marturii, fapte si minuni, cap.1

Despre Părintele Ilarion Argatu: MĂRTURII, FAPTE, MINUNI

1

314

Pg

Pg.

Despre

Părintele Ilarion Argatu

Mărturii, fapte, minuni


2


3

1

Mărturii ale ierarhilor, preoţilor şi monahilor


4


5

ÎPS Arhiepiscop Pimen: „prin rugăciunile sale mulţi

bolnavi s-au vindecat”1 Prin rugăciunile sale mulţi bolnavi s-au

vindecat de diferite boli sufleteşti şi trupeşti. Pentru râvna sa faţă de Dumnezeu, faţă de casa lui Dumnezeu, Dumnezeu a îngăduit ca să treacă prin mari şi nenumărate ispite, ca prin el să arate cât de mult suferă sau trebuie să sufere un om pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că suferinţa şi necazul întăresc pe om în viaţa duhovnicească. El este o pildă de suferinţă, o pildă de nădejde, de dragoste vie, dragoste lucrătoare. Numărul mare de credincioşi care au venit în această binecuvântată zi, arată lucrarea sa preoţească în viaţa oamenilor. El rămâne pildă vie pentru toţi preoţii noştrii, pentru toţi slujitorii Sfintelor Altare. Rămâne ca un creştin care prin multe necazuri a intrat în Împărăţia lui Dumnezeu. Suntem încredinţaţi că în faţa tronului de Judecată al lui Dumnezeu, el se va ruga mai departe, tot cu aceeaşi dragoste părintească pentru noi toţi. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor. Amin.

________

__________________________________________________________ 1.- IPS PIMEN, interviu TVR, 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.


6

Cuvântul ÎPS Arhiepiscop Teodosie la înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu2

Înalt Prea Sfinţia Voastră, Prea Cuvioşi, Prea Cucernici Părinţi, Îndurerată familie şi Întristată adunare,

Ne-am adunat astăzi sobor de arhierei şi preoţi, mulţime de credincioşi ca să ne luăm rămas bun de la Părintele Ilarion Argatu, cel care a fost atât de cunoscut de noi, atât de binefăcător pentru credincioşi, slujitorul cel adevărat al lui Dumnezeu, pentru care iată ne aflăm aici. Şi am venit cu cuvântul din partea întâistătătorului bisericii noastre a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.

Părintele Ilarion, cu adevărat, de când harul Duhului Sfânt a coborât asupra sa de a luat cea mai aleasă haină, răbdarea, şi prin răbdare i s-a coborât în sufletul său înţelepciunea şi tot harul lui Dumnezeu. El este lumina acestei localităţi prin credinţa ce a răspândit-o, prin biserica ce a ridicat-o şi această lumină atât de strălucitoare de folositoare şi aducătoare de mângâiere credincioşilor din această zonă. S-a mutat acum 27 de ani la Bucureşti şi a petrecut în acest loc anii rugăciunii şi mângâierilor sfinţiei sale. Cu adevărat spune psalmistul că „omul cel înţelept este ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor”. El a venit acolo şi s-a adăpat dintr-un singur

_______________________________________________________________ 2.- Predică la înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu, Boroaia, înregistrată pe data de 15.05.1999


7

izvor, izvorul fiind Dumnezeu care a turnat permanent din harul Său asupra sfinţiei sale.De aceea, cei ce l-au cunoscut de când a ajuns la Bucureşti, n-au văzut la sfinţia sa altceva decât jertfă şi rugăciune. Viaţa sa i-a fost o flacără vie, o flacără ce s-a aprins din harul lui Dumnezeu dar nu s-a stins pentru că rugăciunile sale n-au încetat niciodată. Cei ce stăteau împrejurul său ca să primească o binecuvântare, să-i primească sfaturile sfinţiei sale, observau că se ruga până „adormea” şi se trezea rugându-se. De aceea Părintele Ilarion era căutat de mulţimea de bucureşteni, de cei dinprejur şi din toată ţara. Rugăciunea sa perpetuă era cu adevărat cea mai mare mângâiere a sa, era hrana cea dintâi din fiecare zi, era puterea care-i dădea lui acea bunătate şi bunăvoinţă ca să primească pe oricine şi oricine să se adăpostească. De aceea, a fost cu adevărat ca un copac sub ramurile căruia s-au adăpostit cei mulţi şi ne-am adăpostit cu toţii şi el a cunoscut puterea rugăciunii pentru că harul lui Dumnezeu a rămas cu el pururea. Veneau la sfinţia sa nu numai oameni de rând necăjiţi, ci oameni tulburaţi, oameni frământaţi, oameni cu griji înalte şi tuturor le dădea poveţele cele mai alese. Astfel, zilele şi anii vieţii sale mult pentru un trăitor dar puţin pentru noi cei ce aşteptam să mai adape cu puterea rugăciunilor sale mulţimea credincioşilor i-au întocmit ca o cunună şi această cunună este cu lumină presărată pentru că toţi credincioşii care au aflat de mutarea părintelui Ilarion la Domnul au suspinat, s-au rugat, au plâns şi-l poartă mai departe în sufletele lor. Atât de viu a fost părintele în conştiinţa credincioşilor încât el nu poate să se despartă de noi. Nici unul dintre cei ce pleacă nu se desparte decât vremelnic şi trupeşte de noi, dar Părintele Ilarion lasă în urma sa un stâlp de lumină, o nădejde a bucuriei celei veşnice, o nădejde a învierii, pentru că întotdeauna chipul său a fost senin. Ochii săi ageri şi plini de strălucire neîncetat parcă te hrăneau din bucuria cerului, cu adevărat te hrăneau şi cu gura sa binegrăitoare şi cu inima sa


8

cea largă şi cu bunătatea pe care o împărtăşea de acolo de la Mănăstirea Cernica. Părintele Ilarion a răspândit lumini în ţară, a răspândit lumini prin ucenicii săi, prin fiii şi nepoţii săi, prin bisericile pe care le-a ridicat, prin dragostea şi jertfa sfinţiei sale. Jertfele credincioşilor îşi aflau împlinirea pentru că prin părintele plecau la locul cel mai potrivit pentru jertfă la zidirea unui sfânt locaş sau de multe ori la ajutorarea celor nevoiaşi. Pentru toate acestea aducem din partea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, din partea clerului şi a tuturor vieţuitorilor din Eparhia Bucureştilor şi din partea credincioşilor sincere condoleanţe celor care-l regretă şi familiei sale şi tuturor celor din satul acesta, pentru că iată această lumină care a strălucit aici în Boroaia acum nu s-a stins doar se mută în ceruri la Dumnezeu. Să avem această nădejde, această mângâiere că prin rugăciune dacă îi vom urma pilda şi sfaturile, Părintele Ilarion va rămâne mai departe în sufletele noastre în rugăciunile noastre şi ne va ajuta de acolo unde Dumnezeu îl va rândui. Nădăjduim că cel ce cu rugăciunea s-a hrănit mai mult decât cu hrana cea trupească, cu privegherea şi cu trezvia mai mult decât cu somnul, neaparţinându-şi sieşi deloc ci dăruindu-se total slujirii lui Dumnezeu îmbrăţişând pe toţi cei ce aveau nevoie de rugăciunea şi cuvântul său, nădăjduim că părintele cu adevărat şi de acum înainte, ne va rămâne folositor şi ajutător aflând înaintea lui Dumnezeu bunăvoinţă şi cerând pentru noi toţi care păstrăm comuniunea de rugăciune cu sfinţia sa.

_______


9

Era socotit ca un duhovnic făcător de minuni3

Părintele Ilarion Argatu a fost un slujitor

unic în felul său, unic prin modul de a se dărui. Ortodoxia noastră românească, s-a sprijinit în veacul acesta şi mai ales în perioada de prigoană pe câţiva stâlpi de seamă şi dintre aceştia fiind şi Părintele Ilarion. El a trăit o adâncă teologie dar nu una obişnuită. Teologia Părintelui Ilarion a fost rugăciunea şi jertfa. Ceea ce l-a caracterizat în deosebi este modul de a se dărui. Nu s-a gândit la sine, nu s-a menajat pe sine, s-a dăruit cu totul, viaţa sa era rugăciunea şi această milostenie sufletească. Era socotit ca un duhovnic făcător de minuni şi făcea minuni prin faptul că aducea descoperirea păcatelor pentru mulţi care veneau în faţa sfinţiei sale şi iertarea lor. Aceasta este cea mai mare minune de a ajunge să te mărturiseşti lui Dumnezeu, să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi cunoşti mulţimea păcatelor şi puţinătatea sufletului. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i primească jertfa şi osteneala ca să ne fie mai departe folositor, ajutător şi rugător pentru păcatele noastre.

_______

_______________________________________________________________ 3.- IPS TEODOSIE SNAGOVEANU, interviu, 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.


10

Părintele Cleopa către Părintele Ilarion Argatu4

Preacuviose Părinte Arhimandrit Ilarion,

Iată fratele Petru l-a pus Dumnezeu între noi un fel de mijlocitor, prin care ne întâlnim aşa pe această cale cu ajutorul aparatului, noi fiind la mare distanţă. El îmi spune să vă trimit câteva cuvinte.

Eu, păcătosul şi nevrednicul, din partea mea vă trimit mai întâi smerite închinăciuni cu dragoste în Iisus Hristos şi vă doresc înaintea Preasfântului Dumnezeu şi a Preacuratei Lui Maici să vă sporească puterile duhovniceşti, energia fizică şi cea duhovnicească şi în anul care a sosit să staţi în slujba apostolatului acolo pentru milioanele de suflete care vă cercetează şi vă cer ajutorul duhovnicesc.

Preasfântul Dumnezeu să vă întărească, să vă mângâie, să vă sprijinească în această activitate duhovnicească şi Preacurata Lui Maică să vă acopere cu dumnezeiescul ei Acoperământ de ispitele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Şi vă rog din toată inima să nu mă uitaţi pe mine păcătosul la sfintele rugăciuni, că eu niciodată până acum n-am pus început bun de faptă bună.

Multă bucurie în Iisus Hristos şi multă dorire de sporire şi creştere în cele duhovniceşti. Spuneţi tuturor ce ne cunosc de acolo şi pe toţi vă rog să nu mă uitaţi în sfintele rugăciuni. Amin.

_______________________________________________________________ 4.- Pr. Ilie Cleopa, Mrea Sihăstria, jud.Neamţ, scrisoare, din data de vineri 1 ianuarie 1982.


11

Răspunsul Părintelui Ilarion Argatu la scrisoarea Părintelui Ilie Cleopa5

Preacuvioase Părinte Cleopa,

Tare mult m-am bucurat de cuvintele frumoase pe care le-aţi adresat către mine, păcătosul, care mă găsesc la Cernica.

M-am bucurat tare mult că sunteţi sănătos şi vă rugaţi şi pentru mine păcătosul. Eu mă rog Bunului Dumnezeu ca să vă ţină sănătos şi pe mai departe, şi cu rugăciunile preacuvioşiei voastre să mă întăresc şi eu în lupta pe care o am zi de zi, atât cu patimile mele cât şi cu lupta ce vine din afară. Vă sărut mâna cu multă dragoste şi cred, şi doresc să ne întâlnim cât mai degrabă spre a ne împărtăşi cuvinte de întărire şi de bucurie, cuvinte de ajutor duhovnicesc spre mântuire. Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul Ilarion Argatu!

________

_______________________________________________________________ 5.- Pr.Ilarion Argatu, M-rea Cernica, scrisoare de răspuns către Pr. Ilie Cleopa, 01.01.1982


12

Gândurile Părintelui Galeriu despre Arhimandritul Ilarion Argatu6

Trece pe celălalt tărâm al veşniciei încă unul dintre duhovnicii neamului românesc cu experienţa lui, deopotrivă, în cele ale credinţei poporului său, de slujitor al Bisericii şi fiu al prigoanei tragice la care a fost supus.

Părintele Ilarion şi-a slujit credincioşii cu o râvnă şi un zel vrednice de pomenirea înaintaşilor. Harisma deosebită cu care a fost înzestrat a fost aceea a exorcizării, a eliberării omului de duhuri, gânduri şi obsesii ale răului. ''Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri” (Ef. 6, 12).

Părintele Ilarion era înzestrat cu asemenea arme: adevărul şi platoşa dreptăţii, cu focul Duhului Sfânt, cu pavăza credinţei. El avea puterea credinţei ca să stingă multe săgeţi ale vicleanului (diavolul). Şi aşa, din noianul de suflete care au trecut prin faţa lui în rugăciune şi smerenie, mulţi s-au izbăvit şi şi-au putut împlini mai departe în iubire şi lumina divină îndatoririle în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. În aceste zile pascale de până la Înălţarea Domnului părintele pleacă însoţit de rugăciunile celor care l-au cunoscut şi l-au iubit şi au primit mângâierile harului său, pleacă însoţit de imnul sacru: ''Ziua Învierii să ne luminăm popoare, Paştile Domnului, Paştile! că din moarte la viaţă şi de la pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi!'' Hristos a înviat! Părinte Ilarion, cu acest cuvânt să-l întâmpini pe Iisus, Domnul vieţii şi al iubirii!

_______________________________________________________________ 6.-Evenimentul Zilei, 13 Mai 1999


13

Ce spune Părintele Iustin Pârvu?7

Cum priviţi recenta dispariţie dintre noi a părinţilor duhovnici mai sporiţi? Mă refer aici mai ales la părintele Cleopa şi la Părintele Argatu de la Cernica.

-Este vorba doar de cursul normal al vieţii. Fiecare şi-a dat rodul său şi apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sunt sigur că acolo unde sunt ei acum au ajuns să se roage pentru noi. Trebuie să fie şi ei vrednici de noi şi noi să fim vrednici de ei.

-Reuşim să punem în valoare cuvenită învăţăturile lăsate de ei?

-Doar în măsura în care, în tineretul de astăzi mai există totuşi nişte copii buni, care, sperăm, vor face ceva în viitor. Din câte văd eu sunt puţine aceste persoane.

Însă nu în mulţime ci în cei puţini stă valoarea. Vedeţi, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul păgân. Sper că şi de acum înainte viaţa să fructifice învăţăturile înaintaşilor noştri, testamentul spiritual al bătrânilor noştri.

_______

Biserica şi minunile de azi 8

Teama de impostură nu trebuie, totuşi, să pună în umbră minunile adevărate, la care adesea suntem părtaşi. Sigur că da! Am fost, eu însumi, martor ocular la o exorcizare şi la o vindecare făcută de Părintele Argatu, dar monahul de la Cernica trata minunile ca pe ceva obişnuit, cu o

_______________________________________________________________ 7.-Părintele Iustin Pârvu. Înapoi în Est, 05/10/07, orthoblog

8.-Pr. Vasile Răducă, paroh la Biserica Kretzuleşti, „Despre credinţă, miracole şi minuni.” în Formula AS nr.366


14

rară modestie. Sau cazul Arhimandritului Ilie Cleopa, un duhovnic îmbunătăţit, care a săvârşit fapte de credinţă minunate, dar se ascundea de presă!

Cine l-a transformat pe monahul de la Sihastria într-o „vedetă”? Nu ziarele şi televiziunea?

_______

Ce spune Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa?9

Mulţumesc pentru mesaj, şi eu am fost sub protecţia Părintelui Ilarion Argatu care s-a rugat pentru mine în timpul prigoanei mele, iar soţia mea a fost protejată ani de-a rândul de rugăciunile lui şi a primit de la el ajutor material când eu eram închis.

________

Mărturia Părintelui Mihai Argatu10

Vreau să povestesc un eveniment petrecut în anul 1986 în luna august. De la Vorniceni –Botoşani, unde eram preot, am mers la Bucureşti împreună cu soţia mea ce era însărcinată cu fiica mea mai mare şi de obicei trăgeam la Mănăstirea Cernica la Părintele Ilarion Argatu, acolo dormeam, mai ales că ajungeam cu trenul foarte târziu, iar pentru

_______________________________________________________________ 9.-Preot Gh. Calciu Dumitreasa, message-net, 10 oct., 2003 10.-Preot Argatu Mihai, comuna Iacobeni, judetul Suceava, mărturie, înregistrată pe 30.04.2001


15

treburile pe care le aveam de rezolvat în cursul zilei următoare, trebuia să fiu odihnit. În jurul orei 23,00, am coborât din autobuzul de Cernica la poarta mănăstirii, împreună cu soţia şi câţiva călători cu care am intrat în mănăstire.

Începând de la poarta mănăstirii cineva cu doi câini-lupi, mergea în urma noastră, urmărindu-ne până în dreptul chiliei părintelui. Ceilalţi călători au mers mai departe, noi fiind ajunşi în dreptul chiliei părintelui am rămas singuri iar respectivul civil a început să ne întrebe:

-Unde mergeţi!? Atunci eu cam indignat l-am întrebat: -Ce te interesează pe matale? El ne-a mai întrebat încă

odată: -Unde dormiţi şi ce faceţi în mănăstire? Iar eu l-am

întrebat: -Dar matale cine eşti şi ce te interesează de noi? El atunci

s-a recomandat şi a spus: -Eu sunt securistul mănăstirii, şi de asta, eu sunt obligat

să ştiu de fiecare unde merge, mai ales în timpul nopţii…, oricum nu aveţi unde merge fără ştirea mea.

-Eu sunt nepotul Părintelui Argatu şi merg la el. -Rânduiala mănăstirii este să nu primească pe nimeni în

timpul nopţii. -Cum să nu mă primească, sunt nepotul lui şi trebuie să

mă primească! -Uite, eu vă demonstrez că n-o să vă primească! Am ajuns

aproape de chilia părintelui, el s-a oprit la vreo zece metrii, câinii lângă el, am urcat scările, lumina era aprinsă, am bătut la uşă, am strigat:

-Părinte!… Părinte! Părintele era în baie, se spăla sau spăla ceva, nu a răspuns. Am mai strigat de mai multe ori, am bătut în uşa de vreo patru-cinci ori, nimic, îmi luase cineva minţile să mă recomand că sunt eu nepotul lui şi să-mi dea


16

drumul să intru. Văzând că nu dă drumul atunci am renunţat. Securistul se apropie şi ne întreabă:

-Aveţi buletinele la voi? Mergeţi la locul de cazare! Locul de cazare era dincolo de iaz la Sfântul Nicolae, iar trecerea se făcea pe o fâşie de drum lat de vreo şase metri, în dreapta şi în stânga era apă, câinii mergeau zece metri în faţă şi reveneau, când în faţă când în spate, soţia era foarte fricoasă mai ales în prezenţa câinilor, şi de speriată ce era îmi tot şoptea la ureche:

-Să ştii că ăsta ne omoară! -Stai liniştită că Dumnezeu o să ne ajute. Am trecut de iaz,

am ajuns la locul de cazare, imediat securistul a mers şi a strigat pe cine era de servici la cazare, era o femeie, şi i-a spus:

-Ia-le buletinele, înregistrează-le şi dă-le o cameră! Ne-a luat buletinele, ne-a dat o cameră unde am fost cazaţi, iar dimineaţa ne-am prezentat la părintele şi l-am întrebat de ce nu ne-a deschis!? Iar el ne-a spus că nu are voie să deschidă, pentru că au fost tot felul de atentate la viaţa lui şi se teme să deschidă. L-au înfricoşat în puterea nopţii deghizându-se în tot felul de persoane şi a avut necazuri mari. Părintele până în 1986 a mai avut încă două camere, pe care i le-au luat şi au pus acolo un aşa zis «călugăr» dar care era maior de securitate, ca să-l urmărească pe părintele şi pe cei care vin la el. In concluzie, cred că părintele niciodată nu a fost slăbit de securitate, chiar şi după ‘89, şi ne mărturisea că sunt tot felul de persoane destul de dubioase care îl urmăreau şi după‘89.

_______


17

Părintele Ilarion Argatu era văzător cu duhul11

Am fost acum vreo 23 de ani în urmă

împreună cu bunica mea, trecând peste râul Moldova, la slujbele Părintelui Argatu, la Sfântul Maslu, unde am rămas şi la rugăciunile de noapte. La părintele erau veniţi tot felul de oameni, buni şi mai puţin buni, s-a întâmplat că o femeie i-a furat alteia nişte bani. După terminarea rugăciunilor părintele a făcut o mică anchetă, fără prea multă cercetare părintele a descoperit femeia care a furat banii şi i-a spus şi unde i-a ascuns şi a îndemnat-o să-i scoată, îi ascunsese la părţile intime unde ea gândea că nimeni n-are voie s-o caute. Văzându-se descoperită, nu a mai avut ce face decât să scoată banii de unde i-a ascuns şi i-a dat banii femeii de la care-i furase. Toată lumea a rămas mirată şi se întreba de unde a ştiut părintele cu atâta exactitate, cine i-a furat şi unde i-a ascuns. Atunci cu toţii şi-au dat seama că părintele era văzător cu duhul.

___________

_______________________________________________________________ 11.- Prezvitera Argatu Mariana, com. Iacobeni, Suceava, mărturie, înregistrare din 30.04.2001.


18

Securitatea n-a reuşit să-l ducă cu maşina pe Părintele Ilarion Argatu12

Părintele de multe ori când venea la noi sau când ne duceam noi la el, spunea cum veneau cu maşina de la securitate ca să-l ducă. El se ducea, nu avea ce să facă, se ducea, se îmbrăca, cobora, se urca în maşină şi când să pornească maşina nu pornea, degeaba se chinuiau ca să o pornească, atunci i-au zis:

-Părinte, cred că dumneavoastră sunteţi de vină, ia daţi-vă jos să vedem dacă maşina porneşte că doar maşina a fost bună. Când se dădea părintele jos, pornea maşina, când se urca părintele în maşină se oprea şi nu mai pornea şi în felul acesta nu l-au putut duce. Cu adevărat, rugăciunile lui, credinţa lui şi Dumnezeu l-au apărat.

_________

Părintele Ilarion protectorul călătorilor13

Trebuia să plecăm la Constanţa. În ziua aceea, nu ne trăgea inima ca să ne pornim. Dar până în cele din urmă ne-am hotărât să ne pornim şi atunci am început să ne luăm rămas bun de la toţi, pe toţi i-am sărutat de parcă era pentru ultima dată. Aveam acest sentiment de ultimă clipă, că merg undeva de unde nu mă voi întoarce, este pentru ultima dată. Mă miram şi eu cum de-mi parvin astfel de gânduri şi mă

_______________________________________________________________ 12.-Prezvitera Argatu Floarea, loc. Valea Glodului, jud. Suceava, mărturie, inregistrare din 12.04.2009 13.-Preot Ganţă Bogdan şi Veronica, Constanţa, mărturie, înregistrare din 22.08.2010


19

încearcă o astfel de stare. Atunci mi-am zis că nu voi spune la nimeni, nu mai sperii pe nimeni, iar în drum mă opresc la Boroaia la Părintele Ilarion Argatu şi am să iau binecuvântare de drum de la Părintele Argatu. Nici lui Bogdan, soţului meu nu i-am spus nimic, el nu ştia. Când am intrat în Biserică la Boroaia, m-am aşezat lângă raclă şi cu tot sufletul şi puterea m-am rugat părintelui şi i-am zis:

-Părinte Ilarion, te ridici din raclă şi vii cu mine în călătorie până în Constanţa, că nu ştiu ce se întâmplă, că pe drum noi sigur murim, sigur murim!

Cum eram si vorbeam cu el, fără să audă nimeni, era Bogdan lângă mine, am auzit un zgomot aşa cum s-ar ridica cineva din pat. După ce am ieşit afară, soţul meu mă întreaba:

-Măi, tu, ai auzit ce tare a pocnit racla? Eu m-am făcut că nu am auzit şi i-am spus:

-Nu, dar cum a pocnit? -Aşa, ca şi cum s-ar fi ridicat cineva din raclă. După aceea i-am zis tot ce s-a întâmplat cu mine de când

ne-am pornit de acasă şi cum i-am zis Părintelui Ilarion să vină cu noi pe drum că sigur noi astăzi murim. Şi aşa am plecat mai departe spre Constanţa. Când am ajuns la intrare în Constanţa, la o intersecţie ce vine de la Slobozia şi trece pe la Viziru, acuma este închisă, aşa de strâmtă era intersecţia aceea încât nu era cum să treacă două maşini odată fără să se ciocnească. Numai ce am văzut că vine spre noi în viteză un tir. Am strigat la Părintele Ilarion şi am închis ochii. Nu ştiu cum a trecut tirul pe lângă noi fără să ne atingă, fără o zgârietură. Şoferul tirului, a oprit şi s-a dat jos speriat şi mirat cum printr-un spaţiu aşa de strâmt au încăput maşinile fără să se atingă? De parcă maşinile ar fi zburat una peste alta. Numai puterea lui Dumnezeu a făcut această minune la rugăciunile Părintelui Ilarion care s-a sculat din raclă şi ne-a însoţit şi protejat tot drumul. Noi am oprit speriaţi, simţeam că ni se face rău. Locul de trecere era aşa de strâmt, nu


20

permite trecerea la două maşini fie ele cât de mici. Dacă nu l-am fi luat pe Părintele Ilarion protector la călătoria noastră eram morţi cu siguranţă. Mari minuni face Părintele Ilarion cu cei ce cred în sfinţenia lui.

__________

Mărturia Părintelui Nicolae Truşcă, parohia Negoieşti, Judeţul Călăraşi, 21.05.2010

Fericiţi cei milostivi…sau despre Părintele Argatu14

L-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu în anul 1984. Auzisem de la unii

preoţi – colegi că părintele îi ajutase material la reparaţiile bisericilor unde slujeau, şi cum aveam şi eu lucrări de reparaţie la biserică m-am gândit să-mi încerc norocul. Părintele Argatu îşi avea chilia la Mănăstirea Cernica.

Într-o dimineaţă, pe la sfârşitul lui martie, plec la părintele. Ajuns la mănăstire am recunoscut chilia uşor: vreo 30-40 de persoane aşteptau în linişte la o uşă. Mă strecor înghesuit printre ei, ajung în faţa uşii şi intru, lăsând impresia că sunt un obişnuit al casei. Când intru în chilie Părintele Argatu şedea pe un scaun de lemn, la o masă cu o muşama. Pe masă era o găleată plină cu apă, o cruce şi două sfeştoace de busuioc. Unul era foarte mare cât gura de la găleata de apă, că dacă îl luai în mână abia îl puteai cuprinde, şi unul mic, aşa cum au preoţii când merg cu Boboteaza prin sat. Erau icoane pe toţi pereţii, o candelă aprinsă, pe jos un preş ţărănesc. Părintele citea pe o

_______________________________________________________________ 14.-http://nicolaetrusca.wordpress.com/2010/ 05/ 21/fericiti-cei-milostivi-sau-despre-parintele-argatu/


21

carte, şi-a ridicat privirea spre mine, a dat să spună ceva, dar probabil văzându-mă în reverendă s-a oprit. Era mirat! Avea o barbă mare, albă, patriarhală, ochii îi jucau în cap. Dragă cititorule, mi-a vorbit în “dulcele grai moldovenesc”, pe care dacă aş încerca să-l redau poate aş greşi. Mi-a încălzit inima…

-Ce necazuri te aduce frăţia ta la mine? Vino să te sărut pe frunte! Am simţit că am în faţa mea un sfânt. Cu câteva luni mai înainte, fusesem la un preot paroh de la o mare biserică din Bucureşti. Când m-a văzut în reverendă mi-a spus direct: „Dacă ai venit după bani să ştii că n-am. Du-te şi munceşte. Mergi şi cântă la altă masă că la mine nu ţine.” Părintele Argatu mi-a luat faţa între mâini şi chiar m-a sărutat pe frunte..

-Stai jos colea pe scaunu’ aista şi spune ce vânt te aduce la chilia mea. Îi povestesc necazurile mele; biserică mare… sat mic… lume săracă… monument istoric…

-Ei frăţia ta, dacă vrei să te ajut trebuie să vii la mine de 3 ori în numele Sfintei Treimi. O dată vii pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi apoi pentru Sfântul Duh, Sfinţitorul lumii. Să vii 3 luni la rând şi apoi om vedea ce gânduri îmi va da Sfânta Treime despre frăţia ta.

-Am să vin cu plăcere preacuvioase! -Acum du-te, deschide uşa, şi dă drumul mulţimilor!

Chilia părintelui nu avea mai mult de patru metri pe patru. Deschid uşa şi cele 30-40 de persoane au „năvălit” în chilia cuviosului părinte. După ce ne liniştim Părintele Argatu ne spune la toţi:

-Vedeţi busuioacele aistea două? Unu-i mare, ş-altu-i mic! Şi ne arată cu mâna şi privirea cele două sfeştoace de pe masă. Busuiocul cel mare îl folosesc împotriva diavolilor cei mari, iar busuiocul cel mic îl folosesc împotriva diavolilor cei mici de toată ziua… că toată zâulica drăcuşorii cei mici uite aşa ne dau târcoale! Şi părintele îşi ridică mâinile şi-şi mişcă agitat degetele vrând să ne arate cum diavolii nu ne dau pace. Apoi ia busuiocul


22

cel mic, îl înmoaie în găleata cu apă sfinţită şi ne stropeşte pe toţi în semnul Sfintei Cruci zicând:

-Stăpâne Atotţiitorule cercetează cu mila Ta pe robii Tăi, care sunt neputincioşi. Tinde braţul Tău cel plin de tămăduire şi-i ridică din patul suferinţei şi din boală; ceartă duhul neputinţei, depărtează de la ei toată durerea, fierbinţeala şi frigurile; şi de sunt într-nşii păcate, iartă-i cu iubirea Ta de oameni… Ei! Amu’ ieşiţi afară şi intraţi fiecare pe rând. Iar frăţia ta – şi se uită la mine – te aştept peste o lună. I-am sărutat mâna, părintele m-a sărutat pe frunte… şi am plecat. După o lună de zile, într-o dimineaţă eram iar în chilia Părintelui Argatu. Întâlnirea s-a petrecut aproape la fel, dar seara, la plecare, mi-a spus:

-Data viitoare să vii cu chitanţierul. Eram ameţit de foame şi ieşind pe poarta mănăstirii, m-am gândit că nici Părintele Argatu nu mâncase nimic în ziua aceea. A mai trecut o lună şi m-am dus iar la cuviosul părinte, care de cum am intrat în chilie – tot pe la ora 6 dimineaţa – îmi spune:

-Ei… frăţia ta, acum ai venit în numele Sfântului Duh, Sfinţitorul lumii. Ai adus chitanţierul?

-L-am adus preacuvioase! îşi duce mâinile la piept, se pipăie, apoi scoate de sub reverendă un teanc de bani.

-Hai, treci şi scrie la chitanţe… şi începe… Ion, Vasile, Maria, Floarea cu copiii ei, Stan şi Gherghina cu tot neamul, Văsălie adormit…

-Preacuvioase, părintele protopop a spus să scriu şi numele de familie…

-Să-i spui părintelui protopop să-ţi dea el bani să repari biserica… Am completat 150 de chitanţe numai cu numele de botez; mi-a dat 15000 de lei, după care, simţindu-mă îndatorat îi fac o invitaţie…

-Preacuvioase, vă invit la mine la biserică într-o zi; biserica mea pe vremuri a fost mănăstire… Părintele scoate


23

dintr-o pungă doi covrigi pe care mi-i întinde spunându-mi: -Ia să ai ce mânca pentru că data trecută ai răbdat de

foame. Vino încoace. Se îndreaptă către fereastra chiliei, dă la o parte o perdea simplă, albă şi continuă:

-Nu pot veni că-s urmărit. Vezi pe omul cela care stă pe banca aceea şi citeşte? Dar ce zic eu că citeşte!? Acela numai se face că citeşte, că de fapt el nu citeşte! Acela-i securist. Că de-ar citi cât se face el că citeşte, ar fi mai deştept decât noi amândoi la un loc! Ştii ce carte citeşte? Poveşti nemuritoare…! Săracu…! Aceea-i pânea lui! Eu nu sunt supărat pe el. O avea copii. Mă rog şi pentru el în fiecare dimineaţă.

_________

Sfânta Evanghelie de la Mănăstirea Hadâmbu

În ziua de Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavriil” al anului 2011, icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi, a fost adusă spre închinarea credincioşilor din satul Petia, judetul Suceava, cu binecuvântarea ierarhilor IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Un sobor de preoţi au întâmpinat icoana şi delegaţia mănăstirii Hadâmbu condusă de Ieromonahul Iorest, secretarul mănăstirii. Din discuţiile purtate cu părintele Iorest am aflat că este bucovinean şi că de câte ori este vorba să vină în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor cu icoana făcătoare de minuni o face cu multă dragoste. Sfinţia sa a aflat că sunt unul dintre preoţii familiei Părintelui Ilarion Argatu şi a ţinut să-mi împărtăşească o faptă minunată a Părintelui Ilarion Argatu prin care a ajutat Mănăstirea Hadâmbu. Părintele Iorest imi povesteşte:

-Părinte Ioan, am să vă spun ceva legat de părintele Ilarion. Ceea ce am să vă spun de la Părintele stareţ Nicodim


24

ştiu, pentru că el a povestit întâmplarea de multe ori la noi la mănăstire. Spunea sfinţia sa că era prin anul 1990, atunci la început, când s-a deschis mănăstirea şi alerga Părintele Nicodim după fonduri şi materiale de a renovat bisericuţa cea veche şi a construit pe cea nouă. Ştiţi cât de greu era că nu erau bani. Într-o zi aflându-se la Bucureşti şi intrând în Magazinul de Obiecte Bisericeşti, a văzut o Sfântă Evanghelie foarte frumoasă şi ar fi dorit s-o cumpere pentru mănăstire. Dar cu ce? Bani nu avea! Era tare necăjit. Atunci, îi vine în minte să treacă pe la Mănăstirea Cernica şi să-l viziteze pe Părintele Ilarion Argatu, măcar să-i dea o binecuvântare ştiind că este bucovinean de al nostru. Când a intrat Părintele Nicodim în chilia dânsului, Părintele Ilarion l-a binecuvântat, spunându-i: „ ştiu că ai mari greutăţi... ia banii ăştia că ştiu că vrei să cumperi pentru mănăstire Sfânta Evanghelie” De atunci n-a putut să-l mai uite pe Părintele Ilarion, nu numai pentru faptul că i-a dat bani să cumpere Sfânta Evanghelie pentru mănăstire ajutându-l, cât mai ales pentru faptul că a văzut în Părintele Ilarion Omul lui Dumnezeu, cel ce a văzut cu duhul dorinţa părintelui stareţ fără ca acesta să-i spună sau să-i ceară ceva. Aşa că poate să spună cine ce vrea despre Părintele Ilarion că noi ştim cum a fost sfinţia sa.

________


25

Vindecarea unui copil de o boală incurabilă15

L-am cunoscut pe Părintele Argatu în anul 1985, în urma unui necaz de familie având un copil lovit de o boală incurabilă. În urma consultării unor medici chiar şi din străinătate unde n-am găsit nici un fel de soluţie, m-am întors în ţară şi am bătut în uşa acestui preot Ilarion Argatu în jurul căruia am stat o jumătate de an la rugăciune şi am găsit vindecare. Am avut momente când simţeam pe viu efectul rugăciunilor şi postului pe care-l făcea acest preot pentru necazul nu numai al nostru ci pentru oricare credincios ce apela la rugăciunea lui. A fost preotul care m-a chemat în mod direct la misiunea adevărată. A fost preotul care nu odată şi-a deschis punga pentru oamenii săraci. A fost omul care din jertfa primită de la credincioşi o întindea ca mână de ajutor nevoiaşilor, iar din tot venitul realizat am văzut cu ochii cum nimic nu-şi însuşea ci punea totul fie pentru ridicarea unui aşezământ fie spre hrănirea sau vindecarea unui bolnav.

_______

_______________________________________________________________ 15.-Pr.Nicolae Dragomir, Parohia Pârjol, judeţul Bacău, TVR interviu 15 mai 1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu


26

Mărturii ale Monahiei Irina Lupea de la Mănăstirea Tismana

Cum l-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu16

Sunt aproape 30 de ani, când, în vara anului 1982 cam pe la sfârşitul lui august, un grup de tineri de la Biserica Părintelui Andreicuţ (Turda), unde mergeam nu de multă vreme, m-au invitat să fac o excursie cu ei pe la mănăstirile din Moldova şi să-i vizităm pe marii duhovnici.

Ştiu că a fost o excursie frumoasă, duhovnicească, care mi-a schimbat viaţa. A fost atât de înălţător încât în scurt timp n-am mai putut rămâne în lume.

Sunt multe de spus din acea excursie, dar, mă voi limita la câteva întâmplări minunate pe care le-am văzut şi pe care Dumnezeu le-a îngăduit să le vedem pentru tainele de El ştiute. Vreau să spun că niciodată n-am văzut o slujbă la o mănăstire, când deodată ne-am pomenit la Mănăstirea Sihăstria într-o sală mare, unde oameni mulţi aşteptau şi ascultau cu gura căscată învăţătura ce ieşea din gura Părintelui Cleopa. Era minunat.

Părintele Cleopa nu avea microfon, dar tot omul, fie aproape, fie departe, din cauza mulţimii oamenilor, toţi auzeau cuvântul la fel. Chiar dacă erai în spate auzeai ca cel de la picioarele dânsului. Asta a fost una din minunile Părintelui Cleopa. Când am intrat noi în sală Părintele Cleopa a rostit tare:

_______________________________________________________________ 16.-Monahia Irina Lupea, M-rea Tismana, scrisoare, din data 04.03.2011


27

-Uite-o pe maica Irina de la Tismana...! Toţi ne-am întors privirea în spate, dar n-am văzut pe

nimeni. Toate s-au împlinit la timpul lor. Nu mai ţin minte ce zi era, dar era seară, se întunecase şi ne-a trimis la biserică. Acolo călugării cântau Acatistul Bunei Vestiri şi cum era semiîntuneric, o lumină numai de la lumânări, când am intrat în pridvor şi am auzit vocile puternice cântând: “Bucură-te, Mireasă pururea fecioară!”, am crezut că sunt în Tinda Raiului. Ştiu că n-am mai vrut să ies de acolo. Tinerii din grupul meu mă chemau să ne cazăm iar eu nu vroiam nimic. Le-am zis: -Eu rămân aici! Îmi ziceam în sinea mea, dacă intru mai încolo (în Biserică) acolo e Raiul! Eiii!

Ce-a fost acolo şi în inima mea, ştie Domnul. Ştiu doar că grupul (în care eram 5-6, nu mai ţin minte, că nu ne prea cunoşteam îndeaproape) a plecat şi eu am rămas acolo. Probabil s-au supărat că nu ne-am mai întâlnit. Doar un băiat Gusti (Augustin) m-a aşteptat şi m-a însoţit timp de două săptămâni toată excursia. La început mi-a fost frică de el, dar l-am urmărit şi am văzut că era un băiat foarte credincios şi foarte serios. Apoi, am stat fără grijă. Îmi zice Gusti: -O, te minunezi de ce vezi!? Da, să-l vezi pe Părintele Paisie! Da, pe Părintele Argatu! Vom ajunge dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu şi acolo Părintele Cleopa e mai dur, ca Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Argatu este blând ca Sfântul Ioan Gură de Aur! Îmi spunea Gusti, că Părintele Cleopa este foarte aspru cu sine însuşi, iar Părintele Argatu e blând. După câteva încercări, pe care atunci nu le pricepeam (ispite) cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am pomenit ajunşi la Mănăstirea Cernica. Gusti care era foarte familiarizat cu călugării din multele excursii pe care le mai făcuse, se simţea ca


28

acasă. Însă eu eram cu totul străină şi mă minunam mereu de tot ce vedeam. Gusti mă înţelegea. Iată-ne ajunşi în faţa Părintelui Argatu. Nu-i pot descrie blândeţea, bunătatea şi zâmbetul dulce cu care se uita la noi. Era aşa de bine în preajma lui că nu mai puteai să pleci de lângă el. Simţeam atâta bucurie, pace, siguranţă lângă dânsul, că timp de o săptămână nu l-am slăbit din ochi. Doar mă deranjau parcă persoanele din preajma dânsului care ţipau, făceau ca păsările de baltă, ca lupii, ca şerpii şi-i spuneam lui Gusti că mă enervează aceste persoane că fac aşa şi nu le este ruşine de prezenţa Părintelui Argatu care era ca un înger în mijlocul lor. -Taci din gură! Îmi zice Gusti, că ăia sunt oameni demonizaţi. Ei nu vreau să facă aşa, dar diavolul face aşa. O da, ce m-am speriat şi am zis că dacă-i aşa mi-e frică de ei. El mi-a zis: -Nu trebuie să-ţi fie frică, că e Părintele Argatu acolo! După asta, nu i-am mai băgat în seamă. Mă obişnuisem cu ei şi chiar îmi era milă de ei. Până acolo n-am ştiut că sunt şi astfel de oameni. Părintele Argatu, făcea rugăciuni de exorcizare şi de diferite trebuinţe la anumite ore din zi şi din noapte. Gusti s-a dus pe la călugări şi-a găsit prieteni pe acolo, a vizitat una alta, iar eu eram nedezlipită de lângă Părintele Argatu. Nu mă interesa nimic, doar să-l văd şi-mi era atât de bine..., făceam ce făceam ajungeam lângă dânsul. Nu puteam sta parcă dacă nu-l apucam de mână sau de încălţămintea piciorului când stăteam în genunchi. Mă gândeam uneori că poate-l supăr, sau cine ştie ce, dar dumnealui care-mi vedea inima mea şi-mi citea toate gândurile, mă privea cu bunătate, avea o bucurie pe faţă permanent, un zâmbet blând, era ca un înger între oameni.

Aşa de mult îl iubeam că nu simţeam foame, somn, sau altceva. Avea nişte mâini umflate, dar pentru că erau ale lui erau aşa de frumoase cum n-am mai văzut. Ieşea din persoana lui o


29

bunătate! Ceva care te făcea să te simţi bine. De multe ori mă gândesc, când îmi aduc aminte, cum putea respira de noi care ne băgam în el? Pur şi simplu fiind lume multă ne îndeseam în el. Uneori mă uitam cu coada ochiului, oare nu se supără? Dar el care-mi cunoştea gândul îmi zâmbea, ca semn că nu-l supără această aglomeraţie. Toţi se simţeau bine în preajma sa. Ce bine era..., ce bine ne simţeam. Zicea Gusti când venea din mănăstire şi-i povesteam:

-Vezi, dacă lângă un om îi aşa de bine că-L are pe Dumnezeu în el, dar lângă însuşi Hristos cum va fi? Am înţeles eu mai târziu că aceşti oameni ai lui Dumnezeu care sunt plini de Duhul Sfânt sunt nişte “dumnezei după har”, cum spunea Părintele Arsenie undeva, că “la sfârşitul lumii îşi va aduna dumnezeii”. Ce frumos! Părintele Cleopa spunea că “vor străluci ca soarele!” Cine se va mai putea uita la ei, să vezi un soare şi încă un soare, şi... încă un soare, şi...câţi n-or mai fi? Doamne, Doamne. Ţin minte că nu lipseam de la nici o rugăciune ale Părintelui Argatu. Nu le înţelegeam eu pe vremea aceea dar era “Părintele”. Stăteam acolo până plecau toţi şi spuneau: “ acum mergem la biserică, că, a început cutare slujbă”. Nu lipsea de la nici o slujbă din biserică. Odată n-am plecat, am stat acolo şi l-am văzut când a dat să plece la vecernie. Bucurie mare! Dar, ca din pământ s-a adunat lumea împrejurul său de-i îngreunau mersul. Era cineva în mulţime care mereu făcea agitaţie, se izbea peste cei care eram aproape de dânsul. M-a izbit cineva din spate de era să cad. M-a izbit că dacă nu mă ţineam de mâna părintelui cădeam. Dumnealui s-a oprit şi cu aceeaşi bunătate specifică lui, a zis:

-De ce sunteţi răi? Vedeţi câte maşini sunt aici? Aceştia toţi sunt prietenii mei şi mă voi duce cu unul din ei cu maşina până la biserică, nu veţi mai merge cu mine dacă faceţi aşa. Şi aşa a fost. Aşa de rău mi-a părut...


30

Aş fi vrut să mergem mereu aşa, dar nu a mai fost. Aveam o ispită, că atunci când citea părintele rugăciuni şi

dădea Sfânta Cruce s-o sărutăm, îmi era silă s-o sărut după anumite persoane care făceau urât şi n-o sărutam. Sau o sărutam numai dacă părintele se uita la mine. Văzând aşa, părintele a ţinut cont şi îmi dădea prima să sărut Sfânta Cruce şi mâna sfinţiei sale.

Când termina rugăciunile se aşeza pe pat şi eu mă aşezam cu sfială lângă dânsul ca să nu ocupe altul locul. Niciodată nu vorbeam nimic, nu întrebam nimic, doar îl păzeam. Stătea cu epitrahilul la gât şi cu Sfânta Cruce în mână şi vorbea. Eu în naivitatea mea credeam că-i concentrat la povestire şi nu mă vede. Eram atât de fericită că nu prea eram atentă la discuţii, eram undeva într-o altă lume, o lume a mea, nu mă interesa nimic pentru că acolo în chilia sa totul era minunat. Mă obişnuisem cu minunile şi credeam că aşa trebuie să fie. Ştiam că minunile veneau de la părintele şi nu le mai băgam în seamă. În fiecare zi erau minuni şi veneau oameni cu care s-au făcut minuni datorită părintelui, veneau să-i spună şi ne spuneau la toţi care eram de faţă. Acum îmi pare rău că nu m-a interesat şi să scriu acele minuni, dar atunci mă interesa numai prezenţa părintelui.

_________


31

Marie..., du-te acasă că mirele te aşteaptă-n poartă.17

Odată cineva s-a aşezat în locul meu lângă părintele, m-am întristat foarte mult. Aproape că-mi venea să plâng. M-am aşezat la uşă şi-l priveam pe părintele în faţă. Săracu...., se uita la mine şi spunea că el ne iubeşte pe toţi şi cum să facă ca toţi să stăm lângă dânsul? Aşa m-am ruşinat! Apoi, a început să ne povestească o întâmplare din viaţa dânsului: „A venit la mine o fată din Suceava pe care o chema Maria şi era fată de la sat, îmbrăcată mai ţărăneşte şi avea o poşetă pe umăr şi-mi zice:

-Părinte, am venit la matale să-mi faci o rugăciune să mă mărit. Eu am întrebat-o:

-Marie, dar tu crezi că dacă-ţi fac eu rugăciune te măriţi? Imi răspunde:

-Cred părinte, (părintele povestea cu accentul lui dulce de moldovean)

-Bine Marie! Stai în genunchi. A stat în genunchi şi i-am citit o rugăciune. S-a ridicat Maria şi-a luat poşeta şi a rupt-o la fugă către casă. Dar de la fântâna turcului (situată pe stânga între poartă şi mănăstirea Cernica), Maria s-a întors înapoi ca să mă mai întrebe:

-Părinte, mă mărit? -Bine Maria, atâta ţi-a fost credinţa până la fântâna

turcului? -Ba cred, părinte! -Du-te acasă că mirele te aşteaptă-n poartă. A fugit Maria,

de rupea picioarele. Toţi am râs. Şi aşa a fost şi să vă spun de ce a fost aşa. Fata era orfană de tată, avea numai mamă, nu avea

_______________________________________________________________ 17.- Idem


32

fraţi. Şi cum venise băiatul şi a întrebat de fată, mama l-a ţinut la poartă. Nu-l putea primi în casă din cauza bârfelor vecinelor. Avea vecine bune de gură şi bârfitoare. Şi aşa a ajuns Maria de l-a găsit pe băiat la poartă, a stat de vorbă şi s-a căsătorit. Părintele ne spunea că a văzut-o şi mireasă.

_________

Pedeapsa femeii ce a venit la botezul copilului ei fardată (plină de ruj)18

Altă dată ne-a spus că a venit o doamnă boieroasă să-i boteze un copil. După botez, doamna i-a mulţumit..... Ea avea ruj pe buze şi rujul a rămas pe mâna părintelui. Doamna s-a dus acasă cu copilul sănătos şi durduliu ca un pepene. După un timp, zice părintele, vine doamna la mine şi-mi spune:

-Părinte, copilul meu se usucă! Părinte, moare copilul meu! Părintele ne-a spus că se usca copilul ei ca broasca. De ce? Pentru că i-a rămas rujul pe mână. Părintele a întrebat-o:

-Vrei să trăiască copilul? -Da, părinte! -Du-te acasă şi ia o cărămidă şi freacă-ţi buzele până-ţi dă

sângele şi atunci se va vindeca copilul. Noi toţi ne-am mirat! Şi părintele a zis că a fost mare păcat că s-a vopsit şi a venit aşa la taina botezului, că i-a sărutat mâna murdărind-o cu acea substanţă. Iar acum ca să capete iertare trebuia să le roşească cu sângele ei pentru a se face sănătos copilul.

Femeia a făcut aşa, cum i-a spus părintele şi pe loc s-a vindecat copilul. După aceea a devenit ea foarte credincioasă, spunea părintele.

_______________________________________________________________ 18.- Idem


33

M-am cutremurat cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe părintele şi cât de sfânt era, de i-a dat Dumnezeu femeii o astfel de pedeapsă.

Ştiu că mulţi l-au judecat pe părintele că de ce i-a dat aşa canon, dar asta nu a fost de la el ci a fost ceva de la Dumnezeu, pentru că părintele era foarte iertător şi milos. Dar spunea că fără jertfă nu se poate. Rujul femeii a rămas pe mâna părintelui şi părintele fiind foarte ocupat n-a observat că are pe mână ruj şi a făcut botezul. Iar mâna cu rujul a intrat în apa botezului şi de acolo s-a îmbolnăvit copilul. Vai, un aşa lucru neînsemnat şi ce păcat mare a fost. Câţi mai iau în considerare acum sau câţi îşi mai dau seama de ce li s-a îmbolnăvit copilul? Cunosc doi preoţi care l-au judecat foarte aspru pe Părintele Argatu pe tema asta, dar amândoi au ajuns rău de tot.

__________

Dezlegaţi-o că şi Dumnezeu a dezlegat-o19

Odată, şezând noi pe pat lângă părintele, ne face semn să se lase culoar spre uşă că vine cineva cu o fată bolnavă de la Iaşi. Nu ne miram, ştiam că ştie tot. În nici zece minute apare un om şi o femeie de la ţară cu o fată cam de 15-16 ani. Era legată cu o funie de la vaci groasă cât degetul. Era legată ca într-o cămaşă de forţă peste mâini, peste piept, numai cât să poată umbla. Şi tatăl fetei ţinea de funie la spate. Cei doi oameni erau îngroziţi la faţă. Cum au ajuns în pragul chiliei, părintele cu voce tare ca de tunet, că m-a luat fiori, zice:

-Dezlegaţi-o! -Nu părinte! Spune tatăl, că e nebună! Era să ne omoare în

_______________________________________________________________ 19.-Idem


34

tren! Ce-am păţit cu ea.... -Dezlegaţi-o că şi Dumnezeu a dezlegat-o! Atunci tatăl

fetei a tras de laţul de la spatele fetei, dar au sărit 2-3 metri înapoi pe cerdac. Fata s-a oprit în prag şi se uita la noi. Eu stăteam lângă părintele. Toţi s-au dat la o parte. Am încremenit, nici nu suflam, când părintele i-a spus fetei:

-Hai Mariana şi stai aici lângă noi. Asta însemna să vină şi lângă mine, m-am ţinut de mâna părintelui şi m-am lăsat în grija lui. Parcă văd şi acum, fata era obosită, cu ochii tulburi şi încruntaţi, dar când i-a zis părintele: „Hai Mariana şi stai aici lângă noi” i s-a îmblânzit privirea şi a venit şi s-a aşezat lângă mine, care eram lipită de părintele. Părintele s-a ridicat, a venit la ea, a mângâiat-o pe cap şi a zis:

-Te mai doare capul, Mariana? Ea a dat din cap că nu, dar cu privirea în pământ. De abia atunci m-am liniştit eu. Că dacă nu-i vedeam pe părinţii ei cum s-au temut, nu-mi dădeam seama cât era de bolnavă. La început, mă gândeam că acum mă strânge de gât, mă linişteam la gândul că părintele nu mă lasă. Părintele o mângâia cu mâinile pe cap de mai multe ori şi s-a liniştit fata. Parcă o văd şi acum, avea un batic roşu de mătase cu buline albe. Era chiar frumoasă fata. Dar nu ne-a mai spus părintele de ce şi unde i-a venit boala fetei, pentru că trebuia să plecăm la biserică. La vecernie. De obicei ne spunea cauza bolilor.

__________


35

Du-te femeie, copilul tău e la fântâna turcului şi bea apă!20

Altădată, a venit o femeie şi s-a aruncat la picioarele părintelui şi plângea şi se trăgea de cap. Părintele, n-a mai lăsat-o să spună nimic şi i-a zis:

-Du-te femeie, copilul tău e la fântâna turcului şi bea apă! Femeia s-a ridicat şi a fugit glonţ unde i-a spus părintele. În urmă ne-a povestit părintele, că femeia venise în Bucureşti cu nişte treburi, cu o valiză şi un copil de 4 ani. S-au cazat la un hotel şi a doua zi s-a dus de dimineaţă să bea o cafea şi să cumpere ceva de mâncare. A lăsat copilul dormind în hotel zicând că se duce şi vine repede. Între timp, copilul s-a trezit şi a început să strige mama...mama..., a ieşit afară. Cuiva i s-a făcut milă de el, a chemat poliţia. L-a întrebat cum îl chemă pe el, cum o cheamă pe mama, de unde este mama, dar copilul striga mereu mama, mama... L-au urcat într-o maşină şi au dat ordin să-l ducă la Mănăstirea Cernica. Femeia când s-a întors nu a mai găsit copilul, de spaimă s-a dus la poliţie, iar poliţia a trimis-o la Cernica. Ea a luat un taxi şi a ajuns înaintea copilului la Cernica la Părintele Argatu. După ea a ajuns şi copilul la Cernica, dar de atâta plâns a cerut apă. Şoferul l-a dus la fântâna turcului ca să-i dea apă. Părintele a văzut tot ce s-a întâmplat cu copilul femeii, şi fără ca ea să zică ceva, părintele a trimis-o la fântâna turcului ca să-şi ia copilul. Părintele a văzut cu duhul, fără să-i spună nimeni nimic.

________

_______________________________________________________________ 20.- Idem


36

Povestea cu balaurul din lacul Cernica este adevărată21

La Cernica eram cazaţi la arhondaric. Eu cu femeile şi Gusti cu bărbaţii, ne costa cazarea 10 lei pe noapte. În cameră erau mai multe paturi şi eram câte 3-4 femei la un pat. Ne mulţumeam doar să aţipim un pic, nu era timp de somn, era slujbă la biserică. La rugăciunile părintelui de la miezul nopţii, ne duceam toate. Arhondarul, atâta mă mai batjocorea şi spunea că-i este milă de mine că mă duc la „vrăjitorul” de Argatu şi ne zicea:

-Mă proştilor, Sfântul Calinic face minuni nu popa Argatu, mă! Ăla numai vă ia banii, mă! Dar nu-mi amintesc să-i fi dat vreun ban părintelui. Când veneam noaptea de la rugăciunile părintelui, ne ocăra pe toţi şi ne închidea uşa la arhondaric şi ne spunea să dormim afară. Culmea, că nu se supăra nimeni şi nici nu ne sminteam şi mai tare îl iubeam parcă pe părintele Argatu, că vedeam că are invidie pe el. Spuneau unele femei, că nu-l suferă pe părintele că se luptă cu dracii din oameni şi-i izgoneşte, iar pe cine poate îl aţâţă împotriva lui. Pe când m-am bucurat că mă culc afară la piciorul unei cruci, neştiind că acolo este un mormânt, vine arhondarul şi-mi zice:

-Da vrei să dormi afară, da, să spui că mi-ai dat 10 lei pe noapte şi nu te-am cazat? Aşa că ne-am dus în camere după o oră de stat afară. Afară, era lună şi se vedea ca ziua şi când am venit de la rugăciunile de la 12 noaptea, m-am oprit şi priveam pe lac. Era o barcă cu doi călugări pe lac, care se vedeau cum vâslesc. Iar mai încolo de tot, era o barcă mare aproape cât lacul de lungă, parcă s-a aplecat la câte un capăt. Cum priveam eu aşa şi mă minunam de cerul plin cu stele, vine Gusti şi mă ocărăşte

_______________________________________________________________

21.-Idem


37

să plec la cameră că este periculos să stau pe acolo că umblă noaptea şerpi bolnavi. Eu am râs tare. M-am gândit: mă, ăsta mă sperie ca pe copii cu bau-bau! Dar a doua zi, când m-am dus la părintele printre altele a zis:

-Da, da este balaur! Acela ce l-ai văzut acolo de departe nu era barcă, că era balaur. Eu l-am văzut uite pe geamul acesta. Dar nu m-a vizat direct să-şi dea seama lumea că vorbeşte cu mine şi am fost foarte mulţumită. Povestea că este balaur în lacul Cernica, tot n-am crezut-o până când am citit într-o carte de-a dânsului, unde spune şi de sirene. Atunci am crezut. Dar părintele nu mai era...

________

Cum a citit Sfântul Calinic rugăciunile în locul Părintelui Argatu!22

La Cernica Sfânta Liturghie era în fiecare zi şi Părintele Argatu ne spunea că este foarte important să nu lipsim de la nici o Sfântă Liturghie.

Ştiu că eram foarte mulţi care mergeam la rugăciunile părintelui. După Sfânta Liturghie, era cineva care se ocupa să ne cheme la rugăciune. Noi toţi aşteptam în tinda bisericii după Sfânta Liturghie ca să fim chemaţi. Dar într-o zi mi s-a spus că nu avem voie să ne ducem că părintele este ocupat. O doamnă foarte credincioasă a făcut semn cu mâna şi zice:

-Părintele este la anchetă! Nu ştiam eu pe vremea aceea ce înseamnă o anchetă. Alta zice:

-Îl anchetează! Dar vorbeau cu foarte mare reţinere. Mă gândeam eu că poate asta e vreo şedinţă de-a lor călugărească.

_______________________________________________________________ 22.- Idem


38

Nu ştiam eu pe vreme aceea ce este o anchetă. După revoluţie am citit foarte multe cărţi despre închisori şi cu cei din închisori şi am aflat ce este aia anchetă. Cum s-a terminat Sfânta Liturghie stam noi mult şi bine şi aşteptam ca să se termine ancheta. Eram mai bine de douăzeci de oameni, stăteam cuminţi lângă racla cu moaştele Sfântului Calinic care era închisă. Tot aşteptam dar nimic, nu ne mai chema nimeni. Călugării închideau Sfântul Altar, puneau o sfoară de la care nu era voie să treci şi noi puteam să aşteptăm. O femeie care ştia rostul pe acolo, probabil era mai veche, zice:

-Astăzi nu ne mai cheamă la rugăciune, nimeni. Ne-am uitat unii la alţii dezamăgiţi şi asta e. Dar dintr-o dată, apare un preot lângă iconostasul de către raclă. Era slab şi bătrân, dar frumos. Cu toţii am încremenit! Ne întrebam, pe unde a intrat? Toţi şuşoteau întrebându-se de unde a apărut aşa dintr-o dată! S-a închinat la iconostas, dar la Sfântul Calinic, nu! A pus mâna pe raclă ca şi cum s-ar rezema, a oftat şi-a aşezat epitrahilul care era din bucăţi, nu ca cel de preot, ci aşa cum au arhiereii. Ca mai târziu să aflu că de fapt acela era omofor arhieresc, era de culoare galbenă, dar mai vechi. Avea faţa tristă ca şi cum asistase la sentinţa unui om condamnat pe nedrept. Avea ochelari pe nas. Toarta dreaptă a ochelarilor atârna în jos pe faţă, erau din sârmă. Era un om foarte plăcut. Toată lumea murmura, cine este şi pe unde a intrat? Cu o voce mai stinsă, uşoară, se uită la noi şi zice:

-Vă rog să nu mai vorbiţi şi fiţi atenţi la rugăciune, că eu pentru voi am venit, că mie nu-mi mai trebuie rugăciune. Eu pentru voi mă rog. Toată lumea s-a aşezat în genunchi în jurul lui. S-a format un cerc destul de mărişor. Eu eram la marginea cercului de către uşă cu ochii numai pe el. Ne-a cerut la toţi pomelnic. Am făcut şi eu o listă mare şi la urmă am pus un sectar. Am dat lista din mână în mână şi le-am adunat pe toate. Aşa de frumos s-a rugat dar n-am văzut să aibă carte. Şi totuşi


39

parcă citea. La urmă ne dă la fiecare în mână pomelnicile, fără să greşească sau să le amestece. Când mi l-a dat mie, a zis:

-Pe această persoană niciodată să n-o mai scrii la pomelnice şi când a citit pomelnicul s-a oprit şi nu a citit numele sectarului. S-a uitat la mine lung şi când mi l-a dat mi-a zis:

-Să nu-l mai scrii că ăştia nu se mântuiesc. Ştiu că m-am ruşinat împăturindu-mi pomelnicul dar, într-o fracţiune de secundă nu mai era preotul. Eu nu l-am slăbit din ochi, dar când m-am uitat la pomelnic, cât a durat, o fracţiune de secundă, mai ia-l de unde nu-i! Aveam o mare curiozitate să-l văd unde se duce că nu l-a văzut nimeni de unde a venit. Era aşa o pace şi mulţumire între noi. Femeile care erau de mai mult timp acolo, ziceau:

-Cine să fie preotul acesta? De unde l-a adus să ne citească rugăciuni? O altă femeie spune:

-Eu îi cunosc pe toţi din Cernica, că vin de mult aici, acest preot nu-i din Cernica. Altă femeie spune:

-Şi eu îi cunosc pe toţi, nu-i din Cernica, da. Şi a început să-i numească cu numele pe toţi preoţii. Am stat noi aşa un pic încremeniţi de uimire, apoi ne-am liniştit. Eu mă tot gândeam, cum de l-am scăpat pentru o secundă din ochi şi n-am văzut unde a dispărut? Mai târziu după ce am ajuns în mănăstire, am văzut o icoană originală cu Sfântul Calinic la părintele nostru şi la Mănăstirea Lainici. Aşa de mult m-a şocat când l-am văzut, acesta a fost preotul care citea rugăciuni la oameni în timp ce Părintele Argatu era anchetat. Una dintre femei a zis că a fost trimis un preot să le citească în lipsa Părintelui Argatu şi că Sfântul Calinic a fost. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! De atunci foarte mult îl iubesc pe Sfântul Calinic. Ca şi Sfântul Spiridon, Sfântul Calinic umblă pe pământ. După mulţi ani în urmă a venit pe aici un părinte bătrân,


40

foarte bătrân, care a fost coleg de facultate cu Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului şi cu Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. Ne-a spus că el era seminarist când l-au canonizat pe Sfântul Calinic. S-a întâmplat o răzmeriţă în Sinod provocată de oameni politici şi câţiva arhierei au fost exilaţi pe la diferite mănăstiri. Iar cu ocazia canonizării Sfântului Calinic i-a strâns pe toţi la Cernica la Sfânta Liturghie. Şi cum Sfântul Calinic era aşezat în raclă a zis Părintele Nicodim că i-au aşezat os la os şi le-a legat cu fir de aur. Zicea că adusese un anatomist de a făcut treaba asta. Şi cum erau ei în Sfântul Altar, arhiereii toţi, cum nu se mai văzuseră unii cu alţii de mai mult timp şi era bucuria întâlnirii, au uitat să zică la apostol „Pace tuturor!” şi a zis Sfântul Calinic. Spunea Părintele Nicodim: „L-am văzut cu ochii mei cum s-a ridicat şi a zis: Pace tuturor!”. Mai spunea Părintele Nicodim, că a fost o slujbă înălţătoare de tremurau geamurile când cântau băieţii seminarişti.

Patriarhul Teoctist l-a însărcinat să scrie istoria românilor pe acest părinte. Dar părinţii din Cernica l-au izgonit din mănăstire şi acum locuia pe la Ploieşti la o Biserică a Sfântului Ştefan. Ne spunea că el când era tânăr, era colivar, avea talent la pictură şi uite de ce-i făceam cea mai frumoasă colivă la Sfântul Ştefan!? Ca să mă primească la biserica lui.

Acest Părinte Nicodim, la slujba canonizării Sfântului Calinic a zis apostolul şi tot aşa arhiereii n-au fost atenţi şi a zis Sfântul Calinic „Pace ţie cititorule”. Ne-a spus că de abia s-a mai putut mişca din mijlocul bisericii de emoţii.

Ei, sunt sigură că Părintele Argatu a avut şi alte legături cu Sfântul Calinic, dar din smerenie le-a tăinuit.

_________


41

Ionică este nepotul meu, eu l-am pus să stea aici..., mai târziu va scrie pentru folosul credincioşilor.23

Într-o zi, cum stăteam eu fericită la Părintele Argatu, vine Gusti şi-mi zice: -No, ai vorbit cu părintele? -Ce să vorbesc? -Ai intrat înăuntru la dânsul? -Şi ce să-i spun? -Bine tu, adică stăm de o săptămână aici şi stai la rând şi nu-i spui nimic? Nu vroiam să-l supăr pe Gusti că era un fel de protector al meu, dar nu voiam să intru că nu aveam ce să-i spun, că eu aveam dezlegate toate problemele. L-am întrebat pe Gusti: -Ce să zic şi cum să fac? Era supărat. Eu ca să scap i-am zis că nu mai am bani ca să-i las părintelui un pomelnic, că ce mai am îmi trebuie de drum. Mi-a promis că-mi dă el o sută de lei numai să intru. Am intrat. Nu aveam nici o dorinţă, dar aveam şi eu nişte ani şi fiind fată mare, trebuia să mă gândesc la căsătorie. Gusti cam la asta îmi bătea apropoul. Când am intrat, am intrat cu mare emoţie, că acum voi vorbi faţă-n-faţă cu părintele cel minunat. Dar am fost şocată de prezenţa unui băiat care stătea în cameră cu părintele şi stătea pe un scăunel. La aprecierea mea era un băiat de seminar, cu pantofi negri, pantaloni negri şi un tricou alb de bumbac cu mânecă scurtă. Când l-am văzut pe băiat m-am blocat şi nu mai aveam de spus nimic. M-am aşezat pe scaun şi i-am aruncat o privire înţepată la Băiat ca şi cum i-aş fi zis, ieşi afară! Băiatul s-a uitat trist la

_______________________________________________________________ 23.-Idem


42

părintele şi compătimitor la mine, s-a ridicat să iasă. Părintele care era cu ochii închişi (aşa făcea când voia să vadă trecutul sau viitorul persoanei cu care trebuia să vorbească) a zis pe un ton mai aspru, ridicând şi mâna dreaptă în sus, în care ţinea o cruce sculptată de lemn: -Ionică24 este nepotul meu, eu l-am pus să stea aici să vadă şi să audă necazurile oamenilor şi mai târziu va scrie pentru folosul credincioşilor. Am tăcut şi eu că n-am mai putut zice nimic. Cum să-i spun eu că vreau să mă mărit şi să mă audă acest băiat care este un copil. Eu eram mare de acum. S-a făcut tăcere. A fost un pic de pauză, apoi, părintele mi le-a spus toate ca pe bandă. De unde ştia unde lucram? De unde-mi cunoştea colega care-mi făcea rele? De unde ştia şi vestiarul şi masa, tot absolut mi-a spus. Mi-a zis aşa: -Să iei, mata, agheazmă dimineaţa când pleci la lucru şi te întâlneşti cu colega care-ţi dă câte o bomboană în fiecare dimineaţă. Eu ziceam în gând, n-am să mai iau bomboane de la ea. Dar dânsul imi zice: -Dacă n-o iei se supără şi-ţi face ziua rea. Aşa era, tot ştia. Ca să te căsătoreşti ţii post lunea şi citeşti Acatisul Sfinţilor Arhangheli, dar eu în gând i-am zis că ţin vinerea dat de Părintele Cleopa şi deja am două vineri ţinute şi cum ţin eu două zile pe săptămână? Dar dânsul, îmi zice: -Bine, atunci, ţine ce ai început. Precizez că eu spuneam numai cu gândul nu şi cu vocea ca să mă audă, iar dânsul îmi răspunde cu voce tare. Tot el continuă şi zice: -Sau, să ţină mama lunea. Ştia tot, că am mamă, că am tată, că am fraţi, că am surori, tot ştia. Vedea prin tine ca la radiografie, poate şi mai bine. Cum glumea cineva pe seama părintelui că are nişte camere de luat vederi ale Duhului Sfânt,

_______________________________________________________________ 24.-Este vorba de Pr Argatu V Ioan, autorul cărţii, fiul Pr Argatu Vasile, (fratele Părintelui Ilarion Argatu)


43

care-i arătau toate. Eu n-am scos nici un cuvânt. I-am vorbit numai cu gândul şi-mi dădea toate răspunsurile. Mă uitam la acel băiat cu câtă răbdare stătea şi asista la convorbire şi era de-o cuminţenie şi de bun simţ ieşit din comun. Când a zis părintele “e nepotul meu” m-am gândit apoi dintr-un sfânt ce poate să iasă? Bănuiam că este fiul vreunui băiat de a dânsului. Ei, acum ştiu cine-i băiatul şi-mi doresc să-l mai văd. La un moment dat tresare părintele şi-mi zice: -Dar cel de afară, de la uşă ţi-e frate? (Întrebând de Gusti) -Nu, nu mi-e frate. -Da, da! Exclamă părintele. De ce m-a întrebat? Pe el îl chema Lupu şi pe mine Lupea. Şi asta i s-a descoperit părintelui. Vedea cu duhul foarte amănunţit. A doua zi am plecat spre casă cu gânduri noi şi cu totul schimbată. Toată lumea spunea că m-am pocăit. Şi băiatul Gusti se mira, ce schimbare! Am plecat la Mănăstire cu totul. Gusti, după plecarea mea la mănăstire la câtva timp s-a căsătorit cu o fată bună şi frumoasă care cânta la corul bisericii. Spunea o soră de a mea că dacă te duci acum la biserică, cele mai frumoase fete care sunt acolo, sunt fetele lui Gusti. I-a dăruit Dumnezeu 4-5 copilaşi buni şi frumoşi. Dumnezeu i-a răsplătit cu vârf şi îndesat. O singură dată l-am mai văzut pe Părintele Argatu de când am intrat în mănăstire, după 30 de ani şi era să fie şi ultima dată. Am să vă scriu mai târziu despre reîntâlnirea cu părintele Argatu. Ei, Părinte Ioane, cam asta a fost amintirea mea de acum aproape 30 de ani. Am încercat s-o scriu cât mai pe scurt. Scriind aceste amintiri am retrăit acele momente care m-au marcat şi mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna.

Părinte Ioan, nu ştiu de ce, dar de mult am simţit nevoia să vă scriu aceste amintiri despre Părintele Argatu. Am icoana


44

lui mare la capătul patului şi mă veghează, zâmbeşte şi se uită drept la mine. Parcă-mi zice uneori, scrie-i lui Ionică ce vrei să-i scrii. Cu mult drag şi evlavie pentru Părintele meu drag Ilarion Argatu, care nu m-a uitat nici după moarte. Cea mai mică dintre muritori, Maica Irina, Mănăstirea Tismana.

_________

Părintele Ilarion avea daruri de la Dumnezeu, vedea tot şi spunea tot ce trebuia omului25

Aveam un nepot bolnav. M-am dus şi eu la părintele cu un pulover al nepotului. I l-am dat părintelui ca să se roage pentru vindecarea lui. L-am lăsat o săptămână acolo, şi când am plecat vroiam să-l iau, dar când am intrat acolo şi am văzut că hainele erau până în tavan, mi-am zis, unde să mai cauţi acul în carul cu fân? Am zis părintelui:

-Părinte, cred că renunţ la el, că nu ştiu de unde să-l mai iau. Părintele a închis ochii şi mi-a zis:

-Bagă mâna în colţul ăla şi trebuie să-l găseşti. Şi pe când am băgat mâna în haine, exact pe el am pus mâna. Mare minune. Părintele avea daruri de la Dumnezeu, vedea tot şi spunea tot ce trebuia omului. O săptămâna am stat la Cernica în preajma părintelui şi s-au petrecut o mulţime de minuni. Eu, întotdeauna l-am considerat pe părintele că este un sfânt.Cineva mi-a zis că trebuiesc scrise minunile acestea, ca dovezi, că sunt unii care-l vorbesc de rău. Cine-l vorbeşte de rău, cineva care a ajuns undeva sus...., şi din cauza lui îl vorbesc şi alţii. Cine să-l vorbească de rău, numai cine nu l-a cunoscut pe părintele! Cu cât îl vorbeşte lumea de rău şi după moarte, cu atât va fi mai

_______________________________________________________________ 25.-Monahia Irina lupea, M-rea Tismana, convorbire telefonică, 12.02.2011


45

aproape de Dumnezeu şi-l va proslăvi. Cineva spunea că Părintele Ilarion Argatu este mucenic şi după moarte. Aşa este. Ce dovezi să mai culegeţi, dovada mai mare că Dumnezeu l-a proslăvit, ce dovezi mai trebuie? Cine crede, crede, cine nu crede nu va crede niciodată.

Părintele a fost un mare sfânt, un mare făcător de minuni, numai când îl vedeai ţi se umplea sufletul de bucurie şi de mângâiere. Era bătălie care era să se atingă de dânsul, când mergea pe drum care să stea lângă dânsul. Făceam ce făceam şi ajungeam lângă dânsul. Şi în cameră la dânsul când stăteam la rugăciune, Doamne, dacă nu eram aproape de dânsul, nu era bine. După ce termina rugăciunile, ne zicea:

-Ei, rugăciunile pe care vi le-am citit trebuia cu post, dar postul celor ce au postit să fie şi pentru cei ce n-au postit. Mă gândeam atunci, că eu postisem, era într-o vinere, ziceam” Vai dar cum să nu, eu care am postit să fie şi pentru cei ce n-au postit?” Eram răutăcioasă, părintele se uita la mine şi zâmbea, săracul el îmi ştia şi gândul şi inima.

_________

Dacă ai venit la mine, crezi că se va face sănătos?26

Ne povestea o femeie de acolo, că un general din garda lui Ceauşescu a avut un copil care s-a născut mut. A venit acolo la Părintele Argatu, iar părintele l-a întrebat:

-Dacă ai venit la mine, crezi că se va face sănătos? -Da, părinte. Părintele trebuia să meargă să slujească, l-a

luat pe copil şi l-a dus de l-a închinat la toate icoanele de la catapeteasmă, a făcut metanii, l-a lăsat acolo pe copil şi a intrat

_______________________________________________________________ 26.- Idem


46

în Sfântul Altar ca să înceapă slujba. Tatăl copilului stătea mai în spate. Copilul, la un moment dat a început să vorbească:

-Tată, tată, hai ca să plecăm acasă! Omul când a văzut că vorbeşte copilul său a început să plângă şi să zică că este o adevărată minune, dând slavă lui Dumnezeu.

_________

Baticul binecuvântat

Mi-a spus o doamnă că a fost la Boroaia şi a pus un batic pe racla părintelui. Când a venit acasă a ţinut baticul într-o cameră de curat, a zis că trei zile emana o mireasmă din el de umplea toată casa.

_________

Reîntâlnirea cu Părintele Ilarion Argatu27

O singură dată l-am vazut pe părintele supărat. Dar supărat foarte tare. După Sfânta Liturghie ne-am dus ca de obicei la sfinţia sa, când am intrat, stătea pe un scaun cu crucea de lemn în mână şi cum era cu epitrahilul la gât spunea rugăciunea de alungare a duhurilor necurate şi zicea: ...teme-te, fugi, ptiu (scuipa în stânga şi în dreapta). Ne uitam speriaţi, şi ne întrebam ce s-a întâmplat? Dar sfinţia sa, spune:

-Uite, două vrăjitoare (le-a zis pe nume) au venit să facă farmecele la loc. Eu le-am dezlegat şi diavolii s-au dus la ele şi ele vin să lege iar! Daţi-le afară!... striga părintele. Dar noi ne-am speriat şi mai tare.

_______________________________________________________________ 27.-Monahia Irina Lupea, Mrea Tismana, scrisoarea II, 05.04.2011


47

-Uită-le că înconjoară casa!... Şi tot spunea rugăciunea aceea de alungare a duhurilor necurate. Pe urmă, zicea:

-Uită-le că pleacă. Într-adevăr, erau două femei îmbrăcate foarte bine şi

foarte decent, cu sacoşe în mână şi mergeau blestemând şi ameninţând pe părintele. După câteva minute, părintele, a respirat uşurat şi a reluat conversaţia cu noi. Toţi eram cu ochii pe dumnealui să vedem ce se va întâmpla. În rest, nu l-am văzut nici supărat şi nici plictisit deşi era foarte obosit şi foarte bolnav. Toate le răbda cu uşurinţă şi tot timpul avea faţa veselă către oameni.

Ei, anii au trecut, viaţa şi-a urmat cursul şi eu intrând în viaţa de mănăstire nu am mai avut ocazia să-l mai văd numai după mulţi ani, cam prin 1996, când m-am dus cu o colegă la mănăstire, într-o învoire pe acasă, mai mult cu scopul să-i vizităm pe marii duhovnici care mai erau în viaţă. Am avut învoire o săptămână, dar noi am stat două, că umblam cu transportul de ocazie, timpul a trecut foarte repede şi noi stăteam ca pe spini ştiind ce ne aşteaptă la mănăstire.

Prin Moldova am mers la mai multe mănăstiri dintre care Sihăstria unde am stat mai mult, că era părintele Cleopa şi Părintele Ioanichie Bălan.

Maica Elena, colega mea, vroia să plece la o mănăstire în America şi nu ştia ce să facă şi voia o binecuvântare mai sigură.

Părintele Ioanichie a descurajat-o foarte tare şi i-a spus să nu se ducă. Dar ea nu era mulţumită şi tot se frământa cum să facă. Părintele Cleopa a zis că Părintele Ioanichie are dreptate. Fără să mai deschidă subiectul, Părintele Cleopa i-a şi dat rezultatul negativ faţă de ce-şi dorea Maica Elena. Amărâtă cum era, ne-am dus la Bucureşti să luăm trenul spre mănăstirea noastră (M-rea Tismana). În Bucureşti am ajuns la şapte dimineaţa şi era duminică. Maica avea pe cineva în Bucureşti şi am tras acolo, cu gândul să mergem la o biserică pentru Sfânta


48

Liturghie şi apoi după masă, spre seară, aveam tren spre mănăstire.

Familia aceea ne-a sugerat ideea că este staţie chiar acolo şi ne duce până la poarta Mănăstirii Cernica şi dacă vrem să mergem acolo la Sfânta Liturghie. Ei, nimic nu este întâmplător. Eram foarte obosite, am stat la Sfânta Liturghie şi eu foarte nerăbdătoare am întrebat de Părintele Argatu. Nimeni nu mă auzea şi parcă nu-l cunoştea nimeni! Se mirau şi dădeau din umeri. Am văzut doi călugări pe la biserică şi am fugit să-i întreb de Părintele Argatu, dar spre uimirea mea au fugit de mine şi peste umăr au zis că nu-i în mănăstire. Am văzut atunci un călugăr tânăr şi foarte înalt, parcă neobişnuit de înalt, era foarte binevoitor şi venea spre noi şi ne întreabă:

-Ce i-aţi întrebat pe călugării aceia? Nu prea am vrut să vorbesc crezând că vom primi acelaşi răspuns. Dar el insistă şi zice:

-De Părintele Argatu întrebaţi? Ce v-au zis, că nu-i acasă? E acasă, mergeţi că uite deja se şi strânge lumea la el. Ne-am bucurat foarte tare. Când am ajuns, deja lumea era în genunchi şi părintele era pe un scaun lângă o găleată mare cu aghiazmă şi un busuioc cât un măturoi. Ne-am amuzat foarte tare la vederea lui şi Maica Elena, zicea:

-Eu mă feresc să nu mă stropească cu ăla, că de mă stropeşte toată mă udă şi îngheaţă apa pe mine şi mi-e frig. Maica s-a ascuns după nişte oameni, dar culmea, numai pe ea a stropit-o şi s-a ridicat părintele în picioare să o stropească bine şi zicea:

-Ce mai plouă, ce mai plouă...! Maica Elena se întoarce spre mine şi râde cu subînţeles că

părintele a ştiut că ea se ascunde şi de aceea a stropit-o. Eu am stat mai la marginea cercului din jurul părintelui, chiar în faţa dânsului. Nu ştiu cum, dar, parcă eram numai noi doi, dânsul era foarte mare şi lumea aplecată foarte mică şi se uita drept la


49

mine. Aşa se uita că eu m-am speriat ce vede oare de m-a fixat cu privirea câteva minute nici nu mişca. Vroiam să mă ascund, dar nu aveam cum. Părintele m-a cunoscut!... Am luat îndrăzneală şi i-am zis în gând: “Părinte, noi mergem la mănăstire şi o să ne certe că am stat prea mult, rugaţi-vă să se îmblânzească pe acolo”după care părintele cu voce tare, spune:

-Bine, facem rugăciune pentru cei care sunt în călătorie să nu-i certe când ajung acasă, că au întârziat prea mult.

Maica Elena se întoarce spre mine şi râde făcându-mi semn că noi suntem (la care se referă părintele). Ştiam şi eu asta.

Mi s-a părut că părintele a făcut foarte scurt dezlegările faţă de cum ştiam eu altădată, demult. Au venit două persoane şi l-au luat de braţe şi l-au dus într-o cameră alăturată, dar mergea foarte, foarte greu. Părintele tot timpul nu m-a slăbit din ochi. Aveam în mine o curiozitate, ce vede? Şi când mergea, a mai întors odată capul spre mine. I-am zis în gând: “Părinte, ce vedeţi la mine? Totuşi să nu mă faceţi de ruşine”, la care părintele zice cu voce tare:

-Nu, nu de asta!... Lumea s-a ridicat tristă şi cam dezamăgită că părintele

era foarte bolnav! Era umflat cum n-am mai văzut! Şi bieţii oameni se temeau că n-o să-i mai poată primi. Noi două ne-am aşezat ultimile din coadă de tot. Şi aşa aveam tren numai seara, păi ce aveam de făcut, lasă-i pe oamenii aceştia că au probleme. Dar, spre dezamăgirea lor, se deschide uşa şi iese o doamnă destul de tânără, ca să zic aşa..., între două vârste şi zice tare:

-Maicile de la Tismana, vă cheamă părintele! Nici nu ne-am aşteptat la o aşa surpriză. Lumea aceea ne privea aproape cu lacrimi în ochi, cât şi-ar fi dorit să fie în locul nostru în acel moment. Când am intrat, Doamne, părintele era numai veselie, stătea culcat pe dungă cu mâinile întinse spre noi. Maica Elena s-a oprit în prag, eu m-am repezit la mâinile dânsului. Era


50

atâta bucurie, de nu se poate descrie în cuvinte oricât ar încerca cineva, nu se poate scrie. Era foarte umflat şi bolnav, dar sufletul din el radia de fericire. Un om deznădăjduit la o aşa stare de boală nici n-ar mai avea chef să privească spre cineva. Dar părintele, deşi trupul era neputincios, cu sufletul era ca un înger. Eu l-am mai văzut, dar Maica Elena spunea că era ca un înger. Maica nu s-a apropiat ca să nu-l ţinem prea mult, să nu-l obosim, dar eu m-am aşezat lângă dânsul. Atâta bucurie era în inima mea, că mai mult n-aş fi rezistat fără să crape inima. Am zis maicii pe urmă, în rai mai multă bucurie nu mi-ar trebui. Ştiu că doamna aceea a vrut să se ducă undeva probabil să-i pregătească ceva şi s-a oprit în prag să vadă ce fac, cred că s-a gândit să nu-i fac vreun rău, Doamne fereşte. Se uita săraca la noi că părintele râdea cât putea, maica Elena râdea şi ea din uşă. Dar părintele se uită la ea şi-i spune:

-Să nu dai înapoi! Să te duci înainte, du-te în America. Eu când am auzit o astfel de încurajare, m-am gândit că poate e bine pe acolo ia să întreb să merg şi eu, dar n-am terminat de gândit şi părintele-mi zice:

-Tu nu, tu nu!... Mai târziu veţi merge împreună la Ierusalim. O, Doamne, îmi ziceam, de unde dacă ea pleacă în America şi eu rămân, asta nu mai cred. Dar în 1999 de Sfintele Paşti ne-am dus împreună la Ierusalim, am dormit două săptămâni într-un pat amândouă. Când ne-am văzut în avion prima vorbă a fost:

-Vezi, ce ne-a proorocit Părintele Argatu! Şi ne-am minunat.

Nu cu mult timp înainte fiind eu de rând la biserică, paraclisieră, a venit o fată din Timişoara şi din vorbă-n vorbă mi-a spus că este ucenica Părintelui Argatu. Tare m-am bucurat şi am rugat-o să-mi spună ceva, ce mai face? Mi-a spus că le-a povestit cum a fost în America şi că americanii aveau o statuie de aur Sfânta Irina şi sub statuie era o ladă în care americanii îi


51

aduceau daruri sfintei după ce le împlinea cererile. Ei, când mi-a spus maica că are de gând să plece în America, i-am spus să-i facă o poză la acea statuie şi să-mi trimită s-o văd şi eu. Dar ea îmi zice:

-Bine tu, dar America este mare, trebuie să ştiu în ce localitate! Iar când părintele i-a zis ca ea să meargă şi văzând că pe mine mă opreşte, ca să mă aflu şi eu în treabă, îl întreb:

-Părinte, unde este sfânta de aur, Sfânta Irina, icoana aceea unde este, în ce localitate? Dar părintele cu mare veselie şi cu atâta bună dispoziţie mă strânge de amândouă mâinile şi-mi zice:

-În Bucureşti. Maica Elena râdea în hohote.

Iar părintele râdea cu atâta drag..., şi crezând că n-am fost destul de explicită, am mai repetat odată, dar părintele imi zice:

-Acolo unde te dai jos din avion. Maica aşa de tare râdea, râdea de mine şi zicea că părintele îşi bate joc de mine, adică mă ia în glumă. M-am dezamăgit puţin, dar totuşi a rămas o enigmă. Mi-a părut rău că am pus această întrebare că bucuria întâlnirii era foarte mare. Tăceam şi doar ne priveam. Doamna aceea se mira că de când ne cunoaştem? Nu spunea nimic, dar se uita mirată când la părintele când la mine. Era bucuria întâlnirii dar şi clipa despărţirii pentru totdeauna la care părintele zicea:

-Aşa este, nu ne mai vedem aici! Dar, bucuria era atât de mare că nu mai puteam gândi la tristeţea despărţirii. Părintele ne-a zis:

-Vedeţi să nu mâncaţi până la ora trei că şi pe voi v-am pomenit la dezlegări. Ne-am uitat una la alta. Maica îmi zice:

-Ei, ce ne facem cu Mănăilă că ne aşteaptă cu masa pusă? Mâncăm? Dar asta am zis-o între noi două fără ca părintele să ne audă. La care părintele, zice:

-Ei, atunci ia să schimbăm mersul autobuzului să ajungă doar când trebuie. Pe moment n-am dat importanţă ce vrea să zică, dar destul că am stat în staţie două ore fără să ştim cum au


52

trecut, parcă n-am stat deloc. Doar ne mai aminteam de părintele că ne-a primit, ce ne-a zis şi numai ce vine autobuzul. Ne-am urcat şi chiar la ora trei am ajuns la Mănăilă în casă. Ce mai ascultă Dumnezeu de sfinţii Săi!... La părintele toate erau cu putinţă.

Aşa a fost ultima mea întâlnire cu părintele.

Când m-am întors de la Ierusalim am auzit că Părintele Ilarion Argatu s-a mutat la Domnul.

__________

De ce se supără sfinţii? Sau..., Povestea lui Gigel şi Dolores, cântăreţi de operă.28

Pe vremea când părintele încă trăia, odată de Bobotează, eram tot aşa de rând la biserică şi a venit un domn Gheorghe (Gigel) şi cu soţia sa Maria Dolores, care erau cântăreţi de operă. Domnul era bolnav, îi creştea o tumoare în burtă şi purta un corset de ceară. A venit la Sfântul Nicodim (de la Tismana) să se vindece de cancer. Eu, fiind tot timpul în biserică am intrat cu el în vorbă şi am aflat că Părintele Argatu le-a spus să se căsătorească. Ea era mai bătrână ca el, dar pentru că umblau mereu împreună, în turnee, prin străinătate, părintele le-a spus să se căsătorească, altfel nu vor scăpa de păcat. Şi aşa era, încuviinţă bărbatul, pentru că noi eram tot timpul împreună, peste tot. Se împăcau foarte bine şi n-au regretat că l-au ascultat pe părintele. Părintele le-a fost duhovnic. Gheorghe îl iubea la nebunie, dar, numai până odată. Şi-mi spune Gheorghe:

_______________________________________________________________

28.-Idem


53

-Maică, sunt bolnav, dar boala mea nu mă doare aşa de tare cum mă doare că Părintele Argatu nu vrea să mai vorbească cu mine. Cred că dacă m-ar primi să fim cum am fost, m-aş face sănătos. Sunt convins că părintele poate să mă facă sănătos dar nu vrea. Eu râdeam şi-l întreb:

-De ce? -Iată de ce! Şi începe Gheorghe să-mi povestească

întâmplarea de ce nu-l mai primeşte Părintele Argatu. Când a vrut părintele să plece în America, a zis că trece pe la Boroaia şi noi o droaie de ucenici l-am petrecut la tren şi chiar l-am urcat în tren. Simţeam că se rup măruntaiele în mine când mă gândeam că o perioadă n-o să-l mai văd la Cernica. Deşi eu făceam dese plecări în străinătate mă simţeam lângă el (duhovnicul meu), simţeam puterea rugăciunilor. Când s-a aşezat într-un vagon la geam, noi i-am făcut cu mâna şi dânsul parcă nu ne vedea, era pe înserate, dar totuşi devreme. Trenul încă nu se mişcase să plece şi noi nu ne luam ochii de la părintele. Deodată, se luminează vagonul de-o lumină puternică. La prima vedere am crezut că s-a aprins ceva, dar era o lumină ce ieşea din părintele şi lumina puternic tot vagonul. Faţa-i era ca focul, ca de jăratec şi o aureolă se învârtea în jurul capului. Eu care nu am mai văzut aşa ceva am strigat tare:

-Părinte, Părinte, aureola! Părinte lumina!... Lumina!... Şi de emoţii am urcat în tren şi i-am sărutat picioarele şi-i spun:

-Aureola se roteşte în jurul capului şi faţa v-am văzut-o ca jăratecul. Părinte eşti un mare sfânt! Dar părintele nu mi-a dat nici un răspuns. Parcă nu mă auzea şi nu vedea. (O fi fost adevărat sau vreo nălucire de a mea? Vreo ispită, Dumnezeu ştie). Dar când a venit din America şi cât l-am aşteptat..., nici n-a vrut să mă mai vadă. Am plâns, mi-am cerut iertare, nici nu s-a uitat la mine. Eu cred că din cauza aceasta m-am îmbolnăvit. Cu ce am greşit maică? Nu putea să mă ierte? Măcar să-mi fi spus ce am greşit! Cu ce l-am supărat? Mă simt că m-a lepădat şi


54

Dumnezeu, dacă el nu mă iartă. Dar nu am greşit cu nimic, doar l-am iubit, cu ce am greşit?!.... Vă spun, maică, că dacă m-ar primi m-aş face sănătos! Eu îl cunosc cine este şi ce putere are Părintele Argatu.

Aşa mi s-a jeluit fratele Gheorghe, că aşa era numit de părintele (Gheorghe nu Gigel) şi era tare bucuros să i se spună aşa.

Am încercat pe cât am putut să-i arăt greşeala şi ce înseamnă să-l faci “sfânt” pe un om care este încă în viaţă:

-Frate Gheorghe, la sfinţi nu e bine să le spui că este “sfânt”. Ei sunt foarte smeriţi, au multă smerenie, prăpastie de smerenie şi nu pot suferi să-i facă cineva sfinţi, pentru că asta este “laudă” care numai diavolul le-o spune să-i arunce în mândrie (iar mândria este cădere). La sfinţi, Dumnezeu le-a ridicat orice război nevăzut, orice patimă, ei nu mai au pofte în trup ca să se lupte cu ele, dar “mândria, lauda” şi “slava deşartă” le-o lasă Dumnezeu să se lupte cu ele până la mormânt. Cu astea două se luptă cât mai sunt în viaţă. De aceea, ei se feresc de laude ca să nu-i încolţească mândria, care este foarte subtilă şi imediat urmată de slava deşartă. Şi atunci ei pierd harul. Doar citim în cărţi câţi sfinţi nu s-au chinuit şi s-au nevoit aspru. Din cauza asta a stat atâtea zile pe piatră, de pildă Sfântul Siluan câte pătimea de la diavol din cauza mândriei. Nu era o mândrie lumească (venită de la lume), doar puţin l-a încolţit mândria şi Harul s-a retras. Cine a avut Harul ştie ce-a pierdut!

Mă asculta fratele Gheorghe cu nişte ochi mari!... şi..., continui:

-Un sfânt dacă-l ocărăşti nu se supără, te iubeşte mai mult şi te iartă din toată inima, orice rău i-ai face. Dar, dacă-l lauzi te îndepărtează şi mai ales dacă i-ai văzut ceva virtute şi i-ai spus-o, nu te mai ţine aproape. Vedem la Sfinţii Părinţi, cum le porunceau să nu spună anumite minuni până ei sunt în viaţă. Numai după moartea lor era voie să se spună. Care, totuşi


55

spuneau (nu ascultau sau nu se abţineau), erau îndepărtaţi (aşa

cum îndepărtezi ispita) şi unii chiar se îmbolnăveau sau se îndrăceau. Sunt destule cazuri în vieţile sfinţilor. Sau dacă-l faci sfânt în faţă, începe să facă pe “nebunul” să crezi că şi-a pierdut minţile (ca să te îndoieşti de aprecierea pe care i-ai făcut-o şi să nu-l mai lauzi). Aşa se feresc sfinţii de mândrie şi de slavă deşartă. Noi care suntem robiţi nici n-o mai simţim. Dar ei care aveau prăpastie de smerenie..., se fereau ca de foc. Sa vă mai spun ceva asemănător:

Venea la mănăstirea noastră un părinte Calinic de la Mănăstirea Lainici ca să spovedească maicile. Era bătrân şi cu viaţă sfântă. O babă l-a întâmpinat şi-i zice:

-O le leee...părinte, pupaţi-aş tălpile că sfânt eşti! La care părintele se apleacă şi adună pietre de pe jos şi le bagă într-o traistă. Dar maica care l-a cazat îl întreabă:

-Ce faceţi, părinte? Ce faceţi cu pietrele? -Ei,... să mă apăr dacă vin ăia! (adică diavolii). Dar, maica

se întoarce spre mine şi-mi zice: -Vai de mine, te pomeneşti că bătrânul îmi sparge

geamurile la oficiale! Că acolo era cazat. Eu, dându-mi seama de ce face bătrânul părinte aceste gesturi, îi zic maicii:

-Nu le sparge el, dar, a fost nevoit să facă pe nebunul să o deruteze pe babă şi pe cei care au auzit că el este sfânt.

Nu ştiu cât m-a înţeles fratele Gheorghe, dar i-a plăcut discuţia şi s-a liniştit foarte mult. Am rămas prieteni şi stătea cu doamna lui în Biserică şi povesteam după utrenie care se termina pe la 2 şi mai rămâneam până la 4-5 de multe ori. Conversaţia era frumoasă, duhovnicească, ziditoare de suflet. Mai povestea de prin Sfântul Munte, mai cânta câte un Heruvic grecesc cu doamna dânsului. Avea o voce ca de înger. A doua zi la Sfânta Liturghie cânta singur şi doamna-i ţinea un fel de ison. Ieşea o slujbă minunată. Nimeni nu sufla. Dimineaţă când deschideam biserica la ora şase îl găseam pe fratele Gheorghe la


56

mormântul Sfântului Nicodim (Mănăstirea Tismana) cu burta pe piatra aceea şi nu în genunchi pe un ger foarte mare. Tare îmi mai era milă de el. Îl întrebam dacă nu îi este frig. Spunea că nu mai contează. Aşa a durat toată săptămâna cât am fost de rând. Apoi a plecat şi fratele Gheorghe la Bucureşti. Mult timp ne-am amintit de vocea lui.

Fratele Gheorghe era totuşi o personalitate în societate. Erau cântăreţi renumiţi în Bucureşti şi în străinătate. S-au angajat la o biserică din Bucureşti cântăreţi. Pentru prima dată am judecat că la biserică nu se cântă pentru bani, se cântă pentru Dumnezeu, că doar te duci să te rogi! Dar...!

I-am spus fratelui Gheorghe: -Este o mănăstire în Arad, care se cheamă Izbuc. E un izvor şi peste cine izbucneşte se face sănătos. .La care el zice: -Vezi, mi-ai îndoit credinţa, că eu am vrut să mă vindec

aici. Acum nu se mai poate, că mă îndoiesc. Nu mai ţin minte după cât timp, dar într-o noapte am fost chemată la telefon, pe când mă duceam la utrenie. Era fratele Gheorghe:

-Am vrut să-ţi aud vocea, maică! Să ştii că am fost la Izbuc şi m-am vindecat de tumoare. N-o mai am. Dar acum mă pregătesc de plecare. Am metastază la plămâni şi sunt pe ducă, dar sunt pregătit.

Nu ştiam ce să-i mai zic. Vocea-i era slăbită şi emoţionată. Am încercat să-l încurajez dar era sigur că pleacă. Am citit mai târziu o broşură scrisă de Părintele Ioanichie Bălan, tipărită la Sihăstria în care spunea şi de fratele Gheorghe că a murit. Erau mai multe istorioare cu lumea laică. L-am întrebat la telefon dacă Părintele Argatu l-a mai primit la spovedit. Şi mi-a spus că nu. Era un preot Pantelimon bun prieten cu Părintele Argatu la care mergea şi era primit ori de câte ori vroia să intre la dânsul. L-a rugat să mijlocească pentru el, dar l-a primit doar să-l vadă, atât. Aici poate vedea cineva cum se comportă un sfânt. Pe cel ce


57

i-a făcut rău şi l-a pârât la securitate, l-a iertat din toată inima şi s-a dus să-l spovedească chiar, iar pe fratele Gheorghe, care numai l-a lăudat, nu l-a mai primit niciodată. Cine are ochi de văzut...vede! Şi cine are pricepere..., pricepe! L-a iertat desigur şi pe fratele Gheorghe, dar nu i-a mai putut fi ucenic, pentru că nu-l mai vedea ca pe un părinte sau duhovnic, îl vedea şi se comporta ca în faţa unui sfânt, fapt pentru care sfântul în viaţă nu-l primeşte. Virtutea care-i caracterizează pe ei este smerenia. Ocările îl ţin aproape de Hristos, îl ţin pe cruce lângă Hristos, de aceia îi iartă şi-i iubeşte pe cei ce-i fac rău, pe când laudele îl îndepărtează de Hristos. Ei se feresc de astfel de oameni, care-i aduc laude. Diavolul mereu îi laudă poate-i aruncă în mândrie, care este cea mai urâtă lui Dumnezeu.

________

Ce striga diavolul la Mănăstirea Tismana împotriva Părintelui Argatu...?29

O dată am avut o discuţie aprinsă cu cineva cunoscut despre Părintele Argatu. Dar asta a fost aşa un duel între patru ochi. Când să merg la biserică pentru vecernie, numai ce am trecut pragul şi ţipa diavolul dintr-o fată cam de 20 de ani a unui colonel de armată care o ţinea la racla cu Sfintele Moaşte:

-Vai, vai, nu-l mai pot răbda pe Argatu! Tare mă mai chinuie, de aia am venit aici să mai scap de el. Nu mai pot!... Nu mai pot!.... Am să-l fac să meargă la Ierusalim şi-i pun pe arabi, pe evrei să-l împuşte, să scap de el. Eu îl împuşc! Nu mai pot!... Nu mai moare odată să mă odihnesc şi eu? Da, da, acolo-l duc

_______________________________________________________________

29.- Idem


58

la arabi, la evrei, să-l împuşte că m-a omorât destul. Nu mai pot!...

Eu, naivă credeam şi ziceam: -Doamne, nu-l lăsa pe părintele să plece la Ierusalim să-l

împuşte ăia pe acolo. Mai lasă-l, Doamne, în ţara noastră, mai dă-i zile şi

sănătate şi nu ne lipsi de comoara asta. Dar nu aveam de unde să ştiu dacă pleacă sau nu. N-a plecat.

__________

Părintele Ilarion Argatu este grabnic ajutător al celor năpăstuiţi pe nedrept30

S-a întâmplat că a venit Maica Elena din America în România pentru câtva vreme să-şi vadă familia şi a venit şi pe la mănăstirea noastră (M-rea Tismana). Ea mai avea un frate călugăr-preot, care fusese pe la ea în America şi care lăsase impresie frumoasă printre românii de acolo.

Într-o zi a sunat-o un domn român din Braşov care era de multă vreme plecat în California şi care îşi adusese cu vaporul o maşină modernă ce alerga repede, s-o aibă pentru drumuri în România când va veni în vacanţă. I-a spus maicii că nu-l găseşte pe fratele ei la telefon şi că ar vrea să facă turul Moldovei, dar n-are curaj singur. Maica, îi zice:

-Haideţi pe aici cu maşina dacă este bună că merg şi eu şi mai cer maicii stareţe pe cineva cu mine. De unde până unde eu eram aceea, ca însoţitoare cu ea. Vreau să spun că noi eram foarte bune prietene şi înainte şi după aceea.

A venit domnul acela şi maica stareţă ne-a dat ceva bănuţi pentru orice eventualitate, zicând:

_______________________________________________________________ 30.-Idem


59

-Să aveţi la voi. Eu îi zic maicii Elena: -Ţine-i tu că eu, dacă o fi ceva, îmi cumperi tu. Bine!? Mi-au spus planul pe unde mergem, era frumos, eu nu

spuneam nimic, n-aveam nici-o preferinţă, doar atât că trebuia să stau în faţă că-mi era rău de maşină. De când mă ştiu, cum dau de miros de maşină vomit. Cu asta am avut un pic de problemă pe drum. Eu le-am spus:

-Mergeţi pe unde vreţi, dar la Mănăstirea Putna, de călugări, să avem grijă să nu ajungem să înoptăm că nu ne cazează ca maici, ne trimite în sat, ca pe femei.

-Bine, bine, avem grijă! Îmi răspunde maica. A fost frumos peste tot, ne-am dus cu maşina aceea ca în

zbor. Dar prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Am vrut să-l vedem pe Părintele Teofil Pârâianul.

...Un părinte ne-a arătat cam pe unde este chilia. Ne făceam probleme că poate nu-l găsim dacă nu vine nimeni cu noi. Dar când ne-am apropiat, Părintele Teofil a ieşit singur afară şi a zis:

-De unde-s maicile? -De la Tismana! Am zis noi. -Ce probleme aveţi? Fiecare au spus problema lor, maica

că vrea să facă o mănăstire în America, domnul are probleme cu pământul. Apoi, se întoarce spre mine şi zice:

-Tu? Ce probleme ai? Eu, luată prin surprindere, zic, scurt:

-Eu să nu mai vomit pe drum. Părintele a râs în hohote şi a zis:

-Bine! Să nu mai vomiţi! Tot timpul cât a ţinut excursia aceea, eu n-am mai vomitat, nu mi-a mai fost rău. Părintele Teofil se comporta ca şi cum ar avea ochi văzători. Pe moment nu mi-am dat seama că este orb şi nu vede. Părintele vedea! Nu ne-a confundat deloc. Pe domnul acela l-a luat în braţe şi l-a


60

felicitat de om harnic şi muncitor. Şi aşa am fost peste tot fără probleme până când am ajuns la Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acolo, sub poartă, era un sărac, mânca o coajă de pâine şi pe jos avea cărţulii, pe una din ele scria “Viaţa Părintelui Argatu” cu poza lui. Când am văzut-o m-am repezit la ea s-o iau, era una singură. Maica mă certa că nu mi-o cumpără, ba eu nu plec fără ea, că n-am mai văzut nici-o carte cu sau despre Părintele Argatu. Îi ziceam maicii:

-Dă-mi şi mie bani că eu n-am cumpărat nimic! -Uite, nu-ţi dau, la ce vrei s-o iei? -Doamne! Cum! Păi, este Părintele Argatu, dă-mi bani. Nu

plec de aici fără carte. La care domnul zice: -Hai că o plătesc eu. Nu era mult, o broşurică. Maica parcă

s-a schimbat la faţă şi cu o ciudă pe mine, zice: -Gata! Mergem la Mănăstirea Putna, de călugări şi tu să te

interesezi de cazare că până aici n-ai contribuit cu nimic, tot noi ne-am îngrijit de toate. Eu încercam să-i lămuresc că doar le-am spus de acasă că acolo nu putem înopta. Nu vroia să audă.

-Gata, te descurci cum ştii! Ţineam cartea în mână şi mă uitam la Părintele Argatu, în

gând îi ziceam: -Uite părinte, ce năpastă a dat peste mine de la diavol.

Ăştia nu vor să înţeleagă. Părintele parcă râdea în poză şi zicea: -Nu-i nimic, lasă pe mine, că te descurc eu. Din clipa aceea

am simţit o mare linişte şi m-am lăsat în voia lui Dumnezeu şi a părintelui.

Când am ajuns la mănăstire era întuneric încât poarta de abia se zărea. Erau nişte călugări cu ceva oameni care făceau de zor cu sapele nişte mortar. Am intrat, am salutat şi am întrebat de părintele stareţ.

-Nu-i acasă! A plecat! Mi-a răspuns. M-am dus înainte cu gândul să intru în biserică şi să mă închin la Icoana Maicii


61

Domnului Făcătoare de Minuni. Dar, n-am apucat, că vine un frate să-mi sărute mâna zicându-mi:

-Blagosloviţi maică stareţă! Sunteţi maica stareţă de la Tismana?

-Nu, nu, Doamne fereşte, nu-s eu stareţă. Maica stareţă este la mănăstire, nu-s eu.

-Ba da, sunteţi! (N-a vrut să mă creadă şi nu ştiu cine i-a spus că suntem maici de la Tismana). Ne-a cazat la oficiale, în apartamentul mitropolitului. Frumos şi curat. Ne-am spălat, ne-am aranjat şi iată-l pe bucătar şi pe trapezar, zicându-mi:

-Haideţi la masă, maică stareţă! M-am scuzat mereu: -Nu sunt eu maica stareţă! -Ba da! Sunteţi! Dar vă smeriţi! Ne-am dus la masă, o masă ca la mitropolit. Am intrat toţi

după masă şi eu am apucat la mijloc, la care fratele trapezar, Ştefan îl chema, îmi zice:

-Vedeţi că sunteţi stareţă, că acolo e locul de stareţ! Vai de mine, în gândul meu, ce mă fac? Era o masă regală, nu alta.

Ne-a întrebat: -Mergeţi la utrenie, la noapte? -Sigur că da! Cum să nu! Mergem, da! De unde să mai mergem că noi am adormit buştean,

ne-am trezit dimineaţă şi ne-am gândit să fugim de ruşine că nici la utrenie nu ne-am dus. După aceia mi-a venit un gând să stăm totuşi să ne închinăm la Icoana Maicii Domnului. Eu eram cu cartea Părintelui Argatu în mână peste tot. Acolo ne-am întâlnit şi cu domnul acela, făcea poze la Icoana Maicii Domnului şi ne-am hotărât să stăm şi la Acatist, apoi să fugim. Dar când să ieşim, fratele Ştefan ne întâmpină şi ne zice:

-Vreţi să fugiţi? Nu se poate, v-am pus masa! Nu plecaţi până nu mâncaţi! Ne-am uitat unii la alţii şi am hotărât să stăm la Sfânta Liturghie şi după aceea la masă. S-a terminat Sfânta


62

Liturghie, ne-am rugat, domnul acela era tare impresionat de primire, eu i-am arătat cartea, poza de pe carte:

-Uite cine ne-a primit! Vedeţi, acesta a aranjat totul! -Ei, dacă-i aşa, dă-mi-o mie că ţi-o plătesc din nou. -Nu pot s-o dau, n-am citit-o şi o vreau foarte mult. Aţi

văzut cu ochii voştri cum am fost primiţi. Eu nu v-am spus, dar, m-am rugat la Părintele Argatu şi i-am zis:

-Părinte, ştiu că eşti un sfânt, acum demonstrează-mi şi ajută-mă că uite în ce încurcătură sunt. Nu vroiam ca eu să stric frumuseţea excursiei, a fost frumos şi ne-am folosit toţi.

Tot drumul ne-am minunat ce frumos am fost primiţi la mănăstirea Putna şi le-am zis:

-Vedeţi, m-aţi năpăstuit pe nedrept, dar Dumnezeu prin Părintele Argatu a făcut o mare minune.

-Da, toţi am văzut că a fost o minune dumnezeiască! A zis domnul. Plecând de acolo, tot drumul mi-a cerut cartea, dar mai târziu mi-a părut rău că n-am dat-o că el pleca în California şi sigur nu mai avea de unde să-şi facă rost. Nu o citisem şi nu ştiam că o să mai găsesc.

Acestea au fost întâmplările mele cu Părintele Argatu şi pe acestea le semnez, Maica Irina, Tismana

________

Vindecarea unei fetiţe, oarbă din naştere 31

O doamnă, care-l cunoştea pe Părintele Argatu din 1968 mi-a spus cum a vindecat părintele o fetiţă oarbă din naştere.

A venit o femeie cu o fetiţă şi-i spune părintelui: -Părinte, fetiţa mea nu vede deloc. Aşa s-a născut. La care

_______________________________________________________________ 31.-Idem


63

părintele, spune: -Las-o la mine 40 de zile şi la urmă vii să o iei. I-a citit

mereu rugăciuni şi a împărtăşit-o foarte des. În a 40-a zi când a împărtăşit-o, fetiţa a deschis ochii şi se uita la Potir. Părintele mişca potirul în stânga şi în dreapta şi fetiţa mişca ochii după el. De atunci a văzut mereu. Mama ei a făcut o criză de bucurie, cu ea plângea şi lumea în hohote. Plângeau de bucurie toţi şi spuneau că ce mare-i puterea lui Dumnezeu.

_________

Mărturiile PCv Protosinghel Haralambie Ţanef

despre Părintele Ilarion Argatu

Mărturia Părintelui stareţ, Protosinghel Ţanef Haralambie32

Era într-o noapte şi mă rugam la Părintele

Ilarion să mă ajute că aveam multe necazuri. Şi l-am văzut pe părintele îmbrăcat, ca un călugăr, cu epitrahilul în faţă, exact cum era părintele când trăia, era foarte viu şi foarte real ce mi s-a întâmplat. Am simţit o bucurie imensă ce m-a cuprins. Acea bucurie am mai simţit-o aici la mănăstire (Catrinari) când mi s-a arătat Maica Domnului, Sfântul Nectarie, Părintele Cleopa şi Sfântul Haralambie.

Părintele Argatu m-a sfătuit ce trebuie să fac. Mi-a zis: “Părinte Haralambie, mergi acolo (...) şi ceri sfat şi îndrumare,

_______________________________________________________________ 32.-Protosinghel Ţanef Haralambie, stareţul schitului Catrinari, judeţul Suceava, mărturie, înregistrare din 15.08.2010


64

mergi acolo (...) plăteşti rugăciuni şi faci cutare canon şi va fi linişte şi pace, dar, vei mai avea încercări, că ei nu se vor lăsa să nu-ţi facă rău, dar tu roagă-te şi să ai nădejde în Dumnezeu, că noi toţi te vom ajuta, pentru că pătimeşti pentru Hristos cum şi eu am pătimit şi totdeauna te vom ajuta şi te vom ocroti”. Astea sunt cuvintele părintelui, nu-i nici-o minciună la mijloc.

__________

“Părinte Haralambie, să-i spui Părintelui Iustin că, el va rămâne pentru o perioadă ...duhovnic al României”33

Am fost cu Părintele Iustin Pârvu la Părintele Cleopa la înmormântare, cinci zile l-a ţinut, sâmbătă l-a înmormântat. Vinerea când am fost la Sihăstria, Părintele Iustin a fost la Părintele Cleopa la mormânt şi la Părintele Marcu cel care a făcut cu Părintele Iustin puşcărie, acel părinte care-l băgau comuniştii în sac, îl băteau până îl zdrobeau, pocneau oasele, şi când desfăcea sacul părintele ieşea întreg şi nevătămat, fără pic de sânge. La poarta Sihăstriei, nu la prima de jos la parcare, a doua poartă la intrare în mănăstire, era Părintele Ilarion Argatu cu doi trei creştini din Cernica şi cu călugări de acolo, înconjurat de credincioşi. Şi eu eram cu câţiva călugări din Mănăstirea Petru Vodă. Eu nu l-am cunoscut pe Părintele Ilarion Argatu, dar nişte călugări mi-au zis: “Acela este Părintele Ilarion Argatu” şi nu-l văzusem niciodată în viaţa mea. În momentul când m-am uitat la părintele, el mi-a făcut semn şi mi-a zis: “Constantine vino încoace!”, dar, a strigat tare, m-a

_______________________________________________________________

33.- Idem,


65

strigat pe nume părintele fără ca să mă cunoască. A mai strigat odată: “Frate Constantine vino încoace!” M-am dus la părintele, el m-a luat de braţ şi mi-a zis la ureche: “Părinte Haralambie, să-i spui Părintelui Iustin că eu voi pleca la Domnul după Părintele Cleopa dar el va rămâne pentru o perioadă de mulţi ani duhovnic al României şi la mulţi alţi credincioşi din multe ţări, va fi stâlp al bisericii şi mare mângâiere pentru Moldova, că este un mare dar părintele pentru Moldova, iar tu, frăţia ta, vei ajunge preot şi duhovnic şi vei fi urmaş nouă. Eu voi pleca la Domnul”. M-a strigat pe nume fără să mă cunoască, “frate Cosntantin”, ceea ce eram, iar acum mi-a zis “Părinte Haralambie”, ceea ce voi fi. Mare dar a avut Părintele Ilarion, darul vederii înainte. Şi aşa se face că m-am despărţit atunci de părintele. Am spus Părintelui Iustin ce a zis Părintele Argatu pentru că am avut poruncă să spun. Părintele Iustin mi-a spus: ”Da, are dreptate!” Şi atunci Părintele Iustin mi-a spus şi el câteva lucruri ce se vor întâmpla în viaţa mea şi s-au întâmplat întocmai şi ce-a zis Părintele Argatu s-a împlinit şi ce a zis Părintele Iustin. Când a murit Părintele Argatu, eram sub ascultare la stână la mănăstire şi am aflat că atunci în luna mai pe unsprezece în `99 a plecat la Domnul. N-am putut atunci să mă duc la înmormântare la Părintele Argatu pentru că aşa a fost treaba. Nu mult după aceea, am plecat la Constanţa la Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi când m-a hirotonit Înaltul Teodosie multe mi-a zis de Părintele Ilarion Argatu. Ştia de darurile de care i-a zis Părintele Ilarion că le primeşte preotul la hirotonie, în timpul hirotoniei şi m-a binecuvântat Înaltul aşa cum i-a zis Părintele Ilarion. Părintele Ilarion l-a învăţat ce trebuie să facă când hirotoneşte un preot. Înaltul Teodosie este unul din ierarhii care l-a iubit pe Părintele Ilarion şi-a avut mare dragoste faţă de părintele, mare dragoste.

___________


66

Cum m-a binecuvântat Părintele Ilarion Argatu34

Am fost de multe ori la Părintele Ilarion

Argatu, la Mănăstirea Cernica. Îmi aduc aminte, prima dată, când am plecat de la mănăstirea Râşca (jud.Suceava) la Bucureşti, la Părintele Ilarion, am fost învoit de părintele stareţ. Părintele Ilarion mă îmbia cu bani ca să am de cheltuială pentru că sunt la drum şi am nevoie, el ştia că nu am bani în buzunar, mie mi-a fost ruşine să-i primesc şi nu am primit. Nu mi-a părut rău, mi-a părut bine pentru că stăteam aşa şi mă gândeam uite cum săracu îl presează lumea şi el are nevoie de mâncare, el este călugăr şi posteşte. Văzându-mă aşa ruşinos, îmi zice: -Uite, îţi dau nişte bani, dar să nu-i fumezi şi să nu-i bei! -Nu, dar eu nu fumez şi nu beau, am zis. El a început să râdă. Am plecat de la rugăciunile sfinţiei sale şi am intrat în incinta mănăstirii Cernica ca să caut loc de cazare. Aici, am dat peste 2 călugări dar erau îmbrăcaţi civil, făceau curăţenie prin curtea mănăstirii. Unul dintre ei cred că era ceva şef, era tare supărat şi nervos şi pentru că eu am uitat să zic: “Blagosloviţi” aşa cum se zice când te întâlneşti cu cineva mare, am primit o pereche de palme de era să cad jos. Atunci mi-am zis: Ar trebui să mă duc la Părintele Argatu şi să-i spun ce am păţit, pentru că eram ca şi copilul lui. Celălalt călugăr, mi-a zis: să ceri blagoslovenie că aşa se cuvine. Am păţit aceasta pentru că eram îmbrăcat cu o rasă, eram frate la Mănăstirea Râşca, încă nu intrasem în călugărie. Pentru smerenia mea erau bune palmele. Mă gândesc că daca eram îmbrăcat civil nu m-ar fi băgat în seama. Plângeam ca un copil mic. Nu m-am mai dus la Părintele _______________________________________________________________

34.- Ierodiacon Visarion Stanciu, Mrea Râşca, mărturie, înregistrată la 18.01.2012


67

Argatu să-i spun pentru că mă grăbeam să-mi aranjez loc de cazare şi să mă odihnesc. A doua zi când m-am dus la rugăciune, Părintele Argatu a început să râdă la mine şi să-mi spună: -Să ai răbdare..!, să ai răbdare..! -Da,da, i-am răspuns eu. Şi mi-a dat binecuvântare. El ştia ceea ce am păţit eu, fără să-i spun şi nu cred că cineva i-ar fi spus, că n-am văzut pe nimeni în jur când am păţit necazul. A doua oară când am fost la Părintele Ilarion Argatu, eram foarte tulburat. Mi-am zis: gata, nu mai stau în Mănăstirea Râşca că m-am săturat până în gât. Am cinci ani de când mă ţine la porci la ascultare. Aveam o sută de porci de îngrijit şi spuneam că nu mai pot şi nu mai pot. Şi pe când gândeam eu să-i spun acestea, înainte de a deschide gura, părintele , îmi zice: -Nu! nu, nu..., la Râşca du-te.., şi vezi că acolo ai să te călugăreşti, acolo ai să te faci diacon, acolo ai să te faci preot şi acolo ai să mori. Eu am amuţit, nu am mai avut ce să zic decât: -Bine, preacuvioase, bine, dacă ziceţi sfinţia voastră aşa daţi-mi binecuvântare să mă întorc la Mănăstirea Râşca. Binecuvântaţi-mă de trei ori. M-a binecuvântat de trei ori, mi-a zâmbit, m-a sărutat pe frunte şi am plecat. Acuma sunt preot, ieromonah la Mrea Râşca.

Vă spun, că de câte ori citesc din cărţile cu Părintele Ilarion Argatu, îl simt lângă mine, prezent cu aceeaşi căldură şi cu acelaşi har. Părintele Ilarion Argatu a colaborat cu Părintele Cleopa şi cu Părintele Arsenie Boca, erau prieteni, erau ca fraţii întru Domnul.

__________


68

Mărturia unei maici din Bucureşti35

Despre Părintele Argatu pot să vă spun că a fost un om deosebit, un om care în toată România cred că n-o să mai fie, aşa un om duhovnicesc care a făcut foarte multe minuni, s-au vindecat foarte mulţi oameni care au venit la el. Au fost şi unii oameni care au vrut să-şi pună capăt zilelor, iar el cu blândeţea lui a reuşit să-i readucă pe drumul cel bun. Am venit aici cu un autocar şi este ca în rai aici la Boroaia. Eu îl socotesc pe Părintele Argatu sfânt, să ştiţi!

Viaţa lui la chilie, nu ştiu dacă aţi fost dumneavoastră, o chilie foarte mică, foarte aglomerat, mergea multă lume, am fost chiar acum o lună, abia, abia vorbea şi totuşi lumea se îmbulzea şi se apropia de el ca de un sfânt.

_________

_______________________________________________________________ 35.-O maică de la o mănăstire din Bucureşti, interviu, TVR 15.05.1999, după înmormântarea Părintelui Ilarion Argatu.


69

Mărturii ale Monahiei Ecaterina Fermo

Părintele Ilarion Argatu şi Monahia Ecaterina Fermo36

Elena este acum monahia Ecaterina. Trăieşte într-o chilie de mănăstire din centrul cetăţii Ierusalimului, lângă Sfântul Mormânt. A plecat în Ţara Sfântă în anul 1990 cu gândul să uite de Monica Fermo, să se roage pentru păcatele ei şi să ducă o viaţă în rugăciune şi isihie.

Monica Fermo a “murit” la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, exact când s-a născut Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia peste 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

„Toate le-am făcut într-o frenezie a tinereţii“

Monica Fermo spune că „primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a

_______________________________________________________________ 36.-Ziarul LUMINA, Drumul Damascului, Duminica, 04 Mai 2008 “De pe scena teatrului, în chilia mănăstirii” de George ANICULOAIE


70

derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.“ Şi continuă: „Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri... La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.“

Hristos a fost „ca o bombă nucleară pentru suflet“

Hotărârea de a se boteza a luat-o după mai multe discuţii cu cei apropiaţi şi după câteva vizite la Mănăstirea Cernica. Naşă i-a fost o colegă de la Buftea, Lili. Botezul l-a primit de la Părintele Ilarion Argatu în anul 1986. „Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu.“

La şase ore după botez, a avut prima ispită. A vrut să fumeze, dar când a băgat ţigara în gură şi-a amintit cum Părintele Argatu i-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi a aruncat-o imediat. „Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări“, spune Monica Fermo. În a treia zi după botez, a intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi s-a închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci a auzit un glas care i-a spus să se lase de fumat, a ieşit fugind şi, din clipa aceea, s-a lăsat şi de fumat. „Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul“, mai spune maica Ecaterina.


71

Cei trei stâlpi: Argatu, Sofian şi Galeriu

Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul Părintelui Argatu. „În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie mi-a recomandat să mă călugăresc“, îşi aminteşte Elena Fermo.

Mama ei nici nu a vrut să audă, fraţi nu mai avea, nici rude, şi de aceea „am hotărât cu Părintele Argatu să mai stau cu mama, dar să fac o rupere totală de viaţa, de practica, de meseria pe care o aveam“. A renunţat la colaborarea cu TNB ca actor corp-ansamblu, la funcţia de secretară de platou în Buftea şi de asistent de regie în Televiziune, într-un cuvânt, a renunţat la visul ei, actoria, pentru că sunt „meserii cu totul şi cu totul opuse practicii religioase“, cum susţine maica Ecaterina.

Au urmat 4 ani în care a fost paraclisier şi îngrijitor la două biserici din Bucureşti. Aşa s-a călit foarte mult pentru viaţa pe care şi-o dorea cu atâta ardoare. A practicat tot timpul rugăciunea şi spune că „îmi doream să stau ore întregi între icoane, în mirosul acela de tămâie şi să mă rog.“

Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum”, spune acum, cu bucurie, maica Ecaterina. “Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei. Ei nu aveau de la Dumnezeu aceleaşi daruri, dar se completau în sufletul meu. Părintele Argatu venea cu exorcismele sale, părintele Sofian cu smerenia deosebită, dulceaţa, blândeţea şi răbdarea şi al treilea era părintele Galeriu ale cărui predici înflăcărau inimile tuturor.“

Ţara Sfântă Maica Ecaterina a plecat în Ţara Sfântă pentru că „era de

două ori mai atractivă. În primul rând, pentru că ştiam că mă trag din acest neam, şi în al doilea rând, pentru că acolo păşise, aievea, concret, Hristos între oameni, pe pământul acela.“ .


72

A stat un an la Mănăstirea rusească „Maria Magdalena“, după care a plecat la Mănăstirea Eleonului, din vârful Muntelui Măslinilor. Apoi s-a dus în Ierihon să ajute la construcţia primei mănăstiri româneşti, iniţiativă care a aparţinut Părintelui Argatu; el a avut ideea înainte de 89, şi a luptat pentru strângerea de fonduri.

Maica Ecaterina trăieşte, în prezent, într-o chilie a unei mănăstiri din Ierusalim.

Acum a învăţat să picteze. A descoperit că, în afară „de păcate pot să fac cu mâinile şi altceva. Dumnezeu mi-a dat acest dar. A venit ca o mângâiere extraordinară, pentru că am fost în stare, din mâinile mele păcătoase, să scot chipul Domnului, chipul Maicii Domnului, al Sfinţilor“, spune cu mulţumire, Ecaterina Fermo.

Maica Ecaterina a dat toată averea săracilor, nu mai are nimic în România. Dar gândul şi inima i-au rămas tot aici şi, de aceea, mai face din când în când o vizită locurilor natale. Când e în România, se gândeşte la Ţara Sfântă, iar când e în Ţara lui Dumnezeu, simte un dor inexplicabil după pământul în care s-a născut.

__________


73

Maica Ecaterina despre viaţa lacrimilor şi moartea euro-monahismului37

“...Aici se ascunde o taină. Fiindcă o pot mărturisi, cu mâna pe inimă, că începuturile creştinismului meu au fost într-un soi de bucurie înlăcrimată. Am cunoscut taina aceasta care, evident, era un uriaş dar de la Dumnezeu. Mă dădea drept exemplu chiar Părintele Ilarion Argatu – Dumnezeu să-l odihnească întru Sfinţii Lui – care mi-a fost duhovnic şi m-a botezat la maturitate. Îmi aduc aminte că mă dădea drept exemplu, în primele luni de după botez când, la anumite slujbe în mânăstire eu realizam în adâncul inimii durerea enormă a Divinităţii. Şi toate astea îmi erau imposibil să le explic, dar ele se transpuneau în fiinţa mea şi dădeau la exterior şiruri întregi de lacrimi. Părintele Ilarion spunea, dându-mă drept exemplu: „Iată, aşa trebuie să plângeţi: să sară cămaşa de pe voi!”. Într-adevăr, aşa plângeam… Eu nu prea ştiam atunci de ce plâng. Nu era o conştientizare a unui fapt anume. Acestea toate le-am căpătat ca noţiuni după ce ulterior am citit Filocalia, Sfinţii Părinţi şi le-am aprofundat în teologie sau în citirea Vieţilor Sfinţilor. Dar atunci fiinţa mea rezona cu Divinitatea din adâncuri, din interior. Or, sigur că eu plângeam, plângeam în hohote, plângeam de durerea păcatelor mele, plângeam de durerea cumplită a vederii tuturor celor din jur, care păcătuiau şi eu mă schimbasem, iar ei nu, ei continuau în păcate grele. Vorbesc de cei alături de care 20 de ani am păcătuit. Ei bine, ei nu se schimbau. Şi plângeam de durerea lor. Plângeam pentru cumplita jertfă a Domnului, prea uşor trecută cu vederea, foarte vag recepţionată în lumea de astăzi...”

_______________________________________________________________ 37.-Sursa: Razboi întru cuvânt.ro/16.02.2009


74

O studentă care nu credea că există diavol38

Am fost martoră când a venit o fată, studentă la chimie, şi care, asistând la comentariile părintelui despre lupta ce se dă în jurul fiecarei persoane între îngeri şi draci (pe care din fericire noi nu o vedem, dar o simţim), fata a început să râdă spunând cu glas mare către lume că ea este studentă la chimie şi a învăţat foarte multe şi poate să spună:

-Ştiinţa ştie sigur că nu există nici un fel de îngeri sau draci? Dumnezeu poate că o fi, căci există ceva mai mare decât ştiinţa, dar îngeri şi în special draci nu există.

-Biiineee! - a zis Părintele Argatu, o să te lămureşti matale. Aceea a plecat, dar la zece seara s-au trezit că bate tare la uşa părintelui - plângând în hohote - ca s-o primească că s-a întâlnit cu un drac! Ce se întâmplase? Ajunsă acasă (stătea la un cămin singură în cameră), când a aprins lumina ca să intre în casă, un drac şedea în fotoliul ei şi râzând i-a spus:

-Am venit să mă vezi, căci ai zis că nu exist. Fata a leşinat pe loc. Când şi-a revenit, era pe jos, iar "acela" dispăruse. A ţipat, s-au adunat vecinii şi i-au chemat un taxi, cu care a venit direct la părintele, să-i ceară iertare şi să-l roage pe Dumnezeu, să o primească că ea vrea să se călugărească, nu-i mai trebuie şcoală. Părintele nu a primit-o în casă şi a fost nevoită să doarmă la arhondaric, şi toată săptămâna a stat în Cernica. La sfârşitul săptămânii, părintele i-a făcut o slujbă de dezlegare, dar nu i-a dat binecuvântare pentru mănăstire, spunând că ţara are nevoie de chimişti buni, cu atât mai mult dacă sunt credincioşi, cum devenise ea brusc.

_______________________________________________________________ 38.-Monica Fermo, Talita Kumi, „Inviind pe drumul

Damascului”


75

Minune la racla Sfântului Calinic cu femeia ce nu se spovedise niciodată39

Marea sărbătoare a Întâmpinării Domnului am petrecut-o la Cernica, unde mi-am umplut sufletul de bucurii pe care le las de fapt pe planul doi, căci pe primul plan aş situa minunea pe care a făcut-o Sfântul Calinic astăzi la rugăciunile speciale ale Părintelui Argatu. Ca de obicei, după liturghie, la racla Sfântului Calinic, părintele a făcut rugăciuni de dezlegări cu Moliftele Sfântului Vasile şi apoi, în timp ce stătea de vorbă cu oamenii, s-a apropiat de dânsul o femeie tânără (25-30 de ani)care i-a spus că ar vrea să se spovedească, dar nu ştia cum, căci nu mai făcuse niciodată în viaţa ei o spovedanie. Se înţelegea că era plină de păcate, poate chiar din cele grele, ceea ce-i provoca o spaimă paralizantă. Oh! Cât de bine o înţelegeam! Mă vedeam cu 9-10 luni în urmă, când nu aş fi putut scoate nici un sunet, mai ales în faţa Părintelui Argatu, care inspiră din prima privire o desăvârşită sfinţenie. Părintele a simţit toate acestea şi ca să nu o sperie şi să plece, i-a spus să se roage la Sfântul Calinic s-o înveţe el cum trebuie să se spovedească. Cu credinţă sinceră şi puternică, femeia a îngenuncheat, lipindu-şi capul de stâlpul de susţinere al bisericii de lângă racla sfântului, şi s-a rugat un timp acolo. Mă aflam foarte aproape de ea, fiind şi eu îngenuncheată la Sfântul Calinic. Deodată sare speriată şi aproape albă la faţă, strigă la părintele, povestind agitată că nu ştie ce s-a întâmplat, căci nu a spus nimic când a îngenuncheat, având mintea goală, dar dintr-o dată stâlpul pe care se sprijinea cu fruntea s-a făcut moale ca

_______________________________________________________________ 39.-Monica Fermo, Talita Kumi, „Inviind pe drumul Damascului”, 2 februarie 1987


76

un cauciuc şi s-a mişcat din loc, aplecându-se până în dreptul raclei Sfântului Calinic. Se întelege că acestea nu le-a văzut şi simţit decât ea.

-Părinte, ce a fost asta? Am halucinaţii?

-Asta înseamnă că Sfântul Calinic o să te ajute pe matale, fiindcă te cunoaşte. Femeia a rămas foarte impresionată, avea lacrimi în ochi şi s-a întors repede lângă raclă, lipindu-se din nou de stâlp, de parcă ar fi vrut să se repete momentul. Deşi nu s-a mai repetat, femeia era foarte fericită şi cu faţa plină de lumină, privea când la stâlp, când la părintele. Mai târziu, când a plecat lumea, părintele a spovedit-o şi pe dânsa. Am aşteptat-o şi am întrebat-o cum a fost şi mi-a răspuns cu mare emoţie că părintele a ajutat-o să-şi clarifice mari probleme ale sufletului, pentru că a văzut în ea ce păcate făcuse şi mai mult a întrebat-o el pe ea. Astfel, sarcina ei a fost uşurată mult şi a căpătat curaj. Iată cum, într-o jumătate de zi, poţi căpăta iertare şi milă de la Dumnezeu. Numai o jumătate de zi! Dar câte săptămâni, luni, poate chiar ani s-a frământat biata femeie până când s-a hotărât să se predea complet în mâna sfântă a Domnului. La masă, părintele ne-a subliniat (a câta oară!?) că Dumnezeu nu se uită la păcate, că nici un păcat de pe faţa pământului nu este fără leac şi că Domnul doreşte întoarcerea tuturor, condiţia fiind "CREDINŢA, NĂDEJDEA ŞI DRAGOSTEA", urmate de abandonare totală în voia Domnului. Am discutat puţin situaţia vieţii mele şi am primit binecuvântare pentru a începe rugăciuni speciale din care să se arate voia Domnului, deschizându-mi-se drum spre o biserică de mir din Bucureşti unde să slujesc ca paracliser, căci despre călugărie nu se poate pune problema deocamdată, pentru că mama este potrivnică şi tulburarea provocată ei se pare că mi-ar atrage în mănăstire numai ispite şi probleme. Am plecat târziu (ora 22:00) de la Cernica şi, cu tot frigul şi zăpada mare, am mers împreună cu fetele o bucată de drum pe jos, până când a venit o maşină mică


77

şi, spre bucuria mea, era o doamnă care mergea până la Universitate. În douăzeci de minute am ajuns acasă, fericită şi strângând la piept cărticica primită în dar de la părintele despre minunile care se petrec în timpul Sfintei Liturghii, minuni pe care noi nu le vedem, dar care din rânduiala Domnului au fost descoperite unor oameni. Părintele mi-a spus: "Citeşte matale asta, ca să vezi că minuni au fost de la începutul creştinismului şi, după cum ai văzut, se întâmplă şi astăzi, dar oamenii nu au cunostinţă despre cele ce se întâmplă în nevăzut în biserică. Citeşte matale şi spune mai departe tuturor celor ce nu cred în Taina Sfintei Liturghii".

_________

„O lume nebună... nebună...nebună...”40

Dacă nu m-aş fi născut, duhovniceşte vorbind, acum 22 de ani probabil că m-aş fi smintit rău de tot, privind, auzind şi comentând “anomaliile şi căderile în adânc” ale creştinismului ortodox din ultima vreme..., în care se face tot mai auzită şi văzută voia şi acţiunea diavolului..., iar vocile îngereşti şi sfinte din cerurile Domnului sunt tot mai reduse şi răstălmăcite după voia celui rău şi distrugător de suflete..., Cum altfel putem înţelege această ştire conform căreia, o oarecare episcopie din ţară îşi permite să spună astfel de“minciună bine ticluită” care afirmă că în Biserica Ortodoxă Româna nu există slujbe de exorcizare!!! Îmi pare nespus de rău că îndrăznesc să contrazic o astfel de afirmaţie, dar... şi nespus de bine că pot vorbi deschis... acum în anii de libertate spirituală câştigaţi cu sânge...

Despre marele exorcist al României, cel care mi-a format ______________________________________________________________ 40.-sursa: blog Maica Ecaterina, 21.07.2008


78

fiinţa în lumina lui Hristos şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu aş putea să nu îmi amintesc de zeci şi sute de zile în cei 5 ani de ucenicie şi formare la Mănăstirea Cernica, când dânsul era înarmat cu toate armele necesare unui război spiritual (ajunare până la 12 noaptea, Sfânta Liturghie,milostenie, dragoste pentru Creator şi creaţie şi în plus Moliftele cele mari ale Sfântului Vasile, care nu sunt altceva decât forma clasică de exorcizare a diavolului, din tradiţia de sute de ani a bisericii universale.

Desigur, am destui martori (pe care m-am gândit să-i chem la o mărturisire publică) care alături de mine, în zile fierbinţi de vară, ca şi în seri lungi de iarnă.

La racla Sfântului Calinic, am văzut şi auzit ( de multe ori îngroziţi), manifestări violente ale celor posedaţi de diavol (femei, bărbaţi, tineri sau foarte tineri, uneori bătrâni). De multe ori răcnetele şi violenţa acestora se îndreptau către barba şi veşmintele Părintelui Argatu, pe care cu greu îl scoteau alţi călugări tineri care interveneau în ajutor, imobilizând câte 4-5 bărbaţi tineri la o persoană care se zbătea cu violenţă maximă urlând injurii la adresa bisericii, a sfinţilor şi a Părintelui Argatu. Când se sfârşeau molitfele se linişteau persoanele, care de multe ori nu erau conştiente de violenţa lor, ci dimpotrivă se linişteau şi cu lacrimi adevărate cerşeau milă şi iertare la Domnul. Momente incendiare şi uluitoare!!! Numai cine a stat în preajma unui astfel de om poate spune ca mine că am văzut fulgere şi săbii de foc ieşind din ochii Părintelui Argatu în clipele de mare tensiune în Moliftele Sfântului Vasile. Aaaa...! Că nu sunt mulţi preoţi care să se încumete la o astfel de luptă, că ea necesită o igienă desăvârşită trupească şi sufletească şi o credinţă de fier cu o dragoste de foc pentru om şi Dumnezeu..., asta e altă discuţie. Dar felul în care se aruncă cu barda...este de neînţeles.41

_________________________________________________________

41.- Cazul “Tanacu”


79

Măicuţa Marina, stareţa Mănăstirii „Sfântul Sava”, vindecată de Părintele Ilarion Argatu42

Iată o minune mare care i s-a întâmplat măicuţei Marina, stareţa Mănăstirii Sfântul Sava, de lângă Poiana Teiului, pe când era ucenica Părintelui Ilarion. Datorită unei mătuşi care umbla cu necuratul (era vrăjitoare), Marina a fost luată în posesie de duhurile rele. Cea care va scrie aceste rânduri îşi aduce aminte cum, mergând la Părintele Argatu la Cernica, măicuţa Marina îşi lovea capul de podeaua din chilia părintelui. Atunci Părintele Ilarion certa duhurile rele cu puterea rugăciunii şi îi spunea Marinei: “Cuminte, Marina!” Mulţi ani nu am mai ştiut nimic de măicuţa respectivă. Dar într-o bună zi, cu puţin înainte de trecerea la cele veşnice a Părintelui Constantin Galeriu, am venit în ţară în concediu. Am mers la chilia Părintelui Argatu, la Cernica (părintele trecuse deja la cele veşnice), m-am rugat şi i-am mulţumit pentru tot sprijinul primit. Aveam în gând să merg într-un pelerinaj, dar nu ştiam cum să obţin unul într-un timp record, care se încadra în concediul meu limitat. M-am oprit la Biserica Sfântul Pantelimon, am intrat la locul unde se vindeau lumânările, să mă uit la cărţi şi am întrebat-o pe creştina care vindea lumânări dacă nu se întamplă să ştie vreun pelerinaj.

-Chiar acum este unul, dar nu este un pelerinaj precum altele, ci se merge 4 zile la aceeaşi mănăstire de maici, aflată la început, în construcţie! Mai este un singur loc disponibil.

Eu vroiam să o iau şi pe mama şi m-am mâhnit auzind, _______________________________________________________________ 42.-Maria Irimescu, www.romanita.net –mărturie, din 22.05.2006


80

dar ceva m-a îndemnat să spun imediat “Da!” Ajunsă la mănăstirea respectivă stăteam pe o buturugă de lemn alături de alte creştine şi ascultam ce le povestea stareţa. La un moment spunea că a fost ucenica Părintelui Argatu. Ceva m-a îndemnat să o întreb:

-Cum vă cheamă, măicuţă? -Marina! Mi-a răspuns. -Nu sunteţi cumva măicuţa care venea la părintele pentru

exorcizare? Am întrebat-o, fără să ştiu de unde îmi vine această întrebare (o văzusem o singură dată pe maicuţa, cu ani în urmă, în chilia părintelui). S-a uitat la mine zâmbind şi mi-a spus:

-Ba da! Părintele m-a vindecat! Atunci mi-am dat seama cum se legaseră toate: mă

întorsesem de la Cernica, de la chilia în care vieţuise părintele şi el îmi îndrumase paşii din lumea nevazută să mă opresc la Biserica Sfântului Pantelimon, să întreb acolo de un pelerinaj, pentru ca în cele din urmă să ajung la mănăstirea unde era maică stareţă fosta lui ucenică, vindecată de el. Locul mănăstirii respective a fost sfinţit de însuşi Părintele Ilarion, înainte să treacă la cele veşnice.

________

marturii, fapte si minuni, cap.1

Documents