2.3. Tratatele de bază și procedurile decizionale ale comunității

europene

În mecanismul construcției europene este determinat un anumit sistem juridic cu

caracter obligatoriu care are la bază anumite tratate. Tratatul fundamental al construcției

europene îl constituie Tratatul de la Roma aprobat la 25 martie 1957, care constituie un

tratat cadru prin care au fost fundamentate principiile și obiectivele generale ale

realizării UE. Acest tratat a pus bazele tuturor activităților comunitare ca fundament

juridic, însă în dependență de totalitatea schimbărilor ce au avut loc pe parcursul a circa

50 de ani acest tratat a fost modificat și chiar unele ori esențial.

În multe cazuri au fost executate anumite amendamente referitor la resursele și

realizarea bugetului comunitar, modificări legate de extinderea spațiului comunitar și a

Actului Unic European.

Tratatul de la Roma fiind un tratat cadru a instituit actele juridice ale comunității

care sânt de 3 tipuri:

1. Regulamente ce creează un singur drept la nivel doar comunitar și se aplică în

mod direct fără a fi transpus la nivel național;

2. Directivele ce fixează obiective obligatorii și sânt transcrise în legislația națională

fără a fi expuse cerințelor naționale;

3. Deciziile individuale care reprezintă măsuri fiind impuse pentru aplicarea lor în

cadrul întreprinderii comerciale, instituții de stat ori la nivel de țară membru;

Deciziile pot fi modificate în cadrul ajustării lor la cerințe naționale iar conținutul

trebuie să fie respectat în mod obligatoriu. Pe lângă aceste acte instituțiile UE mai emit

adesea rezoluții, recomandări.

Tratatul de la Roma reprezintă baza legislativă a UE și este modificată doar prin

votul Parlamentului European.

Respectarea realizării actelor legislative și dreptul de a transpune toate actele

legislative în viața economică și politică a comunității poartă denumirea de acquis

communautaire, care urmează a fi acceptat de către toți membrii UE. Toate modificările

și completările n-au schimbat principiile comunitare ale tratatului și importanța lui se

menține și în prezent.

Importanța Tratatului de la Roma se bazează pe următoarele principii:

capacitatea juridică a comunității și puterea de comunicare și negociere cu

alte țări;

principiul subsidiarității conform căruia competențele de baza sunt

atribuite administrației publice locale și nu cele comunitare cu excepția

doar când ele nu pot fi realizate sau respectate la nivel comunitar.

Pentru domeniile care nu sunt de competența națională acțiunile comunitare pot

lua trei forme:

1. procedurile de consultare când înainte de primirea deciziei guvernul primește un

aviz din partea partenerilor și execută schimbări respective;

2. procedura de coordonare când deciziile luate într-un acord pot fi incluse tuturor

țărilor spre execuție cu menținerea frontierelor naționale;

3. politică comună care suprimă toate frontierele și se aplică asupra tuturor

membrelor UE fără a suferi modificări în conținutul lor.

În cazul celor mai importante politici a UE cum ar fi Politica Agricolă Comună,

cea comercială, deciziile sunt luate la nivel de Consiliu Uniunii Europene, iar în cazul

celorlalte domenii competențele revin Comisiei Europene. Astfel în cadrul UE se

disting următoarele forme de competență:

competența națională neschimbată care se referă la impozite directe, împrumuturi

interne ;

competența naționala pronunțată, domeniu ce ține de realizarea bugetului,

formarea lui, administrarea deficitului bugetar, regulile de concurență și cea de

antimonopol;

competența națională limitată presupune o necesitate a coordonării sau

armonizării relațiilor între țările membre, subvenționarea întreprinderilor autohtone și

modificarea ratei de schimb financiar.

În 1986 are loc semnarea Actului Unic European care are ca scop crearea pieței

comune a UE și ulterior Tratatul de la Maastricht din 1992 pune bazele creării Uniunii

Economice și Valutare a uniunii politice.

Tratatul de la Maastricht întră în vigoare la 1 ianuarie 1993 și din acel moment

Comunitatea Economica Europeana capătă un nou aspect și o nouă denumire de

Uniunea Europeană. Tratatul de la Maastricht de asemenea a intervenit cu schimbări și completări

referitor la divizarea și distribuirea competențelor între instituțiile comunitare și

guvernele naționale și anume:

stipularea în tratat a principiului de subsidiaritate;

tratatul accentuează necesitatea participării mai active a parlamentelor

naționale la funcționarea în cadrul UE;

crearea a unui consiliu consultativ fiind compus din reprezentanți naționali,

regionali și locali, minorități naționale, religioase pentru monitorizarea funcționării

învățământului, ocrotirii sănătății, cultură, coeziune economică și socială.