Nr. 12/noiembrie, 2019 / Revistă școlară

Evaluarea în învățământul preuniversitar

Articole de specialitate

Esențial Proiect Educațional

Noiembrie, 2019

Esențial Proiect Educațional

Noiembrie, 2019

“EVALUAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR”

Importanța Evaluării Inițiale în activitatea didactică: Metode. Tehnici. Strategii

Evaluarea în învăţământul preuniversitar (CD-ROM) = ISSN 2537 - 4893

ISSN-L 2537 - 4893

Tel: 0784. 408. 000; 0732. 254. 721

E-mail: esentialproiect@gmail.com

AUTORII ÎȘI ASUMĂ ÎNTREAGA RESPONSABILITATE PENTRU CONȚINUTUL MATERIALULUI PUBLICAT!

mailto:esentialproiect@gmail.com

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

BENT DORINA, PROF. ÎNV.PRIMAR

Evaluarea este o componentă a procesului de învățământ. Ea reprezintă totalitatea

activităților prin care se colectează, se organizează și interpretează datele obținute în urma aplicării unor instrumente de măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele propuse, în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educațional.

Evaluarea are rolul de a masura și aprecia eficiența procesului de predare-învățare, de a asigura evidențierea cantității cunoștințelor dobândite, nivelul, performanțele și eficiența acestora la un moment dat, precum și dezvoltarea proceselor intelectuale.

După momentul când se desfașoară evaluarea sau modul în care se integrează în procesul didactic, distingem: evaluarea inițială (predictiva), evaluarea continuă (formativa) și evaluarea finală (sumativa).

Metodele de evaluare sunt căi, instrumente, modalități de acțiune prin intermediul cărora, evaluatorul obține informații în legatură cu randamentul școlar al elevilor, cu performanțele acestora, cu nivelul de stăpânire a cunoștințelor.

Distingem două categorii principale de metode de evaluare: metode tradiționale (evaluare orală, evaluare scrisă, evaluare prin probe practice) și metode alternative de evaluare(observarea sistematică, protofoliul, investigația, proiectul, autoevaluarea).

Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a capacităţilor elevilor.

Problematica modalităţilor de evaluare rămâne deschisă, putând fi continuu îmbunătăţită şi diversificată. Scopul comun, de care trebuie să se ţină cont, este cel de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare la elevi, concomitent cu schimbarea viziunii asupra rolului evaluării, cel de ameliorare şi corectare mai mult decât de sancţionare.

Evaluarea nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la optimizarea întregului proces desfăşurat în şcoală. Ea trebuie să fie formativă, situativă şi să dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea presupune mişcare şi de aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai diverse.

Cunoaşterea rezultatelor, a criteriilor de evaluare, îi face pe indivizi mai conştienţi şi îi motivează să se implice în sarcină.

Evaluarea eficientă este urmată de dezvoltare. O posibilitate de a spori eficienţa evaluărilor şcolare este de a muta accentul de pe măsurarea produselor pe constatarea efectelor acţiunilor valorizatoare şi pe stimularea capacităţii de autoevaluare.

BIBLIOGRAFIE 1. Nicola, Ioan (1994), Pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, RA 2. Radu, Ion (1981), Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Bucureşti,

E.D.P. 3. Stoica, A. (2003), Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Ed.

Humanitas Educaţional, Bucureşti

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

PROF. ÎNV.PRIMAR: BUJDEI ADINA-MARIA

Ce este EVALUAREA? Conceptul de evaluare a suferit modificări semnificati în teoria și practica

educației și instruirii. De la simpla verificare a cunoștințelor acumulate de către elev și notarea lor de către cadru didacltic s-a ajuns la extinderea acțiunilor evaluative asupra rezultatelor sociale ale sistemului de învățământ, asupra proceselor de instruire, a durabilității cunostințelor elevului, a calitătii curriculumului școlar și a pregătiri personalului didactic .

Evaluarea se împarte în: • Sumativa care se concentrează asupra rezultatelor grupei de elevi, reflectând performantele ; • Formativa care analizeaza situatiile complexe, demersurile de studiu și procesele de învățare

diverse ; Analizând practicile evaluative ,Ion T. Radu remarcă faptul că “evaluarea performantelor școlare

este tot mai mult ințeleasă nu ca acțiune de control - sacțiune , limitata la verificare și notare, ci ca proces ce se întrepătrunde organic cu celelalte procese ale actului didactic, exercitând o functie esential – formativa, concretizată în a informa și a ajuta în luarea unor decizii cu scopul de ameliorare a activității în ansamblu “. Relaţiile funcţionale dintre acţiunile de evaluare a rezultatelor şcolare şi procesele de instruire şi educare, relevă funcţiile fundamentale ale evaluării în activitatea şcolară.

Prima dintre acestea este de constatare şi apreciere a rezultatelor produse. Următoarea vizează cunoaşterea factorilor şi situaţiilor care au condus la obţinerea rezultatelor constatate, la diagnosticarea activităţilor desfăşurate.

Constatarea şi diagnosticarea oferă, prin datele şi informaţiile referitoare la starea procesului, sugestii pentru deciziile care urmează a fi adoptate cu privire la desfăşurarea activităţii în etapele următoare şi anticiparea rezultatelor posibile. Sub acest aspect, evaluarea îndeplineşte o funcţie de predicţie (pronosticare).

În funcţie de obiectivele educaţionale urmărite, se folosesc strategii de evaluare variate, ce îmbină evaluarea continuă cu utilizarea diferitelor forme de testare. Este esenţial ca aceste acţiuni de evaluare să fie judicios echilibrate, păstrându-se cu măsură raportul dintre aspectele informative şi cele formative cuprinse în obiectivele procesului de predare-învăţare.

METODE DE EVALUARE : I. Metode tradiționale Evaluarea se poate realiza prin metode tradiționale numite așa datorită consacrării lor în timp fiind

cele mai des folosite .În aceasta categorie intra probele orale , probele scrise si probele practice . Probele orale -avantaje -adecvarea întrebărilor la elev și la răspunsurile anterioare ale acestuia pentru a grada gândirea

elevului prin înrebări ajutatoare la răspunsul asteptat ; - clarificarea pe moment a erorilor și / sau a neîtelegerilor apărute ; -oferirea posibilității elevului de a se exprima liber, de a-și manifesta originalitatea, capacitatea de

argumentare; - interacțiunea dintre evaluator și evaluat permite evaluarea comportamentului afectiv –atitudinal; Limite – gradul de dificultate poate să difere de la elev la altul în înrebările ce vizează același conținut -variații în comportamentul evaluatorului ; - nivel scăzut de validitate și fidelitate; - consum mare de timp. Probele scrise -avantaje - economie de timp permițând evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp scurt; - acoperirea unitară ca volum și profunzime la nivelul continutului evaluat ; - un grad mai înalt de obiectivitate; - un stress mai scăzut pentru elevii timizi. - Limite –decalajul temporal între momentul aplicării testului și momentul corectării unor greșeli și

completării unor lacune.

Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării capacității elevilor de a aplica anumite cunoștințe teoretice precum și a gradului de stăpânire a priceperilor și deprinderilor de ordin practic .

-avantaje - verifică competentele legate de utilizarea corecta și eficiența a instrumentelor și aparaturii de laborator;

- evidențiază originalitatea elevului raportată la aplicarea practică a cunoștințelor teoretice . -limite- necesită un volum mare de timp și materiale; - greu de evaluat rezultatele individuale, în condițiile în care materialul didactic permite dar realizarea

de lucrari pe grupe. II Metode complementare ( alternative ) de evaluare Principalele metode complementare de evaluare sunt: observarea sistematica a activitații și

comportamentului elevilor; evaluarea prin investigatie; evaluare proiectelor ;evaluarea portofoliilor;autoevaluarea; hartile conceptuale; metoda R.A.I; tehnica 3-2-1; jurnalul reflexiv;

III - Evaluarea în contextul învățării prin cooperare Activitățile de învățare prin cooperare presupun activități în care elevii învață pe grupe și cooperând

pentru realizarea sarcinilor . Elevii învață împreună și pun în practică individual cele învățate. Pentru realizarea sarcinilor, elevii trebuie să-și dezvolte abilitatile de răspundere individuală.

Răspunderea individuală este promovată atunci când : • fiecare elev este evaluat ; • fiecarui elev îi sunt comunicate rezultatele muncii sale ; • fiecare elev răspunde față de ceilalți colegi din grup pentru propria activitate sau contribuție la

reusita grupului. Evaluarea analitică permite învățătorului sa știe precis la ce nivel se găsește fiecare dintre elevii săi . Evaluarea reprezintă o parte foarte importantă din intreg procesul instructiv-educativ Oricum ar fi,

tradiţională sau modernă, bazată pe metode vechi sau noi, convenţionale sau nu, evaluarea este la fel de importantă ca şi predarea, iar in funcție de rezultatele obținute in urma acesteia se pot optimiza finalitățile intregului proces didatic.

Bibliografie : *Voiculescu Elisabeta ,’’ Factorii subiectivi ai evaluarii scolare . Cunoasterea si control’’ , Ed .

Aramis, Buc -2007 *Radu Ion ’’Evaluare in procesul didactic ’’ , EDP RA , Buc.- 2000 *Radu Ion ’’Teorie si practica in evaluarea eficientei invatamantului ’’ , EDP, Buc. - 1998 *Vasile Moglan’’Didactica disciplinei- Limba și literatura română- în învățământul primar”, Ed.

Miniped, Buc. -2010

PROIECT DIDACTIC DESFASURAREA LECTIEI

DRAGAN CARMEN

Secventele lectiei si timpul alocat

Ob. Op.

Conţinutul instructiv-educativ

Metode/procedee/ tehnici

Mijloace de invatate

Forme de organizare Evaluare

1.Moment oragnizatoric 1 min

Se creează condiţiile optime pentru desfăşurarea lecţiei: pregătirea materialului didactic necesar, stabilirea liniştii, îndrumarea elevilor în activitatea de pregătire. Elevii pregătesc manualele, caietele speciale, instrumentele de scris.

Conversaţia

Frontal

Observarea sistematică

2.Verificarea temei 4 min

Se face controlul cantitativ al temei pentru acasă. Se realizează controlul selectiv al calităţii temei.

Conversaţia

Caietul auxiliar

Frontal Observarea sistematică

3. Captarea atenţiei 5 min

O1

Se amintesc lunile toamnei. Copiii sunt intrebati cu ce sunet se termina cuvantul „octombrie”. Vor identifica sunetul „e”. Se amintesc si celelalte litere invatate (pe planse se arata literele: a, A, m, M, t, T, i, I). Invatatoarea le spune copiilor ca in aceasta zi de toamna ii invita intr-o calatorie in timp, pentru a afla istoria scrisului. Invitatul este zeul Thot (se afiseaza pe tabla o imgine cu acesta), din Egiptul Antic. Potrivit credintelor egiptenilor, acest zeu i-ar fi invatat pe oameni scrierea. Se vizionează un material ilustrat în PPT (Anexa1). Invatatoarea citeste informatiile de pe ecran. Pe tabla scrie titlul „Scrierea”.

Pentr Explicaţia Observaţia Lectura Explicaţia

Etichete cu lunile de toamna Plansa Calculator Material ilustrat in PPT

Frontal

Observarea sistematică a elevilor privind capacitatea de exprimare , de comunicare receptivă.

4. Anuntarea temei si a obiectivelor 2 min

Invatatoarea le spune copiilor ca trebuie si ei sa ii demonstreze invitatului ca stiu sa citeasca si sa scrie. Acesta le-a promis ca ii invata la final sa scrie cu hieroglife, daca rezolva corect sarcinile propuse de el. Anunţa tema şi obiectivele lecţiei în mod cât mai accesibil. Le spune elevilor că vor citi si vor scrie cuvinte.

Explicaţia Observaţia

Frontal Observare sistematică frontală

5.Reactualizarea cunoştinţelor 5 min

O2

Copii vor primi o fisa pe care o vor lucra in perechi. Se vor reactualiza cunoştinţele cu ajutorul ciorchinelui.

Explicaţia Demonstraţia

Fise didactice

In perechi

Observare sistematică frontală

Completează ciorchinele cu cuvinte care conţin sunetul „e”. ( Anexa 2) Se strang ciorchinii. Se verifica unul.

Exercitiu de scriere

6.Dirijarea activităţii 10 min 7.Obţinerea performanţei 5 min 8.Realizarea feedback-ului 10 min 2 min 9.Aprecieri asupra desfasurarii activitatii 1 min

O3 O11 O4 O3 O5 O3 O6 O7 O8 O9 O10

Invatatoarea le cere copiilor sa citeasca din nou titlul de pe tabla si sa identifice care sunt ultimele doua litere ale cuvantului (“ea”) Solicita copiilor sa gaseasca si alte cuvinte cu aceste litere. Ii ajuta adresandu-le cateva intrebari: “Unde am fost in excursie?” etc. Elevii răspund la întrebările adresate. Vor identifica termenii: „Predeal, vremea, mireasmă, teamă” etc. Se despart cuvintele în silabe, se accentuează faptul ca grupul „ea” se află in aceeasi silaba. Invatatoarea le explica faptul că pronuntam „ia”, dar scriem „ea”, in contexte precum: ”ea, adica fata, mama etc.” Se incalzesc mainile pentru scris. Se intoneaza cantecul „Vine ploaia”. Se va scrie la tabla cu liniatura cuvintele: ea, mea, teama. Copiii vor copia cuvintele pe fisa aflata deja pe banca.(ex. 1, Anexa 3) Elevii sunt anuntati ca invitatul le-a pregatit o povestioara (ex. 2, Anexa 3) Se afiseaza la tabla. Le cere sa sublinieze cuvintele care contin grupul “ea”. Se prezinta elevilor pe cartoane trei titluri: Recoltarea, Scrierea, Numărarea. Ei trebuie sa il aleaga pe cel potrivit. Metoda cadranelor Fiecare copil va primi o fişă care conţine 4 sarcini de lucru (Anexa 4). Se vor da fise diferentiate. Se strang fisele dupa timpul alocat. Activitate recreativă Zeul Thot le-a pregatit elevilor pietre pe care sa scrie varsta lor (pe o parte) si sa deseneze hieroglifa corespunzatoare literei E (pe

Conversaţia Metoda fonetica, analitico-sintetică Conversaţia Explicaţia Exerciţiul de scriere Exerciţiul Conversatia Explicatia Conversatia

plansa fişe de lucru fişe de lucru pietre

Frontal Frontal Individuală Individuală Individuală Individuală Frontala

Aprecieri verbale Observarea sistematică a elevilor privind capacitatea de exprimare Observare sistematică individuală Observare sistematică Observare sistematică individuală Observare sistematică frontală .

cealalta parte a pietrei), urmand codul: numarul 1 este reprezentat printr-o linie oblica. Se arata litera e scrisa cu hieroglife. Invatatoarea face aprecieri individuale si colective asupra modului in care elevii au participat la ora.

SISTEMUL DE EVALUARE CLASELE PRIMARE

PROF. EFS. DURGHEU ALIN

DESCRIEREA PROBELOR DE EVALUARE

Alergarea de viteză pe distanţa de 25m/cls. I, 30 m cls. II,III,IV cu start din picioare: se execută în linie dreaptă pe teren plat; se trasează liniile de plecare şi sosire; cronometrul se porneşte la mişcarea piciorului din spate; se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă.

Naveta 5x5m: se susţine numai în cazul în care nu există condiţii pentru alergarea de viteză pe 25m; se execută pe o suprafaţă netedă şi alunecoasă; se trasează două linii paralele la distanţa de 5m; executantul se dispune înapoia uneia din linii, iar la semnal porneşte în alergare până la linia opusă, o depăşeşte cu ambele picioare şi revine la linia de plecare, parcurgându-se de cinci ori distanţa de 5m; se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă.

Alergarea de durată în tempo uniform moderat; se desfăşoară pe teren plat fără denivelări, pe grupe de 6 - 8 elevi; alergarea este continuă, în ritm propriu, pe duratele corespunzătoare fiecărui calificativ.

Extensii ale trunchiului din culcat facial: executantul adoptă poziţia culcat facial cu palmele la ceafă, fixat la glezne de un partener; extensia trunchiului cu ridicarea capului peste înălţimea băncii de gimnastică, revenire în poziţia iniţială; se înregistrează numărul de repetări.

Ridicări ale picioarelor din culcat dorsal: se adoptă poziţia culcat dorsal cu palmele la ceafă; se execută îndoirea genunchilor la piept, întinderea picioarelor pe verticală, revenire cu genunchii la piept şi întinderea picioarelor pe sol; se înregistrează numărul de repetări.

Ridicări de trunchi din culcat dorsal: executantul adoptă poziţia culcat dorsal cu palmele la ceafă, genunchii îndoiţi şi tălpile fixate pe sol de către un partener; ridicarea trunchiului până la atingerea genunchilor cu coatele şi revenire în poziţia iniţială; se înregistrează numărul de repetări.

Aruncarea mingii medicinale de la piept: se adoptă poziţia depărtat la sagital, mingea tinuta în dreptul pieptului cu o înpingere energică se aruncă mingea cât mai departe, se masoară în metri;

Săritura în lungime de pe loc: din poziţia stând înapoi a unei linii, tălpile depărtate la nivelul umerilor, avântate prin îndoirea şi extensia picioarelor simultan cu balansarea braţelor; impulsie energică, săritură în lungime şi aterizare pe ambele picioare; se măsoară lungimea săriturii de la linie până la călcâie.

Bibliografie 1. Scarlat Eugeniu - Tratat de educație fizică și sport, Editura didactică și pedagogică, Galați 2011 2. Săvescu Iulian - Ghid auxiliar, Editura SimArt, Craiova 2007 3. Sistemul National Școlar de Evaluare la educație fizică și sport

Elemente acrobatice izolate: se execută izolat; elemente statice şi dinamice prevăzute de programă; se apreciază corectitudinea execuţiei;

Legări de elemente acrobatice: se execută legat, 2-3 elemente acrobatice însuşite; se apreciază cursivitatea şi corectitudinea execuţie

Procedee tehnice izolate din minijocul sportiv: se execută izolat procedee tehnice însuşite; se apreciază corectitudinea execuţiei. Structuri simple de joc: se execută legat 2-3 procedee tehnice; se apreciază cursivitatea şi corectitudinea execuţiei

Nivelul de dezvoltare al deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative

Se aranjeaza un parcurs aaplicativ care să cuprinde deprinderile motrice ce urmează a fi verificatie

Aruncare cu două mâini de jos la ţintă orizontală: • din poziţia stând depărtat, aruncare lansată, cu două mâini de jos a unui obiect uşor la ţintă delimitată pe sol, la distanţă de 3 - 4 m, lăţimea ţintei având 0,5 m; • se înregistrează numărul de încercări reuşite.

Aruncare la ţintă verticală: • aruncare azvârlită cu o mână pe deasupra umărului, cu o minge de oină sau tenis, la o ţintă verticală cu lăţimea de 0,5 m situată la distanţa de 5 - 6 m şi lăţimea de 2 m; • se înregistrează numărul de încercări reuşite.

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

PROF .ÎNV.PRIMAR: HUȚAN MIRELA-ILEANA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR .3 VICOVU DE SUS , JUD.SUCEAVA Motto: ” Orice om este îndreptățit să fie evaluat în momentele sale cele mai bune. ” Ralph Waldo Emerson Pentru noi cadrele didactice , evaluarea este o parte importantă a procesului de învățământ , alături

de predare și învățare . Evaluarea iden- tifică și măsoară obiectivele propuse , are rol de a regla și eficentiza pro- cesul instructiv – educativ . Obiectivele propuse se regăsesc în programe- le școlare . A planifica o evaluare necesită multă grijă deoarece aceasta este la fel de importantă ca predarea și învățarea . Trebuie să fim atenți la nivelul de cunoștințe dobândite de către elev pe parcursul predării – învă-

țării pentru ca evaluarea să fie un real succes , atât pentru elev cât și pen- tru cadrul didactic care face evaluarea .

Cadrul didactic trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare, să le aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi , de vârsta acestora . Utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final fiind formarea, la nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.

Cele trei tipuri de evaluare sunt : evaluarea inițială ( predictivă ) evaluarea continuă ( formativă ) , evaluarea sumativă ( cumulativă ). Evaluarea inițială se efectuează la începutul unei activități de instruire

( ciclu școlar , an școlar , după o întrerupere de mai mare durată , profeso rul preia o clasă nouă ) . Ea are în principal o funcție diagnostică și pre- dictivă .Evaluarea continuă se realizează de-a lungul întregului proces instructiv – educativ , se poate realiza pe secvențe relativ mici de învățare și determină dacă elevul depășește anumite greutăți în procesul de învă -țare.

Această evaluare permite o reglare de tip formativ , deoarece oferă infor- mații privind progresele și dificultățile elevului și cadrul didactic poate lua măsuri de reglare a demersului didactic . Evaluarea sumativă în con- cepția lui Bloom , clasifică , certifică sau atestă progresele elevilor fie comparându-i , fie comparând rezultatele înregistrate cu cele așteptate . Această evaluare se realizează la sfârșitul unei unități de învățare , seme- stru , an școlar , ciclu școlar . Poate avea caracter de bilanț .Toate cele trei tipuri de evaluări sunt la fel de importante în procesul instructiv – educativ

La aceste tipuri de evaluări se mai poate adăuga o clasificare din punct de vedere al metodelor și procedeelor de verificare , al proceselor / instrumentelor de recoltare a informației cum ar fi : evaluarea orală , eva- luarea scrisă , evaluarea practică , evaluarea combinată .

Cele mai frecvent aplicate metode de evaluare sunt observarea cu rentă a elevului , verificările orale , examinările prin probe scrise și prac- tice ( metode tradiționale ) , dar și metode alternative cum ar fi : studiul de caz , portofoliul ,fișe de activitate independentă , proiectul etc.

Observarea curentă a comportamentului elevului în timpul lec țiilor ne poate permite să cunoaștem interesul elevului pentru studiu , mo- dul în care el participă la activitate , își îndeplinește sarcinile școlare .Ca -drul didactic pe baza celor observate poate face aprecieri verbale , acestea având rolul unei întăriri pozitive a performanței obținute .Dacă un elev manifestă dezinteres pentru lecție , cadrul didactic trebuie să ia măsuri optime pentru ca acesta să nu rămână în urmă la învățătură .

Astfel , printr-o observare atentă a comportamentului elevului , cadrul didactic poate regla procesul instructiv – educativ , acest fapt ducând la un real progres .

Metode bazate pe verificările orale se realizează , în special , prin întrebări răspunsuri și prin îndeplinirea unor sarcini de lucru sub supravegherea cadrului didactic . Această metodă depinde de modul în care sunt formulate întrebările și se urmărește reproducerea cunoștințelor , interpretarea și prelucrarea lor , capacitatea de a opera cu ele . Prin această metodă cadrul didactic poate adresa întrebări suplimentare , determinân-du-l pe elev să-și exprime tot ce are de spus .Ca dezavantaj putem spune că nu reușim să evaluam un număr mare de elevi .

Examinarea prin probe scrise este folosită cu mare frecvență pe toate treptele de învățământ avânt foarte multe avantaje : obiectivitate , verificarea unui număr mare de elevi într-un timp scurt , verificarea tuturor în legătură cu un anumit conțitut , posibilitatea ca elevii timizi să-și poată elabora răspunsurile .

O altă metodă pe care o folosesc la clasă este Portofoliul . Această metodă reprezintă cartea de vizită a elevului . El furnizează informații despre activitatea elevului de-a lungul unui semestru , an școlar sau ciclu de învățământ .

Proiectul este o activitate de învățare cu un caracter formativ .Această metodă folosește achiziții dobândite ,într-un context nou , relevant pentru învățare .

Combinarea instrumentelor de evaluare scrisă cu cele de evaluare orală, cu metodele complementare de evaluare vor asigura realizarea unei imagini globale a capacităţilor elevilor.

Evaluarea nu este un scop în sine, ci trebuie să conducă la optimizarea întregului proces desfăşurat în şcoală. Ea trebuie să fie formativă, situativă şi să dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea presupune mişcare şi de aceea evaluarea nu trebuie să se rezume doar la un singur instrument, ci să se refere la o serie de tehnici cât mai diverse.

Evaluarea eficientă a elevilor duce la dezvoltarea optimă a acestora . Bibliografie : 1. Nicola, Ioan (1994), Pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, RA 2. Radu, Ion (1981), Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Bucureşti, E.D.P. 3. Stanciu, Mihai (2003), Didactica postmodernă, Editura Universităţii Suceava

IMPORTANȚA EVALUĂRII INIȚIALE ÎN PROCESUL DIDACTIC

PROF. ÎNV. PREȘCOLAR IANCU FLORINA

“A evalua înseamnă a emite o judecată de valoare asupra rezultatelor obținute de preșcolari, precum

și asupra desfășurării procesului instructive-educativ, care a permis atingerea acestor rezultate.” (I. T. RADU)

Evaluarea își propune să determine valoarea rezultatelor și progreselor învățării în contextul calitativ

al predării și să pună în evidență punctele critice ale acestora. Ea este o dimensiune fundamentală a procesului de învățământ întrucât furnizează informații despre calitatea și funcționalitatea acestuia, în ansamblul său, cat și despre componente ale sale (metode, mijloace, forme de organizare, conținuturi etc.). Alături de predare și învațare, evaluarea constituie o componentă esențială a procesului de învățământ, aflată in interacțiune cu alte procese cum ar fi: planificarea, organizarea, conducerea, esența sa fiind cunoașterea activității desfașurate cu copiii, pentru ca pe baza informațiilor obținute, această activitate sa fie ameliorată la timp.

Concomitent cu creșterea interesului fată de educație, a crescut si ponderea pentru exercitarea unui control sistematic asupra modului cum învățământul își desfășoară activitatea. De aceea, cerințele pedagogice au fost îndreptate în direcția descoperirii unor tehnici cât mai exacte de măsurare și evaluare a activității instructive.

Astfel, evaluarea, apare ca un proces complex de comparare a rezultatelor obținute cu obiectivele planificate, cu resursele utilizate și cu rezultatele anterioare.

Evaluarea este o acțiune complexă, un ansamblu de operații care precizează: - obiectivele și conținuturile ce trebuie evaluate; - scopul și perspectiva evaluării; - momentul evaluării; - modalitatea evaluării; - modul de prelucrare a datelor și de valorificare a informațiilor; - criteriile pe baza cărora se evaluează. Evaluarea inițială – se efectuează la începutul unui program de instruire și este menită să stabilească

nivelul de pregătire a preșcolarilor în acest moment, condițiile în care aceștia se pot integra în activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoașterea capacităților de învățare a copiilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc și a gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează, constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice. Această relație devine evidentă în situații în care educatoarea începe activitatea cu copii al căror potential de învățare nu-l cunoaște, la începutul unui ciclu de învățământ sau al unui an școlar.

Dacă aș vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care copilul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință (Ausubel, 1981, 61).

Evaluarea inițială realizează două funcții: Funcția diagnostică vizează cunoașterea măsurii în care preșcolarii stăpânesc cunoștințele și posedă

capacitățile necesare angajării lor cu șanse de reușită într-un nou program. Astfel pot fi identificate: lacunele pe care le au copiii în pregătire, capacitățile și abilitățile formate, conceptele principale pe care preșcolarii le stăpânesc, cu ajutorul cărora vor putea asimila conținuturi noi; posibilitățile grupului de copii și a fiecărui preșcolar în parte de a lucra independent; abilitățile necesare însușirii conținuturilor experimentale și aplicative; deficiențele și dificultățile ce apar în învățare.

Funcția prognostică sugerează educatorului condițiile probabile ale desfășurării noului program și permite anticiparea rezultatelor. Această funcție presupune gândire previzională, raționalitate, fezabilitate,determinare dar și flexibilitate în alegerea obiectivelor și a resurselor corespunzătoare pentru îndeplinirea acesteia. Pornind de la datele evaluării se pot stabili: obiectivele programului următor,

conținuturile absolut necesare, demersurile didactice considerate adecvate posibilităților de învățare ale elevilor.

Pentru ca evaluarea inițială să fie urmată de rezultatele scontate, e nevoie să se țină seama de următoarele:

- tratarea diferențiată a copiilor; - selecția riguroasă a conținutului învățarii; - utilizarea acelor metode și procedee didactice care să antreneze cel mai mult capacitățile

intelectuale,care asigură învățarea activă și formativă; - îmbinarea eficientă și alternarea formelor de activitate la grupă (frontală, individuală și pe grupe). Evaluarea inițială nu are deci un rol de control, ci este utilizată pentru a reuși cunoaşterea

comportamentului cognitiv al elevului, deci pentru a înțelege dacă acesta dispune de o pregătire care este necesară procesului educaţional (respectiv cunoştinte, capacităţi, abilităţi etc). Astfel, dacă, urmare a acestei evaluări se constată faptul că unii dintre elevi au anumite carenţe, cadrul didactic care predă disciplina respectivă trebuie să încerce să organizeze înaintea de a începe noul curs, sau noul an de studiu etc., un așa numit modul de recuperare pentru întreaga clasă sau doar cu acei anumiţi elevi care au cerințe speciale.

Ca o concluzie, putem afirma că evaluarea iniţială este bine să fie realizată pentru a putea determina cunoştintele şi acele capacităţi care reprezintă premise ale asimilării noilor conţinuturi şi de asemenea pentru formarea unor competenţe noi.

Evaluarea inițială este un punct de referință pentru a combina cerințele practice ale evaluării formative și a atenției cu privire la diversitate. Revenirea informațiilor către elevi permite, de asemenea, îmbunătățirea proceselor de predare și învățare care au loc în sala de clasă.

Procesul evaluativ își îndeplinește pe deplin funcția majoră numai atunci când, atât profesorii cât și elevii reușesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că își doresc acest lucru, fiecare îmbunătățindu-și comportamentul în funcție de reacțiile celuilalt.

Bibliografie: 1. Radu, I. T., (2000),” Evaluarea în procesul didactic”, București, Editura Didactică și Pedagogică. 2. Savu –Cristescu, M., (2007), Rolul evaluării în creșterea performanțelor școlare, Târgoviște:

Editura Bibliotecha. 3. Mătăsaru, M. Și colaboratorii, (2005), Evaluarea inițială, Bacău: Editura Activ. 4. Nicola, I., (1996), Tratat de pedagogie școlară, București: EDP R.A. 5. Petrescu A., (1996), „Evaluarea performanțelor școlare”, București, Editura Delfin. 6. Cocoradă, E., (2008), Impactul evaluării asupra învățării, Sibiu: Editura Universității Lucian

Blaga. 7. Ausubel, P. D., Robinson, R. F.( 1981) – Pedagogia secolului XX. Învăţarea în şcoală, București,

EDP

METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE

IVAŞCU ROXANA ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6, BRAŞOV

Metoda de evaluare vizează întregul demers de proiectare şi realizare a actului evaluativ, de la

stabilirea obiectivelor de evaluare prin care se intenţionează obţinerea informaţiilor necesare şi relevante pentru scopurile propuse. Din acest unghi de vedere, instrumentul de evaluare este parte integrantă a metodei, reprezentând concretizarea la nivel de produs a opţiunii metodologice a cadrului didactic pentru testarea performanţelor elevului într-un domeniu bine definit.

Strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acţiunii evaluative care să ofere elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu dar, mai ales, ceea ce pot să facă.

Principalele metode alternative sau complementare de evaluare al căror potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul elevului sunt :

a) Observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor; b) Investigaţia; c) Proiectul; d) Portofoliul; e) Autoevaluarea. a) Observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor în timpul activităţii

didactice este o tehnică de evaluare ce furnizează învăţătorului o serie de informaţii, diverse şi complete, greu de obţinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţională. Observarea este adeseori însoţită de aprecierea verbală asupra activităţii/răspunsurilor elevilor.

Pentru a înregistra informaţiile de care are nevoie învăţătorul are la dispoziţie practic cinci modalităţi: I. fişa de observaţii curente; II. fişa de evaluare ( calitativă ); III.scara de clasificare; IV.lista de control/verificare; V.fişa de caracterizare psiho-pedagogică ( la final de ciclu ). I. Fişa de evaluare – este completată de către învăţător, în ea înregistrându-se date factuale despre

evenimentele cele mai importante pe care învăţătorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţiune al elevilor săi precum şi interpretările învăţătorului asupra celor întâmplate.

II. Scara de clasificare – însumează un set de caracteristici ( comportamentale) ce trebuie supuse evaluării însoţite de un anumit tip de scară ( de obicei scara Libert ).

III. Lista de control/verificare – deşi pare asemănătoare cu scara de clasificare ca manieră de structurare se deosebeşte de aceasta prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unui comportament, fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă.

Pentru evaluarea achiziţiilor ce vizează capacităţi superioare, precum şi a calităţilor de ordin atitudinal şi comportamental, la clasele III-IV se pot utiliza cu succes următoarele metode alternative:

b) Investigaţia - oferă elevului posibilitatea de a aplica în mod creator cunoştinţele însuşite şi de a explora situaţii noi de învăţare, pe parcursul unei ore de curs. Metoda presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acestora de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă, practică, prin care elevii îşi pot demonstra un întreg complex de cunoştinţe şi de capacităţi.

c) Proiectul – este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale elevilor. Este o formă de evaluare puternic motivantă pentru elevi, deşi implică un volum de muncă sporit – inclusiv activitatea individuală în afara clasei. Proiectul reprezintă o formă de evaluare complexă, ce conduce la aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare, precum:

- apropierea unor metode de investigaţie ştiinţifice; - găsirea unor soluţii de rezolvare originale; - organizarea şi sintetizarea materialului; - generalizarea problemei; - aplicarea soluţiei la un câmp mai vast de experienţe;

- prezentarea concluziilor. d) Portofoliul – este un instrument de evaluare complex, ce include experienţa şi rezultatele relevante

obţinute prin celelalte metode de evaluare. El reprezintă „cartea de vizită“ a elevului urmărind procesul global înregistrat de acesta, nu numai în ceea ce priveşte cunoştinţele achiziţionate pe o unitate mare de timp, dar şi atitudinile acestuia; este un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului, acţionând ca factor al dezvoltării personalităţii, rezervându-i elevului un rol activ în învăţare.

Portofoliul poate fi de două tipuri: portofoliu de învăţare şi portofoliu de evaluare. Portofoliul surprinde şi evaluează elevul în complexitatea personalităţii sale, componentele lui înscriindu-se în sfera interdisciplinarităţii.

e) Autoevaluarea – are drept scop să-i ajute pe elevi să-şi dezvolte capacităţile de autocunoaştere şi de autoevaluare, să compare nivelul la care au ajuns cu nivelul cerut de obiectivele învăţării şi de standardele educaţionale, să-şi dezvolte un program propriu de învăţare, să-şi autoevalueze şi valorizeze atitudini şi comportamente.

Unii teoreticieni include examenele ca modalitate de evaluare externă în lista metodelor alternative de evaluare. Examenele certifică, la sfârşit de ciclu şcolar, cunoştinţele şi competenţele elevilor care le permit acestora să acceadă într-o nouă formă de învăţământ, sau într-un ciclu şcolar superior. Ca instrumente de evaluare se folosesc testele standardizate sau nestandardizate, interviul, probele orale etc.

Toate aceste metode complementare de evaluare asigură o alternativă la formulele tradiţionale, a căror prezenţă este preponderentă în activitatea curentă la clasă, oferind alte opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă.

STUDIU - EVALUAREA INIȚIALĂ-NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA EI ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

PROFESOR RABOIU CORINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ JIANA, JUD. MEHEDINȚI Evaluarea inițială oferă elevului și profesorului o reprezentare a potențialului de învățare,dar și a

eventualelor lacune ce trebuie completate și a unor aspecte ce necesită corectare sau îmbunătățire. Ea nu își propune aprecierea performanțelor globale ale elevilor sau ierarhizarea lor și astfel se recomandă raportarea la bareme de evaluare (apreciere).

Alături de predare și învățare, evaluarea reprezintă o funcție esențială și o componentă a procesului de învățământ. Cele trei forme de evaluare (inițială,formativă și sumativă) sunt în relație de complementaritate,determinată de funcțiile lor în demersul evaluativ.

Scopul evaluării inițiale este cu atât mai bine atins, cu cât reușim să-i determinăm pe elevi să fie receptivi și să ințeleagă importanța evaluării școlare, pentru ca ei să trateze cu seriozitate rezolvarea sarcinilor propuse ,să le fie trezită motivația cunoașterii și dorința soluționării corecte a problemelor enunțate. Înțelegând-o ca un exercițiu util activității de învățare și nu ca o evaluare propriu-zisă care implică emoții, mai ales că rezultatele ei nu se consemnează în catalog, elevii se pot concentra liber și în mod expres asupra rezolvării itemilor propuși și astfel rezultatele ei pot reflecta obiectiv dacă elevii au pregătirea necesară crării premiselor favorabile unei noi învățări.

Referitor la importanța evaluării inițiale, Ausubel preciza ”ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”. Ea oferă profesorului și elevului posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exacta a situației existente și de aformula cerințele următoare. Pe baza informațiilor evaluării inițiale se planifică demersul pedagogic imediat următor și eventual a unor programe de recuperare. Pentru ca evaluarea inițială să fie urmată de rezultatele scontate,e nevoie să se țină seama de următoarele:

- tratarea diferențiată a elevilor; - selecția riguroasă a conținutului învățarii; - utilizarea a acelor metode și procedee didactice care să antreneze cel mai mult capacitățile intelectuale,care asigură învățarea activă și formativă; - îmbinarea eficientă și alternarea formelor de activitate la clasă (frontală, individuală și pe grupe). Evaluarea predictivă poate fi considerată o strategie psihopedagogică distinctă, deoarece poate fi

desfășurată nu numai la începutul anului școlar, ci și la mijlocul sau sfârșitul lui, atât înaintea unor teme, cât și în orice moment al ei. Pe de altă parte, această strategie nu se limitează la testarea cunoștințelor elevilordeoarece își propune, de cele mai multe ori,și evidențierea unor priceperi și aptitudini. Evaluarea inițială este utilă pentru refacerea sau remedierea unor stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperaresau de refacere a noțiunilor fundamentale ce vor fi implicate în susținerea învățării următoare, pentru a omogeniza, într-un fel, fondul de cunoștințe și abilități indispensabile unui nou proces.

Pentru a crește impactul pozitiv al evaluării inițiale, am evidențiat reușitele elevilor până în acel moment. Aceste reacții au contribuit la creșterea încrederii în forțele proprii și au catalizat energii noi în direcția realizării planului individualizat de învățare. Atenția va fi concentrată întotdeauna pe aspecte care pot face obiectul schimbării,cu evitarea supraîncărcării elevilor cu excesiv de mult feedback transmis într-o singură sesiune. Se vor urmări căile de mers împreună înainte, prin împărtășirea ideilor șiexplorarea soluțiilor posibile și nu prin formularea excesivă de sugestii. Întotdeauna am ales cu mare atenție itemii care au alcătuit evaluarea inițială,ținând seama de prevederile curriculumului pentru învățământul primar și pentru ca aceasta să reflecte cât mai obiectiv nivelul de pregătire al elevilor,pe care să se plieze cât mai bine pregătirea următoare.

Evaluarea în general,d eci și cea inițială, are rolul de a regla permanent și a forma în spiritul unor decizii realiste atât cu privire la curriculum cât și la resursele umane implicate. Importanța ei este cu atât mai mare, cu cât este cunoscut faptul că” este mai ușor să previi decât să vindeci”. Astfel și în cadrul procesului de evaluare prevenirea și controlul sau monitorizarea permanentă a nivelului de reușită a elevilor pot contribui la intervenții și decizii pertinente și prompte din partea cadrului didactic.

O evaluare inițială, urmată de o evaluare continuă constituie un autentic instrument de lucru al dascălului, cu ajutorul căruia se perfecționează activitatea pusă în beneficiul școlarului.

Procesul evaluativ își îndeplinește pe deplin funcția majoră numai atunci când,atât dascălul cât și școlarii reușesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că își doresc acest lucru, fiecare îmbunătățindu-și comportamentul în funcție de reacțiile celuilalt.

BIBLIOGRAFIE: Radu, I. T.,Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului, Editura Didactică și Pedagogică

București, 1981. Radu, I. T., Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000. Stoica, A.,Evaluarea în învățământul primar. Descriptori de performanță, Editura Humanitas

Educațional, București, 1998.

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

INSTITUTOR: RACARU LUMINITA FLORINA GRĂDINIȚA ADUNATII-COPACENI, GIURGIU

„Dacă aş vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influenţează

mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care le posedă la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă! ( R. Ausubel , 1981)

Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ,prezent in toate

activitatile,ce urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic.

Evaluarea este finalul evenimentelor,ce presupune urmatoarele etape -Stabilirea scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil al copiilor, -Proiectarea şi realizarea programului de realizare a scopurilor propuse, -Măsurarea rezultatelor aplicării programei, -Evaluarea rezultatelor. Evaluarea ,prezenta in toate activitatile pedagogice,se afla in relatie interdependenta cu predarea si

invatarea,facandu-le mai fructuoase. Copiii-prescolari,scolari,nu trebuie evaluati unii in comparatie cu altii.Scopul evaluarilor nu trebuie

sa determine o ierarhie,ci sa prezinte evolutia,tot ce a dobandit acel copil. Prin toate activitatile instructiv-educative desfasurate,evaluarea prezinta toate schimbarile produse

in planul personalitatii copilului,din punct de vedere intelectual,afectiv,psiho-motor,etc. Cele mai des întâlnite forme de evaluare sunt: evaluarea iniţială, continuă şi finală. Evaluarea iniţială se realizează la începutul unei perioade de „instruire” şi stabileşte nivelul de

pregătire a preşcolarilor în momentul iniţierii programului respectiv.Aceasta perioada de evaluare este esentiala pentru reuşita activităţilor următoare, deoarece oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaşte potenţialul fiecărui copil.

Pentru ca evaluarea iniţială să fie eficientă, trebuie elaborate criterii şi modalităţi de verificare, măsurare şi apreciere a nivelului de pregătire a preşcolarilor,metode si tehnicii prin care copilul sa participe efectiv si afectiv, pornind de la obiectivele propuse.

Datele obţinute ajută la conturarea activităţii didactice în trei planuri: stabilirea modului adecvat de predare a noului conţinut al programei, organizarea unui program de recuperare, dacă este cazul, şi adoptarea unor măsuri de sprijinire şi recuperare a unora din preşcolari.

Evaluarea formativă îşi propune să verifice toţi preşcolarii asupra conţinuturilor predate, fapt ce permite ca educatoarea să cunoască pregătirea copiilor, identificarea lacunelor, după fiecare secvenţă de învăţare să adopte măsuri pentru autoreglarea activitatii educationale,pentru diagnoza si prognoza.

Evaluarea finală intervine la sfârşitul unei perioade mai lungi de învăţare, la sfârşit de semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ. Se realizează prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o estimare globală a rezultatelor, pe perioade lungi. Este centrată pe o evaluare de bilanţ, regrupând mai multe unităţi de studiu.

Tinand cont de experienta de la grupa,pe parcursul anilor,am folosit ca metode si tehnici de evaluare probe scrise (fise cu sarcini), probe orale, probe practice,l ucrari practice, aprecierile verbale, autoevaluarea, recompensa,j ocurile didactice, de rol, serbarile, observarile directe, afisarea lucrarilor si nu in ultimul rand, portofoliile cu lucrarile copiilor.

Probele orale sunt cele mai folosite metode de evaluare din grădiniță. Acestea oferă o interacționare directă între educatoare și copil. Sunt flexibile și pot alterna întrebările în funcție de calitatea răspunsurilor. Probele orale ii dau copilului posilbilitatea de a formula răspunsurile libere, fără a le structura,putandu-si justifica răspunsul.

Portofoliul este o metodă de evaluare care centralizeaza date despre progresul copilului, poate fi considerat ca o „carte de vizită” a preșcolarului. Tipuri de portofolii:

- portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante lucrări); - portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul activităţii);

- portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.)

Portofoliul poate cuprinde: o listă cu comportamente așteptate; observații asupra evolutiei copilului; lucrari ale acestuia; poze cu sarcini/activitati pe care acesta le-a dus la bun sfârșit pe parcursul anului școlar, rezultate ale activităţilor extracurriculare (diplome la diverse concursuri) s.a.; În concluzie, portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a copilului ci, poate fi reprezentativ pentru crearea unei imagini pozitive asupra unei grupe sau a unei grădiniţe. Printre metodele şi procedeele interactive de fixare şi evaluare a cunoştinţelor utilizate în grădiniţă, se înscriu următoarele: turul galeriei, scaunul autorului, piramida, ghicitorile, tehnica fotolimbajului,ciorchinele, posterul, blazonul, Diagrama Venn, Examinarea povestirii, Jurnalul grafic ,Tehnica florii de nufăr, metoda colţurilor, tehnica analitico-sintetică, cubul, turnirul întrebărilor, cvintetul, R.A.I. ( Răspunde. Aruncă. Interoghează.) jurnalul grupei. După Ausubel „evaluarea merită un loc important în învăţământ, din care face parte integrantă. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie şi în calitate, al învăţării, ’’ astfel evaluarea este prioritară în cadrul procesului de învățământ din țara noastră, fiind considerată o sursă a soluțiilor de perfecționare a actului didactic.

Bibliografie: *Ausubel, P. D., Robinson, R. F.( 1981) – „ Pedagogia secolului XX. Învăţarea în şcoală”,

București,EDP.; *Cucoş, Constantin – „Pedagogie” ediţia a II a revizuită şi adăugită, - Iaşi, Polirom, 2006; *Curriculum pentru Educatie Timpurie-2019

EVALUAREA INIŢIALĂ

PROF. RĂCEANU DANUBIA-ILEANA, LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ,

LICEUL TEHNOLOGIC BÎLTENI, GORJ Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, se organizează şi se interpretează

datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.

Evaluarea, ca activitate în sine, cuprinde trei etape importante: - măsurarea rezultatelor şcolare prin procedee specifice, utilizând instrumente adecvate scopului

urmărit ( probe scrise / orale / practice, proiecte, portofolii etc. ); - aprecierea acestor rezultate pe baza unor criterii unitare ( bareme de corectare şi notare, descriptori

de performanţă etc. ); - formularea concluziilor desprinse în urma interpretării rezultatelor obţinute în vederea adoptării

deciziei educaţionale adecvate ). Evaluarea performanţelor elevilor are următoarele funcţii: - diagnostică, în sensul de a face cunoscute situaţiile şi factorii care conduc la obţinerea anumitor

rezultate ale elevilor, pentru a stabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice; - prognostică, în sensul anticipării performanţelor viitoare ale elevilor, pe baza rezultatelor

înregistrate şi al planificării secvenţelor următoare ale activităţii de învăţare; - de certificare a nivelului de cunoştinţe şi de abilităţi ale elevilor la sfârşitul unei perioade lungi de

instruire; - de selecţie a elevilor pentru accesul într-o treaptă superioară de învăţământ sau într-un program

specific de instruire. Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui nou ciclu de învăţare sau al unui program de

instruire, în scopul stabilirii nivelului de pregătire a elevilor. Cu ajutorul evaluării iniţiale, profesorul de Limba şi literatura română identifică nivelul achiziţiilor elevilor în termeni de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi, în scopul de a asigura premisele atingerii obiectivelor propuse. Prin intermediul rezultatelor obţinute în urma evaluării iniţiale, profesorul planifică activităţile viitoare, din perspectiva adecvării lor la posibilităţile elevilor şi, acolo unde este cazul, iniţiază programe de recuperare.

Evaluarea iniţială constituie un punct de plecare al activității de instruire viitoare , oferind posibilitatea cunoaşterii potenţialului de învăţare al elevilor care va conduce la stabilirea unor strategii ce vor fi adoptate în funcţie de rezultatele obţinute la fiecare clasă testată.

De exemplu, evaluarea inițială se dovedește a fi foarte utilă la începutul clasei a V-a, pentru cunoașterea de către cadrul didactic a nivelului de pregătire a elevilor cu care va lucra, fiind realizată mai ales prin probe scrise. Este firesc ca acelaşi test, aplicat la două colective de elevi, să ducă la rezultate diferite, ceea ce va necesita abordări variate, selectarea unor metode potrivite nivelului fiecărei clase. Informațiile obținute de profesor prin intermediul acestui tip de evaluare îl ajută să identifice nivelul achizițiilor elevilor, să-şi dea seama ce cunoștințe dețin aceștia, ce abilități au, dar îi oferă și un punct de plecare în planificarea activităților de predare și învățare viitoare. Dacă în urma testării inițiale a elevilor se constată greșeli de scriere corectă a unor cuvinte, vor fi proiectate activităţi de învăţare în care să se urmărească remedierea acestui fapt, prin completarea unor enunţuri cu ortograme şi explicarea utilizării lor; dacă se constată confuzii de recunoaștere a părților de vorbire, respectiv de propoziție, se va insista asupra diferențierii lor, vor fi lămurite prin exerciții suplimentare.

Cu alte cuvinte, evaluarea iniţială este ,, utilă pentru refacerea sau remedierea unei stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noţiunilor” fundamentale ce vor fi implicate în susţinerea învăţăturii următoare, pentru a omogeniza într-un fel, fondul de cunoștințe şi abilităţi indispensabile unui nou parcurs.”

Pe lângă funcţia diagnostică pe care o îndeplineşte (aceea de a depista eventualele deficiențe în pregătirea elevilor și dificultățile de învățare), evaluarea iniţială are şi o funcţie prognostică care „sugerează profesorului condiţiile probabile ale desfăşurării noului program şi îi permite acestuia anticiparea rezultatelor. Mai exact, pornind de la datele evaluării, se pot stabili: obiectivele programului viitor,

demersurile didactice considerate adecvate posibilităţilor de învăţare ale elevilor, ritmul convenabil de desfăşurare.”

Consider că pentru a realiza o evaluare inițială eficientă, este absolut necesară cunoașterea programei școlare, nu numai a clasei la care se face evaluarea, ci și a clasei anterioare. De aceea, pentru a întocmi proba de evaluare inițială la începutul clasei a V-a, profesorul va parcurge programa pentru clasa a IV-a, urmărind cu mare atenție capacitățile pe care elevii trebuie să le aibă la acel moment (de exemplu: capacitatea de a selecta informații dintr-un text dat; capacitatea de a exprima în scris idei, sentimente; capacitatea de a folosi în mod corect noțiunile morfologice studiate etc.) Evaluarea inițială oferă profesorului posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exactă a situației existente (potențialul de învățare al elevilor, dar și dificultățile de învățare ale elevilor ce trebuie remediate). Pornind de la datele oferite de evaluarea inițială, profesorul își va organiza/ planifica demersul pedagogic care urmează.

Bibliografie Cucoș,Constantin, Teoria și metodologia evaluării, Editura Polirom, Iași, 2008 Ghid de evaluare – Limba şi literatura română, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

IMPORTANŢA EVALUARII INIŢIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

ADELA RAD PROF.INV. PRESCOLAR

Evaluarea reprezintă actul didactic complex, integrat procesului de învăţământ, ce urmăreşte

măsurarea cantităţii cunoştinţelor dobândite, valoarea, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului didactic.

Evaluarea inițială - se realizează la începutul anului școlar, în momentul inițierii unui program de instruire și are rol de a stabili nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi, de a cunoaște capacitățile de învățare ale copiilor. Concluziile desprinse în urma evaluării inițiale ajută la realizarea predicției – stabilirea coordonatelor esențiale ale activității viitoare, a obiectivelor, alegerea strategiilor adecvate pentru obținerea performanței copiilor, ritmul de parcurgere a conținuturilor, deci premisa pentru eficiența procesului de învățământ preșcolar viitor, care se va oglindi în planificarea semestrială.

Evaluarea include trei operaţii principale: •Măsurarea constă în aplicarea unor tehnici sau probe prin care educatoarea cunoaşte rezultatele

actului educaţional. Măsurarea este primul pas în evaluare, aceasta fiind înţeleasă ca o operaţie prin care lucrurile sunt observate şi diferenţiate. Exactitatea acesteia depinde de calitatea instrumentelor utilizate şi de modul în care educatoarea le îmbină. Procedeele de măsurare furnizează atât date cantitative, cât şi calitative asupra performanţelor preşcolarilor.

• Aprecierea presupune emiterea unor judecăţi de valoare asupra rezultatelor obţinute în urma măsurării. Aceste date / rezultate se raportează la un sistem de referinţă, la un sistem de valori sau criterii. Calitatea unei aprecieri este dependentă de experienţa şi de trăsăturile personalităţii evaluatorului. Trebuie avut în vedere faptul că măsurarea şi aprecierea sunt două procese complementare pe care educatoarea trebuie să le armonizeze. Aprecierea rezultatelor preşcolarilor se poate realiza în funcţie de anumite criterii: obiectivele stabilite la începutul programului educativ, obiective raportate la cerinţele programei, prin raportare la grup, la nivelul atins de populaţia preşcolară evaluată, progresul sau regresul înregistrat faţă de ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire, potenţialul psihologic şi social al copilului.

•A treia operaţie, decizia, se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării / aprecierii datelor şi prin măsurile introduse de educatoare pentru îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare a procesului educativ.

Evaluarea iniţială realizează două funcţii: Diagnostică – vizează cunoaşterea măsurii în care subiecţii stăpânesc cunoştinţele şi le posedă, capacităţile necesare reuşitei într-un program nou ( cu ajutorul evaluării iniţiale pot fi identificate şi lacunele din pregătirea copiilor, capacităţile şi abilităţile acestora, cunoştinţele pe care le stăpânesc, etc. ). Prognostică – sugerează condiţiile probabile ale desfăşurării noului program şi permite anticiparea rezultatelor. În funcţie de datele înregistrate se pot stabili obiectivele programului următor, conţinuturile necesare, demersurile didactice adecvate posibilităţilor de învăţare ale preşcolarilor. Pentru ca evaluarea iniţială să fie eficientă, trebuie elaborate criterii şi modalităţi de verificare, măsurare şi apreciere a nivelului de pregătire a preşcolarilor, pornind de la obiectivele propuse. În conceperea testelor de evaluare sunt parcurse următoarele etape: - Stabilirea exemplelor de comportamente, în funcţie de obiective - Formularea itemilor - Stabilirea timpului necesar fiecărui item - Fixarea punctajului pentru fiecare item - Stabilirea unei scări de apreciere - Centralizarea rezultatelor în grafic Datele obţinute ajută la conturarea activităţii didactice în trei planuri: stabilirea modului adecvat de predare a noului conţinut al programei, organizarea unui program de recuperare, dacă este cazul, şi adoptarea unor măsuri de sprijinire şi recuperare a unora din preşcolari.

Printre avantajele evaluării iniţiale se înscriu următoarele: - oferă educatoarei şi preşcolarului o reprezentare cât mai exactă a situaţiei existente ( potenţialul de învăţare a preşcolarului, lacunele ce trebuie completate şi remediate) şi de a formula cerinţele următoare; - pe baza informaţiilor evaluării iniţiale se planifică demersul pedagogic imediat următor şi eventual a unor programe de recuperare; Ca dezavantaje ale evaluării iniţiale se pot enumera următoarele: - nu permite o apreciere globală a performanţelor preşcolarului şi nici realizarea unei ierarhii; - nu-şi propune şi nici nu poate să determine cauzele existenţei lacunelor în sistemul cognitiv al preşcolarului. Subliniind rolul şi importanţa deosebită a acestui tip de evaluare, Ausubel susţine: „Dacă aş vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun:

ceea ce influenţează mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care le posedă la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă! ( R. Ausubel , 1981)

Educatoarea se găseşte de cele mai multe ori în situaţia de a trasa o cale nouă acolo unde toate drumurile îşi au doar început, sau parafrazându-l pe Ralph Waldo Emerson putem spune că educaţia nu constă neapărat în a merge unde te duce drumul, ci, mai degrabă, să mergi pe unde nu există un drum şi, tocmai pe acolo, să laşi o urmă.

Bibliografie: 1. Constantin, C., 2002, Pedagogie,ediţia a II- a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi; 2. Ionescu, M. Radu, I.,1995, Didactica modernă, Ed. Dacia,Cluj-Napoca; 3.Glava, C., Glava, A.,Bout,O.,2008, Pedagogia şi Didactica învăţământului primar şi preşcolar,

Ed.Echim, Sighetu-Marmaţiei.

IMPORTANŢA EVALUĂRII INIŢIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

PROF. PT. ÎNV. PRIMAR ANIŞOARA RĂDOI Misiunea oricărui profesor este aceea de a-i învăţa pe copii ce înseamnă "a fi" şi "a deveni", de a-i

pregăti să devină autonomi, să îi înveţe ce înseamnă autoeducaţie şi autoevaluare. De aceea, orice activitate de evaluare trebuie proiectată ţinându-se cont de nevoile de formare ale educabilului, să fie centrată pe aspectul formativ, astfel încât să îi trezească interesul elevului pentru studiu, să îi determine să îşi dorească să se autodepăşească.

Pentru a determina nivelul cunoștințelor însușite de fiecare elev pe parcursul clasei anterioare (sau pe parcursul ciclului de şcolarizare inferior- grădiniţă) în vederea stabilirii punctului de plecare în procesul de predare-învăţare al fiecăruia, se aplică teste de evaluare iniţială. Acest tip de evaluare are şi rolul de a ajuta cadrul didactic în alegerea metodelor şi strategiilor cele mai eficiente în lucrul diferențiat, astfel încât să îi ajute pe cei cu rămâneri în urmă să recupereze, dar și pe copiii capabili de performanță să progreseze.

Pentru ca această evaluare să reprezinte un punct de plecare în demersul de recuperare a elevilor cu rămâneri în urmă este necesară extinderea acțiunii de la verificarea și aprecierea rezultatelor, la evaluarea procesului educativ și a strategiei care au condus la rezultatele obținute. Pentru ca evaluarea să fie eficientă, trebuie să se realizeze interpretarea rezultatelor și proiectarea acțiunilor cu caracter ameliorativ și de dezvoltare. Calificativele obținute de fiecare elev permit dascălului să-şi aprecieze activitatea din anul școlar precedent și să încerce să aleagă metode și strategii didactice eficiente în vederea perfecționării procesului în etapele următoare.

Pentru ca evaluarea să aibă un impact pozitiv asupra elevului, trebuie evidenţiate reuşitele sale până în acel moment, astfel încât copilul să-şi dezvolte încrederea în propriile forţe şi să îşi dorească să depăşească anumite bariere în învăţare.

Evaluarea are rolul de a regla în permanenţă procesul instructiv-educativ şi nu de a scoate în evidenţă lipsurile pe care le au elevii în bagajul de cunoştinţe. Dacă testarea cunoştinţelor nu este urmată de un program de selectare riguroasă a conţinuturilor învăţării, de o tratare diferenţiată a copiilor în funcţie de cerinţele fiecăruia, de utilizarea acelor metode care să îi antreneze, să asigure o învăţare activ-participativă, atunci rolul acesteia nu a fost atins. Procesul evaluativ îşi îndeplineşte funcţiile numai atunci când între cei doi actori ai învăţării, educator şi educabil, există o colaborare eficientă, când elevul nu învaţă pentru că trebuie, ci pentru că îşi doreşte să se dezvolte din toate punctele de vedere.

BIBLIOGRAFIE: 1. Nicola, Ioan, Pedagogie,Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994. 2. Radu, Ion, Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981 3. Stoica, A., Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Editura Humanitas Educaţional,

Bucureşti, 2003

EVALUAREA INIȚIALĂ LA LIMBA ENGLEZĂ

SCOALA GIMNAZIALĂ “PROF.GROZEA NICU”, RĂSTOACA PROFESOR RADU ELENA

Alături de predare şi învăţare, evaluarea reprezintă o funcţie esenţială şi o componentă a procesului

de învaţământ. Evaluarea iniţială este cea care oferă nu doar elevului dar şi profesorului o reprezentare a potenţialului de învăţare, dar şi a eventualelor lacune ce trebuie completate şi a unor aspecte ce necesită corectare sau îmbunătăţire.Scopul evaluării iniţiale este cu atât mai bine atins, cu cât reuşim să-i determinăm pe elevi să fie receptivi şi să înţeleagă importanţa evaluării şcolare, pentru ca ei să trateze cu seriozitate rezolvarea sarcinilor propuse, să le fie trezită motivaţia cunoaşterii şi dorinţa soluţionării corecte a problemelor enunţate. Înţelegând-o ca un exerciţiu util activităţii de învăţare şi nu ca o evaluare propriu-zisă care implică emoţii, mai ales că rezultatele nu se consemnează în catalog, elevii se pot concentra liber asupra rezolvării itemilor propuşi şi astfel rezultatele pot reflecta în mod obiectiv dacă elevii au pregătirea necesară creării premiselor favorabile unei noi învăţări. Se pune accentul pe acele noţiuni şi aptitudini ce vor folosite în predarea noii materii. În concordanţă cu fenomenele care o fac necesară, evaluarea iniţială realizează două funcţii:

a) Funcţia diagnostic, ce vizează cunoaşterea măsurii în care subiecţii stăpânesc ; b) Funcţia prognostică, ce sugerează educatorului condiţiile probabile ale desfăşurării noului program

şi îi permite anticiparea rezultatelor. Evaluarea inițială în activitatea didactică în cadrul orelor de limbă engleză are o importanță majoră,

mai ales în clasa a V-a. Sunt elevi care au învățat limba engleză ca prima limbă studiată din clasa pregătitoare dar majoritatea au inceput studiul limbii engleza in clasa a III –a.Astfel, cadrul didactic va cunoaste nivelul de pregătire al elevilor cu care va lucra, evaluarea facandu-se prin probe scrise.Acelaşi test, aplicat la două colective de elevi, poate să ducă la rezultate diferite, ceea ce va necesita abordări variate, selectarea unor metode potrivite nivelului fiecărei clase.Informațiile obținute de profesor prin intermediul acestui tip de evaluare îl ajută pe acesta să identifice nivelul achizițiilor elevilor, ce cunoștințe dețin aceștia, ce abilități au, dar îi oferă și un punct de plecare în planificarea activităților de predare și învățare viitoare.Dacă în urma testării inițiale a elevilor se constată greșeli de scriere corectă a unor cuvinte, vor fi proiectate activităţi de învăţare în care să se urmărească remedierea acestui fapt;dacă se constată confuzii de recunoașterea a notiunilor de gramatica, vor fi lămurite prin exerciții suplimentare.Așadar, evaluarea iniţială este ,,utilă pentru refacerea sau remedierea unei stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noţiunilor.

In elaborarea testelor iniţiale au fost luate în calcul ca instrumente de evaluare mai multe tipuri de itemi, după cum urmează:subiecte care conţin itemi de completare, de alegere, de transformare, cu răspuns scurt care vizează probleme de vocabular, exprimare si gramatica.

Evaluarea inițială își are rostul doar dacă testele inițiale sunt discutate cu elevii, iar la sfârșitul anului este făcută o comparație între evaluarea inițială realizată la începutul anului școlar și evaluarea finală de la încheierea anului școlar, care reprezintă o strategie de măsurare-apreciere, realizată la sfârșitul procesului de învățare.

Referitor la importanța evaluării inițiale, Ausubel preciza ”ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”.

O evaluare inițială, urmată de o evaluare continuă constituie un autentic instrument de lucru al dascălului, cu ajutorul căruia se perfecționează activitatea pusă în beneficiul școlarului.

EVALUAREA INIŢIALĂ – ASPECTE METODOLOGICE

PROF. RADU MANUELA Un instrument foarte util în înțelegerea complexităţii problematicii referitoare la evaluarea iniţială şi

rolul ei în procesul educaţional, este reprezentat de ghidul Initial Assessent of Learning and Supoort Needs and Planning Learning to Meet Needs8 . Conform sursei citate, toţi beneficiarii unui program de instruire trebuie să parcurgă o perioadă de evaluare iniţială. Evaluarea iniţială reprezintă procesul prin care sunt identificate nevoile de învăţare, dar şi nevoile de sprijin, pe baza acestora putând fi definit un plan de învăţare individual, care va reprezenta structura procesului didactic. Cu alte cuvinte, va determina punctul de început al programului de învăţare.

Nevoile de învăţare se exprimă în abilităţi, cunoştinţe şi competenţe ce urmează a fi asimilate/dovedite de către un elev de-a lungul programului de învăţare.

Nevoile de susţinere reprezintă acel ajutor suplimentar de care elevul are nevoie pentru a depăşi barierele şi pentru a preveni eşecul procesului de învăţare.

Evaluarea iniţială este un proces critic deoarece reprezintă primul pas în ciclul învățării, ea reprezintă un proces complex care debutează de la primul contact cu educabilul şi continuă până când planul individual de învăţare este complet. Nevoile de învăţare şi de sprijin identificate ulterior vor conduce la actualizarea continuă a planului de învăţare. Din această perspectivă, se recomandă ca evaluarea iniţială să dureze mai multe zile sau săptămâni, reducerea la o singură sesiune nefiind suficientă pentru identificarea cu acurateţe a nevoilor reale de învăţare.

Rezultatele testării iniţiale sunt utile deopotrivă furnizorului de educaţie, dar şi beneficiarului direct. Dacă pentru furnizorul de educaţie, informaţiile obţinute în urma testării iniţiale ajută la înţelegerea nevoilor de învăţare şi de suport ale educabilului, permit realizarea unui plan şi oferirea unui program de învăţare care răspund nevoilor beneficiarului, cuantifică progresul şi succesul de la un punct de pornire iniţial (început de ciclu şcolar, început de an şcolar, începutul studiului unei discipline), pentru beneficiarul programului de învăţare, aceste informaţii reprezintă ancore utile în procesul înţelegerii opţiunilor privitoare la carieră,datorită lor reuşind să își identifice în mod fidel ceea ce deja a învăţat, dar şi ceea ce ce va trebui învăţat, se simte motivat şi valorizat prin suportul oferit în identificarea nevoilor personale de învăţare, joacă un rol activ în procesul dezvoltării planului de învăţare, înţelegându-şi nevoile de învăţare şi de susţinere, devine responsabil pentru propriul proces de formare/instruire.

Evaluarea iniţială nu se poate realiza exclusiv printr-o singură metodă, riscul folosirii unei singure metode fiind irelevanţa informaţiilor obţinute pentru definirea cu acurateţe a nevoilor de învăţare. Metodele evaluării iniţiale se pot împărţi în şase grupe:

- analiza informaţiilor oficiale referitoare la elev: formularele de înscriere, foile matricole, fişele de progres, referinţele publice etc.;

- intervievarea individuală; - testarea formală; - chestionarea; - observarea activităţilor de grup; - practicarea activităţilor pentru care manifestă vocaţie. Furnizorul de educaţie nu foloseşte, de regulă, toate aceste metode, ci le alege doar pe acelea care

corespund nevoilor şi circumstanţelor beneficiarilor. În mod obişnuit, profesorul poate alege o combinaţie de metode cu care poate evalua un elev, în vederea identificării fidele a întregului tablou al nevoilor sale. În tabelul de mai jos se poate constata care metode pot fi utilizate în colectarea diverselor tipuri de informaţii referitoare la elev.

De asemenea, există câteva recomandări privitoare la feedback-ul oferit în timpul şi în urma evaluării, acesta putând determina creşterea impactului pozitiv al evaluării iniţiale: este indicat să fie evidenţiate reuşitele, întotdeauna trebuie „sărbătorite” momentele în care elevul realizează bine o sarcină de lucru. Aceste reacţii vor contribui la creşterea încrederii în forţele proprii şi vor cataliza energii noi în direcţia realizării planului individualizat de învăţare. Întrebările trebuie formulate cu atenţie, iar răspunsurile să fie urmate de întrebări prompte, precum “Ai dori să vorbeşti suplimentar despre acest aspect ?”. Se recomandă introducerea de pauze de câteva secunde după adresarea întrebării, astfel încât elevii să

fie încurajaţi să formuleze corect şi să dezvolte subiectul asupra căruia se vor exprima. Feedback-ul trebuie adresat specific, cu evitarea generalizărilor de forma “Există prea multe greşeli” şi cu concentrarea pe puncte concrete asupra cărora se poate discuta cu elevii. Trebuie ca atenţia să fie concentrată întotdeauna pe aspecte care pot face obiectul schimbării, cu evitarea supraîncărcării elevilor cu excesiv de mult feedback transmis într-o singură sesiune. Este recomandat să se urmărească căile de mers împreună înainte, mai curând prin împărtăşirea ideilor şi explorarea soluţiilor posibile, decât prin formularea excesivă de sugestii. Feedbackul nu reprezintă un proces unidirecţional, elevii trebuie invitaţi să comenteze şi participarea/demersurile educatorului.

O evaluare centrată pe elev, presupune: - implicarea elevilor, evaluarea fiind în beneficiul acestora şi al învăţării lor; - facilitarea unui sentiment pozitiv asupra propriei lor persoane şi asupra propriului potenţial de

învăţare. Elevii care se înscriu într-un proces de învăţare cu realizări şi achiziţii modeste au nevoie să înveţe

la un nivel care oferă deopotrivă provocări personale dar şi şansa la progres şi chiar succes. Aceştia vor necesita susţinere în privinţa unor aspecte specifice propriei învăţări. Este deosebit de important ca procesul să nu fie perceput ca parte a unui model deficitar, care serveşte doar la subminarea încrederii elevilor, prin concentrarea pe elementele de eşec şi pe aspectele care nu sunt accesibile elevilor.

Educabilii au nevoie: - să înțeleagă motivele pentru care cineva îşi doreşte să realizeze o imagine cât mai timpurie şi fidelă

a potenţialului lor; - să deţină accesul la toate informaţiile legate de evaluarea iniţială; - să fie încrezători în maniera de utilizare a informaţiilor dobândite în urma evaluării iniţiale, în

scopul definirii optime a unui program de învăţare adaptat nevoilor lor.

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

PROF. RADU NICOLETA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BUZĂU Evaluarea școlară reprezintă o acțiune complexă, bazată pe operații de măsurare și apreciere a

rezultatelor activității instructiv-educative; este activitatea de măsurare a eficacității, eficienței și pertinenței activităților în raport cu obiectivele lor.

Evaluarea se realizează în vederea ameliorării activității în curs de desfășurare și luării unor decizii viitoare (deci, nu are funcție de sancționare!)

Semnificația evaluării școlare Evaluarea este mai mult decât o operație sau o tehnică, este o acțiune complexă care presupune

precizări cu privire la: - obiectivele și conținuturile ce trebuie evaluate - scopul și perspectiva evaluării - momentul evaluării - modalitatea de evaluare - modul de prelucrare a datelor și de valorizare a informațiilor Forme de evaluare Evalarea inițială permite descoperirea punctelor tari și a punctelor slabe ale elevilor, fie înaintea unei

unități de studiu, fie în timpul desfășurării acesteia. În urma ei se va hotărî sprijinirea elevilor cu dificultăți sau adaptarea predării la caracteristicile elevilor.

Evaluarea continuă (formativă) permite elevului să-și îndrepte erorile și lacunele imediat după apariția lor, înainte de acumularea acestora. Ea se bazează pe retroacțiune.

Această formă de evaluare furnizează, atât profesorului cât și elevului, informația necesară pentru a afla la timp dacă obiectivele urmărite au fost atinse și permit continuarea demersului pedagogic spre obiective mai complexe.

Rezultatele evaluării nu se exprimă în note și cu atât mai puțin în scoruri; este formativă deoarece îl ajută pe elev să învețe.

Evaluarea finală (sumativă) Acastă evaluare clasează și atestă progresele fiecărui elev. Ea stabilește gradul în care au fost atinse

obiective generale cum ar fi însușirea unei atitudini sau dobândirea unei capacități. Această evaluare se traduce printr-un scor (rezulate obiective obținute în urma unui test, după reguli

fixe). Această evaluare poate avea și o interpretare normativă deoarece performanța unui elev este judecată

prin raportare la performanța altuia (norma este distribuția performanțelor). Evaluarea normativă ia în considerație performanțele fiecărui elev raportate la clasă (sau la un grup

luat ca sistem de referință). Se poate întâmpla ca notele obținute de elevi din clase diferite să nu aibă aceeași încărcare valorică. Ca regulă, la clasele cu elevi buni, pretențiile sunt mai ridicate, iar la clasele mai slabe se pun note mai mari pentru răspunsuri modeste. În învățământul tradițional, scopul principal al verificării și evaluării cunoștințelor îl constituie notarea, deci promovarea sau nepromovarea elevului.

În cadrul disciplinelor biologice, formele cele mai utilizate pentru evaluarea randamentului școlar sunt: evaluarea orală repetitivă, evaluarea scrisă și evaluarea cunoștințelor pe baza aplicațiilor practice.

Evaluarea orală repetitivă Este un procedeu clasic folosit în școli care oferă profesorului posibilitatea să constate erorile din

pregătirea fiecărui elev. Verificarea orală este cu ațât mai corectă cu cât același elev este pus în situația de a da răspunsuri care cer efort gradat de gândire.

Evaluarea scrisă Se poate face pe bază de extemporale și prin teze. Verificarea scrisă cea mai completă se face prin teste decimologice care sunt constituite din probe pe

care trebuie să le rezolve elevii și în urma cărora este posibilă o cuantificare a gradului de cunoștințe, capacităților sau deprinderilor.

Cerințe ce trebuie să le îndeplinească testele sunt: - obiectivitate - fidelitate - validitate Evaluarea pe baza aplicațiilor practice În predarea științelor biologice, profesorul poate verifica cunoștințele elevilor printr-o serie de

activități practice cum ar fi: confecționarea de material didactic, realizarea observațiilor microscopice, experiențelor demonstrative și de cercetare, îngrijirii plantelor și animalelor.

Evaluarea randamentului școlar, în ansamblu, se referă la: - volumul și calitatea cunoștințelor - gradul de originalitate a răspunsurilor - capacitatea de corelație între cunoștințele noi și vechi și între informații din mai multe domenii și

de mare importanță este verificarea abilităților aplicative pe care le dovedește elevul.

EVALUAREA INIȚIALĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

PROF. RADU RODICA, GRĂDINIȚA NR.35, BUCUREȘTI, SECTOR 5 Evaluarea este o dimensiune fundamentală a procesului de învăţământ, ea determinând valoarea

rezultatelor şi progreselor învăţării. Prin urmare, predarea se justifică numai dacă generează învăţare, dacă îi motivează pe elevi şi îi implică în efortul de învăţare, obiectivele acesteia şi modul de realizare fiind deduse din obiectivele învăţării. Spre deosebire de perspectiva clasică a învăţământului, ce avea în centrul procesului, actul predării, în concepţia modernă, accentul se pune funcţiile învăţării, participarea elevilor/preşcolarilor în dobândirea cunoştinţelor şi formarea de priceperi şi deprinderi. Evaluarea, în calitate de reglator al procesului, este indispensabilă atât predării, cât şi învăţării, mai mult, aceasta fiind intrinsecă. Prin evaluare, cadrul didactic urmăreşte cum învaţă elevii/ preşcolarii, îi ajută să conştientizeze propriile succese sau eşecuri, să-şi amelioreze performanţele şi eforturile, îşi evaluează propria sa activitate, elaborează judecăţi de valoare despre el însuşi, ca educator, despre calitatea lecţiilor, reuşita sau nereuşita unor strategii utilizate.Deşi apare ca instrument de transformare a învăţării şi predării, evaluarea se modelează, la rândul său în raport cu cerinţele acestora. După funcţiile pe care evaluarea le îndeplineşte în cadrul procesului mai larg al stimulării potenţialului biopsihic al copilului şi al optimizării parametrilor generali ai dezvoltării acestuia, formele de evaluare utilizate în grădiniţă sunt: evaluarea iniţială, evaluarea continuă, evaluarea sumativă.

Evaluarea iniţială – constă în aprecierea nivelului general al dezvoltării copilului la intrarea în grădiniţă sau în momentul integrării lui în diferite categorii de vârstă ale preşcolarităţii. Constituie o premisă determinantă în proiectarea demersului didactic şi o condiţie a reuşitei acesteia.

Obiectivele evaluării iniţiale sunt orientate spre cunoaşterea capacităţilor generale de învăţare ale copiilor, a nivelului de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi necesare desfăşurării programului de instruire care urmează. Evaluarea se desfăşoară oral sau scris şi stabileşte un diagnostic real şi obiectiv, care poate îndeplini funcţia predicativă, deci va indica traseul demersului didactic ce urmează a fi desfăşurat în trei planuri: modul adecvat de predare – învăţare a noului conţinut; continuarea unui program de recuperare pentru tot colectivul de copii; măsuri de sprijinire şi recuperare pentru o parte din copii.

Evaluarea inițială oferă preșcolarului și educatoarei o reprezentare a potențialului de învățare, dar și a eventualelor lacune ce trebuie completate și a unor aspecte ce necesită corectare sau îmbunătățire. Ea nu își propune aprecierea performanțelor globale ale preșcolarilor sau ierarhizarea lor și astfel se recomandă raportarea la bareme de evaluare (apreciere). Scopul evaluării inițiale este cu atât mai bine atins, cu cât reușim să-i determinăm pe preșcolari să fie receptivi și să ințeleagă importanța evaluării inițiale, pentru ca ei să trateze cu seriozitate rezolvarea sarcinilor propuse, să le fie trezită motivația cunoașterii și dorința soluționării corecte a problemelor enunțate. Înțelegând-o ca un exercițiu util activității de învățare și nu ca o evaluare propriu-zisă care implică emoții, preșcolarii se pot concentra liber și în mod expres asupra rezolvării itemilor propuși și astfel rezultatele ei pot reflecta obiectiv dacă ei au pregătirea necesară crării premiselor favorabile unei noi învățări.

Referitor la importanța evaluării inițiale, Ausubel preciza”ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care preșcolarul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință”. Ea oferă educatoarei și preșcolarului posibilitatea de a avea o reprezentare cât mai exactă a situației existente și de aformula cerințele următoare. Pe baza informațiilor evaluării inițiale se planifică demersul pedagogic imediat următor și eventual a unor programe de recuperare. Pentru ca evaluarea inițială să fie urmată de rezultatele scontate, e nevoie să se țină seama de următoarele: tratarea diferențiată a elevilor, selecția riguroasă a conținutului învățarii, utilizarea a acelor metode și procedee didactice care să antreneze cel mai mult capacitățile intelectuale, care asigură învățarea activă și formativă, îmbinarea eficientă și alternarea formelor de activitate la clasă (frontală, individuală și pe grupe).

Evaluarea în general, deci și cea inițială, are rolul de a regla permanent și a forma în spiritul unor decizii realiste atât cu privire la curriculum cât și la resursele umane implicate. Importanța ei este cu atât mai mare, cu cât este cunoscut faptul că” este mai ușor să previi decât s