Evaluarea impactului ecologic

1. Aspecte generale

O componentă a conceptului dezvoltării durabile constă în ţinerea sub control a impactului

activităţilor social-economice asupra mediului.

Ţinerea sub control a impactului presupune cunoaşterea în detaliu a fenomenului, ceea ce presupune

parcurgerea etapelor de identificare, estimare, apreciere etc. Este ceea ce se urmăreşte prin conceptul

general al Evaluării Impactului Ecologic (EIE).

La nivelul legislaţiei din România, în timp s-au promovat ca elemente componente ale:

• studiu de impact – SI;

• bilanţ de mediu nivel 0, I, II (BM O, BM I, BM II);

• evaluarea riscului de mediu (ERM).

La nivelul legislaţiei internaţionale sunt promovate prin seria ISO 14000 “Sistemul de management de

mediu” sau a unor legislaţii naţionale şi alte concepte, printre care menţionăm:

• auditul de mediu - AM

• analiza ciclului de viaţă - ACV

• evaluarea performanţei de mediu - EPM

Este de menţionat că în general se remarcă un dinamism şi o tendinţă de perfecţionare a

reglementărilor pe linia evidenţierii relaţiei dintre o anumită activitate sau produs cu mediul şi

minimalizarea eventualului impact negativ asupra mediului.

Din punct de vedere al legislaţiei române este necesar a se face eforturi pentru o adoptare integrală,

cât mai rapidă a conceptelor promovate în seria ISO 14000, ca o componentă a alinierii de ansamblu a

României la legislaţia Comunităţii Europene.

Revenind la prevederile legislaţiei române menţionăm că studiul de impact este necesar să fie realizat

pentru activităţi ce se proiectează, în timp ce toate celelalte tipuri de studii se aplică la activităţi existente.

2. Necesitatea EIE

Este bine cunoscut faptul că orice activitate umană are o gamă largă de implicaţii care se pot resimţi

în cele mai diverse domenii. În general, trebuie să se ţină seama de întreg spectrul de implicaţii, efectele

indirecte în unele cazuri depăşind, ca importanţă pe cele directe.

Astfel, o anume tehnologie produce, pe lângă efectele directe, pentru care a fost concepută - proiectată

şi o serie de efecte indirecte, care la un moment dat, prin evaluarea implicaţiilor pot pune sub semnul

întrebării valabilitatea tehnologiei.

Pe de altă parte un anume efect, un anume obiectiv poate fi realizat prin mai multe căi. Obiectivul

dorit (Od) poate fi realizat printr-o serie de metode (Mi) unde I = 1 - n (figura 2.1). Dar fiecare din aceste

metode de obţinere a efectului dorit (Ej) au anume rezultate indirecte. Costurile şi efectele rezultatelor

indirecte trebuie să fie luate în considerare în aprecierea metodei ce urmează a fi selectată.

Un exemplu, în acest sens, îl poate constitui transportul public orăşenesc. Acesta poate fi realizat prin

patru mijloace:

- tramvai;

- autobuz;

- troleibuz;

- metrou.

Alegerea soluţiei pentru rezolvarea transportului va ţine seama de aceste elemente, dar şi de multe

altele, legate de specificul oraşului respectiv (condiţii geografice, tradiţie etc.), incluzând desigur şi

elementele de mediu.

Analiza fiecărui mijloc de transport relevă anumite efecte dorite (rapiditate, capacitate de transport,

nepoluante), dar şi efecte nedorite (risc de accidente, execuţie dificilă, poluare). O cuantificare a acestora,

pe baza unor metode matriciale, ţinând cont de specificul local va determina pentru fiecare caz în parte

soluţia optimă. Desigur că problematica mediului poate

înclina decizia pentru o soluţie sau alta.

Abordând o privire sistemică în analiza unei activităţi putem constata că ea este alcătuită din trei

componente:

- componenta “hard” adică mijloacele, echipamentele, materialele cu care se realizează activitatea;

- componenta “soft”, adică metodele, tehnologiile, programele după care se desfăşoară activitatea;

- componenta “org“ în care se reflectă relaţiile, interacţiunile dintre activitatea propriu-zisă şi

ceilalţi factori.

De multe ori această ultimă componentă lipseşte în analiza şi în etapele de proiectare, promovare,

implementare a unei activităţi. Având în vedere cele precizate anterior, necesitatea studierii şi evaluării

impactului unei activităţi umane asupra tuturor domeniilor, dar în special asupra mediului, este justificată

prin trei mari categorii de argumente:

- iniţierea din timp a unor acţiuni menite să reducă efectele negative colaterale, determinate de

activitatea respectivă;

- evaluarea obiectivă a tuturor alternativelor şi posibilităţilor, în vederea selectării strategiei de

acţiune într-o perspectivă sistemică;

- necesitatea implicării populaţiei la procesele de decizie de promovarea unor activităţi sau

proiecte care le vor influenţa viaţa într-un fel sau altul.

2.1. Asupra definiţiei Evaluării Impactului Ecologic

Într-o definiţie succintă EIE urmăreşte investigarea ştiinţifică a efectelor complexe ce ar rezulta

sau rezultă din impactul unei activităţi ce urmează a fi promovată asupra mediului, în general, fie asupra

factorului social, cultural, economic şi posibil politic.

EIE va urmări deci efectele cele ce pot fi determinate de o anume activitate sau proiect. Această

analiză şi analiza contextului în care se desfăşoară activitatea va permite identificarea, estimarea şi apoi

evaluarea efectelor complexe pe care acestea le determină. Dar rolul EIE nu se opreşte aici. În continuare,

pe baza evaluării efectelor, se formulează o gamă largă de acţiuni şi măsuri menite să contracareze

efectele negative şi să le dezvolte pe cele pozitive.

Datorită naturii, factorilor implicaţi, EIE nu se realizează printr-o simplă parcurgere secvenţială a

etapelor specifice: analiză, identificare, evaluare şi proiectare de acţiuni, ci printr-un proces continuu

interactiv, în care unele dintre etape se repetă în noi condiţii, în noi alternative.

Foarte important pentru EIE este comunicarea rezultatelor obţinute. Având drept obiectiv furnizarea unor

informaţii utile, studiul trebuie să identifice potenţiali utilizatori şi cerinţele lor, încă din etapele iniţiale de

analiză şi identificarea celor mai adecvate tipuri şi forme de prezentare a informaţiilor.

Este evident că EIE are un caracter interdisciplinar, caracter impus de analiza sistematică necesar a

fi făcută prin evaluarea impactului asupra elementelor economice, cadrului instituţional, culturii, structurii

sociale şi nu în ultimul rând asupra mediului. Acest caracter impune, atât modul cum se realizează EIE cât

şi cine le realizează. Astfel, EIE apelează aproape la toate modalităţile de investigare ştiinţifică: analitică,

empirică, sintetică, dialectică sau globală. La rezolvarea problemelor ce se pun se vor antrena, în afară de

experţi în domeniul protecţiei mediului şi ingineri, economişti, sociologi, jurişti, scoţând astfel în evidenţă

caracterul de interdisciplinaritate al EIE.

Această largă participare şi apelare la diferite metode de investigare nu trebuie să afecteze unitatea

studiilor şi urmărirea finalităţii acestora, astfel că totuşi EIE va avea un colectiv restrâns de organizare,

coordonare şi sintetizare a rezultatelor.

2.2. Relaţia EIE cu alte tipuri de studii

EIE au şi un pronunţat caracter anticipativ, urmărind să prognozeze relaţia şi efectul unei activităţi

ce urmează a fi realizată asupra mediului sau să prevadă efectul asupra mediului a unor activităţi

existente, ce se retehnologizează sau modernizează, în diferite condiţii, posibil să apară într-un viitor mai

apropiat sau mai depărtat. Pe această linie EIE se coroborează cu studiile de previziune, de cercetare

prospectivă sau de prognoză tehnologică, economică, socială etc.

De asemenea EIE trebuie să beneficieze de rezultatele unor studii de marketing, de amplasare

teritorială, studii tehnico-economice etc. În ultima analiză, EIE au anumite caracteristici, care le

delimitează de alte studii. În cele ce urmează se vor insera sintetic, cele mai importante dintre acestea:

- folosirea unui punct de vedere sistemic;

- utilizarea analizei previzionale;

- examinarea efectelor directe dorite şi în aceeaşi măsură a efectelor indirecte, nedorite, neaşteptate;

- echipa interdisciplinară de analiză;

- identificarea celor ce vor suporta acţiunea efectelor impactului;

- evaluarea caracterului diverselor efecte, a costurilor şi beneficiilor pe care le implică;

- elaborarea de soluţii concrete care să reducă efectele negative şi să dezvolte cele pozitive.

Pe de altă parte trebuie atrasă atenţia că EIE nu are menirea de a furniza decizii. Aceste studii

lărgesc aria de informaţii, care să constituie, pentru factorii de decizie, baza adoptării acelor măsuri pe

termen lung sau scurt, care să reducă la minimum efectele negative şi să stimuleze cele pozitive. În

general, în ultimul timp, rolul EIE se manifestă şi pe direcţia integrării unor analize care se făceau până

acum sectorial, izolat, care ignorau interdependenţa şi fragmentau realitatea.

Obiectul şi rolul EIE

EIE poate avea un rol de orientare. Pe de o parte, acest rol se poate manifesta pe asigurarea

suportului pentru decizii de orientare. Gama largă de efecte indirecte, neintenţionate, care se manifestă pe

termen lung, identificarea şi evaluarea acestora în cadrul EIE, oferă criterii suplimentare ce pot completa

listele obişnuite de criterii tehnico-economice, utilizate în general.

Pe de altă parte rolul amintit se poate orienta şi pe direcţia suportului deciziilor de acţiune.

Acţiunile menite să ducă la contracararea efectelor negative şi la dezvoltarea celor pozitive, implică:

- modificarea proiectului;

- stimularea acţiunilor de găsire a soluţiilor de reducere a implicaţiilor negative;

- amânarea promovării proiectului;

- promovarea unor programe de monitorizare a evoluţiei efectelor negative asupra mediului;

- definirea unor reglementări care să introducă noi tipuri de proiecte, cu efect redus asupra

mediului;

- definirea cadrului instituţional adecvat protecţiei mediului;

- iniţierea unor acţiuni pentru informarea şi educarea publicului, etc.

2.3. Aspecte teoretice ale evaluării impactului ecologic

2.3.1. Componentele şi etapele EIE

Din primele faze ale elaborării E.I.E. trebuie avut grijă ca acestea să evite următoarele situaţii:

- analiza nu trebuie să fie monodisciplinară;

- studiul nu trebuie să se rezume la tratarea analitică, urmărind studierea aspectelor funcţionale în

detrimentul înţelegerii semnificaţiei de ansamblu a caracteristicilor, care se manifestă la nivelul

“întregului”;

- înţelegerea relaţiilor de cauzalitate care intervin în dinamica procesului de impact nu trebuie să se

rezume la o abordare lineară, strict deterministă;

- evaluarea nu trebuie să situeze într-o singură perspectivă de interpretare, într-o viziune sectorială.

Încă o dată trebuie spus că interdisciplinaritatea, tratarea de ansamblu, dialogul dintre punctele de

vedere alternative, structura cauzală, nelineară, precum şi utilizarea demersului sistemic, a teoriei şi

metodologiei analizei sistemice, sunt tot atâtea metode ce trebuie implicate în EIE.

În aceste condiţii etapele studiului de impact sunt prezentate în tabelul următor.

ETAPELE EIE

TABEL

Nr. Crt. Etapa Conținutul etapei

1. Analiza preliminară - stabilirea obiectivelor (identificare, selectare)

- descrierea obiectivului studiului

- limitarea ariei E.I.E.

2.

Identificarea efectelor

- analiza sistemului şi subsistemelor

generatoare de impact

- analiza ariilor de impact

- descrierea efectelor impactului

3. Estimarea efectelor - estimarea mărimii şi importanţei efectelor

- analiza probabilităţii de manifestare a

efectelor

4. Evaluarea efectelor - definirea listei de efecte ce pot fi evaluate

- evaluarea efectelor cu diferite seturi de criterii

sectoriale şi globale

5. Proiectarea acțiunilor și strategiilor

- identificarea acțiunilor menite să contracareze

efectele negative

- identificarea acțiunilor menite să stimuleze

efectele pozitive

- evaluarea acțiunilor cu seturi alternative de

criterii

- proiectarea strategiilor de acțiune (etape,

fonduri).

6. Evaluarea complexă și propunerea

planului de acțiune

- precizarea termenelor, bugetelor,

responsabilități

7. Comunicarea și mediatizarea

rezultatelor

- ancheta socială

- colectare-selectare, observații și propuneri

8. Definitivarea și transmiterea la

factorii de decizie

- urmărirea efectelor

Câteva consideraţii se pot face pentru unele din etapele menţionate.

Amintim că posibilitatea de realizare a EIE, având în vedere resursele materiale, timpul,

capacitatea de cercetare nu este nelimitată. În aceste condiţii se folosesc o serie de criterii de selectare,

urmărindu-se activităţi de analiză a impactului în condiţiile materiale date. Enumerăm câteva dintre

elementele de selectare ce pot fi avute în vedere:

intensitatea şi dimensiunea impactului;

durata efectelor;

caracterul de ireversibilitate al schimbărilor ce pot fi induse;

gradul de intercondiţionare cu alte fenomene;

costuri implicate;

măsura în care rezultate studiului pot fi extinse;

măsura în care beneficiarul studiului are capacitatea de a transpune în practică datele rezultate;

oportunitatea socio-politică de transpunere în practică a datelor.

Trebuie avute în vedere şi unele elemente strict legate de posibilitatea de realizare a EIE. Dintre

acestea se pot cita:

costul realizării EIE;

durata preliminară de realizare a studiului;

baza de date necesară;

nivelul de pregătire necesar;

complexitatea metodologiei.

Foarte important pentru reuşita EIE este stabilirea limitelor de investigare, atât ca extindere, cât şi

ca aprofundare, fapt ce va permite orientarea efortului astfel încât, în condiţiile date, să se obţină rezultate

semnificative.

Direcţiile de limitare se referă la:

dimensiunile de impact;

orizontul de timp până la care se studiază efectele;

aria geografică a propagării efectelor;

tipurile de acţiune.

Una din cele mai importante etape este identificarea totalităţii efectelor impactului. Realizarea cu

succes a acestei faze condiţionează în mare măsură desfăşurarea şi calitatea analizei impactului. Această

fază are etape intermediare sau sub etape de realizare, a căror succesiune nu este strictă.

Ca punct de plecare pentru studiu îl constituie descrierea principalelor caracteristici tehnice de

funcţionare a obiectivului, cu toate intrările şi ieşirile, situaţia actuală şi de perspectivă a obiectivului.

De asemenea, sunt strict necesare şi utile informaţiile referitoare la coordonatele fizico-naturale,

profilul socio-economic al zonei, demografie, tradiţiile, valorile culturale, istorice, arheologice etc.

Etapele de maxim efort şi care constituie partea esenţială a EIE, sunt identificarea şi descrierea

ariilor de impact şi identificarea efectelor de impact însoţite de analiza deciziilor de răspuns la impact.

Identificarea ariilor de impact permite trecerea la studierea efectelor, cu alte cuvinte, după ce s-a

delimitat o arie afectată, se precizează modificările care au loc în cadrul ei.

Cea mai dificilă etapă este cea a estimării efectelor. De răspunsul corect la întrebări ca: “Cât sunt

de mari efectele ?“ depinde succesul analizei.

Prin estimarea efectelor se înţelege aprecierea cantitativă sau/şi calitativa a unor procese sau

fenomene. De multe ori, având în vedere noutatea problemelor, lipsa unor date anterioare sau similare,

natura extrem de diversă a efectelor, a complexităţii, incertitudinii şi multitudinii de interacţiuni,

estimarea în termeni calitativi se poate dovedi unica soluţie, iar estimarea cantitativă, necesitând

construirea de modele matematice sau fizice, să ofere o bază de interpretare a rezultatelor obţinute.

La un nivel mai general de interpretare, faza de estimare a studiului necesită precizarea

probabilităţii şi întinderii efectelor, a perioadei în care se vor manifesta, a vitezei de difuzie a efectelor, a

dinamicii etc.

La baza estimării efectelor stă mărimea, aceasta determinându-se pe baza nivelului unor indicatori,

care caracterizează efectele.

Mărimea efectelor aşa cum este apreciată prin intermediul indicatorilor, se raportează întotdeauna

la niveluri de referinţă, la anumite standarde, la intervale de admisibilitate.

Necesitatea cuantificării se pune mai ales în acele evaluări unde se impune agregarea indicatorilor.

În acest caz este necesară transformarea aspectelor calitative în mărimi cantitative, cu ajutorul unor

metode care să facă posibilă agregarea şi medierea lor.

O astfel de scală tipică poate fi:

+ + influenţă mare pozitivă;

+ influenţă pozitivă;

0 influenţă nulă;

- influenţă negativă;

- - influenţă mare negativă.

Principalul avantaj al cuantificării este precizia mai apropiată de fenomen, mai ales acolo unde se

fac comparaţii în timp şi spaţiu; aprecierea numerică poate fi utilizată acolo unde termeni ca “impact

semnificativ“ sau altele similare sunt ambigui.

2.3.2. Indicatori ai EIE

Un rol important în procesul de estimare îl are definirea indicatorilor, a parametrilor direct

observabili, numerabili sau măsurabili, care au capacitatea de a reflecta cât mai fidel efectele.

Indicatorii vor fi specifici domeniului pe care îl reflectă: economici, sociali, ecologici etc.

Cel mai des în cazul unor evaluări al impactului ecologic se întâlnesc

indicatorii:

de descriere a mediului geografic-climatologic-meteorologic;

de caracterizare a calităţii componentelor mediului (apă, aer, sol etc.);

sociali (număr locuitori, grupe de populaţie, şomeri);

economici (venit mediu, valoarea producţiei, fonduri destinate mediului);

de descriere a activităţii analizate (tehnologici, operaţionale).

În unele cazuri, mai rare totuşi, efectele pot fi exprimate direct printr-un singur indicator. Cel mai

ades însă, implicaţiile analizate în EIE sunt prea generale sau complexe pentru a permite o astfel de

caracterizare.

Astfel, se pune problema găsirii unor indicatori primari, care apoi prin agregare să permită

calculul unor indicatori globali, care să exprime efectele analizate.

Unii din indicatorii primari care prezintă în ultimul timp un mare interes în contextul EIE sunt

indicatorii care reflecta starea de calitate sau de poluare a mediului.

Desigur că realizarea unor obiective economice, promovarea de noi tehnologii, construcţia de

drumuri sau aeroporturi etc., implică modificarea mediului natural.

Modificarea mediului, de cele mai multe ori în sens negativ, face necesară promovarea de

observaţii şi măsurători, pe baza cărora să se elaboreze standardele de calitate a apei, aerului, solului etc.

Aceste standarde promovează şi legiferează nivelurile admise, concentraţiile, limitele sau

pragurile, după care se apreciază modificările survenite în mediul înconjurător.

O primă etapă în aprecierea modificării mediului înconjurător este analiza modificării

componentelor mediului înconjurător: apă, aer, zgomot, vibraţii, sol, biodiversitatea, sănătatea umană.

Aşa cum s-a spus pentru fiecare din aceşti factori de mediu, toate ţările şi-au stabilit şi adoptat standardele

de calitate şi de emisii de poluanţi. Limitele prevăzute în aceste standarde sunt în general apropiate, ele

încadrându-se, în general, în recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau a unor comisii de

specialitate ale ONU, sau CEE.

O a doua etapă constă în agregare, după o metodă sau alta, a acestor indicatori primari în

indicatori globali care să exprime starea de calitate a mediului, la nivelul ecosistemelor.

Asupra indicatorilor primari ce pot caracteriza starea unuia sau altuia din factorii de mediu, cât şi a

indicatorilor globali ce pot caracteriza starea ecosistemelor se va mai reveni.

Trebuie subliniat că EIE nu se referă numai la indicatorii primari sau globali ce caracterizează

calitatea mediului; aceştia se analizează în corelaţie cu indicatori care să caracterizeze efectele economice

şi sociale ale poluării.

În acest caz principiul care se foloseşte în estimarea costului este acela al evaluării costului

aducerii zonei afectate la situaţia anterioară poluării sau a costului necesar pentru evitarea poluării.

Introducerea unei dimensiuni economice pentru analiza poluării mediului natural este dificilă,

datorită marii diversităţi de situaţii, ea putând deveni însă operaţională pentru cazuri concrete şi aspecte

particulare.

Costul poluării poate fi divizat în patru categorii:

1) costul prejudiciului, respectiv costul prejudiciilor directe (recolte distruse, maladii profesionale

etc.);

2) costul evitării, respectiv costul economic şi social al evitării prejudiciilor (echipamente de filtrare

a aerului, echipamente de protecţie etc.);

3) costul atenuării, respectiv costul resurselor necesare pentru atenuarea poluării şi încadrarea lor în

standarde;

4) costul urmăririi, respectiv costul resurselor necesare pentru proiectarea, planificarea, urmărirea şi

controlul poluării.

Estimarea acestor costuri poate să ofere o apreciere globală asupra fenomenului de poluare şi

numai tratarea lor în totalitate este în măsură să releve dimensiunile reale ale poluării.

Succesul promovării acţiunilor de protecţia mediului este asigurat de promovarea analizelor

economice de tip: PAGUBĂ – COST – BENEFICIU în raport cu mediu.

2.3.3. Comunicarea rezultatelor

Specific EIE este importanţa pe care o are faza de comunicare a rezultatelor. Sensibilitatea

populaţiei faţă de problemele de mediu, interesul crescând al mass-media privind poluarea, preocupările

diferitelor organisme ale administraţiei de stat, abilitate cu protecţia mediului, de a soluţiona în mod

optim problemele de mediu ce apar în teritoriul controlat, fac că în acest caz comunicarea rezultatelor să

aibă semnificaţii deosebite.

Rezultatele nu pot rămâne în cercul închis al unor unităţi, ele trebuie să cunoască o anume

circulaţie, care să conducă la elaborarea unor decizii conforme cu interesul ecologo-economic al zonei şi

situaţiei.

În aceste condiţii comunicarea rezultatelor prezintă trei semnificaţii deosebite:

1) comunicarea este, dintr-un anumit punct de vedere, etapa finală a EIE. Se oferă astfel

utilizatorilor imagini semnificative asupra fenomenelor studiate. Informaţiile din studiu vor servi ca bază

de plecare şi elaborarea de decizii, în diverse orizonturi de timp;

2) comunicarea se constituie ca proces permanent ce se manifestă pe parcursul elaborării studiului

şi care caracterizează interacţiunea din cadrul echipei de cercetare, cât şi relaţiile acesteia cu utilizatorii

potenţiali ai rezultatelor cercetării;

3) comunicarea reprezintă şi un transfer de informaţie în interiorul unui sistem sau între sisteme

diferite.

Deci procesul de comunicare, specific EIE, poate avea trei faţete:

comunicarea în interiorul echipei de cercetare;

comunicarea echipei de cercetare cu sistemele externe;

comunicarea cu utilizatorii studiului de impact.

Este interesant de aplicat la cazul studiilor de impact, în ceea ce priveşte comunicarea rezultatelor,

teoria generală a comunicării. Astfel, sursa sau cel emite mesajul, este echipa de cercetare. Receptorul

este constituit dintr-o serie de categorii foarte diversificate ca acţiune şi intenţii. În aceste categorii de

receptori (R) pot fi incluşi:

o R 1 – factori de decizie;

o R 2 – specialişti din domenii adiacente, complementare;

o R 3 – cercetători din domeniul evaluării “studiului de impact”;

o R 4 – publicul.

Fiecare din aceşti receptori are specificul său, atât de perceperea informaţiei, cât şi de decizie în

influenţarea sau nu a activităţii supuse studiului. Astfel este determinată configuraţia întregului proces de

comunicareinformare, cât şi a informaţiei propriu-zise.

R1 are caracteristica principală “puterea de decizie”. Informaţia pe care o primeşte trebuie să

constituie suport tehnic, economic, social pentru această decizie.

R2, R3 sunt caracterizaţi de capacităţi tehnice deosebite de investigare, astfel că informaţia primită

trebuie să le permită continuarea investigaţiilor pentru reducerea efectelor negative, stimularea celor

pozitive, găsirea de alternative.

R4, fiind cel care suportă impactul, trebuie să primească o informaţie directă, uşor perceptibilă şi

inteligibilă cu caracter alternativ de opţiune.

Ca semnificaţie generală, pentru a se atinge scopurile unui EIE, prin sistemul de comunicare

trebuie să se realizeze o finalitate mai largă şi câştigarea unui auditoriu divers, constituindu-se într-un

instrument de educare socială, a dezvoltării de sine a societăţii, în respectarea principiilor dezvoltării

durabile.

În cazul EIE, apare un specific al relaţiei dintre sursă şi receptori în cadrul comunicării

rezultatelor. Acest specific este redat în graful de funcţionare din figura 2.4. Specificul constă în:

existenţa unei comunicări şi în sens invers, între receptor şi sursă, prin care se influenţează sursa

(studierea unei alternative, impunerea unor condiţii);

existenţa unei comunicări între diferitele categorii de receptori pentru obţinerea de informaţii

directe, suplimentare.

Caracterul interactiv al comunicării; ciclul sursă-receptor-sursă se reia dacă apare o altă alternativă

sau modificări ale proiectului iniţial, impuse de unul dintre receptori.

2.3.4. Structura unui raport de evaluare a impactului ecologic

În cele ce urmează se face o prezentare a modului de organizare şi prezentare propriu-zisă a

raportului de evaluare. Fără a avea caracterul unui standard sau normativ, prezentele recomandări pot

asigura o anumită uniformitate în modul de prezentare a rapoartelor şi o mai bună înţelegere a

problemelor ridicate în raport.

Se recomandă ca raportul să fie structurat după cum urmează:

Prima pagină

Această pagină, enumeră organizaţia responsabilă şi cele colaboratoare precum şi localizarea

acestora; se indică numele, adresa şi numărul de telefon ale persoanelor care pot fi contactate; denumirea

raportului, contextul în care a fost elaborat şi data până la care se primesc observaţiile pe marginea lui.

Rezumat – Sinteză

Un rezumat al raportului, nu mai lung de 10-15 pagini, care să descrie cu acurateţe conţinutul

raportului. Rezumatul trebuie să conţină concluziile finale, elementele de controversă şi problemele ce

trebuie rezolvate. Limbajul în care se redactează rezumatul nu trebuie să fie prea tehnicist, trebuie să fie

uşor accesibil şi să scoată în evidenţă elementele asupra cărora trebuie să decidă instituţiile în drept.

Cuprinsul

Studiul propriu-zis

Este prima pagină cu care începe raportul propriu-zis.

Cuprinsul reprezintă o listă a capitolelor şi a numărului paginii respective. Lista include tabele,

figurile şi anexele, parte integrantă a raportului.

Se recomandă ca tot în această parte să fie inclusă o lista a abrevierilor utilizate în text. De

asemenea este necesar a fi trecute persoanele şi instituţiile intervievate.

Urmează prezentarea capitolelor de substanţă ale raportului de evaluare.

Scopul şi necesitatea acţiunii

Acest capitol cuprinde o descriere concisă a scopului şi necesităţile acţiunii pentru care se cere

promovarea proiectului sau activităţii respective.

Sunt inserate toate activităţile ce se vor desfăşura şi pentru care titularul de proiect este

responsabil.

Alternativele, incluzând acţiunile propuse

Cuprinde o prezentare a impacturilor ecologice şi a activităţilor propuse de titularul de proiect. Se

vor avea în vedere toate alternativele prezentate într-o formă convenabilă. Investigarea alternativelor sau

variantelor va include şi cele nevalabile şi motivele pentru care unele alternative sunt recomandate şi

altele eliminate.

Mediul afectat

Se face o prezentare a mediului natural a zonelor ce vor fi afectate de toate alternativele

considerate. Datele şi analizele pentru fiecare zonă vor fi proporţionale cu importanţa impactului din acea

zonă.

Alternative

Prezentarea va cuprinde diferite modalităţi de abordare a scopului de baza şi a necesităţii acţiunii

propuse, capitolul va cuprinde o completă şi riguroasă prezentare şi apreciere a tuturor alternativelor

convenabile. Scopul acestei prezentări este de a identifica alternativele cu cel mai puţin dăunător impact

ecologic, care în acelaşi timp corespunde scopului de bază şi necesităţilor activităţii propuse de titular.

Consecinţele ecologice ale alternativelor

Constituie o discuţie asupra impacturilor ecologice ale diferitelor alternative, identificarea oricăror

efecte ecologice adverse care nu pot fi evitate, în cazul implementării acţiunii. Se propun măsurile de

reducere a acestor efecte. Este important de analizat relaţia între folosirea mediului pe termen scurt şi

mărirea productivităţii pe termen lung şi orice angajare de resurse irecuperabile sau ireversibile care au

loc dacă acţiunea este implementată.

Comentariile trebuie să aibă un caracter şi sectorial (pe factori de mediu sau secvenţe de

promovare a proiectului şi de activitate propriu-zisă) şi global.

Cu acest capitol raportul de evaluare este încheiat. În material mai sunt incluse capitole care

reflectă caracterul interactiv al unui studiu de evaluare.

Comentarii şi răspunsuri la comentarii

Capitolul cuprinde o enumerare a tuturor observaţiilor sau comentariilor transmise de agenţii sau

persoane interesate, precum şi comentarii rezultate la audierea publică a proiectului.

Comentariile incluse în capitol sunt şi ele de substanţă şi cer un răspuns similar. Autorul

observaţiei trebuie identificat prin nume şi adresă.

Răspunsurile la comentarii pot urma direct după comentariu sau se pot referi la comentarii

particulare care necesită răspuns specific. Dacă referinţele sunt deja incluse în EIE se citează numărul

paginii care le conţine. Răspunsurile trebuie să se adreseze cât mai direct şi anume substanţei observaţiei.

Lista preparatorilor

O listă a numelor şi un rezumat al calificărilor profesionale ale persoanelor care sunt responsabile

pentru elaborarea raportului EIE sau a materialelor de bază. Se va menţiona la fiecare autor capitolele de

care a răspuns, a elaborat sau coordonat.

Lista persoanelor, agenţiilor şi organizaţiilor cărora le sunt transmise copii ale raportului.

Capitolul include o listă cu denumirea şi adresa completă a agenţiilor, organizaţiilor şi persoanelor

cărora le sunt transmise copii ale raportului. Lista include şi denumirea şi adresa depozitarilor publici ale

raportului (biblioteci, oficii guvernamentale) unde pot fi consultate materialele respective.

2.4 Metodologia EIE

Specificul EIE constă în investigarea unor probleme deosebit de complexe, relativ noi, vag

structurate, în care intervin elemente eterogene, situate într-o textură cauzală nelineară şi a căror dinamică

acoperă un orizont mare de timp şi spaţiu. Iată de ce capătă importanţă metodologia de investigare.

Metodologia studiilor EIE se construieşte în raport cu elementele precizate de cadrul teoretic, care

oferă în acelaşi timp şi reperele pentru evaluarea metodologiei în ansamblul ei. Ca atare, metodologia nu

poate fi concepută ca o înşiruire de metode şi tehnici de investigaţie, ci reprezintă un sistem care este

generat de deciziile teoretico-metedologice ale grupului de cercetare interdisciplinară.

Înţeleasă ca sistem, metodologia se compune din tehnici şi metode aflate în interdependenţă,

având drept scop realizarea obiectivelor, delimitate conform cadrului conceptual al studiului de impact.

Legat de metodologia EIE, trebuie precizate încă două noţiuni. Un prim element se referă la

distincţia ce trebuie făcută între noţiunile de "metodă" şi “tehnică“ de investigare. Prin metodă se înţelege

un procedeu teoretic de realizare a unui obiectiv metodologic explicit, în anumite ipoteze specifice.

Metode se compune dintr-o familie de tehnici, prin intermediul cărora se aplică, în conformitate cu natura

concretă a situaţiei. Descrierea metodei va conţine toate elementele referitoare la semnificaţiile tehnicilor

ce o alcătuiesc, ipotezele, modul propriu de aplicare, scopul urmărit. Tehnicile diferă între ele prin modul

propriu de realizare, care este adecvat situaţiilor particulare ale problemei de cercetat. Al doilea element

se referă la modul de utilizare a unor metode şi tehnici de investigare în funcţie de operaţia sau secvenţa

necesar a fi analizată, ca parte componentă a EIE.

S-a discutat anterior că EIE are un număr de operaţii caracteristice:

- identificarea;

- estimarea;

- evaluarea.

Metodele şi tehnicile utilizate la EIE corespund acestor secvenţe.

2.4.1. Metode şi tehnici utilizate în etapa de identificare

Una din principalele metode utilizate în operaţiile de identificare, în special în cazul EIE este

metoda analizei structurale.

Analiza structurală face parte din categoria metodelor analitice calitative şi urmăreşte generarea de

informaţii privind forma şi structura unui sistem în scopul modelării analitice a proceselor şi fenomenelor

din realitate.

Ca tehnici componente ale metodei analizei structurale se pot enumera:

tehnica arborescenţelor interogative;

tehnica grafurilor de funcţionare;

tehnica arborelui de funcţionare;

lanţul de efecte;

tehnica modelării structurale interpretative.

Se va insista numai pe unele din tehnicile inserate mai sus şi anume pe tehnica arborescenţelor

interogative.

Tehnica arborescenţelor interogative urmăreşte identificarea părţilor componente ale unui sistem

(fie ele elemente sau relaţii între elemente), utilizând un tip particular de graf numit arbore. O

“arborescenţă interogativă“ este un tip particular de arborescenţă, definită printr-o rădăcină (sau origine),

în care se plasează problema de studiat şi o mulţime de întrebări care, aplicate succesiv, generează

vârfurile arborescenţei.

Prin urmare, arborescenţa interogativă de identificare a componentelor asociate unei probleme P

se constituie în modul următor:

(1.) se plasează problema P în originea arborelui;

(2.) se aplică problemei P un set de întrebări de genul “care sunt componentele problemei P? ” sau

“care sunt factorii care condiţionează evoluţia problemei P sau sunt condiţionaţi de evoluţia ei? “ ale căror

răspunsuri formează primul nivel al arborelui;

(3.) întrebările se iterează pentru componentele de pe nivelul (1) şi se obţine nivelul (2);

(n.) procedeul se repetă până se obţin, pe ultimul nivel al arborelui, elemente considerate a fi

suficient de detaliate pentru necesităţile de modelare a problemei P (figura 2.5).

Pe ultimul nivel se poate pune întrebarea: “Cum poate fi estimat elementul respectiv?”, obţinându-

se astfel indicatorii de măsurare a elementelor.

Într-o arborescenţă interogativă procedeul de generare a arcelor este dat de răspunsurile la

întrebări; de exemplu: componentei p1 de pe nivelul N1 i se asociază componentele pn de pe nivelul N2

şi aşa mai departe.

Sistemul de arbori interogativi poate fi dezvoltat prin ataşarea unor elemente de cuantificare a

componentelor sistemului real.

Se întâlnesc astfel:

arbori ponderaţi – în care fiecărui vârf dintr-un arbore de structură i se atribuie un indicator –

pondere de importanţa sa relativă;

arbori probabilistici – în care fiecărui vârf – tip de răspuns, de pe nivelurile unui arbore disjunctiv

i se asociază o probabilitate de realizare;

arbori decizionali – care au trei zone distincte: zona strategiilor, zona mijloacelor şi zona

resurselor necesare funcţionării sistemului.

Aplicarea arborescenţei interogative permite identificarea elementelor sistemului sub forma unui

arbore de detaliere structurală şi a ambientului sistemului sub forma unui alt arbore de detaliere

structurală, numit arbore ambiental, conform exemplului din figura 2.6.

2.4.2. Metode şi tehnici utilizate în etapa de estimare a efectelor

Pentru realizarea etapei de estimare a efectelor se folosesc metode şi tehnici specifice domeniilor

corespunzătoare diverselor arii de impact, precum şi modele integratoare.

În ceea ce priveşte EIE dificultatea constă în aprecierea de ordin cantitativ a posibilităţilor de

apariţie a unor influenţe între diferite fenomene, procese sau factori de mediu.

În astfel de cazuri se poate folosi o scală de apreciere calitativă, căreia i se ataşează valori

numerice reprezentând probabilităţi subiective – vezi tabelul 2.2. Aceste aprecieri subiective se pot face

în diferite variante, în funcţie de gradul de cunoaştere al unui fenomen sau proces.

De asemenea se pot face aprecieri asupra caracterului influenţei, dacă este pozitivă sau negativă

din punct de vedere al impactului. Pentru aceasta se defineşte o scară de apreciere, având valori

crescătoare, corespunzătoare influenţelor puternic negative, până la influenţe puternic pozitive, ca în

tabelul de mai jos (tabelul 2.3).

Probabilităţi ataşate evenimentelor

Tabel

Apreciere calitativă Varianta 1 Varianta 2

Apariţie sigură 1,0 0,95

Apariţie foarte probabilă 0,8 – 0,9 0,85

Apariţie probabilă 0,6 – 0,7 0,70

Şanse egale de apariţie – neapariţie 0,5 0,50

Apariţie improbabilă 0,3 – 0,4 0,30

Apariţie foarte improbabilă 0,1 – 0,2 0,15

Neapariţie sigură 0,0 0,05

Cuantificarea influenţelor din matricea de impact

Tabel

Apreciere calitativă Valoare numerică

Influenţă foarte mare negativă -3

Influenţă medie negativă -2

Influenţă redusă negativă -1

Nici o influenţă 0

Influenţă redusă pozitivă 1

Influenţă medie pozitivă 2

Influenţă foarte mare pozitivă 3

Elementele matricei de impact se pot considera ca fiind media valorilor declarate de experţi, cu

eliminarea valorilor extreme. Procedeul prezintă însă un dezavantaj important, deoarece aceste aprecieri

au un grad ridicat de subiectivitate şi, deci, diferă destul de mult de la un subiect la altul. Prin mediere se

poate ajunge la o nivelare a valorilor, lipsind tocmai procesul de semnificaţia majoră a unor opinii. O

soluţie alternativă ar fi rularea cu datele fiecărui expert şi compararea rezultatelor finale. În această

situaţie nu se obţine o imagine colectivă asupra problemei, ci numai soluţii individuale.

2.4.3. Metode şi tehnici utilizate în etapele de evaluare

Etapele de evaluare intervin în EIE ori de câte ori sunt necesare judecăţi de apreciere ale unor

elemente, după anumite seturi de criterii. Astfel este necesară evaluarea:

subiectelor studiilor;

efectelor identificate şi estimate;

opţiunilor de acţiune pentru modificarea efectelor;

variantelor posibile.

Metodele şi tehnicile folosite în evaluare şi selectare aparţin grupului de metode generale folosite

în probleme de ordonare şi decizie. Aria lor este destul de largă, cuprinzând atât instrumente simple ce pot

fi aplicate fără eforturi deosebite, cât şi metode mai elaborate, pentru folosirea cărora este necesar să se

dispună de cunoştinţe specifice, timp, resurse financiare, calculatoare electronice.

În mod evident, alegerea metodelor depinde şi de natura problemelor analizate. Cum situaţiile

investigate în studiile de impact sunt, în general, deosebite de complexe, calitatea rezultatelor unei

evaluări va fi corelată cu gradul de dificultate al metodelor utilizate:

metode simple – uşor de mânuit, nu sunt precise, nu pot surprinde decât puţine aspecte ale

problemei analizate;

metode mai complicate – aduc un plus de rigoare, permit considerarea mai multor factori, dar

utilizarea lor este mai dificilă.

În general, se folosesc în această etapă următoarele grupe de metode:

metode simple de evaluare;

metode ale teoriei deciziilor;

metode de analiză multicriterială;

metode de tip arborescenţă.

Referitor la metodele simple de evaluare este de menţionat că ele sunt caracterizate de faptul că

folosesc criterii de evaluare având o aceeaşi scară de măsură.

În metoda “listei de verificare” sau “de control” se porneşte de la o listă a criteriilor de evaluare.

Fiecare variantă analizată este “verificată“ în sensul îndeplinirii condiţiilor presupuse de criterii. Lista

trebuie să aibă puţine elemente, comparabile între ele, iar rezultatul verificării trebuie să fie exprimat într-

o formă simplă, de exemplu DA şi NU (tabelul următor).

Aplicarea listei de verificare

Tabel

Varianta

Criteriul

C1 C2 C3

V1 DA DA NU

V2 DA NU NU

V3 DA NU DA

V4 NU DA DA

Variantele selectate vor fi cele care vor întruni punctajul maxim (de exemplu, numărul maxim de

DA-uri). Se observă că, într-o astfel de evaluare, se consideră că toate criteriile au o importanţă egală şi,

în plus, nu se face nici o diferenţă în sensul “gradului” de satisfacere a unui criteriu.

O metodă simplă care permite surprinderea gradului de satisfacere a unui criteriu este “metoda

stabilirii profilului variantei”. Ea constă în construirea “profilului” variantelor analizate prin prezentarea

grafică a modului în care varianta satisface un set de criterii pentru care s-a stabilit un număr limitat de

valori.

Pentru ca diversele profiluri obţinute să poată fi comparate, în vederea selectării variantei optime,

este necesar, evident, că numărul criteriilor şi al valorilor pe care acestea le pot lua să fie cât mai redus.

Un grup mai larg de metode şi tehnici sunt cele derivate din teoria deciziei. Având la bază un

aparat matematic destul de dezvoltat, ele sunt clasificate de obicei în funcţie de ipotezele privind

condiţiile ce caracterizează situaţiile analizate:

a) metode pentru condiţii de certitudine, bazate pe ipoteza că o variantă are întotdeauna

implicaţii determinate;

b) metode pentru condiţii de risc, bazate pe ipoteza că implicaţiile unei variante nu sunt

determinate, ele variind în funcţie de condiţiile externe, ale căror probabilităţi de apariţie

sunt necunoscute;

c) metode pentru condiţii de incertitudine; implicaţiile unei variante nu sunt determinate,

ele variind în funcţie de condiţiile externe ale căror probabilităţi de apariţie sunt

cunoscute.

O categorie aparte de modele de decizie, deosebit de potrivite pentru problemele de evaluare şi

selecţie în tipul de studiu analizat, este cea a metodelor de analiză multicriterială.

S-a văzut că evaluarea în cazul analizei impactului trebuie realizată în funcţie de o multitudine de

criterii. Problema este simplă dacă toate criteriile pot fi evaluate cantitativ printr-o aceeaşi mărime.

Multe criterii exprimă însă aspecte calitative necuantificabile. În aceste condiţii se aplică analiza

multicriterială care permite efectuarea de comparaţii în funcţie de diferite criterii.

Variantele se compară două câte două, pe baza unei matrici, eliminând treptat variantele

nepreferate.

Metodele şi tehnicile bazate pe structuri arborescente de obiective (criterii) sunt cele prin care

variantele supuse evaluării sunt ordonate în funcţie de un sistem coerent de obiective, reprezentate printr-

o structură arborescentă, având pe niveluri succesive obiective din ce în ce mai detaliate, ajungându-se în

final la obiectivele concrete (variantele sau alternativele prin care se minimalizează impactul).

Printr-o astfel de metodă elementele de pe fiecare nivel sunt comparate în funcţie de câte un set de

criterii specifice ataşate nivelului, importanţa lor exprimându-se prin aşa-numiţii coeficienţi de pertinenţă.

Folosindu-se structura ierarhizată a arborelui şi coeficienţii obţinuţi pe niveluri, se pot calcula în

final priorităţile elementelor înscrise pe ultimul nivel, obţinându-se astfel o ordonare a impactului

diferitelor variante analizate.

Trebuie subliniat, totuşi, că metodologia de realizare a fiecărei E.I.E. este specifică, ea fiind

condiţionată de o serie întreagă de factori ce determină, atât modul de parcurgere a etapelor de

investigaţie, cât şi selecţia metodelor şi tehnicilor ce vor fi utilizate.

2.4.4. Metode şi tehnici de cuantificare şi reprezentare a impactului

ecologic

Metodele şi tehnicile folosite în EIE s-au dezvoltat în special în ultimii douăzeci de ani. În scopul

realizării unei EIE este necesară o echipă interdisciplinară de specialişti care se concentrează, în paralel şi

asupra relaţiilor sintetice şi asupra discuţiilor în detaliu ale fiecărui aspect implicat în impact.

Pentru obţinerea de informaţii se apelează la instituţii şi centre de specialitate care deţin sau pot fi

în măsură să obţină informaţiile respective.

Prelucrarea datelor de bază se poate face prin:

reprezentări grafice;

liste de control;

matrice de impact;

scheme de grafuri funcţionale;

modele integratoare;

prelucrări statistice.

Reprezentări grafice

Această metodă presupune reprezentarea separată a diferiţilor indicatori sau parametrii de mediu

în funcţie de alţi parametrii sau indicatori caracteristici proiectului.

Hărţile ecologice ale zonei pot fi suprapuse pe harta proiectului şi a zonei afectate pentru a

evidenţia amploarea şi specificul impactului.

Se realizează în prezent această metodă prin Sistemul de Informaţii Geografice (GIS).

Liste de control

În acest caz se folosesc liste cu impacturi potenţiale pregătite pe baza experienţei acumulate în

timp. Scopul este înainte de toate de a compara diferite variante (tehnologice şi de amplasament).

Listele de control mai complicate vor acoperii impacturile pe termen lung sau scurt, efectele

reversibile sau ireversibile, impacturile locale sau exterioare.

Matricea de impact

În prezent este metoda cea mai folosită în EIE.

Ea implică compararea diferiţilor factori într-o matrice în cruce. La intersecţia activităţilor cu

factori ecologici este cuantificată intensitatea şi importanţa impactului.

Una din cele mai importante matrice, aşa numita matrice Leopold, acoperă 100 de feluri de

operaţiuni, care produc impacturi la 88 de factori şi condiţii ecologice.

Folosirea acestei metode permite analizarea tuturor relaţiilor posibile, ceea ce face evaluarea totală

mai obiectivă.

De subliniat că matricile pot evalua atât impactul direct cât şi cel indirect.

De obicei în aceste matrici se folosesc scări şi metode gradate pentru diferenţierea rolurilor

diferitelor tipuri de activităţi şi factori ecologici, ceea ce dă un caracter complex acestei metode.

Scheme sau grafuri

Aceste tehnici pun în relaţie cauzele unui impact cu efectele lui. Aceasta nu implică doar efectele

de ordinul întâi (impactul direct), ci şi cele de ordinul doi sau trei (impactul indirect). Valoarea deosebită

a acestei metode constă în reprezentarea grafică a rezultatelor, care poate fi uneori nu foarte complicată şi,

deci, uşor de dezbătut cu comunitatea locală sau cu autorităţile.

Modele integratoare şi prelucrări statistice

Aceste tehnici vor fi discutate în alte capitole ale lucrării.

2.5 Niveluri de analiză şi prelucrare a şirurilor de valori

În faza de colectare de informaţii este posibil să se obţină numeroase date, sub forma unor şiruri

de valori zilnice, lunare, anuale, etc. Ele pot constitui şiruri care se pot supune unei prelucrări statistice.

Aceste prelucrări statistice se pot face la diferite niveluri de interpretare:

nivel I – definirea domeniului de variaţie: - valoare minimă

- valoare maximă

- valoare medie

Stabilirea măsurilor caracteristice ale şirului presupune ordonarea valorilor în sens crescător. În

aceste condiţii valoarea minimă şi valoarea maximă este prima valoare, respectiv ultima valoare a şirului.

nivel II – definirea caracteristicilor interne ale domeniului (concentrarea valorilor, dispersia,

asimetria)

Determinarea valorilor caracteristice ale şirului statistic la acest nivel constă în stabilirea

indicatorilor de variaţie.

În general, cu cât fenomenele studiate au un grad mai mare de complexitate (fapt specific

problematici de mediu), cu cât depind de mai mulţi factori, ecologici, economici, sociali etc., cu atât mai

mare este variaţia valorilor şi nu mai este suficientă reprezentarea anterioară.

Pot fi definiţi în prima etapă indicatorii simpli ai variaţiei. Aceştia sunt:

a) Amplitudinea absolută a variaţiei

b) Amplitudinea relativă a variaţiei

c) Abaterea individuală absolută

d) Abaterea individuală relativă

e) Abaterea medie lineară

f) Abaterea medie pătratică

g) Coeficientul de variaţie

h) Dispersia

nivel III – definirea unor corelaţii între doi indicatori

X = f(Y)

Acest tip de prelucrare oferă posibilitatea stabilirii unei relaţii între doi indicatori şi care poate fi

deosebit de utilă pentru prognozarea unor posibile evoluţii ale fenomenelor. Se pot da exemple ca:

T = ƒ(Q) (2.16)

în care:

T- turbiditatea apei la sursă

Q - debitul de apă pe râu

sau

D = ƒ(v) (2.17)

în care:

D - distanţa de dispersie a poluantului pe cale aeriană

V - viteza vantului

Aceste relaţii pot avea dimensiuni liniare de tipul:

A = B + x (2.18)

sau

A = x× B (2.19)

dimensiuni ale unor relaţii de gradul doi:

A = x2 × B (2.20)

sau

A = x2 + B (2.21)

nivel IV – elaborarea unor modele de corelare sau dependenţă a mai multor indicatori

x = f(Y1; Y2; Y3; ...Yn) (2.22)

Ultimul nivel de prelucrare statistică reprezintă o activitate complexă şi constă în elaborarea unor

modele prin care se caută descrierea în detaliu a proceselor, prin introducerea a mai mulţi parametri,

implicaţi în proces. În general, acestea au un caracter semiempiric şi este necesară validarea

coeficienţilor.

2.6. Bilanţul de mediu

Aşa cum s-a menţionat anterior în legislaţia românească au fost promovate o anume categorie de

apreciere ale impactului asupra mediului ale unor activităţi existente, definite ca:

bilanţ de mediu de nivel 0, I, II;

evaluare de risc.

Se consideră a fi prezentate în acest capitol cele două concepte pentru a putea face o comparaţie

între aspectele generale teoretice ale aprecierii impactului ecologic şi formele concrete căpătate în cadrul

unei legislaţii obligatorii.

Companiile ale căror activităţi au impact asupra mediului trebuie să realizeze unul, sau mai multe

bilanţuri de mediu (BM), pentru a obţine autorizaţia de mediu.

Conform Ordinului nr. 184 din 21 septembrie 1997, un BM poate avea trei niveluri de

complexitate: 0, I, II. Se remarcă că evoluţia BM la nivele superioare este strict legată de amploarea şi

riscul impactului.

2.6.1 Bilanţ de mediu 0

Bilanţul de mediu de nivel 0 este o “fişă de verificare conţinând elemente caracteristice activităţii

şi care permite autorităţii de mediu competente să identifice şi să stabilească necesitatea efectuării unui

BM nivel I sau nivel II sau a unei evaluări a riscului, înainte de autorizarea de mediu sau de privatizarea

societăţii comerciale”.

BM 0 se caracterizează prin:

cerinţa minimă pentru situaţia când este puţin probabilă existenţa unui impact;

corespunde ca formă şi conţinut fişei din Ordinul MAPPM nr. 184/1997, Anexa A1 (pentru

autorizare) şi Anexa A5.1 (pentru privatizare);

se execută de titularul activităţii;

informaţiile prezentate vor fi susţinute de acte;

constatarea stării amplasamentului şi a împrejurimilor;

se pot solicita dovezi fotografice;

se analizează folosinţa actuală, cât şi folosinţa trecută a terenului de pe amplasament;

în cazul privatizării se mai completează şi Anexa A5.2 (autorizaţii de funcţionare, situaţia

conformării, stabilirea OMMA);

se finalizează prin:

- absenţa impactului – se poate da autorizaţie;

- impact potenţial de mediu – se solicită BM de nivel 1 sau 2.

Practic, BM 0 constă în completarea unei fişe din care se prezintă numai prima pagină.

2.6.2. Bilanţul de mediu I

Bilanţul de mediu de nivel I este un “studiu de mediu constând în culegere de date şi documentare

(fără prelevare de probe şi fără analize de laborator privind factorii de mediu), care include toate

elementele analizei tehnice a aspectelor de mediu pentru luarea unei decizii privind dimensionarea

impactului de mediu potenţial sau efectiv de pe un amplasament.”

Altfel spus, bilanţul de mediu de nivel 1 reprezintă procedura de a stabili, pentru un agent

economic (sau o activitate în general) cauzele şi consecinţele efectelor negative, anterioare şi prezente,

asupra mediului ale acestei activităţi şi constă în identificarea informaţiilor privind poluarea, culegerea,

analizarea şi interpretarea prin studii teoretice a datelor disponibile şi elaborarea raportului.

Studiile teoretice ale bilanţului de mediu nivel I se solicită, în toate evaluările privind impactul

asupra mediului, cu excepţia cazurilor în care autoritatea de mediu competentă decide încetarea evaluării

prin bilanţ după executarea bilanţului de mediu nivel 0. Este indicată efectuarea acestor investigaţii pentru

orice zone/instalaţii cu impact negativ asupra mediului, precum şi la schimbarea proprietarului, încetarea

sau modificarea profilului unei activităţi. Bilanţul de mediu va identifica şi cuantifica răspunderea pentru

starea mediului în zona de impact a activităţii analizate, pentru a stabili asumarea unor obligaţii sau

acordarea unor compensaţii, potrivit prevederilor legale, pentru refacerea calităţii mediului.

În termeni generali, secţiunile bilanţului de mediu nivel I trebuie să identifice domeniile în care

impactul asupra mediului, produs de amplasamentele şi instalaţiile analizate, poate fi semnificativ.

Lucrările se vor concentra asupra modului de conformare cu prevederile legislaţiei existente sau în curs

de adoptare.

Bilanţul de mediu de nivel I trebuie să conducă la concluzia în ce măsură este necesară

continuarea investigaţiilor prin bilanţ de mediu de nivel II sau rezultatele sunt concludente din această

etapă şi se pot stabili condiţiile de autorizare sau privatizare.

Prezentarea secţiunilor bilanţului de mediu de nivel I

Domeniile de analiză sunt următoarele:

Utilizarea terenului în zona amplasamentului obiectivului şi în vecinătatea acestuia;

Istoricul zonei;

Posibilitatea poluării solului;

Depozitarea deşeurilor;

Condensatori/transformatori electrici;

Securitatea zonei;

Măsuri de pază împotriva incendiilor;

Protecţia muncii şi igiena locului de muncă;

Evacuarea apelor uzate;

Emisii atmosferice;

Impactul zgomotului;

Proximitatea cablurilor de tensiune.

Criterii de analiză tehnică

În funcţie de situaţia locală şi a agentului economic, de nivelul datelor disponibile în BM I, analiza

tehnică se poate clasifica astfel:

a) din punct de vedere al nivelului (gradului de detaliere):

parţială - pe factori de mediu;

globală - pe întreg arealul aferent agentului economic.

b) din punct de vedere spaţial:

pe obiective - punctiformă;

pe întreaga activitate - locală;

exterior activităţii - în zona de influenţă - zonală.

c) din punct de vedere al factorului timp:

trecută - cu accent pe evoluţia proceselor;

prezentă - ce evidenţiază tendinţele de viitor.

d) din punct de vedere al reprezentativităţii datelor analizate:

minimă;

medie;

maximă.

Rezultatele analizei datelor BM se pot grupa astfel:

a) din punct de vedere al actelor de reglementare:

autorizaţii;

norme interne;

norme internaţionale.

b) din punct de vedere al performanţelor:

eficiente în reducerea emisiilor de poluanţi;

încadrate în valori limită.

c) din punct de vedere al tipului de indicatori:

cantitative;

calitative.

d) din punct de vedere al modului de prelucrare/raportare a datelor:

reprezentări grafice;

liste de control;

matrice de impact;

scheme tehnologice;

grafuri funcţionale.

Finalizarea BM I se face prin Raportul la Bilanţ de mediu de nivel I (RBM I). RBM I reprezintă o

sinteză şi o analiză tehnică de esenţă care să permită autorităţii de mediu să aprecieze în ce măsură

activitatea analizată prezintă, sau nu, dovada unei poluări potenţiale semnificative.

RBM I nu trebuie să reia prezentarea informaţiilor primare. RBM I este necesar să facă un rezumat

foarte succint al acestora şi să se orienteze pe interpretarea datelor, pe baza relevanţei acestora pentru a

susţine concluziile şi recomandările din final.

În cadrul RBM I interpretarea va consta în evaluarea şi compararea valorilor specific semnificative

caracteristice activităţii, cu limitele recomandate de norme şi standarde româneşti în vigoare. În cazul

lipsei unor astfel de norme pentru anumiţi poluanţi specifici se vor utiliza normele Comunităţii Europene.

Elementele conţinute în structura RBM I sunt în măsură să ofere atât o privire, parţială, a unor

factori de mediu sau activităţi specifice, dar şi o privire globală a acestora. De remarcat că activitatea

analizată se raportează la zonele învecinate în sens biunivoc din punct de vedere al influenţei diferitelor

unităţi, asupra factorilor de mediu.

Concluziile RBM I, prezentate într-un mod sintetic, concis şi la obiect, pot conduce la următoarele

situaţii:

activitatea analizată se înscrie în cerinţele de mediu, nu generează o poluare potenţial

semnificativă; în acest caz se poate acorda autorizaţie de funcţionare;

activitatea analizată conduce la o poluare potenţial semnificativă; în acest caz se recomandă un

BM II; această recomandare va fi însoţită de:

- propuneri pentru programul de conformare;

- recomandări pentru studii următoare privind obligaţiile necuantificabile.

RBM I este o componentă a setului de documentaţii ce se depune de beneficiar la Agenţia de

Protecţia Mediului pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

La momentul respectiv circuitul documentaţiei era cel din figura 2.10, care cu anumite actualizări

poate fi şi astăzi avut în vedere.

Sunt de remarcat:

buclele prin care APM poate cere informaţii suplimentare;

completări;

refacerea documentaţiei;

procedura de respingere;

după caz, propuneri pentru program de conformare.

2.6.3 Bilanţul de mediu II

Bilanţul de mediu de nivel II reprezintă o etapă superioară de analizare a unei activităţi în raport

cu cerinţele de mediu.

Plecând de la considerentele că nu întotdeauna datele existente sunt relevante, credibile sau din

surse autorizate, BM II în comparaţie cu BM I, trebuie să adâncească şi să clarifice natura şi intensitatea

poluării, în acest scop recomandă în mod expres prelevări de probe; analize corespunzătoare.

Metodele de prelevare a probelor din diferite medii vor respecta reglementările, normele

metodologice şi standardele existente. Acolo unde este posibil, se recomandă recoltarea unei probe-etalon

dintr-o zonă învecinată neafectată de poluare, pentru a stabili o valoare-cadru cu care să fie comparat

rezultatul probelor din zona poluată.

În ordinul 184 sunt făcute recomandări multiple privind prelevarea probelor pentru: sol (prevederi

generale, probe de suprafaţă şi de sub suprafaţa solului), ape subterane, gaze din sol, ape de suprafaţă,

materiale de construcţii, atmosferă.

În stabilirea condiţiilor de prelevare incluzând secţiuni de prelevare, frecvenţă de prelevare,

eşalonării în timp a prelevării, număr de probe în ansamblu, trebuie să se ţină cont şi de următoarele

aspecte:

efortul financiar necesar a fi asigurat pentru desfăşurarea tuturor analizelor relevante, strict

necesare;

durata necesară desfăşurării tuturor activităţilor impuse de realizarea acestor cerinţe;

dotarea materială, aparatura necesară pentru realizarea unor astfel de investigaţii.

PROCEDURA EMITERE AUTORIZAŢIE DE MEDIU (ATPM)

Titularul obiectivului sau activităţii depune la ATPM:

Şi după caz:

- cerere - nota stadiu realizare program de conformare

- fişa de prezentare - alte acte, rapoarte sau documente care susţin cererea

- declarație - anunţă public

- dovadă plată taxă - depunerea solicitării

ATPM

analiza

documentaţiilor

TIT. OB./ACTIVIT.

completare/refacere

Informare suplimentară

TIT. OB./ACTIVIT.

ATPM

ADM.PUB.LOC.

ALTE AUT. EMIT.

Analiză

ATPM

Întocmeşte

- îndrumar

- listă acte

- regl. prealabile

TIT. OB./ACTIVIT.

Realizează

- bilanţ de mediu

Prezintă

- raport bilanţ de mediu

ATPM

Analiză doc.

ATPM

- considerare publică

- informare

- consemnare observaţii

- dezbatere publică

ATPM

Analiza

Obs. publicului

ALTE

AUT. EMIT.

Emitere puncte

de vedere

ATPM

Negociere

program de

conformare

TIT. OB./ACTIVIT.

Refacere

Completări

1

TIT. OB./ACTIVIT.

Propunere

program de conformare

TIT. OB./ACTIVIT.

Refacere

Completări

TIT. OB./ACTIVIT. prezintă

- bilanţ de mediu

- acte reglementare

prealabilă

- instruct.

întreţinereexploatare

- după caz, program

conformare

Completări

TIT. OB./ACTIVIT.

Refacere

ATPM

Analiză

documente

Anunţ public

Figura 2.10. Circuitul documentaţiilor

ANALIZELE

minime ce trebuie incluse în investigaţii, în funcţie de istoricul zonei

Tabelul 2.5 (conform Ordinului 184/’97) Risc1)

Utilizări finale

ale zonelor

contaminate

Minimum de analize

Ingerarea directă de

către copii a solului

poluat

Curţi, zone de recreere

şi agrement

arsen, total

cadmiu, total

plumb, total

fluor aromatice

cianuri libere

fenoli

sulfaţi

hidrocarburi

polinucleare

Asimilarea şi

concentrarea poluanţilor

în plantele de cultură2)

Curţi, loturi şi terenuri

agricole

metale grele, în special:

cadmiu, total3)

plumb, total3)

Fitoxicitate2). 3)

Orice folosinţă pentru

cultura plantelor

cupru, total

nichel, total

zinc, total

pesticide

bor

Atac asupra materialelor

de construcţii şi a

folosinţelor2)

Dezvoltări ale spaţiilor

de locuit, clădiri

comerciale şi

industriale

sulfaţi; sulfiţi fenoli

sulfuri uleiuri minerale

cloruri azotaţi, azotiţi

gudroane/ substanţe uleioase

Incendii şi explozii

Orice folosinţă care

implică construcţia de

clădiri

metan

sulf

materiale potenţial/combustibile

(exemplu: praf de cărbune, ulei,

Respingere motivată Completări

gudron)

Contactul direct cu

poluanţii pe timpul

operaţiunilor de

demolare, de curăţare

sau de construcţie

Riscuri în special pe

termen scurt (pentru

personalul sau

investigatorii care

lucrează în zonă)

fenoli azbest

hidrocarburi aromatice

polinucleare

substanţe uleioase şi gudroane

materiale radioactive

Poluarea apelor

subterane şi de

suprafaţă2)

Orice folosinţă unde

este posibil să apară

poluarea apei

fenoli cianuri

sulfaţi metale solubile

compuşi organici uşori

Evaluarea impactului ecologic (EIE)

1) Riscurile enumerate nu se exclud reciproc. Se poate lua în considerare combinaţia mai

multor riscuri.

2) Trebuie măsurat şi pH-ul solului, deoarece influenţează importanţa acestor riscuri.

3) Asimilarea prin admisie capilară a metalelor dăunătoare sau fitotoxice în plante

depinde de forma chimică în care aceste elemente se găsesc în sol. Când concentraţia

totală prezentă în sol indică un risc potenţial, este necesar să se determine formele

particulare şi toate analizele necesare pentru interpretarea corectă a circulaţiei

poluanţilor în sistemul sol-apă-floră-faună.

ORDIN 184/1997

Procedura de realizare a Bilanţurilor de Mediu

Anexa A3 Scopul şi Domeniul Bilanţului de Mediu Nivel II 1. INTRODUCERE

2. RECOMANDĂRI PRIVIND PRELEVAREA PROBELOR

2.1 Probe de sol

2.1.1 Prevederi generale privind probele de sol

2.1.2 Probe de suprafaţă şi de sub suprafaţa solului

2.2 Prelevarea probelor din ape subterane

2.3 Studiul gazelor şi al vaporilor din sol

2.4 Colectarea de probe din apele de suprafaţă

2.5 Materiale de construcţie

2.6 Poluarea atmosferică

3. LABORATOARE DE ANALIZA Figura 2.11

Ordinul 184/1997 – Anexa A3

Secţiuni şi indicatori de analiză de laborator Principalele elemente ale unei astfel de activităţi sunt precizate în

capitolul anterior – în special pentru sol.

Mai trebuie adăugat că pentru ceilalţi factori de mediu, normativele

sau standardele completează aceste cerinţe pentru aprecieri cantitative.

Pe baza unor proceduri bine puse la punct conduc la obţinerea de valori

reprezentative pentru indicatorii de stare a mediului. Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

Se recomandă, cu caracter de generalitate, având în vedere

multiplele tipuri de laboratoare ce concură la o activitate de precizare a stării

mediului, respectarea recomandărilor din standardele de analiză pentru

fiecare indicator. Faptul că sunt necesare în multe cazuri controlul a zeci,

chiar sute de indicatori, se recomandă alegerea cu grijă a secţiunilor

relevante, precum şi a indicatorilor semnificativi, pentru situaţia sau

tehnologia respectivă.

Considerând o activitate ca un sistem bine definit, sunt necesare

secţiuni de control:

- la intrările în sistem;

- la ieşirile din sistem;

- pe circuitele importante din interiorul sistemului;

- acoperirea ariei de impact a sistemului;

- pe principalii vectori de transport al poluanţilor.

Din punct de vedere al acoperirii orizontului de timp este necesar ca

prelevările să fie realizate: în momente relevante ale funcţionării unităţii, în

sezoane caracteristice, în diferite momente ale zilei, şi ţinând cont de

dinamica proceselor interne ale sistemului.

Se atrage încă o dată atenţia că, pentru reuşita acţiunii de ansamblu

de apreciere a calităţii mediului şi a relaţiei cu mediul a unui agent

economic, în condiţii de minim efort material, uman şi de timp, această

primă acţiune de alegere a secţiunilor de control şi a indicatorilor de calitate

este determinantă.

Ea face obiectul unor discuţii între părţile implicate (APM,

beneficiar, executant) având în vedere realismul cu care trebuie privit

punctul de vedere al fiecăruia dintre parteneri.

Finalizarea evaluării la nivelul BM II se face prin RBM II

(figura 2.12); structura RBM II va respecta conţinutul din Ordinul 184/97.

RBM II este organizat în două mari părţi:

• I-a parte – Descrierea investigaţiilor şi rezultatele acestora.

• a II-a parte – Concluzii şi recomandări privind soluţii de reducere

a poluării. Evaluarea impactului ecologic (EIE)

Se recomandă ca accentul acestor prezentări să se pună pe evaluarea

sectorială şi integrală a impactului.

Evaluările se fac în raport cu normele romaneşti în vigoare, iar acolo

unde nu există astfel de norme se recomandă ca evaluarea să se facă în

raport cu normele internaţionale. În procesul de evaluare se vor avea în

vedere atât rezultatele analizelor prezente, efectuate la momentul declanşării

BM II, dar şi rezultatele prezentate în BM I, în măsura în care datele

anterioare sunt credibile şi utile în descrierea evoluţiei fenomenelor.

Concluziile RBM II pot fi orientate pe două posibile alternative:

• în cazul evidenţierii unei poluări semnificative se vor menţiona

acţiuni şi măsuri pentru programul de conformare, precum şi

precizarea unor termeni de referinţă pentru viitoarea evaluare de

risc

• în cazul unei poluări nesemnificative vor fi menţionate doar

elementele programului de conformare în cazul autorizării.

În ambele cazuri se vor scoate în evidenţă neconformităţile,

cuantificarea lor, faţă de repere de referinţă, care să facă trimiteri la norme

în vigoare.

Se recomandă ca toate aceste cuantificări să se facă atât la nivel

sectorial, pe fiecare factor de mediu analizat, dar şi integrat pentru

ansamblul activităţii.

Pe baza unei astfel de aprecieri se poate pune în evidenţă şi aportul

acţiunilor şi măsurilor recomandate în RBM II, care vor contribui la

creşterea performanţei de mediu a activităţii analizate, justificând astfel

investiţiile necesare.

Conţinutul ansamblului documentaţiilor necesare, precum şi circuitul

acestora este similar celui de la RBM I. Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

Raport la bilanţul de mediu nivel II

CUPRINS

I. Descrierea şi rezultatele investigaţiilor

A. Probe de sol

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora

2. Descrierea tuturor reperajelor de sondaje executate, cu structura geologică şi tehnicile

de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile pragurilor din

Reglementarea privind

evaluarea poluării mediului (Ordinul MAPPM 756/1997)

B. Probe de apă subterană

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora

2. Descrierea tuturor sondajelor executate şi a tehnicilor de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile din STAS

1342 /91

C. Probe de gaze şi vapori din sol

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora

2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu Reglem. privind

evaluarea poluării mediului

D. Probe de ape de suprafaţă

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora

2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile din STAS

4706 /88

E. Probe de Materiale de Construcţie

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate şi justificarea acestora

2. Descrierea tuturor reperajelor şi sondajelor efectuate şi a tehnicilor de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi semnalarea posibilei prezenţe a azbestului

F. Probe de aer

1. Descrierea precisă a tuturor investigaţiilor realizate, cu justificarea acestora

2. Descrierea tuturor prelevărilor efectuate şi a tehnicilor de lucru

3. Toate rezultatele analizelor efectuate şi compararea acestora cu valorile CMA la emisie

din Normativul privind Protecţia Atmosferei, promovat prin Ordin MAPPM 492/93

II. Concluzii şi Recomandări

A. Rezumatul neconformării cuantificate

B. Rezumatul obligaţiilor necuantificate şi al obligaţiilor condiţionate de un eveniment

viitor şi incert, inclusiv recomandări pentru studii următoare, în vederea cuantificării

acestor obligaţii când este posibil

C. Recomandări pentru elementele programului de conformare sau pentru obiectivele de

mediu minim acceptate, în cazul privatizării

Anexe

Analize de laborator

Alte documente relevante

Figura 2.12

Cuprins Raport la bilanţul de mediu nivel II

Evaluarea impactului ecologic (EIE)

2.7 Evaluarea riscului de mediu Evaluarea riscului implică estimarea (incluzând identificarea

pericolelor, amploarea efectelor potenţiale şi probabilitatea unei manifestări

periculoase) şi calcularea riscului (incluzând cuantificarea importanţei

pericolelor şi consecinţelor pentru persoane şi/sau pentru mediul afectat). Figura 2.13

Procedura de evaluare a riscului de mediu

Studiul de risc este cerut de către autoritatea de mediu atunci când

s-a dovedit că există o poluare semnificativa pe un anumit amplasament.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt stipulate în anexele A.4, A.4.1

si A.4.2 ale Ordinului nr. 184/1997. În anexa A.4 evaluarea riscului este

definita drept un proces menit să identifice, analizeze şi controleze

pericolele induse de prezenţa unor substanţe periculoase.

Factorii evaluării riscului ţin de triada sursă-cale-receptor şi sunt:

• Pericol/sursă (poluanţi, toxicitate, efecte particulare);

• Calea de acţionare (drumul de la sursă la ţintă);

• Ţintă/receptor (obiectivele asupra cărora se acţionează).

Descrierea sistemului

Identificarea riscului

Estimarea consecinţelor Estimarea frecvenţei defecţiunilor

Criterii de evaluare Niveluri de risc rezultate

Evaluarea riscului Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

“Riscul” este definit ca fiind “probabilitatea apariţiei unui incident

cu efect negativ într-o perioadă specificată”. Evaluarea integrată a riscului

se bazează pe ipoteza că toate riscurile la care este supus omul, realizările

sale şi desigur mediul sunt într-o relaţie biunivocă într-o regiune dată, pot fi

sistematic identificate, analizate şi evaluate se pot face opţiuni raţionale

asupra modului de reducere a riscului, asupra costului social şi economic al

acestuia, a beneficiilor reducerii riscului, a costurilor asociate, asigurându-se

baza unei gestionări integrate şi sigure a mediului. Figura 2.14

Evaluarea riscului de mediu

Obiectivele evaluării riscului constau în identificarea:

� surselor de agenţi poluanţi şi pericolul de manifestare;

� mecanisme şi procese prin care se poate realiza riscul;

� căile de transmitere şi de transfer a riscului;

� măsuri pentru “prevenirea“ manifestării riscului la un nivel acceptabil;

� măsuri pentru reducerea efectelor după manifestarea riscului. Probabilitate

Gravitate RISC INACCEPTABIL

RISC NEGLIJABIL

DOMENIU DE ACŢIUNE

PENTRU REDUCEREA RISCULUI

Evaluarea impactului ecologic (EIE)

Evaluarea integrată a riscului se bazează pe ipoteza ca toate riscurile

la care este supus omul şi mediul într-o regiune dată, pot fi sistematic

identificate, analizate şi evaluate, în aşa fel încât să se poată face opţiuni

raţionale asupra modului de reducere a riscului, asupra costului social şi

economic, a beneficiilor reducerii riscului, a costurilor asociate, asigurându-se

baza unei gestionări integrate şi sigure a mediului.

Gestionarea integrată a riscului se bazează pe ipoteza că toate fazele

de gestionare: localizarea, prevenirea, diminuarea, protecţia şi elementul

instituţional pot fi exploatate într-un mod holistic şi complementar, astfel ca

resursele procesului de gestionare să fie optimizate. Deşi, evaluarea şi

gestionarea integrată a riscului ecologic necesită luarea în considerare a

tuturor riscurilor, nivelul de detaliere în fiecare caz poate varia în funcţie de

priorităţile prestabilite.

Tipuri şi surse de risc Toate activităţile umane sunt posibile surse de risc, dar în contextul

evaluării şi gestionării integrate a riscului, următoarele constituie cele mai

relevante tipuri şi surse de risc:

� Emisii continue în aer, apă şi pe sol provenite de la industrii şi

activităţile asociate;

� Evacuări accidentale ale substanţelor periculoase provenite din

instalaţiile industriale şi care au un efect negativ asupra sănătăţii

şi mediului (focuri, explozii, manipulări de substanţe periculoase,

depozitare de substanţe periculoase etc.);

� Sistemele de transport constituie surse continue de emisii.

Transportul substanţelor periculoase poate cauza accidente cu

consecinţe pentru sănătate şi mediu. În context, transportul se

referă la transferul materialelor pe cale ferată, şosele, conducte şi

pe apă;

� Surse naturale de accidente: cutremure, furtuni, inundaţii, erupţii

şi care se pot suprapune peste sursele de risc produse de om; Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

� Activităţi agricole care afectează sănătatea şi mediul: împrăştierea

de îngrăşăminte, insecticide şi ierbicide care contaminează solul,

apele subterane şi de suprafaţă. Activităţile agricole pot consuma

mari cantităţi de apă, ducând la aridizarea eroziunii solului;

� Urbanizarea şi infrastructura asociată este o sursă de perturbare a

mediului generatoare de poluare.

Subiecţii riscului Ţintele riscului sunt mai întâi indivizii care locuiesc în zona studiată:

copiii şi bătrânii. Indivizii cu diverse alergii şi boli sunt cei mai sensibili la

diverse contaminări. Cei aflaţi în afara zonei propriu-zise de risc pot fi

afectaţi, datorită transportului de poluant prin aer , cursuri de apă şi prin

produse agricole.

Sistemele ecologice care se află în zona afectată sunt şi ele supuse

riscului. Dispariţia unei specii poate produce dereglarea întregului lanţ

trofic. În al treilea rând sectorul economic poate deveni ţinta riscului. Un

accident la o instalaţie industrială poate produce distrugerea altora din

vecinătate.

Delimitarea zonei depinde desigur de particularităţile ei, fiind într-o

oarecare măsură inevitabil arbitrară. Zona va fi selectată pentru

caracteristicile ei fizico-geografice şi industrial-economice şi nu după

graniţe administrative; se va ţine seama de instalaţiile şi sistemele existente,

precum şi de potenţialul zonei care poate fi direct afectat; în delimitarea

zonei trebuie să ţinem seama de sistemul de transport pentru mişcarea

materialelor periculoase; efectele pe care le pot avea unele surse de risc

potenţial, dincolo de zona din imediata apropiere. În acest caz se va lua în

considerare atât efectele locale, cât şi cele globale.

Informaţii de bază asupra zonei Informaţii despre calitatea generală a mediului.

AER: Concentraţiile medii şi maxime ale poluanţilor SO2, NO2,

CO2, pulberi şi ale altor poluanţi atmosferici proveniţi din procese industriale.

APA: Calitatea apei incluzând aici şi calitatea apei potabile.

SOL: Depozitarea produselor care conţin acizi, nitraţi, metale grele etc. Evaluarea impactului ecologic (EIE)

Informaţii generale

• Densitatea populaţiei şi distribuţia ei

• Rutele principale de transport

• Topografia zonei

• Reţeaua hidrografică

• Date climatice şi meteorologice

• Folosirea actuală şi în perspectivă a zonei

• Localizarea instalaţiilor industriale

Tipuri de activităţi care se iau în considerare Se va întocmi o listă cu tipurile de activităţi care pot fi expuse riscului,

făcându-se o detaliere ulterioară a fiecărui tip de activitate generatoare de

astfel de fenomene. La modul general aceste activităţi sunt:

• agricultura;

• industria biochimică şi farmaceutică;

• sectoare ţinând de industria militară;

• sectorul alimentar;

• distribuţia gazelor;

• uzine;

• metalurgie;

• minerit şi extracţie;

• domeniul nuclear;

• industria chimică şi petrochimică;

• reţele de transport pentru petrol;

• sectorul energetic şi de distribuţie;

• depozitări şi transport;

• tratarea şi depozitarea reziduurilor. Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

Tehnicile de identificare au rezultat, în cea mai mare parte, din

observaţiile făcute în procesul de exploatare a uzinelor sau în fazele de

proiectare a instalaţiilor si se împart în trei categorii:

Categoria I – Metode comparative - Metoda listei de verificare a procesului

- Metoda reviziei de siguranţă

- Metoda rangului relativ

- Analize preliminare ale riscului

Categoria II – Metode fundamentale - Studiul de risc al funcţionării (HAZOP)

- Analiza “WHAT IF” (ce ar fi dacă)

- Modul de defectare şi analiza efectului (FMEA)

Categoria III – Metodele diagramelor logice - Analiza arborelui de eroare

- Analiza arborelui de evenimente

- Analiza cauze-efect

- Analiza erorii umane

Definirea riscului se poate face prin stabilirea unei relaţii de

dependenţă faţă de probabilitatea de apariţie (P) şi gravitatea fenomenului

(G) conform relaţiei:

R = P X G (2.23)

Interpretarea grafică conduce la trasarea câmpurilor de risc din

figura 2.15. Se observă posibila delimitare a trei zone:

• zona de risc neglijabil în care nu trebuie acţionat; este necesară

menţinerea unei stări de supraveghere; Evaluarea impactului ecologic (EIE)

• zona de risc inacceptabil; trebuie acţionat energic pentru a reduce

probabilitatea sau gravitatea fenomenului;

• zona de risc în care trebuie avute în vedere promovarea unor

seturi de măsuri şi acţiuni care treptat să scadă amploarea riscului.

În marea majoritate a cazurilor evaluarea riscului poate deveni şi o

problemă abordabilă economic prin estimarea raportului dintre efectele

dăunătoare (D) şi efectele profitabile (B) conform relaţiei:

R = P X (D - B) (2.24) Figura 2.15

Diagrama ilustrativă

p r o b a b i o i t a t e Risc neglijabil

Zona cu acţiune de

reducere a riscului

Risc inacceptabil

g r a v i t a t e Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

Pentru fiecare dintre parametrii implicaţi se pot alcătui scări de

probabilitate şi scări de gravitate după cum urmează:

P = 1 – probabilitate nesemnificativă

P = 2 – probabilitate mică

P = 3 – probabilitate medie

P = 4 – probabilitate sigură

P = 5 – probabilitate foarte sigură

G = 1 – gravitate nesemnificativă

G = 2 – gravitate mică

G = 3 – gravitate medie

G = 4 – gravitate mare

G = 5 – gravitate foarte mare

De aici rezultă şi scări de risc:

R = 1 – risc nesemnificativ

1 < R < 4 – risc mic

4 < R < 9 – risc mediu

9 < R < 16 – risc mare

16 < R < 25 – risc foarte mare

Analiza de risc, în măsura în care este privită cu realism, constituie

la un moment dat şi o analiză din punct de vedere a acceptabilităţii riscului.

În acest sens semnificativă este schema din figura 2.16. Desigur că

acceptabilitatea sau nu a riscului este determinată de:

� amploarea pericolului (uman, material);

� mărimea zonei de influenţă; Evaluarea impactului ecologic (EIE)

� efectele directe şi indirecte;

� capacitatea economiei de a lua măsuri preventive;

� capacitatea societăţii de a avea reacţii rapide de răspuns.

O astfel de analiză trebuie să ofere instrumente pentru o gestionare

eficientă a riscului.

Aceasta poate fi privită din două puncte de vedere:

� gestionarea riscului, posibil să apară de la o sursă cunoscută pe o

cale de transmitere identificabilă şi un receptor cunoscut (de

exemplu o zonă contaminată cu substanţe petroliere, care pot

afecta o sursă subterană de apă, ce asigură apa unei localităţi).

În acest caz decizia constă în momentul intervenţiei; tipul de

intervenţie (izolare; remediere), amploarea intervenţiei etc.

� gestionarea riscului înţeles ca incident-hazard (cutremur, explozie,

tornadă, incendiu natural, inundaţie etc.). În aceste cazuri societatea

trebuie să acţioneze conform graficului din figura 2.17.

Se observă că există momente specifice de acţiune:

- înainte de incident;

- în timpul incidentului;

- imediat după incident;

- după incident.

De modul cum se acţionează înainte de apariţia riscului - înţeles ca

hazard - depinde dacă pierderile materiale, umane sau de mediu vor fi de

dimensiunea unui incident sau a unui dezastru.

Dacă în timpul incidentului sau la diferite momente, după manifestarea

lui, societatea este pregătită să acţioneze eficient, promt, coordonat,

având asigurate resursele umane şi materiale necesare, atunci urmările

fenomenului vor fi minime şi vor dovedi că aceea colectivitate este pregătită

să gestioneze eficient riscul. Evaluarea impactului ecologic şi auditul de mediu

Figura 2.16

Determinarea acceptabilităţii riscului

Trebuie menţionat că cele două concepte prezentate, promovate prin

Ordinul MAPPM 184/septembrie 1997, trebuie aplicate prin continua lor

actualizare, atât prin trimiterile care se fac la standarde şi norme (modificate

între timp), cât şi prin adaptarea lor la legislaţia apărută ulterior şi care va fi

prezentată în capitolul 3. ESTE RISCUL ACCEPTABIL?

COST-BENEFICIU

ACCEPTABIL

DACĂ BENEFICIUL

DEPĂŞEŞTE COSTURILE

PREFERINŢA DEZVĂLUITĂ

ACCEPTABIL DACĂ RISCUL

NU ESTE MAI MARE DECÂT

CEL ÎN MOD OBIŞNUIT

TOLERAT

PREFERINŢA EXPRIMATĂ

ACCEPTABIL DACĂ

OAMENII ACCEPTĂ

EXPLICIT RISCUL

STANDARD NORMAL-NATURAL

ACCEPTABIL DACĂ RISCUL

NU ESTE MAI MARE

DECÂT CEL CREAT DE

PERICOLE NATURALE

PROBABILITATE

RISC

APRECIAT

EXIGENŢE

Figura 2.17

Mod de acţionare în cazul unor riscuri de mediu

CONTROL ZONĂ

DELIMITARE ZONĂ

AFECTATĂ

CONTROL ZONĂ

CONTROL ZONĂ

CALE

DE TRANSMITERE

SURSA

IDENTIFICARE +

EVALUARE POSIBILITĂŢI

INTERVENŢIE PENTRU

STOPARE

CÂT MAI URGENTĂ

REMEDIERE

RECONSTRUCŢIE

ECOLOGICĂ

RECEPTOR

PREGĂTIRE

CONTROL

SITUAŢIE

DIMINUAREA

EFECTELOR

ŞI EVALUARE

IMBUNATĂŢIREA

PREGATIRII

ÎNAINTE

DE

INCIDENT

ÎN TIMPUL

INCIDENTULUI

DUPĂ

INCIDENT

(moment I)

DUPĂ

INCIDENT

(moment II)__