1 · web view-În lume există multe curse ce ne îndeamnă spre fapte rele, numite păcate. omul...

MODELE DE SECVENŢE DE LECŢIE PENTRU PREDAREA RELIGIEI. CURS INTRODUCTIV.Autor: L. Creţu

1. Cl. I-IV. RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRUEtapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric

2. Cap-tarea atenţiei

3. Pre-gătirea pentru tema nouă

4. Co-mu-nicarea

Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe:.Îmbogăţirea fondului de reprezentări despre rugăciune – convorbirea omului cu Dumnezeu.Obiective operaţionale: să explice cele 7 cereri şi să memoreze rugăciunea Tatăl nostru. descrie împrejurările în care a fost rostită Rugăciunea Domnească.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul îi întrebă pe copii ce alte rugăciuni cunosc.

Cînd spunem o rugăciune noi vorbim cu Dumnezeu, cu îngeraşii, cu Maica Domnului, cu sfinţii.Domnul a zis să-L chemăm în ziua necazului şi El ne va ajuta. Şi să ştiţi, copii, că nu este nici un lucru cu neputinţă la Dumnezeu. Şi

orice vom cere bun pentru sufletele noastre, El ne va da, pentru că este Tatăl Nostru. Vreau să vă povestesc o istorioară despre un băieţaş care i- a scris o scrisoare lui Dumnezeu.

O scrisoare lui DumnezeuO văduvă săracă avea doi copii. O fetiţă mică de trei anişori şi un băieţel de vreo şase anişori. Într-o zi, sărmana familie a rămas fără

nici un ban şi n-aveau nici o bucăţică de pîine. Mămica le-a spus: Dragii mei copilaşi, astăzi n-avem ce mînca.Rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne ajute, căci El este mare şi bun. În Cartea lui Sfîntă este scris: „Cere-ţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va

deschide”. Mămica a plecat să caute de lucru. Surioara a început a plînge şi a cere pîine de la frăţior. Băiatul nu ştia cum s-o mai mîngîie s-a aşezat la masă şi I-a scris o scrisoare chiar lui Dumnezeu: „Sfinte şi Milostive, Doamne! Surioara mea vrea să mănânce. Trimite-mi, te rog, cîţiva bani să mă duc să cumpăr o pîine.” După ce a terminat de scris, a luat scrisoarea şi a ieşit repede din casă, fugind spre cutia poştală. Dorind să pună scrisoarea în cutie, nu putea, fiindcă ea era fixată prea sus. S-a ridicat copilul în vîrful degetelor, dar tot nu reuşea. În timp ce el se chinuia, pe alături a trecut preotul. Văzîndu-l pe băiat, el l-a întrebat: „Ce vrei să faci?” A luat hîrtia din mîna băiatului şi a început să citească. Părintele a rămas adînc cutremurat de necazul băiatului şi a plecat acasă la copil. Convingîndu-se că această familie trăieşte în mare sărăcie, preotul i-a dat băiatului toţi banii care îi avea. Iar duminică la slujbă părintele a anunţat credincioşilor necazul familiei băiatului şi i-a îndemnat pe oamenii de bună credinţă să ajute familia nevoiaşă, cu ce poate fiecare. S-a adunat o sumă foarte mare care le-a fost de mult folos.

Iată cum Dumnezeu l-a ajutat pe acest copil, care a avut o credinţă sinceră şi puternică în Dumnezeu. Domnul ne ajută prin oamenii buni.

Rugăciunea DomneascăPrin rugăciune creştinul vorbeşte cu Dumnezeu. Îl laudă şi Îl măreşte. Îi mulţumeşte pentru toate şi Îi cere ajutorul pentru împlinirea

faptelor bune şi a nevoilor zilnice.

1

noilor cunoş-tinţe

5. Apre-ciere, asociere gener-lizare

Într-o zi Apostolii L-au rugat: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!”Iar Iisus a zis: „Cînd vă rugaţi, ziceţi:Tatăl nostru Care eşti în ceruri,Sfinţească-se numele Tău;Vie împărăţia Ta;Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt;Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean”.Fiindcă a fost rostită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, această rugăciune a fost numită: Rugăciunea Domnească.Este cea mai însemnată dintre toate rugăciunile, deoarece cînd o spunem, folosim chiar cuvintele Domnului Iisus Hristos. În ea se

cuprinde, pe scurt, tot ceea ce vrem să cerem de la Dumnezeu pentru trup şi suflet.La începutul Rugăciunii Domneşti mintea noastră se înalţă spre Dumnezeu. Îl numim Tatăl Nostru, fiindcă El ne-a creat pe noi şi ne

poartă de grijă. El face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi. El trimite ploaia, face cîmpul să rodească şi El hrăneşte pe toţi oamenii. Dumnezeu este Tatăl nostru iar noi, oamenii, sîntem fraţi. De aceea trebuie să ne iubim, să ne ajutăm şi să ne rugăm unii pentru alţii.

Zicem, Care eşti în ceruri pentru că, spre deosebire de tatăl pămîntesc, El locuieşte în cerurile nevăzute şi sfinte. El ne aşteaptă şi pe noi să ajungem acolo.

Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi pe fraţii lor şi fac numai fapte bune vor locui împreună cu Tatăl Ceresc, al tuturor în Casa Lui.Şapte Cereri

Rugăciunea Domnească este alcătuită din şapte cereri.În prima cerere: Sfinţească-se Numele Tău, recunoaştem că Dumnezeu este Sfînt. Totodată Îi cerem ajutorul ca numele Lui să fie

sfinţit şi prin cuvintele şi faptele noastre bune.În cererea a doua: Vie Împărăţia Ta Îl rugăm pe Dumnezeu să reverse în lume pacea, dreptatea şi bunăvoirea între toţi oamenii şi să

ne facă moştenitori ai Împărăţiei cereşti.În cererea a treia: Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pămînt, cerem ca Dumnezeu să ne ajute să facem voia Lui cea Sfîntă, aici

pe pămînt, aşa cum o împlinesc îngerii în ceruri.În cererea a patra: Pîinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca prin muncă cinstită să

putem avea tot ce ne este de trebuinţă în fiecare zi.În cererea a cincia: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, Îl rugăm să ne ierte păcatele noastre, în

măsura în care şi noi iertăm celor ce ne greşesc nouă.În cererea a şasea: Şi nu ne duce pe noi în ispită, Îl rugăm pe Domnul să ne ferească de păcate şi să ne ajute să le biruim.În cererea a şaptea: Ci ne izbăveşte de cel viclean, Îl rugăm să ne scape şi să ne apere de cel viclean, adică de diavol.După cele şapte cereri, Îl lăudăm pe Domnul şi zicem: Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a

2

6. Eva-luare

7. În-cheiere

Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.La sfîrşitul rugăciunii Domneşti, spunem Amin, care înseamnă: Aşa să fie. Prin acest ultim cuvînt ne arătăm încrederea că Dumnezeu

împlineşte toate cererile bune, care sînt făcute cu credinţă, nădejde şi dragoste.

1. Răspunde la întrebări: Cine I-a învăţat pe Apostoli, rugăciunea Tatăl Nostru? Din cîte cereri este alcătuită Rugăciunea Domnească?

2. Explică sensul celor şapte cereri.Învăţături din scrierile Sfinţilor PărinţiNu este nimic aşa de mare ca omul cu Dumnezeu şi nu este nimic aşa de neînsemnat ca omul fără Dumnezeu.Cine Îl are pe Dumnezeu acela le are pe toate.Dumnezeu este pretutindeni, iar tu în fiecare clipă stai înaintea ochilor Lui şi El îţi cunoaşte toate gîndurile tale.A venit bucuria – mulţumeşte-i lui Dumnezeu şi bunăstarea îţi va fi puternică. A sosit nenorocirea – mulţumeşte-i lui

Dumnezeu şi nenorocirea se va opri (Sfîntul Ioan Gură de Aur).Caută-L pe Dumnezeu cu gîndul în cer, cu dragostea în inimă, cu evlavia în biserică, caută-L pretutindeni (Sfîntul Filaret,

mitropolitul Moscovei).

2. CL. I-IV. SĂ IUBIM ŞI SĂ ASCULTĂM PĂRINŢII Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo-ment organi-zatoric


3. Pregă-

Competenţa-cadru: : 3. Manifestarea iubirii faţă de aproapeleSubcompetenţe: Însuşirea poruncii a V – cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Evidenţierea modalităţilor de cinstire şi de respectare a părinţilor.Obiective operaţionale: Să enumere datoriile copiilor faţă de părinţi; să argumenteze importanţa cinstirii părinţilor; să prezinte modalităţi concrete prin care copiii îşi manifestă iubirea faţă de părinţi; să identifice în povestiri morale mesajele cu privire la datoriile copiilor faţă de părinţi.

Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul invită elevii la următoarea discuţie:– Cum îţi ajuţi părinţii?– De ce îţi iubeşti părinţii?- Ce bucurie poţi aduce tu părinţilor tăi?

Copiii răi şi neascultători sînt o ruşine pentru părinţi. La şcoală sînt ultimii la învăţătură, se bat cu ceilalţi copii, se poartă necuviincios şi nu ascultă de învăţători. Prin astfel de păcate ei se depărtează de Dumnezeu şi atunci asupra lor se năpustesc tot felul de primejdii:

3

tirea pentru tema nouă

4. Comu-nicarea noilor cunoş-tinţe

boli, nenorociri, accidente. Nimeni nu-i mai iubeşte, nimeni nu-i mai ajută. Astfel s-a întîmplat cu băieţelul din povestioara ce urmează

Albina şi păianjenulEra odată o femeie care avea doi copii: un băiat şi o fată. Copiii au plecat amîndoi la oraş să-şi caute de lucru, pentru că mama lor

era săracă. Băiatul s-a făcut ţesător, iar fata căra pietre pentru zidarii care lucrau la case.Într-o zi cei doi copiii au aflat că mama lor zace pe patul de moarte. Fetiţa a plecat în grabă acasă, iar băiatul n-a vrut să se ducă.

Biata mamă tare s-a bucurat cînd şi-a văzut fetiţa. A mîngîiat-o şi a sărutat-o mult. Apoi ochii i se umplură de lacrimi. Ar fi vrut să-şi revadă şi băiatul înainte de moarte. După aceea, şi-a lăsat capul pa pernă. Suflă greu, închise ochii şi muri.

În clipa aceea, fata s-a prefăcut în albină, iar băiatul în păianjen. De atunci păianjenul trăieşte singur, fără fraţi şi fără părinţi. Ţese pînza într-una, iar oamenii îl omoară. Albina este întotdeauna veselă şi trăieşte cu părinţii, cu fraţii şi cu surorile la un loc. Mierea ei dulce o împarte la toţi. Din ceara ei galbenă creştinii fac lumînările, pe care le aprind în biserică.

Copiii trebuie să-şi iubească şi să-şi respecte părinţii. Dumnezeu însuşi ne-a spus să ne iubim părinţii ca să ne fie nouă bine şi să trăim ani mulţi. Copiii trebuie să le mulţumească pentru toate binefacerile lor. Dumnezeu iubeşte şi ocroteşteşte pe copiii ascultători de părinţi. Le face viaţa fericită şi îi fereşte de orice întîmplare rea. El ne-a poruncit să-I cinstim pe părinţi, zicînd: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămînt”. Pentru grija şi dragostea lor, cum le putem mulţumi? Ajutîndui-i la treabă după puterile noastre şi ascultîndu-le sfaturile şi învăţăturile lor. Să nu uităm că mama şi tata au grijă de noi atunci cînd ne îmbolnăvim. Tot aşa şi noi trebuie să ne îngrijim părinţii atunci cînd sînt bolnavi şi bătrîni.

Niciodată nu trebuie să uităm să ne rugăm pentru sănătatea, bunăstarea şi fericirea lor. Iar după moarte, trebuie să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor..

Dumnezeu ajută şi ocroteşte pe copiii ascultători de părinţi!El ne îndeamnă să cinstim părinţii! Rugăciune pentru părinţiDoamne, cît este de bineCînd e mama lîngă mine,Doamne, cît este de răuCînd nu-l văd pe tatăl meu.Tata, mama mă iubesc,Pentru mine ei trudesc.Ţine-i, Doamne, îndurateLa mulţi ani cu sănătate.Fă-le parte tot de bineSă poarte grijă de mine,Si mereu, cu harul Tău,

4

5. Apreci-erea, asocierea, genera-lizarea

6. Evalua-rea

7. Înche-ierea

Izbăveşte-i de cel rău.Doamne, ţine fericiţiPe părinţii mei iubiţi,Să mă poată creşte bine,Să se bucure de mine.Cinstirea părinţilor„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşire 20:21)Cînd mitropolitul Moldovei Iacob Stamati, originar din Ardeal, avea la masă pe cei mai însemnaţi boieri din Iaşi, i se anunţă sosirea

unei femei din Ardeal, care dorea să vorbească numaidecît cu Preasfinţia Sa. Doritor de a vedea pe cineva din locurile de baştină, trimise vorbă să intre imediat.

A intrat plină de smerenie o ţărancă bătrînă, cu voal alb pe cap şi încălţată în opinci. Cînd o văzu, mitropolitul se învioră îndată, văzînd că aceasta era chiar mama sa. Se sculă de la masă, o sărută şi luînd-o de mînă o puse în fruntea mesei, zicîndu-i:

– Dumneata eşti oaspetele meu cel mai de seamă!Şi întorcîndu-se către oaspeţii uimiţi, le zise:– Da, boierilor, în fruntea mesei, la loc de cinste, trebuie să stea cea care mi-a dat viaţă şi a sădit în sufletul meu de copil frica şi

dragostea de Dumnezeu. Dînsa este mama mea – şi mama este tot ce am mai scump pe pămînt. Iar îmbrăcămintea ei ţărănească este fala sufletului meu!

.Răspunde la întrebări:

1. Care sînt datoriile copiilor faţă de părinţi?2. Ce le-a promis Dumnezeu celor care îşi cinstesc părinţii?

Datoriile copiilor faţă de părinţi sînt:1. Să-i iubim pe părinţi.2. Să ne rugăm pentru părinţi.3. Să le mulţumim.4. Să-i ascultăm pe părinţi.Învăţaţi de la albiniDupă Dumnezeu, cel mai mult trebuie să-i ascultăm şi să-i iubim pe părinţii noştri. Dumnezeu a sădit în inima fiecărui om

dragostea faţă de părinţi. Dar ce să vorbim de oameni. Uitaţi-vă la albinuţe – ele nu-şi părărsesc mămica (regina-mamă) chiar şi atunci, cînd ea nu mai poate face nimic pentru ele şi cade la fundul stupului, bolnavă şi schiloadă.Nu poţi privi, fără compătimire cum aceste mici creaturi ale Domnului se străduiesc din toate puterile s-o ridice pe „măicuţa” lor: ele se coboară, aninîndu-se una de alta, la fundul stupului şi formează o scară în speranţa că albina care a căzut se va ridica pe această scăriţă în sus, unde o aşteaptă slugile cele mai credincioase. Dar dacă ea este atît de sleită de puteri, încît nu poate ieşi de acolo, atunci lîngă ea rămîn cîteva albinuţe cu miere, care o hrănesc pe cea bolnavă şi o încălzesc, lipindu-se de ea

5

3. Cl. I-IV. ÎNGERII LUI DUMNEZEU CARE NE OCROTESC Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric



4. Co-mu-nicarea noilor cunoş-tinţe

Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Identificarea modului de închinare a sfinţilor îngeri şi a motivelor acestor închinări. Obiective operaţionale: Să povestească despre crearea sfinţilor îngeri. Să poată explica cum au apărut îngerii răi. Să conştientizeze că mîndria este începutul tuturor relelor. Să-şi formeze deprinderi de a se ruga îngerului păzitor.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul îi întreabă pe copii ce rugăciuni cunosc către îngerul păzitor. Apoi îi întrebă pe elevi:- Cum credeţi, îngerii păzitori de ce ne apără pe noi?(ne ocrotesc de rău, de păcate, de boli, suferinţe, primejdii)

- Dumnezeu a creat întreaga lume bună. Totuşi în lume există şi rău. Să discutăm şi să vedem de unde a apărut răul în lume. Ca să vă fie mai pe înţeles o să vă spun o povestioară. Petrică şi ciasulTatăl lui Petrică este ceasornicar. El ştie cum lucrează ceasul şi îl poate repara. Petrică are şase anişori. Într-o zi el s-a gîndit: „Iată eu am mâini şi ochi, văd cum tatăl meu repară ceasul. Şi eu tot pot fi ceasornicar şi pot să repar ceasul!” Zicînd acestea a luat în mîini ceasul, l-a desfăcut, iar apoi a încercat să unească piesele din nou.

Cum credeţi va funcţiona ceasul lui Petrică? Sigur că nu. Petrică este mic şi nu are cunoştinţele pe care le are tatăl. Petrică poate doar să încurce lucrurile. Copii, la fel s-a întîmplat şi în creaţia lui Dumnezeu. A apărut răul care poate doar să se amestece în lucrările lui Dumnezeu şi să aducă neorînduială şi încîlcire.

Astăzi la lecţie vom afla cum a apărut răul şi ce trebuie să facem noi ca să ne păzim de rău. Dumnezeu este Veşnic şi Atotputernic, fără de început şi fără de sfîrşit. El singur nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna.Înainte de a fi soarele, pămîntul şi lumea întreagă, Dumnezeu a făcut mai întîi pe îngeri.Îngerii sînt duhuri, adică fiinţe spirituale fără de trupuri materiale. Numărul lor este nespus de mare. Dumnezeu, Părintele şi

Creatorul lor, i-a împărţit în cete: Între acestea, la loc de frunte sînt heruvimii şi serafimii.La început toţi îngerii au fost buni, strălucind de frumuseţe şi înţelepciune. Trăiau împreună în cerurile preaînalte şi sfinte bucurîndu-

se de prezenţa şi vederea lui Dumnezeu pe care Îl slăveau neîncetat prin cîntări de laudă.Dar, după o anumită vreme, invidia şi mîndria au început să încolţească în unii dintre îngeri. Împreună cu Lucifer, căpetenia lor, cel

mai frumos, mai strălucitor şi mai înzestrat dintre ei, s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor şi n-au mai vrut să-L asculte şi să-i fie supuşi. Ei doreau să fie ca Dumnezeu. Dar, gîndiţi-vă şi voi, dragi copii, poate oare creatura să fie asemeni cu Creatorul?

Precizare: Îngerii nu pot să fie ca Dumnezeu, deoarece ei sînt creaţi şi nu sînt atotştiutori aşa cum este doar Dumnezeu. Îngerii nu cunosc cum Dumnezeu a creat lumea şi cum El o conduce.Tot aşa şi Lucifer nu are ştiinţa lui Dumnezeu şi el poate doar să se amestece în creaţia Domnului. Lucifer a început să clevetească pe Dumnezeu, să I se împotrivească, să nu asculte de El. O parte de îngeri au trecut de partea lui şi s-au făcut din îngeri buni în îngeri răi,

6


6. Eva-luare

întunecaţi numiţi demoni. Atunci Arhanghelul Mihail a strigat: „Cine este ca Dumnezeu?! Nimeni afară de Domnul!” Şi a fost război în cer: Arhanghelul Mihail împreună cu îngerii buni luptau contra demonilor. Duhurile rele au căzut ca un fulger din cer în iad.

Precizare:Întrucît, prin voia lor liberă, s-au împotrivit lui Dumnezeu, şi s-au rupt de El, din îngeri buni au devenit răi, duhuri necurate sau diavoli. Chipurile lor frumoase şi strălucitoare au devenit urîte şi întunecate. Din cerurile sfinte au căzut în iadul cel înfricoşător şi plin de chinuri. Răul a apărut din voinţa liberă şi din mîndrie.

După căderea lui Lucifer şi a îngerilor lui, îngerii buni au rămas slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu. Prin ei, Dumnezeu a venit în ajutorul oamenilor în diferite împrejurări şi Şi-a vestit voia Sa în lume. De aceea cuvîntul înger înseamnă vestitor. Între mulţimile de îngeri buni, la loc de frunte se află Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Îngerii răi sau diavolii luptă de atunci neîncetat împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui, adică împotriva omului şi a lumii întregi. Prin viclenie, ei îndeamnă pe oameni să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu şi să facă fapte rele. Ei nu doresc mîntuirea, ci pieirea oamenilor şi se luptă ca să-i înşele şi să-i ducă împreună cu ei în iadul cel întunecat.

Pentru a-i feri pe oameni de ispitele diavolilor, adică de gînduri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit fiecăruia, la botez, un înger păzitor. El este mereu alături de om în timpul zilei şi îi veghează somnul în timpul nopţii. Îi păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă numai fapte bune.

„Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!”În vremea patriarhiei Sfîntului Proclu s-a făcut cutremur mare de pămînt timp de şase luni, tot se dărîmau ziduri mari de piatră ale

cetăţii, biserici şi palate. De asemenea, multe sate şi cetăţi mici le-a înghiţit pămîntul. Alte insule s-au scufundat cu totul în mare. Multe izvoare şi rîuri s-au uscat, iar în alte locuri, care înainte erau uscate, au izvorît apele. Acel cutremur înfricoşător era pretutindeni, dar mai vîrtos împrejurul Constantinopolului. În Constantinopol, după cădărea mai multor ziduri, care erau cele mai frumoase şi mai tari, împăratul Teodosie împreună cu sora sa Pulheria, cu Prea Sfinţitul Patriarh Proclu şi cu tot poporul au ieşit din cetate şi umblau pe cîmpii, făcînd rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu ca să fie milostiv poprului Său.

Atunci s-a făcut o minune mare.A fost răpit din mijlocul poporului un copil mic, care a fost ridicat în înălţime şi toţi priveau, pînă cînd nu a mai fost cu putinţă să-l

mai vadă înălţîndu-se. Apoi copilul s-a coborît după un ceas pe aceeaşi cale. Iar copilul a mărturisit înaintea împăratului, a patriarhului şi a tot poporul că a auzit îngerii în cer cîntînd astfel: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

După aceea a început tot poporul a cînta această cîntare întreit sfîntă şi a încetat cutremurul. Iar copilul acela îndată şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu şi l-au îngropat cu cinste în biserica Sfintei Irina. Din acea vreme s-a început a se cînta în toată lumea creştină această cîntare întreit sfîntă.

Întrebări ce pot fi adresate elevilor:1. Pe cine a făcut Dumnezeu mai întâi?2. Cine sînt îngerii şi cum au fost ei la început?3. Cum au apărut îngerii răi sau diavolii?4. Ce fac îngerii buni şi cum slujesc ei lui Dumnezeu?5. Ce fac îngerii răi?

7

7. În-cheiere

6. Cum se roagă creştinul îngerului păzitor?7. Cînd cinstesc creştinii ortodocşi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toate cetele îngereşti?De repetat: Imnul liturgic: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, milueşte-ne pe noi!”

Creştinul adevărat se roagă îngerului păzitor, îi cere ajutorul şi-i urmează sfaturile.Împreună cu îngerii, creştinii cîntă în biserică şi-L laudă pe Dumnezeu, zicînd: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără

de moarte, milueşte-ne pe noi!”.Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti, în fiecare an la 8

noiembrie / 21 noiembrie.Învăţături din Scriile Sfinţilor PărinţiAcela care trăieşte cu Hristos nu poate fi biruit de diavoli.Cine luptă împotriva diavolului acela este în pace cu Dumnezeu.

4. CL. I-IV. IUBEŞTE PE APROAPELE CA PE TINE ÎNSUŢI. PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo-ment organi-zatoric2. Cap-tarea atenţiei

3.Pregă-tirea pentru tema nouă

4. Comu-nicarea noilor cunoş-

Competenţa-cadru: : 3. Manifestarea iubirii faţă de aproapeleSubcompetenţe: Evidenţierea modalităţilor de manifestare a iubirii faţă de aproapele.Obiective operaţionale: să relateze pilda samarineanului milostiv; să explice simbolurile din această pildă; să conştientizeze că aproapele este orice om, care are nevoie de ajutorul nostru; să-şi formeze deprinderi de a-i iubi şi a-i ajuta pe oameni.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul invită elevii discuţia : Iubirea faţă de Dumnezeu o arătăm prin iubirea faţă de aproapele. Domnul Iisus ne învaţă că Dumnezeu se va purta faţă de noi tot aşa cum vom proceda noi faţă de aproapele nostru.Să ascultăm poezia De eşti creştinDe eşti creştin, dar pe vecinTu nu-l iubeşti şi nu-l cinsteştiSau pe bogat îl pizmuieştiŞi pe sărac nu-l miluieştiCreştin zadarnic te numeştiCum credeţi ce ne îndeamnă această poezie?

Într-una din zile, un învăţător, bun cunoscător al Legii Vechiului Testament, se apropie de Iisus şi îl întreabă: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a răspuns: ce este scris în lege? Cum citeşti? Învăţătorul de lege, răspunzînd, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

8

tinţe


Auzind acestea, Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă acestea şi vei trăi.Cei mai mulţi oameni din acele vremuri ajunseseră să considere că aproapele este rudenia, vecinul sau cel din acelaşi neam. De aceea, învăţătorul continuă cu încă o întrebare: Şi cine este aproapele meu?

Astăzi vom afla cine este aproapele nostru pe care suntem datori să-i ajutăm şi să-i iubim ca pe noi înşine. Pentru a-i da adevăratul răspuns şi pentru a arăta cine este aproapele pe care Dumnezeu ceruse prin lege să fie iubit, Iisus spune următoarea pildă:

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungînd la acel loc şi văzînd, a trecut pe alături.

Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el, şi ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.Atunci Iisus l-a întrebat: Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari?Învăţătorul de lege i-a răspuns: Cel care a făcut milă cu el!Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea!(După Luca 10,30-37)

Samarinenii erau consideraţi în vremea aceea păcătoşi şi necuraţi, iar evreii se fereau să aibă vreo legătură cu ei. Dar în pilda pe care o spusese Mântuitorul, tocmai un samarinean, un străin de alt neam, salvează viaţa omului aproape mort. Iar pentru fapta sa cea bună şi milostivă, învăţătorul de lege a fost nevoit să-l recunoască şi să-l numească pe samarinean aproapele celui căzut între tâlhari.

Înţelesul acestei pilde este foarte bogat şi adânc. Omul căzut între tîlhari, rănit şi prădat de aceştia, simbolizează pe primii oameni care, fiind înşelaţi de diavol, au fost prădaţi ca de nişte tâlhari de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de fericirea raiului Său, fiind alungaţi afară.Preotul şi levitul care au trecut pe cale fără să-l ajute pe cel rănit simbolizează Legea Vechiului Testament şi pe slujitorii ei, care n-au reuşit să-i vindece pe oameni de urmările păcatului strămoşesc şi să le deschidă din nou porţile raiului. De aceea a fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să se facă Om, să vină între oameni, ca şi un samarinean smerit şi dispreţuit.

El, Samarineanul cel Milostiv, vindecă pe om de rănile păcatului ungându-le cu untdelem şi cu vin.Untdelemnul înseamnă darurile Duhului Sfânt, pe care oamenii le primesc imediat după Botez prin Taina Mirungerii. Iar vinul reprezintă Sângele Mântuitorul nostru Iisus Hristos vărsat pe Crucea Golgotei pentru vindecarea şi mântuirea omului, prezent în Taina Sfintei Euharistii sau Împărtăşanii.

Casa de oaspeţi unde este dus cel rănit este Biserica; unde toţi cei păcătoşi primesc iertare şi vindecare de păcate, iar gazda simbolizează pe preoţii Noului Testament, slujitorii lui Hristos şi ai Bisericii Sale.Explicarea simbolurilor:

9

6. Evalua-rea

Tîlharii= diavolii Omul căzut = primii oameni care au căzut în păcat şi au pierdut darurile lui DumnezeuPreotul şi levitul = slujitorii lui Dumnezeu din Vechiul TestamentSamarineanul = Mîntuitorul nostru Iisus HristosUntdelemnul = Sfîntul şi Marele Mir = bogăţia darurilor Sfîntului Duh primite de creştini prin Sfînta Taină a MirungeriiVinul = Sîngele Domnului Iisus Hristos (Sînta Împărtăşanie)Casa de oaspeţi = BisericaGazda = preoţii Noului TestamentAripile de aur ale milostivirii

Sfîntul Martin a vieţuit în vremea lui Graţian şi Valentinian, împăraţii Romei, în anul de Hristos 381. Mai întîi a fost mare cîrmuitor de oaste, iar mai apoi, prin dumnezeiasca purtare de grijă, a fost făcut episcop al Galiei. Aşadar, într-una din zile, trecînd Sfîntul printr-o cetate, a văzut un sărac care era schingiuit pentru trei sute de galbeni cu care era dator şi nu avea de unde să-i dea. Făcîndu-i-se milă Sfîntului de acesta, a rugat pe împrumătorii aceluia să se îndure şi să mai aştepte pe sărac, că-şi va plăti datoria. Însă cei ce i-au împrumutat bani n-au voit nicidecum aceasta. Din această pricină, Sfîntul, înălţîndu-şi mîinile şi ochii săi la cer, a zis: - Doamne, Cela Care ai plouat din cer mană în pustie şi ai hrănit pe poporul Tău 40 de ani şi prin Apostolul Tău Petru ai scos banul din gura peştelui, trimite şi acum, dintru înălţime, datoria săracului, spre slava Preasfîntului Tău nume. Că Tu eşti Dumnezeu singur preaslăvit şi minunat în toată lumea şi Ţie se cuvine slava în veci. Amin. Atunci, o minune! Îndată s-a pogorît un porumbel şi s-a şezut pe umărul drept al Sfîntului şi, prinzîndu-l cu mîna, s-a prefăcut porumbelul tot în aur. Apoi luîndu-l Sfîntu, l-a dus la un argintar şi i-a zis: - Primeşte porumbelul acesta ca zălog şi împrumută-mă cu 300 de galbeni, iar mîine ţi-i voi da. Argintarul, minunîndu-se de îndemînarea şi priceperea meşterului care l-a lucrat, i-a dat 300 de galbeni cu bucurie, nădăjduind că acel porumbel de aur va fi al lui de tot. Iar Sfîntul, luînd banii, i-a dat împrumutătorului aceluia şi l-a scăpat pe sărac de datorie. A doua zi au venit la Sfîntul nişte creştini din locuri depărtate şi, folosindu-se de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus mulţi bani ca milostenie, pe care Sfîntul i-a primit. Pe aceşti creştini Sfîntul i-a povăţuit cu multă bucurie duhovnicească, arătîndu-le toate cele ce sunt de trebuinţă pentru mîntuire. Apoi, rugîndu-se pentru dînşii, i-a slobozit în pace. Şi îndată, ducîndu-se la argintar, a zis: - Ia-ţi, fiule, cei 300 de galbeni şi încă alţi 30, pentru facerea de bine pe care mi-ai făcut-o şi dă-mi înapoi zălogul. Iar argintarul, mîhnindu-se, a luat banii şi i-a dat porumbelul cel de aur, pe care luîndu-l Sfîntul şi înălţînd ochii la cer, a zis:

- Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai auzit rugăciunea mea! După aceasta a zis către porumbel: - Du-te şi tu, pasăre, în cuibul tău. Şi îndată a zburat porumbelul din mîinile lui. Argintarul văzînd aceasta preaslăvită minune, a căzut la picioarele Sfîntului şi i-a cerut să

10

7. Înche-ierea

primească cei 330 de galbeni ca să-i dea la săraci, zicînd: - Destul îmi este mie, Sfinte al lui Dumnezeu, că m-am învrednicit a vedea această mare şi preaslăvită minune. Iar Sfîntul, primindu-i, s-a rugat pentru dînsul, zicînd: - Domnul să te miluiască pe tine, fiule, în ziua Judecăţii! Pentru rugăciunile Sfîntului Martin, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi! Pomenirea Sfîntului Martin se săvîrşeşte în ziua a 10-a a lunii noiembrie.

Întrebării1. Care este marea poruncă dată de Dumnezeu oamenilor prin împlinirea căreia se moşteneşte viaţa de veci?2. Cine este aproapele nostru?3. De ce suntem datori cu dragoste, respect şi ajutor faţă de toţi oamenii?4. Cine este Samarineanul milostiv din pilda de mai sus şi ce simbolizează untdelemnul şi vinul cu care acesta a vindecat

pe cel rănit?Învăţături:Să-i iubim oamenii! Să fim milostiviÎn Biserică, Hristos este pururea prezent. Casa Sa este deschisă pentru toţi oamenii, indiferent de neam, vârstă, sex, sau de culoarea pielii, pentru că Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. În iubirea Sa părintescă, toţi oamenii sunt fii şi fiice, fraţi şi surori întreolaltă, fiecare fiind aproapele celorlalţi.De aceea, suntem datori să iubim şi să ajutăm nu numai pe rudenii, prieteni sau cunoscuţi, ci pe orice om care are nevoie de dragostea şi ajutorul nostru.

5. Cl. I-IV. PĂCATUL ŞI CONSECINŢELE LUI Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric



Competenţa-cadru: Aplicarea virtuţiilor creştine şi consolidarea deprinderilor de compartiment moral-religiosSubcompetenţe: Remarcarea consecinţelor păcatelor; Deosebirea binelui de rău.

Obiective operaţionale: să explice ce este păcatul; să descrie consecinţele păcatului. Să definească păcatele: mînia, iritarea, cearta.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, profesorul îi invită pe elevi la următoarea discuţie:-În lume există multe curse ce ne îndeamnă spre fapte rele, numite păcate. Omul trebuie să poată alege binele de rău. Să facă doar fapte bune iar de cele rele să se ferească.-Elevi, aţi văzut cum este împodobit brăduţul de Anul Nou? Iată că faptele bune le putem asemăna cu jucăriile frumoase care împodobesc brăduţul. Iar păcatele sunt ca nişte viermi care s-au ascuns în tulpina bradului şi care îl rod pe dinăuntru şi face să-i cadă crengile şi toată podoaba..Astăzi vom afla care sunt faptele rele, păcatele, şi cum poate creştinul să se ferească de ele.Păcatul este încălcarea voită a legii. Virtutea este opusul păcatului. Ea este înfăptuirea cu bună ştiinţă şi stăruitoare a voii lui Dumnezeu. Dacă virtuţiile ne apropie de Dumnezeu şi ne sunt ajutătoare spre mîntuire, atunci păcatul este duşmanul care este ascuns în sufletul nostru şi care ne îndepărtează de Dumnezeu. Izvorul păcatului se află într-o alegere greşită făcută de om. Omul are libertatea de a alege binele de rău. De aceea putem spune că păcatul este o întîmplare în viaţa noastră, un accident. Păcatul este ca o boală care se

11



6. Eva-luare

7. În-cheiere

transmită din tată în fiu. Adam şi Eva au păcătuit în Rai pentru că au încălcat porunca lui Dumnezeu şi au mîncat din fructul oprit. Alungaţi din Rai ei a u avut fii şi fiice. Tot neamul omenesc provin din Adam şi Eva, şi au moştenit această înclinare spre rău. Cel mai mare păcat este considerat mîndria. Pentru că s-au mîndrit mulţi îngeri au căzut din cer şi s-au transformat în demoni. Păcatul poate fi biruit şi alungat din sufletul nostru prin pocăinţă, părerea de rău şi mărturisire la preot.Cum să biruim mînia, iritarea şi cearta

Acum e vremea să ne pocăim de păcatele mîniei şi iuţimii. Cu toţii ştim cît de puternică este această patimă. Ea începe cu lucruri mici, ca slăbirea iubirii şi a atenţiei faţă de cei din jur, care încetul cu încetul ne fac din ce în ce mai puţin amabili cu toţi ceilalţi.

Dacă nu v-aţi căit niciodată de păcatul mîniei, dacă nu v-aţi învinovăţit pentru el înaintea lui Dumnezeu şi nu l-aţi mărturisit preotului, sufletul vă va fi tulburat şi înrobit de el. Cînd ne aflăm într-o astfel de stare, rostim cu uşurinţă cuvinte rele negîndite. Mai întîi îl înţepăm cu ele pe cel de lîngă noi, şi apoi încercăm să-l jignim şi mai tare... Şi iată, răul deja se bucură că în curînd ne va birui cu totul!

E groaznic, să uitaţi, chiar şi pentru o clipă, că orice om este o creatură a lui Dumnezeu deosebit de preţioasă, pentru care Mîntuitorul şi-a vărsat pe cruce scump sîngele Său. Dacă am avea pururea în minte lucrul acesta, ar mai rosti buzele noastre vorbe pline de batjocură şi răutate? Am mai putea noi să răspîndim zvonuri neîntemeiate despre aproapele nostru, să-l defăimăm, cu răutate?Să-i privim acum pe cei care se ceartă.

Aţi văzut astfel de bătăuşi? Cel mai adesea băieţii sînt cei care obişnuiesc să se bată, dar acum vedem că astfel de lucruri se întîmplă şi printre fete.

Dragii mei prieteni, ieşiţi repede din prăpastia răului şi a mîniei, care duc la pierzanie bietul nostru suflet, care a fost creat pentru milă, compasiune, dragoste şi jertfă de sine.

Cine ne-ar putea uşura mîhnirea iscată de amintirea propriilor noastre păcate sau de neputinţele altora?Să cerem ajutor de la Sfîntul mare mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghe, vestitul luptător a cărui inimă e plină de nobilele daruri

ale curajului şi vitejiei. El e gata să-şi dea viaţa pentru prietenii săi, iar purtarea sa e plină de blîndeţe, de respect pentru cei mai vîrstnici, de milă faţă de cei bolnavi şi neputincioşi. Cît de nobil şi de frumos este chipul biruitorului mare mucenic! Se vede pe faţa lui suferinţa îndurată cu bărbăţie; armura lui arată voinţa-i de oţel, gata în orice clipă să împlinească poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu răsplătiţi răul cu rău, ci biruiţi răul cu binele. Pe cît este cu putinţă, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănînce, dacă-i este sete, dă-i să bea. Rugaţi-vă pentru vrăjmaşii voştri aşa cum Însuşi Domnul s-a rugat pentru cei ce l-au răstignit: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Fiţi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvîrşit este. Strîmtă şi grea e calea ce-l duce pe creştin spre desăvîrşirea duhovnicească, dar Dumnezeu nu cere de la voi mai mult decît puteţi duce.Evaluare:- Ce este păcatul?- Ce este virtutea?- Cum putem să ne eliberăm de păcate?Care este cel mai mare păcat?Cum putem birui mînia, iritarea şi cearta? Porunca Domnului care spune ca, atunci cînd cineva loveşte pe obrazul drept, să-i întindem şi pe celălalt, ne învaţă ce trebuie să

12

facă creştinul atunci cînd el însuşi este lovit şi jignit. Lui i se porunceşte să îmblînzească mînia celui ce l-a jignit cu apa răbdării şi a smereniei. Domnul nostru nu a răsplătit răul ce i s-a făcut cu rău, ci a pătimit de bunăvoie, dîndu-şi spatele spre bătăi şi neferindu-şi sfînta Sa faţă de scuipări şi lovirea cu palma.

Prin patima Sa mîntuitoare, Domnul ne-a descoperit puterea şi tăria de neînvins, pe care El o insuflă în inimile celor ce pătimesc pentru credinţă, cei chemaţi să ia cununa muceniciei.Învăţături din Scriile Sfinţilor Părinţi:

Mînia esre un primejdios sfătuitor pentru oricine. (Sfîntul Grigore Teologul).Bărbatul înţelept rabdă multe. (Înţeleptul Solomon).Blîndeţea şi iertarea au mai multă putere decît mînia şi încăpăţînarea.Focul nu se stinge prin foc, ci prin apă; aşa şi mînia nu poate fi biruită prin mînie, ci prin blîndeţe şi îndelungă răbdare.

6. CL. I-IV. POSTUL MARE - CĂLĂTORIE SPRE PAŞTIEtapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei




4. Comu-nicarea noilor

Competenţa-cadru: Aplicarea virtuţiilor creştine şi consolidarea deprinderilor de compartiment moral-religiosSubcompetenţe: Cunoaşterea noţiunii de post.Obiective operaţionale: 1. Să definească semnificaţia Postului Mare; Să descrie daunele aduse de păcate; Să le formăm deprinderi de a participa la slujbele din Postul Mare.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul invită elevii la următoarea discuţie:- Probabil mulţi dintre voi aţi intrat în biserică în perioada Postului Mare. Şi poate aţi observat că ea este înveşmîntată în culoare neagră- culoare a doliului, dar şi a pocăinţei. Cîntările bisericeşti sînt mai triste, mai umile. Foarte des auziţi cuvintele: miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă... Despre ce ne vorbesc aceste toate? S-a întîmplat o tragedie în istoria omenirii şi despre ea ne vorbeşte biserica în aceste zile.Astăzi vom învăţa semnificaţia Postului Mare şi cum trebuie să ne pregătim sufletul pentru ca să întîmpinăm cea mai mare sărbătoare creştină - Învierea Domnului.

Postul Mare – călătorie spre Înviere şi viaţă veşnicăŞtiţi, deja că Dumnezeu a creat întreaga natură şi pe om în şase zile. Primii oameni au fost aşezaţi în gradina raiului şi se bucurau de

toate bunătăţile. Dar ei au primit o poruncă de la Dumnezeu pe care trebuiau să o păzească. Domnul le-a zis: „Din toţi pomii din rai puteţi să mîncaţi, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mîncaţi. Căci în ziua în care veţi mînca, veţi muri negreşit.” Dar şarpele prin vicleşug a îndemnat-o pe Eva să mănînce din pomul oprit, şi ea l-a îndemnat pe Adam. Astfel primii oameni au încălcat porunca dată de Dumnezeu şi moartea a pus stăpînire pe ei.

Deci, vedem, că prima poruncă despre post o aflăm chiar în rai. Sfîntul Vasile cel Mare spune: „Pentru că n-am postit, am pierdut raiul şi ca să intrăm din nou în rai trebuie să postim.”

Dumnezeu i-a pedepsit pe oameni pentru neascultare şi i-a alungat din rai. Postul Mare ne aminteşte nouă că am fost creaţi pentru a

13

cunoş-tinţe


6. Evalua-rea

7. Înche-ierea

trăi veşnic cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, dar din cauza păcatelor noi am pierdut şi viaţa veşnică şi pe Dumnezeu.„Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te...”, aşa îi spune Domnul îngerului Bisericii din Efes în Apocalipsă. Iată această

poruncă trebuie să ne-o amintim fiecare creştin. Domnul şi pe noi ne îndeamnă: „Adu-ţi aminte de fericirea primilor oameni în rai, fericire mare şi cu neputinţă de povestit, fericire care a fost pierdută prin căderea în păcat. Prin această amintire să stîrneşti în tine rîvna şi grija de a te ridica din noroiul păcatelor şi să redobîndeşti ceea ce ai pierdut”. Bolnavul, spre exemplu, aducîndu-şi aminte de plăcuta stare a sănătăţii doreşte mai cu osîrdie însănătoţirea; robul, amintindu-şi bucuria libertăţii, caută eliberarea.

Păcatul este otrava amăgitoare a satanei, care ucide sufletul şi trupul pe veci. Acelaşi diavol care i-a înşelat pe Adam şi Eva, înşeală pînă acum pe toţi oamenii cu mîncarea peste măsură, cu beţia, uciderea, furtul, desfrîul. Sfîntul Apostol Petru ne spune: „Satana umblă ca un leu răcnind, căutînd pe cine să înghită.” Vrăjmaşul sufletelor noastre nu doarme nici ziua, nici noaptea. De aceea şi Biserica în aceste zile de pocăinţă ne îndeamnă să priveghem ca să nu cădem în cursa lui.

Postul Mare ne mai aminteşte şi despre importanţa Jertfei de pe cruce. Răstignirea Domnului Hristos este cel mai important eveniment pentru eliberarea noastră din robia păcatelor şi totodată este mărturia celei mai înalte iubiri, iubire care se jertfeşte pentru alţii. Chiar Domnul Hristos spunea că nu există iubire mai mare decît aceea de a-ţi pune viaţa ta pentru alţii. Pentru ce trebuia să moară Domnul Hristos? Iisus s-a jertfit pe cruce, luînd asupra Sa păcatele întregii omeniri şi astfel oamenii au fost eliberaţi din robia diavolului.

Precizare: Postul Sfintelor Paşti durează şapte săptămîni. Biserica a rînduit acest post pentru pregătirea credincioşilor în vederea întîmpinării cum se cuvine a marii sărbători – Învierea Domnului. Este cel mai aspru post. În zilele obişnuite ale săptămînii se mănîncă bucate pregătite fără ulei şi numai sîmbăta şi duminica se permite untdelemn. În acest post se permite de a consuma peşte doar de sărbătoarea Bunavestire şi de Florii.

Cîte am greşit peste an, acum să le îndreptăm; de cîte păcate am făcut acum să ne spălăm. Să primim acest post, noi, creştinii, cu toată bucuria. Să ne străduim să-l ţinem, ca Dumnezeu să ne dăruiască pace şi sănătate. Să ajungem la sărbătoarea Sfintelor Paşti spălaţi şi curaţi de păcate.Evaluare:- Ce atmosferă domneşte în biserică în Postul Mare?- Ce este postul?- Despre ce ne vorbesc slujbele din Postul Mare?- Pentru cine S-a jertfit Domnul Iisus pe Cruce? Domnul Iisus a fost răstignit pentru noi, a pătimit, a fost îngropat, dar a trea zi a Înviat şi astfel moartea a fost învinsă!Postul Mare este o pregătire pentru a întîmpina Paştile. Adică putem spune că Postul Mare este o călătorie spre Înviere.Postul înseamnă renunţarea de bună voie la anumite mîncăruri şi băuturi, dar şi la faptele şi gîndurile rele pentru a ne curăţa sufletul de păcate.Învăţături din scrierile Sfinţilor PărinţiPorunca despre post are aceeaşi vechime ca şi lumea însăşi. Postul trupului este hrană pentru suflet. Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea curată, inima blîndă şi smerită. Iată postul! (Sfîntul Vasile cel Mare)

Vaporaşul înoată mai uşor cînd nu este încărcat tare, tot aşa şi rugăciunea se face mai uşor, mai plăcută cînd trupul nu este

14

îngreuiat cu hrană de prisos.Precizare: Postul, pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu, trebuie unit cu rugăciunea şi milostenia. Sfinţii părinţi spun că

postul poate fi asemănat cu o pasăre. Cele două aripi sînt rugăciunea şi milostenia.

7. Cl. I-IV. PATIMILE DOMNULUIEtapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric




Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noşiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Conştientizarea importanţei Jertfei de pe Cruce a Domnului Iisus Hristos.Obiective operaţionale: Să recunoască în imagini evenimente din Săptămîna Patimilor. Să enumere suferinţele indurate de Iisus Hristos. Să descrie cum cinstesc creştinii suferinţele indurate de Domnul. Să conştientizeze importanţa Jertfei de pe Cruce.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul le propune elevilorMielul cel nevinovat

Cîţiva oameni discutau. Unul din ei a zis:– Zilele acestea s-a întîmplat ceva foarte rar. Vecinul lucra pe casă. Soarele era preaputernic, omului i s-a făcut rău şi, neavînd de ce

se agăţa, a căzut...Unul dintre cei de faţă a întrebat cu grăbire:– Şi a murit?Povestitorul, răspunse:– Nu, ci s-a întîmplat că sub streaşină păştea un miel. Şi atunci cînd omul s-a prăbuşit de pe casă, a căzut tocmai pe el. Astfel vecinul

a scăpat cu viaţă, dar,... dar sărmanul miel a murit...Preotul, care a ascultat şi el această întîmplare a zis:– Asemeni este şi cu Jertfa Domnului Hristos. El a murit pe cruce, ca să ne scape pe noi de moartea veşnică. El, Mielul cel

nevinovat, a murit ca să scăpăm noi.Astăzi vom discuta despre Jertfă de pe Cruce a Domnului Iisus Hristos. Vom afla ce suferinţe a îndurat pentru noi Fiul lui Dumnezeu care atît de mult ne-a iubit încît şi-a dat viaţa pentru ca să ne salveze pe noi din robia păcatului şi a morţii.A treia zi după Întrarea Domnului în Ierusalim, arhiereii şi bătrînii poporului s-au adunat şi s-au sfătuit ca să-L prindă şi să -L omoare pe Domnul Iisus Hristos. Dar nu ştiau unde se află. Atunci au plătit 30 de arginţi lui Iuda, unul din Apostoli, care l-a trădat şi L-a vîndut pe Iisus. În noaptea de Joia Mare, pe cînd se afla în Grădina Ghetsimani şi se ruga, Iuda a venit însoţit de slugi ale căpeteniilor poporului şi de soldaţi înarmaţi cu săbii şi suliţe. Ei L-au prins, L-au legat şi L-au dus să-L judece. Au plătit martori minciunoşi ca să spună minciuni împotriva lui Iisus. Judecata L-a condamnat pe Iisus la moarte.

După aceea L-au scuipat pe obraz şi L-au bătut cu pumnii. Alţii îi dădeau palme şi îi ziceau în batjocură: „Ghiceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce te-a lovit!”

15


6. Eva-luare

7. În-cheiere

Judecată lor trebuia să fie aprobată şi de guvernatorul roman Pontiu Pilat, care era atunci în Ierusalim. Dar Pilat nu i-a găsit Lui Iisus nici o vină. Şi voia să-L elibereze. Însă mulţimea a început să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Atunci Pilat de teamă, L-a dat pe Iisus în mîinile lor.

L-au biciuit, L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat într-o mantie roşie. Pe cap i-au pus o cunună de spini şi o trestie în mîna dreaptă, în semn de batjocură. Ei îngenuncheau în faţa Lui, îşi băteau joc de El, zicînd: „Bucură-Te, rege al Iudeilor!” Şi scuipînd asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.

După ce L-au batjocorit, I-au pus pe umeri o cruce mare şi L-au dus să-L răstignească.Cînd au ajuns pe muntele Golgota, L-au întins pe cruce, I-au bătut cuie mari în mîini şi picioare şi L-au răstignit între doi tîlhari.Era dimineaţa în Vinerea Mare.Fiind Iisus pe cruce, în chinuri cumplite, Îl batjocoreau nu numai cei ce-L condamnaseră la moarte, ci şi trecătorii, ba chiar şi unul

dintre cei doi tîlhari care fuseseră răstigniţi împreună cu El.Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu a urît pe duşmanii Săi. Învăluindu-I pe toţi cu privirea lui iertătoare, se ruga pentru ei, zicînd: „Părinte,

iartă-I că nu ştiu ce fac!”Lîngă crucea Lui, sta adînc îndurerată Fecioara Maria, mama Lui, precum şi Apostolul Ioan şi celelalte femei care credeau în El. Toţi

plîngeau şi se tîngîiau.Elevilor li se pot adresa următoarele întrebări:1. Răspunde la întrebări:Ce s-au sfătuit să facă arhiereii şi bătrînii poporului cu Iisus?Cum şi unde L-au prins?Ce striga mulţimea, văzînd că Pilat voia să-L elibereze pe Iisus?Cum se ruga Iisus pe cruce pentru cei ce-L răstigneau? 2. Completează propoziţiile:Lîngă cruce sta îndurerată---------------------Domnul Iisus a fost răstignit în ziua de ----------------------Domnul Iisus se ruga pentru cei ce-L răstigneau, zicînd: ”Părinte, --------------------------------------3. Medităm-discutăm:Ai observat ce fapte rele ai făcut?Eşti întotdeauna onest?S-a întîmplat să fii făţarnic?

Creştinii cinstesc Patimile Domnului, prin post şi rugăciune, în fiecare an în Vinerea Mare.vDomnul Iisus Hrisos nu avea păcate. El şi-a dat viaţa din iubire pentru păcatele noastre.

Învăţături din Scrierile Sfinţilor PărinţiHristos a murit ca în noi să moară păcatul.Hristos parcă ne vorbeşte de pe Cruce fiecăruia dintre noi: „Iată ce am făcut Eu pentru tine! Dar ce-ai făcut tu pentru

16

Mine?!”

8. CL. I-IV. PATIMILE, MOARTEA ŞI ÎNGROPAREA DOMNULUI HRISTOS Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei




Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noşiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Conştientizarea importanţei Jertfei de pe Cruce a Domnului Iisus Hristos.Obiective operaţionale:Să relateze evenimentele legate de Răstignirea şi Îngroparea Domnului. Să-şi formeze deprinderi de participare la slujbele din Vinerea Mare. Să memoreze cîntarea Sfinte Dumnezeule.

Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul le propune elevilor să asculte poezia Salcia Sub o salcie pletoasă

Maica Sfântă se rugaŞi cu vocea ei miloasăCătre salcie grăiaDacă îmi cunoşti durereaŞi voieşti şi mi-o aliniDă-mi din ramurile taleO cunună fără spiniFiul meu e sus pe cruceÎnsângerat şi-n mare chinŞi cu ea la El m-aş duceCa durerea să i-o alinAtunci salcia înaltăCătre Maică s-a plecatMaica i-a făcut cununaŞi s-a dus la Golgota

Dar iudeii nu lăsarăCu o cunună fără spiniŞi voiau ca El să moarăÎnsângerat şi mare chin

17



De atunci salcia înaltăNu s-a mai săltat în susŞi-a rămas aşa plecatăCa să-L plângă pe Iisus

Despre ce evenimente se vorbeşte în această poezie?Astăzi vom discuta despre Răstignirea pe Cruce a Domnului, Moartea şi Îngroparea Lui.

Răstignirea pe cruce era o pedeapsă deosebit de grea, iar cel pedepsit astfel trebuia să îndure chinuri mari. Sîngele îi curgea într-una din mîini şi din picioare. Iar în bătaia razelor de soare, setea îl chinuia cumplit.

De aceea şi Iisus a zis: „Mi-e sete!” Atunci un ostaş, punînd în vîrful unei trestii un burete înmuiat în oţet, i-a dus la gura Lui. În batjocură, în loc de apă i-au dat să bea oţet.

Vineri, pe la ora trei după amiază, Iisus a strigat cu glas mare şi a zis: „Părinte, în mîinile Tale încredinţez Duhul Meu!” Şi Şi-a dat duhul. A murit.

În clipa aceea soarele s-a întunecat, pămîntul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat şi mulţi morţi au înviat. Iar pierdeaua din mijloc a Templului s-a rupt în două, de sus pînă jos. Văzînd toate acestea, sutaşul care Îl păzea pe Iisus s-a înfricoşat foarte tare şi a strigat: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta.”

Erau de faţă Mama lui Iisus şi multe femei care Îl urmaseră, precum şi prietenii şi cunoscuţii Lui. Trupurile celor răstigniţi trebuiau luate de pe cruce şi înmormîntate chiar în acea zi, înainte de a se lăsa noaptea. Căci a doua zi era sîmbătă şi iudeii sărbătoreau Paştile.

Ca să vadă dacă Iisus a murit cu adevărat, unul dintre soldaţi L-a străpuns cu suliţa în coastă. Şi îndată a curs singe şi apă, semn că murise.

Doi prieteni ai lui Iisus, Iosif din Arimateia şi Nicodim, au cerut voie de la Pilat să pună trupul Domnului în mormînt. L-au dat jos de pe cruce, L-au spălat, L-au înfăşurat într-un giulgiu şi L-au pus într-un mormînt nou, aflat aproape de locul unde a fost răstignit. Apoi au pus o piatră mare la uşa mormîntului. Soldaţii păzeau mormîntul lui Iisus.

Pentru pomenirea morţii şi a înmormîntării Domnului, în Vinerea Mare, la ora trei după amiază, în biserică se săvîrşeşte slujba punerii în mormînt a Domnului Iisus.

Pe o masă împodobită cu Sînta Cruce, lumînări şi flori, preotul aşază Epitaful, o icoană mai mare pe pînză în care este înfăţişată înmormîntarea lui Iisus. Toţi credincioşii vin pe rind, se închină şi sărută Epitaful. Masa cu tot ce este pe ea ne adduce aminte de mormîntul Domnului Iisus.

Seara se slujeşte Prohodul Domnului, pe care-l cîntă toţi creştinii şi se face înconjurarea bisericii cu lumînări aprinse, ca la înmormîntare.Toţi cîntă: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.”Prin toate acestea creştinii cinstesc înmormîntarea Domnului.Cuvinte noi:Sutaş – ofiţer roman; commandant peste o sută de soldaţi.

18

6. Evalua-rea

7. Înche-ierea

Giulgiu – pînză de in în care se înfăşura trupul celui mort înainte de a fi îngropat.Prohod – slujbă de înmormîntare.Elevilor li se pot adresa următoarele întrebări:1. În ce zi a fost răstignit Domnul Iisus?2. Cine L-au înmormîntat pe Iisus?3. Cînd cinstesc creştinii Patimile şi Punerea în mormînt a Domnului nostru Iisus Hristos?4. Ce slujbe se săvîrşesc în amintirea Îngropării Domnului Hristos?

Prin Jertfa de pe Cruce Domnul Iisus Hristos ne-a deschis din nou porţile Raiului. Însă pentru a moşteni Împărăţia Cerului fiecare dintre noi trebuie să respecte poruncile Domnului, să se mărturisească, să se împărtăşească, să participe la slujbele bisericeşti, să ducă un mod de viaţă creştin.

9. Cl. I-IV. HRISTOS A ÎNVIAT!

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric



Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Conştientizarea semnificaţiei sărbătorii Învierii DomnuluiObiective operaţionale: Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul îi întrebă pe elevi:Vă place sărbătoarea Învierii Domnului?Ce stare sufletească au creştinii în ziua de Paşti?Apoi le propune să asculte poezia Duminica învierii În noaptea întunecoasă

Un Soare a luminatS-a despicat mormântul Hristos a înviat!A morţii suferinţe,De-acuma s-au sfârşitPe moarte azi prin moarte,Iisus a biruit!A plânsului durere, În cânturi s-a schimbat

19


Nădejdea noastră-i sfântăHristos a înviat!Iisuse, fost-am şi eu,La moarte osândit,Cu preţul vieţii TaleSunt astăzi mântuit.Viaţa mea întreagăCânta-Ţi-voi fericit,Căci Tu mi-ai dat viaţaPrin Tine-s miluit.

Şi-n veci de veci sluji-Ţi-voiCăci Tu m-ai câştigat,Slăvita mea nădejde,Iisuse înviat!

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare creştină. Astăzi vom afla evenimentele care s-au desfăşurat în Ziua Învierii Domnului Hristos.Duminica dimineaţa a treia zi de la punerea în mormînt a Domnului Iisus, cînd se lumina de ziuă, un mare cutremur a zguduit pămîntul.

Îngerul Domnului s-a coborît din cer, a ridicat piatra de la uşa mormîntului, a răsturnat-o la pămînt şi a şezut de asupra ei. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

De frică, soldaţii care păzeau mormîntul au căzut la pămînt ca morţi. Se petrecuse cea mai mare minune: Iisus biruise moartea şi înviase din morţi, iar mormîntul era gol.

În aceaşi zi, cînd încă mai era întuneric, Maria Magdalena şi alte femei credincioase, care-l urmaseră pe Domnul Iisus, au venit la mormînt ca să-I ungă trupul cu miresme. Dar mormîntul era gol. Iar un înger le-a vestit că Iisus a înviat şi le-a poruncit să ducă această veste ucenicrlor Săi.

Uimiţi de această veste neaşteptată, Apostolii Petru şi Ioan au mers repede la mormînt. Găsindu-l gol, ei au crezut în Înviera lui Iisus.Maria Magdalena s-a întors şi ea la mormînt şi acolo, iată Iisus I S-a atătat înviat şi i-a spus să meargă la Apostoli ca să le spună că

se va arăta şi lor.Domnul Iisus Hristos S-a arătat apoi şi celorlalte femei cărora le-a spus: „Bucuraţi-vă!”. Iar ele I s-au închinat. Pline de bucurie,

Maria Magdalena şi celelalte femei au venit în grabă la Apostoli şi le-au spus că L-au văzut pe Domnul.Dimineaţa, soldaţii care au păzit mormîntul lui Iisus, au venit la arhierei şi le-au relatat ce s-a întîmplat. Aceştea, adunîndu-se

împreună cu bătrînii poporului, şi ţinînd sfat, au dat bani mulţi soldaţilor ca să spună că, pe cînd dormeau, Apostolii au venit şi au furat trupul lui Iisus. Soldaţii luînd banii, au spus aşa cum au fost învăţaţi.

Domnul Cel înviat S-a mai arătat apoi, de mai multe ori, vreme de patruzeci de zile, Sfinţilor Apostoli şi altora dintre cei ce-L

20


6. Eva-luare

cunoscuseră.Astfel, vestea Învierii Domnului s-a răspîndit în tot Ierusalimul şi tot mai mulţi au crezut în dumnezeirea Lui.Învierea Domnului o sărbătorim în fiecare an la Paşti, la o săptămînă după Florii. Este cea mai mare sărbătoare creştină.Prin Înviera Sa, Domnul Iisus Hristos a biruit moartea pentru totdeauna şi a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu.Cuvinte noi:Mir – ulei din flori, frumos mirositor.

Pe parcursul vieţii Sale pămînteşti, Domnul nostru Iisus Htistos a avut în apropierea Sa, pe lîngă Apostoli, şi cîteva femei credincioase. Aceste femei şi-au dovedit credinţa şi dragostea lor faţă de Iisus chiar şi atunci cînd El a pătimit şi a murit.

Ele sînt numite Femei Mironosiţe, adică purtătoare de mir, deoarece în dimineaţa Învierii Domnului au venit la mormîntul Lui şi au adus cu ele miresme ca să-I ungă trupul.

Cînd Iisus S-a lăsat prins şi legat în Grădina Ghetsimani, iar Apostolii s-au ascuns de frică să nu fie şi ei prinşi, femeile mironosiţe L-au urmat şi au rămas mereu lîngă El. Iar cînd îşi purta crucea spre Golgota, L-au urmat plîngînd, împreună cu Maica Domnului.

În timpul Patimilor Domnului, cînd toţi îl batjocoreau, lîngă crucea Lui stăteau numai Fecioara Maria şi aceste femei care plîngeau de durere.

După Răstignirea Domnului, femeile mironosiţe iau parte la punerea în mormînt a Domnului. Apoi rămîn multă vreme alături de Maica Domnului.

În duminica învierii, dis-de-dimineaţă, cînd încă era întuneric, femeile mironosiţe sînt primele care merg la mormînt. Ele sînt cele dintîi care văd piatra răsturnată şi mormîntul gol. Ele sînt primele care se întîlnesc cu Hristos Cel Înviat. Şi tot ele sînt cele dintîi vestitoare ale Învierii.

Creştinii ortodocşi cinstesc ziua femeilor mironosiţe în a treia Duminică după Învierea Domnului sau Sfintele Paşti.Elevilor li se pot adresa următoarele întrebări:

1. Ce s-a întîmplat Duminica dimineaţa, în a treia zi de la Punerea Domnului în mormînt?2. Ce au văzut femeile, cînd au ajuns la mormînt?3. Cui au vestit ele că Hristos a înviat?4. Cui S-a mai arătat Iisus cel înviat din morţi?5. Ce au făcut soldaţii dimineaţa, după Învierea Domnului?6. Ce le-au poruncit lor arhiereii şi bătrînii poporului iudeu?7. Cînd sărbătoresc creştinii Învierea Domnului.8. Cum le numim pe femeile care se aflau mereu lîngă Domnul Iisus?9. Ce au făcut aceste femei cînd Iisus îşi ducea crucea spre Golgota şi cînd a fost răstignit?10. Cui I S-a arătat Domnul Iisus mai întîi după Învierea Sa din morţi?11. Cine sînt primele vestitoare ale Învierii Domnului?12. Cînd cinstesc creştinii ortodocşi pe femeile mironosiţe?

21

7. În-cheiere

Hristos a Înviat, deci viaţa este mai tare decît moartea! Hristos a Înviat, şi răul a fost biruit de Bine! Hristos a Înviat, prin urmare şi noi toţi vom învia! Hristos a Înviat şi El este Paştile nostru, Bucuria şi Sărbătoarea Ortodoxiei!În această zi îngerii în cer şi oamenii cîntă cu bucurie rugăciunea:Învierea lui Hristos văzînd, să ne închinăm Sfîntului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase şi Sfînta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru. Afară de Tine pe altul nu ştim, Numele Tău numim. Veniţi cu toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit pe Cruce bucurie la toată lumea; totdeauna, binecuvîntînd pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdînd, pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat!

10. CL. I-IV. CUM SĂRBĂTORESC CREŞTINII SFINTELE PAŞTI Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei




Competenţa-cadru: : Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Conştientizarea semnificaţiei sărbătorii Învierii Domnului.Obiective operaţionale: Să numească evenimentele legate de Învierea Domnului; Să argumenteze importanţa Învierii Domnului pentru întreaga omenire. Să povestească cum sărbătoresc creştinii Sfintele Paşti. Să-şi formeze deprinderi de a vopsi ouă şi de a respecta datinile de Paşti. Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul invită pe elevi la discuţie:Cum vă pregătiţi de Paşti?

Mare bucurie le fac copiilor de sfintele Paşti ouăle roşii, pe care le ciocnesc unii cu alţii, zicînd: „Hristos a Înviat” şi „Adevărat a Înviat”.

Datina aceasta o avem din moşi-strămoşi, din timpuri străvechi. Se spune că în Vinerea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, cînd era răstignit pe cruce şi suferea pentru păcatele noastre, în cetatea Ierusalimului venise din altă parte o femeie care adusese cuiva un coş cu ouă.

Pe cînd trecea prin oraş, a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost osîndit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Cînd femeia a auzit vestea aceasta cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Mîntuitorul trecuse odată şi prin satul ei şi îi vindecase fiul care zăcea bolnav de moarte.

Aşa cum era, purtînd coşul plin cu ouă, a alergat într-un suflet la Golgota. Cînd a ajuns, L-a văzut pe Mîntuitorul răstignit, şi soldaţii stînd şi păzindu-l. Din mîinile şi picioarele sfinte ale Domnului, stropi mari de singe curgeau şiroind şi căzînd în ţărînă, lîngă crucea Lui.

Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lîngă crucea Domnului şi, aruncîndu-se la pămînt, se ruga plîngînd de durere şi frîngîndu-şi mîinile. Ea zicea:

– Doamne, Iisuse Hristoase, mîinele Tale care au făcut numai bine, picioarele Tale care au umblat numai să mîntuiască, iată

22



6. Evalua-rea

7. Înche-ierea

oamenii răi le-au străpuns...! Binefăcătorul meu şi Izbăvitorul fiului meu, cum se poate ca Tu să fii răstignit, Tu care n-ai făcut decît bine tuturor oamenilor...! O, Dumnezeul meu, Tu Te duci acum de la noi. Te rugăm, Iartă-ne şi lasă-ne un semn, să ne aducem totdeauna aminte de Patimile Tale cele pentru noi!

Cînd s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de sîngle care picurase peste ele, din rănile Domnului.Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas la Ierusalim.În dimineaţa Învierii a mers şi ea cu alte femei, şi cu Apostolii, la mormîntul Domnului, pe care l-au găsit gol şi atunci şi-au spus cu

bucurie unii altora: „Hristos a Înviat!”Plină de lumina Învierii, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care era semnul Patimilor pe care Domnul i-l lăsase.

Cu ochii strălucind de bucurie, ea împărţea tuturor cîte un ou roşu, spunîndu-le: „Hrstos a Înviat!”.De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea cîte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi

Învierii Domnului. Apoi le împărţea copiilor şi celor mai săraci, spunîndu-le despre Patimile Mîntuitorului, răbdate pentru mîntuirea oamenilor.

După aceea punea să le ciocnească în amintirea deschiderii mormîntului, vestind cu toţii marea bucurie: Hristos a Înviat!De la femeia aceasta a rămas obiceiul să fie vopsite ouă de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului. (După

Traian Dorz, Poveşti nemuritoare).Precizare: În trecut oul era simbolul Universului. Oul semnifică viaţa nouă. Precum din ouăle ciocnite iese o viaţă nouă – puişorii, tot aşa şi din mormînt a răsărit Hristos – Viaţa cea nouă.

Paştele este sărbătoarea Împăcării Cerului şi Pămîntului.Troparul ÎnvieriiHristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcîndŞi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Elevilor li se pot adresa următoarele întrebări:1. Ce întîmplare stă la originea vopsirii ouălor de Paşti?2. Ce rostesc creştinii cînd ciocnesc ouă roşii?3. Despre ce ne amintesc ouăle roşii?

Dumnezeu s-a făcut om, ca noi să ne îndumnezeim, şi s-a înălţat cu trupul omenesc la Cer, ca pe pământ să se pogoare Duhul Sfînt. Învierea lui Hristos este începutul învierii noastre a tuturor, este temelia credinţei şi vederea veacului ce va să fie. Fără de această înviere nu avem nădejdea mîntuirii. Sfîntul Apostol Pavel scria astfel celor îndoielnici: Dacă Hristos n-a înviat, deşartă este atunci predica noastră, deşartă este şi credinţa voastră. Ba încă ne dovedim şi martori minciunoşi faţă de Dumnezeu... Iar dacă nădejdea noastră în Hristos este numai pentru viaţa aceasta, suntem mai de plîns decît toţi oamenii. Acum însă Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 14-20).

23

11. Cl. I-IV. SĂ CINSTIM SFINTELE ICOANE

Etapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei1. Mo-ment organi-zatoric




Competenţa-cadru: Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noţiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Cunoaşterea temeiurilor cinstirii Sfintelor icoane în Biserica Ortodoxă.Obiective operaţionale: să conştientizeze importanţa sfintelor icoane în viaţa creştinilor; să argumenteze deosebirea dintre icoană şi idol.Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul îi întrebă pe elevi:Ce icoane aveţi în casele voastre?Unde se află aşezate sfintele icoane în casele creştinilor?Candeluţele ard în faţa icoanelor, răspîndind în jur lumină şi căldură sufletelor noastre.

Oamenii de demult, care Îl uitaseră pe Dumnezeul cel adevărat, au început să se închine la soare, la lună, la stele, la munţi, la ape, la pietre şi la alte lucruri din natură. Făcîndu-şi statui şi chipuri din lemn, metal sau piatră, ei se închinau lor şi le numeau dumnezei. Porunca a doua interzice închinarea şi slujirea la idoli.

Dar, odată cu venirea Domnului Iisus pe pămînt, închinarea la idoli a încetat, deoarece Iisus este Fiul lui Dumnezeu. El le-a descoperit oamenilor învăţătura despre Dumnezeul Cel adevărat şi i-a învăţat cum să se roage. Căci nimeni nu poate să ne vorbească mai bine despre Dumnezeu decît Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Astăzi la lecţie vom afla semnificaţia sfintelor icoane.Icoanele din casele creştinilor nu sînt idoli. Creştinii nu consideră icoanele nişte idoli, ele nu-l înlocuiesc pe Dumnezeu. Ei nu se

închină materialului şi vopselelor din care sînt făcute icoanele, ci chipului lui Dumnezeu sau sfinţilor lui reprezentaţi pe ele. Icoanele sînt ca nişte ferestre prin care oamenii privesc spre cer.

Cînd au apărut primele icoane?Încă în primele secole ale creştinismului este menţionată existenţa imaginilor Domnului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea,

încă prin anul 300 după Hristos, scrie în lucrările sale despre statuia Mîntuitorului din Paneada, înălţată de femeia cu scurgere de sînge, care a fost vindecată de Iisus: „Aici, şi pînă astăzi, în faţa casei femeii vindecate, stă o piatră înaltă, pe care e înfăţişat chipul unei femei îngenuncheate, turnat din aramă. În faţa ei –chipul lui Iisus Hristos. Eu personal am văzut acea piatră, trecînd prin acel oraş.”

Un alt document atestă acelaşi fapt. Este vorba de cronografia lui Ioan al Antiohiei, numit şi Malalas, „despre femeia cu scurgere de sînge”. El scrie: „Întristîndu-se de tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, împăratul Irod s-a întors din Iudeea. Şi a venit la el o femeie bogată, care locuia în cetatea Paneada, cu numele Vernica (Veronica). Ea i-a adus o cerere în care scria: „Augustului Irod, guvernatorul, legiuitorul iudeilor şi al grecilor, împăratul Trahonitidei, cerere şi rugăciune din partea Veronicăi, locuitoare vrednică a cetăţii Paneada…

Din vîrsta copilăriei am fost cuprinsă de o boală de scurgere de sînge şi mi-am cheltuit viaţa şi bogăţia pe la doctori, dar vindecări n-am avut. Auzind de vindecările lui Iisus… am alergat şi eu la El, ca la Dumnezeu. M-am apropiat pe furiş şi m-am atins de poala hainei lui Iisus şi m-am făcut deodată sănătoasă… Îngăduie, Auguste, să ridic o statuie Domnului Iisus care m-a vindecat.”

Împăratul, auzind acestea din cerere, s-a îngrozit de minune şi, temîndu-se de taina vindecării, a spus: „Vindecarea ce s-a făcut cu

24


tine este vrednică de o mare statuie. Aşadar, ridică-I statuia pe care o vrei, slăvind pe Cel Care te-a vindecat.”Statuia a fost ridicată în timpul regelui Filip, care a murit în anul 34 după Hristos. Aceasta este cea mai veche mărturie despre un

monument creştin, care a fost înălţat chiar în timpul vieţii Domnului Iisus.Sfîntul Ştefan – apărătorul icoanelor

Trecuseră şapte sute de ani de la Naşterea Domnului. Împotriva Bisericii lui Hristos a început o luptă mare. Unii oameni nu înţelegeau de ce creştinii se închină la icoane. Chiar şi împăraţii au început să-i asuprească pe cei care cinsteau sfintele icoane.

Într-o zi, împăratul Greciei, Constantin Copronimul, a poruncit să fie adus Sfîntul Ştefan, care apăra icoanele. Ajuns în faţa împăratului, sfîntul a început să-i explice de ce trebuie cinstite icoanele. Însă toate dovezile sale îl mîniau şi mai mult pe împărat.

Dorind să-l înţelepţească, sfîntul a luat portretul împăratului şi a întrebat: „Al cui este chipul?” Străjerii au răspuns toţi într-un glas: „Chipul este al împăratului!” Atunci Sfîntul Ştefan a aruncat portretul jos şi a început să-l calce în picioare. Văzînd aceasta, străjerii au strigat: „Cum de îndrăzneşti să-l calci în picioare pe împărat?!” Sfîntul a răspuns: „Pe bună dreptate v-aţi mîniat văzînd cum îl calc în picioare pe împăratul pămîntesc. Acum, vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine: cum pot eu să tac, cînd voi Îl călcaţi în picioare pe Împăratul Ceresc, pe Domnul Iisus Hristos, pe Maica lui cea Sfîntă?!”

Idei esenţialeRugîndu-ne în faţa icoanei, trebuie să ne amintim că icoana nu este Însuşi Dumnezeu, ci doar chipul, înfăţişarea Lui sau a Sfîntului.

De aceea, noi nu ne rugăm icoanei, ci lui Dumnezeu sau Sfîntului care e zugrăvit pe icoană. Icoana e ca şi Sfînta Scriptură. În Sfînta Sciptură citim cu evlavie cuvîntul lui Dumnezeu, iar pe icoane contemplăm cu smerenie sfintele chipuri, care, ca şi cuvîntul Domnului, sînt adresate inimii şi sufletului nostru. În jurul capului Mîntuitorului, al Maicii Domnului, sfinţilor de pe icoane este desenat un cerc luminos, numit nimb sau aureolă. Nimbul este simbolul iradierii luminii şi slavei dumnezeieşti. Există şi icoane care, prin harul Domnului, fac diferite minuni: îi vindecă pe cei bolnavi, îi ajută pe oameni să facă fapte bune, îi izbăvesc de necazuri etc.

În creştinism, cuvîntul idol are şi alt înţeles. Tot ceea ce iubeşte omul mai mult decît pe Dumnezeu devine un idol pentru el. De exemplu, iubirea de bani, Apostolul Pavel o numeşte „închinare la idoli” (Coloseni 3, 5). Deci, banii, mîncarea, băutura, hainele luxoase – toate acestea devin idolii noştri atunci cînd le acordăm prea mare atenţie. Creştinul trebuie să iubească simplitatea şi să facă totul cu măsură: doar atît de cît are nevoie. Nimic nu trebuie să-i robească inima.

Chipul Nefăcut de Mînă al MîntuitoruluiÎn timpul aflării pe pămînt a Mîntuitorului, în oraşul Edesa, trăia împăratul Avgar. El era bolnav de lepră şi foarte slăbit. Într-o zi,

Avgar a auzit despre Dumnezeu Iisus Hristos şi minunile Sale şi inima i s-a umplut de nădejde de vindecare, căci suferea foarte mult. A chemat o slugă şi i-a zis:

– Eu vreau să-L văd pe Iisus Hristos şi să primesc de la El vindecare. Ce să fac şi cum să procedez ca El să vină la mine?– Trimite, domnul meu, un om în Palestina şi invită-L pe El la tine. Dacă însă nu va veni, să spună doar un cuvînt şi tu te vei

însănătoşi, pentru că El vindecă bolnavii şi de la depărtare. Se spune că e nevoie doar de credinţă.– Eu cred. Dar aş dori să văd faţa acestui Doctor şi Făcător de Minuni.– Atunci trimite la El un pictor şi porunceşte-i să-I picteze chipul.Avgar a ascultat sfatul slugii sale şi a trimis în Palestina un pictor pe nume Anania, spunîndu-i că, dacă Iisus nu va binevoi să vină

25

6. Eva-luare

singur la el, să picteze chipul Lui şi să-L aducă.Anania, venind la Ierusalim şi găsindu-L acolo pe Mîntuitor, i-a povestit despre necazul şi rugămintea lui Avgar, apoi şi-a ales un loc

potrivit şi a început să picteze faţa Lui. Însă acest lucru nicidecum nu-i reuşea, deoarece chipul Mîntuitorului era schimbător.Înţelegînd dorinţa lui Anania, Hristos a luat un ştergar, apă şi şi-a spălat faţa, apoi şi-a şters-o şi – minune! – pe acest ştergar a apărut

chipul Său. Atunci Domnul i-a dat pictorului chipul Său, nefăcut de mînă, şi i-a zis:— Dă-i-l celui care te-a trimis!Anania a luat ştergarul cu imaginea minunată şi a dus-o împăratului Avgar cu multă evlavie. În momentul cînd a primit darul sfînt,

acesta a căzut în genunchi, l-a sărutat şi a început să se roage cu lacrimi în ochi. Şi chiar din acel moment s-a simţit sănătos.După patimile lui Iisus Hristos, în Edesa a venit apostolul Tadeu, pentru a propovădui Evanghelia. Acesta l-a botezat pe Avgar, pe

membrii familiei lui şi pe mulţi credincioşi din acel oraş. Avgar a atîrnat Chipul Nefăcut de Mînă pe poartă, ca fiecare trecător să i se închine, iar sub imagine a scris: „Doamne Iisuse, oricine va crede în Tine, nu va rămîne ruşinat!”

De la moartea lui Avgar au trecut mulţi ani.În oraşul Edesa trăia un păgîn. El intenţiona să distrugă Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului. Dar episcopul oraşului, aflînd

despre aceasta, a făcut o adîncitură în perete şi a aşezat acolo icoana, acoperind-o, astfel salvînd-o de la nimicire.Au mai trecut ani. Asupra oraşului Edesa au năvălit perşii. În acest timp, la episcopul cetăţii a venit o femeie şi i-a vorbit:– Deasupra porţilor oraşului, în perete, e ascuns Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului. Ia-l.Episcopul într-adevăr a găsit, în locul indicat, icoana sfîntă, care, în timpul luptelor, era dusă dintr-un loc în altul, respingînd astfel

năvălirile dese ale duşmanilor. Perşii au încetat să mai atace oraşul Edesa.Mai tîrziu, Chipul Nefăcut de Mînă a fost vîndut de către nobilul Amir grecilor şi dus cu mare alai la Constantinopol. Aceasta a avut

loc la 16 august 944. Circulă o ipoteză precum că, pe timpul cuceririi Bizanţului, acelaşi chip a fost adus pentru ultima dată de către cruciaţi în oraşul Veneţia. Dar corabia pe care era transportat s-a scufundat în apele Mării Mediterane.

Teme, exerciţii şi subiecte de reflecţie1. Răspunde, oral, la următoarele întrebări:• De ce împăratul şi-a trimis sluga să picteze chipul Domnului Iisus Hristos?• Ce l-a ajutat pe împărat să se vindece?• Al ciu chip poate fi pictat pe icoană?2. Scrie prin ce se deosebeşte Chipul Nefăcut de Mînă de celelalte icoane ale Domnului Iisus Hristos.3. Povesteşte ce s-a întîmplat cu icoana Chipul Nefăcut de Mînă al Mîntuitorului după moartea lui Avgar.4. Completează propoziţiile.

Despre statuia Domnului Iisus Hristos a scris istoricul ________ prin anul _______.Femeia care a fost vindecată se numea _______.Statuia a fost ridicată în timpul regelui ____.

5. Scrie ce este nimbul.6. Argumentează de ce banii, băutura, hainele luxoase sînt numite idoli.

26

7. În-cheiere

7. Argumentează deosebirea dintre idol şi icoană.8. Povesteşte cum i-a demonstrat Sfîntul Ştefan împăratului necesitatea cinstirii icoanelor. Din învăţăturile Sfinţilor Părinţi„Icoana este Sfînta Scriptură pentru cei care nu ştiu să citească.”„Icoanele sînt ferestrele prin care creştinii privesc spre cer”. Sf. Ioan DamaschinCreştinii păstrează icoanele la loc de cinste, căci ele ne amintesc de Domnul Iisus Hristos, de Maica Sa, de sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu. Precum gîndul ne zboară spre cei dragi, cînd privim fotografiile, tot aşa se îndreaptă el spre cel care este reprezentat pe sfintele icoane, atunci cînd ne închinăm.

12. CL. I-IV. ÎNĂLŢAREA DOMNULUI IISUS HRISTOS LA CEREtapele Conţinutul desfăşurat al lecţiei





Competenţa-cadru: : Cunoaşterea şi folosirea adecvată a noşiunilor din sfera valorilor religioase pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiţiiSubcompetenţe: Cunoaşterea unor informaţii despre viaţa Domnului Iisus HristosObiective operaţionale: Să conştientizeze semnificaţia sărbătorii Înălţării Domnului la cer; să cunoască evenimentele ce s-au desfăşurat în timpul Înălţării la cer a Domnului Iisus. Să relateze evenimentul Înălţării Domnului.Să poată enumera căteva din poruncile date de Iisus Apostolilor. Să cunoască rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”. Să-şi formeze deprinderi de a cere ajutorul Domnului în toate împrejurările vieţiiDesfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, pedagogul invită pe elevi la discuţie:Cît timp s-a mai aflat Domnul Iisus pe pămînt după Învierea Sa?Astăzi vom vorbi despre evenimentele ce s-au desfăşurat la Înălţarea Domnului

Au trecut cîteva zile de la Înviere. Locuitorii Ierusalimului nu erau lămuriţi deplin cu privire la cele ce se întîmplaseră la mormîntul lui Iisus.

Vestea Învierii Domnului a ajuns la mulţi şi doar unii credeau în adevărul ei. Iar alţii ascultau de spusele minciunoase ale soldaţilor, precum că Apostolii i-au furat trupul în timp ce ei dormeau.

Ca să-I întărească şi mai mult în credinţa Învierii pe Apostoli şi pe toţi cei ce-L iubeau, Iisus Hristos a mai rămas pe pămînt patruzeci de zile după Învierea Sa din morţi.

În timpul acestor patruzeci de zile, Iisus S-a arătat în mai multe rînduri Apostolilor Săi şi prin multe semne le-a întărit credinţa în Învierea Sa. În acest timp le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu. Le-a spus că ei au fost aleşi să înveţe pe toţi oamenii ceea ce i-a învăţat El şi le-a poruncit să-I boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Apoi le-a făgăduit că, deşi va pleca din mijlocul lor, nu-I va părăsi, ci va fi tot timpul cu ei prin puterea Duhului Sfînt. Şi le-a spus: „Iată Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului”.

27


6. Evalua-rea

7. Înche-ierea

În cea de a patruzecea zi de la Înviere, Iisus I-a dus pe Apostoli afară din Ierusalim, spre Betania, pe muntele Măslinilor şi „ridicîndu-şi mîinile i-a binecuvîntat. Şi pe cînd îi binecuvînta S-a despărţit de ei şi S-a Înălţat la cer”.

Cu privirile aţintite spre Iisus, Apostolii L-au urmărit pînă cînd „un nor luminos L-a luat de la ochii lor”. Atunci li s-au arătat doi îngeri, care le-au spus că Domnul va veni a doua oară pe pămînt, la sfîrşitul lumii, ca să judece viii şi morţii. Astfel ei i-au încredinţat pe Apostoli că, deşi Domnul Se înălţase la Tatăl, El nu i-a părăsit.

Convinşi de acest adevăr, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau toată vremea în templu, lăudînd şi binecuvîntînd pe Domnul.

Minunea aceasta a Înălţării Domnului la cer o sărbătorim în fiecare an la patruzeci de zile după Paşti.Hristoase, ajută-ne!

Odată doi călugări călătoreau prin pustie. Ajungînd ei la o vale plină cu apă, au văzut nişte crocodili. Trei mai mari stăteau lungiţi pe malul bălţii. Călugării au crezut că crocodilii sînt morţi şi s-au dat mai aproape să-i vadă. Deodată crocodilii s-au trezit şi s-au repezit spre călugări. Ei atunci au strigat cu mare glas, chemînd numele lui Hristos, zicînd: „Hristoase, ajută-ne!” Crocodilii s-au întors înapoi mînaţi de un înger. Astfel Dumnezeu i-a izbăvit pe călugări de o moarte cumplită.

Să luăm aminte şi noi la această întîmplare, şi atunci cînd ne vom afla într-o primejdie sau necaz, sau boală să cerem îndată ajutorul lui Dumnezeu, zicînd Rugăciunea lui Iisus:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.Rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.Elevilor li se pot adresa următoarele întrebări:1. Cîte zile a mai rămas Domnul Hristos pe pămînt după Învierea Sa?2. Ce poruncă le-a dat Apostolilor?3. De pe care munte S-a Înălţat Domnul la cer?4. Ce le-a făgăduit Domnul Apostolilor înainte de Înălţare?5. Ce le-au spus îngerii Apostolilor pe cînd Iisus Se Înălţa?6. Povesteşte cum au fost salvaţi călugării.7. Scrie şi memorizează rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul nostru Iisus Hristos este mereu alături de cei ce-L iubesc. El a spus: „Unde sînt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor”.În biserică, unde creştinii se adună la rugăciune, Hristos este mereu prezent.Iisus Hristos şi astăzi este tot aşa de aproape de cei care cred în El. Este de ajuns doar să-L chemăm în rugăciune şi Domnul ne ajută.

28

1 · web view-În lume există multe curse ce ne îndeamnă spre fapte rele, numite păcate. omul...

Documents