4 (1).ppt

12
Achiziții internaționale. Din punct de vedere tehnic, achiziția constă în preluarea unei companii sau a unei unități independente de către o altă compane cu scopul de a lărgi patrimoniul acestei entități economice. Achiziția internațională constă în preluarea/transferarea activelor și a operațiunilor unei companii naționale sau filiale implantate în țara gazdă de către/spre o companie străină, prima devenind o filială sau sucursală a celei din urmă. Achizițiile sunt cele care domină scena internațională a tranzacțiilor cu companii, fuziunile reprezentând mai puți de 3% din numărul total al tranzacțiilor cu companii. De fapt, chiar și atunci când fuziunile par a se realiza între două companii relativ egale, marjoritatea reprezintă achiziții, căci o companie domină/dictează operațiunea de

Upload: hosu-loredana-manuela

Post on 19-Dec-2015

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 4 (1).ppt

Achiziții internaționale.

Din punct de vedere tehnic, achiziția constă în preluarea unei companii sau a unei unități independente de către o altă compane cu scopul de a lărgi patrimoniul acestei entități economice.

Achiziția internațională constă în preluarea/transferarea activelor și a operațiunilor unei companii naționale sau filiale implantate în țara gazdă de către/spre o companie străină, prima devenind o filială sau sucursală a celei din urmă.

Achizițiile sunt cele care domină scena internațională a tranzacțiilor cu companii, fuziunile reprezentând mai puți de 3% din numărul total al tranzacțiilor cu companii.

De fapt, chiar și atunci când fuziunile par a se realiza între două companii relativ egale, marjoritatea reprezintă achiziții, căci o companie domină/dictează operațiunea de combinare.

Page 2: 4 (1).ppt

 Din perspectiva controlului exercitate asupra companiei achiziționate, achizițiile internaționale pot lua trei forme:

1.Achiziții minoritare: controlul companiei străine vizează între 10 și 49% din numărul voturilor companiei achiziționate,

2.Achiziții majoritare: controlul companiei străine viează între 50 și 99% din numărul voturilor companiei achiziționate,

3.Achiziții complete sau integrale: control de 100%.

Achizițiile ce implică mai puțin de 10% din activele financiare ale companiei, constituie, de fapt, investiții de portofoliu, care reprezintă investiții pur financiare și nu implică o relație pe termen lung.

Page 3: 4 (1).ppt

Categorii principale de achiziții:Categorii principale de achiziții:

Achiziții orizontale-cazurile de achiziții internaționale sunt numeroase.

Achizițiile orizontale repreptate reprezintă, totodată, o alternativă viabilă pentru o strategie de creștere.

Justificarea acestei forme de achiziție rezidă în valorificarea economiilor de scală semnificative, diminuarea cheltuielilor suplimentare prin integrarea departamentelor și funcțiilor similare sau echivalente, creșterea cotei de piață.

Avatajele ce decurg din achizițiile orizontale constau în creșterea veniturilor, potențarea forței de negociere cu furnizorii și clienții, promovarea mai eficientă a produselor, dezvoltarea și valorificarea mai eficientă a canalelor de distribuție, dublată de o mai mare flexibilitate, urmată de diminuarea sau chiar eliminarea concurenței.

Page 4: 4 (1).ppt

Nu în ultimul rând, achizițiile orizontale conduc, adesea, la preluarea unor firme cu puncte tari și slabe diferite de firma achizitoare (ex. una poate avea un departament de cercetare-dezvoltare foarte puternic, în timp ce cealaltă poate beneficia de un departament de producție, asamblare sau marketing extrem de bine puse la punct), prin joncțiunea cărora crește lanțul de valoare al companiei achizitoare, beneficiarii finali fiind, în fapt, acționarii.

Este cazul tranzacțiilor din care au rezultat marile trusturi americane de la începutul secolului, precum American Tobacoo Company, Standard Oil Company, achiziția diviziei autoturisme Volvo deăctr companie Ford, a Băncii Române de Dezvoltare de către Societe Generale etc.

Putem aminti strategia firme americane ConGra care a achiziționat: în 1980 Banquet Foods, în 1983-Armour Foods, în 1986-RJR Nabisco Frozen Foods, în 1990-Beatrice Foods, în 1991-Golden Valley Microwave Foods.

Achiziția firmei American Motors de către Chrysler, de exemplu, a fost aprobată, deși aducea atingere concurenței libere/corecte, pe motivul că aceasta din urmă era mult mai mică decât Ford sau General Motors, iar firma-țintă era în pragul falimentului

Page 5: 4 (1).ppt

Achiziții verticale- firmele achizitoare urmăresc în principal exercitarea unui control ridicat asupra calității și livrării materiilor prime, a subansamblelor (în cazul achizițiilor în amonte) sau produselor, asupra politicilor de preț, și nu în ultimul rând, asigurarea contractului direct cu clienții (în cazul achizițiilor în aval).

Avantajele ce decurg din acest tip de tranzacții cu firme sunt extrem de tentante, eliminarea dependenței de furnizorii externi sau crearea propriilor unități de producție.

Page 6: 4 (1).ppt

Achizițiile verticale pot reprezenta o:

Extindere de produs-are loc atunci când există legături funcționale între firma achizitoare și firma-țintă, în domeniul producției sau al distribuției și atunci când produsele comercializate nu se concurează direct , deși sunt vândute pe aceeași piață

Extindere a pieței- are loc atunci când cele două companii comercializează propriile produse în arii geografice distincte, facilitând penetrarea pieței firmei-țintă

Combinație a celor două

Page 7: 4 (1).ppt

Deși întâlnim exemple renumite de achiziții verticale, în prezent acestea sunt destul de rare, atât din considerentele legislației antitrust, cât și datorită faptului că pentru exercitarea controlului asupra firmei-țintă nu este obligatorie achiziționarea ei.

Este cazul achiziționării companiei Electronic Data System de către General Motors, cu scopul de a intra pe noi piețe și de a valorifica sistemul de distribuție al EDS pentru a-și valorifica propiul sistem de calculatoare. Un alt exemplu ni-l oferă preluarea, în 1989, a companiei de exploatări petroliere Texas Eastern de către o companie de prelucrare și fabricare a produselor pe bază de petrol, Enterprise Oil.

Un alt exemplu îl constituie firma Mark and Spencer, care, profitând de faptul că avea capacitatea să achiziționeze 75% din producția furnizorilor săi, a reușit să obțină nu doar un preț avantajos, ci și condiții avantajoase în schimbul unei colaborări pe termen lung

Page 8: 4 (1).ppt

Achiziții concentrice-achizitția unei companii înrudite.

Elementul comun poate fi reprezentat de utilizarea unor factori de producție similari, precum pregătirea asemenănătoare a forței de muncă, echipamente, resurse de capital sau materii prime asemănătoare sau piețe de desfacere comune.

În statisticile internaționale ale Națiunilor Unite, fuziunile și achizițiile concentrice nu apar înregistrate separat, acestea fiind integrate în categoria achizițiilor conglomerat.

În această categorie se încadrează achizițiile companiilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell de către PepsCO, care, pe de o parte, pot fi privte ca achiziții orizontale, pe de altă parte, ca achiziții verticale, dare care au un punct comun: marketing-ul fast-foodurilor și al băuturilor răcoritoare în industria restaurantelor.

Page 9: 4 (1).ppt

Achiziții conglomerat- acestea se desfăsoară înttre companii cu activitate și structură total diferite și au cunoscut o amploare deosebită în decursul anilor 60.

Creșterea interesului pentru achiziționarea de companii la un preț mic și revânzarea ulterioară a acestora (în întregime sau pe divizii) la prețuri superioare, a condus la o nouă escaladare a achizițiilor conglomerat în anii 80.

În urma recesiunii de la începutul ultimului deceniu, oportunitățile acestor diversificări s-au diminuat, companiile exercitând un interes tot mai mare în activitatea de bază/principală (core business)

Page 10: 4 (1).ppt

Principalele motivații ale acestei forme de achiziții constau în reducerea riscurilor celor două entități economice și a acționarilor, în pătrunderea într-o industrie foarte atractivă sau în speculațiile cu companii.

Efectul de sinergism operațional este mai redus decât în celelalte tipuri de achiziții sau chiar inexistent, dar apar alte efecte favorabile, precum flexibilizarea personalului, transferul de tehnologie sau de aptitudini de marketing.

Preluarea companiilor Miller Brewing și 7UP de către Philipp Morris reprezintă achiziții de tip conglomerat. Prima a fost un succes, în timp ce cea de-a doua nu a adus efectele scontate, fiind vândută ulterior companiei PepsiCo.

Tot un eșec a înregistrat și compania Mobil Corporation care a achiziționat compania Montgomery Ward&CO, înregistrând profituri inferioare investițiilor efectuate.

Page 11: 4 (1).ppt

SUA Marea Britanie UE Japonia

Departamentul de Justiție

Comisia Federală pentru Comerț

Comisia pentru Titluri Financiare

Oficiul pentru Liber-Schimb

Comisia pentru Monopoluri și Fuziuni

Consiliul Valorilor Mobiliare

Comisia Europeană însărcinată cu supravegherea și controlul pieției fuziunilor și achizițiilor

Organismele naționale

Ministerul Justiției

Comisia Japoneză pentru Comerț Liber

Ministerul Finanțelor

Tipuri de organisme însărcinate cu supravegherea Tipuri de organisme însărcinate cu supravegherea tranzacțiilor cu firme și companiitranzacțiilor cu firme și companii

Page 12: 4 (1).ppt

OutsourcingOutsourcing Parteneriate StrategiceParteneriate Strategice M&A M&A TradiționaleTradiționale

Contracte de servicii

Licențiere Distribuire competențe și resurse

Achiziții parțiale Control minoritar<50%

Join-ventures

Achiziții parțialeControl minoritar>50%

Achiziții 100%

Creșterea gradului de integrare

Tipuri de parteneriateTipuri de parteneriate