9 necula.pdf

7/27/2019 9 necula.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/9-neculapdf 1/8

Predica Părintelui Mircea Păcurariu sau lecţia duhovnicească a istoricului

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA

Poate că nu pare importantă o abordare a predicii Părintelui Mircea Păcurariu în raport cu opera saistorică. Personal, o încadrez la marea contibuţie pe care Părintele a adus-o la dezvoltarea, pedagogică, aculturii teologice româneşti. De altfel, credem că o analiză asupra acestui aspect, legat de propovăduireacreştină a Părintelui , ar trebui automat să cuprindă şi o analiză asupra modelelor educaţionale pe care el leoferă studenţilor şi preoţilor prin manualele de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, care în practica de lacatedră au trecut spre auditor ca o construcţie fundamental omiletică, o formă simplă şi coerentă de propovăduire a istoriei neamului românesc şi a Bisericii sale, parte integrantă a istoriei neamului creştinesc şi aOrtodoxiei. Poate aici este paradoxul pedagogic care i-a făcut pe mulţi să se teamă de examenul de IBOR,crezând că au în faţă un examinator care ţine la propria sa carte, când de fapt acesta oferea în carte cadrele unei propovăduiri largi, care trebuia să treacă prin sufletul omului, pentru ca acesta să devină mărturisitor, mai multdecât simplu cunoscător al istoriei Bisericii[1].

Pentru aceia care l-au auzit predicând pe Părintele Păcurariu, articolul nostru nu este un simplu exerciţiude imaginaţie şi pentru cine cunoaşte verticalitatea Părintelui ştie că nu s-ar admite un astfel de articol nici ca

simplu exerciţiu de admiraţie. Ultima vreme a inflamat însă o mai veche idee conform căreia profesorii deteologie nu pot fi şi oameni duhovniceşti, oameni ai altarului şi ai rugăciunii, ca şi cum ai putea munci cu rod

în Biserică rupt de izvoarele ei de har. Cred că una din misiunile mari ale teologiei academice româneşti esteaceea de a răspunde cu puterea Duhului la şicanările care se îndreptă spre ea dinspre o parte a presei, ca şidinspre „focarele" de cultură care confundă Ortodoxia cu talibanismul duhovnicesc născător de false rigori şialienări de duh cel puţin la fel de periculoase ca acelea pe care le „acuză" ca existând în arealul spiritual alteologiei de catedră. Opera unora dintre teologi poate fi un bun exemplu că există un echilibru realmenteduhovnicesc între smerenia cercetării şi asistarea acesteia de Duhul Sfânt, Care Se încăpăţânează să lucreze şi prin oamenii exponenţiali ai catedrelor de teologie, părţi integrante ale trupului măr turisitor al Bisericii de care

nu se poate face abstracţie numai şi numai pentru că nu se încadrează în falsele paradigme ale duhovniciei

propovăduite de unii sau alţii dintre cei erijaţi în specialişti ai vieţii Bisericii Ortodoxe[2].

Lucrarea propovăduitoare a Părintelui Mircea Păcurariu este un astfel de exemplu pozitiv al construiriiunui discurs educaţional propovăduitor şi ziditor duhovniceşte, de care nu se poate face abstracţie. Dincolo de predicile Părintelui, publicate în revistele teologice ale Mitropoliei Ardealului[3], şi nu numai, sau decrochiurile de predică uşor identificabile într -o serie de articole, mai ales acelea care privesc medalioane ale

unor personalităţi de importanţă deosebită în istoria neamului şi a Bisericii[4], desigur că principalul izvor deanaliză îl reprezintă volumul care cuprinde predici, în sensul cel mai concret al cuvântului. Cred că esteimportant să subliniem însă că, personal, credem că avem de -a face cu două volume de predică, primul volumfiind „Sfinţi daco-romani şi români"[5], cel de-al doilea, „ Predici la Duminici şi Sărbători, la Praznicele

Împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi Sfinţi români; predici ocazionale şi la înmormântări"[6].

Ele nu sunt născute numaidecât la masa de lucru a Părintelui, ci au fost construite în corecţie permanentă cu publicul ascultător al cuvântului propovăduit, multe dintre textele care au văzut lumina tiparului fiind rostite înCatedrala Mitropolitană din Sibiu sau în Capela Facultăţii de Teologie, al cărei profesor activ şi DecanPărintele Păcurariu a fost până de curând. De altfel popularitatea părintelui în contextul pastoraţiei din Sibiu sedatorează tocmai acestui contact catehumenal şi omiletic pe care el l-a întreţinut cu fidelitate, zeci de ani.Adept al şcolii clasice de predică, şcoală care a dat la Sibiu o serie de membri marcanţi, mulţi dintre eivalorizaţi tocmai de istoricul a cărui predică încercăm să o analizăm[7], textele propuse de Părintele MirceaPăcurariu au devenit, la scurtă vreme după editare, texte clasice ale propovăduirii în Biserica OrtodoxăRomână.

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=58#_ftn1





























Predicile istorice. Cuprins, metodă şi stil

Desigur că era evidentă aplecarea spre predica având conţinut istoric, în ce priveşte pe autorul anumeroase lucrări şi studii cu specific. Am arătat deja că, din punctul de vedere al cercetătorului în domeniulomiletic, Sinaxarul de icoane duhovniceşti pe care Părintele le dezvoltă în lucrarea „Sfinţi daco -romani şiromâni" au o construcţie retorică apropiată de formula omiletică a Părinţilor din veacul de aur al Bisericii

atunci când, fie în panegirice, fie în omilii parenetice, ocazionale, preamăreau viaţa şi minunile câte unui Sfântcare marcase Biserica la limita acesteia cu cerul mântuirii. Că motivul scrierii cărţii acesteia nu este un ul pur

intelectual ci de propovăduire şi mărturie la vreme de pierdere a identităţii spirituale, de gravă afectare aiconologiei sfinţilor români[8] ne-o dovedesc cuvintele autorului care mărturiseşte că a scris aceste texte, delimpede verb parenetic, „...cu dragoste şi sentimente de aleasă cinstire faţă de aceşti mari fii ai neamului şi aiBisericii noastre, cu gândul de a face cunoscute viaţa şi faptele lor credincioşilor de astăzi...drept aceea carteade faţă n-a fost concepută ca o lucrare ştiinţifică, în sensul obişnuit al cuvântului, ci ca una de popularizare, sau

mai corect spus de zidire sufletească, spre a fi de folos bunilor noştri credincioşi în strădaniile lor spre o viaţăcât mai aleasă şi plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor."[9] Pentru acela care parcurge lucrarea, lucrurile legate

de aceste obiective pedagogice, omiletico-catehetice, se însăilează cu acurateţea unui obişnuit al catedrei, nudoar universitare, dar în limbajul unui preot care a bucurat amvonul propovăduirii cu retorica simplă şicoerentă, necesară fixării unor adevăruri de credinţă şi a unor momente din istoria mântuirii neamului

românesc condensate în jurul unor personaje cu adevărat vrednice de reţinut de memoria credincioşilor noştri.Renunţând la „notele bibliografice", asupra cărora Părintele se apleacă de fiecare dată cu maximă exigenţă,autorul nu doar că a fluidizat lectura, ci a şi creat cadrul unei temperate comunicări cu credinciosul de rând caşi cu preotul propovăduitor, care află în aceste medalioane de sfinţi atât inspiraţia bibliografică de acurateţe,cât şi căldura sufletească necesară convertirii modernităţii la modelele oferite de sfinţi.

Că elementul retoric, omiletic, este prioritar în vederea autorului ne -o dovedesc şi textele liturgiceinserate în materialul editat, fie Tropare, fie file de Acatist, textul liturgic sporind emoţia lecturii, provocândmeditaţia duhovnicească necesară trecerii de la text la pretext de propovăduire. Este clar că nu tot materialul poate fi folosit, in corpore, la realizarea unor predici. Un astfel de exemplu este segmentul care face referiri la

teologi daco-romani[10] sau o serie de chipuri duhovniceşti care încă nu s-au impus ca sfinţi în Sinaxarul pelarg al Bisericii, al Ortodoxiei[11], deşi materialul ca atare nu poate lipsi din pregătirea unor materialeomiletice sau catehetice necesare orelor de curs sau omiliilor la sfinţii respectivi, la construirea unor modele

zonale de pastorală catehumenală, recuperând tradiţia istorică a unor regiuni întregi (fie că vorbim deDobrogea, fie de Moldova). Chiar realizarea acestor medalioane cu pronunţat caracter catehumenal, având o vădită fundamentare şi adresabilitate în arealul spiritual românesc ne obligă să recunoaştem că, odată în plus,reconsiderarea predicii cu caracter istoric de mare importanţă în recuperarea memoriei colective acomunităţii[12].

Că efortul Părintelui de a lămuri materialul didactic spre spectrul omiletic este unul constant ne -odovedeşte munca pe aceste texte în transferul lor dinspre medalionul cu caracter omiletic în predică, volumulde Predici consemnând diferenţe nu doar în numele din lista sfinţilor români aleşi de Părintele MirceaPăcurariu a fi lăudaţi în cuvintele de har ale predicii ci şi în modelul mult pozitivat retoric al celor dinalcătuirea cărţii de predici propriu-zise. Dacă lucrarea de popularizare, cum cu smerenie îşi socoteşte însuşiautorul lucrarea, cuprinde 44 de chipuri de sfinţi români, 2 ale sfinţilor români care au trăit în afara hotarelor

Ţării, 2 ale unor sfinţi străini de neamul nostru dar cu relevanţă în istoria lui şi 5 ale unor sfinţi de alt neam dar ale căror moaşte sunt dovada iubirii lui Dumnezeu pentru spaţiul românesc, beneficiind de o excelentă bibliografie[13], segmentul istoric al cărţii de Predicirenunţă cu totul la posibilele prerogative didactice,concentrându-se în limpezimea unei exprimări simple, lipsite de efectele de amvon obişnuite majorităţiicărţilor moderne de predică, inducând o bibliografie subînţeleasă în cazul unei memorii istorice de talia şianvergura Părintelui. Anii 1992-1994, când se plămădeau aceste predici în spaţiul liturgic şi de laborator duhovnicesc al Capelei Facultăţii de Teologie sau al Catedralei Mitropolitane, ne surprindeau pe studenţi,uimiţi de uşurinţa cu care Profesorul transfera în predica Preotului conţinuturile legate deistorie, logistic sprijinite pe nici jumătate de filă de hârtie, multe din examene fiind uşurate tocmai de această



























respunere a lecţiei în diapazonul omiletic, limpezind temele şi conţinuturile, accentuând convingeri şidimensiuni ale credinţei care până astăzi au rămas puncte forte în propriile modele de propovăduire. Vomreveni ceva mai încolo asupra receptării predicii Părintelui în viaţa de parohie, acolo unde ne cam lipsesc

analizele sau sunt hiperbolizate de false academisme, dar cred că merită menţionată părerea multora dintre ceiintervievaţi de noi pe teme legate de predica din parohie, regretul acestora că Părintele n -a scris mai multe

predici de apologetică creştină, structura metodică a construcţiei sale retorice, la catedră şi la amvon,

permiţându-i cu uşurătate acest exerciţiu cultural.

Stilul diferenţiat al predicilor istorice propriu-zise, în raport cu textele istorice amintite anterior,

încadrează pe predicatorul istoric în linia, de altfel foarte greu identificabilă din lipsa de repere mai numeroase,care au făcut din vocaţia lor profesională fundamentul unei viziuni omiletice cu specificităţi aparte. Doar recitind predicile legate de prăznuirea Sfântului Cuvios Daniil Sihastr u[14] sau de Sfinţii Mucenici pentruOrtodoxie, Ilie Iorest şi Sava Brancovici dimpreună cu Iosif al Maramureşului[15] ai dimensiunea a ceea ce ar

trebui să fie o propovăduire documentată şi activată emoţional. Remarcabile apar şi predicile legate de personalitatea unor sfinţi români pe care doar perioada actuală i-a recuperat bibliografic. Oricât de interesant ar părea pentru criticii spiritualităţii academice de la Sibiu, parte din ea conţinând parametrii intelectuali impuşi şide Părintele Profesor Mircea Păcurariu, primele semne distincte ale iconologiei literare legate de Sfinţi ca Sf.Ioan Iacob Hozevitul sau Sf. Voievod Ştefan cel Mare, Sf. Ierarh Petru Movilă sau Antim Ivireanul - ca să dămnumai câteva exemple - au fost reactivate în cultura amvonului românesc de acest distins predicator. Predicile

sale trec mult peste nivelul broşurelelor despre care unii cred că sunt începutul recuperării unora dintre Sfinţiiromâni reaşezaţi în Sinaxarul văzut al ortodoxiei. Din nefericire la vremea de acum am fi avut nevoie şi de o predică a Părintelui legată de neomartirajul anticomunist din România. Repere morale pe care le-a redat

conştiinţei pastorale a Ortodoxiei în limbajul conex al cercetării istorice[16] vor trebui traduse omiletic pentru

ca preoţii, şi nu numai, să poată transfera spre credincioşi anticoagulantele culturale care să împrăştiecheagurile de acuze care le-au aruncat persoane sau instituţii ale tranziţiei politice actuale asupra preoţiei şiierarhilor BOR.

Pentru a concluziona această primă etapă a sintezei noastre socotim că nu este de prisos să reamintim că propovăduirea cu conţinut istoric în Biserica Ortodoxă Română datorează Părintelui Profesor Mircea Păcurariuo nouă calibrare. Nu doar pe conţinutul de informaţie, cât pe conţinutul formativ, care se cere cititorului de predică şi propovăduitorului modern după toate regulile propovădurii ancorate în Duhul Sfânt.

Predica propriu-zisă. Valenţele duhovniceşti ale propovăduirii formative

Revenind asupra principalei culegeri de predici ale Părintelui Profesor Mircea Păcurariu de la începuttrebuie să subliniem caracterul lor lucrativ, adresabilitatea lor largă. Dintre multele provocări intelectuale pecare le aduce cea mai importantă este legată de limbajul extrem de elegant, care nu admite eseistica foarte lamodă în contextul presiunii puse de fenomenul descolasticizării învăţământului teologic românesc care suferăde complexul asemănării, cu orice preţ, cu marile sisteme educaţionale ale Europei şi nu numai. Din nefericireunul din preţurile plătite a fost şi diluarea muncii efective la realizarea unui studiu pe măsură. De aceea carteade Predici a Părintelui Profesor Mircea Păcurariu s-a impus ca una etalon. Pentru că ţine în ea un efort demuncă remarcabil, dincolo de acela de editare, şi cine cunoaşte munca Părintelui cu manuscrisele şi şpalturilesale ştie ce muncă excepţională duce acesta pentru limpezirea textului primar, pentru ca acesta să se facă bine

înţeles, eliminând obturările de substanţă omiletică printr -o limbă română bine controlată.

Volumul de Predici este, pentru generaţii de preoţi de-acum, manualul cel mai concret de omileticăaplicată pentru că prin structură şi cuprins este una dintre cele mai concrete cărţi de predică existente la oraactuală în contextul Ortodoxiei româneşti. Partea I-a cuprinde predicile „la Duminicile de peste an"[17] şi înideea autorului toate cuprind o reactualizare în contextul vieţii imediate a marilor teme ale predicii ortodoxe.

Subtitlurile predicilor [18] uşurează oarecum posibila adaptare a comentariului evanghelic dintr -o Duminică lacontextul altei Evanghelii din altă Duminică, făcând fluent, practic, un text nu foarte uşor. Predicile Părinteluinu abundă de artificiile predicatoriale obişnuite, utilizarea de pilde este aproape inexistentă, la volumul de text























pe care-l are cartea, dar constaţi, cu reală plăcere, că textul nu pierde din lumina sa datorită inexistenţei unor „artificii" de acest fel. Rămâne un text oral cu toate că aristocraţia exprimării, asumată de editarea foarteatentă, te duce cu gândul la trecerea „pe curat" a predicilor susţinute la amvon. Cine l-a scultat însă pe autorulcărţii predicând ştie că diferenţa este minimă. De aici şi ritmul alert al stilului, foarte curat ca structură şilimpezit mult de utilizarea cu precădere a citatelor din Noul Testament, lucru care stârnea bucuria PărinteluiIon Bria care sublinia „modelul Păcurariu" în transmiterea adevărului de credinţă, bine fundamentat evanghelic

şi completat fericit cu Părinţii Bisericii, fără a împăna predica sau epata cu folosirea textelor patristice doar pentru a ascunde păreri personale în spatele lor. Cărturar cinstit , Părintele foloseşte cu echilibru metaforalimpede şi cuminte a Evangheliei, articulând texte liturgice de suavitate aparte.

Subtitlurile predicilor, asupra cărora revenim, limpezesc programul predicatorial propus de autor. Pentrucă aici se vădeşte şi dimensiunea duhovnicesc-învăţătorească a predicilor din aceste volum. Relaţionarea între praznic şi mesajul învăţătoresc este vădită tocmai de această relaţionare între textul evanghelic şi conţinutuleducaţional al mesajului predicatorial. Astfel la Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IEcumenic, tema centrală este „Unitatea Bisericii"[19], Duminica Rusaliilor conferind ocazia unui foarte

adecvat subiect dogmatic „Biserica şi însuşirile ei"[20], care cuprinde în descrierea sa elemente fundamentalede apologetică ortodoxă. De mare valoare în ce priveşte atitudinea activă a teologului în contextul vieţiicreştine actuale rămân predicile cu caracter social, „săracii de azi" (Duminica a 22-a după Rusalii)[21], „copiiinoştri" (Duminica a 25-a)[22], completând conştiinţa mărturisitor misonară pe care ne-o descoperă în texte ca„tineretul şi Hristos, azi" (Duminica a 19-a după Rusalii)[23] sau „ce este Ortodoxia?" (Duminica a doua dinPostul Mare)[24]şi „Părinţi şi copii" (Duminica a patra din Postul Mare)[25].

Dacă este însă să exemplificăm, fie şi schiţat, repertoarul duhovnicesc al propăvăduirii Părintelui MirceaPăcurariu textele de forţă rămân cele care cuprind dimensiuni ale vieţii în Hristos care ar putea păreasurprinzătoare acelora care cred numai în harisma de istoric a acestuia. Personal cred că o analiză pe textul predicilor cu aspect real educativ-duhovnicesc ar dovedi, o dată în plus, că valoarea unei predici constă tocmaiîn simplitatea prin care sunt transmise adevărurile complexe ale mărturisirii de credinţă pentru aceia care,dincolo de efuziuni emoţionale trebuie să rămână învăţătura limpede a unei ortodoxii atente la fundamentele

sale cultural mărturisitoare. Exemplele cele mai relevante sunt predicile care consemnează teme ca„Dobândirea împărăţiei cerurilor" (Duminica a III-a după Rusalii)[26], „prietenii sinceri" (Duminica a VI-adupă Rusalii)[27], „iertarea" (Duminica a XI-a după Rusalii)[28], „haina de nuntă a unui bun creştin"

(Duminica a XIV-a după Rusalii)[29], „mântuirea sufletului" (Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci)[30], „prin pocăinţă la viaţă nouă" (Duminica a XXXII-a după Rusalii)[31], „Rugăciunea" (Duminica a IV-a din

Postul Mare)[32].

De aceeaşi amplitudine duhovnicească apar predicile cu subiecte de teologie liturgică, concentrate întexte de mare supleţe a limbajului, metodice şi bine articulate în construcţia generală a programului omiletic pecare Părintele îl propune prin predicile sale. Exemplare pentru orice preot, aş îndrăzni să spun că şi pentru profesorii de religie modelul este r eplicabil, sunt dezvoltările de frază teologică din predicile „ Chemarea laCina Euharistică" (Duminica a XXVIII-a după Rusalii)[33], „Taine şi Ierurgii" (Duminica dinaintea Botezului

Domnului)[34], „Postul" (Duminica lăsatului sec de brânză)[35], „Semnificaţia Crucii" (Duminia a III-a din

Postul Mare)[36], „Pocăinţa" (Duminica Mariei Egipteanca)[37], texte prin conţinut şi expresie stilisticăapropiate catehezelor mistagogice din biserica primară, aducând aminte mai ales de coerenţa unor texte ale Sf. Niceta de Remesiana[38] sau Epifanie[39] prin dinamica pe care cuvintele simple o induc textului, prin fraza

scurtă, deloc artificială, prin cuvinte pe care bănuim că în orice parohie din Ortodoxia românească credincioşiile-au ascultat de sute de ori, făcând parte din fondul comun al cuvintelor propovăduirii. Pe această „rodare acuvintelor" se bazează autorul atunci când utilizând cuvintele acestea comune, conferă acestora sensuri noi,încărcate de obiectivizarea realităţii în care trăim astăzi. Un exemplu la acest aspect este predica „PâineaVieţii" (Duminica a VIII-a după Rusalii)[40] sau tâlcuirea omiletică la „Tatăl nostru" (Duminica a X -a dupăRusalii)[41], care face dovada unei treceri dinspre textul evanghelic s pre cel liturgic, cu relevanţă în viaţacredincioşilor. Cum tot o astfel de trecere se realizează în textul „Să nu-l alungăm pe Hristos" (Duminica a V-a

după Rusalii)[42] completat de acela din predica „Urmarea lui Hristos" (Duminica a XXX-a după Rusalii)[43],

ambele dovedind un predicator care cunoaşte bine sufletul omenesc, o cunoaştere după Duhul lui Hristos, prin







































































































ochii Căruia realitatea vieţii umane este mult altfel înţeleasă decât prin ochii neatenţi ai omului de lume.Exponenţială ne apare la acest capitol predica „ De la gârbovenia sufletului la Hristos" (Duminica a XXVII-a

după Rusalii)[44], care trece dinspre analiza evanghelică spre analiza duhovnicească a lucrurilor cu adevăratdătătoare de mijloace de restaurare „în Hristos" a vieţii cotidiene. Dintre toate textele de omilii ale cărţii sale,aici Părintele Păcurariu se descoperă ca un fin diagnostician al sufletului aflat în căutarea Împărăţiei. Metodade exprimare a adevărurilor de credinţă care duc spre acestă finalitate sunt atent e, limpezimea mesajului fiind

printre cele mai coerente pe care le înregistrează activitatea predicatorială din Biserica Ortodoxă Română deastăzi.

Un alt aspect al modelului duhovnicesc propus de Părintele Mircea Păcurariu îl constituie secvenţa predicatorială legată de „Predici la Praznicele Împărăteşti, ale Maicii Domnului şi la Sfinţii mari "[45], acolo

unde textul materializează filonul doxologic al limbajului teologic pe care autorul îl comprimă în fraze deaceeaşi luciditate pastorală. Creionate în jurul icoanei istorice a personajelor evanghelice sau din viaţa decredinţă a Bisericii, predicile acestea dovedesc încă o dată acurateţe de informaţie, cristalizarea mesajului predicatorial făcându-se în jurul monumentalităţii mărturisitoare a acestora. Nu sunt folosite mijlocele retoricii prea stufoase care, din nefericire, fură o serie de predicatori la amvon. Puterea exprimării vine din aceeaşisimplitate de imagini, fără forţări ieftine. Construcţia predicii în ce priveşte exprimarea Praznicelor Împărăteşti, comunică adevărurile revelate cu dinamica simplă specifică întregii desfăşurări retorice. Deloc

simplist, actul retoric adaugă metodă unei culturi teologice de mare deschidere. Aici este punctul în care aşîndemna pe corifeii ideii de secătuire a actului predicatorial prin prea marea lui structurare, să caute la text şi săînţeleagă, o dată în plus, că adevărata predică se construieşte prin muncă asiduă , concentrată pe temele mariale teologiei, care includ inclusiv istoria în aria ei curriculară, că ea este inclusiv o chestiune de experienţă aDuhului Sfânt care creşte în predicator pe parcursul anilor săi de dedicare în ogorul lui Hristos, desigur catedranefiind un spaţiu abstract şi desprins din această arie.

Am amintit deja cât de importantă ne apare în predica Părintelui Mircea Păcurariu teologia liturgică,expunerea ei cu raportare la oameni şi momente festive, care au suport liturgico-latreutic atunci când definescstarea pedagogică a predicatorului, când acesta în spaţiul specific unor sărbători ale comunităţii (Ziua eroilor sau Ziua Naţională a României) sau al unor sărbători care, în c iuda comunitarismului lor liturgic necesar

desfăşurării lor, ne referim aici la Taina Botezului sau a Cununiei, rămân cu particularităţile lor deaudienţă[46]. Amplitudinea strict textuală scade voit, crescând intimitatea exprimării, exerciţiu de care nu sunt

lipsite nici celelalte părţi ale Predicilor , dar care aici, ca şi în cazul predicilor la înmormântăr i[47], marcheazăvădit caracterul comunicării omiletice. Credem că, în ce priveşte textele de la predicile de înmormântare,acestea vor constitui în timp izvoare de informaţii vrednice de accesat de către orice cercetător al vieţiiacademice şi culturale sibiene, şi nu numai. Nu vrem să minimalizăm actul predicatorial de astăzi, din parohiilenoastre, dar socotim că parcurgerea cu regularitate a unor astfel de texte ar scuti o seamă de momente festive, bucuroase dar mai ales pe cele triste, de penibilismul care le încearcă, nu de puţine ori, nu doar răbdarea, ci şicredinţa multora dintre credincioşii noştri. Personal prezent la o serie de momente de predică ale Părintelui,trebuie să recunosc că nu atât conţinutul cât mai ales neaşteptata emoţie a discursului său mi-au marcat propria

creştere întru predicare.

Poate părea ciudat că într -o astfel de analiză, oarecum propusă rigorii omiletice, s-au strecurat atât demulte remarci pur personale. Dar ar fi fost nefiresc să pierdem din realismul căldurii analizei doar pentru a maiîmplini o linie de cercetare. Personal cred că această de- ştiinţifizare a discursului profesoral, aplecarea acestuia

spre comunicarea de adevăruri simple şi mântuitoare ar fi mult mai benefică. Aceasta este una din lecţiileProfesorului transferate către icoana Predicatorului de care trebuie să ţină seama propovăduirea actuală.

Receptarea predicii Părintelui Păcurariu în mediul parohial[48]

Nu-i decât un adevăr cunoscut că mare parte din cărţile pe care le produce teologia academică nu facdecât să preia o parte din suficienţa prin care s-a instituit modelul carierei universitare în dimensiunea ei totallaicizată. La polul uitării pastorale sunt o serie de teze de doctorat care n-au mişcat cu nimic conştiinţa























mântuitoare a credincioşilor spre împlinirea ei în viaţa de zi cu zi. La polul opus sunt cărţile de predică[49],

autorii lor fiind mult mai amplu receptaţi decât cei memoraţi pentru ca examenele să fie trecute cu brio de cătrestudenţi, cei care din nefericire transferă la amvon sau la catedra de religie dimensiunea academică mai multdecât pe cea duhovnicească, mulţi dintre credincioşii din parohii sau elevii şcolilor fiind sufocaţi cuacademisme deconstruite din cursuri, care nu pot avea nici o relevanţă la nivelul oamenilor păstoriţi, într -un

mod ori altul, dacă nu sunt făcute credibile prin mărturia vieţii şi a dragostei. Cărţile de predică aici au un mare

merit de developare a memoriei pastorale a unei Biserici. Se impun numai acelea care fac măsura concordanţeiîntre viaţă şi mărturisire.

Asupra cărţilor de predică dezvoltăm un program de cercetare a receptării lor în mediul parohial din anul2003. La trei ani după apariţia sa cartea de Predici a Părintelui Păcurariu se impunea printre cele mai citatedacă nu şi citite. Chestionarul s-a aplicat pe anii 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007, constând în efortulcursanţilor de la cursurile preoţeşti de definitivat şi grad I sau II în preoţie, a celor de la Master (2005, 2006,2007), precum şi a anilor finali în studii teologice, anul IV (pe anii 2004, 2005, 2006, 2007), de a identifica şir ealiza recenzia la cartea cea mai reuşită de predică. Preoţilor curanţi la stagiile amintite li s -a propus sărealizeze acelaşi lucru cu volumul de predici pe care-l socotesc drept sursă principală de inspiraţie în predicalor pastorală de la parohie. Rezultatele au adus concluzii pozitive pentru receptarea cărţii Părintelui Păcurariu.

Astfel la cursurile preoţeşti s-a înregistrat o creştere a numărului de cunoscători ai conţinutului omiletic propus de Părintele Mircea Păcurariu, după cum consemnează numărul de recenzii astfel: în 2003, 7 recenzii;2004,11 recenzii; 2005, 13 recenzii; 2006, 17 recenzii, anul 2007 consemnând 20 de recenzii. Dacă menţionămcă numărul total de cursanţi nu a depăşit, pentru fiecare segment de curs, mai mult de 30 de cursanţi, remarcămcu uşurinţă procentele.

Cursanţii de la Master au atins cotele cele mai înalte cunoaşterii textului intuind poate şi cât de importanteste modul în care-ţi cristalizezi stilul de predică după 5 ani de teologie şcolară. Constant între studenţii laMaster din perioada amintită de noi mai sus, majoritatea au propus spre analiză acest volum de Predici. Nu estevorba de inducerea unui sibienism în analize. Deşi pe locul doi şi trei al recenzărilor se află tot profesori aiFacultăţii de Teologie de la Sibiu constatăm că în anul 2007 a „urcat" în acest „top" lucrarea Părintelui VasileGordon, „Mergând, învăţaţi toate neamurile..."[50] (11 recenzii). Un mare interes l-au manifestat şi faţă dereeditările unor cărţi de predică mai vechi, de unde concluzia noastră că predicile care constituie fundamentul

propovăduirii româneşti a Evangheliei trebuiesc reeditate, măcar la acelaşi nivel la care se editează traducerileunor pr edici de ieri şi de azi ale unora dintre părinţii sârbi, ruşi sau greci. Acestea aduc un plus de valoare încugetarea teologică dar şi un dram de stupoare când constaţi cu câtă nonşalantă seninătate credem în valoareaSfântului Cosma Etolianul, uitând cuvintele de-a dreptul jignitoare la adresa „vlahilor", piedica evanghelizăriimarelui neam grecesc. Cum trebuie să recunoaştem că foarte multe din extravaganţele exegetice asupraortodoxiei provin din calvacada de traduceri fruste şi neadecvat editate care inundă pangarele multora din parohiile şi mănăstirile noastre.

Aceste din urmă produse au marcat recenziile din anii 2004 şi 2005, ani în care din cei 211 studenţiexaminaţi, în două sesiuni de recenzare, doar 27 au amintit de cartea Părintelui, mai mult de 50% (respectiv 57

în prima sesiune şi 60 în a doua) recenzând ediţii mai mult sau mai puţin inspirate de predică tradusă. Doar două dintre titlurile traduse aparţin Sfinţilor Părinţi (Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Ioan de Kronstadt). Aniiurmători, 2006-2007, au dus la o creştere de percepere a Predicilor vădit superioară nu doar prin număr, 78 derecenzii, ci şi prin conţinutul lor, unele urmând să vadă lumina tiparului în proiectatele Caiete Catehetice alecursului de catehetică - omiletică ale Facultăţii noastre de Teologie. Din nefericire nu dispunem de numărulexact al cărţilor vândute în ţară, dar ştim din observaţia, directă şi din raporturile de vânzări ale Târgului deCarte religioasă de la Sibiu că în anii 2005 şi 2006 s-au vândut ca al 6-lea şi respectiv al 7-lea titlu de carte. Un

management de desfacere mai atent, prin tipărirea unei ediţii studenţeşti, mai ieftină şi mai „portabilă" credemnoi că ar ajuta mai mult la difuzarea unui model românesc competent în spaţiul rostirii româneşti aEvangheliei.











Concluzionând, credem de prisos să insistăm asupra realităţii culturale că, în arealul pastoral ortodoxromânesc, nu doar din cel sibian, cartea de Predici a Părintelui Mircea Păcurariu constituie un etalon deconstruire duhovnicească a mesajului creştin pentru omul de astăzi. Credem că o repunere a omiliei româneştiîn poziţia sa dinamic-mântuitoare nu poate face abstracţie de lecţia de cuvânt şi duh pe care Profesorul oacordă de la nivelul unui amvon care străluceşte prin simplitate şi smerită muncă intelectuală.

[1] Date suplimentare despre opera de cercetare istorică a Părintelui oferă el însuşi în, de -acum clasica lucrare, Dicţionarul teologilor români, Ed. I-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 325-327.

[2] Moartea Patriarhului Teoctist a declanşat una dintre cele mai penibile campanii anti -profesorat ortodox din ultimii ani.

Reprezentant de frunte, jurnalistul Dan Ciachir, care a socotit cu cale ca mereu şi mereu să persifleze corpul academic al Bi sericii

Ortodoxe Române, socotind că una dintre marile virtuţi ale unuia dintre candidaţii la scaunul Patriarhal este faptul că nu are doctoratul înteologie. La polul opus al analizei, prea ades evocată în ultimii ani, recomandăm lectura volumului memorialistic al Părintelui Alexander

Scmemann, Biografia unui destin misionar - Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann (1973-1983), Editura Reîntregirea, Alba Iulia,2004, 533 p., care în ciuda unor concluzii virulente pe alocuri legate de structurarea academică a discursului teologic, nu se pierde înafirmaţii penibile.

[3] Părintele a scris cu aceeaşi abnegaţie cărturărească studii de istorie a Bisericii, articole de popularizare ca şi predici şi

medalioane duhovniceşti atât în Mitropolia Ardealului sau Revista Teologică, în Telegraful Românca şi în Îndrumătorul Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, rămânând unul dintre cei mai prolifici Jurnalişti ai acestei epoci de mari frământări, abordând teme diverse,multe constituind miezul unor meditaţii şi predici duhovniceşti remarcabile prin verticalitate.

[4] Reunite, am spune extrem de inspirat, sub titlul amplu al volumului Cărturari Sibieni de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca,2002, 736 p.

[5] Editura Trinitas, Iaşi, ed. a II-a, 2000, 243 p.

[6] EIBMBOR, Bucureşti, 2000, 632 p.

[7] Volumul Cărturari sibieni, amintit mai sus, cuprinde date despre o serie de mari predicatori sibieni, pornind de la „ Zaharia Boiu- fala Amvonului românesc" (p. 131-136) până la aspectele legate de activitatea predicatorială a Părintelui Gheorghe Papuc (p. 721-

723). Una dintre marile recuperări de memorie a istoriei predicii din Ardeal este articolul despre Dr. Ioan Broşu, „ un teolog sibian în

diplomaţia românească", p. 427-432, unul dintre marii „ uitaţi" ai omileticii româneşti.

[8] Moment care va culmina cu teribila campanie de denigrare a Sfântului Voevod Ştefan cel Mare şi Sfânt din anul 2006,campanie desfăşurată în cadrul emisiunii „Mari Români".

[9] Din „Cuvântul autorului" la ed. a II-a a lucrării Sfinţi daco-romani şi români, Editura Trinitas, 2000, p. 5.

[10] Idem, p. 57-71.

[11] cum este cazul Cuvioşilor Părinţi din mănăstirilor Moldovei: Vasile de la Moldoviţa, Rafail de la Agapia, Chiriac de laBisericani şi Episcopul Ioan de la Râşca, o p.cit ., p. 91-95.

[12] Că recuperarea memoriei istorice a unei comunităţi parohiale este extrem de importantă din punctul de vedere al pastoralei

catehumenale a se vedea lucrarea Părintelui Antal Moise, Pastoraţia catehumenală în context multietnic-cazul parohiei ortodoxeOrmeni ş, Editura Disz. Tipo, Săcele-Braşov, 2007, 106 p., care identifică o serie de teme predilecte pentru recuperarea memoriei istoricea comunităţii (p. 78-97).

[13] Cuprinsă în vol. Sfinţi daco-romani şi români, Ed. II, p. 222-235.

[14] Predici..., ed. cit., p. 464-467.

[15] Idem, p. 489-492.

http://revistateologica.ro/_old/blog.php?id=58#_ftnref1















































[16] Se pot urmări la acest aspect medalioanele memoriale pe care Părintele Mircea Păcurariu le -a alcătuit unor personalităţi alerezistenţei anti-comuniste, publicate în volumul Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist , EIBMBOR,

Bucureşti, 2007, 804 p.

[17] Pornind excursul expunerilor sale după o rânduială nouă, din Duminica Paştelui în aceea a Floriilor, Părintele fundamenteazăastfel şi direcţia nouă de reactualizare a textelor Evanghelice în spaţiul parohiilor, toate fiind marcate de grila de valori pascală, bucurieşi cunoaştere a lui Dumnezeu fiind firele de aur ale acestei parcurgeri, cu Hristos, a anului bisericesc în dimensiunile sale liturgico-

catehumenale. [18] Cuprinse în ediţia de Predici amintită între p. 7-306.

[19] Predici, p. 43-46.

[20] Idem, p. 53-57.

[21] Idem, p. 165-171.

[22] Idem, p. 178-181.

[23] Idem, p. 155-158.

[24] Idem, p. 265-271.

[25] Idem, p. 289-295.

[26] Idem, p. 67-71.

[27] Idem, p. 76-80.

[28] Idem, p. 102-106.

[29] Idem, p. 113-117.











































9 necula.pdf

Documents