FURT ŞI TÂLHĂRIE. DIFERENŢIERE.

Luarea hainei după lovire. Furt. Diferenţierea faţă de tâlhărie.Inculpatul a avut un schimb de cuvinte cu partea vătămată, pe care a lovit-o

determinându-i căderea. Imediat după aceea i-a luat haina, pe care a însuşit-o.În recurs s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de lovire şi

furt cu motivarea că infracţiunea de tâlhărie se poate comite numai cu intenţie directă, atât în raport cu acţiunea principală de furt cât şi cu acţiunea adiacentă de punere a victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra prin exercitarea de violenţe sau ameninţări. Inculpatul a motivat că a lovit-o pe partea vătămată pentru că o considera implicată în desfacerea contractului său de muncă.

C.S.J., s. pen., dec. nr. 104/1999, în R.D.P. nr. 1/2002, p. 137.

Smulgerea unei bancnote. Furt. Diferenţierea de tâlhărie.Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică din tâlhărie în furt, în situaţia

unui inculpat care a smuls o bancnotă din mâna persoanei vătămate, profitând de neatenţia acesteia. S-a motivat că smulgerea bancnotei din mâna persoanei vătămate nu s-a făcut prin constrângerea acesteia, iar deposedarea nu i-a produs suferinţe fizice sau morale. Luarea în mod brusc a lucrurilor aflate asupra unei persoane prin simpla detaşare a acestuia dintr-un contact nemijlocit, superficial, fără ca destinatorul să poată opune vreo rezistenţă, întrucât, după săvârşirea acestei fapte, inculpatul a fugit, nu a adus atingere relaţiilor sociale ce constituie obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie şi, ca atare, nu constituie tâlhărie, ci furt.

Curtea de Apel Bucureşti, s. a II- a pen., dec. nr. 348/1998, în R.D.P. nr. 2/2000, p. 142.

Deposedarea după o perioadă de timp. Furt. Diferenţierea de tâlhărie. Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie în

infracţiunea de vătămare corporală şi furt cu motivarea că decizia de a o deposeda de bunuri pe partea vătămată a fost luată la cca. o oră după comiterea agresiunii. Faptele s-au produs în apropierea unui bar, unde inculpaţii au găsit-o pe partea vătămată căzută din cauza stării avansate de ebrietate. I-au aplicat numeroase lovituri cu pumnii şi cu picioarele, transportând-o apoi pe o stradă laterală. După cca. o oră au revenit în acel loc, au găsit-o în stare de inconştienţă, luându-i geaca, pantofii şi curea de la pantaloni. S-a motivat că violenţele au fost exercitate cu mult timp înainte de deposedare, existând două rezoluţii infracţionale distincte şi două acţiuni autonome, care determină pluralitatea infracţională.

Curtea de Apel Bucureşti, s. a II- a pen., dec. nr. 292/1996, în R.D.P. nr. 4/1996, p. 163.

Înţelegere cu infractorul. Înscenarea violenţei. Furt. Delimitarea de tâlhărie..Agentul de pază, care era şi conducător auto a fost lovit cu pumnul în timp ce

se deplasa spre autovehicul împreună cu casiera, fiindu-i sustrasă sacoşa cu banii încasaţi de la bancă. S-a stabilit că între acesta şi agresor existase o înţelegere în scopul înscenării sustragerii banilor, pe care i-au împărţit în zilele următoare. În consecinţă, există numai infracţiunea de furt calificat, la care unul are calitatea de autor, iar celalalt este complice, neputându-se reţine faptul că actele de violenţă au fost exercitate asupra persoanei vătămate, în modul specific infracţiunii de tâlhărie.

I.C.C.J., s. pen., dec. 6.236/2004, R.D.P. 3/2005, p. 144.

1

Agresiune şi furt săvârşite în locuri diferite. Tâlhărie. Diferenţiere de furt.

Inculpatii au lovit partea vătămată şi au căutat dacă are bani asupra ei. Aceasta a reuşit sa fuga, iar inculpatii au mers la autoturismul din care partea vătămată coborase, au sustras de acolo borseta acesteia, impartind conţinutul. Prin sentinta nr. 1050 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.D. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie şi a complicitatii la infracţiunea de furt calificat, iar pe inculpatul B.M. pentru complicitate la tentativa de tâlhărie şi furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie pentru ambii inculpati. Instanta a considerat ca prima fapta a inculpaţilor constituie tentativa la tâlhărie, respectiv complicitate la aceasta, iar sustragerea din autoturism a fost considerată furt, respectiv complicitate la aceasta. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 413 din 2 iunie 2004 a admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică data faptelor şi a condamnat pe inculpati pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Recursurile declarate de inculpati sunt nefondate. Potrivit art. 211 Cod penal, furtul săvârşit prin violenta constituie tâlhărie. În speta, nu se poate disocia activitatea inculpaţilor de lovire de cea de însuşire a bunurilor, fata de modul cum au acţionat şi perioada scurta de timp între lovire şi furt, cum nici poziţia lor psihică, din moment ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor, gasindu-şi refugiu în scara unui bloc, în urma agresiunii. În consecinta, încadrarea juridică data faptei de către instanta de apel este în concordanta cu probele administrate şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.

((Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, dec, nr. 5.886 din 10 noiembrie 2004)

Schimb valutar. Lovire. Tâlhărie. Deosebire de furt.

Partea vătămată a înmânat inculpatului suma de 10.000 de dolari, în vederea schimbării valutei în lei. Inculpatul a început să numele şi să verifice valuta primită, pretextând că trebuie să se convingă dacă dolarii sunt falşi. La un moment dat, în timp ce partea vătămată insista să-i restituie valuta, inculpatul i-a aplicat două lovituri cu pumnul în faţă, după care a părăsit în grabă locul luând valuta cu el. Prin sentinţa penală nr.182 din 19 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa, inculpatul I.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.e C.pen. Curtea de Apel Constanţa, a mentinut solutia (dec. pen. nr.256 din 24 IX 2001). Inculpatul a declarat recurs, susţinând că nu se poate reţine în sarcina lui infracţiunea de tâlhărie, deoarece banii se aflau în posesia lui mai înainte de momentul lovirii. Prin urmare, nu există deposedare prin violenţă, de vreme ce banii au intrat în posesia lui altfel decât prin furt. Recursul este nefondat. Câtă vreme partea vătămată a dat inculpatului suma de bani aşteptând, aşa cum s-a convenit, să i se remită pe loc contravaloarea valutei în lei, ea nu a pierdut posesia sau detenţia valutei. Ca urmare, fapta inculpatului care a primit valuta, de a exercita acte de violenţă şi a fugi cu banii, pentru a împiedica partea vătămată să se opună, constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.e C.pen., aşa cum, corect, a fost caracterizată fapta de instanţele de judecată.

(I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.2037 din 17 aprilie 2002).

2