LEGUMICULTURA

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIA

CULTIVARII LEGUMELOR

1.1.OBIECTIVUL SI CONTINUTUL DISCIPLINEI

DE LEGUMICULTURA

Cultura legumelor a constituit una dintre primele activitati practice ale

omului. Însa, o data cu aparitia societatii, s-au dezvoltat continuu cunotintele si

metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de

rapid în epoca moderna, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o stiinta

de sine statatoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care facea parte.

Legumicultura poate fi definita ca: stiinta care se ocupa cu studierea

plantelor legumicole sub aspectul particularitatilor biologice, al relatiilor bio- si

ecosistemice ale acestora pe baza carora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii

de cultura în scopul obtinerii unor productii ridicate din punct de vedere cantitativ

si calitativ, ealonate în tot timpul anului, în conditii de eficienta economica

ridicata.

Legumicultura are doua parti distincte:

- partea generala, care trateaza importanta alimentara si economica, bazele

biologice ale legumiculturii, ecologia plantelor legumicole, înmultirea acestora,

constructii specifice pentru legumicultura, bazele tehnologice de cultura a

plantelor legumicole, producerea semintelor etc.

- partea speciala, care se refera la tehnologia de cultura a fiecarei specii

legumicole în câmp, adaposturi din mase plastice, sere si rasadnite.

1.2. IMPORTANTA SI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL

PRODUCTIEI AGRICOLE

Datorita valorii alimentare ridicate, legumele însotesc din ce în ce mai

mult în hrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind

la o mai buna asimilare a acestora. Valoarea si importanta consumului de legume

se apreciaza nu numai strict din punct de vedere nutritiv si mai cu seama dupa

efectul favorabil asupra organismului uman.

Din analiza compozitiei chimice a legumelor rezulta ca ele contin

aproximativ 78-93% apa si 7-22 % s.u. Continutul cel mai ridicat în s.u. îl au

1

LEGUMICULTURA

legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scazut

(4,8 -5%) castravetii, salata, marula etc.

Referitor la hidratii de carbon, cantitati mai mari contin legumele din

grupa cepei si cele pentru radacini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla

roie, hreanul etc.).

Proteinele continute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din

totalul necesar. Se remarca printr-un continut mai ridicat de proteine, între 2% si

8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazarea, bobul, conopida, spanacul etc.

Lipidele se gasesc în cantitati reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în

cantitati mai mari în semintele de dovleac, pepeni etc.

Acizii organici îmbunatatesc gustul legumelor si ajuta la o mai buna

digestie a hranei. Continutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de:

revent, macris, stevie, spanac, loboda etc.

Vitaminele împreuna cu sarurile minerale, confera marea valoare

alimentara a legumelor, fiind substantele absolut necesare pentru buna desfasurare

a proceselor metabolice din organism.

Vitamina C în cantitati mari se depoziteaza în partile comestibile la ardei,

patrunjel pentru frunze, marar, spanac, conopida, varza de Bruxelles, gulie etc

Vitamina A (vitamina antinfectioasa, cu provitaminele sale carotenele) se

gaseste în cantitati mari în morcov, patrunjel, dovleac, varza creata, varza roie,

ardei, spanac etc.(pâna la cca 9-10 mg la 100 g s.p.).

Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic)

joaca rol important în procesul biologic de cretere a organismului uman.

Alte vitamine care se gasesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol

important în prevenirea unor boli si în echilibrarea metabolismului organismului

uman.

Substantele minerale. Este deosebit de important faptul ca în produsele

legumicole predomina elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) si nu cele acide (Cl, P,

S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole,

care duce la neutralizarea aciditatii determinata de consumul sustinut de alimente

bogate în proteine (carne, oua, pâine etc.).

Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este

urmatorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na.

Unele legume contin uleiuri eterice, care se gasesc sub forma unor

compui cu sulf si care se mai numesc si „fitoncide”. Astfel de substante se gasesc

2

LEGUMICULTURA

în hrean, ceapa, usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt si legume care

contin substante antibiotice. Asemenea substante se gasesc în varza, ceapa, usturoi

etc.

Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sarurile minerale,

precum si cu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om

adult trebuie sa consume anual aproximativ 200 kg legume.

Prin ponderea pe care legumele o ocupa în alimentatia omului, consumul

acestora constituie un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanta social

economica a legumiculturii poate fi sintetizata în urmatoarele:

- legumicultura reprezinta una din cele mai intensive forme de folosire a terenului;

- comparativ cu alte culturi, legumicultura asigura o mai buna valorificare a

terenului agricol prin efectuarea pe suprafete mari a culturilor asociate si în

special a celor succesive;

- în legumicultura productiile ce se obtin sunt mult mai mari în comparatie cu alte

culturi;

- asigura conditii pentru utilizarea permanenta a fortei de munca, înlaturându-se

prin aceasta caracterul sezonier al muncii;

- legumicultura asigura conditii pentru obtinerea unor profituri mari si ealonate în

tot timpul anului;

CAPITOLUL II ÎNMULTIREA PLANTELOR LEGUMICOLE

Plantele legumicole au însuirea de a se înmulti pe cale vegetativa

(asexuata) sau pe cale generativa (sexuata). Folosirea uneia sau alteia din metode

reprezinta posibilitati de înfiintare a culturilor si de reducere a ciclului de

productie.

2.1. ÎNMULTIREA PE CALE VEGETATIVA (ASEXUATA)

În cadrul acestei metode, materialul folosit pentru înmultire reprezinta

parti sau organe vegetative ale plantelor. Înmultirea pe cale vegetativa a plantelor

legumicole da posibilitatea mentinerii în descendenta a unor însuiri valoroase pe

care le poseda planta mama, iar prin caracterul sau profund utilitar si-a gasit o

larga aplicabilitate în productie.

3

LEGUMICULTURA

Pentru unele specii ca: hreanul, batatul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt,

usturoiul de Egipt (Rocambole), reprezinta singura posibilitate de înmultire,

deoarece în conditiile naturale din tara noastra aceste specii nu formeaza seminte

sau daca le formeaza sunt seci (hrean).

Pe lânga avantajele pe care le prezinta înmultirea pe cale vegetativa,

aceasta are si unele neajunsuri de ordin economic generate de volumul mare de

lucrari si material necesar înfiintarii culturilor, fapt ce, în prezent limiteaza

aplicarea acestei metode la un numar relativ restrâns de specii.

Ca metode de înmultire pe cale vegetativa mentionam:

-înmultirea prin bulbi (ceapa ealota) ;

-înmultirea prin bulbili. (usturoi,ceapa de Egipt si usturoiul de Egipt);

-înmultirea prin tuberculi (cartof);

-înmultirea prin radacini tuberizate se practica la batat;

-înmultirea prin drajoni (anghinare si tarhon);

-înmultirea prin rizomi sau portiuni de radacini se folosete la revent, sparanghel,

macris (rizomi) si hrean (portiuni de radacini);

-înmultirea prin butai se practica mai des la batat si tarhon si mai rar la cartof,

tomate si castraveti;

-înmultirea prin marcotaj se aplica la tarhon si cardon;

-înmultirea prin despartirea tufei -tarhon, revent, anghinare, cardon, leutean,

macris si cimbrior;

-înmultirea prin altoire se folosete mai putin în legumicultura, utilizându-se la

pepeni, castraveti, tomate, ardei, vinete;

-înmultirea prin miceliu se practica la ciuperci;

-înmultirea prin culturi de tesuturi (meristeme) pe medii nutritive “in vitro”

(micromultiplicarea), reprezinta o metoda de mare actualitate care înlatura

dezavantajele mentionate anterior la metoda înmultirii pe cale vegetativa.

2.2. ÎNMULTIREA PE CALE GENERATIVA (SEXUATA)

Majoritatea speciilor legumicole se îmnultesc pe cale sexuata, folosind în

acest scop semintele (ardei, patlagele vinete, tomate, bame, castraveti, pepeni,

fasole, mazare etc.) sau fructe uscate indehiscente denumite în practica impropriu

seminte (morcov, patrunjel, pastârnac, telina, salata, macris, stevie, anghinare,

cimbru etc.).

4

LEGUMICULTURA

Sub aspect practic metoda este mult mai accesibila datorita avantajelor pe care le

prezinta pentru procesul de productie:

- coeficient mare de înmultire (de la o singura planta obtinându-se un numar mare

de seminte);

- posibilitatea de pastrare în conditii bune un numar mare de ani (de la 2 la 8 ani,

în functie de specie) datorita continutului scazut în apa si a volumului redus;

- executarea mecanizata si cu precizie a semanatului, utilizând cantitati reduse de

seminte;

- posibilitatea introducerii în practica prin intermediul înmultirii sexuate a

hibrizilor cu efect heterozis.

Controlul calitatii semintelor. Necesitatea folosirii unor seminte cu

însuiri biologice si fizice superioare reprezinta una dintre conditiile de baza în

obtinerea unor productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Însuirile biologice definesc aspectul calitativ, fondul genetic, capacitatea

semintelor de a dispune de un potential vital ridicat. Alaturi de acestea, calitatea

semintelor si valoarea lor de întrebuintare este întregita de însuiri ca:

autenticitatea, puritatea, facultatea si energia germinativa, puterea de strabatere,

umiditatea si starea fitosanitara.

Autenticitatea exprima gradul în care un lot de seminte corespunde unui

anumit gen, specie sau soi.

Puritatea fizica reprezinta cantitatea de seminte întregi, normal dezvoltate,

care apartin speciei sau probei analizate si se exprima în procente din greutate. Se

determina cu ajutorul formulei:

greutatea semin]elor curate= ⋅100P

greutatea total \ a probei analizate

Facultatea germinativa sau germinatia totala reprezinta capacitatea

semintelor de a germina în conditii favorabile într-un anumit numar de zile,

caracteristic fiecarei specii si se exprima în procente din numar.

Energia germinativa se determina o data cu facultatea germinativa si

reprezinta numarul de seminte care germineaza în 1/3 pâna la 1/2 din durata

stabilita pentru determinarea facultatii germinative.

Valoarea culturala sau samânta utila reprezinta procentul de seminte din

lotul de semanat pe care se poate conta ca vor da nastere la plante normale; se

determina pe baza puritatii si a facultatii germinative, dupa relatia:

5

V = P ⋅C

c 100

LEGUMICULTURA

în care: P = puritatea, %; G = germinatia, %

Valoarea culturala sau

samânta utila sta la baza stabilirii

normei reale de samânta la unitatea

de suprafata, folosind relatia: Q =

A ⋅B în care:

C

Q =

cantitatea

de samânta

la ha din

lotul de

care

dispunem;

A = norma

de samânta

la ha de

calitatea I;

B = valoarea culturala a semintelor de calitatea I;

C = valoarea culturala a semintelor folosite la semanat.

CAPITOLUL III ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE

Dintre factorii abiotici

(climatici, geografici, orografici,

edafici) de cea mai mare

însemnatate pentru plante, de care

depinde optimul ecologic sunt cei

climatici (lumina, caldura,

regimul apei si aerului). Factorii

geografici si orografici

influenteaza indirect

agroecosistemul prin variatia

factorilor climatici si edafici.

Cerintele plantelor

legumicole fata de factorii de

mediu s-au format în mod lent, în

decursul filogenezei speciei, si

sunt foarte bine consolidate. În

cultura, cu cât se asigura conditii

de mediu mai apropiate de cele în

care s-au format filogenetic

plantele, cu atât creterea si

dezvoltarea plantelor, deci si

productivitatea va fi mai mare

3.1. RELATIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU LUMINA

3.1.1. Radiatia solara

Radiatia solara ajunge la

suprafata terestra în special sub

forma de lumina si caldura.

Cantitatea de radiatii,

ajunsa la nivelul solului este

dependenta de unghiul de incidenta

al razelor, durata de stralucire a

soarelui, nebulozitatea specifica

locului, distanta de la pamânt la

soare si efectul atmosferei

(densitatea radiatiilor ajunse în

atmosfera este micorata datorita

fenomenului de absortie exercitat

de catre vaporii de apa si de

componentele gazoase ale

atmosferei). Din aceasta

6

LEGUMICULTURA

cauza, radiatia totala sufera modificari de la sub 100-200 cal/cm2 în timpul iernii

pâna la peste 600-700 cal/cm2 în timpul verii.

Factorul lumina exercita o puternica influenta asupra creterii, structurii

anatomice, transpiratiei si nutritiei minerale a plantelor si conditioneaza

parcurgerea stadiului de lumina la plante. Numeroase fenomene fiziologice ale

metabolismului plantelor sunt direct legate de cantitatea si calitatea luminii.

Când se analizeaza cerintele plantelor legumicole fata de factorul lumina,

trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte:

-plantele legumicole dau productii mari la unitatea de suprafata, unele dintre

acestea chiar într-o perioada scurta. Aceasta presupune un proces de fotosinteza

intens cu începere din primele faze de cretere;

-culturile fortate precum si producerea rasadurilor pentru acestea se executa si în

unele luni când intensitatea luminii este mai mica, insuficienta pentru creterea

normala a plantelor neadaptate la astfel de conditii;

-culturile legumicole sunt intensive, necesitând o desime mare a plantelor pe

unitatea de suprafata, fapt ce determina scaderea cantitatii de lumina primita de

fiecare planta;

-cantitatea, calitatea si epoca de livrare a productiei nu depind numai de

intensitatea luminii, ci si de durata timpului de iluminare;

-pentru obtinerea unor productii de calitate superioara, la unele culturi legumicole

(sparanghel, conopida, andive, telina de petiol, etc.), lumina într-o anumita

perioada a creterii nu numai ca nu este necesara, dar poate fi chiar daunatoare

(Daskalov, 1965).

Referitor la importanta factorului lumina pentru productia legumicola

intereseaza în mod deosebit urmatoarele aspecte: intensitatea, calitatea, durata

perioadei de iluminare, sursele de lumina, cerintele plantelor legumicole fata de

acest factor în diferite perioade si faze de cretere si posibilitatile de îmbunatatire a

regimului de lumina.

3.1.2. Intensitatea luminii

În conditiile din tara noastra, intensitatea luminii poate sa ajunga în lunile

de vara de la 30-40 mii luci pâna la 100 mii lucsi, pe când iarna aceasta are valori

mult mai scazute, fiind de 8-10 mii luci.

Plantele legumicole asimileaza cel mai bine când intensitatea luminii este

de 20-30 mii luci. La o intensitate corespunzatoare a luminii transformarile

7

LEGUMICULTURA

chimice din celule se petrec cu o viteza foarte mare, creterea si dezvoltarea

plantelor având un ritm intens.

Dupa Maier, 1969 si Balaa, 1973, în functie de pretentiile fata de

intensitatea luminii, plantele legumicole se grupeaza astfel:

-pretentioase la lumina: tomatele, bamele, ardeiul, patlagelele vinete,

pepenii galbeni, pepenii verzi, castravetii, fasolea si sparanghelul, care necesita o

iluminare de 8000 lucsi;

-putin pretentioase la lumina: spanacul, ridichile de luna, mararul,

patrunjelul, reventul, morcovul, asmatuiul, telina si macrisul, care necesita o

iluminare de 4000-6000 luci;

-nepretentioase: ceapa pentru frunze, mazarea, sfecla pentru frunze,

putând fi cultivate cu succes primavara devreme sau iarna;

-plante care nu au nevoie de lumina la formarea organelor comestibile:

andivele, sparanghelul, ciupercile, conopida etc.

3.1.3. Durata perioadei de iluminare

Durata de iluminare prezinta o deosebita importanta pentru viata plantelor

legumicole. Ca si intensitatea luminii, durata de iluminare difera în cursul anului,

în sensul ca iarna lungimea zilei este redusa scazând pâna la 8 ore si 30 minute iar

în lunile de vara ajunge la 15 ore si 30 minute.

Sub raportul pretentiilor fata de lungimea zilei plantele legumicole se

grupeaza astfel:

-de zi lunga (14-16 ore): plantele legumicole din grupa verzei, morcovul,

ceapa, cicoarea, spanacul, ridichea de luna, mararul, plantele perene;

-de zi scurta(8-12 ore): fasolea, castravetii, tomatele, ardeii, patlagelele

vinete, pepenii;

-indiferente la durata de iluminare (neutre). În prezent, ca rezultat al selectiei,

exista soiuri mai putin sensibile (neutre) din punct de vedere fotoperiodic, ceea ce a

permis extinderea arealului de cultura a diferitelor specii legumicole pe aproape tot

globul.

În practica productiva, cunoasterea reactiei plantelor la fotoperioada este

necesara la stabilirea perioadei de cultura ca si a duratei de iluminare în

eventualitatea folosirii luminii artificiale suplimentare.

8

LEGUMICULTURA

3.1.4. Posibilitatile de dirijare a luminii în culturile legumicole

Lumina fiind un factor cosmic nu poate fi dirijata de catre om. Se poate

vorbi despre îmbunatatirea regimului de lumina, mai mult prin procedee indirecte

de folosire rationala a luminii solare si de suplimentare a luminii naturale cu

lumina artificiala (Indrea D., 1974).

Îmbunatatirea regimului de lumina în legumicultura se poate realiza pe

doua cai: prin marirea intensitatii luminoase si prin micorarea acesteia.

Marirea intensitatii luminii se poate realiza prin urmatoarele cai:

-amplasarea culturilor legumicole cu pretentii mari fata de acest factor pe terenuri

cu expozitie sudica;

-alegerea celor mai corespunzatoare epoci de înfiintare a culturilor;

-reglarea judicioasa a distantelor dintre rânduri de plante si dintre plante pe rând;

-raritul plantelor în cazul unor desimi prea mari;

-înlaturarea factorilor care determina umbrirea plantelor (distrugerea buruienilor,

curatirea geamurilor la sere si rasadnite, folosirea de pelicule de mase plastice

rezistente la actiunea razelor ultraviolete etc.);

-orientarea serelor, solariilor si rasadnitelor si alegerea unghiului de înclinatie al

acoperiului serelor, care trebuie sa fie de 30-40° la serele care au acoperiul cu o

singura panta si 25-30° la serele cu doua pante; reducerea la maxim posibil a

profilelor de schelet si vopsirea acestora în alb pentru a evita umbrirea; alegerea

sticlei sau a foliei de material plastic de acoperire cu transparenta ridicata sau cu o

coloratie convenabila pentru anumite culturi;

-folosirea soiurilor specializate pentru cultura în sere, care sunt mai putin sensibile

la insuficienta luminii;

-dirijarea temperaturii în functie de intensitatea luminii;

-iluminarea suplimentara a rasadurilor cu lampi de diferite tipuri.

Micorarea intensitatii luminii se poate face prin:

-înfiintarea culturilor primavara devreme sau din toamna a legumelor de zi lunga

(rezistente la frig), atunci când intensitatea luminii este mai redusa si ziua mai

scurta, fapt ce determina întârzierea înfloritului;

-acoperirea inflorescentelor de conopida cu una-doua frunze din rozeta plantei în

vederea evitarii deprecierii calitative a inflorescentelor sub influenta luminii;

-muuroirea petiolurilor frunzelor de telina si cardon, a plantelor de sparanghel si

cicoare de gradina, a bulbului fals la feniculul de Florenta în vederea etiolarii

organului de consum;

9

LEGUMICULTURA

-umbrirea serelor si a ramelor de rasadnita prin diverse procedee si tipuri de

instalatii, printre care se numara: cretizarea (stropirea acoperiului si a peretilor de

sticla cu o suspensie de creta, huma, mocirla sau spuma de defectie de la fabricile

de zahar), pânza de apa colorata (ecran) ce se prelinge continuu pe acoperiul serei,

jaluzele confectionate din sipci de lemn sau material plastic montate în afara

constructiilor, perdele din tesaturi textile sau materiale plastice amplasate în

interiorul serelor, folosirea sticlei speciale “Thermex” fotosensibila, care are

posibilitatea de a deveni opaca când creste intensitatea luminii.

3.2. RELATIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CALDURA

Sursa principala de caldura necesara pentru creterea si dezvoltarea

plantelor este radiatia solara, care în zona spectrala de 620-26000 nm are efect

caloric.

Din punct de vedere legumicol, o importanta practica o prezinta variatia

temperaturii în timpul unui an, perioada când solul nu este înghetat si se poate

lucra, aparitia si frecventa brumelor.

Pentru speciile legumicole mai putin pretentioase la caldura se considera în

general ca perioada activa de vegetatie începe când în aer si sol se stabilizeaza o

temperatura de cel putin 5°C, iar pentru culturile termofile (tomate, ardei, vinete,

castraveti, pepeni, fasole) data când se înregistreaza temperaturi egale sau

superioare valorii de 10°C , respectiv 15°C pentru pepeni.

Pentru caracterizarea potentialului termic al teritoriului tarii noastre s-a

tinut cont de urmatoarele aspecte: data medie a ultimului înghet de primavara; data

stabilizarii temperaturii medii a aerului egala sau mai mare de 10°C; prima zi cu

temperaturi medii zilnice egale sau mai mari de 15°C (Voinea, M. si colab.,

1977).

3.2.1. Însemnatatea caldurii pentru cultura plantelor legumicole

Radiatia calorica, resimtita sub forma de caldura sau frig, constituie un

factor ecologic la fel de complex ca si lumina. Regimul termic prezinta asupra

productiei legumicole o importanta hotarâtoare, deoarece determina arealul de

cultura al speciilor si soiurilor în câmp neprotejat.

Deci plantele legumicole sunt la fel de dependente fata de temperatura ca

si de lumina. Tocmai de aceea, alaturi de fotoperiodism, la acestea se remarca si

10

LEGUMICULTURA

fenomenul de termoperiodism. În acest sens, stadiul de vernalizare constituie o

etapa obligatorie pentru dezvoltarea plantelor.

Importanta caldurii pentru cultura plantelor legumicole reiese din relatia care exista

între fotosinteza si respiratie, procese de care depind în primul rând creterea

plantelor si productia biologica. Astfel, intensitatea ridicata a procesului de

fotosinteza duce la acumularea unei cantitati mari de substanta uscata în planta,

însa intensificarea respiratiei determina un consum ridicat de substante

fotosintetizate anterior.

Analizând curba de variatie a intensitatii fotosintezei, la mai multe specii

legumicole, rezulta ca fiecare specie are o temperatura minima, optima si maxima.

Temperatura minima: în prezenta acesteia ambele procese ale

metabolismului, asimilatia si dezasimilatia, sunt foarte mult încetinite si se afla în

raport de 1/1, deci nu se acumuleaza nimic. Daca temperatura scade sub acest

nivel plantele pier.

Temperatura optima când se înregistreaza cel mai mare raport între

asimilatie si dezasimilatie, deci cel mai mare ritm de acumulare, respectiv de

cretere sau depozitare a rezervelor în organele adaptate în acest sens, care

constituie organele comestibile ale acestor plante.

Temperatura maxima când raportul dintre asimilatie si dezasimilatie

devine iarasi 1/1, iar la temperaturi mai mari dezasimilatia crete iar asimilatia scade

si în scurt timp plantele mor.

Temperatura optima este caracteristica fiecarei specii legumicole, dar

variaza între anumite limite, în cursul diferitelor faze de cretere, precum si în

functie de prezenta si intensitatea celorlalti factori de mediu, mai ales a luminii a

continutului în CO2 din atmosfera si a umiditatii din sol si atmosfera.

Dupa Markov si Haev (1953), temperaturile optime pentru faza de cretere

vegetativa la speciile legumicole sunt urmatoarele:

- 25°C, pentru: castraveti, pepeni galbeni si pepeni verzi;

- 22°C, la: ardei, vinete, tomate, fasole si dovlecei;

- 19°C, pentru: sfecla pentru masa, sparanghel, ceapa ceaclama si din arpagic,

usturoi si telina;

- 16°C, la: cartof timpuriu, salata, mazare, morcov, patrunjel, pastârnac, cicoare,

spanac. marar, marula, macris, ceapa de tuns si revent;

13°C, pentru: varza, ridichi si hrean .

11

LEGUMICULTURA

Pentru stabilirea temperaturii optime pe perioade si faze de cretere, în

functie de regimurile optime de temperatura ale speciilor legumicole, Markov

(1931) a elaborat urmatoarea formula:

T0 = t ± 7°C

în care:T0 = temperatura optima de crestere vegetativa;

t = temperatura optima pe faza de vegetatie.

În general plantele legumicole si mai ales speciile termofile suporta greu

oscilatiile mari de temperatura. Variatiile de ± 7°C fata de temperatura optima nu

sunt daunatoare, dar daca acestea se ridica între 7-14°C fata de optim, plantele

încep sa sufere. La oscilatii de ± 14°C si mai mari fata de optim, plantele

legumicole stagneaza în vegetatie si dupa câteva zile pier.

Abaterile de ± 14°C fata de optim indica la fiecare specie temperaturile

minime si maxime de vegetatie.

Pornind de la cerintele plantelor fata de caldura, speciile legumicole se

grupeaza în mai multe categorii si anume:

-foarte rezistente la frig: speciile perene(sparanghel, revent, tarhon, stevie,

macris, leutean etc.), care suporta cu uurinta geruri de -10°C; o perioada mai scurta

rezista la -20°C si chiar -27°C. Aceste specii pot ramâne iarna în câmp fara masuri

speciale de protectie;

-rezistente la frig: morcovul, patrunjelul, pastârnacul, varza de Bruxelles,

salata, spanacul etc., care suporta temperaturi de 0°C; unele din acestea se

preteaza la semanatul din toamna pentru a obtine productii timpurii;

-semirezistente la frig, cartoful la care temperaturi sub 0°C cauzeaza

distrugerea plantelor; asimileaza bine la temperaturi moderate;

-pretentioase la caldura: tomatele, ardeii, patlagele vinete, castravetii etc.,

se dezvolta la temperaturi de 25-30°C; temperaturile de 3-5°C duc la moartea

plantelor (exceptie tomate); temperatura de 10°C într-o perioada lunga poate

deveni letala (castraveti, pepeni, patlagele vinete); se cultiva în mod obisnuit prin

producerea rasadurilor; plantarea în câmp are loc dupa trecerea pericolului

brumelor târzii de primavara sau se iau masuri de protejare; se preteaza la cultura

fortata în sere si rasadnite si la cea protejata cu mase plastice;

-rezistente la caldura: castravetii, pepenii galbeni, pepenii verzi etc.;

suporta temperaturi de 30°C pâna la 40°C (Meier, 1969).

3.2.2. Masuri pentru îmbunatatirea regimului de temperatura

12

LEGUMICULTURA

Îmbunatatirea regimului de temperatura si prevenirea daunelor cauzate de

temperaturile extreme se poate realiza pe doua cai: sporirea rezistentei plantelor

legumicole la variatiile mari de temperatura si îmbunatatirea temperaturii în

mediul de cultura.

Sporirea rezistentei plantelor se poate realiza prin folosirea soiurilor

rezistente la frig, calirea plantelor, fertilizarea culturilor cu îngrasaminte fosfatice si

potasice, care sporesc rezistenta plantelor la temperaturi extreme.

Dintre masurile directe care urmaresc îmbunatatirea temperaturii în mediul

de cultura amintim:

- alegerea terenurilor cu expozitie sudica, adapostite de vânturile dominante reci,

cu soluri usoare sau mijlocii si apa freatica la adâncime mai mare;

- mulcirea terenului cu mase plastice trasparente;

- aerisirea solului prin lucrari profunde si când este nevoie superficiale;

- modelarea terenului în straturi înaltate pentru încalzire, evacuarea excesului de

umiditate si evaporarea apei;

- mulcirea cu gunoi de grajd sau alte materiale si fertilizarea cu cantitati mai mari

de îngrasaminte organice;

- masuri de combatere a brumelor si îngheturilor prin: perdele de fum, încalzirea

aerului, omogenizarea mecanica a aerului, irigarea de protectie;

- evitarea racirii solului prin irigarea execesiva;

- stabilirea momentului optim pentru înfiintarea culturilor (depasirea perioadei cu

îngheturi si brume târzii de primavara în cazul speciilor termofile) si adoptarea

masurilor pentru protejarea provizorie a plantelor în momentele critice survenite

dupa înfiintarea culturilor;

- încalzirea constructiilor pentru cultura si producerea rasadurilor cu surse de

natura organica (gunoi de grajd) sau tehnica(apa calda, aburi, curent electric).

În cazul excesului de caldura se folosesc masuri pentru înlaturarea acestuia si

masuri pentru prevenirea lui.

Folosirea rationala a terenului si a posibilitatilor naturale:

- alegerea suprafetelor cu expozitie nordica;

- modelarea terenului pe directia E-V, în straturi cu taluzuri inegale si plantarea

rasadurilor pe versantul nordic al stratului înaltat.

Reducerea excesului de caldura prin lucrari tehnologice si tehnice:

- irigarea ori de câte ori este nevoie pentru racirea solului;

- irigarea prin aspersiune pentru racorirea plantelor;

13

LEGUMICULTURA

- aerisirea puternica, libera si fortata a constructiilor pentru culturi fortate,

protejate si de producere a rasadurilor;

- reducerea excesului de lumina prin umbrirea acestor constructii;

- mentinerea aparatului foliar al plantelor pentru umbrirea partilor comestibile;

- mulcirea solului cu produse reflectorizante;

- programarea culturilor în sere în raport cu evolutia temperaturiii etc.

3.3. AERUL CA FACTOR DE VEGETATIE ÎN LEGUMICULTURA

Printre factorii de vegetatie care conditioneaza creterea si dezvoltarea

plantelor legumicole, o deosebita importanta prezinta aerul. Alaturi de ceilalti

factori de vegetatie, regimul de aer si gaze exercita o influenta deosebita asupra

plantelor legumicole.

Compozitia aerului atmosferic este în mod obisnuit alcatuita din 78% N,

21% O2, 0,03% CO2. Aerul mai contine gaze rare Ar, He si Ne precum si alte gaze

si particole de impurificare. Dintre aceste gaze importanta deosebita prezinta

pentru cultura plantelor: oxigenul, bioxidul de carbon, gazele si particulele nocive

ce se pot acumula în aerul atmosferic (Indrea, 1974).

Oxigenul. Principalele procese vitale se desfasoara normal numai în

prezenta oxigenului, atât din aer cât si din sol, deoarece plantele legumicole

respira atât prin partile aeriene cât si prin radacini.

Aprovizionarea organelor aeriene ale plantelor cu oxigen se realizeaza în

mod normal, deoarece cantitatea de oxigen din atmosfera este suficienta pentru

viata plantelor. În sol însa oxigenul este folosit nu numai de catre plante ci si de

microorganisme si deci în anumite conditii poate deveni insuficient. Pe solurile

tasate, cu crusta sau pe cele care stagneaza apa, plantele legumicole duc lipsa de

oxigen, ceea ce determina asfixierea radacinilor.

Bioxidul de carbon din aer si sol prezinta o deosebita importanta pentru

metabolismul plantelor verzi, deoarece participa direct în procesul de fotosinteza.

Continutul în CO2 din atmosfera este în medie de 0,03%, dar s-a constatat ca în

spatii închise, în perioada de maxima activitate fotosintetica poate sa scada la

0,02% si chiar 0,01%. O astfel de scadere se produce si atunci când atmosfera este

foarte calma si nu exista curenti (minim 0,5m/minut) care sa împrospateze aerul la

suprafata frunzelor.

Alte gaze. În rasadnitele, solariile si serele solar cu substratul încalzit pe

cale biologica se degaja amoniacul care, în concentratie de 0,1% dauneaza

14

LEGUMICULTURA

plantelor, iar în proportie de 3-4% devine nociv. La culturile din sere nu se

recomanda folosirea pentru fertilizare a gunoiului de grajd proaspat, deoarece prin

descompunere degaja amoniac care este daunator plantelor. Tot în cadrul

constructiilor pentru producerea rasadurilor si a culturilor fortate poate sa apara si

bioxidul de sulf, care este daunator plantelor chiar în concentratii reduse (0,001 -

0,002%).

În afara de oxigen si bioxid de carbon, în legumicultura se folosesc în

diverse scopuri si alte gaze cum ar fi de exemplu etilena, acetilena si azotul.

3.4. CERINTELE PLANTELOR LEGUMICOLE FATA DE APA

Cantitatea de apa necesara pentru desfasurarea normala a proceselor

metabolice în plantele legumicole se asigura, în principal, pe baza regimului de

precipitatii specific fiecarei zone si se completeaza, la nivel optim, prin irigatii.

Alaturi de umiditatea din sol, umiditatea relativa a aerului prezinta mare

importanta, atât la cultura legumelor în câmp cât si la cea protejata.

3.4.1. Însemnatatea apei pentru plantele legumicole

În plante, apa se gaseste în stare lichida si gazoasa. Sub forma lichida se

afla în celula, iar în stare gazoasa în spatiile intercelulare.

Celula vegetala functioneaza normal numai daca este saturata cu apa.

Starea de saturare, aparent stationara, se mentine în plante prin doua procese ce se

coordoneaza reciproc: procesul de absortie si cel de eliminare a apei (Maximov,

1951).

Continutul în apa al diverselor organe ale plantelor legumicole este

variabil, fiind de: 98-99% - în celulele meristematice ale conurilor de cretere si în

organele de reproducere; 80-85% - în frunzele tinere; 60-65% - în frunzele

îmbatrânite; 40-45% - în seminte.

Datorita apei, tesuturile plantelor îi pastreaza turgescenta, care este

conditia fundamentala pentru mentinerea starii fizice si fiziologice a plantelor.

Organele de consum la unele specii legumicole cum sunt: salata, spanacul,

loboda, patrunjelul pentru frunze, mararul, castravetii, fasolea si mazarea de

gradina, morcovul, pastârnacul, ridichile, sparanghelul etc. îi pierd uor

turgescenta în lipsa apei. În asemenea cazuri ele capata aspectul de ofilire,

depreciindu-se astfel calitatile comerciale.

15

LEGUMICULTURA

Rasadurile sunt plante tinere cu meristeme active, cu o intensa activitate

fiziologica si cu un continut mare de apa (88-95%), motiv pentru care asigurarea

unei cantitati optime trebuie sa contribuie la compensarea integrala a consumului

specific si a pierderilor prin transpiratie, în scopul mentinerii în stare de

turgescenta a celulelor si asigurarea conditiilor optime de desfasurare a proceselor

fiziologice si biochimice de cretere si dezvoltare.

Apa este necesara creterii si servete într-o mica masura si ca substanta

nutritiva în procesul de fotosinteza (Grumeza, 1969). Dar, ea îndeplinete si alte

functii în viata plantelor. Apa dizolva si transporta sarurile minerale din sol. Ea

dizolva si gazele. Apa este si “motorul” mecanismului privind schimbul de

substante care are loc la nivelul celular, fenomen ce se realizeaza prin intermediul

tensiunii superficiale si care uureaza adsorbtia si fixarea diferitelor substante în

celula.

Sarurile minerale nu pot fi absorbite de catre plante decât în solutii foarte

diluate. Motiv pentru care cantitatea de apa absorbita de catre plante este mult mai

mare decât necesarul pentru functiile de nutritie.

În general concentratia solutiei solului este scazuta. Cresterea concentratiei

solutiei solului marete presiunea osmotica a acesteia, din care cauza absortia apei

de catre plante este mult îngreuiata (Davidescu D., 1963).

Excesul de apa se elimina continuu prin procesul fiziologic de transpiratie.

De mare utilitate pentru productia legumicola sunt aspectele privind: coeficientul

de transpiratie, productivitatea transpiratiei, bilantul hidric, coeficientul de

valorificare a apei consumate (Balaa., 1973).

3.4.2. Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea solului si a atmosferei

Majoritatea speciilor legumicole se caracterizeaza prin cerinte mari fata de

umiditatea solului iar pretentiile fata de umiditatea atmosferica sunt într-o

oarecare masura în concordata cu acestea.

La stabilirea necesarului pentru umiditatea din sol si atmosfera trebuie

avute în vedere urmatoarele:

-pretentiile plantelor legumicole fata de factorul umiditate sunt variabile de la o

specie la alta si chiar de la soi la soi;

-cerintele fata de umiditatea solului se modifica la aceeai specie în cursul

perioadelor si fazelor de vegetatie;

-sistemul radicular, felul, dimensiunile si repartizarea lui în sol;

16

-desimea plantelor la unitatea de suprafata;

-tehnologia aplicata culturilor.

Š Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea solului.

LEGUMICULTURA

În functie de consumul de apa si capacitatea de absortie a apei,

Trummer A. (1952), citat de (Grumeza ,1969), împarte plantele

legumicole în urmatoarele grupe:

Grupa I - cuprinde plantele cu un consum redus de apa

datorita posibilitatii acestora de a-si micora transpiratia si care au un

sistem radicular bine dezvoltat atât în profunzime cât si lateral:

tomatele , morcovul, patrunjelul, pepenii verzi si galbeni, dovlecelul

si dovleacul comestibil.

Grupa a II -a - cuprinde plante care se caracterizeaza printr-o

capacitate redusa de absortie a apei datorita sistemului radicular slab

dezvoltat si printr-un consum neeconomic al apei datorita aparatului

foliar care este expus unei evaporari puternice. Cele mai

reprezentative plante din aceasta grupa sunt: legumele din grupa

verzei, castravetii, salata, ridichile de luna, spanacul, ardeii, telina,

fasolea de gradina.

Grupa a III -a - cuprinde plante cu o capacitate mare de

absortie a apei si cu un consum ridicat de apa (cartoful timpuriu si

sfecla roie).

Grupa a IV -a - plantele din aceasta grupa se caracterizeaza

printr-un consum de apa mic datorita suprafetei reduse a

aparatului foliar si printr-o capacitate mica de absorbtie ca urmare

a sistemului radicular slab dezvoltat

(ceapa, usturoiul, mazarea, etc.), Daskalov (1965) si Balaa (1973), grupeaza

speciile legumicole, sub raportul cerintelor fata de apa, astfel:

-foarte pretentioase: spanacul, salata, legumele din grupa

verzei, ridichile de luna, prazul, usturoiul, ceapa si mararul;

-pretentioase: castravetii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele,

cartoful, morcovul, patrunjelul, fasolea, mazarea;

-moderat de pretentioase: sparanghelul, reventul, leuteanul, anghinarea;

-putin pretentioase: pepeni verzi si galbeni, dovlecelul si

dovleacul comestibil.

Majoritatea plantelor legumicole au cea mai importanta parte a

sistemului radicular raspândit catre suprafata solului, acolo

unde activitatea microorganismelor si schimbul de substante

nutritive sunt mai active. În vederea stimularii creterii si fructificarii

plantelor este necesar ca stratul superficial al

17

LEGUMICULTURA

solului sa aiba un anumit grad de umiditate si sa se ia masuri ca aceasta sa nu

scada sub o anumita valoare.

Multe specii legumicole însa, mai ales cele cultivate în câmp, extrag o

cantitate apreciabila de apa si substante hranitoare din straturile mai profunde ale

solului, sistemul lor radicular exlorând un volum mare de sol.

Cerintele plantelor legumicole fata de umiditate variaza si în functie de

tehnologia aplicata. Astfel, plantele de varza sau tomate provenite din rasad sunt

mai pretentioase fata de umiditate decât cele provenite din semanat direct în câmp.

Nevoia de apa a plantelor legumicole crete si atunci când culturile se efectueaza

pe terenuri cu fertilitate ridicata, bine aprovizionate cu materie

organica.

Š Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea atmosferica.

În afara de umiditatea solului pentru viata plantelor legumicole prezinta

importanta si umiditatea relativa a aerului. Cerintele plantelor legumicole fata de

aceasta variaza foarte mult. Astfel, principalele specii legumicole au urmatoarele

pretentii fata de umiditatea atmosferica: castraveti 90-95%, salata, spanac, varza,

conopida, telina 80-90%; legumele pentru radacini tuberizate, cartoful, mazarea

70-80%; vinete, ardei, fasole 60-70%; tomate 50-60%; pepeni galbeni si verzi,

dovlecelul si dovleacul comestibil 45-55%.

3.4.3. Mijloacele de îmbunatatire a regimului de umiditate

Îmbunatatirea regimului de umiditate la plantele legumicole se poate

realiza prin:

-alegerea judicioasa a zonei si a terenului de cultura avându-se în vedere regimul

de precipitatii, nivelul apei freatice si proprietatile fizico-chimice ale solului

privind capacitatea de retinere a apei;

-masuri tehnologice care au drept scop retinerea sau eliminarea excesului de apa

din sol;

-lucrarile de baza ale solului;

-lucrarile cu caracter general (combaterea crustei si a buruienilor, îngrasarea

solului);

-protejarea terenului prin perdele de protectie si culise care îmbunatatesc regimul

umiditatii relative a aerului si micoreaza pierderile de apa prin evaporare;

-irigarea culturilor;

18

LEGUMICULTURA

-drenarea terenului si folosirea tehnologiei de cultura a plantelor legumicole pe

teren modelat.

În cazul culturilor legumicole din sere sau a celor protejate cu mase

plastice, pentru reglarea umiditatii, în special a umiditatii relative a aerului, se

intervine prin aerisiri atunci când umiditatea relativa este prea ridicata, ridicarea

temperaturii în sere, udarea cu furtunul la culturile de tomate sau folosirea

metodei de udare prin picurare.

Atunci când umiditatea relativa este scazuta se fac sprituiri cu instalatia de

aspersiune, timp de 1-2 minute.

În ciupercarii, în faza de formare a ciupercilor se mentine o umiditate

relativa de 90-95% prin pulverizarea straturilor cu apa si udarea potecilor sau chiar

a peretilor.

3.5. SOLUL SI HRANA

Valorificarea la un nivel corespunzator a potentialului genetic presupune

cunoasterea aprofundata a particularitatilor nutritiei minerale a speciilor

legumicole, în raport cu solul si rolul fiziologic pe care îl joaca fiecare macro sau

microelement în parte.

3.5.1. Cerintele plantelor legumicole fata de sol

Solul constituie pentru majoritatea plantelor legumicole atât suportul lor

material cât si cea mai importanta sursa de hrana.

Diferitele tipuri de sol existente se deosebesc între ele prin textura,

structura, chimism etc. Tipurile de sol sunt determinate de clima, roca, vârsta,

relief, vegetatie si difera de la o zona la alta.

Dupa Weawer si Clemens (1938), un sol are 5 componente:

-particule minerale de diverse marimi în diferite stadii de transformare chimica;

-materia organica în diverse stadii de humificare;

-solutia solului cu diverse saruri;

-atmosfera solului care ocupa spatiile libere;

-microorganismele vegetale si animale.

Solurile formate pe argile, marne, calcar sunt mai bogate în saruri

minerale, prezinta o troficitate mai buna în timp ce solurile formate pe nisipuri,

gresii, pietriuri, având particule minerale mult mai mari, prezinta o capacitate de

retinere a apei mult mai redusa, sunt mai levigate, dar au o aeratie mai buna.

19

LEGUMICULTURA

Fertilitatea solului reprezinta rezultanta proprietatilor solului legate de

alcatuirea granulometrica a acestuia si de capacitatea lui de a pune la dispozitia

plantelor în cantitati suficiente substantele nutritive si apa, fara deficit de aer si

exces de saruri. Excesul de saruri ca si cel de umiditate are efect nefavorabil

asupra nutritiei, limitând capacitatea plantelor de a asimila substantele hranitoare.

În vederea creterii fertilitatii solului se impune cunoaterea tuturor factorilor, atât cu

caracter fizic cât si biochimic, ce o influenteaza.

Textura si structura solului. Prin textura solului sau compozitia

granulometrica se întelege proportia în care intra în alcatuirea solului particulele

elementare de diferite marimi.

Solurile nisipoase au o capacitate de absorbtie si o permeabilitate mare

pentru apa, au în schimb o capacitate de retinere a apei mica, sunt bine aerate, nu

sunt coezive si nici plastice. Se încalzesc uor si se racesc repede, se lucreaza într-

un interval mare de umiditate.

Solurile argiloase au o capacitate de absorbtie si o permeabilitate mica

pentru apa, au în schimb o mare capacitate de înmagazinare a apei. Sunt neaerate,

foarte coezive, plastice si aderente.

Solurile lutoase au proprietati intermediare, între cele nisipoase si

argiloase, ele au permeabilitate buna pentru apa si un raport favorabil între fazele:

lichida, solida si gazoasa, sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor

legumicole.

Structura solului este data de modul de reunire a particulelor elementare în

agregate structurale. De obicei, se deosebete macrostructura solului care este

reprezentata prin agregate mai mari de 0,25 mm în Ø si microstructura cu agregate

mai mici de 0,25 mm în Ø. Structura solului poate fi: glomerulara, nuciforma,

bulgaroasa, prismatica si lamelara.

Un sol cu o structura glomerulara prezinta conditii foarte bune pentru

creterea si dezvoltarea plantelor. Un asemenea sol are un raport optim între fazele

solida, lichida si gazoasa. Structura glomerulara este caracteristica orizontului A al

cernoziomurilor, solurilor brune si rendzinelor.

În cazul solurilor cu agregate mai mari (peste 2-4 mm în Ø), spatiile dintre acestea

sunt excesive, schimbul prin difuziune al aerului este înlocuit de curenti de aer ce

duc la pierderea apei din sol. Pentru a mentine sau a îmbunatati structura solurilor

destinate culturilor legumicole pe care se aplica irigarea cu cantitati mari de apa,

trebuie ca aratura sa nu se faca la aceeai adâncime în fiecare an, sa se axecute

20

LEGUMICULTURA

periodic o afânare profunda (sub straturile compacte), iar dupa aratura solul

trebuie lasat sa se aeriseasca înainte de pregatirea patului germinativ. De

asemenea, este necesar sa se foloseasca o rotatie rationala si sa se reduca la

minimum lucrarile solului. Este necesar sa se cunoasca bine cerintele sau gradul de

pretabilitate a speciilor legumicole pentru tipuri de sol.

Solutia solului se compune din substante în stare de dispersie moleculara

ionica si coloidala, de natura organica sau minerala si chiar de gaze.

Concentratia solutiei solului variaza în functie de tipul de sol, climat,

aportul freatic, calitatea apei de irigat, activitatea microorganismelor, natura

îngrasamintelor, amendamentele aplicate.

La culturile legumicole în sere se are în vedere în mod deosebit

concentratia ionului de Na+, care daca este prea mare determina reducerea

fotosintezei, o crestere a respiratiei si o dinimuare efectiva a productiei. La

culturile din sere, prin folosirea unor cantitati mari de îngrasaminte, în functie de

textura solului si sub influenta apelor de irigatie s-a constatat o cretere a

continutului de saruri ceea ce a dus la reducerea accesibilitatii apei si a

substantelor nutritive din sol pentru plante; degradarea proprietatilor fizice ale

solului; reducerea activitatii microorganismelor din sol; scaderea productiei de

legume.

Reactia solului constituie unul dintre factorii importanti care conditioneaza

regimul de nutritie al plantelor. Reactia solului este determinata de proportia dintre

ionii de hidrogen si cei de oxidril din solutia solului si de proportia dintre coloizii

cu caracter acid si cei cu caracter bazic pe de alta parte.

Reactia solului exprima conventional prin simbolul “pH”. Din acest punct

de vedere solurile pot fi: neutre (pH =7), acide (pH mai mic de 7) si bazic (pH

peste 7).

Capacitatea tampon reprezinta o alta proprietate a solului de care depinde

regimul nutritiv. Ea reprezinta însuirea solului de a se opune tendintelor de a-i

modifica reactia. Capacitatea de tamponare a solului este cu atât mai mare cu cât

capacitatea de schimb cationic a acestuia este mai mare, adica cu cât contine mai

multe particule coloidale (organice si minerale).

3.5.2. Nutritia minerala a plantelor legumicole si rolul fiziologic al

elementelor minerale

21

LEGUMICULTURA

Prelevarea de catre plantele legumicole a elementelor minerale, diurna sau

pe întreaga perioada de vegetatie, se desfasoara în raport cu creterea si

dezvoltarea lor.

Marea majoritate a elementelor nutritive sunt luate de catre plante din

solutia solului; ele se pot clasifica dupa mai multe criterii:

-dupa sursa: din aer (C,O); din apa (O,H); din sol (N si elementele din cenua);

-dupa criteriul chimic; metaloizi anioni (N, P, S, Ce, Si); metale cationi (K, Ca, Fe,

Mg);

-dupa raportul cantitativ: macroelemente (0,01-10% - C, P, O, N, S, Mg, Ca, K);

microelemente (0,001 -0,0001% - Cu, Bo, Mn, Mo, Zn); ultramicroelemente

(elemente radioactive).

Pentru a putea îmbunatati regimul de nutritie al plantelor legumicole, este

absolut necesar sa se cunoasca rolul pe care îl îndeplinesc diferitele elemente

nutritive în creterea si dezvoltarea plantelor.

Azotul - prezinta importanta deosebita pentru creterea si dezvoltarea

plantelor legumicole. Participa la alcatuirea proteinelor. Este legat de procesul de

fotosinteza si de activitatea enzimelor. Actiunea lui asupra plantelor depinde de

prezenta celorlalte elemente, de apa si de activitatea sistemului radicular.

Fosforul stimuleaza fructificarea si sporete precocitatea plantelor.

Influenteaza pozitiv calitatea produselor. Stimuleaza sinteza azotului. Împreuna cu

K, Ca si Mg, determina rezistenta plantelor la seceta si temperaturi scazute.

Potasiul ajuta sinteza hidratilor de carbon, a proteinelor si lipidelor,

retinerea apei în complexul coloidal cu efecte favorabile asupra rezistentei la

temperaturi scazute si seceta, tempereaza efectele negative ale excesului de azot.

Calciul influenteaza mult productia de legume prin efectul de neutralizare a

aciditatii sucului celular în plante si a aciditatii solului. Are influenta favorabila

asupra formarii radacinilor si a nodozitatilor la plantele leguminoase. Joaca rol de

tampon, deoarece are actiune antagonica fata de Mg, K, N. Contribuie la

mentinerea starii active a protoplasmei.

Magneziul participa direct la formarea clorofilei, intra în compozitia a

numeroase enzime hidrolizante si respiratorii, participând la desfasurarea normala

a proceselor biochimice din celule. Regleaza metabolismul apei celulare,

respiratia si sinteza hidratilor de carbon.

Microelementele - borul, cuprul, manganul, molibdenul, zincul si fierul,

desi se absorb în cantitati foarte mici, au influenta foarte mare asupra creterii si

22

LEGUMICULTURA

fructificarii plantelor legumicole. Cerintele se manifesta specific pentru fiecare

specie în parte.

3.5.3. Cerintele plantelor legumicole fata de elementele minerale

Marea majoritate a plantelor legumicole prezinta cerinte foarte mari fata

de elementele minerale.

Desimea mare si productia biologica foarte ridicata care se înregistreaza la

culturile legumicole, asigura una dintre cele mai intensive metode de folosire a

terenului. Consumul de elemente minerale este în raport cu productia obtinuta dar

si cu însuirile specifice ale plantelor legumicole.

În functie de consumul de elemente minerale, speciile legumicole se pot

grupa astfel:

-specii legumicole cu consum mare sau foarte mare: varza de capatâna, varza de

Bruxelles, gulia, telina;

-specii legumicole cu consum mijlociu: tomatele, ceapa, sparanghelul;

-specii legumicole cu consum mic: salata, spanacul;

-specii legumicole cu consum foarte mic: ridichea de luna si castravetele.

Cantitatea de substante nutritive extrasa din sol se raporteaza la o tona de

produs si este variabila de la o specie la alta, reprezentând consumul specific .

Consumul de elemente minerale este mult mai mare la cultura din sera

decât la cea din câmp, deoarece în acest caz creterea vegetativa este mult mai

luxurianta, perioada de vegetatie mai lunga iar productia este mult mai mare decât

în câmp. În acest caz, în mod deosebit, pe lânga elementele de baza se va tine cont

si de Mg si Ca.

Cantitatea totala de substante extrase din sol de catre plantele legumicole în

cursul unei zile depinde atât de lungimea perioadei de vegetatie cât si de recolta

biologica sau recolta utila.

CAPITOLUL IV BAZELE TEHNOLOGIEI CULTIVARII

PLANTELOR LEGUMICOLE

Termenul de tehnologie, ca ansamblu de procedee si operatiuni necesare la

obtinerea productiilor în legumicultura, a intrat în uz, o data cu trecerea procesului

productiv în etapa modernizarii

23

LEGUMICULTURA

Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferentiaza în functie de

sistemele de cultura, iar în cadrul acestora ea depinde de specificul culturii.

Verigile fluxului tehnologic vizeaza: pregatirea terenului si a materialelor

necesare înfiintarii culturilor; înfiintarea propriu-zisa; întretinerea culturilor;

recoltarea si valorificarea productiei obtinute.

Sistemele de cultura a plantelor legumicole se pot deosebi dupa: locul de

cultura, tehnologia aplicata, destinatia si ealonarea productiei, natura

substratului de cultura.

Dupa locul de cultura: se deosebesc culturi în câmp si culturi în diferite

spatii special construite si amenajate în acest scop.

În cazul culturilor în câmp plantele cresc si se dezvolta pâna la recoltare în

câmp deschis, fara protectie.

Culturile fortate se efectueaza în constructii destinate acestui scop (sere,

solarii încalzite, rasadnite calde), în care factorii de vegetatie sunt dirijati pe întreg

ciclul de cultura, iar produsele legumicole proaspete se obtin în perioade deficitare

ale anului (iarna, primavara devreme sau toamna).

Culturile protejate se efectueaza în constructii mai simple (solarii, sere-

solar, adaposturi joase din materiale plastice, rasadnite reci), în care plantele

beneficiaza numai partial de un microclimat artificial. În interiorul acestor

constructii se realizeaza o temperatura cu 2-5°C mai ridicata decât în exterior.

Aceasta diferenta poate sa ajunga pâna la 9°C în cazul dublei protejari. La dubla

protejare, daca pentru acoperirea constructiilor s-a folosit polietilena se

recomanda ca cea de a doua pelicula sa fie din PVC, deoarece aceasta, spre

deosebire de polietilena, nu este transparenta pentru razele infraroii, deci în acest

caz nu mai poate avea loc fenomenul inversiunii termice.

Culturile adapostite sunt aparate de intemperii prin mijloace mai simple,

sub forma de obstacole împotriva vântului (terenuri adapostite natural, perdele si

culise de protectie etc.) sau a frigului (clopote si paravane individuale, folii din

materiale plastice aezate direct pe culturi).

Culisele de porumb se utilizeaza în special la culturile de cucurbitacee. De

exemplu, la zece rânduri de castraveti se amplaseaza doua rânduri de porumb

zaharat. Orientarea rândurilor se face perpendicular pe directia vântului

dominant. Prin acest procedeu se protejeaza plantele de curentii reci si de

vânturile care le rasucesc vrejurile.

24

LEGUMICULTURA

Dupa modul de înfiintare se întâlnesc urmatoarele sisteme de cultivare a

plantelor legumicole:

- culturi prin semanat direct în câmp practicate la majoritatea speciilor legumicole

cultivate în câmp (morcov, patrunjel, pastârnac, spanac, pepeni, fasole, bame etc.)

si numai la anumite specii în sere si solarii (ridichi, marar, spanac, patrunjel pentru

frunze etc.);

- culturi înfiintate prin plantarea rasadurilor la majoritatea speciilor cultivate în

spatii protejate, la culturile extratimpurii si timpurii (tomate, castraveti, ardei,

patlagele vinete) sau chiar pentru culturile de vara-toamna (tomate, castraveti,

varza).

Dupa destinatia productiei deosebim:

- culturi pentru consum în stare proaspata fie imediat dupa recoltare sau dupa o

anumita perioada de pastrare în spatii special amenajate (radacinoase, bulboase,

cartof etc.);

- culturi pentru industrializare la care se aplica o tehnologie specifica, produsele

fiind destinate fabricilor de conserve.

În functie de ealonarea productiei sau perioada când se executa, sistemele

de cultivare pot fi:

- extratimpurii, la sfârsitul iernii si începutul primaverii;

- timpurii, de primavara;

- semitimpurii, de vara;

- târzii, de toamna;

- întârziate, de toamna târziu sau pentru postmaturare.

Dupa caracteristicile substratului de cultura se deosebesc urmatoarele

sisteme de cultura:

- pe medii nutritive naturale, cum sunt solul sau diferite amestecuri de pamânturi

naturale fertile;

pe medii nutritive artificiale (fara sol), cum sunt solutiile nutritive care contin în

anumite proportii macro si microelemente necesare nutritiei plantelor.

4.1. ELEMENTELE DE BAZA ALE TEHNOLOGIILOR

Tehnologia de cultivare a legumelor, amplu diferentiata în functie de

obiectul si obiectivele programate, însumeaza numeroase masuri tehnice

asemanatoare, constituindu-se în elemente de baza în fluxul tehnologic.

25

LEGUMICULTURA

4.1.1. Folosirea rationala si intensiva a terenului de cultura si a solului în

legumicultura

ŠAlegerea terenului

Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o

masura tehnologica obligatorie în vederea obtinerii unor productii superioare din

punct de vedere cantitativ si calitativ. La alegerea terenului trebuie sa se tina cont

de factorii pedoclimatici si social-economici.

Factorii pedoclimatici. Elementele climatice care trebuie sa se aiba în

vedere la alegerea terenului sunt: temperatura si umiditatea relativa a aerului,

nebulozitatea, precipitatiile si vânturile. În mod obisnuit intereseaza temperatura

medie anuala; temperatura medie a lunii celei mai calde; suma precipitatiilor în

luna cea mai secetoasa; numarul de zile fara înghet; epocile calendaristice ale

îngheturilor târzii de primavara si timpurii de toamna; umiditatea atmosferica în

luna iulie; frecventa grindinei precum si grosimea stratului de zapada în timpul

iernii (Indrea D., 1974).

Terenul trebuie sa fie plan sau cu o uoara panta spre sud sau sud-vest,

neinundabil, asigurat cu o sursa de apa pentru irigare, pe cât posibil protejat

împotriva vânturilor, cu apa freatica la adâncime mare si ferit de surse de poluare.

Solul trebuie sa întruneasca urmatoarele însuiri: fertilitate ridicata, cu

strat arabil profund; continut ridicat în humus; textura u oara sau mijlocie (cele mai

bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase); structura buna;

capacitate mare pentru apa si aer. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt

solurile de lunca, aluvionare, cu proces de solificare avansat. Nu sunt recomandate

solurile puternic podzolite, compacte si saraturile.

Factorii social-economici. Din acest punct de vedere terenul destinat

cultivarii plantelor legumicole trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie

cât mai aproape de pietele de desfacere a produselor; sa fie deservit de cai de

comunicatie (osele asfaltate, cai ferate); sa fie în apropierea fabricilor de

conserve, daca productia este destinata prelucrarii industriale; sa existe

posibilitatea asigurarii fortei de munca necesare; pe cât posibil sa se gaseasca în

apropierea sectoarelor zootehnice, pentru a putea fi folosite în mod eficient

îngrasamintele organice si a valorifica deeurile de produse legumicole.

ŠAsolamente legumicole

26

LEGUMICULTURA

Exploatarea rationala a terenului si a solului în legumicultura impune

practicarea asolamentelor. Necesitatea folosirii asolamentelor decurge din

urmatoarele:

- proprietatile fizico-chimice si biologice ale solului se degradeaza u or datorita:

irigatiei, mecanizarii complexe a lucrarilor, cantitatilor mari de îngrasaminte si

pesticide folosite si extragerii unilaterale a elementelor nutritive din sol de catre

plante;

- cultivarea continua, ani de-a rândul pe acelai teren a acelorai specii legumicole

sau a unor specii înrudite din punct de vedere sistematic, contribuie la înmultirea si

raspândirea masiva a bolilor si daunatorilor specifici culturilor respective;

- succesiunea rationala în timp si spatiu, a culturilor legumicole, în scopul evitarii

vârfurilor de productie, deci si a folosirii rationale a fortei de munca;

- folosirea rationala a îngrasamintelor.

La baza organizarii asolamentelor legumicole stau criterii economice,

organizatorice, biologice si tehnologice.

Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de productie agricola, în

cadrul asolamentului legumicol, notiunea de “rotatie” a culturilor are o

semnificatie specifica. Aceasta datorita faptului ca în acelai an, pe acelai teren se

cultiva doua sau mai multe specii legumicole. Deci în majoritatea cazurilor, nu

putem vorbi de cultura premergatoare ci de culturi, deoarece folosirea intensiva a

terenului si a solului în legumicultura presupune cultivarea în cadrul unor

asolamente, a 2-3 culturi succesive în acelai an. Rotatia culturilor legumicole

trebuie sa fie astfel conceputa, încât într-o sola sa nu se cultive speciile din aceeasi

familie botanica decât dupa 4 ani.

La stabilirea rotatiei culturilor trebuie sa se tina cont de culturile

premergatoare (tab.4.1).

ŠCulturile succesive si asociate de legume

Culturile succesive si asociate de legume reprezinta calea cea mai

intensiva de utilizare a terenului legumicol, deoarece acesta este ocupat aproape

întreaga perioada a anului cu plante legumicole. În acelai timp, culturile

succesive si asociate, contribuie la o mai buna e alonare a productiei legumicole si

o diversificare a acesteia mai aproape de nevoile consumului (Maier I., 1969).

Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioada scurta de

vegetatie (salata, ridichile de luna, de vara si iarna, ceapa si usturoiul verde,

27

LEGUMICULTURA

spanacul, gulioarele etc.), acestea putând fi amplasate înaintea culturii de baza

(culturi secundare anterioare) sau dupa aceasta (culturi secundare urmatoare).

Tabelul 4.1

Amplasarea culturilor legumicole în functie de culturile premergatoare*

Culturi premergatoareFoarte bune** Bune**

Contraindicate** Pentru legumele de la care se consuma radacinile tuberizate

Legume solanacee Cereale paioase si culturi furajere Legumele pentru radacinipentru fructe; pentru masa verdecucurbitacee

tuberizate; din grupa cepei si cele pentru frunze (în cultura anticipata)

Pentru legumele din grupa verzeiLegumele: solanacee Legumele cucurbitacee si pentru Legumele din grupa verzei si cele

pentru fructe; cartofi; radacini tuberizatepentru pastai, seminte si capsule

pentru frunze

Pentru legumele solanacee de la care se consuma fructeleLucerna si trifoi în Legumele pentru radacini Legumele solanacee pentru fructe

primul an dupa tuberizate si cele din grupa cepeidesfiintare; legume pentru pastai si capsule si cele cucurbitacee

si cartofi

Legume cucurbitaceeLegumele din grupa Cereale paioase, floarea soarelui, Legumele cucurbitacee siverzei si pentru pastai si legume pentru radacini tuberizate solanacee

capsule si pentru bulbiLegume pentru pastai, seminte si capsule

Legume solanacee; Legume cucurbitacee si cele Culturile legumicole din grupapentru radacini pentru bulbituberizate si cereale paioase

Legumele din grupa cepeiMazare, bob, bame Legumele solanacee pentru fructe Legumele din grupa si pentru

radacini tuberizate

*) Prelucrare dupa Butnariu H. si colab., 1992**) Atentie la erbicidele folosite la culturile premergatoare

Culturile succesive de legume consta în cultivarea succesiva, pe aceeai

suprafata de teren, a 2-3 specii legumicole, în cursul unui an.

La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie sa se tina cont de

urmatoarele aspecte: particularitatile biologice ale speciilor, cerintele plantelor fata

de factorii de vegetatie, productiile obtinute la unitatea de suprafata pentru fiecare

cultura si cea totala din cadrul schemei de ealonare folosite, valoarea alimentara si

economica a produselor ce se obtin, epocile si modul de valorificare a produselor,

destinatia productiei (consum în stare proaspata sau conservata; consum intern sau

export).

În privinta particularitatilor biologice, trebuie sa se tina cont ca, pe cât

posibil, speciile legumicole care se succed sa nu faca parte din aceeai familie

28

LEGUMICULTURA

botanica (pentru a evita transmiterea bolilor si daunatorilor comuni), sa fie cu

perioada de vegetatie diferita (scurta pentru culturile secundare), sa aiba sistem

radicular diferit în ceea ce privete dezvoltarea si amplasarea în stratul arabil,

pentru folosirea mai deplina a elementelor fertilizante din sol (plantele cu sistem

radicular profund trebuie sa fie urmate de plante cu sistem radicular superficial si

invers).

La stabilirea schemelor de succesiune se va tine seama de cerintele

plantelor legumicole fata de temperatura, umiditate si hrana. Speciile caracterizate

prin rezistenta la temperaturi scazute si cu o perioada scurta de vegetatie pot fi

semanate sau plantate toamna, reuind sa ierneze în câmp în bune conditii si sa fie

recoltate primavara devreme (salata, spanacul, ceapa si usturoiul verde). Alte

plante legumicole suporta uor temperaturi în jur de 0°C si uneori chiar -1°C ....-

2°C, ce pot surveni dupa rasarirea plantelor sau plantarea rasadurilor (varza,

gulioare, conopida, mazare etc.). Speciile rezistente la temperaturi scazute se

cultiva înaintea culturilor de baza care, de regula au o perioada de vegetatie mai

lunga si sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveti, fasole de gradina

etc.). Din aceasta cauza ele se vor semana mai târziu, astfel încât sa rasara dupa

trecerea pericolului brumelor târzii de primavara. La culturile înfiintate prin rasad,

plantarea se va face dupa trecerea acestui pericol.

Culturile asociate sunt culturile care se cultiva în acelai timp pe aceai

suprafata de teren, reprezentând forma cea mai intensiva de utilizare a terenului si a

solului, deoarece pe aceasta cale se realizeaza o desime foarte mare de plante pe

unitatea de suprafata. La aceste culturi specia legumicola cu importanta mai mica

se încadreaza printre rândurile culturii principale sau pe rând, între plantele

culturii de baza. Pe lânga aspectele mentionate la culturile succesive, în cazul

culturilor asociate trebuie sa se ia în considerare si habitusul speciilor care se

intercaleaza, pentru ca sa creeze pe cât posibil, conditii reciproc avantajoase si sa

se evite, în orice caz stânjenirea dintre componentele asociatiei. Datorita faptului ca

prin desimea mare de plante la unitatea de suprafata se împiedica mecanizarea

lucrarilor, crescând în acest mod consumul de forta de munca manuala, culturile

asociate sunt mai putin folosite în fermele specializate.

Culturile intercalate. În curti, gradini si microferme, în conditii de irigare,

culturile legumicole se pot intercala printre rândurile de porumb, de vii si livezi

tinere dupa cum urmeaza:

29

LEGUMICULTURA

- în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercaleaza: varza

timpurie, conopida timpurie, salata si fasole de gradina ;

în vii si livezi tinere se intercaleaza: specii cu talie joasa (mazare de gradina

pentru pastai, fasole de gradina, salata, spanac, ceapa si usturoi verde, ceapa din

arpagic, morcov, patrunjel, marar, gulioare, loboda, fasole pentru boabe) sau

specii cu talie semiînalta (cartofi timpurii, tomate timpurii, varza de vara). Nu se

recomanda sa se foloseasca pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc., deoarece

prin întinderea vrejurilor pot împiedica lucrarile de întretinere si înabui culturile de

baza .

4.1.2. Irigarea, fertilizarea si erbicidarea culturilor legumicole

4.1.2.1. Irigarea culturilor legumicole

Irigarea culturilor legumicole, reprezinta principala masura de

îmbunatatire a regimului de apa din sol si are efecte multiple si anume: sporirea

productiei, îmbunatateste calitatea comerciala si precocitatea recoltei, asigura

folosirea potentialului productiv al soiurilor si hibrizilor de plante legumicole,

folosirea cu maximum de eficienta a potentialului de fertilitate a solului si a

îngrasamintelor, practicarea culturilor succesive si asociate.

În tara noastra, suprafata irigata a culturilor legumicole a crescut de la 12

mii ha, în 1938 la 50,4 mii ha, în 1960, 170,1 mii ha, în 1981 si 196,6 mii ha, în

1985 (Butnariu H. si colab., 1990).

Amenajarea marilor perimetre irigate în sud, Sadova-Corabia, Calarai-

Feteti, Carasu-Medgidia si cele din vest, au permis dezvoltarea legumiculturii în

zonele mai secetoase ale tarii.

Dupa scopul urmarit si perioada când se executa udarea culturilor

legumicole, se disting:

yUdarea de aprovizionare se aplica înainte de înfiintarea culturilor si are drept

scop completarea rezervei de apa a solului. Se folosesc norme de 800-1200 m3/ha

yUdarea prin scurgerea apei la suprafata solului prezinta doua variante: udarea prin

inundatie pe brazde sau fâsii si udarea pe rigole lungi.

Udarea prin idundatie se folosete numai în sistem gospodaresc, în gradini

pe suprafete mici, unde solul poate fi modelat numai în brazde si fâii scurte (6-10

m lungime), apa inundând întreaga suprafata de cultura. În acest caz se reduce

posibilitatea mecanizarii lucrarilor de înfiintarea si întretinerea culturilor.

30

LEGUMICULTURA

Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metoda larg utilizata în

tehnologia culturilor legumicole în câmp, caracterizata prin aceea ca apa circula la

suprafata solului, pe rigole, ajungând la radacinile plantelor de pe straturile

înaltate - prin infiltratie, mai ales lateral si prin capilaritate, fara a lua contact

direct cu partea aeriana a plantei.

Udarea prin aspersiune. În acest caz, apa pompata direct din sursa (canal

deschis sau dintr-o retea de conducte sub presiune) este pulverizata în aer cu

ajutorul aspersoarelor, de unde picaturile cad pe plante si sol sub forma de ploaie.

Aductiunea si distribuirea apei se realizeaza prin: sisteme, agregate si aspersoare.

yUdarea prin picurare consta în distribuirea apei la plante sub forma de picaturi,

într-o perioada îndelungata de timp.

ŠRegimul de irigare la culturile legumicole

Regimul de irigare la culturile legumicole trebuie înteles ca o notiune

complexa, care cuprinde o serie de elemente specifice, cum sunt: norma de udare,

momentul aplicarii udarilor, intervalul între udari, schema udarilor si norma de

irigatie.

yNorma de udare reprezinta cantitatea de apa (în m3) care se administreaza la un

hectar cu ocazia unei udari.

yMomentul udarii

Se determina urmarindu-se dinamica umiditatii solului, prin diferite

procedee specifice aparatelor folosite sau chiar prin simpla palpare a probelor de

sol luate de pe profilul adâncimii de udare

yIntervalul între udari este conditionat de evapotranspiratia zilnica, de

precipitatiile cazute, de adâncimea de udare si de plafonul minim admis, ultimele

doua elemente conditionând marimea normei de udare. Intervalul dintre udari

reprezinta timpul în zile în care se consuma norma de udare

yNumarul udarilor este strâns legat de lungimea perioadei de vegetatie a plantelor

cultivate si de conditiile naturale din zona respectiva (precipitatii, umiditatea si

temperatura aerului, frecventa si intensitatea vântului).

yNorma de irigare reprezinta cantitatea de apa ce se administreaza unei culturi pe

întreaga perioada de vegetatie (m3/ha).

4.1.2.2. Îngrasamintele folosite în legumicultura si metodele de fertilizare la

culturile legumicole

ŠÎngrasamintele folosite în legumicultura

31

LEGUMICULTURA

Îngrasamintele folosite în legumicultura se pot grupa în îngrasaminte organice si

chimice.

yÎngrasamintele organice sunt reprezentate prin: gunoiul de grajd, urina de

animale, gunoiul de pasari, mustul de grajd, mranita, composturile, turba si

îngrasamintele verzi.

yÎngrasaminte chimice pot fi simple si complexe

Îngrasamintele simple contin numai un element nutritiv. În aceasta categorie intra

îngrasamintele azotate, care contin azotul sub forma nitrica, sub forma amoniacala

sau ambele forme de azot; îngrasaminte chimice care contin numai fosfor sau

numai potasiu, îngrasaminte cu microelemente.

Îngrasamintele complexe dupa numarul de elemente nutritive pe care le contin pot

fi: binare, daca au doua elemente (N.P; N.K; P.K), ternare daca contin trei

elemente (N.P.K) si polinutritive (complexe) când pe lânga cele trei elemente, mai

contin si alte elemente nutritive (macro si microelemente).

Îngrasamintele complexe de tip cristalin (Cristalin I, Cristalin II), se

recomanda mai ales pentru culturile din sere si solarii, aplicându-se o data cu apa

de udat (fertilizare hidrolizanta). Îngrasamintele lichide de tip C, fiind foarte

solubile, se recomanda a fi utilizate ca si îngrasamintele de tip cristalin.

Îngrasamintele complexe extraradiculare (foliare) se pot aplica în 1-4 reprize în

500 l apa/ha o data cu tratamentele fitosanitare, în câmp, sere si solarii; se aplica

doze de 5-10 litri/ha sub forma de solutii în concentratii de 0,2-1,0-1,5%, în functie

de tipul îngrasamântului folosit.

Îngrasamintele organo-minerale sau ionitice au ionii minerali fixati pe suport

organic (praf de lignit, reziduri celulozice, praf de turba), la care se adauga rasini

ureoaldehidice, sunt solide, granulate ( = 1 - 4 mm), neaglomerabile. Se

administreaza la fertilizarea de baza, toamna sau primavara, în doze de 1600-3200

kg/ha, înlocuind cu bune rezultate gunoiul de grajd.

ŠMetode de fertilizare

Metodele de fertilizare trebuie sa tina cont de scopul fertilizarii:

- de mentinere a fertilitatii;

- de cretere a fertilitatii;

- de îmbunatatirea conditiilor de nutritie din perioada de vegetatie.

Eficienta fertilizari chimice este strâns corelata cu metoda de aplicare ce

trebuie sa tina cont de tehnologia de cultura, cerintele plantelor si însuirile

solului. Cantitatile de îngrasaminte calculate pentru culturile legumicole se

32

LEGUMICULTURA

administreaza folosind metodele: fertilizarea de baza; fertilizarea starter (o data cu

înfiintarea culturii); fertilizarea faziala.

Fertilizarea de baza consta în aplicarea îngrasamintelor si încorporarea lor în sol

înainte de înfiintarea culturii. Toamna, înainte de aratura adânca, se administreaza

îngrasamintele organice semidescompuse si îngrasamintele chimice greu solubile

(2/3 din doza de P si K), iar primavara îngrasamintele organice bine descompuse

(mranita) si îngrasamintele minerale uor solubile (jumatate din doza).

Fertilizarea starter (o data cu înfiintarea culturii), cunoscuta si sub numele de

fertilizare de pornire, are drept scop asigurarea nutritiei plantelor în conditii

optime în primele 20-30 zile de la rasarire sau de la plantare.

Fertilizarea faziala are drept scop completarea cerintelor plantelor pentru anumite

elemente nutritive, pe faze de vegetatie. Îngrasamintele pot fi aplicate radicular sau

extraradicular (foliar). Aceasta fertilizare nu suplineste ci completeaza

fertilizarea de baza si cea starter.

4.1.2.3. Erbicidarea culturilor legumicole

Daca, în general, combaterea buruienilor, concurente rapacee pentru hrana,

apa, lumina si spatiu ale plantelor de cultura, constituie o preocupare deosebit de

importanta în scopul obtinerii unor productii superioare din punct de vedere

cantitativ si calitativ, aceasta are o semnificatie deosebita în cazul culturilor

legumicole.

Combaterea chimica a buruienilor prezinta o mare complexitate, datorita:

numarului mare de specii legumicole existente în cultura, dintre care unele (ceapa,

legume pentru radacini tuberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru frunze

etc.) sunt deosebit de sensibile la concurenta buruienilor în perioada rasaririi (care

uneori dureaza 10-20 zile) si imediat dupa aceasta, impunând în lupta cu

buruienile masuri speciale; diversitatii sistemelor de cultura practicate (culturi

succesive, culturi asociate, culturi fortate si protejate cu mase plastice) care

contribuie la folosirea intensiva a terenului, ceea ce impune utilizarea anuala a unor

mari cantitati de gunoi de grajd, una din principalele surse de îmburuienare

determina de asemenea, deosebiri esentiale în combaterea buruienilor în

comparatie cu alte culturi; conditiilor favorabile, create pentru plantele de cultura,

în unele cazuri în conditii dirijate (sere), de care beneficiaza si buruienile

înregistrând un ritm de crestere deosebit de rapid.

33

LEGUMICULTURA

Reiese clar de ce, printre masurile de lupta (preventive si curative)

împotriva buruienilor în legumicultura, utilizarea erbicidelor reprezinta o veriga

tehnologica absolut necesara. În acest scop se utilizeaza un numar mare de

erbicide, sub diferite forme, dintre care o parte sunt eficiente pentru un numar

restrâns de buruieni, în special anuale si cu o mare selectivitate pentru plantele

legumicole.

Pentru a întelege mai bine modul lor de actiune, domeniul de utilizare,

timpul si modul de aplicare este necesara cunoasterea gruparii lor pe baza naturii

chimice a substantei active ca si a caracteristicilor grupei din care fac parte.

Erbicidele cu actiune sistemica germinala sau de absorbtie prin coleoptil

sau hipocotil se aplica fie la pregatirea patului germinativ (ppi) daca sunt volatile,

fiind necesara încorporarea lor în sol (Treflan, Balan, Ro Neet), fie la semanat sau

dupa semanat (pré), pentru a surprinde buruienile în curs de germinare (Dual-500,

Ramrod, Dymid etc.).

Erbicidele de contact neselective se aplica cu una-doua zile înainte de

rasarirea plantelor de cultura (pré), dar dupa ce buruienile au rasarit (Gramoxone),

iar cele selective cu absortie foliara se aplica postemergent (Basagran, Semeron

etc.).

Dupa modul lor de actiune erbicidele pot fi împartite în: erbicide sistemice

si de contact.

Erbicidele sistemice sunt absorbite de frunze sau radacini si apoi sunt transportate

în tesuturile întregii plante.

Erbicidele de contact distrug buruienile în urma contactului direct cu ele.

Actiunea lor are în general un caracter acut si planta piere repede.

La aplicarea erbicidelor în culturile legumicole se va tine cont de urmatoarele

aspecte principale:

- alegerea celui mai eficient erbicid;

- stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare;

- stabilirea momentului si tehnicii de aplicare;

- factorii care influenteaza aplicarea etc.

Doza aplicata este specifica fiecarui produs si depinde de: continutul

preparatului în s.a.; natura acestuia; forma de prezentare (lichida, pudra muiabila,

granule); tehnica de aplicare; conditiile de sol si meteorologice; continutul în

humus al solului; cantitatea de îngrasaminte organice aplicate; compozitia

34

LEGUMICULTURA

floristica a buruienilor; modul de aplicare (în benzi sau pe toata suprafata) si

numarul de reprize în care se aplica erbicidul; costul unitatii de produs etc.

Dozele de erbicide se exprima în kg pentru erbicidele granulate sau sub

forma de pudra muiabila si în litri pentru cele lichide.

Momentul erbicidarii se stabilete în functie de: natura erbicidului folosit

(volatil sau nevolatil); specia cultivata si sistemul de cultura practicat; compozitia

floristica a buruienilor de pe suprafata de teren pe care se erbicideaza.

Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: înainte de înfiintarea

culturilor, cu încorporare în sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi), daca

sunt volatile; în timpul semanatului, o data cu introducerea semintelor în sol; în

perioada de la semanat la rasarirea plantelor de cultura si a buruienilor

(preemergent); dupa ce plantele de cultura au rasarit si au un stadiu de cretere mai

avansat decât buruienile care nu au depasit faza de rozeta cu 2-3 frunze la

buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm în înaltime la buruienile monocotiledonate

(post emergent); dupa ce rasadurile s-au prins si au început sa creasca

(postplantare); în timpul perioadei de vegetatie, când este nevoie.

Temperatura aerului cea mai favorabila pentru aplicarea erbicidelor este de

16-20°C. La temperaturi scazute actiunea erbicidelor este întârziata.

Temperaturile ridicate au efect nefavorabil, deoarece determina o pierdere rapida a

substantelor ce se volatizeaza u or (Dymid, Treflan, Balan etc.). Umiditatea relativa

a aerului influenteaza pozitiv eficacitatea erbicidelor de contact, aplicate

postemergent, deoarece reduce procesul de volatizare si favorizeaza absorbtia

substantelor active ale erbicidelor de catre organele vegetative ale buruienilor. La o

umiditate relativa scazuta (sub 65%), eficienta erbicidelor scade mult datorita

pierderilor mari de substanta prin volatizare. Vânturile influenteaza erbicidarea

printr-o distribuire neuniforma a solutiilor la suprafata solului sau a plantelor de

buruieni. Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respectiva sau din culturile

învecinate poate provoca pagube însemnate în cazul când culturile sunt sensibile la

erbicidul folosit. De aceea, nu se recomanda aplicarea erbicidelor atunci când

viteza vântului depaseste 15-20 km/ora.

Regimul de precipitatii poate mari sau micsora eficacitatea tratamentelor.

Eficienta erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil, daca

dupa tratament survin precipitatii abundente. Daca însa la 4-5 ore dupa erbicidare

survine o ploaie moderata de 10-12 mm, eficacitatea lor poate sa sporeasca. Lipsa

precipitatiilor timp de 10-12 zile dupa erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult

35

LEGUMICULTURA

efectul. În acest caz, la 5-6 zile dupa erbicidare, trebuie sa se aplice o udare prin

aspersiune, cu 150-200 m3 apa/ha.

4.2. TEHNOLOGIA GENERALA A PRODUCERII RASADURILOR

DE PLANTE LEGUMICOLE

ŠImportanta si necesitatea folosirii rasadurilor

Plantele legumicole cu cea mai mare pondere pentru legumicultura tarii

noastre se cultiva prin rasad (tomatele, ardeii, patlagele vinete, varza, conopida,

castravetii, salata pentru culturi protejate etc.).

Obtinerea unor productii timpurii, superioare din punct de vedere

cantitativ si calitativ este conditionata de producerea unor rasaduri de calitate.

Rasadurile sunt plante legumicole tinere, de o anumita vârsta, produse în

constructii destinate acestui scop sau în teren neprotejat.

Cu toate ca pentru producerea rasadurilor se fac cheltuieli suplimentare,

folosirea lor este absolut necesara datorita avantajelor pe care le prezinta: asigura

conditii pentru obtinerea unor productii extratimpurii si timpurii superioare;

contribuie la ealonarea productiei si a consumului de produse legumicole

proaspete; asigura desimea optima la unitatea de suprafata si uniformitatea

culturilor; permite largirea arealului de cultura a speciilor termofile si micoreaza

consumul de seminte etc.

ŠOrganizarea producerii rasadurilor privete în primul rând dimensionarea acestei

verigi tehnologice, în legatura cu proportia culturilor care se înfiinteaza prin rasad,

raportata la scara întregii productii. În tara noastra trebuie sa se produca anual

aproximativ 10-12 miliarde rasaduri, pentru plantarea a cca. 150.000 ha cultivate

cu legume înfiintate prin rasad (Butnariu H. si colab., 1990), ceea ce presupune un

necesar de 3500-4000 ha destinate producerii acestor rasaduri. În acest scop,

producerea rasadurilor este organizata atât în microferme specializate cât si în

sectoare cu productie de tip gospodaresc.

Fermele specializate sunt proiectate în module cu capacitatea de productie pâna la

15-20 milioane rasaduri într-un ciclu. Aceste ferme sunt organizate în cadrul

societatilor comerciale sau asociatii ale cultivatorilor.

4.2.1. Pregatirea constructiilor, mainilor si utilajelor, pamânturilor si

inventarului pentru producerea rasadurilor

36

LEGUMICULTURA

La pregatirea constructiilor pentru producerea rasadurilor se va tine cont de

specificul bazei materiale folosite, luându-se urmatoarele masuri:

- în cazul serelor înmultitor se vor efectua urmatoarele lucrari: revizia tehnica si

reparatiile curente (aceste lucrari se fac de catre echipe de muncitori specializati si

se executa imediat dupa desfiintarea culturii anterioare si îndepartarea resturilor

vegetale, mobilizarea solului, maruntirea solului, dezinfectia solului si a

scheletului serei, evitarea reinfestarii);

- la solariile încalzite biologic: verificarea scheletului, montarea foliei, dezinfectia

solului, introducerea biocombustibilului, urmarirea temperaturii, aezarea

substratului;

- la solariile simple: verificarea scheletului, montarea foliei, afânarea solului,

asezarea substratului;

- în cazul rasadnitelor cu încalzire biologica: confectionarea de noi tocuri,

repararea tocurilor vechi, confectionarea de noi rame de aerisire, repararea celor

vechi, dezinfectia tocurilor si a ramelor, pregatirea biocombustibilului, instalarea

tocurilor, acoperirea lor cu ferestre, introducerea amestecului nutritiv.

Masinile si utilajele se pregatesc prin reparare si punerea lor în stare de

functionare.

Pregatirea amestecurilor de pamânt consta în: maruntire, omogenizare,

cernere, dezinfectie, sporirea fertilitatii si corectarea pH-ului. Înainte de folosire,

mranita si turba, se maruntesc cu ajutorul mainilor de maruntit, se omogenizeaza.

În scopul îndepartarii impuritatilor (cioburi de sticla, pietre, resturi vegetale

grosiere-nemineralizate etc.) componentele se cern.

În functie de cantitatea de amestec ce urmeaza a fi pregatita se alege si

linia tehnologica corespunzatoare pentru pregatirea amestecului nutritiv.

În cazul unor cantitati mici, lucrarile de pregatire a amestecului de pamânt

se efectueaza manual.

Dupa preparare si omogenizare, amestecurile nutritive se aaza în

platforme de aproximativ 3 m latime si 2,5 m înaltime.

Dupa pregatire amestecurile nutritive se dezinfecteaza cu aburi sau cu

substante chimice.

La dezinfectia cu aburi în interiorul platformelor se introduc conductele de

dezinfectie termica, racordate la conducta de transportare a aburului. Apoi se

acopera platformele cu prelate de polietilena termorezistenta si se introduce aburul

sub presiune la temperatura de 120°C, mentinându-se pâna în momentul când în

37

LEGUMICULTURA

interiorul platformelor se înregistreaza o temperatura de 90°C. Dupa dezinfectare,

pentru a se evita reinfestarea, platformele se mentin în continuare acoperite.

Dezinfectia pe cale chimica se face pe platforme betonate sau pe prelate din

material plastic, pe care amestecul nutritiv se aaza în straturi succesive, peste

fiecare strat administrându-se cantitatile corespunzatoare de substante

dezinfectante (cele solide se administreaza prin împrastiere iar cele lichide cu

ajutorul unor maini de stropit sau cu stropitori). Dupa administrarea substantelor

dezinfectante, amestecul nutritiv se omogenizeaza si se acopera cu o folie de

polietilena. Daca se foloseste imediat dupa trecerea timpului de actiune si de

pauza, înainte de utilizare se face proba de fitotoxicitate a amestecului nutritiv.

yAmestecuri de pamânt folosite la producerea rasadurilor

Amestecurile nutritive folosite la producerea rasadurilor trebuie sa

îndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie bogate în substante hranitoare, uor

asimilabile de catre plante; sa aiba permeabilitate pentru apa si aer; culoare

închisa (în scopul absorbirii unei cât mai mari cantitati de energie solara); sa fie

lipsite de agentii patogeni si daunatori; sa aiba reactie neutra (pentru legumele din

grupa verzei, castraveti si pepeni) sau uor acida (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea

speciilor).

La pregatirea amestecurilor, turba se folosete numai dupa ce i s-a corectat

reactia, prin adaugarea de var (cca.2 kg/m3), astfel ca pH-ul sa fie de 6-6,5. De

asemenea, la pregatirea amestecurilor, în special când acestea se utilizeaza pentru

repicarea rasadurilor, se adauga 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat si 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de

potasiu.

Dat fiind timpul de pauza destul de îndelungat pentru unele produse

chimice dezinfectante, pregatirea amestecurilor de pamânt se face din timp; pâna la

întrebuintare acestea se tin adapostite în soproane, iar în lipsa acestora se fac

gramezi de forme regulate si se acopera cu prelate de P.E.

Rasadurile de plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate sau

nerepicate) sau în forme cu sau fara presarea amestecului nutritiv.

În multe tari producatoare de legume se practica, într-o masura tot mai

mare, tehnologia de producere a rasadurilor în cuburi nutritive, rezultate prin

presarea amestecului nutritiv, în care se seamana samânta drajata sau nedrajata, sau

se face repicarea rasadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producere a

rasadurilor, se fac experimentari si cu pastile obtinute din turba puternic presata,

38

LEGUMICULTURA

prevazute cu o mica adâncitura în care se pune samânta sau se repica rasadul

(strip-pots).

4.2.2. Tehnologia producerii rasadurilor în sere înmultitor

Pregatirea solului consta în mobilizarea lui la adâncimea de 30-32 cm, cu

masina de sapat solul în sere si solarii (MSS-1,4) si maruntirea lui cu freza

viticola (FPV-1,3) sau cu cea pentru pasuni (FPP-1,3). Sub registrele de încalzire si

la capetele traveelor mobilizarea solului si maruntirea lui se face manual (cu

hârletul si grebla). Cu ocazia lucrarilor de pregatire a solului trebuie sa se adune

toate radacinile care apar la suprafata, daca acestea prezinta gale sau brunificari

datorita atacului diferitilor agenti patogeni.

Dezinfectia solului serei se realizeaza pe doua cai: termic si chimic .

Pregatirea patului germinativ consta în:

- aezarea pe fiecare travee a câte doua folii de polietilena cu latimea de 1,4 m

fiecare, ramânând între ele o poteca cu latimea de 40 cm pe care se circula pentru

îngrijirea rasadurilor;

- aezarea substratului nutritiv (care a fost pregatit si dezinfectat în prealabil) în

grosime de 6-7 cm, cât mai uniform;

- tasarea uoara, udarea si acoperirea cu folie de polietilena recuperabila pentru

încalzirea substratului nutritiv.

Semanatul pe pat nutritiv se face manual, prin împrastiere, repartizând

semintele cât mai uniform. Dupa terminarea acestei lucrari semanatura se acopera

cu un strat de 0,5 cm mranita sau amestec nutritiv, se taseaza, se uda cu apa

tehnologica, se eticheteaza si se acopera cu folie de polietilena.

Pentru castraveti si pepeni galbeni semanatul se face în ladite, într-un

amestec de nisip si turba sau numai în nisip. Dupa semanat laditele se pun pe

registrele de încalzire si se acopera cu folie de polietilena.

Pentru producerea rasadurilor necesare înfiintarii culturilor în sere se poate

semana si direct în ghivece din material plastic sau cuburi nutritive, lucrarea

putându-se efectua manual sau mecanizat.

În momentul în care plantele încep sa rasara se înlatura folia de polietilena

si se scade temperatura cu câteva grade pentru a evita alungirea rasadurilor.

Repicatul consta în scoaterea rasadurilor de la locul unde au vegetat de la

rasarire si transplantarea lor (introducerea sistemului radicular în substratul

nutritiv) la o distanta mai mare între rânduri si plante pe râmd, în scopul asigurarii

39

LEGUMICULTURA

unei suprafete de nutritie mai mari si a unui regim de lumina mai bun. Momentul

optim pentru repicat este când rasadurile se afla în faza de aparitie a primei frunze

adevarate (tomate, legumele din grupa verzei, salata) sau la aparitia celei de a doua

frunze adevarate (ardei si patlagele vinete).

La castraveti si pepeni aceasta lucrare se face la 3-4 zile de la rasarire, când

cotiledoanele au pozitie orizontala. Operatiile de pregatire a constructiilor si

amestecului nutritiv sunt asemanatoare cu cele de la semanat.

Lucrarile de întretinere aplicate rasadurilor se refera la: dirijarea factorilor

de microclimat (caldura, lumina, gaze, umiditate) si mentinerea lor la nivel optim,

fertilizarea faziala, combaterea buruienilor, rarirea rasadurilor, aplicarea

substantelor bioactive, combaterea bolilor si daunatorilor, calirea rasadurilor

înainte de plantare în solarii, sere-solar si câmp.

4.2.3. Tehnologia producerii rasadurilor în solarii si sere-solar cu substratul

încalzit pe cale biologica

Pregatirea solului consta în înlaturarea tuturor resturilor vegetale de la

cultura anterioara ca masura obligatorie de fitoprotectie si afânarea superficiala a

solului. Primavara devreme se face acoperirea solarului cu folie de polietilena.

Pregatirea biocombustibilului. Înainte de amenajarea patului cald, gunoiul

trebuie sa porneasca în fermentatie, proces ce se realizeaza prin punerea lui în

platforme de încalzire. În aceste platforme gunoiul se aaza cu 7-8 zile înainte de

amenajarea patului cald.

Platforma se cladeste din straturi succesive, de gunoi pastrat si proaspat,

groase de 25-30 cm, primul si ultimul strat fiind de gunoi pastrat. În platforma

(lata de 2 m), gunoiul se asaza cât mai afânat si pentru a nu se tasa sub propria

greutate, platforma nu trebuie sa depaseasca prea mult înaltimea de 1,5 m.

În momentul în care platforma începe sa „fumege” se poate trece la

amenajarea patului cald în grosime de 60-70 cm. Latimea patului cald poate fi

egala cu cea a solarului sau a serei solar sau de 3 m. În ultimul caz suprafata

ramasa libera se utilizeaza pentru repicarea rasadurilor de ardei si patlagele vinete

obtinute pe patul cald. Când solarul sau sera-solar se folosete numai pentru

repicarea rasadurilor, grosimea patului cald va fi mai mica (30-40 cm).

Dupa amenajarea patului cald, se instaleaza tocurile de rasadnite sau se

instaleaza arcuri din fier beton care se acopera cu polietilena. Dupa 2-3 zile, când

gunoiul se încalzete, se asaza substratul nutritiv în grosime de 6-8 cm.

40

LEGUMICULTURA

Semanatul se poate executa la 2-3 zile dupa a ezarea substratului. Epoca de

semanat se stabilete în functie de momentul plantarii, astfel încât de la

rasarirea plantelor pâna la plantare sa treaca o perioada de 35-40 zile.

Semanatul se face prin împrastiere sau în rânduri folosind rama de

semanat. Dupa efectuarea semanatului se acopera cu un strat de mranita sau

amestec nutritiv gros de 0,5-1 cm, se taseaza, se uda cu apa tehnologica si se

eticheteaza.

Imediat dupa semanat se pregatete patul cald pentru repicat. Grosimea

amestecului nutritiv este de 12-14 cm când se repica în substrat sau 2-3 cm când se

repica în cuburi nutritive. În ultimul caz, peste stratul de substrat se aaza cuburile

nutritive cu latura de 5 cm în care se vor repica rasadurile. La 8-10 zile de la

rasarirea plantelor se face repicarea rasadurilor introducându-le în substrat sau cub

pâna în apropierea cotiledoanelor si se uda imediat cu apa tehnologica pâna la

umectarea cuburilor sau a substratului.

Lucrarile de întretinere sunt asemanatoare cu cele aplicate rasadurilor

produse în sere înmultitor cu unele particularitati si anume: nu se mai face rarirea

cuburilor; atentie deosebita se va acorda aerisirii deoarece în solarii se formeaza

condensul care contribuie la creterea umiditatii relative a aerului si prin

fermentarea gunoiului se degaja amoniac si CO2 care devin toxice pentru plante

daca nu se efectueaza aceasta lucrare; daca se produc rasaduri nerepicate si

plantele sunt prea dese, se face rarirea acestora la 3-4 cm pe rând. Rasadurile

rezultate din rarire se repica în alt solar care a fost pregatit în acest scop.

4.2.4. Tehnologia producerii rasadurilor în solarii si sere-solar neîncalzite

Pentru culturile de tomate timpurii, de vara si pentru industrializare si

varza de vara, semanatul survine într-o perioada când nu mai este necesara

folosirea încalzirii artificiale, dar presupune masuri de captare si conservare a

energiei solare prin sistemele de acoperire si etanare a constructiilor.

Constructiile se pregatesc cu 10-12 zile înainte de semanat si consta în acoperirea

solariilor, introducerea amestecului nutritiv, dezinfectia spatiilor si a elementelor

de constructie, afânarea substratului. Aceste lucrari se pot executa mecanizat,

folosind pentru dezinfectie mainile de stropit (MST-900, Protector 300 M) iar

pentru afânarea substratului freza viticola (FV 1,3) sau de pasune (FPP 1,3),

actionate de tractorul viticol.

41

LEGUMICULTURA

Amestecurile nutritive se pot pregati pe platforme betonate si apoi se

introduc în solarii si sere-solar, sau se poate introduce separat fiecare component

cu ajutorul remorcilor de sera cu basculare laterala, se niveleaza manual fiecare

component si apoi straturile aezate succesiv se omogenizeaza cu ajutorul frezei.

Semanatul se face manual sau mecanizat cu semanatoarea SRS-12, se uda

si se erbicideaza.

Cuburile nutritive pentru tomatele timpurii se confectioneaza si se introduc

în solarii sau sere-solar cu 5-6 zile înainte de repicat pentru a se încalzi si se

acopera cu folie de polietilena uzata pentru ca acestea sa nu-si piarda umiditatea.

Pentru producerea rasadurilor de tomate timpurii cât si pentru repicarea

rasadurilor de ardei si patlagele vinete se vor folosi solarii cu dubla protejare iar

pentru celelalte specii, dupa semanat se face mulcirea cu folie de polietilena

recuperabila .

Lucrarile de întretinere care se aplica rasadurilor sunt asemanatoare cu cele

efectuate la producerea rasadurilor în solarii cu substratul încalzit pe cale biologica,

cu specificarea ca pentru a favoriza ramificarea sistemului radicular este necesar

sa se asigure umiditatea în substrat, uniform, pe tot parcursul perioadei de

producere a rasadurilor, în special în stratul superficial, pentru a nu favoriza

dezvoltarea radacinii principale în adâncime. Calirea rasadurilor începe cu 3

saptamâni înainte de plantare, aplicându-se la începutul intervalului de calire un

tratament cu Cycocel 0,1%.

4.2.5. Tehnologia producerii rasadurilor în rasadnite cu încalzire biologica

Terenul care se alege pentru amenajarea rasadnitelor cu încalzire biologica

trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie adapostit împotriva vânturilor

si curentilor de aer rece; sa fie plan sau uor înclinat spre sud, pentru a preveni

baltirea apei provenite din ploi si topirea zapezii; uor, permeabil si ferit de

inundatii; pânza de apa freatica sa fie la adâncime de peste 2 m; sa fie departe de

surse de infectie; sa aiba asigurata sursa de apa cu debit constant si suficient etc.

Ca material organic biocombustibil pentru amenajarea rasadnitelor cu cele

mai bune rezultate se folosete gunoiul de grajd care, înaintea amenajarii

rasadnitelor trebuie sa porneasca în fermentatie. În acest scop se procedeaza ca si

în cazul solariilor cu substratul încalzit pe cale biologica.

42

LEGUMICULTURA

Amenajarea patului cald. În momentul în care platforma începe sa

„fumege” se trece la amenajarea patului cald, pentru rasadnitele de suprafata, sau

gunoiul se introduce în rasadnite, în cazul rasadnitelor îngropate.

Pe terenul curatat de zapada (daca este cazul) se aaza un strat de paie sau

frunze de 10-15 cm grosime, pentru a izola patul cald de solul rece si a asigura

scurgerea mustului de gunoi. Pe acest strat se amenajeaza patul cald, alcatuit din

straturi succesive de gunoi, uor si uniform tasate cu dosul furcii. Înaltimea

patului difera în functie de momentul amenajarii si tipul de rasadnita. În perioada

rece (ianuarie-februarie) si la rasadnitele de suprafata, aceasta este de 70-80 cm iar

în perioada mai calda (martie-aprilie) 40-50 cm.

Imediat dupa amenajarea patului cald se instaleaza tocurile de rasadnite.

Pentru rasadnitele cu o panta, tocurile se orienteaza pe directia est-vest, uor

înclinate spre sud (panta va fi de 6°), iar cele cu doua pante se orienteaza cu

lungimea pe directia nord-sud, pentru ca rasadurile sa primeasca cât mai multa

lumina.

Între tocurile de rasadnite si la marginea patului cald se lasa poteci de 0,5

m, pentru a se putea circula în vederea efectuarii lucrarilor de întretinere. Imediat

dupa a ezarea tocurilor acestea se acopera cu rame si rogojini pentru a se evita

pierderile de caldura si racirea patului cald.

Între platformele de rasadnite se lasa drumuri late de 3-4 m, pentru ca materialele

necesare sectorului, precum si rasadurile produse sa se transporte mecanizat.

Operatiunea de aezare a tocurilor este valabila numai pentru rasadnitele mobile, la

cele fixe amenajarea consta numai în asezarea patului de gunoi în interior.

La 3-4 zile de la instalarea tocurilor, în momentul în care apar picaturi de

condens pe partea interioara a geamurilor, se pate trece la introducerea

amestecului nutritiv în rasadnite. În acest scop, se descopera rasadnitele, se

taseaza si se niveleaza gunoiul din interiorul tocului si se presara un strat subtire de

praf de var sau cenua pentru a împiedica aparitia ciupercilor. Componentele care

alcatuiesc amestecul nutritiv sunt prezentate în tabelul 6.30. Grosimea patului

nutritiv va fi de 10 cm, când rasadurile se repica si de 12-13 cm când se seamana

fara a face repicatul, cât si pentru repicat direct pe pat nutritiv.

Semanatul se executa prin împrastiere, daca rasadurile se repica, sau în

rânduri când rasadurile nu se repica. În ultimul caz, distanta între rânduri va fi de

6-7 cm iar între seminte pe rând 3-4 cm.

43

LEGUMICULTURA

Semanatura se acopera cu un strat de mranita sau amestec nutritiv de 0,5

cm grosime, se taseaza si se uda cu apa tehnologica. Se seamana la 3-4 zile de la

introducerea amestecului nutritiv, dupa ce amestecul nutritiv s-a încalzit (apar

picaturi pe partea interioara a geamurilor si rasar semintele de buruieni). Data

semanatului se alege în functie de epocile de înfiintare a culturilor legumicole în

câmp.

Repicatul rasadurilor se face direct în substrat (la 5 x 5 cm sau 7 x 7 cm),

dar se poate efectua si în cuburi nutritive pentru culturile timpurii. Lucrarile de

îngrijire aplicate rasadurilor produse în rasadnite se aseamana cu cele efectuate la

rasadurile produse în solarii cu substratul încalzit pe cale biologica cu unele

particularitati în privinta dirijarii temperaturii care se face mai greu în rasadnite. În

momentul în care rasadurile ajung la geam se face ridicarea tocurilor.

4.2.6. Tehnologia producerii rasadurilor pe straturi amenajate în câmp

Pentru culturile legumicole destinate consumului târziu din toamna, care se

cultiva prin producerea prealabila a rasadurilor, acestea se produc pe straturi

amenajate în câmp. În acest scop se alege un teren adapostit, fertil, permeabil, cu

apa freatica la adâncime de peste 2 m, situat lânga o sursa de apa sigura si prevazut

cu cai de comunicatii.

Terenul se curata de resturile vegetale, se dezinfecteaza, se afâneaza, se

marunteste bine si se erbicideaza. Se amenajeaza straturi cu latimea de 80-100 cm,

pentru a se putea efectua lucrarile de întretinere. Între straturi se lasa poteci de

circulatie late de 50 cm. Pe fiecare strat se aaza amestecul nutritiv în grosime de

7-8 cm, se niveleaza si se traseaza u or. Se seamana manual, distribuind cât mai

uniform semintele. Pe suprafete mai mari se poate semana mecanizat cu

semanatoarea SRS-12. Se seamana mai rar deoarece rasadurile nu se repica.

Dupa semanatul manual se acopera semintele cu un strat de mranita gros de

0,5-1,0 cm, se taseaza si se uda. Lucrarile de îngrijire consta în: combaterea

buruienilor, udari repetate, fertilizari faziale (2-3) si combaterea bolilor si

daunatorilor.

44

LEGUMICULTURA

4.3. TEHNOLOGIA GENERALA A CULTIVARII

PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN CAMP NEPROTEJAT

Producerea legumelor în câmp reprezinta activitatea de baza în

legumicultura care se poate efectua în sistem gospodaresc, microferme (1-5 ha) sau

în fermele din cadrul unor asociatii ale cultivatorilor sau alte exploatatii

agricole.

Producerea legumelor în ferme specializate da posibilitatea folosirii

principiilor legumiculturii intensive, zonarea, concentrarea, profilarea,

specializarea, aplicarea pe scara larga a mecanizarii, chimizarii si irigarii, ceea ce

duce la obtinerea unor productii ridicate la unitatea de suprafata, formarea unor

partizi mari de legume care, prin echilibrarea ofertei si cererii, duce la scaderea

pretului de vânzare.

4.3.1. Pregatirea terenului si a solului

Pregatirea terenului este necesara atunci când se ia în cultura pentru prima

data o anumita suprafata de tere. Aceasta consta în executarea lucrarilor de

desecare, defrisare, curatirea de pietre sau alte materiale, nivelarea capitala si

amenajarea pentru irigatii. Dintre aceste lucrari, nivelarea capitala si amenajarea

pentru irigatii se efectueaza în mod obligatoriu iar celelalte numai daca este

nevoie.

Nivelarea capitala sau de baza se executa de regula o data cu construirea

sistemului de irigatii si când este necesar se poate repeta. O nivelare efectuata

corect trebuie sa asigure o panta continua si uniforma a terenului de 1-3‰ pe toata

lungimea solelor destinate irigarii. Lucrarea se efectueaza de catre întreprinderi

specializate.

Amenajarea terenului pentru irigatii este o operatie prin care se realizeaza

ansamblul de lucrari necesare asigurarii cu apa a culturilor. Acestea se împart în

doua categorii mari: lucrari de captarea apei (prize) si lucrari pentru transportul si

distributia apei pe teren (reteaua de irigatie).

Captarea apei din sursa se realizeaza printr-un ansamblu de lucrari ce se

executa la punctul de priza. Transportul apei de la priza la terenul irigat se face cu

ajutorul retelei de irigatie care poate fi construita din canale deschise, jgheaburi sau

conducte îngropate.

45

LEGUMICULTURA

Pregatirea solului necesita o serie de lucrari care se executa diferentiat în

functie de sistemul de cultura practicat, însuirile solului, particularitatile

biologice si agrotehnice ale plantelor cultivate etc. Prin aceste lucrari se urmarete

crearea conditiilor favorabile pentru creterea si dezvoltarea plantelor prin

îmbunatatirea însuirilor fizice ale solului, favorizând astfel accesul aerului, apei si

caldurii; intensificarea proceselor chimice, ceea ce duce la creterea fertilitatii

solului; combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Lucrarile principale care se aplica solului se grupeaza în lucrari de baza si

de pregatire a patului germinativ.

‹Lucrarile de baza ale solului

Lucrarile de baza sunt: nivelarea terenului, fertilizarea si mobilizarea

solului (aratura si afânarea adânca).

Nivelarea terenului constituie una din cerintele principale pentru

generalizarea tehnologiilor moderne. Prin aceasta lucrare se creaza conditii pentru

mecanizarea lucrarilor de la înfiintarea culturilor pâna la recoltarea produselor si

repartizarea uniforma pe teren a apei.

ŠNivelarea de întretinere (exploatare) se executa anual înaintea fertilizarii si

araturii de baza si urmarete întretinerea nivelarii capitale prin corectarea

denivelarilor care au aparut în urma efectuarii lucrarilor din perioada de vegetatie

la cultura anterioara.

ŠFertilizarea de baza se efectueaza dupa nivelarea de întretinere când se

administreaza îngrasamintele organice si cele minerale greu solubile (2/3 din

îngrasamintele cu fosfor si potasiu.

ŠAratura adânca îmbunatateste structura solului, ajuta patrunderea radacinilor în

profunzime, încorporeaza îngrasamintele organice si resturile vegetale accelerând

descompunerea lor, permite infiltrarea apei în straturile mai adânci, contribuie la

combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor etc

Pe solurile uoare si pentru unele culturi (fasole, mazare, ceapa etc.), este

suficienta o aratura la adâncimea de 20 cm.

Pentru culturile care se înfiinteaza toamna sau primavara devreme,

lucrarile de pregatire continua pâna la modelarea solului.

ŠAfânarea adânca a solului sau scarificarea, subsolarea si scormonirea sunt lucrari

agroameliorative prevazute în tehnologiile culturilor legumicole, care se aplica pe

solurile grele, compacte, pe cele cu un strat puternic tasat în profunzime si pe

solurile cu exces de umiditate. Adâncimea de lucru este de 40-60 cm.

46

LEGUMICULTURA

‹Lucrarile de întretinere a araturii si de pregatire a patului germinativ

Datorita perioadei mari de timp în care se face înfiintarea culturilor (începând din

luna martie pâna în octombrie), cât si diversitatii semintelor ca marime, este

necesara o pregatire specifica a patului germinativ, care trebuie sa asigure în sol

caldura, oxigenul si umiditatea necesara germinarii semintelor sau prinderii

rasadurilor.

Caldura necesara germinarii semintelor se asigura prin afânarea solului

pâna la adâncimea de încorporare a semintelor. Acest strat trebuie sa se afle pe un

substrat mai tasat care conduce mai bine umiditatea spre seminte. Prin lucrarile de

pregatire a patului germinativ pentru înfiintarea culturilor legumicole se distrug

buruienile si se împiedica evaporarea apei din sol. Pentru a se reduce consumurile

de energie si în vederea evitarii tasarii solului se recomanda folosirea de agregate

complexe, care realizeaza concomitent mobilizarea, erbicidarea, fertilizarea,

modelarea si semanatul la o singura trecere.

Pentru pregatirea patului germinativ, în vederea înfiintarii culturilor

primavara devreme (mazare, morcov, spanac, salata etc.), imediat ce se poate intra

pe teren, se face o grapare cu grapa cu colti reglabili cu bara de netezire 8-GCN-

1,7 (1-2 treceri). Daca aratura de toamna prezinta denivelari mai pronuntate se

folosesc combinatoare (C-3,9 sau C-6,5).

Pentru culturile care se înfiinteaza primavara în epoca a doua, când terenul

este mai tasat si pe solurile grele, se recomanda folosirea combinatorului C-3,9

având montate, în locul rotilor, trei grape elicoidale sau combinatorul C-6,5. Cu

combinatoarele se pot încorpora îngrasamintele cu azot si erbicidele. În cazul în

care terenul s-a îmburuienat, combinatoarele se echipeaza în mod obligatoriu cu

cutite tip sageata. Se lucreaza la adâncimea de semanat.

Pentru culturile care se înfiinteaza în epoca a III-a (tomate, ardei, patlagele

vinete, pepeni etc.), pâna la înfiintarea culturilor se recomanda sa se aplice una-

doua grapari de întretinere la 2-3 cm adâncime cu 8-GCN-1,7, iar la nevoie cu

combinatorul C-3,9, la care s-au înlocuit rotile cu trei grape elicoidale, pentru a

distruge buruienile si a evita formarea crustei.

Pentru culturile care se înfiinteaza pe teren modelat este necesar ca

pregatirea patului germinativ cu combinatorul, sa se lucreze la o adâncime mai

mare pentru a se putea face o modelare corespunzatoare.

Pentru culturile succesive sau duble, care se înfiinteaza vara sau toamna,

dupa recoltarea culturii anterioare, terenul se pregatete printr-o aratura

47

LEGUMICULTURA

superficiala la 15-18 cm adâncime, pentru a încorpora resturile vegetale în sol,

urmata de o discuire cu grapa cu discuri. Daca resturile vegetale nu au un volum

mare, pregatirea patului germinativ se poate face direct cu ajutorul grapei cu

discuri (1-2 treceri).

ŠModelarea solului asigura irigarea prin rigole si uureaza mecanizarea lucrarilor

de înfiintare, întretinere si recoltarea culturilor, tractorul si agregatele deplasându-

se pe rigole; asigura zvântarea si încalzirea timpurie a solului, ca si evacuarea

surplusului de apa în cazul ploilor torentiale cu debit excesiv. Pentru mecanizarea

lucrarilor de modelat se folosesc: mainile de modelat solul MMS-2,8 si MMS-4,5

precum si agregatul de modelat si fertilizat solul AMFS-4,5, care la o trecere

executa doua straturi cu latimea la coronament de 94 cm (MMS-2,8) sau trei

straturi cu latimea la coronament de 104 cm (MMS-4,5 si AMFS-4,5).

ŠCombaterea pe cale chimica a buruienilor se face prin tratarea solului cu diferite

erbicide specifice.

Erbicidarea se face prin pulverizarea fina a solutiilor apoase de erbicide pe

suprafata solului dupa modelare, pré sau postemergent, în cazul erbicidelor care nu

necesita încorporarea în sol. Pentru erbicidele volatile, erbicidarea se face înainte

de modelare

4.3.2. Înfiintarea culturilor legumicole în câmp

În câmp, culturile legumicole se înfiinteaza prin semanat direct sau prin

plantarea materialului saditor (rasad, bulbi, tuberculi etc.).

‹Înfiintarea culturilor legumicole prin semanat direct în câmp

ŠSemanatul este o lucrare prin care semintele se introduc în sol, la o anumita

adâncime, într-o anumita cantitate la ha, dupa anumite scheme de însamântare.

La însamântare trebuie sa se tina cont de urmatorii factori principali: epoca,

adâncimea, norma, schema de înfiintare si folosirea mainilor adecvate acestei

lucrari.

ŠEpoca de semanat este conditionata de sistemul de cultura, particularitatile

biologice ale speciilor legumicole si perioada când trebuie recoltata productia. Se

deosebesc trei epoci de semanat: de primavara, vara si toamna. În functie de

cerintele de consum si de necesitatea aprovizionarii fabricilor de conserve,

semanatul se face ealonat, în mai multe etape.

ŠAdâncimea de semanat conditioneaza uniformitatea rasaririi si se stabilete în

functie de marimea semintelor, textura solului, calitatea pregatirii patului

48

LEGUMICULTURA

germinativ, umiditatea solului si epoca de semanat. Semintele mici se seamana la

1-2 cm adâncime, cele mijlocii la 2-3 cm, iar cele mari la 3-4 cm (Maier, 1969).

ŠNorma de samânta la ha se stabilete în functie de desimea plantelor la unitatea de

suprafata, masa a 1000 de seminte si valoarea culturala a acestora.

ŠSchemele de semanat se stabilesc tinând seama de: suprafata de nutritie a

plantelor si asigurarea desimii optime la unitatea de suprafata; schema de

modelare a solului; metoda de irigare; caracteristicile tehnice ale tractorului,

masinilor si utilajelor folosite pentru semanat, pentru executarea mecanizata a

lucrarilor de întretinere si recoltat.

‹Înfiintarea culturilor legumicole prin plantarea rasadurilor

Culturile legumicole care se înfiinteaza prin plantarea rasadurilor sunt:

tomatele, ardeii, patlagelele vinete, telina, ceapa de apa, prazul, salata, castravetii

etc. În acest caz se va avea în vedere urmatoarele aspecte: calitatea rasadurilor,

epoca de plantare, distantele de plantare, metodele de plantare si adâncimea la care

se planteaza.

ŠCalitatea rasadurilor influenteaza direct precocitatea si nivelul productiei. Un

asemenea rasad, la plantare trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie viguros, cu internodii scurte si cu un sistem radicular bine dezvoltat;

- sa fie sanatos, cu o culoare verde-închis, caracteristica speciei si cu nuanta

violacee, mai ales spre colet;

- la tomate, ardei si patlagele vinete sa aiba primii muguri florali bine formati,

vizibili cu ochiul liber ( etapa a VIII -a de organogeneza);

- la speciile din familia Cucurbitaceae sa prezinte 3-4 frunze adevarate bine

formate;

- la speciile din grupa verzei sa aiba 5-6 frunze adevarate bine formate.

ŠEpoca de plantare se alege tinând cont de o mare complexitate de conditii si

anume: particularitatile speciei si soiului cultivat si tipul culturii în care sunt

programate, corelate în relatie cu evolutia temperaturii si precipitatiilor ca factori

principali în complexul climatic local; durata de vegetatie a soiului cultivat;

perioada când trebuie sa se livreze productia.

ŠPregatirea rasadurilor pentru plantat. Înainte de plantare cu 10-12 ore,

rasadurile se uda bine, pentru a se scoate cu uurinta din ghivece sau pentru a evita

pe cât posibil ruperea radacinilor la cele nerepicate. Se sorteaza, înlaturând

rasadurile necorespunzatoare. Rasadurile obtinute în ghivece sau cuburi nutritive se

încarca în ladite si se îmbaiaza în solutie de insectofungicid. Laditele se aaza

49

LEGUMICULTURA

în remorci prevazute cu stelaje pentru a evita ruperea rasadurilor si se transporta la

locul de plantare. În timpul transportului rasadurile se protejeaza prin acoperire cu

folie de polietilena si rogojini pentru a le feri de actiunea razelor solare.

ŠMetode de plantare. Plantarea rasadurilor se poate face manual, semimecanizat,

mecanizat sau automatizat.

ŠAdâncimea de plantare depinde de specie(tab. 4.2).

Tabelul 4.2

Adâncimea de plantare a rasadurilor la unele specii legumicole

Specia Adâncimea

Mai adânc decât au fost în rasadnita deoareceTomate, varza, conopida

Ardei, patlagele vinete,

castraveti

Gulii, salata, telina, ceapa de apa, praz

emit uor radacini adventive

Cu 1-2 cm mai adânc decât au fost în rasadnita

La aceeai adâncime la care au fost în rasadnita

sau pe strat

ŠDistantele de plantare se stabilesc în functie de habitusul plantelor si starea de

fertilitate a solului, având drept scop asigurarea unor productii corespunzatoare din

punct de vedere cantitativ si calitativ

4.3.3. Lucrarile de îngrijire aplicate culturilor legumicole în câmp

În legumicultura se întâlnesc doua grupe de lucrari: lucrari cu caracter

general (care se aplica la toate culturile legumicole) si lucrari cu caracter special

(care se aplica numai la anumite culturi legumicole).

ŠLucrarile cu caracter general sunt: combaterea crustei si afânarea solului,

completarea golurilor, combaterea buruienilor, udarea culturilor, fertilizarea

faziala, prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor.

Lucrarile de combatere a crustei si de afânare a solului. Lucrarile

efectuate asupra plantelor la unele culturi ca si recoltarea, repetându-se în timpul

perioadei de vegetatie, contribuie la tasarea puternica a solului. În plus, ploile

torentiale, udarea prin aspersiune, numarul mare de udari si cu norme ridicate de

udare, contribuie mai mult la accentuarea fenomenului de tasare a solului din

culturi si la formarea crustei.

Mulcirea solului cu diferite materiale organice (mranita, gunoi de grajd

semifermentat, paie, pleava, coaja de copaci, rumegu, turba etc.) sau cu suspensii

50

LEGUMICULTURA

bituminoase, folie de polietilena de culoare închisa (fumurie sau neagra), folie de

aluminiu, hârtie speciala etc., previne formarea crustei, respectiv, tasarea solului si

împiedica dezvoltarea buruienilor.

Lucrarile curente prin care se urmarete afânarea solului si combaterea

crustei, se aplica în toate fazele culturii, folosind diverse unelte si utilaje. Astfel,

pentru distrugerea crustei în intervalul de la semanat la rasarirea plantelor se poate

lucra cu grape uoare, care nu patrund adânc în sol sau se utilizeaza tavalugul inelar

(TI-3,5). Dupa ce plantele au rasarit se folosesc cultivatoarele legumicole

(CL-4,5M, CL-2,8) sau freza legumicola (FPL-4). Pe suprafete mici se folosesc

unelte manuale (sape, sapaligi, unelte Wolf) sau prasitori cu tractiune hipo.

Completarea golurilor constituie o lucrare de optimnizare a desimii

culturilor. La completarea golurilor, întâlnite frecvent în culturile înfiintate prin

însamântarea semintelor mici (legume pentru radacini tuberizate, ceapa ceaclama,

tomate etc.), pe terenuri care nu sunt bine nivelate si pe soluri nemaruntite

corespunzator, se procedeaza la reânsamântare pe portiunile de rând unde sunt

goluri. În acest scop se folosesc seminte preîncoltite sau în cazul unor culturi

plantulele rezultate la rarire din rândurile alaturate (tomate, salata, sfecla etc.).

La culturile înfiintate prin rasad, golurile se completeaza la 4-5 zile dupa

plantare, folosindu-se în acest scop rasaduri din acelai soi si de aceeai vârsta,

retinut special pentru completarea golurilor (10-15%). Completarea golurilor se

efectueaza numai dupa ce se iau masuri de înlaturare a cauzelor care le-au

provocat (atac de daunatori, exces de umiditate etc.).

Combaterea buruienilor se face atât prin masuri preventive cât si prin cele

curative.

Dintre masurile preventive amintim:

- rotatia si succesiunea judicioasa a culturilor;

- utilizarea semintelor cu valoare culturala ridicata, neinfestate cu seminte de

buruieni;

- lucrarea rationala a solului pentru prevenirea infestarii acestuia cu buruieni;

- utilizarea în cadrul asolamentului a culturilor care concureaza mai bine

buruienile;

- distrugerea buruienilor de pe marginea drumurilor si de-a lungul canalelor de

irigatii înainte de producerea semintelor;

- compostarea gunoiului de grajd înainte de utilizare si mentinerea platformelor

respective libere de buruieni;

51

LEGUMICULTURA

- prevenirea infestarii culturilor cu buruieni prin seminte aduse cu apa de udare,

prin îndepartarea acestora la intrarea apei în perimetrul cultivat cu legume.

Dintre masurile curative cele mai importante sunt: plivitul, prasitul si

erbicidatul.

Irigarea rationala impune solutionarea optima, diferentiata, în functie de

cultura si specificul local, cu tot ansamblul conditiilor climatice, tehnico-

organizatorice si economice a regimului de udare prezentat anterior.

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Cercetarile legate de

efectul bolilor si daunatorilor în culturile legumicole au aratat ca acestea produc

pagube de recolta în medie de cca.18%, iar când au conditii optime de dezvoltare

pot produce compromiterea totala a culturilor. De aceea, pentru obtinerea unor

productii corespunzatoare trebuie sa se mentina plantele sanatoase de la rasarire

pâna la încheierea perioadei de vegetatie. Masurile prin care se pot proteja

plantele împotriva agentilor patogeni pot fi preventive si curative.

Dintre masurile preventive amintim:

- aplicarea unor rotatii rationale care sa excluda succesiunea speciilor cu agenti

patogeni comuni;

- aplicarea unei agrotehnici superioare, care sa asigure distrugerea buruienilor si

conditii bune pentru creterea viguroasa a plantelor;

- folosirea soiurilor si hibrizilor cu rezistenta mare la boli si daunatori;

- folosirea semintelor dezinfectate si a rasadurilor sanatoase;

- instituirea unui regim sever al masurilor de igiena fitosanitara în culturi.

Masurile curative se refera la combaterea pe cale chimica sau biologica.

ŠLucrarile de îngrijire cu caracter special. Acestea se aplica numai la anumite

culturi.

Raritul plantelor. La înfiintarea culturilor prin semanat direct în câmp, în

vederea asigurarii unei desimi normale, de regula ca masura de siguranta, se

folosesc norme de seminte ceva mai mari. În aceasta situatie, daca conditiile de

germinare a semintelor si de rasarire a plantelor sunt optime, rasare un numar mai

mare de plante decât cel necesar, motiv pentru care trebuie facut raritul, care are

drept scop asigurarea unui spatiu de nutritie si vegetatie pentru fiecare planta cât

mai aproape de cel optim.

Bilonatul si muuroitul se aplica la plantele legumicole de la care se

consuma tuberculii si radacinile tuberizate. Sunt lucrari care se aplica numai în

52

LEGUMICULTURA

cazuri speciale, deoarece prezinta neajunsul ca marete suprafata de evaporare a

apei din sol.

Sustinerea plantelor se aplica la plantele legumicole la care tulpinile nu se

pot mentine în pozitie verticala datorita înaltimii (lungimii) mari a tulpinilor

plantelor si lipsei în structura anatomica a acestora a unor tesuturi mecanice care sa

asigure rigiditatea tulpinilor.

Copilitul consta în suprimarea ramificatiilor laterale (copili) de pe tulpina la

tomate sau a lastarilor de la baza plantelor semincere, care sunt slab dezvoltati si

daca se lasa produc seminte de slaba calitate

Cârnitul consta în suprimarea vârfului de cretere al tulpinii principale, în

scopul opririi creterii plantelor în înaltime si dirijarii hranei catre fructe ,

favorizând cresterea si maturarea acestora.

Ciupitul se efectueaza în special la soiurile de castraveti care fructifica pe

ramificatii de ordin superior. Aceasta lucrare se aplica la rasaduri, când se

ciupeste vârful dupa 3-4 frunze adevarate si la plantele din câmp când se ciupesc

tulpina principala dupa 3-4 frunze si ramificatiile de ordinul I, dupa 4-6 frunze.

Tratarea cu substante bioactive are drept scop stimularea si reglarea

proceselor fiziologice, de fructificare si maturare a fructelor în scopul sporirii

productiei timpurii si totale si îmbunatatirea calitatii acesteia.

Înalbirea (etiolarea) organelor de consum se efectueaza pentru

îmbunatatirea calitatii produselor legumicole care se consuma etiolate. Prin

înalbire organele de consum devin mai fragede si au un gust mai placut. Înalbirea

se aplica la sparanghel, praz, cicoare, telina pentru petioluri, conopida, cardon etc.

Protejarea culturilor împotriva brumelor. Culturile legumicole sensibile la

frig, pot fi vatamate si uneori chiar distruse de brumele târzii de primavara sau de

cele timpurii de toamna. În conditiile din tara noastra, pericolul brumelor târzii de

primavara persista pâna la 20 aprilie si uneori chiar prima decada a lunii mai, iar

toamna, în jumatatea de nord a tarii, pericolul brumelor apare de la 15 septembrie

(uneori chiar mai devreme), iar în sudul tarii, dupa 5 octombrie.

Combaterea grindinei se poate face prin intermediul rachetelor, încarcate

cu anumite substante chimice care exploadeaza în zona norilor si împiedica

formarea grindinei sau prin intermediul plaselor cu ochiuri dese din fibre sintetice

care se întind deasupra culturilor. Pericolul distrugerii plantelor se poate înlatura si

prin cultivarea plantelor în adaposturi acoperite cu mase plastice.

53

LEGUMICULTURA

4.4. RECOLTAREA SI CONDITIONAREA LEGUMELOR

4.4.1. Recoltarea legumelor

Recoltarea este operatiunea care marcheaza trecerea legumelor din sfera

productiei în cea a circulatiei si consumului. Ea reprezinta un complex de

operatiuni de mare raspundere, deoarece modul de executare a acestei lucrari are

repercursiuni directe asupra mentinerii calitatii produselor. Recoltarea legumelor

cuprinde doua aspecte principale si anume: organizarea recoltarii si tehnologia de

recoltare.

ŠOrganizarea recoltarii prezinta importanta deosebita pentru fermele specializate si

se face din timp asigurându-se pe de o parte întocmirea corecta a graficelor de

livrare, pe baza evaluarii productiei si întocmirea calendarului aparitiei acesteia, iar

pe de alta parte asigurându-se mainile si utilajele necesare recoltarii,

formatiunile de lucru, ambalajele necesare, mijloacele de transport.

ŠTehnologia recoltarii se refera la:

- Stabilirea gradului de maturare la care trebuie facuta recoltarea, în functie de

destinatia productiei si anumite caracteristici ale acesteia, cum ar fi capacitatea de

a-si desavârsi maturarea dupa recoltare;

- Momentul optim de executare a recoltarii;

- Tehnica de recoltare.

Gradul de maturare constituie o anumita etapa în procesul creterii si

maturarii la care legumele întrunesc anumite proprietati ca: marime, culoare,

fragezime, continut în apa, zaharuri, aciditate etc.

În functie de specificul creterii si dezvoltarii fiecarei specii legumicole si de

destinatia productiei se utilieaza urmatoarele notiuni legate de gradul de

maturare:

- maturitatea fiziologica este data de momentul când semintele ajung la marimea

caracteristica si sunt apte sa germineze daca sunt puse în conditii optime de

umiditate si caldura;

- maturitatea de consum corespunde momentului în care partile comestibile ale

legumelor au dobândit însuirile caracteristice speciei si soiului (marime, forma,

culoare, gust, aroma etc.), însuiri care permit folosirea lor imediata. Aceasta

notiune se utilizeaza pentru legumele de la care se consuma partile vegetative

(salata, spanac, morcov, patrunjel etc.) dar se poate folosi si pentru cele de la care

54

LEGUMICULTURA

se utilizeaza fructele înainte de atingerea maturitatii fiziologice (castraveti,

dovlecei, mazare etc.);

- maturitatea comerciala este maturitatea în cadrul careia sunt întrunite

caracteristicile cerute de beneficiari si este conditionata de scopul pentru care

legumele se comercializeaza. Pentru unele legume ca tomatele pentru export,

pepenii galbeni destinati pastrarii etc., aceasta corespunde cu stadiul de pârga.

- maturitatea tehnica sau industriala corespunde cu faza în care legumele

întrunesc însuirile cerute de unele operatiuni tehnologice cum ar fi: pastrarea în

stare proaspata (ceapa, usturoi, etc.), diferite forme de prelucrare (pasta, bulion,

conserve sterilizate, produse deshidratate, murate etc.). La aceasta maturitate

legumele se gasesc în diferite grade ale maturarii în functie de destinatie

(supramaturare, coacere deplina, pârga, inflorescenta complet formata, maximum

de crestere vegetativa etc.).

Tehnica recoltarii este determinata de anumite caracteristici ale plantelor

legumicole si anume: gradul de perisabilitate si dinamica aparitiei productiei.

În functie de gradul de perisabilitate, recoltarea trebuie facuta astfel ca, în

momentul efectuarii acestei operatiuni, asupra produsului sa se exercite o presiune

cât mai redusa, sa se evite pe cât posibil lovirile, zdrobirile, ruperea de tesuturi etc.,

deoarece în celulele lovite, cu peretii vatamati, sub influenta enzimelor, a

oxigenului din aer si datorita temperaturii ridicate la care se lucreaza de cele mai

multe ori, se produc procese de hidroliza si fenomene care se evidentiaza prin pete,

înmuierea tesuturilor etc. care, în perioada imediat urmatoare recoltarii, produc

deprecieri calitative produselor, pierderi în greutate prin îmbolnavire etc.

În functie de specificul plantelor legumicole recoltarea se face selectiv sau

integral.

Recoltarea selectiva se face prin mai multe treceri, pe masura ce produsele

legumicole ajung la maturitatea comerciala (tomate, ardei, castraveti, pepeni,

dovlecei, fasole de gradina etc.). Intervalul dintre doua recoltari difera în functie de

specie, faza de dezvoltare a plantei, tehnologia de cultura, conditiile de mediu etc.

Recoltarea integrala la o singura trecere, se face culegând toate produsele

existente în momentul recoltarii. Aparitia simultana a productiei este un caracter

transmis genetic la tomate, ardei, patlagele vinete, fasole, mazare etc., la care s-au

creat soiuri si hibrizi cu maturare grupata în proportie de peste 85% si o buna

rezistenta la loviri, socuri, vibratii etc

55

LEGUMICULTURA

În functie de dotarea tehnica, destinatia productiei si specificul fiecarei

specii legumicole, recoltarea se poate face: manual, când toate operatiile se

executa manual; manual cu scoaterea mecanizata a recoltei din câmp cu platforme

mobile, platforme tehnologice cu benzi; semimecanizat, o parte din operatii se

executa mecanizat iar celelalte manual; mecanizat, când toate operatiunile de

recoltare se face cu ajutorul masinilor speciale.

4.4.2. Conditionarea produselor legumicole

Prin conditionare se întelege totalitatea operatiilor de sortare, calibrare,

periere, spalare, ceruire etc. cu ajutorul carora produsele recoltate sunt aduse sa

îndeplineasca conditiile tehnice de calitate si prezentare prevazute în STAS, noma

interna, caiet de sarcini.

ŠPresortarea este o operatie care se efectueaza dupa recoltare si consa în

eliminarea din masa produselor a exemplarelor evident necorespunzatoare

calitativ, a resturilor de tulpini, bulgari de pamânt etc

ŠSortarea este operatia de conditionare a produselor legumicole prin care se

urmarete ca acestea sa corespunda conditiilor de calitate precizate în STAS, caiete

de sarcini sau note de comanda. Prin sortare se elimina din masa produselor

exemplarele foarte mici, cele cu maturare complet diferita fata de celelalte

produse, exemplarele bolnave, vatamate, crapate etc.

Sortarea selectiva se face manual, prin alegerea produselor cu defecte din

masa produselor supuse sortarii sau se pot folosi în acest scop dispozitive cu celula

fotoelectrica care analizeaza intensitatea coloratiei. Aceste dispozitive se regleaza

pentru diferite nuante si intensitati de culoare cu ajutorul unei fise- program a

filtrelor de culoare si a fundalelor de reflectie.

Sortarea în masa generala se executa tot manual si se face prin

examinarea tuturor exemplarelor si aezarea lor într-unul din ambalajele aezate în

jurul muncitorului. Sortarea în masa generala trebuie facuta pe mese de sortare pe

care se aaza produsele care vor fi sortate si lazile goale în care se va face gruparea

produselor pe marimi, forma, culoare etc., realizându-se concomitent sortarea si

calibrarea produselor.

ŠCalibrarea este operatia prin care produsele sunt grupate dupa forma, marime,

greutate etc., conform prevederilor din actele normative. De obicei, calibrarea se

face concomitent cu sortarea produselor sau dupa aceasta.

56

LEGUMICULTURA

ŠPerierea este operatiunea complementara a procesului de conditionare, care se

aplica unor specii legumicole ca: tomatele, cartofii etc. Are ca scop înlaturarea si

curatirea de praf si o parte din reziduurile de substante chimice care se gasesc pe

aceste produse

ŠSpalarea legumelor se face cu maini speciale de spalat si are drept scop

îndepartarea totala a pamântului de pe produsele legumicole si a substantelor

fitosanitare, care se gasesc pe acestea. În acest scop, în tara noastra, s-a realizat

masina de spalat radacinoase MSR care realizeaza spalarea legumelor într-un

tambur rotativ, urmata de o spalare suplimentara cu jet de apa pe un transportor cu

vergele.

ŠCeruirea este o alta lucrare care se aplica la unele legume si se face cu emulsii de

ceara sau parafina, având drept scop prelungirea perioadei de pastrare a însuirilor

calitative.

ŠLegarea în snopi, funii, legaturi este operatia de conditionare si ambalare

specifica legumelor verdeturi, sparanghelului, legumelor condimentare etc.

Operatiunea se executa manual si consta în formarea unor legaturi de 4, 6, 10 sau

12 plante, frunze, petioluri etc., care se leaga cu banderole din masa plastica sau

alte materiale de legat.

ŠAmbalarea produselor legumicole este operatia de finalizare a fluxului

tehnologic de conditionare si are ca scop protejarea produselor în timpul

transportului, favorizarea unei manipulari mai uoare a produselor, iar din punct de

vedere comercial, o prezentare atragatoare. În functie de destinatie produsele

legumicole se ambaleaza în: ambalaje de manipulare, transport si depozitare si

ambalaje de desfacere.

CAPITOLUL V TEHNOLOGIA DE CULTURA A

PRINCIPALELOR PLANTE LEGUMICOLE

5.1.CULTURA LEGUMELOR RADACINOASE

Din aceasta grupa de plante legumicole fac parte specii de la care se

consuma radacinile îngroate (tuberizate). Dintre legumele radacinoase se cultiva

frecvent morcovul, patrunjelul, pastârnacul, sfecla roie, telina pentru radacina,

ridichele de luna, vara si iarna.

57

LEGUMICULTURA

Legumele radacinoase sunt folosite în alimentatie, la pregatirea si

condimentarea diferitelor mâncaruri, salate, sucuri sau în stare cruda.

Datorita unui continut ridicat în zaharuri, saruri minerale si vitamine,

aceste legume sunt mult apreciate de consumatori. Trebuie remarcat si continutul

în uleiuri eterice a unora ca: patrunjelul, telina, care le confera aroma si gust

specific.

Uleiurile eterice din radacinile de patrunjel contribuie la o mai buna

digestie a alimentelor.

Marea majoritate a legumelor din aceasta grupa sunt folosite în industria

farmaceutica. Astfel, din semintele de morcov se extrage daucarinul folosit în

tratarea bolilor coronariene, iar din semintele de patrunjel se extrage apiolul

folosit, înca din antichitate, în tratarea bolilor de rinichi, a malariei si pentru

dizolvarea nisipului la rinichi si vezica urinara.

Legumele radacinoase se comporta ca plante bienale, cu exceptia ridichilor

de luna si unele soiuri de ridichi de vara, care sunt anuale.

5.1.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Legumele radacinoase se cultiva cu bune rezultate în toate zonele tarii pâna

la altitudi de 1500-1600 m, fiind plante de climat racoros si relativ umed.

Semintele acestor plante pot germina la temperaturi de 1-50C, temperatura

optima de germinatie fiind de 18-200C. Unele, ca patrunjelul si pastârnacul,

rezista în faza de plantula la temperaturi de –8….-100C, iar radacina matura la –

300C, fapt ce face posibila pastrarea lor peste iarna în câmp (patrunjel, pastârnac).

Temperatura din sol si aer influenteaza raportul între frunze: radacini,

lunghimea, grosimea si calitatea acestora.

Pentru creterea normala a radacinilor sunt favorabile temperaturi de 18-

200C. La temperaturi mai ridicate, de 25-300C în sol, radacinile cresc scurte si

ramân mici.

Fata de lumina, cerintele sunt moderate; la umbra frunzele se alungesc, sunt

firave, iar productia de radacini scade.

Influenta favorabila asupra productiei de radacini o are durata de

iluminare. Astfel, procentul de caroten este mai ridicat la morcovi cultivati la 14

ore/zi lumina decât cei cultivati în conditii de iluminare scurta.

În ceea ce privete umiditatea solului, cerintele sunt moderate, totui

productii mari si sigure se obtin în conditii de irigare.

58

LEGUMICULTURA

Fazele care necesita multa umezeala în sol sunt: în perioada de germinatie a

semintelor, formarea aparatului foliar si a sistemului radicular si în perioada de

îngroarea a radacinilor. Lipsa apei în aceste faze duce la lemnificarea tesuturilor,

iar variatiile brute de umiditate provoaca craparea si ramificarea radacinilor,

depreciindule calitativ.

Excesul de apa este mai daunator, deoarece favorizeaza aparitia de boli,

care diminueaza productia.

De mentionat este faptul ca telina necesita multa apa, cultura reuind bine

numai în conditii de irigare. Temperaturile de peste 160C prelungite mult timp si

asociate cu seceta în primele faze de vegetatie determina aparitia tulpinilor

florifere în primul an.

Legumele radacinoase valorifica bine solutii mijlocii sau uoare, afânate,

bogate în substante organice si curate de buruieni. În solurile grele, compacte si

slab aerisite, radacinile cresc ascutite, adesea ramificate si au un continut redus de

zahar.

Necesarul de elemente fertilizate variaza în cursul vegetatiei. Astfel, în

perioada de cretere a aparatului foliar si de îngroare a radacinilor si de depunere a

substantelor de rezerva se manifesta cerinte ridicate fata de fosfor si potasiu.

Fosforul si potasiul influienteaza favorabil si rezistenta a plantelor la boli

si îmbunatatirea capacitatii de pastrare a radacinilor.

Îngrasamintele organice (gunoi de grajd) si îngrasamintele verzi nu sunt

recomandate a se aplica în anul de cultura, deoarece provoaca ramificarea

radacinilor. De aceea, acestea se aplica îngrasaminte organice bine descompuse si

în cantitati moderate.

Telina face exceptie de la aceste recomandari, ei putându-i-se aplica

îngrasaminte organice si în anul de cultura, deoarece reactioneaza la aceasta

fertilizare.

5.1.2. Alegerea soiurilor si hibrizilor

Morcov: foarte timpurii (80-90 zile: Napoli); timpurii (90-110 zile: Carotte

de Paris); semitimpurii (110-130 zile: Nantes, Danvers 126, Narbone); semitârzii

(130-150 zile: Chantenay, Chantenay Red Core, Berlanda); târzii (150-180 zile:

Bauer Killer Rote Herz, Uria de Berlicum, Kamaran, Nogales).

În ultimii ani pe plan mondial au fost creati hibrizi dubli cu însuiri

superioare: germinatia rapida si uniforma, precocitate, productie ridicata. Dintre

59

LEGUMICULTURA

acetia se remarca: Nanthya F1, Panther F1, Condor F1, Anglia F1, Hytop F1, Jaguar

F1.

Patrunjel: timpuriu (140-150 zile: Zaharat); semitimpurii (180-200 zile:

Berlinez); târziu (200-220 zile: Bardowicher).

Pastârnac: Alb lung, Semilung, Rotund (180-200 zile).

Telina: Victoria, Alabaster, Lustra, Rodeo.

Sfecla de masa: timpuriu: Bordo; semitimpuriu: De Arad; semitardiv:

Detrit Nero.

Ridichi de luna: Rotunde timpurii, Roii cu vârful alb, Rodos, Feuer

Kügel, Redo, Scharo.

Ridichi de vara: De Dumbraveni, Rosie de Iernut, Bere de München.

Ridichi de iarna: Negre rotunde

Dintre hibrizii de ridichi de luna recomandam: Winter tetraploid, Sprintar

F1, Rondar F1, Solar F1, Navada F1, Bolkar F1, King F1.

5.1.3. Înfiintarea culturilor

Pregatirea terenului începe din toamna prin distrugerea resturilor vegetale,

aplicarea îngrasamintelor cu fosfor si potasiu (1/3), aratul sau sapatul cu cazmaua

la 28 30 cm. Primavara devreme terenul se marunteste, se aplica a doua parte de

îngrasaminte cu fosfor si potasiu si 1/2 din îngrasaminte cu azot. Acestea se

încorporeaza în sol si se face modelarea terenului în straturi.

Cultura legumelor radacinoase se realizeaza prin semanat direct în câmp, cu

exceptia telinei pentru radacina, care se realizeaza prin intermediul rasadului

semanat des fara repicat, produs în rasadnite calde sau solarii încalzite. În tabelul

5.1 prezentam date utile înfiintarii culturilor de legume radacinoase.

Ridichile de luna se cultiva cu bune rezultate si în sere, solarii, rasadnite

calde, tunele joase, în cultura pura sau asociate cu alte specii legumicole.

Lucrari de întretinere:

Tavalugitul – se face imediat dupa semanat.

Udat – se face la înfiintarea culturilor imediat dupa semanat sau plantat.

Completarea golilor- cu seminte umectate sau cu rasad, în cazul telinei.

Rarit – se executa când plantele au 4-5 frunze în rozeta, la distante

specifice fiecarei specii, iar raritura se valorifica sub forma de legaturi.

Evitarea raritului se poate face prin utilizarea de seminte drajate, care

permit o distributie uniforma pe rând.

60

LEGUMICULTURA

Prasitul – se aplica ori de câte ori s-a format crusta si daca apar buruieni.

Se executa 3-5 prasile manuale.

Fertilizarea faziala – se recomanda a seaplica în doua reprize: prima când

plantele au 3-4 frunze, iar a doua când începe îngroarea radacinii.

Irigarea – se aplica 4-6 udari cu cca 20-40 l apa/m2. Pe solurile nisipoase,

irigarea prin aspersiune previne acumularea de saruri la suprafata solului,

contribuie la realizarea unei rasariri uniforme cu efecte pozitive asupra productiei.

Tabelul 5.1

Date tehnice privind înfiintarea culturilor

Cultura Perioada de însamântar e

Perioada de plantat

Norma de samânta

kg/ha g/10m2

Nr. plante la m2

Productia kg/10m2

Morcov 1-25 III sau15 VI-10 VII

- 4-6 4-6 64-75 40

Patrunjel 1-25 III - 4-5 4-5 45-55 30Pastârnac 1-20 III - 4-5 4-5 45-55 40

Telina III-IVprod.rasad.

10 V-10 VI 0,15 0,15 10-12 35

Sfecla de masa

IV - 12-14 12-14 13-16 35

Ridichi de luna

Ealonat 5 III-5V si

10-20IX

- 10-15 10-15 140-250 20

Ridichi de varaRidichi de iarna

15 IV-15 V - 10-12 10-12 45-45 25

20 V-5 VI - 10-12 10-12 18-25 30

Combaterea bolilor si daunatorilor – vizeaza îndeseori alternarioza

(Alternaria dauci) si fainarea (Erysiphae umbelliferarum). Dintre daunatori,

pagube mari sunt produse de masca morcovului (Psila rosae).

Recoltarea – se face esalonat, pentru asigurarea consumului de vara si total

toamna. Radacinile sunt bune de recoltat dupa 50-60 zile de la rasarire, când au

1,5-2 cm diametru, valorificându-se la legaturi (4-5 legaturi la kg).

Pentru pastrarea peste iarna, recoltatul se face în septembrie-octombrie,

înainte de venirea înghetului.

Recoltatul radacinilor se face manual cu cazmaua, se recolteaza prin taiere

la 2 cm deasupra coletului, se sorteaza si se depoziteaza în silozuri sau pivnite

stratificate, în nisip uscat.

Ridichile de luna se recolteaza la 4-6 saptamâni de la semanat, manual prin

smulgere, se leaga în manunchiuri si se valorifica.

61

5.2. CULTURA LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEILEGUMICULTURA

Plantele legumicole din aceasta grupa au pondere mare în

alimentatia omului si sunt cele mai raspândite în cultura.

Grupa de legume varzoase cuprinde: varza de capatâna alba,

varza cu capatâna roie, varza creata, varza de Bruxelles, varza pentru

frunze, conopida, broccoli – conopida verde, gulia si varza

chinezeasca.

Plantele din aceasta grupa sunt bienale, cu exceptia conopidei,

care se comporta în cultura ca plante anuale.

Continutul bogat în saruri minerale de K, P, Ca, Fe si în

vitaminele C, A, B1, B2, PP, precum si în uleiurile pe baza de sulf le

confera acestor legume o valoare alimentara ridicata, si chiar efecte

terapeutice în vindecarea unor afectiuni. Deoarece unele specii si

soiuri au perioada de vegetatie scurta, pot fi

cultivate frecvent în sistem de culturi succesive anterioare sau urmatoare.

Legumele varzoase participa în hrana oamenilor tot timpul

anului, atât în stare proaspata, cât si conservata. Pentru esalonarea

consumului în starea proaspata se pot realiza culturi protejate în

solarii sau tunele joase, acoperite cu folie de polietilena.

Se estimeaza o alimentatie echilibrata la un consum de legume varzoase de

75 g/zi, respectiv 27 kg anual, din care 80% pentru consumul în timpul iernii.

5.2.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Legumele varzoase sunt plante legumicole cu o mare

capacitate de adaptare la conditiile de mediu, fapt ce face posibila

cultivarea lor în toate zonele tarii, la altitudini pâna la 1500 m.

Varza, conopida si gulia sunt plante legumicole putin

pretentioase fata de temperatura, putând suporta cu usurinta

temperaturile scazute din cursul perioadei de vegetatie.

Temperaturile de 5-80C sunt considerate ca potrivite pentru o buna

vegetatie; valorile optime de cretere fiind de 15-180C.

Semintele germineaza la 3-40C, iar în faza de rasad, plantele se

dezvolta bine la temperaturi de 10-200C. Plantele tinere, bine calite la

30C timp de 10-12 zile, pot suporta o durata scazuta de timp

temperaturi de –10….-150C.

Temperaturile prea ridicate, de peste 250C, nu sunt favorabile

deoarece creterea înceteaza, iar daca sunt asociate cu umiditatea

atmosferica scazuta, capatânile ramân mici, afânate si inflorescentele

la conopida rasfirate.

62

LEGUMICULTURA

În cazul soiurilor timpurii trebuie sa acordam o atentie deosebita evitarii

temperaturilor de 4-100C, care duc la vernalizarea plantelor si emiterea de tulpini

florifere în primul an.

Speciile din aceasta grupa sunt plante de zi lunga, lunghimea zilei

influentând favorabil formarea capatânilor de varza. Insuficienta luminii

determina alungirea rasadurilor, plantele cresc încet si formeaza capatâni mici.

La conopida, lumina difuza favorizeaza obtinerea de capatâni fragede, albe

si placute la gust.

Fata de apa, cerintele legumelor varzoase sunt ridicate. Consumul cel mai

ridicat de apa se înregistreaza în faza de formare si cretere a capatânilor de varza,

de îngroare a tulpinilor la gulie.

Prezenta umiditatii în calitate mare este solicitata dupa plantare si în etapa

formarii rozetelor de frunze.

Eficienta maxima a irigarii se obtine când se aplica cantitati mici de apa, dar

cu frecventa mare, mentinând o umiditate în sol constanta.

Excesul de umiditate conduce la încetarea creterii; frunzele se coloreaza

în violaceu, capatânile ramân mici si crapa.

Culturile de legume varzoase reuesc bine pe solurile aluvionale, afânate,

bogate în humus si substante minerale. De aceea, aceste specii reactioneaza

favorabil la aplicarea îngrasamintelor organice (gunoi de grajd).

Dintre îngrasamintele minerale, azotul are un rol important în obtinerea de

productii mari si de calitate, începând cu faza de rasad si în cursul vegetatiei,

deoarece numai plantele cu foliaj bogat pot sa asigure realizarea de productii mari.

Excesul de azot este daunator, în perioada de cretere intensa a capatânii,

ducând la craparea acestora.

Administrarea unor calitati suficiente de fosfor si potasiu favorizeaza

creterea sistemului radicular si formarea de capatâni mari.

Se recomanda aplicarea îngrasamintelor organice si ½ din cele fosfatice si

potasice toamna, iar restul, împreuna cu 1/3 din cele azotate, primavara la

pregatirea terenului.

5.2.2.Alegerea soiurilor si hibrizilor

Varza alba timpurie: Dittmark, Tucana, Timpurie de Vidra, Delphy H.,

Vela F1, Musketter F1, Clarinet F1.

Varza alba de vara: Gloria, Lena F1, Menza F1, Oscar F1, Histona F1.

63

LEGUMICULTURA

Varza alba de toamna: Buzau, Licurica, Larex, Amager, Magura, Mocira,

Vanja F1, Braunshweig, Hinova F1.

Varza roie: Cap de negru, Rosie de Arges, Topaz, Revue F1, Rebus F1,

Redar F1, Remedy F1.

Varza creata: Marilena, Vorbote, Julius F1, Alaska F1, Denver F1, Mila F1.

Varza de Bruxelles: Târzie de Amager, Acropolis F1, Gabion F1, Stokade

F1, Oliver F, Roger F1, Adonis F1, Abunda.

Gulii: Goliath alb, Goliath albastru, Blaro.

Gulioare: Kupa, Dvorky, Trerro, Velko F1, Flott, Noriko.

Conopida timpurie: Alto, Fortados, Timpurie de buzau, Paloma, Serrana

F1, Lintop F1, Montano F1, Lindurian F1, Linmont F1.

Conopida de toamna: Bulgare de zapada, Suprimax, Veralto, Lateman F1,

Lindon F1.

Conopida broccoli: Calabresse, Claper F1, Emperar, Alverda, Viola.

Varza chimezeasca: Granado F1, Neon F1, Spectrum F1, Hopkin F1.

Varza de frunze: Arpad F1, Arsis F1, Kobolt, Buffalo F1.

5.2.3. Înfiintarea culturilor de legume varzoase în câmp

Lucrarile de pregatire a terenului, se fac din toamna prin eliminarea

resturilor vegetale, administrarea a 30-40 kg/10 m2 gunoi de grajd împreuna cu

îngrasamintele fosfatice si potasice.

Se executa sapatul cu cazmaua la 28-30 cm.

Primavara devreme, la începutul lunii martie, terenul se marunteste cu

grebla, se admnistreaza îngrasamintele chimice si se modeleaza în straturi înaltate.

Se recomanda ca pentru varza timpurie terenul sa se pregateasca din toamna, ca

plantarea sa se faca cât mai devreme.

Realizarea culturilor de legume varzoase se face numai prin intermediul

rasadului repicat în ghivece sau cuburi nutritive de 5x5 cm (pentru culturi

timpurii, culturi în solarii sau tunele) si prin rasad nerepicat (în cazul culturilor de

vara si toamna), produs pe, straturi reci în câmp deschis.

Date privind perioadele de înfiintare a culturilor legumelor varzoase sunt

prezentate în tabelul 5.2.

La plantare, rasadurile de legume varzoase trebuie sa aiba vârsta de 45-50

zile, 6-8 frunze adevarate si grosimea la colet de 5-7 cm.

64

LEGUMICULTURA

Adâncimea la care trebuie îngropate rasadurile este pâna la prima frunza

adevarata. În cazul unor plantari la suprafata, prinderea este îngreunata si plantele

cersc într-un ritm mai încetinit.

Date privind înfiintarea culturilor

Tabelul 5.2.

Cultura Perioada de însamântare

Perioada de plantat

Norma de samânta

kg/ha g/10m2

Nr. plante la m2

Produc tia kg/10m

2

Varza timpurie 20 I-5 II 10III-25III 0,5 0,5 6,5-7,0 30-40Varza de vara 1 III-1 IV 20 IV-15V 0,5 0,5 5,5-6,0 40Varza de toamna 20 IV-25 V 20VI-15VII 0,5 0,5 4,5-5,0 50-80Varza rosie 10 IV-20 V 20VI-20VII 0,5 0,5 5,5-6,0 30

Varza creata 20 I-31 II25 V-20 VI

15 III-20 III15-20 VII

0,5 0,5 5,5-6,0 30-50

Varza de Bruxelles 10-25 IV 1-15 VI 0,5 0,5 3,6 4-10Gulioare 25 I-5 III 15 III-10 V 0,5 0,5 11,5 22-30Gulii 15 IV-25 V 25 V-10 VII 0,5 0,5 6,5-7,0 25-40Conopida timpurie 5-25 II 15-30 III 0,5 0,5 6,5-7,0 20-35

Conopida de toamna 10-30 IV 1-20 VI 0,5 0,5 4,5-5,0 25-40

Lucrari de întretinere:

-completarea golurilor-se executa la 3-4 zile dupa plantare, utilizând rasad

de aceeai vârsta si din acelai soi.

-irigarea-se face dimineata în perioada de primavara, iar vara se face dupa

masa. Se aplica 4-6 udari, la intervale de 10-14 zile si cu norme de 30-40 l/m2.

Fazele de vegetatie critice pentru apa sunt: la plantare, la formarea rozetei de

frunze si în perioada formarii partilor comestibile.

-fertilizarea în timpul vegetatie

Concomitent cu aplicarea udarilor se pot face si îngrasarile faziale. Se

aplica 1-2 fertilizari cu îngrasaminte chimice, care se distribuie printre rânduri si se

încorporeaza prin efectuarea prailelor.

Prima îngrasare se face la 10-12 zile dupa plantare, când se administreaza

îngrasaminte complexe în cantitate de 300-400 g la 10 m2.

Îngrasarea a 2-a se aplica când începe formarea capatânilor sau îngroarea,

administrând un amestec de 150 g azotat de amoniu si 100 g sare potasica la 10 m2.

-prasitul se executa pna când plantele acopera intervalul dintre rânduri. Se

aplica 3-4 prasile la adâncimea de 6-8 cm.

65

LEGUMICULTURA

La conopida, pentru protejarea inflorescentelor împotriva razelor solare

care le depreciaza calitativ, trebuie legate frunzele la vârf cu rafie sau se rup

nervurile principale la 1-2 frunze, care se apleaca peste capatâna falsa, protejând-

o.

-combaterea bolilor si daunatorilor: pagube mai importante sunt produse

de mana verzei (Peronospora brassicae), purecii verzei (Phyllotreta spp.) si

omizile defoliatoare (Pieris brassicae si Mamestra brassicae).

La fiecare tratament, cu produse recomandate, se adauga Aracet sau

Detersin 0,15 %. Cu 10-15 zile înainte de recoltare nu se mai aplica tratamente

fitosanitare.

-recoltarea-se face ealonat în 2-4 etape pe timp uscat, prin taierea partii

comestibile (capatâna, capatâna falsa sau tulpina îngroata) cu 2-3 frunze

protectoare.

5.3. CULTURA LEGUMELOR BULBOASE

Din aceasta grupa se cultiva pe scara larga ceapa, usturoiul si prazul, iar

sporadic pe suprafete reduse ceapa ealonata (Vlaita), ceapa de Egipt

(Rocambole), ceapa de tuns si usturoiul de Egipt (Rocambole).

Partea comestibila bulbul si frunzele aeriene. Acestea au o valoare

alimentara ridicata, fiind bogate în glucide, proteine, saruri minerale si uleiuri

eterice care le imprima un gust placut si miros specific. Fitoncidele pe care le

contin le confera si un rol bactericid, ceea ce face ca ele sa fie folosite la

conservarea altor legume, dezinfectia semintelor si tratarea unor boli de plamâni,

reumatism, rahitism, si arteroscleroza.

Speciile din aceasta grupa se comporta ca plante bienale si trienale. Sunt

plante cu cerinte mai reduse fata de caldura, dar pretentioase la lumina si

umiditate.

5.3.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Legumele bulboase sunt specii cu cerinte mederate fata de caldura.

Semintele încep sa germineze si bulbii sa vegeteze când în sol se realizeaza 2-30C,

optimul de germinare fiind de 18-200C.

Formarea si creterea radacinilor are loc la temperaturi de 12-200C, iar cele

de peste 250C inhiba procesul.

66

LEGUMICULTURA

Procesul de cretere si maturare a bulbilor are loc la temperaturi de 25-

300C, cele sub 100C împiedica formartea bulbilor, iar cele de peste 300C inhiba

sau chiar opresc creterea.

Plantele bine înradacinate rezista la temperaturi de –20…-250C, fapt ce face

posibil semanatul sau plantatul din toamna.

Datorita unui sistem radicular slab dezvoltat, superficial, care exploreaza

în adâncime doar 30-40 cm sol legumele bulboase au cerinte ridicate fata de apa.

Cerintele mari se înregistreaza în faza germinarii semintelor, a creterii si

formarii sistemului radicular, pâna ce plantele au 2-3 frunze si ating un maxim în

perioada de formare si cretere a bulbilor. În faza de maturare a bulbilor, cu 3-4

saptamâni înainte de recoltare, plantele au cerinte reduse fata de apa.

Fata de umiditatea din aer, pretentiile sunt mai reduse. O umiditate relativa

a aerului prea ridicata favorizeaza atacul bolilor, în special a manei (Peronospora

destructor).

Prazul manifesta însa cerinte mari fata de umiditatea din sol pe toata

perioada de vegetatie.

Fata de lumina, pretentiile sunt ridicate, deoarece atât durata cât si

intensitatea luminii conditioneaza formarea bulbilor.

Aceste specii legumicole, fiind plante de zi lunga, formeaza bulbi numai în

conditii de 15-18 ore iluminare; în conditii de zile scurte, 10-12 ore, si lumina

redusa, caracteristica zilelor de toamna si primavara, este favorizata creterea

frunzelor. De aceea, daca se întârzie semanatul sau plantatul dupa 15 aprilie,

formarea bulbilor coincide cu perioada de zi scurta si multe plante nu mai

formeaza bulbi.

Rezultatele bune se obtin pe soluri uoare, permeabile, fertile, care nu formeaza

crusta.

Solurile grele, compacte si acide nu sunt indicate.

Gunoiul de grajd se recomanda a se admnistra culturii din anul precedent.

Azotul din îngrasamintele azotate favorizeaza creterea organelor vegetative, însa în

cantitati prea mari provoaca încoltirea bulbilor, ducând la scaderea capacitatii de

pastrare.

Administrarea de îngrasaminte fosfatice favorizeaza creterea radacinilor, iar a

îngrasamintelor cu potasiu migrarea substantelor asimilate si depunerea lor în

bulbi.

67

5.3.2. Alegerea soiurilor si a hibrizilorLEGUMICULTURA

Macau.

Ceapa prin arpagic: De Stuttgart, De Vinga, De Darasti, de Filiai, De

Ceapa prin semanat direct: Diamant, Wolska, Rosie de Fagara, Rosie de

Arie, De Tibucani, Copra F1, Armstrong F1, Daitona F1, Banko, De

Hidrator, Aldobo, Alix, Glory F1, Bruno F1, Durco F1, Carristo F1.

Ceapa prin rasad: Aurie de Buzau, Spaniola.

Usturoi de primavara: De Cenad, De Darasti, De Râmnicu Sarat.

Usturoi de toamna: De Moldova, Cioroiu, Darasti-Ilfov,

Favorit, Record, Spaniol, De Seitin.

Usturoi: Rocambole: De Bucovina.

Praz: Camus, Carentan, Pelux, Parox, Prelina, Tilina,

Otina, Glorina, Carina, Santina.

5.3.3.Înfiintarea culturilor

Pregatirea terenului destinat a se cultiva cu legume bulboase

începe din toamna si consta în distrugerea resturilor vegetale ale

culturii anterioare, fertilizarea cu îngrasaminte fosfatice si potasice,

sapatul cu cazmaua la 28-30 cm. În cazul în care semanatul sa

plantatul cepei si a usturoiului se face din toamna, executia acestor

lucrari se face astfel ca la venirea înghetului plantele sa

fie bine înradacinate si sa aiba 4-6 frunze adevarate.

Pregatirea patului germinativ în acest caz începe mai devreme,

în luna august-septembrie.

Indiferent de epoca de înfiintare a culturilor, terenul se

marunteste si se modeleaza în straturi de 94 cm latime la coronament.

Ceapa se poate cultiva prin semanat direct, prin intermediul

arpagicului si prin rasad. Usturoiul se cultiva numai cu ajutorul

bulbilor (cateilor) iar prazul prin plantare de rasaduri si mai rar prin

semanat direct.

Plantarea din toamna a cepei pentru bulbi se realizeaza cu

arpagic de 7-14 mm diametru, iar plantarile de primavara cu arpagic de

14-20 mm diametru. Se recomanda ca în gradina casei sa se

extinda metoda de cultura a cepei prin semanat direct (ceapa

ceaclama), care se poate realiza cu uurinta si cu eficienta economica.

68

Date privind înfiintarea culturilor

LEGUMICULTURA

Tabelul 5.3.

Cultura

Perioada de

însamân tare

Perioada de

plantat

Norma de samânta

kg/ha g/10m2

Nr. plant e la

m2

Productia kg/10m2

Ceapa prin arpagic

- 10-20 III20-30 X

800-1200 800-1200 57-71 30-40

Ceapa prin semanat direct(ceaclama)

1-30 III10-20 IX

- 7-9 7-9 81-95 30-40

Ceapa prin rasad (ceapa de apa)Usturoi de toamna

15-25 III 10-25 V 2-4 2-4 57-71 35-45

- 10-25 X 800-1400 800-1400 47-70 7-12Usturoi de primavara

- 10-25 X1-20 III

800-1400 800-1400 47-70 6-10

Praz 15-31 III 10-20 V 3,5-4 3,5-4 28-30 35-50

Lucrari de întretinere:

În cazul culturilor realizate prin semanat

direct, acestea se tavalugesc usor dupa semanat

pentru a pune samânta în contact cu solul.

Lucrarea favorizeaza o rasarire uniforma si

realizarea unor culturi încheiate.

-udarea dupa semanat se executa în

cazul culturilor semanate sau dupa plantatul

rasadurilor. Pentru culturile semanate din

toamna se recomanda luarea unor masuri de

retinere a zapezii pe straturi.

-completarea golurilor se face la

culturile realizate prin intermediul rasadurilor,

folosind rasaduri din acelai soi si de aceeai

vârsta.

-prasitul se face de 2-3 ori manual,

distrugând buruienile dintre rânduri si de pe

rând.

Pentru a împiedica înburuienarea

puternica a straturilor se poate efectua praila

oarba utilizând plante indicatoare, care rasar

înaitea culturii de baza.

-fertilizarea faziala se efectueaza în 1-2

etape administrând îngrasaminte cu azot si

potasiu. Se recomanda ca prima îngrasare

faziala sa se faca când plantele au 4-5 frunze

(dupa cca 30 zile de la rasarire), iar la a doua

dupa o luna de la prima, când începe formarea

bulbului. Cantitatile de îngrasaminte utilizate

sunt de 800 g azotat de amoniu si 400 g sare

potasica/100 m2 la fiecare fertilizare.

-irigatul se executa 6-8 udari cu norme

de udare moderate de 20-50 l/m2 la intervale de

15-20 zile, în functie de umiditatea solului si de

starea de vegetatie a culturilor. Cu 3-4

saptamâni înainte de recoltare, nu se mai aplica

udari pentru a favoriza maturarea bulbilor.

69

LEGUMICULTURA

Udarile cele mai multe se aplica la ceapa semanata direct, ceapa de apa

(caba) si la praz.

-combaterea bolilor si daunatorilor vizeaza combaterea manei cepei

(Peronospora destructor), musca cepei (Delia antiqua) si nematodul bulbilor la

usturoi (Ditylencus dipsaci), utilizând prdusele recomandate avizate.

-recoltarea se face manual când bulbii au ajuns la marimea

corespunzatoare soiului si tulpinile false se înmoaie deasupra bulbilor. Dupa

recoltare plantele se lasa 3-4 zile la soare, timp în care frunzele se usuca complet,

iar cele pergamentoase capata culoarea caracteristica soiului.

Bulbii se fasoneaza la 2-3 cm sau se leaga în cununi si se depoziteaza

pentru pastrare.

Nu se recomanda întârzierea recoltatului, deoarece bulbii pornesc din nou

în vegetatie, iar procesul odata declanat este ireversibil.

5.4. CULTURA LEGUMELOR SOLANO-FRUCTOASE

Legumele din aceasta grupa se cultiva pentru fructele lor, care sunt

consumate la diferite faze de maturare, în stare proaspata sau conservata.

Din aceasta grupa fac parte tomatele (roiile), ardeii si patlagelele vinete,

care prezinta o deosebita impotanta în alimentatia omului prin continutul bogat în

vitamine (B1, B2, B6, C, Biotina), saruri minerale (Na, Ca, Fe, Mg), acizi organici si

substante proteice.

Speciile de legume solamo-fructoase sunt anuale cu perioadea lunga de

vegetatie si pretentioase la caldura, lumina, umiditate si hrana minerala. Se cultiva

în gradina atât în câmp, cât si în sere si solarii, asigurând fructe proaspete aproape

tot anul.

Zonele cele mai favorabile pentru cultura sunt cele cu temperaturi medii

anuale de 10-200C, cu soluri fertile, permeabile si bogate în humus. Solurile grele,

argiloase, fiind reci si compacte nu sunt recomandate a di cultivate cu aceste

specii.

5.4.1. Cerintele fata de factorii de vegetatie

Speciile din aceasta grupa sunt plante termofile, care vegeteaza si

fructifica bine la temperaturi optime cuprinse între 25-300C.

Semintele germineaza la temperaturi optime de 20-250C, când rasarirea are

loc dupa 7-12 zile.

70

LEGUMICULTURA

Temperaturile mai scazute de 10-150C, sau mai ridicate de 350C în cazul

tomatelor si 380C, în cazul ardeilor si vinetelor conduc la oprirea creterii

plantelor, avortate florilor si la perturbarea proceselor de fructificare.

Fata de lumina au cerinte mari începând cu faza de rasad si pâna la

maturarea fructelor.

Lumina prezinta importanta atât ca intensitate cât ca si durata. O

intensitate scazuta a luminii si o durata de sub 12 ore/zi determina alungirea

rasadurilor, întârzie aparitia inflorescentelor, florile avorteaza si cad.

Fata de umiditatea din sol prezinta cerinte mari, iar fata de umiditatea

atmosferica pretentiile sunt moderate, doar vinetele prezinta pretentii mari si fata

de umiditatea atmosferica.

Lipsa sau insuficienta apei din sol, asociata si ci seceta atmosferica,

împiedica fecundarea florilor, diminuând productia de fructe.

Necesarul de apa este în corelatie directa cu nivelul de fertilizare si ci

sistemul de cultura. Astfel, tomatele cultivate prin rasad prezinta cerinte mai

ridicate fata de apa decât cele cultivate prin semanat direct.

Toate speciile din aceasta grupa reactioneaza bine la îngrasarile cu gunoi de

grajd, administrat în doza de 3-4 kg/m2.

Îngrasamintele minerale influentiaza favorabil creterea si fructificarea

precum si calitatea fructelor, însa administrate echilibrat pe faze de vegetatie.

Perioadele critice de nutritie sunt: aparitia primei frunze, începutul

formarii mugurilor florali, înflorirea, începutul fructificarii si maturarii fructelor.

5.4.2. Alegerea soiurilor si hibrizilor

Tomatele pentru culturi timpurii - Arge 1 (F1), Export 2 (F1), H 601, Ioana

(F1), Isalnita 50 (F1), Lucia (F1), Marita 15 (F1), Marita 25 (F1), Solara (F1), Cluj

80, Precoce de Someeni, Vidra 60, Vitamina, Hariclea F1, Ferma, Sincron F1.

Tomate pentru culturi de vara - toamna: Buzau 1600, Carolina, Laura,

Mara, Roxana, Unirea, Timpurie de Arge, Buzau 22, Ace Royal, Diana, Dacia,

Roma VF, Romec 554 J, Majorca (F1).

Tomate pentru culturi în sere si solarii încalzite – Diva (F1), Gloria (F1),

Nerarom (F1), Vemone (F1), Getina (F1), Angela (F1), Arletta (F1).

Ardei gras – culturi în sere si solarii: Bruissma Wönder, Delphin,

Féhérozön, Export, Plutona, Tasty (F1) si Blondy (F1).

71

LEGUMICULTURA

Ardei gras – culturi de câmp: De Siria, Minis 27, Aroma, Galben superior,

Jeny, Mihaela si Opal.

Ardei gogoari - Simultan, Timpuriu de Bucureti, Auriu, Carmin, Cornel,

Rubin, Globus, Madalin, Splendid, Superb si Titan.

Ardei lung – Arad 5 B, Arad 6 B, Lung Românesc, Kapia de Kurtovo,

Carmen B, Oranj, Zlaten Medal, Cosmin, Astrion (F1).

Ardei iute – De Arad, Picant, Spitfire (F1) si Picador (F1).

Ardei de boia – Oradea 15, Sheghedin, Bucheten.

Patlagele vinete – culturi de câmp: Bucuretene, Danubiana, Pana

Corbului, Viorica, Amurg, Contesa, Lucia.

Patlagele vinete – culturi spatii protejate: Dragaica, Narcisa F1, Lidia (F1),

Kima, Madona.

5.4.3. Înfiintarea culturilor în câmp

Toamna, dupa desfiintarea culturilor de leguminoase, bulboase sau

radacinoase, bune premergatoare pentru legumele solano-fructoase, se

administreaza gunoiul de grajd si îngrasamintele cu fosfor si potasiu. Solul se sapa

cu cazmaua la 25-30 cm.

Primavara se administreaza o alta doza de îngrasaminte minerale, aplicând

la 100 m2 750 g azotat de amoniu, 1500g superfosfat si 400 g sare potasica, care se

încorporeaza cu grebla sau cu motofreza si se modeleaza terenul în straturi cu

latimea de 94 cm la coronament.

În cazul unor atacuri de coropisnita si viermi de sârma se trateaza solul cu

Galithion 300 g/100 m2 si Sinolintox 300 g/m2. Rasadurile necesare înfiintarii

culturilor de tomate, ardei si vinete se produc în sere înmultitor si rasadnite calde.

Pentru culturile de toamna timpurii, ardei iuti si vinete se recomanda rasaduri

în cuburi sau ghivece nutritive de 7x7x7 cm, fapt ce asigura timpurietate

si productie mai mare.

Pentru a stimula creterea rasadurilor se îmbaiaza ghivecele într-o solutie de

Revital 0,1%.

La plantare, rasadurile trebuie sa aiba o vârsta de 50-60 zile, grosimea la

colet 6-8 mm, înaltimea de 14-17 cm si butoni florali sau mugure florifer.

Redam în tabelul 5.4. elemente de tehnologie a culturilor în câmp.

72

LEGUMICULTURA

Atât tomatele cât si ardeiul si vinetele se cultiva frecvent în solarii si

tunele, fapt ce conduce la obtinerea de productii mai timpurii cu 15-20 zile fata de

câmp.

Date privind înfiintarea culturilorTabelul 5.4.

Cultura Perioada de însamântare

Perioada de plantat

Norma de samântakg/ha g/10m2

Nr. plante la m2

Productia kg/10m2

Tomate timpuriiTomatevara-toamna

20 II-5 III 15-30 IV 0,3 0,3 6,8-8,4 35-60

5-15 II 1-15 V 0,3 0,3 6,5-7,0 30-61

Ardei gras 15-30 II 25 IV-15 V 1,5 1,5 12-14 30-50Ardei gogoar

15 II-15 III 25 IV-20 V 1,5 1,5 12-14 25-45

Ardei lung 15 II-5 III 25 IV-20 V 1,5 1,5 12-14 25-40Ardei boia 15-25 II 25 IV-20 V 1,5 1,5 10-13 10-20Ardei iute 15-25 II 25 IV-20 V 1,5 1,5 12-14 7-15Vinete 25 II-10 III 1-20 V 1,0 1,0 45-48 30-60

Lucrari de întretinere:

Completarea golurilor – la 4-5 zile de la plantare cu rasad de aceeasi

vârsta, soi sau hibrid.

Irigatul – primul udat se aplica imediat dupa plantare cu norme de 15-20

l/m2, apoi la tomate se aplica 7-8 udari cu norme de udare 20-30 l/m2 la 12-15 zile

interval, la ardei se aplica 10-12 udari udari cu norme de 30-35 l/m2 la intervale de

7-8 zile, iar la vinete 8-10 udari cu norme de 35-40 l/m2 la interval de 14-15 zile.

Fertilizarea faziala – la tomate se recomanda la legarea fructelor din

prima inflorescenta, administrarea 1040g/100 m2 azotat de amoniu; a 2-a

fertilizare când au legat fructele din inflorescenta a doua,cu doze de 895 g azotat de

amoniu si 1560 g superfosfat simplu la 100 m2.

La ardei se recomanda aplicarea a trei fertilizari faziale, prima la creterea

intensa a plantelor administrând 890 g/100 m2 azotat de amoniu, a doua la

formarea primelor fructe administrând 890 g/100 m2 azotat de amoniu si 1500

g/m2 superfosfat simplu, iar a treia fertilizare se aplica la creterea intensa si

maturarea fructelor aplicând 750 g/100 m2 azotat de amoniu.

La cultura vinetelor, fertilizarile sunt asemanatoare culturii ardeiului.

Îngrasamintele chimice se distribuie între rânduri sau pe rigole de udar si

se încorporeaza prin prasile.

Prasitul – se face de 3-5 ori manual la adâncimea de 5-7 cm.

73

LEGUMICULTURA

Palisatul, copilitul, cârnitul, defolierea plantelor – se aplica la culturile de

tomate utilizând tutori, spalieri, sârma si sfoara.

Combaterea bolilor si daunatorilor – se aplica tratamente împortiva

manei, gândacului din Colorado, a patarii frunzelor si basicarea fructelor,

putrezirea fructelor, cu produse avizate.

Recoltatul – se face esalonat pe masura maturarii fructelor si în functie de

destinatia productiei.

5.4.3. Cultura protejata si fortata a legumelor solano-fructoase

În sere si solarii ponderea în cultura o au tomatele, ardeiul gras, ardeiul iute

si vinetele.

Pentru realizarea culturilor trebuie pregatirea spatiului si terenului de cultura.

În cazul spatiilor se are în vedere etaneitatea serelor, dezinfectia

scheletului, acoperirea solarului cu 10-12 zile înainte de plantare si revizia

instalatiilor.

Privitor la pregatirea terenului, trebuie avut în vedere eliberarea de resturi

vegetale, fertilizarile cu gunoi de grajd, dezinfectia solului, sapatul cu cazmaua,

modelatul în straturi înaltate si deschiderea rigolelor de plantare.

Înfiintarea culturilor

Pentru realizarea culturilor se utilizeaza rasad produs în ghivece nutritive cu

vârsta de 55-60 zile pentru solarii si 70-80 zile pentru culturile din sere.

În tabelul 5.5 prezentam câteva date tehnice privind înfiintarea culturilor în

sere si solarii.

Tabelul 5.5.

Date tehnice privind înfiintarea culturilor (dupa M. Mihalache si colab., 1985)

Cultura Distante între rânduri, cm Distante pe rând, cm

Desimea plante/m2

Perioada de plantare

Tomate în solar 70 20-24 5,5-6,6 20 II-5 IV Ardei gras în solar 40-56 25-28 7,2-8,0 5 IV-15 IV Vinete în solar 70 32-47 3,0-3,5 1 IV-15 IV Tomate în sera, ciclul I 80 50-55 2,3-2,5 5 I-5 II Tomate în sera, ciclul II 80 35-40 3,2-3,6 20-30 VI Ardei cult. protejata în sera 60-140 28-30 2,6-2,8 1 II-5 III Vinete în sera, ciclul I 60-140 32-35 2,2-2,4 1-5 II

Lucrarile de întretinere:

Completarea golurilor – la 8-10 zile de la plantare cu rasad de aceeasi

vârsta.

74

LEGUMICULTURA

Afânarea solului – prin prasile manuale, 8-10, în functie de specie si

sistem de cultura.

Irigatul –se aplica diferentiat, în functie de specie si fazele de vegetatie.

Irigarea prin picurare este cea mai eficienta, reducând consumul de apa cu 50%.

Se aplica între 15-20 udari în solarii, cu norme de 25-35 l/m2 la fiecare

udare si un numar de 25-50 udari în sere cu norme de 15-40 l/m2 la fiecare udare.

Fertilizarea faziala – cu îngrasaminte organice – se aplica 2-4 fertilizari în

solarii si 8-10 ferilizari faziale în sere.

Dirijarea factorilor de mediu – temperatura, umiditatea se face pe faze de

vegetatie, în corelatie cu lumina.

Combaterea bolilor si daunatorilor –trebuie efectuate cu atentie, folosind

produse specifice fiecarui agent patogen.

Lucrari speciale – constau în palisat, copilit, cârnit, defoliat, stimularea

fructificarii, mulcirea solului cu paie de grâu în strat de 5-6 cm sau folie neagra de

0,05 mm.

Recoltatul – se face manual la diferite stadii de coacere în functie de

destinatia produsului.

5.5. CULTURA LEGUMELOR CUCURBITACEAE

Din aceasta grupa de legume, cea mai mare raspândire în cultura o au

castravetii, dovlecii, pepenele galben, pepenele verde si dovleacul de copt.

Recoltarea se face la maturitatea de consum (castravetele si dovlecelul) si la

maturitatea fiziologica (pepenele galben, pepenele verde, dovlecelul de copt).

Toate sunt plante anuale, erbacee, cu tulpina târâtoare, având flori femele

si mascule dispuse pe aceeai planta, iar polenizarea este facuta de catre insecte.

Prezinta pretentii fata de temperatura si lumina. Sunt plante prasitoare care

se fertilizeaza cu cantitati mari de îngrasaminte organice si chimice, lasa însa

terenul curat de buruieni, fiind bune premergatoare pentru majoritatea speciilor

legumicole.

Legumele bostanoase ocupa suprafete mari în gradina de lânga casa

datorita continutului fructelor în glucide, vitamine C, A, B1, B2, iar dintre

elementele minerale predomina calciul. Aceste legume se consuma în cantitati mari

si datorita gustului placut, în stare cruda, conservate sau murate. Unele dintre ele,

cum este castravetele, se utilizeaza si în industria farmaceutica si cosmetica.

75

5.5.1.Cerintele fata de factorii de vegetatieLEGUMICULTURA

Castravetii, dovleceii, pepenii galbeni si verzi si dovlecelul de

copt sunt specii cu pretentii ridicate fata de temperatura. Semintele

încep sa germineze la temperaturi de 14-160C,temperatura optima fiind

de 25-300C.

Plantele cresc si fructifica bine la temperaturi de 26-300C.

Temperaturile sub 140C si peste 400C influentiaza negativ

creterea, conducând la stagnarea în cretere, avortarea florilor si

diminuarea productiei la fructe. Nu suporta oscilatii mari de

temperatura de la zi la noapte, acestea ducând la aparitia gustului amar

la castraveti si la stânjenirea vegetatiei la pepeni.

La paritia celor mai uoare brume, plantele sunt distruse.

Pentru o vegetatie normala se recomanda ca temperatura solului sa fie

mai ridicata cu 2-

30C.

Curentii de aer reci si vânturile uscate stânjenesc vegetatia

acestor plante si de aceea cultura lor în câmp deschis se realizeaza în

culise de plante cu talie înalta

(porumb zaharat).

Fata de lumina, carintele sunt mari, mai ales fata de intensitatea

acesteia. Legumele bostanoase au pretentii mari atât fata de umiditatea

din sol cât si cea din atmosfera, cerinte determinate de sistemul

radicular slab dezvoltat (cartravetele) si de coeficientul de transpiratie

mare.

Cerintele mari fata de umiditate se înregistreaza în timpul

înfloritului si fructificarii plantelor.

Seceta atmosferica este daunatoare culturilor de castraveti,

producându-le amareala fructelor si este favorabila culturilor de pepeni

galbeni si verzi prin marirea cantitatii de glucide din fructe. Excesul de

umiditate conduce la aparitia bolilor si îmbolnavirea plantelor.

Cultura da rezultate bune pe solurile uoare, afânate si îngrasate

cu gunoi de grajd si îngrasaminte minerale.

Absortia masiva de elemente minarale are loc în perioada de

fructificate când plantele extrag din sol 70% din totalul de elemente

nutritive.

5.5.2.Alegerea soiurilor si hibrizilor

Castravetii – cu fruct semilung, pentru câmp si solar.

Topaz, Select, Verino (F1), Magic, Astrea F1.

Castraveti – cu fruct de tip cornion, pentru câmp si solar.

Renato (F1), Champion, Adonis, Cornison, Anka (F1), Mondial,

Obelisk, Premier (F1), Parker

76

LEGUMICULTURA

(F1), Vert Petit de Peris, Wisconsin, Levina F1, National Pickling, Octopus F1,

Partha F1.

-cu fructe lungi, pentru sere: Brucona, Famosa, Farbio, Favorit,

Mustang, Nevada, Elka;

-cu fructe de tip cornion pentru sere: Meteor, Ophix, Selena,

Champion, Olimpia;

Dovlecel – Dana, Fara vrej, Patison.

Pepeni galbeni – Turchestan, Ica, Rogen, Templar F1, Cantalup, Ogen,

Comoara Ungariei, Titus, Delicios.

Pepeni verzi – Sugar Baby, Timpuriu de Canada, Crimson Sweet, Dochita,

De Dabuleni, Dulce de Dabuleni, De Minis, Charleston Gray, Lovrin 532, Favorit.

Dovlecel de copt – Pink Banana, Alb mare, Delicios, Aromat.

5.5.3. Cultura legumelor cucurbitaceae în câmp

Lucrari de pregatire a patului germinativ încep din toamna, când se

administreaza gunoiul 3-4 kg/m2 si partial îngrasamintele cu fosfor si potasiu.

Solul se mobilizeaza apoi cu cazmaua la adâncimea de 28-30 cm.

Primavara, terenul se niveleaza, se aplica o alta parte din îngrasamintele cu

fosfor, potasiu si jumatate din îngrasamintele cu azot. Acestea se încorporeaza în

sol, iar terenul se modeleaza în straturi.

Pentru a mari randamentul îngrasamintelor chimice, ele se pot administra în

amestec cu mranita (100 kg/m2), dând 0,5-1 kg/cuib o data cu semanatul sau

plantatul acestor specii.

Câteva date privind înfiintarea culturilor în cîmp sunt redate în tabelul 5.6.

Castravetii si dovleceii se pot cultiva si în tunele joase, solarii si rasadnite,

unde înfiintarea culturilor are loc cu cca 2 saptamâni mai devreme decât în câmp.

Lucrari de întretinere:

Raritul – se aplica la aparitia primelor frunze adevarate lasând 2-3 plante la

cuib la castraveti, 3 plante la cuib la pepenii galbeni si 1-2 plante la cuib la

dovlecel, dovleac si pepeni verzi.

Completarea golurilor – se executa numai pâna ce vrejii nu acopera

întreaga suprafata pentru a nu deranja plantele. O data cu aceasta lucrare se face si

o uoara musuroire a cuiburilor pentru ca vrejii sa nu fie rasturnati de vânt.

77

LEGUMICULTURA

Irigarea – se face de 5-10 ori la castraveti, 2-3 ori la dovlecel, pepene

galben si pepene verde, cu norme de udare de 35-40 l/m2, în functie de specie.

Udarile se intensifica în perioada de fructificare.

La cultura de pepeni galbeni si verzi se evita aplicarea de udari la

începutul perioadei de vegetatie, pentru a favoriza o înradacinare cât mai profunda

si în perioada de maturare a fructelor, pentru a nu deprecia calitativ productia de

fructe.

Date privind înfiintarea culturilor

Tabelul 5.6.

Cultura Perioada de Perioada Norma de samânta Nr. plante Productiînsamântare de plantat kg/ha g/10m2 la m2 a kg/10m2

Castraveti prin rasad 15-20 III 25 IV-5V

3-4 3-4 12-14 15-30

Castraveti prin cultivare în sol

25 IV-5 V10-20 VII

- 4-6 4-6 12-14 15-30

Castraveti semanati obinuit, cultivati pe spalier

25 IV-5 V - 4-5 4-5 7 30-40

Pepeni galbeni 25 IV-10 V - 3-5 3-5 2,5-3 25-30Pepeni verzi 24 IV-10 V - 3-5 3-5 1,5-2,0 25-40Dovlecei 25IV-01VII - 5-6 5-6 3,5-4 20-35Dovleac de copt 1-20 V - 5-6 5-6 0,5 25-50

Fertilizarea faziala – se aplica 3-4 fertilizari faziale la castraveti cu azot si

potasiu, administrând 1200 g azotat de amoniu si 100 g sare potasica la 100 m2 la

fiecare fertilizare.

La cultura de dovlecel si dovleac de copt se aplica 2-3 fertilizari faziale cu

azot si potasiu, iar la cultura de pepene galben si verde se aplica 2-3 fertilizari cu

azot, fosfor si potasiu.

La cultura castravetilor în gradina se recomanda aplicarea a 2 serbetari cu

gunoi de grajd, administrând 4-5 kg/m2 sau gunoi de pasare 1-1,5 kg/m2.

Amenajarea spalierului – se face la cuiburile palisate de castraveti galbeni,

instalâns spalierul imediat dupa înfiintarea culturilor.

Lucrari de dirijare a creterii si a fructificarii – constau în lucrarile de

ciupit repetate, care conduc la obtinerea de productii mari.

La cultura castravetilor, prima ciupire se face când plantele au 4-5 frunze,

iar urmatoarele 2-3 ciupiri se fac când lastarii au 4-6 frunze. Lucrarile de ciupit

favorizeaza aparitia unui numar mai mare de flori femele. De asemenea si

tratamentul cu Ethrel în concentratie de 0,05% aplicând rasadurilor când au 3-4

frunte conduce la aparitia de flori femele si la obtinerea de recolte mari.

78

LEGUMICULTURA

La cultura de pepene verde se recomanda limitarea numarului de fructe pe o

planta la 4-5 bucati.

Combaterea bolilor si daunatorilor – dintre bolile care produc pagube mai

mari sunt patarea unghiulara la castraveti (Pseudomonas syring), fainarea

(Sphaerotheca fuliginea), alternarioza (Alternaria cucumerina) la pepeni,

paduchele castravetilor (Cerosipha gossypii) la castraveti si pepeni.

Combaterea se realizeaza cu produsele avizate la aparitia atacului.

Recoltatul – se face esalonat la intervale de 2-3 zile la castraveti, dovlecei

si la maturizarea fiziologica (pepeni, dovleac de copt).

Recoltarea se face dimineata, când temperatura este mai scazuta, însa dupa

ce s-a luat roua. Lucrarea se executa cu atentie, detaând frunzele de pe plante fara a

rani tulpinile.

5.6. CULTURA LEGUMELOR DE LA CARE SE CONSUMA PASTAILE,

CAPSULELE SI BOABELE VERZI

Aceasta grupa cuprinde specii de la care se consuma pastaile (fasolea de

gradina), capsulele tinere (bamele) si semintele verzi (mazarea de gradina).

Legumele pastaioase au o mare valoare alimentara datorita continutului

ridicat în substante proteice, glucide, vitamine si saruri minerale, care depasesc ca

valoare alte specii, cum sunt: tomatele, castravetii si varza.

În afara de productia principala, productia secundara este valoroasa

constituind un bun furaj pentru animalele din gospodarie.

Cultura plantelor se realizeaza prin semanat direct în câmp sau în spatii

protejate (fasolea) prin intermediul rasadului.

Pentru cultura legumelor pastaioase sunt recomandate solurile profunde,

permeabile, cu textura mijlocie, bine însorite si ferite de curentii reci. Nu sunt

recomandate solurile reci, grele si cu exces de umiditate.

Sunt bune premergatoare speciile fertilizate cu gunoi de grajd în anul

precedent (castravetii, cartofii, varza) si legumele cultivate anticipat, cum sunt

ceapa verde, salata.

5.6.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Fata de temperatura, fasolea si bamele au cerinte mari, de 25-300C, iar

mazarea fructifica bine la temperaturi de 20-250C.

Semintele de fasole si bame rasar uniform la temperaturi de 16-200C, în

timp ce mazarea germineaza la temperaturi minime de 1-20C în cazul soiurilor cu

79

LEGUMICULTURA

bob neted si la 4-60C în cazul soiurilor cu bobul zbârcit si turtit. Plantele tinere de

mazare rezista bine la temperaturi de –4….-80C, fapt ce permite semanatul culturii

primavara devreme sau chiar în ferestrele iernii.

Fata de lumina, fasolea are cerinte moderate dând bune rezultate cultivata

în culise sau asociat cu alte specii legumicole.

Mazarea si bamele au cerinte moderate fata de lumina si în special fata de

durata luminii; cultivate în conditii de iluminare de 8-10 ore zilnic nu înfloresc

corespunzator si formeaza putine pastai pe planta.

Fasolea este o specie de zi scurta si de aceea majoritatea soiurilor reuesc în

zone cu o durata a zilei mai redusa.

Legumele din aceasta grupa prezinta cerinte moderate fata de umiditatea

din sol, pretentii mai mari având în perioada de germinare a semintelor, de înflorit

si de formare a pastailor si a capsulelor.

Insuficienta apei în sol în perioadele de consum maxim (înflorit si formarea

pastailor) încetinete procesul de înflorire si provoaca avortarea unui numar mare de

flori.

Excesul de umiditate din sol este daunator, conducând la ofilirea si uscarea

plantelor.

Deoarece speciile din aceasta grupa au o perioada scurta de vegetatie,

extrag din sol cantitati mici de substante nutritive, care însa trebuie sa fie în forme

uor asimilabile.

Speciile de legume pastaioase reactioneaza bine la îngrasamintele fosfatice si

potasice, iar pe solurile sarace aplicarea îngrasamintelor cu azot în primele faze de

vegetatie si în perioadele de înflorit si fructificare favorizeaza obtinerea de pastai

de calitate superioara.

5.6.2 Alegerea soiurilor si hibrizilor

Fasolea de gradina

-cu pastaie verde si oloaga: Ialnita 43, Prelude, Almare, Aurelia,

Belami, Fana, Elena, Lena, Achim, Olga, Cascade Valja, Lavinia;

-cu pastaie verde, urcatoare: Verba, Green Streamer;

-cu pastaia galbena si oloaga: Galbena de molgova, Echo, Aura,

Oxy-Amidor, Nicis, Cristina, Goldstern;

-cu pastaie galbena si urcatoare: Clujana, Aurie de Bacau,

Bogdana, Yello.

Mazarea de gradina

80

LEGUMICULTURA

-cu bob neted: Alaska, Prima, Eminent, Fina verde, Como, Isalnita

110, Sugar Bon, Sugar Gem;

-cu bobul zbârcit: Ialnita 60, Marifon, Timpurie de Craiova,

Mingomark, Bördi, Cornelia, Victoria, Vidra 187, Gotinga, Undine, Jof, Regina,

Dinga, Masterfon, Skinado, Ema, Flila, Armonia, Mantica, Adela.

Bame

-soiuri timpurii: Ela, Beatrice.

-soiuri semitimpurii: Fara tepi.

5.6.3 Tehnologia de cultivare

În vederea însamântarii, terenul se pregatete din toamna, când se

adimistreaza si 4/5 kg superfosfat în amestec cu 1-2 kg/ 100 m2 sare potasica.

Terenul se sapa cu cazmaua la 28-30 cm adâncime.

Primavara se aplica îngrasaminte cu azot în cantitate de 2-2,5 kg/100 m2

azotat de amoniu, care se încorporeaza cu grebla prin maruntirea si nivelarea

patului germinativ.

Prezentam în tabelul 5.7 principalele date privind înfiintarea culturilor de

legume pastaioase.

Ealonarea productiei de fasole pastai si de mazare se realizeaza folosind

soiuri cu perioade diferite de vegetatie si semanând esalonat la intervale de 10-15

zile.

În gradina de lânga casa, fasolea se poate semana în cuiburi (câte 4-5

seminte/cuib) la distanta de 30-40 cm între rânduri pentru soiurile oloage si la

distanta de 70-80 cm între rânduri, si 30 cm pe rând pentru soiurile urcatoare.

Adâncimea de semanat este de 4-6 cm.

Date privind înfiintarea culturilor

Tabelul 5.7.

Cultura Perioada de Norma de samânta Nr. Productiînsamântare kg/ha g/10m2 plante la m2 a kg/10m2

Fasole ogor propriu 15 IV-10 V ealonat 100-200 100-200 45-55 5-10Fasole de culturasuccesiva

10 IV-10 VII 100-120 100-120 45-55 4-9

Mazare ogor propriu 1 III-10 IV ealonat 180-300 180-300 130-150 2-6Mazare în culturasuccesiva

1-15 VII ealonat 180-300 180-300 130-150 2-5

Bame 1-10 V 40-50 40-50 9-11 4-10

Lucrari de întretinere:

Prasitul – se face 3-4 prasile manuale la fasolea si bame, mobilizând solul

la o adâncime de 5-7 cm, iar la mazare se recomanda un plivit daca este nevoie.81

LEGUMICULTURA

Palisatul (aracitul) – lucrarea se executa numai în cazul soiurilor volubile.

Irigatul – se executa în perioade critice, dupa rasarit, înainte de înflorit si în

perioada de formare a pastailor si a boabelor.

Normele de udare sunt de 16-20 l/m2 la fasole si la mazare si 30-40 l/m2 la

bame.

Fertilizarea faziala – se recomanda la fasole, aplicând înainte de înflorit o

doza de 750 g azotata de amoniu, 3120 g superfosfat si 1250 g sare potasica la

100 m2 de cultura. Aplicarea fertilizarii are efect favorabil asupra înfloritului si a

legarii pastailor.

Combaterea bolilor si daunatorilor – se refera la tratamente împotriva

antracnozei (Colletotrichum lindemuthianum), arsura comuna (Xanthomonas

campestris), gargarita fasolei (Acanthoscelides obtectus) si gargarita boabelor de

mazare (Bruchus pisorum) utilizând produsele recomandate si în perioadele de

avizare.

Recoltatul – se face manual, ealonat, în functie de maturitatea de

comsum. Bamele se recolteaza zilnic sau cel mult la 2 zile.

Fasolea se poate cultiva si în spatii protejate si sere. Cultura se realizeaza

prin rasad si prin semanat direct. Rasadul se poate semanând în ghivece nutritive

câte doua seminte.

Vârsta rasadului la plantare nu trebuie sa depaseasca 18-25 zile, iar înainte

de a fi plantat rasadul se ciupeste deasupra a doua frunze adevarate si se sorteaza

eliminând plantele bolnave si slab dezvoltate.

Semanatul direct se realizeaza în prima decada a lunii aprilie sau ultima

decada a lunii iulie (pentru culturile de toamna). Semanatul se face în cuiburi la

distante de 60 cm între rânduri si 50 cm pe rând. La cultura din solarii si sere se

folosesc soiurile urcatoare, iar în tunele joase soiurile oloage. Trebuie acordata o

atentie mare aerisirii adaposturilor, iar când temperaturile cresc peste 25-280C se

descopera solariile în totalitate.

5.7. CULTURA LEGUMELOR DE LA CARE SE CONSUMA FRUNZELE

Legumele cele mai frecvent cultivate din aceasta grupa sunt: salata,

spanacul, loboda, ceapa verde si usturoiul verde.

82

LEGUMICULTURA

De la toate aceste plante se consuma frunzeleîn stare proaspata sau sub

forma unor salate si preparate, fiind folosite în alimentatia omului tot timpul

anului.

Având o perioada scurta de vegetatie si un habitus redus se preteaza la

culturi asociate, anticipate sau urmatoare. Sunt specii rezistente la frig,

temperaturile ridicate asociate cu seceta atmosferica favorizeaza aparitia tijelor

florale.

Plantele legumicole din aceasta grupa sunt pretentioase la umiditate, au un

ritm rapid de cretere si extrag din sol cantitati mari de elemente nutritive într-un

timp scurt.

În asolamente este indicat a se cultiva dupa culturi fertilizate cu gunoi de

grajd, cum sunt : tomatele, ardeii, vinetele, castravetii si legumele varzoase.

5.7.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Semintele, respectiv bulbii acestor specii germineaza sau pornesc în

vegetatie la temperaturi de 2-30C, iar plantele cresc si se dezvolta normal la 14-

180C. Temperaturile de peste 20-250C determina aparitia tulpinilor florifere si

deprecierea productiei.

Culturile intrate bine înradacinate în iarna suporta temperaturi de –15…-

180C. Acest fapt face posibil semanatul sau plantatul înca din toamna pentru culturi

anticipate.

Fata de umiditate, speciile de legume verdeturi au cerinte ridicate, atât lipsa

cât si excesul influentând cantitativ cât si calitativ productia.

Fata de lumina au cerinte moderate.

5.7.2.Alegerea soiurilor si hibrizilor

Salata

-soiuri timpurii: De Mai, Jessy, Amplus, Cora, Dena, Salma, Mona,

Ostinata, Larand, Marula de Braila;

-soiuri de toamna: Polul Nord, Silvia.

Spanac – Matador, Matares, Nores, Smarald.

Loboda – Comun alba, Comun Rosie, Comun blonda, De Vidra.

Ceapa verde – De Macau, De Stuttgart.

Usturoiul verde – De Ialnita, De Cenad, De Moldova, De Ciolpani.

83

5.7.3Tehnologia de cultivareLEGUMICULTURA

Pregatirea terenului în vederea realizarii culturilor de legume

verdeturi se realizeaza în functie de plantele premergatoare si de

momentul de înfiintare a culturii.

Dupa defrisarea culturii anterioare se administreaza

îngrasamintele cu fosfor si potasiu 2-4 kg/100 m2, se sapa solul cu

cazmaua, se marunteste si se modeleaza în straturi de 94 cm la

coronament. În vederea plantarii sau a semanatului se deschid rigole

de adâncimi diferite, în functie de fiecare specie.

Redam în tabelul 5.8. câteva date privitoare la înfiintarea

culturilor de legume verdeturi.

Legumele verdeturi se cultiva în gradina casei prin semanat

direct (spanac, loboda, salata cultura de primavara) si prin plantare

(ceapa verde, salata plantata în toamna).

Pentru esalonarea productiei se folosesc diferite sisteme de

cultura, epoci de înfiintare a culturilor si a soiurilor.

Lucrari de întretinere:

Completarea golurilor – se face la cultura cu rasad din acelasi

soi si de aceeai vârsta.

Raritul – se practica la culturile de salata realizate prin semanat

direct, la loboda, patrunjel de frunze.

Prasitul – se executa 2-3 prasile manuale în vederea distrugerii

crustei si a buruienilor.

Irigarea – se aplica în functie de anotimp, realizând 2-3 udari cu norme de

15-20 l/m2. Prima udare se aplica dupa plantare sau dupa semanat, iar

celelalte în timpul creterii si învelirii capatânii la salata sau a cresterii

frunzelor la ceapa si usturoi verde.

Fertilizarea faziala suplimentara – se realizeaza cu îngrasaminte cu azot

800-1000 g/100 m2 în faza când plantele au 6-8 frunze în rozeta.

Combaterea bolilor si daunatorilor – se efectueaza la aparitia

acestora. Dintre boli pagube importante produce putregaiul cenuiu

(Botrytis cinerea), care se combate efectuând stropiri cu Ronilan

0,05%, Rovral 0,05% sau Sumilex 0,1% la intervale de 7-10 zile.

Recoltatul – se executa manual, ealonat, pe masura ce plantele

ajung la completa dezvoltare.

84

LEGUMICULTURA

Dintre legumele verdeturi, salata se cultiva cel mai mult si în spatii

protejate, atât în cultura pura cât si asociata cu tomate, castraveti, ardei.

În cultura pura, rasadul produs în cuiburi sau ghivece nutritive de 5x5x5

cm se planteaza când are 5-6 frunze si o vârsta de 35-40 zile. Distantele de

plantare sunt de 20x20 cm si 25x25 cm.

DATE PRIVIND ÎNFIINTAREA CULTURILOR

Tabelul 5.8

Cultura Perioada de însamântare

Perioada de plantat

Norma de samântakg/ha g/10m2

Nr. plante la m2

Productia kg/10m2

Salata prin semanat aliniat

25 II-25 III10IV-30VII5VIII-10IXealonat

- 2-3 2-3 14-19 20-30

Salata prin rasad

1 I-15 II20VII-15VIII

10 II-15 III1-25 IX

0,5 0,5 14-19 20-30

Spanac 15-20 IX20 II-20 III15VII-10VIII15-25 VIIIealonat

10 II-15 III1-25 IX

18-20 18-20 56-60 15-25

Loboda 1-20 III - 8-10 8-10 71 10-20CeapaverdeUsturoiul verde

- 1-30 X1-20 IIIealonat

- 1-25 X1-10 IIIealonat

2000-5000

2000-5000

2000-5000

2000-5000

70-130 20-30

70-130 15-25

5.8. CULTURA CARTOFULUI PENTRU CONSUM TIMPURIU SI DE

VARA

Cartoful timpuriu si de vara se cultiva în gradina familiala pentru consum

curent în lunile mai-iulie. Tuberculii de cartof contin amidon, proteine brute,

grasimi, celuloza, substante minerale si vitamine. De remarcat ca vitamina C nu se

distruge prin fierbere, fiind folosita integral de câtre organism.

5.8.1.Cerintele fata de factorii de vegetatie

Cartoful timpuriu si de vara se caracterizeaza prin cerinte moderate fata de

temperatura.

Temperatura minima de încoltire este de 50C, cea optima 12-150C,

temperatura optima de cretere a partii aeriene este de 18-200C, iar a tuberculilor

16-180C. La temperaturi de peste 260C coltii sunt afectati, iar la –1…-20C partea

aeriana a plantelor este distrusa.

85

LEGUMICULTURA

Fata de lumina, cerintele sunt ridicate. În lipsa ei nu are loc procesul de

tuberizare, acesta influentiaza prima durata (peste 12 ore/zi).

Cartoful solicita o umiditate moderata, dar constanta în sol. Cerintele mai

marise manifesta în perioada de crestere intensa a tuberculilor.

Fata de elementele nutritive, cerintele sunt ridicate, acestea actionând

direct calitativ si cantitativ asupra productiei.

Dintre elementele nutritive, azotul favorizeaza creterea masei foliare,

fosforul influentiaza numarul de tuberculi din cuib, iar potasiul intensifica

procesul de asimilatie.

Pentru cultura cartofului timpuriu si de vara sunt recomandate solurile

nisipo-lutoase, bine aerate, bogate în substante hranitoare si cu posibilitati de

irigare.

5.8.2.Alegerea soiurilor si hibrizilor

Soiuri pentru cultura timpurie – Gloria “N”, Ostara, Fresco, Catellyna,

Adretta, Roclas, Rubinia, Runica, Barsa, Bran, Cibin, Concorde “N”, Koretta,

Kondor, Escort, Ramono, Rene, Bartina.

Soiuri pentru cultura de vara – Semenic, Sucevita, Teo, Timate “N”,

Casin, Corona, Désirée, Muresan, Roxy “N”, Sante “N”.

5.8.3Tehnologia de cultivare

Toamna, dupa defrisarea culturilor anterioare, se executa fertilizarea cu

gunoi de grajd 400-500 kg/100 m2 si 1,5-2 kg/100 m2 sare potasica. Se executa

sapatul cu cazmaua la 28-30 cm încorporând îngrasamintele. Primavara se

administreaza îngrasamintele cu azot 0,150-0,250 kg/100 m2 si se încorporeaza în

sol.

Cultura se înfiinteaza prin plantarea manuala a tuberculilor, care înainte de

plantat sunt supui mai multor operatii pregatitoare: sortare, dezinfectie,

preîncoltire, stimularea formarii radacinilor si calirea.

Prezentam în tabelul 5.9 etapele de pregatire a tuberculilor pentru plantare

timpurie.

Sunt considerati tuberculi buni pentru plantat cei care sunt turgescenti, au

muguri porniti, coltii sunt viguroi si au o culoare violacee.

86

LEGUMICULTURA

Tabelul

5.9. Indicatii tehnice privind pregatirea tuberculilor pentru plantare

Lucrarea Durata Modul de efectuare

Curatirea - Spalare, daca tuberculii sunt murdari, în vederea

unei dezinfectii eficiente

Dezinfectia

5

minute

Îmbaierea: tuberculii pui în saci sau couri se introduc într-o solutie de

formalina 0,5% (1 litru solutie la 5-8 kg tuberculi)

2-4 ore Sudatie: tuberculii se acopera cu prelate sau folie de

polietilena

Preîncoltirea 8-10

zile

Tuberculii aezati în ladite suprapuse se introduc în camera sa întuneric si

temperatura de 15-180C

Formarea

radacinilor

6-8 zile Tuberculii preîncoltiti se pun în ladite sau couri cu turba sau mranita

umectata cu solutie de 60 g superfosfat si 30 g sare potasica la 10 l apa, sau

se face în rumegu umectat cu 60 g superfosfat, 30 g sare potasica si 30 g

azotat la 10 litri apa

Calirea 3-4 zile înainte

de plantare

Tuberculii se tin la temperaturi de 100C la început, pentru ca apoi sa se

reduca la 4-50C

Plantarea se face în rigole deschise la 8-10 cm adâncime, când în sol se

realizeaza temperaturi constante de 6-80C. În functie de zona geografica, perioada

de plantare este 10 martie-10 aprilie.

Distantele de plantare sunt de 60-70 cm între rânduri si 20-25 pe rând,

realizând o desime de 6-8 cuiburi/m2. Cantitatea de tuberculi utilizati la plantare

este în functie de marimea acestora si este de 300-400 g/ m2. Aplicarea, înaintea

plantarii tuberculilor, a 100-150 kg mranita/100 m2 în rigolele de plantare

contribuie la realizarea unor productii mari si de calitate.

Lucrari de întretinere:

Prasitul - se face manual, executând 3-4 praile, concomitent facându-se si

musuroirea plantelor.

87

LEGUMICULTURA

Irigatul – se fac 4-6 udari cu norme de udare de 25-30 l/m2. Prima udare se

aplica la 15-20 zile de la rasaritul plantelor, iar urmatoarele la intervale de 10-15

zile fiecare.

Intensificarea aplicarii udarilor se face în perioada de formare si cretere a

tuberculilor.

Umiditatea în exces împiedica procesul de tuberizare, având efecte

negative asupra vegetatiei cartofului.

Combaterea bolilor si daunatorilor – se realizeaza prin tratamente

împortiva manei cartofului (Phytopthora infestas) cu Dithane M 45 în

concentratie de 0,2%, Ridomil plus 0,25%, Turdacupral 0,5% si a

gândacului din Colorado folosind Decis 0,05%, Regent 0,02% sau Karate

0,04%. Tratamentele se fac preventiv si la aparitia bolilor si a daunatorilor.

Recoltatul – se face manual începând cu a doua decada a lunii mai, când

tuberculii au ajuns la marimea corespunzatoare.

Productia este în functie de perioada de recoltare, putând ajunge la 20-25

kg/m2.

88

LEGUMICULTURA

BIBLIOGRAFIE

STAN N.,STAN T.-Legumicultura generala, vol.I, Editura “Ion Ionescu de la

Brad” Iai,1999

MUNTEANU N.,STAN N.-Legumicultura speciala, vol.II, Editura “Ion Ionescu

de la Brad” Iai,2001

STAN N., MUNTEANU N., STAN T.-Legumicultura speciala, vol.III, Editura

“Ion Ionescu de la Brad” Iasi,2003

STAN N. - Legumicultura generala, vol.I si II. Institutul Agronomic Iai, 1992

STAN N. - Tehnologia cultivarii legumelor. Vol.I,Universitatea Agronomica Iasi,

1993

STAN N. - Tehnologia cultivarii legumelor. Vol. II, Universitatea Agronomica

Iai, 1994

STAN N. - Legumicultura generala. Lucrari practice. Institutul Agronomic Iasi,

1987

STAN T. - Note de curs

BUTNARIU H. si colab. - Legumicultura. Edit.Didactica si Pedagogica,

Bucureti, 1993

MARINESCU A. - Mecanizarea lucrarilor în sere, solarii si ciupercarii. Editura

Ceres, Bucureti, 1989.

MARINESCU A. - Tehnologii si maini pentru mecanizarea lucrarilor în cultura

legumelor de câmp. Editura Ceres, Bucureti, 1989.

VOINEA M. si colab. - Criterii pentru zonarea legumiculturii. Editura Ceres,

Bucureti, 1977.

x x x - Lucrari stiintifice U.A.I. Seria Horticultura, vol.34-39

x x x - Revista Cercetari Agronomice în Moldova. Iai, 1990-1998. x

x x - Revista „Hortinform”-PHR, 1995-1998

Tema 1:: Tehnologia de producere a rasadurilor de legume.Tema 2:: Studiul principalelor secvente tehnologice la cultura de conopida(Brassica oleracea var. botrytis L. subvar. cauliflora) pentru consum în vederea optimizarii acesteia.

Titularul disciplinei

Sef lucr. Stan Teodor

89