1

Curs 2 COMPONENTELE SISTEMULUI DE TRANSPORT RUTIER Elementele componente ale transportului auto sunt: drumurile şi autovehiculele. DRUMUL reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru circulaţia

autovehiculelor şi a pietonilor. Constructiv, orice drum este alcătuit din: • infrastructură – cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura,

asigurând legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi dinamice. Infrastructura include:

- terasamentele sau lucrările de pământ şi - lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele, etc.); • suprastructura – cuprinde mai multe componente, care alcătuiesc corpul propriu-

zis al drumului. Suprastructura este alcătuită din mai multe straturi diferite, a căror compoziţie şi tehnologie de execuţie depind de importanţa şi de destinaţia drumului. Elemente constructive ale carosabilului. Drumurile, indiferent de gradul şi de calitatea lor, prezintă un pericol latent. Construcţia, consolidarea şi modernizarea unei reţele rutiere sunt considerate ca făcând parte din mijloacele eficiente pentru asigurarea dezvoltării economiei unei ţări, infrastructura transporturilor rutiere – drumurile – fiind unul din elementele motrice ale dezvoltării economice. De-a lungul vremii, specialiştii şi proiectanţii au acţionat pentru mărirea fiabilităţii căilor rutiere, indiferent de categoria din care fac parte, căutând totodată soluţii pentru sporirea traficului rutier, atât în codiţii specifice anotimpului cald, cât şi în condiţii de iarnă. S-a stabilit astfel elaborarea studiilor geodezice şi topografice înainte de execuţia terasamentelor sau a lucrărilor de modernizare, iar în funcţie de rezultatele acestora vor fi căutate soluţiile cele mai potrivite pentru execuţia fundaţiilor. În general, terasamentul unui drum este în rambleu, dar pe anumite porţiuni, în funcţie de relieful traversat, acesta poate fi în dembleu sau semidembleu. Astfel, în funcţie de configuraţia reliefului şi de caracteristicile solului, se adoptă diferite structuri ale fundaţiei şi îmbrăcăminţii carosabilului. Soluţia finală va lua în considerare şi categoria drumului, clasificată atât din considerente economice, cât şi de perspectivă. În profil transversal, fundaţia şi îmbrăcămintea unui drum de categorie superioară se prezintă in figura 1.

Figura 1. Profil transversal al unui drum de categorie superioară.

2

În general, îmbrăcăminţile asfaltice se execută pe fundaţii din piatră spartă. In cazul lucrărilor noi, la reţelele importante, se pot folosi îmbrăcăminţi din beton de ciment, fără ca fundaţia să comporte modificări substanţiale, Figura 2:

Figura 2. Execuţia fundaţiei la un drum de categorie superioară:

a. – îmbrăcăminte asfaltică; b. – îmbrăcăminte din beton de ciment.

În cazul autostrăzilor, având în vedere capacitatea mare de transport, cât şi regimul de

viteză pe care trebuie să le suporte, elementele caracteristice constructive presupun existenţa unei fundaţii corespunzătoare, cât şi a unei căi de rulare care să permită desfăşurarea unui trafic complex.

In profil transversal, având în vedere că acoperământul este în general asfaltic, sistemul rutier se prezintă ca în figura 3: Deşi structura este complexă, sunt prezente aceleaşi trei elemente clasice: a. - trei straturi de uzură cu grosimea de 2,5 – 7,5 cm; (1)

- un strat de binder de 4 cm. (2); - două straturi de bază de 4 – 8 cm. (3);

b. - nisip stabilizat cu ciment (4), în două straturi, cu dozare diferită, de 15 cm. fiecare; c. - fundaţie de balast de 15 – 30 cm. fiecare. Calitatea lucrărilor, ca şi a materialelor folosite, constituie deasemenea premiza unei siguranţe sporite a traficului rutier.

3

Figura 3. Sistemul rutier al unei autostrăzi cu îmbrăcăminte de beton asfaltic. Concluzii

În general, un drum modern este alcătuit din 4 straturi: - substratul – format din nisip, cu o grosime de 5-10 cm; - fundaţia – formată din balast, cu o grosime de 30-50 cm; - stratul de rezistenţă – format din beton, de grosime 20-30 cm; - statul de uzură – format din bitum. Un drum modern trebuie să dispună de calităţi constructive şi de amenajări pentru

staţionarea autovehiculelor şi pentru prioritate de trafic. Criterii de clasificare a drumurilor 1. După folosinţă: 1.a. drumuri publice – destinate cerinţelor de trafic rutier ale întregii populaţii şi ale

economiei naţionale. Acestea se împart în: • drumuri de interes vital: - autostrăzi – drumuri de mare capacitate, rezervate exclusiv circulaţiei

autovehiculelor. Autostrăzile sunt prevăzute cu benzi unidirecţionale, separate printr-o bandă mediană. De asemenea, acestea intersectează denivelat orice altă cale de comunicaţie şi evită, pe cât posibil, localităţile. Accesul şi ieşirea pe şi din autostradă este permisă numai prin locuri special amenajate;

- drumuri naţionale – asigură legătura cu punctele de frontieră; • drumuri de interes local – pot fi: - drumuri judeţene; - drumuri comunale; - străzi. 1.b. drumuri de exploatare – satisfac cerinţele de trafic rutier ale unor agenţi economici

din industrie, agricultură, etc.

4

2. După influenţa pe care o au asupra exploatării autovehiculelor, drumurile se împart în 6 categorii:

2.a. categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie un coeficient de drum = 0.0;

2.b. categoria K – include drumurile pavate, în stare bună, cărora li se aribuie un coeficient = 1;

2.c. categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare mediocră, cărora li se atribuie un coeficent = 1.1;

2.d. categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani, cărora li se atribuie un coeficient = 1.2;

2.e. categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa 70% din parcus şi cuprinde: drumurile de pământ, drumurile de terasamente, în stare mediocră şi dumurile pavate cu bolovani de râu, în stare rea, a căror coeficient este = 1.4;

2.f. categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu permite viteze mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un coeficient de drum = 1.6

Coeficienţii de drum au menirea de a corecta parcursul efectiv, în vederea obţinerii parcursului echivalent.

AUTOVEHICULUL este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice

vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile mijloace, în care scop este înzestrat cu un motor cu care produce sursa de energie pentru propulsie.

Conceptul de autovehicul rutier. Autovehiculul este un sistem tehnic care se

deplasează folosind o sursă de energie proprie. În categoria autovehiculelor rutiere sunt incluse automobilele şi tractoarele. Automobilul este un autovehicul rutier terestru, care se poate autodeplasa pe diferite categorii de drumuri şi chiar pe terenuri neamenajate, destinat transportului de persoane, bunuri materiale sau unor scopuri speciale, în care caz sunt echipate cu instalaţii şi dispozitive corespunzătoare. Tractorul este un autovehicul terestru, pe roţi sau pe şenile, destinat să execute diferite operaţii tehnologice prin intermediul utilajelor şi maşinilor de lucru, remorcate, semipurtate sau purtate, precum şi prin tractarea remorcilor sau semiremorcilor. Pot fi utilizate la diferite lucrări precum exploatări forestiere, agricole, de transport, de construcţii, minere etc., Tractoarele sunt autovehicule care dezvoltă cu precădere forţe de tracţiune mari, reprezentând principala sursă de energie mecanică pentru exploatările forestiere şi mecanizarea agriculturii.

Cuvântul tractor provine din latină tractus - tragere, el ajunge în limba română prin intermediul limbii franceze tracteur. Prin cuvântul tractor se înţelege o maşină de tracţiune utilizată pentru diferite aplicaţii. Trebuie avut în vedere că, datorită diferitelor destinaţii, tractoarele şi automobilele au particularităţi în structura transmisiei, sistemului de rulare, caroseria şi chiar motorul. Autovehiculele sunt conduse de către un operator care acţionează prin comenzi care reprezintă mărimi de intrare în sistemul tehnic. Acestor mărimi de intrare le corespund anumite mărimi de ieşire care definesc mişcarea autovehiculului. Între mărimile de ieşire şi cele de intrare trebuie asigurată o legătură care se poate realiza prin intermediul operatorului funcţie de condiţiile de deplasare.

5

CLASIFICAREA AUTOVEHICULELOR O prima clasificare utilizata curent in transporturi este prezentată mai jos 1. După destinaţie: 1.a. autovehicule pentru călători – acestea se împart în: • autovehicule uşoare – capacitate de 4-6 locuri; • autovehicule medii – capacitate de 10-14 locuri; • autovehicule grele – capacitate de 35-100 locuri. 1.b. autovehicule pentru marfă – foarte diverse şi se pot clasifica după modul de

construcţie în: • autovehicule cu şasiul simplu şi • autovehicule cu şasiul articulat , care pot fi: detaşabile sau cu semiremorcă. După sarcina utilă, autovehiculele de marfă pot fi: • până la 1.5 tone; • între 3-5 tone; • între 5-8 tone; • între 8-12 tone; • peste 12 tone. 2. După felul suprastructurii şi destinaţia ei: 2.a. autocamioane ladă; 2.b. autocamioane izoterme; 2.c. autocamioane frigorifice; 2.d. cisterne, etc. 3. Din punctul de vedere al mecanismului de încărcare/descărcare: 3.a. autovehicule cu suprastructură fixă; 3.b. autovehicule cu suprastructură basculată. Aceste clasificări au rol important pentru stabilirea modalităţilor de organizare a

parcului de autovehicule, a activităţii de întreţinere şi reparaţii, de aprovizionare cu materiale, piese de schimb, de stabilire a cheltuielilor de exploatare.

O alta clasificare de detaliu pentru specialişti este prezentată in continuare CLASIFICAREA AUTOVEHICULELOR

Clasificarea automobilelor Criteriul de bază privind clasificarea este destinaţia:

Automobile pentru transportul de persoane:

autoturisme, max 8 locurimicrobuze, 8 - 20 locuriautobuze, > 20 locuriautomobile de performanţă

⎧

⎨⎪⎪

⎩⎪⎪

Automobile pentru transportul bunurilor materiale

Cu caroserie deschisăautocamioneteleautocamioaneleautocamioanele pentru contaniere

⎧

⎨⎪

⎩⎪

6

Cu caroserie închisă

automobile furgonautodubeleautofrigorifereleautoizotermele etc

⎧

⎨⎪⎪

⎩⎪⎪

Cu caroserie specială

autobasculanteleautocisterneleautobetoniereleautomobile pentru transportul animalelor

⎧

⎨⎪⎪

⎩⎪⎪

Automobile de tracţiune: autotractoare;

Automobile pentru servicii:

automobile pentru pompieriautosanitareautoateliereautostropitoriautomacaraleautomăturători autocisterne,

⎧

⎨

⎪⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪⎪

Autoturismele se pot clasifica:

- după forma caroseriei:

decapotabilcabriletsedancupeulimuzină

- după capacitatea cilindrică a motorului:

foarte mici - sub 600 cmcmici - 600 -1300 cmc,mijlocii - 1300 - 2500 cmc,mari - peste 2500 cmc

⎧

⎨

⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪

⎧

⎨⎪⎪

⎩⎪⎪

Autobuzele se pot clasifica după destinaţie, număr de locuri sau după lungimea totală:

urbane, suburbane; interurbane; autocare (turistice).

Automobilele de performanţă pot fi: de cursă; de sport.

7

Autocamioanele se clasifică după forma caroseriei şi după masa încărcăturii utile: autocamionetă; autofurgon; autocamion normal 2-4t; autocamion greu 4-10 t; autocamion foarte greu peste 10 t.

Clasificarea tractoarelor

Tractoarele actuale pot fi clasificate după diferite criterii: destinaţie, tipul motorului, tipul sistemului de rulare, unele caracteristici constructive, după capacitatea cilindrică a motorului, puterea de tracţiune, valoarea forţei de tracţiune, după capacitatea de trecere pe teren denivelat etc.

După destinaţie: tractoare agricole, tractoare forestiere, tractoare pentru industrie, tractoare de transport.

Tractoare agricole: utilizare generală, universale, specializate şi şasiuri autopropulsate. Tractoare pentru industrie: utilizare generală şi speciale. Tractoarele forestiere sunt tractoare speciale destinate unor lucrări ca: săpat, încărcat,

tras-apropiat lemnul (colectarea lemnului), transport, etc. După tipul sistemului de rulare: tractoare pe roţi, pe şenile, pe semişenile.

Tractoarele pe roţi pot fi cu o punte şi cu două punţi.

Tractoarele cu două punţi sunt foarte uzuale şi în general au patru roţi, astfel se întâlnesc cu două roţi motoare 4 x 2 şi cu patru roţi motoare 4 x 4. Tractoarele cu două roţi motoare au roţile motoare plasate în spate, cele din faţă fiind de direcţie. Tractoarele cu patru roţi motoare au tendinţa de a se extinde din ce în ce mai mult şi se construiesc în două variante: cu roţile din faţă şi spate de diferite dimensiuni şi cu roţi egale. Tractoarele cu o punte (motocultoare) sunt tractoare de putere mică şi gabarit redus, care se folosesc la lucrări pe arii mici, terenuri în pantă etc. Fizic, apariţia de noi tipuri de autovehicule poate implica noi criterii de clasificare.

În general, autovehiculele se pot clasifica după destinaţie: de transport, autovehicule militare, autovehicule pentru servicii speciale, autovehicule de sport şi curse.

Autovehicule militare: autovehicule de luptă cu utilizări multiple, autovehicule de transport, autovehicule scoală.

După capacitatea de trecere pe teren profilat: cu capacitate de trecere limitată, ridicată, cu mare capacitate de trecere, autovehicule speciale pentru abordarea celor mai dificile obstacole.

Clasificarea tractoarelor Tractoarele pot fi utilizate pentru diferite aplicaţii precum in agricultura, silvicultură,

transporturi, contrucţii s.a Tractoarele de utilizare generală pot fi pe roţi sau pe şenile şi sunt folosite la

executarea unor lucrări agricole precum arat, semănat, grăpat, recoltat, dar şi la unele lucrări de construcţie. Garda la sol a acestor tractoare este de 270-350 mm. În prezent prin noţiunea de tractor de utilizarea generală se referă în special la tractoarele pe şenile.

8

Tractoarele universale care formează o grupă a tractoarelor pe roţi şi se caracterizează prin lumină de transport mare, chiar variabilă, ecartament reglabil şi o gamă mare de viteze. Se pot utiliza pentru lucrări agricole, transporturi şi în exploatări forestiere. Aceste tractoare se deosebesc de cele cu destinaţie generală prin aceea că au o gardă la sol mai mare 400-750 mm, de cele mai multe ori variabilă, posedă posibilitatea de modificare a ecartamentului şi au o mare gamă de viteze.

Tractoare specializate care printr-o construcţie specială sunt adaptate pentru lucrări deosebite. Din această grupă fac parte tractoarele pentru grădini livezi, vii, orezării, plantaţii de ceai, bumbac, culturi de plante cu port înalt - tractoare portal Tot din această categorie fac parte tractoarele destinate pentru regiuni deluroase şi de munte, lucrări în pantă precum cele forestiere, tractoare pentru terenuri mlăştinoase (irigaţii, desecări, îndiguiri, corectări ale cursurilor râurilor) etc.

Şasiuri autopropulsate sunt tractoare pe roţii de construcţie specială la care motorul şi transmisia sunt plasate în zoana punţii din spate, spaţiul dintre cele două punţi este liber şi poate fi utilizat pentru montarea diferitelor maşini, dispozitive şi instalaţii de lucru sau a platformelor de transport. Toate şasiurile autopropulsate pot fi împărţite în două grupe: universale şi specializate.

Tractoare industriale pot fi: Tractoare cu utilizarea generală folosite pentru executarea unor lucrări grele de

terasamente, defrişări, lucrări de irigaţii, tracţiuni grele etc. Pot fi echipate cu lamă de buldozer şi sacrificator.

Tractoare speciale destinate unor lucrări speciale precum săpat, încărcat, pe terenuri mlăştinoase- exploatarea turbei şi îmbunătăţiri funciare, corhănit - operaţia de tras-apropiat material lemnos în exploatările forestiere, săpat canale, aşezarea în canale a conductelor de petrol şi gaz metan precum şi în alte scopuri.

Tractoare de transport folosite pentru transportul produselor agricole sau altor materiale atât pe drumuri amenajate cât şi pe terenuri fără drumuri. Se caracterizează prin viteze de deplasare cuprinse între 25 şi 40 km/h şi printr-o suspensie îmbunătăţită.

Tractoare pe roţi Tractoare cu o punte, numite motocultoare, care sunt tractoare de putere mică şi foarte mică şi gabarit redus. Sunt utilizate pentru executarea de lucrări pe suprafeţe mici, în parcuri, sere, grădini, transport pe distanţe mici. Au motoare cu aprindere prin scânteie de 3-6 kw sau cu aprindere prin comprimare 5-10 Kw şi transmisii ce realizează 3-6 trepte de viteză, cu priză de putere în faţă şi spate. Tractoare cu două punţi formează clasa cea mai răspândită pot fi cu trei roţi 3 x 2, dintre care două motoare plasate pe spate şi una în faţă, şi cu patru roţi în variantele 4x2 - două roţi motoare plaste pe spate sau 4 x 4 - patru roţi motoare. Tractoarele cu patru roţi motoare 4 x 4 pot avea roţile neegale sau egale. În ultimul timp se folosesc tractoare cu roţi duble. Tractoare pe şenile care folosesc sistem de propulsie cu şenilă asigurând o aderenţă mai bună şi o presiune specifică mai scăzută. Se caracterizează prin greutate mai mare, complexitate constructivă şi preţ de cost mai ridicat în comparaţie cu cele pe roţi. Tractoarele pe semişenile care au sistemul de rulare format din roţi în faţă şi şenile în spate. S-au obţinut de regulă, prin modificarea tractoarelor pe roţi fie prin adăugarea unei roţi suplimentare. Pe această roată şi pe roata motoare a tractorului montându-se şenila, fie scoaterea roţilor motoare şi înlocuirea lor cu mecanisme ale şenilelor După tipul şi puterea motorului În prezent în construcţia tractoarelor se folosesc în marea majoritate a cazurilor motoare termice MAS, MAC. Motoarele cu ardere internă cu aprindere prin scânteie se folosesc într-

9

un procent foarte redus în special la tractoarele de foarte mică putere. În funcţie de puterea motorului folosit se deosebesc: Tractoare de putere mică 3-7 kw; Tractoare de putere mică 7-20 kw; Tractoare de putere mijlocie 20-50 kw; Tractoare de putere mare 50-100 Kw; Tractoare de putere foarte mare peste 100 kw; După tipul transmisiei cu transmisie mecanică în trepte sau continuă cu transmisie hidraulică: hidrostatică, hidrodinamică, cu transmise electrică cu transmisie combinată

PĂRŢI COMPONENTE PRINCIPALE ALE AUTOVEHICULELOR Autovehiculele se compun din mai multe ansambluri, subansambluri, şi mecanisme care pot fi împărţite în următoarele grupe: motorul, şasiul (transmisia, sistemul de rulare), cabina şi caroseria, mecanisme de lucru şi instalaţii de confort.

\

\

Model cu tractiune integhrala

10

Şasiul autovehiculului cuprinde următoarele grupe de sisteme şi mecanisme: sistemul de susţinere şi propulsie, care formează un cărucior suspendat şi de care se fixează toate organele şi mecanismele de transmitere a energiei de la motorul de tracţiune la roţile motrice, denumit transmisia autovehiculului; organele de guvernare care asigură direcţia de mers şi frânarea autovehiculului. Transmisia include: ambriajul (principal pentru tractoare), cutia de viteze, cuplaje cardanice sau alte cuplaje elastice, transmisia centrală, diferenţialul şi transmisia finală. Transmisia tractorului pe şenile se compune din: ambriaj principal, cuplaje elastice, cutia de viteze, transmisia centrală, mecanism de direcţie şi transmisia finală. Ambriajul principal serveşte la cuplarea şi decuplarea motorului de transmisie, în vederea pornirii automobilului sau a tractorului, precum şi la schimbarea treptelor de viteze. Cutia de viteze modifică vitezele de deplasare şi forţele de tracţiune ale tractorului sau automobilului. Asigură mersul înapoi şi staţionarea îndelungată cu motorul în funcţiune. Cupajul cardanic transmite în cazul automobilelor cuplul de la cutia de viteze la punte din spate. La tractoare lungimea acestora fiind mică, mişcarea se transmite de la cutia de viteze la puntea din spate direct prin transmisia centrală. La tractoare, intre ambriajul principal şi cutia de viteze se montează cupaje elastice. Transmisia centrală transmite cuplul motor la puntea din spate şi participă la mărirea raportului total de transmitere. Diferenţialul asigură rotirea cu turaţii diferite a roţilor motoare, lucru necesar pentru deplasarea autovehiculului pe roţi. La tractoarele pe şenile, în locul diferenţialului, se plasează mecanismul de direcţie cu ajutorul căruia se realizează virajul. Transmisia finală se găseşte la tractoare şi la unele automobile şi are rolul de amării raportul total de transmitere şi de a asigura lumina necesară (distanţa de la punctul cel mai de jos al corpului autovehiculului până la sol). Sistemul de rulare transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie cu ajutorul lui autovehiculul se sprijină pe suprafaţa carosabilă sau pe sol. Transmisia autovehiculelor poate fi mecanică, hidromecanică sau electromecanică. În cazul transmisiei mecanice elementele componente sunt: ambriajul, cutia de viteze, transmisia cardanică, reductorul central, diferenţialul , arborii planetari. La transmisiile hidromecanice, ambriajul este înlocuit cu un hidroconvertizor, iar cutia de viteze este de tip planetar. Transmisiile electromecanice au în compunerea lor agregate electrice precum generator de curent şi electromotoare şi mecanice. Organele de guvernare oferă posibilitatea dirijării autovehiculului în condiţii de siguranţă cu ajutorul sistemului de direcţie şi sistemului de frânare. Caroseria este elementul purtător al conducătorului auto, persoanelor, materialelor transportate şi se montează pe cadrul autovehiculului. La tractoare există numai cabina pentru tractorist şi ajutorul său sau cabina de rezistenţă pentru tractoarele forestiere. La majoritatea autoturismelor cadrul lipseşte, sistemul de susţinere fiind constituit chiar din caroserie. Aceste autovehicule se numesc cu caroserie portantă. Autovehiculele mai au în compunerea lor instalaţii auxiliare care au rolul de a mării siguranţa de circulaţie şi de a asigura confortul şi o exploatare uşoară. Din acestea se menţionează: instalaţie electrică, instalaţie de amortizare a zgomotului motorului, instalaţie de încălzire şi condiţionare a aerului, aparatura de bord, instalaţii de monitorizare specifice fiecărei categorii de autovehicule. Aotoblindatele au o compunere asemănătoare cu a celorlalte autovehicule cu excepţia caroseriei care este înlocuită cu o carcasă blindată. În totalitatea cazurilor, carcasa blindată a autoblindatelor moderne este de tip portant.

11

În construcţia autoblindatelor, se mai utilizează unele echipamente suplimentare destinate îmbunătăţiri calităţilor de luptă, precum şi a celor tehnice şi de exploatare precum: dispozitive pentru sporirea capacităţii de trecere a diferitelor obstacole pe timpul deplasării în trenuri grele; mijloace pentru trecerea cursurilor de apă dacă acestea nu sunt amfibii dispozitive pentru facilitare conducerii şi pentru crearea condiţiilor necesare echipajelor de a rămâne în autovehicul un timp îndelungat dispozitive de orientare pe timpul deplasării; mijloace de protecţie şi aparatură pentru cercetare de radaţii şi chimice, etc. Operatorul acţionează prin comenzi asupra: motorului - pornire, oprire, comenzi asupra sarcini şi turaţiei; transmisiei - schimbarea raportului de transmitere, cuplarea sau decuplarea motorului de transmitere, cuplarea sau decuplarea prizei de putere; şasiului - comenzi de menţinere pe direcţia de deplasare, micşorarea vitezei de deplasare şi oprire, comanda instalaţiei hidraulice, comenzi asupra sistemului de iluminare şi semnalizare etc. O parte din aceste comenzi sunt şi vor fi în perspectivă din ce în ce mai mult preluate de dispozitive de automatizare plasate în structura autovehiculului. În general, părţile componente ale automobilului nu diferă în mod esenţial de cele ale tractorului, deosebirile fiind determinate de destinaţia lor.