Л І Ш І A . W I I I * — A U . I O . • BAIil Ol TOATA ŢABA L u n i , 7 I V o e m b r l e 1 9 1 1

UNIVERSUL LITERAR

Atentatul şt sinuciderea din strada Doamnei In Capitala. — iVezl explicaţia).

2. — No. 45. UNIVERSUL UTEBAft Luni, 7 Noembrie, 1911.

D E V E G H E L a c ä p a t a i v i i x n . a m . e l

^Târziu, — aproape miazul nopţii. • ÍTu, mamă, de c â n d ai căzut c a să*

figetată de un fulger, de când cumpU-. >îa lovitura ţi-a s trăpuns i n i m a ş i iţi-a rupt-o, i a d în nemişcare pe ря-•4ul tău de groravă suferinţă.

Totuşi , par'că dormi, — dormi şi hu simţi nimic, dormi şi nu spui ni-ni ic , dormi şi n u m a i răsuflarea ta adâncă , grea şi cadenţată, îmi spune c ă m a l trăeştî.

Une ori te'necl într'un suspin pre­lung şi dureros. — C e te doare, ma­m ă , ce te doare ? Spune-mi unde este rana—să ţi-o vindec, să-tî a l in du-, rerea.

Valuri de sudoare S3 prăvălesc pe faţa .ta galbenă ca de ceară. — Сз foc te arde, ce văpae te mistue şi ce munci frământă sărmanul tău trup, storcându-ţi puterea şi v ia ţa? —Nici ghiaţa de pe cap nu-ţr potoleşte focul, nici durerea şi lacrămile mele nu-ţi al ină chinurile.

Tu zaci, şi par'că dormi, — un s o m n greu şi agitat, muncit "ie ve­denii spăimântă-loare...

In jurul tău toţi dorm, supuşi de oboseală.

Intr'un colţ de pat, la picioarele tale, bătrâna mătuşe care te păzeşte a 'ncromenit aşa, . , c a capul fa piept, c u mâini le în s â n , cu genunchi i a d u ­naţi , c a un mare g h e m d e cârpărie veche.

• Ce visează ea oare de mormăie şi susp ină ? Poate te vede moartă ? Poa­te şi-o roagă pe a e l ?

Câte vieţi n u s'au s t i n s sub ochi i el cari nici nu m a l pot p lânge : la câţi nu le-a ţ inut lumânarea ! O spu­n e ea singură. Dar Dumnezeu nu se î n d u r ă s-o ia şi pe d â n s a , să-I curme obosita viaţă, ca şi cum i-a rânduit pe veci această mis iune.

Privind-o cum doarme ghemui tă la picioarele tale, î m i pare o cucuvea pe-o cruce de mormânt . . .

i * Ce linişte-! ! Mătuşa n u mai mor-

măe ; ceilalţi dorm care pe unde-au apucat. Numaî eu stau ăs veghe la l a căpătâiul tău. ţ i-ascult răsuf larea grea şi cadenţată, c u teamă su n u se •curme, şi tresar la fie ce •suspin al tău, buna m e a m a m ă . — Tn ştii, - m ă vezi lângă tine, — sufletul tău m ă sirűte?...

O, dacă m ă vede, dacă m ă simte sufletul tău, ş i dacă durerea m e a î l face să sufere, iartă-mă, m a m ă bu-, nă , — n-o (pot stăpâni.

Eu ţi-am fost l eagănul ş i iubirea ta dintâiu, i ar t u a i sădit î n sufle­tul шзй cea maî a d â n c ă dragoste ce poate răsări în sufletul unui ß u , — iartă-mă, scumpă, m a m a , cu nu-ml pot înfrâna durerea

De ce tresari, îndurerată m a m ă ?.. Iţi pipăi pulsul , jîţi cercetez bătăi le

tnimeî. Cum zvâcneşte de tare, — parcai- vrea să se rupă, s ă iaaă d i n piept !

Da, buna şi iubitoare ta inÜK'- e»' zbate însângerată î . . .

A trsărit odată, s'a rupt cova tn-tr'insa şi-ai căzut.. . — Ce g â n d a să­getat-o, ce gând îndurera i? . . .

Tu n u poţi, tu nu al grăia să-mî spui !...

Sunt lacrimi picăturile ce se pre­l ing pe subt g e n e ? — M'auzI poate strigându-te рэ nume, s a u te fripe sărutarea buzelor mele «prinse de focul inimeî ?

Mă arde, dulce m a m ă , focul care t e chinue şi te c o n s u m ă ; căc i t e suferi , tu suferi grozave chinuri ş i n n poţi nici măcar să te vaeţl, să-mî îmDăr-tăşeşti durerea... v, •

Tresari şi suspini iarăşi ,—iar eu , eu m ă 'nfior de câte ori suspini , ş i mă 'ngrozesc, că poate 'Í cel d in ur« mă. - - Cum te poţi îndura de no i? . . .

Să nu mai avem mamă, să nu m a i avem cui spune dulcele cuvânt ma­mă!.... Ce durere anal grozavă decât asta ?

Doamna, d e ce ne pedepseşti aşa de r ă u ? !

* Mamă, doctorul ne-a 'întrebat dacă

ţ i -am făcut datoriile creştineşti. — Tot la Dumnezeu Îşî îndreaptă fie­care cel de ne urmă gând. — Şi tu-1 iubeai atât de m u l t !

— D o a m n e , îndură-te de suferin­ţele e i ş i a le noasitrei... Feteşti R. C. Paraschivescn.

GEORGE DE DUBOR

FLOAREA DIN бВАОША %ШШ (Novelă)

— Urmare şi sfârşit El intră în nemărginitele grădini ,

unde erau adunate toate minună­ţii le florei indiene. Tufişuri de san­tal înconjurau başinuri pl ine de flori de nufăr. Păuni i îş î desfăceau acolo, evantaiul cozeî lor î n mi i de colori. Palmieri i îş i l egănau î n aer largile fol. Arborii de b a n a n l ă s a u să atârne până la p ă m â n t mar i le lor lame, pe când pe dealurile verzi sburau colibri cu g u ş a azurie ş i ro­ş ie ca rubinul, ş i vesel trăncăneau papagali i .

Dar prinţul fără a fi de loc minu> nat de aceste frumuseţi a le naturi i , mergea în căutarea domniţei , cândfi •de odată o preS frumoasă privelişte*' ÎL opri.

S u b un leagăn de iasomie şi de §Ш f ină, leneş, înt insă într'un h a u e » * ţesut d in fir de argint, se odihna*--Bakolai , fiica regelui IlanimollSS- Ö•' rază de soare îmbrăţişa părul i -e l i cel negru, pe care, prin tufele Іав-vecinate, păsările cântau mii şi ttSt de cântece.

Pr inţu l gândind numai la misia» nea sa , şi cu in ima încă pl ină d e chipul lui Dilbur, n u se opri în faţa.* acestei g ingaşe vedejiii. Se apropie , încet de domniţa, îngenunchiă , luă m â n a ce atârna afară din hamac , ş i o sărută îndelung.

L a simţirea buzelor calde, Bakatai-se trezi, şi mult surprinsă, zări g in­gaşa ş i surâzătoarea faţă a aces te i Făt-Frumos. Mişcată, ca ş i c u m o providenţă i-ar fi îndeplinit de** oda* tă visul :

— Fecior de domn,- î i zise, « м « и > ba s a dulce oa g la su l nnel-nneíre', căci n u poţi a l t - ce t* dujdt fftţ№-te>-nobilă şi m â n d r ă , ô a r e l e f ta - ..dfca** gostel te trimete către attae-T- A » 4

bine-cuvânta-o In fie-care r*tfÄ*vitttii mele.

— Domniţă, î i răspunse flKcăul, v i u l a tine pentru i n d e p l n w e » ; ae* t sfinte daterîL Părintele ітЩ,ЩЯШР>-nicul rege Zainnlmufeoay eate uto, ş i tu aï în grădinile t a l r o űafcte măias tră care poate ічап^-ча*НЯа¥ Am venit cu rugămintea - i.lîiial- daf i a c e a floare, ş i vei аѵеаУІВВ*савв№>-< tarea? tatălui meu, a пеаяиеоДО saty ş i * ' î n t r e g u l u i s ă u peaar.

B e când vorbea; pr in ţu l е і і і і а а а а і п ^ п Ш а Ш saâeţ c a e raişeare d*ţajfcv> SlBidate, . mâas». l u î ' Bakolai , ş t i * » -ceasta *Seti іаШЛ-съ safir.

— Aşi fi tare mnaţamită, a e a- p ă ­ţea face î n favoarea regélni , рйгш-tets tau, sacrffieial 'acestei fieri; d a r î n schimbul acestui aar , <sa«aar ine» Iul c u safir, ce Iţi împodobeşte de-getuL Va fi pentru mine inelul d e logodnă, ce v a - l e g a pentru tot-dea-u n a soarta noastră.

De o d a t ă prinţul se ridică, ş i o u m b r a de amărăc iune trecu pr in o-chi l să i . E r a s ă vorbească, s ă facă cunoscut t a i n a s a , dar pricepu c ă a r fi s ă rănească d e moarte pe aceea ce-I d a i n i m a ea , c ă ar trebui s ă r e . nunţe l a foarea măias tră , ş i tăcu.

Domni ţa s e u i tă l a el, surprinsă, c a m umil i tă de această c l ipă de şo> văială.

— Iartă-mă, domniţă, zise el In fine, dar ţ in tare mul t Ia acest inel . Şi înroşit de acest neadevăr, adaose încet :

— E o amintire de la mumă-mea* Domniţa surâse, şi m â n i a eî dis-*

păru ne dată.

— De oare-ce v a fi inelul metl de logodnă, poţi s ă mi-I încredinţezi.

II voiu păstra c a pe un lucru sfânt. Şi de oare-ce prinţul părea încă a

şovăi : — N u voi da floarea măiastră da

cât logodnicului meii. Tazalmulook s imţi c u m * năflu-

şea lă îngheţată î i învă luea trupul: a d a inelul, este s perde pe Dffljur; a nu-1 da, este a condamna pe tatăl său la veşnicul întuneric.

Şovăiala sa fu scurtă. Dintr'un a-vânt al inimeî sale, el scoase d in de­get mult iubitul inel, şi-1 dădu dom» niţei, cerând în g â n d ertare lui D i l . bur de păcatul ce-1 făcea.

Domniţa luă repede inelul, î l puse în deget, apoi întinzând m â n a lui Tazulmulook :

— Iubite fiü de domn, frumosul meu logodnic, in ima lui Bakolai e a ta de aci înainte. Ajută-mi s ă m ă cobor din acest hamac. Mă duc s ă culeg pentru tine, acea floare mă­iastră.

Tocmai în fundul unei sere, a că­rei chee o avea domniţa , in mijlo­cul plantelor rare, culese de prin pădurile neumblate ale Indiei, e e a-fla flearea fermecată. Natura reu­nise*, acolo mirosul cel mâi dulce împreună cu culorile cele m a i boga­t e ş i m a l felurite.

;Demiiiţa se apropia. E a tăie floa--*«es«n nişte foarfeci de aur , şl o

lui Tazulmulook, zicându-I : '•— i a t ă această s ingură floare,

preţioasă.. . Du-o tatăînl tău, MÊÊ6A WBdea p a a a n e t - o o c h i i Iul, ^ apel ree in» i a l egadntca ta .

— I n numele m e a ş i a l părinte lui mu, m adac « a t a e ü e me i» mufe ţatnirl, frsiiiiiiaf enaaaltaV ţ i atât - ' nanernieal Jadta Ш t e Kan-cuvân-іегвТ Іагіанвй « a c u nu s tau o c a s ă m a l rod*-, l a n g » ішсфаШпкпт Be> fadai?,0ЛетаЛ * t ó a m i l a p a t e . tu i - regatei, părîiîteîe m e u .

— A r t e , zise deatanţay şi Intoar-ce-te c â t дааі curând.

Тагпінияіоок ва»е-'9»яѵ*ре c a l s i pjeeă e tră zftnaaft, ca l*» palatu l d o n a e s c , u n d e s a u daaaX&teva z i l e de călărie, făr*-JşA « f i t*ecut pr in fafaí-eaée'i tai Baiu».

Itegite ШпчааюіооІСі primi p e ffel-sftB cu o a a » * bwcttrie, făcu аЩѳ»г e t luaa»î m a a c n z a e , щюі. In-tftrcâaafctse c<tr«;dân»eL f f i z i s e :

• — -тшвт^Фшт, o m mau rebit, a t ing» sâtxnanil m e i ocb î c u S o a r e a d i n і^яаШія*-Bakolai. ş t re­dă vederea t a « n l 4 ă < L

De doeă^er î , Tazu imuiook at inse oíítóí orbiţi, f a e â e d î n g â n d o pioaa s ă rueăeiene.

: De odată -raaHe?sM|^: — AHot^oăernie fitomhma, fie ves-

n iec lăuaat T« vadv-finl m e u , v a d № a a a » zfleL

A-datera) c e l e c e acaauf t intra Ш » ц й ^ « - і а ж а а « п а Ъ Ш е а а І pen-t f f t i o eoni» u a * durerile inimef

z L . « t . a o se p u t u te-d » « â i a t o r i s i t a tă la l

i s M ta t iaa la t , ai d e a m '

--^•taaa^eeaa-'CÜpa, adaos» «1, turtle d e a v e a î m i p a r feverimt d e sederinţă; g l a s u l păsa iHer a a r » m cânta mâhnirea mea, i o e t e frmrm-seţ i ie naturi i sunt acoperite c u n a negru văL

Regele- fu mişcat de cele c e auzls s e g â n d i câteva clipe, apoi zise :

— Du-te l a logodnica t a perdută, ş i povesteşie-I devotamentul tău, ş i să-ţ i păstreze cel puţir -admirarea» Zeii bine-voitorl, cSrl tocmai m ă în­sănătoşiră, vor avea poate mi lă de durerea ta.

Tânărul prinţ încalecă deci pe fu-, garu l său , şi dând drumul frâului , sp intecă vântul spre căsuţa a tâ t de dragă i n ü m l sale . • Dilbur era tn prag, cercetând ta* r e a spre a vedea dacă iubitul eî n u s e înapoia.

Repede sărind de pe căi, Tazul« niulook înainta către dânsa, ş i să-i rută dulce şi îndelung m â n a eî. Dar prin această mişcare, Dilbru văzu l ipsa inelului cu safir- îngă lbeni pe­

d a l ă , ş i privi pe logodnicul s ă u d och i a s a p l in ! d e mâhnire , încât a cesta pricepu tăcuta întrebare.

— îna in te de a m ă condamna, a s cultă-mă, suflet a l sufletului meu, ra l a l ochilor mei , şi d a c ă a m ra« rltat dispreţul tău, n u m ă vor maî înfăţ işa nic i odată ochitor tăi.

T â n ă r u l pr inţ Я povesti drept f i verde cele întâmplate .

Istorisirea isprăvită, baiadera * a r u n c ă la picioarele f lăcăului , i * bucnind în lacrimi.

— Iartă-mă, scumpul meû, de bă. n u e a l a mea . Voiu petrece restul zi­lelor m e l e î n plângerea de a fi per-dut u n erou ca ţine. Zorile vor fl pentru mine , negre de mâhnire; toa< te strunele alăutei mele vor răsuna în deşert. Ş i n u m a i visul unei sin­gure гііѳ va pluti în noaptea vieţii mele.

Tazalmulook ridică pe tânăra fa­tă, ş i amândoi îş i uniră lacrimile.

— Cine ştie, zise prinţul, de n'oi găs i vre-un mij loc spre a-mî recâş­t iga libertatea.

— Nu, demnitatea ta nu-ţi dă vos a încerca acöasta. Dar lasă totul pe mine . B r a h m a îmi 'trimete o feri­cită inspiraţie. Dacă planul meu reu. şeşte, te voiu găs i l a palatul regelui, tatăl tău, şi-ţi voî pune din nou în deget inelul cu safir.

— Dee Domnul să reuşeşti, iubita inimeî mele , ş l s ă m ă scapi din fri­ca îu care trăescl

P r i n ţ u l plecă, ş i a doua zi, la ivi­rea zorilor, fa tS purcese l a drum.

D u p ă lungt şi gre le zile de călă­torie, a junse î n f ine î n faţa palatu­lui Bakolai . î m b r ă c ă bogatele-I vest minte de baiadera, s i ceru s ă poate vorbi regelui Hammola . D i n cauze Îmbrăcămintei sal» d» s fântă dăn> ţuitoare, porţi le И fură deschise, şi se înfăţ i şă raeefcrt

H a m m o h v e r a u n bărbat încă tâ-năr. Pr iv i cu admirare l a tânăra b a i a d e r ă , . c u chipul atât de f r u m o s cu och i i a ş a de adâncă , cu trupuJ a t â t d e m l ă d i o s ş i uşor.

— Ce te aduce aice, ş i ce poi faci pentru Binele tău? o întrebă el.

D â n s a , tngenuchiată fiind î n faţ» regelui, s e ridică.

— Priveşte , z ise ş i vel pricepe. Ş i ba iadera începu prin mişcăr 1

foarte înţelept jucate , a-I istoris i în treaga-î poveste . E a arătă atât pria jocul chipului s a u , « t t e i p r i n miş­căr i le el , p t t c e t a tresărire ce a avui l a vederea fraraosnml logodnic , c o n d u s d e soartă tn căsu ţa el; dureres dl Ia c u p a piecareî. E a spuse cum iubitul s ă u a trebuit, d in cauza u< nel ef inte datori i , s ă se despartă d< inelul de logodnă, ş i durerea e l părţ a ş a d e vie, î n c â t regele, mişcat şi î n dântat to tdeodată , î l l u ă mâini le , l e s ă r u t ă c u foc, ş i z ise:

— •3xa p e B r a h m a , c ă a m să fa» s ä ţ i s e înapoieze inelul de logodnă ch iar de a ş i fi nevoit să-1 cuceres» î n c a p u l une i armate .

— N'ai d e c â t a d a o poruncă, r ă s p o n d e baiadera; aceea care a obţii a u t intelul cu safir de l a logodnici i m e a , s e a f l ă t n palatul său .

— Spune-mi numele el , ş i î l v e a v e a p e dată .

— S fiica ta , domni ţa B a k o l a i Regate s e sculă , fa ţa lu î s e î n c r u n

tă c a mâhnire . Bakolai , f a t a l u i copi lul satt m u l t iubit, pentru c a n s 'ar f i l u p t a t p â n ă t n ce l m a l î n d e purtat co l ţ al Indie i , a v e a ine lul ct safir. D â n s a i u b e a d e s i g u r pe prim cipe, şi el, tatăl , trebuea c u u n cu­vânt, s ă s farme fericireB copilei sale.

O c l ipă s tătu nedumerit în faţe grelei fapte. Dar făcuse jurământ înalt; jurasa pe Brahma, zeul a tot puternic. N u putea fi sperjur. Che­m ă deci pe fiioa sa, ş i când* aceasta i se înfăţ işă , II z i s e :

— Mişcat d e lacrimile şi nenoroci­rea acestei baiadere, u imit încă prin farmecul ei, a m jurat pe Brahna că-i voiu înapo ia inelul de logodnă ce i l'a dat alesul inimeî sale. Tre« bue să-mi ţ iu jurământul , p e n t A a n u atrage asupra m e a s i asupr i case i mele, m â n i a puternicului г?й.

Luni, 7 Noembrie, 1911 UNIVERSUL LITERAR No. 4 5 . — 3 .

D o m n i ţ a îngălbeni. / — î m i ceri viaţa, doamne* Im! aă* iflus'em in ima acestui prinţ.

~ - Brahma îţî va răsplăt i заогія flciul tău, fiica. mea.

— Al jurat, tată, aceasta ajunge. Ia tă inelul.

Şi domniţă înt inse regelui inelul fiu safir; pe urmă, nobilă §1 man­dră, se îndepărtă, fără a arunca ba­iaderei mă ca r o privire.

Rege le se u i tă câi-va t i m p c u ui« r la inelul cu safir, şi II dădu f»-zicându-î : Mergï, ş i fii fericită. Gândeşte»

te î n s ă câte odată, că fericirea ta e făcută din lacrimile fiicei mele.

P e drumul luminat de soare, a-l'erga a c u m a frumoasa baiaderă, ş i sânu l îi săltă în fugă, ş i obrajii i se rumeneau .

In fine, ruptă de oboseală, sos i l a pa la tu l regelui Zainulumlook, şi în­dată ceru a vorbi prinţului.

Acesta, încunoştiintat, se grăbi să a lerge către dânsa, şi, dintr'o uită­tură o .şi întrebă.

— Iată-1, zise Dilbur. F lăcăul sărută m ul t m â n a baia-

derii, şi punând l ä loc în degetul său, inelul mult dorit, zise :

— Nici odată nu m ă va mal pă­ruşi, nicî odată, îţî jur.

Şi, sub ochii mângăetorî ai rage* Iul, ceî doui logodnici îşi schimba* ră. prima sărutare.

O lună mar târziu, şi cu tot ala* iul şi toată splendoarea demne de marele ruge Zainulmulook, se sâr­bă'nn nunta tânărului fiu de domn şi a luî Dilbur dănţuitoarea.

Tradus de H. B a s t a h i . S — •

P U S T I E T A T E In odăiţa mea săracă

Hau singur eu şi-mî depun gîndul. Af arăşt negură şi plouă —

e toamnă, rece sic fia vântul... Şi, nu ştiu cum, se lasă n suflet

o dureroasă duioşie — Un dor de vremile frumoase

cc veşnic nor să mai revic. Cum. cade. frunza de pe ramuri

şi trişti rămân copacii goi — Când. ni se trece tinereţea

tot astfel rămânem şi noi ! Şi când privim în urma noastră

atâţia ani de zile stinşi. Ne pomenim cu ochii 'n lacrămi

de reci înfiorări cuprinşi. Nu plângem vremea, dar ne doare

că vremea ceea sa trecut Şi n'am luat seama că viaţa

d'atunci avea un sens platul !.. Azi, când ne ştim atât de-aprù.ape

de cripta recelui mormânt, Zadarnic mâinile nc frângem

că-i stins al inimii avânt, — O floare care nu-şi desvollă

potirul el în primăvară, In urmă-i dc prisos cercarea,

căci frigul toamnei o doboară 1

Aşa pieriră, câte unul, frumoşii ani ai vieţii mele,

Cu ochit prinşi de întuneric, cu mintea rătăcită 'n stele.

Trăind, 7ii am chinuit — aievea vieţii nu-t găseam un rost;

Chimera m'a atras şi veşnic în căutarea eî am fost...

Azi înţeleg deşertăciunea, dar e târziii !.. Şi-î trist să ştiu

Că viaţa-mi fu o slabă punte ' din leagăn până la sicriu. Сгаіоѵа. P . L i ş t e a v n .

B ' •

DATINE ŞI CREDINŢE

Marţea să nu croe.ştî cămase că trä­fest! cât trăieşte şi ea.

Să nu - ţ î tai unghiile Lunea că'l rău 8e urât.

Să nu strici cuibar do rândunică, că {1 se pune foc caeei.

In Vinerea Patimilor să nu baţi cuie «ă necinsteşti Patimile Mântuitorului.

Nu e bine să mergi mâncând ia fân­tână după apă, că te prosteşti

LITERATURA FLAMANDĂ

FACEŢI BINE de

I s i d o r e T e i r l î n c k

Cine nu cunoaşte plopul cel marei de pe m a l u l Molenbeek-ulul?

Mândre ş i ciulite şedeau foile în el, acum câţ iva ani, şi l a cel m a l uşor vântuleţ se mişca eau fâşia, se l egăna şi m u g e a după o furtuna sau o no apt» vijedioasa. Mereu cânta s a ü susp ina din crăcile 1щ subţiri , p l â n g e a s a u melod ia un cântec du­ios de primăară !

Vreţi să-I cunoaşteţi povestea ? *

Bătrânul s tăpân, morarul moreî da pe 'apa aceea—care ca ş i copacul încă nu există—îl sădi într'o b u n ă di­mineaţă de primăvară!

— Hei ! Moş Ioane—strigă tână-rul f iu al brutarului t e trecea рѳ acolo ;—de ce, la vremea as ta de bă­trâneţe, mai sădeşti acel plop? P â n ă s'o face el mare, poate fi-veî de mult băgat în groapă !

Moşul î l privi liniştit, zâmbind : — De ce m a l sădesc acest p l o p ? F i indcă e bine ! Intr'adevăr nu-mi va aduce nici un folos, zilele îmi sunt numărate . . . ş i deşi n u va fi pentru mine, va fi pentru voi, ori pentru alţi" ca volt... P e acest pă-mâht , tinere, fiecare trebue să facă bine şi aceasta numaî pentru iubirea binelui. . . Dă, fruntea m i se încl ină spre pământ şi totuşi m â n a mea tre­murau dă vrea să mal facă încă un bine! Da, desigur, tinere, vrea s ă m a l facă încă un bine!

Iar el sapă îna inte şi sădi un co­pac tânăr aşa cum 'trebuia să fie, deşi soarele înăl ţându-se făcea să-I curgă şiroaie de sudoare pe fruntea lui încreţită.

Şi îna ine de a se face prânzul, plopul nostru de lângă Moleaibeek se înălţă mândru ca o coloană

# Faceţ i bine ! Oarri tânărul copac auzi şi-şl a*

mintea de cuvintele frumoase alo bă­trânului?

Crescu, Crescu repede, dând cra­că după cracă, înălţându-se tot m a l sus, şi se împo'dobea primăvară iar vara cu o verdeaţă de toată frumu-setea.

Se făcu mare şi voinic. Iar în fiecare an, ,prin Aprilie, al­

binele voioase sburad bâzâind îm­prejurul lui.

— Cine ne-o da h u m ă şi mortar s ă ne dregem casa'. In t impul nopţei e frig, dimineaţa şi seara e cam ră­coare: vântul ce suflă din spre Nord vrea s ă pătrundă prin odăiţele noasv tre de ceară ca să ne omoare moşte­nitorii ! Cine ne-o da h u m ă şi mor» t a r ?

— Eu, le răspunse plopul. Şi сйп muguri i săi lăsă s ă pice u n

suc parfumat, un adevărat mortar! Iar albinele, cu picioruşele lor sub­ţiri ca părul, adunau, adunau mereu . , şi fiecare găurice, fiecare crăpătură a case! lor fu as tupată cu acea ma­terie cleioasă. De s igur că a c u m poate să sufle vântişorul aspru dfn timpul nopţal; odăiţele erau bine căp­tuşite!

Plopul, preţiosul nostru copac, făcu un bine.

Put in mai târziu, prin Maiu, sosi un stol de vrăbii harnice şi-şi clădi cuiburi de iarbă împletite cu firicele de paie, printre crăcile verzi a le plo­pului. Ciripiau şi lucrau, săl tau şi sburau! . . . Totuşi le l ipsea ceva, le l ipsea un aşternut moale pentru ouăle lor mici împestriţate şi pen­tru puişorii ce le vor sosi! Iar ele întrebau :

— Cine, cine oare ne vS dărui o salte luţă pentru pătişorul puilor noştri ?

— Eîi. le r ă s p u n s e plopul! Şi din crăc i le lui, eşi mii şi mil de m ă ­n u n c h i u r i , c a r e se prefăcu în s ă m â n ţ ă , t ransfo) m â n d u - s e într'o f r u m o a s ă salteluţă. Vrăbiile a d u n a u , a d u n a u

mereu.. . ş i cuibul se prefăcu într'un pătişor frumuşel , cel maî moale din lume ! Ce albe îî erau penele şi aş-: ternuturile!

Plopul, preţiosul nostru pom făcu iar un bine !

Oare pentru toate acestea n u a fost recompensat?

Păsăre le şchiopătau şi ciripeau printre frunzele pomului şi mulţu-i mitoare, înghiţ iau omizile murdare , care îndrăsneau să-I roadă frunzele luî verzi.

Sosi vara cea călduroasă, deve­n ind din ce tn ce tot m a l Înăbuşi-! toare.

Cerul rămase mul tă vreme albăs­trui, senin. Nici o ploaie răcoritoare nu căzu. Soarele îşi tr imitea razele-I arzătoare în jos. P ă m â n t u l se usca şi se făcea tare ca piatra. Şi micuţul Molenbeek se tânguia că soarele ÎI va sorbi toată apa.

— Nu ! — zise plopul. Şi iubitor îşi desfăcu coroana luî

mişcătoare deasupra gârlei , iar ra­zele soarelui nu m a l putu să-I facă n ic î u n rău! începu să şerpuiască din nou un cântec plin de veselie Însoţit de o melodie argintie: plopul, preţiosul nostru pom, făcu iar un bine!

Tot a şa făcu bine, încă mult ! anï la rând. In fiecare pr imăvară albb nele veneau, îşi căutau mortar, vră­biile saltea, iar gâr la îî cerea în tinv. pul vere! umbra lui răcoroasă.

Dar tânărul băiat, care g lumea cu bătrânul săditor, a c u m a se făcuse mare, era bărbat.

Şi întro zi, cu noaptea in cap, cu toporul şi cu securea la subţioară, cerceta zicând:

— Ce copac să mai aleg? Am ne­voie de un leagăn, pentru primul meu născut: îmi trebue un leagăn frumuşel, pe care să-l fac dintr'un lemn alb!... cine o vres, să mi-1 dea?

Toţi copacii, fagî, f. asini , u lm! ş i sălci i le ce crescuse pe alocuri, tre­murau st la auzul acestor cuvinte s e sgârceau şi m a i mult. S ingur plopul nostru, m a ! fâşâi încă odată şi pen . tru ul t ima oară frunzele lui grăi, chibzuindu-se:

— Eu!. . . Ia l e m n u l meu, căci vreau să fac bine!...

Şi omul tăie, tăie... Dar fiecare lovitură pătrundea tn

copac prin lemn şi răşină, doborau» :dui-l de la rădăcinăi. Apoi îşi re. aminti de cuvintele bătrânului , iar frunzele lui maî fâşiaîi încă, până căzu doborât la pământ, zicând:

— Faceţ! bine!

Şi ce chinuri grozave suferi a tunc i bunul nostru plop, când lemnele lu i S3 desfăcură în scânduri , tăiat de dinţii ferăstrăulul ascuţit . . . Când acele scânduri fură date Ia rän-dea şi îndreptate.. . . Când cu ciocan ş i cuie s'a încheiat acel leagăn, prin ce dureri grozave m a l trecu!... Da, da, şi copacul nostru suferi mult! Şi totuşi era fericit văzând oum m a m a îşi săruta copilul ei cel nou şl alb. Şi un cântec vechio duios ee auzea prin odăiţa mică şi prin fibrele copacului nostru.

Oare dulcele melodii ale cântece­lor mamei nu erau cea mal bună re» compensa pentru plopul nostru?. . . Căci ce sună ma! dulce, mal duios c'a1 cântecul mamei?

Iar când sos i iarna, o m u l luă ta* raţa şi strujiturile şi făcu cu ele un foc mare pentru soţia şi copilul său. Mirosul greu şi fumul plopului nos­tru şerpuia înoolăcindu-sei spre cer.,.

Preţiosul copac făcu până şi fn ultimul moment, bine!

Í f / -' * ;

Aceasta este povestirea plopului de pe Molenbeek.

Şi ce a mai rămas dfn el? Nimic altceva, decâ t amintirea

mulţumitoare! Şi asta totuşi e mult! Câţ i loamenï n u au d i s p ă r u t pen­

t ru t o t d e a u n a d in l u m e şi to-iuşl n u au l ă s a t n imic urmaşilor 1er!

Cine face bind, acela e slăvit; Cine face rău, e dispreţuit; Cine nu face nimic, ace la uitată D a dă; faceţi bine, totdeauna bine,

şi numaî bine... pentru bine, fără câştiguri ş i fără. foloase personale. Aceasta este datoria fiecărui o m pe pământ—zise bătrânul.

Tradus din limba esperanto de № l n t & S i m i o n

«

LEGENDE TURCEŞTI Credem ea este de interes pentru

cititorii noştri de a cunoaşte In împre­jurările actuale, câte-va legende diu literatura turcă, a căror baza este bi­blia, şi adică vechiul testament.

l i o i s e , G a v r i i ş i Mihai l Odinioară, eând cel Atotputernic

dădu soarelui libertatea cursului săî silnic şi umplu bolta cerească cu pur­pura sa strălucitoare, stătea Moise — al cărui nume, ca şi al profetului ti< binecuvântat — pe muntele Horeb, cs sä venereze Majestäten lui D-zeü. Scu­funda t în splendoarea cerului şi ui­tând necazurile de pe p ă m â n t îşi în­toarse spre soare faţa sa vtnerabüä. Ш odată sosi la Moise u n porumb sbu-r â n d repede şi plin de frică. El s t rugă: «Ob, sön te , tu mare profet, apărâ-mă pe mine fiinţă s ă r m a n ă care trebue să 'moara nevinovat. Ace uliu de acolo mă urmăreşte şl voeşt i să m ă omoare. Fie-ţî mi lă de m i n e , Doamne, şi scapâ-mă» !

întors de la splendoarea cerului ia nevoile de pe pâmant, profetul luă porumbelul care tremura şi-1 ascunşi sub ha ină . Inda ta sosi sburând şi ulm-şi zise :

— O, Moise, care porunceşti să se facă dreptate faţă de ori şi ce fiinţa cum poţ i să-mî iei aceea ce t rebue sJ servească de hrana, mie şi puilor mei * Vrei să m u r i m de foame? Ocrotind po­rumbelul, m ă jefueştl pe mine şi pi aî mei.

Moise răspunse amical : — Fii fără grijă, u l iu le , tu vei aves

hrana—după cum scris este în cartea înţefepciunel : «Nicî u n animal de pi pământ, căruia Dumnezeu să-î . refuz* întreţinere, nicî măcar o zi». (Coran, Sure 8, 11, 8) . Dar t rebue să fie toc­mai acel porumbel ? Această să rmana tiin'â s'a pus.sub sculul meu şi n"«i pot t răda cu necredinţă.

—• Eî bine, zise u l iul , daca în alta parte mă laşi fără pagubă, sunt mul­ţumit.

Atunci profetul îşi ridică braţul şt rugă pe uliu s i smulgă cu ciocul şţ cu ghiarele atâta carne din porumbei cât îî trebue pentru hrană, luî şi fii­lor luî; să-şî ia fără ca să ţ ină soco­teală de durerile sale.

Deodată, atât porumbelul, cât şi u-liul, căzură la picioarele sale excla­mând :

— O, sfinte profet, noi nu suntem porumbel şi uliu, ci suntem vestitorii luî Dumnezeu : Gavril şi Mihail, tri« meşî de El ca să examinăm i n ima şf săngele tău ; şi ceea ce aï făcut pem tra noî va fi însemnat de Cel veşni / în cartea vieţii tale.

Zicând acestea îşî întinseră aripei* şi sburară spre cer în razele purpuri i ale soarelui.

* Cum a s a l v a t Лое n e a m u l

p i s i c i l o r Când Dumnezeu hotârîse să piarl

omenirea cea fără de lege prin pute rea neînfrântă a apelor, se destinaşi ca în corabia Iul Noe să se salvezi numai o famDie de oameni, Noe şî a) săi, iar din- toate neamurile de ani­male numai câte o familie, spre să« mânţă pentru o nouă lume a celor vil Se întâmplă însă că odată Noe uijj să apere animalele mici de setea dţ sânge a animalelor sălbatice şi furi m â n c a t e toate felurile de pisicî do­mest ice . Astfel se în tâmplă câ şoarecii şi guzgani i cari de altfel serveau di h r a n a pisicilor, se înmul ţ i r ă grozav ş. începură să dev ină foarte supărători în corabie. Toate animale le se p lan sera lui Noe şi ceruri ajutos, a\"u.

i. — No. 4 5 . UNIVERSUL LITERAR L i n i , 7 Nonihric 1У11.

AVIATORII NOŞTRI MILITARI

SUB-L0CÔT. PROTOPOPESCl

Incontestabil ca av iaţ iunca a făcut progrese frumoase la nef, datorită temperamentului ş i curajului tineri­lor aviator i romani.

După cum se ştie avem azi trei ti­puri de aeroplane, cu carî se fac experienţe pc câmpul lie avlaţ iune de l a CotrocenI : aeroplanele „Blériot", pilotato de ofiţeri români elevi al prinţului Bibescu ; biplanelo „Far-nian" conduse tot de ofiţeri, sub di-recţia d-lul maior Macri ; şl aeropla­nele române sistem „Vlaicu", condu» ae de însuşi inventatorul.

Dintre toate aceste aparate, bipla» nul „Farmen", pilotat de d. sub-Io-cotonent Protopctpcscu, a executat cel mai mare circuit la noi tn ţară bătând astfel toate recordurile celor­l a l ţ i aparate.

S e ş t i e că d. sub-locot. Protopopescu, a cărui fotografie o reproducem maî sus, a plecat cu aparatul săo Sâmbă­tă 22 Octombrie, tn tovărăşia d-lul eub-locotenent Negrescu, care pilota Un alt „ F a r m a n " şi a executat circui­tul Bucureşti—T.-Severin şi tnapoï, făcând etape tn câteva oraşe prlnci-cipale.

ipuee animalelor s3 se ajute singure ţi să пітісеазса aceste jivinî ; dar nici unul nu voi să se Împărtăşească de această mâncare scârboasă zicând că sunt fripturi pentru pisici. Atuncî Noe ве gândi la puternicul leu, care mân­case pisicile vânătoare de şo.Trecî. Ru-gându-se încet luî Dumnezeu, GeJu! ce iartă tuturor, să aibă indulgeaţă pentru neglijenta sa ,»i «â'l ajute în nevoia in care se afla, Noe netezi a-poî cu mâna fruntea leuiuî. Deodată acesta răsuflă puternic pe nări şi în­tr'o clipită două pisici parî săriră, din nările leului. Acestea Începură ime­diat războiul de exterminare hi contra şoarecilor şi guzganilor pună,când nu maî rămase din eî decât câte o sin­gură pereche, după cum poruncise' Domnul. De atuncî pisicile fac parte, ca fiind înrudite, din'neamul'leilor <i eu mai sunt mâncate de aceştia.'

*

Moise şi l ă m p i l e I u l D-zeii Odată se ruga'Moise, marele protêt,

efântul—binecuvântai lie numele luî—

f ie munte în timpul nopţii, pe când umea dormea sub paza luî D-.zeu, ••.,

Pe cer strălucea lumina blândă a luneî şi milioane.de stele,işî.revărsau pe pământ lumjna lór, scânteiiâtoare, cu vesele licăriri, ca şi când.ar fi voit aă preamărească în miî de cântece de laudă bunătatea şi gloria .luî D-zeu. , -,

Deodată prin inima profetului trecu nemărginita splendoare a stelelor şi el «e gândea asupra enigmaticelor lor drumuri, orânduite cu siguranţă.

Şi pe când inima sa preamărea •plendoarea cerului, capul luî se fră­m â n t a cu ideia, că oare Dumnezeu ,

' prea slăvit, diriguitorul universu­

lu i , nu oboseşte nicTodată şi niciodată nu este biruit de puterea somnulu i .

Adânci t in asemenea gândur i şi în rugăc iun i , Moise văzu- sburâiul sp re el un inger , care ţ inea in mâini le sale. două lumpi a p r i n s e , s t răluci toare :

— Moise, exclamă îngeru l . Domnul mă t r imi te la t ine cu să-ţî spun să ridici spre cer aceste două lămpi în tot t impul nopţi i , pună câni soarele îşi va re începe majestosul său curs . Şi să bagi de seamă ca nu c u m v a vre-o suflare de vânt să st ingă lumini lor — căcî aceasta este l umină sfântă.

Zicând acestea îngerul dispăru. Ora după oră profetul ţinu cu eviavie lăm­pile aprinse în mână. Dar cu cât pri­virile sale se îndreptau cu maî multă evlavie spre cer, cu atât maî slabă i se părea lumina lămpilor. Şi nu trecu multă vreme şi această lumină se stinse cu totul, de oarece lămpile căzuseră din mâinile profetului, care adormise, ţi zăceau în ţăndări la picioarele sale. Atunci vestitorul lut Dumnezeu iî stri­gă din slava cerului :

— O, Moise, tu care eşti maestrul poporului, înţelege ce voeşte să te în­veţe luminata îndurare a Domnului; aşa după cum ţi-a scăpat din mâini lămpile, în vreme ce tu dormeai, aşa va scăpa şi din mâinile luî Dumnezeu soarele, luna şi stelele, strălucitoarele lămpi ale cerului şi va cădea în ruine cetatea sa, dacă oboseala ar ţine în­cătuşat marele său suflet cu legătu­rile somnului I

Aceasta a fost pentru ultima oară când Moise a adresat întrebări bună­tăţii nemărginite a luî Dumnezeu.

O. S c u r ţ i i B

Dac'o să mor naintea ta, ш ştii : Dea fi într'un amurg de toamnă

' trist. Când tremura un zâmbet pesimist h> larg de zări albastre, cenuşii.

Când se îmbrac grădinile în flori. In albe crisanteme parfumate — Buchete de zăpadă adunate Pe care le-am cântat de-atâtea ori,—

Tu, crizantema cc-i avea-o 'n păr, Pe sânu-mi rece s'o arunci ca dar : O albă mângâere pe-un altar Pi care Vai iubit in adevăr !

А с с і е і а я Aş vrea să fiu un crin sălbatic. Să cresc în preajma ta, în cale. Când mâ-l privi să cred, iubito. Câ-s umbra frumuseţii tale

Şi noaptea, când le poartă dorul. Când visuri scumpe, te 'mpresoară. Să rupi din drum crinul sălbatic :• Să mor la sânul tau. fecioară!

D. I o v . , S>

CUGETĂRI DINT A L E D - L U 1 G. A . T A C I D

Poporul în care se manifes tă şi se accentuiază sen t imentu l dé respect da­torit vârstei şi moral i tă ţ i i , se poate considera ca intrat, pe calea unei alese educaţ i i .

Cu cât împăcarea de sine se măreş te , cu a t â t faptele f r umoase ' s é чгтПе.-г.

D i n ' r e s e m n a r e a poporului determi- . nată de ; sărăcie şi inconşt ienţă nasc principalele cauze de succese i i m r a l e ale conducător i lor lu i .

Femeile se împa r t in t re i -ni ari cate­gorii : in corecte. În t rebuin ţa te şi pier­dute ; pe; întâia o .apără', v i r tu tea , pé. a doua o învinge luxul sau nea junsu­rile, iar pe a t reia o n imiceş te des ­frâul.

Mare t rebue să fie paguba mater ia lă când s'a avu t prea pu ţ i nă min te pen­t ru i'iua de ieri, şi mai mare cea mo­rală cănd se are prea mul t ă pen t ru cea de mâine .

CONVORBIRI A ST R .') N ( ) M1C li

MEMORIILE Ш ASTRONOM Flammar ion a publicat zilele aces­

tea un volum cu memor i i l e sale. Nu e n u m a î o biografie, ci şi o descriere a timpurilor trecute, amintiri cu pri­vire la diferiţi oameni de seamă aî secolului al nouâsprezecilea. Ajuns a-proape la 70 de ani, Flammarion a văzut multe lucruri, nu numaî cereşti, a notat multe. La început a avut mult de luptat, maî ales contra oficialitate!, care nu pricepea cum se poate ca un simplu amator să vorbească marelui public despre astronomie, ba să aibă şi succes.

De la moartea luî Arago, nimeni tn Franţa nu maî avusese curajul să po­pularizeze astronomia, maî cu seamă că Leverrier, directorul observatoru­lui, unul din geniile astronomice, nu ar fi îngăduit nicî odată unui astro­nom să popularizeze această ştiinţă. Flammarion crede că Leverrier era râu cu toată lumea numaî pentru că suferea de stomac. Poate şi aceasta e o explicaţie. A trebuit tu urmă ca toţî astronomii dc la observator să se re­volte, ca Leverrier să fie destituit.

Flammarion fugise Insă de mult de la observator şi nici nu a maî rein­trat. El publicase câteva scrieri carî 11 făcuseră repede cunoscut şi având existenţa oarecum asigurată, fşî luase drept ţel popularizarea cât mal întinsă a astronomiei. Şi a reuşit. Mulţumită farmecului scrierilor sale, în care unise ştiinţa cu poezià, Flammarion poate să spună acum la bătrâneţe că şi-a ajuns scepul. Scrierile lui revând ea şi romanele celebre ; societatea ce a înfiinţat are miî şi mii de membri răspândiţi pe întreaga planetă. Numaî în România sunt aproape 100 de m e m ­bri ai societăţii astronomice franceze.

Mil de lunete astronomice de toate mărimile, mânuite de amatori astro­nomi, cari fac cercetări sistematice şi de multe ori folositoare, Flammarion le-a împrăştiat pretutindeni. Mulţi cred că Flammarion e autor numaî de «basme astronomice», dar aceasta o spun din neştiinţă, căcî nu e manual maî folositor ca «Les étoiles et les cu­riosités du ciel». De asemenea anua­rul astronomie ce-1 editează de aproape 0 jumătate de veac e cel mal bine în­tocmit. Bine înţeles, Flammarion nu se adresează astronomilor, ci amato­rilor ! dar care e acel astronom ofi­cial care să nu recunoască marile ser­vicii pe cari un amator-astronom lu­minat poate să le aducă ştiinţei astro­nomice. Astronomi distinşi, cu renume mondial, înrolează amatorî-astronomî pentru diferite studii, pe cari astro­nomii oficiali.'nui mai au timp să le întreprindă. , , .

Flammarion e p r imu l Învăţător al amatorilor, cari fără el nu ar avea curajul să intre în domeniul astrono­miei. El dă curajul, el 'îndeamnă şi mulţi dintre cei" pe carî i-a momit cu poezia, ajung cu tinippl să iubească şi tablele de logaritmi, .de' cari fugi­seră toată viaţa. 'Cunosc personal zeci de amatori pasionaţi. în România; nicî unul nu a căpătat, dragoste pen­tru cer din tratate de cosmografie, seci şi pl ine de greşeli , ce se . învaţă in li­ceele noastre.

Cunosc, memori i le a trei .astronomi : memor i i le luî. N'ewcomb, Cari sunt foarte in teresante , acelea ale luî Meyer, cari se apropie .oarecum de-ale luî Flammar ion şi. ale: lu î . Förster , care a făcui prea multă politică, pent ru a fi un as t ronom ^desăvârşit. : Memorii le luî F lammar ion nu pot fi însă între­cute în nicî o pr iv in ţă . : Ele ne arată un spirit curios, enciclopedist , filoso­fic, înzestrat :cu darul de a seri si de a 'fi înţeles, de masele populare .

S u n t câteva idei asupra cărora F l a m ­mar ion a ins is ta t - în maî ' toate scrie­rile sate şi de cari se ocupă şi în Me­morii, făcându-şî profesia de c red in ţă . E cont ra războiului , e contra religiu-nilor oficiale şi mereu revine asupra măcelur i lor î n t r ep r in se de na ţ iuni le ce populează p lane ta P ă m â n t . In lo­cul tunur i lo r ar dori să vază numa î

lunete, caii au o formă ast-mihiătoarf dar cari m: împrăş t ie moartea ;

Sule (ic anecdote asupra oanieiiiict mar i ve l î găsi in Memorii le lui Fiam mar ion , căcî a cunoscut învă ţa t ' , ar< tiştî, pubiciştî şi chiar regi şi inipii« raţî. In societatea ce a înfiinţat Ы găsesc şi acum câţiva membri caii aii aceste două din urmă. profesiuni.

Cunoscut pretutindeni, admira t , Flammarion şi-a yâzui ţinta atinsă, aceea de a face ca astronomia să fie iubită de cât maî mulţi,:de ceî de-sus, ca şi de ceî de jos. El ştie, şi: ştiu toţî ceî carî iubesc cerul, că studiul bolteî înstelate e cel maî înăţător, cel care îtî dă adevărata fericire, cel care îţi dă linişte, ori câte. necazuri al avea. ,

Dacă in unele rânduri din Memo­riile în chestiune veţi găsi că Flam­marion e prea mândru dc unele: din succesele luî, apoî aduceţi-vă aminte că nu orî-cine a putut să facă ceea c« a făcut el. • •

V i e i o r A n o s t i i )

R U I N E U N T U K F L O K I

La ruine! . . . şi ori şi c ine-pronun­ţă aceste cuvinte sa cutremură şi-şl face cruce. In toate spiritele d o m ­neşte ideia fixă că" ruinele' suni Vi­zitate de stafii . . .

Cu toate splendorile, de care este în­conjurat vechiul castel, căruia-i tre­bue o mică reparaţie ca să devie cet mai sublim cuib, este părăsit .

Chiar şt proprietarul locueşte toc­m a i la Madrid şi nici odată nu vine să viziteze acel loc blestemat, după cum tl numesc cei din împre­jurimi . • Ziua, ci> ivirea zorilor, de rum ră­sare soarele voios, castelul pare rai.

Înconjurat de palmieri , smochini şi de portocali ce te adorm In par-fumurilo lor dulci, catul sunt înflo­riţi, până seara la apusiU mistuitor, când păsări le încetează ciripitul lor; atuncî ca Un voal de argint se aş­terne noaptea. . . şi c a s t e l u l d e v i n e lu­gubru, mai a les clin cauza fiicei şi IC superstiţiei . De altfel şi noaptea, misterul ce domneşte , umbrele ce le fac palmieri şi luna. . . tainica lună care-şf strecoară razele printre pomi şi sul) b lânda-pr iv i i c a stelelor de diamant , Iţi inspiră melancol ia şi visarea.

Acolo, în castelul acela, când era frumos şi locuit se în tâmplase o crimă.. . Şi umbra victimei vine a-cum să p lângă viaţa i pierdută.. .

Aşa spun toţi. De mult castelul era locuit de un

străbun al ac tua lu lu i proprietar. Л-cel proprietar al frumosului castel era un bătrân, cu părul alb, cu o-chiul s t ins şi cu faţa brăzdată de sbârcitur'i...

Bătrânul acela, ca moştenitor a-vea pe un nepot al său , căruia-i mu­rise părinţi i .

Arthur, a şa se n u m e a tânărul, nu de mul t venise d i n Madrid, unde îşi făcuse studii le şi fu foarte supărat când află că unchiul său se hotărâse să se însoare. . . ş i mai ales cu o fată tânără şi săracă, însă foarte fru­moasă. Lui nu-î plăcea ca - unchiul să facă o mesa l ianţă şi s ă aducă în famil ia lor o fată de o famil ie mică, când până atunci toţi din familie se păziseră să înjosească nobilul lor nume prin mesal ianţe .

Zadarnic Arthur se împotrivi şi vru să oprească pe unchiul său delà hotărârea ce şi-o luase; căsătoria tot se făcu.

A doua zi după căsătoria unchiu« lui , Arthur plecă iar în Urme, ne vrând să fie martor la nenorociri le unchiului său.

Trecuseră dona luni delà căsătorie şi într'o d imineaţă in castel se răs­pândi vestea că Don Francisco D'Al» zago murise noaptea subit.

Donna Isahela, tănăra-'i soţie, nu niai era nicăerî. . .

In a jun se văzuse un vânător, care umbla prin împrejurimile cas»

ілігл, „ . jcmbric, 1911, UNIVERSUL LITERAR No î ; j . —

1 4 "

1 BUSTUL LUI D. A. LAUR IAN

t e lu lu i ; n in ienî i n s ă nu-î putea" ve­d e a fa ţa , f i indcă p ă l ă r i a o avea t ra­t a pe ochi .

.Şi n i m e n i nu ş t ia clacă D o n n a I-eabe la fusese o m o r â t ă şi ea , şi a r u n ­c a t ă in cine ştie ce p r ă p a s t i e , s a u ca compl ice , fugise cu o m o r â t o r u l d u p ă ce săvArşi-se c r ima . . . .

F i i n d c ă toţ i e r a u conv inş i că bă­t r â n u l ca s t e l an fusese o m o r â t , m a l files d u p ă m o d u l cum îl g ă s i r ă mor t . . . . cu ochii s t icloşi şi deschiş i , cu f igura v â n a t ă şi cu u r m e de s ' iv .nşoare Ia gâ t .

F e r e a s t r a camere i , ca ro dedea in g r ă d i n a cu por toca l i , ce e r a u înflo-î i ţ î in t i m p u l ace la , e r a deschisă . . . . jos . l u n g ă fe reas t ră fu g ă s i t un bu­chet dc t r a n d a f i r i roş i i . . .

De a t u n c i aii t recut m u l ţ i an î , 6'au succeda t m u l ţ i c a s t e l a n i d i n care n i ( î u n u l n u locui cas te lu l din- , tre p m i I cal J.

Spanio l i i s u n t foar te supers t i ţ ioş i . F r u m o s u l cas te l r ă m â n â n d p r a d ă

Pasă r i l o r de n o a p t e , v â n t u r i l o r ş i ploi lor , se r u i n a s e .

La miezul nopţ i i , în f iecare s e a r ă , se a r a t ă b ă t r â n u l cast .'lan m o r t a t â t tíC lUÍMí'1'ÍOS.

Când c ineva d in î n t â m p l a r e , î n t â r ­zie şi t rece pe acolo la miezu l nop ţ i i , ved.' la f e reas t r a pe b ă t r â n , chemând 1

a ju to r şi f ă c â n d s emne b izare la l u n ă şi stele cnre-şi t r e m u r ă v ă p a i a lor in za rea înch i să . . . în u r m ă el cade jos . . . tot cu ochii s t icloşi şi cu figu­r a vână t ă . . .

Şi c u m cân t ă p r i m u l cocoş, dis­p a r e u m b r a ce se. ch inueş te . . .

A tunc i . în noap tea n e a g r ă , se s t re ­c o a r ă p r i n v l e raze ale a u r o r e i . . .

/ • f i r u l incepe a adia . . . po r toca l i i îş i s c u t u r ă florile pa r fuma te . . . şi t r i s tu l castel inc.-r.e a se dis t inge, c a pr inţr"o p â n z ă cenuş ie . . . ca re t r e p t a t so a lbeşte şi învie cas t e lu l d in t r e por toca l i . . .

S o f i a A l . C o e s c u .

DIN ZIARELE FRANCEZE Ziarul C o m o r d i a din Paris a publi­

cat i>i numărul său din 2S Septem­brie cor., următoarea dare de scamă făcută de d. Louis Yuillcmin, emi­nentul critic muzical, asupra compo-xUiunci Sagesse « tânărului compozi­tor roman Alfred C. Alexandrcscu.

De d a t a a c e a s t a n u este v o r b a de p o e m u l lu i Ver la ine , pe c a r î Гай t r a ­d u s în muz i că a t â ţ i a m u z i c a n ţ i . P r i n ­t r e cel m a î r ecen ţ i a m p u t e a cita" p e d-nii Gabr ie l Grovlez şi P i e r r e H e r -m a n t . - Nu, . .Sages se" de d. Alexan-drescu n u este de câ t o s i m p l ă me- , lodie, scr isă pe f rumoase l e v e r s o r i «Ie poe tu lu i A n d r é I î ivoire,

Compozi tor r o m â n , locu ind la Bu­cureş t i , d. A lexandrescu n u ignorea ­ză n ic i u n a d in subt i l i t ă ţ i l e a r m o n i ­ce, în ca r i excelează co'nfraţi! săf f rancezi c o n t i m p o r a n i .

D â n s u l t r a t e a z ă cu l ibe r t a t ea con­s a c r a t ă p r i n o b i ş n u i n ţ ă oppogiatura, oare-I pe rmi t e cele m a l a scens iona l e f acu l t ă ţ i şi o cons ide r ă î n t r u n cu­van t , n o t ă i n t e g r a n t ă . D. Alexandres ­cu a r e zău! d r e p t a t e de a î n l ă n ţ u i a-oordur i l c f ă ră g r i j ă de succes iuni le de quinte s a u m a l bine zis cu eviden­t a g r i j ă a ziselor succesiu'nî .

Gât p r iveş te a b u n d e n ţ a de none, putefn fi s igu r i că există , c h i a r d in p r ime le m ă s u r i .

î n c ă oda tă , toate aces te n u a u im­p o r t a n ţ ă .

Es te ceea ce se c h i a m ă „ p r o c e d e u l m o d e r n "

Va d ă i n u i oa r e acest p rocedeu? Ni­m e n i n u ştie.

T i m p u l îş i va face ope ra sa. D in t r e „ î n d r ă z n e l i l e " d e azi—fi-vor to tdea­u n a îndrăzne l i ?—une le vo r a d u c e roa­dele lor, i a r al tele vo r r ă m â n e z a d a r ­nice.

In ' nepu t in ţa n o a s t r ă de a d i s t inge a c t u a l m e n t e ipe cele d i n t â i de cele d i n u r m ă , t rebuie , de s i g u r , n u e aşa, s ă le t o l e r ă m î m p r e u n ă ?

De altfel , de s u n t s a u n u a d e p ţ i fe rven ţ i a l d i a l ec tu lu i m u z i c a l mo­de rn , m u z i c a n ţ i i au un mij loc s i g u r de a ne p r o b a v a l o a r e a t a l e n t u l u i lor.

Le e dc a j u n s p e n t r u a c e a s t a de a ne mişca .

P u ţ i n n e i m p o r t ă mi j loace le î n t r e ­b u i n ţ a t e , n u m a i ca senza ţ i a să n e r ă ­m â n ă . E a este, p r i n esenţa-I , indepen­d e n t ă de formule le , de m o d u r i l e de a e x p r i m a , de m o d ă în sfârş i t .

Finalul d in s imfonia 9-a (Beetho­ven) nu a î nce t a t de a ne mişca , în t i m p ce P e l l c a s (Debusy) n e f a rmecă .

Acest, exemplu tipic a j u n g e p e n t r u a dovedi cât de m u l t p e r s i s t ă g e n i u l în a r t ă , în t imp ce a s p e c t u l evolu-iază.

Berl ioz, F r a n c k , Massene t , S.-Sa-ens, D u p a r c , F a u r é , Debussy , vor­besc u r ech i l o r n o a s t r e n i ş te i d iome cu totul diferi te şi a d e s e a c h i a r con­t r ad i c to r i i . Aceşti m a e ş t r i n u s u r * m a i p u ţ i n a d m i r a b i l i m u z i c a n ţ î .

O a t a r e p a r a n t e z ă n u e f ă ră folos p e n t r u a a p ă r a l i b e r t a t e a de sc r ie re la compozi tor i i m o d e r n i .

Vreau să zic că se cuv ine să res­p e c t ă m t o t d e a u n a şi d r a g o s t e a u n o r a p e n t r u n o u t a t e şi r e spec tu l a l t o r a p e n t r u o e x p r i m a r e m a l p u ţ i n deca­den tă .

N u m a i ace ia î nze s t r a ţ i cu o fire b o g a t ă şi foar te i m p r e s i o n a b i l ă , vor face o p e r ă ca r e v a p u t e a t r ă i , i a r mi j loace le l o r de e locu ţ iune , pe ca r î le va fi a d o p t a t , n u vor cons t i t u i n ic i o d a t ă m e r i t u l p r i nc ipa l .

E j vo r r ă m â n e s u p u ş i e m o ţ i u n e ! ş i u m a n i t a t e ! , c u ca re a c e a s t ă ope ră va fi a n i m a t ă . Nu g â n d e s c că t rebue ca c ineva să judece despre t e m p e r a m e n ­tu l u n u l a u t o r , n u m a i d u p ă . s i m p l a l e c t u r ă a une i compozi ţ i i i n t e r e s a n t e , f ă r ă î n d o i a l ă , d a r de o î n s e m n ă t a t e r e l a t ivă .

De aceea m ă voiu păzi de a f o r m u l a cu p r iv i re l a d. A lexand re scu , o pă ­r e r e p r e a fo rma lă .

To tuş i s u n t în m ă s u r ă să c o n s t a t a c e a s t a :

D. A lexandrescu n u e des igu r un inova to r .

D â n s u l ap l ică cu f idel i ta te p recep­tele sc r ie re ! celei m a i m o d e r n e . Une le pa sag i l , ven i te m a î n a t u r a l ca al tele , cu t o a t ă complex i t a tea lor a p a r e n t ă , s u n t î n c â n t ă t o a r e şi b o g a t e în sonor i ­t ă ţ i p l ăcu te .

Altele m a u î n c â n t a t în î n t r eg ime . P a r e c ă n e l e g ă t u r a a r m o n i c ă t r e b u e a t r i b u i t ă aces te i c o n s t a n t e p r e o c u p a -ţ i u n i a a u t o r u l u i de a nu î n t r e b u i n ­ţ a u n acord ca r e să n u a ibă u n a , d o u ă sau t re i d i sonan ţe .

„ î n d r ă z n e a l a " d-lui A lexand re scu m ă t u r b u r ă pu ţ in , o m ă r t u r i s e s c .

De altfel, aces tea sun t i m p r e s i u n l foar te pe r sona le .

Se poa te c a a l ţ i a u t o r i sau lector i s ă n u le î m p ă r t ă ş e a s c ă de loc, c â n d m a n u s c r i s u l d-lu! A lexandrescu l e v a fi cunoscu t . T o a t ă l u m e a va c ă d e a cu s i g u r a n ţ ă de acord a s u p r a aces­tu i p u n c t , că d. A lexand re scu este u n m u z i c a n t foar te p r i cepu t , d u ş m a n a l b a n a l i t ă ţ e i cu ren t e , fapt p e n t r u ca r e mer i t ă să fie l ă u d a t .

Louis Vui l lemin.

Solemnitatea desvelireî monumen­tului luî Laurian, din curtea liceului Sf. Sava, care s'a făcut Dumineca trecută.

Ce vrei ? De ce mă prinzi în gliiaţ» Privirei tale 'ntunecale? Tu ştii : eu suflet n'am; In cripta iubirei melc spulberate Am pus o carte mare. scrisă Cu lacrămile-atător clipe Şi sufletu-mi c 'nclns acolo... Să vreau să-l iau, nu se mat poo.lt A putrezit dc mult în. cripta Iubirei mele spulberate..,

Tu nu mă înţelegi.Şi nimeni Л'я fost în stare- să 'nţeleagă Ce gând neasemuit ascunde Privirea-mi pururea pribeagă Spre zări de alţit nevăzute;-Spre ceruri fur' dc nori sau stele Spre lumi ehedate. äbia c\i prinse In cadrul fanteziei inele...

Vezi! Sângeralele apusuri Ce prevestesc o scară lungă.. Şi nesfârşită, ca-durerea îndrăgostirilor târzii. • - > însângeratele a pusuri Fac clipele să nu-mi ajungă. . As vrea să simt mai mult. povara Reci nopţilor dc insomnii... •

Ce-mi cânţi '? Dc ce rupi din rioa-i Acorduri cu atât avânt ? Cu mult mat lainic mă 'u/ioarâ O răbufnire-a unui vânt, . • ~ Căci el adună toată firea Şi-î cântă dorurile toate... fu-mi cânţi si-mi povesteşti iitbires Iar gându-mi vrea singurătate...

Eii suflet n'am şi sunt priba:ag\ De-apururea spre alte zăii. C'un ochifi de ghiaţă pricesc, ceru Pierdut în fund de depărtări.:-Şi stânca s'ar mişca din locu-'t Când cânţi, cu n'am nici un fior, ... Şi totuşi...numai tu eşti riaţu-ml Eşti soarele învielor

Gabriela !. Аіш1азіи-ѴизиІэ;:;і

• Ins'.antaneul «Universului»

Sus in medalion : d. ministru C. C. Arion citind discursul. Jos in dreapta : Familia regretatului Laurian. In mijloc: d. S. Haret fost ministru şi d. ministru Arion, în mijlocul publicului, asistând

la serviciul divin.

No. 45 . UNlVJüttöLL LITERAR Luni, 7 Noembrie, VJil.

JULES 3XARY

G R Ä M A D A D E A U R U R M A R E —

. * - Dar cunosc pe acest om, zise el, f& cunosc c u siguranţă. г^Щр* acest moment tata Morton, se MTOärse şi scoţândui-şî pălăria" de

te, o pălărie în care nici un nabab r fi fost bucuros s ă i se odihneas-capul. îş î şterse fruntea cu o ba-ă ordinara, colorată.

— Dar cunosc acest cap, exclamă «ie Manillon, îl cunosc destul de bine.

I n acest moment , tata Morton, prinzând un peşte frumos şi trân-.tindu-1 în reţeaua ce avea cu el, în­t inse braţul drept, cu pumnul întors î n afară şi-1 readuse cu o mişcare seacă, ca şi cum ar fi zis: „Irică u-nul care a intrat în oală".

— Cum se numeşte tipul nostru? Întrebă de Manillon.

— Morton, răspunseră în cor *fC-mândoui verii.

— Morton, repetă reporterul, cu On zâmbet drăces; sunteţi siguri '?

— Absolut. — Şi fiica sa se numeşte Suzana?

Mă prind: că soţia sa poartă numele Sfintei Fecioare. L — Adevărat. » — •El este, exclamă reporterul. Aii!

Iubiţii mei, ce m a i materie de re-portagiu! Cumpăraţi-mi mâine ,.Le Rapide." şi vom vorbi în urmă. Dar de fapt, voi nu cunoaşteţi meseria, din care cauză nu mă tem de concu­rentă.

Pentru ce să nu vă spun imediat ceea ce este? Pret insul vostru Marton nu e altul decât James Balderby, fai­mosul nabab.

— Balderby! repetară contele şi baronul, îngroziţi.

— Da, Balderby! Să nu mai zică n imeni că acesta nu e un adevărat •nabab, cum au pretins nişte repor­teri de carton; am cules informaţii eu, am fost la ambasada Statelor-UnitP, unde nu mi .s'a refuzat ab­solut nimic şi unde mi s'a probat cu acte nu cu vorbe, că James Bal­derby se bucură de o avere de 250 de milioane!

— Două sute cinci zeci de milioa­ne! repetară gentilomii înmărmu­riţi.

Gountran adaogă: — Pentru ce atunci, tata Morton

face datorii pe-aci? — Pentru a g.e ascunde, fireşte'! Bi­

etul om a fost atât de mult plictisit dc către preau! Nu putea face mă­car un s ingur pas , fără să nu fie dat la gazetă; aci trăeşte liniştit.

— Şi tu vrei să-1 mai plictiseşti în­că? întrebă Gontran neliniştit.

— Negreşit! Am oare vre-o v ină dacă steaua mea de informator mă pune din nou în calea acestui neferi­cit ?

Dar, să no reîntoarcem şi să vor­bim; voi trebue să-mi datî informa­ţiile cele mal complete. Ah! Dar et foarte plăcut! Ceva american mai a-les! Un frumos articol de făcut! El va fi reprodus de întreaga presă pa-•risiană, din provincie şi din stră.ină-taie.

Cei doul veri. plictisiţi la culme, se resemnară şi se hotărâră de a „informa" pe nemilosul reporter.

Când termină de a-şi lua notele Gontran îl întrebă cu un aer serios: rios :

Care va fi visul tău în această lume, micul meu de Mani l lon?

— Ciudată întrebare. în ceea ce priveşte pe un nabab!

— Ascultă şi vel vedea. Visul tău, mărturiseşte, va fi să devii proprie­tarul luî „Le Rapide".

— Cât despre asta, da. — Ei bina! Nu publica articolul şi

tu veî fi. poate în curând, acest feri­cit muritor.

- - Cum se va ,pu tea îndeplini oar j această minune?

— Iţi ѵоіб spune. Frideric şi cu mine suntem singurii intimi al favui-llpi Morton. Soţia ne primeşte minu­nat, iar d-şoara Susana nu ne pri­meşte deloc cu ochi răi, din contră! nu e a s a Frideric?

— Şi apoi! zise de Manillon. Avetî poate pretenţia de a vă căsători cu moştenitoarea nababului?

— De ce riu? răspunseră verii. ; — Dacă şi Frideric consimte, a-dăugă vicontele, voiu Ипсере curtea şi acela dintre noi care d!» azi într'o lună va avea maî multe şanse de reuşită, va ceda tocul celuilalt.

— Primit, zise Frideric. Privind pe rivali, reporterul ÎI gă­

si după plac fiecare în genul lui. De altfel, pentru ce oare bruniO sau blondul, n'ar putea reuşi să se facă iubit de Suzana? Şi aceasta nu ar fi pentru prima oară, când o america­nă sc amorezează de un francez no­bil şi ele bună condiţie.

De Manillon se învoi să. renunţe la articolul lui.

— Aide, amicii mei, zise el, şi maî ales să fim serioşi. lată-vă bine informaţi. D-ra Balderby, care este foarte susceptibilă în ce priveşte a-morul propriu, se va crede iubită pentru ea însăşi; aveţi, deci, şanse de reuşită. Numai în această lună n u vă certaţi, pe eterna chestie: de a ta scula tu să m ă aşez eu! Dacă nu vă veţi putea înţelege, luaţi-mă pe mi­ne ca arbitru.

Acum, cum nu aveţi timp de pier­dut, vă las. Vă voiu revedea peste 15 zile şi dacă, din nenorocire, afa­cerea n u va merge bine, nici pen­tru blond nici pentru brun, îmi voiu relua drepturile mele de informator.

De Manillon le strânse cu cordiali­tate mâna şi se reîntoarse la Paris , unde steaua lui de reporter îl rezer­va întâietatea, în chestia un^i crime pasionale, care îl consolă repede de afacerea Morton—Balderby.

. In seara aceea cel doul gentilomi lucrară cu atâta pricepere, in a t tata Morton îi invită la prânz

EI se grăbiră să primească. — Vă previn, 1« zise James, că lis­

ta de bucate e din cele mat modeste. Vă place rasolul?

— Mult. zise Contran-— Grozav, afirmă Frideric. Nici odată vre-o supă nu păru

mai plăcută rivalilor ca aceea delà d-na Morton. Deşi bulionul nu era tocmai bine preparat, iar rasolului îi lipsea frăgezimea, totuşi prezenţa! Susanei completa totul.

D-ra Morton observă că Frideric se arătă mai rezervat ca de obicei, pe cât timp Gontran, plin de vioiciune şi de veselie, înviora conversaţ ia prin spiritul lui; ea S J amuza graţie vicontelui, dar cu toate acestea ba­ronul o interesa mai mult.

Simplu şi familiară, ca toate ame­ricanele, îşi permise după masă de a-şi bale joc de melancol ia lut Fri­deric.

- - Sunt zile, zise ba .onul suspi­nând, c â n d in ima nu poate a lunga norii cari o înconjoară şi cari parcă îi ascundă marea mâhnire ce poartă. Gontran râdea pe înfundate de sta­rea visătoare a lui Frideric.

La sfârşitul celor cincî spre-zece zile, de Manillon alergă d u p ă nou­tăţi.

— Eî. ziarul meu, „Le Rapide ' , cum mai merge?

— Foarte! bine, răspunseră într'o voce, ambii intriganţi .

Dar reporterul nu se mul ţumi nu­mai cu o afirmaţie; ceru detalii com­plete. El cântări pentru şi contra, reflectă .şi conchise că ba ionul Fri-d.'ric de Laigreval i se părea că in-

trecuse, pe acest câmp de curse in­tim, ou cel puţin trei lungimi pe vicontele Gontran de Varnière.

— Continuaţi, d-lor, zise el; ne vom vedea Dumineca viitoare.

Dimineaţa, m a m a Loiseau veni foarte veselă Ia vila Mori on, ea ţi­nea o scrisoare în mână.

— Nu ştii, Mario, nepoţelul soseşte astă seară: veî vedea cât este de gen­til şi de drăguţ Julian al meii.

— Sper, zise Morton, că ni-1 vei prezintă".

— De sigur. Reîntorcându-se delà pescuit, Gon­

tran şi cu Frideric, nu fură mai pu­ţin miraţi , găsin pe sotiî Morton în compania unul1 sub-locotenent din a l 3-lea da zuavi.

Iulian Loiseau, nu avea nimic e-legant în el, dar ţ inuta lui caracte­riza pe soldatul care are vocaţia meseriei armelor şi care nu aştepta decât să-şî formeze viitorul.

Privirea îi era plină de nobleţă vor­ba sinceră; o energij bărbătească i se citea pe faţă, totul în el trăda in­dulgenţa şi bunătatea.

Iul ian trebuia să fie adorat de că­tre soldaţii iul, obţinând de la ei un respect absolut al disciplinei.

— Pescuiţi cu undiţa? îl întrebă tata Morton.

— Ori cân . găsesc peşie. — Se găseşte oricând şi ori unde

pentru oameni cum se cade. — Afară de în pustia, sm-plna Al­

fred, in sfârşit nu am decât 15 zile să petrec pe margini le Senei. Nu va puteţi închipui, doamnele nule , câtă plăcere resimte un soldat din Africa, revăzându-şî după doul ani locul lui natal! Dar am uitat că bu­nică mă aşteaptă cu masa.

Pe mâine, d-le Morton, pe mâine; să ne vedem sănătoşi .

Suzana zări prin ogl indă figurile descompuse ale celor doul suspină-tori şi ee stăpâni ca să un isbuc-nească în râs.

Verii se întoarseră gânditori , la castel.

— La ce te gândeşti? întrebă Gon­tran pe complicele Iul.

— Că trebue să ne supraveghiăm interesele.

— Dar dragă, nu mal avem de cât 15 zile înaintea noa.Ură şi am păţit-o cu ide Manillon.

— Trebue să luăm o hotărâre dragă Gontran.

— Care, când ea nu ne iubeşte nicî pe unul, nici pe cellalt ?

— îmi spuneai contrariul azi di­mineaţă, te credea! chiar preferat. Pe ce-U întameiezl descurajarea?

— Pc o simplă observaţie, răspun­se baronul: D-ra S u s a n a nu n e a ă-dresat măcar o s ingură privire, tot t impul cât zuavul era acolo.

— O simplă curiozitate de fată tâ­nără, repb'că vicontele. Moştenitoa­rea lui Balderby n u se va căsători nicî odată cu un ţăran galonat.

— Scumpul mea, zisa emfaticul Gontran, în democraţie, uniforma sol­datului, când e bine purtată, simboli­zează ea nobleţea inimeî în l ipsă de aceea a numelui .

— Poet, ca în totdeauna! Eu sunt hotărât s'o cer in căsătorie, înainte de opt zile.

— Eu, de asemenea, din cauză că nu aveam nici un prilej, care să ne deä a înţelege care din douï place mai mult Suzaneî.

Jucară o partidă de pichet, pen­tru a vedea care din doui va face maî întâi cerea; Frideric favorizat de soartă, câşt igă partida, dar nu uză de acest lucru.

La sfârşitul îcelor cinci-spre>-zece zile, ei se găseau încă în ăcelaş sta-tu-ejuo.

Susana se arăta din ce în ce mal rece: e adevărat că nu mai era tan­dră—din contra, in prezenţa lor— nici cu zuavul, care. preocupat de bunica lui, nu părea a se interesa de loc de frumoşii ochi aî cl-rei Mor­ton.

Această situaţie s'ar fi prelungit , fără ingerinţele neînduplecatului Ma­nillon.

Reporterul nu le maî acordă de

rât o păsuire d.- ÎS dl? ore. pontru a se executa.

— Dacă unul din voi nu va fi, poimâine, logodnicul micei Balderby, exclamă el. articolul va apaiv şi vă voiu amesteca şi p e voi amândoui , ceea. ce va furniza c c \ â şi mai pi­cant aticolului meii.

- - Atunci nu uita de a te a vues; e-ca şt po tine însuţi, replicii vicon­tele.

Trebuiau să se execute. t'iederic, î ţ i fäer eere*ea, în re­

gulă, tatălui Morton. • - Imposibil , fu răspun.-ul lui .Ta.

m e a — Pentru care motiv? s r - j u n ă ba)-

ronul. Pentru că fiica mea nu are un

gologan ca zes: re şi pentru că ea nu va poseda nimic, sau aproape nimic, chiar după moartea mea.

--- Oh! dar aceasta e o chestiune ne'ns.-mnatu. bâlbâi Frideric.

Hatderby îl privi drept in faţă, dar rl plecă ochii.

Hm! făcu James. Bănuiala adevărului îi îugreuia su­

fletul. — Dar ce vor zice nobilii voştri

părinţi, d-le baron? Ei nu vor con­simţi nici odată, de sigur, do a se alia cu famil ia unuî american să­rac.

— Să mă iertaţi, d-le Morton, pă­rinţii mei consimt.

• - Ah! Ah! Şi tata Morton întinse'u-aţul drept

cu pumnul închis în alură şi-1 rea­duse cu o mişcare seacă: în. acela; timp ochii i se injectară do sânge.

--- Vom vorbi mai târziu, d-le ba­ron .nimic nu ne grabest' .

Bănuel i le lui Balderby so accentu­ară când Goniran îi adresă o cerere identică, cu o desint чѵкпѵ exem­plară.

Şi acestuia iî spuse acelea*^ r l l ~ vinte, aniànâiidu-1 pentru mai târziu.

James luă pe fiica sa la o parte şi 0 puse în curent cu dubla c e r n e a salvatorilor lui.

D-ra Susana râse până la lacrimi. —- Stimez- pe aceşti doul genti lomi,

zise ea, dar nu iubesc nici pe unul nici pe celait şi nu mă voiii căsători nici odată d-cât cu acela pe care-1 voiu iubi.

Cu condiţie, ca acela sö-mí VIa­că şi mie. nu e aşa fata mea ?

— Oh! Sunt sigură că-ţi va plă­cea.

Balderby se dote înapoi uimit. _ - Tu ţi-aî făcut deja alegerea? — N'am zis asta, tată.

— Este că... . - - Am zis şi o repe-l că nu vreau »3

fiu nici baroană, nici xicontesă. D-nel Balderby nici nu i s'a spus

de aceste cereri; Ia ce bun să-î cau­zeze emoţii, când ea era atât d-> fe­ricită la Datna . i e - l e s -Lys '

Cu cât Balderby reflecta mai a-idânc, cu atât el se îndoia de since­ritatea celor doul rivali. Pentru a-i pune la încercare, se închise în casă şi când ei se prezintară li S J spuse că era foarte ocupat si că nu-î putea primi, repetând această manevră şi a doua zi. Dacii nu se vor supăra, a-ceasta va fi proba cea m a i evidentă de duplicitatea lor: nu se supără ci­neva niciodată pe un nabab, când şi-a făcut planul de a lua în căsăto­rie pe unica lui fiică.

Joi dimineaţă, Balderby, înmăr­murit, citea in „Le Rapide", istoria emigrare! lui la Dammarie-les-Lys. Dar descrierea nu era făcută cu 1 ăulate.

De Manil lon sfătuia pe James să dispreţuiască cancanurile presei şi să-şî reia locul în lume. în care. dis pariţ iunea lui. lăsase un gol simţit. Nu i se făcu însă elogii Sutane i şi se exagera numărul cererilor în căsăto­rie ca i i i se adresase în timpul din urmă.

James surâdea, admirând aproape acest fel de reportagid, dar sfârşitul articolului îl turbură cu totul.

A se citi urmarea în „Universal Literar" care va auaie Duminica vii» toare

uin ï , 7 Noembrie, U N I V E R S U L L I T E R A R N o . 4 5 . - 7 .

Ilustraţia noastră colorată Atentatul şi sinuciderea din str.

Doamnei în Capitală In dimineaţa zilei de 28 Octombrie

un atentat s'a săvârşit la casa de bancă Benzal din str. Doamnei .

Un individ cu numele de Ion Mâr-•ulescu, a intrat p t la orele 7 ţ i jum. In tiuronl băncel Benzal. Găsind pe un servilor a tras asupra luî un foc de reveiver rănindu-1 la faţă. După câteva momente intrând c e i e r o l B e n ­zal, atentatorul a tras şi asnpra la i cu revolverul гапівйп-l uşor. Casie­rul fiind de o constituţie robusta după o luptă seurlâ a désarmât pe crimi­nal, care fugi într'o camera din fund unde îşî taie gâtul cu un brieiü. So­sind autorităţile, răniţii aii fost trans­portai! la spitalul Colţea, unde aii fost oandajaţî. Criminalul însă şi-a rupt bandajul do la gât, din care cauză în -eelfi curând clin viaţii. Victimele sunt în afara <Ie orî-ce pericol.

Din instrucţia făcută s'a dovedit că Ion Mărculescu ar (i şi autorul fioroasei asasinări a bancherului Oheorghiadis din Constanta.

fiiiH'oiiilii la pictorul său di Hiitiitri Mere j ti uvsby

Ne pare interosant su facem sîi re-tnvieze pentru cititorii noştri origi­na lu l portretului a cărui dispariţ ie a regrotatü. de toţi. Pasagi i le carî »r-anoazu, sunt. extrase din romanul Iul Leonardo da Vinci, unde se găsesc reconstituite într'un mod curios şi pitoresc ^aporturile mare lu i <ijrtist cu contimporani i săi.

Era o zi frumoasă, l iniştita, dulce şi cam neguroasă рв la sfârşitul pri-măveref anului 1505. Soarele se stre­cura printre nouri şi razele sale că­deau tn umbre moi , umede şi vapo­roase сл fumul, — lumină, favorită lui Leonardo, care era as igurat că ea clădea un farmec deosebit figurilor femeilor.

- - Nu va m a l venii îşi zicea ol in gnncl .cugetând la aceea al cărei por­tret î] picta do m a i bine de 3 ani, cu o statornicia care nu-f era obicinuita.

Leonardo aşeză pensulele , paletele şi culorile, ridică cuvertura цоіЧгс-tulut, deschise f ân tâna ins ta la ta în mijlocul curţei ca să , ,o" distreze ; in jurul acestei fântâni creşteau favoritele salo flori de sfânjenct . pe caro le îngrijea însăş i Leonardo. Pregăti de asemenea bucăţ i le mici de pâine pentru cerboaica domesti­cită, care se pl imba In libertate şi pe care îi plăcea, s'o hrănească din m â ­na sa. Desfăcu covorul gros aşezat în faţa fotoliu] de stejar. P e a cost covor se şi înt insese torcând o pisică, albă de rasă rară. adusă, din Asia şi cumpărată a s e m e n e a ca să „o" dis­treze. Ochii ipisicei eraü de culori di-ferito ; cri drept ga lben ca de topaz, iar cel s t i n g albastru ca un чайг.

Andrea Sa la ino aduse notele şi-şl acordă vioara. El era acompaniat de un alt muzicant . A (Alăute, pe care Leonardo îl cunoscuse Ia curtea luî Sforza şi care cânta deosebit de bine din lăută. Totul era g a l a şi ча. n u m a i venea. Astăzi, se g â n d e a artis­tul, lumina şi umbrele sunt cu to-* tul ale sale . Dacă aşi trimită s ă o c a u t e ? Dar ea ştie cu câtă, nerăbdare o aştept. TreJauie s ă vină.. . .

Deodată o uşoară adiere făcu sä tremure fântâna, s tânjenei l tre-eăriră, cerboaica ridică urechile, Leo­nardo , ascultă. La încea>ut, cu un sa­l u l umil , intră sora Cămila cară ser­vea şi t ră ia in casa mone l Liza şi-o în tovărăşea în totdeauna în atel ierul artistului , r ă m â n â n d aproape nevă­zută, să c i tească într'un colţ, — fără să ridice ochii , fără s ă pronunţe un cuvânt , — a ş a tn câ t după treî anï Leonardo m a ï nu-î auz i g lasu l . D u p ă Cămila intră aceea pe care o aştepta.0 toţi—inona Liza d?l Gioconda, o fe­rnen oa de 30 ani, Îmbrăcată Într'o

rochie de culoare închisa foarte sim­plă cu capul înfăşurat într'un văl transparent, care î i acoperea jumă­tate fruntea. E a era napo l i tană şi dîntr'o famil ie foarte veche, f i ica u-nul эе іпог foarte bogat, ruinat tn t impul năvăl ir i i franceze, d i n anu l 1495, — Antonio Gualdinl —- şl soţ ia cetăţeanului f lorentm-Francesco del Giocondo. Acesta .se căsători cu mo­c a Liza în anul 1491. Când Leonardo ti începu portretul trecuse de 50 de ani şi Francesco avea 45 de ani. Era un om ă>s> rând .cum se găsesc mulţi pretut todta î , nici frumos, nici urât, preocupai cu afacsri le sale, <vnn-jm | î dedat cn totul culturi i . ТАЯІІІМ fe­mee ora pentru el podoaba СП-''í Iul. Dar el înţe legea mat bii:<» ri iii ii ţi te unei rase noul de boi. snu b'uiefteiile de ta taxa barierei peuîru ţ:n• ib- cru­de, do rítt farmereb' о»«т«'і Liza. Se тісеп că *л nn se râsainrise diu dra­goste, ri numai din sujuinere fiască-, şi că primul eî logodnic îşî cîitaso moartea p* câmpul de bătae. S e a-firma, de asemenea , că avea o mulţ ime de adoratori pasionaţi , în­căpăţânaţ i şi desnădăjduiţî . Cu toa­te acestea, oameni i răi — şl Floren­ţa nu era l ipsită de 'ei — n u puteau ius in im nimic răuvoitor în contra Giocondei. Liniştită, modestă, pioa­să, îndurătoare cu săraci , era bună gospodină, soţie credincioasă şi foar­te iubitoare faţă de fiica sa vitregă Dîanora.

Leonardo n'avea ocazie să o vază decât In t impul convorbirel sale, în prezenţa multor străini, câ te odată numaţ cu sora Cămila şi nic iodată s inguri intra patru ochi.

Cu toate acestea era o ta ină între el, care-I apropia unul de altul şi-I despărţea de restul oamenilor. Nu era o taină de iubire, cel puţin de iubire aşa cum s'ar înţe lege de obicei.

Giocondo m â n g â i a favorita el pisi­că albii, care-î săr ise pe genunchi , s i scântei nevăzutte scăpărau din părul an imalu lu i sub mângâiere le mâini ­lor albe şi delicate.

Leonardo îşi începu lucrul. Dar deodată lăsă pensulul şi fixă o privi­re cercetătoare a s u p r a modelului său. Nicî o umbră, nici cea m a i m i c a schimbare nu scăpă observaţiunilor sale.

— Madona, zise el, sunteţi preocu­pată do ceva astăzi ?

Mona Liza ridica asupra lui Leo­nardo ochiï el l iniştiţi.

— Da, poată, răspunse ea. Dtanora nu e tocmai sănătoasă . Am veghiat toată noaptea.

— Poate sunteţi obosită şl vă plic­tisiţi de a maî poza? m u r m u r ă Vin­ci. N'ar fi m a l bine să a m â n ă m pen­tru a l t ă d a t ă ?

— - Nu, nu vă va părea rău d;e acea-tă l u m i n ă ? Priviţ i ce umbre gingaşe-, ce soare umed. . . Ziua aceasta e z iua m e a ! Şt iam, cont inuă ea, că m'aţl aşteptat. Aşî fi ven/It m a î curând, dar ara fost reţinută de Madona Sa-fonizba...

— Oh ! D a ! ştia 1... Are o voce ca de precupeaţă şi e parfumată ca o prăvălie de cosmeticurl .

Gioconda surâse. — Madona Salouizba doreşte 1 cu

stăruinţă s ă - m î povestească sărbă­toarea delà palatu l Vecchlo, dată de sinora Argentina, nevas ta gonzato-

nierulul . Aceia ce aű m â n c a t l a masă , cine purta cea m a î frumoasă toaletă şi ce tânăr curta \pe cutare femee.. .

— Mă g â n d e a m l a asta 1 N u boala Dianoreî ci l imbuţia acestei femei v'S indispus. Ce lucru s traniu ! Aţi observat madona , că une-orî absur­di tatea cuiva pe care o auzim de la oamenï cari n e sunt indiferent! şi care nu ne interesează de loc — prostia sau trivial i tatea ordinară — ajunge ca să întunece dintr'o dată sufletul nostru şi să ne impresioneze m a i m a l t da e â t o grţje p e r s o n a l i ?

E a înc l ină tăcută capuL Ena vă­dit că de m u l t obişnuiau s ă s e înţe­leagă aproape fără să spună un cu­vânt , printr'o aluzie, prmtrfo pri­vire.

El încercă să-şi reia lucrul. — Povesteşte-mi cevä, zise m o n a

Liza. •— Ce? După o clipă, de cugetare ea răs­

punse : — Regatul Venereî.

Leonardo ştia mai multe poveşti fa­vorite Giocondei, al căror subiect II lua din amintiri le , din călătorii­le, din observaţiuni le asupra na­turii şi din planuri le sale de pictură.

El întrebuinţa aproape în totdea­una aceleaşi cuvinte s imple , pe ju­mătate copilăreşti , în aceste poves­

tiri care erau acompaniate de o muzică dulce.

Leonardo făcu un semn şi după ce Andrea Sa la ino şi Atalante exe­cutară ca în totdeauna motivul care servela ca preludiul la Regatul Ve­nereî—el îşi începu cu vocea sa fe-meească istorisirea, un fel de po­veste veche, un cântec de leagăn.

*

Luntraşi i , cari trăesc \m celelalte ţărmuri ale Siciliei, ne as igură că celor ce sunt destinaţi să p iară în valuri , le Spare în t impul furtune-lor vedeniile insulei Cypru, regatul zeiţei Amorului. Jur împrejur clo­cotesc valuri , volburi ş i trombe. Numeroş i corăbierl, atraşi de splen­doarea acestei insule şi-au sdrobit năvi le de stâncile ascunse de vâl-torî. Acolo, jos pe ţărm, se zăresc Încă jalnicele lor schelete pa jumă­tate îngropate în nisip, înconjurate de plante masive.

Unele corăbii îşi scot la iveală ca-rena, altele pupa, cele de al treilea prora. Şi ele sunt atât de nume­roase, încât par'că te găseşt i l a Ju­decata din urmă, atuncî c â n d marea va reda toate corăbiile înghiţ i te . . . Deasupra insulei cerul e în totdea­u n a albastru, soarele aureşte coli­nele acoperite c u flori şi a*rul e artât de liniştit. în cât f lacăra l u n g ă a tripudeluî, sö Înalţă spre cer, dreap­tă şi nemişcată cal şt coloanele de marmoră albă, ca uriaşii chiparoşi neg i ce se reflectă In Iacul neted ca oglinda.

N u m a i fântâni le curgând dintrun bazin de porfir într'aitul, turbura li­niştea prin cântecul lor dulce. Şi cu cât e m a l grozavă furtuna, cu atât e m a l profundă liniştea tn regatul Cyprulul .

El tăcu : sunete le vioarei şi a le lăutei se s t inseră şi tăcerea ce ur­mă, era m a l dulce decât toate su­netele. Ca l egănată de» armonia cân­

tecului , ifltespărtită de realitate, cv» rată, s trăină de totul, fără a vată-m a voinţa lui Leonardo, m o n a Lizi cufundă ochi i să i intr'al luî cu ua surâs pl in de taină, asemenea un­dei l iniştite şi curate dar atât de a dâncă, în cât n'ai putea, c uf u n d à n du-te în s â n u l ei, să-î vezi fundul. A celaş s u r â s ca şi al lui Leonardo.

Şi a c u m Leonarde şi mona Lizi eraü două og l inz i cari , reflectându se una într'alta, se observau tn in finit.

Trad. de C ă l i n D u u i b r ă v e a u i u

P R O V E R B E Oaia retrasă din turmă lupii o ii

după urmă.

După gustul altora să nu-ţî aleg nicî materie, nici nevastă.

Lasă să ningă, să piouă, numai vre­me rea să nu se facă.

Dacă aduci întâi terciui. pe urmii a-duci de surdă oaspeluî ou si urdă.

însurătoarea de tânăr e ca gustare» de dimineaţă.

DIN HAZUL ALTORA Abrev ia t iunï

Iată cum d-l Totaiescu, ţiitor de re­gistre într'o mare administraţie finau ciară, răspunde la o invitaţie pentit el şi pentru cele trei fete ale iui :

«Primesc cu plăcere amabiia «i-iali invitaţie, pentru mine si pentru fhee'n mele :

Henr 1 Jul J ietta». Mar }

-®-

SFATURl PRACTICE

Cum se pot înroşi ciorapii negri. Ca să roşeşti ciorapii negri, n'aî df

cât să puî in apa cu care *i speli pu­ţin oţet sau zeamă de iamâe.

Numai ciorapii de mătase neagră nu'şi pierd coloarea cu această spăiă-tură.

"ІЛАІЛТЕ şi D L Í ' A întrebuinţarea Cremei şi Pudrei «FLORA-Pastă de

dinpt 1 leu SUCOL Apă de gură 1 leu j

/ Ѵ Ѵ Ѵ Ѵ Ѵ Ѵ Т Ѵ Ч Л *

dureri de cap, dc dinţi, nevralgii, du­reri reumatice, vin­decă sigur P a s t i ­l e l e n e v r a l g i n e «tur is t , aprobate

de Consiliul lanitar .SO la d r o g u e r i l ş i f a r m a c i i

¥SAu\r\r\Sv\r\AJ

f Ф

j a » w

I n l o c d e L e i 2 8 ІЧ13ОДАІ t>.

Admirabil ceas pentru domiiï Anker Remon­toir ДШІ вЪОВІА cu 3 capace durabile, fin gravate şi capace săritoare 10 rubine ; mers regulat, garanţie scrisă 3 ani

N U M A I L E I 9 $ BUCĂŢI LEI 2 4 Л 0

Lanţ elegant potrivit la ceas lei 2. Trimite prin ramburs. 5048

Uhren Export W i e n X I X BOSCMSTRASSM 2 14

'fi'

l \

4

8. — No. 45. —

UNIVERSUL LITERAR Luni , 7 Noembrie, 1191

ATENŢIUNE lift 2 7 N 0 6 m b r i e Curent va avea loc tragerea următoarelor mari şi valo­

ROASE premii oferite DE ziarul «UNIVERSUL» abonaţilor săi :

O N O U A V I L A L A S I N A I A Vila Liiişi», construită anume pentru tragerea viitoare, pe strada I. C. Brătianu, în poziţia cea maî splendidă

din localitate

de mare valoare, cumpărat de la I n d u s t r i a m e t a l i c ă «Bfarcu», Bulevardul Elisabeta, 8.

0 ELESANTA GARNITURA de MOBILA p. SALONAŞ din trestie exotică şi malaca emăilală, compusă din :

O eanapea, două fotoliuri. patru scaune şi o masă, cumpărate de la cunoscutul magazin Littmann, str. Lipscani, No. 3.

U U DOR-йИТОЕ ae LEMN Р Ш construit in marea fabrică de mobile de lemn

Marin V. Ganea, şoseaua M iha--Bravul, No. 37 şi strada Şerbă-nică, No. 10.— Sucursala calea Victoriei, Noj 107.

O G A R N I T U R A D E T O A L E T A J A P O N E Z A compusă din un árm'uar cu oglindă, cu despărţituri pentru rufe îşi hijine, îmbrăcat cu stofă japoneză. Una toaletă'cu. marmură şi

oglindă djn bambu veritabil Una dormeză tapisată cu stola.jap~o:'ză,. ,Tn scrin cu şeapte cutii lustruite şi îmbrăcate cu stofă >apo* neză. Un piedestal de bambim en vas japonez Una etajeră de nérete. de bambu. îmbrăcată cu stofa japoneză şi un scaun .tapisai lot 'eu sioia Japünézü. Toate aceste obiecte sunt lucrate şi executate în i.; >D artistic de către renumita fabrică Lde mobile de' băţibu E. A.

f •• • *' ' "'• Puchen et Comp , Bulevardul E^sabbtaf 15, cu sucursala calea .Victoriei. 148.

JUMĂTATE GARNITURA MOBILA D£ SIEJAR РШйи ШШПЕ compusă din: у,па.сапдрва, 4 scaune, 2 marchize, 4 lahurelé, una masă cu iieam de cristal. Toate îmbrăcate in pluş fin brodat,

cumpărate de ia mareltejmagazin de mobile «Compania americană», str. Carol,, 74. vis-à-vis dé piaţa cu flori, lângă'botei Dacîa;.

U N A S U F R A G E R I E M O D E R N A D I N L E M N M A S I V compusa diritrun bufet elegant, ö masă peleit i .de 18 persoawe'şi 6,scaune, tapisate.' quuţpărate ,• de la. cunoscuta «Expoziţie Mo-

• * deruă» de mobile Uildeuer Rosenthaket flaşcal, Bucureşti, strada Garol I, No. 6A.

ЧіЧЧІПІІ«V Ьчі>аІііІ*Ь «Siri»8 • е"?яіЧ> compus, din maî

HI III Uf ІГМ dliIIK- multe hu^ţî , .cumpâra te .de ' 4 сшЧЫіі dV husiin pentru 6 persoane, de alpaca vert-SCI U t i l i U t t e u l H labilă, imitâiid argintul oxidat.

I Î'MWftPnІ/> d e т а 8 й ' O figura oxid)tă, aşezat pe;un 1 Lcda tMII i t postament aurit imitând bronzul -I , . а ц Л м | 4 . de perete «secesion» cu vitro^n, având mersul 1 |L i l l l l t .a ^5 zile, cumpârale d e la marele magazin de cea-'

sornice şi bijuterii en-gros şi en-deiail l-Vaţii A. et I Roller, Bucureşti, siradii Smârdan, No. У5, etajul I-iu. ! y

0 Hl'uilll 'AI* Sfiîe "Er' c a 'S ultima perfecţiune, care.scrie, V Ш0Л 111(1 Ut «Li i^, vizibil in doini culori, cumpărată de':

la Compania «ЬЬ-яІ». D :p,oz iul inaşioHur de scris ,din Bu­carest', falitul Eforiei, repivsenlani L outda Piokowski..

Ô it/kinf l l i moderna culoa- , , л а , . л н „ : « pentru ; biurou, I'V'I '̂M» rea nucului şi « " ttdMM IIi 1. f r u R ) 0 S nichelat-cumpăratede Ja cunoscutul mag zin «Cea«ornic3rîarColţeî», st ada Colţci, 31. . < ir-

*) Ш>І4Ч'ІПА d e P , o a e ' c a , i , a , e a I. P° , :- 9 IrilCA d e v o i a J * A 1'ţitJ inc l a t j v e p e a m b e l e pai li şi u 1 1 u s c piele de

cţoeodil. , . .. *• 9 ЯН**1"ІІ14 > Г-Йв " J " v e n ' a , > > cumpărate de la «Compania' L (t|l(l(ilt tlt* 1 îl» g e n t .rj, |; , i , biurou de infermaţiuni; Bu­

cureşti, strada Smârdau, No. 2У. etajul l-iu''

1 maşină it mjZ£l№&J&f;\ 1 Ш ' v i l l ä A ß м і с и І d e P ' c ' o r pentru familie, cu suveică .1 .HMŞiUd « t UIMII r o : i l | l d a , ,jc caliiaiea cea mai .supe­

rioara ; coase.,şt brodcHZ t cu cea,mai mare perfecţiune. Masa. şi capacul de D U C Cumpărate, de la marele, magazin de:ma-

. şi ni. de cusut «Compania aug o-araericana», Bucureşti, strada Carol No. 50, cu suciîbale' -In PiteşlFşi Câmpina. 1

9 iWllWL'Kn ІІЧІі'ІІАі>о b onzaie, cù sticle colorate, cum-• Л LLUUWA.X i l ULUCI f p ă r i ) ' t e i e l a cunoscutul magazio de

bijuterie Th. Radivon," B díváidul Elisabeta, No. 8 tos. І П О Т Л т п І К І І llliU'A P<"ifec|ionat, remonlabil in 'timpul

,•>• « " « " » " " m u i e , m e , . S i i | u l ) G U diafragma de concert şi b cântece, naţionale. •

VUni'fl m 0 l ' l ' l Stradivarius, completă, cu arcuş, cutie ""•"<l ş i accesorii. ІІЙПІНІІІІСЙ m a n a ' ш я г 1 е sonoră, ob tonuri de oţel, Hai HNIIIltd burduful dublu impermeabil şi colţurile îm­

brăcate cu metal. ;

de concert veritabilă, italiană, în lemn de palisandru şi elegant ornată cu sidef, cum­

părate de la cunoscutei magazin de muzică Jean Feder, ca­lea Victoriei, 54: • • •

r _ . . la ma-relé; magáin A iRecfeebberg ,et; fju, Biic;uv?ti.: Lipscani, .

iiitlci bărbăteşti'de zi, de. zefir sau.i» т л н л « Ы P anta-t d l l l d M a l b t í j C Q p i e p l l d e oiánda- U |»CiCtl l l i o n î

• findispensab'li) ; • :

F ; | ^ r e c h r | A L F ß baisle de o l a n d ă c ™ ' 1 nmWití* Jart'^d'i ' l iwi|'p ( . | io bretele idem, cari se . •. . .P'.'^M'.X , тац$е . 1 p v i t t i i i c vor cou lecţiona după roăj,

sură câşt igătorulMi de. cunoscutul niagaz u de lingerie ,«.La ., - patru 'sezoane», Victoriei, pasagiul Maca, visrà-.vis de poliţie.

2 i>ikttlliiUtt lin \\ii'uu> ( s a c 0 ) , după măsură şi alegerea sto-' UIMIlIHc t i c HnlllC f e î rari, şe vor confecţiona d e c ü -

1 Doscutá croitorie Jaques Gripberg!, strada Acadé'm.iéï, 25 . І І ц а . І и ц і а І Д .19, melii pânzi-de inişo'r cù bórahgic, ţesătură t u d JJIIul ld românească, cumpărată de la expozi|ia Casei

şcoaleler. . ,; , • 9 í» í»f l tA'i i iM<'i» d e aür peniru bărbat; U UtdnUíH.IUtC şj -doua peûtru damă; ;

4" 'èéasorëîe';Ле::" arjgliiţ - riisesi; pentru bărbat; Ù hrăjară de atu* eu 3 diamante; lín ІЦіИ d e a " r b ă r b a - un in'l»l"de a u r ІІП ІПРІ c u d o u a

Щ '«Çt.tesc cu rubin; 1 1 1 1 , u u

C u safir; u l 1 . , , I C 1 brilaDte • şi eafrr la mijloc. •

2 eeasoiniie de mHal marca «Sonia» 2 porllologralií de porjolan japonez, ZME BT" In piіне-nez J a r j e 4 hm pereche ocliclari duble; 2 loririiioane S ; 1 2 H ö f J « r l . £ Ä

tică. «Ocularium», str. Doamnei, 27, unicul institut pus sub direcţiunea ştiinţifică a d-ruluî Gheorgbe D. Fischer, oculist.'

ІІП fl'IIІШК P i e m ' u P e D t r u grădină, «Şanticler>s, compus dio I I I l l l l l l l l n u n C 0 C 0 Ş ) două găini şi douăsprezece puişori. ІІП f IIP« complet de limba franceza ; idem unul de stenogra-llll I U I э и в ) idem unul de dactilografie, caii se vor preda

de cunoscutul profesor Henry H. Duployení strada Edgard Quinet, No. 5. fjA ЯЛСЛІЛ conţinând fie-care cremă, pudră şi săpun «Flora», O v wratlC f^mte anume pentru abonaţii noştri;

Afarä de acestea, toţi abonaţii maî primesc In mod gratuit «Universul Literar», iar là facerea abonamentului, un volum din interesanta scriere : Memoriile Regelui Cárol I.