MIHAIL DRUMES INVITATE LA VALS PARTEA NTI 1 Totul s-a sfrsit: nu-mi ramne dect sa ma sinucid. Snt ferm convins ca orice as face de aici nainte nu rezolv nimic. Asa ca, neavnd ncotro, ma vad silit sa-mi plec steagul n fata mortii. Sinuciderea se dovedeste a fi un imperativ peste ntelegerea sivointa mea, un impe rativ as zice organic . mpotriva caruia orice rezistenta pare lipsita de sens, ridicola chiar. Nu exagerez deloc; nmine e viu n umai un singur gnd: acela de a muri. n fata lui, celelalte gnduri au amutit, paralizate de nfricosata lui atotputernicie. Niciodata n-a fost n mintea mea atta rnduiala cuminte, pentru ca nu mi s-a ntmplat sa faptu-iesc ceva cu acordulatt de unanim al gndurilor. Mereu m-am izbit de mpotriviri drze sau n cel mai bun caz de ndoieli, reticente sau ezitari... Ce s-a ntmplat? Piaza rea, care m-a pascut din leagan, sadind nmine buruiana trufie i, a fost germenul nenorocirilor de mai trziu? Sau eu nsumi mi-am creat orbeste, de-a lungul anilor, situatiile nefaste care m-au mbrncit n coasta mortii? Nu stiu, nu-mi dau seama... Ceea ce stiu e ca mna destinului a aruncat cu o savanta preciziune, un lat, care mi s-a strns concentric n jurul gtului, si samt cum ma sugruma. Dar de-acum ncolo, ce-mi pasa? Navighez pe apele resemnarii si stiu foarte bine ncotro ma duce corabia neagra. Doamne, ce frica-mi era odinioara de lumea umbrelor! Ma zguduiau spaime teribile, nu era chip sa vad un mort fara sa mi se zbrleasca parul. Acum aceasta mparatie subpamnteana mi-adevenit draga. ("Draga" e o exagerare, mai degraba "suportabila".) Si asa-zisa unanimitate a gndurilor de care vorbeam mai sus e tot o exagerare, nsa prea mica, aproape neglijabila. Pentru ca mereu nregistrez opozitii launtrice, mereu . ascult glasuri care ma cheama napoi la viata. Dar snt att de sovaielnice si firave ca nici n-ar trebui sa le pomenesc. Asa am auzit-o pe mama(obsesia ei nca persista), pe sotia mea, Cecilia, si pe alti emisari ai fiintei mele aflate n primejdie. Tuturor leram deschis poarta auzului, dar am ramas surd cnd era vorba de ndemnuri, poveti ori mustrari. Tarmul lumii pe care l-am parasit e mult prea departe si chiar daca m-ar ademeni calea ntoarsa tot degeaba-i: nu mai am putere sa vreau. Adineauri mi-a facut o vizita imaginara fostul meu profesor de la facultate, Ion Trnoveanu, decedat anul trecut. Era titularul catedrei pe care o ocup eu astazi. I-am oferit un scaun sa sada . acelasi

scaun pe care ma poftea sa ma asez ori de cte ori veneam la el. Ma pretuia acest venerabil savant cu faima europeana, doctor honoris causa al ctorva universitati apusene, si aceasta pretuire mi-a crescut aripi si mi-a nlesnit biruinta. Cum i-as fi mbratisat umbra pecare o simte am prezenta n cancelarie si n salile de cursuri ca si cnd s-ar fi aflat nca n functiune. Am stat mult de vorba. Cea dinti fraza care a precedat discutia afost: "Tudor Pet rican, stii ct te pretuiesc; dumneata esti cel mai inteligent student din toate seriile pe care le-am avut n ultimii treizeci de ani." (Odinioara mi mai spusese asta de doua sau de treiori.) M-a des cusut ce-i cu mine? Ma framnta probleme att de grave si de nerezolvat nct trebuie sa (recurg la un act deznadajduit? Dar . conchidea . e o nebunie sa ma sinucid n primavara vietii? (Avea expresii de-astea, uzate). Se sinucide cineva ajuns n vrful piramidei sociale dupa oe a gasit cheia care descuie usa tuturor demnitatilor sionorurilor ? Nu, niciodata! Ce face n schimb? Lupta! Lupta! Lupta! Din clipa cnd nu onai tine la viata are toate sansele sa devina erou. Numai ca eroismul de acest gen s-a stins astazi din lipsa de idealuri. A mai spus ca, ntorcnd spatele vietii si bunurilor ei cnd as fi putut sa ma bucur din plin de ele, nseamna ca atentez odios mpotriva propriei mele persoane. Banalitati, locuri comune, vorbe de claca! Unde era elocinta care ma entuziasmase cndva? Frazele maestrului sunau calp deastadata, le lipseau caldu ra si forta. Ce rost ar fi avut sa-i nsir tot ce s-a ntmplat, ca am rapus viata unei femei, ca aceasta femeie era unica mea iubita si ca modul inedit cum am ucis-o m-a scapat de rigorile legii penale, dar constiinta . tribunalul meu suprem . nu putea trece cu vederea acest lucru si m-a condamnat la pedeapsa capitala... Nu, nu-i adevarat! Mint! M-am lasat ademenit de o idee justitiara. Nici vorba n-ar fi de autopedepsire si de asa-zisele imperative ale constiintei daca n-as iubi pe aceasta femeie. Acum o iubesc mai mult, necuprins mai mult dect atunci cnd traia. Si fiindca m-a chemat, snt gata sa ma duc la ea. Stiu, i-e frica si n-olas singura. Amndoi nfruntam mai bine vesnicia! ...Am pomenit mai sus de un fost profesor (caruia i-am pus n gura vorbele mele), de o femeie necunoscuta care a fost iubita mea, de o crima bizara care nu intra n prevederile codului penal si de iminenta sinuciderii mele. Cine pricepe ceva din toate astea? Citeste mai nti, cititorule, istoria acestei iubiri si dupa aceea ti vei da seama de tot ce s-a ntmplat si daca cineva, n locul meu, ar fi procedat altfel. O astern n aceste pagini fierbinti, scrise la maretemperatura . Sa nu crezi ca-mi trag spuza pe turta ca sa ma arat n ochii domniei tale altfel de cum snt, pentru a-ti capta simpatia. Nu. Voi povesti faptele cu o sinceritate nuda, dezolanta, exact cum s-aupetrecut n re alitate. Stiu ca nimeni n-are sa ma ntlneasca vreodata ca sa arunce cu pietre n mine. Nu ma preocupa emotia estetica, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatura, ci

astern n aceste file o mare pasiune care altfel ar fi ramas necunoscuta, pentru bunul motiv ca pasiunile fug de lumina . lumina le omoara. ...Si acum sa iau povestea de la nceput. Pna cnd am intrat n cursul superior de liceu, viata mi s-a scurs linistita, fara zguduiri, ca o apa molcoma de ses.. Nici o n-tmplaredeosebita n-a intervenit ca sa-i modifice cursul. As zice ca tot ceea ce am trait eu, n linii mari, au trait si ceilalti colegi ai mei. Asadar, o Viata anonima, ca aceea a regnului vegetal sau animal. Abia maitrziu am nceput sa ma diferentiez de ceilalti, sa merg pe propria-mi matca, n sfrsit, sa posed elemente pentru o biografie. Firea mea avea o multime de ciudatenii, pe care uneori leascundeam cu grija. Era m ceea ce se cheama n mod curent, un elev bun. Profesorii ma apreciau, nu numai prin operatia rece a notarii n catalog, ci aratndu-mi ncredere, chiar afectiune. La dreptvorbind acestea le atrageam nu att prin srguinta la nvatatura, ct mai ales prin anumite artificii de conduita pe care mi le sugera inteligenta. Am fost nsa elev bun, as zice, numai n zona strict scolara. ndata ce ieseam pe poarta liceului, deveneam altul, intram ntr-onoua piele. Si atu nci nimeni nu m-ar fi recunoscut. Pentru ca n aceste doua aspecte contradictorii nu exista nici un punct de contact. Nu vreau sa spun ca la scoala jucam doar rolul unui elev bun cuprefacatoria unui actor precoce si abia n afara de scoala izbucnea adevarata mea fire. Nu... Si ntr-o parte, si ntr-alta eram firesc, sincer cu mine nsumi. Ceea ce faceam acasa nu-mi strnea nici o umbra de remuscare, dupa cum nici stralucirea la nvatatura nu maumfla de auto-adm iratie. ntotdeauna am fost egal cu mine, ntre constiinta si faptele mele a existat un deplin acord. La scoala, aveam ndatoriri precise: trebuia sa nvat lectiile, sa fiu ascultator, srguincios, disciplinat. Si ndeplineam corect toate aceste comandamente. Acasa nu mi se parea ca fac rau daca mancurcam la un joc de carti, uneori noaptea, daca trageam un chef la toarta sau daca ntretineam legaturi de dragoste cu fete. (Pe atunci, de obicei mai n vrsta dect mine.) Principalul era sa trec clasa. Si otreceam. De al tfel pentru asta fusesem trimis la nvatatura. Cui ce-i pasa de conduita mea extra-scolara? Prin clasa a VII-a ma ncurcasem cu o vaduvioara de 35 de ani, care tinea un restaurant, cel mai bun din oras. Se prapadea dupa mine, mai precis dupa tineretea mea. Nu cred ca o iubeam, era prea mare diferenta de vrsta, dar ea ntruchipa n ochii mei femeia. A avut mult de ndurat din pricina pasiunii ei nefericite pentru unadolescent att de crud si de capricios. Suferintelor ei morale li se adaugau si serioase pagube materiale. Nu numai ca luam masa ntro camera a restaurantului special rezervata, dar aduceam cu mine osleahta de priet eni flamnzi si nsetati, care se nfruptau pe seama iubitei mele. Cnd, uneori, mi facea imputari din cauza vietii destrabalate, ma suparam foc. Cteva zile nu mai calcam cu piciorulpe la restauran t. Tot ea venea nvinsa ca sa ma mpace.

...Si dupa orgii prelungite pna-n zori, sau dupa nopti istovitoare de dragoste, a doua zi dimineata, luam frumusel ghiozdanul din cui si plecam la scoala, ca sa ma asez cuminte n banca, lnga colegiimei candizi si nev inovati, care dormisera n patul lor curat de-acasa. Constiinta aoestei stari de lucruri mi conferea o ciudata superioritate asupra lor. i priveam de sus, ca pe niste copii, care habarn-aveau ce nseamna o no apte de dragoste sau o emotie ucigatoare la jocurile de noroc. n vremea aceea am cunoscut-o pe Dolly, fata unei mosie-rese vaduve. Era mutilata de suferinta: un ofiter chipes de rosiori, dupa doi ani de dragoste si juraminte vesnice, o dezvirginase parasind-oapoi ca. sa s e nsoare cu alta. n bratele mele uita repede deceptia suferita si se ntrema pentru altele viitoare. Am avut legaturi cu sora gazdei, divortata de barbatu-sau, cu o vecina, nevasta unui avocat, care ma aducea n casa, punn-du-ma sa-i meditez copilul, elev ntr-a doua de liceu. Nu mai pomenesc ca odroaie de sco larite mi faceau ochi dulci., Nu prea trageam foloase de pe urma acestor atentii, pentru ca, la drept vorbind, nu-mi placea sa ma ncurc cu fete de scoala, stiind ca-mi voi pierde vremeadegeaba. M-am legat numai de una, Ninon, eleva ntr-a VIl-a, frumoasa si zglobie, de care era ndragostit tot liceul. Poate tocmai acest lucrum-a mpins sa-i fac curte, fiindca . altminteri, nu ma simteam atras de ea. Am vrut sa mi-o fac amanta, dar vaznd ca nu izbutesc, am lasat-o n plata Domnului. Din pricina asta fata a ncercat sa seotraveasca. Dupa cte va saptamnii de suferinta n spital, a scapat cu viata. Un amanunt nelipsit de importanta: viata mea ordonata sicuminte de scolar tinea toata ziua; cum se lasa noaptea ncepea cealalta viata, hoinara si aventuroasa. Aceasta delimitare avea n ea ceva organic. Niciodata n-as fi putut sa chefuiesc ziua sau sa nvatnoaptea. Mai m ult: prietenii mei nocturni nu-i recrutam dintre colegii de scoala, ci dintre studenti sau functionari. Aveam atunci nevoie de alti oameni, din alta categorie sociala, deoarece tot ceea ce atingeamediul scol ar constituia pentru mine ceva in-hibitoriu, un "tabu" care-mi paraliza orice initiativa. Mi-aduc aminte ca odata mi trebuia urgent o suma de bani. Num-am putut repezi la negustoreasa mea, sa-i cer un mprumut, pentru ca era ziua. Am asteptat sa se nnopteze, dar atunci nu mai aveam nevoie de bani. Altadata, plecasem la o ntlnire si, ca sa nuntrzii, ramasesem cu uniforma de licean pe mine. Simteam ca ma sufoc, ma framntam fara sa gasesc astmpar, nct fata nedumerita de purtarea mea m-a ntrebat: . Ce-a cu tine? Ai ucis pe cineva? . Nu, i-am raspuns prompt, ridicndu-ma n picioare, automat cala scoala. Am rugat-o sa ma astepte o jumatate de ora, n care timp am trecut pe acasa sa-mi iau hainele civile. Dupa aceea, m-am regasit. Viata dubla pe care o duceam mi se parea ct se poate de

naturala, asa ca nu faceam nimic s-o schimb. ntre noapte si zi poate sa fie un contrast. Dar acest contrast nu tulbura ctusi de putin coexistenta lor. La fel se ntmpla si cu mine. Nu putea fi vorba de o dedublare a eului, ca n cazul procuroruluiHallers, pentru ca mi dadeam seama de tot ceea ce se petrecea cu mine. E adevarat, si alti colegi de-ai mei erau dezordonati, cu apucaturi rele, dar acestia nu se bucurau nici la scoala de oreputatie mai buna: dintre ei se recrutau repetentii clasei. Deosebirea dintre noi era una singura: eu fuzionam att nsusirile bune, ct si pornirile rele, izbutind sa stabilesc un echilibru, careconstituia ax a firii mele. Pe atunci era greu sa-mi dau seama de geneza apucaturilor meleciudate. Azi stiu ca un orgoliu mai puternic dect orice pasiune mi-a dirijat latent ntreaga mea viata sufleteasca. Ameteam iubitele cu juraminte, le copleseam cu atentii si maguliri si, dupa ce-mi cedau, le paraseam brutal, necrutator, definitiv. De ce? Cine ma mpingea la fapte att de crude, pe care uneori le reprobam eu nsumi? Ce rost tainic, irezistibil, declansa acesteizbucniri ale firi i mele? Ei bine, voiam sa simt betia rara a vanitatii magulite, cnd ele, prinse, se agatau de gtul meu, im-plorndu-ma, tnguindu-se sa nu le parasesc. Atunci se declansa urgia: leumileam, calcndu-le ori ce mndrie n picioare si decretam ca hotarrea mea e nestramutata. Plecau ranite, mutilate si nu stiu cum se facea, dar ma iubeau parca mai mult dupa aceea. La scoala, nu nvatam din datorie sau convingere, ci tot din vanitate. Voiam sa ajung ntiul din clasa, sa fiu remarcat, sa detin locul prim. Si izbuteam, oricte osteneli m-ar fi costat. Dacazmulgeam o lauda ct d e nensemnata din partea unui profesor, parca apucam pe Dumnezeu de un picior. Odata, dascalul de filozofie a exclamat n fata ntregii clase: . Bravo, Petrican, esti unul dintre cei mai inteligenti elevi pe care i-am avut! Am rosit de placere si de ngmfare. Parea ca nu mai am loc npiele, ca am devenit pre a mare pentru clasa noastra. A fost una din cele mai de seama sarbatori ale fiintei mele. Dup,a o vreme, nici aceste succese efemere nu reuseau sa-miastmpere nepotolita se te de magulire. Voiam excitante din ce n ce mai puternice pentru mndria mea bolnava. Si atunci ram ajuns la... umilirea profesorilor. Cum as putea sa uit ora aceea; de pomina, din clasa a VIII-a? Profesorul nostru de istorie, un batrn maruntel, care purta o barba larg revarsata pe piept (unora le impunea asa de mult barbaaceea!), ne vorbea de spre domnia lui Constantin Brncoveanu. Cnd ajunse la executarea voievodului n nchisoarea celor sapte turnuri din Stambul, m-am ridicat n picioare: . Domnule profesor, nu nteleg de ce n-a vrut Brncoveanu sa scape cu viata cumparnd pe marele vizir? Batrnul dascal gasi cu cale sa-mi explice:

. Turcii tineau cu orice pret ca voievodul sa treaca n legea lor. . Inexact, domnule profesor, am replicat semet, pe ton sigur. Voiau averile lui Brncoveanu! El ma privi perplex, pe sub ochelari. Clasa ncremenise, cu suflarea taiata, si privirile tuturor se agatara de mine cu spaima, cantr-un ajun de catastrofa. Atunci am continuat, senin, fara tremur n glas, nfruntnd pe toata lumea: . Eu stiu ca Bostangi-Pasa a propus voievodului sa-i redealibertatea n schimbul a 500 de pungi cu galbeni, dar Brncoveanu a respins trgul. . De unde cunosti acest amanunt? M-a ntrebat profesorul, uitndu-se lung la mine. . Am citit n Xenopol, domnule profesor. Mi-a parut bine ca-mi pusese aceasta ntrebare... Colegii aveau prilejul sa afle ca eu nu ma margineam doar la... manualul de scoala, ca ei, ci aprofundam materia citind carti de specialitate. Profesorul nu m-a contrazis. Daca ar fi facut-o, i-as fi dovedit numaidect. Luasem cartea cu mine, pentru ca lovitura era premeditata. Citisem dinainte epoca lui Brncoveanu, pe larg dezvoltata n Istoria Romnilor de Xenopol si pndeam momentul sami arat... eruditia. Sarmanul dascal s-a vazut silit sa adauge: . Trebuie sa stii, Petrican, ca aici eu nu predau cursuri universitare. Era o punere la punct care l salva. Cu toate astea, triumful meu ramase n picioare, nestirbit. n recreatie, am surs superior colegilor care s-au strns cerc njuru-mi ca sa ma felic ite pentru "stiinta mea". Vorbind de profesorul nostru, le-am declarat cu toata obraznicia: . Habar n-are de istorie! Astfel de scene se repetasera si cu alti profesori, alesi dintre aceia pe care i simteam ca nu stapnesc destul de bine materia specialitatii lor. Altadata, tot din cauza acelei bolnavicioase nevoi de magulire, am nscenat... o salvare de la nec, n ntelegere chiar cu victima. ntmplarea s-a petrecut n parcul orasului, unde era un lac destul de adnc. Stiam sa not bine (copilarisem pe malul Oltului), victima tot asa. Fapta mea eroica strni senzatie n oras. Am fost datla ziar, cu po za, iar directorul liceului mi aduse elogii pentru curajul si abnegatia mea n fata tuturor elevilor liceului adunati n careu n curtea scolii. Multa vreme am ramas poreclit "Salvatorul". Si marturisesc ca nu-mi displacea. ntr-o buna zi, vaduva nchise restaurantul. Se ruinase. A-tunci am parasit-o fara nici o strngere de inima, asa cum scapi de un obiect nefolositor. E drept, aveam uneori constiinta ticalosiei mele, dar constatarea era rece, rationala, fara priza la inima. Nu se producea nici oschimbare n bine. Cum s-ar fi produs daca dupa un sfert de ora uitam de orice remuscare? Spuneam adesea, dialognd cu mine:

Daca mi-ar pasa de suferinta pe care o las n urma si as cata s-o alin, nu m-as abate mereu din cale? Prefer sa merg nainte! Drumul nvingatorului e nainte! Chiar daca ar calca pe cadavre. II Dupa terminarea liceului m-am nscris la Facultatea de drept din Bucuresti. Tatei i-ar fi placut sa urmez medicina veterinara, pentru ca aveam pe mosie o ntinsa crescatorie de vite. Ne trageam dintr-ofamilie veche b oiereasca, avnd radacini n trecut. Un strabunic fusese n divanul lui Bibescu-Voda, tata-mare luptase aprig pentru unire si era intim cu Domnitorul Cuza, dar o cearta pentru o femeiesi mai ales o rgoliul sau care nu cunostea margini (credea ca se trage, dupa mama, din bazilei) l-a ndepartat de la demnitatile care i se cuveneau. (Probabil ca de la el mi se trage mndria mea tiranica.) n cei trei ani care trecura pna sa-mi iau licenta, nu mi s-a ntmplat nimic deosebit. Am continuat, fireste, acelasi mod de viata, facnd noi cuceriri si obtinnd succese scolare. Era nsa ceva care numi venea deloc la ndemna. n mediul universitar nu ma mai simteam obiectul de admiratie al colegilor, erau prea multi si mereualtii, nct n-a jungeam niciodata sa-i cunosc. Din cauza asta, ma sufocam ca ntr-o apa pe care nu poti s-o cuprinzi cu bratele... Si apoi libertatea fara restrngeri ma scotea din fire. Fusesem croit sanfrunt primejd ia, sa calc porunca, sa nfrng disciplina. Or, aiciaproape totul mi era ngaduit. ncerc am impresia celui scapat din nchisoare, caruia i se pune la dispozitie dintr-o data desertulSaharei, ca sa se bucure de nemarginita libertate. De aceea simteam ca ma mprastii, ca ma dizolv n marele anonimat, fara vreo posibilitate de regasire. Locuiam n strada Amzei, unde aveam o camera la etajul al IVlea, ntr-o cladire veche, cu o puzderie de chiriasi, de toate profesiile. Cele trei etaje erau nchiriate la diverse familii, iar n celde-al patr ulea, compus din vreo zece camere nsirate de o parte si de alta a unui culoar, locuiam noi. Noi eram mai multi studenti, care stateau cte doi si chiar trei n camera, afara de mine, care n-aveam nici un tovaras. Cele doua odai din fund erau ocupate de domnisoara Dorina si fratele ei, Virgilica, fost actor de opereta la Grigoriu, care dormea n bucatarie. Domnisoara se ndeletnicea cu croitoria si lucra toata ziua pentru cliente, iar actorul gatea la bucatarie fredonnd arii din Pericola ori Vnzatorul de pasari. Ca sa cstige un gologan n plus, dadeau masa la ctiva dintre colegii mei, servind pe fiecare n camera lui n lipsade sufragerie. Odaile mansardei erau nchiriate, afara de una singura, aflata lnga camera mea. Cel mai simpatic dintre colegi era Paunescu, poreclit Charlot, fiindca semana putin cu actorul de cinema Chaplin. Desi nscris la Drept de vreo cinci ani, abia izbutise sa treaca doua examene. n

schimb, avea o ndemnare neobisnuita, unica aproape, de a maslui cartile de joc. Datorita acestei "nsusiri", avea bani de cheltuiala, caci gasea zilnic naivi pe care sa-i jupoaie. Ne miram ca nu da de vreun bucluc. Se pare ca era prea sigur deel, sau, poate, p rudent. n afara de carti i placea si bautura. O noapte cstiga la joc, ca sa aiba cu ce sa petreaca noaptea urmatoare... Mai aveam un bun prieten, pe Iliuta, si el tot la Drept, scurt si ndesat ca un burduf si enorm de gras. Ori de cte ori suia scarilepna la al IV-lea, n jura pe proprietar de toti sfintii (si asta se ntmpla aproape zilnic) ca nu instaleaza un ascensor. Cnta din frunza si de multe ori seara ne strngeam la el n odaie ori ne urcam sus peacoperisul casei, ca sa-l ascultam pna trziu, dupa miezul noptii. Talentul acesta l facuse vestit n toata universitatea. Nu exista student sa nu fi auzit de Iliuta si nu se putea concepe chef fara ca elsa nu ia parte. n prima camera, pe stnga, locuia Prvu, caruia i spuneam"doctorul" pentru ca urma Med icina, iar alaturi de el, Gleber, un baiat nalt si vnjos, ca un urias, dar blnd si cumpatat. La el gaseai oricnd zahar, cafea, ceai si, n fine, orice ti-ar fi trecut prin gnd. Elne mprumuta oricnd aveam nevoie de bani de buzunar (si ne dadea chiar ultimul gologan) si tot el ne dregea broastele de la usi cnd se stricau, ne repara lumina, aparatele de radio si tevile de apa. Pe fostii mei colegi de liceu i evitam. Nu prea gaseam ce sa le spun. Adevarul (si care nu-mi convenea) era ca ei se asteptau sa le povestesc lucruri extraordinare despre mine si aceasta ma punea, cum e de nteles, n ncurcatura. ntr-o zi, ducndu-ma la Fundatie sa ascult o conferinta, am dat peste Ninon, scolarita care ncercase sa se otraveasca din pricina mea. Era schimbata mult, se ngrasase, sprinteneala si zburdalnicia de odinioara i pierisera ca sa faca loc unei rigiditati de femeiematura, ordonata , care se potrivea cu firea ei ca nuca-n perete. Am ntlnit-o si pe Dolly, tipator de eleganta si excentrica. Aveaacum un cimitir de iubiti. Gasise pe cineva care-i oferea un trai princiar. E drept, se facuse tare frumoasa si, pe deasupra, nu eranici proasta. n tr-o seara, am invitat-o la mine acasa undeorganizasem o petrecere si rezultatul a fost ca toti colegii, afara de Charlot, pe care l lasa rece orice femeie, se ndragostira de ea. Ma simteam putin magulit fiindca toti ma invidiau ca pusesem mna pe o femeie att de fermecatoare. Chiar Rita, servitoarea care ne facea curatenie si ne spala rufele, mi-a spus n treacat: . Aferim, domnule Petrican, asa fetita mai rar! Cunostintele printre fete le faceam, de obicei, la balurile studentesti, unde ma duceam cu doctorul, care, ca si mine, era un bun dansator. Odata, la balul medicinistilor, am ochit o studenta, o poloneza blonda, cu un capsor de papusa si un trup subtire ca trestia. I-am facut o curte ndracita si o data cu mine nca trei sau patru colegi. Aveam impresia ca ma prefera si am dansat toata

seara aproape numai cu ea. Din cauza asta, multe din prietenele mele mi-au aratat o raceala semnificativa. O colega de la Drept, care venise nsotita de doua prietene, m-a mustrat pe fata: . Cu noi de ce nu dansezi? Ori ne dispretuiesti, urciosule? Am dansat cu una din ele; cnd a venit rndul celei de-a doua, s-a ivit poloneza care ne-a stricat planul. Colega de la Drept, Aurora, nu s-a dat batuta. M-a prins mai trziu si m-a certat din nou: . De ce o neglijezi pe prietena mea? Era vorba de o bruneta nalta, subtire, mbracata ntr-o rochie de matase neagra. Ceea ce atragea n primul rnd atentia erau ochii eimari si luminosi, att de luminosi cum nu mai vazusem altii si nici naveam sa mai vad. Pareau neverosimil de stralucitori, ca doi mici luceferi asezati sub bolta fruntii. n clipa aceea orchestra ncepu un vals. M-am dus ntins la ea si, nclinndu-ma ceremonios, am poftit-o la dans.

. A, L'invitation la valse, a soptit ea rosind brusc ca si cum ar fi spus ceva nengaduit. (Se gndise desigur la compozitia lui Weber pe care o cnta orchestra.) Nu i-am raspuns nimic, pentru ca a trecut pe lnga noi poloneza, dansnd cu un coleg de care, instinctiv, ma temeam. S-a facut nevazuta pierzndu-se n valmasagul perechilor, iar eu am ramas cu stapna luceferilor pe care am nvrtit-o n zbor naripat, facnd decteva ori nconjurul sa . . Snt ametita, mi-a spus ea si s-a desprins fluida din bratele mele. Dupa ce am condus-o corect la loc m-am amestecat n multime, cautnd poloneza care ma atragea ca un magnet. Ea vaznd ca sntliber si parasi brusc p artenerul si alerga n bratele mele. . Cu cine-dansate? m-a ntrebat, iscodita pesemne de o usoara gelozie. . O colega... de la Litere. Nici nu stiu cum o cheama, i-am raspuns afectnd nepasarea. ntr-adevar, nu minteam. Ar fi putut oare sa-mi treaca prin minte, n clipa aceea, ce rol hotartor avea sa joace fata aceea n viata mea? Poloneza n-a mai staruit cu ntrebarile (probabil se temea de bruneta) si ne-am avntat din nou n vrtejul dansului. O strn-geam cu putere la piept si ea sesizndu-ma, Se lipea tot mai mult de mine, strivindu-si snii mici. Mi-a soptit, ntr-o romneasca fermecator de stlcita, nchiznd ochii, ca-n extaz: . Chit vrei se ametesti la mine n noapte asta! . Si eu, Wally! la fel! Fara alta explicatie (nutream se vede aceeasi dorinta), ne-amstrecurat la garder oba, iar de acolo, n strada. Dupa o ora de hoinareala pe strazile pustii, am nimerit ntr-un local de noapte periferic, unde am ncins o petrecere, n doi, pna dimineata...

III Unele ntmplari marunte din viata noastra, n loc sa ni se stearga din minte ndata dupa savrsirea lor, printr-un inexplicabil joc al functiei perceptive, ne ramn fixate n memorie, uneori cu olumina si o limpe zime att de neasteptate n ceea ce priveste detaliile, nct depasesc adesea evenimentele capitale care ne angajeaza soarta. De pilda, din primii trei ani ai copilariei nu-mi aduc aminte dect de cteva lucruri de-a dreptul grotesti: o scarita cu trei trepte pe care urcam anevoie, cum priveam odata ploaia ghemuit la fereastra sialtadata cum trag eam cu o sfoara, prin fata casei, o cutie n care erau cteva bete. Cineva, un vecin, m-a ntrebat ce am n caruta. . Molti, i-am spus. . Morti! Si unde-i duci, baietas? . La timitil... Cred ca mplinisem pe atunci patru ani si eram la Craiova, prin 1913, n timpul epidemiei de holera (dupa campania din Bulgaria). De ce tocmai aceste marunte ntmplari mi-au ramas tiparite nmemorie si ieseau mereu la iveala din mormanul celorlalte? Ma urcasem poate si mai-nainte pe scara, privisem si altadata rapaitul ploii si carasem de nenumarate ori mortii la cimitir (pentruca asta ved eam toata ziua, locuinta noastra se afla la doi pasi de "Eternitatea"). Mi se ntmplasera desigur evenimente mai vrednice de tinut minte, asa cum i se ntmpla oricarui copil. Poate fusesembolnav, poate ma fripsesem cu focul, poate ma muscase vreun cine, lucruri de bunaseama mai importante, dar de care, ciudat, nu-mi aduc aminte deloc. Tot asa mi amintesc perfect ce mi s-a ntmplat n ziua aceea defebruarie. Ma ntorceam d e la universitate. n dreptul Ateneului maopri o batrna mica si uscata, care-mi cer u de pomana. mi placea sadau de mila, caci asta mi magulea amorul propriu. Am scos doi lei si i-am ntins cersetoarei. Tin minte si banii marunti pe care-i aveam n portofel: 18 lei, dintre care opt monede de cte doi lei si doua de cteun leu. Prim ul gnd a fost sa dau batrnei un leu, pe care l si gasisem, dar numaidect m-am raz-gndit, hotarnd sa dublez pomana. Am cautat celalalt leu care se ascunsese printre celelaltemonede si lucr ul acesta m-a enervat putin. Apoi am luat-o pe strada Ateneului si de-acolo, pe Corabiei, n jos. Acum cnd scriu, revad tot drumul parcurs ca si cum as fispectatorul propriul ui meu film. Mi se nsiruiesc casele de pe atunci (una, colt cu Franklin, era n constructie) si mai mult dect att, mi amintesc chiar figurile trecatorilor pe care i-am ntlnit. (O fata cu ungeamantan p e care abia-l tra . o clipa m-am gn-dit s-o ajut, dar am renuntat descoperind ca era urta; . o femeie eleganta care a oprit o masina . i-am adresat n sinea mea: ia-ma cu tine, frumoaso! . un taran nsotit de un tnar ferches, care mergea putin nainte . e tata-sau, mi spuneam, si se rusineaza de el.) Si asa, pna cnd am ajuns acasa, n strada Amzei. Dispozitia mea

de receptivitate se dovedea uluitoare n acea zi: Rita, servitoarea noastra, tocmai iesea din pivnita ei, unde locuia, ducnd n brate un cos plin cu rufe. . Stii, domnule Tudor, ca s-a-nchiriat camera de linga dumneata? . Cine a luat-o? . O fata, boboc! . Singura? . Ba nu, e cu maica-sa. Apoi, departndu-se, Rita a glumit, amenintndu-ma cu degetul: cred si eu ca ai fi vrut sa fie singura, hotomane! Auzi colo: hotomane! Expresia servitoarei mi displacu din cauza aerului ei de familiaritate. Am vrut sa-i fac mustrari, dar m-am razgndit. Ce sa-mi pun mintea cu o toanta? M-am urcat la mansarda si pna acolo, prins de alte gnduri, amavut destul timp sa u it noutatea pe care mi-o daduse Rita. n fundulculoarului, din bucataria Dorinei, se auzeau strigate disperate: . Scoala, scoa-la, vaco! Ca te dau cu capul de toti peretii! Piftie te fac! Virgilica, actorul, facea obisnuita lectie cu Gheorghita, fata servitoarei. Usa camerei proaspat nchiriate era deschisa larg, la perete. Ofemeie freca scnduri le de zor, iar n prag o fata nalta si zvelta, care statea cu spatele, supraveghea lucrul. Cnd am trecut pe acolo nici n-a ntors capul. Trebuie sa fie noua noastra chiriasa, mi-am spus cu indiferenta. Intrnd n camera mea, am zvrlit servieta pe masa, apoi am iesit ncoridor fara nici o treaba. nti am vrut sa vad daca se-ntoarsese doctorul de la facultate, dar am revenit nainte de a bate la usa lui. Era ct p-aci sa intru la Charlot. Si de asta data am renuntat... (Sentindea prea m ult de vorba si n-aveam chef de discutii.) Facnd calea ntoarsa, iata-ma ajuns din nou n dreptul camerei vecine. De rndul acesta fata ma cuprinse cu priviri cercetatoare ca sicnd mi-ar fi facut p retul. Am simtit licarul luceferilor ei si mi-am spus: iata cei mai frumosi ochi din lume. Nu ma minteam, asa am simtit n clipa aceea. Am salutat-o. A raspuns nclinnd usor capul simi s-a parut ca a tresarit putin. Gestul ei ma puse n ncurcatura. E drept, nca nu ma lamurisem ce aveam de gnd: sa ma prezint, sa-i fac cunostinta sau numai s-rovad cum arata l a fata? Pna sa iau o hotarre, s-au scurs cteva clipe penibile de ezitare. Dndu-mi seama ca ncep sa devin ridicol, am intrat n odaiamea. M-am trntit pe pat si nu stiu de ce ma simteam dintr-o datatare abatut. mi parea rau ca aparusem fetei aceleia asa de stngaci chiar de la prima vedere? Nu stiu. Poate ca da. ...Dar ea de ce o fi tresarit asa, dnd cu ochii de mine? Chiar ncercase sa-si ascunda gestul tradator. Ce fel? o impresionasem att de puternic, sau...? Ce-o fi gndind despre mine? La dracu, as fiputut sa-i fac cu nostinta. Hm! nu era urta! Avea niste ochi de te

baga n racori... Si par cu reflexe ca smoala... Unde mai vazusem asemenea ochi? Chiar trupul... M-da, era mladie, bine construita. Snt sigur ca am mai zarit cndva perechea asta de ochi. Cred ca dincauza acestor oc hi mi pierdusem cumpatul n fata ei, eu care . orice s-ar spune . aveam destula experienta n materie de femei. n definitiv, de ce-mi faceam snge rau din cauza unei fetite carenu ma interesa nic i ct negrul sub unghie? Am ramas multa vreme lungit, ntr-o toropeala placuta, fara sama gndesc la ceva. ntr -un trziu, am auzit pasi apropiindu-se. icunosteam: erau ai lui Charlot. . Mergi la masa? . Nu mi-i foame! Vin mai trziu! Charlot a plecat. Dupa el a trecut Gleber sa ma cheme la dejun, iar dupa Gleber . doctorul. IV Doua saptamni s-au desprins din calendar plecnd n trecut. Aproape ca uitasem de vecina mea, ca si cum n-ar fi trait alaturi de mine, la doi pasi. Fara sa vreau mi-au ajuns la urechi ctevaamanunte despre ea. c are au facut cu iuteala nconjurul mansardei noastre. Pe fata bruneta o chema Mihaela, iar tovarasa ei de camera era sora, nicidecum maica-sa, cum spusese netoata de Rita, la nceput. Parea sa aiba 40-45 de ani (n realitate mergea pe 30) si, fiind oficianta la Posta Centrala, pleca toata ziua de acasa. Cealalta, Mihaela, era studenta, nsa nimeni nu stia la care facultate. Amndoua surorile duceau o viata modesta, retrasa, nu cautau sa intre n vorba cu nimeni, nici sa lege amicitii. Seara cinau n camera, ncalzind mncarea la masina de spirt, pe care o puneau pe culoar. Odata, domnisoara Dorina, trecnd pe acolo, facu o galagie nemaipomenita: . Cine a mputit culoarul cu spirt! Brrr! Nu poti sa-ti tragi sufletul de miros. Asta-i nesimtire curata! De atunci surorile Deleanu (acesta era numele lor de familie) aumai ntrebuintara masina de spirt. Izolarea lor voita trezi, cum era de asteptat, o reactiune vie printre locatari. . Se tin mndre parca ar fi contese, perora Charlot, care era unmisogin convins. Porecla prinse, si de aici nainte nimeni nu le spunea dect "contesele". De pilda, doctorul anunta, malitios: . Contesele cineaza n sufrageria cea mare. Cnd pica gazarul, Charlot chema pe Rita: . Anunta-l pe gazar . doamnelor "contese". Alteori tot Charlot venea sa ne informeze: . Fratilor, contesele au ncurcat rau administratia. Cine le-a pus sa concedieze pe administratorul general al domeniilor? Vad pe usa28 de liniute trase cu tibisirul, ceea ce nsemneaza ca au consumat,

pe datorie, trei deca de gaz. Iliuta adauga ndata, cu ironie: . Mi se pare ca nu prea stau bine cu actiunile petrolifere. Si asa rautatile curgeau cu nemiluita. Raporturile mele cu surorile Deleanu erau reci si corecte. O salutam pe domnisoara Mihaela de cte ori o ntlneam si atta tot. ntr-o dimineata, pe cnd plecam la facultate, am ntlnit-o ca deobicei si am salutat-o . Ea surise ca unui vechi prieten si ma ntreba familiar: .- Ce mai faci, domnule Petrican? I-am raspuns ceva de circumstanta (nu-mi aduc aminte ce) si am trecut mai departe. De altfel, nici ea nu voise sa ntrebe mai mult. Nu-mi amintesc ce zi era, nici data (mi se pare era prin martie). nsa aceasta ntrebare nsotita de zmbet a marcat nceputul tragediei mele. Daca nu mi-ar fi adresat cuvintele acelea n care amdescifrat ct de ct o provocare, poate ca viata mea ar fi curs altfel . apucnd alt drum, si n-as fi ajuns sa-mi nchei att de repede socotelile pamntesti. Nu o remarcasem, atraga, afara de trecusera cteva ct de putin, si nu descoperisem la ea nimic care sa ma ochi. Altfel; m-ar fi tulburat chiar din prima zi. Or, saptamni n sir fara ca persoana ei sa ma preocupe ar fi trecut luni si ani daca...

...Cine a pus-o sa-mi surda? Ce demon, ce fatalitate? Cine a ndemnat-o sa-mi adreseze acea stupida si banala ntrebare? Din clipa aceea s-a nascut n mintea mea gndul ca... nu-i sntindiferent, ca as putea sa-mi ncerc norocul, ca ar fi o amanta agreabila. Ba mergeam pna acolo, nct socoteam ca mi-ar trebui o femeie n imediata mea apropiere, de care sa dispun oricnd. Marturisesc, cnd mi-a venit acest gnd, nu numai ca-mi era total indiferenta, dar nici nu ma simteam prea magulit ca ma remarcase, cum se simt barbatii n asemenea mprejurari. Asadar, initial gndul de a o. cuceri pe Mihaela n-avea nici o corespondenta cu simtirea mea, ci pornea de-a dreptul dintr-un calcul cerebral. Zilele urmatoare, hotarrea mea era coapta, si prinse aripi. Cine mai putea s-o mpiedice de a zbura la fapte? Mi-am ascutit deci armele cu care trebuia sa ncep lupta, am facut toate pregatirilencet, pe ndelete. T ocmai mi comandasem un costum de haine si m-am grabit sa-l scot. Mi-am cumparat camasi, cravate, o palarie "Borsalino", n fine, de toate. Evident, n-ajunge sa fii doar binembracat, dar ajut a cnd esti, e o arma cu care pleci la lupta. De aci nainte ori de cte ori ntlneam pe Mihaela o salutam, zmbindu-i cu nteles. Ea raspundea rece si trecea mai departe. Instinctul ei sigur pricepea provocarea sursului si cauta s-o apere opunndu-mi un scut de raceala si indiferenta, care-mi paraliza orice tentativa de apropiere.

Odata, am cumparat ntr-adins doua bilete de teatru. Ma gndeam sa-i ofer unul (sub pretext ca erau studentesti) ca sa am prilejul unei convorbiri mai lungi cu dnsa. Am pierdut aproape toata

dimineata pndind-o sa iasa din camera. n fine, a iesit. Dupa un minut eram pe urmele ei. Am ajuns-o dinurma tocmai jos, pe cnd traversa strada. . Domnisoara Deleanu, da-mi voie sa-ti ofer un bilet studentesc pentru asta-seara la teatru. S-a uitat la mirie cu ochi mari, mirati. . Regret, dar nu pot primi. . De ce? Doar n-ai nici o obligatie. . Nu ies niciodata singura noaptea. . Daca-i vorba de asta. s-a rezolvat: te conduc eu. . Nu-i mai bine sa oferi biletul unui coleg? m-a ntrebat insinuant, privindu-ma tinta, n ochi. . Nu, pentru ca prefer farmecul persoanei d-tale, i-am replicatcu ndrazneala mea obisnuita. . Eu cnd ma duc la teatru o fac numai pentru piesa. Nu-mi displacu riposta, Dar nu eram omul care sa dezarmeze de la cea dintii sageata fonta. Am reluat: . nteleg, ti-e frica de gura lumii. La teatru s-ar putea sa ntlnim pe cineva cunoscut. M-a privit asa de nedumerita, de parca-i vorbeam o limba pecare n-o cunostea. . n acest caz ne ntlnim altundeva. De pilda la Sosea! S-a nseninat dintr-o data. I-am surprins chiar un zmbet sfios n coltul gurii. Mi-a spus pe un ton voios, degajat: . M-da, la Sosea e mai convenabil. Mi-ar placea nsa un loc retras. . O, cunosc attea... Snt tufisuri cu banci ntr-adins ascunse. Sau mai bine ntr-o crciumioara, vorba cntecului... . Drept sa-ti spun as prefera decorul de iarna. Grozav mi place gerul. Dar, stii, un ger sa crape pietrele. . Hm, ai gusturi bizare. Ce zici, domnisoara Deleanu, pe cnd teastept? . La 6 ianuarie... . De-ce tocmai atunci? . Fiindca e Boboteaza, cnd se lasa gerurile mele preferate. Adica peste vreo zece luni. Desi raspunsul ma nghetase elnsusi, nu m-am dat batut. n orice mprejurare tineam sa am ultimulcuvnt. . Boboteaza mi displace. Alege mai bine un sfnt. . Ei bine, Sfntul Asteapta! I-am ntors spatele si am plecat oparit, punnd semnul exclamarii pe ultimul ei cuvnt. Asta nu mi se ntmplase: o fetita sa-si bata jocde mine si nca n halul acesta! Conversatia noastra i daduse prilejul de a-si goli tolba de sageti n pieptul meu. Eram silit sa recunosc ca avea o inteligenta destul de vie siascutita. Ma apuca o ciuda nversunata mpotriva ei, mpotriva mea si pna la urma mpotriva tuturor. . Trebuie s-o ngenunchez cu orice pret pe trufasa asta! Orice sar ntmpla!

Amorul meu propriu ranit mi cerea o satisfactie ct mai nentrziata. ntr-o mprejurare ca asta, firea ma mpingea sa pun totul pe o singura carte, sa-mi joc chiar viata pentru o izbnda care nuavea poate nici un pret, chiar n proprii mei ochi. Dar orgoliul meu de nvingator nu tinea de ratiune. Mai mult: mi dadeam lucid seama ca iubirile de pna acum nu fusesera att ale mele, ct ale Zor. Pentruca, n definitiv, ce greutati am avut de nvins, ce obstacole denlaturat? Nici una. Nici unul... n ce consta meritul meu personal? Un chip frumos? (Simpla ntmplare!) Educatie, maniere alese? (Parintii, scoala, mediul.) Spirit? (Hm! sa zicem un pic.) Adevarul era ca nu cucerisem nici o fata. Ele ma cucerisera pe mine. Nu intram niciodata n vorba nainte de a observa din parte-le un zmbet, oprivire, un gest (ofe rte, chiar angajamente). Totul se petrecea fara lupta, nct victoria mea avea o tristete cu care ma mpacam. Unde erau cetatile dispuse sa se apere chiar dupa ce ncetau de a mairezista? Numai initiativa parasirii o avusesem eu. Dar asta era att deputin. mi placuse sa ma consider un cuceritor ale carui cetati aucapitulat de bunavoie ori au facut t otul sa se predea? Hai-da-de! n asemenea conditiuni preferam nfrngerea. Si pentru un barbat o nfrngere ca asta nu-i dect un succes mai putin. Iata de ce Mihaela ncepuse prin drzenia ei sa ma intereseze. Pe ea o voi cuceri prin lupta si nu voi depune armele nainte de a capitula. Ca sa ajung la inima ei, n-o sa umblu pe cai ocolite, laturalnice, ci pe drumul mare, zburnd pe cai naripati. Nu ma vrea? O vreau eu si va fi a mea cu voia ori fara voia ei. Asa scrs-neam cu pumnii strnsi, rascolit de ea, gndindu-ma la vestita replica avoievodului moldovea n. mi trebuia rabdare si perseverenta. Nu se poate sa nu nvinga cineva cu aceste arme. Perseverenta picaturii de apa roade stnca si o prabuseste de pe culme. Or, oare femeie are drzenia granitului ori a marmurei, afara de... Venus din Millo? Framntat de aceste gnduri, purtam n minte imaginea ei, mereu treaza. La facultate, pe strada, la restaurant, la cinema, ea era ncentrul preocu parilor mele. i simteam prezenta, ntretineamimaginar conversatii aprinse, nesfrsite . n ea predomina ca trasatura fundamentala . contrazicerea. Si totusi o biruiam n nchipuire, frngndu-i vointa, o sarutam. n aceasta lume devenise ojucarie docila n mini le mele. ntr-o zi, pndind cnd pleca de acasa, m-am luat dupa ea, ca sirndul trecut. nainte de a o ajunge, s-a ntors brusc din drum si m-a apostrofat: . Te rog nu ma urmari. E urt ceea ce faci. Nu snt ceea ce crezi. . Dar de unde stii ceea ce cred? . Purtarea dumitale mi-o spune. Mi-a ntors spatele si a intrat la ntmplare ntr-un magazin. Am ramas buimacit n strada. Ctiva trecatori, martori involuntari, au surs vaznd scena. Totusi respingerea ei brutala nu mi-a facut deloc snge rau. As

zice ca m-a bucurat ntr-un fel. . Cu ct lupta e mai grea, gndeam, cu atta izbnda va fi mai mare. Si ndrjirea mea spori, alimentata de forta obstacolelor ntlniten cale. Fusesem, prin urmare, umilit n doua rnduri de fata aceasta semeata si mndra, care nu cunostea supunerea. Era plamadita dinaluatul nvingatoril or, i placea sa porunceasca, sa fie ascultata fara crtire, sa nu-i iasa nimeni din voie. Cine era? De unde venea? Ce voia? ncotro o mnau pasii? Pecare drum? Numai semne de ntrebare. Nu stiam nimic din viata ei si iata, ma apucasem s-o ancorez de existenta mea. Semetia ei era oabilitate n vederea unu i scop? Sau o simpla asprime a unei fete inocente, care se apara cu prea multa vigoare de o primejdie preamica. n orice ca z aceasta intransigenta excesiva ma punea atta pegnduri, dar mi trezise ambitii nem asurate. Am prins de veste ca era prietena cu fata proprietarului. (Familia acestuia locuia ntr-un mic palat alaturi de hardughia noastra cumansarda despre c are se vorbea ca va fi darmata pentru a i se asigura perspectiva.) Uneori cobora n curtea strimta si, intrnd la Cecilia (asa o chema pe fiica proprietarului Chintescu), statea acoloore ntregi. Altadata ieseau amndoua n oras cu automobilul si nu se ntorceau dect seara trziu. Nu ma dumiream: cum s-a nfiripat asa deodata strnsa prieteniedintre ele? Dar asta e alta socoteala. n sfrsit, ntmplarea facu s-o ntlnesc ntr-o dupa-amiaza pe cnd urcam scarile locuintei. Ea tocmai cobora. Scara era ngusta, trebuia sa ma rezem de balustrada ca sa-i fac loc sa treaca. Cnd am ajuns unul n dreptul celuilalt, am prins-o n brate si i-am astupat gura cu o sarutare salbatica, plina de ura. (Binenteles n-am simtitnici o placere .) Uluita de gestul meu brutal, de spaima, de rusine, Mihaela ngalbeni si cnd i-am dat drumul, cazu pe trepte, inerta ca o crpa. Se scursera cteva clipe penibile pna sa iau o hotarre. S-o las acolo lesinata si s-o zbughesc ca sa scap de urmari, s-au s-o ajut nfruntnd orice risc? Fara sa ma fi decis pentru una din acesteipoteze m-am pomenit nsfacnd-o n brate si urcnd scarile cu ea. Sus pe coridor, am strigat din rasputeri: . Domnisoara Dorino! Domnisoara Dorino! Croitoreasa a iesit speriata din odaia ei, ntrebnd: . Ce este? Ce s-a ntmplat? . Domnisoarei Deleanu i-a venit rau. Am gasit-o pe scara n nesimtire. . Vai, biata fata, s-o lovit rau? . Nu stiu. E lesinata. Adu, te rog, putin eter daca ai. . Eu n-am, dar poate sa aiba Gleber. ntr-adevar, Gleber avea si eter. Pna sa-l aduca, am patruns n camera ei si am asezat-o pe Mihaela n pat cu toate precautiunile.

Tocmai atunci a venit si Dorina cu eterul. (Avea suflet bun batrna croitoreasa.) . Biata fata, ce-o fi patit saracuta! Fir-ar a dracului de scara, aiae pacoste, nu scara. Toti o sa ne spargem capetele cu darapanatura asta, sparge-si-ar capul proprietarul! Am lasat-o sa bombane n continuare si m-am strecurat afara. Mam dus glont la Rita. . Alearga sus! Domnisoarei Deleanu i-a venit rau. Stai lnga ea pna ce si-o veni n fire! Sa nu te misti de acolo, ntelegi? Rita s-a dus ntr-un suflet, dar n-au trecut nici zece minute si a venit napoi. . N-are nimic! Mai mult s-a speriat, dect... Toata ziua am fost nelinistit. Are sa dea Mihaela pe fata cele petrecute sau nu? Exista unele fapte pe care daca le dai n vileag sufera de pe urma lor mai degraba victima dect agresorul. Se vede ca Mihaela si daduse la timp seama de asta, ca sa faca prostia de a ma denuntaca o sarutasem p e scari, fara voia ei. Si totusi mai era ceva n dezavantajul ei. Tacnd, devenea, vrnd, nevrnd, complicea mea. Amndoi aveam cunostinta de o faptanengaduita si taceam, ascu nznd-o. Aceasta complicitate ne apropia mai mult dect ar fi facut-o lucrurile pe fata. Detineam un secret si mpreuna trebuia sa-l pazim cu grija. n definitiv, ce e dragostea dect o taina pe care o ascund ndragostitii si o poarta n umbra, de frica luminii? ndata ce taina seda pe fata, dr agostea vestejeste, si pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. Vestea lesinului Mihaelei se raspndi ca fulgerul n toatamansarda, dezlantuind o av alansa de ironii: . Contesa lesinata! tragedie n opt acte, striga patetic Charlot. . Era bine cu ea n brate? ma ntreba insinuant doctorul. . Sa punem o inscriptie pe scara: aici a cazut contesa din cauza... unui pas gresit! sugera Iliuta. ...Ce-i drept pe mansardistii nostri cam greu sa-i ntreaca cinevan rautati. Seara, cnd am umblat la cutia cu scrisori (fiecare locatar avea cte una), am gasit un biletel cu cteva cuvinte. Fapta dumitale eincalificabila. Nici o semnatura! Nimic! Dar ce nevoie? . Aha, a apucat pe drumul cel bun: mi scrie. Foarte bine! Se cade sa-i raspundem. Nu scrisesem nca nici o scrisoare de dragoste. Nu pentru ca num-as fi priceput, d ar nu se ivise nevoia. Iubitele mele din trecut numi cerusera asa ceva. mi cadeau n brate si fara poezia scrisorilor. Mihaela nsa nu era plamadita din acelasi aluat. I-am raspuns asternnd opt pagini, cu litere de jar, motivnd gestul meu ca o fatalitate de care n orice caz nu poti fi raspunzator. "La urma urmei cine e vinovat ca mi-ai iesit n cale si mi-ai

tulburat sufletul de nu ma mai regasesc? O putere nenteleasa, pecare nu o vedem, dar o simtim cum pluteste deasupra capetelor, nereglementeaza viata dincolo de v ointa noastra constienta. Aceastaforta a firii porunceste ca tu sa fii a mea si eu al tau, pentru a nu setulbura cerul iubirii. Antenele mele mai lungi au nregis trat poruncanaintea ta. Cnd si tu vei primi-o, nimeni si nimic nu ne va maidespart i..." Fraze definitive, nct ai zice ca universul nu exista dect n functie de mine. Adevarul e ca i-am scris Mihaelei nu ceea ce simteam, ci exact ceea ce nu simteam. Dar o voce interioara mi sugera ca am pus bine problema si aceasta constatare ma coplesea de bucurie. Am aruncat scrisoarea n cutie, cu plicul nelipit. Era si asta o tactica. Prevedeam, chiar aveam certitudinea, ca Mihaela mi-o va napoia. Daca i-o trimiteam nsa deschisa, nu se putea sa n-ociteasca. Or, asta era lucrul de capetenie. Am pndit aproape doua ceasuri pna ce n sfrsit am auzit-o deschiznd usa si departndu-se pe coridor. . Sa nu plece cumva n oras, m-a fulgerat teama. nsa dupa doua minute am auzit-o facnd calea ntoarsa. Aha . de minune! Mihaela se afla acum n camera ei si fara ndoiala citea scrisoarea. M-am furisat repede afara ca sa cercetez cutia de scrisori. Pliculnu mai era aco lo. Da, ridicase ravasul. Am revenit n camera si am asteptat. O jumatate de ceas? Un ceas? Doua? Chi lo sa? Oricum, aveam impresia ca timpul si suspendase zborul ca n poezia lui Lamartine. . Ce o fi facnd dincolo? mi raspunde, iubita? S-o fi apucat sami scrie? Va implor, muzelor, inspiratia-o ct mai bine! Eram numai urechi. Din toata faptura mea ncordata, functiona parca numai auzul. Trudeam sa prind orice zgomot, ct de mic, de alaturi, din camera ei. Dar nu era chip, Rita facea curat n odaia luiCharlot si a uzeam cum scutura cearsafurile. n sfrsit, usa de alaturi se deschise, pasii ei se departara pe coridor, n mers marunt, usor, sigur. Am asteptat nca un sfert, nca o jumatate de ora. Se va ntoarce? Nu, nu s-a mai ntors. Probabil plecase n oras sau coborse la Cici. Fuga la cutia de scrisori. Ceva nauntru! O scrisoare! Mi-araspuns! Mihaela mi-a r aspuns! Draga de ea! Dar... trasnet! Era chiar scrisoarea mea. Mi-o trimisese ndarat. M-a durut aceasta respingere, de ce-as minti? Am simtit un junghiascutit n cosul pieptului, care s-a transformat pe urma ntr-o ciuda amestecata cu necaz. Si doar prevazusem eventualitatea... Era tot asa, cu plicul nelipit. Poate adaugase undeva pe marginea hrtieivreo fraza? Nimic . n tot cazul o citise. De asta snt sigur, asa cum traiesc. Parca descifram amprentele degetelor ei, deslusindu-se pe albul hrtiei, ca filigrana. Am plecat n oras cu sufletul pustiu. Asa cum te simti dupa o

nfrngere sau o speranta naruita. Am luat-o n nestire, pe Calea Victoriei n jos, privind absent la vitrine, apoi, fara nici o deliberare, am intrat ntr-un debit sa cumpar tigari. N-am cumparat nici otigara, n schimb am c erut un plic si hrtie. Dupa aceea am luat-o spre Cismigiu si acolo, pe o banca, i-am asternut Mihaelei o noua scrisoare: "Tu esti, Mihaela, aceea pe care o caut fara s-o gasesc? Aceeape care o astepti si nu vine? Aceea careia i scriu si nu-mi raspunde? Mi se pare ca te vad n toate femeile si nu te aflu n nici una. Te simtcnd prezenta, cnd plecata . totusi mereu actuala. Daca uneori te prind de mina, faptura ta se topeste ca un fulg de zapada..." i spuneam pe nume, o tutuiam pretutindeni si cautam n-tr-adinsfrazele acestea, car e-mi produceau o voluptate smintita. Scriindu-i, suprimam departarea reala dintre noi. Puteam sa-i spun, fara ocol, tot ce-mi trecea prin minte, orice intimitati si gnduri . si astfel osimteam att d e aproape nct parea ca-i aud bataile inimii. ntr-un sfert de ora am acoperit cu slova marunta toate paginilepe care le aveam l a ndemna, fara sa rasuflu macar. Ideile, frazele, les bons mots, parca mi le dicta o prezenta nevazuta si necunoscuta, iar eu numai stenografiam, ntr-att ieseau de limpezi si legate de acea logica interioara care e pecetea unei lucrari bine gndite. Aceasta constatare m-a nelinistit putin. Numai un sentimentputernic atta functiun ile cerebrale si le pune ntr-o stare de supraexcitatie ca sa produca mai mult dect pot da ele n chip normal. Or, cu mine se petrecea acelasi lucru. Eram ntr-adevar ndragostit? Nu, hotart . nu! Totul se reducea la un plan de seductie conceput la rece, a carui nfaptuire o sustineam din rasputeri. Voiam sa-mi verific, pentru ntia oara, armele nca nefolosite din arsenalulmeu. Am mai spu s-o: pna acum nu dadusem nici o lupta serioasa n cmpul iubirii. Voiam, mai ales, sa ngenunchez pe aceasta fata mndra, ndaratnica, dispretuitoare (cum n-am ntlnit alta), care-miopunea muntii de mpo trivire. Voiam totodata sa dau o satisfactieamorului propriu ranit. n sfrsit, tot ceea ce voiam era, dupa cum se vede, n afara dragostei. Rationamentul ma mpaca. Simteam binefacerea certitudinii si ma bucuram de ea. A doua zi, i-am trimis scrisoarea; apoi am asteptat sa vad ce are sa se ntmple. Mi-a napoiat-o si pe aceasta. Seara, i-am scris alta tot asa de fierbinte si de prefacuta. Am adaugat n final: "Stiu ca rni-o vei napoia. Nu-i nimic. Asta e soarta scrisorilormele. mi ajunge so citesti. Si ai sa citesti zilnic de acum nainte, luni, ani, secole (am taiat cuvntul "secole"), ceea ce se petrece nsufletul meu, d aca nu vii sa-mi iei minile si sa descoperi n ochii mei

marea dragoste pe care mi-ai sadit-o si pe care nu poti s-o sfarmiorice ai face, pentru ca e opera ta, nu a mea." Uite o idee buna de pus n practica. Sa-i scriu n fiecare zi! Mereu scitor, obsedant... Cu o regularitate de ceasornic! Ca un ritm derotatie cosmic! Numai ca ea nu trebuie sa se astepte la asa ceva. n afara ca i-as rapi farmecul neprevazutului, as narma-o eu nsumi ca sa se apere. Mai bine s-o las sa creada ca fiece scrisoare va fi cea din urma si totusi, ziua urmatoare, sa se pomeneasca mereu cu alta noua. Si asta timp de o luna, chiar doua, orict! Am sters deci ultima fraza ntr-asa chip sa n-o poata reface si am expediat plicul. Parca era un facut. Scrisoarea mi-a venit napoi. Era a patra. Pe a cincea tot asa. Planul meu ncepea sa se clatine multprea devreme, d escurajarea scotea coltii. Sa dau ndarat? Nici gnd! Voi persevera pna n pnzele albe sitot voi izbuti. n materie d e dragoste perseverenta e o arma care nuda gres. Si afara de asta stiu sa astept . A sasea scrisoare avu aceeasi soarta. Nu-i nimic! La fel a saptea si a opta. Mergeam nainte, tot nainte! A noua si a zecea! Ei, drace, n-as fi banuit asemenea rezistenta! Iubea pe altcineva? Avea vreo legatura pe care n-o cunosteam nca? A nceput sa ma framnte ndoiala, nelinistea. Dar hotarrea de a persevera m-a mpiedicat sacapitulez. Ce are a face? N-avea dect sa iubeasca pe oricare FatFrumos din lume. N-avea dect sa fie logodita cu toti printii mostenitori. Mie trebuia sa-mi raspunda. Sau macar sa-mi retina oscrisoare, doar una. Pna unde va merge ndaratnicia ei? M-a cuprins o ciuda care mi rascolea fiinta pna la nebunie. Nu ma mai gndeam la planul meu, la Mihaela, la dragoste, la nimic; singurul meu scopera ca aceast a fata sa retina o scrisoare de-a mea. Att si nimic mai mult. Restul nu mai prezenta interes. Ah, cum as fi rasuflat din strafundul plamnilor. M-as fi simtit cel mai fericit om de pe lume! Dar Mihaela, monstrul cu chip de om, nu voia, nu putea sa nteleaga. Ea nu stia dect una si buna: sa-mi napoieze la infinit ravasele. Sa le citeasca, binenteles, si sa le napoieze. Pna cnd, marog? Pna cnd? Ajunsesem la a 15-a scrisoare respinsa si totodata la capatulrabdarii. Nu m-am d at nvins, nu . n ruptul capului! nainte! Mereunainte! Perseverenta pna n pnzele albe! a zece scrisori avura aceeasi soarta. Drace cocosat; vom scrie pe a 26-a! Acelasi destin: Ce importanta are? Vom expedia pe cea urmatoare... Si chiar pe a50-a, a suta scr isoare! Si asa mai departe: la infinit! N-a mai fost nevoie! Minunea s-a ntmplat: a 3l-a scrisoare nu se mai ntoarse. Fusese n sfrsit retinuta de monstrul cu luceferi. M-am temut ca nu cumva vreo mpiedicare fortuita sau un accident sa fi zadarnicit restituirea. Toata ziua am dat trcoale cutiei de scrisori ca sa vad daca Mihaela n-a respins-o. Nu se ntm-plase nimic. Frica nsa nu ceda. Din cauza acestei nelinisti nici n-am gustat bucuria victoriei care

capata certitudine abia a doua zi, cnd si scrisoarea urmatoare fu retinuta. Nu cred sa se fi bucurat nici Columb cnd, dupa ngrozitoareacalatorie n necunoscut, a zarit pamntul visului sau, asa cum m-am bucurat eu de ntia mea biruinta. Se vede ca erau mai lesne de supus furtunile oceanului, dect o fata ca Mihaela. Bucuria mi pricinui o energie coplesitoare, care se cerea cheltuita, pentru ca altfel as fi explodat n milioane de bucati. Ca s-o risipesc n-am gasit ceva mai bun de facut dect asternnd un caietntreg, cu slova mar unta si deasa. Ce i-oi fi scris acolo, n fierbinteala mea smintita? Nu-mi aduc aminte nici o iota. Stiu nsa ca am umplut aproape douazeci de pagini ntr-o ora. Numai osingura ora... N-am avu t rabdare sa revad ceea ce scrisesem, pentru ca nu ma nduram s-o las pe Mihaela sa astepte, nici cele cinci minute ct mi cerea recitirea. Am aruncat caietul n cutie si m-am asternut pe asteptare, ca de obicei. Dar ea abia dupa doua ore cerceta corespondenta. N-am iertat-o multa vreme din cauza acestei ntrzieri de care, la drept vorbind, nici nu era vinovata. Nu mi-a restituit nici caietul. Atunci mi-a scaparat prin minte sa-i trimit ndarat toate scrisorile pe care ea mi le refuzase atta timp. Le-a retinut si pe acestea. Hotart, eram pe drumul cel bun. . Ce tot faci de nu te mai vezi? m-a apostrofat ntr-o zi Charlot. . Ma prepar pentru primul doctorat. S-a uitat surprins la mine ca la o dihanie, apoi mi-a aruncat o privire de mila. L-am ntrebat: . De ce, Charlot? Crezi ca e mai bine sa citesc n ajunul examenului, pe apucate? M-a privit nca o data, apoi, cu un gest larg de actor, a rostit ca osentinta: . Te-am pierdut! S-a departat pufnind, parca-i facusem un rau cu asta. M-am luatdupa el. . Charlot, ia vino ncoace. . Nu se aproba! . Vino, mai, nu face pe nebunul. Ce zici daca am aranja ceva? Ochii lui Charlot sclipira fosforescent: . Cnd? . Asta-seara! n clipa aceea, Iliuta scoase capul pe usa: . Mi se pare ca miroase a chef! . Mai, ai un nas de copoi... . Cine-i cu aprovizionarea? (asta, n limbajul nostru nsemna: cine plateste?) . Ce-ti pasa? Eu! i-am raspuns. . Ma nscriu cu brio! Doctorul nu venise nca de la clinica. Gleber, de asemenea, nu era acasa. Asa ca am plecat tustrei. Charlot cunostea un local, pe Grivita, aproape de Cimitirul Sf. Vineri. . Fratilor, are un vin care te scoala din boala si te baga n

groapa. Eram vesel, exuberant, ntr-o dispozitie de plenitudine cum nu mai fusesem de multa vreme. "Bolta verde" unde am poposit pareaun local mizerabi l dar, oricum, simpatic. Nu stiu de "ce-mi placeauatta crciumile periferice care d uhneau de rachiu. nauntru toate mesele erau ntesate de ceferisti, lucratori, baieti de pravalie. Charlot nsa nu tinea seama de asta. La el decorul n-avea nici o nsemnatate, principalul era bautura. Am ochit o masa, care ne convenea. Din pacate, altii mai iuti de picior ne-o luara nainte. Chelnerul ne ghici gndul. . Da, da, se face! A evacuat pur si simplu clientii trecndu-i la o alta masa, mai n fund, iar noi ne-am asezat victoriosi. . Vedeti, exclama Charlot mndru, daca ne se facea cinstea asta? n apropierea noastra, pe o scena mica si o cntareata grasa si ndesata, cu ochii Un afis, nfipt n vazul tuturor, anunta: debuteaza primadona Mita Dragan". Bautura ne ncinsese. . Mai, baieti, le-am spus, prada unui avnt nesabuit, stiti ca am facut o cucerire formidabila? . Taci, nu mai spune! exclama Iliuta. . E vorba de o fata cum nu se mai afla n sistemul solar. . Da-i drumul! Cine e individa? ntreaba Charlot cu indiferenta. . nchipuiti-va, o contesa. . Contesa noastra? facu Iliuta, gndindu-se la Mihaela. Am tresarit ca fript gndindu-ma la nesocotinta pe care o facusem fara vrere pomenind de contesa. . Nu aceea, gugustiucule... E vorba de una autentica... Ascultati, ici... Le-am turnat la repezeala o poveste pe care de fapt o auzisem de la altcineva, cu o frantuzoaica, sotia directorului unei ntreprinderi industriale, ungur de origine. . Mai, e asa de gelos ungurul ca, auziti voi, n fiecare seara o pune sa jure ca nu l-a nselat. . Si ea l nsala n fiecare zi si-i jura n fiecare noapte, exclama Iliuta, rznd cu hohote. . Da-le ncolo de muieri, toate snt o apa si-un pamnt, facuCharlot cu dezgust, rastu rnnd pe gt un pahar cu vin. Cnd taraful se afla n pauza, Iliuta lua o frunza si-i zise cum stia el o doina de pe valea Oltului, nct se facu n local o liniste ca decimitir. Cnd ispr avi, toata lumea aceea pestrita de mici slujbasi, muncitori si oameni fara capati, izbucni n aplauze. Un vlajgan de la o masa vecina, unsuros si negru, se ridica npicioare: . Domnule Frunzanescu, sa ma ierti daca am o slabiciune ca tot omul... . Sa fii dumneata sanatos, replica Iliuta. duceam n centru, ni scunda era instalataorchestra, care avea bulbucati. "n fiecare seara

. mi dai voie sa ma prezint, snt sofer, proprietar, am masina mea, nu snt va sa zica fitecine. Daca mai zici una, sa fiu al dracului, va plimb pna la Otopeni. Am masina in strada. . Se aproba! Iliuta mai zise o doina, apoi nca una si tot asa, pna la miezulnoptii. . Sa fiu al nchinatului, pna la Ploiesti va duc si va aduc. Face, pre legea mea. S-a tinut de vorba: ne-a dus ntr-adevar la Ploiesti. Acolo alt chef, la Berbec, de rndul asta cu soferul. n revarsatul zorilor ne-am ntors acasa ametiti de bautura si frnti de oboseala. ...Ma chinuiam sa adorm nvrtindu-ma cnd pe o parte, cnd pe cealalta, dar somnul nu se lipea de mine. Timpul curgea anevoie, cu picatura. Fara vrere, am nregistrat auditiv toata activitatea matinalaa mansardei . Gleber pleca cel dinti, la sapte, cu pasii lui greoi si masurati. Apoi, sora Mihaelei, grabita, ca ntotdeauna. Dupa ea veni la rnd Virgil, actorul, care se ntoarse dupa o ora, cu cosnita de lapiata. Auzeam, de asemenea, pe Rita dere-ticnd prin odai, cum si glasul strident al Dorinei. n fine, pe la noua, mi sunara n urechi, pasii marunti ai Mihaelei, strabatnd coridorul. Pleca la facultate sau se ducea sa cerceteze cutia de scrisori? Da, se dusese dupa corespondenta farandoiala, deoare ce dupa cteva minute pasii ei facura calea ntoarsa, iar usa odaii vecine se nchise cu zgomot. Gndeam n sinea mea: . Na, de rndul asta s-a ntors cu mna goala! Prin asociatie, mi veni n minte o ntmplare petrecuta mai demult la tara, ntr-una din vacantele mele scolare. Obisnuisem o pereche de porumbei sa vina la fereastra mea, unde le aruncamregulat firimituri de pine. Dupa o saptamna-doua controlam cu ceasul daca matinalii mei oaspeti ma vizitau exact la aceeasi ora. Ei da, asa de exact, parca aveau si ei un ceas potrivit dupa al meu. ntr-o zi, lenevind n pat, am neglijat sa le pun portia obisnuita. Ei venira, ca de obicei, fara sa gaseasca nimic de mncare. Se plimbau nervosi pe bordura ferestrei, gngurind mirati, zburau pe aproape nvazduh, se ntorce au iar batnd cu aripile n geam, probabil ca sa-mi dea de veste ca uitasem. Mai bine de o ora s-au framntat ncoace si ncolo, dar nu se ndurau sa plece cu... gusile goale. n cele dinurma, neavnd ncotro, l e-am pus portia cuvenita de pine, dupa care m-au lasat n pace. Cu Mihaela se ntmpla la fel. Dupa o jumatate de ora, porumbitamea pleca din nou sa cerceteze cutia de scrisori. Se ntoarse si de asta-data cu mna goala. Dupa un timp, se duse iarasi, si iarasi reveni fara nici un rezultat. Poate si dadea seama ca facea drumul degeaba fiindca nu ma auzise trecnd pe culoar ca sa duc scrisoarea, dar o nadejde absurda o ndemna sa mai caute, sa mai ncerce o data. Am avut o satisfactie diabolica. He-he, mi venise, n sfrsit, si mie apa la moara: o faceam sa sujere din cauza mea. Asadar, scrisorile mele ajunsesera pentru ea o hrana sufleteasca de care nu

se mai putea lipsi att de lesne. Ele i polarizau toate gndurilc n jurul meu, faceau sa-i umple viata de mine, s-o alimenteze necontenit cu gndurile mele, sa-i trezeasca nadejdi, dorinte, visuri. Ascultam cum umbla prin odaie, trntind orice gasea. O chema pe Rita si o certa aspru (probabil fara nici un motiv) pentru ca servitoarea iesind afara, exclama: . Azi nu e n toane bune domnisoara... He-he! asa te vreau, fetito! Dumnezeule, ce bine mi parea, asa de bine! Binecuvntam gndul care ma ndemnase sa-mi petrecnoaptea la chef. Daca nu se ntmpla asa, mai faceam oare o descoperire att de importanta? As fi putut sa cobor din pat si sa-i torn la repezeala scrisoareacuvenita. Dar n u, ceva ma mpiedica, mi paraliza vointa: "Las-o sa se perpeleasca putin pe jeratic! Are sa-i fie de nvatatura". Pe de alta parte, gaseam ca procedeul meu era absolut necesar, pentru ca dadea loc unei verificari a propriilor ei sentimente. Numai lipsa unui obiect ori a unei fiinte, care ne-a apartinut o data, ne punela lumin a adevaratul pret. I-am scris abia a doua zi. Stupefactie! M-am pomenit cu scrisoarea napoi, nedesfacuta... Asa e. aveam dreptate! Era suparata pe mine. Suparata pentru ca o zi. numai o zi, nu-i scrisesem. Ah, draga de ea! Ct ma iubea! Sicum si daduse n vileag sentimentele. Ce fel, si pierdea cumpatul chiar de la cea dinti piedica ntlnita n drum? Am vrut sa-i trimit din nou scrisoarea, de asta data deschisa, asa cum procedasem la nceput. M-am razgndit. Ar fi nsemnat o totala lipsa de amor propriu din partea mea. Ce? Adica ea sa aiba toate capriciile din lume, iar eu sa-mi calcn picioare orice urma de mndrie? Supararea mea n-a izvort din simtire, caci n cazul acesta s-ar fi dezlantuit spontan nca n clipa cnd dadusem peste scrisoarearefuzata. Era o suparare voita, care lua proportii neasteptate. numai dupa un sir de rationamente ct se poate de logice. "Eu i dau totul... mi istovesc materia cenusie si bunatate de timp scriindu-i n fiecare zi: ea nici nu se osteneste macar sa-mi raspunda, si tot ea face pe bosumflata daca mi ngadui un ragaz? Nu-i mai scriu o iota, uite asa! Sa se duca la toti dracii! Putin mi pasa! Pacat de atta osteneala!" Eram asa de nfuriat ca tare as fi avut pofta sa dau buzna n camera ei, s-o zglti de umeri si sa-i arunc dispretuitor, n fata: "Ce crezi tu, prostuto, mult o sa ma joci tontoroiul? Nu ti se pare ca ai ntrecut masura? Mai vezi de altul!" Tocmai atunci a venit Rita sa faca curat prin odaie. . Iesi afara! m-am ratoit la ea. Biata slujnica speriata o rupse la fuga fara a mai cere vreolamurire. Gestul ei caraghios mi strni rsul si odata cu rsul se duse

pe copca si ndrjirea mea. "La urma urmei, de ce-mi fac atta snge rau pentru un lucru de

nimic?" Am iesit n oras ceva mai bine dispus. Dupa-amiaza, hai la cursui de istoria doctrinelor economice. Pacat! N-am putut sa fiu atent, asaca mi-am ir osit timpul degeaba. Seara m-a luat Charlot la teatru. Nu prea aveam pofta, dar el a staruit mult. Abia asteptam sa se termine spectacolul ca sa ma ntorc acasa. (Daca as fi fost singur, plecam mai devreme.) Primul lucru pe care l-am facut intrnd n camera, a fost sa maasez la masa de scris . Ma obseda ntr-att criza de timp, nct am economisit chiar secunda de care aveam nevoie pentru a-mi scoate palaria. Si asa, cu palaria pe cap, i-am scris Mihaelei, fara sa rasuflu, opt pagini. I-as fi scris si mai mult daca nu ma dobora oboseala. Am adormit mbracat. A doua zi, n-am dus scrisoarea la cutie pentru ca draga mea vecina a gasit cu cale sa plece dis-de-dimineata, pe cnderam nca n pat. Plecarea ei, care nu era, n fond, dect un gest demonstrativ, mandrji si mai mult. "Asa te porti, iubito? o amenintam imaginar. Ei bine, uite ce meriti!" Si pe loc am rupt scrisoarea n doua. "Sa poftesti acum sa-ti mai scriu alta!" Am luat jumatatile si prefacndu-le n bucati mici le-am mprastiat de-a valma n toata odaia. "Cel putin sa dau de lucru toantei de Rita." Dupa aceasta isprava am plecat la facultate. Aveam un curs de drept roman si-mi placea. Era, de altfel, cursul cel mai populat. Profesorul, o strpitura de om, abia se zarea dinapoia catedrei. i curgea nasul n permanenta, avea guturai de cnd l stiam. Mereu se ferea de curent, ca de ciuma, si n timpul prelegerii statea cu caciulape cap, iar na ca si vara, dupa ce ne cerea scuze pentru asta. Dar cnd ncepea sa vorbeasca (avea si o voce pitigaiata!) devenea altul. Iesea parca din proptia-i piele, faptura lui se marea pe nesimtite, luaproportii le unui urias care ne stapnea cu forta verbului sau sclipitor. Uitam de el, uitam de noi si ascultam o simfonie de cuvinte rnai fermecatoare dect muzica beethoveniana. Astfel, dreptul romanncete sa mai fie o di sciplina arida de care fugeau mai toti studentii, ci o arta care urca la creier, pe scari de matase. Cnd a ispravit, m-am frecat la ochi cu necaz, ca dupa un visfrumos, dar prea scur t. Vrajitorul cu gura de aur plecase strn-gnd grijuliu fularul n jurul gtului si ndesndu-si caciula pe capul plesuv. Aceasta prelegere m-a potopit de remuscari. mi parea rau camai bine de doua luni de zile neglijasem ndatoririle mele de student, ca sa-mi pierd vremea ca un natng ticluind scrisori de dragoste fara nici o noima. Cteva saptamni am frecventat cu regularitate cursurile de la doctorat si n acest timp n-am mai asternut un rnd vecinei mele... De altfel, nici n-am mai zarit-o, afara de o singura data cnd mi-aparut asa de tr asa la fata si urta, nct am schitat fara sa vreau un gest de neplacuta surpriza. Am salutat-o, dar cred ca nu mi-a raspuns. A trecut furioasa pe lnga mine, aproape fugind, si s-a

nchis n camera ei. M-am uitat lung n urma. "Nesuferita! Nu stie sa se stapneasca." Am mai ntlnit-o si alta data, tot acasa. Parea foarte ncurcata; ar fi vrut sa se ntoarca din drum (a avut o ezitare), dar nu s-a ntors. Cnd a trecut pe lnga mine, m-am prefacut ca n-o vad. La ce bun sai mai dau buna ziua cnd ea nici nu catadixea sa-mi raspunda lasalut? Asadar, iata-ne suparati unul pe altul. Nu ne cunosteam nca bine si eram n dezacord. Mai mult: ne uram. Adica eu o uram putin(sau mai degraba nici nu-mi pasa de. ea), dar ea ma ura ngrozitor. Simteam asta numai dupa cum se uita la mine. Din ochii ei tsneau sageti otravite. Cteva zile mai trziu am ntlnit-o ntmplator launiversitate. Era cu Cic i, fata proprietarului. De data asta n-am avut ncotro: trebuia s-o salut din cauza lui Cici. Ea mi-a aruncat o privire mndra, dispretuitoare, si n-am bagat de seama daca mi-a raspunssau nu la salut. E i si? Atta paguba! Mi-a raspuns, n schimb, Cici, care se uita la mine ntr-un fel ciudat. Poate ca ma placea, cine stie? Pacat ca nu era pe gustul meu, altfel... Uite, o idee: sa m-apuc sa-i fac culte lui Cici, asa, numai ca sa crape de ciuda Mihaela. Prins n itele acestui gnd, am luat-o agale pe Calea Victoriei. n dreptul Teatrului National m-a oprit Dolly, cu o explozie de veselie. . ncotro, Monstrule? Pe unde umbli de nu te mai vezi? . Ma prepar pentru examene, am mintit-o fara a ma sinchisi de porecla ce-mi daduse. . Of, scolarul mamei silitor, auzi, s-a pus cu burta pe carte, saracutul! izbucni ea ntr-un rs zgomotos. . Dar tu ce faci? am ntrebat-o ca sa schimb vorba. Ce elegantaesti! . Da, gasesti? a surs magulita. Uf, nu-mi place de loc cuna mi vine taiorul asta, am o croitoreasa tmpita. Apropo, stii ca m-amlogodit? . Ei bravo! Felicitarile mele! Cu cine? . Un idiot, director la Generala. Moare dupa mine, mi-a facut o curte nebuna... si cadouri... nu-ti mai spun! . Si tie nu-ti place? . Nu-i genul meu. Mi-a promis ca-mi cumpara o vila n parcul Fiiipescu. . Strasnic cadou de nunta! Face sa te mariti cu el, ma parole! . Te cred, n-o sa mor fata mare! Dolly vorbea tare, gesticula si rdea provocator, nct pietonii ntorceau capul dupa noi. I-am atras atentia: fara rezultat. n ea fremata o bucurie frenetica de viata, tot ce facea era n plin prezent, direct si simplu, fara reticente feminine. La cei 20 de ani ai ei avea, dupa cum am mai spus, un cimitir de iubiti. . Monstrule, cnd ne mai vedem? Cteodata mi lipsesti mult. Stii, mi-e dor de un chef la catarama... . Uite, acum. Asa, pe nepusa masa.

. Acum nu pot. Ma asteapta idiotul meu. . Atunci, miine. Vino la mine, pe la cinci dupa-amiaza. Pna una alta, am renuntat la ideea de a face curte fetei proprietarului cu toate ca era mai indicata dect Dolly. nsa cu Dolly mergea repede treaba, oricnd o aveam la ndemna. Afara de asta era mai frumoasa dect Cici si n plus avea o ingenuitate rara. Oricum, puteam sa mizez pe orice ca-i va face rivalei snge rau cu nemiluita. De fapt chiar asta urmaream; sa-i arat Mihaelei ca nu ma mai preocupa persoana ei de vreme ce am ajuns s-o schimb cu alta. Daca ma iubeste, cu att mai rau pentru dnsa. Are sa sufere toatechinurile geloziei si ma va ur mai mult dect m-a urt pna acum. Iar eu, nebun de bucurie, voi binecuvnta ura ei nversunata care nu-i dect cealalta fata a iubirii. Numai de un singur lucru ma temeam; daca Mihaela nu-i acasa si-mi zadarniceste planul? Asa ca a doua zi am pndit cu grija toate zgomotele care veneau din odaia ei. Am avut noroc, n-a plecatnicaieri. n fine, dupa o mica ntrziere iat-o pe Dolly apropiindu-sezgomotos, dupa cum i era ob iceiul. Am deschis usa si am ntmpinato pe coridor strignd asa ca sa auda si Mihaela de alaturi: . Buna scumpo, de ce ai ntrziat? . Uf, Monstrule, lasa-ma, abia am scapat de idiotul meu. Cnd am auzit-o pomenind de idiot -am facut repede vnt n odaie. . Nu vorbi asa tare ca se aude. . Ei si? Ce-mi pasa mie de astia? Da-i ncolo de netoti. Asculta, Monstrule, mi-a venit o pofta subita de sampanie. Numai o sticla. Vezi sa fie Mott 1900. Daca nu gasesti Mott, la Very-Dry. Debitnd acestea se dezbraca de tot ntr-o clipita. . Aici nu se poate! Mai bine mergem la "Femina". . Moase-ta! De ce n alta parte? Aici! Haide, trimite pe toanta de Rita sa cumpere. . Nu se pricepe la asa ceva. . Atunci du-te tu. Nu ntelegi, vreau sampanie! ntre nchipuire si realitate se ivesc goluri care trebuie umplute pe loc. Uneori nsa se deschide o adevarata prapastie si n-ai cum s-o umpli. Atunci fapta ramne nemplinita, suspendata n aer. nchipuirea tese simplist, n linii mari, fara a vedea detaliile care de multe ori snt mai importante dect principalul. Cnd am invitat-o pe Dolly la mine, aveam un scop precis: acela de a strni gelozia Mihaelei. Lucrurile, n nchipuirea mea, se conturau simplu: Dolly va veni si voi petrece cu ea cteva ore agreabile, iar alaturi, Mihaela va crapa de ciuda stiind ca la mine se afla o fata care n-a venit pentru a-i citi poemele homerice. Dolly, e adevarat . venise. Zarind-o, am avut din prima clipa o tresarire de neplacere. Mai exact, o strngere de inima. Parca as fivrut sa nu vin a. Se dezbracase repede, cum avea obiceiul, si nu ma repezisem s-o cuprind n brate; ma oprea parca ceva.

Acest ceva se limpezi mai bine odata cu scurgerea timpului. Mai nti se dusese pe copca dispozitia. Musafira mi paru brusc vulgara, lipsita de farmec si feminitate. Stiam de altfel ca nu reusea niciodatasa-mi strn easca reverii erotice. nsa nu de asta era vorba. n orice caz trebuia sa ma cotorosese de ea ct mai repede. Adica, nu, de ce ma mint? Hotarsem mintal sa plecam altundeva, n alta parte. Aici, in vecinatatea Mihaelei, n-o puteam accepta. Faptul ca Mihaela se afla dincolo, la ctiva pasi de noi, ma stnjenea, mi taia orice avnt, constituia pentru mine ceva inhibitoriu. Atunci de ce o adusesem pe Dolly? Pentru ca, n nchipuire, gndeam ca voi putea duce pna la sfrsit fapta. Dar nu prevazusem opozitia neasteptata a constiintei. De aceea, cnd ceru sa-i aduc sampanie (n definitiv cel mai simplulucru era sa-i fac p e plac, dar gasisem n acel capriciu al ei un pretext de cearta), i-am raspuns voit insolent: . Te rog slabeste-ma cu pretentiile astea stupide. Ea ma privi nedumerita, cautnd n ochii mei explicatia unei atari comportari si, instinctiv, si acoperi goliciunea cu rochia. Am adaugat pe acelasi ton: . Astea, stii, snt toane de... (voiam sa spun de cocota, dar mam oprit la vreme). Dolly, oparita, ncepu sa se mbrace febril fara sa scoata un cuvnt. . De ce te superi? am ntrebat-o formal. n definitiv ce ti-am facut? Ea continua sa se mbrace din ce n ce mai nervoasa, necajinduse ca nu nimerea sa-si ncheie copcile. . E o prostie ce faci, am reluat fara convingere. nainte de a fi gata, a tsnit pe usa, fara o vorba si graba ei miam explicat-o prin faptul ca, simtind c-o podidesc lacrimile, preferase sa fuga dect sa plnga n fata mea. M-am trntit pe pat, cu constiinta grea ca ma purtasem preaaspru, prosteste de asp ru, calcnd n picioare o prietenie amoroasa. Seara, am gasit n cutie toate scrisorile pe care le trimisesem Mihaelei, legate cu o panglica si rnduite cu grija, cronologic. Niciuna nu lipsea . . Hm, mi-am spus, scumpa mea vecina se crede obligata sa-si dea n petic. Ajuns n camera o grija ma invada subit. Daca-i adevarat? Daca Mihaela nu mai tine la mine? Daca si-a dat seama ca are de-a face cu un flusturatic care aduce femei la el acasa si l dispretuieste? Ct timp scrisorile se aflau n pastrarea ei tot mai era o nadejdeca lucrurile se vo r ndrepta. n tot cazul, o simteam foarte aproape pentru ca detinea ceva de la mine. Acum mi napoiase totul, eralibera, descatusata, putea sa faca ce voia, sa nceapa alta dragoste, orice... Pentru ntia data am simtit o apasare care ma nelinistea. Nu, nuvoiam s-o pierd. O cucerisem prin lupta, trebuia s-o pierd tot prin lupta. Nu ntelegeam sa darm din cauza unei prostii, dealtfel

neconsumate, tot ceea ce cladisem cu atta truda. Am recitit din simpla curiozitate, apoi cu interes tot mai crescnd, numeroase pasaje din scrisorile mele. Dumnezeule, eu lescrisesem? Fusesem n stare sa astern pe hrtie frazele acelea de foc? Ceva de necrezut! Erau chemarile naripate ale iubirii, strigatele deznadejdii, tnguirile dorului nemplinit, n fine, o avalansa a tuturor elementelor dragostei, ale marii dragoste. Cine-mi dictase toate astea? Cum se nascusera sub condei? Caci nu le recunosteam ca fiind ale mele. Era opera altcuiva din mine, care nu iesise nca la iveala? Nu stiu. As zice ca totul nu parea sa fie dect rezultatul unei starianormale. Ma n dragostisem de Mihaela? Greu de crezut! Recunosteam nsa ca macar atunci cnd i scriam o iubeam cu adevarat. Dar cum e ou putinta sa se transpuna cineva prin efectulvointei, ntr-o stare sufl eteasca straina de simtirea lui, cu atta convingere si sinceritate? "Mi se pare . spuneam . ca deocamdata nu iubesc... dectiubirea!" Gasisem o explic atie de moment pe care viitorul avea s-o infirme curnd... curnd! V ntr-o dupa-amiaza, pe cnd ma ntorceam din oras, am ntlnit-ope Mihaela pe scara, aproa pe de locul unde o sarutasem cu doua luni nainte. A ncercat sa ma ocoleasca (parca se temea sa nu i se ntmple acelasi lucru) si chiar o lua napoi. Prea trziu! O prinsesemde mna si o tineam pe loc. . De ce mi-ai trimis scrisorile napoi? am ntrebat-o aspru, cu glas strain. Ea se smuci sa scape: . Lasa-ma! . Nu te las pna nu-mi dai o explicatie. ntelegi, nu mai pot trai asa... I-am spus aceste cuvinte greu, cu opintiri, iar vocea mea avea un tremur ciudat. Vorbindu-i, o fixam lacom, drept n ochi. Mihaela, cu mna cealalta libera, si acoperise fata. Nu putea sami suporte privirile. Intuind slabiciunea care o cuprinsese, am muiat glasul si i-am soptit cald si convingator: . Nu simti ct te iubesc de mult? Fara a mai astepta raspunsul ei, fara sa ma gndesc ca n clipa aceea ar fi putut cineva sa urce sau sa coboare scarile si sa nesurprinda, i-am rasturnat capul si mi-am lipit lacom buzele de guraei. n sarutarea aceea am desco perit o tara noua, minunata, din alta planeta, pe care, anexnd-o, m-am simtit stapnul universului. Mirarea mirarilor: n loc sa reactioneze violent, asa cum ma asteptam, Mihaela se parasi toata n voia mea. Nu scoase nici un cuvnt, nu facu macar un gest de mpotrivire. Cnd i-am dat drumul,

mi-a fost frica sa nu se prabuseasca fara suflare. Avu, ce-i drept, si de rndul acesta o clipa de ameteala si se sprijini de balustrada. Dar si veni repede n fire. Se facuse palida, ca o moarta. Numai n ochi iam surprins o licarire ciudata, neverosimila, dar nici ochii nu mai erau parca ai ei. Stelele si pierdusera stralucirea. Abia atunci ma napadi teama de a nu ne surprinde cineva. Am fugit pe scari n josca un hot, lasndo acolo, buimacita nca de neasteptata ntmplare. Asadar, se ntmplase si minunea minunilor: cucerisem pe Mihaela. O sarutasem cu voia ei si asta nsemna capitularea. Pnaaici fusese urcusul : greu, anevoios, plin de truda, obstacole, primejdii. Dar pusesem piciorul pe culme. De aici se deschidea luminisul, paradisul, fericirea. De multe ori, n reveriile mele, cnd mi imaginam momentulacesta, ma treceau fiori de voluptate si-mi spuneam: "l voi traivreodata?" Ce naivitate! Iata, l traisem, si acum ma simteam coplesit de tristete. Asadar, asta fusese totul? De ce se topise asa de repede rezistenta Mihaelei? De ce nu ma nfruntase mai mult? De ce nu ma chinuise nca o luna, doua, un an? Atunci as fi iubit-o, poate! Dar ea, numai dupa trei luni de zile, mi cazuse n brate, sfrsita! Si mine, poimine, va fi a mea si totul se va neca n obisnuinta. Dragostea si va fi trait viata. Snt, n Prostul, piesa lui Fulda, cteva replici subtile, pline de adevar. Eroul, Justus, povesteste unei prietene: "mi place sa ma visez rege, dictator, actor mare. E pentru mine o fericire fara seaman, singura fericire". "Dar nu ncerci niciodata sa ajungi ceea ce visezi?" l descoase ea. "Nu stiu daca atunci mi-ar mai placea!" E de nenchipuit cum nu-si da seama femeia ca dragostea nu-i decit drumul care duce la cucerire, dupa cum filozofia nu-i dect drumul pna la aflarea adevarului. De aici ncolo, se sfrseste lupta siurmeaza supune rea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut si dragostea sucomba roasa de repetitie, obisnuinta, saturatie. Nu stiu de ce, dar cu celelalte fete nu mi-au trecut deloc prin minte asemenea gnduri. Probabil pentru ca nu le dadeam nici o importanta. Repet: mi parea rau ca Mihaela se daduse pe brazdaatt de repede. Acum nu-mi ramnea altceva de facut dect sa-i cer ntlnirea de rigoare. As fi putut s-o capat adineauri, cnd o sarutasem. Nu-i nimic: i voi scrie. Si i-am scris ca o astept n searaaceea la Sose a, n dreptul Bufetului. N-am adaugat un cu-vnt mai mult. La ce bun? Ce nevoie mai era acum de poezie? Am aruncat biletul n cutie si, odata cu el, maldarul de scrisori pe care mi le napoiase. Am calculat la rece asa:

"Ne vom ntlni inocent, de doua-trei ori, cu sau fara clar de luna. Dupa aceea o deplasare cu automobilul la Baneasa. n program:

plimbari obligatorii prin "padure, minimum doua ore, pentru obtinerea nfometarii. Ospat copios ntr-un separeu din restaurantul parcului; vin si muzica la discretie. Apoi ofensiva de rigoare siinevitabila cad ere a gingasei cetati". La ora fixata ma aflam la locul ntlnirii. Am ntrziat ntr-adins un sfert de ora ca s-o gasesc pe Mihaela asteptndu-ma. (Era osatisfactie n plus.) N-a m zarit-o; nu venise nca. Asta m-a mirat putin. Am asteptat-o nca o jumatate de ora, dar degeaba. Nu m-am ndurat sa plec, tot creznd ca vine. Si iata-ma pierznd nca doua ore. . De acum e limpede: nu mai vine. M-as fi bucurat mult daca venea. Totusi simteam ca-mi era parcamai draga fiindca nu venise. Din ziua aceea, doua saptamni ncheiate n-a fost chip sa dau ochii cu ea. Nu stiam daca este acasa sau nu, pentru ca nu-i auzeampasii ca naint e. Si totusi aveam credinta ca nu plecase nicaieri. Ce se ntmplase? Se ferea de mine, ma ocolea? i era teama sami ntlneasca privirile? nca mai lupta cu ea? Tot nu-si dadea seama ca se ispravise cu mpotrivirea ei? i dadeam ntlniri peste ntlniri. n fiecare zi cte una. O asteptam mereu cu o ncredere oarba ca vine si totusi nu venea deloc. Ce-i cu fata asta? Ajunsesem sa nu mai nteleg nimic. Mihaela mi rasturna toatesocotelile, iesea din l ogica mea, sarea dincolo de orice previziune. Niciodata nu nfaptuisem ceva n legatura cu ea potrivit calculului meu aprioric. De ce ndaratnicia asta inexplicabila? Nu o sarutasem cu voia ei? Nu-mi tremurase n brate? Cnd ma socoteam pe culme, abia atunci trebuia sa-mi dau seama ca mai am nca de urcat. Un gnd ncerca sa-mi desluseasca taina. Tot ce obtinusem pna acum de la Mihaela nu-mi daduse ea: i smulsesem eu. Eu eram elementul activ, din impulsul meu pornise tot ceea centreprinsesem. Ea avea drept ul sa se considere n proprii ei ochi (ca si ntr-ai mei, dealtfel) o victima: nu voise s-o sarut; eu o silisem cu forta. Si ea, constrnsa, n-avusese ncotro. Acceptase, cum accepticeva impus dinafa ra, pe care nu-l doresti, dar pe care nici nu poti sal mpiedici. Daca ar fi venit la ntlnire, se schimbau lucrurile. Nu se mai putea apara n fata constiintei ca e silita sa vina, pentru ca ncazul acesta fa pta pornea din vointa ei. Desigur ca Mihaela se gasea n faza razboirii cu propria-i constiinta. Daca asa stau lucrurile, mi-am spus, ma voi trudi sa-i caut o scuza valabila, care s-o puna la adapostul mustrarilor de cuget. Dar timpul trecea fara sa gasesc ceva potrivit. Tot hazardul mi puse la ndemna un prilej la care nu ma asteptam. O doamna, probabil prietena a familiei, veni s-o caute ntr-o zi pe Alexa, sora Mihaelei. Rita, care era pe coridor, i spuse cu

voce tare:

. Domnisoara Deleanu e plecata n provincie si se ntoarce mine seara. Am prins cu urechea noutatea din zbor. Va sa zica, draga mea seafla alaturi sing ura-singurica si eu habar n-aveam. Uite, o ocazie ct se poate de nimerita pentru o explicatie ntre patru ochi. Nu era acasa. Nu-i nimic. Asteptam sa se ntoarca. Ce-i drept, num-a facut sa pier d mult timp. Dupa o jumatate de ora pasii ei marunti si pripiti, pe oare i deosebeam diintr-o suta, mi sunara la portile urechilor. Ct ne ajuta uneori ntmplarea! S-ar crede ca anumite ntmplari care se isca fara participarea noastra si care par, la prima vedere, lipsite de sens, nu snt pentru noi, n fond, dect rasturnari deobstacole, neteziri d e drumuri, complicitati necesare! Daca femeia aceea ar fi venit doar cu cinci minute mai tr-ziu, mi s-ar fi ivit vreodata o ocazie att de prielnica de a ma apropia deMihaela? Sigur ca nu. Am prins de veste cum a rasucit cheia n broasca, apoi a ncuiatusa. Era alaturi, ne despartea doar un perete. Am lasat usa ntredeschisa ca sa spionez orice miscare de pe sala. Din fund, din bucataria Dorinei, auzeam pe Virgil zbiernd din rasputeri; facealectia obisnuita cu Gheorghita. Ceilalti locatari erau plecati. Numai doctorul nu eram sigur daca iesise sau nu. Hotarndu-ma sa trec la actiune, mi-am luat palaria si, gata ca deplecare n oras, a m pasit cu precautiuni de hot pe coridor. n clipa aceea, doctorul iesi din camera lui. Neplacuta surpriza: va sa zica nu plecase. . Mergi n oras? ma ntreba, dnd cu ochii de mine. Ce era sa spun? . Merg! Am cobort mpreuna. Na! Asta-mi lipsea, gndeam nciudat. Iatama silit sa-l duc pna la poarta. Acolo i-am pus o ntrebare cu intentia de a ma cotorosi de el: . ncotro o iei? . Ma duc la Coltea. Dar tu? . Eu fac lectura la Sosea (adica n directia opusa). . La revedere. Ne-am despartit. Dupa ce s-a departat putin m-am ntorsaproape fugind. Am urcat sc arile, sarind cite trei trepte. Ajuns pe coridor, m-am pomenit fata n fata cu Mihaela. Am salutat-o. Mi-a raspuns speriata, rosie, pierduta. Unde se ducea? Poate sa cerceteze cutia cu scrisori. Sau la fiica proprietarului sa cnte la pian. De o iesire n oras nu putea sa fie vorba, n-avea toaleta de strada. Acum e momentul sa ma furisez n camera ei, ca sa ma gaseasca acolo cnd se va ntoarce. Pe sala nimeni. O secunda, att mi-a trebuit sa ma strecor n odaie. Am nchis usa cu precautie si m-am ascuns dupa garde-rob. O asteptam cu sufletul la gura. Deodata, un gnd m-a nlemnit: "Daca se duce la Cici si se ntoarce peste o ora, doua, ce' fac?" Din fericire mi scapara prin minte si antidotul:

"Plecnd la Cici, ar fi nchis usa cu cheia. Or, ea o lasase deschisa: deci se dusese dupa corespondenta si trebuia sa se n toarca dintr-o clipa ntr-alta." Tot era buna logica la ceva. Nici n-am prins de veste cnd s-a deschis usa si s-a nchis odata cu zavorul yalei, ntr-att eram de emotionat. Daca as fi ncercat sa intru adineauri cnd plecasem, gaseam desigur usa nchisa. A fost deci necesar sa-l ntlnesc pe doctor si sal conduc pina jos ca sa cstig timp pna ce Mihaela urma sa iasapentru a ridica scriso rile, deplasare pentru care nu era niciodata nevoie sa nchid usa cu yala. ntmplarea complice, hazardul acesta miraculos mi venise a doua oara n ajutor. ntr-adevar Mihaela avea un plic n mna. n clipa cnd l rupse dadu cu ochii de mine. I-am facut semn sa nu strige. Ea nu striga, ramase loculuinlemnita de spaima, pri vindu-ma tinta si trudindu-se sa nteleaga. (Snt unele lucruri neprevazute, care ne cer un ragaz pna sa le pricepem.) Momentul critic trecuse cu bine: groaza, nclestndu-i gura, i paralizase tipatul. . Nu-ti fac nici un rau. Trebuie sa-ti spun ca... Ea nu ma lasa sa ispravesc: . Aici, nu! Aici, nu! . Dar unde? Spune-mi, unde? . Oriunde, numai aici, nu. Nu pot! Pentru numele lui Dumnezeu, trebuie sa pleci numaidect. Tonul era att de imperativ, nct m-am precipitat spre usa gatasa plec. nainte de a ap asa pe clanta mi-a venit ideea salvatoare: . Daca ma surprinde cineva iesind de aici? ti dai seama ce ar mai sporovai gura lumii? Ea paru consternata. n zapaceala primelor clipe nici nu se gndise la una ca asta. Aveam dreptate. Pe sala se auzira pasi. Venea Gleber din oras. Apoi rasuna vocea lui Iliuta. . Bine ca ai venit! Ia vezi ce dracu are broasca asta? . Stai sa aduc sculele. l auzeam cum batea cu ciocanul, cum pilea, cum rasucea cheia n broasca usii. "Ah, prietene Gleber, i transmiteam n gnd, cum sa te fac sa ntelegi ca nu trebuie sa pleci de acolo dect dupa cteva ceasuri. Miai face, stii, cel mai mare bine. Roboteste nainte, dragul meu!" Si bunul Gleber parca pricepea ndemnul nevazut. Mihaelancepu sa se mpace cu situati a. n ce ma priveste, dupa primeleclipe de buimaceala, mi redobndii stapnirea. n defin itiv, de ce saplec asa, ca un natng? Numai pentru ca mi porunceste ea? Dar ce,

era sa-mi spuna chiar din capul locului: "Poftim, stimate iubit, ramneti! Daca doriti va ofer chiar un scaun si va fac o cafea..." Haida-de! Nu era o neghiobie sa scap aceasta ocazie unica? . Plec mai trziu, i-am spus, dupa ce s-or duce colegii la masa.

Atunci n-o sa mai fie nimeni pe coridor. Mihaela delibera o clipa si conveni: . Dar sa pleci. Sa stii ca daca nu pleci, tip dupa ajutor... Replica ei ma ntarita. I-am nhatat brusc o mna: . Si daca tipi, ce? Ma sperii? . Te rog nu vorbi asa tare. Sa nu se auda alaturi. . Ei bine, voi striga sa se auda peste noua mari si noua tari. De ce ma amagesti? De ce nu vii la ntlniri? De ce ma lasi n fiecare seara sa astept ore ntregi ca un caraghios, spune?! Ea tacea, cu ochii plecati n pamnt. Framnta parca un raspuns. . De ce nu-mi raspunzi? De ce taci mereu? Pentru ce n-ai venit niciodata la ntlnire? . N-am putut! N-am putut, ce frumos a spus-o! Ar fi voit sa vina la ntlnire, fierste; chiar a facut primii pasi. Ce vina are daca sentinelele fiintei o mpiedicasera? Acesti aparatori ai ei erau de-o severitate excesiva. si lasa capul n piept. Dadui s-o mbratisez, dar se trase repede napoi, speriata: . Nu! Sa nu faci asta! . Asculta, Mihaela, nca nu simti ca destinele noastre snt legate pentru totdeauna? N-avem ncotro: trebuie sa ne supunem lor. M-am bucurat ca gasisem o fraza de efect, care parea c-oimpresioneaza putin. Sim pla iluzie; nu era chiar att de naiva pe ct lasa sa se creada. Luciditatea revenindu-i ma dojeni aspru: . Nu umbla cu vorbe mari. Esti usuratic! . Snt gata sa jur ca snt sincer cu tine, absolut sincer. . E mai bine sa dovedesti nainte de a jura. Daca nu izbutesti, abia atunci te apara juramntul. Daca ma lasa as fi jurat strmb, pentru ca acele vorbe mari naveau nici cea mai palida corespondenta cu simtirea mea. Si totusi, adevarul adevarat e ca ma nselam pe mine nsumi. Fraza debitata Mihaelei ascundea o presimtire grea, de care nu-midadeam seama at unci, dar care avea sa se confirme trziu sau, mai bine zis, prea trziu. Snt unele presimtiri care tsnesc parca din strafundul neexploratal fiintei noastre . Ni se par straine ca gndurile altcuiva si de aceea nu le recunoastem dupa cum nu ne