni prin care s-a infaptuit statul roman modern;- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare;- mentionarea unui element de continuitate intre constituirea statului roman modern si a Romaniei Mari;- mentionarea a doua consecinte ale realizarii Romaniei Mari;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman in epoca moderna si contemporana si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

86. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre regimul comunist in Romania, avand in vedere:- precizarea secolului in care s-a instaurat regimul comunist in Romania;- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a instaurat sau s-a consolidat regimul comunist in Romania;- mentionarea a doua evenimente la care a luat parte Romania, in relatiile internationale, in perioada „Razboiului rece” si a cate unei consecinte, pe plan intern, a fiecaruia;- formularea unui punct de vedere referitor la regimul comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 17: Document9

87. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in cadrul „crizei orientale”, avand in vedere:- mentionarea unei mari puteri implicate in „criza orientala”;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat de Romania in cadrul „crizei orientale” si precizarea secolului desfasurarii acestuia;- mentionarea a doua documente juridice internationale adoptate in timpul „crizei orientale” si a unei asemanari intre prevederile, referitoare la Romania, ale acestor documente;- formularea unui punct de vedere referitor la Romania in cadrul „crizei orientale” si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

88. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania in perioada 1945-1989, avand in vedere:- mentionarea unei cauze a instaurarii stalinismului in Romania;- prezentarea unui fapt istoric desfasurat, in perioada stalinismului, in Romania si precizarea unei consecinte, din anii 1948-1964, a acestuia pe plan intern;- mentionarea a doua evenimente desfasurate in Romania, intre anii 1965-1989;- mentionarea unui eveniment, desfasurat pe plan international, la care a participat Romania, in perioada 1945-1989;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia Romaniei, in perioada 1945-1989 si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

89. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului roman in epoca moderna si contemporana, avand in vedere:- precizarea secolelor constituirii statului roman modern, respectiv, a Romaniei Mari;- mentionarea unei actiuni prin care s-a infaptuit statul roman modern;- prezentarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare;- mentionarea unui element de continuitate intre constituirea statului roman modern si a Romaniei Mari;- mentionarea a doua consecinte ale realizarii Romaniei Mari;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului roman in epoca moderna si contemporana si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

90. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre implicarea Romaniei in relatiile internationale ale secolelor al XIX-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a cate unui obiectiv urmarit de Romania prin implicarea sa in „criza orientala”, respectiv, in relatiile internationale din prima jumatate a secolului al XX-lea;- prezentarea unui eveniment, desfasurat pe plan international, in a doua jumatate a secolului al XX-lea, in care s-a implicat Romania si precizarea unei consecinte a acestuia pentru statul roman;- mentionarea unei asemanari si a unei deosebiri dintre actiunile desfasurate de Romania, pe plan international, in prima, respectiv, in a doua jumatate a secolului al XX-lea;

91. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre ideea romanitatii romanilor, avand in vedere:- mentionarea a doua epoci istorice in care a fost studiata ideea romanitatii romanilor;- numirea unui istoric si prezentarea unei cauze pentru care acesta a abordat ideea romanitatii romanilor;- mentionarea a doua idei formulate pentru sustinerea ideii romanitatii romanilor;- formularea unui punct de vedere referitor la semnificatia studierii romanitatii romanilor si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 18: Document9

92. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre implicarea Romaniei in relatiile internationale din cadrul „crizei orientale” si din secolul al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unei mari puteri implicate in „criza orientala”;- mentionarea unui eveniment din cadrul „crizei orientale” in care a fost implicata Romania si a unei consecinte, din secolul al XIX-lea, a acestui eveniment pentru statul roman;- prezentarea unui eveniment desfasurat pe plan international, in secolul al XX-lea, la care a luat parte Romania si mentionarea a doua consecinte ale acestui eveniment pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale ale secolelor al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

93. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre implicarea Romaniei in relatiile internationale din cadrul „crizei orientale” si din secolul al XX-lea, avand in vedere:- precizarea unei mari puteri implicate in „criza orientala”;- mentionarea unui eveniment din cadrul „crizei orientale” in care a fost implicata Romania si a unei consecinte, din secolul al XIX-lea, a acestui eveniment pentru statul roman;- prezentarea unui eveniment desfasurat pe plan international, in secolul al XX-lea, la care a luat parte Romania si mentionarea a doua consecinte ale acestui eveniment pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale ale secolelor al XIX-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

94. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman in relatii internationale din secolul al XX-lea, avand in vedere:- numirea unei mari aliante la care a aderat Romania, in prima jumatate a secolului al XX-lea si prezentarea unei actiuni desfasurate de statul roman in temeiul aceastui fapt istoric;- precizarea unei mari aliante din care a facut parte Romania, in a doua jumatate a secolului al XX-lea si mentionarea unui motiv pentru care statul roman a adoptat aceasta decizie;- mentionarea unei actiuni, din a doua jumatate a secolului al XX-lea, intreprinse de Romania alaturi de state din alianta precizata si a doua consecinte ale acestei actiuni;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in secolul al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

95. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre modelul stalinist in Romania, avand in vedere:- precizarea epocii istorice in care s-a consolidat regimul stalinist, in Romania;- mentionarea unei cauze a impunerii modelului stalinist in statul roman si prezentarea unei consecinte, pe plan intern, a acestui fapt;- mentionarea a doua actiuni intreprinse de Romania, pe plan extern, in timpul regimului stalinist si a unei consecinte a uneia dintre aceste actiuni;- formularea unui punct de vedere referitor la aplicarea modelului stalinist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

96. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre national-comunism si disidenta anticomunista in Romania postbelica, avand in vedere:- mentionarea a doua actiuni desfasurate in Romania, prin care s-a consolidat regimul national-comunist;- prezentarea unei actiuni prin care s-a manifestat disidenta anticomunista;- mentionarea a doua evenimente internationale la care a participat Romania, in timpul regimului national-comunist si precizarea unei consecinte a unuia dintre acestea, pentru statul roman;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul regimului national-comunist in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

Page 19: Document9

97. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre comunism si disidenta anticomunista in Romania, avand in vedere:- mentionarea a patru actiuni desfasurate in Romania, prin care s-a instaurat si/ sau s-a consolidat regimul comunist;- prezentarea unei forme de manifestare a disidentei anticomuniste;- precizarea unui eveniment la care a participat Romania, pe plan extern, in timpul regimului comunist;- formularea unui punct de vedere referitor la rolul disidentei anticomuniste in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

98. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre Romania comunista si „Razboiul rece”, avand in vedere:- mentionarea unei cauze a instaurarii regimului comunist in Romania si precizarea secolului in care a avut loc acest eveniment istoric;- prezentarea unei actiuni desfasurate in timpul regimului comunist in Romania si mentionarea a doua consecinte ale acesteia, pe plan intern;- mentionarea unei actiuni desfasurate de Romania in cadrul „Razboiului rece”, pe plan extern; – formularea unui punct de vedere referitor la rolul comunismului in Romania si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

99. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre evolutia statului de la Principatele Romane la Romania Mare, avand in vedere:- prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Principatele Romane, in secolul al XVIII-lea sau in prima jumatate a secolului al XIX-lea, in vederea modernizarii statului;- mentionarea a doua fapte istorice desfasurate pe plan intern, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, prin care s-a constituit statul roman modern;- mentionarea unei actiuni, desfasurate pe plan international, prin care s-a afirmat statul roman modern si a unei consecinte interne, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a acestei actiuni;- precizarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare, la inceputul secolului al XX-lea;- formularea unui punct de vedere referitor la importanta constituirii statului roman modern si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.

100. Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre stat in spatiul romanesc, in secolele al XVIII-lea – al XX-lea, avand in vedere:- mentionarea a doua actiuni desfasurate de romani pentru modernizare statala, in secolul al XVIII-lea si/ sau in prima jumatate a secolului al XIX-lea;- mentionarea unei actiuni desfasurate pe plan intern, prin care s-a constituit statul roman modern si prezentarea unui fapt istoric prin care acesta a fost consolidat, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea;- precizarea unui fapt istoric prin care s-a realizat Romania Mare si mentionarea unei consecinte a constituirii acesteia;- formularea unui punct de vedere referitor la evolutia statului in spatiul romanesc in secolele al XVIII-lea – al XX-lea si sustinerea acestuia printr-un argument istoric.