Rolul literaturii în perioada paşoptistă

Perioada fixată cu aproximaţie între 1830-1860, delimitează o epocă distinctă în evoluţia istorică a literaturii române, numită “epoca paşoptistă”. Termenul de paşoptism desemnează mişcarea democratică şi revoluţionară, care precede în Ţările Române, Revoluţia de la 1848 şi pregăteşte Unirea Principatelor.

“Arhitect al culturii române moderne”(G.Ivaşcu), Mihail Kogălniceanu a îndeplinit rolul unui îndrumător cultural, impunându-se în cultura română ca un prim exponent al spiritului critic, ca un prim teoretician al specificului naţional: “Să ne ţinem de limbă, de istoria noastră, cum se ţine un om în primejdie de a se îneca, de prăjina ce I se aruncă spre scăpare.” Una dintre iniţiativele care evidenţiază spiritul critic al lui Mihail Kogălniceanu a fost înfiinţarea în anul 1840 a revistei “Dacia literară”, “întâia revistă de literatură organizată”(G.Călinescu). Dintre toate revistele literare româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea “Dacia literară” este cea mai importantă pentru momentul istoric în care a fost publicată. Revista a apărut la Iaşi, în total trei numere sub conducerea “redactorului răspunzător” Mihail Kogălniceanu. Publicat în primul număr al revistei, articolul-program “Introducţie” reprezintă manifestul literar al romanitsmului românesc. La începutul articolului, Mihai Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti publicate anterior: “Curierul românesc” – Ion Heliade Rădulescu şi de “Albina românească” – revista lui Gheorge Asachi. “Dacia literară” urmăreşte să aducă un suflu nou sugerat şi de titlul(ce are în vedere unitatea culturală şi naţională a vechii Dacii). Respingând amestecul politicului, revista se adresează românilor de pretutindeni: “o foaie care făcând abstracţie de loc ar fi numai o foaie românească…s-ar îndeletnici numai cu producţii româneşti…numai să fie bune”. “Dacia literară” va publica “compuneri originale a redacţiei şi conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale”. Aşadar, revista va fi “un repertoriu general al literaturii româneşti”. Critica va fi una obiectivă, “nepărtinitoare, vom critica cartea iar nu persoana”. Revista va combate “dorul imitaţiei care s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”. Va combate traducerile, “traducţiile din alte limbi care nu fac o literatură”. Gustul original este considerat de către Mihail Kogălniceanu “însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”. Sursele de inspiraţie pe care le recomandă scriitorilor sunt: istoria, “istoria noastră are destule fapte eroice”, frumuseţile naturii, “frumoasele noastre ţări sunt destul de mari”, folclorul, “obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice”. “Revista va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi, compuneri originale şi vor umple mai toate coloanele”.

În perioada paşoptistă de plin cuvânt al culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare apropiată prin contribuţia scriitorilor: Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu şi Dimitrie Bolintineanu. Revista a oglindit în mod strălucit conştiinţa de sine a unei generaţii de mari patrioţi şi valoroşi scriitori români.