1

Analiza comparativă a politicilor de recunoaştere, evaluare şi prezentare în

situaţiile financiare a informaţiilor privind activele (IAS 16, IAS 38, IAS 36, IAS 40,

IFRS 5, IAS 23 şi IAS 2 versus OMFP 3055)

Imobilizări corporale IAS 16

Element analizat: Recunoaşterea imobilizărilor corporale

IAS 16.7: costul unui element de

imobilizări corporale este recunoscut în

activ atunci când:

(i) este probabil ca întreprinderea să

beneficieze de avantajele economice

viitoare asociate acestuia; şi

(ii) costul lui, sau valoarea sa justă, poate

să fie evaluat(ă) în mod fiabil.

IAS 16.19 : Prezentul standard nu prescrie

unitatea de recunoaştere, adică ce constituie

un element de imobilizări corporale. Astfel,

se impune utilizarea raţionamentului

profesional la aplicarea criteriilor de

recunoaştere pentru circumstanţele

specifice ale unei entităţi.

OMFP : 93. - (1) Imobilizările corporale

cuprind: terenuri și construcții; instalații tehnice

și mașini; alte instalații, utilaje și mobilier;

avansuri acordate furnizorilor de

imobilizări corporale și imobilizări

corporale în curs de execuție.

94. - (1) Contabilitatea terenurilor se ține

pe două categorii: terenuri șI amenajări de

terenuri.

104. - (1) În cadrul imobilizărilor corporale

sunt evidențiate în mod distinct

imobilizările corporale în curs de execuție.

Element analizat: costul

IAS 16: O imobilizare corporală, care

îndeplineşte condiţiile pentru a fi

recunoscută la active, trebuie să fie iniţial

evaluată la costul său. Costul unei

imobilizări cuprinde (IAS 16.16):

-preţul său de cumpărare (purchase price),

la care se adaugă taxele vamale (import

duties) şi taxele nerecuperabile (non-

refundable purchase taxes)

-orice costuri care se pot atribui direct

aducerii activului la locaţia şi starea

necesare pentru ca acesta să poată

funcţiona în modul dorit de conducere.

- costul estimat pentru demontarea şi

mutarea activului, respectiv, costurile de

restaurare a amplasamentului, în măsura în

care costul este recunoscut ca un provizion,

pe baza standardului IAS 37.

Exemple de cheltuieli directe atribuibile

(IAS 16.17):

-cheltuieli cu personalul care rezultă direct

OMFP:

105. - (1) O imobilizare corporală

recunoscută ca activ trebuie evaluată inițial

la costul său determinat potrivit regulilor

de evaluare din prezentele reglementări, în

funcție de modalitatea de intrare în entitate.

(2) Exemple de costuri care se efectuează

în legătură cu construcția unei imobilizări

corporale, direct atribuibile acesteia, sunt:

a) costurile reprezentând salariile

angajaților, contribuțiile legale și alte

cheltuieli legate de acestea, care rezultă

direct din construcția imobilizării

corporale;

b) cheltuieli materiale;

c) costurile de amenajare a

amplasamentului;

d) costurile inițiale de livrare și manipulare;

e) costurile de instalare și asamblare;

f) cheltuieli de proiectare și pentru

2

din achiziţia sau producţia imobilizărilor

- cheltuielile de amenajare a

amplasamentului;

- cheltuielile de transport şi de manipulare

iniţiale;

- cheltuielile de instalare

-costurile de testare a funcționării corecte a

activului, după deducerea încasărilor nete

provenite din vânzarea elementelor produse

în timpul aducerii activului la

amplasamentul și condiția de funcționare

- cheltuieli profesionale (de exemplu,

onorariile cuvenite arhitecţilor şi

inginerilor);

Cheltuielile administrative şi alte cheltuieli

generale nu intră în structura costului

activului, exceptând situaţia în care astfel

de cheltuieli pot să fie direct legate de

achiziţia sau de punerea în stare de utilizare

a bunului. Acelaşi tratament este suportat şi

de cheltuielile de demarare şi de cele

preliminare exploatării. Cât priveşte

pierderile iniţiale de exploatare, angajate

înainte ca bunul să ajungă la performanţa

prevăzută, acestea sunt înscrise la

cheltuieli.

Costul unui element de imobilizări

corporale este echivalentul în numerar al

preţului la data recunoaşterii. Dacă plata

este amânată dincolo de termenele normale

de creditare, diferenţa dintre echivalentul în

numerar al preţului şi plata totală este

recunoscută ca dobândă pe perioada de

creditare, cu excepţia cazului în care astfel

de dobânzi sunt capitalizate conform cu

IAS 23.

obținerea autorizațiilor;

g) costurile de testare a funcționării corecte

a activului, după deducerea încasărilor nete

provenite din vânzarea elementelor produse

în timpul aducerii activului la

amplasamentul și condiția de funcționare

(cum ar fi eșantioanele produse la testarea

echipamentului);

h) onorariile profesionale plătite avocaților

și experților etc.

(3) În cazul în care o clădire este demolată

pentru a fi construită o alta, cheltuielile cu

demolarea sunt recunoscute după natura

lor, fără a fi considerate costuri de

amenajare a amplasamentului. Același

tratament contabil se aplică și cheltuielilor

reprezentând valoarea neamortizată a

clădirii demolate.

(4) În costul unei imobilizări corporale sunt

incluse și costurile estimate inițial cu

demontarea și mutarea acesteia la scoaterea

din funcțiune, precum și cu restaurarea

amplasamentului pe care este poziționată

imobilizarea, atunci când aceste sume pot fi

estimate credibil și entitatea are o obligație

legată de demontare, mutare a imobilizării

corporale și de refacere a amplasamentului.

(5) Costurile estimate cu demontarea și mutarea imobilizării corporale, precum și cele cu restaurarea amplasamentului se

recunosc în valoarea acesteia, în

corespondență cu un cont de provizioane

(contul 1513 "Provizioane pentru

dezafectare imobilizări corporale și alte

acțiuni similare legate de acestea").

53. - (1) Costurile îndatorării care sunt

direct atribuibile achiziției, construcției sau

producției unui activ cu ciclu lung de

fabricație pot fi incluse în costul acelui

activ.

Element analizat: amortizarea

IAS 16.6.: Amortizarea este alocarea

sistematică a valorii amortizabile a unui

OMFP:

68. - (2) Amortizarea valorii activelor

3

activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă.

Valoarea amortizabilă este costul unui activ

sau o altă valoare substituită costului,

minus valoarea sa reziduală.

Valoarea reziduală este valoarea pe care

întreprinderea se aşteaptă să o obţină prin

cedarea unui activ, la sfârşitul duratei sale

de utilitate, după deducerea cheltuielilor

angajabile în operaţia de cesiune.

Durata de utilitate este:

- fie perioada în cursul căreia întreprinderea

se aşteaptă să utilizeze activul respectiv;

- fie numărul de unităţi de producţie sau de

unităţi similare pe care întreprinderea se

aşteaptă să le obţină şi să le vândă (ca

urmare a folosirii activului în cauză).

IAS 16.43: Fiecare parte a unui element de

imobilizări corporale cu un cost

semnificativ faţă de costul total al

elementului trebuie amortizat separat.

IAS 16.60: Metoda de amortizare (the

depreciation method) trebuie să reflecte

ritmul şi modul în care sunt consumate

avantajele economice viitoare ca urmare a

utilizării activului.

IAS 16.50-51, 61: Valoarea reziduală,

durata de utilitate şi metoda de amortizare a

unei imobilizări corporale trebuie să fie

reexaminată periodic şi, dacă previziunile

sunt sensibil diferite de estimările

anterioare, modificarea trebuie

contabilizată ca modificare de estimare

contabilă în conformitate cu IAS 8.

IAS 16.55: Amortizarea unui activ începe

când acesta este disponibil pentru utilizare,

adică atunci când acesta se află în

amplasamentul şi starea necesare pentru a

putea funcţiona în maniera dorită de

conducere. Amortizarea unui activ

încetează cel mai devreme la data când

activul este clasificat drept deţinut în

vederea vânzării, în conformitate cu IFRS

5, şi la data la care activul este

derecunoscut.

imobilizate cu durate limitate de utilizare

economică reprezintă alocarea sistematică a

valorii amortizabile a unui activ pe

întreaga durată de utilizare economică.

Valoarea amortizabilă este reprezentată de

cost sau altă valoare care substituie costul

(de exemplu, valoarea reevaluată).

(3) În înțelesul prezentelor reglementări,

prin durata de utilizare economică se

înțelege durata de viață utilă, aceasta

reprezentând:

a) perioada în care un activ este prevăzut a

fi disponibil pentru utilizare de

către o entitate; sau

b) numărul unităților produse sau al unor

unități similare ce se estimează că vor fi

obținute de entitate prin folosirea activului

respectiv.

112. - (1) Entitățile amortizează

imobilizările corporale utilizând unul din

următoarele regimuri de amortizare:

a) amortizarea liniară realizată prin

includerea uniformă în cheltuielile de

exploatare a unor sume fixe, stabilite

proporțional cu numărul de ani ai duratei

de utilizare economică a acestora;

b) amortizarea degresivă, care constă în

multiplicarea cotelor de amortizare

liniară cu un anumit coeficient, caz în care

poate fi avută în vedere legislația în

vigoare;

c) amortizarea accelerată, care constă în

includerea, în primul an de funcționare, în

cheltuielile de exploatare a unei amortizări

de până la 50% din valoarea de intrare a

imobilizării. Amortizările anuale pentru

exercițiile financiare următoare sunt

calculate la valoarea rămasă de amortizat,

după regimul liniar, prin raportare la

numărul de ani de utilizare rămași. Deoarece amortizarea calculată trebuie să

fie corelată cu modul de utilizare a

activului și, întrucât în cazuri rare o

imobilizare corporală se consumă în primul

an în procent de până la 50%, rezultă că

metoda de amortizare accelerată este mai

4

puțin utilizată în scopuri contabile;

d) amortizare calculată pe unitate de produs

sau serviciu, atunci când natura

imobilizării justifică utilizarea unei

asemenea metode de amortizare.

(2) Metoda de amortizare folosită trebuie să

reflecte modul în care beneficiile

economice viitoare ale unui activ se

așteaptă să fie consumate de entitate.

(4) Metoda de amortizare se poate modifica

doar atunci când aceasta este

determinată de o eroare în estimarea

modului de consumare a beneficiilor

aferente respectivei imobilizări corporale.

110. - (1) Amortizarea se stabilește prin

aplicarea cotelor de amortizare asupra

valorii de intrare a imobilizărilor.

(2) Amortizarea imobilizărilor corporale se

calculează începând cu luna următoare

punerii în funcțiune și până la recuperarea

integrală a valorii lor de intrare. La

stabilirea amortizării imobilizărilor

corporale sunt avute în vedere duratele de

utilizare economică și condițiile de

utilizare a acestora.

(3) În cazul în care imobilizările corporale

sunt trecute în conservare, în funcție

de politica contabilă adoptată, entitatea

înregistrează în contabilitate o cheltuială cu

amortizarea sau o cheltuială

corespunzătoare ajustării pentru

deprecierea constatată.

(4) O modificare semnificativă a condițiilor

de utilizare sau învechirea unei imobilizări

corporale poate justifica revizuirea duratei

de amortizare. De asemenea, în cazul în

care imobilizările corporale sunt trecute în

conservare, folosirea lor fiind întreruptă pe

o perioadă îndelungată, poate fi justificată

revizuirea duratei de amortizare.

(5) În cazuri excepționale, inclusiv în

situația prevăzută la pct. 121 alin. (3) din

prezentele reglementări, durata de

amortizare stabilită inițial se poate

modifica, această reestimare conducând

la o nouă cheltuială cu amortizarea pe

5

perioada rămasă de utilizare.

Element analizat: costurile ulterioare şi reevaluarea: Prevederile din omfp sunt

similare cu ias 16. O diferenţă poate să apară totuşi legat de modul de determinare a

valorii juste.

IAS 16.32 arată că valoarea justă a

terenurilor şi construcţiilor este, în mod

natural, determinată de experţi calificaţi.

Această valoare justă este, în general,

valoarea de piaţă.

Pentru imobilizările corporale strict

specializate, care nu fac obiectul unor

tranzacţii regulate, valoarea justă se

estimează prin utilizarea unei abordări

bazate pe venit sau pe costul de înclocuire

amortizat.

122. - (1) Reevaluarea imobilizărilor

corporale se face la valoarea justă de la

data bilanțului. Valoarea justă se determină

pe baza unor evaluări efectuate, de regulă,

de profesioniști calificați în evaluare,

membri ai unui organism profesional în

domeniu, recunoscut național și

internațional.

123. - (7) Dacă un activ dintr-o grupă de

active nu poate fi reevaluat, de exemplu,

din cauză că nu există o piață activă pentru

acel activ, activul trebuie prezentat în

bilanț la cost, minus ajustările cumulate de

valoare.

(9) Dacă valoarea justă a unei imobilizări

corporale nu mai poate fi determinată,

valoarea activului prezentată în bilanț trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data

ultimei reevaluări, din care se scad

ajustările cumulate de valoare.

Element analizat: prezentarea informaţiilor

IAS 16.73: Situaţiile finanicare trebuie să

prezinte următoarele informaţii, pentru

fiecare clasă de imobilizări corporale:

-bazele de evaluare folosite la determinarea

valorii brute

-metodele de amortizare utilizate

-duratele de viaţă utilă sau ratele de

amortizare folosite

-valoarea contabilă brută şi amortizarea

cumulată (agregată cu pierderile cumulate

din depreciere) la începutul şi la sfârşitul

perioadei

-o reconciliere a valorii contabile de la

începutul şi sfârşitul perioadei,

menţionându-se intrările, activele

clasificate ca fiind deţinute în vederea

vânzării sau incluse într-un grup destinat

cedării (ifrs 5); achiziţiile rezultate din

OMFP:

280. - (1) Notele explicative trebuie să

prezinte, pentru fiecare grupă de

imobilizări corporale, următoarele

informații: a) bazele de evaluare folosite în

determinarea valorii contabile brute (cost

istoric sau valoare reevaluată). Dacă s-au

folosit baze diferite de evaluare, atunci

trebuie prezentată pentru fiecare grupă în

parte valoarea contabilă brută a respectivei

grupe;

b) metodele de amortizare folosite;

c) valoarea imobilizărilor corporale în curs.

(2) În cazul în care elementele

imobilizărilor corporale sunt exprimate la

valori

reevaluate, trebuie prezentate data și

6

combinări de întreprinderi; creşterile sau

diminuările din timpul perioadei rezultate

din reevaluări şi din pierderile din

depreciere recunoscute sau reluate direct în

capitalurile proprii (ias 36); pierderile din

depreciere recunoscute în profit sau

pierdere conform cu ias 36; pierderile din

depreciere reluate în profit sau pierdere

conform cu ias 36; amortizarea; diferenţele

de curs valutar nete rezultate în urma

conversiei situaţiilor financiare din moneda

funcţională într-o metodă de prezentare

diferită; alte modificări.

IAS 16.77: În cazul în care elementele de

imobilizări corporale sunt exprimate la

valori reevaluate, trebuie prezentate

următoarele informaţii:

-data efectivă a reevaluării

-dacă a fost implicat un evaluator

independent

-metodele şi principalele ipoteze aplicate la

estimarea valorii juste a elementelor

-masura în care valorile juste ale

elementelor au fost determinate direct în

raport cu preţurile exiatente pe o piaţă

activă sau în tranzacţiile recent realizate în

condiţii obiective, sau au fost estimate prin

utilizarea altor tehnici de evaluare

-pentru fiecare clasă reevaluată de

imobilizări corporale, valoarea contabilă

care ar fi fost recunoscută dacă activele ar

fi fost înregistrate conform modelului bazat

pe cost

-surplusul din reevaluare, indicând

modificarea aferentă perioadei şi orice

restricţii aferente distribuirii soldului către

acţionari.

condițiile de efectuare a reevaluării.

121. - (4) În cazul efectuării reevaluării

imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie

prezentat în notele explicative, împreună cu

elementele supuse reevaluării, metoda

prin care s-au calculat valorile prezentate,

precum și elementul afectat din contul

de profit și pierdere.

124. - (1) ... Tratamentul în scop fiscal al

rezervei din reevaluare trebuie prezentat în

notele explicative.

(2) Indiferent dacă valoarea rezervei a fost

modificată sau nu în cursul exercițiului

financiar, entitățile trebuie să prezinte în

notele explicative următoarele informații: a) valoarea rezervei din reevaluare la

începutul exercițiului financiar;

b) diferențele din reevaluare transferate la

rezerva din reevaluare în cursul exercițiului

financiar;

c) sumele capitalizate sau transferate într-

un alt mod din rezerva din reevaluare în

cursul exercițiului financiar, prezentându-

se natura oricărui astfel de transfer, cu

respectarea legislației în vigoare;

d) valoarea rezervei din reevaluare la

sfârșitul exercițiului financiar.

126. - În cazul în care se efectuează

reevaluarea, în notele explicative trebuie

prezentate, separat pentru fiecare element

din bilanț de natura imobilizărilor

corporale reevaluate, următoarele

informații: a) valoarea la cost istoric a imobilizărilor

reevaluate și suma ajustărilor cumulate de

valoare; sau

b) valoarea la data bilanțului a diferenței

dintre valoarea rezultată din reevaluare și

cea reprezentând costul istoric și, atunci

când este cazul, valoarea cumulată a

ajustărilor suplimentare de valoare.

7

Imobilizări ncorporale IAS 38

Element analizat: recunoaşterea imobilizărilor necorporale

Conform IAS 38, pentru ca un active să fie

recunoscut, acesta trebuie să respecte definiţia (în

special criteriul de identificabilitate) precum şi

criteriile de control asupra unei resurse şi existenţa

beneficiilor economice viitoare. Dacă un element nu

îndeplineşte aceste criterii, este recunoscut la

cheltuială atunci când este angajată sau este inclus în

fondul commercial dacă provine dintr-o grupare de

întreprinderi (IAS 38.10). Cele trei criterii se

analizează astfel în contextul recunoaşterii activului :

-caraterul identificabil (IAS 38.12.) : vizează

distincţia cu claritate de fondul comercial. O

imobilizare necorporală are un caracter identificabil

atunci când:

(i) ea este separabilă, adică atunci când

întreprinderea poate să închirieze, să vândă, să

schimbe sau să distribuie avantajele economice

viitoare specifice, atribuibile activului, fără să se

separe, însă, de avantajele economice viitoare ce

rezultă din alte active utilizate în aceeaşi activitate

generatoare de venituri; sau

(ii) ea provine din drepturi contractuale sau

alte drepturi legale, indiferent că aceste drepturi sunt

transferabile sau separabile de entitate sau de alte

drepturi şi obligaţii.

-controlul (IAS 38.13-16.) : întreprinderea

controlează imobilizarea dacă ea are putere să obţină

avantaje economice viitoare ce decurg de resursa

implicată şi dacă, de asemenea, ea poate să restrângă

accesul terţilor la aceste avantaje

-beneficii economice viitoare (IAS 38.17) : pot să

includă venituri ce provin din vânzarea de bunuri sau

din prestarea de servicii, economiile de costuri sau

alte avantaje ce rezultă din utilizarea activului de

către întreprindere.

Fondul comercial generat intern nu trebuie să fie

contabilizat ca activ (IAS 38.48) .

Pentru a aprecia dacă o imobilizare

necorporală generată intern satisface criteriile de

recunoaştere, o întreprindere clasifică procesul de

creare a imobilizării în (IAS 38.52):

- o fază de cercetare; şi

- o fază de dezvoltare.

Articolele 73-74 din omfp preia

din ias 38 criteriile necesare

recunoaşterii unei imobilizari

necorporale.

Art. 78 preia din ias 38 condiţiile

de capitalizare a cheltuielilor de

dezvoltare.

8

Cercetarea este o investigaţie originală şi

programată, întreprinsă în vederea achiziţionării unui

procedeu de înţelegere şi a unor cunoştinţe ştiinţifice

sau tehnice noi.

Dezvoltarea este aplicarea rezultatelor

cercetării sau altor cunoştinţe, la un plan sau un

model, în vederea fabricării de materiale,

dispozitive, produse, procedee, sisteme sau servicii

noi sau substanţial ameliorate, înaintea începerii

producţiei lor comerciale sau a utilizării lor.

Dacă o întreprindere nu poate să distingă faza

de cercetare de faza de dezvoltare a unui proiect

intern, ce vizează crearea unei imobilizări

necorporale, ea tratează cheltuiala în numele

proiectului ca şi când ar fi fost angajată numai cu

ocazia fazei de cercetare.

Nici un activ necorporal provenit din

cercetare nu trebuie recunoscut. Cheltuiala de

cercetare trebuie recunoscută ca o cheltuială, atunci

când ea este angajată.

Un activ necorporal provenit din dezvoltare

trebuie să fie recunoscut dacă şi numai dacă, o

întreprindere poate demonstra următoarele:

- fezabilitatea tehnică pentru finalizarea

activului necorporal în aşa fel încât să fie disponibil

pentru utilizare sau vânzare;

- intenţia sa de a finaliza acel activ

necorporal spre a fi folosit sau vândut;

- abilitatea sa de a folosi sau vinde activul

necorporal;

- modul în care activul necorporal va genera

probabile beneficii economice viitoare;

- existenţa resurselor tehnice, financiare şi a

altor resurse adecvate pentru a duce la bun sfârşit

dezvoltarea sa în vederea utilizării sau vinderii

activului necorporal; şi

- abilitatea sa de a evalua fidel cheltuiala

atribuibilă activului necorporal în timpul dezvoltării

sale.

Costul unui activ necorporal generat intern este

cheltuiala suportată de la data la care activul

necorporal întruneşte criteriile de recunoaştere.

Element analizat : costul

9

IAS 38.24 : O imobilizare necorporală, care

îndeplineşte condiţiile pentru a fi

recunoscută la active, trebuie să fie iniţial

evaluată la costul său.

IAS 38.27 : Costul unei imobilizări

necorporale cuprinde preţul său de

cumpărare, inclusiv taxele de import şi

taxele nerambursabile, cât şi orice

cheltuială direct atribuibilă pregătirii

acestui activ, în vederea utilizării vizate.

IAS 38.32 : Dacă plata unei imobilizări

necorporale este amânată peste termenul

normal de creditare, costul său este

echivalentul preţului în numerar.

IAS 38.66 : Costul unui activ necorporal

generat intern este compus din toate

costurile direct atribuibile necesare pentru

crearea, producerea şi pregătirea activului

pentru a fi capabil să funcţioneze în

maniera intenţionată de conducere.

86. - O imobilizare necorporală se

înregistrează inițial la costul de achiziție

sau de producție, așa cum sunt definite în

prezentele reglementări.

87. - Un element raportat drept cheltuială

într-o perioadă nu poate fi recunoscut

ulterior ca parte din costul unei imobilizări

necorporale.

81. - (1) Concesiunile, brevetele, licențele,

mărcile comerciale, drepturile șI activele

similare reprezentând aport, achiziționate

sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în

conturile de imobilizări necorporale la

costul de achiziție sau valoarea de aport,

după caz. În această situație valoarea de

aport se asimilează valorii juste.

85. - Imobilizările necorporale în curs de

execuție reprezintă imobilizările

necorporale neterminate până la sfârșitul

perioadei, evaluate la costul de producție

sau costul de achiziție, după caz.

Element analizat : evaluarea după recunoaştere

IAS 38.72: O entitate trebuie să aleagă

drept politică contabilă fie modelul bazat

pe cost fie modelul de reevaluare.

IAS 38.74: După contabilizarea sa iniţială,

o imobilizare necorporală trebuie să fie

contabilizată la costul său, diminuat cu

suma amortizărilor şi suma pierderilor de

valoare.

IAS 38.75: După contabilizarea sa iniţială,

o imobilizare necorporală va fi evaluată la

valoarea reevaluată ca finnd valoarea sa

justă la data reevaluării minus orice

amortizare şi orice pierdere de valoare

acumulată. Valoarea justă va fi determinată

prin referire la o piaţă activă.

IAS 38.88 : O entitate trebuie să aprecieze

dacă durata de utilitate a unei imobilizări

necorporale este determinată sau

nedeterminată. O imobilizare necorporală

are durată nedefinită în cazul în care

analiza bazată pe toţi factorii relevanţi arată

că nu există o limită previzibilă a duratei pe

89. - O imobilizare necorporală trebuie

prezentată în bilanț la valoarea de

intrare, mai puțin ajustările cumulate de

valoare.

76. - (1) …, cheltuielile de constituire

trebuie amortizate în cadrul unei perioade

de maximum cinci ani.

80. - (1) Cheltuielile de dezvoltare se

amortizează pe perioada contractului sau

pe durata de utilizare, după caz.

81. - (2) …. Amortizarea concesiunii

urmează a fi înregistrată pe durata de

folosire a acesteia, stabilită potrivit

contractului.

10

parcursul căreia imobilizarea respectivă va

produce fluxuri de trezorerie.

IAS 38.90 : Factori luaţi în considerare în

aprecierea duratei de utilitate a unei

imobilizări necorporale :

- utilizarea prevăzută pentru activ şi

posibilitatea ca el să fie gestionat de către o

altă echipă de conducere;

- uzura morală tehnică, tehnologică şi

comercială;

- stabilitatea sectorului de activitate al

întreprinderii;

- comportamentul aşteptat al concurenţilor

actuali şi potenţiali;

- cheltuielile cu întreţinerea necesare pentru

obţinerea fluxurilor de beneficii economice

aşteptate de la activ;

- durata legală sau contractuală de utilizare

a activului. etc.

IAS 38.97 : Imobilizările necorporale cu

durată de utilitate finită se amortizează.

Valoarea amortizabilă a acestora trebuie să

fie repartizată, în mod sistematic, pe

duratele lor de utilitate. Amortizarea se va

calcula prin metoda care reflectă ritmul în

care avantajele economice generate de

activ se aşteaptă să fie consumate de

întreprindere. Dacă un asemenea ritm nu

poate să fie determinat în mod fiabil,

trebuie să fie aplicată metoda lineară.

IAS 38.100: Valoarea reziduală a unei

imobilizări necorporale trebuie să fie

considerată nulă (cu unele excepţii).

IAS 38.104 : Durata de amortizare şi

metoda de amortizare trebuie să fie

reexaminate cel puţin la închiderea fiecărui

exerciţiu.

IAS 38.107-108 : Imobilizările necorporale

cu durată de viaţă nedefinită nu se

amortizează. Pentru aceste active se va

efectua însă un test de depreciere în

conformitate cu IAS 36 „Deprecierea

activelor”.

IAS 38.109 : Periodic, întreprinderea

trebuie să verifice dacă evenimentele şi

circumstanţele continuă să susţină

11

aprecierea privind durata de utilitate

nedefinită. Dacă evenimentele şi

circumstanţele nu mai susţin o asemenea

apreciere, schimbarea duratei de utilitate

din nedefinită în finită reprezintă o

schimbare de estimare contabilă, în

conformitate cu IAS 8.

Element analizat : cerinţe privind prezentarea informaţiilor

IAS 38.118: O entitate trebuie să prezinte

următoarele informaţii pentru fiecare clasă

de imobilizări necorporale, făcând

distincţia între imobilizările necorporale

generate intern şi celelalte imobilizări

necorporale:

-dacă duratele de viaţă utilă sunt

nedeterminate sau determinate şi, în cazul

în care sunt determinate, duratele de viaţă

utilă sau ratele de amortizare folosite;

-metodele de amortizare utilizate pentru

imobilizările necorporale cu durate de viaţă

utilă determinate ;

-valoarea contabilă brută şi orice amortizări

cumulate la începutul şi la sfârşitul

perioadei

-elementul rând din situaţia veniturilor şi

cheltuielilor în care este inclusă orice

amortizare a imobilizărilor necorporale.

-o reconciliere a valorii contabile de la

începutul şi de la sfârşitul perioadei.

IAS 38.122: O entitate trebuie să prezinte,

de asemenea :

-pentru o imobilizare necorporală evaluată

ca având o durată de viaţă utilă

nedeterminată, valoarea contabilă a

activului în cauză şi motivele care sprijină

evaluarea unei durate de viaţă utilă

nedeterminate.

-o descriere, valoarea contabilă şi perioada

de amortizare rămasă a oricărei imobilizări

necorporale individuale care este

semnificativă în situaţiile finnaicare ale

entităţii

-pentru imobilizările necorporale dobândite

printr-o subvenţie guvernamentală şi

recunoascute iniţial la valoarea justă

informaţii suplimentare.

În nota 1 din omfp trebuie prezentate

informaţiile:

Cheltuielile de constituire și cheltuielile de

dezvoltare vor fi detaliate, prezentându-se

motivele imobilizării și perioada de

amortizare, cu justificarea acesteia.

Modificările valorii brute se vor prezenta

plecând de la costul de achiziție sau costul

de producție pentru fiecare element de

imobilizare, în funcție de tratamentele

contabile aplicate.

În cazul în care durata contractului sau

durata de utilizare a elementelor de

natura cheltuielilor de dezvoltare depășește

cinci ani, aceasta trebuie prezentată în

notele explicative, împreună cu motivele

care au determinat-o.

În cazul fondului comercial amortizat într-o

perioadă de peste cinci ani, această

perioadă nu trebuie să depășească durata de

utilizare economică a activului și trebuie să

fie prezentată și justificată în notele

explicative.

Se vor prezenta duratele de viață sau ratele

de amortizare utilizate, metodele de

amortizare și ajustările care privesc

exercițiile anterioare.

Se vor prezenta separat creșterile de

valoare apărute din procesul de dezvoltare

internă.

12

-existenţa şi valorile contabile ale

imobilizărilor necorporale asupra cărora

dreptul de proprietate este limitat şi valorile

contabile ale imobilizărilor necorporale

depuse drept garanţie pentru datorii.

-valoarea angajamentelor contractuale

pentru achiziţia imobilizărilor necorporale.

IAS 38.126: O entitate trebuie să prezinte

valoarea agregată a cheltuielilor de

cercetare şi dezvoltare recunoscute drept

cost în cursul perioadei.

IAS 36 Deprecierea activelor

Element analizat : identificarea activelor care au îregistrat pierderi de valoare

O întreprindere trebuie să stabilească, la

data fiecărui bilanţ contabil, dacă există

vreun indiciu potrivit căruia un activ poate

fi depreciat. Dacă există un astfel de

indiciu, întreprinderea trebuie să estimeze

valoarea recuperabilă a activului.

Dintre aspectele ce trebuie luate în

considerare pentru a aprecia existenţa de

indicii privind deprecierea unui activ, pot fi

enunţate următoarele:

Surse externe de informaţii :

a) în cursul exerciţiului, valoarea de piaţă a

unui activ s-a diminuat mai mult decât prin

efectul aşteptat al trecerii timpului sau prin

utilizarea normală a activului.

b) în mediul tehnologic, economic sau

juridic, sau al pieţei în care operează

întreprinderea (sau pe o piaţă a activului

analizat) au survenit schimbări importante

sau vor surveni într-un viitor apropiat.

c) ratele dobânzii sau alte rate de

randament ale pieţei au crescut în cursul

exerciţiului, fiind probabil ca astfel de

creşteri să afecteze rata de actualizare

folosită în calculul valorii de utilitate a unui

activ şi să diminueze în mod semnificativ

valoarea sa recuperabilă.

d) valoarea contabilă a activului net al

întreprinderii ce prezintă situaţiile

financiare este mai mare decât capitalizarea

sa bursieră.

Surse interne de informaţii :

art 56 omfp :…Pentru a stabili dacă există

deprecieri ale imobilizărilor corporale și necorporale, în afara constatării faptice cu

ocazia inventarierii, pot fi luate în

considerare surse externe și interne de

informații.

La sursele externe de informații se

încadrează aspecte precum:

- pe parcursul perioadei, valoarea de piață a

activului a scăzut semnificativ mai mult

decât ar fi fost de așteptat ca rezultat al

trecerii timpului sau utilizării;

- pe parcursul perioadei au avut loc

modificări semnificative, cu efect negativ

asupra entității, sau astfel de modificări se

vor produce în viitorul apropiat asupra

mediului tehnologic, comercial, economic

sau juridic în care entitatea își desfășoară

activitatea sau pe piața căreia îi este dedicat

activul etc.

Din sursele interne de informații se

exemplifică următoarele elemente:

- există indicii de uzură fizică sau morală a

imobilizării;

- pe parcursul perioadei au avut loc

modificări semnificative, cu efect negativ

asupra entității, sau astfel de modificări se

vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce

privește gradul sau modul în care

imobilizarea este utilizată sau se așteaptă să

fie utilizată. Astfel de modificări includ:

13

a) constatarea uzurii morale sau fizice a

unui activ.

b) în privinţa gradului sau modului de

utilizare a unui activ, atât cum el este

folosit cât şi cum se aşteaptă să fie folosit,

au survenit schimbări importante, care au

un efect negativ asupra întreprinderii, sau

sunt susceptibile de a surveni într-un viitor

apropiat; astfel de schimbări se pot referi la

planuri privind abandonul sau

restructurarea sectorului de activitate de

care aparţine activul în cauză sau la planuri

de cesiune a acestuia, înaintea datei

prevăzute.

c) indicaţii relevate de sistemul intern de

informare referitoare la faptul că

performanţa economică a unui activ este

sau va fi inferioară celei aşteptate.

situațiile în care imobilizarea devine

neproductivă, planurile de restructurare sau

de întrerupere a activității căreia îi este

dedicată imobilizarea, precum și planificarea cedării imobilizării înainte de

data estimată anterior;

- raportările interne pun la dispoziție indicii

cu privire la faptul că rezultatele

economice ale unei imobilizări sunt sau vor

fi mai slabe decât cele scontate.

Indiciile de depreciere a imobilizărilor,

puse la dispoziție de raportările interne,

includ:

- fluxul de numerar necesar pentru

achiziționarea unei imobilizări similare,

pentru exploatarea sau întreținerea

imobilizării este semnificativ mai mare

decât cel prevăzut inițial în buget;

- rezultatul din exploatare generat de

imobilizare este vizibil inferior celui

prevăzut în buget;

- o scădere semnificativă a profitului din

exploatare prevăzut în buget, respectiv o

creștere semnificativă a pierderilor

prevăzute în buget, generate de imobilizare

etc….

Element analizat : deprecierea unui activ luat izolat

Deprecierea unui activ se manifestă atunci

când valoarea recuperabilă a acestuia este

inferioară valorii sale contabile.

Valoarea contabilă este valoarea la care un

activ este contabilizat în bilanţ, după

deducerea sumei amortizărilor şi sumei

pierderilor de valoare, relative la acest bun,

iar valoarea recuperabilă este valoarea cea

mai mare dintre valoarea justă diminuată cu

cheltuielile de vânzare în cauză şi valoarea

sa de utilitate.

Valoarea justă este valoarea care s-ar

obţine din vânzarea activului, într-o

tranzacţie, în condiţii de concurenţă

normală, între părţi bine informate ce cad

de acord.

Valoarea de utilitate este o valoare

actualizată, obţinută prin estimarea

56. - (1) Evaluarea imobilizărilor corporale

și necorporale, cu ocazia inventarierii, se

face la valoarea de inventar, stabilită în

funcție de utilitatea bunului, starea acestuia

și prețul pieței. Fac obiectul evaluării și

imobilizările în curs de execuție.

Corectarea valorii imobilizărilor

necorporale și corporale și aducerea lor la

nivelul valorii de inventar se efectuează, în

funcție de tipul de depreciere existentă,

fie prin înregistrarea unei amortizări

suplimentare, în cazul în care se constată o

depreciere ireversibilă, fie prin constituirea

sau suplimentarea ajustărilor pentru

depreciere, în cazul în care se constată o

depreciere reversibilă a acestora. În cazul

imobilizărilor corporale și necorporale, la

14

fluxurilor de trezorerie viitoare aşteptate

din utilizarea continuă a unui activ şi din

cesiunea sa la sfârşitul duratei sale de

utilizare.

Estimarea valorii de utilitate a unui activ

include următoarele etape:

a) estimarea intrărilor şi ieşirilor viitoare de

trezorerie, generate de utilizarea continuă a

activului şi de ieşirea sa finală; şi

b) aplicarea ratei adecvate de actualizare la

aceste fluxuri viitoare de trezorerie.

Estimările fluxurilor viitoare de trezorerie

nu trebuie să includă intrările sau ieşirile

viitoare de trezorerie, apreciate că vor

rezulta:

(i) dintr-o restructurare viitoare în care

întreprinderea nu este încă angajată; sau

(ii) cheltuielile viitoare de investiţii care

vor ameliora sau creşte nivelul de

performanţă a unui activ, faţă de nivelul

său de performanţă definit iniţial.

(iii) intrările sau ieşirile de trezorerie care

provin din activităţile de finanţare; sau

(iv) intrările sau ieşirile de trezorerie legate

de impozitul asupra rezultatului.

Valoarea contabilă a unui activ trebuie să

fie adusă la valoarea sa recuperabilă, dacă,

şi numai dacă, valoarea recuperabilă a

acestui activ este mai mică decât valoarea

sa contabilă. Această reducere este o

pierdere de valoare.

O pierdere de valoare trebuie să fie imediat

înscrisă în contul de profit şi pierdere (la

cheltuieli), exceptând situaţia în care

activul este contabilizat la mărimea sa

reevaluată.

O pierdere de valoare a unui activ reevaluat

este contabilizată prin deducere din rezerva

din reevaluare corespunzătoare activului

respectiv, în măsura în care pierderea de

valoare nu depăşeşte mărimea rezervei din

reevaluare relativă la acel activ.

determinarea pierderilor din depreciere pot

fi avute în vedere, de către evaluatori

independenți sau personalul entității, și alte

metode de evaluare (de exemplu: metode

bazate pe fluxuri de numerar).

Element analizat : Deprecierea unei unităţi generatoare de trezorerie

Atunci când există un indiciu că un activ a putut pierde din valoare,

trebuie să fie estimată valoarea recuperabilă a activului izolat. Dacă

acest lucru nu este posibil, întreprinderea trebuie să determine

In omfp nu există

conceptul de

unitate generatoare

15

valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de trezorerie de care

aparţine activul.

Valoarea recuperabilă a unui activ izolat nu poate să fie

determinată:

- dacă valoarea de utilitate a activului nu poate să fie estimată ca

fiind apropiată de valoarea sa justă, diminuată cu cheltuielile de

vânzare (de exemplu, când fluxurile viitoare de trezorerie generate

de utilizarea continuă a activului nu pot să fie estimate ca

neglijabile); şi

- dacă activul nu generează intrări de trezorerie, prin utilizarea sa

continuă, care să fie foarte independente de intrările de trezorerie

ale altor active.

În aceste cazuri, valoarea de utilitate şi, ca atare, valoarea

recuperabilă nu pot să fie estimate decât pentru unitatea generatoare

de trezorerie de care aparţine activul.

Identificarea unităţii generatoare de trezorerie a unui activ implică

prezenţa judecăţii profesionale.

În vederea efectuării testului de depreciere, fondul comercial

trebuie alocat, de la data achiziţiei, unităţilor generatoare de

trezorerie, care se aşteaptă să beneficieze de sinergia operaţiei de

grupare.

O unitate generatoare de trezorerie căreia i-a fost alocat un fond

comercial trebuie să fie testată anual, indiferent că există sau nu

indicii de depreciere, prin compararea valorii contabile (fond

comercial inclus) cu valoarea sa recuperabilă.

Pentru a testa deprecierea unei unităţi generatoare de trezorerie, o

întreprindere trebuie să identifice toate activele suport legate de

unitatea de trezorerie examinată. Dacă o parte din valoarea

contabilă a activului suport:

- poate fi alocată pe o baza rezonabilă şi permanentă acestei unităţi,

întreprinderea trebuie să compare valoarea contabilă a unităţii

(inclusiv partea din valoarea contabilă a activului suport alocat) cu

valoarea recuperabilă a acesteia;

- nu poate fi alocată pe o baza rezonabilă şi permanentă acestei

unităţi, întreprinderea trebuie: (i) să compare valoarea contabilă

(exclusiv activul suport) cu valoarea recuperabilă şi să recunoască

orice depreciere constatată; (ii) să identifice cel mai mic grup de

unităţi generatoare de trezorerie care includ unitatea analizată, grup

căruia îi poate fi alocată pe o baza rezonabilă şi permanentă o parte

din valoarea contabilă a activului suport; şi (iii) să compare

valoarea contabilă a grupului de unităţi generatoare de trezorerie

(inclusiv partea din valoarea contabilă a activului suport alocat) cu

valoarea recuperabilă a acestuia şi să recunoască orice depreciere

constatată.

Deprecierea constatată pentru o unitate generatoare de trezorerie

trebuie să fie alocată pentru a reduce valoarea contabilă a activelor

de trezorerie

16

unităţii respective în următoarea ordine:

- mai întâi, pentru a reduce valoarea contabilă a fondului comercial

alocat unităţii generatoare de trezorerie;

- apoi, celorlalte active ale unităţii, în funcţie de ponderea fiecărui

activ în total unitate generatoare de trezorerie.

Cu ocazia repartizării unei pierderi de valoare, valoarea contabilă a

unui activ nu trebuie să fie adusă la un nivel inferior celei mai mari

valori dintre:

- preţul net de vânzare (dacă poate să fie determinat);

- valoarea sa de utilitate (dacă poate să fie determinată); şi

- zero.

Element analizat: Reluarea deprecierii

La fiecare închidere de exerciţiu, o

întreprindere trebuie să aprecieze dacă

există un indiciu care să arate că o pierdere

de valoare contabilizată pentru un activ, în

cursul exerciţiilor anterioare, poate a

dispărut sau s-a diminuat. Dacă există un

astfel de indiciu, întreprinderea trebuie să

estimeze valoarea recuperabilă a acestui

activ.

Pentru a aprecia dacă există un indiciu care

să arate că poate a dispărut sau s-a diminuat

o pierdere de valoare contabilizată pentru

un activ, în cursul exerciţiilor anterioare, o

întreprindere trebuie să ia în considerare,

cel puţin, următoarele indicii:

- în cursul exerciţiului, valoarea de piaţă a

unui activ a crescut în mod semnificativ;

- schimbări semnificative, ce au un efect

favorabil asupra întreprinderii, au survenit

în cursul exerciţiului sau vor surveni într-

un viitor apropiat, în mediul tehnologic,

economic sau juridic sau al pieţei în care

aceasta operează sau pe piaţa în care se

vinde / se cumpără activul în cauză;

- ratele dobânzii pe piaţă sau alte rate de

randament ale pieţei s-au diminuat în cursul

exerciţiilor şi este probabil ca astfel de

diminuări să afecteze rata de actualizare

utilizată în calculul valorii de utilitate a

activului şi să majoreze, în mod

semnificativ, valoarea recuperabilă a

activului;

- schimbări importante, ce au un efect

Art 56 : …Deciziile privind reluarea unor

deprecieri înregistrate în conturile de

ajustări au la bază constatările comisiei de

inventariere. Pot exista și unele indicii că o

pierdere din depreciere recunoscută în

perioadele anterioare pentru o imobilizare

necorporală sau corporală nu mai există sau

s-a redus. La această evaluare se

ține cont de surse externe și interne de

informații.

În categoria surselor externe de informații se pot încadra următoarele:

- valoarea de piață a imobilizării a crescut

semnificativ în cursul perioadei;

- în cursul perioadei au avut loc modificări

semnificative cu efect favorabil

asupra entității sau se estimează că astfel

de modificări se vor produce în

viitorul apropiat, în mediul tehnologic,

comercial, economic sau juridic în

care entitatea își desfășoară activitatea sau

pe piața căreia îi este dedicat activul etc.

Dintre sursele interne de informații se

exemplifică următoarele:

- pe parcursul perioadei au avut loc

modificări semnificative, cu efect favorabil

asupra entității, sau astfel de modificări se

vor produce în viitorul apropiat în

ceea ce privește gradul sau modul în care

imobilizarea este utilizată sau se

așteaptă să fie utilizată. Aceste modificări

includ costurile efectuate în timpul

perioadei pentru a îmbunătăți și a crește

17

favorabil asupra întreprinderii, au survenit

în cursul exerciţiului sau sunt susceptibile

să survină într-un viitor apropiat, în gradul

sau modul de utilizare a unui activ, aşa cum

este el utilizat sau cum se aşteaptă să fie

utilizat; schimbările includ investiţiile

angajate în cursul exerciţiului, pentru a

ameliora un activ sau a ameliora nivelul

său de performanţă, dincolo de nivelul de

performanţă definit iniţial, sau un

angajament de a abandona sau de a

restructura activitatea de care aparţine

activul;

- indicaţii, care provin din sistemul intern

de informare, arată că performanţa

economică a activului este sau va fi mai

bună decât cea aşteptată.

O pierdere de valoare contabilizată pentru

un activ, în cursul exerciţiilor anterioare,

trebuie să fie reluată (diminuată) dacă, şi

numai dacă, a avut loc o schimbare în

estimările utilizate pentru determinarea

valorii recuperabile a activului, de la ultima

contabilizare a unei pierderi de valoare.

Într-un astfel de caz, valoarea contabilă a

activului trebuie să fie majorată la nivelul

valorii sale recuperabile. Această creştere

este o reluare (diminuare) a pierderii de

valoare.

În cazul unui activ izolat, valoarea sa

contabila, majorată ca urmare a reluării

(diminuării) unei pierderi de valoare, nu

trebuie să fie mai mare decât valoarea

contabilă care ar fi fost determinată (din

care se deduc amortizările), dacă, în cursul

exerciţiilor anterioare, nici o pierdere de

valoare nu ar fi fost contabilizată pentru

activul respectiv.

Reluarea (diminuarea) unei pierderi de

valoare a unui activ trebuie să fie

contabilizată imediat la venituri, în contul

de profit şi pierdere, exceptând situaţia în

care activul ar fi fost contabilizat la o

mărime reevaluată, conform unei alte

norme internaţionale. Orice reluare

(diminuare) a unei pierderi de valoare a

performanța imobilizării sau pentru

a restructura activitatea căreia îi aparține

imobilizarea;

- raportările interne dovedesc faptul că

performanța economică a unei

imobilizări este sau va fi mai bună decât s-a

prevăzut inițial etc.

18

unui activ reevaluat trebuie să fie tratată ca

o reevaluare pozitivă.

Reluarea (diminuarea) unei pierderi de

valoare pentru o unitate generatoare de

trezorerie trebuie să fie repartizată, pentru a

majora valoarea contabilă a altor active ale

unităţii decât fondul comercial, la nivelul

proratei valorii contabile a fiecăruia dintre

activele unităţii. Deprecierea recunoscută

pentru fondul comercial nu poate fi reluată

în exerciţiile următoare.

19

IAS 40 Imobile de plasament

Element analizat : definiţia imobilelor de plasament

IAS 40.5. : Imobilele de plasament reprezintă bunuri

imobiliare (terenuri sau clădiri) deţinute mai degrabă pentru a

realiza chirii şi/sau a valoriza capitalul, decât pentru a le

utiliza în procesul de producţie, pentru furnizarea de bunuri şi

servicii, în scopuri administrative sau pentru a le vinde în

cadrul activităţii ordinare.

Astfel, reprezintă imobile de plasament, în conformitate cu

standardul IAS 40:

- terenurile deţinute mai degrabă pentru valorizarea capitalului

decât pentru o vânzare pe termen scurt, în cadrul activităţii

ordinare;

- terenurile deţinute pentru o utilizare viitoare, care până în

prezent nu a fost determinată (dacă entitatea nu a decis că

terenul va fi utilizat ca un bun ocupat de proprietar sau că va

fi vândut, pe termen scurt, în cadrul activităţilor ordinare, se

consideră că terenul respectiv este deţinut pentru aprecierea

capitalului);

- bunurile imobiliare deţinute în proprietate sau în cadrul unui

contract de locaţie-finanţare şi închiriate terţilor sub formă de

leasing operaţional;

- bunurile imobiliare neocupate dar destinate a fi închiriate

terţilor sub formă de leasing operaţional.

În omfp nu sunt definite

distinct ci sunt incluse în

categoria imobilizărilor

corporale. Astfel, art

66. - Drepturile asupra

proprietăților imobiliare

și alte drepturi similare,

așa cum sunt definite de

legislația națională,

trebuie prezentate la

"Terenuri și construcții".

Element analizat : Recunoaşterea imobilelor de plasament

IAS 40.16 : Activul se recunoaşte dacă şi

numai dacă :

-este probabilă generarea pentru entitate de

beneficii economice viitoare aferente

activului

-costul activului poate fi evaluat în mod

fiabil

IAS 40.7 : Imobilele de plasament

generează fluxuri de trezorerie

independente de alte active, în timp ce

imobilele ocupate de proprietar generează

fluxuri împreună cu alte active.

Criteriile sunt cele pentru recunoaşterea

imobilizărilor corporale. Art 93 furnizează

o listă de elemente ce pot fi recunoascute

(printre care se află terenurile şi clădirile).

Element analizat : Evaluarea iniţială

IAS 40.20 : La data intrării lor în

întreprindere, imobilele sunt evaluate la

cost.

Imobilizările corporale trebuie evaluate la

costul de achiziţie sau la costul de

producţie (art 64)

Element analizat : Evaluarea ulterioară

IAS 40.30 permite fiecărei întreprinderi să Imobilizările corporale cu durate limitate

20

îşi evalueze imobilele, la închiderea

exerciţiului: fie la cost amortizat; fie la

valoarea justă.

IAS 40.38 : modelul bazat pe valoarea justă

presupune reflectarea condiţiilor de piaţă la

închiderea exerciţiului.

IAS 40.56 : modelul bazat pe cost

presupune utilizarea prevederilor IAS 16.

de utilizare economică se amortizează în

mod sistematic. Terenurile nu se

amortizează.

121. - (1) Entitățile pot proceda la

reevaluarea imobilizărilor corporale

existente la sfârșitul exercițiului financiar,

astfel încât acestea să fie prezentate în

contabilitate la valoarea justă, cu

reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în

situațiile financiare întocmite pentru acel

exercițiu.

122. - (1) Reevaluarea imobilizărilor

corporale se face la valoarea justă de la

data bilanțului. Valoarea justă se determină

pe baza unor evaluări efectuate, de

regulă, de profesioniști calificați în

evaluare, membri ai unui organism

profesional în domeniu, recunoscut

național și internațional.

Element analizat : transferuri

Ias 40.57-65 : În cazul în care un activ este transferat în categoria

imobilelor de plasament evaluate la valoarea justă, diferenţa

dintre valoarea justă şi valoarea contabilă este tratată diferit în

funcţie de originea activului:

-dacă activul era o imobilizare corporală, operaţia este considerată

ca o reevaluare şi este tratată în conformitate cu IAS 16;

-dacă activul era un stoc, diferenţa afectează rezultatul

exerciţiului curent.

În momentul în care un activ încetează să mai fie imobil de

plasament, el este contabilizat la cost. Costul corespunde valorii

juste a imobilului, la data transferului din categoria imobilelor de

plasament.

Nu există precizări

în omfp

Element analizat : Prezentare şi informaţii de furnizat

Imobilele de plasament sunt prezentate în

mod distinct în bilanţ (IAS 1). Notele

explicative informează asupra politicilor

contabile (metoda de evaluare, modalităţile

de determinare a valorii juste sau metodele

şi duratele de amortizare), mărimea

veniturilor şi cheltuielilor exerciţiului,

relative la imobilele de plasament, şi

analiza variaţiei imobilelor de plasament

(conciliere).

Dacă entitatea a reţinut metoda contabilă a

costului amortizat, ea trebuie să comunice

mărimea valorii juste a imobilelor sale de

A se vedea cerinţele referitoare la

imobilizări corporale.

21

plasament.

IFRS 5 Active necurente deţinute în scopul tranzacţionării şi abandonurile de

activităţi

Element analizat : definiţia activelor necurente deţinute în scopul tranzacţionării

IFRS 5.6: Activele necurente deţinute în scopul

tranzacţionării sunt acele active a căror valoare

contabilă va fi recuperată, în mod individual sau în

grup, mai degrabă prin vânzare, schimb cu alte active

necurente sau pe alte căi decât prin utilizare.

În omfp nu sunt definite distinct

ci sunt incluse în categoria

imobilizărilor

Element analizat : recunoaşterea activelor necurente deţinute în scopul

tranzacţionării

IFRS 5.7-8: Data clasificării unui activ necurent în active

destinate a fi cedate este, cel mai devreme, data la care sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

a) Activul este disponibil pentru o cesiune imediată, în

starea sa actuală, sub rezerva unor condiţii suspensive, care

sunt obişnuite pentru cesiuni similare.

b) Cesiunea are un grad ridicat de probabilitate.

IFRS 5.9 : anumite evenimente particulare pot prelungi

perioada de finalizare a vânzării peste un an. Această

prelungire nu împiedică o clasificare a activului în categoria

activelor destinate a fi cedate, dacă şi numai dacă:

-ea se datorează unor evenimente pe care întreprinderea nu

le poate controla;

-există probe suficiente care demonstrează că entitatea

rămâne angajată în planul de cesiune a activului.

Criteriile sunt cele pentru

recunoaşterea

imobilizărilor corporale şi

necorporale

Element analizat : evaluarea iniţială şi ulterioară

IFRS 5.15-19: Pentru evaluarea activelor necurente destinate

cedării, trebuie respectate următoarele reguli:

-Înainte de clasificarea în active destinate cedării, fiecare activ

trebuie să fie evaluat conform standardului specific care îi este

aplicabil. De exemplu, imobilizările pe care întreprinderea are

intenţia să le cedeze trebuie să facă obiectul unui test de

depreciere conform standardului IAS 36, care prevede că un

plan de cesiune constituie un indiciu de pierdere de valoare.

-Apoi, după prima evaluare şi după clasificarea în active

destinate cedării, activele sunt evaluate la valoarea cea mai mică

dintre valoarea netă contabilă şi valoarea justă diminuată cu

cheltuielile estimate de cesiune.

IFRS 5.20-25 : După clasificarea unui activ, în categoria

activelor destinate cedării, orice scădere a valorii contabilizate,

Imobilizările corporale

trebuie evaluate la

costul de achiziţie sau

la costul de producţie

(art 64)

Imobilizările corporale

cu durate limitate de

utilizare economică se

amortizează în mod

sistematic.

22

pentru a aduce valoarea contabilă netă la nivelul valorii juste

diminuate cu cheltuielile estimate de vânzare, constituie o

pierdere de valoare a activului care afectează rezultatul

exerciţiului curent. Orice creştere ulterioară a valorii juste

diminuate cu cheltuielile estimate de cesiune trebuie

recunoscută la venituri, cu condiţia ca venitul respectiv să nu

depăşească valoarea cumulată a deprecierilor constatate prin

aplicarea standardului IFRS 5 sau constatate anterior, prin

aplicarea standardului IAS 36.

Evaluarea activelor necurente care nu mai îndeplinesc condiţiile

de a fi clasificate ca active destinate cedării se face la valoarea

cea mai mică dintre:

-valoarea contabilă netă a activului, înaintea clasificării ca activ

destinat cedării, ajustată cu orice amortizare, depreciere sau

reevaluare care ar fi fost constatată, dacă activul nu ar fi fost

clasificat ca activ destinat cedării şi ar fi continuat să figureze

printre activele destinate utilizării; şi

-valoarea recuperabilă a activului, la data la care s-a decis că

acesta nu va fi cedat.

Element analizat: Prezentarea activelor necurente destinate cedării şi informaţii de

furnizat

Societatea trebuie să prezinte un activ

necurent destinat cedării şi activele dintr-un

grup destinat cedării, în mod separat de alte

active din cadrul bilanţului. De asemenea,

datoriile dint-un grup destinat cedării vor fi

prezentate separat de alte datorii în cadrul

bilanţului. Activele şi datoriile respective

nu vor putea fi însă compensate şi

prezentate ca o sumă unică.

De asemenea, societatea trebuie să prezinte

următoarele informaţii în notele

explicative, în perioada în care un activ

necurent (sau un grup de active) a fost fie

clasificat ca destinat cedării, fie cedat

efectiv: o descriere a activului necurent

(sau a grupului); o descriere a faptelor şi

evenimentelor legate de cesiune; forma în

care se va manifesta cesiunea şi momentul

la care se va produce aceasta; câştigul sau

pierderea recunoscut(ă) şi, dacă este cazul,

segmentul de activitate de care aparţine

activul necurent.

A se vedea cerinţele referitoare la

imobilizări corporale.

23

IAS 2 Stocurile

Element analizat : definiţia stocurilor

IAS 2.6.Stocurile sunt active:

-deţinute pentru a fi vândute, în cursul

normal al activităţii;

-în curs de producţie, pentru a realiza o

astfel de vânzare; sau

-deţinute sub formă de materiale sau

furnituri, care trebuie să fie consumate în

cursul procesului de producţie sau al

prestării de servicii.

152. - (1) Stocurile sunt active circulante:

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul

desfășurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vânzării

în procesul desfășurării normale a

activității; sau

c) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să

fie folosite în procesul de producție sau

pentru prestarea de servicii.

(2) În categoria stocurilor se cuprind și

activele cu ciclu lung de fabricație,

destinate vânzării (de exemplu, ansambluri

sau complexuri de locuințe etc.

realizate de entitățile ce au ca activitate

principală obținerea și vânzarea de

locuințe). Dacă construcțiile sunt realizate

în scopul exploatării pe termen lung, de

către entitatea care le-a realizat, ele

reprezintă imobilizări.

(3) De asemenea, atunci când un teren este

cumpărat în scopul construirii pe

acesta de construcții destinate vânzării,

acesta este înregistrat la stocuri.

154. - (1) În cadrul stocurilor se cuprind:

a) mărfurile, și anume bunurile pe care

entitatea le cumpără în vederea

revânzării sau produsele predate spre

vânzare magazinelor proprii;

b) materiile prime, care participă direct la

fabricarea produselor și se

regăsesc în produsul finit integral sau

parțial, fie în starea lor inițială, fie

transformată;

c) materialele consumabile (materiale

auxiliare, combustibili, materiale pentru

ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale

consumabile), care participă sau ajută la

procesul de fabricație sau de exploatare

24

fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d) materialele de natura obiectelor de

inventar;

e) produsele, și anume:

- semifabricatele, prin care se înțelege

produsele al căror process tehnologic a fost

terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul

tehnologic al altei secții (faze de fabricație)

sau se livrează terților;

- produsele finite, adică produsele care au

parcurs în întregime fazele procesului de

fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări

ulterioare în cadrul entității, putând fi

depozitate în vederea livrării sau expediate

direct clienților;

- rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile;

f)animalele și păsările, respectiv animalele

născute și cele tinere de orice fel (viței,

miei, purcei, mânji și altele) crescute și

folosite pentru reproducție, animalele

și păsările la îngrășat pentru a fi

valorificate, coloniile de albine, precum și

animalele pentru producție - lână, lapte și blană;

g) ambalajele, care includ ambalajele

refolosibile, achiziționate sau fabricate,

destinate produselor vândute și care în mod

temporar pot fi păstrate de terți, cu

obligația restituirii în condițiile prevăzute

în contracte;

h) producția în curs de execuție,

reprezentând producția care nu a trecut prin

toate fazele (stadiile) de prelucrare,

prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției

tehnice sau necompletate în întregime. În

cadrul producției în curs de execuție se

cuprind, de asemenea, serviciile și studiile

în curs de execuție sau neterminate.

(2) În cadrul stocurilor se includ și bunurile

aflate în custodie, pentru prelucrare

sau în consignație la terți, mașinile folosite

numai ca material de demonstrație

25

pentru negociere în domeniul

automobilelor, cu durată de utilizare de sub

un an.

Acestea se înregistrează distinct în

contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă

materialele de demonstrație au durată de

utilizare mai mare de un an, ele

reprezintă imobilizări.

(3) Sunt reflectate, de asemenea, distinct în

contabilitate, acele stocuri cumpărate,

pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de

aprovizionare (grupa 32 “Stocuri în curs de

aprovizionare” din Planul de conturi

general).

Element analizat : Evaluarea stocurilor la intrare

IAS 2.10: Cu ocazia intrării, stocurile sunt

evaluate, îndeobşte, la costuri istorice, fie

ele costuri de achiziţie, costuri de producţie

şi alte costuri angajate pentru a aduce

bunurile în locul şi starea în care ele se

găsesc.

(i) Costurile de achiziţie cuprind: preţul

de cumpărare; taxele vamale şi alte taxe

(altele decât taxele recuperabile ulterior de

întreprindere de la administraţia fiscală);

cheltuielile de transport, manipulare şi alte

costuri direct imputabile achiziţiei de

mărfuri, materiale şi servicii. Cum taxa pe

valoarea adăugată este în mod normal

recuperabilă, cea mai mare parte a

stocurilor sunt evaluate „în afara taxelor”.

Stocurile pentru care taxa nu este

deductibilă sunt evaluate incluzând în cost

TVA. Reducerile comerciale (rabaturi,

remize şi alte elemente similare) sunt

deduse din costul de achiziţie. Pentru

reducerile financiare, motivate, în

general, de o plată anticipată (sconturile de

decontare sau altă modalitate de încadrare),

soluţia de calcul este coerentă cu cea

adoptată pentru contabilizarea cumpărărilor

(în acord cu standardul IAS 18).

(ii) Costurile de producţie (de

157. - (1) Costul stocurilor trebuie să

cuprindă toate costurile aferente achiziției

și prelucrării, precum și alte costuri

suportate pentru a aduce stocurile în forma

și în locul în care se găsesc.

(2) Costul stocurilor unui prestator de

servicii cuprinde manopera și alte

cheltuieli legate de personalul direct

angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv

personalul însărcinat cu supravegherea,

precum și regiile corespunzătoare.

158. - Materiile prime și materialele

consumabile care sunt în mod constant

înlocuite și a căror valoare totală este de o

importanță secundară pentru entitate

pot fi prezentate la "Active" la o valoare și cantitate fixe, dacă valoarea, cantitatea

și structura acestora nu variază în mod

semnificativ.

160. - (1) În funcție de specificul

activității, pentru determinarea costului pot

fi folosite, de asemenea, metoda costului

standard, în activitatea de producție sau

metoda prețului cu amănuntul, în comerțul

cu amănuntul.

26

transformare) cuprind: cheltuielile direct

legate de unităţile de producţie, precum

manopera directă; o cotă parte din

cheltuielile indirecte de producţie, fixe şi

variabile, ocazionate de transformarea

materiilor prime în produse finite.

Repartizarea cheltuielilor generale fixe de

producţie în costurile de transformare este

bazată pe capacitatea normală a

instalaţiilor de producţie.

Capacitatea normală de producţie este

producţia medie, care se estimează să fie

obţinută, de-a lungul unui anumit număr de

exerciţii sau de sezoane, în circumstanţe

normale, ţinând cont de pierderea de

capacitate care rezultă din întreţinerea

planificată a echipamentelor.

Costuri excluse din costul stocurilor şi

contabilizate la cheltuielile exerciţiului în

cursul căruia acestea sunt angajate:

-mărimile anormale de deşeuri de

fabricaţie, de manoperă sau referitoare la

alte costuri de producţie;

-costurile de stocaj, exceptând situaţia în

care aceste costuri sunt necesare procesului

de producţie, anterior trecerii într-o nouă

fază de fabricaţie;

-cheltuielile generale administrative care nu

contribuie la aducerea stocurilor în locul şi

în starea în care ele se găsesc;

-cheltuielile de comercializare.

În anumite circumstanţe, în costurile

stocurilor sunt incluse şi costurile

îndatorării.

Costul stocurilor unui prestator de servicii

se compune, în principal, din manoperă şi

alte cheltuieli de personal direct angajate

pentru prestarea serviciului, inclusiv cele

referitoare la personalul de supervizare şi

cheltuielile generale atribuibile.

Tehnicile de evaluare a costului stocurilor,

ca de exemplu metoda costului standard

(the standard cost method) sau metoda

preţului de vânzare cu amănuntul (the

retail method), pot să fie utilizate, dacă

aceste metode conduc la rezultate

27

apropiate de cost.

Element analizat : evaluarea stocurilor la ieşire

Costul stocurilor de elemente care, în mod

obişnuit, nu sunt confundabile şi de bunuri

sau servicii produse sau prestate şi afectate

proiectelor specifice trebuie să fie

determinat printr-o identificare distinctă a

costurilor lor individuale.

Costul altor stocuri decât cele care sunt

identificabile trebuie să fie determinat prin

utilizarea metodei „costul mediu ponderat”

sau a metodei „primul intrat – primul ieşit”.

159. - (1) Costul stocurilor care nu sunt de

obicei fungibile și al acelor bunuri sau

servicii produse și destinate unor comenzi

distincte trebuie determinat prin

identificarea specifică a costurilor

individuale.

161. - (1) La ieșirea din gestiune a

stocurilor și altor active fungibile, acestea

se evaluează și înregistrează în

contabilitate prin aplicarea uneia din

următoarele metode:

a) metoda primul intrat-primul ieșit - FIFO;

b) metoda costului mediu ponderat - CMP;

c) metoda ultimul intrat- primul ieșit-LIFO.

Element analizat : evaluarea stocurilor în bilanţ

La închiderea exerciţiului, stocurile

trebuie să fie evaluate la costul lor sau la

valoarea lor realizabilă netă, dacă aceasta

din urmă este mai mică. În fond, această

regulă a standardului internaţional IAS 2

urmează linia uzanţelor anglo-saxone care

presupun alegerea la inventar a celei mai

mici valori dintre cost şi preţul pieţei .

Estimarea valorii realizabile nete

trebuie să ţină cont de destinaţia

elementului considerat. Astfel, elementele

care fac parte din clauzele unui contract de

vânzare sau de prestare de servicii deja

încheiat trebuie să fie evaluate în funcţie de

preţul stipulat în contract.

Materiile prime şi materialele

consumabile, deţinute pentru a fi utilizate

în producţia de stocuri, nu sunt evaluate

sub mărimea costului lor, dacă se aşteaptă

ca produsele finite, în care ele vor fi

încorporate, să fie vândute la nivelul

costului sau la o valoare mai mare decât

acesta.

Totuşi, dacă o scădere a preţurilor

materiilor prime arată că nivelul costului

166. - Activele de natura stocurilor nu

trebuie reflectate în bilanț la o valoare

mai mare decât valoarea care se poate

obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În

acest scop, valoarea stocurilor se

diminuează până la valoarea realizabilă

netă, prin reflectarea unei ajustări pentru

depreciere.

166. – (2) În cazul în care valoarea

contabilă a stocurilor este mai mare decât

valoarea de inventar, valoarea stocurilor se

diminuează până la valoarea realizabilă

netă, prin constituirea unei ajustări pentru

depreciere.

În înțelesul prezentelor reglementări, prin

valoare realizabilă netă a stocurilor se

înțelege prețul de vânzare estimat care ar

putea fi obținut pe parcursul desfășurării

normale a activității, minus costurile

estimate pentru finalizarea bunului, atunci

când este cazul, și costurile estimate

necesare vânzării.

28

produselor finite va fi mai mare decât

valoarea netă de realizare, materiile prime

vor fi aduse, prin depreciere, la valoarea

netă de realizare. Într-un astfel de caz,

costul de înlocuire al materiilor prime poate

să fie cea mai bună măsură disponibilă a

valorii nete de realizare.

În mod normal, valoarea netă de

realizare trebuie să fie determinată separat,

pentru fiecare articol. Cu toate acestea, pot

să fie realizate regrupări de elemente

asemănătoare sau care au legătură între ele.

Este cazul elementelor care aparţin

aceleiaşi linii de produse, ce au scopuri sau

utilizări asemănătoare, fabricate şi

comercializate în aceeaşi zonă geografică şi

care nu pot să fie evaluate separat de

celelalte elemente ale aceleiaşi linii de

produse.

Estimările valorilor nete de

realizare, realizate pe o bază individuală,

sunt fundamentate pe informaţiile probante

cele mai fiabile, disponibile la data la care

sunt efectuate aprecierile respective. Aceste

estimări ţin cont de fluctuaţiile de preţuri

sau de costuri, direct legate de

evenimentele care survin după închiderea

exerciţiului, în măsura în care astfel de

evenimente confirmă condiţiile existente la

sfârşitul exerciţiului.

În fiecare exerciţiu următor, este

efectuată o nouă estimare a valorii nete de

realizare. Atunci când au dispărut

circumstanţele care au justificat evaluarea

stocurilor sub nivelul costului, deprecierea

(altfel spus, provizionul) trebuie reluat(ă)

(diminuat(ă) sau anulat(ă)), astfel încât

noua valoare contabilă să fie cea mai mică

valoare dintre cost şi valoarea netă de

realizare. Acest caz se probează atunci

când un element al stocurilor, care a fost

contabilizat la valoarea netă de realizare,

deoarece preţul său de vânzare se

diminuase, este încă disponibil în exerciţiul

următor (sau exerciţiile următoare),

perioadă/e în care preţul său de vânzare va

29

fi crescut.

Element analizat: Informaţiile de furnizat

IAS 2.36: metodele de evaluare a

stocurilor, valoarea contabilă a stocurilor

(cu precizarea mărimii stocurilor evaluate

la valoarea justă netă), cheltuiala privind

stocurile referitoare la exerciţiul în cauză,

mărimea oricărei noi deprecieri,

contabilizată la cheltuielile exerciţiului,

pentru a aduce stocurile la VNR, mărimea

oricărei reluări privind provizionul de

depreciere, constatat la veniturile

exerciţiului (şi justificată), valoarea

contabilă a stocurilor gajate în contul

datoriilor.

285. - (1) Se prezintă în notele explicative

costul de achiziție sau costul de

producție al stocurilor evidențiate în bilanț

și metodele de evaluare a stocurilor.

(2) Dacă, în situații excepționale,

administratorii decid să modifice metoda

de evaluare pentru un anumit element de

stocuri sau alte active fungibile, trebuie

prezentate următoarele informații:

a) motivul modificării metodei; și b) efectul financiar asupra rezultatului

exercițiului financiar.

IAS 23 Costurile îndatorării

Element analizat : definiţia costurilor îndatorării

IAS 23.4: Costurile îndatorării cuprind

dobânzile şi alte costuri suportate de o

întreprindere în legătură cu împrumutul de

fonduri.

53. - (1) … De exemplu, în costurile

îndatorării pot fi incluse dobânda la

capitalul împrumutat pentru finanțarea

achiziției, construcției sau producției de

active cu ciclu lung de fabricație, precum

și comisioanele aferente acestor

împrumuturi contractate.

Element analizat: Recunoaşterea costurilor îndatorării

IAS 23.8: Costurile îndatorării care se pot

atribui direct achiziţiei, construcţiei sau

producţiei unui activ calificat trebuie

capitalizate ca parte din costul acelui activ.

Celelalte costuri ale îndatorării trebuie

recunoscute drept costuri ale perioadei.

IAS 23.9.: Costurile îndatorării sunt

capitalizate ca parte a costului activului,

atunci când este probabil ca ele să aibă

drept rezultat beneficii economice viitoare

pentru entitate iar costurile să poată fi

evaluate în mod credibil.

53. - (1) Costurile îndatorării care sunt

direct atribuibile achiziției, construcției

sau producției unui activ cu ciclu lung de

fabricație pot fi incluse în costul acelui

activ.

(4) În sensul prezentelor reglementări, prin

activ cu ciclu lung de fabricație se

înțelege un activ care solicită în mod

necesar o perioadă substanțială de timp

pentru a fi gata în vederea utilizării sale

prestabilite sau pentru vânzare.

30

Activele financiare și stocurile care sunt

fabricate pe o bază repetitivă de-a

lungul unei perioade scurte de timp nu sunt

considerate active cu ciclu lung de

fabricație. Nu sunt active cu ciclu lung de

fabricație nici activele care în momentul

achiziției sunt gata pentru utilizarea lor

prestabilită sau pentru vânzare.

Element analizat: evaluarea costurilor îndatorării

IAS 23.10: Costurile îndatorării, care sunt

direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau

producţiei unui activ calificat, corespund

costurilor împrumuturilor ce ar fi putut să

fie evitate, dacă nu s-ar fi efectuat cheltuieli

cu activul calificat.

IAS 23.12: În măsura în care fondurile

împrumutate sunt destinate obţinerii unui

activ calificat, mărimea costurilor

îndatorării încorporabile în costul activului

trebuie să corespundă costurilor reale

angajate ale îndatorării în cursul

exerciţiului, diminuate cu orice venituri

obţinute din plasamentul temporar al

fondurilor împrumutate.

IAS 23.14: Atunci când finanţarea activului

nu face obiectul unui împrumut special,

mărimea cheltuielilor capitalizabile este

determinată prin ponderarea costului

activului cu o rată de capitalizare. Rata de

capitalizare trebuie să fie media ponderată

a costurilor împrumuturilor, aplicabilă

împrumuturilor întreprinderii, care nu sunt

rambursate în timpul perioadei, altele decât

împrumuturile făcute special pentru a

obţine un activ calificat. Valoarea

cheltuielilor capitalizate nu trebuie să

depăşească cheltuielile cu împrumuturile

efectiv suportate în cursul perioadei.

IAS 23.17: Încorporarea costurilor

împrumuturilor în costul unui activ calificat

trebuie să înceapă atunci când:

- plăţile relative la bun au fost realizate;

- costurile împrumuturilor sunt angajate; şi

- activităţile indispensabile pregătirii

activului, prealabile utilizării sau vânzării

sale, sunt în curs de realizare.

Nu exită prevederi in omfp privin evaluarea

şi începrea încorporării costurilor

împrumuturilor în valoarea activelor.

53. - (5) Capitalizarea costurilor îndatorării

trebuie să înceteze când se realizează

cea mai mare parte a activităților necesare

pentru pregătirea activului cu ciclu lung

de fabricație, în vederea utilizării

prestabilite sau a vânzării acestuia.

31

Costurile împrumuturilor, suportate în faza

de amenajare a unui teren sunt încorporate

în costul unui activ, în exerciţiul în cursul

căruia sunt realizate operaţiile referitoare la

această dezvoltare.

IAS 23.20: Încorporarea costurilor

împrumuturilor în costul unui activ trebuie

să fie suspendată în timpul perioadelor

lungi de întrerupere a activităţii productive.

Totuşi, încorporarea costurilor

împrumuturilor în costul unui activ nu este

suspendată, în mod normal, pentru o durată

în cursul căreia se derulează lucrări tehnice

şi administrative. De asemenea,

încorporarea nu este suspendată atunci

când este necesară o amânare temporară în

cadrul unei etape de pregătire a activului în

vederea utilizării sau vânzării sale.

Cu titlu de exemplu, încorporarea în costul

activului continuă în perioadele lungi de

maturaţie a stocurilor sau în perioada lungă

în cursul căreia nivelul ridicat al apelor

întârzie construcţia unui pod, dacă acest

nivel ridicat este obişnuit, în perioada de

construcţie, în regiunea geografică

respectivă.

IAS 23.22: Încorporarea costurilor

împrumuturilor trebuie să înceteze, atunci

când activităţile indispensabile pregătirii

activului, prealabile utilizării sau vânzării

sale, sunt practic toate încheiate.

Analiza comparativă a politicilor de recunoaştere, evaluare şi prezentare în

situaţiile financiare a informaţiilor privind datoriile (IAS 12 şi IAS 37 versus OMFP

3055)

IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active contingente

Element analizat: Definiţii

IAS 37.10: Un provizion este o datorie (o obligaţie) a cărei

mărime şi a cărei scadenţă sunt nesigure.

Obligaţia poate rezulta din dispoziţii juridice (dintr-un

contract, din dispoziţii legale sau reglementare, din elemente

de jurisprudenţă) sau din acţiunile întreprinderii atunci când,

prin practici anterioare, prin politica sa făcută publică sau

printr-o declaraţie, ea a indicat terţilor şi, ca atare, le-a creat o

Omfp prezintă definiţii

coerente cu ias 37 pt

provizioane, active si

datorii contingente (art.

220,211).

Delimitarea

provizioanelor de

32

speranţă acestora, că îşi va asuma anumite responsabilităţi

(obligaţie implicită).

O datorie contingentă este:

- o obligaţie potenţială, care rezultă din evenimente trecute şi

a cărei existenţă nu va fi confirmată decât prin realizarea (sau

nu) a unuia sau a mai multor evenimente viitoare nesigure, ce

nu sunt în totalitate sub controlul entităţii; sau

- o obligaţie actuală, ce rezultă din evenimente trecute, dar

care nu este contabilizată, deoarece nu îndeplineşte criteriile

de recunoaştere a unui provizion.

Un activ contingent este un activ potenţial, care rezultă din

evenimente trecute şi a cărei existenţă nu va fi confirmată

decât prin realizarea (sau nu) a unuia sau a mai multor

evenimente viitoare nesigure, ce nu sunt în totalitate sub

controlul entităţii.

O restructurare este un program planificat şi monitorizat de

conducere, care modifică semnificativ fie sfera activităţilor

realizate de entitate, fie modalitatea în care este condusă

activitatea.

Un contract este considerat deficitar atunci când costurile

inevitabile implicate de îndeplinirea obligaţiilor contractuale

sunt mai mari decât beneficiile economice estimate a fi

obţinute din respectivul contract.

Standardul face diferenţa între provizioane şi alte datorii şi

prezintă relaţia dintre provizioane şi datorii contingente (IAS

3.11-13).

datoriile comerciale şi

de alte datorii ale

entităţii este coerentă de

asemenea cu IAS 37.

(art 221)

Element analizat: Criterii de recunoaştere

IAS 37.11: Un provizion trebuie să fie contabilizat dacă, şi

numai dacă:

- entitatea are o obligaţie actuală (legală sau implicită), care

rezultă dintr-un eveniment trecut, la închiderea exerciţiului;

- pentru a stinge obligaţia, este probabil să fie necesară o

ieşire de resurse care să reprezinte avantaje economice;

- mărimea obligaţiei poate să fie estimată în mod fiabil.

Se vor recunoaște ca provizioane doar acele obligații generate

de evenimente anterioare care sunt independente de acțiunile

viitoare ale entității (de exemplu, modul de desfășurare a

activității în viitor). Exemple de astfel de obligații sunt

amenzile sau costurile de eliminare a efectelor negative,

produse mediului, pedepsite de lege, ambele generând ieșiri de resurse care încorporează beneficii economice, indiferent

de acțiunile viitoare ale entității. Similar, o entitate

recunoaște un provizion pentru costurile de închidere a unei

instalații petroliere, cu condiția ca respectiva entitate să

remedieze daunele produse deja. Spre deosebire de această

situație, o entitate poate intenționa sau poate avea nevoie,

Omfp a preluat din ia 37

criteriile de reunoaştere

a provizioanelor pentru

riscuri şi cheltuieli

precum şi aspectele

legate de recunoaşterea

activelor şi datoriilor

contingente (art 221,

222, 211)

33

datorită presiunilor de ordin comercial sau a cerințelor de

ordin legal, să efectueze cheltuieli pentru a putea acționa într-

un anumit mod (de exemplu, prin instalarea de filtre

pentru fum într-un anumit tip de fabrică). Deoarece entitatea

poate evita cheltuielile viitoare prin diverse acțiuni, de

exemplu, prin modificarea procedeului de fabricație,

ea nu are o obligație curentă aferentă acelei cheltuieli viitoare

și, deci, nu va recunoaște niciun provizion.

Mărimea provizionată este cea mai bună estimare a plăţii

necesare pentru stingerea obligaţiei actuale, la data închiderii,

excluzând venitul din ieşirea aşteptată de resurse (active).

Această mărime trebuie să fie actualizată, atunci când efectul

valorii în timp a monedelor este semnificativ, aplicând, în

acest sens, o rată fără risc. Efectul actualizării este contabilizat

la cheltuieli financiare.

O entitate nu trebuie să contabilizeze o datorie sau un activ

eventual, dar ea trebuie să ofere informaţii corespunzătoare în

notele explicative, dacă există probabilitatea ieşirii sau intrării

unei resurse.

Element analizat: contracte deficitare

IAS 37.66: În cazul în care un contract

devine deficitar, se va constitui un

provizion pentru obligaţia actuală

corespunzătoare acestuia.

IAS 37.68: Un contract este considerat

deficitar atunci când costurile inevitabile

implicate de îndeplinirea obligaţiilor

contractuale sunt mai mari decât beneficiile

economice estimate a fi obţinute din

respectivul contract. Costurile inevitabile

ale unui contract sunt reprezentate de

valoarea cea mai mică dintre costul

îndeplinirii contractului şi orice

compensaţie sau penalizare, generată de

neîndeplinirea contractului.

IAS 37.69: Înainte de a stabili un provizion

pentru un cotract deficitar, entitatea

recunoaşte orice pierdere din deprecierea

activelor desemnate prin contract.

In omfp nu se face nici o referire la

contractele deficitare. Dacă o întreprindere

va avea pierderi din contracte oneroase va

trebui să le recunoască la provizioane

aplicând definiţia şi criteriile de

recunoaştere a provizioanelor.

34

IAS 12 Impozitul asupra rezultatului

Element analizat: recunoaşterea datoriilor şi a creanţelor privind impozitul curent

IAS 12.12.: Impozitele curente trebuie să

fie contabilizate la datorii (pasive), atâta

timp cât ele nu sunt plătite. O creanţă de

report înapoi a deficitelor trebuie să fie

contabilizată în activ.

Omfp prevede un tratament similar pentru

impozitul curent.

Element analizat: recunoaşterea datoriilor şi creanţelor privind impozitul amânat

Un pasiv de impozit amânat este

contabilizat pentru toate diferenţele

temporare impozabile, exceptând situaţia în

care el este generat de un fond comercial

sau de contabilizarea iniţială a unui activ

sau a unei datorii, în contextul unei

tranzacţii care nu este o grupare de

întreprinderi şi nu afectează nici rezultatul

contabil, nici rezultatul impozabil.

Un activ de impozit amânat

trebuie să fie contabilizat, pentru toate

diferenţele temporare deductibile, în

măsura în care este probabil ca un

beneficiu impozabil să fie disponibil,

asupra căruia să se impute aceste diferenţe

temporare deductibile. Totuşi, un activ de

impozit amânat nu este contabilizat, dacă el

este generat de contabilizarea iniţială a unui

activ sau a unei datorii, într-o tranzacţie

care nu este o grupare de întreprinderi şi nu

afectează nici rezultatul contabil, nici

rezultatul impozabil. Un activ de impozit

amânat este contabilizat pentru reportul

înainte al pierderilor fiscale şi pentru

creditele neutilizate de impozit, în măsura

în care este probabil să se dispună de

beneficiile impozabile viitoare asupra

cărora să se impute aceste pierderi fiscale

sau credite neutilizate de impozit.

226. - (1) Provizioanele pentru impozite se

constituie pentru sumele viitoare de

plată datorate bugetului de stat, în

condițiile în care sumele respective nu sunt

reflectate ca datorie în relația cu statul.

(2) Aceste provizioane pot fi constituite, de

exemplu, pentru: diferențe de impozite

rezultate din operațiuni de control

nefinalizate; impozite pentru care

entitatea are deschise procese în instanță;

rezerve din facilități fiscale sau alte

rezerve pentru care în legislația fiscală

există prevederi referitoare la impozitarea

acestora, precum și în alte situații care pot

genera datorii sub forma impozitului pe

profit.

Conform omfp nu se recunosc creanţe de

impozit.

Element analizat: evaluarea datoriilor şi creanţelor privind impozitul amânat

Datoriile şi creanţele privind impozitul

amânat se determină prin multiplicarea

diferenţelor temporare cu cotele de impozit

Activele nu sunt recunoscute iar pentru

datorii se aplică regulile de evaluare

utilizate pentru provizioane.

35

ce se aşteaptă a fi aplicate în perioadele în

care activul va fi realizat sau datoria va fi

decontată, pe baza cotelor de impozit

adoptate sau cvasiadoptate până la

închiderea exerciţiului curent.

Element analizat: contabilizarea impozitului curent şi amânat

Impozitul amânat trebuie să fie contabilizat

la venituri sau la cheltuieli şi inclus în

rezultatul exerciţiului, exceptând situaţia în

care impozitul este generat de o tranzacţie

sau de un eveniment care este

contabilizat(ă) direct la capitaluri proprii, în

acelaşi exerciţiu sau într-un exerciţiu

diferit.

Excepţie privind contabilizarea

impozitului amânat se face şi în cazul

grupărilor de întreprinderi

Impozitul curent se recunoaşte pe seama

unei cheltuieli. Provizionul pentru impozite

urmează regulile aplicabile rovizioanelor.

Element analizat: Informaţiile de furnizat

- componentele majore ale cheltuielii

(venitului) cu (din) impozit, cât şi

reconcilierea cheltuielii cu impozitul;

- valorile cumulate de impozite

contabilizate direct în capitaluri proprii;

- impozitele amânate necontabilizate,

bazele şi datele de expirare a activelor

potenţiale de impozit amânat şi diferenţele

temporare legate de participaţiile

consolidate;

- justificarea activelor nete de impozit

amânat, atunci când entitatea a suportat o

pierdere, în cursul exerciţiului încheiat sau

exerciţiului precedent;

- suplimentele de impozite exigibile, dacă

rezultatele sunt distribuite

Nu există cerinţe de informare similare.