12. epoca de glorie a diplomatiei chineze docepoca+de+glorie+a... · arab suleiman, intitulată ......

121

EPOCA DE GLORIE A DIPLOMAŢIEI ŞI NAVIGAŢIEI CHINEZE

ANNA EVA BUDURA

Cu 600 de ani în urmă, în 1405, în portul Liujiagang şi-a ridicat ancorele cea mai mare flotă a lumii din secolul al XV-lea. Flota a plecat cu sarcini precise. Dintre acestea cea mai importantă a fost aceea de a restabili şi extinde relaţiile dinastiei Ming cu ţările lumii, începând cu cele din sud-estul şi sudul Asiei, continuând cu cele din Oceanul Indian, din Marea Arabiei şi cele de pe coastele estice ale Africii şi chiar dincolo de aceste zone, extindere care să conducă la lărgirea sferei de influenţă a civilizaţiei chineze, la intensificarea schimburilor comerciale. Armada, căreia i s-au încredinţat aceste sarcini, reprezenta chintesenţa experienţei acumulate de constructorii de corăbii şi de navigatorii chinezi de-a lungul mileniilor. Ea era compusă din peste 200 de corăbii tip sampan oceanice, mari şi mijlocii, dispunea de cea mai avansată tehnică de navigaţie a acelor vremuri şi avea îmbarcate peste 27 000 de persoane. În fruntea flotei se afla o personalitate de seamă a diplomaţiei şi navigaţiei chineze – amiralul Zheng He, secondat de navigatori pricepuţi şi diplomaţi capabili. Pentru a înţelege realizările acestei echipe se impune o incursiune în istoria navigaţiei chineze, atât de puţin cunoscută istoricilor şi iubitorilor de istorie. * Aşa cum dovedesc vestigiile şi documentele istorice, neamurile ce populau încă din preistorie zone întinse de-a lungul liniei de coastă, de 18 000 de km a Chinei de azi, precum şi malurile râurilor navigabile, se numără printre primii locuitori ai globului care au construit mijloace de navigaţie, au inventat instrumente de orientare pe mare şi s-au avântat spre alte zări şi alte continente. Legendarului strămoş al chinezilor, Împăratului Galben i se atribuie preocuparea de a „ scobi copaci pentru a-i face luntre şi de a netezi bârne pentru a le face vâsle”. Această afimaţie consemnată în Yijing (Cartea Metamorfozelor) a fost confirmată de descoperirea arheologică de la Hemutu (provincia Zhejiang). Aici au fost găsite şase pirogi şi tesle din piatră vechi de 6-7 mii de ani. Apoi, săpăturile în siturile din epoca Xia (2205-1760 î. Hr.) au adus la suprafaţă uneltele din bronz ale dulgherilor: dălţi, ferăstraie,

Anna-Eva Budura

122

compasuri, distanţiere, echere, tot atâtea dovezi ale capacităţii meşterilor de a produce scânduri, şi din ele, prin îmbinare, bărci cu vâsle şi cârme. Este semnificativ faptul că dinastia Shang (1760-1122 î.Hr.) a fost întemeiată de Xie, un navigator neînfricat şi îndemânatic. Prezenţa în necropolele datate din această perioadă a carapacelor de broască ţestoasă uriaşă, a scoicilor uriaşe, a scheletelor de balene şi a altor animale mari din Pacific au condus specialiştii la concluzia că ieşirile în largul mării, apoi în Oceanul Pacific, constituiau îndeletniciri cotidiene ale locuitorilor de pe malul mării. Aserţiune întărită şi de descoperirea unui calendar în care erau notate ciclicitatea şi direcţia musonilor, a vânturilor şi a curenţilor, perioadele favorabile navigaţiei. Se pare că navigarea spre „soare răsare”, spre Fumu – ţara hibiscuşilor uriaşi, folosindu-se curenţii favorabili, o călătorie până în Coreea şi Japonia au fost îndeletniciri obişnuite ale chinezilor din antichitate. La începutul secolului al III-lea î. Hr., China dispunea deja de mijloace de navigaţie foarte avansate, ceea ce a permis împăratului ctitor al dinastiei Qin, care realizase prima unificare a Chinei, să lanseze planuri îndrăzneţe şi în privinţa extinderii dominaţiei sale dincolo de Pacific. El personal s-a interesat de construirea şi echiparea unei flote şi de alegerea celor 3 000 de tineri şi tinere care urmau să intreprindă marea călătorie. În anul 210 î. Hr., flota, formată din câteva zeci de jonci oceanice a ridicat ancora dintr-un port din provincia Shandong cu destinaţia unor insule locuite de „semizei” care deţineau „leacul nemuririi”. Între anii 110 şi 89 î. Hr., un alt vizionar, împăratul Wu al dinastiei Han (140-87 î. Hr.) s-a preocupat de inaugurarea Drumului maritim al Mătăsii, în Oceanul Indian. El a organizat o flotă şi mai mare decât cea creată de Qin Shihuang, pentru a deschide unul şi în zona Pacificului. Documentele istorice au reţinut plecarea către Cele Trei Insule Sacre de peste mări a 6 000 de tineri şi tinere însoţiţi de meşteri iscusiţi şi de produse ale imperiului Han. În capitolul Geografia al Istoriei oficiale a dinastiei Han există însemnarea precum că ambarcaţiunile chineze pe care călătoreau soli şi comercianţi treceau de Mările Sudului (denumirea chineză din acea epocă a Mării Chinei de Sud) şi ajungeau până la Yichengbuguo, care după unii cercetători ar fi Ceylonul (Sri Lanka), iar după alţii chiar Etiopia, unde schimbau mătăsuri şi aur pe pietre preţioase şi mirodenii. Este cunoscut că în epocile ulterioare, navigatorii chinezi, în corăbiile lor perfecţionate şi echipate cu instrumente avansate de navigaţie, i-au uimit pe arabi. După secolul al III-lea, corăbii chinezeşti au fost semnalate în Oceanul Indian şi chiar în Golful Persic. Începând din secolul al VII-lea, în timpul marii dinastii Tang, în condiţiile înfloririi economiei şi adoptării unei politici a porţilor deschise în

Epoca de glorie a diplomaţiei şi navigaţiei chineze

123

contactele cu alte state, s-au creat largi posibilităţi pentru comunicare pe mare. În acest scop au fost construite corăbii oceanice de mare capacitate, lungi de 60 m, ce puteau îmbarca peste 600 de persoane. Ele erau rezistente la talazurile valurilor şi au fost apreciate de mulţi călători străini pentru siguranţa lor. Exista chiar o evidenţă exactă a rutei şi frecvenţei de circulaţie al corăbiilor din portul Guangzhou până la Basra şi Bagdad, ceea ce dovedeşte că traversarea Oceanului Indian şi atingerea porturilor arabe nu au repezentat o dificultate pentru navigatorii chinezi. În Istoria oficială a dinastiei Tang în capitolul Ţări străine au fost inserate numele multor ţări precum şi descrierea lor. În cartea călătorului arab Suleiman, intitulată Însemnări despre cele văzute în India şi China şi apărută în anul 851, se aminteşte că „în Golful Persic a văzut corăbii chinezeşti” şi că „Chang’an şi Bagdad au fost locuri de întâlnire ale oamenilor celebri din lumea întreagă”. Comerţul maritim aducea o contribuţie substanţială la vistieria imperiului Tang. Călătoriile pe mare au contribuit la cunoaşterea civilizaţiei chineze, îmbogăţind-o, totodată, cu elemente inedite ale altor culturi. Toate aceste realizări au pregătit condiţiile unei dezvoltări spectaculoase în timpul următoarelor două dinastii, Song şi Yuan. În timpul dinastiei Song (960-1278), ca urmare a mutării centrului economic şi cultural al Chinei în sudul ţării, importanţa comunicaţiilor pe mare a crescut, calea maritimă de comunicaţie devenind principala modalitate de comunicare cu alte zone ale lumii şi de efectuare a schimburilor comerciale cu alte state. În acea epocă tehnica navigaţiei a cunoscut un salt spectaculos, realizarea cea mai importantă fiind generalizarea folosirii busolei. În anul 1063, Shen Tuo a descoperit fenomenul deviaţiei acului busolei spre est şi a inventat busola fixată în bolul de apă, cuceriri de mare importantă pentru dezvoltarea navigaţiei şi siguranţa acesteia. „Comandanţii corăbiilor cunosc geografia (zonelor parcurse) scria Zhu Huo în anul 1119, noaptea ei urmăresc stelele, în timpul zilei – soarele, iar când se lasă ceaţa – busola”. Începând din anul 1225, busola a devine principalul instrument de navigaţie, evoluând de la un instrument cu ajutorul căruia se stabilea direcţia la unul cu ajutorul căruia se putea stabili poziţia ambarcaţiunilor. După însemnările oficiale, corăbiile chineze ajungeau din portul Guangzhou până la peninsula Malacca în cinci săptămâni şi până la strămtoarea Ormuz - în douăsprezece. Tot în acea perioadă s-a perfecţionat tehnica de construire a corăbiilor. Ele erau construite din lemn de tec, velele pentru vântul din faţă erau ţesute din bumbac, iar cele pentru vântul oblic erau confecţionate din fire vegetale (rogojini), ce se deschideau asemenea canaturilor uşilor. Aveau calele compartimentate şi puteau transporta o încărcătură de până la 2 000 tone. Aceste jonci oceanice,

Anna-Eva Budura

124

echipate cu tunuri, mortiere şi alte arme ce foloseau praful de puşcă, erau rezistente la atacurile piratereşti. În timpul dinastiei Yuan (1260-1368), cuceririle mongole pe o arie extinsă a Eurasiei au facilitat contacte largi cu un număr mare de ţări. Aşa cum reiese din documentele vremii, China avea în această perioadă relaţii directe sau indirecte cu peste 100 de ţări din Asia şi Africa. Porturile Chinei erau deschise larg pentru corăbiile tuturor ţărilor lumii, iar corăbiile chineze brăzdau apele mărilor, uimind navigatorii cu performanţele lor tehnice. Portul Guanzhou a devenit cel mai mare şi important port al Chinei; în perioada lui de glorie în radele sale erau ancorate peste 15 000 de corăbii de diferite mărimi. Tot aici fiinţa şi cel mai important şantier naval al imperiului, unde se construiau corăbii de dimensiuni impresionante. În alte şantiere navale lua fiinţă cea mai mare flotă militară a secolelor XIII-XIV, pregătită pentru cucerirea Japoniei şi insulei Java. Realizările, de-a lungul veacurilor, dar, în mod special, din timpul dinastiilor Song şi Yuan, în domeniul tehnicii navigaţiei şi construirii corăbiilor, precum şi informaţiile acumulate cu privire la aşezarea şi situaţia ţărilor din Asia, Africa şi a celor din sudul Pacificului şi, nu în ultimul rând, experienţa câştigată în activitatea diplomatică au constituit premisele succeselor răsunătoare ale soliilor lui Zheng He în primele trei decenii ale secolului al XV-lea.

* * *

La începutul secolului al XV-lea, pe tronul Chinei s-a aflat împăratul Zhu Di, care la înscaunare şi-a ales pentru anii lui de domnie numele de Yongle (Bucuria eternă) (1403-1425). A fost un suveran vizionar, dornic de fapte măreţe, fapte ce vor avea reverberaţii largi atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. El era dornic să redea imperiului Ming (1368-1644) strălucirea demnă de numele său (Ming însemnând lumină). Năzuia să refacă puterea şi influenţa ţării sale în statele vecine şi chiar să le extindă în cele mai îndepărtate. Visa ca roadele civilizaţiei chineze să devină cunoscute pe o arie cât mai extinsă, pentru ca „toate popoarele sub cer să se bucure de pace”. El a înţeles că pentru a transforma aspiraţiile sale în realitate trebuia să renunţe la politica porţilor închise, practicată de tatăl său, întemeietorul dinastiei, să elaboreze o politică externă generoasă şi să acţioneze cu fermitate pentru transpunerea ei în viaţă, folosind mijloace diplomatice înţelepte. Principiile politicii sale externe le găsim expuse într-o scrisoare adresată unui han al tătarilor din nordul Chinei: „Azi există stabilitate, toţi din interiorul şi din afara Mării Bo vin să prezinte daruri (tribut), ar fi bine ca şi Hanul să trimeată solii pentru a marca stabilirea


125

bunelor relaţii şi pentru a ne simţi membrii unei singure famili. Nu ar fi oare minunat ca pe turnurile de veghe ale Zidului Mare să nu se mai aprindă focuri de avertizare? Nu ar fi oare minunat ca să trăim cu toţii în prosperitate şi să ne bucurăm de binecuvântarea păcii?” În dorinţa sa de a menţine pacea şi stabilitatea în zonă, de a stabili relaţii de colaborare cu toate ţările, indiferent de mărimea şi puterea lor, împăratul Zhu Di a conceput planul trimiterii unor solii importante. Acestea erau însărcinate să aducă la cunoştinţa diferitelor state înscăunarea noii dinastii în China şi dorinţa acesteia de a stabili sau de a menţine relaţii de bună vecinătate cu acestea, să înmâneze suveranilor sau căpeteniilor acestora darurile trimise de el în semn de bunăvoinţă şi generozitate. Totodată, solilor li s-a încredinţat sarcina de a invita regii sau căpeteniile diferitelor ţări la curtea Ming pentru a da expresie existenţei bunelor relaţii cu daruri simbolice şi pentru a-şi prezenta omagiile împăratului Chinei. Comandantul flotei imperiale a primit sarcina ca, celor care au acceptat acestă invitaţie, să le asigure transportul pe una din Corăbiile purtătoare de comori până în capitala chineză şi înapoi în ţara lor de baştină. Pentru a transforma această concepţie a politicii externe în realitate, împăratul Zhu Di a ordonat reabilitarea flotei chineze din timpul dinastiei Yuan, precum şi construirea sub supravegherea şi din fondurile Ministerului Armatei şi al Lucrărilor Publice, a altor peste 1 600 de corăbii oceanice noi. Şantierele navale din apropierea capitalei dinastiei Ming, Nanjing, şi alte zeci de noi şantiere au lucrat din plin. În anul 1404, cea mai mare armadă a secolului al XV-lea era gata să-şi ridice ancorele. Înainte de-a face acest lucru însă au fost trimise peste zece solii în ţările vecine şi chiar mai departe până în Malacca şi India, pentru a pregăti condiţiile de activitate a viitoarelor mari solii. În cadrul acestei pregătiri se înscrie şi preocuparea pentru consolidarea bunelor relaţii cu statele vecine considerate de prima importanţă, precum Japonia, Coreea, RiuKiu, Annam şi Champa.

Pe prim plan se afla grija de a adopta măsuri urgente pentru reglementarea relaţiilor cu Japonia, în vederea curăţirii apelor mărilor de piraţii japonezi, care împiedicau desfăşurarea normală a navigaţiei. Pentru îndeplinirea acestei sarcini complexe, împăratul Zhu Di a ordonat, în anul 1402, formarea unei solii reprezentative şi îmbarcarea acesteia pe o flotă impresionantă. De-a lungul istoriei, între China şi Japonia au existat, de timpuriu, contacte frecvente. Se presupune că flotele trimise de împăratul Qin Shihuang şi împăratul Wu, al dinastiei Han, spre insulele „semizeilor” au ajuns de fapt în Japonia, deoarece călătoriile acestor două flote chinezeşti coincid cu începutul unei ere de efervescenţă creatoare în toate domeniile în Japonia. Epoca de cea mai mare intensitate a acestor relaţii s-a înregistrat în timpul dinastiei Tang,

Anna-Eva Budura

126

cultura chineză jucând un rol important în formarea unei culturi naţionale japoneze. În timpul dinastiei Song, ca urmare a dezvoltării tehnicii de navigaţie, prezenţa corăbierilor chinezi în porturile japoneze a devenit foarte frecventă. În timpul dinastiei mongole, relaţiile au fost afectate de încercările flotei mongole de a ataca Japonia, dar şi de activitatea piraţilor japonezi în apele învecinate Chinei. La începutul dinastiei Ming, pirateria practicată de Japonia a devenit o problemă gravă şi a dus la ruperea relaţiilor diplomatice şi comerciale. Repetate solii chinezeşti nu au reuşit să rezolve problema. În anul 1401, au fost stabilite legături cu shogunul Ashigaka Yoshimitsu, care s-a prezentat drept rege şi a trimis daruri (tribut) împăratului Ming. Solia chineză din 1402, a fost primită cu mare fast şi s-a încheiat o înţelegere, cunoscută în istorie ca Tratatul Yongle, care prevedea suprimarea pirateriei de către Japonia şi practicarea unui comerţ controlat atât cantitativ, cât şi calitativ de funcţionarii ambelor ţări. Ultima piedică din calea călătoriilor spre Mările Vestice (denumire folosită în documentele chinezeşti ale vremii pentru Oceanul Indian) a fost îndepărtată. În 1405, cea mai mare flotă a secolului al XV-lea era pregatită pentru realizarea planurilor măreţe ale unui împărat vizionar.

* * *

În cel de al 3-lea an de domnie al împăratului Zhu Di al dinastiei Ming, în portul Liujiahe de lângă Suzhou s-a adunat toată suflarea aşezării ca să se delecteze cu priveliştea magnifică ce i s-a oferit. Corăbii maiestuoase cu câte zece catarge, asemenea unor păsări măiestre, îşi ridicau velele pentru a porni în călătorie pe Mările Vestice. Pe puntea corăbiei amiral se distingea figura impunătoare a comandantului flotei, Zheng He. Sute de ambarcaţiuni mai mici forfoteau în jurul marilor corăbii, încărcând baloturi de mătase, ceai, porţelanuri, opere de artă, unelte de lucru din fier şi sute şi sute de alte produse necesare aprovizionării armadei sau destinate schimburilor comerciale. Au sunat comenzi scurte şi flota şi-a ridicat ancorele plutind spre gurile Fluviului Yangzi. De aici, a coborât de-a lungul coastei spre sud, spre punctul de întâlnire cu alte corăbii ce urmau să o completeze. Aici a aşteptat musonul de iarnă care o va purta în Mările Sudice şi spre Oceanul Indian. Era anul 1405, un an de referinţă în istoria diplomaţiei şi navigaţiei chineze. Flota era compusă din peste 200 de corăbii mari şi mijlocii. Ea îmbarcase peste 27 000 de persoane şi dispunea de cele mai avansate tehnici de navigaţie ale acelei epoci. Armada reprezenta chintesenţa experienţei acumulate de constructorii de corăbii şi navigatorii chinezi de-a lungul secolelor.


127

Corabia amiral, un adevărat palat plutitor, construit din lemn de tec şi santal, era lungă de 150 m şi lată de 60, avea 10 catarge cu vele ţesute din mătase şi era înaltă de 4 etaje. Dispunea de locuri de cazare pentru personalităţi de seamă, pentru călători şi ostaşii marinari. Pe bord, avea instalate tunuri. Calele compartimentate erau încărcate cu piese valoroase ce urmau a fi oferite drept daruri din partea împăratului Chinei regilor şi căpeteniilor statelor vizitate, precum şi cu alte produse destinate schimburilor comerciale, ca şi cu toate cele necesare traiului pe durata călătoriei. Puntea de comandă era înzestrată, pe lângă busolă, cu astrolab, instrumente pentru măsurarea vitezei de deplasare, a adâncimii apei, a timpului – clepsidre de apă şi de nisip, hărţi ale cerului şi ale regiunilor pe care urmau să le parcurgă, planuri de navigaţie în funcţie de starea vremii şi un itinerar. Alături de Zheng He comandau flota câţiva viceamirali, remarcabili cunoscători ai mărilor şi ai limbilor străine, ca de pildă Wang Jinghong, Konghebuhua şi alţii. Funcţionarea întregii flote era asigurată de funcţionari imperiali, de un corp de tehnicieni însărcinaţi cu manevrarea şi repararea corăbiilor, de 180 de medici-botanişti, zeci de meteorologi şi mii de mateloţi-ostaşi pricepuţi. Corăbiile mari şi mijlocii din flotă erau construite tot din lemn de tec şi fiecareia îi revenau sarcini precise. Acestea erau echipate cu tot ce era necesar pentru un trai decent în timpul călătoriei - aveau cereale suficiente pentru un an, loturi de legume, crescătorii de animale şi, chiar, distilerii de băuturi spirtoase. Din flotă făceau parte şi jonci de mai mici dimensiuni, care transportau provizii suplimentare de alimente, caii şi chiar apă potabilă. Dar înainte de a porni în călătorie cu această flotă impresionantă, cred că este necesar să-l cunoaştem pe comandantul acesteia, Zheng He. Zheng He s-a născut în anul 1371, în sud-vestul Chinei, într-o familie musulmană cu ascendenţă nobiliară. Străbunicul, bunicul şi tatăl său făcuseră pelerinajul la Mecca. Strămoşii lui excelau prin curaj, dârzenie şi spirit explorator. Se numărau printre puţinii conducători charismatici care erau iubiţi de popor şi, totodată, erau apreciaţi de domnitori. După naştere, a primit numele de Sanbao – Trei comori. Descendenţa sa nobiliară, viaţa în acea zonă mirifică a provinciei Yunnan – la Sud de Nori, în care se resimţea influenţa culturii marelui imperiu Dali, atmosfera caldă dar disciplinată din familie şi-au pus amprenta asupra caracterului său. Talentul său înnăscut era potenţat de sârguinţă, modestie şi de o mare capacitate de asimilare a noi şi noi cunoştinţe. Toate acestea, l-au ajutat să supravieţuiască celor mai mari încercări şi să-şi clădească şi o carieră onorabilă, ce i-a înscris numele printre personalităţile de frunte din istoria Chinei.

Anna-Eva Budura

128

Copilăria i-a fost scurtă. La 13 ani a fost înrolat cu forţa în armată şi, conform obiceiurilor vremii, castrat. In anul 1385, unitatea sa a fost transferată în nordul Chinei şi pusă la dispoziţia prinţului Zhu Di, cel de al 4-lea fiu al împăratului întemeietor al dinastiei Ming, pe atunci rege al statului Yan cu capitala la Beiping – Pacificarea Nordului (denumirea de atunci a oraşului Beijing de azi). Acesta avea misiunea dificilă de a apăra graniţele de nord ale imperiului de incursiunile armatelor mongole retrase în nordul Zidului Mare. Ma Sanbao, cum era atunci cunoscut Zheng He, s-a distins ca un soldat curajos şi priceput în luptele duse pentru consolidarea puterii noii dinastii şi mai apoi, în cele duse pentru ocuparea tronului Chinei de către Zhu Di. În 1402, drept recunoaştere a meritelor sale, suveranul i-a conferit cea mai înaltă distincţie, pe lângă rangul nobiliar, aceea de a-l cinsti cu un nou nume de familie – Zheng, numele localităţii unde s-a distins prin actele sale de vitejie şi un nou nume He – armonie, pace, nume cu care este cunoscut în istorie. După încoronarea împăratului, Zheng He a rămas în continuare în preajma acestuia dovedind competenţă şi eficienţă în îndeplinirea tuturor sarcinilor ce i au fost încredinţate. Nu este de mirare, deci, că, atunci când împăratul Zhu Di a luat decizia constituirii unei flote impunătoare ce urma să intreprindă călătorii decisive pentru viaţa imperiului chinez, să-l fi numit în postul de comandant al acesteia pe Zheng He. Insă înainte de a lua decizia finală, a cerut părerea expertului imperial în citirea fizionomiei. Iată constatarea acestuia: „Este înalt de 9 chi ( bine peste 2 m), are o talie impresionantă, pomeţii obrajilor sunt înalţi, nasul mic. Are într-adevăr o fizionomie ieşită din comun. Ochii îi sunt mari şi luminoşi, urechile - albe şi transparente, dinţii - precum perlele. Mersu-i e cel al tigrului, vocea-i e cea a tunetului. Întreaga lui înfăţişare dovedeşte inteligenţă şi talent. Nici unul din eunucii <Măriei Sale> nu-i sunt pe măsură. Cred că datorită aptitudinilor sale el este cea mai bună alegere pentru funcţia de comandant”. Întărit în alegerea sa, suveranul l-a numit în fruntea flotei imperiului chinez. Zheng He a înţeles greutatea răspunderii şi, timp de doi ani, s-a iniţiat în tainele navigării; a călătorit pe mare până în ţările vecine ca Japonia, Coreea, Riukiu. A făcut parte din solia (după unele surse chiar a condus-o) care a fost trimisă în anul 1403 în Japonia pentru a negocia încetarea pirateriei japoneze în apele din vecinătatea Chinei, solie care şi-a îndeplinit cu succes misiunea şi a semnat şi un tratat cu privire la schimburile comerciale între cele două ţări. Aşa că atunci când în luna iunie a anului 1405, s-a urcat pe puntea de comandă a ştiut că va putea organiza activitatea celor 27 000 de oameni de pe cele peste 200 de ambarcaţiuni, că va fi în stare să-i aducă în siguranţă înapoi în porturile mamă. Îl frâmăntau însă câteva întrebări: Cum va putea deschide calea soliilor


129

paşnice în mările băntuite de piraţii chinezi? Cum va putea înfrânge rezistenţa oponenţilor noii dinastii care alimentau, în ţările în care locuiau, o atmosferă de suspiciune şi, în unele cazuri, chiar de ostilitate faţă de ţara lor de baştină? Cum va reuşi să recâştige respectul şi ataşamentul multor state faţă de China şi cât de departe va ajunge în căutarea noilor prieteni ai ţării sale? Erau într-adevăr probleme mari şi grele, dar în faţa unui om de talia lui Zheng He, deşi avea doar 35 de ani, nu erau insurmontabile. Flota comandată de el, care a rămas în istorie cu numele de Flota purtătoare de comori impunea respect şi, când era necesar, frică. Între anii 1405 şi 1411, Zheng He a intreprins trei călătorii. A ancorat în state ca Champa, (sudul Vietnamului de azi), Siam (azi Thailanda), Malacca (azi în Malaysia), în cele de pe insulele Java, Sumatra, Borneo, Ceylon (Sri Lanka), în cele de pe coastele estice şi din sudul şi sud-vestul Indiei. Nu a reuşit să ajungă până în Marea Arabiei, aşa cum i-a indicat suveranul, din cauza situaţiei extrem de complexe din Mările Sudului. Pentru a-şi implini misiunea a recurs la mijloace militare. După un adevărat război, el a reuşit să captureze şi să ducă în China, pentru judecată, pe căpetenia piraţilor chinezi, precum şi pe căpetenia forţelor de opoziţie. Apoi, pentru a restabili liniştea şi echilibrul de forţe între ţările acestei regiuni a recurs la mijloace diplomatice spre a media stingerea conflictelor locale, reabilitând prin aceste acţiuni prestigiul imperiului chinez. Tot în aceşti ani a avut loc una din puţinele confruntări militare în care a fost implicat Zheng He în cei peste 28 de ani de navigaţie pe mare. El s-a văzut nevoit să riposteze cu mijloace militare atunci când regele Ceylonului a ordonat atacarea corăbiilor încărcate cu comori. Pentru a-l constrânge să renunţe, a ocupat palatul regal, i-a făcut prizionieri pe rege şi familia sa, i-a îmbarcat şi i-a transportat la Beijing. Aici, împăratul Zhu Di a primit regele, i-a acceptat scuzele şi i-a permis întoarcerea în Ceylon pe una din corăbiile chineze. În acelaşi timp, Zheng He nu a pierdut din vedere funcţia sa principală: cea de sol al bunăvoinţei şi generozităţii imperiale. În acea vreme a vizitat treizeci de ţări. Ceremonia sosirii în fiecare ţară a fost concepută în aşa fel încât să impresioneze. După ancorarea corăbiilor într-o anumită formaţiune, începea debarcarea. Coborau marinarii-ostaşi îmbrăcaţi în uniforme strălucitoare, apoi orchestra, mai apoi purtătorii de daruri. În sunetele muzicii, apărea Zheng He, înconjurat de viceamiralii săi. El se apropia de regele local, îl saluta şi îşi exprima dorinţa de a prezenta ofrande zeilor protectori ai ţării. După îndeplinirea acestui gest simbolic ce exprima respectul pentru acea ţară, el dădea citire scrisorii împăratului Chinei în care acesta aducea la cunoştinţa regelui înscăunarea sa şi dorinţa sa de a-l avea printre cei care îi prezintă periodic tribut. După citirea acestui act regilor locali, Zheng He le înmâna darurile suveranului chinez, care

Anna-Eva Budura

130

constau de obicei din zeci de baloturi de mătăsuri scumpe, zeci de mii de piese de porţelan, bani de argint şi aramă, marcând prin aceasta stabilirea unor relaţii concepute drept tributare. Se impune precizarea că spre deosebire de relaţiile de acest gen din Europa, care presupuneau raporturi de suveranitate-vasalitate, cele practicate de imperiul chinez cu alte state presupuneau raporturi de bunăvoinţă, acestea fiind marcate de schimburile de daruri, potrivit principiului „noi (partea chineză) oferim mult şi de la alţii acceptăm puţin”. Pentru pecetluirea înţelegerii, Zheng He adresa suveranului invitaţia ca el sau o solie a sa să facă o călătorie pe corabiile de sub comanda sa la Beijing. După încheierea ceremoniei, erau aduse pe mal mărfurile destinate comercializării şi se trecea la tranzacţii şi schimburi de mărfuri. Printre numeroasele solii care au răspuns invitaţiei s-au remarcat cele conduse de suveranul statului Boni (Brunei de azi) şi Malacca ( în Malaysia de azi), care s-au deplasat cu toţi membri familiilor şi cu suite de sute de persoane. Ei s-au bucurat de o primire fastuoasă şi un tratament de excepţie. Tributurile lor, constând din produse locale şi animale specifice zonei, au fost primite cu bunăvoinţă de suveranul chinez ca un simbol al ataşamentului ţării respective faţă de China. În timpul primelor trei călătorii, Zheng He a dat dovadă de toate calităţile sale, îndeplinind misiunile ce i-au fost încredinţate de suveranul său. După fiecare călătorie, împăratul Zhu Di l-a primit, împreună cu toţi colaboratorii săi, şi şi-a exprimat satisfacţia pentru realizările sale, copleşindu-l cu onoruri. În 1412, Zheng He a pornit din nou pe mări. Până în anul 1419 a făcut două călătorii. Sunt cele mai importante din cele şapte câte a făcut în 28 de ani. Acum şi-a putut concentra atenţia asupra misiunii sale principale – soliile diplomatice, precum şi asupra schimburilor comerciale, cercetărilor ştiinţifice şi geografice. A vizitat ţară după ţară începând cu cele din Peninsula Indochineză, ajungând la cele de pe insulele Indonesiei de astăzi şi a Filipinelor. A trecut strămtoarea Malacca, a poposit în marile porturi comerciale ale Indiei, Calicut şi Cochin, a trecut în Marea Arabiei şi în Golful Persic. De acolo a trimis corăbieri pe Marea Roşie spre Mecca şi Medina. S-a avântat mai departe spre coastele estice ale Africii şi a acostat în marile porturi ale Somaliei şi Kenyei de azi, în gurile râurilor Zambezi şi Linpopo. La întoarcere s-a avântat în traversarea Oceanului Indian, poposind în insulele Maldive. Cu corăbiile pline de soli din Africa, Arabia, India etc., toţi dornici să ajungă în imperiul Ming, şi încărcate cu tributurile pe care acestia le pregătiseră pentru împăratul Zhu Di, s-a îndreptat spre porturile Chinei. Se presupune că nici arca lui Noe nu putea concura în


131

privinţa numărului de specii de animale şi păsări care se adunaseră pe punţile şi în calele ambarcaţiunilor comandate de Zheng He în aceste două călătorii. În timpul celor două deplasări, Zheng He a notat în jurnalele sale de bord numele a zeci şi zeci de ţări, unele doar de intinderea unor oraşe sau insuliţe, însoţindu-le cu descrierea faunei şi florei, a climatului, obiceiurilor, a modului de trai şi de muncă, a produselor agricole şi altor produse ce pot fi schimbate cu cele din China. Botaniştii flotei au cercetat pădurile şi plajele ţărilor vizitate căutând noi plante şi vietăţi pentru farmacia lor.Cu această ocazie a fost, de pildă, testată şi inclusă printre substanţele tonice „cuibul de rândunică” descoperite în dieta popoarelor insulare. Sute de plante au fost colectate cu grijă pentru a fi cultivate în China, lăsându-se, în schimb, altele chinezeşti pentru a fi plantate acolo. Întors din aceste călătorii, Zheng He a participat, în palatul imperial proaspăt construit în Beijing, la marea recepţie pe care a oferit-o împăratul Zhu Di în cinstea solilor sosiţi. Într-una din curţi au fost expuse toate animalele primite de suveran, dintre care ieşea în evidenţă o girafă africană. Animalul necunoscut până atunci în China, a fost identificat a fi qilin-ul mitic, a cărui apariţie prevestea o epocă de glorie şi împlinire. Împăratul a fost fericit. Mulţumit de rezultatele celor două călătorii, în anul 1421, Zheng He a fost însărcinat cu o nouă călătorie – cu cea de a şasea. Poate cea mai importantă, dacă nu ar fi învăluită în mister. Ştim că la plecare, pe bordul corăbiilor se aflau membrii soliilor din 28 de ţări în drum spre casă. Apoi se mai ştie că la Aceh flota s-a împărţit. Viceamirali săi, Hong Bao, Zhou Wen, Zhou Man şi Yang Qing s-au îndreptat spre ţările solilor aflaţi la bordul corăbiilor lor. Mai apoi, aşa cum le-a poruncit Zheng He, au plecat în direcţii diferite pentru a îndeplini porunca imperială de „a purcede departe, până la capătul lumii pentru a aduce de dincolo de mări solii cu tribut”. Zheng He a revenit în China în anul 1422, viceamiralii săi - cu doi-trei ani mai târziu. Întrebarea care se pune este unde au fost, pe ce ape au navigat ? Construcţia şi înzestrarea tehnică a corăbiilor lor, capacitatea de aprovizionare a echipajelor şi abilitatea comandanţilor acestora le-ar fi permis, ipotetic, să abordeze continentele America, Antartica, Australia şi chiar Europa. Călătoriile lor au fost reconstituite cu meticulozitate, după 14 ani de muncă pasionată, de istoricul amator, comandantul de submarine, Gavin Menzies, pe baza documentelor istorice şi a vestigiilor arheologice. Nu puţini cercetători chinezi au primit cu mare interes rezultatele cercetărilor sale, dar mulţi, cu prudenţă şi chiar reţinere. La sesiunile ştiinţifice anuale consacrate activităţii diplomatice şi de navigator al lui Zheng He se aduc însă din ce în ce mai multe documente în favoarea unor păreri mai îndrâzneţe.

Anna-Eva Budura

132

La scurt timp după întoarcerea lui Zheng He din a 6-a călătorie, în anul 1424, a murit împăratul vizionar Zhu Di. Odată cu el au căzut în disgraţie planurile sale măreţe. Urmaşul lui, impresionat de sumele care s-au cheltuit cu aceste călătorii, la sfatul ministrului de finanţe a hotărât suspendarea lor. Zheng He a fost numit inspector imperial al unor construcţii de temple magnifice din Nanjing. S-a resemnat că nu va vedea niciodată marea şi şi-a făcut datoria cu conştiinciozitate. Foarte curând însă noul împărat, înscăunat în anul 1426, nepotul lui Zhu Di, a aflat de înrăutăţirea relaţiilor Chinei cu ţările din apele Mărilor Sudului şi de înăsprirea relaţiilor dintre statele din această zonă. Ascultând rapoartele, şi-a amintit de marile recepţii şi ceremonii pe care le văzuse în copilărie cu ocazia sosirii solilor din alte state şi a ajuns la concluzia că numai dacă „ văluri diafane de mătase flutură la banchete, va fi unitate pe pământ şi soarele şi luna vor străluci pe cer”. În anul 1431, a hotărât ca să trimită o nouă solie spre acele zări şi l-a numit pe Zheng He comandantul flotei. Deşi în pragul senectuţii, împlinise 60 de ani, Zheng He a acceptat numirea şi a organizat flota. Înainte de plecare, parcă presimţind că va fi ultima sa călătorie, a ridicat stele în templele Zeiţei Mărilor din portul Taicang Liuhe, unde se ruga de fiecare dată împreună cu mateloţii săi înainte de a porni în călătorie, şi în Changle, ultimul port de pe pământul Chinei. Pe stele a inscripţionat principalele sale concluzii după cele 6 călătorii. „ Am trecut prin 30 de ţări (pe o altă stelă inscripţionată tot la comanda lui Zheng He, cifra este 3 000) şi am navigat 100 000 li (40 000 mile marine). Ne-am confruntat cu valuri uriaşe ce spre cer urcau. Am cuprins cu privirea intinderi de ape fără margini învăluite de negura ceţii ori ridicate de uragane în piscuri ameţitoare. Chiar dacă apele oceanelor îşi schimbau brusc înfăţişarea, velele noastre zburau precum norii şi noi navigam după stelele nopţii. Cum am fi putut răzbi oare fără ocrotirea puterii divine?” Apoi a coborît în Mările Sudului şi aici a mediat timp de o lună în conflictul dintre Siam şi Malacca. După mijlocirea cu succes a diferendului şi-a continuat călătoria spre vest. După unele surse, Zheng He marele navigator şi diplomat chinez - a decedat în anul 1433, în portul Calicut din sudul Indiei. Alte surse indică alţi ani, alte localităţi. Memoria lui este păstrată vie atât de descendenţii familiei sale, care îngrijesc până azi un mormânt din apropierea oraşului Nanjing, în care s-ar afla o suviţă a părului său şi câteva obiecte de îmbrăcăminte sau chiar corpul său neînsufleţit adus acasă de mateloţii săi credincioşi. Coloniştii chinezi şi populaţia locală din Indonezia îi aduc ofrande într-o localitate care îi poartă numele şi unde se află şi un presupus mormânt de al lui. În Malaysia şi în numeroase


133

porturi în care el a ancorat, localnicii au ridicat temple în care îi cinstec memoria. Azi cercetători chinezi şi străini sunt preocupaţi să redea ilustrului Zheng He locul pe care-l merită în istoria navigaţiei şi a diplomaţiei şi să pună în evidenţă contribuţia lui la dezvoltarea relaţiilor Chinei cu alte ţări. Munca lor nu este de loc uşoară, deoarece în condiţiile agravării situaţiei economice a imperiului şi a izbucnirii răscoalelor în Vietnam, în semn de protest împotriva defrişării pădurilor de tek, ca şi al presiunii înalţilor funcţionari care se opuneau politicii de deschidere spre mări şi oceane, în anul 1480, împăratul a ordonat distrugerea întregii arhive referitoare la aceste călătorii, „pentru ca nimănui, niciodată să nu-i vină vreodată ideea să le repete”. Astfel, China şi-a închis porţile pentru lume, în dauna sa şi a lumii întregi. Au rămas să vorbească despre meritele lui Zheng He, vestigiile istorice şi arheologice de pe plajele continentelor, însemnările persoanelor care au călătorit cu el, hărţile după care au călătorit apoi Columb, Magellan, Diaz, Vasco de Gama, Cook şi alţi navigatori şi exploratori acreditaţi drept descoperitori de continente.

*

Bibliografie selectivă: Guo Bainan, Liu Fuyuan: Xinbian Zhongguo shihua (O nouă istorie a Chinei),

Editura Renmin, Shanghai, 1984, vol.II. Zhou Liangxiao, Gu Juying: Yuandaishi (Istoria dinastiei Yuan), Editura

Renmin, Shanghai, 1993. Zhongcunxintailang: Ri Zhong liangqiannian – renwu wanglai yu wenhua jiaoliu

(2 000 de ani de relaţii nipono-chineze – contacte umane şi schimburi culturale), Editura Jilin Renmin, Changchun, 1980.

Mugongtaiyan: Ri Zhong wenhua jiaoliu shi (Istoria schimburilor culturale nipono-chineze), Editura Shangwu Yinshuguan, Beijing, 1980.

Zhongguo Huangdi Yaolu (Impăraţii Chinei. Scurte biografii). Redactor principal Zou Yuanchu, Editura Haichao,1990.

Zhongguo lishi zhi mi (Secretele istoriei Chinei). Redactor principal Zhang Haiying şi Ye Jun, Editura Wehui, Shanghai, 2003.

Yingxiang Zhongguo Lishi de 100 shijian (100 de evenimente care au influenţat istoria Chinei). Redactor principal Sun Tie, Editura Xianzhuang, Beijing, 2003.

Yingxian Zhongguo Lishi de 100 ge nanren ( Biografia a 100 de bărbaţi care au influenţat istoria Chinei). Redactor principal Xiao Li, Editura Guangdong Renmin, 1992.

Anna-Eva Budura

134

Shangshanqiannian: 1421 Zhongguo faxian shijie. Zheng He xia Xiyang, (1421. China descoperă lumea. Zheng He navighează pe Mările Vestice), Editura Academiei de Stiinţe Sociale, Shanghai, 2003.

Zheng He yanjiu ziliao xuanbian (Culegere de documente cu privire la cercetările asupra lui Zheng He), Editura Renmin Jiaotong, 1984.

Zheng He wenxuan ziliao huibian (Culegere de documente cu privire la Zheng He), Editura Jilu, 1980.

Wang Tianyou,Wan Ming: Zheng He yanjiu bai nian lunwen ji (Culegere de studii publicate în secolul al XX-lea cu privire la cercetările Zheng He),Editura Universităţii Beijing, 2004.

Bo Xihe: Zheng He Xiyang kao. Jiaoguang Yindu liangdao (Paul Pelliot: Contribuţii la cercetarea călătoriilor lui Zheng He pe Mările Vestice. Contribuţii la cercetarea celor două căi de comunicaţie cu India), Editura Zhongguo Shuju, Beijing, 2003.

Wang Ming: Guanyu Zheng He yanjiu de zai sikao (Noi considerente cu privire la cercetarea Zheng He), în revista Zhongguo shi yanjiu dongtai (Curente actuale în domeniul cercetării istoriei Chinei), nr.7, p.8-15.

Gavin Menzies: 1421. The Year China discovered the World. (1421. Anul în care China a descoperit lumea), Bantam Books, London, New York, Toronto, Sydney, Auckland, 2003.

*

AN EPOCH OF GLORY OF CHINESE DIPLOMACY AND NAVIGATION

Abstract

600 years ago, in 1405, in Liujiahe Port, the greatest fleet of the XVth

Century raised its anchors. The fleet left with precise tasks aiming to enlarge the sphere of influence of the Chinese civilization and China’s trade exchanges. The imediate task was to reestablish and broaden the relations of the Ming dinasty with the countries all over the world starting with those in South-Eastern and South Asia, continuing with those in the Indian Ocean, Arabian Sea and those of the Eastern coast of Africa and from there further away.


135

The armada represented the upmost of the experience accumulated during the centuries by Chinese shipbuilders and navigators. It was formed by over 200 big and medium sized oceanic sampan type ships, owned the most advanced navigation technic of the time and has embarced over 27 000 persons. It was commanded by an outstanding personality of the Chinese diplomacy and navigation – admiral Zheng He and by a team of high class navigators and diplomats. A short presentation of the development of Chinese navigation and of the foreign policy of a visionary Emperor of the Ming dinasty offers the readers a historical background for understanding the events which took place in the first four decades of the XVth Century. The vivid description of the seven voyages made by admiral Zheng He in 28 years (1405-1433) explains the remarcable successes in attaining the diplomatic, political and trade goals of the voyages, but at a cost too high to be continued. China closed her doors and isoleted herself, to her and the world’s detriment.

Anna-Eva Budura

136

Figura 1: Amiralul Zheng He.


137

Figura 2: Navă europeană şi navă chineză din secolul al XV-lea

Anna-Eva Budura

138

Figura 3: Rute de navigaţie chineze din secolul al XV-lea.

12. epoca de glorie a diplomatiei chineze docepoca+de+glorie+a... · arab suleiman, intitulată ......

Documents