01 evaluarea1
DESCRIPTION
evaluareaTRANSCRIPT
UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1UNITATEA DE STUDIU 1 EVALUAREA ÎN ECONOMIE
Obiectiv fundamental Înţelegerea necesităţii evaluării în economie. Familiarizarea cu noţiunile de bază utilizate
în evaluarea economică.
Obiective cognitive După ce veţi parcurge capitolul veţi şti:
◊ de ce este necesară evaluarea în economie ◊ care sunt deosebirile dintre valoare şi preţ ◊ de ce sunt necesare anumite teorii în evaluare ◊ care sunt principalele categorii de valori utilizate în evaluare ◊ conţinutul principiilor evaluării ◊ necesitatea standardizării în evaluare.
Timp de studiu : 2 ore Teme de autoevaluare Tema 1 – Explicaţi deosebirile dintre valoare şi preţ
Tema 2 – Explicaţi noţiunile utilizate în definiţia valorii de piaţă
Tema 3 – Explicaţi principalele caracteristici ale următoarelor categorii de evaluări:
contabile, administrative, economice, bursiere
Tema 4 – Rezolvaţi testele grilă de la sfârşitul unităţii de studiu
10 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
1. CONŢINUTUL ŞI NECESITATEA EVALUĂRILOR ÎN ECONOMIE
Evaluarea în economie are scopul de a stabili valoarea pe care o are un bun sau un sistem
economic la un moment dat. Prin evaluare se determină o valoare aproximativă, comparabilă ca
mărime cu valoarea de piaţă a bunurilor sau întreprinderilor similare care au făcut obiectul unor
tranzacţii de piaţă recente. Rareori vom putea găsi un element identic sau foarte asemănător şi,
din acest motiv, trebuie să recurgem la o serie de metode şi tehnici prin care să ajungem la o
valoare aproximativă.
Evaluarea este, prin urmare, o succesiune de operaţiuni prin care, cu ajutorul unor
metode, tehnici, procedee specifice şi în baza unor ipoteze credibile se stabileşte valoarea unui
bun economic sau a unei întreprinderi la un moment dat.
Reevaluarea constă în reluarea procesului de evaluare în alte condiţii sau la un alt
moment temporal pentru a actualiza o valoare estimată anterior.
Între evaluare şi reevaluare nu există deosebiri de esenţă metodologică, ele diferă doar
după momentul în care se efectuează.
Persoanele interesate în tranzacţii cu bunuri şi întreprinderi se vor orienta asupra valorii
care corespunde obiectivelor urmărite: utilitatea, capacitatea de a produce anumite rezultate în
perspectivă, potenţialul tehnic, elemente de good-will etc.
Repere istorice
Teoria evaluării s-a dezvoltat în legătură cu bunurile destinate consumului sau utilizării
pentru a explica mecanismele schimbului şi preţul. Mai târziu, o dată cu dezvoltarea
organizaţiilor productive, apare necesitatea cunoaşterii valorii globale a averii proprietarilor,
alcătuită din bunuri tangibile şi intangibile de natură diferită care contribuie în comun la
realizarea unor obiective. Referirile la primele evaluări de întreprinderi ne trimit cu mii de ani în
urmă, dar metodologia specifică se dezvoltă o dată cu evoluţia sistemelor de evidenţă contabilă.
Aceasta explică şi faptul că mulţi ani la rând evaluările au avut în vedere elementele patrimoniale
şi nu condiţiile pieţei.
Alfred Marshal a pus pentru prima dată în evidenţă trei abordări ale valorii unei
proprietăţi:
- valoarea bazată pe comparaţia de piaţă;
Evaluarea în economie 11
- valoarea bazată pe costul de înlocuire;
- valoarea bazată pe capitalizarea venitului.
Teoria valorii pe bază de venit este dezvoltată de Irving Fisher care consideră că venitul
viitor actualizat sau capitalizat dă valoarea proprietăţii.
În 1961 Uniunea Europeană a Experţilor Contabili şi Financiari (UEECF) fundamentează
abordarea patrimonială în evaluare, considerând că “valoarea unei întreprinderi se identifică cu
valoarea elementelor pe care le exploatează în vederea unui scop economic specific”2. Din 1980
preocupările UEECF se extind şi spre metode care au în vedere venitul întreprinderii şi apoi cash
flow-ul.
2. VALOAREA ŞI TEORIA EVALUĂRII
Teoria economică prezintă alternative multiple privind elementele care stau la baza
valorii bunurilor: munca încorporată, raritatea, utilitatea, moda, momentul schimbului etc. În
teoria evaluării întâlnim elemente specifice care ţin de obiectivele vânzătorului şi
cumpărătorului, dar şi de teorii specifice care stau la baza fundamentării metodelor de evaluare.
Valoare şi preţValoare şi preţValoare şi preţValoare şi preţ
Prin evaluarea economică nu se stabilesc preţuri ale elementelor patrimoniale, ci valori.
Distincţia este nu numai de natură semantică, ci şi metodologică şi are la bază atât conţinutul, cât
şi modalităţile diferite de determinare.
Tema 1 – Explicaţi deosebirile dintre valoare şi preţ în ceea ce priveşte:
1. Semnificaţia
2. Nivelul
2 Ľ évaluation des entreprises et parts d‘entreprise, Paris, Dunod, 1961, pag. 2 (UEECF)
12 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
3. Mod de obţinere
4. Legătura cu entitatea la care se referă
5. Influenţa concurenţei
Teoriile evalu ării
Evaluarea nu se poate realiza prin efectuarea unor măsurători concrete şi din această
cauză se bazează atât pe aprecieri obiective cât şi subiective. Valoarea obţinută are caracter
aproximativ şi este utilă partenerilor de afaceri dacă aceştia şi-o însuşesc, în sensul că o consideră
corect stabilită. Această acceptare presupune existenţa unor teorii ale evaluării larg recunoscute
şi răspândite, a unor paradigme, în baza cărora se realizează convertirea unei mulţimi de
caracteristici obiective ale unei entităţi într-o valoare monetară. Din această cauză, orice
afirmaţie referitoare la valoare trebuie să precizeze mai întâi teoria de evaluare care a fost
utilizată. Cum există mai multe teorii de acest gen, există şi mai multe niveluri ale valorii pentru
acelaşi bun sau aceeaşi întreprindere şi mai multe metode prin care se obţin aceste valori.
Teoria evaluării are în vedere întreprinderi în întregul lor şi bunuri de capital sau de
folosinţă individuală şi nu bunuri de consum curent.
Întreprinderile în funcţiune se află într-un proces de transformare continuă, fapt ce
impune stabilirea pentru valoare a „zilei de referinţă“, adică a zilei la care se referă valoarea
estimată. Cu cât ne vom îndepărta de această zi, cu atât valoarea efectivă se va îndepărta de cea
estimată, fiind necesare reevaluări.
Tratarea evalu ării de întreprinderi
Problema evaluării unei întreprinderi poate fi tratată de evaluator folosind trei alternative
de abordare.
Evaluarea în economie 13
Evaluarea pe bază de costuri sau active, presupune utilizarea unor metode care au în
vedere valoarea de piaţă a activelor pe care întreprinderea le deţine sau le utilizează.
Evaluarea pe bază de venit se realizează prin actualizarea fluxurilor viitoare de venituri
pe care întreprinderea le poate realiza în condiţiile unei exploatări normale.
Evaluarea prin comparaţii se realizează prin compararea întreprinderii de evaluat cu
întreprinderi similare care au fost vândute pe piaţa specifică.
Prin folosirea mai multor metode vor fi obţinute mai multe valori pentru aceeaşi
întreprindere la un moment dat. Evaluatorul va face o ierarhizare a acestora după anumite criterii,
mai frecvent în funcţie de interesul clientului.
3. CATEGORII DE VALORI
În teoria evaluării, noţiunea generică de valoare este prezentă doar atunci când se fac
unele comparaţii cu alte categorii, cum ar fi: preţul, costul, utilitatea. Mai frecvent întâlnite sunt
unele categorii sau tipuri concrete de valoare specifice entităţilor de evaluat şi scopurilor
evaluării:
• valoarea de piaţă;
• valoarea bazată pe venit;
• valoarea bazată pe costuri;
• alte tipuri de valori:
- valoarea de investiţie;
- valoarea de utilizare;
- valoarea contabilă;
- valoarea de lichidare;
- valoarea lichidativă;
- valoarea de asigurare;
- valoarea de înlocuire;
- valoarea intrinsecă.
În majoritatea situaţiilor în care se evaluează întreprinderi în întregul lor, se stabilesc mai
multe categorii de valori, utile în negociere, comparaţii sau în alte scopuri.
14 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
Valoarea de pia ţă
În standardele de evaluare3, valoarea de piaţă este definită ca fiind: „suma estimată
pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător şi un
vânzător hotărâţi, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte
acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri“.
Tema 2 – Explicaţi noţiunile utilizate în definiţia valorii de piaţă
1. Suma estimată
2. Data evaluării
3. Tranzacţie echilibrată
4. Marketing adecvat
5. Părţile acţionează în cunoştinţă de cauză
3 ANEVAR – SEV 4.03 – Valoarea de piaţă TEGOVOFA – EVS 4.03 – Valoarea de utilizare alternativă; EVS – 7.01 – Evaluarea pentru informaţii financiare IVSC – IVS 1 – Valoarea de piaţă
Evaluarea în economie 15
Valoarea pe baz ă de venit
Numită şi valoare de randament, această valoare este dată de fluxurile viitoare actualizate
de venituri sub formă de profit, cash-flow, cifră de afaceri care ar putea fi obţinute prin
funcţionarea întreprinderii. Această valoare poate fi calculată în două moduri:
- plecând de la potenţialul întreprinderii, adică de la ceea ce poate realiza aceasta cu
factorii de producţie disponibili;
- dacă se au în vedere şi condiţiile pieţei şi deci veniturile ce pot fi obţinute din
vânzarea produselor, se ajunge la valoarea de piaţă pe bază de profit, cash-flow,
cifră de afaceri.
Mai apropiată de realitate este ultima care reflectă poziţia întreprinderii într-un mediu
concurenţial şi, în condiţiile unei bune negocieri, va fi egală cu valoarea obţinută prin comparaţii.
Valoarea bazat ă pe costuri
Plecând de la informaţiile din bilanţul contabil, se poate stabili valoarea patrimonială a
organizaţiei. Activele organizaţiei au o valoare contabilă care este valoarea de achiziţie sau costul
obţinerii şi punerii în funcţiune. Aceasta este dată de costuri istorice care pot fi aduse la zi prin
diferite procedee de reevaluare. La nivelul întregii afaceri, valoarea contabilă este dată de activul
net contabil, dar se pot calcula şi alte valori patrimoniale utilizând procedee specifice.
4. CLASIFICAREA EVALUĂRILOR
a) După obiectul supus evaluării, avem:
- evaluări de bunuri tangibile, cum ar fi: maşini şi utilaje, clădiri şi construcţii speciale,
instalaţii şi elemente de automatizări, pământul cu destinaţie agricolă şi neagricolă,
stocuri de materii prime, materiale, produse finite etc.;
- evaluări de elemente intangibile (care nu pot fi percepute prin atingere) care
contribuie la menţinerea şi dezvoltarea activităţii firmei;
- evaluări de active economice;
- evaluări de grupe de bunuri care pot îndeplini o funcţie comună fără a se constitui în
activ distinct;
16 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
- evaluări de întreprinderi în totalitatea lor.
b) După metoda de evaluare utilizată, avem:
- evaluări patrimoniale, care vizează exclusiv latura patrimonială a întreprinderii;
- evaluări bazate pe capacitatea întreprinderii de a produce rezultate economice utile
pentru proprietar;
- evaluări bursiere;
- evaluări combinate.
c) După obiectivul sau scopul urmărit, avem:
- evaluări contabile;
- evaluări administrative;
- evaluări economice.
d) După relaţiile evaluatorilor cu întreprinderile, avem:
- evaluări interne;
- evaluări externe.
Primele sunt realizate de specialişti din întreprindere şi vizează activitatea curentă a
acesteia sau unele elemente patrimoniale. O formă esenţială de evaluare internă este evaluarea
contabilă.
Evaluările externe sunt realizate de specialişti sau societăţi specializate, în baza unor
relaţii contractuale stabilite cu întreprinderea.
Tema 3 – Explicaţi principalele caracteristici ale următoarelor categorii de evaluări
1. Evaluări contabile
2. Evaluări administrative
Evaluarea în economie 17
3. Evaluări economice
4. Evaluări bursiere
5. STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII DE EVALUARE
O tendinţă manifestată în ultimul timp în domeniul evaluărilor este aceea de elaborare a
unor standarde pentru evaluarea întreprinderilor, standarde necesare deopotrivă evaluatorilor şi
beneficiarilor evaluărilor. Aceste standarde au în vedere:
- terminologia evaluării;
- conţinutul raportului de evaluare;
- metode de evaluare;
- analiza şi interpretarea informaţiilor economico-financiare şi a rezultatelor evaluării;
- responsabilitatea evaluatorilor;
- problema previziunilor în evaluare;
- evaluarea întreprinderilor neprofitabile;
- documentele evaluării.
La noi în ţară ANEVAR are între obiectivele sale elaborarea unor standarde de evaluare a
întreprinderilor şi proprietăţilor.
18 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
În 1995 este înfiinţat, pe lângă ANEVAR, Institutul Român de Cercetări în Evaluare
(IROVAL) care are atribuţia de coordonare în materie de evaluare în România şi de armonizare a
standardelor româneşti (SEV) cu Standardele Europene de Evaluare (EVS) şi cu Standardele
Internaţionale de Evaluare ( IVS).
6. DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ ÎN EVALUARE
Evaluatorul este o persoană care pe lângă pregătirea de specialitate într-un domeniu
concret (economic, tehnic, juridic, informatic), trebuie să cunoască metodologia evaluării şi să
respecte o seamă de norme de comportament pe care le găsim în toate sistemele de standardizare.
Majoritatea standardelor abordează, pe lângă problemele metodologice, şi pe cele privind
evaluatorul sub aspectul pregătirii profesionale şi a ţinutei morale şi consideră că un evaluator
este o persoană care trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe:
- deţine o calificare corespunzătoare obţinută la o instituţie universitară;
- are experienţă profesională şi este în măsură să evalueze întreprinderi;
- este calificat în domeniul evaluărilor, calificare atestată printr-o diplomă acordată de o
instituţie acreditată;
- are capacitate de analiză şi sinteză.
Buna pregătire profesională a evaluatorului este o condiţie necesară pentru practicarea
profesiei, dar nu este suficientă. Pregătirea şi dreptul de a profesa îi sunt recunoscute
evaluatorului de către asociaţia de evaluatori din care face parte şi al cărui statut îl respectă.
Astfel, ANEVAR stabileşte prin statutul său linia de conduită care să garanteze realizarea unor
evaluări corecte, care au la bază teoria de evaluare larg acceptată şi respectarea unor principii de
etică profesională: integritate, obiectivitate, independenţă profesională, competenţă profesională,
secretul profesional ş.a. Consiliul Director al ANEVAR a stabilit trei categorii de membri ai
asociaţiei:
- membri titulari – persoane fizice;
- membri asociaţi – persoane juridice;
- membri acreditaţi – persoane fizice.
Un evaluator elaborează o lucrare în calitate de consultant, de arbitru sau de expert
neutru.4
4 ANEVAR - Evaluarea întreprinderilor - curs - ediţia a III-a, Biblioteca ANEVAR, nr. 1/1995, pag.19
Evaluarea în economie 19
7. CÂTEVA PRINCIPII ÎN EVALUARE
Utilizarea standardelor
Respectarea standardelor de evaluare nu este o condiţie obligatorie, dar este necesară
pentru realizarea unei bune evaluări. Standardele sistematizează cele mai bune practici în
domeniu şi prin respectarea lor creşte credibilitatea evaluărilor şi a evaluatorilor.
Abordarea sistemic ă
Evaluarea unei întreprinderi se realizează prin abordarea acesteia ca sistem compus din
subsisteme care interacţionează dând o valoare unitară întregului. Valoarea astfel obţinută este
diferită de suma valorilor subsistemelor privite separat. Elementele componente vor fi luate în
considerare în totalitate (participaţie 100%) atât cu părţile lor pozitive, cât şi negative.
Valoarea afacerii
La stabilirea valorii afacerii, evaluatorul va avea în vedere veniturile viitoare pe care le va
genera exploatarea acesteia şi o anumită rată de actualizare. Veniturile viitoare sunt cele
fundamentate pe baza analizei diagnostic şi previzionate prin luarea în considerare a estimaţiilor
privind condiţiile viitoare ale pieţei. Acestea vor fi aşteptări medii şi nu optimiste sau pesimiste.
Previziunile optimiste şi cele pesimiste vor pune în evidenţă riscurile pe care şi le asumă
participanţii la tranzacţii şi pot constitui elemente de referinţă la negocierea preţului. Rata de
actualizare are în vedere costul capitalului şi este influenţată de factorii care acţionează pe piaţa
de capital.
Continuitatea exploat ării
Valoarea întreprinderii este determinată în ipoteza normală de continuare a exploatării.
Respectarea acestui principiu nu înseamnă că evaluatorul nu poate avea în vedere şi valoarea de
lichidare. Aceasta din urmă poate fi chiar superioară celei de utilizare atunci când afacerea
20 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
produce pierderi sau când anumite elemente intangibile au o valoare semnificativă la încetarea
activităţii.
Valori multiple
Pentru aceeaşi întreprindere pot fi stabilite mai multe valori prin utilizarea unor metode
diferite de evaluare. Evaluatorul va utiliza cel puţin metodele esenţiale de evaluare şi va formula
opinia sa în legătură cu cea mai relevantă dintre acestea. Apar şi opinii în legătură cu obţinerea
valorii relevante printr-un mixaj de valori, obţinut eventual ca o medie aritmetică simplă sau
ponderată. Având în vedere că evaluarea se face cu un anumit scop, doar una dintre aceste valori
corespunde scopului şi evaluatorul este cel mai în măsură să o cunoască.
Ordinea temporal ă
Valoarea întreprinderii nu se va stabili prin simpla extrapolare a trecutului, dar trecutul şi
prezentul explică şi condiţionează situaţia viitoare şi deci valoarea acesteia. În măsura în care nu
pot fi obţinute informaţii referitoare la factorii care vor acţiona în viitor, trecutul şi prezentul vor
constitui referinţele esenţiale pentru prognoza viitorului
Viitorul întreprinderii, foloasele pe care le va aduce în viitor proprietarului, dau valoarea
prezentă a acesteia. Prin urmare, acumulările trecute, concretizate în active tangibile şi
intangibile, dau doar valoarea de lichidare sau lichidativă a întreprinderii. Aceste acumulări
constituie premisa rezultatelor viitoare, dar evaluatorul va lua în considerare toţi factorii esenţiali
care vor determina rezultatele viitoare.
Pe axa timpului, trecut-prezent-viitor, evaluatorul va stabili şi data de referinţă la care se
referă valoarea sau valorile estimate.
8. RAPORTUL DE EVALUARE
Evaluarea unui sistem economic – bun economic, activ economic sau întreprindere – este
o activitate complexă care necesită antrenarea unor resurse umane materiale şi financiare şi
trebuie realizată într-o perioadă de timp determinată, stabilită de regulă prin contractul de
evaluare.
Evaluarea în economie 21
Raportul de evaluare este documentul esenţial elaborat de evaluatori şi are următoarea
structură orientativă:
I. Rezumat, concluzii şi recomandări
II. Prezentarea organizaţiei sau activului supus evaluării: amplasare; reţele; relaţii; regim
fiscal; capitalul organizaţiei – evoluţie; structura acţionariatului; obiect de activitate;
aspecte juridice.
III. Prezentarea evaluatorilor - C.V.- uri pentru persoane fizice
IV. Diagnosticul pentru evaluare
V. Bazele lucrării de evaluare
• Expertize şi studii proprii sau însuşite
• Bibliografia utilizată
• Ipoteze de evaluare: macroeconomice; microeconomice; raportul de schimb
la care s-a oprit evaluatorul; preţurile de referinţă – luna; structura
producţiei; structura cheltuielilor
- Factori de risc: interni, externi
VI. Metode de evaluare aplicate
VII. Gama de valori – valoarea acţiunilor
VIII. Opiniile evaluatorului
Teste gril ă
1. Evaluarea şi reevaluarea sunt activităţi:
a) similare
b) diferite numai ca ordine de realizare în timp
c) diferite ca ordine de realizare în timp şi ca bază de informaţii
d) diferite sub aspect metodologic
e) reevaluarea constă în reluarea evaluării atunci când sau făcut erori sau când rezultatele
diferă mult de aşteptări
2. În teoria evaluării valoarea şi preţul unui bun sau a unei întreprinderi sunt:
a) noţiuni identice
b) în relaţie de dependenţă
c) în relaţie de indiferenţă
22 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor
3. În teoria evaluării valoarea unui bun sau a unei întreprinderi este dată de:
a) preţul la care au fost realizate (achiziţionate)
b) costul la care au fost realizate (achiziţionate)
c) caracteristici, proprietăţi intrinseci, utilitate
d) capacitatea de negociere a vânzătorului
e) convingerile cumpărătorului
4. În teoria evaluării preţul unui bun sau a unei întreprinderi este:
a) cel rezultat din negociere
b) cel propus pentru negociere de către vânzător
c) cel propus pentru negociere de către cumpărător
d) ambele
e) cel care este egal cu valoarea bunului
f) nici unul din cele menţionate
5. Valoarea unei întreprinderi este stabilită prin:
a) aprecieri şi calcule bazate pe conceptul de utilitate
b) informaţiile din documentele contabile
c) percepţia cumpărătorului
d) opinia vânzătorului
6. Teoriile evaluării stau la baza stabilirii:
a) preţului
b) valorii
c) însuşirilor esenţiale ale bunurilor şi întreprinderilor
7. Evaluările contabile şi cele economice diferă prin faptul că:
a) evaluările contabile au la bază costuri, preţuri şi caracteristici intrinseci ale bunurilor, iar
evaluările economice au la bază utilitatea
b) evaluările contabile au la bază utilitatea, iar cele economice costuri, preturi şi
caracteristici intrinseci ale bunurilor
c) au la bază metodologii diferite de fundamentare