Poezia Testament de Tudor Arghezi se afl n fruntea primului volum de poezii, Cuvinte potrivite (1927) i constituie poezia sa programatic, poate cea mai cunoscut art poetic din lirica romneasc

TESTAMENT de Tudor Arghezi-art poetic-

Poet al atitudinilor lirice si al abisurilor infernale, Tudor Arghezi a ramas intotdeauna acelasi netulburat poet, in inima caruia, ca intr-un potir de sfanta impartasanie, totul se santifica si se armonizeaza. Nu e in literatura noastra al doilea care sa manuiasca, cu aceeasi dextera simplicitate, crinul si matraguna, seraful si diavolul, litania si blestemul. Versul sau e cand suspini si cand apa tare, cand punte spre paradisuri nevinovate si cand tunel spre bolgiile dantesti. PerpessiciusPoezia Testament de Tudor Arghezi se afl n fruntea primului volum de poezii, Cuvinte potrivite (1927) i constituie poezia sa programatic, poate cea mai cunoscut art poetic din lirica romneasc. Alte poezii programatice sunt Portret, Rug de sear, Ia aminte.

Conceptul de art poetic exprim un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre lume i via a unui autor, despre menirea lui n univers i despre misiunea artei sale, ntr-un limbaj literar care-l particularizeaz.Tema poeziei Testament exprim concepia despre art a lui Arghezi i definete programatic ntreaga creaie liric a poetului, n care cuvntul este atotputernic, stpn absolut al universului, iar opera literar este rodul harului divin i al trudei.

Ideea fundeamental a poeziei o reprezint faptul c legatura dintre generatii este realizat, n mod metaforic, cartea.TITLUL Testament este sugestiv pentru ideea fundamental a poeziei, aceea a relaiei spirituale dintre generaii i a responsabilitii urmailor fa de mesajul primit de la strbuni. De asemenea, titlul ilustreaz i n sens propriu faptul c poezia este un act oficial ntocmit de poet, prin care las motenire urmailor opera sa literar: Nu-i voi lsa drept bunuri dup moarte, / Dect un nume adunat pe-o carte.

Poezia este alcatuita din cinci strofe cu un numar variabil de versuri: 8, 4, 18, 13, 8. Cuvntul cheie este cartea, cuvant simbolic si sinonim cu hrisovul.Poezia ncepe printr-o negaie, care are rolul de a accentua valoarea deosebit a motenirii, opera literar, bunul cel mai de pre al poetului, pe care acesta o las prin testament viitorimii, accentund faptul c ea constituie o acumulare spiritual de la strbunii mei, realizat cu mult efort i n mod evolutiv: Prin rpi i gropi adnci / Suite de btrnii mei pe brnci

Dialogul imaginar dintre tata si fiu poate fi generalizat ca semnificatie, deoarece, prin intermediul termenului ce marcheaza un raport filial, Arghezi se refera nu numai la propiul copil, ci si la cititorul creatiilor sale. Pentru scriitor nici un bun material nu poate fi comparabil ca valoare cu renumele spiritual al unui zamislitor de literatura si de arta in genere. De aceea, el a lasat mostenire atat fiului, cat si cititorilor sai numele lui adunat pe-o carte. Arghezi este pe deplin constient ca prin vocea artistului si-au exprimat nazuintele si durerile strabunii sai. Aceasta calitate a artistului de a deveni, prin talent, exponentul clasei sociale din randurile careia provine, este mentionata explicit si in opera lui Octavian Goga. Experienta spirituala, mostenita de poet de la generatiile anterioare, va fi oferita urmasilor ca un posibil model moral. Dificultatile cu care stramosii s-au confruntat de-a lungul timpului sunt numite metaforic rapi si gropi adanci, la suprafata carora ei au urcat pe branci, adesea loviti, dar nu ingenuncheati de istorie. Generatiile tinere vor prelua, din experienta trecutului, acele exemple care merita sa fie respectate si urmate. Poetul apreciaza ca versurile lui vor constitui o treapta, pe care fiul sau o va urca pentru a desavarsi cunoasterea vietii si a spiritului omenesc. Totoadata, il indeamna pe fiul spiritual sa aseze opera poetului la capatai, asa cum credinciosul apreciaza Bilbia drept modelul crestin calauzitor al existentei sale inchinate lui Dumnezeu. Creatia literara argheziana se confunda intentionat cu hrisoavele istorice, in care au fost notate faptele devenirii acestui popor si ale existentei robilor anonimi care au faurit istoria nationala.

Are loc evolutia de la biologic la social apoi la intelectual: cartea mea-i fiule o treapta. Descendenta in plan istoric este sugerata de lexemele: batranii, strabunii, robii. Poetul se subordoneaza atat generatiilor anterioare cat si celor viitoare pentru ca se considera un intermediar, ceea ce confera continuitate actului creator. Pe de o parte sunt: batranii, strabunii, robii Robul Fiul, Domnul

Mandru de ascendenta lui rurala, de faptul ca provine dintr-o familie de tarani legata intim de istoria si de traditiile acestui pamant, el evoca veacurile ce s-au succedat si care au fost marcate de sudoarea muncii miilor de tarani ramasi necunoscuti, care nu s-au clintit de pe aceste meleaguri.

Poetul a cunoscut in profunzime limbajul taranilor, in care a descoperit intelesuri si virtuti poetice nebanuite. Din graiul firesc al oamenilor simpli, care isi indeamna vitele la munca ogorului, Arghezi a imaginat cuvintele potrivite care au alcatuit universul sau liric. In mod simbolic, unealta agricola traditionala numita sapa a fost transformata in condei, iar brazda pamantului roditor a devenit calimara si izvor pentru inspiratia creatoare. Efortul poetic a fost de durata, deoarece cuvintele au capatat intelesuri noi, numai dupa ce au fost framantate mii de saptamani.

Continuarea tradiiei strbune, continuarea operei nfptuite de strmoi constituie o treapt n evoluia spiritual a omenirii, simbolizat aici prin fiule, o adresare direct, care d poeziei un ton familiar, intim, ce apropie generaiile trecute de viitorime: i care, tnr, s le urci te-ateapt, / Cartea mea-i, fiule, o treapt.

Ca mesager al trudei i durerii strbunilor, poetul aeaz cartea la cptiul civilizaiei omeneti, cu ndemnul, din nou adresat direct, de a respecta acest bun spiritual i a-l duce spre progres: Aaz-o cu credin cpti, / Ea e hrisovul vostru cel dinti

Evoluia spiritual este ilustrat prin instrumentele pe care poetul le enun n poezie, de la munca fizic, sapa i brazda, omenirea a progresat ctre o activitate intelectual, condei, climar: Ca s schimbm acum, ntia oar, / Sapa-n condei i brazda-n climar

Limbajul poetic vine din vorbirea btrnilor, din limba popular, Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite, din care poetul a ivit cuvinte potrivite, ceea ce constituie o mrturisire de credin, creia i rmne devotat. Inovaia stilistic arghezian face ca poetul s valorifice cuvintele n sens estetic, s le dea o nou semnificaie, ntruct cuvntul este la Arghezi atotputernic: Le-am prefcut n versuri i-n icoane. / Fcui din zdrene muguri i coroane, / Veninul strns l-am preschimbat n miere, / Lsnd ntreag dulcea lui putere.

Cuvntul arghezian este omnipotent, el poate s mngie sau s pedepseasc, s aline sau s ocrasc: Am luat ocara, i torcnd uure / Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure.

Experienta trudnica, anonima si mereu identica cu sine a plugarilor romani a fost innobilata de poet si transformata in versuri, icoane, muguri si coroane (enumeratie metaforica). Amagirile poetului, indignarea si suferinta, al caror venin l-a gustat de-a lungul vietii, s-au transformat in mierea cunoasterii expresie a artei poetice care invinge vicisitudinile existentei reale.

Cuvntul este divin, este dat de la Dumnezeu, poetul fcnd trimitere la Biblie, unde se spune c mai nti a fost cuvntul, iar generaiile viitoare au datoria de a-l pstra i a-l nla: Am luat cenua morilor din vatr / i am fcut-o Dumnezeu de piatr, / Hotar nalt, cu dou lumi pe poale, / Pzind n piscul datoriei tale.

Poetul recunoaste ca versurile lui sunt capabile sa exprime si imagini sensibile, dar au si taria sa injure, atunci cand autorul s-a confruntat cu aspecte condamnate ale lumii contemporane. El si-a manifestat respectul si pietatea fata de cei morti, facand din amintirea fiintelor sacrificate o expresie a divinitatii de neclintit Dumnezeu de piatra. Numai spiritele alese fie datorita credintei lor religioase, fie inaltate prin harul artistic sunt capabile sa-si gaseasca implinirea in piscul datoriei fata de simbolul divin. Autorul s-a straduit sa investigheze teme si motive lirice mai putin abordate de poetii care l-au precedat.

Datoria poetului este aceea de a ilustra n poezia sa, simbolizat prin vioar, durerile neamului romnesc, imaginea groteasc a stpnului jucnd ca un ap njunghiat fiind subliniat de ideea biciului rbdat ntors n cuvinte, ca simbol al izbvirii i pedepsirii celor ce au provocat suferinele. Limba poetic n care sunt exprimate aceste idei este surprinztoare prin inovaie stilistic, Arghezi aducnd n literatura romn estetica urtului, o nou manier literar de a exprima frumosul, dndu-i astfel o nou valoare: Din bube, mucegaiuri i noroi / Iscat-am frumusei i preuri noi.

Tudor Arghezi consider poezia o domni rsfat, aleas, care este plin de sensibilitate i de noblee spiritual: ntins lene pe canapea / Domnia sufer n cartea mea.

Ultima strof d o definiie concret operei literare care, n concepia lui Arghezi este o mbinare armonioas ntre har, talent, inspiraie i trud, efort, ntre care exist o uniune perfect: Slova de foc i slova furit / mperecheate-n carte se mrit, / Ca fierul cald mbriat n clete.

Apropiindu-se de convingerea critica a lui Calinescu (fomulata in Principii de estetica), Tudor Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa nu poata fi transformata in fapt artistic si din care beneficiarul produsului artistic sa nu poata extrage o pilda semnificativa; totodata, el nu admite distinctia intre cuvintele poetice si non-poetice, apreciind ca limbajul in sine este capabil sa devina o mare poezie, prin geniul lingvistic al celui care il manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite: Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi / [...] / E-ndreptatirea ramurei obscure / Iesita la lumina din padure / Si dand in varf, ca un ciorchin de negi, / Rodul durerii de vecii intregi.... Experienta umana umana necunoscuta sau ramasa nerelevata artistic pana la el a fost transformata de Arghezi intr-un bici al cuvintelor pedepsitoare. In creatia sa, au fost armonizate pe deplin slova de foc (inspiratia, harul poetic spontan) si slova faurita (truda, efortul artizanului), reunind intelesurile poetice traditionale ale limbii romane cu sensurile noi, descoperite de catre Tudor Arghezi in polisemia virtual inepuizabila a limbajului. Deplina lor armonizare este sugerata de comparatia materiala a fierului cald imbratisat in cleste (obiectul ori sensul nou-creat se desprinde din instrumentul concret sau din matricea spirituala replamadita artistic).

Poetul se consider robul cititorului, care este Domnul, el creeaz o oper care s fie citit de urmai, e cel care trudete din greu pentru ca cititorul s fie contient de datoria sa de a contribui la evoluia civilizaiei spirituale a omenirii: Robul a scris-o, Domnul o citete

In finalul artei sale literare, Arghezi marturiseste ca nu a fost decat robul care si-a scris cu umilinta cartile, pe care Domnul le va primi drept ofranda, alaturi de lectorii sai din prezent si din viitor, care le vor citi si patrunde intelesurile. In paginile volumelor de versuri razbate la suprafata, din adancurile creatiei, mania bunilor poetului, al carui ecou constient s-a facut autorul insusi.

ntreaga oper literar este rodul unei tradiii strmoeti n care se nscrie i opera lui n mod evolutiv, progresiv, pe care o las motenire urmailor, aa cum i el a preluat-o i a nfrumuseat-o, a mbogit-o, a nlat-o spiritual: Fr-a cunoate c-n adncul ei / Zace mnia bunilor mei.Ca form de manifestare poetic, originea esteticii urtului se afl n Florile rului ale lui Baudelaire. La Arghezi are loc un proces de sublimare estetic, angajnd, prin fora primordial a cuvntului, ameliorarea lumii. Veninul cu efecte mortale a fost transformat n miere, valena negativ fiind reconvertit n una benefic, bubele, mucegaiurile i noroiul, atinse parc de bagheta magicianului, dobndind un alt sens, de frumusei i preuri noi, o potenial transfigurare n bine. Pe aceast latur, a ilustrrii esteticii urtului, se folosesc cuvinte ce exprim strile negative, toat gama semantic posibil: ocara a fost pus cnd s-mbie, cnd s-njure, limita inferioar a lumii, care va fi supus nnobilrii, purificrii, este alctuit metaforic din bube, mucegaiuri i noroi, cele mai expresive cuvinte n simbolistica imundului i a putreziciunii. Forma invers a perfectului compus, iscat-am, sugereaz iniierea, greu de oprit, a acestui fenomen cathartic ce cuprinde ntreaga creaie. Veninul i mierea sunt metafore antitetice ale infernului sau ale plcerii vieii, bubele, mucegaiurile, noroiul sunt metafore ale unei stri latente, de putrefacie a materiei, ultimul grad de descompunere pe care l sufer creaia originar. Acestea reprezint, alturi de cealalt metafor ce ncununeaz eflorescena de mizerie a lumii, ciorchini de negi, materia prim a procesului de purificare nceput de Arghezi prin estetica urtului.

Limbajul artistic (estetica urtului) se individualizeaz n literatura noastr prin modaliti originale i novatoare: - sintagme poetice construite n serii opuse: graiul lor cu ndemnuri pentru vite/ am ivit cuvinte potrivite; bube, mucegaiuri i noroi/ frumusei i preuri noi; zdrene/ muguri i icoane; veninul/ miere; - metafore surpinztoare ca semnificaii: pentru sensul de oper, poetul folosete o multitudine de metafore: carte, hrisov, ocara, cuvinte potrivite, Dumnezeu de piatr, ciorchini de negi, slova de foc i slova furit; - epitetele se disting prin inovaie, prin alturarea de cuvinte surprinztoare: dulcea lui putere, durerea surd i amar, torcnd uure; - sintaxa surprinde prin inversrile de topic: i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii ntregi.; - limbajul popular este semnificativ n poezie prin expresiile i cuvintele populare: pe brnci, saricile, plvani, poale, zdrene, ap njunghiat, se mrit.Versurile au metric variabil, iar lexicul e abrupt, coluros, n consonan cu asprimea ideilor transmise. Orice act creator spiritual implic i cultul poetului pentru tradiie, pentru strmoi i totodat responsabilitatea creatorului fa de urmai, idee exprimat de Arghezi n mod explicit: Poezia e nsi viaa, e umbra i lumina care catifeleaz natura i d omului senzaia c triete cu planeta lui n cer. Pretutindeni n toate este poezie, ca i cum omul i-ar purta capul cuprins ntr-o aureol de icoan.