1.Compozitia chimica a sangelui Sangele reprezinta un tesut lichid constituit dintr-o mare varietate de componente biochimice, avand rolul de vehiculare a acestor componente necesare activitatii celulare si, totodata, de reglare si mentinere a proprietatilor fizico-chimice si biochimice ale mediului intern. Sangele este constituit din doua faze: faza lichida, denumita plasma si faza solida reprezentata de elementele figurate: eritrocite, leucocite si trombocite. Plasma reprezinta componenta sanguina lichida constituita din ser, fibrinogen si factori de coagulare. Serul constituie componenta sanguina lichida care se obtine dupa coagularea sangelui, deci in conditiile recoltarii acestuia fara anticoagulant. Sub aspect biochimic, sangele reprezinta o solutie eterogena cu o compozitie extrem de diversa. Sangele este format din elemente figurate (45%) reprezentate de eritrocite (intre 4.200.000-4.500.000/mm3 la femei si 4.500.000-5.500.000/mm3 la barbati), leucocite (5000-8000/mm3), trombocite (150.000-300.000/mm3) si din plasma (55%). Aceasta este formata din apa (90%) si reziduu uscat format din substante anorganice (1%), reprezentate de anioni si cationi, si substante organice (9%), reprezentate de proteine, glucide, lipide, enzime, vitamine, hormoni, metaboliti intermediari si finali. 2.Recoltarea si prelucrarea probelor de sange Pentru efectuarea determinarilor biochimice sangele se recolteaza prin punctie venoasa. Pentru punctia venoasa se sterge suprafata pielii cu alcool 70% sau eter anhidru. Sangele trebuie colectat pe anticoagulant cand este necesara plasma. Se recomanda ca recoltarea sa se faca dimineata, pe nemancate. Folosirea plasmei sau a serului prezinta importanta in unele cazuri, cum ar fi determinarea unor enzime care se afla si in trombocite si deci sunt eliberate in cursul coagularii (fosfataza acida, lactatdehidrogenaza, aldolaza). Folosirea serului sau a sangelui integral se poate face daca componentul de analizat are aceeasi concentratie in eritrocite si in plasma (glucoza, azotul ureic). Determinarile trebuie efectuare cat mai rapid posibil dupa recoltarea sangelui. Daca nu este posibil, se vor congela serurile (nu se vor pastra la +4C). Trebuie tinut cont de aceasta indicatie speciala la determinarea urmatoarelor componente: glucoza valorile scad prin pastrarea sangelui; fosforul anorganic seric creste (determinarea se va face la cel mult 3 ore de la recoltare) potasiul seric creste daca eritrocitele nu sunt separate de ser in decurs de 60 minute de la recoltarea sangelui; bicarbonatul trebuie determinat in decurs de o ora; pH-ul sangelui creste in decurs de 4 ore de la 7,4 la 8; daca sangele ajunge in contact cu aerul, CO2 difuzeaza din eritrocite si clorul din ser ii ia locul, deci la determinarea clorului se va evita contactul cu aerul; compozitia sangelui poate fi schimbata sub actiunea bacteriana si enzimatica prin pierderea compusilor volatili, schimburi de substante intre spatiul intracelular si fluid. 3. Recoltarea si prelucrarea probelor de urina

Urina reprezinta rezultatul celor trei procese fundamentale: filtrarea plasmei la nivelul glomerului, reabsorbtia si secretia anumitor constituenti la nivelul tubilor renali. Este constituita dintr-un complex de componente chimice, rezultate din metabolismele intermediare. Se recomanda ca determinarile sa se efectueze pe urina proaspata, recoltata cantitativ, in decursul a 24 de ore. Recoltarea trebuie facuta in conditii sterile. Analiza completa a urinei se efectueaza pe urina din 24 de ore, in timp ce un examen sumar de urina, care consta din determinarea densitatii, identificarea prin reactii calitative a componentilor patologici urinari, analiza sedimentului urinar, etc. se poate face pe urina de dimineata care este mai concentrata. Urina de dimineata este urina proaspat colectata dimineata, dupa ce a fost golita vezica urinara de urina acumulata in timpul noptii. In aceasta urina se fac numai determinari calitative (albumina, glucoza, pH, corpi cetonici si sediment urinar). Urina din 24 de ore se recolteaza astfel: dupa ce vezica a fost golita de urina de dimineata se incepe la o ora fixa recoltarea intr-un vas sau mai multe in functie de cantitatea de urina, timp de 24 de ore. La urina din 24 de ore este necesar sa se masoare volumul de urina pentru ca, determinarile care se fac in urina de 24 de ore, se raporteaza la volumul urinar (diureza). Urina se conserva, pana la efectuarea analizelor, la o temperatura potrivita. Pentru a evita precipitarea la rece a unor saruri, aceasta temperatura nu trebuie sa fie prea scazuta; de asemenea, in scopul evitarii proceselor fermentative, temperatura de conservare nu trebuie sa depaseasca +20C. Pentru conservarea urinei se adauga in vasul in care se recolteaza urina si unele antiseptice, mai ales timolul (0.1/100 ml urina), mertiolatul (0.01/100ml urina) sau toluenul, sub forma unei pelicule fine, care acopera suprafata urinei. Aceste substante, spre deosebire de altele (formol, acid boric, cloroform) prezinta avantajul ca nu interfereaza cu unele componente chimice existente in urina deci nu modifica determinarea lor. 4.Factori care pot influenta rezultatele analizelor a)Hemoliza ca sursa de eroare Serurile hemolizate, ca urmare a lezarii eritrocitelor, constituie surse de erori semnificative in analizele biochimice, mai ales in cazul dozarii componentelor a caror concentratie este diferita in ser fata de eritrocite. Culoarea hemoglobinei poate produce interferente in cazul unor determinari colorimetrice (de bilirubina, colesterol). Erorile cele mai semnificative se refera la componentele care prezinta diferente mari de concentratie in eritrocit si plasma sau ser. b)Plasma sau serul icteric ca sursa de eroare Culoarea caracteristica serurilor icterice interfera semnificativ in determinarile colorimetrice care se efectueaza in domeniu =400-500nm. In acest caz se face o proba martor a serului de a carei extinctie se tine seama la dozare. c)Plasma sau serul lipemic, ca sursa de eroare: Cand concentratia lipidelor neutru din ser depaseste valoarea de 700mg% serul apare opalescent (lactescent). Daca opalescenta nu dispare in cursul determinarii, citirea extinctiei la fotometru va fi eronata, obtinandu-se o valoare mult crescuta a acestuia. 5.Analiza urinii (volum, culoare, densitate)

Cantitatea de urina eliminata in 24 de ore, depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin transpiratie si de cantitatea de substante excretate in urina. In conditii fiziologice, rinichiul excreta cam 40-60% din aportul total de lichid din 24 de ore. Valorile normale in 24 de ore variza cu varsta fiind de 800-1400ml la copiii intre 814 ani si de 1000-1600ml la copiii peste 14 ani si adulti, dar si cu sexul fiind, in medie, de 1500-2000ml la barbati si 1200-1700ml la femei. In cazul unui aport hidric obisnuit sunt considerate patologice cantitati de urina sub 500ml (oligurie) si peste 2000ml (poliurie). Oliguria se inregistreaza in boli renale (necroza tubulara acuta, intoxicatii, boli renale vasculare, precipitarea unor compusi in nefroni), obstructia cailor urinare (calculi, tumori), retentie de urina postoperator, transpiratie, febra, edeme si alte colectii lichidiene.Anuria (sub 100-150ml/24 ore) se intalneste in insuficientele renale acute. Poliuria se intalneste in diabetul zaharat, diabetul insipid, resorbtia edemelor si a colectiilor lichidiene, dupa crizele epileptice si migrenoase, in sclerozele renale.Polakiuria (mictiuni frecvente, dar cantitatea totala de urina este normala) apare in cistite, pielite, adenom de prostata.Nicturia (eliminarea unei cantitati mari de urina in cursul noptii) se inregistreaza in insuficienta cardiaca, inflamatii ale cailor urinare. In mod normal, 80% din cantitatea de urina din 24 de ore se elimina ziua. Cantitatea de urina eliminata (diureza) in 24 de ore se determina masurand-o cu un cilindru gradat sau cu un pahar conic gradat. Urina normala prezinta o nuanta care variaza de la galben deschis pana la galben-rosiatic. Culoarea urinei depinde de concentratia si natura substantelor cromogene dizolvate in urina si, in primul rand, de unii pigmenti ca: urocromul, urobilina si porfirina, primul fiind principalul factor de culoare. In general, culoarea urinei poate fi influentata si de pH si de concentratie. Astfel, o urina alcalina si/sau diluata prezinta u culoare mai deschisa (in cursul zilei), pe cand urina acida si/sau concentrata prezinta o culoarea mai inchisa (in cursul noptii). Regimul alimentar influenteaza, de asemenea, culoarea urinei; astfel, intr-un regim bogat in proteine de origine animala, urina are o culoare mai inchisa, pe cand in regimul vegetarian are o culoare mai deschisa. Totodata si unele medicamente administrate influenteaza culoarea urinei. Densitatea sau greutatea specifica a urinei depinde de substantele dizolvate si anume: la indivizii sanatosi sarurile, in general si ureea, in unele cazuri patologice glucoza si albumina. Densitatea este de obicei invers proportionala cu volumul de urina eliminata si direct proportionala cu intensitatea culorii. Exceptie face diabetul zaharat, caz in care densitatea este crescuta, datorita prezentei glucozei, cu toate ca, volumul este mult crescut. La urinile care contin pigmenti, saruri biliare sau substante colorate, se intalneste acelasi fenomen. O scadere a densitatii urinei se intalneste in cazuri de poliurie, iar o crestere a acesteia in oligourie. In mod normal densitatea urinei in 24 de ore este cuprinsa intre 1.015-1.025 cu valori extreme de 1.001-1.035 dupa ingestia de lichide in cantitate mare si respectiv dupa transpiratii abundente (urinari diluate sau foarte concentrate). In conditii patologice, densitatea urinei este crescuta in cazuri de febra, boli cardiace, diabet zaharat (desi in aceasta ultima situatie exista poliurie). 6.Analiza urinii (aspect, miros, pH)

Urina normala imediat dupa misctiune se prezinta ca un lichid limpede, transparent. In timpul colectarii poate deveni tulbure. In unele cazuri poate prezenta, inca de la emisie, o anumita turbiditate patologica determinata de existenta unor saruri (fosfati, carbonati, oxalati, urati) sau a puroiului (piurie). In unele afectiuni renale (glomerulonefrite, cistite, pielite), aspectul urinei este mult modificat datorita prezentei in cantitate mare a elementelor figurate sanguine (hematii, leucocite), a mucusului, puroiului, cilindrilor hialini si granulosi. In alte afectiuni precum leziuni cronice renale, urina capata un aspect foarte limpede si transparent (urini diluate), asemanator apei, datorita capacitatii insuficiente a rinichilor de a concentra urina. Prezenta sangelui in urina confera acesteia o culoare rosie-bruna (sangele poate si sedimenta). Puroiul determina formarea unui sediment gros cu aspect albicios. La eliminare, urina are un miros caracteristic, slab, usor aromatic, datorita prezentei acizilor volatili si a unei cetone cicilice nesaturate denumita urinoid (C6H8O). Acest miros caracteristic se modifica prin fermentatie in cursul pastrarii urinei pentru o anumita perioada. In urinile concentrate, mirosul este mai accentuat. Un miros de acetona sau mere indica prezenta unor cantitati crescute de corpi cetonici (in diabet). Un miros fetid se intalneste in leziunile inflamatorii ale cailor urinare. Dupa ingerarea unor alimente (sparanghel, hrean, usturoi) urina prezinta un miros neplacut foarte accentuat, datorita mercaptanilor formati si eliminati prin urina. Urinile infectate au un miros de amoniac datorita proceselor de fermentatie produse in prezenta bacteriilor. In cazurile de acidoza apare un miros de fructe fermentate sau cloroform. Medicamentele pe baza de terebentina imprima urinei un miros de violete. Un miros puternic neobisnuit al urinei la nou-nascuti trebuie sa sugereze suspiciunea prezentei unei erori metabolice (aminoacidopatie) cu aminoacidurie specifica. In cazul unui regim alimentar echilibrat si cu alimentatie mixta, urina proaspata este, in mod normal, usor acida, cu variatii in jurul valorii de 6 (5-7.2). Aciditatea urinei provine din: acizii organici, acid uric, acid hipuric, acid citric, acid acetic, acid oxalic precum si din sarurile acide, fosfatii primari de Na, K, NH4. Este net acida (5.2-5.3) in cazul regimului alimentar carnat si usor alcalina in regimul vegetarian (7-7.5) datorita faptului ca regimul vegetarian determina o alcanizare a urinei prin produsii de metabolizare (CO2) si care se elimina pe cale pulmonara, astfel ca in urina se constata un exces de saruri minerale si organice cat si apa. Urina mai poate deveni alcalina prin fermentarea microbiana datorita descompunerii de catre bacterii a ureei in amoniac, din aceasta cauza reactia urinei se determina numai in probele proaspat emise. Exista si variatii nictemerale ale pH-ului urinar. Dimineata urina este mai acida, iar in cursul zilei, dupa alimentatie devine mai alcalina, deoarece ionii de H+ sunt utilizati in formarea sucului gastric. Aciditatea urinei este determinata in cea mai mare parte de fosfatul primar de sodiu care se afla in exces fata de plasma. Rinichiul este irigat de sange cu un pH de 7.4 si formeaza urina cu un pH de 6.0. Aceasta variatie de pH se realizeaza, in parte, prin modificarea proportiei sistemului tampon al fosfatilor, adica cel dintre fosfatii acizi si alcalini. 7.Principiul metodei de dozare a glicemiei prin metoda colorimetrica cu o-toluidina.

Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glucoza se condenseaza cu orto-toluidina in mediu de acid acetic si la cald formand un compus colorat intens in verde-albastru (baza Schiff), fotometrabil la 630nm. Cetohexozele si aldopentozele dau o culoare mult mai putin intensa, neglijabila considerand concentratia lor in sange (0.2-10mg/l). In galactozemii, metoda da valori cumulative, galactoza interferand reactia glucozei; in aceste cazuri se recomanda metoda enzimatica cu glucozoxidaza. 8.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si EP=0.60, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul. Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glicemia=EP/ES100=0.6/0.3100=200mg/100ml ser Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange venos rezulta ca pacientul sufera de hiperglicemie. Aceasta se constata in secretie insuficienta de insulina (afectarea celulelor ale insulelor Langerhans) si poate fi primara (diabet zaharat) sau secundara ca urmare a unor leziuni ale pancreasului: pancreatita acuta, neoplasm pancreatic, pancreatectomie. hiperproductie a hormonilor cu actiune hiperglicemianta: Cresteri moderate: -STH in exces: acromegalie -exces de hormoni tiroidieni: boala Basedow -exces de hormoni glucocorticoizi si ACTH : boala Cushing Cresteri marcate: -feocromocitom (tumuro secretanta de adrenalina) -tumori cu celule -pancreatice (secretante de glucagon) 9.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si EP=0.15, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul. Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glicemia=EP/ES100=0.15/0.3100=50 Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange venos rezulta ca pacientul sufera de hipoglicemie. Aceasta se datoreaza: unor cauze hormonale: a)exces de insulina: -supradozarea administrarii de insulina la un diabetic; -lipsa alimentatiei dupa administrarea insulinei; -secretie pancreatica accentuata (hiperplazie pancreatica; insulinom cu celule ; administrare cu sulfaniluree). b)deficienta de glucagon; c)deficienta de catecolamine (medulosuprarenala); d)deficienta de cortizol (boala Addison); e)deficienta de ACTH si STH; f)insuficienta tiroidiana (mixedem).

cauze hepatica: a)depletia depozitelor hepatice de glicogen: -post prelungit; -afectare hepatocelulara severa (hepatite cronice, ciroze); -intoxicatii acute cu fosfor, tetraclorura de carbon. b)defecte genetice: -galactozemia; -intoleranta la fructoza (deficienta aldozei); -deficienta frunctozo-1,6-fosfatazei. 10.Valorile normale si variatiile fiziologice ale glicemiei Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Rezultatele obtinute prin diferite metode nu sunt identice la omul normal in sangele total. Metode: Folin si Wu 0.9-1.3g/l Somogyi si Nelson 0.7-1.2g/l Baudoih si Lewih 0.8-1.2g/l Hagerdorh si Jensen 0.9-1.3g/l Glucozidaza 0.6-0.9g/l Aceste variatii permit intelegerea urmatoarelor reguli elementare: dozarea izolata a glicemiei seste fara valoarea diagnostica, numai dupa repetarea dozarii se poate stabili un diagnostic cert; hipoglicemie se considera a fi pentru valori