rezultatelor obȚinute de lucrĂtorii i.p.j. neamȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din...

21
EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ȘI A REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ Activităţile derulate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ pe domeniile din responsabilitate s-au realizat avându-se în vedere riscurile identificate şi elementele determinante ale stării infracţionale din zona de competenţă. Managementul instituțional a fost orientat pe coordonarea integrată a structurilor din subordine și a activităților operative, canalizarea acestora către principalele segmente de criminalitate. OBIECTIVELE PRIORITARE ALE I.P.J. NEAMŢ PENTRU ANUL 2013 Protejarea persoanei şi a patrimoniului, creşterea siguranţei stradale şi a celei rutiere. Creşterea capacităţii de acţiune a poliţiştilor de investigare a fraudelor în vederea asigurării climatului de legalitate a mediului de afaceri în domeniile: evaziune fiscală, achiziţii publice, contrafacere de mărfuri, contrabandă, corupţie, protecţia intereselor financiare ale UE. Destructurarea grupărilor infracţionale, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. Gestionarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi de comunicaţii/informatică necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a I.P.J. Neamţ, în funcţie de priorităţile instituţionale. Extinderea suportului analitic şi tehnico-ştiinţific în cadrul acţiunilor şi activităţilor derulate de structurile operative pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. PRIORITĂȚI INSTITUȚIONALE susţinerea, prin produse analitice, a componentei manageriale, a activităților operative şi a echipelor de investigatori. continuarea dezvoltării politicii de transparență instituțională și a sistemului de relaționare cu societatea civilă. flexibilitate crescută a componentelor structurale și coordonare integrată a resurselor implicate în prevenirea și combaterea criminalității. aplicarea/respectarea standardelor de management şi a procedurilor formalizate specifice.

Upload: others

Post on 21-Feb-2021

6 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ȘI A

REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ

Activităţile derulate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ

pe domeniile din responsabilitate s-au realizat avându-se în vedere riscurile

identificate şi elementele determinante ale stării infracţionale din zona de

competenţă.

Managementul instituțional a fost orientat pe coordonarea integrată a

structurilor din subordine și a activităților operative, canalizarea acestora către

principalele segmente de criminalitate.

OBIECTIVELE PRIORITARE ALE I.P.J. NEAMŢ

PENTRU ANUL 2013

Protejarea persoanei şi a patrimoniului, creşterea siguranţei stradale şi a

celei rutiere.

Creşterea capacităţii de acţiune a poliţiştilor de investigare a fraudelor în

vederea asigurării climatului de legalitate a mediului de afaceri în

domeniile: evaziune fiscală, achiziţii publice, contrafacere de mărfuri,

contrabandă, corupţie, protecţia intereselor financiare ale UE.

Destructurarea grupărilor infracţionale, prevenirea şi combaterea

infracţionalităţii transfrontaliere.

Gestionarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi de

comunicaţii/informatică necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii

operaţionale a I.P.J. Neamţ, în funcţie de priorităţile instituţionale.

Extinderea suportului analitic şi tehnico-ştiinţific în cadrul acţiunilor şi

activităţilor derulate de structurile operative pentru prevenirea şi

combaterea criminalităţii.

PRIORITĂȚI INSTITUȚIONALE

• susţinerea, prin produse analitice, a componentei manageriale, a

activităților operative şi a echipelor de investigatori.

• continuarea dezvoltării politicii de transparență instituțională și a

sistemului de relaționare cu societatea civilă.

• flexibilitate crescută a componentelor structurale și coordonare integrată a

resurselor implicate în prevenirea și combaterea criminalității.

• aplicarea/respectarea standardelor de management şi a procedurilor

formalizate specifice.

Page 2: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

• creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului și a comunității prin

dezvoltarea capacităţii operaţionale a structurilor de poliţie, reacţie rapidă

la evenimentele/faptele înregistrate pe raza de competență, implicare şi

asumarea răspunderii.

RESURSE UMANE

I.P.J. Neamţ este încadrat cu personal 90,39%, din care polițiști 960, cu

un număr de 165 poliţişti la 100.000 locuitori.

Au fost repartizați la IPJ Neamț 9 ofițeri și 19 agenți absolvenți ai

instituțiilor de învățământ ale MAI.

Vârsta medie a efectivelor unității este de aproximativ 38 ani, iar 15,43%

dintre cadre sunt femei.

Gradul de ocuparea al Statului de organizare al unităţii, pe categorii de

personal se prezintă astfel:

STATISTICĂ GENERALĂ

Page 3: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Total infracţiuni cu urmărirea penală începută: 8.355 (+150)

- Infracţiuni economico-financiare: 2.184 (-76)

- Infracţiuni judiciare: 4.093 (-16)

- Infracţiuni de altă natură: 2.078 (+242)

Locul pe ţară ocupat de IPJ Neamţ – 23, media pe ţară fiind – 20.

PREVENIREA CRIMINALITĂŢII

La nivelul I.P.J. Neamţ s-au desfăşurat multiple activităţi de prevenire

prin acțiuni, proiecte și campanii, pentru implementarea celor 3 programe

asumate conform priorităților Poliției Române în anul 2013, în domeniul

prevenirii criminalității.

Page 4: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

PROGRAMUL-“Prevenirea delincvenței juvenile și victimizării

minorilor”: deși infracțiunile sesizate săvârșite în incinta și zona adiacentă

unităților de învățământ au rămas constante față de anul anterior, minorii

reprezintă o categorie vulnerabilă din punct de vedere victimal, ei pot deveni cu

ușurință ținte ale diferitelor infracțiuni din cauza fragilității vârstei, a capacității

reduse de a se apăra și de a riposta fizic. Astfel, ei prezintă risc victimal crescut

în cazul infracțiunilor de furt, lovire și cele privitoare la viața sexuală.

În cadrul acestui Program au fost desfăşurate ritmic activităţi specifice,

dintre care evidenţiem cele derulate în cadrul proiectelor locale/campaniilor

inițiate de polițiștii de prevenire sau în colaborare cu partenerii atrași:

Proiect partenerial cu Liceul Tehnologic Economic și Administrativ;

Proiect educațional cu Școala Gimnazială Vaduri și A.N.I.T.P. Centrul

Regional Bacău: ”Nu renunța la visele tale, ele îți dau viață”;

Proiect partenerial cu Colegiul Tehnic Transporturi ”Împreună împotriva

violenței”;

Proiect educațional cu Colegiul Național Gheorghe Asachi și A.N.I.T.P.

Centrul Regional Bacău ”Viitorul depinde de Tine”;

Proiect educațional cu Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu și A.N.I.T.P.

Centrul Regional Bacău ”Tu ești un om liber, nu victima celor din jur”.

PROGRAMUL - ”Prevenirea în sistem integrat a infracțiunilor de furt” –

au fost desfășurate activități de informare și prevenire a criminalității pentru

atingerea obiectivelor propuse: cunoaşterea formelor de manifestare ale

infracțiunilor de furt, informarea populației cu privire la măsurile de prevenire și

reducere a gradului de victimizare/implicare a cetăţenilor în săvârşirea acestor

genuri de fapte antisociale.

Au fost desfășurate următoarele campanii de prevenire:

„Nu-ti scăpa casa din ochi”- prevenirea furturilor din

Locuințe, în parteneriat cu Groupama S.A. - filiala Neamț;

„Un plus de siguranță”- prevenirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, în

parteneriat cu S.C. Pretorian;

„Contribuie și tu la siguranța ta!” - prevenirea furturilor în mediul rural și

urban, în parteneriat cu S.C. Danirom Security Moldova.

PROGRAMUL- ”Prevenirea infracțiunilor cu violență” - s-a urmărit

identificarea particularităţilor de producere a infracţiunilor de tâlhărie în mediul

urban, informarea populației cu privire la măsurile de prevenire împotriva

infracțiunilor cu violență și reducerea gradului de victimizare/implicare a

cetăţenilor în comiterea acestor fapte antisociale.

Partenerii implicaţi în desfăşurarea activităţilor comune s-au dovedit

activi şi direct interesaţi în atingerea dezideratului de diminuare a infracţiunilor

Page 5: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

împotriva patrimoniului. Numărul mare al activităţilor executate, în colaborare

cu partenerii locali, relevă faptul că aceştia au înţeles că infracţionalitatea este

problema comunităţii în ansamblu şi nu în exclusivitate a Poliţiei.

INFRACȚIONALITATEA GRAVĂ, COMISĂ CU VIOLENȚĂ

Indicatorii statistici consolidați evidențiază că, în anul 2013, au fost

sesizate 4.410 infracțiuni contra persoanei, față de 4.293 infracțiuni în anul

2012, fiind înregistrată o creștere de 117 fapte.

Această categorie de infracțiuni a înregistrat față de perioada de comparație

o creștere de 227 fapte penale constatate, de la 1.226 infracțiuni în 2012 la

1.503 fapte în acest an.

Pe genuri, situația infracțiunilor sesizate care fac obiectul lucrărilor penale

înregistrate se prezintă astfel:

Toate infracțiunile de omor și tentativă de omor înregistrate în anul 2013

au fost soluționate prin identificarea autorilor, conlucrând cu structura de

parchet competentă pentru administrarea întregului probatoriu.

CRIMINALITATEA CONTRA PATRIMONIULUI

În anul 2013, la nivelul structurilor de investigații criminale au fost

sesizate un număr de 2.995 infracțiuni de furt, din care 372 cu autori cunoscuți.

INFRACȚIUNEA 2012 2013 +/- Omor 7 9 +2 Tentativă de omor

9 3 -6

Pruncucideri 1 0 -1 L.C.M 3 0 -1 Vătămări corporale grave

18 19 +1

Viol 62 60 -2 Loviri sau alte violente

1782 1924 +142

Alte infracţiuni 368 335 -33

- Locul 15 față de locul 19 media

pe țară;

- Locul 39 față de locul 20 pe

țară;

- Locul 6 față de locul 8 pe țară;

- Locul 22 față de 23 media pe

țară.

Page 6: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Comparativ cu anul 2012, situația privind infracțiunile de furt sesizate se

prezintă astfel:

Furturi sesizate 2012 2013 Var.

Total furturi 2972 2995 +23

-din locuințe 401 302 -99 -din societăți comerciale

323 353 +30

În anul 2013 au fost sesizate 176 infracțiuni de tâlhărie cu 24 mai multe

decât în anul 2012.

REGIMUL ARMELOR, EXPLOZIVILOR ŞI

SUBSTANȚELOR PERICULOASE

La nivelul Judeţului Neamţ sunt 4.558 arme de diferite categorii şi

calibre cu muniţia aferentă, din care:

- 3.785 sunt deţinute de persoane fizice (2.370 arme letale şi 1.415

neletale),

- 773 sunt deţinute de persoane juridice (432 letale şi 203 neletale).

Au fost organizate 62 de acţiuni și au fost desfășurate 312 de controale cu

această ocazie confiscându-se 71 arme de diferite calibre (43 letale şi 28

neletale), 319 cartuşe, 22.800 petarde, 131 capse, 56 kg produse de protecţia

plantelor, 0,15 kg mercur şi 517 kg carne vânat.

Infracţiuni constatate = 166 (+34), din care: Legea 407/2006

privind braconajul cinegetic =38 (+5); Legea 295/2004 (Legea armelor) = 79

(+17); Legea 360/2003 privind protecţia plantelor = 4; Legea 126/1996 privind

obiectele pirotehnice= 9; Regimul armelor şi muniţiilor (art. 279 CP) = 26

(+12); Nerespectarea regimului substanţelor toxice (art. 312 CP) = 4.

De menționat este faptul că în anul 2013 nu am avut victime ale unor infracțiuni

comise cu arme de foc letale

CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

Obiectivul general pentru anul 2013 al poliţiştilor de investigare a fraudelor

l-a constituit creșterea capacității de acțiune în vederea asigurării climatului de

Page 7: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

legalitate a mediului de afaceri în domeniile evaziune fiscală, achiziții publice,

contrafacere de mărfuri, contrabandă, corupție, protecția intereselor financiare

ale Uniunii Europene.

S-a constatat o creștere cu 240 a numărului infracțiunilor de natură

economico – financiară sesizate de la 1519 în anul 2012 la 1759 infracțiuni în

anul 2013, locul 33 la nivel național față de locul 38 din perioada de

comparație;

Infracționalitatea constatată s-a ridicat la 2181 fapte, cunoscând o

diminuare cu 76 infracţiuni, situându-se pe locul 9 la nivel de ţară faţă de locul

19 ce reprezintă media naţională;

S-a înregistrat o creştere cu 207 a numărului dosarelor penale înregistrate și

repartizate spre soluționare polițiștilor de investigare a fraudelor, fiind înaintate

parchetelor cu 168 mai multe dosare penale cu propuneri procedurale.

• EVAZIUNEA FISCALĂ

• Acţiuni şi controale operative iniţiate = 689 (+ 297)

• Număr dosare complexe înregistrate = 20 (+7)

• ÎUP – nr. dosare/nr. infracţiuni = 453 (-92)

• Volumul criminalității 81,39 infracțiuni/100000 locuitori,

locul 16, media națională fiind locul 19.

• ACHIZIȚII PUBLICE – CORUPȚIE • Acțiuni și controale inițiate = 69

• Infracțiuni constatate = 26

• Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 = 49

• Infracțiuni contra intereselor UE = 8

• Infracțiuni declinate către DNA = 11

• Infracțiuni de abuz în serviciu = 74 locul 11 în volumul

criminalității față de 57 constatate în anul 2012, locul 12 la

nivel național.

• FRAUDE VAMALE • Acţiuni şi controale comune iniţiate = 34

• Număr dosare înregistrate/soluţionate = 18/19

• ÎUP – nr. dosare/nr. infracţiuni = 15/41, din care evaziune

fiscală = 11/25

• Dosare complexe înregistrate/soluţionate = 4/3

• Volumul criminalității 5,57 infracțiuni la 100000 locuitori, locul

23 față de locul 36 din perioada de comparație.

Page 8: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

INFRACȚIONALITATEA STRADALĂ

În perioada evaluată, au fost sesizate 687 infracţiuni stradale, înregistrându-

se o scădere cu 3,23% faţă de anul 2012, majoritatea faptelor fiind infracţiuni

de furt 580 (-35), reprezentând 84,42% din totalul infracţiunilor stradale

sesizate.

Dintre infracţiunile stradale sesizate, ponderea o reprezintă furturile din

auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din

exteriorul maşinii (68 fapte), de plăcuţe de înmatriculare (9 fapte) şi tâlhăriile

(84 fapte).

I.P.J. Neamţ se situează pe locul 16 pe ţară, media naţională fiind locul 5.

Pentru reducerea infracționalității stradale și creșterea gradului de siguranță

a cetățenilor, în conformitate cu Ordinul M.A.I. nr. 60/2010, s-a acţionat în

sistem integrat cu IJJ Neamţ, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău și Polițiile

Locale și pentru menținerea și asigurarea ordinii şi liniştii publice la

manifestările sportive, culturale, religioase, precum şi la mișcările de protest ce

au avut loc pe raza judeţului, acţiunile având ca scop creşterea gradului de

siguranţă în comunitate.

S-a acționat pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a

personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și zonele

adiacente unităților de învățământ preuniversitar conform ”Planului Național

Comun de Acțiune” nr. 114063/23.08.2013 elaborat de MAI, în anul 2013 la

nivelul I.P.J. Neamț fiind sesizate 51 fapte de natură penală săvârșite în incinta

unităților de învățământ și zonele adiacente acestora (la fel ca în anul 2012).

În anul 2013, efectivele de ordine publică au organizat 834 acţiuni cu

efective mărite (+261), au participat la 320 măsuri de ordine cu ocazia

desfăşurării unor adunări publice (+38), au aplanat 8237 stări conflictuale

(+725), au executat 3845 mandate de aducere (+375), au efectuat verificări într-

un număr de 4.997 petiţii (+770).

În perioada evaluată, efectivele de ordine publică au constatat 4.254

infracţiuni (+539 faţă de anul 2012) , din care 652 economico - financiare

Page 9: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

(+161), 2.495 judiciare (+100) şi 1.167 de altă natură (+278), 592 fapte fiind

constatate în flagrant (+172) .

Comparativ cu anul 2012 activitatea de constatare a efectivelor de ordine

publică a crescut cu 14, 50% .

CRIMINALITATEA ÎN MEDIUL RURAL

Infracţionalitatea în mediul rural a fost favorizată în special de factori de

ordin socio-economici, precum: lipsa locurilor de muncă și a unor soluţii de

reintegrare socială, degradarea mediului educaţional, consumul de alcool, litigii

legate de proprietate și tergiversarea soluţionării acestora ș.a.

În anul 2013, în mediul rural au fost sesizate 8.391 infracţiuni (+496 faţă

de anul 2012), reprezentând 48,86 % din infracţiunile sesizate la nivelul

inspectoratului. Ponderea faptelor sesizate este reprezentată de infracţiunile de

natură judiciară 6.358 ( +175), care reprezintă 75,77% din infracţiunile sesizate

în mediul rural.

Caracteristic pentru mediul rural sunt infracţiunile contra persoanei, fiind

sesizate 2.867 fapte (+63) şi infracţiunile contra patrimoniului 3.817 fapte

(+37).

Preponderente sunt infracţiunile de furt 2.450 (-27), reprezentând 64,18%

din infracţiunile contra patrimoniului, respectiv furturile din locuinţe 732 (-

114), din societăţi comerciale 161 (-55) și furturile din auto 127 (+38). Un

aspect specific mediului rural se referă la sesizarea comiterii de furturi de

animale, în acest an înregistrându-se o scădere de 19 fapte, de la 116 în anul

2012 la 97 în anul 2013.

INFRACŢIONALITATEA ÎN DOMENII SPECIFICE

Pe linia combaterii infracționalității silvice în anul 2013 pentru

efectivele de ordine publică un obiectiv prioritar l-a constituit prevenirea

şi combaterea delictelor silvice. Astfel, pe parcursul anului efectivele de

ordine publică au acţionat, individual cât şi în cooperare cu reprezentanţii

Direcţiei Silvice Neamţ şi I.T.R.S.V., ocazie cu care au constatat 413

infracţiuni la regimul silvic (+133 faţă de anul 2012), au aplicat 775

contravenţii (+63) şi confiscat cantitatea de 1911 mc. material lemnos,

I.P.J. Neamț ocupând locul 4 la nivel de ţară, media națională fiind locul

21.

La nivelul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au fost constatate

291 infracţiuni pentru care a fost începută urmărirea penală. Un volum

Page 10: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

mare de activități au fost desfășurate în dosarul penal privind comiterea a

184 de infracțiuni, în care mai mulţi agenţi economici având ca obiect

principal de activitate exploatarea, debitarea şi comercializarea de

material lemnos din judeţele Neamţ, Suceava, Mureş şi Iaşi, s-au

constituit într-o grupare infracţională organizată cu scopul de a procura,

trafica şi utiliza documente cu regim special de natură fiscală şi silvică.

Dosarul a fost declinat D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Neamţ pentru

continuarea cercetărilor.

Pe linie de braconaj piscicol anul 2013 efectivele de Ordine Publică au

organizat 36 de acţiuni (+14), constatând 56 de infracţiuni (+26), din care

46 au fost constatate de către lucrătorii secţiilor rurale şi posturilor

comunale, iar 10 infracţiuni au fost constatate de lucrătorii B.C.D.S. Au

fost constatate 84 de contravenţii (-3) şi au fost confiscate 56 unelte (30

plase monofilament, 16 plase pescuit din fir textil, 3 setci, 7 alte unelte de

pescuit).

Pe linia sistemelor de pază în perioada analizată, au fost verificate şi

avizate 128 planuri de pază, din care 16 pentru unităţi cu pază înarmată şi

112 pentru unităţi cu pază neînarmată, 3 pentru transport valori monetare

intrajudeţean, precum şi 178 proiecte pentru monitorizarea sistemelor de

alarmare împotriva efracţiei. Au fost eliberate 56 avize de portarmă

pentru deţinătorii de armament în serviciu de pază şi au fost efectuate

verificări pentru licenţierea a 9 societăţi specializate în domeniul

sistemelor de alarmare şi a unei societăți în domeniul pazei bunurilor şi

valorilor, fiind eliberate 413 atestate profesionale pentru agenţii de pază.

Au fost organizate 15 acţiuni, fiind verificate sub aspectul asigurării cu

sisteme de securitate 10 unităţi bancare, 11 case de amanet, 12 lăcaşe de

cult care deţin bunuri de patrimoniu, 92 unități de pariuri sportive, 11

unităţi poştale, 27 staţii PECO, 31 hyper/supermarket-uri și 256 unități

cazare.

CRIMINALITATEA ITINERANTĂ

În anul 2013, lucrările înregistrate pe această linie de muncă au făcut

obiectul activităţilor de cooperare internaţională cu autorităţile principalelor ţări

de destinaţie a cetăţenilor români, domiciliaţi pe raza judeţului Neamţ, care sunt

suspecţi sau cercetaţi pentru comiterea de infracţiuni de natură judiciară, astfel:

Italia – 68, Marea Britanie – 55, Germania – 43, Franța și Belgia – câte 20,

Suedia – 19, Croația – 13, Irlanda – 12, Cipru și Spania – câte 11, Austria și

Elveția – câte 10 ş.a.

Page 11: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Numărul de persoane suspecte, defalcat mai sus pe ţările de destinaţie

unde au fost semnalate, este de 275, dintr-un număr total de 2.011 persoane

suspecte existente în evidenţa proprie la data de 31.12.2013.

Principalele genuri de infracţiuni comise de infractorii nemţeni au fost:

furt - 86, tâlhărie – 20, ultraj și trafic de droguri – câte 6, fals – 5, înșelăciune și

vătămare corporală – câte 4, omor – 2, viol, prostituție, trafic de persoane și

tăinuire – câte 1.

Numărul de dosare penale instrumentate pe această linie de muncă a fost

de 29, din care 24 soluţionate.

Cererile de asistenţă poliţienească internaţională înregistrate şi soluţionate

în anul 2013 au fost în total 68, cele mai multe fiind primite de la următoarele

state: Germania 19, Marea Britanie 7, Italia și Slovenia câte 6, Belgia 5, Elveţia

și Republica Moldova câte 4.

URMĂRIȚI ŞI MANDATE

Activități pe linie de urmăriți

La începutul perioadei analizate se aflau în evidenţă 177 persoane urmărite, iar

în cursul anului 2013, au fost puse în urmărire 154 persoane. Din totalul de 331

urmăriţi aflaţi în lucru, au fost revocaţi 171, din care 12 posesori de mandate de

arestare europeană, astfel că la finele perioadei analizate mai erau în evidenţă

160 urmăriţi (5 posesori de mandate de arestare europeană).

Pe linia punerii în executare a mandatelor de executare a pedepsei cu

închisoarea

La data de 01.01.2013, se aflau în evidenţă 146 mandate şi sentinţe penale de

condamnare, au fost primite 243, iar din totalul de 389, au fost executate 253

(din care 20 mandate de arestare europeană), astfel că la finele perioadei

analizate mai erau în evidenţa 136 astfel de acte (5 MEA).

ACTIVITATEA CRIMINALISTICĂ

Efectuând cercetarea complexă a locului faptei cât şi valorificarea

profesionistă a urmelor ridicate din câmpul infracţional, lucrătorii criminalişti

au contribuit esenţial la probarea, în multe situaţii cu un rol determinant, a

activităţii infracţionale a persoanelor implicate.

ACTIVITĂŢI: au fost efectuate 3.653 cercetări la faţa locului;

au fost ridicate 14.238 urme şi mijloace materiale de probă;

Page 12: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

s-au realizat 371 expertize şi rapoarte de constatare tehnico știinţifică;

prin expertizele şi rapoartele de constatare tehnico –ştiinţifică întocmite

(mai puţin cele dactiloscopice) au fost identificate 144 persoane în 187

cauze;

cu ajutorul aplicaţiei EFIT, au fost întocmite 8 portrete robot în 5 cauze şi

au fost efectuate un număr de147 verificări după descrierea

semnalmentelor;

Identificări total

Autori 602

Cu sistem AFIS

Autori identificați 282

Prin expertize și constatări

Autori identificați 144

Prin folosirea sistemelor

Imagetrak, CDN

Autori identificați 176

ACŢIUNI SPECIALE

Lucrătorii Serviciului au participat la acţiuni, razii şi activităţi

poliţieneşti cu risc ridicat pentru prinderea infractorilor periculoşi, aplanarea

actelor de tulburare gravă a ordinii publice ori a conflictelor deschise cu

evoluţie violentă.

ACTIVITĂŢI SPECIFICE:

Rezerve de intervenţie: 618, din care : urbane-563 și rurale- 55;

Misiuni de pază şi escortă: 371;

Page 13: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Intervenţii rapide la evenimente: 34;

Misiuni cu efective lărgite: 62;

Stări conflictuale aplanate: 15, din care 11 între grupuri şi 4 intrafamiliale;

Percheziţii la locuinţele infractorilor: 99;

Participări la măsuri de ordine cu ocazia manifestărilor sportive și culturale:124;

Mandate de aducere executate: 14.

SIGURANŢA TRAFICULUI RUTIER

La nivelul Serviciul Rutier, în anul 2013, au fost organizate și

executate un număr de 504 acțiuni, pe următoarele linii :

- conducerea sub influența băuturilor alcoolice = 60

- disciplinarea pietonilor = 56

- utilizarea centurii de siguranță = 75

- respectarea regimului legal de viteză = 33

- neacordare prioritate pietoni = 50

- depășiri neregulamentare = 24

- stare tehnică = 32

- reguli de trecere la nivel cu calea ferată = 21

- pe alte linii = 153.

DINAMICA ACCIDENTELOR GRAVE DE CIRCULAŢIE

În perioada analizată, în judeţul Neamţ s-au produs 501 de accidente de

circulaţie, situaţia se prezentându-se astfel :

- 219 accidente grave ( -35 ), soldate cu 55 morţi (-2 ), 208 răniţi grav (-42 )

şi 86 răniţi uşor (-2 ), fiind serviciul care a înregistrat una din cele mai mari

scăderi pe această linie la nivel naţional.

- 282 accidente uşoare (-24 ), soldate cu 345 răniţi uşor (-50 ).

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave sunt :

Page 14: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Cauza Număr

acciden

te

Consecinţe

Morţi Răniţi

grav

Răniţi uşor

Viteză 39 10 44 19

Abateri

pietoni

53 16 37 0

Abateri

biciclişti 23 6 17 1

Abateri

conducători

atelaje

15 4 12 2

Neacordare

prioritate

pietoni

12 1 11 3

SIGURANŢA TRAFICULUI RUTIER

Rezultatele acțiunilor de combatere a infracționalității rutiere

În perioada analizată, activitatea de constatare a fost direcţionată în

funcţie de principalele cauze generatoare de evenimente rutiere (nerespectarea

normelor rutiere de către pietoni şi viteza), în scopul reducerii victimizării.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, activităţile de constatare

desfăşurate de efectivele Serviciului Rutier se prezintă conform situației

alăturate.

CONSTATĂRI Total S.R. Diferenţe

2012 2013 Total infracţiuni constatate 983 992 +9 infracţiuni circulatie 492 540 +48 alte infracţiuni 491 452 -39 Total permise reţinute 3055 2862 -193 Pentru suspendarea dreptului 2903 2804 -99 Certificate retrase 1683 1487 -196

Page 15: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Total contravenţii din care :

72.042 72.093 +51

Pietoni 7336 6558 -778 Nerespectarea regimului legal

de viteză

25.500 30.640 +5140

Alcool 424 440 -16 Prioritate pietoni 920 800 -120 Nefolosirea centurii de

siguranţă/casca

11.949 12.652 +703

Biciclişti 2043 1681 -362 Mopede 21080 120 -2060 Cărutaşi 1454 1659 +205 Alte abateri 20236 17543 -2693

În cadrul Programului Național „ ALEGE VIAȚA ! ”, la nivelul

Serviciului Rutier Neamț, au fost demarate multiple campanii de prevenire, din

care exemplificăm :

- la data de 01.08.2013, pentru prevenirea accidentelor rutiere în rândul

bicicliștilor, ocazie cu care au fost achiziționate 100 de veste reflectorizante, ce

au fost inscripționate cu sloganul campaniei și au fost distribuite bicicliștilor la

data de 14.08.2013, în Târgul Agroalimentar Girov și 24.08.2013, în Târgul

organizat în comuna Tupilați.

- la data de 01.09.2013, pentru prevenirea accidentelor rutiere în rândul

conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală.

- la data de 16.09.2013, a fost încheiat un contract de colaborare cu

reprezentanții B.C.R. Asigurări de Viață – Vienna Insurance Group, fiind

achiziționate un număr de 400 de veste reflectorizante, ce au fost inscripționate

cu mesajul „ Alege Viața ! ”.

Page 16: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

În cadrul campaniei, au fost organizate cinci activități preventive, dintre

care două la Roznov, una la Târgu Neamț, una la Girov și una la Adjudeni, care

au vizat informarea căruțașilor cu privire la dinamica și consecințelor

accidentelor rutiere, precum și la obligațiilor care le revin în calitate de

participanți la trafic. Cu aceste ocazii, lucrătorii Serviciului Rutier Neamț au

distribuit conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală un număr de 400 de

veste reflectorizante, precum și materiale cu tematică rutieră.

POLIŢIA DE PROXIMITATE ŞI SIGURANŢA COMUNITĂŢII

Activităţile poliţiştilor de proximitate s-au înscris în cadrul orientărilor

strategiei de reformă, respectiv de aliniere la normele euro-comunitare,

urmărindu-se în principal atingerea obiectivelor prioritare, privind :

- menţinerea şi întărirea climatului de siguranţă publică şi individuală;

- dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă;

- asigurarea transparenţei activităţii;

- prevenirea şi combaterea ilegalităţilor îndreptate împotriva avutului public şi

privat, vieţii şi integrităţii persoanei;

- creşterea încrederii populaţiei în serviciile oferite de poliţie;

- întărirea sentimentului de siguranţă civică al cetăţenilor;

- prevenirea consumului de droguri şi a delincventei juvenile.

În anul 2013, poliţiştii de proximitate au soluţionat 2.327 scrisori şi reclamaţii

(-679 faţă de anul 2012), au desfăşurat 5.870 activităţi în comunitate (-1386),

din care: 1.952 cu asociaţii de proprietari (-449), 353 cu administraţia publică

locală (+102), 1.872 în unităţile de învăţământ (+505), 1.466 în mediile de

afaceri (-1293), 45 cu ONG-uri (-57).

MANAGEMENTUL INCIDENTELOR SI INTERVENŢIA LA

APELURILE DE URGENŢĂ 112

În anul 2013, la Dispeceratul unității, au fost executate următoarele activităţi:

- au fost primite 13.842 lucrări, din care 7.727 radiograme, 4.031 rapoarte de la

Page 17: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

subunităţi şi 2.084 fax-uri;

- s-a asigurat transmiterea a 5.271 documente, respectiv: 4.241 telex-uri, din

care 2.347 privind evenimente, precum şi 1.027 fax-uri;

- în funcție de solicitările primite din partea lucrătorilor operativi, au fost

efectuate un număr de 955 verificări în bazele de date (467 în cea privind

evidenţa informatizată a persoanei şi 488 în alte baze de date).

Lucrătorii de poliţie cu atribuţii în menţinerea ordinii şi siguranţei publice au

realizat, în anul 2013, un număr de 25.679 intervenţii la solicitări prin SNUAU

112 (cu 1.850 mai puține decât în anul 2012), din care 11.198 în mediul urban (-

1.058) şi 14.481 în cel rural (-792).

Timpii de reacţie la aceste evenimente au fost următorii: 71,17% până la 10

minute, 22,21% până la 15 minute, 4,48% până la 20 de minute, iar 2,12% peste

20 de minute.

POLIŢIA DE PROXIMITATE ŞI SIGURANŢA COMUNITĂŢII

Activităţile poliţiştilor de proximitate s-au înscris în cadrul orientărilor

strategiei de reformă, respectiv de aliniere la normele euro-comunitare,

urmărindu-se în principal atingerea obiectivelor prioritare, privind :

- menţinerea şi întărirea climatului de siguranţă publică şi individuală;

dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă;

- asigurarea transparenţei activităţii;

- prevenirea şi combaterea ilegalităţilor îndreptate împotriva avutului

public şi privat, vieţii şi integrităţii persoanei;

- creşterea încrederii populaţiei în serviciile oferite de poliţie;

întărirea sentimentului de siguranţă civică al cetăţenilor;

- prevenirea consumului de droguri şi a delincventei juvenile.

În anul 2013, poliţiştii de proximitate au soluţionat 2.327 scrisori şi reclamaţii

(-679 faţă de anul 2012), au desfăşurat 5.870 activităţi în comunitate (-1386),

din care: 1.952 cu asociaţii de proprietari (-449), 353 cu administraţia publică

locală (+102), 1.872 în unităţile de învăţământ (+505), 1.466 în mediile de

afaceri (-1293), 45 cu ONG-uri (-57).

Page 18: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

În locaţiile unde îşi desfăşoară activitatea agenţii de proximitate, au fost

primiţi și consiliați un număr de 5.411 cetăţeni (+799) care au sesizat anumite

aspecte din comunitate.

COOPERAREA INTER-INSTITUŢIONALĂ

Lucrătorii Inspectoratului au dezvoltat, în funcție de domeniul

specific, activităţi de cooperare cu Instituţia Prefectului Neamţ, Consiliul

Judeţean Neamţ, toate instituţiile statului cu atribuţii de aplicare a legii

(Parchetele, Instanţele de judecată, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism, DGA - Biroul Anticorupţie Neamţ), cu

structurile judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne (SIPI Neamţ, IJJ Neamţ,

IJSU Neamţ), precum şi cu cele din sectorul securităţii naţionale şi apărare

(SRI Neamţ, STS Neamţ).

S-a continuat colaborarea cu Finanțele Publice, Direcția Silvică

Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, ITM, RAR, ARR, SDN ș.a. pentru

combaterea infracţionalităţii din zona de competență.

În vederea cunoașterii și stăpânirii fenomenului infracţional, în

sistem integrat, s-a diversificat modalitatea de cooperare cu societatea civilă şi

sectorul privat.

În campaniile şi proiectele derulate cu parteneri din diverse

domenii au fost atraşi: autorităţi locale, ATOP, ISJ Neamţ, instituţii, organizaţii

guvernamentale şi neguvernamentale de pe raza de competenţă.

RELAȚII INTERNAȚIONALE

Cooperarea internațională

Au fost transmise către IPJ Neamț, prin Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională, informări pentru prinderea unor persoane urmărite internațional

și executarea de mandate de arestare europeană.

Prin CCPI au fost primite cereri de asistență polițienească internațională.

IPJ Neamț participă cu un ofițer în misiunea internațională de menținere a

păcii, MONUSCO - R.D. Congo, iar 2 polițiști au participat la misiuni

operative în afara teritoriului naţional (Germania).

Page 19: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

Un ofițer a participat la ILEA Budapesta , la cursuri de specializare în

leadership.

Accesarea fondurilor europene

În anul 2013, IPJ Neamț a depus două proiecte la Oficiul european pentru

lupta antifraudă din cadrul Comisiei Europene, respectiv:

- GRANT AGREEMENT OLAF/2013/D5/045, în valoare totală de

21.445 Euro, fără TVA, privind organizarea unui seminar pe tema:

Combaterea traficului cu țigarete de contrabandă și bunuri

contrafăcute, acesta aflându-se în perioadă de implementare până în

luna iunie 2014;

- OLAF D5/2013-1114, în valoare totală de 208.394 Euro, TVA inclus,

privind achiziționarea de echipament tehnic, care se află în faza

elaborării contractului de finanțare. Acest proiect se va derula în

cooperare cu Consiliul Județean Neamț și ATOP.

MANAGEMENTUL RESURSELOR

FINANCIARE

Obiectivul principal al activităţii financiar-contabilă desfăşurată a fost

“asigurarea şi plata resurselor financiare în funcţie de priorităţile stabilite de

managementul IPJ Neamţ în condiţiile unui buget de criză”.

S-au realizat:

- gestionarea legală şi judicioasă a bugetului alocat pentru anul 2013;

- asigurarea reflectării situaţiei reale a patrimoniului unităţii în expresie

bănească;

- asigurarea continuităţii

activităţii unităţii în condiţiile unor resurse financiare limitate.

LOGISTICE

Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii poliţiştilor, prin

continuarea programului de investiţii la Sediul Poliţiei oraşului Bicaz

Amenajări ale spaţiilor de lucru pentru secţiile de poliţie rurală şi

posturile comunale de poliţie.

Exploatarea raţională şi eficientă a parcului auto existent şi menţinerea în

stare de funcţionarea cu resursele existente.

Page 20: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

TRANSPARENŢA INSTITUŢIONALĂ

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

În vederea promovării celor mai eficiente intervenţii ale poliţiştilor pentru

stoparea activităţii infracţionale a unor grupuri de infractori, cât şi pentru

prezentarea principalelor rezultate obţinute, în această perioadă, la nivelul

Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, au fost organizate 8 conferinţe de

presă, au fost emise 39 comunicate de presă, 321 buletine de presă şi 1899 de

ştiri de presă.

În presa scrisă au apărut 5025 de articole referitoare la activităţile

desfăşurate în această perioadă de unitatea noastră, dintre care 388 au avut un

conţinut pozitiv, 4508 un conţinut neutru, în timp ce doar 129 de articole au

avut o notă defavorabilă.

I.P.J. Neamţ a desfăşurat activităţile necesare actualizării permanente a

datelor şi informaţiilor existente pe site-ul unităţii şi a asigurat un flux

informaţional continuu şi optim între instituţie, jurnalişti şi opinia publică

privind principalele rezultate obţinute de poliţiştii nemţeni şi evenimentele

înregistrate pe raza de competenţă.

Pe linia aplicării prevederilor Legii nr.544/2001, privind liberul acces la

informaţiile de interes public cu modificările şi completările ulterioare, s-a

asigurat accesul la informaţiile de interes public ca urmare a solicitărilor

cetăţenilor şi jurnaliştilor, fiind soluţionate, cu respectarea legii, 32 de astfel de

cereri.

Au fost primite şi soluţionate 827 de solicitări verbale din partea ziariştilor

acreditaţi şi au fost acordate 1047 de declaraţii tip sincron reprezentanţilor

presei audio – video.

În anul 2013, au fost primite la reşedinţă 991 petiţii, cu 115 mai multe față

de aceeași perioadă a anului trecut, din care 656 au fost soluționate pozitiv, 147

negativ, în 70 de cazuri a fost declinată competența către organele de justiție ori

parchet, în 23 situații au fost comunicate petenților precizările necesare privind

posibilitatea legală de soluționare, 79 au rămas în curs de soluționare, iar 16 au

fost clasate direct.

În perioada analizată, au fost primiţi în audienţă la sediul IPJ Neamţ un

număr de 188 persoane care au fost consiliate pe problematica ridicată.

Page 21: REZULTATELOR OBȚINUTE DE LUCRĂTORII I.P.J. NEAMȚ · 2015. 1. 21. · auto (386 fapte), din buzunare, poşete, genţi (87 fapte), de componente din exteriorul maşinii (68 fapte),

În anul 2013 nu s-au înregistrat sesizări ale instanțelor de judecată pentru

netransmiterea răspunsurilor către petenți.