ION NEGRE -DOBRIDORȚ

TEORIA GENERALA A EDUCABILITATII

“Borne dans sa nature, infini dans ses voeux

L homme est un dieu tombe qui se souvient des cieux.”

“M rginită prin natura sa, infinit în dorin e,ţ

Omul este un zeu c zut care îşi aminteşte de cer.”ă

- LAMARTINE

1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Cândva, Comenius credea c Dumnezeu l-a f urit pe om astfel încât printr-ă ăun dar special (“dup chipul şi asem narea Sa”) s poat ajunge la ă ă ă ă pansophia (πανσοϕια)– care îi d dea dreptul s tr iasc veşnic în Gr dina Edenului, aflat înă ă ă ă ă ă centrul Universului. Cercet rile ştiin ifice au dat alt nume acestui ă ţ har divin care îl distinge pe om de animale. Dar numele cel nou este înc misterios.ă

Prin expresia „educabilitate”, psihopedagogii desemneaz , de obicei,ă poten ialul de formare uman sub influen a factorilor de mediu sau educa ionaliţ ă ţ ţ .

Polisemantismul termenilor care compun aceast defini ie o fac foarteă ţ neclar . De exemplu, expresia „poten ial de formare” poate avea accep iuneaă ţ ţ dat de geneticieni care prefer termeniide genofond sau de „zestre ereditar ”;ă ă ă în psihopedagogie exist îns şi in elesul de „valorificare a genofondului subă ă ţ influen a factorilor de mediu” – pe care biologii o numesc „fenotip”.ţ

1

Pentru a dep şi aceste echivocuri, pedagogul şi filosoful american Johnă Dewey a propus folosirea conceptului de „imaturitate a copilului”. „Imaturitatea” nu desemneaz aspecte negative ale dezvolt rii, ci şi şanse oferite de zestreaă ă genetic cu care copilul vine pe lume pentru a se forma sub influen a factoriloră ţ de mediu natural sau social (educa ie ştiin ific de tip şcolarţ ţ ă ).

Opera lui Dewey a fost început în secolul trecut, înainte ca genetica să ă aduc însemnate clarific ri privind poten ialul speciei umane de a se dezvolta şiă ă ţ forma cu ajutorul educa iei. Dezvoltarea rapid a geneticii a determinat, aşa cumţ ă cunoaşte i de la biologia studiat în liceu, importante modific ri ale viziuniiţ ă ă evolu ioniste ini iat de Charles Darwin; în secolul al XIX-lea şi, implicit, preciz riţ ţ ă ă importante în ceea ce priveşte originea speciei umane şi poten ialul ei deţ formare in timpul vie ii individuale. ţ

Omul a mai fost înc o dat alungat din Paradis.ă ă

2

Dup cum se ştie, întreaga via de pe Terra se bazeaz pe un cod genetică ţă ă universal, alc tuit din triplete de nucleotide.ă

Codul genetic universal

Ceea ce înseamn c toate fiin ele provin dintr-ună ă ţ ancestor comun care a ap rut în urm cu aproximativ ună ă miliard de ani, în urma unei îndelungate evolu ii fizico-ţchimice.

3

Oper divin ? Crede i ce vre i! Biologii consider că ă ţ ţ ă ă eobiontul – prima fiin a lumii vii – a ap rut datorit uneiţă ă ă simbioze a proteinelor primitive cu ADN-ul (acidul dezoxiribo-nucleic).

Aceast apari ie este oarecum paradoxal într-ună ţ ă univers pe care fizicienii îl consider dominat de cel de-ală doilea principiu al termodinamicii.

Acesta se exprim prin ă legea universal a entropiei sau aă dezorganiz rii crescândeă care se va finaliza cu „moartea termic a Universului” (dispersarea lui complet )ă ă 1.

4

„Protobiontul” (eobiontul) a adus pe lume un principiu opus celui entropic – legea negentropiei – care defineşte capacitatea structurilor vii de a se reproduce, adapta şi rezista presiunilor dezorganizatorice ale mediului fizic. Întreaga evolu ie a viului pe Terra trebuie in eleas ca o încrâncenatţ ţ ă ă lupt de rezisten a „organiz rii vii” la ostilitateaă ţă ă „dezorganizatoare” a lumii universale. Aşa a vrut Dumnezeu? Dac da, de ce oare?ă

Diferite specii care s-au pierdut pe Terra pot fi considerate doar ca „strategii” întrebuin ate de Eobiont pentruţ a supravietui în condi iile de mediu oferite de o er glaciarţ ă ă sau alta. Unele specii rezist de mai multe ere. ă

5

Specia noastr a ap rut în ultima er biologic –ă ă ă ă Cuaternarul (chiar în ultima faz a acestuia, Pleistocenul).ă Aşadar, omul face parte din „scenariul” evolu iei, ca una dintreţ încerc rile, pân acum reuşite, ale ancestorului ini ial de aă ă ţ birui asupra entropiei. Recurgem la expresii şi metafore finalist-crea ioniste pentru c ştiin a nu posed înc r spunsuriţ ă ţ ă ă ă clare şi no iuni precise.ţ

Primele specii hominide au ap rut în urm cuă ă aproximativ 1 – 1,5 milioane de ani. Homo sapiens fossilis – prima specie antropoid cu adev rat uman (conştient deă ă ă ă sine) – a pierit în urm cu 35 – 40000 ani. ă

6

Homo sapiens recens – omul actual – a convie uit oţ vreme cu acesta, dar, datorit unor capacit i adaptiveă ăţ sporite, a rezistat.

Prototipul s u este „Omul de Cromagnon” sauă „neoantropul”. Noi suntem, sub raportul bagajului genetic care ne permite confruntarea cu entropia şi adaptarea la mediu, cromagnoni. Şi, desigur, suntem str -str -nepo ii Eobiontului,ă ă ţ având acelaşi cod genetic.

Ion din Anina

7

( cel mai vechi neanderthalian european, descoperit în Peștera-cu-oase din Anina2)

Exist enigme privind construirea codului genetică universal care ne privesc direct. Cea mai însemnat se referă ă la cantitatea mare de elemente chimice rare pe Terra care intr în constituia chimic a vie ii şi a codului genetic (deă ă ţ exemplu, rubidiul şi molibdenul). De aceea, mul iţ biogeneticieni sunt înclina i s cread c naşterea vie ii nu s-aţ ă ă ă ţ produs pe Terra, ci pe planete bogate în aceste elemente chimice.

Experimentul Miller-Urey privind originea vie iiț

Unii admit chiar ipoteza unei interven ii supraumane înţ declanşarea biogenezei şi a evolu iei viului. Al ii cred c a fostţ ţ ă vorba de un „eveniment chimic norocos”. Asemenea ipoteze sunt invocate şi în leg tur cu antropogeneza. Comenius nuă ă avea nevoie de ele, considerând cartea sfânt a ă Genezei ca incontestabil . Dar pe noi, cei care contest m de vreo patruă ă secole orice adev ră revelat, ne chinuie absen a multorţ adev ruriă cercetate. Oricum, întreaga evolu ie a viului pe Terraţ pare determinat de capacitatea organismelor de a suportaă modific ri ale organiz rii zestrei lor geneticeă ă pentru a se putea adapta mai bine la condi iile de mediu, în limiteleţ aceluiaşi cod genetic.

Primele vie uitoareţ dispuneau doar de instrumente adaptative.preconstruite în genotipul fiec rei specii înainteaă naşterii propriu-zise a indivizilor.

8

9

Prototipul lor era instinctul – modalitatea înn scuta de aă reac iona adaptativ la anumite influen e ale mediului fizic.ţ ţ Instinctul a atins perfec iunea în organizarea social aț ă diferitelor specii de insecte.

Dar nu și la giganșii saurieni. Din punctul de vedere al instinctului, membrii unei specii sunt identici. Instinctul nu se modific sub influen a factorilor de mediu în timpul vie iiă ţ ţ individuale. Orice modificare de mediu devine îns fatală ă pentru membrii unei specii cu multe instincte şi pu ineţ posibilit i de a-şi alc tui, în timpul vie ii individuale, în func ieăţ ă ţ ţ de schimb rile de mediu, noi instrumente de ap rare. ă ă

O strategie pentru supravie uire a fostț gigantizarea reptilian .ă

( S-a dovedit ineficient la sfârșitul Cretacicului)ă

În acest fel, de-a lungul evolu iei au pierit numeroaseţ specii. Era, este Dumnezeu un experimentator care “joacă zaruri” şi “se amuz ”? ă Au supravie uit specii care şi-auţ

eliberat o parte din genotip, „oferind-o” sub form de poten ială ţ adaptiv, membrilor (indivizilor) pentru a-şi forma instrumente individuale de adaptare în func ie de condi iile de mediu.ţ ţ Aceste instrumente adaptive doândite de indivizi în timpul vie ii lor au ca prototip ţ reflexul. O specie este cu atât mai evoluat cu cât vine pe lume cu mai pu ine instincte şi cuă ţ poten ial mai mare de a-şi forma reflexe (fenotip).ţ

Primele mamifere preistorice3

( au ap rut în urm cu 210 milioane de ani; la sfârșitulă ă Cretacicului, 65 milioane de ani în urm , s-a produs extinc iaă ț

dinozaurilor și au devenit dominante)

Omul poate fi cea mai evoluat specie şi din această ă perspectiv . Fiecare membru al speciei ă homo sapiens recens se naşte aproape f r nici un instinct (doar cu reflexe de suptă ă şi de apucare), dar cu un imens po enial de formare în timpulţ vie ii individuale (fenotip).ţ

Pui de cimpanzeu și pui de om

La specia uman , preformismul genetic a fost aproapeă în întregime în favoarea form rii fenotipice individuale.ă Aceast „eliberare” a genotipului de preconstruc ii ereditare înă ţ

forma unei „imaturit i” (Dewey) pe care în limbajul cotidianăţ obişnuim s o numim ă copil rieă .

Omul este specia cu cea mai lung copil rie. Specieă ă similar a cimpanzeilor, cea mai apropiat genetic de noi, nuă ă are decât o copil rie de 2-2,5 ani. „Imaturitatea” omului seă extinde pâna la 16 ani, un r stimp enorm pentru a-şi formaă instrumente adaptative individuale excep ionale. Aceastţ ă m rire de 5-6 ori a copil riei explic , de altfel, şi saltul enormă ă ă realizat de specia uman . Ea este singuraă specie conştient deă sine, având atât conştiin a vie ii, ţ ţ cât şi conştiin a mor iiţ ţ .

Homo Necans și conștiinșa morșii4

Omul nu tr ieşte numai in virtutea instinctelor deă supravie uire sau a reflexelor de ap rare sau atac (ţ ă conştiin aţ vie iiţ ), ci şi ra ional, asumându-şi condi ia tragic a destinuluiţ ţ ă individual conştiinta mor iiţ ). De aceea, el este capabil nu numai de adaptare şi inva are, ci şi de educa ie, prin care-şiţ ţ poate f uri „a doua natur ” – care este personalitatea uman .ă ă ă

Ca şi când, ca un deus otiosus, Creatorul ar fi abandonat total specia noastr l sându-l pe om s îşi f ureasc ă ă ă ă ă singur soarta.

Dar ce cred, totuşi, savan ii?ţ

2. TEORIILE CLASICE ALE EDUCABILIT IIĂŢ

Majoritatea psihopedagogilor admit c principalii factoriă ai dezvolt rii şi form rii fiin ei umane sunt zestrea ereditar aă ă ţ ă individului, mediul în care tr ieşte şi educa ia pe care oă ţ primeşte.

Aceast concep ie s-a format înc de la jum tateaă ţ ă ă secolului al XX-lea, sub influen a rezultatelor cercet rilorţ ă psihologice şi biologice şi a anumitor concep ii filozofice.ţ

Între timp, unele progrese însemnate ob inute înţ cercetarea problemelor evolu iei, embriogenezei şiţ psihogenezei umane o oblig la anumite nuan ri care, f r aă ţă ă ă contrazice teza anterioar , o aprofundeaz .ă ă

Pentru a în elege acest lucru, este necesar s fie trecuteţ ă în revist principalele orient ri filozofice şi ştiin ifice în acestă ă ţ domeniu. Este nevoie s facem apel la conceptul deă

“paradigm epistemologică ă“ propus de Th.S.Kuhn : atunci când se produce o descoperire ştiin ific important , efecteleţ ă ă sale “iradiază“ în ştiin ele invecinate.ţ

3.2.1. Paradigma ereditarist sauă ineistă

Acest curent a ap rut chiar înainte de descoperireaă eredit ii şi de constituirea geneticii ca ştiin : problemaăţ ţă naşterii şi a dezvolt rii organismelor îi preocup pe cercet toriă ă ă de foarte mult vreme. Se atribuie, în general fiziologului şiă anatomistului din secolul al XVII-lea William Harvey paternitatea aşa-zisei teorii performiste. El a negat concep iaţ r mas din Antichitate conform c reia fiin ele s-ar putea naşteă ă ă ţ din substan ele organice intrate în descompunere (teoriaţ „genera iei spontane”). Harvey a demonstrat c generareaţ ă viului nu este posibil în orice condi iiă ţ 5.

Harvey: „Omnia ex ovo!”

În Tratatul asupra genera iilorţ (1651), el a formulat celebrul aforism „Omnia ex ovo” („totul provine din ou”). În acest fel, teoria „genera iei spontane” a fost înlocuit cu teoriaţ ă gener rii prin semin e”. Modul de alc tuire a „semin elor”ă ţ ă ţ („germeni”, „ovum” etc. ) a devenit principala preocupare a cercet torilor naturii care erau intriga i de misterele naşterii şiă ţ dezvolt rii organismelor. În secolul al XVII-lea când a fostă construit primul microscop, biologul olandez Antony van Leeuwenhoeck (1696), a putut examina spermatozoizii. Imperfec iunile aparatului l-au condus spre o ţ concluzie greşit .ă

El a crezut c vede „animale miniaturale” pe care le-a numită „animalculi”.

Van Leeuwenhoek și animalculii sși

Pe aceast baz a formulat teza preformismului;ă ă conform acesteia, orice fiin provine dintr-o alta similar darţă ă de foarte mici dimensiuni. Oamenii ar proveni din aşa-numi iiţ „homunculuşi” microscopici. Teza a împins la exager riă incredibile.

Ian Swammerdam și homunculușii sși

Biologul Swammerdam a afirmat la sf rşitul secolului ală XVII-lea c „homunculuşii” provin din al ii şi mai mici ş.a.m.d.ă ţ Germenii tuturor oamenilor care au tr it sau ar putea tr i, înă ă toate timpurile, ar data din momentul Crea iei, fiind depozita iţ ţ de c tre Dumnezeu în „lombele” Evei sau ale lui Adam.ă

Fantasmagoria a convenit teologilor intransigen i şi nici unţ biolog nu a fost ars pe rug precum Galileu sau Bruno.

Aceast „confirmare ştiin ific ” a viziunii biblice asupraă ţ ă antropogenezei a avut urm ri semnificative şi în teoria şiă practica educa iei. ţ

Sub M rul Cunoașteriiă

„Homunculus”-ul confirma concep ia specificţ ă înv mântului scolastic care nu vedea în copil decât un „adultăţă în miniatur ” şi îi ignora complet caracteristicile de vârst sauă ă pe cele individuale. Comenius contrazisese aceast nerozie înă Pampaedia.

Teza performist se baza pe ipoteza existen ei unui aşa-ă ţzis „tipar exterior” care ar dirija reproducerea speciilor şi a indivizilor. Aceast ipotez a fost abandonat în secolul ală ă ă XVIII-lea, când naturalistul francez Georges de Buffon a sesizat c exist specii care o contrazic flagrant. De exmplu, flutureleă ă provine dintr-o omid cu care, desigur nu seam n deloc. Maiă ă ă mult, Buffon argumenta, prin calcule, absurditatea ideii de „tipar exterior” la om.

Buffon și teoria„ tiparului exterior”

La un calcul simplu va putea vedea c un homunculusă „din prima genera ie” poate fi echivalat ca m rime cu oţ ă milionime din talia unui adult normal dezvoltat (1/1 000 000 000). Pentru a putea exprima numeric talia unui homunculus din genera ia a 6-a, ar fi necesar o frac ie cu un num r de 55ţ ă ţ ă de cifre! Dar – observ Buffon – nici chiar cel mai mic atom dină Sistemul Solar nu ar putea avea dimensiuni atât de mici.Teza „tiparului exterior” a fost înlocuit cu cea a „tiparului interior”ă care prefigura conceptele de „cod genetic” şi „genotip” din ştiin a contemporan a eredit ii.ţ ă ăţ

Aceasta a cunoscut o nou renaştere o dat cuă ă descoperirea legilor universale ale eredit ii şi cu naştereaăţ geneticii. Biologul olandez Hugo de Vries a reînviat preformismul prin aşa-zisa teorie muta ionistţ ă. Conform

acesteia, evolu ia speciilor s-ar fi realizat prin muta iiţ ţ (schimb ri ale locului genelor) bruşte şi întâmpl toare.ă ă

De Vries și teoria mutașionistș

Ideea c orice evolu ie sau dezvoltare este strictă ţ dependent de ereditate şi numai de ea (ă “ereditatea poate totul, mediul nu are nici un merit“) a avut o puternic influenă ţă asupra ştiin elor socio-umane de fond. Aceasta s-a datorat şiţ faptului c disciplinele socio-umane se aflau sub influen aă ţ teoriei gnoseologice a lui Immanuel Kant cu privire la aşa-numitele „cunoştin e apriorice” (date omului prin naştereţ înainte de orice experien de înv are). Apriorismul kantianţă ăţ era convergent mai mult cu preformismul, dar ideile sale p reau a fi sus inute şi de teoria mutan ionist care consacră ţ ţ ă ă autoritatea absolut a eredit ii în procesul genezei şiă ăţ dezvolt rii organismelor.ă 6

Immanuel Kant

Problema cunoștinșelor sintetice apriori

În psihologie s-a impus credin a într-o anumitţ ă „fatalitate ereditar ” care ar dirija natura şi nivelul deă dezvoltare al capacit ilor psihice. Pe aceast baza s-aăţ ă dezvoltat psihometria şi practica testelor de aptitudini7.

Un progres spectaculos, dar şi primejdios, au cunoscut preocup rile pentru m surarea riguroas a inteligen ei umaneă ă ă ţ cu ajutorul testelor – deşi natura profund a inteligen ei nu aă ţ fost înc elucidat definitiv.ă ă

Ce este totuși inteligenșa? Putem mșsura un fenomen a cșrui naturș nu am elucidat-o încă ?

Ce se întâmpl cu inteligen a m surat a copilului careă ă ăț pare genial dar devine apoi un adult mediocru ? Ce se întâmpl cu inteligen a ă ț m surată ă unui copil care pare oligofren care ajunge un adult genial ?

Despre copilul și adolescentul Einstein se credea c „nu este bun de nimic...”ă

Avea un asemenea QI și atunci?

Încrederea exagerat în teste a condus la erori şi înă practica educa iei. M surarea inteligen ei preşcolarilor a fostţ ă ţ socotit suficient nu numai pentru a constitui „clase de elit ”ă ă ă sau de „supradota i”, dar şi pentru a face predic iiţ ţ absolutizante asupra evolu iei intelectuale ulterioare a oric ruiţ ă copil.

Iat câteva imagini și date revelatoare.ă

Cât de elite sunt ... „elitele”?

Cea mai grav consecin a acestei tendin e pare a fi încercarea din 1965ă ţă ţ a psihometricianului american Arthur Jensen de a pune bazele unei ştiin e noi –ţ genetica inteligen eiţ . Jensen se baza pe observa ia c testele folosite de elţ ă indicau coeficien i de inteligen mai mici la copiii negri decât la cei albi.ţ ţă Încercarea sa nu pare a fi avut, neap rat, inten ii rasiste – lucru de care a fostă ţ acuzat cu violen de foarte mul i colegi de breasl . Dar era o prelungire înţă ţ ă psihologie a unei tendin e ereditariste pe care biologii evolu ionişti şi embriologiiţ ţ o p r siser deja la data la care Jensen mai incerca s o slujească ă ă ă ă8.

Arthur Robert Jensen și controversa în jurul IQ

Mai exist şi ast zi astfel de victime ale paradigmei ereditariste șiă ă preformiste în pedagogie. Se pare totuși cș mediul contribuie și el, și nu cu pu in, la formarea personalit ii umane...ț ăț

E + M = QI...!!!

3.2.2. Paradigma ambientistă

Şi acest curent îşi are originile în cercet rile biologilor. Se consider tezaă ă transformist formulat de Jean Baptiste Lamarck, în lucrarea sa ă ă Filosofia zoologică (1809), ca fiind momentul de debut al acestei orient ri. ă

Lamarck și transformismul

Dup Lamarck, mediul (ambian a) joac un rol capital în evolu iaă ţ ă ţ vie uitoarelor. Sub presiunea factorilor de mediu, vie uitoarele se transform (seţ ţ ă adapteaz ), dobândind caracteristici noi pe care, apoi, le transmit moştenitorilor.ă În viziunea sa, opus celei ereditariste, ă „mediul poate totul, zestrea ereditară nefiind decât receptacol”.9

Se poate proba același lucru în ceea ce privește antropogeneza și formarea personalit ii umane? Lamarck p rea sigur c lucrurile s-au petrecută ă ăț precum în imaginea de mai jos.

Hominizarea și umanizarea în viziunea lui Lamarck

Ideea c „zestrea ereditar nu este decât un receptacol” a avut consecin eă ă ț pe care Lamack însuși probabil nu le intuise complet. În acest fel a fost admisș aşa-zisa teorie a eredit ii dobânditului.ăţ Conform acesteia, achizi iile ob inute prinţ ţ experien de c tre membrii unei specii s-ar fixa în memoria genetic şi ar fi apoiţă ă ă transmise pe cale ereditar . Teoria eredit ii dobânditului a exercitat un interesă ăţ enorm în rândul psihologilor şi pedagogilor datorit perspectivei pe care oă deschidea. Într-adev r, se intrevedea posibilitatea de a perfec iona nelimitat peă ţ calea educa iei nu numai pe fiecare individ, ci chiar întreaga specie omeneasc .ţ ă Încerc rile biologilor de a verifica experimental s-au soldat în anul 1926 cu oă tragedie.10

Paul Kammerer, un tân r cercet tor austriac, anun ase c a ob inut doveziă ă ţ ă ţ experimentale clare în favoarea teoriei. În scurt vreme el a devenit o somitateă mondial fiin considerat un „al doilea Darwin”, un „al doilea Mendel”, etc.ă

Solicitat s le repete în laboratoarele Universit ii din Cambridge (Anglia),ă ăţ Kammerer nu a mai reuşit. Acuzat de escrocherie ştiin ific în plenul Congresuluiţ ă mondial de fiziologie din 1921 și criticat violent de revista Nature, peste numai câ iva ani, Kammerer s-a sinucisț 11. A l sat îns o scrisoare în care îşi atesta bunaă ă sa credin . Con inutul scrisorii a impresionat cel pu in 2 participan i importan iţă ţ ţ ţ ţ la acel congres: I.P. Pavlov, considerat „p rintele psihologiei sovietice”, şi Mc.ă Dougall, cel mai important reprezentant al psihologiei americane la acea dat .ă Astfel încât ambii au orientat, mai mult sau mai pu in voluntar, şcolile psihologiceţ americane la acea dat . Pe Pavlov l-a urmat agrobiologul Lîsenko care, de alfel, aă devenit și un admirator și susșinștor fervent al lui Kammerer. Astfel încât ambii

au orientat, mai mult sau mai pu in voluntar, şcolile psihologice americane şiţ sovietice într-o direc ie de sorginte lamarckian care se resimte şi ast ziţ ă ă puternic.

Paul Kammerer și Salamandra Maculosa

Ideile lui Lamarck au fost aprofundate, îns , de Saint – Hilaire şi radicală modificate fa de 1859, când a ap rut lucrarea lui Charles Darwin, ţă ă Originea speciilor. Evolu ionismul darwinist avansa tezele „selec iei naturale” şi ale „lupteiţ ţ pentru supravie uire” pentru a explica mecanismele evolu iei. ţ ţ

„Struggle-for-life”la toate speciile

Acestor idei li s-a ad ugat concep ia embriologic a lui Haeckel. Haeckel aă ţ ă enun at celebra lege biogenetic („ontogeneza repet filogeneza”) valabil şiţ ă ă ă pentru specia homo sapiens (cu unele particularit i, îns ). ăţ ă

Legea biogenetic : „ă Ontogenia repet filogenia”ă

Evolu ionismul a cunoscut, de-a lungul timpurilor, reformul ri care i-auţ ă conferit din ce în ce mai mult valoare ştiin ific . Asupra psihologiei şiă ţ ă pedagogiei, îns , şi-a f cut sim it influen a mai mult formula sa ini ial , propusă ă ţ ă ţ ţ ă ă de Lamarck.

Ambientalismul lamarckian p rea a confirma teze mai vechi ale acestoră domenii în curs de formare. Era confirmat, înainte de orice, „optimismul pedagogic” exprimat exemplar, în secolul luminilor, de Jan Amos Comenius. Este îns necesar s atragem aten ia c Jan Amos Komensky folosea expesiaă ă ţ ă “optimism“ într-un sens foarte riguros. El şi-a scris operele în limba latin undeă acest cuvânt nu avea conota iile pe care i le conferim ast zi. În orice caz,ţ ă PRINCIPIUL OPTIMISMULUI era la Comenius altceva decât un îndemn vag la speran şi încredere în viitor. Era mult mai mult. PRINCIPIUL OPTIMISMULUI ERAţă ŞI ESTE NORMA SUPREM A EDUCA IEI. El poate fi echivalat cu Ă Ţ “principiul non-d un rii“ din medicin (“ă ă ă Primum non-nocere“ = “Înainte de orice, s nu faciă r u“).ă

Contrar aparen elor, PRINCIPIUL OPTIMISMULUI este o regul sever şiţ ă ă extrem de restrictiv . El deriv de la latinescul ă ă bonus (“bine- bun“). De aici, noi am derivat “îmbun t ire“ = “a face s mearg bine ceea ce merge prost“.ă ăţ ă ă Adverbul-adjectiv bonus lua, la gradul comparativ, forma melior. De aici s-a derivat “ameliorare“ = “a face s mearg mai ă ă bine ceea ce mergea bine“. În fine, la gradul superlativ, bonus lua forma optimus. De aici s-a derivat optimizare = “a face s mearg ceva în ă ă cel mai bun mod cu putin “. “Îmbun t irea“ este simplţă ă ăţ ă “cârpeal “,“ameliorarea“ este doar “repara ie“, pe când ă ţ optimizarea este binele suprem, lucrarea cea mai bun cu putină ţă, ameliorarea maximă.

PRINCIPIUL OPTIMISMULUI este un imperativ categoric care ne oblig ca, înă educa ie, s nu întreprindem decât ţ ă cele mai bune influen e cu putinţ ţă; el interzice “cârpelile” şi “repara iile” – potrivite doar la dulgher şi potcovar.ţ Educatorul este un mântuitor care îl imit pe Isus (ă Imitatio Christi) şi nu un simplu meşteşugar, negustor sau func ionar. Educatorul este, ca şi preotul, un slujitor cuţ harul lui Dumnezeu, cu încredere în puterea educa iei. Ambientalismul confirmaţ şi încrederea în „puterea nelimitat a educa iei” pe care o formulaser , înc dină ţ ă ă antichitate, filosofii greci şi fusese reluat în Renaştere. Era confirmat îns şiă ă ă teoria cunoaşterii propus de empiriştii englezi, precum John Locke şi Davidă Hume.

Celebra teorie a „tabulei rasa” sus inea c toate cunoştin ele ne provin dinţ ă ţ experien , adic prin contactul nemijlocit al sim urilor cu mediul care, prinţă ă ţ intermediul lor, „înscrie” în mintea copilului ca pe o „tabl nescris ” toateă ă achizi iile intelectuale sau chiar morale şi afective. Dictonul lui Locke: ţ Nihil est in intelectu quod non primus fuerit in sensu („Nu este nimic în intelect care s nu fiă trecut mai întâi prin sim uri”) exprim limpede atât credin a c „mediul poateţ ă ţ ă totul” cât şi consecin a ei pedagogic : ţ ă educa ia poate totul.ţ

3.2.3. Paradigma epigenetistă

Ereditarismul şi ambientismul p reau – în formele lor clasice – paradigmeă ştiin ifice ireconciliabile. Totuşi, contradic iile lor fundamentale au putut fiţ ţ dep şite. Începutul acestei dep şiri a fost realizat de lucrarea ă ă Theoria generationis publicat de naturalistul german Caspar Friedrich Wolff în anulă 1759. Era lucrarea sa de diserta ie sus inut la Universitatea din Halle în careț ț ă relua și aprofunda idei enunșate de Aristotel și de Harvey ce contraziceau preformismul pur, dominant în epoc . ă

Caspar F. Wolff și Theoria Generationis ( ed. Princeps)

Deşi a stârnit multe reac ii, mai ales din partea lui Albert von Haller,ț lucrarea lui Wolff fost desconsiderat i apreciatș ca „lucrarea unui simplu medică ă din armata Prusiei” ; în consecin , a trecut oarecum neobservat în secolul alță ă

XVIII-lea, și teoria epigeneticș a fost redescoperitș abia la Începutul secolului XX. Ast zi, Wolff este considerat p rintele embriologiei.ă ă 12

Exist îns motive pentru a-l considera şi precursorul psihologiei geneticeă ă şi al pedagogiei moderne, dup cum se va vedea. Teoria lui Wolff are dreptă concept central expresia epigeneză (de la επι, epi = dup şi ă γενεσις, genesis = origine, genez – în limba greac ). ă ă

Dup Wolff, nici „mediul nu poate fi totul” şi nici „ereditatea nu poateă totul” în procesul form rii şi dezvolt rii organismelor.Ci un ă ă al treilea factor, care nu este nici ereditar şi nici ambiental, şi care intr în ac iune ă ţ dup geneză ă (după ce spermatozoidul şi ovulul se unesc formând zigotul).

„Tertium-ul” lui Wolff

Procesele de creştere şi dezvoltare sunt controlate de un tertium pe care Wolff îl numeşte vis essentialis (for esen ial ). În deceniile urm toare,ţă ţ ă ă antropologul german K. Blumenbach a ajuns şi el la concluzia c în procesulă dezvolt rii şi form rii individului uman intervine un tertium epigenetic pe care l-aă ă denumit nisus formativus („tendin formativ ”, în limba latin ).ţă ă ă

Wolff se credea un urmaş al lui Aristotel, gândindu-se la teoria acestuia despre „entelehii”. „Entelehiile” aristotelice erau îns „forme” preconstituite – nuă ap reau „dup genez ”. De aceea, epigenetismul trebuie considerat o mareă ă ă paradigm ştiin ific , inaugurat abia în urm cu dou veacuri şi valorificat peă ţ ă ă ă ă ă deplin abia ast zi.ă

Aceast ă vis essentialis sau nisus formativus apare nu numai dup genez , ciă ă şi dup ce zestrea ereditar cuprins în zigot intr în interac iune cu mediul prină ă ă ă ţ procesele de nutri ie care asigur creşterea. ţ ă

Teoria epigenetic ieri și aziă

For a „tendin ei formative” creşte o dat cu dezvoltarea organismului atât înţ ţ ă perioada intrauterin , cât şi în cea extrauterin . Influen a sa se obiectivizeaz înă ă ţ ă faze şi stadii de creştere care pot fi distinse cu precizie. Astfel, în faza intrauterin a fost indentificat o succesiune de faze ale creşterii: ă ă segmentarea (diviziunea primei celule embrionare, a oului fecundat în blastomere), gastrularea (prin migr ri celulare se alc tuiesc cele trei for e embrionare: ectodermul,ă ă ţ endodermul şi mezodermul); organogeneza (se edific marile sisteme aleă organismului cu organele lor primordiale); histogeneza (în diversele primordii ale organelor se diferen iaz celule specifice, cu propriet ii apte: cele neurale, celeţ ă ăţ gastropulmonore, cele musculare etc.); creşterea (fenomen de m rire aă volumului sistemelor concepute în faza de organogenez şi histogenez )ă ă 13.

În mod similar, dup expulzarea f tului din mediul uterin, s-au putută ă identifica faze ontogenetice ale creşterii organice şi stadii ale dezvolt riiă psihogenetice.Toate sunt reglate de ceea ce Wolff numea vis esentialis. Intensitatea ei creşte o dat cu înaintarea în ontogenez şi psihogenez .ă ă ă

Biologii şi psihologii contemporani de orientare epigenetist (Conradă Waddington, Jean Piaget ş.a.) au convenit din perspectiva analizei sistematice şi a ciberneticii c ă nisus formativus este, de fapt, un mecanism de autoreglare a creşterii, similar homeostazei, care asigur autoreglarea func ional aă ţ ă organismului (s n tatea etc.). Ei au denumit acest mecanism ă ă homeorhesis.

Epigeneza și homeorhesis-ul creșterii organice

Homeorhesis-ul creşterii organice are un corespondent în planul dezvolt riiă psihice care, dup cercet rile şcolii de psihologie genetic de la Geneva, în frunteă ă ă cu Jean Piaget, reglez psihogeneza, în sensul de a „impune” o ă succesiune de stadii de dezvoltare care nu pot fi escaladate prin presiuni de mediu sau educative.

Gigan ii epigenetismului: Waddington i Piagetț ș

Prin interven ii educative speciale se poate „for a” dezvoltarea, dar numaiţ ţ în sensul acceler rii în timp a succesiunii stadiilor psihogenetice – dup cum auă ă demonstrat şcolile de psihologie a înv turii de la Harvard, în frunte cu J. S.ăţă Bruner, şi de la Moscova, în frunte cu P. L. Galperin. Jean Piaget a atras aten ia,ţ îns , c aceste experimente de gr bire a dezvolt rii pot deveni primejdioase,ă ă ă ă întrucât ele sfideaz mecanismul de reglare homeorhetic a psihogenezei. Există ă ă riscul ca prin experimente pedagogice accelerative s fie produşi aşa-numi iiă ţ wünderkind („copil minune”, în limba german ). Aceştia nu ar fi îns naturali, ciă ă artificiali. Sau, dup o expresie româneasc , ar fi „dopa i”, nu „dota i”.ă ă ţ ţ 8

Înc de la apari ia ei, concep ia epigenetic şi-a f cut sim it influen a înă ţ ţ ă ă ţ ă ţ gândirea educa ional . Nu ştim dac romanul pedagogic ţ ă ă Emile al lui Jean-Jaques Rousseau, ap rut la trei ani dup publicarea ă ă Theoriei generations, a fost influen at direct de aceast oper capital a gândirii ştiin ifice. Este îns cert c ,ţ ă ă ă ţ ă ă prin teoria educa iei negative ţ expus în ă Emile, Rousseau a urmat o paradigmă epigenetic . El este considerat, pe bun dreptate, „descoperitorul copilului”.ă ă Copilul nu era un „homunculus” – cum credeau pedagogii scolastici - , ci o „altă fiin ”, o „fiin care tinde, prin natura sa s se formeze ca om, dar înc nu este”.ţă ţă ă ă Rousseau a criticat virulent concep ia educa iei autoritare care devia din credin aţ ţ ţ c „educa ia poate totul” şi a impus „principiul respect rii naturii bune aă ţ ă copilului, caracteristic fiec rei etape a dezvolt rii sale”. Mai mult, Rousseau aă ă descris în mod remarcabil aceste etape. Deşi nu a intreprins investiga iiţ experimentale sau bazate pe observa ie sistematic , Rousseau a intuit în modţ ă genial stadiile dezvolt rii psihice şi fizice şi caracteristicile lor esen iale. Este unaă ţ dintre marile ironii din istoria ştiin elor educa ionale. ”P rintele pedagogieiţ ţ ă moderne”, Rousseau, nu şi+a crescut cei cinci copii pe care i-a avut cu ibovnica Therese Lavasseur, b nuind c nu sunt ai s i. I-a dus la orfelinat imediat ce seă ă ă n şteau. Nu i-a observat sistematic, aşa cum a f cut Piaget cu copiii s i. Intui iileă ă ă ţ rousseauiste nu sunt nici introspec ii autobiografice. Autobiografia ţ Confesiuni ne arat un Jean-Jacques complet diferit de ă Emile. Totuşi stadiile dezvolt rii copiluluiă imaginar Emile au fost confirmate în secolul al XX-lea, pe baza unor minu ioaseţ cercet ri experimentale, de c tre şcoala de psihologie genetic de la Geneva,ă ă ă condus de Jean Piaget.ă

Jean Piaget a recunoscut, îns , influen a direct a epigenetismului modern.ă ţ ă Lucrarea lui Ch. Waddington, Natura vie iiţ , a reluat ideile lui Wolff în termenii analizei sistematice, structuralismului şi ciberneticii, reuşind s explice într-oă manier nou procesele de evolu ie şi de dezvoltare a organismelor. În acelaşiă ă ţ mod a procedat Jean Piaget pentru a explica procesele psihogenezei şi dezvolt riiă intelectuale, afective şi morale. Astfel încât se poate spune c ast zi putemă ă identifica mai exact care sunt factorii dezvolt rii fiintei umane şi în ce modă interac ioneaz .ţ ă

De aceea, pentru a elucida mai deplin problematica educabilit ii, st ruimăţ ă în continuare asupra cercet rilor epigenetice şi psihogenetice desf şurate laă ă Geneva sub conducerea lui Jean Piaget, dar şi asupra „reac iilor” pe care acesteţ investiga ii le-au provocat la jum tatea secolului al XX-lea în lumea educa iei.ţ ă ţ

3.TEORIA ANTROPOLOGIC A EDUCABILIT IIĂ ĂŢ

În elegerea epigenetismului şi psihogenetismului modern reclam luarea înţ ă considerare a câtorva dintre progresele majore ale antropologiei şi ştiin elor vie iiţ ţ în secolul XX. Ele permit chiar o teorie pe care o propunem aici pentru prima oar .ă

3.1. Biogeneza

Educabilitatea nu este posibil în afara vie ii. Dar cum este posibil via a?ă ţ ă ţ

Din perspectiva legilor fizice cunoscute apari ia vie ii este o absurditate.ţ ţ Negarea Legii Entropiei pare imposibil pentru termodinamic . Şi totuşi via aă ă ţ exist . Cel pu in pe Terra. Cum şi când a ap rut? Mitologiile biogenezei suntă ţ ă fabuloase şi, uneori, surprinz tor de asem n toare cu teorii stiin ifice de ultimă ă ă ţ ă or . Vechii sumerieni credeau c via a a ap rut datorit cuplului „de la început”:ă ă ţ ă ă Apsu („apa dulce”) si Tiamat(„apa s rat ”). Egiptenii au invocat un Haos ini ial –ă ă ţ Nun – din care s-a ivit Ra, Soarele. Intuire genial a genezei „luminii” din Nimic –ă pe care o g sim teoretizat de mai mul i cosmologi contemporani. Bizar este şiă ă ţ ă biogeneza biblic , tocmai prin faptul c ipoteza crea ionist nu poate fi definitivă ă ţ ă eliminat de c tre nivelul atins de ştiin a actual .ă ă ţ ă

Sumero-babiloniana Tiamat Mitul sumero –biblic al Crea ieiț

Înc din Antichitate s-au structurat tezele preformiste (ineiste) şi au ap rută ă idei epigenetiste. Începând din secolul al XVII-lea s-a încercat acreditarea speculativ şi/sau experimental a acestora. ă ă Swammerdam(1637-1680), Haller (1708-1777) şi Spallazani (1729-1799) au fost preformişti şi crea ionişti. Ca şiţ Leeuwenhoek (1632-1723), de altfel. Abia Buffon (1707-1788) a reuşit s clatineă aceste idei.

În secolele XVII-XVIII, unii teoreticieni au încercat s dep easc diverseleă ă ă încerc ri de conciliere a Adev rului Revelat cu Adev rul Cercetat prin așa-ziseă ă ă „teologii naturale”. Este cazul lui lui Maupertuis care l-a înlocuit pe Dumnezeul Creator cu „legea minimei ac iuni” într-o uimitoare teorie bio-psihogenetic prinț ă postularea pangeneziei și panpsihismului ca date universale.

Teoria pangeneziei și panpsihismului. Opunându-se în primul rând preformismului dominant în epoc , ă Maupertuis (1698-1759), într-o carte cu titlu sugestiv, „Venus physique”, a dat dou „explica ii” fabuloase - de fapt, două ăț ipoteze neverosimile – materia dotat peste tot cu via i cu suflet.ă ăț ș Lumea/Natura ar fi așadar spectacolul permanent și etern al unei pangenezii universale și al unei permanente activitșși/mișcșri panpsihice. Adept al teoriei genera iei spontaneeț , el atribuia caracteristici biopsihice întregii materii, sub form de particule elementare, pentru a a explica atât existen a vie ii cât iă ț ț ș activitatea psihic .ă 14

Maupertuis și disputa materie versus spirit

Dup el exist peste tot via i activitate psihic . Permanent se na teă ă ă ăț ș ș via a în mod spontan i, odat cu ea, i spiritul. Dar nu Dumnezeu este cel careț ș ă ș anim totul, ci hazardul naturii și vieșii care se supune ă principiului minimei ac iuniț 15. Ast zi ştim c teoria nu avea sor i de izbând . Abia teoria epigenetic aă ă ţ ă ă lui C.F.Wolff (1733-1794) a fost confirmat , dar nici ea nu con ine o teorieă ţ biogenetic satisf c toare. Alte teorii continu s se confrunte cu şanse la fel deă ă ă ă ă mici. Iat câteva.ă

Teoria panspermiei. Îşi are şi ea originile în gândirea anticilor. Via a deţ pe Terra este rezultatul vie ii r spândite în întregul Univers. A fost adus dinţ ă ă Cosmos pe P mânt, fie de c tre Creator, fie din întâmplare. ă ă Svante Arrhenius (1859-1927) a încercat s dea o explica ie ştiin ific acestei imagini fabuloase.ă ţ ţ ă Ideea fusese enun at înc de Anaxagoras, în secolul V î. Chr.ț ă ă 16 Au aderat la ea chimistul german, Liebig (1803-1863), psihofizicianul H.Helmholz (1821-1894) şi lordul Kelvin (1824-1907). S-a invocat acreditarea teoriei prin experimente de laborator (Pasteur) şi investigarea meteori ilor, f r rezultate concludente. ţ ă ă

Teoria panspermiei nu a fost abandonat total. Recent, ă B.Haldane a revigorat-o prin „ipoteza astroplacton”-ului: fiin e inteligente, superioare dinţ Univers ar r spândi „s mân a vie ii” pe planete precum Terra, în mod continuu.ă ă ţ ţ Fred Hoyle, Francis Crick și Leslie Orgel au propus variante ale teoriei. Primul a demonstrat c exist în spa iu viru i i bacterii care pot fi agen i ai panspermiei,ă ă ț ș ș ț de exemplu prin intermediul cometelor.

Francis Crick și Leslie Orgel, speculând o idee din romanul lui Arthur Clarcke 2001: A Space Odyssey au formulat teoria panspermiei directe, adic aă „îns mân rii inten ionate a vie ii pe Terra de c tre alte civiliza ii foarteă ă ăț ț ț ț avansate.

Svante Arhenius și panspermia

Teoria mecanicistă. A fost şi este înc sus inut de c tre filozofii deă ţ ă ă orientare materialist şi de c tre fizicienii newtonieni c rora li s-au ad ugată ă ă ă fiziologii mecanicişti (La Mettrie17, Helvetius18 ş.a.).

Fiin ele – inclusiv omul – ar fi doar agregate mecanice mai complicate, iarţ via a se poate explica prin legile lucrului mecanic- sus inea La Mettrie. ţ ț „Corpul uman este o Ma in care func ioneaz cu izvoarele sale proprii; e imaginea vie aș ă ț ă mi c rii perpetue. Alimentele men in ceea ce febra excit . F r ele sufletulș ă ț ă ă ă lânceze te între furoarea împu c turior i moartea care se abate. Este oș ș ă ș lumânare a c rei lumin s-a animat i care se va stinge în momentul deă ă ș dispari ie. Dar hr ni i corpurile, turna i în evile lor sucuri viguroase i lichideț ă ț ț ț ș puternice; atunci Sufletul, generos cu ele, se înarmeaz cu fierul curajului iă ș Soldatul, pe care apa îl speria, împodobit cu o inim mândr , devine feroce, cuă ă tr ind scurta bucurie pân la moarte în zgomotul tobelor de r zboi.”ă ă ă 19

La Mettrie și „omul mașinș”

( dar schi a al turat îi apar ine lui Descartesț ă ă ț 20 )

Iar Helvetius, eminamente lockean și senzualist, dar și fascinat de ideile lui Maupertuis, a introdus în locul nevinovatului principiul al minimei ac iuniț al acestuia o așa numitș teorie a egoismului universal care a stârnit stupoare și mânie în rândul autorit ilor monarhice i religioase. Conform acesteia,ăț ș toate facult ile omului pot fi reduse la senza ii fizice, chiar i memoria, compara iaăț ț ș ț sau judecata. Diferen dintre noi i animalele inferioare rezid numai înță ș ă organiza ia noastr extern . Interesul propriu, fondat pe iubirea de pl ceri i peț ă ă ă ș frica de durere, este singurul izvor pentru judecat , ac iuni, afec iune. Fiin eleă ț ț ț umane sunt motivate exclusiv de c utarea pl cerii și de evitarea durerii. „ă ă Aceste dou sunt, i întotdeauna vor fi întotdeauna astfel, principiile fundamentale aleă ș ac iunilor omene tiț ș ”- spune el21. Sacrificiul de sine, atunci când apare, este determinat doar de faptul c senza ia de pl cere care înso e te durerea oă ăț ț ș dep ete pe aceasta din urm în intensitate i individul face acestș diferinșș peă ă ă ă baza unui calcul deliberat și cinic. Prin urmare nu putem vorbi de justișie, echitate etc. la om. „Spiritul legilor” de care vorbea Montesquieu era, după Helvetius, o iluzie. Nu avem nici o libertate de alegere între bine și rșu. Nu existș nici un de lucru care s poat fi considerat un drept absolut pe baza c ruia să ă ă ă formul m idei de justi ie i de schimbarea nedrept ii în conformitate cuă ăț ș ț

Helvetius și Arborele Egoismului

Teoria vitalistă. Are şi ea origini antice. Maestrul ei absolut poate fi considerat filozoful francez H.Bergson (1859-1941)23. El a invocat un aşa numit „elan vital”24 care anima materia aflat în „evolu ie creatoare”. Viziuneaă ţ bergsonian nu este simpl specula ie metafizic . Observarea atent a feluluiă ă ţ ă ă cum se regenereaz embrionii sec iona i în stadiul de blastul , aşa cum f cuseă ţ ţ ă ă Von Driesch studiind aricii de mare, p rea a acredita aceasta ipotez , care nu areă ă alt cusur decât faptul c Bergson a formulat-o în termeni foarte poetici. În oriceă caz, embriologia modern pare a o confirma. Alergia “savan ilor” fa deă ţ ţă metafore s-a dovedit adesea p guboas , ca şi teoriile tenden ios “academice”.ă ă ţ

Bergson și „elanul vital”

Dincolo de aceste teorii, progresele geneticii permit unele sinteze.

*

Geneza Universului pare s se fi produs în urm cu circa 15-20 miliarde deă ă ani. Galaxia Calea Lactee nu pare a fi mai „b trân ” de 10-15 miliarde de ani.ă ă Terra s-a format în urm cu 4,6-5 miliarde de ani. Cele mai vechi fosile g site peă ă Terra au vârsta de 3,6 miliarde de ani. Acestea sunt celule bacteriene, care par a fi ap rut în urma unei îndelungi evolu ii chimice. În acele vremuri atmosferaă ţ primitiv con inea hidrogen şi heliu în cantit i mari şi amoniu, metan şi vapori deă ţ ăţ ap în cantit i reduse.Pe Terra s-a format destul de repede dioxid de carbonă ăţ (CO2) şi argon – acesta din urm fiind eliberat de scoar a terestr . S-a simulată ţ ă experimental aceast atmosfer primitiv punând la un loc metan(CHă ă ă 4), amoniu(NH3), hidrogen(H2) şi ap (Hă 2O) în cantit i mari şi pu in oxigen(Oăţ ţ 2 exista pe atunci doar în propor ie de 0,02%). Simularea din 1953 a lui ţ S.Miller a presupus şi desc rc ri electrice. Rezultatul: au ap rut aminoacizi: glicin , alfa-ă ă ă ăalanin , beta-alanin , acid aspartic şi acid glutaminic. Ad ugând şi radia iiă ă ă ţ ultraviolete, radia ii ionizante şi temperaturi ridicate,ţ G.Fox (1955, 1956, 1957) a ob inut acid malic şi uree. Experimente similare s-au organizat cu efervescen înţ ţă anii urm tori. S-au sintetizat pe rând baze azotate (ă Oro şi Kamat,1960), zaharurile, riboza şi dezoxiriboza (C.Ponamperuna şi I.Mariner,1963), compuşi fosforila i (ţ Ponamperuna,1963). Adic s-au ob inut to i compuşii „c r mizileă ţ ţ ă ă vie ii”. Apoi s-au ob inut protenoizi (ţ ţ Fox şi Yuyama,1963). Astfel s-a ajuns la teoria protobion ilorţ .

PROTOBIONTUL este cea mai veche şi mai simpl form de via . Esteă ă ţă foarte probabil ca toate formele de via care au existat, exista şi vor exista peţă Terra s provin din acest ancestor comun. Un “Adam-vacuol ”, nici m cară ă ă ă maimu , deloc antropomorf!ţă

Despre cum ar ta protobiontul ştim multe, dar nimic exact. S-a propusă modelul coacervatelor (Jong,1947; Oparin,1957), modelul sulfobilor (H.Herrera,1924).

Cercet ri similare s-au desf şurat pentru a elucida originea genelor şi aă ă informa iei genetice. În 1954 matematicianul ţ G.Gamov a emis ipoteza că informa ia genetic este codificat biochimic. În 1953 ţ ă ă Watson şi Crick ar taseră ă c macromolecula de ADN (acid dezoxiribonucleic) se afl la baza „elanului vital”ă ă bergsonian. În structura sa intr patru nucleotide care con in adenin , timin ,ă ţ ă ă citazin şi guanin . La ele se adaug un num r mare de aminoacizi. Toate seă ă ă ă

combin în triplete de nucleotide dând naştere unui ă cod genetic. Acesta este unic – acelaşi la toate formele de via terestre. Avem, noi tereştri – de laţă amoeba şi pân la ă Homo Sapiens Recens – nu numai un p rinte comun,ă „str bunul” Protobiont, ci şi o natur biochimic unic paradoxal ; paradoxală ă ă ă ă ă pentru c este de o simplitate biochimic uimitoare şi, totodat , poate lua formeă ă ă structural-func ionale halucinante.ţ

Mai exist alte forme de via în Univers?ă ţă

Nu ştim. Fizicienii cred, de obicei, c în Universul alc tuit din miliarde deă ă galaxii ar trebui s existe miliarde de forme de via . Ei au în vedere legeaă ţă numerelor mari. Dimpotriv , biologii sunt înclina i s cread c via a este ună ţ ă ă ă ţ accident unic, aproape imposibil de repetat. Ei iau în seam complexitatea laă care ajung unele fiin e vii – cum este şi omul. Ştie cineva adev rul? Doarţ ă Dumnezeu, cu condi ia ca El s existe…ţ ă

3.3.2. Embriogeneza umană

Necunoscutele care afecteaz în elegerea cert a biogenezei dispar în cazulă ţ ă studierii modului în care se formeaz organismul uman. Se poate spune că ă via a omului se împarte in trei mari etape:ţ

a) Etapa intrauterină – (7-9) luni – în care se realizeaz embriogeneza uman –ă ă cu r d cini genetice care se întind pân la ancestorul protobiontic şi r d ciniă ă ă ă ă chimico – fizice care îl leag de îns şi evolu ia Universului.ă ă ţ

b) Etapa extrauterină – via a propriu-zis în care omul poate ad uganaturiiţ ă ă sale fizice o a doua natur , supraorganic , (personalitatea).ă ă

c) Etapa post-thanatică – „via a” postum , de natur noetic , poate aveaţ ă ă ă durate diferite – de la t0 pân în eternitate, (ca în cazul lui Socrate, spreă exemplu).

În cele ce urmeaz , red m sintetic etapele dezvolt rii din prima etap . Fazeleă ă ă ă dezvolt rii ontogenetice la om sunt urm toarele:ă ă

I. GAMETOGENEZA – reprezint formarea şi maturizarea în organismulă p rin ilor, a unor celule specializate numite ă ţ game iţ . Fiecare dintre game iţ con ine 23 de cromozomi. Ei se vor contopi într-o celul – prima celul a nouluiţ ă ă organism. Este un ou. Acest ovum uman este numit de c tre biologi ă zigot. Zigotul con ine în cantit i egale material ereditar matern şi patern.ţ ăţ

In gametogenez se produc urm toarele fenomene:ă ă

- Spermatogenesis - procesele care duc la formarea spermatozoizilor în corpul matur patern.

- Ovogenesis – procesele care duc la formarea ovulului în corpul adult matern.

II. FECUNDA IA – este complexul de procese biologice prin care game iiŢ ţ realizeaz oul (ă ovum). Mai mul i ţ spermium p trund în vagin , ajung în treimeaă extern a trompei uterine. Ei îşi p streaz puterea facundat 24 de ore pentruă ă ă ă a întâlni oclidium (ovulul).prin contopire, cele dou şiruri de cromozomi seă împerecheaz . Ia naştere embrionul cu num r diploid (2N) de cromozomi. Ină ă total, omul dispune de 46 de cromozomi, dintre care numai doi nu sunt identici, genozomii X şi Y – ambii apar inând spermatozoidului fecundat.ţ

III. SEGMENTAREA este, de fapt, prima expresie a ontogenezei. Începe creşterea lui ovum. Oul fecundat se divide în blastomere. În aceast faz ,ă ă dimensiunile embrionului r mân neschimbate. Dar blastomerele devin din ceă în ce mai mici, cu fiecare diviziune. Se ajunge la un germene sferic, f ră ă cavitate, c ruia blastomerele îi dau aspectul unei mure mici. De aceea a fostă numit ă morul .ă Curând, apare o cavitate mic numit ă ă blastocel. Germenele devine acum blastul ă sau blastocist. Embriologia uman , pentru a conferiă specialitate fa de alte animale, prefer s dea ţă ă ă blastului numele de embrioblast şi trofoblast.

Fecunda ia şi segmentarea sunt „premorfogenetice”; cu alte cuvinte, eleţ nu modific în nici un fel „forma germenului”.ă

Toate acestea se produc în prima s pt mân de la ă ă ă nidare (fecundare).

IV. GASTRULAREA cuprinde faza în care, prin migr ri celulare, seă alc tuiesc cele trei foi e embrionare: ă ţ ectodermul, endoblastul şi mezoblastul. Gastrularea este un salt embriogenetic spectaculos. Dup acumul rileă ă men ionate, apare o noutate: ţ proteina specific .ă Este perioada morfogenezei primordiale. Spre sfârşitul gastrul rii, formele de migrare celular şi induc ieă ă ţ sunt maxime; grupuri celulare încep s formeze rudimentele primelor noastreă organe; totul se produce dup o topografie sever şi definitiv ; apar şiă ă ă organele axiale – cel dintâi fiind sistemul nervos; aceast apari ieă ţ spectaculoas inaugureaz ă ă faza de neura ieţ şi perioada morfogenetică secundar . Fenomenul se petrece la sfârşitul celei de-a treia s pt mâni de laă ă ă nidare. Asadar, în numai dou s pt mâni de la via a intrauterin , se f ureşteă ă ă ţ ă ă „proiectul uman organic” definitiv. Este un miracol greu de explicat – in ciuda faptului c poate fi descris în detaliu. Cel care l-a conceput nu ne las să ă ă pricepem cum l-a conceput, deşi ne-a dat voie s admir m minunea…ă ă

V. ORGANOGENEZA este faza în care se edific marile sisteme aleă organismului uman, cu organele sale: pulmonar, sanguin, etc. Ciudat esteă edificarea „cu prioritate” a sistemului nervos şi, în special, a creierului. În s pt mâna a treia – între zilele a 16-a şi a 18-a – începe dezvoltarea sa înă ă ectoderm. Apare o excrescen pe fa a dorsal a discului embrionar, în zonaţă ţ ă median : este ă placa neural .ă În a 21-a zi , placa neural se transform într-ună ă şan şi apoi într-un tub. Ulterior, ţ tubul neural se va acoperi în învelişuri meningeale şi cu schelet osos. Dar tubul r mâne deschis la ambele capete şiă avanseaz prodigios în creştere. În a 26-a zi, polul cromial se închide; pesteă înc dou zile se închide şi polul caudal. M duva spin rii se dezvolt în ritmulă ă ă ă ă dezvolt rii membrelor; dar encefalul se dezvolt mult mai repede; mai alesă ă acea parte a metencefalului pe care o numim cerebel. Creşterea ar începe, am zice, „furtunos” în s pt mâna a 6-a. La sfârşitul lunii a treia, „explodeaz ”ă ă ă emisferele cerebrale formând neocerebelul; se realizeaz astfel „organul deă comand ” al mişc rilor voluntare. Evolu ia „creierului vechi”, ă ă ţ paleocerebrelul se va încheia în via a intrauterin . Dimpotriv , „creierul nou” va continua sţ ă ă ă creasc şi dup naştere. O creştere care se finalizeaz din punct de vedereă ă ă organic pe la 18 luni şi care se prelungeşte din punct de vedere func ional de-aţ lungul întregii vie i; cât despre „creşterea”sa noetic , aceasta pare a nu maiţ ă avea sfârşit. Nu suntem, decât par ial, muritori. Educa ia este o cal şi o poartţ ţ ă spre Eternitate…

VI. HISTOGENEZA este etapa în care, în diverse primordii ale organelor, celulele se diferen iaz histogenetic, c p tând diverse structuri şi propriet iţ ă ă ă ăţ care le fac apte pentru îndeplinirea func iilor lor.ţ

VII. CREŞTEREA reprezint , ca ultim etap , un simplu fenomen deă ă ă m rire a volumului. Durata normal a gesta iei uterine este, in medie, de 273ă ă ţ de zile (nou luni solare sau zece luni lunare) şi este urmata de naştereaă normal a f tului matur. Din ă ă mediul uterin – perfect protejat de ostilit iăţ entropice – puiul de om este expulzat în mediul extern supus Legii Entropiei pentru a lua parte la nemiloasa „lupt pentru supravie uire”. Vine îns echipată ţ ă cu cea mai teribil „arm ” cunoscut în istoria Vie ii: ă ă ă ţ creierul uman. El permite psihogeneza, dezvoltarea personalit ii şi noosfera – ba chiar şi aventuri înăţ spa iul extraterestru. Şi, dac nu m înşel, Comenius avea dreptate sţ ă ă ă vorbeasc de ă schola mortis ca de un Mare Început!

3.4. STRUCTURALISMUL GENETIC ŞI EDUCABILITATEA

Jean Piaget este cel care a ajutat, prin construirea uriaşului edificiu al teoriei sale, la înl turarea iluziei dezvolt rii spontane, chiar dac o bun parte dină ă ă ă arhitectonica acestei teorii pare a o sus ine. Ea r m sese de la Rousseau ca oţ ă ă moştenire drag ereditariştilor, ineiştilor şi matura ioniştilor.ă ţ

Piaget la aproape 84 de ani

Concep ia piagetian are câteva componente fundamentale: viziuneaţ ă structuralist genetic , teoria echilibrului intelectual, arhitectonica stadial şiă ă implica iile epistemologice; pe bun dreptate s-a vorbit de implica iileţ ă ţ pedagogice care şi-au g sit prelungiri fireşti atât in interiorul concep ieiă ţ piagetiene, cât şi în opera unor teoreticieni a educa iei de orieentareţ piagetian psihogenetic .ă ă 10

S examin m, pe scurt, aceste probleme.ă ă

3.4.1. Structuralismul genetic

Biolog prin forma ie, Piaget şi-a putut l rgi orizontul de problemeţ ă abordate, n zuind s dea r spuns unor probleme fundamentale ale cunoaşteriiă ă ă umane, datorit unei remarcabile culturi ştiin ifice şi unui inegalabil spirit deă ţ sintez epistemologic . Ansamblul cunoştin elor era modelat – aşa cum amă ă ţ încercat deja s suger m – înaintea edific rii teoriei sale psihogenetice, înă ă ă dou direc ii unilaterale: pe de o parte, modelul static, cu origini în „formele”ă ţ aristotelice care, în biologie ajunsese pân la fixismul lui Couvier („principiulă corela iilor organelor”). Or, acest mod de a privi lumea era izomorf cu o serieţ de viziuni filosofice, psihologice, pedagogice. Rela iile organism-mediu,ţ subiect-obiect p reau probleme comune tuturor acestor ştiin e. Teza „armonieiă ţ restabilite”, din filosofie lua, în psihologie, ştiin ele naturii, pedagogie, formeţ diferite, dar convergente. „Spiritualismul” lui Maine de Viran („inteligen a esteţ o facultate-entitate”) este astfel izomorf cu teoria „realelor” din pedagogia herbartian ; ambele erau de acord c între obiect şi subiect exista un fel deă ă subiect prestabilit. Finalismul sugera naiv c în elegem, urmând serii cauzale,ă ţ datorit unui „acord preexistent”. Acest mod de a vedea lumea şi de a explicaă cunoaşterea era un „structuralism f r genez ”. Piaget a postulat falsitateaă ă ă acestei viziuni: „nu exist structuralism f r genez ...orice organism este oă ă ă ă dezvoltare” (1971).

„Disputa structuralismelor” pân la Piagetă

Pe de alt parte, aşa cum am mai ar tat, aceeaşi situa ie se întâmpla şiă ă ţ în cazul viziunii opuse. Dup apari ia lamarckismului (ă ţ Phylosophie zoologique, 1809) s-a atribuit mediului un rol absolut în interac iunea cu subiectul. Anteriorţ darwinismului, el sus inea c exerci iul are un rol fundamental în formareaţ ă ţ individului, func ionalismul lamarckian a condul la admiterea „eredit iiţ ăţ dobânditului” (fixarea modific rilor survenite în autogenez , în fondul genetic).ă ă Or, lamarckismul este izomorf filosofiei empiriste, „pedagogiei experientei” a lui Locke, psihologiei asocia ioniste. Hume a pus deja, în fa a viziuniiţ ţ carteziene, deduc ioniste, o problem empiric , care „l-a trezit din somnulţ ă ă dogmatic” pe Kant: care este originea cunoştin elor? Ne survin ele numai dinţ experient , pe calea sim urilor? ă ţ Nihil est in intelectu quod non primus fuerit in sensu, afirma Locke. Kant i-a r spuns: „...nimic nu este în spirit f r s fi fostă ă ă ă inainte în sim uri ţ în afara spiritului însuşi” (“ipse intelectus”). Dar apriorismul

teoretizat de Kantt era numai o”lume frumoas ”, mai degrab imanent decâtă ă ă transcedental . Atunci, cum sunt posibile unele ştiin e abstracte precumă ţ matematicile pure?

Viziunea generat de lamarckism este considerat de Piaget ună ă „genetism f r structuri”. Dup el, îns , „nu exist f r structuri...oriceă ă ă ă ă ă ă dezvoltare este o organizare” (Piaget 1978). Astfel, plecând de laa probleme de biologie, Piaget a ajuns la epistemologie. Ca şi Kant alt dat , el s-a întrebat,ă ă deci, cum ajunge omul s poat face ra ionamente abstracte, s rezolveă ă ţ ă probleme strict teoretice. Spre deosebire de predecesorul s u filosof îns ,ă ă Piaget a c utat s rezolve aceast problem pe cale experimental . Terenulă ă ă ă ă cel mai propice unor asemenea c ut ri era psihogeneza şi, în principal,ă ă dezvoltarea intelectual a copilului. Numai urm rind îndeaproape evolu iaă ă ţ gândirii copilului, se putea descooperi originea misterioas a posibilit iloră ăţ umane de a dep şi, prin zborul ra iunii, cele mai de netrecut obstacole,ă ţ dep rt rile universului spre care ne avânt m neîncetat.ă ă ă

Structuralismul genetic s-a constituit ca o sintez a teoriei evolu ieiă ţ aplicat la ontogenez cu structuralismul – metod nou de cercetare ap rută ă ă ă ă ă la jum tatea secolului, în concep ia unor antropologi, filosofi, sociologi,ă ţ matematicieni, etc.. La Piaget, structuralismul genetic nu este o concep ie, nuţ este un sistem, ci o metod . El îşi defineşte structura ca un „sistem deă transform ri” cu trei particularit i fundamentale; se comport ca un totă ăţ ă („totalitatea”), presupune modific ri permanente („transformismul”), şiă „autoreglaj” (Piaget, 1973).

Traduction du langage objectif de description des structures en termes de conduites humaines via les comportements agis par les structures et les prises de conscience des sujets (d’après Piaget,

196625)

Întreg sistemul psihogenetic piagetian const în a identifica caracteristicileă structurale ale inteligen ei, la diverse momente ale genezei sale. Structuralismulţ genetic a p rut c p trunde in psihologia copilului, într-un moment foarte actual.ă ă ă El p trunsese deja în matematic prin identificarea genealogiei „structuriloră ă mam ” de” c tre grupul Bourbaki; în urma inventarierii „ categoriilor” (MacLane,ă ă Eilenberg, etc.) unii epistemologi ai matematicii ajung la concluzia c este posibilă ca aceste structuri s fie mai mult „opera ii ale matematicianului, decât aleă ţ matematicii” (Piaget, 1971, p. 31). Or, cele trei „ structuri mam ” bourbakieneă sunt, se pare, izomorfe cu cele trei categorii de structuri psihogenetice identificate de Piaget la copil. Concluzii asem n toare p reau a impune structuraă ă ă matematic a logicii prin Whithead şi Russell, teoria „gramaticilor generative”ă (Chomsky), „metoda structural-func ional ” in sociologie (Parsons), aplicareaţ ă „teoriei jocurilor” în economie (G.G. Granger), structuralismul antropologic al lui Lévi Strauss ş.a.

3.4.2. Teoria biologic a inteligen eiă ţPreocup rile de baz ale lui Piaget n-au fost psihologice, ci epistemologice.ă ă

Psihologia sa este, prioritar, o psihologie a inteligen ei. Teoria sa nu s-a realizatţ îns cu mijloace exclusiv psihologice. Ca şi în adoptarea structuralismuluiă genetic, Piaget a plecat, în teoria inteligen ei, de la premisele biologice. Dup el,ţ ă nu exist o singur inteligen şi nici un singur fel de cunoaştere. Privite la scară ă ţă ă biologic , atât inteligen a, cât şi cunoaşterea, se înf işeaz ca Ianus, cu trei fe e:ă ţ ăţ ă ţ cunoaşterile genetice(ereditare) – al c ror prototip este ă instinctul; cunoaşterile dobândite – al c ror prototip este ă reflexul; şi cunoaşterile logico-matematice – al c ror prototip este ă ra ionamentul deductivţ . Între instinct, reflex şi ra iuneţ exist o leg tur . Nu putem în elege inteligen a uman dac nu lu m în seamă ă ă ţ ţ ă ă ă ă filonul ei biologic. Or, ce sunt instinctul şi reflexul? În primul rând ele sunt instrumente adaptative. Înseamn c ă ă inteligen a uman este o prelungireţ ă special a adapt rii biologiceă ă .

0-18

BIOGENEZA

2-4 ani

antropogeneza

EV

OLU

TIE

PS

IHO

GEN

EZ

A U

MA

NĂ

CUNOAșTERI

GENETICE

(„imperiul instinctel

INTELIGENȚĂ

CUNOAșTERI

DOBÂNDI

CUNOAșTERI DOBÂNDIT

4-7 ani

GÂNDIRE SIMBOLICĂ

Functia semiotic

Expansiun

ea

7-10/11 ani

reflex

elor

GÂNDIRE INTUITIVĂ

10-15/16

Gândire preoperatorie

GÂNDIRE CONCRET OPERATORIE

Reversibi

Gândire operatorie

GÂNDIRE LOGIO-MATEMATICĂ

„Viziunea” piagetian a Lumii și a cunoașteriiă

a) Cunoaşterile structurale printr-o programare ereditară, cum este cazul la anumite structuri perceptive (vederea culorilor, cele dou şi trei dimensiuni aleă spa iului etc.), par o categorie mai restrâns la om. Ele nu trebuie confundateţ ă cu „ ideile” înn scute, în sens cartezian, si nici cu „categoriileă a priori” kantiene. Poincare admisese în epistemologie apriorismul intui iei „ grupului deţ deplas ri” (n+i). În psihologie, Lorenz admitea aceeaşi concep ie kantian înă ţ ă leg tur cu no iunile de cauz , spa iu, etc. În absen a gândirii şi cunoaşteriiă ă ţ ă ţ ţ reprezentative, acest lucru nu este, îns , posibil. La om exist numai uneleă ă „ r m şi e de ineitate”, de o izbitoare s r cie în raport cu bog ia de instincteă ă ţ ă ă ăţ a animalelor. Deci, nu pe aceast cale inferioar – care la om este aproapeă ă totalmente sf râmat – ne vin unele cunoştin e abstracte! În viziunea geneticiiă ă ţ popula iilor (Darlington, Dobzhansky, Haldane, Stebbins, Waddington, etc.)ţ în elegerea instinctului este strict legat de no iunea de „pool genetic”ţ ă ţ (sistemul genetic colectiv rezultat din toate încruciş rile posibile în interiorulă popula iei); „pool”-ul este un sistem care posed „ homeostazie genetic ”,ţ ă ă „poligenie” şi „politropism”; aceştia introduc în popula ie interac iuniţ ţ reglatoare. Fiecare caracter e un produs al regl rilor genetice la nivelulă genomului. Fixarea ereditar a unui comportament pare s implice oă ă transmitere de la o som la genom, ceea ce, în concep ia lui Piaget, ară ţ confirma mult discutata „ereditate a dobânditului” a lui Lamarck; Waddington a confirmat-o, se pare, prin descoperirea „asimil rilor genetice”.ă

Instinctele par, deci, câştiguri şi forme de cunoaştere. Ocolind reductivismele, el pare totuşi o asimilare analog asimil rilor cognitive, dar careă ă se înf işeaz ca un câştig la nivel popula ional, deşi genomul nu trebuie izolat deăţ ă ţ popula ie, ca în tradi ia neodarwinian ( Piaget,1971). Poate fi instinctul comparatţ ţ ă cu inteligen a? Instinctul este popula ional şi nu individual; exist , totuşi, analogiiţ ţ ă evidente între coordonarea schemelor pe planul genetic (sau epigenetic) al organiz rii instinctuale şi coordonarea individual a schemelor de pe terenulă ă inteligen ei. Tinbergen a vorbit de o „logic a instinctului”: şirul de suprapuneriţ ă între scheme de ac iuni şi rela ii de ordine în activitatea instinctiv . Aceasta arţ ţ ă presupune – cum se întâmpl în cazul ghidrionului – patru nivele de organisme:ă „comportament apetitiv generalizat” – care sensibilizeaz animalul la IRM (stimuliă semnificativi, innate releasing mechanisms), „conduite instinctive specializate” (lupte, construc ia cuibului etc.), „acte consumatoare” particulare (de exemplu, laţ construc ia cuibului: amplasare, alegerea materialelor, scobirea etc.) şi mişc riţ ă elementare. Baerends (1956) şi Heiligenberg (1963) au dezv luit o logică ă intelectual mai complet , analizând interconexiunile diferitelor instincte:deă ă exemplu, între instinctul sexual, agresivitate şi fric . Piaget (1971) este de p rereă ă c „instinctul este logica organelor în opozi ie cu inteligen a care îşi construieşteă ţ ţ structurile sau formele senzoriomotorii şi conceptuale cu o libertate mai mare în ceea ce priveşte condi iile organice de pornire...”.ţ

Azi se ştie c nu exist „instincte pure” (Lorenz, 1961); Viaud a afirmată ă c instinctele de tip Lorenz sunt un fel de „caz limit ”, Waddington, Thorpe,ă ă Tinbergen au insistat asupra naturii lor fenotipice. In felul acesta, ele nu sunt „atât de departe” nici de inteligen a uman şi, mai ales, de cunoaşterileţ ă dobândite, de tipul reflexului (Piaget,1971).

b) Cunoaşterile dobândite au fost supuse de c tre Piaget unei analizeă analoge. Problema esen ial pare a fi aceea de a şti dac reflexul presupune oţ ă ă achizi ie de semnifica ii. Numai în acest fel el ar fi cunoastere. Viaud afirma c , înţ ţ ă cazul reflexelor, stimulii n-au nevoie s fie recunoscu i. Embriologia reflexuluiă ţ

(Cochill) ar tase c reflexul este produsul unei diferen ieri care porneşte dină ă ţ activit i spontane de ansamblu. G.Brown ajunsese la concluzia c exist un ritmăţ ă ă total ini ial din care rezult diferen ierile reflexe. ţ ă ţ Ritmul este izvorul şi nu produsul acestor diferen ieri. Piaget a ar tat cum are loc consolidarea treptat aţ ă ă reflexelor de supt în cursul primelor zile la sugari. Aşadar, ce fel de asimilare presupune reflexul: fiziologic sau cognitiv ? Piaget este de p rere c această ă ă ă ă chestiune priveşte natura excita iei.ţ

Rabaud ar tase cum se poate transforma la un p ianjen, prin excita ieă ă ţ sonor , un reflex variabil într-o conduit . Din experien ele pavloviene asupraă ă ţ reflexelor condi ionate se putea deduce, cu siguran , c ele presupunţ ţă ă diferen ieri de semnifica ie. Dar cele necondi ionate? A crede, precum Viaud, cţ ţ ţ ă acestea nu presupun diferen ieri semnificative înseamn a da dovad de „unţ ă ă straniu spirit de sistem ” (Piaget,1971). Dup el, reflexul constituie o „zon aă ă ă frontierei dintre asimilarea fiziologic (în sens de început al diger rii cu ajutorulă ă salivei) şi asimilarea cognitiv şi recognitiv ”. ă ă

c) Cunoaşterile logico-matematice sunt, desigur, analizate preferen ial înţ teoria lui Piaget şi noi le vom dedica o analiz mai detaliat .ă ăDe ce trebuie neap rat, îns , s existe o leg tur între instinct, reflex şi ra iune?ă ă ă ă ă ţ Într-un subcapitol intitulat Via şi adev rţă ă , din binecunoscutul eseu Biologie şi cunoaştere, Piaget a raspuns la aceast întrebare sub forma unui crez: „Dac nuă ă ştim în ce const via a, cu atât mai pe in ştim ce înseamn adev rul cognitiv”.ă ţ ţ ă ă Dupa el, problematica fundamental a ştiin ei se izbeşte de dou întreb riă ţ ă ă fundamentale care leag biologia (incluzând şi psihologia) de epistemologie: cumă se organizeaz o organizare şi cum este posibil ştiin a. Dup el, a r spunsă ă ţ ă ă acestor întreb ri înseamn a admite c „adev rul nu este ecocentric sauă ă ă ă egocentric şi nu trebuie s r mân antropometric”.ă ă ă

În aceasta se afl , deci, justificarea teoriei sale – dedicat inteligen ei – careă ă ţ nu concepe ca problema s fie restrâns la câmpul psihologiei, ci deschis spreă ă ă acela al vie ii. Comenius l-ar fi aplaudat şi sf tuit s caute mai departe, dincoloţ ă ă de via a organic .ţ ă

3.4.3. Teoria echilibrului intelectualInteligen a uman apare, deci, ca o prelungire a adapt rii biologice. Ea puneţ ă ă

aceeaşi problem a rela iei dintre organism şi mediu, dintre subiect şi obiect.ă ţ Dac nici instinctul şi nici reflexul nu dovedesc univicitatea acestor rela ii, cu atâtă ţ mai pu in ea este probabil la nivelul inteligen ei umane. Tradi ia lamarckianţ ă ţ ţ ă impusese o asemenea univicitate în sensul unui activism absolut al mediului şi al unui pasivism absolut al subiectuluui. Or, acestea par o iluzie. Subiectul primeşte, desigur, influen ele exogene, dar le transform conform structurilor saleţ ă endogene.

Legea negentroInterac ini mediu-ț

Interac ini mediu-țorganisme

Viata ca

organizare

Entropie crescândă

Ostilitati entropice

Entropie crescândă

Reac ii țadaptative ale vie iiț

„Lupta” vie ii ca organizare cu presiunile entropiceț dezorganizatoare

Adaptarea inteligent ar presupune, aşadar, dou fa ete; pe de o parte,ă ă ţ adaptarea realului la ea, adic modificarea structurilor exogene în func ie deă ţ structurile endogene – pe acest fenomen, Piaget l-a numit „asimilare”; pe de altă parte, structurile endogene se modific în raport cu influen ele externe, cu alteă ţ cuvinte, are loc adaptarea eului la realitate – acest fenomen a fost numit „acomodare”. Adaptarea inteligent se poate defini ca un „echilibru întreă asimilare şi acomodare, un echilibru al schimburilor dintre subiect şi obiecte” (Piaget, 1965).

Întreaga psihogenez este un parcurs de echilibr ri şi dezechilibr riă ă ă adaptative succesive. Psihologia inteligen ei const în a defini natura şiţ ă caracteristicile acestor etape care conduc spre o complicare crescând aă activit ii mintale.ăţ

3.4.4. Psihogeneza şi homeorhesis-ulCare sunt îns izvoarele ontogenetice ale gândirii şi cum se produce acestă

câştig progresiv de complexitate? Piaget (1965) îl citeaz pe Branchet, dup careă ă via a este „creatoare de forme”. Acest ţ demiurgism al vie iiţ începe cu ritmul fundamental; nevoile organice, instinctuale ce constituie mobilurile conduitelor elementare ale noului-n scut sunt periodice, adic au o structur ritmic ; dină ă ă ă acelaşi ritm vital ini ialţ se diferen iaz , aşa cum a ar tat Graham Brown,ţ ă ă montajele reflexe; la fel, în conduita sugarului este eviden iat sursa ritmic aţ ă ă

Reac ii țadaptative ale

vie iiț

primelor mişc ri. Comenius vorbise şi el despre “b t ile inimii” ca urmare aă ă ă respira iei Creatorului atunci când a suflat via a asupra “lutului” din care aţ ţ pl m dit Eobiontul…ă ă

Aşa se naşte ac iuneaţ , ca rela ie între subiect şi obiect, între organism şiţ mediu. Cu ea devin evidente şi regl rileă acestor rela ii: ele pot fi reglariţ elementare ale primelor reflexe (excita ie şi inhibi ie), reglari perceptive aleţ ţ mişc rilor, ş.a.m.d. Ritmul este legat de mecanisme endogene: regl rile in deă ă ţ noutatea stimul rilor externe. Ritmul este ereditar şi poate fi acel aprioriă func ional pe baza c ruia se pot edifica primele cunoaşteri dobândite care îlţ ă conduc pe copil spre grup rile operatorii ale gândirii (apari ii ceva mai tardive).ă ţ Ritmurile, regl rile şi grup rileă ă constituie cele trei tipuri de structuri fizice ale mecanismului evolutiv, „care leaga inteligen a de puterea morfogenetic a vie iiţ ă ţ şi care îi permite s realizeze adapt rile în acelaşi timp nelimitate şi echilibrateă ă între ele, adapt ri ce nu pot fi realizate organic” (Piaget, 1965). Cu alte cuvinte,ă „aventura psihogenetic ” a inteligen ei, deşi este legat de via a îns şi,ă ţ ă ţ ă comport un maximum de originalitate, dând astfel omului unicitate. Ea seă produce prin traversarea unor stadii şi substadii distincte: inteligen aţ senzoriomotorie (0-11 ani), gândirea preoperatorie (11/2-7 ani) şi gândirea operatorie (7-14 ani). Gândirea preoperatorie este subdivizat în dou perioade:ă ă gândirea simbolică (11/2-4 ani) şi gândirea intuitivă (4-7 ani), la fel şi cea operatorie, care este compus din ă gândirea concret-operatorie (7-10/11 ani) şi gândirea formal-operatorie sau logico-matematic (dup 11/12 ani).ă ă

A. Inteligen a senzoriomotorieţ este un „film rulat ca încetinitorul” în care vedem succesiv toate tablourile, dar far fuziune, deci f r viziunea continuuă ă ă necesar în elegerii de ansamblu (Piaget, 1965); ea este prelingvistic , seă ţ ă desf şoar exclusiv la nivelul ac iunii şi culmineaz cu apari ia reprezent rilor; eaă ă ţ ă ţ ă nu lucreaz decât asupra realit ilor, fiecare dintre actele ei nu comport decâtă ăţ ă distan e foarte scurte între subiect şi obiecte.ţ

Geneza inteligen ei senzoriomotorie coincide cu a inteligen ei umane îns şi,ţ ţ ă ea începe cu montajele ereditare; al turi îns de organizarea intern a reflexelor,ă ă ă apar primele efacte cumulative ale exerci iului şi începuturile de c utare; acesteaţ ă marcheaz primele distan e în spa iu şi timp, adic primele conduite. În stadiul ală ţ ţ ă doilea (dup o lun de via ), primelor achizi ii li se al tur forme elementare aleă ă ţă ţ ă ă deprinderii; în acest fel, schemele precedente cap t consisten şi seă ă ţă completeaz ; schemele de ac iune nu sunt „gestalturi”, nu sunt structurale, ciă ţ func ionale, genetice. Pe la patru luni şi jum tate, se coordoneaz v zul şiţ ă ă ă apucarea; acestea marcheaz transformarea deprinderilor în inteligen ; adică ţă ă apari ia primelor „reac ii circulare” (Baldwin). Acestea sunt condi ion ri în lan ,ţ ţ ţ ă ţ asimil ri reproduc toare. Ulterior, reac iile „circulare” se complic . In luna aă ă ţ ă cincea apar deja cele secundare, iar, înspre sfârşitul primului an de via , celeţă ter iare. Ultimele sunt deja anticip ri ale efectelor ac iunilor şi deci începuturiţ ă ţ minime de reprezentare.

B. Gândirea simbolic .ă Înainte de apari ia reprezent rilor, nu se poate vorbi deţ ă nici o form a gândirii la copil. Exist trei condi ii esen iale pentru a se trece deă ă ţ ţ la planul senzorio-motor la cel reflex: a) o m rire a vitezelor permi ândă ţ contopirea într-un ansamblu simultan, a cunoştin elor legate de fazeleţ succesive ale ac iunii; b) o conştientizare nu numai a rezultatelor dorite aleţ ac iunilor, ci şi a c ut rilor ei, permi ând astfel ca, paralel, cu c utarea reuşitei,ţ ă ă ţ ă s se realizeze constatarea ; c) o multiplicare a distan elor, permi ândă ţ ţ prelungirea ac iunnilor referitoare la realit ile înseşi, prin ac iuni simbolice,ţ ăţ ţ aplicate reprezent rilor care dep şesc, deci, limitele apropiate ale spa iului şiă ă ţ timpului (Piaget, 1965). Pe la 11-12 ani, apare o func ie apreciat caţ ă

fundamental : ă func ia semiotic sau simbolicţ ă ă deschizându-i inteligen eiţ por ile spre lumea infinit a gândirii. Aceasta presupune o schimbare la nivelulţ ă instrumenta iei semnificative.ţ

Semnificantul cu care opera inteligen a senzoriomotorie era „indiciul”; acestaţ este un semnificant nediferen iat de semnificatul s u; sunetul de clopot alţ ă câinelui lui Pavlov indic prezen a hranei. Începând cu al doilea an de via ală ţ ţă copilului, pot fi întâlni i semnifican i diferen ia i de obiectele semnificative.ţ ţ ţ ţ Exist dou asemenea categorii: simbolurile şi semnele. ă ă Simbolurile r mână înca legate prin asem n ri de ordin fizic de obiecte, fenomene. Permit îns oă ă ă evocare individual , „motivat ”, subiectiv a acestora în absen a lor;ă ă ă ţ simbolurile deschid astfel drum gândirii independente. Abia mai târziu, prin socializare, când simbolurile devin semne arbitrare, rupte de leg turi analogiceă cu obiectele ce inaugureaz gândirea cu adev rat „logic ”, operativitateaă ă ă intelectual . Gândirea care „opereaz ” cu simboluri este simbolic şi deciă ă ă preoperatorie; simbolurile nu pot genera concepte, ci doar „sus in”ţ preconcepte; aşa se întâmpl la nivelul „ conduitelor simbolice” (imita iaă ţ amânat , imaginea mintal adaug limbajul gestual). Simbolismul infantil nuă ă ă îng duie generaliz ri complete, clasific ri; judec ile nu sunt înc logice, doară ă ă ăţ ă „prelogice”; ra ionamentele deductive lipsesc, interferen ele se fac de laţ ţ particular la particular; exist numai „ra ionamente transductive”.ă ţ

Aceast „s r cie logic ” deschide totuşi por ile spre marginalizarea umaniz rii.ă ă ă ă ţ ă Inteligen senzoriomotorie au şi animalele, dar cimpanzeii, chiar în condi iiţă ţ experimentale, n-au putut achizi iona func ia simbolic . Simbolismul infantilţ ţ ă pare semnul epigenetic al specificit ii umanului în cadrul biosferei.ăţ

C. Gândirea intuitivă. Pe la patru ani, se poate constata la copil o formă semisimbolic de gândire; preconceptele se bazeaz pe clase mai complete;ă ă judec ile devin un fel de „intui ii articulate”; ra ionamentul, cât vreme seăţ ţ ţ ă bazeaz pe raporturi intuitive, este logic, copilul judec egalitatea şiă ă echivalen a în func ie de aspectele vizuale; aceeaşi cantitate de lichid esteţ ţ considerat alta dac este pus în pahare cu forme diferite; celebreleă ă ă „fenomene Piaget” se refer la aceast capacitate-incapacitate cvasi-ă ăperceptiv a gândirii: non-conserv rile (mas , volum, capacitate, num r). Dară ă ă ă cu „intui iile” (a nu se confunda cu conceptul bergsonian), copilul ajunge înţ apropierea imediat a gândirii bazate peoperativitate intelectual .ă ă

D. Opera iile concreteţ apar pe la şapte ani; totuşi, ele r mân tributare încă ă acestei dependen e a mintalului de real, a deductivului de empiric, dar sunt, înţ fine, opera ii. Cu ajutorul unui material concret, copilul este capabil s facţ ă ă ra ionamente. Aşa apar opera iile logico-aritmetice şi cele spa io-temporale.ţ ţ ţ Structurile intuitive „se dezghea ”, devin mobile. Este domeniul marilorţă mişc ri ce definesc grup rile operatorii. Grup rile preced, produc grup rile deă ă ă ă opera ii. Acest echilibru dinamic dureaz de la 7/8 ani, pân la 10/12 ani.ţ ă ă

E. Gândirea logico-matematică presupune posibilitatea ca un şir de opera ii s poat fi executat pe plan mintal exclusiv într-o manier formal .ţ ă ă ă ă Aceasta presupune o interiorizare total – interiorizare care începe cu imita iile siă ţ gândirea simbolic – a ac iunilor reale. ă ţ Opera iileţ sunt, la origine, ac iuni sauţ scheme ac ionale. Gândirea formal const în a reflecta aceste opera ii, adic înţ ă ă ţ ă a opera cu opera ii.ţ *

* O analiz am nun it a gândirii simbolice, intuitive şi operatorii nu este posibil aici, eaă ă ţ ă ă presupunând un spa iu foarte mare. Ne mul umim s expunem numai aspectele de principiu.ţ ţ ă Cititorul interesat va g si detaliile in lucrarea lui Piaget ă La formation du symbole chez l’enfant, Delachaux et Niestlé, Reuchatel, Paris, 1972

5. Implica iile pedagogice ale structuralismului geneticţ

Concep ia psihogenetic a Şcolii de la Geneva a fost elaborat pe baza uneiţ ă ă investiga ii am nun ite care au durat peste o jum tate de secol. Realizarea eiţ ă ţ ă crucial pare a fi aceea c a pus ordine într-o problematic peste m sur deă ă ă ă ă stufoas . Piaget a întrev zut o leg tur pe care mul i au considerat-oă ă ă ă ţ paradoxal :aceea dintre biologie, logic şi psihologie. În acelaşi timp, şi-a dată ă seama c o serie de domenii, precum fiziologia şi neurologia – care p reauă ă îndrept ite la o întâietate in rezolvarea acestor probleme – nu aveau nici o şansăţ ă de progres. „Nu vedem în nici un chip ca neurologia s poat explica de ce 2 si cuă ă 2 fac 4 şi nici de ce legile deduc iei se impun spiritului nostru cu necesitate”ţ (Piaget, 1965). El a definit în termenii noii paradigme resursele psihogenetice ale unor probleme capitale : cum se naşte inteligen a la copil, cum se construieşteţ spa iul, timpul, viteza, numarul, cauzalitatea, no iunile de geometrie, cantitatea,ţ ţ volumul etc.; în ce const mecanismele percep iei şi ale imaginii mintale etc.ă ţ

Implica iile acestor cercet ri au fost uriaşe pentru multe domenii:ţ ă cibernetic , filosofie, epistemologie, biologie etc.ă

Pedagogia a beneficiat, îns , prioritar, de rezultatele psihologiei genetice.ă Una dintre întreb rile ei capitale – „Cum s aplic m în practic principiulă ă ă ă respect rii particularit ilor de vârst ?” – cap t astfel un r spuns consistent.ă ăţ ă ă ă ă C ci, în linii mari, se putea admite, f r nici o t gad , c succesiunea şiă ă ă ă ă ă cronologia stadiilor indicate de Piaget erau logice. Totodat , concep ia piagetiană ţ ă îndeplinea şi condi ia completitudinii; în biblioteca scris la Geneva erau lucr riţ ă ă care se ocupau de psihogeneza afectivit ii, a imagina iei, a jocurilor şi chiarăţ ţ lucr ri referitoare la caracter şi aptitudini. Concep ia dezvoltat nu era deciă ţ ă concentrat exclusiv, ci numai prioritar, în jurul inteligen ei, de altfel ca şiă ţ educa ia îns şi. Au şi început s apar un num r de cercet ri pedagogice careţ ă ă ă ă ă foloseau psihologia „genetic ” drept cadru. Prin H. Aebli, aceste investiga ii auă ţ atins un nivel remarcabil.

Care era, în fond, ideea fundamental c reia îi d dea justificare, în primulă ă ă rând, concep ia lui Piaget? El a plecat din biologie; tocmai pentru a eliminaţ reductivismele biologizante din teoriile inteligen ei; a considerat c logica esteţ ă str lucitoarea înflorile a acestei organiz ri f r egal în Univers a materiei. „Oriceă ă ă ă explicare psihologic sfârşeşte, mai devreme sau mai târziu, prin a se sprijini peă biologie, sau pe logic , sau pe sociologie care, îns , în ultim instan , la rândulă ă ă ţă ei, ajunge la aceeaşi alternativ ”. (Piaget, 1965). Urm rind curgereaă ă ontogenetic , a putut stabili c gândirea se naşte din structuri mai profundeă ă decât cele incriminate anterior; de exemplu, opera ia se naşte din ac iune, şi nuţ ţ din limbaj; logica se naşte şi ea din schema ac ional şi nu din regula gramaticalţ ă ă ş.a.m.d.

Considerând ac iunea ca unic izvor al cunoaşterii, Piaget dep şeşte ineismulţ ă şi spontaneismul în psihologia inteligen ei; el dovedeşte c la început a fostţ ă Fapta, dup cum declar Goethe, iar nu Cuvântul, cum credea Platon. La început,ă ă teoria sa a p rut o cetate inexpugnabil . Biologia îi d dea mobilitate organic ,ă ă ă ă logica îi asigura consisten a, iar psihologia – dramatismul dialectic. Cu toateţ acestea, prin deceniile al 5-lea şi al 6-lea, pe arhitectonica de granit a marelui edificiu au fost descoperite primele „locuri umede”. E meritul mai multor cercet tori – între care, un loc de seam revine, desigur, membrilor şcolii deă ă psihologie de la Moscova şi ai celei de la Harvard – de a fi ar tat c , în ciudaă ă valorii sale incontestabile, teoria psihogenetic piagetian trebuie completat . S-ă ă ăa afirmat chiar c edificiul trebuia reconstruit din temelii.ă

S urm rim mai îndeaproape acest aport constructiv şi primejdios, dar deă ă mare importan pentru gândirea şi practica educa ional actual şi pentruţă ţ ă ă viitorul umanit ii.ăţ

3.6. ACCELERAREA PSIHOGENEZEI ŞI A ÎNV RIIĂŢĂ

3.6.1. Provocarea şi gr birea psihogenezeiăTotul a început ca o “declara ie de r zboi” între savan i. ţ ă ţ

În septembrie 1969, în Woods Hole, la Cape Cod, a avut loc o interesantă conferin dedicat perfec ion rii educa iei la care au participat 35 de savan i:ţă ă ţ ă ţ ţ psihologi, pedagogi, matematicieni, biologi, fizicieni, filologi şi chiar specialişti în cinematografie. Conferin a a fost prezidat de Jerome S. Bruner, directorulţ ă Centrului de Studii Cognitive de la Universitatea Harvard. În concluziile conferin ei (Bruner, 1970) a fost sus inut o ipotez care a p rut peste m sur deţ ţ ă ă ă ă ă optimist care provenea dintr-o filosofie pragmatic dus pân la paroxism:ă ă ă ă „Orice tem poate fi predat efectiv într-o form intelectual corect , oric ruiă ă ă ă ă ă copil la orice vârst ”. Piaget (1971) i-a replicat ironic şi iritat: „Vom reuşi oare să ă facem s în eleag teoria relativit ii sau, mai simplu, manipularea opera iiloră ţ ă ăţ ţ propozi ionale sau ipotetico-deductive, pe un subiect la 4 ani?”. Pentru Piaget,ţ îns şi „mentalitatea metodologic ” a psihologilor americani este deplasat : „Niă ă ă se întâmpl rar s expunem în SUA un aspect sau altul al studiilor noastre f r caă ă ă ă s ni se pun intrebarea: «Ce s facem pentru ca s acceler m această ă ă ă ă ă dezvoltare?»”( Piaget, 1971).

Cu toate acestea, ideile exprimate de Bruner într-o serie de lucr ri, ca şiă multele demonstra ii practice ale numeroşilor s i colaboratori, au ar tat cţ ă ă ă optimismul s u nu era total nefondat. Desigur, nu era vorba de optimismulă comenian – atât de restrictiv! – ci de un pragmatism tipic american. Comenius cerea mereu conformitatea cu natura; Bruner cerea “cârpirea” şi “ameliorarea” naturii umane! El interoga pragmatic: au sau nu dezvoltarea stadial şi principiulă psihogenetic caracter logic? Care este realitatea cea mai pregnant : psihogenezaă sau accelerarea educativ ? Şi, dac a doua ipotez este valabil , cum e posibilă ă ă ă ă crearea faptelor pe care le-ar presupune accelerarea dezvolt rii prin procedeeă educative?11

Bruner şi-a elaborat o teorie psihogenetic proprie care, în ciuda multoră asem n ri cu paradigma piagetian , are implicatii spectaculoase. Umanismul s uă ă ă ă are la baz ideea simbiozei perfecte dintre evolu ia biologic şi istoria umanit ii.ă ţ ă ăţ Speciei umane i-ar fi caracteristic fixarea achizi iilor sub forma de modific riă ţ ă organice şi fenomene de cultur : limba, sistemul axiologic, concep iile, tradi iileă ţ ţ ş.a. ar fi, în acelaşi timp, modele cognitive şi aspecte constitutive ale culturii unei societ i; modalit ile de cunoaştere a individului ar presupune dou aspecteăţ ăţ ă fundamentale: componente înn scute (ideile de cauzalitate şi continuitate spa io-ă ţtemporal ) şi componente care se dezvolt în procesul socializ rii individului;ă ă ă rezult trei modalit i fundamentale de reprezentare a realit ii: ă ăţ ăţ modalitatea activă (reprezent ri prin ac iune, motorii), ă ţ modalitatea iconică (reprezent ri înă imagini) şi modalitatea simbolică (reprezent ri în diferite limbaje); dezvoltareaă intelectual ar fi un proces de interiorizare a procedeelor de ac iune, imaginareă ţ si simbolizare.

Care sunt mecanismele acceler rii psihogenezei?ă

Cele trei modalit i de reprezentare a realit ii intervin pe rând înăţ ăţ ontogenez . Dezvoltarea are loc de la reprezent ri active, ajunge la reprezent riă ă ă iconice şi culmineaz cu reprezent ri simbolice. Dar activismul sau iconicul nuă ă înceteaz niciodat s existe în gândire. Modalitatea activ este analogă ă ă ă ă inteligen ei senzorio-motorie; ea este produsul unui „program de ac iune”ţ ţ (habitual pattern), asem n tor „schemelor de ac iune” piagetiene. La fel, ună ă ţ paralelism exist si între func ia semiotic (gândirea preoperatorie) şiă ţ ă reprezentarea iconic . Pe la un an ar avea loc traducerea achizi iilor active,ă ţ organizate succesiv, serial, temporal în form de simultaneitate imagistică ă (iconic ). Dac de la acest nivel ar lua naştere un „sistem protosimbolic” care ară ă marca eliberarea de constrângerea ac iunii nemijlocite şi pe baza c ruia s-arţ ă dezvolta limbajul protosimbolic, atunci ce consecin e fabuloase s-ar produce?ţ Sistemul protosimbolic ar manifesta deja, în forme incipiente, posibilit i deăţ categorizare, ierarhizare, predic ie, modificabilitate etc.ţ

Aceste anticip ri psihogeneticeă (prezenta iconismului primar în modalitatea activ şi a protosimbolismului în modalitatea iconic ) ar permite, cu ajutorul unoră ă procedee educative, accelerarea şi dezvoltarea stadiilor. Pe m sur ce copilulă ă creşte, instrumentele de codare a experien ei se îmbog esc şi trecerea de la unţ ăţ sistem la altul poate fi gr bit . Piaget însuşi constatase existen a unor „conflicte”ă ă ţ între modalit ile definitorii ale diferitelor stadii psihogenetice în etapele deăţ tranzi ie. Bruner a ar tat c acestea pot fi utilizate în vederea acceler rii.ţ ă ă ă Deosebirea esen ial dintre ei const în aceea c , în timp ce „patriarhul de laţ ă ă ă Geneva” explic dezvoltarea numai prin apelul la legile psihogenetice generale,ă „optimistul de la Harvard” crede c acestea pot fi folosite în sensul dorin eloră ţ noastre; principiul pedagogic piagetian pare a fi: „s cunoaştem copil ria, adică ă ă stadiile ei de dezvoltare”; cel al lui Bruner schimb aceast optic : „nu trebuie să ă ă ă aştept m pasivi momentul apari iei capacit ilor de asimilare a unor cunoştin e;ă ţ ăţ ţ acest moment trebuie provocat, creat; Piaget era preocupat s constate şi să ă descrie; dimpotriv , Bruner doreşte mai ales s ă ă influen ezeţ .

Procedeele ultimului, de o simplitate ieşit din comun, aproape cinic , auă ă putut „crea” asemenea „fapte educative” care sunt, în acelaşi timp, şi psihogenetice. D m numai câteva exemple: înv area ecua iilor de gradul II înă ăţ ţ clasa a II-a (Bruner şi colaboratorii, 1966); înv area teoriei mul imilor de c treăţ ţ ă preşcolari (Dienes); înv area unor elemente de calcul algebric în clasa Iăţ (Dienes); conservarea invarian ilor; înv area vitezei, a unor no iuni de topologie,ţ ăţ ţ a ra ionamentului probabilist sub vârsta la care ele apar „spontan” (Inhelder). Şiţ Comenius visa la “arta de a-i înv a pe to i totul” – dar “de-a lungul întregii vie i”ăţ ţ ţ şi nu înc din “ă schola geniturae” sau din “schola pueritiae” (Panpaedia). Episcopul boemian ar fi aruncat anathema asupra acestor diabolice “cârpeli” ale creaturii divine alungat din Rai.ă

3.6.2. Maleabilitatea psihogenetic umană ăDar diabolicele experimente nu erau simple fantasme.

Explicarea mai aprofundat a acestor „fapte curioase” a venit din parteaă fostelor colaboratoare ale lui Piaget: B.Inhelder, H.Sinclair, M.Bovet (1977). Ele fuseser înv ate s reexperimenteze celebrele „fenomene Piaget” din nouaă ăţ ă perspectiv deschis şi care nu împ rt şea scepticismul referitor la oă ă ă ă „maleabilitate indefinit nelimitat ” a proceselor de dezvoltare. „Pân atunci, noiă ă ă procedasem precum naturalistul care face observa ii controlate asupraţ comport rii unui animal în mediul s u natural, sau cel pu in obişnuit, f r a c utaă ă ţ ă ă ă s modifice dezvoltarea. Or, pentru a aplica aceste date ale cercet rilor noastreă ă psihologice în vederea unei didactici a no iunilor ştiin ifice, cercetarea unorţ ţ

situa ii deosebit de favorabile se impunea şi noi înşine eram convinşi s încerc mţ ă ă experien a”.ţ 12

Rezultatele au constat într-o infirmare par ial a viziunii piagetiene şi înţ ă realizarea a înc unei contribu ii la deschiderea acelor orizonturi luminoase careă ţ d str vechiului optimism pedagogic aripi noi. În fa a psihologiei piagetiene şiă ă ţ chiar a întregii sale epistemologii, acestea au ridicat problema dac cronologia şiă succesiunea stadial erau, într-adev r, logice. Cât de „rezistente” erau stadiileă ă psihogenetice la înv are?ăţ

Anumite experimente asupra înv rii confirmau, iar altele contraziceauăţă datele oferite de c tre Piaget.ă

În 1966, Paul Popescu-Neveanu a ajuns la concluzia c este posibilă ă „anticiparea opera ional ”, plecând de la constatarea c unii copii puteau fiţ ă ă înv a i înc de la 6 ani constan a volumului, deşi, în mod normal, ei o câştigăţ ţ ă ţ ă abia la 10 ani.

Smedslund demonstrase c , dac „invarian a” greut ii se poate înv a maiă ă ţ ăţ ăţ devreme, nu acelaşi lucru se poate spune despre „tranzitivitatea” ei. Or, rezultatele lui Popescu-Neveanu obligau la concluzia c este posibil în întregimeă ă „anticiparea opera ional ”, în sensul construirii precoce, în zona proximeiţ ă dezvolt ri, prin modelare şi tehnici de interiorizare a acelor dimensiuniă opera ionale care urmeaz la rând, sunt aşteptate (P.Popescu-Neveanu, 1977).ţ ă Consultându-se cu J.Piaget asupra acestei probleme, profesorul român a ob inutţ aprobarea teoriei sale de c tre „patriarhul de la Geneva”, care i-a recomandat,ă totuşi, pruden , pentru a nu ajunge la o for are a dezvolt rii intelectuale, cuţă ţ ă efecte finale imprevizibile. Teoria anticip rii opera ionale nu subscrie astfel laă ţ teza lui Bruner conform c reia se poate preda orice la orice vârst . În acelaşiă ă sens au fost aduse, îns , şi alte dovezi.ă 13

Goodnow şi Betham (1960) au ar tat c , în general, copii retarda i mintală ă ţ sunt mai avansa i decât media indicat de Piaget. Siegel şi Hooper (1968) auţ ă ar tat c înv area conserv rilor prin exemple are loc mai rapid decât înv areaă ă ăţ ă ăţ lor direct prin instruire verbal sau experien obişnuit . Tot ei au ar tat, îns ,ă ă ţă ă ă ă c şcolaritatea nu are o influen direct , copii deşcolariza i putând ajunge laă ţă ă ţ aceeaşi vârst . Melmenstein (1964), respectiv Melmenstein şi Shulman (1967),ă compar , f r s g seasc vreo diferen semnificativ , conservarea copiiloră ă ă ă ă ă ţă ă negri din Prince Edward County (neşcolariza i) cu cea a copiilor negri din mediulţ urban nordic (şcolariza i). La o concluzie asem n toare ajung Goodnow şiţ ă ă Betham (1966) studiind copii din Hong Kong. Price-Williams (1961) concluzionase c şi copiii africani Tiv ajung la conservare la aceeaşi vârst cu copiii occidentali.ă ă Greenfield (1966), îns , constatase o întârziere a conserv rii la copiii neşcolariza iă ă ţ din Senegal.

Kohlberg (1968) a emis ipoteza c în casele Montessori achizi iaă ţ conserv rilor era accelerat cu ajutorul materialelor didactice ale celebreiă ă pedagoge italiene care generau creşteri ale IQ-ului pe scara Stanford-Binet. Smedslund (1961) şi Kohlberg (1963) au g sit semnificativ inversarea moduluiă ă de a pune problema conserv rii: ei au urm rit nu „conservarea natural ”, ci „non-ă ă ăconservarea” în condi ii de „pressing” social. Concluzia: accelerarea artificial aţ ă conserv rii pare a fi limitat de procesul larg al generaliz rii.ă ă ă

Gruen (1968) a ar tat c o anumit conservare accelerat nu pare a leă ă ă ă influen a pe celelalte; de exemplu, aceea a num rului nu determin „preapari ia”ţ ă ă ţ altor conserv ri (volum, cantit i). Aceasta ar verifica ipoteza lui Piaget după ăţ ă care, în cazul „conserv rilor artificiale”, nu avem de-a face cu conserv riă ă veritabile, pentru c acestea nu sunt decât par ial reversibile. Kohlberg (1968)ă ţ

este de p rere c sunt posibile acceler ri de conserv ri veritabile. Acestea ar fiă ă ă ă contingente emergente în joc. Langer (1967) şi Smedslund (1961) au ajuns la concluzia c orice succes în accelerarea conserv rii rezult din crearea unoră ă ă experien e în care expecta iile non-conservatoare intr în conflict. Aceast dinţ ţ ă ă urm idee este sus inut şi în importanta lucrare a „foştilor genevezi”: Inhelder,ă ţ ă Sinclair, Bovet (1977). „Înv area cognitiv (accelerarea – n.a.) const în aăţ ă ă favoriza contactele între organizarea schemelor subiectului şi datele observabile ... este necesar s articul m procedeele experimentale în aşa felă ă încât subiec ii s poat întâlni toate aspectele pertinente pentru rezolvareaţ ă ă problemei puse şi îndeosebi pe acelea pe care în mod natural ar fi tenta i s leţ ă neglijeze”.

Greenfield (1966) şi Hyde (1959) au formulat ipoteza c diversele grade deă retardare a conserv rii apar datorit handicapului cultural. În acest fel, anumiteă ă probleme ale dezvolt rii, cum sunt şi „fenomenele Piaget” (preopera ii,ă ţ conserv ri, opera ii etc.) pot fi considerate „erori de creştere” care ar fi putut fiă ţ corectate cu ajutorul unor „mijloace potrivite”: „[...] Experimentele (de la Centrul de Studii Cognitive Harvard) au reuşit s mobilizeze sistemul psihogenetic şi auă jucat un rol amplificator activit ilor subiectului, suscitând elabor ri de niveluriăţ ă superioare ... încât este evident c îmbog ind schemele subiectului am reuşit să ăţ ă gr bim dezvoltarea sa”(Inhelder şi colaboratorii, 1977).ă

Întârzierile, dar mai ales acceler rile, dovedesc c cel pu in cronologiaă ă ţ indicat – e drept, total nedogmatic – de c tre Piaget, nu este logic . Psihogenezaă ă ă nu ascult de legi oarbe de natur matura ional . În 1967, Piaget cita experien aă ă ţ ă ţ lui H. Gruber, care a reg sit la puii de pisic „permanen a obiectului” (fenomenă ă ţ Piaget) pe la 3 luni, deşi la copii el apare abia la 9 luni. „Adev rul ne pare a fi că ă orice construc ie no ional sau operatorie presupune o durat optim , expresie aţ ţ ă ă ă momentelor celor mai propice de transformare sau de asimilare, deoarece aceast construc ie comport un anumit num r de etape necesare al c roră ţ ă ă ă itinerar este echivalent cu o creodă (= “cale necesar ”, cf. Waddington) ...ă Creşterea intelectual îşi are ritmurile şi creodele sale, la fel ca şi creşterea fizic ,ă ă ceea ce nu înseamn , desigur, c metode pedagogice mai bune (în sensul de maiă ă active) nu ar accelera, întrucâtva, vârstele critice, dar aceast acclerare nu poateă fi indefinit ” (Piaget, 1977).ă

Disputa nu este încheiat , tradi ia psihogenetic creat de Piaget putândă ţ ă ă considera chiar şi cele mai spectaculoase „dep şiri” ale vârstelor doar situa iiă ţ particulare sau nu pe deplin veritabile de amplificare a func ion rii intelectuale.ţ ă Adev rata şi singura lege a evolu iei intelectuale pare s fie ă ţ ă succesiunea stadială, indiferent de denumirea ce o d un cercet tor sau altul acestor stadii şi, chiară ă dac , mai târziu, vor fi indicate stadii diferite de cele descrise de Piaget.ă Amânarea de c tre el a gândirii formale pâna la 12 ani (întocmai ca şi Rousseau,ă care a crezut în „somnul ra iunii”) ar putea fi îns una din acuzele care s apropieţ ă ă revolu ionarea, dac nu şi înlocuirea, paradigmei creat de el în acest domeniu.ţ ă ă

3.6.3 Formarea artificiala a „ac iunilor mintale”ţ 14

Un pragmatism sui-generis, materialismul dialectic (leninist şi stalinist) a condus cercet torii din fosta U.R.S.S. la concluzii uimitor de convergente cu celeă formulate de psihologii americani. Simpl coinciden ? Nu cred! Este vorbaă ţă probabil de continuarea aceleiaşi paradigme epistemologice.

Continuatori ai tradi iei pavloviene – la rândul s u de tradi ie lamarckian –ţ ă ţ ă psihologii ruşi, în special şcoala de la Moscova, în frunte cu P. I. Galperin, au renun at cu totul la influen ele ineiste; „Teoria ac iunilor mintale” elaborat de eiţ ţ ţ ă nu mai este subordonat , decât par ial, perspectivei genetice (P. Popescu-ă ţNeveanu, 1977). O raportare la concep ia piagetiana exist totuşi şi, în m sura înţ ă ă care ea ajut la în elegere, o putem considera definitorie. ă ţ

„Teoria ac iunilor mintale” este o teorie a factorilor exogeni. Ea prelungeşteţ în psihologia înv rii teoria vîgotskian a „zonei proximei dezvolt ri”. Vîgotskiăţă ă ă ajunsese la concluzia c „înv area anticip dezvoltarea şi o duce dup sine”.ă ăţ ă ă Acesta era un punct de vedere cu totul opus celui piagetian. Ultimul accept că ă înv area poate încetini sau accelera dezvoltarea, dar esen a dezvolt rii st înăţ ţ ă ă legile ei interne. Disputa Vîgotski-Piaget, început prin 1930, în jurul problemeiă raportului dintre gândire şi limbaj în ontogenez , avusese un destin asem n tor.ă ă ă Piaget ar tase c limbajul ap rea o dat cu func ia semiotic , ca o conduită ă ă ă ţ ă ă particular a acesteia, sub forma unui dialog monologat, a unui limbaj egocentrică care se socializa şi arbitrariza progresiv. Vîgotski (1930), inversând termenii problemei, a ar tat c , dimpotriv , limbajul egocentric (ini ial) nu era preaă ă ă ţ interiorizat, ci excesiv socializat, psihogeneza lui presupunând tocmai interiorizarea progresiv . Într-adev r, la Piaget semnifica iile oarecum preexistauă ă ţ în func ia semiotic sub form de simboluri. Cheia de bolt a teoriei vâgotskieneţ ă ă ă a fost ideea dezvoltarii semiotice care se producea ca un rezultat al înv arii. ăţ

Ducând mai departe disputa cu Piaget pe terenul teoriei înv rii, P. I.ăţă Galperin îi reproşeaz acestuia tocmai aceea ce Piaget însuşi ironizase:ă apriorismul endogenist. Piaget (1971) nu s-a sfiit s aminteasc într-o carteă ă foarte serioas gluma lui Anatole France în leg tur cu preformarea concepteloră ă ă („Înainte de-a fi fost picioare şi înainte de-a fi fost funduri, lovitura cu piciorul în fund existase de la începutul începuturilor în sine lui Dumnezeu”).

Cu toate acestea, Galperin şi Elkonin (1975) îl acuz pe Piaget deă „denaturarea teoretic a unor remarcabile rezultate experimentale şi fapteă culese din observa ie”. De vin ar fi terminologia lui Piaget, împrumutat dinţ ă ă biologie şi logic , care ar r mâne f r func ionalitate pe terenul psihologiei;ă ă ă ă ţ termenii de „asimilare”, „acomodare” şi „echilibru” ar fi total inoperan i; „Într-oţ asemenea form general , aceasta este ceva aproape incontestabil şi totodată ă ă atât de gol şi ... banal, încât, pur şi simplu, n-ar trebui discutate [...] Denumirile acestea [...] sunt fiziologice şi biologice iar principalul lor sens este împrumutat din mecanic . Aplicate la procese necunoscute ale activit ii intelectuale eleă ăţ devin caracteristici apropiate şi le transmit acel caracter fiziologic, biologic şi mecanic de la care, o spunem direct, nimeni nu câştig şi foarte mul i pierd”.ă ţ

Cele trei no iuni ar r mâne „metafore” care descriu „procese tainice” şiţ ă conduc la o reducere mecanicist . Dezvoltarea intelectual ar fi ceva mai bineă ă caracterizat de c tre Piaget. „Totul este atât de logic şi expresiv încât, dreptă ă recunoaştere a meritelor lui Piaget, propunem ca acestea s fie denumiteă «probleme Piaget», r spunsurile caracteristice ob inute - «r spunsuri Piaget», iară ţ ă fenomenele care apar - «fenomene Piaget»”. Îns , oricare dintre fenomeneleă Piaget ar putea fi anulate. L. T. Obuhova i-a ajutat pe copiii de 5-6 ani să în eleag ideea de invarian , anulând „nonconserv rile” specifice vârstei; H. M.ţ ă ţă ă Tioplenkaia a ob inut succese în formarea structurilor logice la copii de 6-7 ani,ţ iar Galperin a indicat posibilit i remarcabile de instruire în domeniul limbilorăţ str ine ş.a.ă

Cum s-au ob inut aceste rezultate, la fel de spectaculoase ca şi cele de laţ Harvard?

Gr. Nicola (1975) l-a rugat pe Galperin „s comenteze” ideea lui Bruner,ă „instruirea modeleaz dezvoltarea”, cu care teoria no iunilor mintale prezintă ţ ă atâtea analogii. Galperin a r spuns: „Instruirea nu este deloc unul şi acelaşiă proces. Şi nu este chiar aşa c orice instruire care merge paralel cu dezvoltarea,ă modeleaz aceast dezvoltare, chiar instruirea care, dup spusele lui L. S.ă ă ă Vîgotski, duce dup sine dezvoltarea, n-o modeleaz deloc, mai curând,ă ă dimpotriv , urmeaz intuitiv modelul acestei dezvolt ri. Dar, întrucât o mareă ă ă parte din acest model r mâne necunoscut şi, de obicei, ne cunoaştem după ă ă rezultatele ac iunilor noastre, judec m modelul dezvolt rii dup modelul instruiriiţ ă ă ă şi de aici şi ideea lui Bruner. Instruirea constituie condi ia ţ sine-qua-non a dezvolt rii, dar nu cauza ei. Cauza o constituie procesul de înv are, adică ăţ ă activitatea elevului, organizat special sau spontan , întrucât, în această ă ă activitate se dobândeşte experien şi (împreun cu cunoştin ele şi deprinderile)ţă ă ţ se schimb structura personalit ii, rela ia şi cu lumea, cu diferitele domenii aleă ăţ ţ acesteia şi cu sine”.

Teoria ruseasc are în centrul ei, ca şi cea american şi cea elve ian ,ă ă ţ ă conceptul de „ac iune”.La Piaget ac iunile devin „opera ii”, la Bruner ele devinţ ţ ţ „strategii intelectuale”, iar la Galperin „ac iuni mintale”.ţ

De fapt, cele trei mari şcoli de psihologie a dezvolt rii şi înv rii insistă ăţă ă asupra aceluiaşi fenomen c ruia fiecare i-a relevat aspecte diferite. Dar aceastaă mai degrab apropie decât îndep rteaz unele de altele cele trei orient ri.ă ă ă ă

Bruner a f cut, deseori, apel la construc ia piagetian , iar Galperin, în ciudaă ţ ă criticii ascu ite f cute lui Piaget, nu confund instruirea cu dezvoltarea şi nuţ ă ă reduce pe prima la ultima. Teoria ac iunilor mintale este un sistem compus dinţ patru p r i:ă ţ

1. Definirea psihologiei, a gândirii.2. Abordarea structural-func ional a ac iunii.ţ ă ţ3. Teoria bazelor de orientare.4. Deschiderea procesului de interiorizare a ac iunii.ţGr. Nicola (1975) crede în existen a celei de-a cincea par i: teoria structuriiţ ţ

şi genezei diferitelor func ii psihice.ţ

Ac iunea este unitatea elementar de analiz a func iilor psihice. Dar,ţ ă ă ţ pentru a o în elege mai bine, trebuie operat o distinc ie. Nu orice se utilizeaz înţ ă ţ ă gândire (con inut obiectual, algoritm, mecanisme fiziologice etc.) „constituieţ gândire”. Procesele psihologice nu trebuie confundate cu acele logice, estetice, morale etc. Latura psihologic a gândirii este o modalitate de orientare în lucruriă pe baza imaginii lor. Ac iunea este polarizat : polul orientativ const în opera iiţ ă ă ţ de coordonare a ac iunii ca proces exterior; polul executoriu reprezintţ ă transformarea real a obiectului dintr-o situa ie în alta. Ac iunea are patruă ţ ţ caracteristici fundamentale din care rezid restul particularit ilor ei: forma,ă ăţ gradul de generalizare, plenitudinea opera ional şi gradul de asimilare a ac iunii.ţ ă ţ În cinci etape succesive ac iunile se interiorizeaz . În prima etap are locţ ă ă constituirea bazei orientative a ac iunii, adic se formeaz „ideea” despreţ ă ă ac iune; în a doua etap are loc ac iunea material propriu-zis ; în etapa a treiaţ ă ţ ă ă ac iunea este „reexecutat ” în form de limbaj extern „cu voce tare”; în etapa aţ ă ă patra ea se îndeplineşte sub forma „limbajului extern pentru sine”; în etapa a cincea ac iunea este prescurtat sub forma limbajului intern. Parcurgerea acestorţ ă etape de c tre elev duce la o creştere în rapiditate şi consisten a însuşiriiă ţă materialului. Elementul cel mai original al teoriei pare orientarea (prealabil ) aă ac iunii elevului. C ci parametrii generali ai elabor rii ac iunii sunt analogi celorţ ă ă ţ patru condi ii ale echilibrului descrise de Piaget (P. Popescu-Neveanu, 1977).ţ

Aceleaşi condi ii par a le îndeplini şi strategiile de descoperire men ionate deţ ţ Bruner.

Toate aceste investiga ii permit reconstruc ia viziunii asupra modului în careţ ţ interac ioneaz factorii dezvolt rii în procesul form rii umane. Pare limpede cţ ă ă ă ă „teoria celor trei factori” – clasic şi r spândit în toate manualele tradi ionale deă ă ă ţ pedagogie – este dep şit şi trebuie abandonat . În cele ce urmeaz , expunem ă ă ă ă o teorie tetradic a educabilit iiă ăţ cu men iunea c ea reprezint exclusiv punctul deţ ă ă vedere al autorului acestui capitol. Ea ni se pare mai util “didacticii nova” decâtă oricare dintre uimitoarele dar primejdioasele cercet ri de gr bire a psihogenezei.ă ă

3.7. INTERACŢIUNEA FACTORILOR DEZVOLT RIIĂ

Din perspectiva viziunii epigenetice, concep ia psihopedagogic tradi ionalţ ă ţ ă dup care în procesul form rii umane intervin trei factori – ereditatea, mediul şiă ă educa ia – trebuie amendat .ţ ă

În realitate, trebuie s lu m în considerare ă ă patru factori ai dezvolt rii şiă form rii umaneă atât în teoria, cât şi în practica educa iei. Ea ar putea fundamentaţ dac nu o comenian ă ă Didactica Magna, cel pu in o ţ didactica nova pentru prezentul şi viitorul şcolii.

3.7.1. Ereditatea

Primul factor îl constituie, într-adev r, EREDITATEA. Este bine s nuan mă ă ţă îns câteva aspecte cu privire la ereditatea uman . În zestrea ereditar cu careă ă ă fiecare copil vine pe lume sunt structurate trei categorii de caractere:

a. genotipul general – care con ine elemente „preformate”, comune întregiiţ specii şi care se transmit pe cale genetic (de exemplu, bipedismul, conforma iaă ţ corporal , alte caracteristici anatomo-fizice).ă

b. genotipul individual – care con ine elemente de variabilitate intra-ţspecific ; nu s-au n scut niciodat doi indivizi umani identici (nici chiar gemeniiă ă ă univitelieni nu sunt chiar identici); culoarea ochilor, a p rului, elemente deă conforma ie facial , timbru vocal etc. sunt elemente care diferen iaz infinitţ ă ţ ă indivizii între ei, în ciuda caracteristicilor comune de specie.

c. poten ialul de formare epigenetic care, la om, este preponderent deţ natur psihic . Exist un poten ial general (to i oamenii pot achizi iona limbaje,ă ă ă ţ ţ ţ to i pot gândi etc;), dar şi grade de diferen iere a acestui poten ial general.ţ ţ ţ

Gradul de diferen iere poate fi preformat – în sensul c nivelul s u deţ ă ă valorificare prin educa ie nu poate dep şi un anumit nivel, oricât de bine ar fiţ ă organizat şi execitat influen area educativ . Nici un fel de educa ie nu va puteaă ă ţ ă ţ s transforme în savant un individ uman n scut cu un poten ial intelectual foarteă ă ţ sc zut.ă

Gradul de diferen iere poate fi şi format – în sensul c valorificarea prinţ ă educa ie poate fi mai mult sau mai pu in bine relizat . Dac doi indivizi umani seţ ţ ă ă nasc cu poten ialuri intelectuale apropiate, cel care va beneficia de un mediuţ educogen superior va deveni capabil de performan e ridicate.ţ

3.7.2. Mediul

Al doilea factor al dezvolt rii îl constituie MEDIUL. Interac iunea dintre mediuă ţ şi zestrea genetic a individului este numit de biologi fenotip. Prin „fenotip” seă ă în elege modul de exprimare şi obiectivizare a genotipului si poten ialului înţ ţ condi iile de mediu date. Omul se afl sub influen a mai multor tipuri de mediu –ţ ă ţ de la cel fizico-chimic pân la cel socio-uman. Mediul fizico-chimic şi cel biotic îlă oblig s lupte pentru ă ă supravie uireţ . Din acest punct de vedere este dificil să distingem între om şi animal. Mediul socio-uman îl oblig îns pe om s respecteă ă ă reguli de convie uireţ . Acestea din urm nu îi sunt transmise pe cale genetic . Elă ă le achizi ioneaz prin înv are şi educa ie. De aceea individul uman le poate sfidaţ ă ăţ ţ sau respecta.

În primul caz este sortit inadapt rii sociale. În cel de-al doilea caz vaă beneficia de integrare social . Ambele situa ii arat , îns , c omul, spreă ţ ă ă ă deosebire de animle, nu este condi ionat doar de lupta pentru supravie uire.ţ ţ Condi ia uman oblig individul la formare pe calea educa iei, întrucât în absen aţ ă ă ţ ţ ei nu poate lua parte la convie uirea social . Eliberat de preformisme cognitiveţ ă insul uman nu iubeşte nimic mai mult decât aceast libertate. Ea îi poate fi fatală ă celui solitar şi mântuitoare celui solidar.

3.7.3. Homeorhesis-ul epigeneticAl treilea factor este HOMEORHESIS-ul EPIGENETIC – în sensul c acesta esteă

mecanismul structural-organic ce regleaz procesele de creştere şi dezvoltare laă nivelul interac iunilor dintre individ şi mediu. El stabileşte nu numai c ile, ci şiţ ă limitele dezvolt rii. El asigur „s n tatea” psihogenezei. ă ă ă ă Creodele epigenetice (Waddington) şi psihogenetice (Piaget) pot fi “deturnate” şi “deviate” numai cu riscuri insurmontabile. Dumnezeu nu este iert tor în aceast privin . Oriceă ă ţă sfidare a normelor homeorhetice este primejdioas . Cercet rile arat c există ă ă ă ă riscul retard rii fizice şi intelectuale în condi ii de nestimulare suficient fizic ,ă ţ ă ă social şi educativ . Copiii crescu i în izolare fizic sau socio-uman vreme maiă ă ţ ă ă îndelungat prezint handicapuri psihice pe care nu le mai pot recupera decâtă ă par ial sau chiar deloc. Tot astfel, supra-stimularea fizic , socio-uman sauţ ă ă institu ional nu are efecte pozitive. Caracteristicile de vârst şi stadiile deţ ă ă dezvoltare intelectual trebuie respectate cu stricte e în procesul form rii.ă ţ ă Sfidarea lor are drept consecin apari ia unor „efecte secundare” nescontate,ţă ţ care, de regul , antreneaz maladii (în special psihice) imposibil de tratat. ă ă

3.7.4. Educa iaţAl patrulea factor este EDUCA IA. Desigur, pentru formarea uman educa iaŢ ă ţ

ar putea fi considerat chiar „primul factor”. Educa ia este un mod de organizareă ţ a influen elor mediului socio-uman asupra individului. Individul care tr ieşte într-oţ ă comunitate uman beneficiaz de o educa ie spontan exercitat habitudinală ă ţ ă ă asupra lui. Educa ia organizat se realizeaz prin institu ii specializate. Cea maiţ ă ă ţ important dintre ele este şcoala. ă

Educa ia este posibil numai la om, întrucât ea este un proces conştient şiţ ă numai membrii speciei Homo au conştiin de sine. Conştiin a de sine implic ,ţă ţ ă esen ialmente, realizarea condi iei de fiin unic , irepetabil şi perisabil . Oţ ţ ţă ă ă ă asemenea fiin ar putea cu uşurin s renun e la lupta pentru supravie uire;ţă ţă ă ţ ţ via a este absurd din perspectiva pe care o d certitudinea mor ii. De aceea,ţ ă ă ţ pentru a persevera în via , omul are nevoie de un suport. Acesta esteţă convie uirea. A tr i în comunitate înseamn a- i asuma valorile acesteia, a le slujiţ ă ă ţ

şi a le îmbog i. Valorile transcend condi ia tragic a tr irii individuale. Darăţ ţ ă ă achizi ia, slujirea şi îmbog irea valorilor umanit ii nu este posibil dec t peţ ăţ ăţ ă ă calea educa iei. Acestea îi confer individului uman o „a doua natur ” – ceaţ ă ă axiologic . Prin intermediul ei, individul uman îşi extinde existen a dincolo deă ţ limitele biologice, devenind personalitate. Personalitatea este individualitatea confirmat de comunitatea social în interiorul c reia tr ieşte pentru a-i sluji sauă ă ă ă îmbog i valorile. Ea poate aduce chiar ăţ athanasia (θ ) – visat deă elini şi promis de creştini.ă

Insul uman poate doar coabita cu membrii comunit ii ca egal al celor maiăţ mul i dintre ei. Ori de câte ori convie uieşte pentru a-i spori valorile este apreciatţ ţ de comunitate. În acest fel, chiar dup moartea biologic , individulă ă „supravie uieşte” în postumitate ca personalitate al c rui prestigiu poate creşteţ ă neîncetat. Eminescu a murit biologic în 1889, dar personalitatea sa a continuat şi va continua mereu s se des vâşeasc de-a lungul secolelor. Este nemuritor.ă ă ă

3.8.PUTEREA ŞI LIMITELE EDUCA IEIŢ

Dezvoltarea este o legitate în întreaga lume a viului. Potrivit concep ieiţ structuralist-genetice, propus de Jean Piaget, întrucât „viul înseamnă ă organizare”, aceasta nu poate fi decât procesual . Aşadar, orice organizareă presupune o dezvoltare. Conform principiilor epigenetice, este valabil şiă reciproca: orice dezvoltare presupune o organizare. Bineîn eles, ontogeneza şiţ psihogeneza se supun integral acestor legit i care dirijeaz natura sa biologic .ăţ ă ă În lupta pentru supravie uire, de care specia noastr nu este scutit , omul pare aţ ă ă fi izbândit printr-o modificare genetic survenit cu aproximativ 30 milenii înă ă urm , când a devenit conştient de sine. Aceasta i-a dat şansa s în eleag că ă ţ ă ă numai tezaurizând achizi iile culturale şi traiul în comunitate, va putea învingeţ confruntarea cu mediul ostil, supus legii entropiei.

Specia Homo a putut s adauge zestrei genetice şi proceselor de dezvoltateă dirijate epigenetic puterea educa iei. Aparent, aceasta nu se poate exercita decâtţ în limitele impuse de ereditate şi dezvoltare. În realitate, prin educa ie, s-a pututţ constitui al treilea tip de memorie: cea social-istoric , (al turi de memoriaă ă genetic a speciei şi de memoria psihologic individual ). ă ă ă Memoria social-istorică a re inut, în mod esen ial, ţ ţ valorile culturii umane. Transmiterea lor din genera ieţ în genera ie şi mai ales posibilitatea de a le îmbog i au dat individului umanţ ăţ posibilitatea de a-şi dep şi contribu ia biologic . Extensia individului înă ţ ă dimensiune axiologic prin achizi ionarea valorilor perene ale umanit ii se poateă ţ ăţ realiza numai pe calea educa iei. Numai omul se poate educa. Majoritateaţ speciilor din regnul animal pot înv a, iar mai multe mamifere pot fi dresate.ăţ Acestea sunt comportamente legate strict de necesit ile supravie uirii. De eleăţ ţ este capabil şi omul. El a sesizat îns şi necesit ile convie uirii, a c ror esen oă ăţ ţ ă ţă constituie valorile. Omul se poate umaniza, dar se poate şi animaliza. Animalele nu au acces la dimensiunea axiologic a lumii, care o crea ie strict uman .ă ţ ă Nefiind conştiente de ele însele, animalele nu se pot educa. Omul a devenit uman prin Paideia şi Pansophia. Şi va r mâne ă uman numai dac nu le vaă abandona.

Numai specia noastr poate achizi iona şi chiar îmbog i această ţ ăţ ă dimensiune care transcede biologicul. Educa ia şi corelativul ei, crea ia, permiteţ ţ individului uman s devin ă ă personalitate. Nu exist personalitate dec t înă ă condi iile convie uirii în comunitate. Aceasta din urm , îi confer întrega realitateţ ţ ă ă

obiectiv . Opera lui Eminescu, tr ind izolat, în afara comunit ii, nu iă ă ăţ -ar fi adus niciodat nemurirea. Postumitatea se constituie efectiv la nivelul conştiin eiă ţ sociale şi al memoriei social-istorice.

De aceea, puterea educa iei nu este strict limitat de grani ele memorieiţ ă ţ genetice ale speciei şi nici de legile epigenetice ale creşterii şi dezvot rii. Chiară dac nu poate sfida aceste grani e şi legit i în practica efectiv a instruirii şiă ţ ăţ ă educ rii, educa ia deschide calea spre dep şirea acestora, într-o dimensiune,ă ţ ă care nu are limite: cea a valorilor, în care personalitatea îşi poate spori ne rmurit dimensiunile.ţă

NOTE I REFERIN EȘ Ț

1 În termodinamică, entropia este o m sur a cât de aproape de ă ă echilibrul termodinamic este un sistem termodinamic. No iunea a fost introdus de ț ă Rudolf Clausius. Este o func ie de stareț caracterizat prin rela ia: ă ț

unde dQrev este cantitatea de c ldură ă schimbat cu exteriorul într-o transformare reversibil , întreă ă starea A la care se refer entropia ă SA i starea de referin ș ță A0, iar T este temperatura absolut laă care are loc transformarea. O introducere a entropiei termodinamice legat de considera iiă ț geometrice este datorit lui ă C.Carathéodory

Diferen a de entropieț între dou st ri ă ă A i ș B este:

Entropia masică este raportul dintre entropia unui corp omogen i ș masa acestuia.

În cadrul unui sistem izolat desf urarea proceselor este posibil numai în sensul în care seă ăș produce cre terea entropiei. Expresia entropiei se poate deduce pornind de la expresiaș randamentului ciclului Carnot, astfel: = 1-(|Qɳ 0|/Q)= 1-(T0/T) ; de unde (Q/T)-(|Q0|/T0)=0.

2 Jurnalul National, 16 Martie 2007: „Ion a fost g sit într-o pe tera din Anina.ă ș Ion este de fapt o mandibul , dar nu orice fel de mandibul : este cea mai veche r m it de ă ă ă ă ăș Homo Sapiens din Europa descoperit pâna în prezent. Maxilarul de ă Homo Sapiens botezat Ion, vechi de circa 40.000 de ani, a fost descoperit in anul 2002 de un grup de speologi de la Timi oara într-una din cele 200ș de pe teri din Mun ii Aninei.ș ț Dup ce procedurile de datare s-au încheiat, cercet torii au ajuns laă ă concluzia ca osul nu este unul oarecare, ci reprezint ă cel mai vechi rest de om modern din Europa. Pe tera in care a fost g sita pre ioasa fosil uman este par ial inundat .ș ă ț ă ă ț ă Grupul de speologi timi oreni, ș Proacvagrup, care a f cut istorica descoperire a fost nevoit s treac printr-un sifon, oă ă ă galerie inundat complet, prin care se poate trece numai cu costum de scafandru i cu echipamentă ș complet. Silviu Constantin, un speolog de la Institutul de Speologie Emil Racoviță din Bucuresti, care lucreaza acum la peștera, ne-a relatat povestea descoperirii. « Acolo au avut surpriza s g seasc , pe lâng alte oase care b nuiau ca sunt de urs, de alteă ă ă ă ă animale, o mandibula de om. Au scos mandibula, au dus-o la sectia din Cluj a Institutului Emil Racovi … ță L-am g sit pe profesorul Erik Trinkaus, un antropolog cunoscut, care a fost deă acord s fac datarile. In general, se fac probe duble, la laboratoare diferite, ca sa fim siguri. Acumă ă lucrurile sunt evidente, pentru ca știm ca omul e vechi. Când s-a scos mandibula, nu se știa cât de vechi este. Dac avea 10.000-15.000 de ani, nu era extrem de interesant. Vârsta este deă aproximativ 40.000 de ani. O s g si i în anumite articole cifra de 35.000-36.000 de ani, care esteă ă ț data în anii carbonici. i este o diferen între anii carbonici i anii calendaristici! Eu tot ce vaȘ ță ș spun v spun în anii calendaristici. Mandibula este de ă Homo Sapiens, de om modern. Cel mai vechi om modern din Europa. Cele mai vechi resturi de om modern sunt în Africa, iar în Europa, pân laă descoperirea din Muntii Aninei, erau undeva în jurul a treizeci și ceva de mii de ani… Prin faptul cș în zona asta s-a g sit un rest de om modern mai vechi decât tot ce era cunoscut în Europaă Occidental , ne d indica ii c putea fi un culoar de trecere pe aici în ceea ce prive te r spândireaă ă ă ăț ș popula iei de Homo Sapiens pe continentul nostru. Iar i e important, pentru c înseamn ca înț ăș ă ă aceeași perioadș, în Europa, Homo Sapiens tr ia în paralel cu omul de Neanderthal, dou speciiă ă

diferite…», povesteste Silviu Constantin.” (http://kosarev.press.md/Roman-hybr2.htm ).

3Primele mamifere au adoptat termoreglarea prin homeotermie ( sângele cald), au „inventat” mediul intrauterin; au ap rut acum 210 milione de ani. Erau mâncatori de insecte, nu mai mariă decât un soarece. Timp de mai mult de 145 milioane de ani mamiferele au r mas mici i au fostă ș dominate de dinozauri. Dar când dinozaurii au murit, acum 65 milioane de ani, mamiferele de toate marimile au evoluat i au dominat via a pe uscat. ș ț Gliptodon ii erau ierbivori masivi,ț str mo ii actualului armadillos. Ei aveau o carapace are îi ă ș ap ră de du mani. Ei tr iau în Americaă ăș de Sud i mâncau r d cini dup care s pau cu f lcile lor puternice. Megateriu era mai mare decâtș ă ă ă ă ă elefantul actual. Mergea în patru labe, dar se ridica sprijinindu-se pe cele dinapoi i pe coad , ca sș ă ă m nânce frunze de pe ramuri. Traia în ă America de Sud dar a disp rut în urma cu 11 mii de ani.ă

4 Walter Burkert, Homo Necans: The Anthropology of Ancient Greek Sacrificial Ritual and Myth. trans. Peter Bing. Berkeley: University of California. 1983. (Wikipedia : „The book's core thesis is that when paleolithic man became a hunter, in spite of the generally omnivorous orientation of the great apes, lack of a predator instinct was made up for by turning patterns of intra-species aggression against the prey: Homo necans means "man the killer". Thus, the animal hunted by ancient man automatically acquired aspects of an equal, as if it were of one of the hunter's relations. In a first attempt at applying ethology to religious history, Burkert confronts the power and effect of tradition in uncovering traces of ancient hunting rituals so motivated in historical animal sacrifice and human sacrifice (by his thesis unified as deriving from the same fundamental principle) in specific historical Greek rituals with relevance to human religious behaviour in general. Burkert acknowledges that a decisive impulse for the thesis of Homo Necans derived from Konrad Lorenz' On Aggression (1963)”.5 În paragrafele care urmeaz este rezumat o literatur ştiin ific vast . Trimiterile la fiecareă ă ă ţ ă ă autor sau lucrare în parte ar ocupa un spa iu considerabil. De aceea, ne limit m la precizareaţ ă câtorva lucr ri de referin . P. H. ABELSON, ă ţă Paleochemestry, Washington (1956); F. J. AYALA, Microevolution and macroevolution, Cambridge (1983); J. D. BERNAL, The Origin of Life, Cleveland (1967); N. BOTNARIUC, Ecologie, Bucureşti (1982); N. CEAPOIU, Evolu ia speciilorţ , Bucureşti (1980); TH. DOBZHANSKY, Genetics and the Origin of Species, New York (1982); C. MAXIMILIAN, Rasele umane, Bucureşti (1966); C. I. SIMIONESCU şi F. DENES, Originea vie iiţ , Bucureşti (1983); C. MAXIMILIAN, Genetica umană, Bucureşti (1982); W. CLARK şi L. GROS, The Antecedents of Man, Edinburg (1971); ş.a. Afirma iile anterioare sunt valabile şi pentru literatura dedicat doctrinelor şiţ ă teoriilor ereditariste. Men ion m câteva lucr ri cu caracter sintetic: F. JACOB, ţ ă ă Logica viului, Bucureşti (1972); J. L. FULLER şi W. R. THOMSON, Behaviour Genetics, New York (1960); Th. DOBZHANSKY, L’Homme en evolution, Paris (1966); BUFFON, Histoire naturelle des Animaux, Paris (1937). Alte lucr ri trateaz problema în chip direct şi partizan: HARVEY,ă ă On the Generation of Animals, London (1651); R. De GRAAF, Tratat despre p r ile femeieşti care servesc la z mislireă ţ ă (în limba polonez ), Varşovia (1701); A. Van LEEUWENHOECK, ă Arcana Naturae, Leyda (1696); GEOFFROY, These de médicine, Paris (1954); SWAMMERDAM, Histoire générale des Insectes, Utrecht (1682); MALEBRANCHE, Recherche de la Vérité, Paris (1700).6 Aceste convergen e între ineism şi apriorism au fost eviden iate de ţ ţ epistemologia genetică, mai ales prin cercet rile lui Jean Piaget şi numeroşii s i colaboratori de la Centrul de Epistemologieă ă Genetic al Universit ii din Geneva.ă ăţ

7 Riscurile „psihometriei” au fost eviden iate înc din anii ’50. Maximum de gravitate a fost atins înţ ă anul 1969, când psihologul american ARTHUR R. JENSEN a inten ionat s pun bazele unei ştiin eţ ă ă ţ noi, de vadit orientare ereditarist , ă ă genetica inteligen eiţ . Articolul s u, ă How much can we boast IQ and scholastic achievement (Harvard Education Review, 39, 1-123), a stârnit un imens scandal, fiind apreciat ca o încercare de fundamentare ştiin ific a rasismului. I s-a r spuns extrem deţ ă ă violent, mai ales de c tre geneticianul R. C. LEWONTIN care l-a ironizat, considerându-l caă ini iatorul unei noi secte bigote, „jensenitismul” (similara ordinului Jansenit din secolul al XV-lea).ţ Vezi nota urm toare. A se vedea şi lucrarea lui Jacques LARMAT, ă Genetica inteligen eiţ , Bucureşti (1977).8 Then in 1969, in the Harvard Educational Review Jensen suggested that while cultural factors contributed to the 15-point difference in average IQ between black and white Americans, genes could not be ruled out. This declaration made Jensen a target of student protests, acts of vandalism, death threats, and introduced the word “Jensenism” ( Miele F. What is intelligence? In: Intelligence, race, and genetics, Oxford, UK. Westview Press, 2002.) However, Jensen pointed to an issue

that brought strong criticism to genetic research on intelligence, leading to a generation of bigger behavioral genetic studies. Large sample size studies in monozygotic (MZ) and dizygotic (DZ) twins raised together show an average correlation of .86 for MZ twins, while the correlation for DZ twins is only .60. Twenty-five years later, in The Bell Curve, Herrnstein and Murray [7] claimed that intelligence is strongly inherited with a heritability estimation of .60 + .2 within whites. Based on data from the National Longitudinal Survey of Youth (NLSY), a federal project testing over 10,000 youths in the 1980′s, they declared that social intervention had very little effect on IQ. A large group of scientists and researchers see this claim as racist. The g factor has a normal distribution in the general population, suggesting g is probably a product of several genes that interact with the environment. Moreover, although g correlates with the parental value, it has a tendency to be closer to the population mean, suggesting a regression to the mean. These observations suggest that some genetic variants that influence g will vary between populations rather than within populations. For instance, certain Asian populations have a frequency of 0.60 in COMT Met158 allele, which predicts lower COMT-enzyme activity and thereby better cognitive performance, while Caucasians have a frequency of 0.42 for the same allele ( Winterer G. and Goldman D., Genetics of human prefrontal function. Brain Research Reviews. 41/2003, 134-163) . http://www.scq.ubc.ca/the-genetic-basis-of-intelligence/

9 La bibliografia deja men ionat trebuie ad ugate lucr rile lui LAMARCK (ţ ă ă ă Philosophie zoologique, Paris, 1809), DARWIN (Descenden a omului şi selec ia naturalţ ţ ă, Bucureşti, 1967; Originile speciilor, Bucureşti, 1957) şi G. V. SIMPSON ( The Major Features of Evolution, Londra, 1965). Sinteze excelente pot fi g site şi în B. STUGREN, ă Evolu ionismul secolului XXţ , Bucureşti (1965) şi M. TUFESCU, Evolu ia speciilor animaleţ , Bucureşti (1976). Dar „efectele” ambientalismului, transformismului si neolanearkismului pot fi urm rite într-o lung serie de opere psihologice şiă ă pedagogice – începând cu cele ale lui Locke şi Condillac şi continuând cu behaviorismul american şi reflexologia rus . A se consulta i bibliografia general .ă ăș

10 Tragedia lui Paul Kammerer este relatat cu detalii de c tre N. M RGINEANU în ă ă Ă Condi ia umanţ ă, Bucureşti (1973). Autorul acestei lucr ri a prelucrat-o pedagogic, realizând un studiu de cază cuprins în volumul colectiv Manual de pedagogie, Bucureşti, 1998 (coord. Ioan Jinga şi Elena Istrate). Sinuciderea lui Kammerer este înc un caz controversat. ELLEN MYERS ( ă The Story of Paul Kammerer, creationism.org. ) scrie: „Kammerer's suicide confirmed the fraudulence of his experiments and the bankruptcy of Lamarckism to the scientific community in the West. The Soviet Union, however, set out to vindicate him as a hero of the people victimized by villainous capitalists. A Soviet film, Salamandra, was produced under the sponsorship of Anatoly Lunacharsky, then Soviet Commissar of Education. The film featured a brief appearance by the Commissar himself as well as Madame Lunacharsky in the female lead. It ended with Kammerer's triumphant arrival in the Soviet Union, land of the honest and the free. (Goldschmidt in Science 109, June 1949, 220-222) Lamarckism survived in the Soviet Union as its compulsory official doctrine for nearly forty years, until its champion, the inept and dictatorial Trofim Lysenko, was finally dismissed from his post as director of the Soviet Academy of Sciences Institute of Genetics in February 1965 (William Broad and Nicholas Wade, 1982, pp. 186-191)”. A se vedea i ARTHURș KOESTLER, The Case of the Midwife Toad ( London 1971): „Kammerer might hove done it. Not before the journey into the lions' den in Cambridge, but later on, some time after his return. The possibility cannot be entirely excluded that he did the injecting himself in a moment of despair… in the unstable state of mind of his last year [he might not even have thought that to "restore' the pad which had once been there would be a crime. The history of science abounds in examples of correcting nature in a good cause ( p 107, p 124).

11 Actul de dispari ie Kammerer este de fapt unul dintre marile misterele nerezolvate ale tiin ei.ț ș ț Paul Kammerer s-a n scut în Viena la 17 august 1880. Ar fi vrut s urmeze muzica la Academia dină ă Viena dar din motive obscure a absolvit biologia. Aproape toate experimentele lui Kammerer for eaz amfibieni diferi i pentru a se reproduce în medii care au fost radical schimbate fa deț ă ț ță habitatul lor nativ. În prima sa serie de experimente, el s-a ocupat cu dou tipuri diferite deă salamandre. În primul rând, cu salamandra neagr , ă Salamandra atra, care t ie te în Alp,i pe careă ș ar fi for at-o experimental s dea na tere la pui pe deplin forma i, dar nu din ou depuse în mediulț ă ș ț ă

acvatic, ci direct n scu i pe uscat. În al doilea experiment, a folosit ă ț Salamandra maculosa, cu habitat de de câmpie i care na te pe uscatș ș ; Kammerere a obligat-o experimental s dea na tereă ș între zece i cincizeci de larve în ap . Aceste larve ar fi avut mai întâi atribute de mormoloc i,ș ă ș apoi, s-ar metamorfozat în salamandre. Au urmat apoi zeci de cercet ri similare care au stârnită mare entuziasm pretutindeni. În anii 20-30 ai secolului XX, era considerat „un al doilea Darwin”. A c l torit în Anglia i SUA prezentându- i exponatele senza ionale ob inute prin „ereditateaă ă ș ș ț ț dobânditului” : broa te râioase de uscat, n scute în ap , broa te cu umfl turi pentru împerechereș ă ă ș ă nup ial i multe alte amfibiene cu „caractere dobândite” experimental i retransmise pe caleț ă ș ș ereditar . Comunitatea tiin ific interna ional a privit cu suspiciune „minunile” lui Kammerer.ă ă ăș ț ț Doar sovieticii, în frunte cu vestitul agrobiolog al lui Stalin, Trofim Lîsenko, l-au sus inut cuț entuziasm. Îns în august 1926 a ap rut un articol devastator al lui G. K. Noble în revista ă ă Nature care dovedea c ă pads-urile ( „umfl turile nup iale”) ale broa telor lui Kammerer erau trucate iară ț ș petele de pe salamandra maculosa erau vopsite cu cerneal indian i c toate demonstra iile saleă ă ăș ț erau o fars de propor ii. La scurt timp dup aceea, la 23 septembrie 1926, Kammerer a plecat laă ăț o plimbare pe dealurile Theresiene ale Austriei i a ales s se încheie totul. El i-a tras pus unș ă ș glon în cap. Sinuciderea lui Kammerer convins mul i cercetatori c el a înscenat o fars de mariț ț ă ă propor ii pentru comunitatea tiin ific . La numai un an de la moarte, numele s u a disp rutț ș ț ă ă ă practic din lumea tiin ific . Dar nu i ideea c este posibil mo tenirea caracteristicilorș ț ă ș ă ă ș dobândite. De i munca de o via a lui Kammerer a fost rapid respins ca un fals complet, nu to iș ță ă ț cercet torii au abandonat suspiciunea c , poate, el a fost totu i un geniu. Un astfel de sus in tor aă ă ăș ț fost Arthur Koestler (The Case of the Midwife Toad, London 1971).

12 Caspar Friedrich Wolf, Theoria generationis ( Latin Edition), Nabu Press, 2012( a reproduction of a book published in 1923) ; First published 1759 as the author's inaugural dissertation, Halle; v.de asemenea William A. Locy, Biology and its Makers, Henry Holt and Company, New York, 1908.

13 Cercet rile moderne de embriologie confirm pe deplin epigenetismul. Vezi câteva lucr riă ă ă semnificative precum: SCOTT F. GILBERT, Developmental Biology, Sinauer, 2003; SCOTT F. GILBERT, Developmental Biology. Sinauer, 2003; LEWIS WOLPERT, Principles of Development. Oxford University Press, 2006 L. BARELIUC şi N. NEAGU, Embriologie umană, Bucureşti, 1977; D. ALESSANDRESCU, Biologia reproducerii, Bucureşti, 1976; A. ANDRONESCU, Embriologie, Bucureşti, 1963; C. HOUILLON, Embryologie, Paris, 1967; A. DOLLANDER şi R. FENART, Eléments d’embryologie, Paris, 1970; Embryology - History of embryology as a science", Science Encyclopedia. Web. 06 Nov. 2009, ( http://science.jrank.org/pages/2452/Embryology.html ); ş.a

14 „Ne pourrait-on pas dire que, dans la combinaison fortuite des productions de la nature, comme il n'y avait que celles où se trouvaient certain rapport de convenance qui puissent subsister, il n'est pas marveilleux que cette convenance se trouve dans toutes les espèces qui existent actuellement? Le hasard, dirait-on, avait produit une multitude innombrable d'individus; un petit nombre se trouvait construit de manière que les parties de l'animal pouvaient satisfaire à ses besoins; dans un autre infiniment plus grand, il n'y avait ni covenance, ni ordre: tous ces derniers ont péri; des animaux sans bouche ne pouvaient pas vivre, d'autres qui manquaient d'organes pour la génération ne pouvaient se perpétuer... les espèces que nous voyons aujourd'hui ne sont que la plus petite partie de ce qu'un destin aveugle avait produit..."( PIERRE LOUIS MOREAU de MAUPERTUIS, Vénus physique, Paris, 1745.); de asemenea: „Ne pourrait-on pas expliquer par là comment de deux seuls individus la multiplication des espèces les plus dissemblables aurait pu s'ensuivre ? Elles n'auraient dû leur première origine qu'à quelques productions fortuites, dans lesquelles les parties élémentaires n'auraient pas retenu l'ordre qu'elles tenaient dans les animaux pères et mères : chaque degré d'erreur aurait fait une nouvelle espèce : et à force d'écarts répétés serait venue la diversité infinie des animaux que nous voyons aujourd'hui; qui s'accroîtra peut-être encore avec le temps, mais laquelle peut-être la suite des siècles n'apporte que des accroissements insensibles.”( Essai sur la formation de corps organisés )

15 „ Si toutes ont la même tendance, la même force pour s'unir les unes aux autres, pourquoi celles-ci vont-elles former l'œil, pourquoi celles-là l'oreille ? pourquoi ce merveilleux arrangement ? … Par. XIV (...) Si l'on veut dire sur cela [i.e. la formation des vivants] quelque chose qu'on conçoive, quoique encore on ne le conçoive que sur quelque analogie, il faut avoir

recours à quelque principe d'intelligence, à quelque chose de semblable à ce que nous appelons désir, aversion, mémoire” (P.L.M. DE MAUPERTUIS, Système de la Nature, par. XIV, în Œuvres, réimpression anastatique pour Olms, Hildesheim 1965-1974, vol. II, pp. 146-147. ) ; de asemenea : „Ne pourrait-on pas dire que, dans la combinaison fortuite des productions de la nature, comme il n'y avait que celles où se trouvaient certain rapport de convenance qui puissent subsister, il n'est pas marveilleux que cette convenance se trouve dans toutes les espèces qui existent actuellement? Le hasard, dirait-on, avait produit une multitude innombrable d'individus; un petit nombre se trouvait construit de manière que les parties de l'animal pouvaient satisfaire à ses besoins; dans un autre infiniment plus grand, il n'y avait ni convenance, ni ordre: tous ces derniers ont péri; des animaux sans bouche ne pouvaient pas vivre, d'autres qui manquaient d'organes pour la génération ne pouvaient se perpétuer... les espèces que nous voyons aujourd'hui ne sont que la plus petite partie de ce qu'un destin aveugle avait produit...” ( Venus Physique ). http://cogweb.ucla.edu/EarlyModern/Maupertuis_1745.html

16 „The idea that life on Earth had an extra-terrestrial origin may be traced back to the ancient Greek philospher Anaxagoras, who lived in the fifth century B.C. Anaxagoras claimed that the universe is made of an infinite number of spermata (seeds). These give rise to life forms on reaching the earth. Anaxagoras coined the term Panspermia, meaning literally 'seeds everywhere', for his proposal… The idea that life on Earth had an extra-terrestrial origin may be traced back to the ancient Greek philospher Anaxagoras, who lived in the fifth century B.C. Anaxagoras claimed that the universe is made of an infinite number of spermata (seeds). These give rise to life forms on reaching the earth. Anaxagoras coined the term Panspermia, meaning literally 'seeds everywhere', for his proposal. One of the motivations for Arrenhius' Panspermia theory was that it provided an approach to dealing with the crisis caused by Louis Pasteur's experiments showing that contemporary bacteria do not arise by Spontaneous Generation. If there was no way in which the origin of life could be explained, it was reasonable to suppose that life was an inherent property of the universe and had always existed. Arrenhius' theory was dropped by most scientists when it became apparent that the bacterial spores would be unable to survive exposure to ultra-violet radiation on their journey through space. The development of an alternative 'Prebiotic Soup' theory was also a factor contributing to the demise of Arrenhius' ideas.” (http://www.simsoup.info/Origin_Issues_Earth_Or_Space.html ).

17 Julien Offray de La Mettrie, L'Homme Machine. 1748 (anonV. Aram Vartanian, La Mettrie's L'Homme Machine: A Study in the Origins of an Idea (Princeton University Press, 1960)

18 CLAUDE ADRIEN HELVÉTIUS (n. 26 februarie 1715 - d. 26 decembrie 1771) a fost un filozof francez, unul dintre reprezentan ii de seam ai ț ă materialismului i ș senzualismului. Cartea sa fundamental ă De L'Esprit (1758 ) a devenit celebr mai ales datorit opzi iei fa de teoria luiă ă ăț ț Montesquieu conform c reia schimb rile climaterice au modificat spiritul na iunilor expus înă ă ăț Spiritul legilor. Diderot i-a opus o teorie a egoismului care a atras aten ia imediat i a stârnitț ș opozi ii formidabile; mai ales de la „ț dauphin-ul” Louis , fiul regelui Ludovic al XV-lea, catolic fervent, s-a mâniat. Sorbona a condamnat cartea, în timp ce preo ii au convins instan a c eaț ț ă con ine una cele mai periculoase doctrine. Cartea a fost declarat eretic i atât de atee încâtț ă ă ș trebuie condamnat de c tre Biseric i Stat i ars . Helvetius, îngrozit la furtuna care luaă ă ă ăș ș propor ii, a scris trei retracta ii umilitoare. În ciuda protestelor din partea ortodoxiei religioase,ț ț cartea a fost ars în public la Paris.ă

19 „Le corps humain est une Machine qui monte elle-même ses ressorts ; vivante image du mouvement perpétuel. Les aliments entretiennent ce que la fièvre excite. Sans eux l'Âme languit, entre en fureur, et meurt abattue. C'est une bougie dont la lumière se ranime, au moment de s'éteindre. Mais nourrissez le corps, versez dans ses tuyaux des sucs vigoureux, des liqueurs fortes ; alors l'Âme, généreuse comme elles, s'arme d'un fier courage, et le Soldat que l'eau eût fait fuir, devenu féroce, court gaiement à la mort au bruit des tambours.” (JULIEN OFFROY DE LA

METTRIE, L'Homme-machine, 1748) ;

http://www.philo5.com/Les%20philosophes%20Textes/LaMettrie_HommeMachine.htm

20 ROXANE FAISSOLLE, L’Homme est il une machine en lui meme ? http://www.ecole-art-aix.fr/article4383.html

21 HELVETIUS, CLAUDE ADRIEN, Treatise on Man: His Intellectual Faculties and his Education, transl. W. Hooper, MD, (Londra: Albion Press, 1810), p.. 146.

22 HELVÉTIUS, CLAUDE ADRIEN, De l'esprit or, Essays on the Mind, and Its Several Faculties, (London: 1759), p. 286; de asemenea: BERLIN, ISAIAH, Freedom and Betrayal: Six Enemies of Human Liberty ,Princeton University Press, 2003.

23 Henri-Louis Bergson a fost scriitor i filosof ș evreu francez ale c rui idei au p truns i în literatur ,ă ă ăș prin intermediul operei lui Proust, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1927. Henri-Louis Bergson s-a n scut la Paris, la 18 octombrie 1859. Este elev al liceului Bonaparte în perioada 1868ă - 1877, apoi studiaz la ă Ecole Normale Supérieure (1878 - 1881), unde este coleg cu Jaurès i undeș ob ine în ț 1881 examenul de agregat în filozofie. În 1889 î i sus ine doctoratul în litere cu douș ț ă teze: Essai sur les données immédiates de la concience (Eseu despre datele imediate ale con tiin ei) i ș ț ș Quid Aristoteles de loco senserit. A fost numit profesor la Collège de France în 1897. Duce o via consacrat studiului, în care singurele evenimente importante sunt apari iileță ă ț fundamentalelor lucr ri care-i alc tuiesc opera: ă ă Matière et Mémoire (Materie i memorie, 1896), ș Le Rire (Râsul, 1900), L'Évolution créatrice (Evolu ia creatoare, 1907), ț L'Énergie spirituelle (Energia spiritual , 1919).ă24 „Élan vital was coined by French philosopher Henri Bergson in his 1907 book Creative Evolution, in which he addresses the question of self-organisation and spontaneous morphogenesis of things in an increasingly complex manner. Elan vital was translated in the English edition as "vital impetus", but is usually translated by his detractors as "vital force". It is a hypothetical explanation for evolution and development of organisms, which Bergson linked closely with consciousness… A distant precursor of Bergson can be found in the work of the pre-Christian Stoic philosopher Posidonius, who postulated a "vital force" emanated by the sun to all living creatures on the Earth's surface. The concept of élan vital is similar to Schopenhauer's concept of the will-to-live”. ( http://en.wikipedia.org/wiki/%C3%89lan_vital ). 25 http://www.cairn.info/revue-cahiers-d-economie-politique-2003-1-page-51.htm