20. colecistita acută.docx

2
20. Colecistita acută 20.1. Definiţie şi clasificare Colecistita acută constă în inflamaţia acută a veziculei biliare. Ea este complicaţia cea mai frecventă a litiazei veziculare (peste 95% din cazuri) şi se întâlneşte adesea la vârste mai avansate (50-70 ani). Obstrucţia acută a cisticului de la un calcul inclavat determină în primă fază concentrarea bilei în lumen printr-un proces de resorbţie a apei, conţinutul devine bogat în pigmenţi şi săruri biliare, cristalele de colesteină produc o iritaţie chimică a mucoasei rezultând o inflamaţie aseptică. Ca urmare se secretă mucus în cantitate mare, presiunea creşte în colecist, iar vezicula biliară se măreşte. Forme anatomo-patologice de colecistită acută: Catarală, când colecistul este destins, de culoare roşie până la violet, cu peretele edemaţiat; Flegmonoasă, cu microabcese în grosimea peretelui vezicular, suprafaţa colecistului devine sediul unor depozite fibroase; Gangrenoasă, care dă aspectul de frunză veştedă a unor părţi din peretele vezicular, evoluează spre perforaţie cu peritonită biliară. 20.2. Diagnostic clinic şi paraclinic Diagnosticul trebuie să diferenţieze colecistita acută de o simplă colică biliară sau de o complicaţie de tip supurativ. Clinic CA se manifestă prin: - dureri cu caracter colicativ în hipocondrul drept (HD), cu iradiere dorsală, ce creşte progresiv în intensitate; - greţuri şi vărsături; - febră, dar mai cu seamă frison; - apărarea sau contractura musculară; - tahicardia, oliguria, sunt semne de gravitate ale CA; - palparea blândă în HD poate conduce la durere în inspir (semnul lui Murphy) Diagnosticul paraclinic se stabileşte prin: a) analize biologice: leucocitoză crescută; b) ecografia furnizează date de certitudine asupra prezenţei litiazei, a mărimii calculilor, colecistului şi CBP şi a grosimii peretelui vezicular care capătă aspect de sandwich.

Upload: misteralban

Post on 24-Dec-2015

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 20. Colecistita  acută.docx

20. Colecistita acută

20.1. Definiţie şi clasificare

Colecistita acută constă în inflamaţia acută a veziculei biliare. Ea este complicaţia cea mai frecventă a litiazei veziculare (peste 95% din cazuri) şi se întâlneşte adesea la vârste mai avansate (50-70 ani).

Obstrucţia acută a cisticului de la un calcul inclavat determină în primă fază concentrarea bilei în lumen printr-un proces de resorbţie a apei, conţinutul devine bogat în pigmenţi şi săruri biliare, cristalele de colesteină produc o iritaţie chimică a mucoasei rezultând o inflamaţie aseptică. Ca urmare se secretă mucus în cantitate mare, presiunea creşte în colecist, iar vezicula biliară se măreşte.

Forme anatomo-patologice de colecistită acută: Catarală, când colecistul este destins, de culoare roşie până la violet, cu peretele

edemaţiat; Flegmonoasă, cu microabcese în grosimea peretelui vezicular, suprafaţa colecistului

devine sediul unor depozite fibroase; Gangrenoasă, care dă aspectul de frunză veştedă a unor părţi din peretele vezicular,

evoluează spre perforaţie cu peritonită biliară.

20.2. Diagnostic clinic şi paraclinic

Diagnosticul trebuie să diferenţieze colecistita acută de o simplă colică biliară sau de o complicaţie de tip supurativ.

Clinic CA se manifestă prin:- dureri cu caracter colicativ în hipocondrul drept (HD), cu iradiere dorsală, ce creşte

progresiv în intensitate;- greţuri şi vărsături;- febră, dar mai cu seamă frison;- apărarea sau contractura musculară;- tahicardia, oliguria, sunt semne de gravitate ale CA;- palparea blândă în HD poate conduce la durere în inspir (semnul lui Murphy)Diagnosticul paraclinic se stabileşte prin:a) analize biologice: leucocitoză crescută;b) ecografia furnizează date de certitudine asupra prezenţei litiazei, a mărimii calculilor,

colecistului şi CBP şi a grosimii peretelui vezicular care capătă aspect de sandwich.

20.3. Evoluţie şi tratament

Sub tratament conservator majoritatea CA pot avea o evoluţie favorabilă prin cedarea fenomenelor acute inflamatorii. La 1/3 din bolnavi însă boala evoluează spre complicaţii care sunt multiple şi adesea foarte grave, printre care:

- Perforaţiile, care pot fi: localizate blocate, ducând la abcese subfrenice, abcese subhepatice sau blocuri

abcedate; în marea cavitate peritoneală, care conduce la o peritonită biliară generalizată cu

letalitate de peste 30%; fistule bilio-digestive, colecisto-duodenale sau colice, consecinţă a unor abcese care se

deschid secundar în lumenul digestiv.- Gangrena colecistului survine la 15% dintre pacienţi;- Pancreatitele de diferite intensităţi însoţesc cca.7% din CA;- Litiaza CBP este prezentă la cca.20% din cazuri.

Page 2: 20. Colecistita  acută.docx

Tratamentul colecistitei acute, având în vedere că nu i se poate prevedea evoluţia, trebuie efectuat în spital.

Tratamentul conservator care se instituie imediat constă din: - sondă de aspiraţie nazogastrică pentru decomprimarea stomacului;- perfuzie cu soluţii saline pentru a rehidrata bolnavul;- antalgice şi antispastice pentru combaterea durerii;- antibioterapie.Indicaţia de tratament, la bolnavii diagnosticaţi cu CA, este absolut chirurgicală şi devine

vitală atunci când există perforaţie sau peritonită biliară. Intervenţia chirurgicală va consta în: colecistectomie simplă; colecistectomie ghidată ecografic.

Colecistectomia se poate executa pe cale clasică (deschisă) sau pe cale laparoscopică (care este actualmente foarte răspândită datorită reducerii traumei operatorii).