RECURSUL

1. Noţiune şi caractereRecursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile solicită, pentru

motivele limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în apel sau fără drept de apel, precum şi împotriva hotărârilor unor organe cu activitate jurisdicţională.

Recursul este reglementat în art.299-316 Cod de proc civ. şi prezintă următoarele caracteristici:

- este o cale extraordinară de atac; această calificare este generată de faptul că motivele de recurs sunt strict şi limitativ determinate de lege;

- este o cale de atac de reformare; se adresează unei instanţe superioare în scopul casării hotărârii nelegale şi netemeinice;

- recursul nu este suspensiv de executare; de la această regulă există unele excepţii, prevăzute de art.300 Cod de proc.civ.

- este o cale de atac nedevolutivă deoarece, în principiu, nu determină o rejudecare în fond a pricinii. Totuşi, recursul declarat împotriva hotărârilor date fără drept de apel permite reexaminarea cauzei sub toate aspectele (a se vedea art.304¹)

2. Condiţiile recursului

A. Condiţii de fond a) hotărârile susceptibile de recurs

Potrivit art. 299 …( a se vedea art.)Aşadar, avem următoarele categorii de hotărâri supuse recursului:

- sentinţe pronunţate fără drept de apel; legiuitorul a înţeles să suprime uneori calea de atac a apelului, din motive legate de urgenţa soluţionării unor litigii, importanţa redusă a conflictului, etc. Exemple: hotărârile de expedient, hotărârile prin care se ia act de renunţarea la drept, hotărâri prevăzute de art.282¹, etc.

- hotărâri pronunţate în apel; hotărârile date în apel sunt definitive, nu şi irevocabile, astfel încât pot fi atacate cu recurs (art.377). Recursul poate fi exercitat indiferent dacă prin hotărârea atacată s-a rezolvat fondul cauzei sau doar un incident procedural. Subliniem că, în nici un caz, recursul nu poate fi exercitat omisso medio.

- hotărârile pronunţate de alte organe cu activitate jurisdicţională, din afara sistemului judiciar;

- încheierile; în principiu, încheierile nu pot fi atacate separat, cu apel sau recurs; dar există unele categorii de încheieri care pot fi atacate, separat cu recurs. Exemple: hotărârile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii ori cele prin care se finalizează o judecată, instanţa dezinvestindu-se (încheierea

prin care s-a luat act de renunţarea la judecată –art. 246, încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii –art.244¹, etc.)

b) subiectele recursuluiPărţile în faţa instanţei de recurs poartă denumirea de recurent şi intimat.

În principiu, pot fi părţi ale recursului, doar persoanele care au participat la judecata în primă instanţă şi în apel.

Recursul poate fi exercitat şi de terţele persoane care au fost introduse în proces pe calea intervenţiei voluntare sau forţate, o situaţie aparte este, însă, cea a intervenientului accesoriu, al cărui recurs va fi considerat neavenit dacă partea în favoarea căreia a intervenit nu a atacat şi ea hotărârea.

Procurorul poate exercita calea de atac a recursului, indiferent dacă a participat sau nu la soluţionarea cauzei în faţa instanţelor de fond. (art.45)

c) termenul de recursPotrivit art.301, „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.”

Legiuitorul a instituit, în unele cazuri şi termene speciale de recurs, mai scurte sau mai lungi decât cel comun:

- termenul de 5 zile în care poate fi atacată cu recurs hotărârea prin care se rezolvă conflictele de competenţă –art.22 al.5;

- termenul de 5 zile în care poate fi atacată hotărârea în materia ordonanţei preşedinţiale –art.582

- termenul de recurs de 30 de zile în materia divorţului, etc.Şi în privinţa punctului de pornire există excepţii, când termenul curge de

la pronunţare (în materia ordonanţei preşedinţiale când aceasta s-a dat cu citarea părţilor, termenul de 5 zile curge de la pronunţarea hotărârii).

Principiul echipolenţei se aplică în condiţiile art.284 al.2-4, la care art.301 face trimitere expresă (a se vedea situaţiile de apel)

În privinţa întreruperii sau repunerii în termenul de recurs, se aplică dispoziţiile art.285-286 şi art.102.

Termenul de recurs este imperativ şi peremptoriu, iar nerespectarea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac; excepţia tardivităţii este o excepţie absolută.

O situaţie specială în privinţa termenului de recurs este cea prevăzută de art. 303 al.5 : „Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.”

B. Condiţii de formă Art. 302^1 arată elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de

recurs :    

„a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; [Litera a) a fost declarată neconstituţională prin paragraful din Decizia nr. 176/2005 începând cu 27.04.2005.] b) indicarea hotărârii care se atacă; c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; d) semnătura.     La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.”

Aceste menţiuni sunt similare cu cele pe care trebuie să le cuprindă

cererea de apel, astfel încât nu vom detalia decât asupra unor chestiuni specifice recursului.

Astfel, subliniem că recursul se va motiva prin însăsi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socoteste de la comunicarea hotararii, chiar daca recursul s-a facut mai inainte. (art.303 al.1, 2).

Dacă nu a fost motivat în termenul legal, recursul este nul. (art.306 al.1). Totuşi, motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, care insa este obligata sa le puna in dezbatere partilor.)art.306 al.2) Conform art.306 al.3, indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila incadrarea lor intr-unul din motivele prevazute de art. 304.

3. Motivele de recursArt. 304 enumeră limitativ 9 motive de recurs (iniţial 11, două a fost

abrogate). Se accentuează, prin aceasta, caracterul extraordinar şi nedevolutiv al recursului, precum şi scopul esenţialmente de control al legalităţii hotărârii atacate (erorile de fapt, adică netemeinicia unei hotărâri, se îndreaptă pe calea apelului sau – eventual – a revizuirii)

Modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate:

1. cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale;Textul vizează nerespectarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi

constituirea instanţei.Astfel, în concret, casarea hotărârii poate fi atrasă în următoarele situaţii:

- completul a fost compus din mai mulţi sau mai puţini judecători decât prevede legea (vezi L. 304/2004)

- la soluţionarea cauzei a participat un judecător incompatibil;

- la soluţionarea cauzei a participat un judecător în legătură cu care s-a făcut cerere de recuzare în termenul legal, iar cererea a fost respinsă în mod greşit;

- procurorul nu a participat la judecată, în situaţiile în care participarea era obligatorie.

Acest motiv este de ordine publică şi poate fi invocat de către oricare din părţi de procuror sau de instanţă, din oficiu.

2. cand hotararea s-a dat de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii;

Acest motiv vizează nerespectarea principiului continuităţii şi atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

Acest motiv este de ordine publică şi poate fi invocat de către oricare din părţi de procuror sau de instanţă, din oficiu.

3. cand hotararea s-a dat cu incalcarea competentei de ordine publică altei instante, invocată în condiţiile legii;

Prin intermediul acestui motiv se poate invoca atât necompetenţa generală a instanţei, cât şi competenţa materială şi teritorială a acesteia, însă doar în acele cazuri în care este de ordine publică.

4. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;Motivul vizează situaţiile în care instanţa săvârşeşte un exces de putere:

pronunţă o hotărâre într-un domeniu care nu are competenţă sau face acte de procedură peste prerogativele prevăzute de lege. Excesul de putere semnifică imixtiunea instanţei în atribuţiile puterii legislative sau executive.

O astfel de imixtiune se poate produce sub următoarele forme:- instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legiuitoare sau

executive îl poate face;- consfiinţeste texte abrogate sau contestă puterea legiuitoare a altor texte;- critică legiuitorul prin hotărârea pronunţată;- aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare- se pronunţă pe cale de dispoziţii generale, etc.

5. cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2;

Reamintim că art. 105 al.2 vizează două ipoteze:- îndeplinirea actelor de procedură cu neobservarea formelor legale,

indiferent dacă respectivele forme sunt reglementate prin norme imperative sau dispozitive, onerative sau prohibitive;

- îndeplinirea actelor de procedură de un functionar necompetent.În ambele cazuri, nulitatea operează, nu automat, ci doar dacă prin aceasta

s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actelor.

In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie.

Subliniem, din nou, că nulităţile relative pot fi invocate ca motiv de recurs doar dacă au fost invocate in limine litis în faţa instanţelor inferioare, iar acestea au respins excepţia nulităţii sau au omis să se pronunţe asupra ei. Fac excepţie de la această regulă nulităţile relative care vizează însăşi hotărârea recurată (nu existau înainte de pronunţarea acesteia, astfel că nu putea fi invocate).

6. daca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;

Sunt vizate cazurile de plus petita şi ultra (extra) petita; aşadar, acest motiv are ca finalitatea respectarea principiului disponibilităţii.

Cazurile de minus petita pot fi rezolvate în condiţiile art.282², prin completarea hotărârii.

În doctrină se critică faptul că acest motiv se suprapune în mod nejustificat cu unul dintre motivele de revizuire.

7. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii;

Motivarea hotărârii reprezintă structura de rezistenţă a acesteia şi tocmai de aceea este o obligaţie legală a judecătorului; este garanţia părţilor împotriva arbitrariului judecătoresc şi mijlocul prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare.

8. cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia;

Acest motiv urmăreşte desfiinţarea hotăârii atunci când judecătorii au nesocotit dispoziţiile principiului forţei obligatorii a actelor juridice. Judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii convenţiei stabiliţi de părţi sau să interpreteze greşit manifestările de voinţă a acestora. Instanţa trebuie să ţină seama de regulile de interpretare prevăzute de Codul civil.

9. cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii;

Acest motiv se referă la nesocotirea unor norme de drept material şi vizează, practic, două ipoteze:a. pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal

Această ipoteză se poate ivi în absenţa unei motivaţii în drept a soluţiei sau în lipsa unei norme juridice pe care să se poată baza hotărârea dată.

b. hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legiiÎn practică, sunt posibile următoarele situaţii care se circumscriu acestei

ipoteze: interpretarea eronată a unui text legal, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale, aplicarea legii române în locul unei legi străine, etc.

4. Procedura de soluţionare

a) depunerea cererii de recurs şi desfăşurarea judecăţiiConform art.302, recursul se depune la instanta a carei hotarare se ataca,

sub sanctiunea nulitatii. Însă, prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 737/2008, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedurá civilă, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale în partea care prevede "sub sancţiunea nulităţii".

După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanta a carei hotarare este recurata va inainta instantei de recurs dosarul impreuna cu dovezile de indeplinire a procedurii de comunicare a hotaririi. (art.303 al.6)

Presedintele instantei, dupa ce va constata ca procedura de comunicare a hotararii a fost indeplinita, va fixa termen de judecata si va dispune citarea partilor si comunicarea motivelor de recurs. (art.308)

Intimatul este obligat să depuna intampinare cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata. (art.308)

b) desfăşurarea judecăţiiConform art.316, dispozitiile de procedura privind judecata in apel se

aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in acest capitol.

Aşadar, se va proceda mai întâi la soluţionarea eventualelor excepţii de procedură.

În privinţa probelor, art. 305 consacră o regulă particulară: „In instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor, care pot fi depuse pana la inchiderea dezbaterilor”. Această regulă are o raţiune precisă: recursul este o cale de atac nedevolutivă, nu presupune o rejudecare a cauzei sub toate aspectele sale, astfel încât nu se impune administrarea de probe noi. Totuşi, este admisibilă proba cu înscrisuri, deoarece acestea se pot administra cu uşurinţă, fără a provoca amânări succesive ale cauzei.

Menţionăm că nu pot fi considerate înscrisuri rapoartele de expertiză sau declaraţiile scrise date de martori după judecarea fondului.

După administrarea eventualelor înscrisuri, instanţa acordă părţilor cuvântul asupra recursului. Recurentul îşi va susţine recursul, iar intimatul va răspunde, la rândul său, fiecărui motiv.

c) soluţiile care se pronunţă în recurs

Conform art.312 al.1 instanţa de recurs poate pronunţa următoarele soluţii:

- admiterea recursului;- respingerea recursului - anularea recursului- constatarea perimării

Soluţia respingerii se pronunţă atunci când instanţa apreciază că hotărârea atacată este legală. De asemenea, recursul poate fi respins ca tardiv sau ca inadmisibil. În aceste cazuri hotărârea atacată devine irevocabilă.

Anularea recursului se poate dispune, de exemplu, când acesta nu a fost timbrat.

Admiterea recursului se pronunţă atunci când instanţa apreciază că motivele de recurs sunt întemeiate. Admiterea recursului poate determina casarea sau modificarea hotărârii atacate, în tot sau în parte. (art.312 al.2)

I. modificarea hotărâriiSe pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.6-9

II. casarea hotărârii Se pronunţă pentru motivele prevăzute de art.304 pct.1-5, precum si in

toate cazurile in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului sau modificarea hotararii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi. (art.312 al.3)

Daca sunt gasite intemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanta de recurs va casa in intregime hotararea atacata pentru a se asigura o judecata unitara.

Conform art.311, hotărârea casată nu are nici o putere. Casarea este un moment important în soluţionarea recursului, dar nu şi

momentul final, căci implică o rejudecare a litigiului. Rejudecarea poate fi făcută de instanţa de recurs sau de o altă instanţă; din punctul de vedere al instanţei care va rejudeca pricina, trebuie să facem distincţie între formele casării:

- casarea cu reţinere Reprezintă regula. Astfel, conform art.312 al.4 : In caz de casare, curtile

de apel si tribunalele vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop.

- casarea cu trimitere

Reprezintă o soluţie de excepţie şi intervine în cazurile limitativ prevăzute de lege, astfel cum rezultă din art. 312, 313, 305 Cod de proc.civ.:

când instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fonduluiNecercetarea fondului reprezintă o situaţie anormală în procesul de

administrare a justiţiei şi poate interveni ca urmare a soluţionării unei excepţii procesuale peremptorii sau atunci când instanţa ia act de renunţarea la judecată.

Dacă instanţa de recurs constată că o astfel de soluţie este greşită, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, deoarece, în caz contrar părţile ar fi private de beneficiul celor două grade de jurisdicţie.

Dupa casare, instanţa de recurs trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casată sau altei instante de acelasi grad.

judecata s-a facut in lipsa părtii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fonduluiÎntr-un astfel de caz se nesocoteşte dreptul la apărare, contradictorialitatea

dezbaterilor sau egalitatea părţilor.Şi în acest caz, casarea cu trimitere se impune pentru respectarea dublului

grad de jurisdicţie.Dupa casare, instanţa de recurs trimite cauza spre rejudecare instantei care

a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad.

când instanţa a cărei hotărâre este recurată nu era competentăÎn mod firesc, într-o astfel de situaţie, în urma casării hotărârii pronunţată

de o instanţă necompetentă, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei competente.

In caz de casare a hotararii atacate, pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 3, instanta va trimite dosarul spre judecare instantei judecatoresti competente sau organului cu activitate jurisdictionala competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila. (art.312 al.6)

Daca instanta de recurs constata ca ea insasi era competenta sa solutioneze pricina in prima instanta sau in apel, va casa hotararea recurata si va solutiona cauza potrivit competentei sale. (art.312 al.7)

Menţionăm aici modificarea adusă prin Legea nr. 202/2010 conform căreia „Casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competenţă. În cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin. 5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeaşi cauză, tribunalele şi curţile de apel vor rejudeca în fond cauza, dispoziţiile alin. 4 fiind aplicabile.” (art.312 alin.6¹).

Subliniem că legea reglementează în mod distinct şi soluţiile pe care le poate pronunţa ICCJ în recurs: Vezi art. 313, 314 ….

5. Efectele hotărârii instanţei de recursa) Potrivit art.377 pct.4 …(vezi art.)Aşadar, hotărârea dată în recurs este irevocabilă indiferent de soluţia

asupra căreia s-a oprit instanţa: respingerea recursului, perimarea, anularea, casarea cu trimitere sau reţinere.

Hotărârea dată în recurs mai poate fi atacată doar pe căile extraordinare ale contestaţiei în anulare şi revizuirii, în condiţiile legii.

b) hotărârea prin care se dispune casarea lipseşte de eficienţă hotărârea casată

Conform art. 311, hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare făcute in puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiintate de drept, daca instanta de recurs nu dispune altfel.

Trebuie însă să ţinem seama de distincţia dintre casarea parţială şi casarea totală. În cazul în care casarea este parţială, hotărârea atacată îşi va menţine efectele sale în privinţa chestiunilor litigioase care nu au făcut obiectul recursului.

c) hotărârea instanţei de recurs are efecte, în principiu, numai asupra părţilor care s-au judecat în recurs.

O excepţie de la această regulă există, de pildă, în cazul coparticipării procesuale obligatorii.

6. Judecarea în fond după casareCasarea hotărârii nu reprezintă ultima etapă a procesului civil, ci

determină rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri noi.În cazul rejudecării cauzei de către instanţa de recurs (casare cu reţinere),

aceasta va pronunţa o hotărâre irevocabilă.În cazul casării cu trimitere, instanţa de recurs poate trimite cauza spre

rejudecare fie primei instanţe, fie instanţei de apel, în funcţie de viciile procedurale care au determinat casarea. Rejudecarea cauzei de către instanţa la care a fost trimisă se face după regulile procedurale privind judecata în primă instanţă sau în apel.

O problemă deosebită este aceea a limitelor în care se realizează rejudecarea. Art.315 enunţă principiile care trebuie urmate de către instanţa de rejudecare:

„(1) In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului. (2) Cand hotararea a fost casata pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reincepe de la actul anulat.(3) Dupa casare, instanta de fond va judeca din nou, tinand seama de toate motivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata.(3¹) În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.(4) La judecarea recursului, precum si la rejudecarea procesului dupa casarea hotararii de catre instanta de recurs, dispozitiile art. 296 sunt aplicabile in mod corespunzator.”

Soluţia consacrată de art.315 decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar; este un mijloc de a impune respectarea deciziei instanţei superioare.