Dialogul

Este modul de expunere care reproduce în mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea dialogului, povestitorul îşi lasă personajele să se descrie singure, prin modul lor de a vorbi.

Ca mod de expunere: Contribuie la realizarea oralităţii(,,Amintiri din copilărie” de I.Creangă); Ajută la caracterizarea personajelor; Are rol de a înviora şi de a dinamiza textul.

Dialogul stă la baza operelor dramatice(ex.,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale), dar poate fi întâlnit şi în operele epice, mai ales în schiţe, şi chiar în operele lirice, în aşa-numitele poezii lirice dialogate (ex.,,Revedere” de M.Eminescu).

Se poate vorbi şi de un dialog interior, de replici pe care un personaj le schimbă cu el însuşi.

Pentru ca dialogul să fie posibil,trebuie să existe:

-un emiţător(E)-cel care transmite informaţii;-un receptor(R)-cel care primeşte informaţiile;-un mesaj(M)-informaţia;-un cod comun(C)-compus dintr-un limbaj şi dintr-un sistem de semne comune celor doi interlocutori.

M(mesaj)

E R(receptor)(emiţător) C(cod comun)

Dialogul nu se poate realiza dacă unul din cele patru elemente lipseşte.El este însoţit în scriere de următoarele semne de punctuaţie:ghilimele sau linia de dialog,două puncte,semnul întrebării,semnul exclamării,punctele de supensie.