50719369 psalmul este o specie a genului liric

7/30/2019 50719369 Psalmul Este o Specie a Genului Liric

1/35

Psalmul este o specie a genului liric. Poezie religioasa cucaracter imnic. psalmul exprima pietatea. increderea, umi -linta, proslavirea lui Dumnezeu. Cei mai vechi psalmi au

fost atribuiti regelui evreu David si apar in VechiulTestament".

Tudor Arghezi a scris 18 Psalmi", dintre care 9 apar involumul de debut (Cuvinte potrivite"- 1927). Poezii reli-gioase, dar si filozofice, avand ca tema cautarea Divinitatii,Psalmii"arghezieni releva trairile sufletesti ale omuluimodern: nelinistea, singuratatea. instrainarea, chinul, setea

de abso lut, incertitudinea, sentimentul limitelor .e6q7416eh21srjPoezia intitulata Psalm" [Tare sunt singur, Doamne, sipiezis!"] este inclusa in primul volum arghezian si are catema drama poetului-om pe care Dumnezeu 1-a parasit,lasandu-1 singur.Cu toate ca specia este atat de veche, trairile sufletestimentionate cat si dramatismul cautarii lui Dumnezeu,sunt elemente moderniste. Universul operei (idei, sentimente):Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuitadin sapte catrene si doua versuri finale, avand rimaincrucisata si masura versului variabila (osciland intre 8 si

11 silabe).Considerat drept psalmul singuratatii, poemul se deschidecu strigatul deznadajduit al omului macinat de constiinta caDumnezeu I-a dat uitarii: Tare sunt singur, Doamne, si piezis! Copac pribeag uitatin campie, Cu fruct amar si cu frunzis Tepos si aspru-n

indarjire vie."

Din aceasta constiinta tragica se naste un acut sentiment alsolitudinii cosmice (Tare sunt singur") si al inadaptarii:


2/35

piezis", adica altfel decat oamenii obisnuiti, poetul este unheruvim bolnav"care tanjeste dupa paradisul pierdut.In versul al II-lea, apare metafora centrala a textului: cea a

copacului pribeag, crescut in campie.La modul simbolic, copacul inaltat spre cer ar putea repre-zenta dorul chinuitor al psalmistului, neistovita sa sete dedivin.Din acest dor se naste imboldul pribegiei (exprimat inepitetul personificatorcopac pribeag"): singur si strain inspatiul gol al campiei" (ca un nou Adam izgonit din Rai),

poetul este gata sa-si inceapa odiseea spre poarta cerului.Metafora copacului este imbogatita prin doua determinari:epitetele ornante Cu fruct amar"si cu frunzis tepos".Ambele il caracterizeaza pe omul uitat de Dumnezeu, con-damnat sa-si poarte sentinta biblica: Este psihologiapoetului blestemat din istoria simbolismului francez, trecut

pe plan religios"(S. Cioculescu).In strofele a Ii-a si a IlI-a, sentimentul solitudinii se imbinacu o anume tanjire metafizica.Se intrevede aici nelinistita patima cereasca" (pomenitaintr-o alta poezie similar intitulata), trasatura care ildeosebeste pe psalmist de oamenii obisnuiti (reprezentatiprin metafora pomilor cu rod).

Cateva imagini (Crampeie-n zbor de gingasie", cantecemici de vrabii si lastun") caracterizeaza universulexistential al oamenilor netulburati de intrebari.Metafora pomului peste care nu se lasa nici pasarile, niciomizile, castiga noi semnificatii in strofa a IV-a: lipsit dearoma primei agurizi", copacul" (omul-poet) traieste si oalta suferinta: prins adanc intre vecii si ceata", el poarta

blestemul timpului curgator si al necunoasterii.Strofele a V-a si a Vi-a exprima oboseala cosmica a cauta-


3/35

torului de Dumnezeu: copacul" care si-a facut, din ramuri,altare pentru focurile sfinte, rosteste o intrebare invecinatacu revolta: Si te slujesc; dar, Doamne, pana cand?"

In final, parasit si singur ca Iisus pe cruce (in rostul meutu m-ai lasat uitarii"),poetul traieste o mare drama (Sima muncesc din radacini si sanger): Psalmii sunt o

lupta a poetului cu sine insusi, cu evidenta sentimentului

de solitudine ce-l copleseste"(N. Manolescu).Aceasta sfasiere launtrica va conduce la rugaminteaadresata in ultimele versuri:

Trimite, Doamne, semnul departarii, Din cand in cand,cate un pui de inger"

Cercetarea textului reliefeaza si alte elemente apartinandmodernismului.Printre acestea, comentatorii mentioneaza un anumecrestinism in ruina", in sensul ca ruga psalmistului nueste expresia credintei, ci a neputintei.La nivelul limbajului, se remarca asocierilesurprinzatoare intre termeni: Tare sunt singur,Doamne sipiezis" , Copac pribeag", Sa bata alb dinaripa".

Tot un element modernist il constituie metaforele siimaginile socante: fruct amar", frunzis tepos si aspru-n

indarjire vie", straja de hotare".


4/35

Psalm -; Tudor Arghezi (comentariu literar)

Psalmii apartin liricii filozofice argheziene si exprimadrama omului modern silit sa traiasca intr-o lume profanaparasita de Dumnezeu si lipsita de miracolele de carelumea veche era plina. z5k19kyTitlul acestor poezii, in jur de 16, risipite in volume dintoate etapele creatiei argheziene evidentiaza diferentele

dintre spiritualitatea crestina si mentalitatea moderna,nelinistita, pragmatica, omul modern fiind apasat desinguratate si aspirand la Divinitate cu care vrea sacomunice, dar aceasta dorinta este exprimata intr-omaniera aparte, uneori chiar sfidatoare.Psalmii arghezienii amintesc astfel numai prin titlu de cei150 psalmi din vechiul testament, apartinand cei mai multi

lui David, tatal inteleptului rege Solomon, psalmi ce eraucantece de slava ale Divinitatii.Psalmii arghezieni isi au originea in experienta religioasa alui Arghezi dintr-o anumita etapa a existentei sale, cand atrecut printr-o criza existentiala, ezitand intre viata laica sicea ascetica, intre credinta in Dumnezeu si tagada acesteia,solicitand din partea Divinitatii niste semne palpabile ale

existentei acesteia.


5/35

Dupa modelul psalmilor biblici dar si al poeziei popularede factura religioasa psalmii arghezieni sunt dialoguriimaginare intre poet si mantuitor, scrise intr-un limbaj fie

solemn, fie patetic, uneori contestator sau aforistic,exprimandin felul acesta neincrederea, deznadejdea,speranta omului care invoca prezenta Divinitatii.Relatia lui Arghezi cu Divinitatea exprimata in Psalmi,dar si in alte cateva poezii filozofice este asemanatoarecelorlalti poeti ai perioadei interbelice, respectiv Blaga siVoiculescu, poetul creand un fel de teologie negativa

specifica expresionismului, prin care simtind ca Divinitateanu-i raspunde, poetul si-a confectionat o aura demonicapreferand chiar blestemul asupra tacerii si indepartareaDivinitatii.Poemul Psalm- Tare sunt singur ilustreaza liricaexistentiala a lui Arghezi, traducand atitudinile omului infata divinitatii. Astfel psalmul reprezinta la Arghezi omarturisire a neintelegerii necunoscutului uman si divin inacelasi timp, un dialog cu divinitatea din partea careiaspera sa gaseasca raspunsurile la intrebarile pe care si lepune, la problemele existentiale care il preocupa. Dupacum afirma Mircea Zaciu, poemele ciclului Psalmi suntca niste repere ce ar marca popasurile unei via dolorosa.

Acesta este drumul de patimi pe care l-a parcurs IisusHristos pana la locul rastignirii, fiind denumit si drumulcrucii, calvarul sau drumul Golgotei, un drum al patimirii,al suferintei si al jertfei, ca analogie popasurilereprezentand acele momente in care omul mediteaza laproblemele existentiale si incearca sa gaseasca raspunsuridin partea divinitatii in aceasta privinta, stiind ca viata pe

acest pamant are o finalitate.Astfel se intampla si in poemul Psalm, al treilea din


6/35

intreg ciclul, care se constituie intr-un monolog adresat sial carui tema este speranta revelatiei, a obtinerii unuiraspuns sau semn din partea lui Dumnezeu de a carui

existenta se intreaba. Starea sugerata este cea desinguratate : Tare sunt singur. In aceasta situatie s-arputea considera ca indoiala, deznadejdea si incrancenarea ilcuprind: Tare sunt singur, Doamne, si piezis!, faptexplicabil pentru acesta, care in starea de singuratateincearca sa gaseasca raspunsuri la niste intrebari esentialepentru el. Intr-un pasaj din cartea fiului scriitorului, Barutu

Arghezi, se gaseste insa o afirmatie a lui Arghezi conformcareia Psalmii nu arata o deziluzie, ci mai degrabaasteptarea unui raspuns care intarzie si pe care nu a reusitsa il gaseasca in decursul perioadei in care a fost lamanastirea Cernica, diacon la Mitropolie, respectiv lamanastirea din Elvetia, deci prin intermediul dogmelorbisericesti, a contactului cu divinitatea in sensul inteles debiserica, prin rugaciune. Acestea reies chiar dinmarturisirile autorului cu privire la perioada calugariei:Voiam sa traiesc o experienta, nu o dogma. Nu sunt unatare om. Mi-e indiferenta forma de religie, ceea ce maintereseaza ar fi o nuanta noua de parfum de smirna siceara, pe care speram sa o gasesc ratacind...; el cauta de

fapt eliberarea prin cunoastere si un alt tip de relatie cudivinitatea.Metafora din al doilea vers copac pribeag evidentiazatocmai aceasta stare, de ratacire, traducand ideea desinguratate, lipsa stabilitatii. Arghezi asociaza astfel doitermeni aparent opusi deoarece copacul este imobil, fixat inpamant, iar pribeag sugereaza miscarea. Copacul, simbol al

vietii in continua evolutie, este in acest caz un axis mundis,care face legatura intre planul terestru si cel celest,


7/35

simbolic deci intre om si divinitate, si se concretizeaza intendinta omului spre absolut, spre cunoastere, in sperantaelucidarii misterelor vietii, in acest caz cu ajutorul celui

care detine aceste raspunsuri si caruia i se si adreseazaacest monolog, adica Dumnezeu. Copacul poate simbolizatocmai ideea de ratacire, de izolare si deci singuratatecopac pribeag uitat, a omului care calatoreste, pribegestein speranta gasirii raspunsurilor la niste dileme adevarate.Aceste prime doua versuri indica tonalitatea grava in careeste scris textul, avand ca tema o drama existentiala.

Imaginile Cu fruct amar si cu frunzis / Tepos si aspru-nindarjire vie si afirmatia ca este prins intre vecii si ceatailustreaza sugestiv sentimentul de indoiala pe care acesta ilincearca.Pasarea ciripitoare asteptata, care sa se opreasca-ndrum, sa cante si sa zboare, este vestitorul, purtatorul unuisemn, mesagerul intercesor prin intermediul caruia ar primiraspunsul de la Dumnezeu, deci ar avea parte de revelatie,si care ar reusi sa izgoneasca indoiala ilustrata prin epitetulmetaforic umbra de fum. El se vede intruchipat probabilin acel copac uitat de lume si doreste ca prin aceastarevelatie sa isi gaseasca linistea, rezolvarea dilemelorexistentiale, care il fac in opozitie cu unii dintre ceilalti

oameni, reprezentati de pomii cu rod sa fie nefericit sisusceptibil in unele privinte.Termenii copac si pomii se afla in opozitie in primulrand gramaticala, primul fiind la singular si celalalt laplural, copacul simbolizand omul singuratic, inadaptat,care incearca sa isi depaseasca conditia prin cunoastere, pecand pomii sugereaza oamenii obisnuiti care nu au

dileme existentiale si care sunt multumiti cu situatia lor, arfi deci o opozitie intre idealuri, dorinta de cunoastere,


8/35

absolut si cealalta extrema reprezentata de automultumire,de ingustare a orizontului prin lipsa de idealuri. Aceastadiferentiere plina de simboluri este sugerata in continuare

si in strofa a patra: Nu am nectare roze de dulceata, / Nicichiar aroma primei agurizi, / Si prins adanc intre vecii siceata, / Nu-mi stau pe coaja moile omizi.In strofa a cincea este dezvoltata o alta metafora explicita,a stelelor, care sunt personificate si vazute ca naltcandelabru si straja de hotare, acestea veghind siinchizand accesul intre vecii (eternitate) si ceata

(necunoscut), intre pamant si cer, dar mai ales contactuldintre omul revoltat si divinitate. Este preferat cadrulnocturn pentru ca el asigura intimitatea dorita in relatia cudivinitatea, o stare propice meditatiei, invaluita de misterasa cum considera si Alexandru George: Noaptea e vazutaca mediu impenetrabil, compact si indistinct, asimilat cumisterul pe care-l exprima un termen-pereche: intunericul.

Strofa se incheie cu exprimarea deschisa a revoltei care vafi detaliata in strofa a sasea si a saptea: Si te slujesc; dar,Doamne, pana cand?. Sintagma Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns ilustreaza nemultumirea pe care el o simte inrelatia unilaterala pe care a avut-o pana acum cu divinitatea

si din partea careia asteapta o experienta, o revelatie, sinu o viata condusa de credinta oarba, necercetata sugeratade focuri sfinte si versul patruns de grelele porunci si-nvataminte, lipsita de o relatie clara cu Dumnezeu.Revelatia ar insemna eliberarea prin cunoastere, atingereaunui alt plan in relatia cu divinitatea, lipsit de neincrederesi indoiala si tocmai din acest motiv este invocata.

Din penultima strofa reiese evident sentimentul parasirii decatre Dumnezeu: In rostul meu tu m-ai lasat uitarii / Si ma


9/35

muncesc din radacini si sanger.; rostul meu se refera ladestinul omului, iar cel de-al doilea vers sugereaza dilemaexistentiala care il incearca, intrebarile la care nu poate

gasi raspuns, gandurile care il chinuie, iar sangelesimbolizeaza durerea, profunda dezamagire in neimplinireadorintei de eliberare printr-o alta relatie cu Dumnezeu,revolta in sine. Din acest motiv putem considera poemulPsalm o confesiune a revoltei, a insingurarii, a parasiriidupa cum a afirmat Nicolae Balota, purtand -; ca infiligran -; cuvintele evanghelice Dumnezeul meu,

Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit. Psalm estenu incrancenare disperata, exaltare a orgoliului, nublasfemie, ci tanguire. Revolta este exprimata deci printanguire, divinitatii fiindu-i invocata revelatia (Trimite,Doamne) simbolizata de un pui de inger, acesta fiindmesagerul traditional al lui Dumnezeu, intermediarul intrecer si pamant.Intregul monolog adresat vine practic in contradictie cudogmele bisericesti si preceptele acesteia bazate peindemnul Crede si nu cerceta, dar nu este intentionat ca onegare a divinitatii, ci ca o tanguire, o cerere ce are ca scopdescoperire cu adevarat a lui Dumnezeu si a povetei salebune. De aceea, Serban Cioculescu a afirmat in legatura

cu Psalmii lui Arghezi ca sunt marturia unei stariagonice: a luptei interioare, in cautarea lui Dumnezeu, pecalea certitudinii materiale sau a revelatiei. Chiar canddomina sentimentul indoielii, nevoia credintei se afirmaimpetuoasa, ca o recunoastere indirecta a lui Dumnezeu,nefiind vorba de o negare a existentei divinitatii, oblasfemie, cum au considerat unii critici. Dar cea mai

sincera interpretare a operei ne-o da totusi autorul ei, caremarturisea ca psalmi sunt intrebarile sufletului, indoielile


10/35

gandului si nevoia de-a exprima tulburarea intima, ca unfel de spovedanie. Unii au zis ca Psalmii sunt o tagada acredintei, altii ca e o filozofie a negarii, dar prea putini

dintre criticii literari au inteles ca era o cautare sprenecunoscutul care ne inconjoara in fiecare minut.
http://www.preferatele.com/


11/35

Tabor, Nr. 10 / ianuarie 2009

Dimensiuni ale sacrului n poezia lui TudorArghezi

Activitatea literar a lui Arghezi se desfoarpe mai bine de apte decenii, ntr-o varietatede forme publicistice fr precedent. Astfel,Arghezi a alternat poezia cu ziaristica, a fondatreviste i ziare, a scris pamflete, romane ipovestiri. Se poate spune c Arghezi a fost opersonalitate singular i incomod care, chiar

dac a colaborat la numeroase publicaii, nu aaderat afectiv i intelectual la spiritul acestora.Ca i Al. Macedonski mai devreme, Arghezistrbate n mod firesc mai multe coli i vrsteliterare, astfel nct se poate spune c ainterferat cu toate curentele literare ale epocii

sale, fr ns ca vreunul s l poat revendican mod legitim. Arghezi a debutat sub semnulinfluenei parnasiene, fr a neglija ns uneleteme, toposuri smntoriste, cultivate ns

ntr-un moment n care aceast orientare eran disoluie (Arheologie, Belug, Inscripie pe ocas de ar). Poet al ntrebrilor

fundamentale n faa existenei, moralist i


12/35

creator implicat n problemele sociale aleepocii sale, Arghezi se nscrie pe traiectoriacea mai nalt a versului romnesc. Creaia sa

reprezint o contribuie decisiv la dezvoltareai nnoirea lirismului romnesc, att prinproblematic, ct i prin mijloacele artisticefolosite.

Ca n mai toi psalmii arghezieni, capt contur

i n psalmul A putea vecia cu tovrie...acea dialectic a rugii i nendurrii, asmereniei i orgoliului, dup cum aflm iantinomia sacru/ demonic, antinomie ce reiesetocmai din temperamentul titanian al poetului,copleit de materialitatea lumii dar, pe de altparte, cutnd s ias la lumina adevruluireligios, s se nale la spiritualitate, ladumnezeire. n primele strofe poetul constato inadecvare ntre instrumentele lingvisticeinsuficiente pe care le posed cuvintele ispaiul ilimitat, nfiorat de mister pe caretrebuie s-l desemneze: Transcendena.

Dumnezeirea nu poate fi circumscris prinintermediul vocabulei poetice, divinitateascap mereu ncercrilor poetului de a o fixa nvers. Ca atare, poetul se afl ntr-opermanent cutare a unor noi modaliti liricecapabile s surprind ceva din auradumnezeirii, dar i propriile sale frmntrilegate de opoziia dintre condiia sa perisabil,


13/35

efemer i orizontul nemrginit n care senscrie divinitatea: A putea vecia cutovrie/ S o iau prta gndurilor mele;/

Noi viori s farmec, nou melodie/ S gsesc i stihuri sprintene i grele.// Oriicum lutatie s griasc,/ De-o aps cu arcul, de-ociupesc de coarde./ O nelinitit patimcereasc/ Braul mi-l zvcnete, sufletul mi-larde. Nevoii irepresibile de a nota n vers

zbuciumul interior ori incandescenadumnezeirii i corespunde, n a doua parte apsalmului, o micare de revolt, de rzvrtire

mpotriva unui Dumnezeu ce cheam, la unmoment dat, la moarte attea frumuseipmnteti (Trupul de femeie, cel mbriat,/Nu-l voi duce ie, moale i blan;/ Numaisuferina cerului, pcat/ Nu-i cu ea s turburiapa din Iordan). Ultima strof a poeziei e orevenire, dup momentul de nlare anterior,la lumea beznei i a putregaiului, amaterialitii atroce i a suferinei nchis ncercul infernal al trupului: Vreau s pier n

bezn i n putregai,/ Ne-ncercat de slav,crncen i scrbit./ i s nu se tie c mdezmierdai/ i c-n mine nsui tu vei fi trit.Psalmul pune n faa cititorului cteva atitudinilirice contradictorii, una de nlare, de avntspre dumnezeire, i alta, opus, de recluziune

n bezna trupului, dar i de revolt titanian nfaa unui dat necrutor. n psalmul Tare sunt


14/35

singur, Doamne, i piezi!... e consemnat oatitudine predilect a lui Arghezi n faadivinitii: aceea de izolare, de neputin i

resemnare, de har nelenit i aspiraiezadarnic spre un cer ce rmne nchis, cenu-i trimite niciun semn spre cel ce ateapt,

nfrigurat, nsetat, roada divin. Cuvntulpiezi, alturi de epitetul singur,caracterizeaz cu plasticitate poziia pe care i-

o recunoate n nelimitarea universuluiArghezi: aceea de excepie, de ieire dinnorm i din firesc, de situare n margine, lafruntariile lumii. Poetul se aseamn pe sineunui copac cu fructe amare, lipsit de frumuseei de for, un copac situat la periferia vieii,aproape mortificat, ce ateapt mici gingii icntece, dovezi ale vieii i ale rodului bun:

Tare sunt singur, Doamne, i piezi!/ Copacpribeag uitat n cmpie,/ Cu fruct amar i cufrunzi/ epos i aspru-n ndrjire vie.//Tnjesc ca pasrea ciripitoare/ S se opreasc-n drum,/ S cnte-n mine i s zboare/ Prin

umbra mea de fum.// Atept crmpeie mici degingie,/ Cntece mici de vrbii i lstun/ Smi se dea i mie,/ Ca pomilor de rod cu gustulbun.// Nu am nectare roze de dulcea,/ Nicichiar aroma primei agurizi,/ i prins adnc

ntre vecii i cea,/ Nu-mi stau pe coaj moileomizi. Aspiraia spre fiorul divin e, aadar, aunei fiine ce-i constat cu dureroas


15/35

luciditate propria fragilitate i mrginirea ntiparele unui trup trector. Psalmistul are, npoezia Ruga mea e fr cuvinte, nfiorri de

tain i de armonie neauzit ntr-un versdelicat i sobru. n viziunea lui Arghezi,cuvntul e incapabil s rein misterul ultim aldivinului, s exprime tulburtoarele acorduriale dumnezeirii fr rest, s se afle ntr-ototal comuniune cu statura nalt, necuprins

a transcendentului. Tcerea, ca potenialitatemajor a unor mesaje nerostite, dar prezentein nuce n nedefinitul absenei cuvntului emodalitatea cea mai apt s exprimeinexprimabilul divin, s susin comuniunea cufiina etern: Ruga mea e fr cuvinte,/ icntul, Doamne, mi-e fr glas./ Nu-i cernimic. Nimic i-aduc aminte./ Din venicia tanu sunt mcar un ceas.// Nici rugciunea,poate, nu mi-e rugciune,/ Nici omul meu nu-i,poate, omenesc./ Ard ctre tine-ncet, ca untciune,/ Te caut mut, te-nchipui, te gndesc.Nevoia de comunicare cu divinitatea e

irepresibil. Poetul, nsetat de certitudini, vreas-i asume cunoaterea dumnezeirii n dateconcret-senzoriale. Sufletul poetului, deschiscu apte cupe, e asemeni unui receptacol cecaut s primeasc harul divin, s se cuminece

n sensul cel mai nalt i mai autentic: Ochiulmi-e viu, puterea mi-e ntreag/ i te scrutezprin albul tu vetmnt/ Pentru ca mintea mea


16/35

s poat s-neleag/ Ne-ngenunchiat firii depmnt./ Sgeata nopii zilnic vrfu-i rupe/ izilnic se-ntregete cu metal./ Sufletul meu,

deschis cu apte cupe,/ Ateapt o ivire dincristal,/ Pe un tergar cu brie de lumin.Incertitudinea, setea chinuitoare de adevr ide lumin, vocaia desvririi i neputinacomunicrii autentice cu divinul toate acestestri ce se ngemneaz n ncordarea versului

confer poeziei tensiune spiritual i dinamismafectiv. Ultima strof marcheaz starea depuritate n care se consum ateptareamesajului divin, limpezimea de cuget i desimire a mesajului poetic (Gtit masapentru cin,/ Rmne pus de la prnz./ Sunt,Doamne, prejmuit ca o grdin,/ n carepate-un mnz). nfiorat de zvonultranscendenei, psalmistul caut modaliti decomunicare, de dialog cu o divinitate ce nu searat, ce refuz s se reveleze n deplintateafiinei sale. Ipostaza de deus absconditus e celmai bine reliefat n psalmul Nu-i cer un lucru

prea cu neputin, n care suferina derivdin absena divinului. Tcerea cumplit atriilor, robia eternitii i refugiul n timpulistoric oprimant, sugestia extinciei, a

veacurilor care pier pun n valoare contiinaunui poet nsingurat, ce resimte cu dureroasacuitate spaima de nefiin i durerea de a-iresimi propria nsingurare: Nu-i cer un lucru


17/35

prea cu neputin/ n recea mea-ncruntatsuferin./ Dac-ncepui de-aproape s-i daughes,/ Vreau s vorbeti cu robul tu mai

des.// De cnd s-a ntocmit Sfnta Scriptur/Tu n-ai mai pus picioru-n bttur/ i anii mori cerurile pier/ Aci sub tine, dedesubt, subtcer. Viziunea apocaliptic pe care poetul ocontureaz liric n acest psalm rezult tocmaidintr-o astfel de perspectiv a neartrii

divinitii. Un gust de cenu, o dinamicinert a negativitii i un regres n lumeaimpur a materialitii se fac simite aici.Sfierea poetului rezult, astfel, tocmai dinabsena semnului venit din partea dumnezeirii.Poetul nu se simte deloc un ales; de-aicidrama sa, suferina sa purceas din lipsamesajului divin. Comunicarea om/ divinitate eexclus ori mcar pus sub semnul ntrebrii:

Cnd magii au purces dup o stea,/ Tu levorbeai i se putea./ Cnd fu s plece iIosif,/ Scris l-ai gsit n catastif/ i i-ai trimisun nger de pova / i ngerul sttu cu el de

fa./ ngerii ti grijeau pe vremea ceea/ ipruncul i brbatul i femeea.// Doar mie,Domnul, venicul i bunul,/ Nu mi-a trimis, decnd m rog, nici-unul. Poetul ne vorbetedespre un timp de regres, de declin aldialogului om/ divinitate. Omul nu mairegsete limbajul ce ar putea s-i defineascpropriile lui aspiraii spre infinit, spre absolut,


18/35

i-a pierdut capacitatea de a se mai rosti pesine, esenial i pur.

Ruga poetului capt, n psalmul Te drmuiescn zgomot i-n tcere, rezonana unui ipt iinclemena unei acuze. Credina i tgada suntcele dou atitudini ce covresc deopotrivsufletul psalmistului, mprit ntre spaiulterestru i eternitate, ntre profan i sacru,

ntre condiia sa efemer i precar i aspiraiaspre triile transcendenei. O transcendenns ce nu se arat, care, dimpotriv, seascunde mereu, i camufleaz puterea, seretrage ntr-un spaiu inaccesibil. Divinitateanu favorizeaz aadar comunicarea cucreaturile sale, lsndu-le acestoraperplexitatea credinei i a negaiei, aimplorrii i a contestrii. Interogaiile retoriceutilizate de poet n prima strof au tocmai rolulde a amplifica tensiunea creat de neputinaomului, a fpturii umile de a ntreine un dialogcu divinitatea. Cutarea se consum n gol,

ruga rmne fr rspuns, implorarea nu areefect, toate acestea conferind atitudinilorpoetice un gust al zdrniciei (Te drmuiesc

n zgomot i-n tcere/ i te pndesc n timp cape vnat,/ S vd: eti oimul meu celcutat?/ S te ucid? Sau s-ngenunchi acere.// Pentru credin sau pentru tgad,/ Tecaut drz i fr de folos./ Eti visul meu, din


19/35

toate, cel frumos/ i nu-ndrznesc s te dobordin cer grmad). ntreaga nelinite aspiritului arghezian chinuit de contradicii

ireconciliabile se regsete aici, n acesteversuri ce clameaz revelarea Divinitii, avisului din toate cel frumos, un vis cermne inabordabil i insesizabil. Revelaia nuse produce, hierofania e amnat mereu,sacrul rmne deghizat n magma precar a

prozaicului. Chinuitoarea tortur sufleteasc deaici provine: din neputina poetului de a aveacertitudini cu privire la existena luiDumnezeu. Risipit n toate, Divinul nu sereveleaz ca atare, nu-i arat atotputernicia,sporind nevoia de adevr i setea de autentic apoetului: Ca-n oglindirea unui drum de ap,/Pari cnd a fi, pari cnd c nu mai eti;/ Te-ntrezrii n stele printre peti,/ Ca taurulslbatec cnd se-adap.// Singuri, acum, nmarea ta poveste,/ Rmn cu tine s m maimsor,/ Fr s vreau s ies biruitor./ Vreaus te pipi i s urlu: Este!. Substratul

demonic i dominanta raional a lui Arghezise apropie aici, pentru a contura imaginea unuipoet mcinat de contradicii i sfieri luntricetulburtoare.

n psalmul Ca s te-ating, tr pe rdcin,Arghezi se-ntoarce asupra propriei condiiiartistice i existeniale precare, o condiie


20/35

minat de rtciri i de eecuri, de efemeritatei de demonia timpului ditrugtor. Setea deabsolut i neputina de a fi la nlimea

propriilor aspiraii, tensiunea spre ideal iimposibilitatea de a-l atinge sunt datelestructurale ale fiinei poetice argheziene ce seregsesc i n acest psalm. Starea de crizrmne la fel de puternic marcat afectiv istilistic, dialectica apropierii i a deprtrii de

divinitate la fel de vie. Trebuie remarcat nsfaptul c limbajul poetic arghezian capt aiciun spor de concretee, o pondere deosebit,prin ntrebuinarea unor termeni ce ausavoarea viului, sugestia tritului, a dinamiciirealitii empirice. Tr, cmp, dmb,

rpi, molift etc. sunt astfel de cuvinte ceconfer efecte de apropiere de realitate, delumea oglindit cu patim, absorbit n vers.Dou ipostaze se confrunt aici: aceea aorizontalitii i fragilitii (paiul) i cea averticalitii (moliftul). Sunt, deopotriv,dou posturi existeniale i morale. Una a

tririi inerte, a abuliei i retractilitii, cealalta ndrznelii, a avntului spre necunoscut, ainterogaiei severe: Ca s te-ating, tr perdcin,/ De zeci de ori am dat cte-otulpin,/ n cmp, n dmb, n rpi i-n pisc,/Viu cnd m urc, i trist cnd iar m isc.// Amfost un pai i am rzbit n munte,/ Molift nnalti mndru c pui punte/ Pe cretete, din lume


21/35

ctre veac./ i-am ascultat btaia-i de tictac.Ultimele dou strofe aduc n scen o altatitudine, una de umilin a fiinei ce poart n

sine povara attor ntrebri chinuitoare, afiinei de excepie ce st de straj n vecii icare vrea s-i recapete condiia uman-preauman (M-a umili acum i m-a ruga:/ntoarce-m de sus, din calea mea./ Mut-midin cea mna ce-au strivit-o munii/ i,

adunat, du-mi-o-n dreptul frunii). Refugiuln lumea artei, n universul interior, aduce o cutotul alt perspectiv: poetul consider cDumnezeu poate fi gsit i n luntrul fiinei,sub forma unei rugi delicate i reculese.

Pentru c n-a putut s-te-neleag e poatepsalmul cu accentele cele mai patetice din

ntreg ciclul arghezian. Tonalitatea poeziei euna a lamentaiei reinute, a interogaiei cudiciunea solemn i abstras. Dac, n modgeneric, psalmistul este, nainte de toate,omul nesaului gnoseologic (N. Balot), se

poate considera c n acest psalm cutareanesioas a divinului nu mai e nsoit deaccente insurgente, ndoiala nu mai arepatosul negator al imprecaiei, iar dinamicadiscursului liric capt o anume inut orfic.ntrebrile poetului au acum un aer demelancolie nelmurit, dup cum gustulneputinei cunoaterii e copleitor, iar povara


22/35

frmntrilor necontenit. Dumnezeu eimaginat, mai nti, n postura saveterotestamentar, autoritar i

rzbuntoare, cu dimensiuni de neimaginat, pecare oamenii le-au aezat n tipareantropologice: Pentru c n-a putut s te-neleag/ Deertciunea lor de vis i lut,/Sfinii-au lsat cuvnt c te-au vzut/ i cpurtai toiag i barb-ntreag.// Te-ai artat

adeseori fpturii/ i-ntotdeuna-n haine de-mprat,/ Ameninnd i numai suprat,/ C sesfiau de tine i vulturii.// n Paradisul Evei,prin pdure,/ Ca i n vecii triti de mai trziu,/Gura ta sfnt, toi Prinii tiu,/ Nu s-adeschis dect ca s ne-njure. Ultimele doustrofe pun n lumin latura patetic asentimentului religios arghezian, un patosreinut al eului chinuit de ntrebri mistuitoarecu privire la propria condiie i cu privire laraportul dintre fiin i Dumnezeire. Umilina ialocul insurgenei, iar absena divinitiiprovoac, cum observ Nicolae Manolescu,

contiina insuportabil a singurtii nunivers. Fervoarea interogaiei se preschimbn implorare, iar cutarea are tot mai multcaracterul unei ncercri de identificareempatic a eului cu ceea ce este deasupra firii,cu divinitatea: Doamne, izvorul meu icntecele mele!/ Ndejdea mea i truda mea!/Din ale crui miezuri vii de stele/ Cerc s-mi


23/35

nghe o boab de mrgea.// Tu eti i-ai fostmai mult dect n fire/ Era s fii, s stai, svieuieti,/ Eti ca un gnd, i eti i nici nu

eti,/ ntre putin i-ntre amintire. Retras nsine, n labirintul propriilor chemri spreabsolut, Psalmistul nu contenete s-iexprime ndoielile, nelinitile, tulburtoarele

ntrebri asupra propriei fiine, asupraDumnezeirii i asupra locului su n

nemrginirea universului. Comunicarea cu undeus absconditus se transform, treptat, ntr-un monolog al exasperrii gnoseologice, alabuliei i lipsei de semnificaie ontic.

BIBLIOGRAFIE CRITIC SELECTIV

NICOLAE BALOT, Opera lui Tudor Arghezi,Ed. Eminescu, Bucureti, 1979;OVID S. CROHMLNICEANU, Tudor Arghezi,ESPLA, Bucureti, 1960;ALEXANDRU GEORGE, Marele Alpha, Ed.

Cartea Romneasc, Bucureti, 1970;GHEORGHE GRIGURCU, De la Mihai Eminescula Nicolae Labi, Ed. Minerva, Bucureti, 1989;

NICOLAE MANOLESCU, Metamorfozele poeziei,Ed. Timpul, Reia, 1996;NICOLAE MANOLESCU, Postfa la volumulTudor Arghezi, Poezii, Ed. Minerva, Bucureti,


24/35

1971;I. NEGOIESCU, Istoria literaturii romne, Ed.Minerva, Bucureti, 1991;

ION POP, Recapitulri, EDP, Bucureti, 1995.


25/35

Pentru realizarea eseului se valorific textul psalmului[Tare sunt singur, Doamne i piezi!...]de TudorArghezi.

Revendicat de clasici i de moderni deopotriv, TudorArghezi realizeaz o oper poetic original. Pornind de laaspectele liricii tradiionale, ofer alternative poeticemoderne (idei, atitudini, modaliti lirice).

Poezia sa, cu un limbaj ocant prin neateptate asocieri

lexicale sau semantice, este expresia unei contiinefrmntate, aflate n perpetu cutare, oscilnd ntre stricontradictorii sau incompatibile.

Iniial specie a liricii religioase, n care se preamretedivinitatea, n lirica modern psalmul este o specie apoeziei filozofice, n care sunt exprimate dilemele

existeniale (raportul om-divinitate). n epoc, psalmul estecultivat de AI. Macedonski i de Lucian Blaga. Psalmulpoetic interbelic este creat de o contiin problematizant,iar strile contradictorii ale psalmistului exprim situaiadramatic a condiiei umane, cutarea dialogului cuDumnezeu ntr-o lume desacralizat.

Psalmii arghezieni sunt. monologuri ale celui-care-


26/35

glsuiete-n-pustiu. [...] Nici un rspuns din marele gol.

Monologul nu ajunge niciodat s devin un dialog. Dar

tocmai condamnarea la singurtatea suferit, asumat,

arogat a glasului, ca i imensitatea vidului n care rsunconfer psalmilor arghezieni patosul lof*.

Primii 9 psalmi au fost integrai volumului Cuvintepotrivite (1927), fr a se constitui ntr-un grupaj separat.Faptul c i n volumele ulterioare au fost inclui alipsalmi demonstreaz permanena cultivrii acestei specii i

a problematicii filozofice n opera lui Tudor Arghezi, cufrmntrile cutrii i ncercarea atingerii absolutului.

MODERN

IPOTEZ:

Psalm III [Tare sunt singur, Doamne, i piezi!...],

publicat n volumul Cuvinte potrivite,

aparine liricii moderne. Specie a poeziei filozofice, acestpsalm constituie o mrturie a unei stri agonice: luptainterioar, n cutarea lui Dumnezeu.

FORMULAREA ARGUMENTELOR

Starea agonic, sentimentul neputinei i al prsirii deDumnezeu, nsingurarea, contiina propriei damnri suntatitudini umane reflectate n lirica modern definit princategoria negativ a cretinismului n ruin7.

ARGUMENTARE


27/35

Experiena monahal de la Cernica i dilemele omuluimodern pot fi asociate preliminar psalmilor arghezieni,

care nu sunt poezii mistice, dar se ncadreaz n categoriapoeziei moderne de tip filozofic.

[Tare sunt singur, Doamne, i piezi!...]este uh psalm alnsingurrii, al prsirii, purtnd- ca n filigran -cuvintele evanghelice Eli, Eli, lama sabahtanih, adic

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai

prsit?. [...} Tonul de lamento l nlocuiete pe cel alrevoltei din ali psalmi. [...] Dar pricina este aceeai:

absena divinitii8.

Versul iniial, Tare sunt singur, Doamne, i piezi!...",constituie o formulare lapidar a teniei: singurtatea idorina de comunicare cu divinitatea. Este singurtateaagonic a poetului, a omului piezi", altfel dect semeniisi. Psalmistul arghezian se simte proscris , blestemat.

Zbaterea psalmistului ntre credin i tgad este dublatde lupta poetului ntre cuvnt i tcere, cu strile poeticeimplicate: ardere lent, cutare, ascultare, zbatere

interioar, imaginare, viziune.Psalm niia forma unui monolog adresat, solilocviu(lamentaie). Tcerea Celui chemat,Deus absonditus,ntreine starea de solitudine a psalmistului i sentimentulde prsire, trezete revolta i implorarea, alimenteazdorina orgolioas de a primi semnul deprtrii"

(coborrea transcendenei n imanen).


28/35

Diferitele atitudini ale eului liric sunt exprimate prinverbele la prezent, persoana I singular(tnjesc", atept,nu am", slujesc"), la conjunctiv (s cnte", s mi se

dea", s bat") sau la persoana a Ii-a singular, indicativ iimperativ (m-ai lsat", trimite").

Reproul, vaierul, tnguirea psalmistului modern suntntlnite i n lamentaia psalmistului biblic, cruia ns i serspunde de dincolo". Monologul eului liric vine ncontradicie cu preceptul biblic Crede i nu cerceta"i

exprim nevoia celui uitatde Dumnezeu de a primi unsemn al inocenei pierdute.

Proiecia simbolic a eului liric se construiete prindezvoltarea metaforei copacpribeag uitat...". Axis mundi,legtur ntre pmnt i cer, copacul simbolizeazdualitatea condiiei umane, a poetului care aparine nacelai timp lumii terestre, efemere (trupul - rdcinile) ilumii cosmice eterne (spiritul - coroana).

Opoziia termenilorcopac pribeag"i pomii de rodsugereaz condiia celui respins de divinitate, respectiv,pomul vieii din rai, binecuvntat de Dumnezeu.

n prima secven poetic (strofele 1-IV), cele doumetafore-emblem grupeaz cte o serie de atribute aleipostazelor antitetice.

Primul vers este o confesiune adresat divinitii, prinvocativul Doamne", lamentaie exprimat prin verbul la

persoana I singular, superlativul absolut expresiv i celedou epitete, singur", piezi". Versul iniial impune


29/35

tonalitatea grav a acestui psalm al singurtii, care are catem o dram existenial.

Metafora copac pribeag uitat n cmpie"realizeaz oimagine a singurtii omului n ruptur, uitat deDumnezeu, derivnd din mitica suferin a celui alungatdin edenul primordial. Epitetul pribeag"asociat surprin-ztor cu substantivul copac"confer acestui element alregnului vegetal, al vieii n evoluie, atributele umane:singurtate i micare. n poezia modern, metaforaprovoac o contaminare de lucruri obiectiv i logicincompatibile"9.

i alte metafore nsoite de epitet (fruct amaf, frunziepos i aspru") asociaz termeni din sfera semantic avegetalului i a umanului. Ele desemneaz atribute alepoetului nsetat de cunoatere i cruia, tocmai de aceea, ise refuz mplinirea n plan uman.

Tentaia absolutului/ cutarea continu este sugerat desintagma ~n ndrjire vie"i este reluat cu verbultnjesc", n strofa a doua.

Metafora umbra mea de fum"(ipostaz a credinciosuluiascet) exprim componenta spiritual, ns dureros supusi ea trecerii. Metaforele din versul prins adnc ntrevecii i cea"implic dualitatea suflet - trup (eternitate -efemeritate) a celui care tinde spre absolut prin divinitate.Dar Dumnezeu ascuns i mut nseamn singurtateaomului.

Metafora copacului blestemat, sterp, care tnjete dup


30/35

semnele binecuvntrii cuprinde ntreg complexul

izgoniri?10.

n opoziie, pomii de rod cu gustul bun"poart semneleparadisului, ale inocenei: pasrea ciripitoare",crmpeie mici de gingie", cntece mici de vrbii i

lstun", nectare roze de dulcea", aromaprimei

agurizi, moile omizi. Imaginea edenic se realizeazprinimagini artistice variate (vizuale, auditive, olfactive,tactile), spre deosebire de descrierea unilateral acopacului uitat, cu imagini exclusiv vizuale. Ceea ce i serefuz (tnjesc", atept, nu am") sunt tocmai atributelevieii.

Opoziia dintre copacul uitat n cmpie"i pomii de rodpresupune i distincia singular - plural, care poatesemnifica, la nivel simbolic, deosebirea ntre condiiapoetului inadaptat, nsetat de absolut i condiia oamenilorobinuii, cu preocupri pmnteti.

Urmtoarele zece versuri constituie a doua secvenpoetic, care conine motivaia revoltei i revolta,modificnd treptat tonalitatea iniial, de lamentaie.

Versul Nalt candelabru, straj de hotare"din strofa a V-aspiritualizeaz imaginea copacului tinznd spre luminacereasc, dar sugereaz hieratismul steril, al jertfeineprimite. Candelabrulnu este o surs a focului originar,ci un suport al acestuia n diversele sale manifestri:Stelele vin i se aprind pe rnd/ In ramurile-ntinse pe

altare". Ascet al virtuilor sterile, psalmistul se proiecteazn acest simbol al nsingurrii damnate. Nzuind spre


31/35

uniune cu absolutul, el nu propovduiete mpcarea;nemngiat, nu aduce un mesaj consolator. Ateptarea,veghea nerspltit a omului-altar, ntr-o singurtate lipsit

de consolare, i trezete revolta: i te slujesc; dar,Doamne, pn cnd?. Exclamaia retoric exprimexasperarea celui care, servind o absen, se simte

frustrat n existena sa"11.

Veghea aceasta impune o distorsiune a umanului de larnduielile sale fireti: De~a fi-nflorit numai cu focurisfinte/ i de-a rodi metale doar, ptruns/ De greleleporunci i-numinte". Focul sfnt purific spiritual, daromenete ucide. Rodirea metalelor printr-o alchimie afocului (calea ascetului) este mai pur, dar inuman,monstruoas n sfera vitalului. Viaa n ascultare, cale aascetului, nseamn a renuna la rodul firesc, uman.

Artistul (poetul blestemat) cunoate i el o existenparadoxal, rodind mpotriva firii, ceea ce i provoacsuferina. Iar efectul suferinei asumate este tocmaiumanizarea. Exasperarea este atitudinea prin care omul nucaut s-i depeasc sau s-i anuleze condiia, ci s i-omplineasc: n rostul meu tu m-ai lsat uitrii/ i m

muncesc din rdcini i sngef. Acesta este reprouladresat divinitii mute: uitarea, golul. Suferinapsalmistului nu aparine registrului durerilor umane, ci esteuna profund, a fiinei. SUltima Ultimasecven poetic conine ruga: Trimite,

secven Doamne, semnul deprtrii,/ Din cnd n

cnd, cte un


32/35

POETIC pui de nger". Metafora semnuldeprtri fi simbolul

pui de nger", ca mesager al transcendenei, sugereaznevoia psalmistului de primi un rspuns, o certitudine, oalinare a spaimei de singurtate. Aductor de bunavestire,de mpcare, de poua bun", mesagerul este purttor algraiei divine: S bat alb din arip la lun/ S-mi deadin noupovaa ta mai bun.

Tcerea acestuiDeus absconditus, implorarea rmas frrspuns sunt sursele melancoliei dinPsalm III. n jurul luiDumnezeu este un cerc de tcere, iar a-L gsi nseamn a-Lcuta nencetat. De aceea nsi cunoaterea poetic devinecunoaterea purificatoare. Neputincios s ating absolutul,sufletul se bucur c triete nelinitita patim cereasc".

Raportul om - divinitate din psalm implic dou ipostaze:credinciosul prsit iDeus absconditus. Psalmul seconstruiete fundamental n jurul accepiunii religioase adivinitii. Atitudinea este setea de divin. Versul finaladuce accepiunea etic, ideea de bine povaa ta maibun") i pe aceea gnoseologic mistuitoare aspiraie de

a t?, ncheiat n eec, avnd ca efect suferina. Ipostazaestetic a ideii de divinitate, aspiraia spre perfeciuneainaccesibil se sugereaz prin mesagerii raiului, pasreaciripitoare", puiul de nger".

Fora de sugestie a limbajului poetic arghezian, caracterizatprin ambiguitate i expresivitate, se realizeaz prin

neateptate asocieri lexicale, prin schimbri eseniale lanivelul sintactic i al topicii. Materialitatea imaginilor


33/35

artistice, fantezia metaforic, asocierile semantice inediteconfer fora de sugestie a ideilor poetice i modernitateatextului liric.

Nivelul prozodic

- inovaia prozodic: 7 catrene cu msura diferit de la 7 la11 silabe, rima ncruciat, ritm combinat i un distih;

- inovaia la nivelul rimei (pri de vorbire diferite:

substantiv - adjectiv, adjectiv - verb, substantiv -

pronume etc).

Nivelul lexico-semantic

- cuvinte din cmpul semantic al vegetalului: copac",fruct, frunzi", pomi de rod", ramuri;

- neateptate asocieri lexicale, din sfera umanului i al

vegetalului: copac pribeag", fruct amar", frunzi eposi aspru";

- schimbarea valorii gramaticale : piezi"(adjectivprovenit din adverb), alb"(adverb provenit din adjectiv);

- termeni populari sau arhaici: a tnji, crmpei,

agurid";


34/35

- termeni religioi: te slujesc", altare", nger".

Nivelul morfologic

- pronume i verbe la persoana I i a Ii-a singular, ca mrciale subiectivitii;

- vocativul Doamne";

- verbele la prezent, persoana I singular(tnjesc",atept, nu am", slujesc"), la conjunctiv (s cnte",s mi se dea", s bat") sau la persoana a Ii-a singular,indicativ i imperativ (m-ai lsat, trimite").

Nivelul stilistic

- epitetul rar: copac pribeag", fruct amar", frunziepos i aspru", s bat alb";

- metafora: ndrjire vie", nalt candelabiu., straj dehotar", cea", umbra mea de fum";

- simbolul: pui de nger", arip;

-personificarea: stelele vin i se aprind";

- inversiunea: nalt candelabru";

- antiteza: copac pribeag" - pomii de rod";

- enumeraia: vrbii i lstun".


35/35

CONCLUZIE

Psalmul III [Tare sunt singur, Doamne, i piezii...Jred,

ntr-o tonalitate melancolic, diferite atitudini poetice fade interlocutorul absent,Deus absconditus, n acelai timpatitudini umane reflectate n lirica modern: sentimentulneputinei i al prsirii de Dumnezeu, nsingurareadamnat, revolta, reproul, ruga.

50719369 psalmul este o specie a genului liric

Documents