· web viewfisa act modificat de hotărâre nr. 287/2010

45
Guvernul României Fisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010 </ Hotărâre nr. 1997/2004 din 16/11/2004 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific şi însemnelor distinctive pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare Publicat in MOF nr. 1238 - 22/12/2004 Versiune consolidata in 30/04/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1238 din 22/12/2004 Actul a intrat in vigoare la data de 22 decembrie 2004 Tematic i În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 34 lit. c) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarului public din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1. - (1) Se aprobă modelul uniformelor pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (2) Uniforma şi echipamentul specific se acordă gratuit, conform prevederilor legale, în condiţiile prezentei hotărâri. Modificat de Hotărâre nr. 287/2010 in data de 30 aprilie 2010 Art. 2. - (1) Însemnele pentru gradele profesionale ale funcţionarilor publici cu statut special, prevăzuţi la art. 1 alin. (1), sunt stabilite în anexa nr. 1. (2) Articolele de echipament din compunerea uniformelor şi accesoriile pentru acestea sunt prevăzute în anexa nr. 2 şi se asigură pe baza normelor privind drepturile de echipament pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (3) Normele pentru asigurarea cu echipament a grupelor de intervenţie, de protecţie şi de lucru sunt prevăzute în anexa nr. 3. Normele de echipare şi de asigurare cu materiale de resortul echipamentului, specifice altor structuri din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, pot fi aplicate şi personalului prevăzut la art. 1 alin. (1), dacă au intervenit situaţii similare care nu sunt prevăzute în normele proprii. Art. 3. - (1) Valoarea financiară a normelor de echipare la care au dreptul funcţionarii publici cu statut special se stabileşte anual, în

Upload: others

Post on 13-Jan-2020

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

Guvernul României

Fisa actModificat deHotărâre nr. 287/2010</

Hotărâre nr. 1997/2004din 16/11/2004

privind stabilirea uniformei, echipamentului specific şi însemnelor distinctive pentru

funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

Publicat in MOF nr. 1238 - 22/12/2004

Versiune consolidata in 30/04/2010  Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1238 din 22/12/2004

Actul a intrat in vigoare la data de 22 decembrie 2004

Tematici

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 34 lit. c) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarului public din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - (1) Se aprobă modelul uniformelor pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.    (2) Uniforma şi echipamentul specific se acordă gratuit, conform prevederilor legale, în condiţiile prezentei hotărâri.

 Modificat de  Hotărâre nr. 287/2010  in data de 30 aprilie

2010  

   Art. 2. - (1) Însemnele pentru gradele profesionale ale funcţionarilor publici cu statut special, prevăzuţi la art. 1 alin. (1), sunt stabilite în anexa nr. 1.    (2) Articolele de echipament din compunerea uniformelor şi accesoriile pentru acestea sunt prevăzute în anexa nr. 2 şi se asigură pe baza normelor privind drepturile de echipament pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.    (3) Normele pentru asigurarea cu echipament a grupelor de intervenţie, de protecţie şi de lucru sunt prevăzute în anexa nr. 3. Normele de echipare şi de asigurare cu materiale de resortul echipamentului, specifice altor structuri din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, pot fi aplicate şi personalului prevăzut la art. 1 alin. (1), dacă au intervenit situaţii similare care nu sunt prevăzute în normele proprii.    Art. 3. - (1) Valoarea financiară a normelor de echipare la care au dreptul funcţionarii publici cu statut special se stabileşte anual, în funcţie de preţurile la care se achiziţionează articolele cuprinse în norme, şi se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.    (2) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care, prin natura activităţii, sunt obligaţi să poarte, în majoritatea timpului, ţinută civilă, pot primi drepturile de echipament sub formă bănească, integral sau numai în parte, iar diferenţa, în articole de echipament pentru completarea uniformei.    (3) Restanţele de echipament se pot acorda şi sub formă bănească, dacă nu a fost posibilă acordarea în natură la termenul legal. Valoarea restanţelor se calculează în funcţie de preţurile la care se achiziţionează articolele respective, la data acordării.    (4) La încetarea raporturilor de serviciu, funcţionarii publici cu statut special prevăzuţi la art. 1 alin. (1), precum şi urmaşii personalului decedat în timpul serviciului primesc valoarea echipamentului neacordat în ultimii 3 ani, precum şi valoarea cotei-părţi anuale din drepturile ce li se cuvin, aferente timpului trecut de la începutul anului până inclusiv în luna în care au încetat raporturile de serviciu sau a intervenit decesul. Dacă valoarea articolelor de echipament primită până la data încetării raporturilor de serviciu sau până la data la care a intervenit decesul este mai mare decât cota valorică stabilită, diferenţa nu se restituie.

Page 2:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

   Art. 4. Structura normelor de echipare se poate modifica prin ordin al ministrului justiţiei. Valoarea articolelor introduse în norma de echipare nu va depăşi valoarea articolelor scoase din normă.    Art. 5. - (1) Administraţia Naţională a Penitenciarelor poate constitui un stoc de siguranţă la principalele articole prevăzute în normele de echipare, care nu va depăşi 10% din valoarea integrală a necesarului la articolele prevăzute în norme.    (2) Echipamentul prevăzut de norme pentru sezonul cald poate fi achiziţionat cu un an înainte, în proporţie de până la 50% din necesar.    Art. 6. - Regulamentul pentru compunerea şi portul uniformelor şi echipamentului specific, precum şi regulile de aplicare a normelor se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.    Art. 7 - Articolele din compunerea uniformei personalului din sistemul administraţiei penitenciare şi echipamentul specific se achiziţionează conform legislaţiei privind achiziţiile publice de bunuri, servicii sau lucrări.    Art. 8. - Comercializarea unor articole din compunerea uniformelor, de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziţie sau fără avizul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, este interzisă.    Art. 9. - (1) Pentru activităţi culturale şi filmări, uniforma pentru efectivele din sistemul administraţiei penitenciare poate fi închiriată persoanelor juridice. Tarifele de închiriere se stabilesc anual şi se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.    (2) Sumele încasate din închirieri constituie venituri proprii ale unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare.    Art. 10. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei care au atribuţii de coordonare şi control al activităţii din sistemul administraţiei penitenciare sau alte atribuţii în legătură cu activitatea administraţiei penitenciare.    Art. 11. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.    Art. 12. - Trecerea la noua uniformă se face eşalonat, menţinându-se criteriul de tranziţie până la data de 31 decembrie 2007.

    PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASE

    Contrasemneaza: --------------- p. Ministrul justitiei, Claudiu Stefan Seucan, secretar de stat p. Ministrul finantelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat

    Bucureşti, 16 noiembrie 2004.     Nr. 1.997.

   ANEXA Nr. 1

    ÎNSEMNELEpentru gradele profesionale ale funcţionarilor publici cu statut

special din sistemul administraţiei penitenciare

    CORPUL OFIŢERILORInspector general

   I. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de serviciu    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin. În interior sunt înscrise cu majuscule de culoare galbenă cuvintele INSPECTOR GENERAL, INSPECTOR GENERAL PRINCIPAL sau INSPECTOR GENERAL ŞEF.

Page 3:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

   2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    II. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de oraş    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime, pe care sunt brodate 1-3 stele galbene, de 16 mm diametru, banda de stele fiind încadrată de două benzi orizontale, una superioară de 5 mm lăţime şi una inferioară de 10 mm lăţime, de aceeaşi culoare cu stelele, astfel:    a) pentru inspector general - o stea;    b) pentru inspector general principal - două stele;    c) pentru inspector general şef - trei stele.     Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, de culoare albastru-marin. Suportul textil este mărginit de două benzi gri, de 2 mm grosime.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    III. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de ceremonie    1. Epoletul pentru umăr are formă dreptunghiulară (4,5x9 cm), materialul de fond fiind albastru-marin, realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, pe care se aplică stelele, de culoare galbenă, de 16 mm diametru, încadrate între două benzi orizontale, una superioară de 5 mm lăţime şi una inferioară de 10 mm lăţime, de aceeaşi culoare cu stelele.     Stelele aferente gradului profesional sunt:    a) pentru inspector general - o stea;    b) pentru inspector general principal - două stele;    c) pentru inspector general şef - trei stele.    2. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, la uniforma de ceremonie, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime, pe care sunt aplicate două benzi orizontale de culoare galbenă, una superioară de 5 mm lăţime şi una inferioară de 10 mm lăţime.     Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, de culoare albastru-marin.    3. Şnur pentru ceremonie, galben.     Subinspector şef, inspector şef şi inspector şef principal    I. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de serviciu    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin. În interior sunt înscrise cu majuscule de culoare galbenă cuvintele SUBINSPECTOR ŞEF, INSPECTOR ŞEF sau INSPECTOR ŞEF PRINCIPAL.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    II. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de oraş    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime, pe care sunt brodate 1-3 stele galbene, de 16 mm diametru; banda de stele este mărginită, în partea de jos, de o bandă orizontală, lată de 5 mm, de culoare galbenă, astfel:    a) pentru subinspector şef - o stea;    b) pentru inspector şef - două stele;    c) pentru inspector şef principal - trei stele.     Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, de culoare albastru-marin. Suportul textil este mărginit de două benzi gri, de 2 mm grosime.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    III. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de ceremonie    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime, de culoare albastru-marin, pe care este aplicată o bandă orizontală, de 5 mm lăţime, de culoare galbenă.     Însemnul de grad profesional la uniforma de ceremonie este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar.    2. Epoletul pentru umăr are formă dreptunghiulară (4,5 x 9 cm), materialul de fond fiind albastru-marin, realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, pe care se aplică stelele, de culoare galbenă, de 16 mm diametru. Banda de stele este mărginită în partea de jos de o bandă orizontală, de 5 mm lăţime, de aceeaşi culoare cu stelele.

Page 4:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

    Stelele aferente gradului profesional sunt:    a) pentru subinspector şef - o stea;    b) pentru inspector şef - două stele;    c) pentru inspector şef principal - trei stele.    3. Şnur pentru ceremonie, galben.     Subinspector, inspector şi inspector principal    I. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de serviciu    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin. În interior sunt înscrise cu majuscule de culoare galbenă cuvintele SUBINSPECTOR, INSPECTOR sau INSPECTOR PRINCIPAL.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    II. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de oraş    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime, pe care sunt brodate 1-3 stele galbene, de 16 mm diametru, astfel:    a) pentru subinspector - o stea;    b) pentru inspector - două stele;    c) pentru inspector principal - trei stele.     Însemnul de grad profesional este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, de culoare albastru-marin. Suportul textil este mărginit de două benzi gri, de 2 mm grosime.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.    III. Însemnele de grad profesional pentru uniforma de ceremonie    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală de 4,5 cm lăţime.     Însemnul de grad profesional la uniforma de ceremonie este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat pe suport textil, cu frunze de stejar, de culoare albastru-marin.    2. Epoletul pentru umăr are formă dreptunghiulară (4,5 x 9 cm), materialul de fond fiind albastru-marin, realizat prin brodare pe suport textil, cu frunze de stejar, pe care se aplică stelele, de culoare galbenă, de 16 mm diametru.     Stelele aferente gradului profesional sunt:    a) pentru subinspector - o stea;    b) pentru inspector - două stele;    c) pentru inspector principal - trei stele.    3. Şnur pentru ceremonie, galben.

    CORPUL AGENŢILORÎnsemnele de grad profesional pentru uniforma de serviciu

    Agent şef principal    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastrumarin.     În interior, în partea superioară, central, este înscris cu majuscule de culoare galbenă cuvântul AGENT ŞEF PRINCIPAL.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.     Agent şef    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin.     În interior, în partea superioară, central, este înscris cu majuscule de culoare galbenă cuvântul AGENT ŞEF.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.     Agent şef adjunct    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin.     În interior, în partea superioară, central, este înscris cu majuscule de culoare galbenă cuvântul AGENT ŞEF ADJUNCT.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.     Agent principal    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă

Page 5:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin.     În interior, în partea superioară, central, este înscris cu majuscule de culoare galbenă cuvântul AGENT PRINCIPAL.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.     Agent    1. Însemnul de grad profesional, pentru piept, este textil, cu sistem de prindere tip arici, are formă dreptunghiulară (2,5 x 7,5 cm), materialul de fond fiind de culoare albastru-marin.     În interior, în partea superioară, central, este înscris cu majuscule de culoare galbenă cuvântul AGENT.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.     Însemnele de grad profesional pentru uniforma de oraş    1. Însemnul de grad profesional, pentru mânecă, este compus dintr-o bandă orizontală, de 3 cm lăţime, pe caresunt brodate 1-5 barete verticale, cu dimensiuni de 1,5 x 0,5 cm, de culoare galbenă, astfel:    a) pentru agent - o baretă;    b) pentru agent principal - două barete;    c) pentru agent şef adjunct - trei barete;    d) pentru agent şef - patru barete;    e) pentru agent şef principal - cinci barete.     Însemnul de grad profesional la uniforma de oraş este montat la sacou, pe faţa mânecii, din cusătură în cusătură, la o distanţă de 7 cm de la terminaţie, şi este realizat prin brodare pe suport textil, de culoare albastru-marin. Suportul textil este mărginit de două benzi gri, de 2 mm grosime.    2. Emblema cu sigla ANP, în formă rotundă, care se aplică pe mâneca stângă.

   

ÎNSEMNE*)

de grad profesional, ofiţeri, pentru piept, la uniforma de serviciu     ___________    *) Însemnele sunt reproduse în facsimil.

   

ÎNSEMNE

Page 6:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

de grad profesional, ofiţeri, pentru mânecă, la uniforma de oraş

   

EPOLEŢI

pentru umăr, ofiţeri, la uniforma de ceremonie

   

ÎNSEMNE

de grad profesional, ofiţeri, pentru mânecă, la uniforma de ceremonie

   

ÎNSEMN

de grad profesional, agenţi, pentru piept, la uniforma de serviciu

   

Page 7:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

ÎNSEMN

de grad profesional, agenţi, pentru mânecă, la uniforma de oraş

   

EMBLEMA

cu sigla Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

 Modificat de  Hotărâre nr. 287/2010  in data de 30 aprilie

2010  

   ANEXA Nr. 2*)

    ARTICOLELE DE ECHIPAMENTdin compunerea uniformelor şi accesoriile acestora

    ___________    *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

    Norma nr. 1Pentru asigurarea uniformei de ceremonie

    +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Sapca pentru ceremonie, | buc | 2 | 8 | Se asigura una de || |albastru-marin | | | | vara si una de || | | | | | iarna |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 8:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 1 |Costum din stofa pentru | buc | 2 | 8 | Se asigura una de || |ceremonie, albastru-marin: | | | | vara si una de || |- sacou cu pantalon lung | | | | iarna |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Scurta din stofa, albastru-| buc | 1 | 8 | || |marin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Camasa alba | buc | 2 | 8 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi negri pentru | per | 2 | 8 |Se asigura unul de || |ceremonie | | | | vara si unul de || | | | | | iarna |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Fular alb | buc | 1 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Cravata pentru ceremonie | buc | 1 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Epoleti si accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Snur pentru ceremonie, | buc | 2 | 8 | || |galben | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Suport grad pentru maneca |Garni-| 3 | 8 | || | | turi | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Epoleti grad | per | 3 | 8 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă    1. De prevederile normei beneficiază ofiţerii cu funcţii de conducere, până la şef de serviciu, inclusiv.    2. Femeile primesc (la cerere) pălărie în loc de şapcă şi fustă în loc de pantalon lung.

    Norma nr. 2Pentru asigurarea uniformei de oraş pentru corpul ofiţerilor

    +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Sapca din stofa camgarn | buc | 1 | 3 | || |pentru iarna, bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Sapca din stofa tergal | buc | 1 | 3 | || |pentru vara, bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Caciula | buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Costum din stofa camgarn, | buc | 1 | 3 | || |bleumarin: | | | | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 9:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 2 |Costum din stofa tergal, | buc | 1 | 3 | || |bleumarin: | | | | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Bluzon bleumarin | buc | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Scurta din tergal | buc | 1 | 6 | || |bleumarin cu mesada si | | | | || |guler din blana | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Impermeabil bleumarin | buc | 1 | 4 | || |pentru ploaie | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Camasa, bleu | buc | 4 | 2 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Camasa bluza cu maneca | buc | 4 | 4 | || |scurta, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Camasa bluza cu maneca | buc | 2 | 2 | || |lunga, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi vara, negri din | per | 1 | 1 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantofi iarna, negri din | per | 1 | 2 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Ghete | Per | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Cravata | Buc | 2 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Fular bleumarin din lana | Buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Manusi din piele, negre | Per | 1 | 2 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Curea neagra | Buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Ciorapi bleumarin | Per | 6 | 1 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Suport grad, pentru maneca | set | 7 | 0 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Emblema cu sigla ANP | buc | 7 | 3 | || |pentru maneca | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă:    1. Pentru femei se distribuie pălărie în loc de şapcă şi fustă în loc de pantalon lung (la cerere).    2. Uniformele de vară şi de iarnă se poartă în perioadele stabilite prin decizie.

    Norma nr. 3Pentru asigurarea uniformei de oraş pentru corpul agenţilor

    +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |

Page 10:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Sapca din stofa camgarn | buc | 1 | 3 | || |bleumarin pentru iarna | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Sapca din stofa tergal | buc | 1 | 3 | || |bleumarin pentru vara | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Caciula | buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Costum din stofa camgarn, | buc | 1 | 3 | || |bleumarin: | | | | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Costum din stofa tergal, | buc | 1 | 3 | || |bleumarin: | | | | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Bluzon bleumarin | buc | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Scurta din tergal | buc | 1 | 6 | || |bleumarin cu mesada si cu | | | | || |guler din blana | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Impermeabil bleumarin | buc | 1 | 4 | || |pentru ploaie | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Camasa, bleu | buc | 4 | 2 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Camasa bluza cu maneca | buc | 4 | 4 | || |scurta, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Camasa bluza cu maneca | buc | 2 | 2 | || |lunga, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi vara, negri din | per | 1 | 1 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantofi iarna, negri din | per | 1 | 2 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Ghete | Per | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Cravata | Buc | 2 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Fular bleumarin din lana | Buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Manusi din piele, negre | Per | 1 | 2 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Curea neagra | Buc | 1 | 6 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Ciorapi bleumarin | Per | 6 | 1 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 11:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 1 |Emblema cu sigla ANP | buc | 7 | 3 | || |pentru maneca | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Suport grad, pentru maneca | set | 7 | 0 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă:    1. Pentru femei se distribuie pălărie în loc de şapcă şi fustă în loc de pantalon lung (la cerere).    2. Uniformele de vară şi de iarnă se poartă în perioadele stabilite prin decizie.

    Norma nr. 4Pentru asigurarea uniformei de seviciu pentru corpul ofiţerilor

    +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Boneta camgarn, bleumarin | buc | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Boneta tergal, bleumarin | buc | 2 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Caciula | buc | 1 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Complet modular, bleumarin:| buc | 1 | 2 | || |- scurta impermeabila | | | | || |exterioara si bluzon | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantaloni tergal vara, | Per | 2 | 3 | || |bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Pantaloni camgarn iarna, | per | 2 | 4 | || |bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Pulover cu acheor bleumarin| buc | 1 | 3 | || |fara maneci | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Pulover cu acheor bleumarin| buc | 1 | 3 | || |cu maneci | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Tricou cu maneca scurta, | buc | 2 | 1 | || |bleu si guler bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Camasa bluza cu maneca | buc | 3 | 2 | || |scurta, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Camasa bluza cu maneca | buc | 2 | 2 | || |lunga, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi vara, negri din | per | 1 | 1 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantofi iarna, negri din | per | 1 | 2 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 12:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 3 |Ghete negre (cizme) pentru | per | 1 | 3 | Pentru femei se || |iarna | | | | distribuie 1 per. || | | | | | cizme scurte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Bocanci negri cu siret | per | 1 | 2 | Pentru femei se || | | | | | distribuie 1 per. || | | | | | ghete cu siret |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Centura multifunctionala | Buc | 1 | 6 | || |din piele neagra | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Ciorapi bleumarin | Per | 10 | 1 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Emblema cu sigla ANP | buc | 7 | 2 | || |pentru maneca | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Ecuson cu sistem de | buc | 7 | 2 | || |prindere tip arici, cu | | | | || |grad profesional | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă:    1. Pentru femei se distribuie fustă în loc de pantalon lung (la cerere).

    Norma nr. 5Pentru asigurarea uniformei de seviciu pentru corpul agenţilor

    +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Boneta camgarn, bleumarin | buc | 1 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Boneta tergal, bleumarin | buc | 2 | 3 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Caciula | buc | 1 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Complet modular, bleumarin:| buc | 1 | 2 | || |- scurta impermeabila | | | | || |exterioara si bluzon | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantaloni tergal vara, | Per | 2 | 3 | || |bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Pantaloni camgarn iarna, | per | 2 | 4 | || |bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Pulover cu acheor bleumarin| buc | 1 | 3 | || |fara maneci | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Pulover cu acheor bleumarin| buc | 1 | 3 | || |cu maneci | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |

Page 13:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Tricou cu maneca scurta, | buc | 2 | 1 | || |bleu si guler bleumarin | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Camasa bluza cu maneca | buc | 3 | 2 | || |scurta, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Camasa bluza cu maneca | | 2 | 2 | || |lunga, bleu | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi vara, negri din | per | 1 | 1 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Pantofi iarna, negri din | per | 1 | 2 | || |piele | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Ghete negre (cizme) pentru | per | 1 | 3 | Pentru femei se || |iarna | | | | distribuie 1 per. || | | | | | cizme scurte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Bocanci negri cu siret | per | 1 | 2 | Pentru femei se || | | | | | distribuie 1 per. || | | | | | ghete cu siret |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Centura multifunctionala | Buc | 1 | 6 | || |din piele neagra | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Ciorapi bleumarin | Per | 10 | 1 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Emblema cu sigla ANP | buc | 7 | 2 | || |pentru maneca | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Ecuson cu sistem de | buc | 7 | 2 | || |prindere tip arici, cu | | | | || |grad profesional | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă:    1. Pentru femei se distribuie fustă în loc de pantalon lung (la cerere).

    Norma nr. 6Pentru echiparea agenţilor şi ofiţerilor,după încetarea raporturilor de serviciu

   a. pentru echiparea funcţionarilor publici din corpul ofiţerilor, care au avut funcţii de conducere, cu drept de a primi uniformă de ceremonie     +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Sapca pentru ceremonie | buc | 1 | 10 | |

Page 14:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Caciula | buc | 1 | - | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Costum din stofa pentru | buc | 2 | 10 |Se asigura unul de || |ceremonie | | | | vara si unul de || |- sacou cu pantalon lung | | | | iarna |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Scurta din stofa | buc | 1 | - | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Camasa alba | buc | 2 | 4 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi negri, pentru | per | 1 | 5 | || |ceremonie | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Cravata pentru ceremonie | buc | 1 | 5 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Epoleti si accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Ecuson maneca grad | buc | 3 | 10 | || |profesional | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Snur pentru ceremonie, | buc | 1 | 10 | || |galben | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Epoleti grad | per | 2 | 10 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

   b. pentru echiparea funcţionarilor publici care au făcut parte din corpul ofiţerilor şi agenţilor     +-----+---------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt. | | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|a) Coifura |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Sapca din stofa camgarn, | buc | 1 | 10 | || |pentru iarna | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Sapca din stofa tergal, | buc | 1 | 10 | || |pentru vara | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Caciula | buc | 1 | - | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|b) Imbracaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Costum din stofa | buc | 1 | 10 | || |camgarn: | | | | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Costum din stofa tergal: | buc | 1 | 10 | || |- sacou cu 2 pantaloni | | | | || |lungi | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 15:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 3 |Scurta din tergal cu | buc | 1 | - | || |mesada si guler din blana | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|c) Lenjerie |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Camasa bleu | buc | 2 | 10 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|d) Incaltaminte |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Pantofi negri din piele | per | 2 | 10 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|e) Echipament divers |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Cravata | Buc | 1 | 5 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Fular din lana | Buc | 1 | 10 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+|f) Epoleti si accesorii |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Ecuson maneca grad | buc | 3 | 10 | || |profesional | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Snur pentru ceremonie, | buc | 1 | 10 | || |galben | | | | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Epoleti grad | per | 2 | 10 | |+-----+---------------------------+------+----------+------+-------------------+

    Notă:    1. Prezenta normă se aplică pentru echiparea funcţionarilor publici cu statut special din corpul ofiţerilor şi agenţilor, după încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de a purta uniformă - cu asigurarea gratuită a articolelor de echipament. Articolele de echipament prevăzute în prezenta normă se asigură după 8 ani de la încetarea raporturilor de serviciu.    2. O dată cu echipamentul prevăzut de normă se distribuie toate accesoriile de îmbrăcăminte şi însemnele gradelor aferente.    3. Cu ocazia acordării gradului profesional următor celui avut la data încetării raporturilor de serviciu se distribuie gratuit accesoriile necesare pentru 2 uniforme.     Inspectorii şefi principali avansaţi inspectori generali, după data încetării raporturilor de serviciu, primesc în dotare numai o singură dată următoarele accesorii: 4 însemne grad profesional şi 2 cozoroace cu 3 rânduri de frunze de stejar.    4. Accesoriile de îmbrăcăminte şi însemnele de grad profesional necesare pentru înlocuirea celor uzate, precum şi alte articole de echipament se pot asigura la cerere, contra cost, la preţul de achiziţionare. Femeile primesc pălărie în loc de şapcă şi fustă în loc de pantaloni (la cerere).

   ANEXA Nr. 3*)

    NORMELEpentru asigurarea cu echipament a grupelor de intervenţie,

de protecţie şi de lucru     ___________    *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.

   1. Pentru echiparea grupelor permanente de intervenţie     +----+----------------------------+------+-----------------+-------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +----------+------+ Observatii ||crt.| | |Cantitatea|Durata| || | | | |(ani) | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |

Page 16:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 1 |Combinezon vara | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 2 |Sapca de vara sau basc | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 3 |Combinezon iarna | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 4 |Fes sau sepcuta imblanita | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 5 |Camasa bluza sau tricou cu | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om || |maneca lunga | | | | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 6 |Camasa bluza sau tricou cu | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om || |maneca scurta | | | | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 7 |Pulover | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 8 |Scurta imblanita | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 9 |Gheata interventie | Per. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 10 |Bocanci caramb inalt | Per. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 11 |Cizme cauciuc | Per. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 12 |Trening antrenament | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 13 |Pantof sport (tip adidas) | Per. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 14 |Manusi speciale | Per. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 15 |Manusi antrenament | Per. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 16 |Cagula | Buc. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 17 |Complet aparatori | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 18 |Costum judo | Cpl. | 2 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 19 |Saltea judo | Cpl. | 1 | inv. |(1) |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 20 |Sac dormit | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 21 |Vesta multifunctionala | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 22 |Ranita | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 23 |Centura | Buc. | 1 | inv. |de fiecare om |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 24 |Suba imblanita | Buc. | 5 | inv. |(1) |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 25 |Paslari | Per. | 5 | inv. |(1) |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 26 |Cearsafuri | Buc. | 2 | 1 | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 27 |Fete perna | Buc. | 2 | 1 | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 28 |Patura | Buc. | 1 | 5 |Pe timp de iarna || | | | | |se pot asigura || | | | | |doua bucati. |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 29 |Saltea | Buc. | 1 | 6 | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+| 30 |Perna | Buc. | 1 | 5 | |+----+----------------------------+------+----------+------+-------------------+

Page 17:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

    1. Se distribuie în funcţie de necesităţi.     Norma de articole de natura cazarmamentului este raportată la 2/3 din efective.

   2. Pentru înzestrarea cu echipament special, de protecţie şi de lucru     +-------+---------------------------+----------+-------------+--------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Denumirea articolelor | U/M +------+------+ Observatii ||crt. | | |Canti-|Durata| || | | |tatea |(ani) | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| A. Echipament special: || I. Echipament pentru misiuni operative |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Sapca |buc | |inv. |Din articolele de |+-------+---------------------------+----------+------+------+echipament prevazute|| 2 |Caciula |buc | |inv. |se constituie |+-------+---------------------------+----------+------+------+garderoba, astfel: || 3 |Bluza de vant (bluzon) |buc | |inv. |- 10 randuri la |+-------+---------------------------+----------+------+------+nivelul ANP || 4 |Pantaloni de iarna |per. | |inv. |- 30 randuri la |+-------+---------------------------+----------+------+------+nivelul fiecarei || 5 |Pantaloni de vara |per | |inv. |unitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+Echipamentul se || 6 |Scurta cu guler si mesada |buc | |inv. |distribuie numai |+-------+---------------------------+----------+------+------+pentru folosinta pe || 7 |Manusi captusite |per. | |inv. |timpul executarii |+-------+---------------------------+----------+------+------+misiunilor. || 8 |Bocanci (ghete) |buc | |inv. |Inlocuirea |+-------+---------------------------+----------+------+------+materialelor se face|| 9 |Cizme de cauciuc |per. | |inv. |pe masura declasarii|+-------+---------------------------+----------+------+------+sau clasarii. || 10 |Pulover cu guler inalt |buc | |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| II. Echipaje nave |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Palarie impermeabila |buc |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Costum impermeabil (haina |buc |1 |4 | || |si pantalon) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Scurta impermeabila |buc |1 |5 | || |imblanita | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Pantaloni vatuiti |per. |1 |5 | || |impermeabili | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Manusi impermeabile |per. |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 6 |Cizme din cauciuc |per. |1 |5 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7 |Salopeta (combinezon) |buc. |2 |2 |De fiecare || | | | | |conducator si || | | | | |mecanic |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 8 |Ghete |per. |2 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 9 |Cazarmament pentru cusete | | | |De fiecare pat. || |nave: | | | |Saltelele si pernele|| |- cearsaf (cearsaf plic) |buc |4 |4 |se pot reconditiona || |- fata de perna |- |3 |4 |dupa expirarea a || |- patura*) |- |1 |6 |jumatate din durata || |- perna |- |1 |5 |de serviciu. |

Page 18:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| |- saltea |- |1 |10 | || |*) - pe timp friguros se |- | | | || |pot acorda doua. | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| III. Materiale pentru pregatire de specialitate |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Foaie de cort |buc |1 |inv. |Pentru executarea || | | | | |tragerilor in || | | | | |poligon se asigura || | | | | |cate 1 buc. pentru || | | | | |fiecare loc de || | | | | |tragere. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Sac de merinde |buc |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Ranita |buc |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Casca |buc | |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Cantitatea, || | | | | |formatul si marimea || 5 |Corturi diferite |buc | |inv. |stabilesc prin || | | | | |tabela de || | | | | |inzestrare. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Pentru fiecare 50 de|| | | | | |functionari publici.|| | | | | |La unitatile cu || | | | | |efective peste 50 de|| 6 |Sac pentru transportul |buc |1 |8 |functionari publici || |echipamentului | | | |se asigura cate 2 || | | | | |buc. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7 |Sac pentru corespondenta |buc | |inv. |Necesarul se || | | | | |stabileste in || | | | | |functie de nevoi. || | | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Pentru corespondenta|| | | | | |speciala necesarul || | | | | |si modelul se || 8 |Geanta pentru corespondenta|buc | |inv. |stabilesc in functie|| | | | | |de nevoi. || | | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| IV. Echipament pentru santinele in posturi fixe sau mobile |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Manta imblanita (suba) |buc |1 |6 |Pentru fiecare post || | | | | |de santinela |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Cizme sau galosi din pasla |per. |2 |6 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Pentru fiecare post || | | | | |de santinela aflat || | | | | |in zone cu || 3 |Cizme din cauciuc |per. |1 |4 |precipitatii || | | | | |frecvente, poduri || | | | | |sau zone || | | | | |mlastinoase. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Caciula imblanita cu urechi|buc |3 |6 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Manusi imblanite |per. |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|Nota: Articolele de echipament prevazute de norma se pot utiliza si de altor ||categorii de efective care executa paza in posturi fixe cu regim de santinela, ||cu aprobarea comandantului unitatii. |+---------------------------------------------------------------------------------+

Page 19:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| B. Echipament ui de protectie si de lucru || I. Personal care executa control corporal si la bagaje |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat de protectie |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Manusi de protectie |per |4 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Ecusoane |buc |2 |inv. |Se acorda echipelor |+-------+---------------------------+----------+------+------+ce executa || 4 |Combinezon (salopeta) |buc |50 |inv. |perchezitia |+-------+---------------------------+----------+------+------+generala, numai pe || 5 |Boneta (tinuta de vara) |buc |50 |inv. |timpul misiunii. |+-------+---------------------------+----------+------+------+ || 6 |Capela (tinuta de iarna) |buc |50 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| II. Efective ce executa paza, escortarea sau supravegherea, in exterior |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Masca impotriva tantarilor |buc |1 |2 |1) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Manusi impermeabile |per. |1 |2 |1) || |impotriva tantarilor | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Bluza de vant |buc |1 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Scurta impermeabila |buc |1 |4 | || |imblanita | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Costum impermeabil vatuit |buc |1 |2 | || |(molton) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 6 |Cizme din cauciuc |per |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7 |Cizme din pasla |per |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 8 |Costum pentru vara, cu un |buc |1 |1 | || |pantalon (fusta) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 9 |Sapca pentru vara |buc |1 |1 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 10 |Bocanci cu siret |per. |1 |1 | || |(ghete pentru femei) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 11 |Pelerina impermeabila |buc |1 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 12 |Baston din cauciuc |buc |1 |inv. |2) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|Nota: 1. Numai in situatii cand se impune folosirea acestora. || 2. Se asigura cadrelor care executa misiuni de supraveghere si paza si ||escortare, prin ordin scris al comandantului |+---------------------------------------------------------------------------------+| III. Efective care insotesc transporturile de detinuti, care || manipuleaza si transporta corespondenta secreta, personalul care || asigura tragerile in poligoane. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Bluza de vant |buc |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Suba (scurta impermeabila |buc |1 |6 | || |imblanita) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Cizme din cauciuc |per |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Cizme din pasla |per. |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Manusi imblanite |per |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| IV. Armurieri, mecanici, strungari, electricieni, radiotehnicieni, || lacatusi, fochistii, soferi, tractoristi, spalatori auto, membrii |

Page 20:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| comisiilor de verificare sau examinare tehnica a autovehiculelor, || conducatori masini terasiere, motopompisti, conducatori hipo. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Combinezon (salopeta) |buc |2 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Manusi din lana |per. |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Costum vatuit (bluza |buc |1 |4 |Numai pentru cel || |si pantaloni) | | | |care lucreaza pe || | | | | |timp friguros in || | | | | |aer liber sau in || | | | | |spatii neincalzite || | | | | |(ateliere, etc.) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Bocanci tip m.t. |per. |1 |2 | || | | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| a) numai pentru conducatori hipo |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Cizme sau galosi din pasla |per. |1 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| b) numai pentru spalatori auto |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 6 |Manusi din cauciuc |per. |1 |2 |Se asigura si |+-------+---------------------------+----------+------+------+soferilor care spala|| 7 |Sort din cauciuc |buc |1 |2 |singuri masinile, |+-------+---------------------------+----------+------+------+inclusiv cadrelor || 8 |Cizme din cauciuc |per. |1 |2 |care au in primire || | | | | |autoturisme. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| V. Personal din centrele si oficiile de calcul electronic |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat din panza |buc |2 |3 |Pentru inginerii de || | | | | |sistem si operatorii|| | | | | |la calculator |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Halat din panza colorata |buc |2 |3 |Pentru operatorii || | | | | |pregatire date |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| VI. Operatori telefonisti, telexisti, radiotelegrafisti, supraveghetori || radio, desenatori si cartografi lucrari speciale |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat |2 |3 | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| VII. Personal care executa permanent lucrari de constructii, instalatii, de || intretinere, si revizie, care asigura exploatarea si conservarea tehnicii de || transmisiuni, care executa efectiv controlul acestor lucrari |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Combinezon (halat sau |buc |2 |3 | || |salopeta) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Costum vatuit |buc |1 |inv. |Numai cei care |+-------+---------------------------+----------+------+------+supravegheaza || 3 |Casca de protectie |buc |1 |inv. |lucrarile de |+-------+---------------------------+----------+------+------+constructii || 4 |Cizme din cauciuc |per. |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| VIII. Materiale pentru puncte medicale (pentru fiecare pat)*) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat pentru bolnavi |buc |1 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Pijama |buc |2 |4 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Papuci |per. |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Prosop |buc |3 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Cearsaf |buc |4 |4 | |

Page 21:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 6 |Fata de perna |buc |3 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7 |Patura |buc |1 |6 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 8 |Perna | |1 |5 |Dupa folosire a |+-------+---------------------------+----------+------+------+jumatate din durata || 9 |Saltea |buc |1 |10 |de serviciu se pot || | | | | |reconditiona |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 10 |Halat alb |buc |2 |2 |Numai pentru || | | | | |supraveghetorii de |+-------+---------------------------+----------+------+------+la spital si || 11 |Halat din molton |buc |1 |3 |infirmieri |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|Nota: *) Prin punct medical se inteleg: spitalele, cabinetele medicale, ||infirmeriile, stationarele s.a., compartimentele sanitare dotate cu paturi, ||amenajate pentru persoanele private de libertate. |+---------------------------------------------------------------------------------+| IX. Magazineri, manuitori si distribuitori de materiale, sefi de || depozite si magazii, arhivari, membrii comisiilor de receptie, cei care || lucreaza la evidenta operativa si cei care executa perchezitii corporale || (personal militar si civil) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat de protectie |buc |2 |3 |Se asigura si || | | | | |pentru cei care || | | | | |lucreaza pe timp || | | | | |friguros in aer |+-------+---------------------------+----------+------+------+liber sau in || 2 |Costum vatuit |buc |1 |5 |magazii neincalzite |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| X. Frizerii (de fiecare frizer) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Halat de protectie (bluza) |buc |2 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Pentru fiecare 50 || 2 |Fota pentru tuns |buc |3 |1 |de oameni de tuns |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Servet pentru frizerie |buc |10 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Prosop |buc |4 |1 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|Nota: Din veniturile realizate de bucatariile de unitate se pot asigura si alte ||articole care nu sunt cuprinse in norma, sau se pot suplimenta cantitatile ||prevazute. |+---------------------------------------------------------------------------------+| XI. Responsabil popota, agenti (personal de serviciu pe bucatarie, || supraveghetori, bucatari, ospatari, veselari) |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Boneta (batic) |buc |4 |2 |Bucatarii sefi || | | | | |primesc coafe |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Inclusiv pentru cei || | | | | |ce impart hrana in || | | | | |sala de mese si || | | | | |agentii care || 2 |Halat (bluza) |buc |4 |2 |executa controlul || | | | | |parchetelor pentru || | | | | |detinuti ori impart || | | | | |hrana la detinuti. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Pantalon (fusta) |per |4 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Sort din panza |buc |4 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Cizme din cauciuc |per. |1 |1 |Pentru cei care || | | | | |spala vesela. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+

Page 22:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 6 |Sort din panza cauciucata |buc |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| XII. Ospatari care participa la activitati de protocol |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Costum |buc |1 |inv. | || |(sacou cu 2 pantaloni) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Vesta |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Sacou alb |buc |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Bluza din doc alb |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Camasa alba |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 6 |Camasa bluza |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7 |Cravata neagra |buc |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 8 |Papion negru |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 9 |Papion alb |buc |2 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 10 |Pantofi negri |per. |1 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 11 |Sosete negre (bleumarin) |per |3 |inv. | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| XIII. Instructori, conductori si ingrijitori cai si caini, ingrijitori || de animale din gospodariile agrozootehnice |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Salopeta (combinezon) |buc |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Costum vatuit |buc |1 |5 | || |(bluza si pantalon) | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Sort din panza cauciucata |buc |1 |3 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Cizme scurte din cauciuc |per. |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 5 |Halat alb |buc |1 |2 |Pentru personalul |+-------+---------------------------+----------+------+------+care lucreaza in || 6 |Boneta alba |buc |2 |2 |sectorul zootehnic || | | | | |din g.a.z. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Numai pentru || | | | | |persoanele straine || | | | | |de unitate, care || 7 |Halate albe |buc |5 |inv. |viziteaza sau || | | | | |controleaza || | | | | |activitatea din || | | | | |aceste compartimente|+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|Nota: Prin ingrijitori cai si caini se inteleg si subofiterii care au in primire ||animale si executa ingrijirea lor |+---------------------------------------------------------------------------------+| XIV. Personal care lucreaza la statiile de incarcare acumulatori || si stingatoare, statii de radio |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Sort din cauciuc |buc |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Manusi din cauciuc |per |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Cizme din cauciuc |per |1 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| XV. Materiale diverse pentru functionarii publici |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |Primesc: || | | | | |- cadrele care |

Page 23:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | | | | |deservesc efectiv || | | | | |sau executa || | | | | |lucrari de || | | | | |intretinere si || | | | | |revizii la statiile || |Salopeta (combinezon) |buc |1 |2 |de emisie-receptie || | | | | |sau grupurile || | | | | |electrogene. || | | | | |- cadrele care au || | | | | |in primire si || | | | | |conduc || | | | | |autovehiculele || | | | | |unitatii. || | | | | |- cadrele si elevii || | | | | |institutiilor || | | | | |militare de || | | | | |invatamant, pe || | | | | |timpul cat lucreaza || | | | | |in laboratoarele || | | | | |foto, chimic, || | | | | |criminalistic. || | | | | |Numarul de || | | | | |salopete se va || | | | | |stabili in raport de|| | | | | |capacitatea || | | | | |laboratorului. || | |buc |1 |3 |Primesc: || | | | | |- cadrele care || | | | | |lucreaza in || | | | | |ateliere depozite || | | | | |de carburant si || | | | | |lubrifianti. || | | | | |- membri || | | | | |comisiilor de || | | | | |casare pe timpul || | | | | |cand executa || | | | | |efectiv casarea || | | | | |materialelor. || | | | | |- personalul || | | | | |tehnic ce executa || | | | | |lucrari de || | | | | |intretinere si || | | | | |revizii la || | | | | |mijloacele auto si || | | | | |tehnica de lupta |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | | | | |- cadrele care au || | | | | |in subordinea || | | | | |directa si raspund || | | | | |de buna || | | | | |exploatare si || | | | | |conservare a || | | | | |tehnicii de lupta si|| | | | | |cadrele ce || | | | | |executa efectiv || | | | | |controlul acestor || | | | | |lucrari. || | | | | | || | | | | |personalul tehnic || | | | | |si la instalatiile || | | | | |de telecomunicatii || | | | | | || | | | | |- tehnicienii auto || | | | | |ce indeplinesc || | | | | |functia de sefi de || | | | | |garaje sau sefi || | | | | |puncte de control || | | | | |tehnic al |

Page 24:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | | | | |autovehiculelor || | | | | |- cadrele care || | | | | |asigura || | | | | |supravegherea || | | | | |detinutilor in || | | | | |atelier || | | | | | || | |buc |2 |2 |Primesc: || | | | | |- agentii care || | | | | |lucreaza in || | | | | |ateliere de || | | | | |reparatii de orice || | | | | |fel. |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| XVI. Echipament pentru functionarul public din || Administratia Nationala a Penitenciarelor |+-------+---------------------------+----------+-------------+--------------------+| | | | Prevederi | ||Nr. | Functii, meserii, | Echi- +------+------+ Observatii ||crt. | specialitati si loc | pamen- |Canti-|Durata| Se schimba || | de munca | tul | tate | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1 |Medic |Halat din |3 |1 |La 3 zile || |In plus pentru |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || | |panza. | | | || | |Boneta | | |La 2 zile si dupa || | |sau basma | | |fiecare nastere || | |din panza.| | |asistata. || 1.1. |Casa de nasteri |Sort de | | |Dupa necesitati. || | |protectie.| | | || | |Masca de | | | || | |protectie.| | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | || | |taminte. | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.2. |Stationare de adulti si |Halat din |3 |1 |La 3 zile || |copii, de la centre |panza | | | || |medico-sanitare, dispensare|Boneta |3 |1 |La 3 zile || |medicale si stationare de |sau basma | | | || |diagnostic din policlinici |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.3. |Servicii de obstretica - |Sort de | | |Dupa necesitati || |ginecologie chirurgie si |protectie | | | || |alte specialitati | | | | || |chirurgicale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.4. |Servicii pediatrie |Sort |4 | 1 |Zilnic || | |protectie | | | || | |Masca | | |Dupa necesitati || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.5. |Filtru pediatrie |Halat | | | || | |panza | | | || | |Boneta sau|4 |1 |Zilnic || | |basma |4 |1 |Zilnic || | |panza | | |Dupa necesitati || | |Masca | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.6. |Stomatologie (inclusiv |Sort | | |Zilnic || |dentisti) |protectie | | | || | |Masca |4 |1 |Dupa necesitati |

Page 25:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.7. |Recoltare, conservare sange|Sort | | | || |si preparate produse din |protectie |1 |1 |Zilnic si dupa || |sange |Pantofi de| | |necesitati || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Laboratoare si sectii de |Pantofi de| | | || 1.8. |serologie, bacteriologie, |tenis sau |1 |1 | || |biochimie, biologie, |pantofi | | | || |chimie, toxicologie, |din panza | | | || |virusologie, parazitologie | | | | || |si lucru cu animale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Unitati cu paturi (inclusiv|Halat sau | | | || |servicii de investigatii si|bluza din | | | || 1.9. |tratament), crese, leagane |panza (in | | | || |precum si unitati de |locul | | | || |cercetare, producere si |halatului |3 |1 |La 3 zile || |control al serurilor |de la nr. |3 |1 |La 3 zile || |vaccinurilor si produselor |crt. 1). | | | || |biologice de diagnostic |Pantalonul| | | || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in | | | || | |locul |3 |1 |La 3 zile || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 1) | | | || | |Pantofi de|1 |1 |Dupa necesitati || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+|In plus pentru: | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.1 |Leagane si crese |Sort de |4 |1 |Zilnic || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.2 |Sectii de |Sort de | | |Dupa necesitati || |obstretica-ginecologie |protectie | | | || |chirurgie si alte | | | | || |specialitati chirurgicale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.3 |Bloc de nasteri |Halat din | | |Zilnic, dupa || | |panza | | |necesitati || | |Sort de | | | || | |protectie | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | || | |taminte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.4 |Bloc operator |Halat din | | |Zilnic si dupa || | |panza | | |necesitati || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | |

Page 26:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |taminte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.5 |Spitale si sectii de boli |Halat sau |4 |1 |Zilnic || |contagioase pediatrie, |bluza din | | | || |nou-nascuti, prematuri, |panza (in | | | || |anestezie-reanimare |locul | | | || |terapie intensiva si |celor de | | | || |unitati de cercetare, |la nr. | | | || |productie si control al |crt. 1.9) | | | || |serurilor, vaccinurilor si | | | | || |produselor biologice de | | | | || |diagnostic | | | | || +---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Pantaloni | | | || | |sau fusta | | | || | |din doc |4 |1 |Zilnic || | |(in locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 1.9) | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Sort de | | | || | |protectie |4 |1 |Zilnic || | |Boneta sau| | |Zilnic || | |basma din | | |Zilnic, pentru || | |panza (in | | |fiecare || | |locul | | |compartiment, || | |celor de | | |pe grupe de || | |la nr. | | |boli sau || | |crt. 1.9) | | |categorii de || | |Halat din | | |nou-nascuti || | |panza Sort| | | || | |de | | | || | |protectie | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | || | |taminte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.6.|Unitati cu sistem | | | | || |pavilionar si unitati unde | | | | || |se efectueaza aeroterapie | |3 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 1.9.6.|Unitati cu sistem | | | | || |pavilionar si unitati unde | | | | || |se efectueaza aeroterapie | |3 |2 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2 |Farmacist |Halat din |3 |2 |La 3 zile || | |panza +------+------+--------------------+| | |Boneta din| | | || | |panza |3 |2 |La 3 zile |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2.1. |Laboratoare si sectii de |Pantofi | | | || |serologie, bacteriologie, |de tenis | | | || |biochimie, biologie, |sau |1 |1 | || |chimie, toxicologie, |pantofi | | | || |virusologie, |din panza | | | || |parazitologie si lucru cu | | | | || |animale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2.2. |Farmacii si servicii de |Halat sau | | | || |investigatii din unitati |bluza din | | | || |cu paturi |panza (in | | | || | |locul |3 |2 |La 3 zile |

Page 27:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |halatului | | | || | |de la nr. | | | || | |crt. 1) | | | || | |Pantaloni |3 |2 |La 3 zile || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in |3 |2 |La 3 zile || | |locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. |1 |1 |Dupa || | |crt. 2) |1 |1 |necesitati || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2.2.1.|In plus pentru: unitati cu |Halat din |1 |1 | || |sistem pavilionar |molton | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 2.3. |Lucru la cercetare, |Halat din |4 |4 |Zilnic || |producere si control al |panza (in | | | || |serurilor, vaccinurilor si |locul | | | || |produselor biologice de |celui de |4 |2 |Zilnic || |diagnostic |la nr. | | | || | |crt. 2) | | | || | |Pantaloni | | | || | |sau fusta | | | || | |din doc |4 |2 |Zilnic || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in | | | || | |locul |4 |2 |Zilnic || | |celor de | | | || | |la nr. |4 |2 |Zilnic || | |crt. 2) | | |Zilnic || | |Pantofi de| | |Zilnic, pentru || | |tenis sau | | |fiecare compartiment|| | |pantofi | | |de lucru || | |din panza | | | || | |Sort de | | | || | |protectie | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Halat din | | | || | |panza Huse| | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | || | |taminte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3 |Biolog, biochimist, |Halat din | | | || |toxicolog, chimist, |panza |3 |2 |La 3 zile || |fizician, biofizician si |Boneta sau| | | || |cei care lucreaza la |basma din |3 |2 |La 3 zile || |microscopie electronica |panza | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi |1 |1 | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3.1. |Servicii de investigatii |Halat din | | | || |din unitati cu paturi |panza (in | | | || | |locul |3 |1 |La 3 zile |

Page 28:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |celui de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 3) |3 |1 |La 3 zile || | |Pantaloni | | | || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din |3 |1 |La 3 zile || | |panza (in | | | || | |locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 3) |1 |1 |Dupa necesitati || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | || | |(In locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 3) | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 3.2. |Lucru la cercetare, |Halat sau | | | || |producere si control al |bluza din | | | || |serurilor, vaccinurilor si |panza (in | | | || |produselor biologice de |locul |4 |2 |Zilnic || |diagnostic |celui de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 2) | | | || | |Pantaloni | | | || | |sau fusta |4 |2 |Zilnic || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in | | | || | |locul |4 |2 |Zilnic || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 3) | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza |4 |2 |Zilnic || | |(in locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 3) | | | || | |Sort de |4 |2 |Zilnic, pentru || | |protectie | | |fiecare || | |Masca de | | |compartiment || | |protectie | | |de lucru || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incal- | | | || | |taminte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 4 |Medic veterinar si |Halat din |3 |1 |La 3 zile || |tehnician veterinar |panza | | | || | |Boneta sau|3 |1 |La 3 zile || | |basma din | | | || | |panza | | | || | |Pantaloni |3 |1 |La 3 zile || | |din doc | | |Dupa || | | | | |necesitati || | |Sort de |1 |1 | || | |protectie | | | |

Page 29:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi de| | | || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Lucru de cercetare, |Halat din | | |Zilnic, pentru || |producere si control al |panza Sort| | |fiecare || 4.1. |serurilor, vaccinurilor si |de | | |compartiment || |produselor biologice |protectie | | |de lucru || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incalta- | | | || | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Contentie, sangerari, |Halat din | | | || |recoltari de organe |panza sau | | |Dupa || 4.2. | |salopeta | | |necesitati || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza | | | || | |Cizme din | | | || | |cauciuc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Tehnician utilaje medicale |Halat din |3 |2 |La 3 zile || |in unitati cu paturi, |panza sau | | | || |tehnician si foto |bluza | | | || |reproducator in unitati de |Boneta sau|3 |2 |La 3 zile || |cercetare, productie si |basma din | | | || |control al serurilor, |panza | | | || |vaccinurilor si produselor |Pantofi de|1 |1 | || 5 |biologice de diagnostic |tenis sau | | |Dupa || | |pantofi | | |necesitati || | |din panza | | | || | |Pantaloni |3 |2 |La 3 zile || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |Masca de | | |Dupa || | |protectie | | |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Unitati cu sistem |Halat din |1 |2 | || 5.1. |pavilionar |molton | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Droghist |Halat din |3 |2 |La 3 zile || | |panza |3 |2 |La 3 zile || 6 | |Boneta din| | | || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Asistent medical, moasa, |Halat din |3 |2 |La 3 zile || |sora medicala, oficiant |panza |3 |2 |La 3 zile || 7 |sanitar, operator chimist |Boneta sau| | | || |si laborant |basma din | | | || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | |La 2 zile si || | |panza | | |dupa fiecare || 7.1. |Casa de nasteri |Boneta, | | |nastere || | |basma | | |asistata. || | |panza Sort| | |Dupa || | |de | | |necesitati. |

Page 30:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |protectie | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incalta- | | | || | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Stationare de adulti si |Halat din | | | || |copii, de la centre |panza |3 |1 |La 3 zile || 7.2. |medico-sanitare si |Boneta sau|3 |1 |La 3 zile || |dispensare medicale |basma din | | | || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Servicii de obstetrica, |Sort de | | | || 7.3. |ginecologie, chirurgie si |protectie | | |Dupa necesitati || |alte specialitati | | | | || |chirurgicale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Sort de | | | || 7.4. |Servicii de pediatrie |protectie |4 |1 |Zilnic || | |Masca de | | |Dupa || | |protectie | | |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || 7.5. |Filtru pediatrie |panza |4 |1 |Zilnic || | |Boneta sau| | | || | |basma din |4 |1 |Zilnic || | |panza | | | || | |Masca de | | |Dupa || | |protectie | | |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7.6. |Stomatologie |Sort de |4 |1 |Zilnic || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 7.7. |Recoltare, conservare |Sort de | | | || |sange si preparate produse |protectie | | | || |din sange |Pantofi de| | |Zilnic si dupa || | |tenis sau |1 |1 |necesitati || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Laboratoare si sectii de |Pantofi de| | | || 7.8. |serologie, bacteriologie, |tenis sau |1 |1 | || |biochimie, biologie, |pantofi | | | || |chimie, toxicologie, |din panza | | | || |virusologie, parazitologie | | | | || |si lucru cu animale | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat sau | | | || | |bluza din | | | || |Unitati cu paturi |panza (in | | | || |(inclusiv servicii de |locul |3 |1 |La 3 zile || 7.9. |investigatii, tratament si |halatului | | | || |farmacii), crese si |de la nr. | | | || |leagane |crt. 7) | | | || | |Pantalon | | | || | |sau fusta |3 |1 |La 3 zile || | |din doc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Bloc de nasteri si bloc |Halat din | | | || |operator |panza Sort| | |Zilnic si dupa || | |protectie | | |necesitati || 7.9.1.| |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incalta- | | | |

Page 31:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Spitale si sectii de boli |Halat sau | | | || |contagioase, pediatrie, |bluza din | | | || |nou-nascuti, prematuri, |panza (in | | | || |anestezie-reanimare, |locul |4 |1 |Zilnic || |terapie intensiva si |celui de | | | || |unitati de cercetare, |la nr. | | | || |producere si control al |crt. 7.9.)| | | || |serurilor, vaccinurilor si |Pantaloni | | | || 7.9.2.|produselor biologice de |sau fusta | | | || |diagnostic |din doc | | | || | |(in locul |4 |1 |Zilnic || | |celui de | | | || | |la nr. | | | || | |7.9.) | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din |4 |1 |Zilnic || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Personalul care deserveste |Halat din | | | || |mai multe compartimente si |panza | | |Zilnic, pentru || |asistenta (sora) sefa |Sort de | | |fiecare || | |protectie | | |compartiment, ||7.9.2.1| |Masca de | | |pe grupe de || | |protectie | | |boli sau || | |Huse | | |categorii de || | |incalta- | | |nou-nascuti || | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Leagane, crese, unitati cu |Halat din | | | || 7.9.3.|sistem pavilionar si |molton |1 |2 | || |unitati unde se efectueaza | | | | || |aeroterapie | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Laboratoare si sectii din |Halat din | | | || |unitati de cercetare si |panza sau | | | || |productie a serurilor, |salopeta | | | || |vaccinurilor si produselor |din doc | | | || 7.10. |biologice de diagnostic, |Boneta sau| | |Dupa || |pentru contentia, |basma din | | |necesitati || |sangerarea si recoltarea |panza | | | || |de organe de la animale de |Cizme din | | | || |experienta |cauciuc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 8 |Infirmier |Halat din |3 |1 |La 3 zile || | |panza | | | || | |Boneta sau| | | || | |basma din | | |La 3 zile || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Sort de |4 |1 |Zilnic || | |protectie | | | || | |Masca de | | | || 8.1. |Casa de nasteri |protectie | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau |1 |1 |Dupa || | |pantofi |1 |1 |necesitati || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Unitati cu paturi |Halat sau | | | || |(inclusiv servicii de |bluza din | | | || |investigatii, tratament si |panza (in | | | || 8.2. |farmacii), crese, leagane |locul |3 |1 |La 3 zile |

Page 32:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 8) | | | || | |Pantaloni | | | || | |sau fusta |3 |1 |La 3 zile || | |din doc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in | | | || 8.3. |Infirmier |locul |3 |1 |La 3 zile || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 8) | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi |1 |1 | || | |din panza | | | || | |Masca de | | |Dupa || | |protectie | |I |necesitati || | |Sort |4 |1 |Zilnic |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Leagane, crese, unitati | | | | || 8.3.1.|cu sistem pavilionar si |Halat din |1 |2 | || |unitati unde se |molton | | | || |efectueaza aeroterapie | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || 8.3.2.|Bloc de nasteri si bloc |panza Sort| | | || |operator |de | | |Zilnic si dupa || | |protectie | | |necesitati || | |Masca de | | | || | |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incalta- | | | || | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Boneta sau| | | || | |basma din | | | || | |panza (in | | | || |Spitale si sectii de boli |locul | | | || |contagioase pediatrie, |celor de | | | || |nou-nascuti, prematuri, |la nr. | | | || 8.3.3.|anestezie-reanimare, |crt. 8.2) | | |Zilnic si dupa || |terapie intensiva |Pantaloni | | |necesitati || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |(in locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 8.2) | | | || | |Halat sau | | | || | |bluza din | | | || | |panza (in | | | || | |locul | | | || | |celor de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 8.2) | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || 8.3.4.|Servitul mesei bolnavilor |panza |4 |1 |Zilnic || | |Manusi de | | | || | |protectie | | | |

Page 33:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din |3 |2 |La 3 zile || 9 |Brancardier |panza |4 |2 |Zilnic || | |Sort de | | | || | |protectie |3 |2 |La 3 zile || | |Boneta | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Bluza din | | | || | |panza (in | | | || | |locul | | | || 9.1. |Unitati cu paturi |halatului)|3 |2 |La 3 zile || | |(in locul | | | || | |halatului | | | || | |de la nr. | | | || | |crt. 9) |3 |2 |La 3 zile || | |Pantaloni | | | || | |din doc |3 |2 |La 3 zile || | |Boneta din| | | || | |panza (in | | | || | |locul | | | || | |celei de |4 |2 |La 3 zile || | |la nr. | | | || | |crt. 9) | | | || | |Sort de | | | || | |protectie |1 |1 | || | |(in locul | | | || | |celui de | | | || | |la nr. | |1 |Dupa || | |crt. 9) | | |necesitati || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | || | |Masca de | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Unitati cu sistem |Halat din | | | || 9.1.1.|pavilionar |molton | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Instructor educatie, |Halat sau | | | || |instructor energoterapie, |bluza din |3 |2 |La 3 zile || |frizer, lenjer, |panza | | | || |garderobier, liftier din |Pantaloni | | | || |unitati cu paturi si din |sau fusta |3 |2 | || |unitati e cercetare si |din doc | | | || |control al serurilor, | | | | || 10 |vaccinurilor si produselor |Boneta sau| | | || |biologice de diagnostic |basma din |3 |2 | || | |panza | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau |1 |1 | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Psiholog, entomolog, |Halat din |3 |2 |La 3 zile || |profesor si instructor |panza | | | || 11 |c.f.m., logoped, |Boneta sau| | | || |registrator medical |basma din |3 |2 |La 3 zile || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+ || | |Bluza din | | | || | |panza (in |3 |2 |La 3 zile || | |locul | | | || | |celei de | | | || | |la nr. |3 |2 |La 3 zile |

Page 34:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| 11.1. |Unitati cu paturi |crt. 11) | | | || | |Pantalon |3 |2 |La 3 zile || | |sau fusta | | | || | |din doc | | | || | |Boneta din| | | || | |panza (in |1 |1 | || | |locul | | | || | |celei de | | | || | |la nr. | | | || | |crt. 11) | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din |3 |1 |La 3 zile || | |panza | | | || |Instructor educatie din |Boneta sau|3 |1 |La 3 zile || 12 |leagane de copii |basma din | | | || | |panza | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau |1 |1 | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Boneta sau| | | || | |basma din |3 |2 |La 3 zile || | |panza | | | || 13 |ingrijitor curatenie |Halat din |3 |2 |La 3 zile || | |panza | | | || | |Sort de |4 |2 |Zilnic || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Basma din |3 |1 |La 2 zile || | |panza | | | || 13.1. |Oase de nasteri |Halat din |3 |1 |La 2 zile || | |panza | | | || | |Sort de |4 |1 |Zilnic Dupa || | |protectie | | |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Basma din | | | || | |panza |3 |1 |La 2 zile || |Stationare de adulti si |Halat din |3 |1 |La 2 zile || 13.2. |copii de la centre |panza | | | || |medico-sanitare si | | | |Zilnic || |dispensare medicale |Sort de |4 |1 |Dupa necesitati || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 13.3. |Lucru la grupurile |Halat din |3 |1 |La 3 zile || |sanitare |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Laboratoare si sectii de | | | | || |serologie, bacteriologie, | | | | || |biochimie, biologie, |Pantofi de| | | || |chimie, toxicologie, |tenis sau | | | || 13.4. |virusologie, |pantofi de|1 |1 | || |parazitologie, lucru cu |panza | | | || |animale, recoltare, | | | | || |conservare sange, | | | | || |preparate produse din | | | | || |sange si cercetare, | | | | || |producere si control al | | | | || |serurilor, vaccinurilor si | | | | || |produselor biologice de | | | | || |diagnostic | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+

Page 35:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| |Unitati cu paturi, crese, |Halat sau | | | || 13.5. |leagane, unitati de |bluza din |3 |1 |La 3 zile || |cercetare, producere si |panza (in | | | || |control al serurilor, |locul | | | || |vaccinurilor si produselor |celor de | | | || |biologice de diagnostic |la nr. | | | || | |crt. 13) | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Pantaloni | | | || | |sau fusta |3 |1 |La 3 zile || | |din doc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Basma din | | | || | |panza (in | | | || | |locul | | | || | |celei de | | | || | |la nr. 13)| | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Sort de | | | || | |protectie | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi | | | || | |din panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| In plus pentru: |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Bloc de nasteri, bloc |Halat din | | | || |operator, spitale si |panza | | | || |sectii de boli |Sort de | | |Zilnic, dupa || |contagioase, pediatrie, |protectie | | |necesitati si al || 13.5.1|nou nascuti, prematuri, |Huse | | |fiecarui || |anestezie-reanimare |pentru | | |compartiment || |terapie intensiva si |incalta- | | | || |unitati de cercetare, |minte | | | || |producere si control al | | | | || |serurilor, vaccinurilor si | | | | || |produselor biologice de | | | | || |diagnostic | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || | |panza | | | || 13.5.2|Lucru in blocuri |Sort de | | |Dupa necesitati || |alimentare |protectie | | | || | |Huse | | | || | |pentru | | | || | |incalta- | | | || | |minte | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| 14 |Spalator (rufe, sticla, |Halat din |3 |1 |La 3 zile || |vesela), etuvier, lacat, |panza sau | | | || |namolar | | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Salopeta |2 |2 |Saptamanal || | |din doc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Boneta sau| | | || | |basma din |3 |2 |La 3 zile || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || | |panza |3 |2 | || | |Boneta sau| | | || | |basma din |3 |2 | || 15 |Baies, maseur |panza | | |La 3 zile || | |Halat din | | | || | |monton |1 |2 | |

Page 36:  · Web viewFisa act Modificat de Hotărâre nr. 287/2010

| | |Sandale de| | | || | |baie |1 |1 | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || | |panza sau |3 |1 |La 3 zile || | |bluza din | | | || | |panza | | | || | |Pantaloni |3 |1 | || | |din doc | | | || | |Boneta sau| | | || 16 |Ghipsar |basma din |2 |2 |Saptamanal || | |panza | | | || | |Pantofi de| | | || | |tenis sau | | | || | |pantofi |3 |2 |La 3 zile || | |din panza | | | || | |Masca de | | |Dupa || | |protectie |1 |1 |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| | |Halat din | | | || 17 |ingrijitor de animale de |panza sau |3 |1 |La 3 zile || |laborator |salopeta |2 |2 | || | |din doc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+ || | |Boneta sau| | | || | |basma din |3 |2 |Saptamanal || | |panza | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+ || | |Cizme din |1 |2 |La 3 zile || | |cauciuc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Contentie, sangerari, |Halat din | | | || |recoltari de organe in |panza sau | | | || |unitati de cercetare, |salopeta | | | || |producere si control al |din doc | | |Dupa necesitati || 17.1. |serurilor, vaccinurilor si |Boneta sau| | | || |produselor biologice de |basma din | | | || |diagnostic |panza | | | || | |Cizme din | | | || | |cauciuc | | | |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+| |Sofer pentru transportul |Halat din | | | || |animalelor si evacuarea |panza sau |3 |2 |La 3 zile || |gunoaielor si reziduurilor |salopeta | | | || |din unitatile de |din doc | | | || 18 |cercetare, producere si |Boneta din|2 |2 |Saptamanal || |control al serurilor, |panza | | | || |vaccinurilor si produselor |Cizme din |3 |2 |La 3 zile || |biologice de diagnostic |cauciuc | | | || | |Manusi din|1 |2 |Dupa || | |cauciuc | | |necesitati |+-------+---------------------------+----------+------+------+--------------------+

    Notă:     Pentru categorii profesionale sau locuri care nu sunt cuprinse în această normă se pot asigura şi distribui articolele şi cantităţile folosite în Ministerul Sănătăţii, pentru situaţii similare. Aprobarea folosirii acestor articole se acordă de şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în baza unui raport înaintat de comandantul unităţii respective.