istoria arhitecturii

gest

arhitecturădesen

arhitectura modernă 5m.lupu-școli naționale în arhitectura

arhitectura japoneză

Orice incursiune, fie ea și foarte sumară, cum este cea de față, ă fără a amintii revirimentul în istoria arhitecturii este incompletjaponez Arhitectura japoneză?... un subiect ...exotic... incitant... greu de atacat în câteva rânduri. Am decis... după multe răsuciri... să vă prezint câteva idei... și să încerc să vă fac să înțelegeți cam ce s-a întâmplat cu arhitectura în acea zonă de la capătul lumii. Arhitectura moderna japoneză nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea, fie și în treacăt, a multiplelor tradiții și fenomene ce conduc lumea japoneză.

natura O schimbare fundamentală afectează arhitectura japoneză la sfîrşitul secolului al XlX-lea. Această schimbare este frapantă mai ales pe planul tehnologiei. Cărămida apare în Japonia în 1856, fierul în 1869 iar betonul armat în 1905. Civilizaţia japoneză s-a văzut confruntată cu modalităţi conceptuale şi de realizare cu totul diferite de cele tradiţionale. Această situaţie nu a putut să nu fie însoţită de confuzie. În arhitectură, odată cu programe, materiale, tehnici, au fost importate şi modele sau chiar creatorii lor arhitecţi. Astfel pînă în preajma celui de-al doilea război mondial stiluri şi curente felurite şi-au găsit loc pe pămîntul Japoniei. Cum a fost posibil, în aceste condiţii să fim martori, în anii '60, ai apariţiei unei arhitecturi japoneze naţionale, moderne, de o profundă originalitate? Răspunsul la această întrebare ne poate fi oferit de o analiză a relaţiei tradiţiei şi modernului în Japonia. Urmărind evoluţia istorică a arhitecturii japoneze, cercetătorul observă, în primul rînd, concordanţa deplină ce apare a fi existat între concepţiile fundamentale asupra vieţii, lumii, societăţii în evoluţia lor şi alcătuirile spaţiale generate. Aici se impune de la început a observa că esenţa unor atitudini fundamentale s-a păstrat vreme îndelungată aceeaşi. reprezintă un punct de referinţă Atitudinea faţă de naturădeterminant în acest sens. — provenind din vechea concepţie etnică Venerarea naturiişhintoistă — s-a manifestat în timp nu ca un fenomen intelectual ci ca o modalitate de a exista, un sens al naturii. „Acest mod de a considera natura este şi astăzi fundamental în spiritualitatea japonezilor ” spune . Influenţa filozofiei clasice chineze, Kenzo Tangeexprimând necesitatea stabilirii unor relaţii armonice între om şi cosmos, a accentuat şi rafinat această atitudine. îşi găseşte numeroase manifestări specifice Sensul naturiiîn artefactul arhitectural japonez. Întreaga arhitectură japoneză tradiţională vine din natură şi îşi găseşte loc în ea. Pe planuri diferite, natura este permanent prezentă. Ea este, în primul rînd, un prilej de preţioase învăţăminte, .un model al echilibrului , repetarea ciclului fundamental al vieţii Primenirea continuăeste reflectată direct în atitudinea faţă de faptul construit. „ Tot ceea ce avea o formă fizică concretă era sortit decăderii, doar stilul era indestructibil ” observă criticul şi arhitectul .Naboru Kawazoe Nu trebuie să înţelegem că această concepţie se traduce printr-un dezinteres oarecare pentru arhitectură. Dimpotrivă, vom vedea în cele ce urmează măsura în care arhitectura a polarizat permanent (nu odată pentru eternitate!) atenţia.

I a t ă , o l o c u i n ţ ă reprezentativă pentru vechiul stil japonez datată cam în jurul anului1600

Locuin ţa t rad i ţ ională japoneză este construită din materiale uşoare: lemn, paie de orez, stuf şi hârtie. Metoda de construcţie şi materialele s-au ales din mai multe cons ide ren te : r ez i s t en ţa l a cutremure, rezistenţa la uragane şi furtuni şi costul scăzut. Casa japoneză are elasticitate, ceea ce o face rezistentă la uragane, iar lemnul folosit în stare naturală pentru frumuseţea lui, este uşor şi ieftin. Acoperişul este realizat din paie de orez, ferestrele au zăbrele din bambus, tot din bambus şi lut se construiesc şi pereţii exteriori, ceea ce-i face să fie subţiri şi uşori. Casa este împrejmuită cu un gard din bambus, care asigură intimitate.

F i e c a r e c a s ă a v e a obligatoriu şi grădină, iar întregul perete din partea cu gradina putea fi scos în perioada de vară. Prispa ( ), care nu aparţine nici engawainteriorului şi nici exteriorului, face legătura dintre casă şi grădină.

Pere ţ i i inter ior i sunt paravane mobile, spaţiul fiind configurat în mai multe feluri, în funcţie de necesităţi.

Bucătăria şi cămara sunt construite separat, dar comunică cu restul casei şi nu au pe jos tatami. Casa mai conţine o cameră de baie şi o magazie exterioară, unde se ţineau bunurile cele mai preţioase. Aceasta are o uşă masivă din lemn, iar pereţii sunt acoperiţi cu pământ, pentru protecţia contra incendiilor. La ţară, mai există în plus şi un hambar pentru cereale.

locuințatradițională

- nu seamănă cu o casă țarănească de la noi?-ba da, dar numai la exterior ...pentru ca interiorul este din alt film...mai multă ordine... mai m u l t ă . . . c u r ă ț e n i e . . . m a i multă...orice....

a fost

odatăca niciodatăcă de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele

templul

fujimuntele

istoria arhitecturii

gest

arhitecturădesen

arhitectura modernă 5 În limba japoneză există expresia „ ” — „o casă, ikken ichidaio generaţie”; simbolul culturii tradiţionale japoneze — complexul altarelor Ise — este refăcut în totalitate la fiecare douăzeci de ani. Unora acest mod de a privi lucrurile le-ar putea apărea surprinztăor, cunoscînd gradul de profunzime istorică de la care cultura japoneză dispune de mărturii Răspunsul, o idee apropiată celei citate mai sus, aparţine lui Naboru Kawazoe: nu structurile pe care le cuprinde este stilulceea ce încercau (japonezii) să păstreze pentru posteritate. În acelaşi timp, nu poate fi negat faptul că această permanentă reluare a constituit o condiţie a drumului spre perfecţiunea obiectului trecător. Concepţia provine deci dintr-o atitudine fundamentală, dar se regăsesc în ea alte incidenţe, pornite la rîndul lor din acelaşi trunchi sau din determinări diferite.

Civilizaţia japoneză a fost singura din lume care a construit practic exclusiv în lemn pînă în vremurile moderne. Acest fapt a reprezentat satisfacerea unor necesităţi — un material accesibil şi răspunzând bine condiţiilor geotehnice aparte — dar şi o . preferinţă pentru o tehnologie care atenta cel mai puţin la Preferinţăpuritatea cadrului natural, o materie ce îndemna la perfecţiunea modelării chiar în condiţiile unui instrumentar limitat. Observarea atentă a naturii a condus de asemenea la înţelegerea procesului de cu implicaţiile sale spaţiale.creştere„S-ar putea spune că proiectul (tradiţional japonez) își are metabolismul său propriu care îi permite să ţină pasul cu ciclul vieţii în natură şi societate”.

lemnul

Cel mai reprezentativ exemplu în această direcţie este celebra vilă imperială Katsura. „Shoin ”-ul — structura sa centrală — a apărut ca rezultat al unei adiţionări succesive de spaţii în timpul a două generaţii ale perioadei timpurii Edo (1615 — 1867). Scopul acestor spaţii-încăperi a fost diferit de la început şi există variaţii de stil.

„Adiţionarea” - spaţială la Vila imperială Katsura. Apare indicaţia modularii structurale, a Tatami-urilor şi diferenţierea panourilor culisante de cele fixe.

Cu toate acestea nu ai senzaţia unor disparităţi expresive, unitatea compoziţiei şi funcţionalitatea nu suferă. Abilitatea de a adăuga spaţii noi fără a schimba ordinea întregului, a însemnat pe de altă parte şi crearea posibilităţii înlăturării lor după nevoie. reprezintă o altă formă de manifestare a sensului naturii.Integrarea Folosirea termenului nu este în acest caz cea mai potrivită.integrare Îl considerăm totuşi, ca un element operaţional acceptabil, pînă la găsirea formulării celei mai apropiate de ideea simbiozei arhitectură-natură din tradiţia japoneză. Este semnificativ pentru aceasta faptul că în limba japoneză cuvîntul cămin (locuinţă) - - este format din două ideograme — şi — katei casă grădinăcomplementare. Integrarea apare în amplasarea construcţiilor, în alegerea şi punerea în operă a materialelor, în armonizarea formelor construite — cadrului natural, în legătura interior-exterior, în însăşi alcătuirea şi echiparea spaţiului interior.

Vila din Katsura

katsura

a fost

odatăca niciodatăcă de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele

istoria arhitecturii

gest

arhitecturădesen

arhitectura modernă 5a fost

odatăca niciodatăcă de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele

natura-continuare-

Alegerea locului viitoarelor construcţii a făcut obiectul unei atenţii deosebite. Cadrul natural apropiat dar şi peisajul înconjurător au fost considerate întotdeauna ca factori importanţi ai calităţii. Atunci cînd condiţiile de viaţă au redus grădina japoneză la dimensiuni miniaturale, arta peisagistă şi-a propus să recreeze simbolic cît mai mult varietatea naturii. Valuri schiţate graţios cu grebla în nisip înconjoară micuţe insule-pietre, ridicături din bolovani formează un fundal muntos acoperit adesea de plante minuscule. În ceea ce priveşte armonizarea expresivităţii cu natura, ea este în primul rînd rezultatul materialelor folosite - lemn, stuf, piatră. Intervine însă şi limbajul formelor şi ansamblurilor de forme. Expresivitatea acestora nu provine, fără îndoială, direct şi exclusiv din condiţia înscrierii în natură. Formele întruchipînd dimpreună ordinea strictă şi ţîşnirea pasională, nu alterează însă niciodată natura. Alcătuirea spaţiului interior orientat spre exterior, soluţiile compoziţionale şi de detaliu folosite pentru realizarea acestei treceri accentuează relaţiile armonice construcţie —natură. Japonezii iubesc în asemenea măsură natura încît înţeleg să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului în interiorul ei. De aceea casa tradiţională japoneză este, în primul rînd, o locuinţă de vară. Japonezul este dispus să suporte rigorile unor ierni uneori aspre, folosind puţine auxiliare de încălzire (vase mobile cu cărbuni), în aşteptarea anotimpului înfloririi cireşilor. Tot din unghiul interesului pentru natură poate fi privită şi lipsa unei preocupări deosebite pentru mobilier. Acesta este limitat pînă la inexistenţă, viaţa se desfăşoară aproape în exclusivitate pe pardoseală care devine o suprafaţă cu mari disponibilităţi funcţionale. Concordanţa permanentă la care ne-am referit la început între faptul arhitectural şi condiţiile specifice, apare şi în răspunsul dat caracteristicilor naturale geo-climaterice. Insulele arhipelagului japonez formează unul dintre « punctele calde » ale « brîului seismic » ce înlănţuie planeta. Coastele lor sînt frecvent bîntuite de taifunuri. În faţa acestei naturi capricioase a fost creată o arhitectură care să răspundă cît mai bine solicitărilor (în prima pagină in zona roșie am descris o casă tradițională).

m.lupu-școli naționale în arhitecturacaracteristici

a ocupat primul plan al preocupărilor. Ea şi-a definit Structuraordinea, rigurozitatea, simplitatea, elasticitatea, într-o confruntare acută cu forţe puternice. După Arthur Drexler, considerentele structurale au fost cele ce au generat spaţiul colivie, caracteristic japonez. s-a dezvoltat în practica construcţiilor Standardizareatradiţionale japoneze prin introducerea treptată a disciplinei unor unităţi de măsură modulare. Sistemul modular şi standardizarea tradiţionale japoneze asigură ordinea interioară şi unitatea întregului ansamblu, reprezentînd în acelaşi timp o concepţie de proiectare de mare flexibilitate. şi „modernitatea” se manifestă şi la nivelul Raţionalitateaaltor elemente ale funcţionalităţii şi construcţiei. Toate suprafeţele parietale au început a fi concepute din sec. XI ca elemente despărţitoare fără rol structural. Panourile spre exterior, din lemn, pivotante iniţial, au fost înlocuite cu uşi glisante - amado - ce protejau panouri uşoare dintr-un carelaj din lemn îmbrăcat în hîrtie.

Japonezii au fost dintotdeauna sensibili la forţele impresionante ale naturii, Ia diversele aspecte ale vieţii umane şi au fost dispuşi să accepte influenţele venite din exterior.

religia imperială japoneză

Miturile cosmologice reprezintă fundaţia teritoriului şi culturii japoneze, ca şi a familiei care guverna imperiul. Vechile legende despre originea şi sosirea primilor locuitori pe actualul teritoriu constituie baza însăşi a originii. Rezultatul unei lupte de pacificare a primilor locuitori şi a trimişilor zeilor, care trebuiau să elimine haosul ce domnea între localnici şi care au acţionat ca nişte cuceritori, a fost că trimişii cereşti s-au instalat în regiunea Yamato, care a devenit, astfel, sediul rezidenţial imperial până la finele secolului al Vll-lea. Clanul pr inc ipal a l japonezi lor, reprezentat de descendenţii acestor cuceritori, se numeşte de atunci Yamato. Membrii clanului Yamato au crezut întotdeauna că au ascendenţă divină şi de aceea cultul lor este închinat divinităţii solare ca strămoş al familiei imperiale, dacă nu chiar al întregului popor. De asemenea, s-au străduit să răspândească această credinţă în rândul supuşilor, şi, în parte, au reuşit să-i impresioneze cu aceasta şi cu alte idei asociate acestei credinţe. Aceste legende şi credinţe, împreună cu practicile religioase, au format religia originară a clanului Yamato, cunoscută ca .şintoism În secolul al Vlll-lea, familiei imperiale i se atribuise deja originea divină; se credea că împăratul cobora din zeiţa solară, iar cu timpul acest fapt a devenit elementul de baza al şintoismului de stat al loialităţii şi supunerii faţă de împărat. În 1868, în timpul perioadei restauraţiei dinastiei Meiji, altarele şin- j toiste au fost purificate, adică, au fost eliberate de influenţele budiste şi a fost impus sistemul de stat şintoist. În şcoli se învăţa că familia imperială este de origine divină şi se insista pe totala supunere în faţa voinţei împăratului. Se milita pentru o structură naţională bazata exclusiv pe cultul pentru împărat, conform căruia naţiunea japoneză era iubită de zei şi împărâtul japonez era, într-un anumit sens, stăpănul Universului. De aceea, dinastia împăraţilor japonezi considerată continuarea acelor kami şi, ca atare, ea nu poate fi întreruptă. Ironie a sorţii, Hirohito a renunţat la caracterul divin al imparaților japonezi în 1945. la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar chiar şi acum dinastia imperială japoneză se bucură de un mare respect, deşi cultul ei nu se mai practică. Înainte de aceasta, împăratul era deopotrivă conducător şi cel mai mare sacerdot al naţiunii, iar atitudinea de supunere în faţa lui s-a întărit şi mai mult datorită tradiţiilor confucianiste legate de loialitate şi ierarhie.

Aiaterasu, kami cea mai venerată a religiei şintoiste: este considerată zeiţa Soarelui şi strămoşul familiei imperiale a Japoniei, la fel ca în cazul originii solare a faraonilor sau a împăraţilor incaşi.

istoria arhitecturii

gest

arhitecturădesen

arhitectura modernă 5a fost

odatăca niciodatăcă de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele

m.melicson-arhitectura modernaarhitectura modernă

Pe vreme caldă sînt adunate într-o debara ataşată amadopereţilor exteriori, iar pot fi şi ele scoase. La rîndul lor pereţii şojiinteriori - -pot fi aşezaţi în diferite variante permiţînd organizări tasuma deosebite. Raţionalitatea, standardizarea, constituie în acelaşi timp modalităţi importante de control al spaţiului. Acest aspect este la rîndul său legat de simbolismul ce-l ataşază japonezii diferitelor alcătuiri, fenomene, fapte, gesturi. în spaţializările japoneze are o coloratură aparte. El Simbolulse manifestă îndeosebi în amenajarea interiorului şi a grădinilor, dar întreaga expresivitate a arhitecturii este marcată de această poziţie. Importanţa ce se acordă acoperişului poate fi un exemplu în această direcţie. „Pentru japonez, cel mai expresiv element al unei construcţii a fost întotdeauna acoperişul” spune Arthur Drexler continuînd: „o construcţie japoneză este un acoperiş şi cind un japonez vorbeşte de frumuseţea unei clădiri, se gindeşte la propor-ţiile, curbura, modelarea sculpturală şi textura acoperişului pentru că aici e locul în care arhitectul îşi relevă sensibilitatea sa particulară prin aranjamente de o extraordinară delicateţe”. Alături de acoperiş, fiecare element al clădirii este privit din unghiul semnificaţiei sale spirituale, estetice.

In cele de mai sus am încercat să vă prezint elemente ce caracterizează arhitectura tradiţională japoneză. Cu privire la felul în care ele au constituit o bază largă pentru întreaga mişcare „modernă”, Michel Ragon observă, poate într-un mod căruia i-am reproşa o anume impreciziune „ziaristică” dar nu lipsa de acuitate: „arhitectura modernă se găseşte în Japonia într-un context particular. nu există de fapt niciun conflict între estetica tradiţională şi estetica modernă, pentru că, în ceea ce priveşte estetica, arhitectura este modernă în Japonia de cel puţin trei secole”. dacă noi privim vila Katsura, construită la Kyoto în sec. XVII, care reprezintă tradiţia japoneză în toată puritatea ei, ne dăm seama că este vorba de un , (imaginile din stânga) Mondrian dezvoltat în spaţiuîn aceeaşi măsură ca lucrările arhitecţilor aparţinînd grupării «Stijl».

Dar să nu ne oprim la apropieri estetice, care pot părea superficiale. fie că a fost vorba de vila Katsura sau de cea mai modestă casă populară, arhitecţii trecutului au căutat întotdeauna maxim de utilitate în minim de spațiu, armonizarea cu natura, mobilitatea interioară.

arhitectura este modernă în Japonia de cel puţin trei secole

Miracolul economic care a ridicat Japonia în rândul primelor puteri industriale ale lumii, îşi are corespondentul - nu mai puţin uimitor - în fenomenul artistic care se numeşte şcoala japoneză de arhitectură modernă. Larga deschidere culturală care a făcut ca Japonia să asimileze rapid cele mai diverse curente artistice ale lumii occidentale a început la sfârșitul secolului al XlX-lea. Merită a fi menţionate înfiinţarea de către un grup de tineri arhitecţi a unei asociaţii japoneze de tipul Sezessionului european (1920) şi a unui Werkbund (1937), care îşi încetează însă activitatea în timpul războiului Dintre operele construite de această generaţie se fac remarcate în perioada interbelică: (1926), Oficiul telegrafic din Tokiooperă a lui ; (1927) şi Mamoru Yomada Clădirea ziarului AsahiMagazinul Shirokiya (1929), ambele la Tokio, ale arhitectului Ishimoto, precum şi (1931) proiectată de Poşta centrală din Tokio Tetsuo Yoshida.

istoria arhitecturii

gest

arhitecturădesen

arhitectura modernă 5a fost

odatăca niciodatăcă de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele

m.melicson-arhitectura modernakenzo tange

După anul 1930 încep să pătrundă în Japonia ideile funcţionalistce; arhitectul (n. 1905) studiază în atelierul lui Le Kunio MaekawaCorbusier, fiind influenţat şi de ideile structurale ale marelui inginer italian Pier Luigi Nervi. Paralel, şi lwao Yamawaki Takehiko Mizutamiurmează cursurile de la Bauhaus. Pe de altă parte, arhitectul german expresionist Bruno Taut lucrează în anul 1933 în Japonia. Dar influenţa cea mai profundă asupra arhitecturii japoneze a fost exercitată de Wright odată cu execuţia Hotelului Imperial din Tokio (1915—1923). În felul acesta, Japonia cunoaşte principalele tendinţe ale arhitecturii europene şi americane, pe care le-a integrat într-o originală sinteză, bazată pe necesităţile şi puternicele tradiţii ale societăţii japoneze. În special lucrările lui , cu o plastică bogată în Kunio Maekawabeton armat, se disting prin încercarea de a transpune principiile locuinţei tradiţionale japoneze la scară urbană, în mari imobile de apartamente. Adevărata naştere a arhitecturii moderne japoneze se situează însă în perioada postbelică, după 1950, când alături de Maekawa Kenzo Tange îşi începe activitatea . Însuşirea rapidă a unei tehnici moderne din cele mai avansate are loc paralel cu un amplu proces de reconsiderare a izvoarelor arhitecturii naţionale.

Arhitectura tradiţională japoneză - în special cea a locuinţei - este de o funcţionalitate şi o simplitate uluitoare a formelor exterioare şi a interioarelor, calităţi extrem de apropiate de gândirea arhitecturală modernă, ba chiar în unele privinţe (ca aceea a modulării şi posibilităţilor de montare şi prefabricare), superioare. Iar în ceea ce priveşte integrarea organică în natură, aceasta nu este pentru japonez doar un deziderat teoretic, ci o necesitate profundă, izvorâtă din stilul de viaţă şi din filozofia sa. De aceea, grefarea funcţionalismului modern pe vechea arhitectură japoneză s-a realizat aproape în mod firesc şi crearea unui nou cadru de viaţă, modern, a avut loc fără modificări esenţiale ale modului de viaţă tradiţional. Trecerea la o arhitectură monumentală de beton, oţel, aluminiu şi sticlă a reprezentat însă o încercare dificilă pentru o ţară în care de secole se construia în lemn şi rareori în piatră. Arhitecţii talentaţi ai noii Japonii au reuşit, învingând aceste dificultăţi, să creeze opere de o remarcabilă originalitate, purtând o puternică amprentă naţională, opere constituind pentru mişcarea arhitecturală contemporană un model de adevărată creaţie cu rădăcini în solul propriilor realităţi. Maekawa, Tange, Yoshida, Kiyonori Kikutake sunt cunoscuţi astăzi pe plan mondial prin îndrăzneala concepţiilor, prin plasticitatea formelor, prin modul sculptural original de tratare a structurilor de beton armat.

(1913-2005) este, fără îndoială, personalitatea Kenzo Tangecea mai proeminentă a şcolii japoneze. Influenţat de arhitectura lui Le Corbusier din ultima sa perioadă, el realizează cea mai reuşită armonizare a tendinţelor moderne cu cele tradiţionale, dovedind o nesecată forţă de invenţie, expresivitate şi monumentalitate lipsită de ostentaţie. Dintre lucrările sale cele mai cunoscute sunt Centrul păcii de la Hiroshima Primăria din Kurashiki cea din (1955—1956), (1956) şi Kuraijoshi Construcţiile sportive pentru Jocurile Olimpice (1956) sau din 1964 (Tokio, 1964). Alături de acestea şi urmărind aceeaşi tendinţă se remarcă operele lui ca Maekawa Biblioteca şi Sala de concerte din Yokohama Sala de festivităţi din Tokio (1955) sau (1958—1961).Dintre toate tendinţele arhitecturale contemporane, şcoala japoneză pare a fi cea care a înţeles cel mai bine că principiile arhitecturale moderne nu pot fi transplantate mecanic, ci trebuie să fuzioneze organic cu spiritul şi cultura naţională.

complexul olimpic -

Tokio - 1967

tange

Prefectura Kagawa, 1955-58

Shizuoka Press and Broadcasting Center - 1967

Centrul de presa Kofu 1967

Primăria Tokyo 1991

Centrul Păcii-Hiroshima- 1955

Catedrala St. Mary's 1956

Primăria Kurashiki 1956