27 O I'1/ 4€ i I ^

Degetele marilor pianişti

P ianiştii trebue să-şi îngri­jească mult mâinile. Cele­bru Paderewsky dă în acea­

stă privinţă amănunte, care desi­gur că sunt pline de interes pentru elegantele care doresc să-şi con­serve mlădierea mâinilor.

„In ajunul unui concert îl pun pe servitorul meu să-mi frece degete­le, până mă ustură.

„El apucă apoi un deget după al­tul şi-l suceşte în palma mânei sale, mereu în aceeaşi direcţie. Aceasta face degetele mlădioase şi menţine încheeturile în bună stâre.

„După aceea, el îmi freacă pal­mele mâinilor atât de tare cât pot suporta.

„Iar cu câteva minute înainte de-a cânta, îmi vâr mâinile într’un lighean cu apă fierbinte cât poate suporta un om.

Vom adăuga că nu e pianist sau violonist celebru, care să nu-şi a- sigure mâinile, pe sume foarte mari. Precauţiune firească, deoare­ce mâinile sunt unica lor armă în lupta pentru existenţă...

Cât stă o femeie in faţa oglinzii

U n domn, cu multă răbdare, a făcut un impresionant studiu de statistică.

El a calculat vremea pe care în viaţa ei o femeie o petrece în faţa oglinzii.

A adunat observaţiunile iăcute ca unchi, frate, logodnic, soţ, ne­pot, văr, tată şi bunic, şi a stabilit calcule erudite.

El a examinat răstimpul cuprins între şase şi şaptezeci de ani.

Socoate că o fetiţă între şase şi zece ani stă zilnic în medie, şapte minute, în lata oglinzii; între zece şi cincisprezece ani stă un sfert de oră; fata între cincisprezece şi două zeci, rămâne la oglindă două zeci şi d.ouă de minute; între douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani stă douăzeci şi cinci de minute; între douăzecişicinci şi treizeci de ani, calculatorul nostru spune că fe­mela stă o Jumătate de ceas, pe zi, la oglindă. Intre treizeci şi treizeci şi cinci de ani cota scade la două zeci şi patru de minute; între trei­zeci şi cinci şi patruzeci de ani, scade la optsprezece minute, între patruzeci şi cincizeci de ani, la douăsprezece minute. In fine, între cinci zeci şi şaizeci de ani ea nu mai e decât de şase minute, ca în copilărie.

In total fac trei sute patruzeci şi

nouă de mii çinei sute şapteeeci şi cinci mimţî*, sau chjci mi! opt sute douăzeci şi şase de ore, sau peste două sute patruzeci şi două de zile.

Efigia monetară in trecut

i n timpurile vechi nu se puneau la început pe monede decât fi­gurile zeilor sau divinităţilor.

Alexandru cel Mare a fost primul suveran care a pus să i se graveze chipul pe monedă; mai mult, din respect pentru regula stabilită, el avu grijă să se facă înfăţişat sub trăsăturile lui Hercule. Succesorii lui fură mai puţin scrupuloşi şi de atunci, în toate ţările de origină greacă, monezile purtară efigia prinţului suveran.

La Romani, magistraţii însărci­naţi cu fabricarea monedelor obţi­nură de timpuriu autorizatia de-a pune pe monede chipurile strămo­şilor lor. luliu Cesar a fost primul care a îndrăznit să-şi graveze fi­gura pe monede şi nu întârzie să aibă imitatori.

In Franta, uzul gravurii chipului regal pe monedă începu destul de târziu, abia sub Filip de Valois.

Originea baletului

B aletele datează numai depe la mijlocul secolului al XV- lea. Primul ar îi fost repre­

zentat la Torlona, în Italia, cu pri-

UNDE MERGETEATRE

ALHAMBRA: „Pe frontul Alhambra

numai noutăţi”.ALHAMBRA-BABY : „Baby iubeşte” CĂRĂBUŞ: „Radio-Tânase”.

COMEDIA: „Taifun”.REGINA MARIA: „Nuca de cocos”.

CINEMATOGRAFE ARO- „Derriere Ia Facade”. CAPITOL: „Razzia”.CARLTON: „La capătul pământu­

lui”.ELISÉE: „Stan şi Bran aviatori”. FTMINA: „Vin ploile”.MIORIŢA: „Noaptea destinului” şi

„O familie trăznitâ”.NISSA; „Nevasta brutarului”' şi

„Cântecul dimineţii”.OMNIA: „Visul unei prinţese” şi

Trupa de reviste.PALAS: „Diavolii roşii”.REGAL: „Primuil sărut”.RIALTO: „Cântecul dimineţii” şi

„Păcatul Hedenei Willfuhr”. ROXY: „Dragostea mea te cheamă”. SELECT: „Când felinarele se sting” . TRIANON; „Prinţesa Ludmilla”.

lejul căsătoriei Isabelei de Aragon, eu ducele de Milan.

Caterina de Medicis a introdus în Franţa acest spectacol şi primul balet jucat a fost Circe şi nimfele ei, compus de un oarecare Beau- joyeux, cu muzica adaptată de ve- neţianul Balf. Cheltuelile repre­zentaţiei se ridicară la suma enor­mă de 3.600.UÖ0 franci.

Sărăcia finanţelor şi frământări­le din timpul domniilor lui Garol IX şi Enric III au împiedecat câţiva ani avântul unui atât de costisitor gen de pctreceri. Pe vremea iui Enric al IV-lea, aceste spectacole câştigară însă din nou teren. Intre 1559 şi 1619 s’au compus peste 80 de balete şi au fost reprezentate sub supravegherea lui Sully, care se producea personal, în ele.

Ludovic al XlII-lea, şi mai ates Ludovic al XIV-lea, erau amatori pasionaţi de balet, iar între 1647 şi 1670, marele rege obicinuia să joa­ce în ele, împreună cu regina, prin­ţesele, doamnele de onoare, etc. Denserade, Lulli, Molière, puseră arta lor în serviciul acestui gen de spectacol, care ţhie<a cu adevărat de curte, şi în care dansatoarele au înlocuit, cu timpul, pe doamnele din societate.

Greşala fatală

I n anul 1888, celebrul Lombroso se adresase şefului de atunci al Siguranţei din Paris, Goron,

cu cererea în scris de a-i trimite pentru opera sa în lucru, „Femeea Criminală”, fotografii de criminale.

Qoron se grăbi să satisfacă ce­rerea savantului. La apariţia cărţii, Lombroso, din recunoştinţă, îi tri­mise şi lui Qoron un exemplar .A- cesta se putut convinge că savan­tul întrebuinţase în mod larg mate­rialul ce-i trimisese. Fotografiile ce-î trimisese erau comentate în mai bine de 50 de pagini. Lombro­so explicase >pe larg, la fiecare fo­tografie, cum obrazul cutare a- vea stigmatele tipice ale crimina­lei din pasiune, cum altul avea sem­nele caracteristice ale criminalei influenţată de alcool, ş. a. m. d.

Cartea era foarte interesantă şi instructivă, dar deodată, el făcu o descoperire, c.ire-1 încremeni. Când îi trimisese iui Lombroso fo­tografiile, greşise sertarul biroului său; în loc să-l deschidă pe cel din stânga, el îl dedusese pe cel din dreapta şi nu trimisese lui Lom­broso fotografii de femei criminale ci portretele unor negustorese cari ceruseră poliţiei, adăogând foto­grafiile lor, autorizaţii pentru exer­citarea meseriei.

2

L

MOARTEA LUI GRIGORE TRANCU-IAŞI

Ce izbitoare a îost vestea că Gr. Trancu-Iaşi a încetat din viată! In adevăr, răposatul se miş­ca pretutindeni atât de voios şi viu! II simţeai

că trăieşte. Ori era la putere ori nu, el nu înceta de fi cu inima bună şi vorba veselă. întâlnirea cu el totdeauna te îndemna spre seninătate şi multămire. Pentru toti cetitorii, vestea morţii ilui Grigore Trancu-Iaşi a trebuit să fie o ştire amară. Răposatul era totdeauna ca o rază de pace şi nădejde în mijlo­cul împrejurărilor celor mai posace şi mai turburi. Zâmbetul era trăsătura sa. Nu avea nimic prefăcut, arătându-şi plăcerea de a se îi întâlnit cu cunoscuţii săi. Era cu adevărat o inimă curată şi neprefăcută.

Viaţa obştească a României pierde în el un cbip senin şi curat. Trancu-Iaşi a îost luat la vale de mulţi hazlii al condeielor noastre, dar totuşi nimenea a’ar fi putut spune despre el o vorbă rea.

II luau în râs, fie pentru călcătura sa de om volu­minos, fie pentru apucătura sa de a fi totdeauna gata cu cuvântul său la feluritele împrejurări obşteşti. Dar nici zeflemelele acestea nu erau pline de răutate, ci curate glume, şi nici vorbirile sale în feluritele împre­jurări nu erau altceva decât isbucnirea sufletului său cald, care nu-1 lăsa să treacă nepăsător peste clipele mai răsărite ale vieţii.

O avea totdeauna de spus o vorbă bună. De câte ori se Ivea un prilej de a spune un cuvânt de pre­ţuire pentru cineva, pentru un aşezământ, inima lui săritoare totdeauna era acolo, pentru a rosti graiul prietenos şi iubitor.

Da, cu Trancu-Iaşi pleacă dintre noi o inimă bună. Pentru aceasta trebuie să ne pară rău mai mult decât pentru orice. Inimile bune şi curate nu sunt multe. Dimpotrivă, întâlnim între noi câte un vechi condei veninos şi crud. Dece deci să nu-ti pară rău, când o scânteiere bună şi blândă, ca a lui Trancu-Iaşi nu se va mai simţi între noi?

De aceia din toată inima ne pare rău că o inimă atât de aleasă nu se va simţi între noi şi ne mărtu­risim această jale din toată adâncimea sufletului

a

RACILA VECHE

Am scris, în numărul trecut, despre vechea racilă a vieţii noastre obşteşti, pe care d. General Modreanu, noul prefect al poliţiei Bucureştiului,

g’a apucat s’o stârpească. Este vorba de desfiinţarea caselor de desfrâu, care spurcă viaţa noastră.

Unele ziare dau la lumină lungi dări-de-seamă des­pre curăţirea care se săvârşeşte. Cetind nenorocitele povestiri, cu amănunte despre chipul cum se îmbo­găţeau anumiţi trântori ai vieţii noastre şi prin ce mjloace scârboase, — rămâneai pe gânduri şi te în­trebai: Dar cum Dumnezeu de au fost îngăduite acestea până acum? Cum s’a putut aciui şi dăinui între noi o negustorie atât de nemernică?

Uite că s’a putut. Totuşi nu este întâia oară când se dă cu praftorita peste asemenea păcate. Au mai fost răscoleii şi făgăduieli, că se va face curăţire; au mai răsunat ameninţările împotriva negustoriei cu destrăbălările pe socoteala trupului omenesc.

Noi ne aducem aminte de vrednicile articole din „Dimineaţa’’ ale redactorului Dinu Dumbravă, apoi

de articolele din alt ziar dispărut, unde, rând pe rând* ni se stârneau nădejdile că cuibarele desfrâului din Crucea-de-Piatră vor îi date Ia pământ.

Şi totuşi vremea a trecut, iar Crucea de Piatră a rămas. Toti cei ce pe vremuri luptaseră împotriva stricăciunii cuibărite acolo: Păr. Costache, cu credin­cioşii lui dela biserica Bradu-S talcului, au rămas păgubaşi.

Oricât s’a scris pe vremuri împotriva caselor de desfrâu, nu s’a ajuns Ia nici un capăt. Negustorii ti­căloşiilor au trebuit să-şi râdă în nas că ei sunt mai tari decât toţi.

In adevăr, până acum nimeni n’a izbutit împotriva lor. Va fi mai bine de acum înainte? Să nădăjduim că aşa va ii. Pasul d-lui General Modreanu pare mal hotărît ca acele de altădată.

Totuşi trebuie să se ştie că negustoria desfrâului are multe proptele, fiindcă e foarte bănoasă.

Fără Îndoială că aceasta nu este o noutate pentru dL General Modreanu. Dar de aici urmează că trebuie scuturaţi de chică toţi cei ce mai pe faţă sau mai pe de lături au să sară În apărarea desfrâului.

Umblă ei cu felurite tertipuri, chipurile ca să dea o îndreptăţire caselor de desfrâu. La mijloc este însă numai pofta câştigului, din care se înfruptă mulţi.

încă din vremea articolelor d-lui Dinu Dumbravă se arăta că felurite astfel de proptele se aciuiază prin diferitele cancelarii ale stăpânirii. Dacă am scoate la < iveală ce am scris pe atunci, ar ieşi la lumină destăi­nuiri cari dau toată îndreptăţirea pasului d-lui Gene­ral Modreanu. Spunem acestea pentru a arăta că lupta nu va fi uşoară nici acum. Să nu spunem chiar dela început că biruinţa e deplină. Să mal aşteptăm , şl să vedem oare nu cumva jivina va scoate capul din nou?

Aşa a fost în totdeauna. Se ascunde o clipă, până trece furtuna, şi pe urmă Iar scoate capuL

Deocamdată noi să urmărim cele ce se petrec, să tâlcuim ştirile şi să vedem ce temeiuri scot la iveală cei cu ocrotirea făţişă sau ascunsă a spurcatei ne­gustorii! Să vedem cât de „necesar” este acest rău, cu care unii caută să-l acopere. Avem multe mate­riale în această privinţă şi nu vom întârzia să ieşim cu ele la iveală.

III.

MINUNATA CARTE

C etitorii îşi aduc aminte de Cartea delà San Michele a d-rului Axel Munthe, care a avut şl la noi cetitori peste cetitori. Iată-l acum dăruiţi

cu altă carte, de alt cuprins, dar tot din condeiul unui medic, care va trebui cetită tot atât de mult ca şi üCCiä»

Este vorba de Viaţă de hirurg de medicul italian Andrea Majocchi. E o scriere de o rară frumuseţă şi cu urmări binefăcătoare asupra sufletului.

Spre norocul nostru, a fost dată de curând pe ro­mâneşte, în biblioteca Energia a Fundaţiunil Cultu­rale „Regele Carol II”.

Cine a cetit-o a rămas încântat de ea. Noi numai cât am pomenit-o aici, dar vom vorbi de ea mai pe larg, fiindcă trebuie cunoscută şl vestită în toate vânturile. Se va ceti uşor şl pentru cuprinsul, dar şi pentru leftinătatea ei. E numai 40 de le! la peste 3ÜÖ de pagini. Să-i urăm spor şi noroc!

A rh im . SCHI BAN

M A R I N A R U L» Î A W E S S A T O E R S O i ^

' 'M H B H H B H H H B n i

oată popuaţia din St. Maio era adunată în dimineaţa a- ceea pe cheiu, spre a fi de

faţă la plecarea „Terreneuvienilor“.

Dela orele şapte sirena lugubră a marelui vaipor, îi chema pe cei în­târziaţi pe „Burgundia“, care era gata de plecare. Pe punte se aflifu pescarii, cântând pentru a-si face curaj şi totul era ca deobiceiu, grozav de trist.

Alături de mine, se afla unul din­tre acei marinari bătrâni, tăcuţi, cari sunt atât de numeroşi la St. Maio. Privea rezemat de meterez, cu pipa între dinţi, cum se depărta vaporul.

— Mulţi dintre voinicii aceştia, spusei eu, nu se vor mai întoarce.

Bătrânul mă cercetă cu privirea, înainte de a răspunde.

Sub bereta sa jerpelită în fundul căreia tutunul de mestecat Pe ca- re-1 ţinea aci, făcuse o pată cafe­nie, faţa sa, de culoarea peştelui

afumat, părea coaptă de soare şi vânt Intr’o ureche purta un cercel de aur.

Desigur că vor fi câţiva cari vor rămâne în ceaşca cea mare. Aşa-i meseria. Şi cu toate acestea, poate să pescuiască cineva morunul Ja Terra-Nova ani dearândul fără să- şi lase acolo oasele. Iată, eu sunt dovada vie. eu care-mi fumez pipa pe pământ solid, după douăzeci şi cinci de ani de navigaţie. Dar dacă

a fost vreodată ctaeva care era cât pe aci să nu se mai întoarcă, apoi acela am fost eu, Prosper Levinnec.

Bătrânul avea chef de vorbă — asta se vedea. Ne aşezarăm pe o bancă...

*

— Am făcut de opt ori campa­nia dela Terra Nova. începu Pros­per Levinnec, şi aş fi continuat de­sigur şi în anii următori, dacă în ultima mea călătorie n’aş fi avuto aventură, pe care niciun marinar n’ar voi s’o rişte a doua oară.

Era în anul 1897. Semnasem un angajament cu căpitanul Chalubert. „Jeanne Denise“ era o corabie cu trei catarguri. cenuşie ca un pes­căruş, a cărei proră era împodobi­tă cu un frumos bust de sirenă, cu părul amestecat cu alge verzi. E- ram la bord cincisprezece oa­meni, fără a mai pune la socoteală pe recrutul marinar care avea să slujească şi ca bucătar, toţi aleşi unul şi unul de căpitanul Chalubert, care se pricepea la marinari, vă rog s’o credeţi. Cu dânsul, ai fi mers până la Pol şi totuşi, cum am pornit, un accident de rău augur i-a neliniştit pe cei superstiţioşi.

Ne-am îmbarcat la 10 Februa­rie, dar „Jeanne Denise“ n’a mers departe. In momentul când tre­ceam stavilarul, ieşind din port, se rupse cablul remorcherului şi, lo­vind cu putere extremitatea pun­

ţii, atinse tâmpla unui om care căzu mort pe loc.

Trebuirăm să amânăm plecarea si să înlocuim matelotul ucis. A doua zi căpitanul îşi şi găsise, o- rnul. Era un breton din Quimpar. anume Iann Teuz, un flăcău cu o- chii ciudat de limpezi, ironici şi neliniştitori. Ceeace te surprindea mai cu seamă la el, erau dinţii săi toţi ascuţiţi ca acei ai canibalilor. Şi când râdea, întotdeauna fără sgomot avea aerul unui lup.

— Aţi avut noroc că m’aţi în­tâlnit, domnule căpitan, zise el, căci nu oricine ar fi consimţit să ia lo­cul unui om ucis pe bord, înainte chiar ca Vasul dvs. să fi ajuns în largul mării. Cu atât mai mult cţi cât omul acesta era al treispreze­

celea angajat...— De unde dracu ştii tu asta?

bombăni căpitanul.— Dvs. aţi luat informaţii des­

pre mine: dece să nu fi luat şi eu despre „Jeanne Denise“ şi echipa- giul ei? ripostă, cu obrăznicie. Iann T euz.

Căpitanul ridică db umeri si îi întoarse sipatele. Ar fi trebuit sâ fim acum departe, în Canalul Mâ­necii, dar corabia noastră plutea repede şi în mai puţin de o săptă­mână am câştigat timpul pierdut,

Teuz era un bun marinar si căpi- tanur se felicita că o nimerise bine cu dânsul. Totuşi, nimeni nu-1 sim­patiza pe bord. In general, mari­narii nu prea sunt comunicativi, dar Jann Teuz se arăta mai rece şi

mai închis ca ceilalţi. După două­zeci de zile de drum nu ştiam în­că nimic desipre el. La St. Pierre făcurăm un popas foarte scurt, şi, odată ajunşi pe bancul din Terra- Nova. „Jeanne Denise“ aruncă ancora. Si asta nu e puţin lucru. Trebue să prevezi toate eventuali­tăţile. cu o mare atât de caprici­

oasă. • )In cele din urmă totul fu p^s. la

punct şi pescuitul începu. In . fie­ce seară plecam cu bărcile acelea cu vârful ascuţit, numite „doris", spre a întinde iplăşile ce se ridicali a doua zi înainte de răsăritul soa­relui. Jann Teuz era tovarăşul meu de barcă.

Se vedea uşor că nu era prima campanie ce făcea pe banc. Nimeni nu strângea mai repede o plasa. Intr’o zi se oieri să înlocuiască chiar pe tăietorul bolnav şi-şi în-

deplin sarcina cu o extraordinară;

îndemânare. Pentru această trea­ba îţi trabu. pricepere. Când s’a spintecat burta morunului, mărun­

taiele se aruncă în apă, cu excepţia ficatului şi a icrelor. I se taie apoi capul si e dat pe mâna tăietorului.

Mâna sa stângă în mănuşă de pie- !* apucă pestele, iar cu cealaltă înarmată cu un cuţit, îl despică până la coadă, scoţând jumătate din-osul dorsal. r j

Din ziua aceia, căpitanul Chalu- bert care era cam aspru cu oarrfe- nîi săi, îl trată pe Teuz cu mai multă atenţie, ceeace făcu să spo­rească invidia ^chipagiuiui. V'arţi n:ai spus, Teuz nu era iubit. Cama­razii îl învinuiau că nu vrea să bea cu ei si cine nu bea pe o corabie de pescari de moruni, nu-i frate. Spre a rezista acolo în ceaţă, tre- bue să te încălzeşti mereu, iar ar­matorii nu fac economie de alcool şi. mai ales de rachiu de cartofi.

•Intr’o seară, către sfârşitul lui Aprilie, oceanul dispăru într’o cea­tă gălbuie şi deasă cum nu mai vă­zusem. Pe punte nu mai distingeai nimic, la un pas distantă. Pusesem

momelile în cele cincisprezece mii de undiţi depe bord. Era ora obici­nuită când ne duceam să le întin­dem şi cele opt „doris“ de pe „Jeanne Denise“ plecară ca deobi-

ceiu.

— Urâtă vreme, îi zisei eu lui Jarni Teuz. Cu o asemenea ceaţă nu ştii niciodată dacă te mai în­torci pe bord.

El surâse fără să răspundă, cu surâsul său enigmatic. Şi într'ade- văr reîntoarcerea la corabie ne costă mari eforturi.

A. doua zi de dimineaţă, nu mai găsirăm undiţele.Căutarăm câtăva vreme şi în cele din urmă, renun­ţarăm la ele. hotărînd să ne reîn­toarcem la corabie. Dar iată că in

căutarea undiţelor, ne depărtasem prea mult de corabie şi n’o mai gă­seam. In cele din urmă. o zărirăm

totuşi şi ne urcarăm pe punte, unde camarazii noştri, cari se depărta- sërà mai puţin, sosiseră înaintea noastră.

Vântul se rid case brusc şi sufla violent. Se abătu peste noi un ci­clon de zăpadă, „Jeanne-Denise“. scuturată brutal, troznea din în- cheeturi.

Când vă vorbesc de furtună vi se pare că ştiţi ce este, fiindcă aţi auzit aci pe coastă vântul de iarnă. Ei bine domnule, nu ştiţi nimic...

T'rebue să fi auzit cum urlă într’un concert fantastic, colo, în ţara in­sulelor de ghiaţă. glasurile ameste­cate ale oceanului şi ale cerului. IS ii puteam face altceva decât să ne. lăsăm purtaţi de valuri, la voia întâmplării,, expuşi unei ciocniri cu vreun gheţar, ceeace, se înţelege, ue-ăr fi tOst fatal. Vijelia'ne târa

spre necunoscut, aşa cum se duc vitele la taiere.

*•

Din zilele a-elea înspăimântătoa­re nu mi-a mai rămas decât o amintire confuză şi neagră. Aveam cu toţii impresia că rătăcim dincolo de marginile lumii, pe oceanul pu­stiu al unei planete moarte.

De cinci sau şase zile, uraganul purta corabia iprintre talazuri, după fantezia sa. Ii? ziua de 2 Mai tre­ceam gradul 50 latitudine nordică şi vijelia în joc să se potolească de­veni şi mai violentă. Riscam să in­trăm în strâmtoarea Danemarcii... dacă oceanul nu ne sfărâma de gheţarii Groenlandei.

Nu e nevoie, cred, să vă mai spun că strânsesem toate pânzele. Dar vântul era atât de puternic încât făcea această prevedere de prisos. Intr'o noapte, un bubuit îngrozitor ne., deşteaptă din somnul nostru de plumb, urmare a atâtor zile de su­praomenească încordare. Subar- bele, ac'ele otgoane care reţin mar­ginea exterioară, se rupseră. Ca­targul dinainte se sfărâmă şi el. In vreme ce încercam să doborâm cu securea partea de jos a catar­gului, vântul sufla cu atâta putere, încât făcea ca loviturile să devieze.

Seara, catargul cel mare şi ce! dindărăt avură o soartă similară, şi altfel puntea nenorocitei noasta corăbii deveni complet rasă.

Eu lucram , ca să degajez extre­mitatea dinainte a vasului, când un fapt .inexplicabil si surprinzător îmi atraişţ '"atenţia şi făcu să-mi îngheţe sângele,-, în vine. Privirea mea că­zuse asupra subarbelor. Pe locul unde acgstea se rupseseră, tăietu­ra era netedă, nu ca aceea a unui

cablu prea întins, care se rupe ci ca una produsă de foarfeci...

Era o descoperire atât de îngro­zitoare încât nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu se putea să existe pe bord un om capabil de o ase­menea crimă...

Admiţând că vrenul dintre noi ar fi vrut că dea ajutor furtunii în opera ei distrugătoare, ce interes ar fi avut s’o facă? Se prăpădea doar şi el împreună cu restul echi- pagiului. Nu, ideia mea era atât de absurdă încât nu spusei nimănui nimic.

S’ar fi putut spune că furtuna n’ar fi aşteptat decât să ne vadă complet mutilaţi, pentru a se cal­ma. A doua zi, vântul scăzu simţi­tor şi ceata se mai rări, dar când puturăm vedea puntea, neliniştea noastră spori. In adevăr. „Jeanne Denise“ prezenta un spectacol la­mentabil. Catargurile sfărâmaseră, în cădere, magazia de alimente. Bordura dislocată de talazuri se sfărâmase în mai multe locuri. Din frumoasa corabie cu trei catarguri nu mai rămăsese decât o biată rui­nă. Ne trebuia un curaj suprao­menesc pentru a ajunge pe una din rutele obicinuite ale vapoarelor, şi chiar aşa, lucrul acesta rămânea încă foarte problematic.

Mai înainte de a monta o pânză provizorie trebuia să ştim exact unde ne găseam. Căpitanul se duse in cabina sa pentru a determina si­tuaţia, dar după câteva minute, el reapăru, roşu de mânie.

„Busolele sunt sparte, sextantele au dispărut.. Cine a făcut asta? Să-l spânzur de picioare!

Noi ne privirăm încremeniţi, fara a pricepe încă.

„Căpitane, zise secundul, cum vă îrece prin minte că vreunul dintre noi ar fi putut face aşa ceva? Co­rabia a fost destul de sguduită zi­lele acestea pentruca să nu arun­căm vina decât pe vijelie. Dar mă duc să verific chiar eu.

Plecă şi după zece minute se în­toarse, foarte palid. Pe bord nu se mai afla în bună stare niciun in­strument de precizie.

Nu pot să vă descriu teroarea sau mai bine zis încremenirea noastră. Nimeni nu-ş{ putea explica un fapt atât de greu de închipuit.

Ce era de făcut? încotro să ne orientăm în ceata aceea persisten­tă?... Noaptea, când sunt stele, mai merge. Dar acum, până şi soarele era atât de ascuns, încât numai o licărire palidă, bolnăvicioasă, ne a- juta să distingem ziua de noapte.

*

Trecusem desigur de gradul 60; dar încotro navigam?... Spre strâmtoarea Davis sau spre strâm­toarea Danemarcii?... Pluteam spre Vest sau spre Est de Groenlanda?...

întregul echipagiu părea înco­voiat sub aceiaşi spaimă. Eveni­mentele de până acum ţineau de supranatural şi ne paralizaseră energiile, căci cu imposibilul nu se luptă. Oribilă cursă a morţii în mi­sterul acestei penumbre înglietate Rămăşiţa noastră de corabie con­tinua să rătăcească în voia vântu­rilor, strecurându-se, ca prin mi­nune, printre munti albi si pluti­tori ce ameninţau s'o sd robească.

După mii de sforţări reuşirăm to­tuşi să ridicăm o pânză provizorie, dar aceasta nu făcea decât să gră­bească goana noastră spre necu­noscut. Abătuţi, ne iscodeam unii pe alţii cu privirile, căci acum a- veam cu toţii aceeaşi convingere şi anume că pe bord se afla un cri­minal. Acesta tăiase subarbele. a- runcase peste bord tot ce putea servi pentru determinarea locului unde ne aflăm, tot el stricase într’o seară pompele, când apa începuse să pătrundă prin fundul corăbiei... Dar intrarea aceasta a apei, era ea fireasă? Cum ar fi putut concepe un créer de om fapte atât de odioase?

Căpitanul, care în primele zile ne ameninţa cu revolverul. încercând să surprindă o cât de mică nelini­şte trădătoare în ochii vreunuia dintre noi. rămânea acum prostit în cabina sa, cu capul în mâini, în­vins, îmbătrânit. Avea siguranţa că vasul se scufunda încet. încă două zile şi totul era pierdut. Trebuia deci să ia măsuri. Căpitanul ne strânse pe punte. Văzui că ochii săi căutau parcă pe cineva printre noi.

— Cine lipseşte la apel? între­bă el.

Ne numărarăm. Lipsea într’ade- yăr un om si acesta era Jann Teuz.

Deabia constatasem lipsa că un sgomot ciudat ne făcu să încreme­

nim. Oricât de smintit ar fi putut să pară într’un asemenea moment, era totuşi un râs, dar un râs îns­păimântător, răguşit, supraome­nesc, ce-mi vibra parcă în măduva oaselor.

Ne îmbulzirăm toţi ca unu] înain­te, mişcaţi de o presimţire. In faţa corăbiei, un „doris“ dansa pe valu­ri şi în acest „doris“ se afla un om: Jann Teuz, cu gura larg des­chisă pe dinţii săi de lup. Ceeace ne surprinse din primul moment, fu uşurinţa cu care-şi conducea barca.

Depe bord, îi arătarăm pumnul.— El le-a făcut pe toate!

Dar Jann Teuz foarte calm, râdea

„A! Voi nu cunoaşteţi povestea. Să v’o spun, căci de azi înainte, o alta nu veti mai avea prilejul să auziţi.

Ascultam muti, încremeniţi.

„E mult timp de când navighez“, zise Teuz şi dvs. căpitane mai era­ţi încă pe băncile şcoalei pe vre­mea când eu îmi făceam prima campanie la Terra-Nova. Asta vă miră potè, din pricina înfăţişării mele tinere, dar veţi pricepe numai decât cum stau lucrurile. In 1845 făceam parte din echipagiul goe- letei ..Tahitienne“, comandantă de

o brută de căpitan, crud şi foarte aspru. Pe bancul Terra-Nova „Ta­hitienne“ naufragia si echipagiul reuşi să se îmbarce în ..dorisuri“. Cel în care coborâsem eu, cuprin­dea pe căpitan, pe secund, pe tăie­tor si un alt marinar. Aveam me­rinde pentru patru zile. Când n’a mai fost în barcă firimitură de piş-

cot şi nici pic de apă, eu mă întin­sei sub o bancă, îngheţat tun, dar îi auziam totuşi pe tovarăşii mei şoptind. Mai trecu o zi.

Ştiţi ce se întâmplă în atari ca­zuri. Bestia se deşteaptă în om: trebue să-şi facă rost de mâncare,

cu orice chip. Soarta indică victi­ma care e măcelărită şi carnea a-

ceasta proaspătă se împarte. Aşa s’a procedat şi în „dorisul“ nostru. Numai că in loc să se tragă la sor­ti, cum era drept, tovarăşii mei gă­siră că era mai simplu să-l sacri­fice pe cel mai tânăr şi mai slab dintre noi. Tăietorul îi tăia gâtle­jul, pe când secundul şi căpitanul

îl ţineau de spate. Noua provizie de carne dură patru zile dar o ase­menea crimă nu putea rămâne ne­pedepsită. După o lungă săptămâ­nă de spaimă, naufragiaţii plesni­ră în corabia lor, paralizaţi de frig.

„Pricepeţi acum?... Tânărul pe care-1 omorâseră atât de laş, eram eu, da eu. Jann Teuz... A, nu cre­deţi poate în poveştile cu stafii?... Sărmani imbecili^.. încercaţi a- tunci a vă explica misterioasa dis- parţie a M »Frère Jacques“ anul

trecui., a lu! „Demoiselle“ acum doi ani, a lui „Fenfallet“... Nu ştiţi? Ei bine, eu am fost pe bordul lor, eu, Jann Teuz şl când mă înrolea­ză pe mine un căpitan poate să-şi facă rugăciunea de moarte. ...Da. eu sunt Jarn Teuz, marinarul ceţu- rilor, care distrug toate corăbiile ce mă angajează. La revedere băieţii

încetase a mai vâsli. Rămăşiţa noastră de corabie, târâtă de cu­rent îl lăsă singur în ceată. Silueta sa sinistră se mai distinse timp de câteva minute, apoi dispăru.

Niciunul dintre noi nu se gândise să-i întrerupă povestirea şi nime­ni nu vorbi atunci când omul acesta dispăruse. Dar „Jeanne Denise“ se

scufunda. Trebui deci să ne îm­barcăm în „dorisele” noastre. Ră­măsesem doar cu patru, căci Teuz luase una, spre a se duce în nebu­nia lui sare moarte, iar pe celelate le smulsese furtuna. Seara părăsi­răm nenorocita noastră corabie. Cu mine în barcă,se aflau încă trei per soane: căpitanul, secundul şi recru­tul. De a doua zi ne pierdurăm to­varăşii în ceaţă, şi niciodată nui-am mai revăzuţ. înaintam lopă­tând printre gheţari. Asta dură trei zile, trei zile de suferinţi îngrozitoa­re, apoi ne lipsi apa dulce. Furăm nevoiţi să bem alcool şi creerii no­ştri erau atât de slăbiţi încât acea­sta ne doborî.

Dar la un moment dat, mj se păru că ceata se împrăştia. Zări li­nia albă a unui tărm, eram salvat, uitasem totul... Trecură ceasuri din ce în ce mai confuze, mai negre, până când totul se cufundă în în- tunerec...

După acea, am reluat contact cu viaţa, fireşte, căci iată-mă. Era într’o cocioabă afumată de eschi­moşi. „Dorisul“ nostru, târât pe coasta de Est a Groenlandei se oprise în faţa unui sat de pescari.

Oamenii aceştia de treabă încer­caseră în zadar să-i readucă la viaţă pe tovarăşii mei. Erau cu toţii morti de frig.

*

Singurul supravieţuitor al coră- ziei „Jeanne-Denise“, mă întorsei la Saint-Malo şi mă legai cu jură­mânt să nu mai primesc niciodată un angajament pentru Terra-Nova.

Am încercat însă să mă informez despre Jann Teuz. Nimeni nu-1 cu­noştea. Dar în cele din urmă, un vechi pescar îşd reaminti că a cu­noscut un marinar cu acest nume, care-şi pierduse mintile în urma unui naufragiu teribil şi fusese inter

nat. Era oare. acesta fostul meu ca­marad? Poate. Şi atunci Teuz, pus în libertate va fi avut probabil un nou acces de nebunie pe bordul lui „Saint-Denise“?

— Mămico, ara prins-o pe Eva mâncând din borcanul cu marme­ladă.

— Unde ţi-e puiul, madam Şchio­pă tescu 0

— Imaginează-ţi, am căzut victi­ma unui pungaş de buzunare.

— Aşi vrea să văd ultimele mo­

dele... am dat un anunţ de căsătorie,

la ziar,

ŢIGĂRI BUNE

Un boem cotrobăie cam mult princutia de ţigări a unui amic:

— Mat lasă-mă le rog să-mi iau două-tret. Sunt extrem de bune. De

unde le iei?— Eu — răspunse amicul, puţin

supărat de neobrăzarea celuilalt — eu nu le iau... eu le cumpăr!

DIAGNOSTIC

— Îmi pari foarte nervos. Bei muli alcool?

— Nu.— Fumezi?

— Nu.—■ Poale eşti amorezat?— Eu? Dimpotrivă, domnule, doc­

tor, suni căsătorit!

AGRESIUNE IN MAGAZINUL

DE MÂNUŞI

Sus mâinile!

INVENŢ?a ̂ ANULUI CE VA

SA VINA

Rochia, bicoloră pentru doamnele

„forte”,

^ Swş®

UN REPREZENTANT ÎNDRĂZNEŢ

— Imi dati voie să vă propun un „fermoir”?

— Vă ţin doamnă, este inutil sä

mă ţineţi atât de strâns.

PONFUZIEL.

Tablou al lui Georges Moreau, înfăţişând o stigmatizată, în timpulEvului Mediu

tiri scurte anunţau în ziarele bavareze moartea Theresei Neumann, fafa-minune dela

iKonnersrieuth, care şi-a dat sufle­tul la 8 Septembrie, cinci zile după declararea războiului.

Misterul a învăluit viata There- sei Neumann timp de treisprezece ani şin’a părăsit-o nici la moarte.

Vreme de treisprezece tani, The­resa. care era o fată simplă dela tară ca şi Ioana d’Arc, a trecut săptămână cu săptămână începând din Vinerea Mare, prin toate păti­mirile Mântuitorului, din momentul când a fost arestat de către solda­ţii romani şi până când şi-a dat su­fletul pe crace strigând „S’a sfâr­şit!“.

In acele zile. sângele''-curgea şi­roaie din „stigmatele“ ce semănau aidoma rănilor Mântuitorului.

Nu încape nici o îndoială asupra realitătii acestor fenomene. Ele au fost văzute de nenumărate ori, iar ştiinţa le dă o explicaţie perfect lo­gică.

Dar în afară de acestea se mai atribuia Theresei darul „viziuni­lor”, al profeţiilor precum şi capa­citatea de a vedea lucruri ce se petreceau la mari distanţe.

Se spunea că o ducea săptămâni şi uneori chiar luni fără hrană şi fără să ia picătură de apă în gură. Medicii dădeau însă sceptici din car

Adevărat sau neadevărat, vorba e că în decursul acestor 13 ani, mii de pelerini veniră la căsuţa din satul bavarez. Theresia era întot­deauna extrem de modestă şi pe mulţi i-a întărit în credinţa lor.

Acum doi ani, ea a căzut la pat pentru a nu se mai scula, şi în fie­care clipă de luciditate îl implora pe Dumnezeu să intervie în trage­dia din ce în ce mai monstruoasă a lumii şi să aducă o pace durabilă.

Iar după cât reese din scrisori şi din câteva comunicări Qficiale ger­maine, moartea ei a foşf tot atât de stranie ca şi existenţa ultimilor treisprezece ani.

Războiul s’a declarat în dimi­neaţa de Duminecă 3 Septembrie, ora 11.15. Asta era la aproximativ 36 de ore după încetarea sângeră- rilor care începeau de Vineri. Pâ­nă la criza următoare, Theresa n’iavea să fie altceva decât ţăranca simplă din totdeauna.

Din rapoarte reese că Vineri 1 Septembrie, începu ca deobiceiu delirul religios cu fenomenele sale. Dar Sâmbătă Theresa trăda o „ne­linişte crescândă“. Neastâmpărul spori în zilele următoare, iar în noaptea de Joi, 7 Septembrie, de­veni acut.

A doua zi în zori, apărură stig­matele, iar viziunile Theresej se desfăşurară ca deobiceiu. Gându­rile îi erau însă confuze; extazul

— 8

fu întrerupt pentru câteva clipe, când ea ridică capul şi zise:

„A început războiul“.Cuvintele acestea fură repetate

în secunda următoare pe uiî ton pozitiv:

„A început războiul!“Rămase tăcută timp de câteva

minute apoi ridică iar capul şi mur­mură:

„Tată. iartă-i căci nu ştiu ce fac!”.

Urmă iarăşi o tăcere scurtă şţ a- poi, ridicându-se în capul oaselor, Theresa şopti:

„S’a sfârşit!”Capul îi căzu pe piept şi trupul

ei plăpând avu o uşoară convul­si une.

Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Iisus Hristos pe cruce.

înspăimântaţi, cei cari se aflau în cameră, se dădură înapoi. Pe urmă, văzând că nu mai mişca, se apropiară.

Stigmatele încetaseră să mai sângereze.

Theresia era moartă.Aceasta este în rezumat expune­

rea ce rezultă din telegramele şi scrisorile care ne-au parvenit prin cari se încerca a se stabili dacă a- cest caz putea fi explicat de ştiin­ţă pe baze pur naturale sau are în el ceva mai mult. un ce pe care ştiinţa încă nu l-ia desvăluit.

Theresa Neumann s’a născut în 1898, fiind fiica cea mai mare a u- niu măcelar săraic. care mai avea

i MO A R T E

NEUMANNnouă copii. Fata era perfect sănă­toasă si normală. După spusele preotului parohiei din Konners- reuth. Naber. copila nu dădu nicio­dată semnele unui preia mare zel religios. Frecventă timp de patru ani biserica satului si apoi, din cauza sărăciei în care se sbătea fa­milia ei. fu nevoită să se angajeze ca servitoare la ferma unui vecin bogat

In primăvara anului 1918, casa stăpânului luă foc si arse până’n temelii. In vreme ce ajuta la stin­gerea incendiului, Theresa se alese cu o leziune la sira spinării, că- reia-i urmă orbirea şi o paralizie a întregului sistem muschiular.

Timp de patru ani, îşi îndură su­ferinţele cu îngerească răbdare. A- poi deodată, în ziua de 17 Mai 1925 când cădea aniversarea canonizării Sfintei Theresa, bolnava îşi reca­pătă vederea. La 30 Septembrie 1925, la aniversarea morţii acestei sfinte, Theresa se vindecă de pa­ralizie şi putut părăsi patul. In ziua aceea, ea trimise după preot.

Când siosi. Pater Naber, o găsi şezând pe marginea patului cu fi­gura iluminată şi mişcând din bu­ze ca şi cum ar fi vorbit cu o per­soană invizibilă. Câteva minute mai târziu, ea spunea preotului că văzuse „o lumină mare” care-i spu­sese că putea să se ridice şi să umble, dar „că mai avea încă multe zile de suferinţă înaintea sa, când

momente ale tarei-minune

ionnersreuth" i v ă l u i t e în

ta toa tă v ia ţa

Itfel, iar ves- I a murit de li, aflând că în

rugăciunilor

lumnezeu, să i lumea de un

boiu, calami- ceasta a retn-

redeschide o

controversă Ise r i c ă şi ie ş t i i n ţ ă . . .

In Vinerea Mare, Therese Neumann avea viziunea întregului calvar al Mântuitorului, începând cu arestarea lui de către soldaţii

romani şi terminând cu răstignirea

niciun medic n’avea să-i poată fi de folos”.

Apoi, spre marea uimire a preo­tului, Theresa se îmbrăcă şi ieşi în stradă fără cea mai mică greutate. Paralizia dispăruse.

In ziua de 13 Noembrie fata căzu din nou bolnavă. D-rul Albert Seidl un medic bine cunoscut din Eichstaett fu chemat la căpătâiul ei şi diagnostică o apendicită, re­comandând să fie trimisă imediat la spital pentru a i se face opera­ţia. Mama Theresei când află că viata fiicei sale era în pericol, în­cepu să plângă. Dar fata îi spuse că văzuse iar „lumina ce a mare” şi era sigură că avea să se însănă­toşească fără ajutorul medicinei.

In ciuda protestelor doctorului Seidl, Theresa luă drumul bisericii unde rămase timp de o oră şi când se întoarse, anunţă că durerile o lăsaseră. In ziua următoare, docto­rul Seidl constată cu uimire că pu­roiul dispăruse iar pacienta părea să se fi însănătoşit.

In Marţea Paştilor, 1926, ochii Theresei începură să sângereze dela colturile inferioare. D-rul Seidl fu din nou chemat, dar nu putu să oprească această sângerare. Trei zile mai târziu, în Joia Mare, o ra­nă de vre-o şapte centimetri lun­gime îi apăru sub inimă, sângerând teribil. De data aceasta părinţii tri-

miseră după un alt medic, d-rulMartin Mayr, dar nici acesta nu fu în stare să explice natura leziu­nilor şi nici să oprească sângera- rea.

In Vinerea Paştilor Theresa căzu într’o „stare de extaz”, iar pe mâi­ni şi picioare îi apărură urme de cuie, identice cu rănile ce s’au fă­cut Mântuitorului în cursul cruci­ficării.

Eforturile medicilor de a trata a- ceste răni după metoda obicinuită se dovediră zadarnice. Acestea nu se vindecau, iar mai mult decât a- tâta, pansamentele îi pricinuiau in­flamaţii. Când se ridica pansamen­tul, inflamaţia dispărea, iar rănile, nici nu supurau nici nu cicatrizau.

In ziua de 5 Noembrie 1926, The­resa fu cuprinsă de o durere de cap teribilă, căreia-i urmară stig­matele ce aminteau rănile coroanei de spini de pe fruntea lui Iisus. Ele nu apărură chiar pe frunte, ci ceva mai sus, prezentând forma unei ghirlande. Erau în totul opt răni.

De atunci, iti fiecare Vineri, tul­panul alb cu care fata aceasta de ţăran obicinuia să-şi lege capul se păta de sângele stigmatelor, în două semicercuri simetrice.

Şi fenomenele acestea s’au repe­tat cu regularitate timp de 13 ani.

De patru ori, ea s’a vindecat de nişte boli primejdioase. într’un mod

care i-a uimit pe medicii chemaţi la. căpătâiul ei. Din 1923, fata înce­tase a mai consuma alimente consi- tente, iar din t926 încoace, aghias- ma fu singura sa hrană. Cu toată această completă abţinere dela mâncare, greutatea sa rămânea mereu aceeaş — 50 de kgr. Intr’un rând. patru călugărite au stat timp de 15 zile la căpătâiul ei, cu rândul, neslăbind-o diţj oçbi, şi au confir­mat că în tot acest timp ea n’a luat picătură de apă sau hrană în gură, multumindu-se doar cu câte o lin­guriţă de aghia%iă.

După descrierea d-rulul Baron Erwin von Aretin, unul dintre cei mai de seamă medici bavarezi, stigmatele au apărut la început pe dosul mâinilor si al picioarelor, iar pe palme si tălpi la câteva săptă­mâni mai târziu.

In timpul cât Theresa a trăit, stigmatele puteau fi văzute ori­când, deşi înfăţişarea lor se schim­ba îti cursul săptămânii. Dumineca ele Începeau să se strângă, dar până Miercuri ele reveneau la di­mensiunile lor originale, iar Joi noaptea erau răni deschise. Apoi, Theresa cădea în extaz, având vi­ziunea crucificării şi stigmatele în­cepeau să sângereze.

Mii de oameni au fost martori la aoest fenomen care se producea Vinerea durând 12 ore. Printre vi­zitatori se aflau adesea, câţiva din­tre cel mai de seamă reprezentanţi ai ştiintei moderne, medici, psiho­logi, membrii ai clerului si istorici.

In odăiţa ei joasă şi sărăcăcios Mobilată, Theresa zăcea întinsă pe pat cu o umbră de zâmbet pe buze. Fix la ora cinci dimineaţa, începea transa extatică si sub ochii vizita­torilor Theresa reedita patimile Mântuitorului.

Theresa descria scenele de parcă sar fi aflat printre spectatorii acelei drame. In tot timpul stării sale de transă, ea nu ştia cum avea să sfârşească Mântuitorul. II vedea arestat, era îngrijorată de soarta lui. dar nu ştia ce avea să urmeze.

Până’n momentul crucificării, spe­ra încă într’o salvare a lui Christ. Nici chiar atunci când procesiunea ajungea la Golgota ea tot nu cre­dea că Iisus va fi crucificat şi-şi spunea că „Pilat îl chemase doar pentru a-1 pune să-i taie nişte lem- ne .

La câteva minute după j>ra cinci dimineaţa începea în odăiţa mo­destă a fetei de ţăran invocarea zguduitoarei tragedii.

Din ochi îi curgeau şiroaie de sânge ce i se prelingeau pe obraji.

„Extazul” religios începea cu vi­ziunea arestării lui Christ. Aci tre­bue să observăm că în tot timpul, vorbea în dialectul tipic al satului ei, excepţie făcând doar atunci când cita cuvintele figurilor ce-1 încon­jurau pe Christ, folosind în mo­mentele acelea ceeace se spune că ar fi fo*t vechea Aramaică, Ebraica şan Latina. Ba se spune chiar că

odd.ii. pe când vo»' J . i j i : sfân­tul Anton cu micul Lsus in braţe, ea s'ar fi exprimat in portugheză, limba maternă a sfântului Anton.

In identificările figurilor din ju­rul lui Christ ea ignora cu totul bi­blia spunând Apostolului Petru „omul care a tăiat urechile celui­lalt”, lui Caiafa, rânjitul cu barbă albă „lui Pilat“ omul fără păr pe cap şi sfântului loan, „tinerelul”. In momentul când ajungea cu viziu­nile sale la flagelarea lui Iisus, The­resa era cuprinsă de convulsiuni de parcă propriul său trup s’ar fi sbătut sub muşcătura loviturilor de biciu.

Fata ei lua expresia unei fiinţe torturate într’un chip îngrozitor. Apoi se oprea pentru câteva secun­de şi ridicându-se în capul oaselor, îşi încorda auzul de parcă s’ar fi încercat să prindă cuvintele ce se schimbau între Pilat şi unul dintre soldaţii săi.

In momentul când pe capul lui Iisus era pusă cununa de spini, Theresei îi scăpa un strigăt sfâşie­tor şi din stigmatele dela cap în­cepea să curgă sângele şiroaie. Ea-şi prindea capul în mâini de parcă s’ar fi încercat să-şi scoată spinii şi în momentul următor re- cădea pe pernă, distrusă, epuiza­tă. Rămânea apoi un timp nemi­şcată, iar spectatorii credeau că drama se sfârşise.

Dar viziunile reîncepeau.După flagelare. Christ încerca

să-şi ia vestmintele când un flăcă­iandru le înhătă şi fugi cu de. înnebunită de furie, Theresa striga: „Omul acesta n’are ce căuta aci... II voiu lovi în obraz pe hoţul care mi-a furat hainele...”.

Procesiunea o pornea apoi spre Golgota. Theresa îl vedea atunci pe Simon din Cyrena ajutându-1 pe Christ să-şi poarte crucea care în viziunea ei lua forma a trei grinzi desfăcute. Ea auzia cum mulţimea îi arunca lui Iisus tot felul de in­sulte.

„Galapa, galapa”. striga ea, cu­vântul acesta însemnând în vechia Aramaică „trădător”. De unde în­văţase această vorbă? Nimeni n’ar fi putut-o spune.

Atunci când procesiunea ajungea la marginea Ierusalimului ea cre­dea că pătimirea lui Christ se sfâr­şise şi spunea unui băieţel din vi­ziunea sa: „Acum, dă fugă la mama şi spune-i că El va veni acasă. „Dar procesiunea nu se oprea si ajungea curând la Calvar „Muntele Hârcii“.

Aci intervenea în succesiunea viziunilor o pauză lungă.

Deodată, din stigmate începea să curgă năvalnic sângele, faţa-i era cuprinsă de spasme şi lacrimi de sânge îi acopereau obrajii.

Cu glasul îngroşat ea repeta cu­vintele hoţului răstignit care-1 is­pitise pe Mântuitor, „Spunea aceste cuvinte în Aramaică, vorbind clar

— / O —

şi acce.. ,u ! corect”, scria in ra- P or tul silii un orientalist care asis­tase la aceste crize.

Ea pipăia apoi rana de sub inimă şi cădea pe pernă.

Aci drama lua sfârşi't, iar There­sa cădea într’un somn ce dura cam la vreo oră. Dar Sâmbătă de dimi­neaţă, era perfect sănătoasă şi din chinurile prin care trecuse rămâ­neau doar cicatricele stigmatelor.

Acestea sunt pe scurt, elementele ciudatului caz al Mariei Theresa.

Theresa Neumann a fost pusă sub observaţia mai multor comi- siuni medicale dintre care una pre­zidată de către d-rul August Ewald, cunoscutul psiholog german dela facultatea de medicină a universi­tăţii Erlangen.

Oamenii de ştiinţă stabiliră că in niciun caz nu putea fi vorba de vreo înşelăciune şi totodată consta­tară lipsa celor mai caracteristice simptome ale isteriei.

Când fu vorba să se explice cu­vintele străine pe care Theresa le pronunţa în transa sa, comisia tri­mise după distinsul savant d-rul Clemens Wutz, profesor de limbi vechi la universitatea din Eich- staett. Ea-1 uimi pe învăţat corec- tându-i de mai multe ori pronunta- tia şi prin adăugirea de silabe la unele cuvinte Aramaice pe care a- cesta le uitase cu totul.

Profesorul Pajstmann fu acela care propuse să se facă o expe­rienţă cu ochii fetei într’una din obicinuitele ei transe de Vineri. In acest scop, un arc voltaic de 5000 lumânări putere îi fu pus în fată. Ea nu avu însă nici cea mai mică reacţie. Lumina aceasta era atât de puternică încât ar fi putut pri- cinui o orbire temporară sau chiar leziuni permanente unui ochiu nor­mal care ar fi privit în ea. Evident, această încercare se făcea 1a câţi­va ani după ce Theresa îsi recăpă­tase vede'ea

Era de aşteptat ca fata să închi­dă ochii sub strălucirea acelei lu­mini orbitoare. Dai spre marea uimir* a medicilor. Theresa îi des­chise larg şi privi drept în lampă timp de aproape un minut. Exami­nând-o de aproape, profesorul Pap- stmann constată că pupilele ochi­lor rămăseseră nemişcate.

După ce privi în lampă, Theresa, închise încet ochii fără ca pe faţa el »ă se fi mişcat un singur muş- chiu şi nu se deşteptă decât după câteva ore, potrivit obiceiului ei. Când se trezi, profesorul o între­bă dacă nu văzuse o lumină mare.

„Nu”, răspunse fata. ’’soarele nu mai străluceşte. E întunerec”.

Aceasta era în deplină armonie cu rolul ei de spectatoare a calva­rului lui Christ, când cerul sa des­chi«, iar bezna a coborît pe fata pământului, după cum povesteşte biblia.

Aceasta e pe scurt povestea The­resei Neumann, .

B À T À L I t

D E C I S I V E

S a l a m i s şi

P I a t a e a 480-

479, în frânge ­

rea despotismu­

lui a s ! a t i e.

P LATAEA şi Salamis, bătă­lia navală care a prece­dat ciocnirea de usoat —

au hotărit soarta Europei şi a europeanului. Dacă Grecii ar fi fost învinşi şi la Plataea, tână­ra lor societate ar fi fost absor­bită şi s’ar fi pierdut in impe­riul oriental al regilor persani, iar sămânţa civilizaţiei occi­dentale ar fi pierit în primul stadiu al germinaţiei sale.

începuse a se lumina de ziuă atunci când Spartanii, sub con­ducerea lui Pausanias, treceau prin pasul dela Dryoscephalae, luând poziţie pe marginele de- presiumei beoţiiene. Alaţii Ate- nieni se râoduiseră pe dreapta. In tabera adversă, la Plataea, Mardonius, comandantul hoar­delor lui Xerxes, stăpânitorul pământului şi al apelor ţinea sfat cu generalii săi sub cortu-i de mătase.

Misiunea comandantului per­san era să sdrobească forţele mied dar formidabile ce-i în­chideau calea, şi să alipească imperiului persan recalcitran­tele cetăţi ale Eladei. Această dominaţie asiatică se întindea dela Hellespont (Dardanele) până la Indus.

Expansiunea asiatică începu­tă de Sumerienii şd Aocadieni, Babilonieni şi Asiriemi, atinse­se apogeul in imperiul Iui Xerxes, al cărui părinte, Da­rius I, făcuse cu 22 de ani îna­inte. o expediţie in Europa, tre­când Dunărea şi anexând Tra» cia şi Macedonia unui imperiu pe care părintele său Gamby- ses îl îmbogăţise prin alipirea Egiptului.

Dar Europenii erau un neam de oameni virili şi tenaci.

Ei îşi făcuseră din libertate un ideal pe care-1 puneau mai presus decât însăşi viaţa. Gu unsprezece ani înainte, la Mara­thon, cetăţenii lor soldaţi în­fruntaseră o armată persană ou mult mai mare, care fusese în­frântă, şi nu mai departe decât cu un an în urmă, trei sute de spartani sub regele lor Leoni­da, ieşiseră înaintea lui Xerxes Însuşi şd a tuturor forţelor sale, în trecătoarea dela Termopile,

şi muriseră acolo până la unul.Patru ani petrecuse Xerxes

în preparative de războiu, a- poi se încercase să despartă Sparta de Atena, care devenea vulnerabilă dacă cea dintâi în­cheia o pace separată. Această manoperă nu-i reuşi însă şi a- tunci el invada Atioa, incendie Atena şi trimise o „armada” de o mie de vase să sdrobească flota aliată greacă ce se afla sub comanda A ten i en il or, în propria-i bază la Salmis. în golful Salonic din Marea Egee.

Dar Atenienii erau un popor de marinari. Ei îşi construiseră o flotă puternică şi-şi instrui- seră bine oamenii. Forţa lor na­vală, mai mică dar mai bine condusă, infrànse „armata” per­sană. Perşii îşi pierdură două sute de vase, pe când Grecii nu. mai patruzeci din trei sute.

S’ar prea putea ca aceasta să-l fi influenţat pe Mardonius în consiliul hotărî tor al războiului de uscat din anul următor, Grecii păreau de neclintit de pe întăriturile lor. De 11 zile ar­matele adverse avea mici cioc­niri, fără a se angaja Insă vreo luptă de seamă.

Mardonius, deconcertat, ţinea sfat după sfat. Generalilor săi nu le surâd ea deloc ideia de a-i ataca pe Greci, chiar pe pro­priul lor teren. Şi totuşi, ei nu puteau sta la infinit înaintea acelor poziţii. Asta ar fi însem­nat să moară de foame.

Perşii se pregătiseră pentru un războiu scurt. Ei nu puteau face faţă unei campanii înde­lungate când se aflau atât de departe de sursele lor de apro­vizionare (căile ferate, vehicu­lele motorizate, industria con­servelor, nu se iviseră încă, pentru simplificarea unor pro­bleme de această natură).

Generalii îl sfătuiră să se re­tragă. Dar Mardonius era gine­rele lui Xerxes. Prestigiul său reclama o victorie militară, mai cu seamă acum, după bă­taia mâncată la Salamis-

In zorii celei de a douăspre­zecea zi, Mardonius dădu atacul.

Arcaşii deschiseră lupta, pre- cipitându-se înainte, la adăpos-

- l i ­

tui unor uriaşe scuturi de rS- chită, bombardând pe deasupra lor şi deschizând drum infan­teriei. Spartanii primiră ploaia de săgeţi în coifuri şi scuturi de metal. Ei aşteptară rânduiţi în cea mai perfectă disciplină, ca Perşii să facă o masă compactă îndărătul scuturilor de răchită.

Apoi glasul surielor umplu aerul. Gu suliţele întinse, Spar-* tanii, porniră în bloc spre ad­versar, adăpostiţi bine de scu­turi. Ei înaintau în pas asupra unei hoarde care nici odată nu, fusese învăţată să se mişte la unison.

Această primă „maşină” m i­litară lovi hoarda orientală şi o străpunse. Pentru Perşi acest atac fu un şoc similar cu acela al primului regiment de infan­terie care a dat ochi cu tancul, in războiul trecut. Gavaleria lor atacă, dar fu despicată de ire­zistibila falangă, blindată de scuteuri şi suliţi.

Mardonius fu ucis, armata sa împrăştiată. Herodot ne spune că n’au rămas nici trei mii din cei trei sute de mii de Perşi. Spartanii pierdură în această luptă nouăzeci şi unu de oa­meni, iar Atenienii cincizeci şi doi. In urmă, armatele greceşti procedară în tihnă la definitiva curăţire a garnizoanelor persa­ne din Balcani.

Bătălia navală dela Salamis şi bătălia de uscat dela Plataea, a oprit invazia asiatică, arun­când-o înapoi, de unde pornise. Grecia fu salvată şi cu ea, să­mânţa civilizaţiei occidentale.

CAMARADUL INVIZIBILde ADRIAN CORTEA

ROMAN DIN VIAŢA AVIATORILOR"% ?M A R E D ^ U M A ÌV \ TRECUT)

Necunoscutul trecu deci înainte, lofe-ând într’o cafenea din apro­piere.

„In definitiv, ordinul este să-l urmăresc. Să nu-1 scap. Ei bine, voi făce aşa, chit că mă bănueate sau nu“. Agentul intră si dânsul în ca­

fenea. îşi roti privirea în sala clină de fum. dar nu-1 mai văzu pe acela care intrase înaintea lui.

„A şters’o!? aşa dar aici sunt două eşiri?“

In adevăr, îşi dădu imediat sea­ma că aşa este. Flueră a pagubă, a- poi văzând că n’are îcotro, se în­dreptă cu inima strânsă spre birou, pentru a riaperta şefului său, cele petrecute.

Când Maitei află că la scăpat din vedere pe cel urmărit, nu se putu stăpâni să nu-şi invectiveze agen­tul:

— Idiotule! Nătăfleată!

DESLEGAREA

D in clipa aceia până a doua zi, inspectorul Matei îşi fră­mânta mintea cu tot felul de

ipoteze, calcu'e, combinaţii şi de­ducţii.

Nu dormi toată noaptea, iar in zorii zilei următoare. în fata sa, pe birou, se afla în scrumieră, un mor­man de capete de ţigări. Simţind că pică de oboseală, trecu în ca­mera alăturată şi aplecându-se deasupra lavoarului, lăsă să-i curgă apă rece pe cap. Se reîntoarse din nou la masa de lucru şi luând cre­ionul, începu, pentru a 10-a oară, să scrie numele tuturor persoane­lor pe care le cunoscuse şi care a- păruseră în oursuil anchetei sale, cu sau fără nici o legătură cu afa­cerea dela Bolintinul din Vale.

In fine, după alte două ore de concentrare adâncă, transfigurat, deodată izbi'cu putere un pumn în masă. ţipând ca şi Arhimede: Evri­ca! Evrica!..

Se ridică răsturnând scaunul şi zmulgându-şj pălăria din cuier, pă­răsi biroul în goană. Tot gonind, o porni pe stradă, se urcă într’un tramvai si coborî în Bulevardul Brătianu. Aci, intră într’un block- hause şi urcă cu ascesomi 6 e- taije.

— Ge s’a întâmplat? — nu-i nici g dimin eìa<ta...

— Scuză-mă domnişoară, dar nu este nici o clipă de pierdut, îmi tre- buesc nişte lămuriri şi vei avea o surpriză plăcută în schimb, ţi-o

promit. Insoţeşte-mă la birou. Ma- rioara Spineanu îi făcu semn să vorbească mai încet pentru a nu atrage atenţia tatălui ei. Prevede­rea aceasta era însă inutilă... dacă nu auzise el soneria!...

Tânăra fiaită se reîntoarce în casă şi după cir.ci minute reveni înbră- cată peste rochia de casă cu un trenehoat. Scoborî cu Mihai swl în­soţi la biroul acestuia.

nspectorul & comandă un ceai cu prăjituri pe ţâre i-1 trimise de la o cofetărie de jos din stradă, iar dân­sul pleca din nou. El merse până la locuinţa pe care cu o seară̂ înainte o supraveghiase agentul său.

Intră şi rra să răstoarne portă­reasa imobilului care îi eşjse îna­inte cu o găleată plină ou apă. „Mi-a eşit cu plinul, o să-mi mear­gă bine” se gândi el. Apoi o între­bă cu vocea lui autoritară, cu to­nul lui de inspector poliţienesc:

— Domnul 'Sandu Gorcea este sus?

Femeia luată repede, răspunse afirmativ, indicând şi etajul. Imo­bilul nu avea ascensor, aşa că bie­tul inspector începu ascensiunea pe scări.

Fără a mai bate la uşa de oare era prinsă cu o pioneză cartea de vizită a lui Sandu Gorcea, el apăsă pe clanţă şi intră gâfâind într’o o- daie modestă, ir. care domnea o mare dezordine.

Prăbuşit pe pat, un tânăr pe ju­mătate dezbrăcat, cu părul căzut pe frunte, părea cufundat într’o du­rere adâncă. Pe jos lângă dânsul, se afla o haină de piele şi celelalte accesorii ale unui echipament de pilot.

Când tânărul îşi ridică privirile şi-l. văzu pe inspector în fata sa, se mulţumi numai să surâdă amar. apoi vorbi:

— Domnule Inspector, eu nu sunt persoana pe care o căutaţi. Nu sunt nepotul doamnei Danciu-Li- vianu. Numele meu este Sandu Gorcea.

— Asta ştiaim.— Ştiai?— Da, o ştiu de acum câteva ore.inspectorul ridică de pe jos un

portofel deschis, din care eşise pe jumătate un carnet de identitate. Işi aruncă repede privirea pe fo­tografie şi ceti numele scris pe el.

— Este a lui... vreau să spun a Iui loan Bratu, nu?

înainte ca dumneata să mă lă­mureşti, îţi pot spune că acum ştiu precis că fotografia pe oare ţi-am arătat’o la Damasc, îţi aparţine- lat-o—îi intinse fotografia, pe care tânărul o luă cu înfrigurare si se adânci în contemplarea ei. Inspec­torul continuă: „această fotografie se afla în portofoliul dumitale pe care l-ai schimbat ou acesta, care aparţine lui loan Bratu, nu-i aşa?

Sandu Gorcea aprobă înclinând din oap. ,

— Dar ce rost avea această schimbare de identitate, care nu putea avea de rezultat, de cât aco­perirea de glorie a unui criminal, care în acelaş timp, ar fi avut si un alibi indestructibil??... dacă nu aşj fi existat eu... Inspectorul tăcu câte’va clipe, apoi puse întrebarea care-1 intersa mai mult:

,'Unde se află acuma loan Bratu?”— A fugit, iată, cetiţi- Sandu

Gorcea înmâna o hârtie mototolită inspectorului, care punându-şi pe nas ochelarii, ceti rândurile urmă­toare: „Te rog să mă ierţi. Nu-mi pot t>ne cuvântul. Sunt un nenoro­cit. Am riscat şi am pierdut. Sunt încolţit ca o fiară şi trebuie să fug; plec în astă seară chiar peste gra­niţă cu puţinii bani ce i-am furat mătuşei mele.

Fostul dumitale instructor de zbor.

loan Bratu

— Canalia!..-— Nu, un nenorocit numai. Dar

să-ţi povestesc, căci si pentru mi­ne este totul pierdut.

Sandu M. Gorcea îşi începu po­vestirea astfel:

Când mi-am făcut stagiul în Şcoala de Pilotaj, am avut oa ins­tructor de zbor pe loan Bratu.

Sunt vre’o 8 ani de atunci. Nici el nici 'eu nu am rămas în aviaţia militară. El era bogat, eu sărac- •

Nu ne-am mai văzut de cât în­tâmplător, pe stradă. Acum 16 zile, !-m întâlnit pe Calea* Victoriei.

Cum mă văzu a venit întins spre mime, spunându-mi că mă caută de mai multe zile. Pentru a mă lămuri,

el mă luă de brat si mă conduse în Cişmigiu. unde pe o alee lătural­nică, îmi propuse târgul următor: „Să-mi dea 100.000 d'e lei, iar eu luând identitatea sa, să efectuiez un sbor în condiţiumi periculoase,. Cum nu aveam serviciu si mai cu seamă dintr'un alt motiv — Sandu se uită semnificativ la fotografia domni­şoarei Spine a nu — m’am decis re­pede să accept propunerea sa-

Bratu fiind informat de condiţiu- n#e speciale ale acestui raid, stia că cel mult o singură persoană ar putea să cunoască pe aviator. Dat fiind discreţia si anonimatul de care era înconjurat acest raid, el spera să poată înşela pe acela care îi va da instrucţiunile pentru plecare. El mă luă cu sine, îmi închirie o ca­mera la un hote! mic din Grivitei şi timp de 24 de ore combinarăm până în cele mai mici amănunte această schimbare de stare civilă. Înainte ou câteva ore d'e plecare, am îmbrăcat haina lui si el pe a mea, m’am întins in fundul torpe- doului său şi am făcut trei drumuri La aeroport, unde singur Bratu , fost văzut de camarazii noşi-r. oaie l-au primit cu tot felul de ii o nii. De acolo, el a primit o cony.

care la minister. S’a dus împreuna cu mine, el a intrat, iar eu am aş­teptat în automobil, pe fundul lui şi acoperit cu un pled peste toi. S’a întors după jumătate de oră, am mai mers vre o zece minute, când Bratu luă de pe mine cuvertura. Eram într’o stradă pustie- In acel loc mi-a reprodus instrucţiunile ce le primise el în locul meu. Ne-am înţeles ca în cazul cân d re viu dir. raid să-i telefonez la un număr pe care mi-1 dăduse, Urma să-i telefo­

nez imediat, iar el mă va întâlni, îmi va da suma de bani promisă si eu trebuia să reintru în anonimat. Imi convenia... din acel loc ne-am despartit, eu. — Sandu Gorcea e- zită puţin, apoi spuse: — am plecat direct la aeroport iar el, nu ştiu unde..- probabil spre nenorocitul său destin. Restul îl şti si dumnea­ta. Ai venit la Daim'aisc, dar nu ţi-am spuş acolo toate astea, căci mă în­doiam de adevăr. Acuma ştiu tot. Când m'am reîntors, primul gând a fost să-i telefonez, să-l întreb dacă este adevărată bănuiala ce planează asupra lui. Mi-a confirmat. Când am ajuns acasă, am găsit pe sub uşa şi scrisoarea lui-..•Inspectorul Matei, rămase tăcut,

apoi zâmbi şi bătându-1 pe amar, îi spuse:

— Nu fi amărât tinere, eu sunt îngerul dumitale păzitor.. — Dumneata?

— Ei da, iată de pildă îţi pot în- plini dorinţa pe care o ai în aceas­tă clipă.

— Ei aşi?— Nu crezi? haide cu mine. Dacă

nu va fi aşa. să-mi razi mustaţa! Inspectorul Matei ţinea foarte mult la mustaţa sa. Singurătatea iui pe

deoparte, pe de alta insistentele ce le depunea Inspectorul, deciseră pe Sandu Gorcea să-l urmeze. Când ajunse la biroul său, inspectorul deschise uşa şi-l invită să treacă înaintea sa. Sandu Gorcea păşi ne­

păsător, dar deodată, cu toate că " tânărul poseda nervi de fier, ză- rind’o pe Margareta, îi scăpă un ţipăt de surprindere.

— Ei tinere.-, care ti-a fost do­rinţa?

Abea după ce cei doi tineri se despărţiră din îmbrăţişarea care ur­mase spontan primei secunde de surpriză pentru amândoi, Sandu Gorcea spuse cu un zâmbet amar, deslipindu-se de lângă Margareta.

— Iartă—mă Margarete... nu-mi pot tine cuvântul, n’am reuşit... eşti liberă-

X ev istă de a c tu a lita te ţi re p o rta j, ce l mai mare t i r a j din f a ™ .C I N E M Are v is ta c a re se ocupa de v ia ţa intim a a ved ete lo r.

F r u m u ie fe , s ă n ă t a t e , e d u c a f i e s e x u a l a .

m a g A Z I M i iS i n g u r a p u b l i c a ţ i e m o n d e n ă d i n ţ a r ă .

R ad io fon ie , t e le v iz iu n e , ş t iin fă pentru to ţ i. P ro ­gram ul com p lect al tu tu­ro r p o stu rilo r europene

I M I I M I i l i U I I I «C ea mai b u n a re v is ta pentru cop il ţ i t in e re t.

Pasiune , m iste r, acţiun e .

ftoman» complete tntr'un «ingur volum.

— Ştiu, spuse Margareta, ştrtl că nu ai reuşit şi-mi pare biiîe.

— Cum?. îţi pare bine că n'aalreuşit?

— 0! da. acuma fot te iubesc — dânsa izbucni în plâns — dar daca eu nu ţipam, dacă nu te opream,

oare nu trăgeai? Iubitule, ştiu că pentru mine ai făcut’o... deaceia te iert şi te iubesc...

Inspectorul izbucni într’un for­midabil hohot de râs:

— Ia’o domol duduie, n’ad nknio să-i ierţi, logodnicul dumitale este tun erou şi vei mândră să fii soţia lui.

Matei voi să puie mâna pe apa­ratul telefonic, dar se răsgândi şi le ceru voie să lipsească 5 mitrate.

El afergä la primul telefon public şi ceru Ministerul Aerului. Acolo, ceru să vorbească cu d. Nimeni Ia patru minute, el reuşi să lămureas­că îndeajuns pe d. Nimeni, oaire ou cerea mai mult de cât să alerge ori unde spre a-1 revedea pe camara­dul său de zbor.

In biroul domnului ex-inspector de Siguranţă Matei, se aflau de o 'urnă ta te de ară trei bărbaţi şi o tânără fată, care se-.. „lămureau”.

Nu se auzea de cât: „Ah!... ah!... ei!?..-” Va să zică nu erai tu care voiai să tragi cu puşca prin fereas­tră? Iubita mea, ai venit tu după mine? ai crezut că aş, fi în stare? „Iartă-mă iubitule... te iubeam, chiar dacă erai tu acolo. Aoam, când ştiu totul, te ador...

Şi, lucrurile se aranjară. Sandu Gorcea, prin intervenţia domnului Nimeni primi un plic cu bancnote de o mie, în aceiaşi valoare care ar fi trebuit să primească din par­tea lui loan Bratu. In plus, un post plătit gras la Campania de Avioane de Pasageri... Şi un galon la manşe­tă, care-l situa în rândurile loco­tenenţilor aviatori de rezervă.

Ială-1 deci cu situaţie- Tatăl dom­nişoarei Spineanu nu mai avea ni­mic de spus. Căsătoria fusese fi­xată. Afară de rude şi prieteni mad vechi, la fericita ceremonie, luă parte şi doamna Danciu-Livianu, pe care mireasa, frumoasa mireasă, o salvase de la moarte, într’o sea­ră când era să fie împuşcată prin fereastră.

Bătrâna doamnă, aduse ca dar de nuntă tinerilor căsătoriti, un torpedo-cupeu, aşa cutn şi-a dorii în visurile ei de bogăţie, Marga­reta. de zece minute doamna San­du Gorcea.

Unii din comensenii care făceau parte din cercul intim familiar, se întrebau cu oarecare mirare, cine să fie acea doamnă în vârstă şi .’ei doi domni neounoscuţi. Aceste persoane nu erau alţi' decât doam­na Danciu-Livianu, ex-inspectoruï Matei şi enigmaticul domn NimeaL

Sfârşit

R A D I O P A R A Z I Ţ I & Co.

ORIZONTAL : 1) Accesoriu indispensabil aparatelor de ra­dio. 2) Soare egiptean — Marcă de radio. 3) Lampă stricată — E însărcinat să transmită toate răcnetele şi ţipetele pe care le aude. 4) Intr’adevăr — Ţese 1 — Locotenent. 5) Una din însuşirile unui aparat perfect. 6) Martir radiofonic. 7) Cămăşi — Notă pe care o cântă flăcăii, fetelor — Marcă de lămpi radiofonice. 8) Fără miez — Marcă bună de ra^ dio. 9) Papană, Bâzu, sau alţii, provocatori de paraziţi radiofonici 10) Interjecţie — Felinarul beţivului ! — Post^ ve­cin de radio. 11) Zăpadă — Afluent dunărean — Te-ai dus pe copcă! 12) Profet evreu — Lămpi de radio.

VERTICAL : 1) Se potriveşte cu emisiune. 2) Când avem pro­

gram agreabil la Radio Româ­nia? — Cei doi cu cămaşa pe dos! — Post de radio parizian. 3) Copăcel de luncă ...aparat

de radio? 4) Aparatul de peste ocean a atins perfecţiunea. 5) Serviciul Român — Oca întoar­să — Cultural, sau simplă vi­

teză. 6) Familiar — Telegrafie fără fir — Fluviu german. 7) Altă dată — Prefix dublu. 8) ...et Rac — Tap, pat sau apt? 9) Vic­

timele programelor dela postu­rile de radio — Am sfârşit munca, spume olteanul. <I0) Aşa cum este un conferenţiar la ra­

dio — Va râde (franc). 11) Flu­viu neaoş — Pronume — De­partament francez. 12) Mijloc de

existenţă pentru aceia de care a avut „tăticu” grije. — Excres­cenţă supărătoare.

Colţul detectivului

I n v i t a ţ i a la masă__D-la şl soţul d-tale eraţi singu­

rele persoane cari se aflau în sufra­gerie, atunci când Roskin s’a îm­puşcat? întrebă inspectorul Clen- don.

— Da, răspunse doamna Heath. Dora Stanney se dusese tocmai să răspundă la o chemare telefonică. Imediat ce ea a plecat, Roskin s'a ridicat şi-a scos revolverul din bu­zunar, Va fixat la aproximativ două­zeci de centimetri de frunte şi a tras.

— Pentruce nu l’aţi împiedecat?— Nu am avut timpul necesar.

Cănd s’a ridicat, am crezut că do­reşte să ne comunice o noutate.

— Ce noutate?— Nu ştim. Când am fost Invitaţi

la masă pentru seara aceasta, a spus toţului său că are să ne comunice oeva toarte important.

•— Douăzeci de centimetri, este cam puţin exact spus.

Apoi adiresându-se d-rei Stanney care plângea într’un colţ:

— N’aţi spus încă, nimic, domni­şoară, ştiaţi ca atare că d. Roskin avea ceva de comunicat prietenilor?

— Da. Vroia să le anunţe apro­piata noastră căsătorie. Eram logo­diţi în secret de aproape cinci luni, însă d. Roskin nu vroia să o declare nimănuia, întrucât se temea de reacţiunile d. şi dt-nei Heath,

— Pentruce?— Pentrucă el nu mai era aşa de

tânăr, avea patruzeci de ani mai mult ca mine şi soţii Heath erau singurii săi părinţi. Căsătoria noa­stră i-ar fi împiedicat de a-l moşte- ni.

— Nu avea intenţia de a ne des- moşteni, interveni d-na Heath, şi proba este că avea intenţia sà ile a- nunţe în această noapte fericirea la care spera.

— Mulţumesc domnişoară spuse inspectorul Clendon, Dorei Slantiey. Apoi adresându-se către soţii Heath:

— Iar pe d-stră vă arestez pentru omucidere!...

Ce ia făcut pe Clendon să ta ti- ceastă măsură?

MAI)Y OCULESCU

C U V IN T E IN CERCIn fiecare din aceste douăsprezece

cercuri înscrieţi cuvinte de câta cinci litere, cari să răspundă la de* finiţiile de mai jos.

î n M I i m n :aS8BS«BaBBSEES3’-'1**IB*iliBiK»3 :9aflSBBH«*BBB»B

Clendon se întoarse spre d. Heath :

— Ştiţi despre ce era vorba ?— Deloc. Această întâmplare este

foarte stranie. Mai întâi ei ne In­vită la masă şi ne lasă să înţelegem că are o comunicare foarte impor­tantă să ne facă. Apoi el se împuşcă sub ochii noştri.

— Aveţi cumva indicii că el ur­ma să se sinucidă ?

— Niciuna. Era puţin plictisit în ultimul timp, însă aceasta din cau­za Dorei Stanney. îşi luase anumite angajamente faţă de ea şi nu ştia cum să le rupă, însă nu «red că a- cesia ar fi un motiv pentru sinuci­dere.

Incăodată detectivul examină gau­ra pe care-o făcuse glonţul în mij­locul frunţii cadavrului. Ea răi pun- dea în dosul capului.

Clendon se aplecă pentru a ridica revolverul care se găsea încă în a- propierea mâinilor mortului.

II ridică morrnăind:

Literele le veţi însera din punctul însemnat cu o liniuţă, astfel încât la terminarea celor douăsprezece cercuri, să puteţi citi în continuare toate aceste litere cari să dea la iveală numele unei metode topogra­fice care se ocupă cu modul de a proecta o porţiune de teren prin pla­nul orizontal.

1. Vestejit — 2. Cosciug — 3. Oraş în Elveţia — i. A ieşi din fire. — 5. Acei cari nu pot contracta o boală— 6. Corp îmbălsămat care în loc să putrezească, se păstrează — 7. Gra- ţiam — 8. Efect de comerţ — 9. Epi- trop __10. Sclavi la vechii Spartani— 11. De domeniul fanteziei — 12. Armâear+anocearh diftongul bin* cunoscut

m

ORIZONTAL: I. Colonelul care a unit Principatele. — Ţăran care nu are boi şi lucrează la câmp cu palmele. II. Pom roditor. — Legea fundamentală a ţării proclamată de Ouza-Vodă în 1864 (pl.). — Zeiţa greacă a seducţiei. III. Prepoziţie — Carceră. Familie istorică italiană. IV. Iinsulă în Atlantic. Dela Unirea Iuti Ouza s’au împlinit 101. Prepozi­ţie. V. Zeul soarelui. —. Pronume. VI. Decrete date de Parlament. — Cea mai cunoscută e cea care aparţine subiectului de azi. VII. Cuza_i-a fă­cut oameni liberi. — Sălaşul întune­cos aşezat in adâncimile Infernului. VIII. A coase margine de margine. — Trăiască Unirea! — Cuprins ce somn. IX. Oraş în Somalia italiană. _ Nemuritorul fapt dela 24 Ianua­rie 1859. — Eleşteul. X. Măsură m Cambodge. — Locul de veci al dom­nitorului Alexandru loan Cuza. -- Interjecţie. XI. Un fel de antilopă din Celebes.’— Domnii (abr.). — Agent puiblic ce terorizează. XII. Stofă de mătase — Maeştrii. XIII. Prepoziţie latină.'— Planetă mică. — Oul in­versat. XIV. 1859 pentru români. — Poporul care a ţinut sub stăpânire cele două principate. — Fiicele toi Zeus şi Thermis. — Oraş în Turcia. Femeia! — Râu german.

VERTICAL: 1) Fapta măreaţă pe care a făcut-o r io: auu ţărani­lor 2) As a să - Partizani ai Unirii 3) P v d i N. .noi. — Oraş in Italia. -1' E ’ d. ,r ajd. — Gene­ral ab1 S':iib. cesiu- mului. — C •>■> i '■ jy.1, lîrnail. —

Prepoziţie. 6) Poezie Japoneză. — Comandanţi turci — Galben ungu­resc. — Strigăt cu care au primit Unionistii rezultatul alegerii iui Vo- goride! 7) Oraş în Dalmaţia.— Legă într’un suflet cele două principate. 8) Cu băgare de seamă. — Ceafa plu­gului. 8) Prin ele intri şi prin ele ieşi. — Personal biblic. 10) Poşta Telegraf Telefon. — Ceeace primea Divanul Ad-hoc. — Pronume. — Con-

jucţie. 11) Diftong latin. — Oraş ro­mânesc. 12) Cinematograf în Capi­tală. — Profesor român şi organiza­tor de Scoli in Moldova. 13) Poet englez (n. 1140). — Trei pe limba moldoveanului. — Cozonac mic. 14) Ceeace au făcut Unioniştii din Mun­tenia asupra Camerei. — Amăgeală, 15) Un act însemnat din timpul Domniei lui Cuza. — Personaj biblic.

ADRIAN ROTARU

ff»i»i«aF iM «w M W M «M B g£i£'ga«EiHaEr;3:sB8ScK.:jBaa»a83Bt:3aM

cipalele sale descoperiri sunt: Descompunerea luminei şi teo­ria gravităţii' Cu ajutorul pri­mei, a descoperit spectrul solar care a condus la analiza spec­trală. Moare la 85 ani la 20 Mar­tie 1727. Care îi este numele?

îfcfwfci. at. v â v ; -1

Fiecare din aceste semne are S’a născut la 25 Decembrie o valoare X. Căutaţi să daţi va-

i6’42 la Wolsthorpe. Este fonda- ioarea respectivă fiecărui sema torul fizicei şi matematicei mo- încât să vă rezulte sumele dia derne cât şi al arfrcnomiei. Prin- dreapta lor.

tăţenii grăbiţi. 64) Zăpadă ex- cursionistă. 66) Mic port întărit în Ionia (ant). 68) Magistrat ro­man (od.) 70) Luna August la syro-macedonieni. 72) Oraş lângă Memphis (bibi.) 76) Compoziţie tipografică. 77) Rege în Mycena fiul lui Pelops. 78) Instrument muzical. 79) Istoric ungur (1770- 1814). 80) A spăla urât (mold.). 81) Pomada moldovencelor. 83) Părul oilor. 85) Rezistent la frig. 87) Acoperit cu zăpadă. 89) Fă­cut vuet. 91) Ne copleşeşte de o săptămână. 93) Personaj biblic. 96) Albe ca zăpada. 97) Baro­metru hibernal. 99) Interjecţie. 100) Zeul chinez al fericirii 102) începe în timpul iernii şi sfâr­şeşte tot în timpul ei. 104) Pro­nume.

GERR. AR

____ : 1) Specificimunţilor înalţi, cari depăşesc zona... alpină. 6) Exponenţii gerului continuu. 12) Cu ele triumfă Sonja Henie. 18) Com­pozitor francez (1830—1889). *11 face skiorul. 20) Fluer între­buinţat de ciobani iarna. 22) Tragem la măsea. 23) Capul răscoalei contra lui Moise. 24)

Zăpezi. 26) Gen de arachnide.28) Bucată mare de ghiaţă. 30) Lac in Sudan. 31) Diminutivul frecvent al unui nume masculin american. 32) Strigătul lui Iisus

cruce. 33) Miros plăcut. 34) Plantă din frunzele căreia se scoate opiumul. 35) Oraş în Ţă­rile de Jos. 36) Sunt. 37) Fulgi de zăpadă. 38) Cei mai tari în sportul lor. 39) E numai pentru iarnă. 41) Dumnealor de colo!42) De cea mai bună calitate.

43) Pliuri. 45) Fondatorul di­nastiei româno-bulgare. 47) Pre­fix ce înseamnă multiplicat cu un milion. 49) Indispensabil sportului alpin. 50) Aşa cum e vremea iarna. 51 ) Uitase. 54)

Aci se păstrează florile iarna. 56) Rege în Wessex (s. VII). 57) Oraş în Norvegia. 08) Nu duc grijă de lemne iarna. 60) Ani­mal carnivor. 62) Comuna în Franţa. 63) Oraş în Norvegia. 65) Prietenul care îndepărtează iarna. 66) Oraş în Norvegia. fi7) Râu în Pirinei. 69) Care. 71) Blană din Anatolia. 73) Cu el cumperi lemnele pentru foc. 74) Pus în stare de nefuncţio- nare din cauza zăpezii. 82) Ab­

solv de dureri. 84) Fluviu în Ţările de Jos. 86) Dansator pe apă tare. 88) Pronume. 90) O- biect. 92) Rău în Franţa. 94) Să­niuţele oltenilor. 95) Golf pe coasta Franţei. 97) Negaţie. 98) Unul din pericolele care ame­ninţă pe drumeţii munţilor. 101) Vine îngheţat tun. 103) Nişte, oarecare. 1Ó5) Râu în Armenia. 106) Genele îngheţaţilor foarte iute. 107) Ii place să lâncezească la căldură. 108) Ast (pop.)

VERTICAL: 1) Pădurea în timp de iarnă. 2) Trândav. 3) Pentru. 4) Marcă de încălţămin­te. 5) Grămezi de zăpadă. 6) Gaie. 7) Hectolitru. 8) Plasă de prins peşte întinsă pe 4 cercuri.9) Cei de ghiaţă se tranformă în aburi. 10) Duşmanul zăpezii.11) Oraş în Australia (Ypps).

13) Relativ la creşterea albine­lor. 14) Secure mică. 15) Aton al pronumelui. 16) Cad fulgii încetişor în noapte. 17) Beată. 19) Fel de a scrie. 21) Râuleţ în Latium. 25) Elini. 27) Culoare.29) Invitatul la ospăţ. 37) Vehi­

cul de principiu al Senei. 40) Oraş în Franţa. 42) Piesă de teatru. 44) Adun grâul. 46) Ve­che ţn.ncdă nemţească de ar­gint- 48) Numele popular al lu­nci Ianuarie. 51) Gen de poezie. 52) Aici, aproape. 53) Anotimpul blănurilor şi al sporturilor de alunccare. 55) Căpetenie a Ca­zacilor (od.) 57) Nucleurile de iarnă. 59) Când se topeşte zăpa­da. 62) Pe el îşi strică ghetelo şcolarii sau îşi spar' — -

D E S E N U L PE N I S I PMicul Bob, fiind astă vară pe

ţărmul mării, a executat un de­sen pe nisipul plajei, însă un vânt violent a şters în parte de­

senul şi nu i-a lăsat decât câte­va linii cari se văd pe figura ce o alăturăm.

Puteţi să reconstituiţi acest desen în forma iniţială?

DesiegăriSe j o c u r i [ o r din Nr. precedent

Diana: Ape, ad, Iar, i, ic, ar, o, i, nerval, călătoare, as, debitat, ivi. Elee, ne, ama, s, pi, ri, Po, o, ars,i, Ciută, atrasă, oc, pi, c, m, ce cremine, ha, euere, os, di, tac, sport, ir. un, e, oe'ri Ane, roşu, ecarete, 1, ali, aşa, tun, e, r, corinb, i,_ ucide, o, ta, o, n, bi, e, s, c, amară, struna, animatoare, Bms vânătoare, abat, ta. ascension.

Cuvinte în hexagon: Marasm, e- mofie, repede, ceamur, ursoiu, ru­ladă.— MERCUR.

Puţină medicină: Megalosplenie, asanare, alina, pahidism. o, fu, afa- nasi, fior, ott, sale. cim ida bo, benga, u, ca. dr. aul, hemaţozoar, ra, Encfeles. Aar. Laveran. Bălti, a,

o t * s. tsl!e ţânţar. Esau.

hMimeriiie Adevărul S. A. Bucureşti