zodiacul totemic

38
Zodiacul totemic CASTOR (20 Aprilie -20 Mai) Castorul isi construieste neobosit casa si la fel de determinat si de perseverent este in viata. Sursa puterii si inspiratei sale este natura. Pentru majoritatea celor nascuti sub acest semn, cel mai important este sa aiba o gradina mare (casa, familie, gospodarie). Castorii stiu sa aiba grija si de cei din jur. In viata, ei sunt sinceri, deschisi, buni familisti si pretuiesc, inainte de toate, linistea si confortul caminului. CERB (21 Mai -20 Iunie) Plin de maretie trece prin padure Cerbul. Se dovedeste plin de farmec - oriunde s-ar afla, atrage privirile tuturor. Cerbul e indragit pentru caracterul lui prietenos si cunostintele multiple. Este foarte mobil, ii place sa calatoreasca si sa mute mobila prin casa. Foarte abil in ale flirtului, este sincer si in relatiile amoroase. CIOCANITOARE (21 Iunie -21 Iulie) Acasta pasare este rabdatoare, tenace si insistenta. Pe scurt, se poate spune ca actioneaza incet si din umbra. Nu ii place sa fie in centrul atentiei, prefera sa joace rolul "omului din culise". Astfel, reuseste sa tina la distanta atitudinile invidioase. Inimoasa si prietenoasa din fire, este placuta de cei din jur si in special de catre copii. Ciocanitoarele sunt oameni de casa si buni gospodari si au un dezvoltat simt al frumosului. NISETRU (22 Iulie -21 August) Plin de curaj, el inoata impotriva curentului si ia soarta ca pe o provocare pentru propriile forte si posibilitati. Nisetrul este talentat si una din trasaturile sale de baza este increderea in sine. Bazandu-se pe aceasta caracterisitica, el poate obtine tot ceea ce considera ca ii este necesar. Iar in cazul in care fortele proprii nu-i vor fi suficiente, ii vor sari intotdeauna in ajutor prietenii, care ii apreciaza pentru nobletea si generozitatea de care da dovada. URS (22 August -21 Septembrie) Se remarca prin calm si forta interioara. El sta ferm cu picioarele pe pamant si nu are tendinta de a-si pierde capul. In plus, are un efect benefic asupra celor din jurul sau, aplanand conflictele si calmand atmosfera prin simpla sa prezenta. Pe de o parte este un bun organizator, caruia nu-i scapa nici un detaliu, pe de alta parte - e un 1

Upload: philuca7

Post on 20-Dec-2015

230 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

seeewwe

TRANSCRIPT

Page 1: Zodiacul Totemic

Zodiacul totemic

CASTOR (20 Aprilie -20 Mai) Castorul isi construieste neobosit casa si la fel de determinat si de perseverent este in viata. Sursa puterii si inspiratei sale este natura. Pentru majoritatea celor nascuti sub acest semn, cel mai important este sa aiba o gradina mare (casa, familie, gospodarie). Castorii stiu sa aiba grija si de cei din jur. In viata, ei sunt sinceri, deschisi, buni familisti si pretuiesc, inainte de toate, linistea si confortul caminului.

CERB (21 Mai -20 Iunie) Plin de maretie trece prin padure Cerbul. Se dovedeste plin de farmec - oriunde s-ar afla, atrage privirile tuturor. Cerbul e indragit pentru caracterul lui prietenos si cunostintele multiple. Este foarte mobil, ii place sa calatoreasca si sa mute mobila prin casa. Foarte abil in ale flirtului, este sincer si in relatiile amoroase.

CIOCANITOARE (21 Iunie -21 Iulie) Acasta pasare este rabdatoare, tenace si insistenta. Pe scurt, se poate spune ca actioneaza incet si din umbra. Nu ii place sa fie in centrul atentiei, prefera sa joace rolul "omului din culise". Astfel, reuseste sa tina la distanta atitudinile invidioase. Inimoasa si prietenoasa din fire, este placuta de cei din jur si in special de catre copii. Ciocanitoarele sunt oameni de casa si buni gospodari si au un dezvoltat simt al frumosului.

NISETRU (22 Iulie -21 August) Plin de curaj, el inoata impotriva curentului si ia soarta ca pe o provocare pentru propriile forte si posibilitati. Nisetrul este talentat si una din trasaturile sale de baza este increderea in sine. Bazandu-se pe aceasta caracterisitica, el poate obtine tot ceea ce considera ca ii este necesar. Iar in cazul in care fortele proprii nu-i vor fi suficiente, ii vor sari intotdeauna in ajutor prietenii, care ii apreciaza pentru nobletea si generozitatea de care da dovada.

URS (22 August -21 Septembrie) Se remarca prin calm si forta interioara. El sta ferm cu picioarele pe pamant si nu are tendinta de a-si pierde capul. In plus, are un efect benefic asupra celor din jurul sau, aplanand conflictele si calmand atmosfera prin simpla sa prezenta. Pe de o parte este un bun organizator, caruia nu-i scapa nici un detaliu, pe de alta parte - e un om blind, care pretuieste inainte de toate relatiile amabile si calduroase.

CORB (22 Septembrie -22 Octombrie) Corbul e chibzuit si nu ia niciodata decizii pripite. Luciditatea aprecierilor si obiectivitatea sunt fara indoiala calitatile sale, dar cei din jur se pling adesea de incetineala Corbului. Bineinteles ca el ii poate usor convinge de contrariu, pentru ca alte trasaturi distinctive ale Corbului sunt caracterul prietenos si diplomatia. SARPE (23 Octombrie -22 Noiembrie) Trasatura principala - onestitatea. Chiar daca nu de putine ori acest lucru este in detrimentul sau - dar nu e nimic de facut, asa e totemul. Lingusirea nu ii sta in fire Sarpelui, in schimb, prudenta si logica il ajuta sa-si atinga scopurile - cu grija si incredere in sine, fara graba, dar si fara opriri. Daca incercati sa fortati evenimentele, sunt de neevitat situatiile cand ceva sau cineva va va pune bete in roate.

BUFNITA (23 Noiembrie -21 Decembrie) Modesta si simpla, aceasta pasare stie sa se multumeasca cu putin. Ea nu are nevoie nici de hoteluri luxoase, nici de mese incarcate de mancaruri exotice. Pentru ea bunastarea materiala este cea mai importanta - cunostintele si deprinderile noi sunt pe primul plan. Insa bufnita cea blanda si parca picata de pe alta lume se trasnforma total atunci cand vine vorba de apararea dreptatii: in ea se trezeste luptatorul neinfricat si darz.

1

Page 2: Zodiacul Totemic

GASCA (22 Decembrie -19 Ianuarie) Aparent rezervata si rece, Gasca e pasionata de tot ce e nou. Pe o ea o intereseaza totul: si sa cucereasca inimi, si sa faca o cariera stralucita si sa creasca copiii. Aceasta pasare traieste in permanenta la limita puterilor sale si niciodata nu cere ajutor. Nu e de mirare asadar ca ea are nevoie de mai multa relaxare si ohihna decat ceilalti.

VIDRA (20 Ianuarie -18 Februarie) Este preferata tuturor. Fortei de atractie a Vidrei nu-i pot rezista decat pietrele. Ea e intotdeauna dispusa sa dea o mana de ajutor - si nu o face numai din politete; cei nascuti sub acest semn nutresc sentimente sincere si profunde pentru cei din jur. In plus, este foarte exigenta cu ea insasi si niciodata nu-si neglijeaza obligatiile asumate.

LUP (19 Februarie -20 Martie) Cautator neobosit, acest animal nu poate trai fara miscare. Si nu e nicidecum vorba despre agitatie inutila - se stie ca pe Lup il "hranesc" picioarele. Tocmai de aceea "vanatoarea" lui reprezinta o continua cautare de senzatii, evenimente si cunostinte. Natura i-a inzestrat pe cei nascuti sub acest semn cu minte agera si memorie excelenta, asa ca numai rareori Lupul se intoarce acasa fara "prada"

ULIU (21 Martie -19 Aprilie) Cel mai important pentru el este sentimentul libertatii. Cel care va incerca sa-l "lege" de sine, mai devreme sau mai tarziu il va pierde. Uliul este atras de tot ceea ce este nou, iubeste succesul si accepta cu usurinta schimbarile. Ceea ce pe alti ii sperie, pe el, dimpotriva, il inspira. Este curajos, decis si gata sa riste, chiar daca toti ceilalti considera ca nu are nici o sansa.

2

Page 3: Zodiacul Totemic

Zodiacul floral

FLOAREA SOARELUI

(1, 10, 19, 28)Daca sunteti nascuti intr-una din aceste zile, atunci Dvs. va aflati sub guvernarea Florii Soarelui. Ca personalitate va puteti considera o fire activa aflata in permanenta miscare datorita puternicei influente pe care o primiti de la Soare. In viata va veti calauzi intotdeauna dupa principiul cel mai tare castiga, insa niciodata nu va veti abate de la regulile jocului. Atuul Dvs. este luciditatea de care dati dovada in mai toate situatiile astfel ca rareori gresiti, pentru ca niciodata nu actionati fara sa va luati minime masuri de siguranta. Aceste tendinte se manifesta si in viata sentimentala pentru ca inainte de a va darui inima si trupul partenerului trebuie sa-l cunoasteti foarte bine. Pentru un barbat, sa traiasca alaturi de Dvs. este un deliciu pentru ca nu-i impuneti reguli care i-ar putea ingradi libertatea. Sotul sau prietenul Dvs. va trebui inainte de toate sa fie un confesor loial caruia sa-i puteti destainui cu incredere problemele interioare care va framanta. Aveti intotdeauna nevoie de intelegere si de sprijinul celor din jurul Dvs. si tocmai de aceea niciodata nu veti fi singura, adunarile de grup si colectivele atragandu-va foarte mult. Datorita influentei Soarelui, se manifesta in personalitatea Dvs. o nestavilita dorinta de cunoastere si in mod special de comunicare. Nativele Florii Soarelui sunt cel mai adesea gasite in anturajul personalitatilor artistice sau literere, sau chiar ele sunt o personalitate marcanta intr-un domeniu artistic, pentru ca sunt atrase de viata publica si de grupurile selecte. Inca de la nastere vi s-a prezis un destin norocos si tine de Dvs. sa va alegeti mediul in care sa va exersati multiplele calitati pe care le aveti-un, dar lucru este clar: veti reusi daca va doriti cu adevarat. Cineva care va cunoaste bine poate spune despre Dvs. ca sunteti o femeie ambitioasa, cu unele capricii, dar nu inaccesibila. Sunteti femeia pasionala si este important sa gasiti un barbat care sa va iubeasca fara prejudecati caruia sa-i puteti permite sa va iubeasca cu aceeasi ardoare care va este caracteristica. In dragoste va calauziti dupa principiul totul sau nimic si uneori puteti deveni dependenta de un anumit partener, datorita faptului ca investiti sentimente. Daca doriti sa il cunoasteti pe barbatul visurilor, va trebui sa-l cautati printre cei nascuti in zilele de 6 -14 - 22 sau 24 si veti gasi cu adevarat fericirea. Predispozitia la imbolnaviri se refera la sistemul circulator datorita agitatiei continue in care traiti si la posibile afectiuni ale ficatului. Se pare insa ca nu veti avea probleme reale cu sanatatea pentru ca sunteti o persoana care dispune de o putere de regenerare iesita din comun. Culoarea care are efect benefic asupra Dvs. este cea a soarelui pentru ca va revigoreaza iar ca metal puteti purta cu incredere aurul.

BUJORUL

(2, 11, 20, 29)Floarea care va reprezinta pe Dvs. este bujorul. Trasaturile pe care vi le imprima aceasta floare sunt extrem de delicate. Sunteti o persoana sincera care puneti mai presus de orice sinceritatea si ori de cate ori aveti ocazia de a ajuta pe cineva nu intarziati sa o faceti pentru ca bujorul se destainuie privirii celorlalti in adevarata lui infatisare. Primavara este anotimpul care va caracterizeaza si va aflati sub influenta planetei Venus care va inzestreaza cu frumusete si farmec indiscutabil. Trasaturile Dvs. sunt fine si armonioase, insa, putin crispate datorita tensiunii interioare in care traiti. Privirea va este fixa si seducatoare in acelasi timp dar oarecum timida. Uneori rositi in obraji daca un barbat va priveste cu insistenta dar aparent, pentru ca stiti sa atrageti admiratia masculina, puterea de seductie fiind punctul Dvs. forte. Va atrag foarte mult preocuparile artistice si ati dori sa va aflati in mijlocul unui mediu cu asemenea preocupari. Viata v-o imaginati ca pe o adevarata scena de teatru in care Dvs. sunteti un fin observator a ceea ce fac ceilalti. Ca sotie si mama va incadrati bine in domeniul casnic si sunteti sotia perfecta pentru un barbat, cu conditia sa vi se recunoasca calitatile si sa fiti respectata. Afectiunea pentru familie este puternica si va cunoasteti responsabilitatile iar daca barbatul de langa Dvs. este un om de valoare care va confera libertate deplina nici ca il veti insela vreodata, oferindu-i toata afectiunea cuvenita. In dragoste, sunteti femeia pasionala, posesiva si uneori sufocanta in clipele de tandrete si considerati ca iubirea merita traita cu intensitate pentru ca este lucrul care va face sa simtiti ca traiti cu adevarat. In cazul in care nu veti avea parte de un

3

Page 4: Zodiacul Totemic

partener care sa va inteleaga atunci iubirea Dvs. se va stinge treptat, interiorizandu-va si devenind nervoasa. Este deci indicat sa nu va implicati pe deplin intr-o relatie decat atunci cand aveti suficiente motive pentru a o face. Bolile nu va vor crea probleme pentru ca dispuneti de capacitate rapida de regenerare. Insa, datorita tensiunii permanente in care traiti aveti predispozitii la a acumula stari de stress care vor constitui cauza unor afectiuni ulterioare. Culoarea cu efect benefic asupra sanatatii dvs este rosul intens pentru ca va aduce vigoare. Ca pietre pretioase ati putea purta cu incredere rubin sau coral pentru ca va aduce noroc. In dragoste sunteti compatibila cu barbatii nascuti in zilele de 7-2-9 si 18.

PAPUCUL DOAMNEI

(3, 12, 21, 30)Floarea care va reprezinta pe Dvs. este Papucul Doamnei, decorativa prin infatisare si intotdeauna protejata de catre ceilalti. Ca si floarea care va reprezinta sunteti inzestrata cu o personalitate foarte puternica ceea ce ii determina uneori pe apropiati sa creada despre Dvs. ca sunteti inaccesibila. Este greu ca cineva sa va intre in voie daca a gresit o singura data fata de Dvs, dar este si mai greu sa va cucereasca inima, pentru ca de regula Dvs. sunteti cea care alege in dragoste. O caracteristica importanta a dvs este dorinta de schimbare. Nu suportati sa stati foarte multa vreme intr-un loc sau sa deveniti dependenta de o anumita persoana pentru ca libertatea o puneti mai presus de orice. Personajele, decorurile si situatiile trebuie sa se schimbe permanent, numai astfel va veti simti cu adevarat bine. Mercur ar fi planeta care va reprezinta cel mai bine, ca pe o doamna magnetizanta aflata in permanenta miscare, adesea imprevizibila asemeni unei feline. Dispuneti de un spirit penetrant si adesea intuiti foarte bine gandurile sau starile celor cu care veniti in contact fapt pentru care este greu ca cineva sa va ia pe nepregatite. Puterea de convingere pe care o aveti v-ar putea ajuta mult daca ati sti cum sa profitati de pe urma unei anumite situatii dar se pare ca adesea situatiile va sunt favorabile. Defectul Dvs. major este neatentia si graba in care va complaceti uneori. Suscitati admiratia barbatilor prin stralucirea inteligentei, prin optimism si eleganta, dar mai ales prin arta conversatiei si supletea spiritului. Setea de lectura si dorinta de a cunoaste tot ceea ce este nou in lume va permite sa abordati orice subiect, deci iata unul dintre motivele care va fac atat de dorita de catre barbati. Va place sa fiti agreata desi nu-i agreati pe toti. In legaturile sentimentale partenerului i se pare ca duceti un joc lipsit de inima, pentru ca sunteti foarte cerebrala, chiar si in acest domeniu. Daca insa sentimentele Dvs. s-au centrat pe un anumit individ veti face tot ce va sta in putiinta pentru a ii castiga inima si orice sacrificiu nu va parea prea mare. Sunteti dotata cu fantezie pentru a castiga si daca veti fi nevoita nu veti ezita sa va folositi farmecul sau chiar sa utilizati puterea sexuala ca arma care are rolul de a-l subjuga pe barbatul visurilor. Orice ar fi, nu va place sa pierdeti. Va aflati in continua miscare si de aceea nu intotdeauna acordati atentia cuvenita tulburarilor de sanatate care apar. Partile corpului cele mai slabite pot fi plamanii, sanii sau rinichii, deci o afectiune aparuta in una din zonele indicate mai sus va trebui tratata cu atentie. Culoarea cu efect benefic asupra psihicului si fizicului Dvs. este albastrul marin sau roz pal, iar ca metale pretioase puteti purta argintul. Sentimental va puteti intelege foarte bine cu barbatii nascuti in zilele de 6-9-15-24.

ALBASTREAUA

(4, 13, 22, 31) Floarea care va reprezinta pe dvs este albastreaua, statornica sincera si intotdeauna moderata. Floarea se afla sub influenta planetei Neptun si va inspira idealuri inalte, un spirit mistic si idei puternice. Dispuneti de calitati psihice extraordinare printre care, empatia si puterea de a anticipa anumite evenimente. O trasatura caracteristica Dvs. este fidelitatea - persoanele care va cunosc pot confirma oricand acest lucru. Sunteti in acelasi timp foarte delicata si este usor unui barbat sa va raneasca sentimentele, deci va trebui sa fiti foarte atenta la ce si cum alegeti in dragoste. Nu va plac schimbarile pentru ca va dau o senzatie de teama de neprevazut si o nota de disconfort. Estetica si fragila, aveti uneori un aspect nepamantean in ochii Dvs. mari si visatori. Gesturile sunt expresive, domoale si vocea foarte afectata. Datorita empatiei de care dati dovada este foarte usor sa va puneti in pielea altcuiva pentru a sti ce simte si cum gandeste. Manifestati o adevarata compasiune pentru cei neajutorati sau suferinzi si daca ii puteti ajuta cu ceva nu

4

Page 5: Zodiacul Totemic

ezitati sa o si faceti. Luminile rampei va obosesc si preferati mai degraba sa prestati o munca intr-un birou sau intr-o institutie medicala pentru a putea face si ceva util celorlalti. Destinul este insa norocos cu Dvs. si intotdeauna providenta va va revela calea cea mai buna pe care trebuie sa o urmati sau va va acorda o ascensiune frumoasa in plan financiar ori social. Casatoria va fi norocoasa si poate va aduce chiar o schimbare de tara. Majoritatea femeilor nascute sub protectia acestei flori au contractat casatorii in strainatate ori sotii lor calatoresc mult. Viata intima se desfasoara la Dvs. pe fondul talentului dramatic natural unde veti sti sa va comportati adecvat situatiei pentru a creea o atmosfera placuta. Adesea barbatii spun despre dvs ca sunteti cea mai blanda, mai devotata si mai intelegatoare sotie-si pe buna dreptate pentru ca notiunea de familie v-ati insusit-o sau o veti insusi cu mult inaintea altor flori. Daca, insa, faceti parte din tipologia tare, a femeii de afaceri , activa si intotdeauna independenta va trebui sa fiti foarte atenta la modul in care alegeti partenerii si colaboratorii de afaceri pentru ca aveti predispozitii la a fi pacalita acolo unde este vorba de bani, iar viata de familie este susceptibila de a fi nenultumitoare alaturi de barbatul care nu va respecta. In cazul acesta va avea loc o a doua casatorie. Predispozitiile la imbolnaviri se refera la circulatia membrelor inferioare, deci atentie la varice sau dureri articulare. Culoarea cu efect benefic asupra sanatatii este albastru indigo pentru ca va confera liniste si calm, lucru foarte important pentru Dvs. Ca piatra puteti purta smarald sau cristal natural, iar barbatul care vi se potriveste cel mai bine ar trebui sa fie nascut intr-o zi de 17-4-22-12.

IRISUL

(5, 14, 23) Floarea care va reprezinta este Irisul sau Stanjenelul iar caracteristica generala a acestei flori, deci si a Dvs. este dinamismul si adaptabilitatea la orice mediu. In spiritul Dvs. exista o puternica dorinta de a comunica si de a avea multi prieteni si aceasta tendinta se datoreaza si planetei Jupiter care va guverneaza destinul. Va place mult sa calatoriti si va simtiti atrasa de tinuturi indepartate sau de cultura altor popoare. Ca femeie, sunteti gratioasa si plina de incredere in propriile calitati. Tinuta ar trebui sa fie inalta, cu picioare lungi iar expresia ochilor mandra si decisa fara a fi trufasa. Sunteti genul de femeie care veti ramane frumoasa si plina de atractie un timp indelungat. Veti face tot ce este posibil pentru a va ingriji sanatatea si frumusetea iar sportul si jocurile in aer liber va caracterizeaza. Este aproape o traditie pentru femeile iris sa faca cariera indiferent de conditia pe care o au in tinerete - veti face deci imposibilul pentru a va impune in ochii celorlalti si pentru a ajunge la autoritate. Sunteti partenera ideala pentru convietuire, dar nu va doriti foarte mult un camin atata timp cat sunteti preocupata cu problemele de ordin profesional. De regula, Dvs. puneti casatoria pe locul doi, dupa cariera bineinteles si preferati relatiile comode care sa nu va afecteze timpul pe care il mai aveti liber. Va doriti libertate deplina pentru ceea ce doriti sa faceti si daca cineva va incerca vreodata sa va ingradeasca nu veti tolera, rupand in cele din urma relatia, oricare ar fi ea. Multi barbati vor intra in raza de actiune a campului Dvs. si multi dintre acestia vor pleca dezamagiti ca nu v-au cucerit pe deplin. Iubiti cu patima dar va daruiti numai cui credeti Dvs. ca va merita iubirea, dar nici acelui barbat nu ii veti oferi garantia adevaratelor sentimente pe care le nutriti pentru el; pentru ca Irisul isi ascunde foarte bine sentimentele chiar daca este coplesit de dragoste ori durere. Tactul si diplomatia cu care sunteti inzestrata va permite sa iesiti destul de repede dintr-o situatie neplacuta si chiar in propriul aventaj. Sunteti femeia diplomata activa care ar avea un real succes intr-o cariera diplomatica, manageriala sau juridica si foarte posibil ca v-ati indreptat deja catre una dintre aceste ramuri profesionale. Locuinta Dvs. arata insa de parca v-ati muta, nu va ingrijiti foarte mult de aspectul interior pentru ca statul in casa va deprima. Cu sanatatea nu veti avea probleme mari, dar atentie totusi la ficat care este mai sensibil sau la coloana vertebrala, zona in care pot aparea durerile lombare. Culoarea cu efect benefic asupra sanatatii Dvs. este galbenul, pentru ficat si portocaliul pentru spate, cu rolul de ameliorare al durerilor. Daca vreti sa intalniti barbatul visurilor Dvs. atunci va trebui sa-l cautati printre cei nascuti in zilele de 9 - 17-sau 13 si reusita va fi garantata. Ca metal aducator de sansa puteti purta cu incredere aurul, ca inel sau talisman la gat.

5

Page 6: Zodiacul Totemic

MACUL

(6, 15, 24) Floarea care va reprezinta cel mai bine este Macul iar caracteristicile definitorii ale Dvs. sunt senzualitatea, intelegerea si toleranta. Inainte de toate veti tine foarte mult la a avea o viata romantica satisfacatoare, pentru ca dragostea este una dintre ratiunile Dvs. Sunteti loiala si afectuasa acolo unde este vorba de dragoste si adesea va oferiti total celui care reuseste sa va cucereasca inima. Va inflacarati usor si lesne va pierdeti capul cand este vorba de barbatul iubit nerefuzandu-i nimic, pentru ca atunci cand iubiti o faceti cu toata fiinta. Aveti o natura posesiva si puteti deveni dominatoare si geloasa chiar, ajungand pana la a va sufoca partenerul si iata de ce multi barbati ar da orice sa fie alaturi de o persoana calda ca Dvs. Pretentiile de viata sunt insa mari, v-ati dori o casa luxoasa, haine stralucitoare si mai presus de orice sa nu ratati petrecerile la care sunteti invitata. Daca veti reusi sa obtineti toate acestea atunci va veti simti cu adevarat in siguranta si acest lucru va va determina sa scoateti la iveala partea cea mai buna a caracterului si feminitatii pe care le aveti. Agreeati calatoriile dar intotdeauna simtiti nevoia sa reveniti acasa unde veti petrece mai mult timp cu cei dragi. Planeta care va caracterizeaza pe deplin este luna, de la acest astru va sunt date pasiunile arzatoare, dorinta de a calatori si opulenta. Gratioasa, dotata cu un farmec aparte si inzestrata cu o usurinta extraordinara de comunicare ati putea face cariera intr-o profesiune ca jurnalismul, economia si in special ceea ce tine de relatii publice. In viata va veti calauzi dupa principiul "totul sau nimic" si nu va place sa pierdeti. Daca se va intampla sa pierdeti deceptia va fi cumplita si veti avea de suferi mult timp din aceasta cauza. Atentie si la relatiile romantice, un alt domeniu slab al vietii Dvs, ati putea avea parte de iluzii venite chiar de la partenerul de viata. Orice lovitura, daca va veni din aceasta directie va fi cumplita, existand riscul de a va ineca supararile in obiceiuri aducatoare de fericire, prea multe tigari, alcool sau chiar droguri. Probleme cu sanatatea nu veti avea, vi se prezice chiar o viata lunga pe care Dvs. s-ar putea sa o scurtati datorita neglijentei ,a stresului, consumului in exces de tutun sau cafea. Culoarea cu efect benefic asupra sanatatii Dvs. in general este culoarea petalelor de mac, in functie de care o preferati; alb, roz deschis sau purpuriu. O asociere a acestor culori in vestimentatia dvs va face sa fiti mai atragatoare. Sunteti compatibila cu barbatii nascuti in zilele de: 6. 15 sau 26 ca fiind barbati cu care veti avea o baza comuna de comportament si preocupari similare. Piatra care va poarta noroc este agata.

ORHIDEEA

(7, 16, 25) Floarea care va reprezinta pe Dumneavoastra este Orhideea, sensibila, ornamentala, dar si foarte pretentioasa. Aveti un simt al datoriei foarte dezvoltat si sunteti intotdeauna dispusa de a acorda ajutor total dezinteresat apropiatilor chiar fara ca acestia sa vi-l solicite. Ca fire, sunteti o introverta, o femeie foarte delicata care prefera mai degraba sa astepte decat sa actioneze chiar daca sunteti constienta ca pierdeti datorita acestei atitudini. Tocmai de aceea, ca o compensatie preferati de regula sa aveti relatii cu barbati impunatori, cu autoritate care sa va poata conferi protectia de care aveti nevoie. Planeta care va caracterizeaza este Luna; care va inzestreaza cu sensibilitate si puternice afectiuni materne. In viata de zi cu zi preferati sa lasati partenerul sa-si asume responsabilitati, Dvs. preferand sa il sustineti moral si sa va ocupati de treburile casnice. Atentie la silueta pentru ca aveti tendinta de a lua in greutate. Este indicat sa urmati programe sportive sau sa va indrumati dupa o dieta naturista. Ca sotie, sunteti jumatatea perfecta pentru barbatul de langa Dvs. datorita loialitatii de care dati dovada si pentru sfaturile pe care stiti sa le acordati. Aveti tendinta neta de a da intaietate in viata sentimentelor si sunteti fericita alaturi de un barbat amabil si intelegator care stie sa va inconjoare cu tot felul de atentii. Puteti deveni insa si foarte dura daca cel de alaturi v-a dezamagit - atunci dragostea Dvs. se transforma in ura si indiferanta si este greu de spus daca veti mai fi in stare sa faceti concesii. In cazul in care viata de familie nu va ofera confortul si satisfactiile pe care le asteptati, toata energia si ambitia Dvs. vor fi indreptate catre consolidarea unei cariere. In cazul acesta nimic nu va va putea opri de a in atingerea scopului propus. Luna, planeta care este patroana Dvs. va poate aduce popularitate sau dragoste in camin si puteti alege una dintre aceste alternative pentru ca ambele au sanse de reusita. Calatoriile vor juca si ele un rol important in viata aducandu-va noroc. Daca mariajul va fi nesatisfacator nu nu vi se va parea greu sa incercati o a doua casatorie, luand-o

6

Page 7: Zodiacul Totemic

de la capat cu incredere. Daca doriti sa il cunoasteti pe barbatul visurilor Dvs. va trebui sa fiti cu ochii pe cei nascuti in zilele de: 4 - 16 - 20 - 29 si nu veti regreta. Sanatatea nu va va crea neplaceri decat catre batranete, dar oricum, viata va fi de lunga durata. Ca predispozitii la imbolnaviri, va trebui sa fiti atenta la circulatia sangelui in zona picioarelor si la posibilele afectiuni ale splinei. Culoarea cu efect benefic asupra starii psihice si a sanatatii Dvs. este albul curat iar ca metal puteti purta argint.

MARGARETA

(8, 17, 26)Floarea care va reprezinta pe este Margareta. Caracteristica Dvs. cea mai puternica este perseverenta si adaptabilitatea la mediu. Predispusa la introspectie va doriti sa depasiti emotivitatea si instabilitatea adoptand un comportament care pentru ceilalti poate fi ciudat. Sinceritatea este o alta trasatura a caracterului dvs si uneori reusiti sa spuneti lucrurilor pe nume uimindu-va sau chiar bruscandu-va interlocutorii. Va trebui sa fiti mai diplomata si sa cultivati tactul,lucru care va vine insa destul de greu pentru ca nu tolerati compromisul. Vi s-ar potrivi cel mai bine o cariera intr-un domeniu judiciar sau sa va ocupati cu calcule contabile pentru ca puterea Dvs. de analiza este uluitoare. In dragoste lasati de la dumneavoastra numai in momentul in care v-ati asigurat ca il cunoasteti pe deplin pe barbatul care va sta alaturi. Este greu ca cineva sa va cucereasca daca nu este constient de eforturile pe care trebuie sa le faca. Lucrurile, ca si viata sentimentala le priviti dealtfel destul de simplu prin ochii Dvs, in alb si negru, astfel ca rareori va inselati cand v-ati facut o parere despre cineva.. Firea va este insa una pasionala si in dragoste dati dovada de multa imaginatie, care impletita cu farmecul personal ar scoate din minti pe orice barbat. Si in alegerea partenerului veti fi foarte rationala pentru ca va atrag barbatii rafinati, de o moralitate neindoielnica si alaturi de care sa puteti avea preocupari sau cel putin opinii comune. Destinul va rezerva nenumarate sanse de afirmare atat in plan financiar cat si sentimental, totul este ca Dvs. sa nu va pripiti in a face unele alegeri si sa dati dovada de acelasi spirit analitic pe care il afisati tot timpul. Uneori aveti tendinta de a va plange de anumite nerealizari sau de anumite intarzieri in proiectele pe care vi le-ati facut datorita faptului ca cerintele va sunt destul de mari. Este greu de spus pana unde veti ajunge daca v-ati pus in minte un anumit lucru insa este cert ca niciodata nu va veti da batuta . Realizarile, din toate punctele de vedere vor incepe sa apara in urma casatoriei. Planeta care va caracterizeaza este Jupiter si va acorda protectie prin intermediul persoanelor mai in varsta. Daca doriti sa il cunoasteti pe barbatul vietii Dvs. va trebui sa il cautati printre cei nascuti in zilele de : 7. 13. 21 si 27. Predispozitiile pentru imbolnaviri ale acestei flori se refera la posibile dureri ale articulatiilor, slabirea vederii sau probleme intestinale. Culoarea cu efect benefic asupra starii psihice si a sanatatii Dvs. este galben pal si uneori albastru deschis iar ca piatra puteti purta onix sau coral.

TRANDAFIRUL

(9,18,27)Floarea care va reprezinta pe Dvs. este trandafirul. Caracteristicile dominatorii prin care va evidentiati sunt intransigenta si prudenta. Este greu ca cineva sa va surprinda nepregatita si intotdeauna aveti argumentele necesare pentru a va sustine o idee la care tineti. Sunteti cea mai independenta dintre toate florile si este greu sa suportati langa Dvs. o persoana care nu va place inca de la prima impresie. Pretentiile sunt mari si vor creste cu timpul, astfel ca celui care va sta alaturi ii va veni foarte greu sa va tina pasul. Pluton este planeta care va guverneaza si de la ea va vine puterea de regenerare si modul transant in care abordati de obicei problemele. Sunteti inzestrata cu un puternic magnetism sexual calitate care este ravnita mai de toti barbatii pe care ii aveti pe aproape, asta si datorita fizicului armonios. Sunteti curtata adesea de catre o multime de barbati, pentru ca pe toti ii puneti cu inima pe jar. Este greu insa sa va aiba un barbat si totodata sa se asigure ca v-a inrobit inima. Se pare ca acest lucru nu se va intampla niciodata cu Dvs. pentru ca mai presus de orice va doriti independenta si libertate de a face orice si oricand. Persoanele care va cunosc bine pot spune despre Dvs. ca sunteti imprevizibila si ca este greu de anticipat ce veti face in urmatorul moment. In viata casnica responsabilitatile sunt impartite si sotul daca va intelege ca trebuie sa va respecte si sa nu uite niciodata de micile Dvs. slabiciuni pe care trebuie sa vi le satisfaca veti cunoaste

7

Page 8: Zodiacul Totemic

fericirea devenind astfel mai toleranta si mai putin pretentioasa. Cel mai bine va simtiti intr-un colectiv in care puteti sa va exprimati parerile, intr-un mediu cu oameni culti in care se comunica mult. Va atrag foarte mult sporturile, tot ceea ce inseamna miscare si acordati mult timp ingrijirii exterioare. Rutina va displace cel mai mult, atat in viata de zi cu zi cat si in viata sentimentala si incercati din rasputeri sa scapati de monotonie. Gustul artistic cu care sunteti inzestrata va ajuta sa dati oricarui lucru un aspect estetic. Caminul Dvs. este amenajat cu gust si de regula in pasteluri vii. Vi s-ar potrivi de minune o cariera artistica, sau una intr-un domeniu tehnic in aceeasi masura sansa de reusita fiind garantata in masura in care depuneti eforturi pentru a face ceva. Pentru ca trandafirul este o floare cu adevarat norocoasa, totul este ca Dvs. sa fiti sigura ca va place cu adevarat ceea ce faceti. Pe partenerul ideal il veti gasi printre barbatii nascuti in una din zilele de: 4. 16. 28 si 31 cu care ati fi foarte compatibila atat intelectual cat si fizic. Predispozitiile la imbolnaviri se refera la; stomac, organe genitale si inima, deci daca apare o afectiune la unul dintre aceste organe va trebui sa ii acordati atentia cuvenita. Culoarea cu efect benefic asupra dvs este cea a petalelor de trandafir, de la rosu intens pana la galben.

8

Page 9: Zodiacul Totemic

Zodiacul arborícola

STEJARUL

21 martie - Echinoctiul de primavaraStejarul este mare si puternic, frumos, cu radacini solid infipte in pamant. Are o sanatate foarte buna si se bucura de mult noroc in viata. Este o fire conservatoare, nemladioasa, adesea extrem de rigida, tactul fiind o notiune necunoscuta pentru el. Prin statura sa impozanta ( nu neaparat din punct de vedere fizic, cat psihic), el nu cere ajutorul nimanui si nu se sprijina niciodata pe ceilalti. Are o inteligenta clara, ordonata, dublata de o anume intuitie. Ii place sa actioneze, iar intreprinderile sale sunt duse de cele mai multe ori la bun sfarsit, datorita indeosebi unei incapatanari inflexibile. Devine foarte iritabil cand este contrazis, ori se retrage din dispute fara prea multe explicatii. Natura independenta, stie sa-si ocroteasca interesele, dupa cum stie sa nu le incalce pe ale altora. Cu toate acestea nu este un altruist, suferinta celorlalti lasandu-l rece in genere; insa te poti baza pe el daca promite cate ceva. Are multi prieteni, caci e o companie placuta si o gazda primitoare. Poate fi remarcat in diverse imprejurari prin curajul de care da dovada, ori prin orgoliul, cel mai adesea bine mascat. Dragoste: Este omul dragostei la prima vedere, care nu ramane insa multa vreme fidel, trecand in scurt timp la alt "obiect" al pasiunilor sale, cu speranta ca se va stabili definitiv. Cu anii se va mai linisti, indeosebi daca se casatoreste. Trasatura definitorie: Forta

ALUNUL

(22-31 martie, 24 sept.-3 oct.)Alunul are o constitutie fragila, e mic de statura si inexpresiv. Acest din urmŕ fapt se potriveste cu discretia pastrata asupra persoanei sale, pe care o mentine in orice imprejurare. Departe insa de a fi sters si in societate, el ii fascineaza pe toti datorita magnetismului sau inconfundabil, ce emana in efluvii catre ceilalti. Nu e deloc pretentios, nevoile sale sunt modeste si dovedeste o mare putere de adaptare la orice fel de trai sau situatie. Modul sau de comportament il desemneaza ca pe un mare original, inconjurat tot timpul de un mister specific doar lui si dovedindu-se foarte imprevizibil in deciziile pe care le ia. E foarte inteligent, subtil si are o buna intuitie. Cel ce si-l face aliat va avea un partener de viata, munca si lupta extrem de redutabil caci in circumstante grave alunul isi pune toate fortele in scopul depasirii situatiei, puterea sa de concentrare fiind greu de egalat. Poate fi atunci cel mai altruist si mai generos om pe care l-ati intalnit vreodata. Daca se pune insa in slujba fortelor raului, devine foarte periculos pentru destinele celorlalti. Are o mare capacitate de a invata si intelege cele mai complicate lucruri. Dragoste: Daca isi pune in gand sa cucereasca pe cineva respectiva persoana nu mai are, in mod sigur, nici o sansa. E imprevizibil, ca in tot ce face, schimbator, purtandu-si partenerul de la agonie la extaz si invers. Nu trebuie sa va asteptati la o existenta linistita cu el alaturi. Trasatura definitorie: Farmecul magic.

SCORUSUL

(1-10 aprilie, 4-13 octombrie)Scorusul are o mare aparenta de fragilitate, dar lemnul sau este foarte tare si rezistent. Avand mult farmec, este dragut si foarte sensibil. Pare ocolit uneori de griji, dar se afla mai adesea in situatia contrara, in care se lasa confiscat de toate necesitatile si stringentele cotidianului. Ar fi benefic pentru el sa se desprinda din cand in cand de ele, caci atunci ambitia sa l-ar putea purta departe, pe culmi. E o fire foarte complicata, ii place sa-i satisfaca pe ceilalti in cele mai mici cerinte ale lor si se simte in permanenta culpabil ca nu reuseste sa se implice mai mult in eforturile sale altruiste. Bineinteles ca adeseori exagereaza, dar el nu pare sa-si dea seama de asta. Cinstit, fidel si inteligent, nu va trece neobservat, caci poseda arta de a-si

9

Page 10: Zodiacul Totemic

valorifica foarte bine atuurile, devenind uneori chiar stralucitor. Dovedeste o inclinatie deosebita pentru tot ce inseamna arta, temperamentul sau mereu nelinistit putandu-l indruma definitiv catre acest domeniu. Are simtul masurii si nu va cadea niciodata in excentritati gratuite si nu va comite acte reprobabile. Ii place sa placa si sa faca placere altora, osciland intre dorinta de a fi independent si situatiile in care se subordoneaza celorlalti. Poate fi adesea nefericit, chiar daca nu o arata. Dragoste: E foarte exigent, atat cu sine, cat si cu pertenera/partenerul. agitatia sa se reverbereaza pana in aceasta sfera si de aceea da o impresie falsa de instabilitate. Nu revine asupra hotararilor luate atunci cand e ranit in iubire. Trasatura definitorie: Sensibilitatea. ARTARUL

(11-20 aprilie, 14-23 octombrie)Este foarte rezistent si face fata cu succes eforturilor relungite, parand inepuizabil. Se organizeaza bine, e foarte ingrijit si se informeaza despre toate cate sunt pe lume; cu precadere insa ii place sa vina in contact cu ideile cele mai inaintate si sa le prelucreze intr-o forma proprie. Tipul de self-made-man, isi compenseaza in permanenta toate lipsurile si isi umple toate lacunele, devenind foarte capabil in orice domeniu - in plan teoretic, cel putin, pentru ca in cel practic rezultatele nu sunt, in general, pe masura sperantelor sale. In aceasta activitate el se slujeste de inteligenta sa foarte dezvoltata, de intuitie si, nu in ultimul rand, da dovada de multa fantezie. De obicei timid, retras si putin original, se lasa uneori in voia impulurilor sale si arboreaza un curaj nebunesc. Este confidentul ideal, care asculta fara a se folosi in vreun fel de ce stie si fara a va critica; este total dezinteresat in acest caz, sau mai bine zis neinteresat. Ii place sa aiba numeroase contacte cu oamenii, sa fie laudat si sa se vorbeasca de el, chiar si de rau. Uneori o poate lua pe cai gresite in ceea ce priveste ideile, caci rigoarea si ascutimea spiritului sau pot duce, prin exercitarea lor excesivŕ, la un efect iesit din tiparele normalitatii. Dragoste: Este lipsit de simplitate, inchis in sine, chiar si fata de persoana pe care o iubeste. Complica intotdeauna lucrurile, dar uneori se poate adapta bine celuilalt si atunci va avea mult de daruit si de primit. Trasatura definitorie: Cerebralitatea.

NUCUL

(21-30 aprilie, 24 oct.-11 nov.)Frumos si cu gusturi rafinate, pare uneori putin artificial, lipsit de spontaneitate - ceea ce in mare parte e adevarat. El isi construieste o imagine pentru ceilalti in functie de imprejurari, ca o masca de protectie, fiind in genere timid. Aceasta nu inseamna insa ca e lipsit de indrazneala si atunci cand crede ca e timpul sa actioneze, o va face fara prea multe ezitari (si uneori chiar fara scrupule fata de ceilalti). Are o inteligenta foarte dezvoltata si multilateral-aplicativa, slujindu-se de ea pentru a patrunde in esenta lucrurilor, ori (dupa caz) pentru a-si conduce cu mare precizie toate actiunile pe care le initiaza. Reflexiv, singuratic si adesea original, oscileaza in comportarea sa sociala intre a fi fascinant si a se retrage in sine, taind toate legaturile cu ceilalti. Este foarte contradictoriu si de aceea pare in numeroase situatii capricios si inconsecvent. Cu toate acestea, el isi cunoaste foarte bine interesele si actioneaza constant pentru a le atinge. Nu e usor de inteles un nativ "nuc", trecerile sale de la manifestarea unor trasaturi pozitive la cea a unora negative fiind foarte derutante. Se intalnesc totusi ades nativi "nuc" foarte fideli si generosi. Are un excelent simt al proportiilor si al ansamblului, putand deveni un mare strateg. Aunge adesea celebru, sau, daca nu, va avea parte de o viata foarte interesanta, cu multi prieteni si dusmani si plina de riscuri. Dragoste: E destul de imprevizibil si de abscons - foarte captivant insa. Poate da dovada uneori de cruzime si chiar de sadism. Ii place de asemenea sa-si subjuge partenerul pana la anularea completa a vointei lui. Trasatura definitorie: E un fantast.

10

Page 11: Zodiacul Totemic

PLOPUL

(1-14 mai, 5-13 august, 4-8 februarie)Foarte frumos, subtire si decorativ, acest copac poseda o scoarta foarte sensibila, care crapa in conditii nefavorabile. Nativul are nevoie de societate si de multi prieteni, fara a se amesteca insa cu ceilalti, ori a permite familiarisme din partea oricui - caci are oroare de asa ceva. Cu o inteligenta mereu vie, cu mult bun simt, el isi va trasa drumul prin viata plin de gratie si de calm, chiar daca e supus unor multiple accidente sentimentale ori incercari de alta natura. Nu-si exteriorizeaza niciodata grijile ce-l framanta, dand impresia unei seninatati sau a unei veselii dezinvolte. In realitate este foarte pesimist, dar are mult curaj si nu se va plange nimanui. In forul sau interior pot exista conflicte puternice provenite din imprejurari exterioare potrivnice, nimic insa nu transpare in afara, el organizandu-se intotdeauna la fel de bine. Singura conditie pentru a se mentine pe linia de plutire e un anutraj potrivit si cativa prieteni buni, alternate din cand in cand cu starile sale obisnuite de singuratate. Poate dovedi uneori un dezvoltat simt practic si trebuie sa fie atent de a nu cadea in patima lacomiei, caci atunci va deveni foarte dur si isi va folosi rau ingenuozitatea. Dragoste: E o fire prea independenta si prea sensibila pentru a-si gasi fericirea in casnicie - pe care nu o va ocoli insa. Mai mult nu se va lamenta el isi va manifesta increderea in celalalt in situatiile de criza, initiativa in rupturile definitive neapartinandu-i , de regula. Exista insa si cazuri - mai rare, e drept- "de plopi" fericiti in mariaje. iubeste mult copiii, acestia fiind o mare realizare pentru el. Trasatura definitorie: Pesimismul

CURMALUL

(9-18 februarie, 14-23 august)Are o constitutie fizica foarte puternica, solida si o sanatate de invidiat. Impresioneaza prin aspect si prin forta ce o emana, mai putin insa trasaturile particulare ale trupului sau. Este o fire impetuoasa, razbatatoare, ce nu cunoste cuvantul "imposibil" (Napoleon, un nativ al acestui semn, obisnuia sa spuna: "Imposibil e un cuvant care nu se gaseste decat in dictionarul natangilor".) Este greu de calificat ca fiind nechibzuit pentru ca este mai mult decat atat; in stilul sau caracteristic, decis si intreprinzator, el se avanta in activitati riscante si reuseste sa iasa invingator din ele datorita convingerilor sale. Cu toate acestea, e mai influentabil decat se arata. Are mult talent de strateg, spirit aventuros si un optimism de neinfrant. Ezitarile si amanarile nu sunt pentru el, caci se hotaraste fulgerator si trece imediat la actiune. Iubeste luxul, dar firea sa agitata nu-i va ingadui sa se bucure mult timp de el. Are ambitii foarte mari si doreste sa fie admirat - idolatrizat, chiar. Nu este insa un egoist, dimpotriva, isi rasfrange generos stralucirea asupra prietenilor si cunostintelor sale. Stie ca nimeni altul sa insufle entuziasm celorlalti, dar e sensibil in acelas timp la aluziile referitoare la persoana sa. Dragoste: Este imprudent, deseori inconstant, in general insa are o afectivitate bogata, fiind foarte fidel si pasionat fata de persoana iubita. Trasatura definitorie: Optimismul.

PINUL

(19-29 februarie, 24 aug.-2 sept.)Frumos, cu un aspect elegant (la constituirea caruia contribuie in mare parte si constient), pinul are un lemn foarte rezistent si nu e niciodata usor de abatut din drumul sau. Poseda o vointa puternica, nu se teme de nimic, iar daca este si bine organizat devine un adversar foarte redutabil in lupta pentru existenta. Ii plac subtilitatile, rafinamentul si se va inconjura intotdeauna de lucruri frumoase. Este foarte important ca mediul in care traieste sa fie aranjat dupa gustul sau. Are obiective clare pe care le urmareste pana in panzele albe, indiferent ce i s-ar intampla pe parcurs. E un bun camarad, dar nu va fi omul care sa compatimeasca pe cineva, caci problemele altora nu-l intereseaza. Din acest punct de vedere este mai mult egoist decat altruist. Ii displac profund suferintele semenilor, mizeria, saracia si ii descalifica automat pe purtatorii lor. Bun confident, asculta pe oricine cu atentie, dar ramane de vazut daca-l intereseaza efectiv ce

11

Page 12: Zodiacul Totemic

i se spune, sau doar viata in general, sub multiplele ei aspecte. Acest semn favorizeaza femeile - ca native, ori pe cele ce vin in contact cu nativii acestui semn. Pinului ii place ambianta casnica, aranjata cu mult gust si lux. Dragoste: Este singurul domeniu in care-si pierde controlul, uita de el si poate ajunge la decizii pe care le va regreta mai tarziu. Este pasionat si impetuos, uneori imprudent. Trasatura definitorie: Rafinamentul.

SALCIA

(1-10 martie, 3-12 sept.)Frumoasa si melancolica, are mult farmec misterios, fiind un copac foarte pitoresc. Exista o lentoare dulce in modul ei de a se comporta si aceasta o face foarte atractiva, indeosebi pentru cei ce cauta o fiinta romantica. Ii place poezia, atmosfera de toamna ploioasa si miresmele imbatatoare. cel mai bun loc pentru salcie este pe malul apei, element de care se simte foarte atrasa. Desi pare neajutorata, lucrurile nu stau nici pe departe asa. Stie sa-si ia soarta in maini, iar in actiunile ei hotarate se simt uneori accente de duritate. Atuurile sale sunt inteligenta, fantezia, intuitia, supletea si un fler deosebit in dezvaluirea intentiilor celorlalti. Iubeste placerile, decorurile foarte romantice si nu suporta frigul. Dorinta de libertate este foarte importanta in conceptia sa generala despre lume si viata si nu accepta niciodata in cercul intim persoanele care i-o nesocotesc. Foarte adevarat insa e si faptul cŕ nici ea nu incalca libertatea celorlalti. Cu o aparenta fragila, salcia e o maestra a defensivei si a contraatacului si nu trebuie crezuta prea mult atunci cand se plange de conditiile vitrege in care e nevoita sa traiasca, fiindca ea se complace de minune in acest context. Dragoste: Este foarte senzuala si romantica si isi va combina intotdeauna aceste doua trasaturi care pentru ea sunt inseparabile. Ii place sa provoace rupturile in dragoste, pentru a-si savura apoi suferinta. Din acest motiv nu e foarte consecventa. Trasatura definitorie: Melancolia.

TEIUL

(11-20 martie, 13-22 sept.)Bine dezvoltat si aratos, dotat cu mult farmec si simpatic, teiul reprezinta o medie intre mai multe trasaturi contradictorii, pozitive si negative. Oscileaza permanent intre curaj si lasitate, adevar si minciuna, fidelitate si necredinta. Tendintele sale cele mai pronuntate sunt cele spre versatilitate si inconsecventa. Ii plac enorm confortul si o situatie stabila (poate pentru ca el insusi e atat de instabil) si are idealuri marunte, domestice. Este cu toate aceste destul de adaptabil la orice mediu, oricat de neprielnic ar fi. Eticheta conteaza mult pentru tei si de aceea isi va lustrui periodic blazoanele si strabunii inramati pe perete. Fire pragmatica si ordonata, se descurca de minune in activitati ce-i reclama aceste calitati. El va face tot ce-i sta in putere pentru a-si asigura o existenta tihnita, la adapost de orice surpriza neplacuta. E inteligent, dar nu prea lucid. Ii plac lingusirile si uneori va imagina situatii care sa le provoace. Atrage ca un magnet lumea in jurul sau, iar partenerii sai de afaceri (ori sentimentali) vor fi tentati sa-i acorde mai multa incredere decat este cazul, nativul tei, prin temperamentul sau, nefiind un om pe care sa se poata pune baza. Dragoste: Pentru a inflori trebuie sa gaseasca o persoana compatibila, care sa-i impartaseasca sentimentele si sa-i aduca astfel o primavara continua. Copiii sunt o realizare remarcabila pentru tei si in consecinta le va acorda toata atentia sa. Trasatura definitorie: Filistinismul.

MASLINUL

(23 septembrie-echinoxul de toamna)Maslinul este de talie mica, cu o aparenta de usoara fragilitate si cu trasaturi armonice care ii confera un anume gen de frumusete, ce emana parca din interior. Este copacul consacrat al pacii si intelegerii, aceste

12

Page 13: Zodiacul Totemic

calitati transmitandu-se nativului reprezentat de el. Cel ce apartine acestui semn se distinge prin multa liniste sufleteasca si printr-o convietuire armonica cu ceilalti. Este sustinut in aceasta atitudine de capacitatea sa empatica deosebita, prin care resuseste sa inteleaga foarte bine interesele si aspiratiile semenilor sai si in consecinta sa fie foarte receptiv la doleantele lor. Bland, generos, el nu e totusi moale, ci impune respect prin comportamentul sau, ajungand sa fie iubit de multa lume in timpul vietii, cat si dupa moarte. Foarte putin transparent, de o discretie desavarsita, nu e totusi niciodata opac la problemele altora, dimpotriva. Pasiunile devastatoare ii raman un domeniu necunoscut, sau, in orice caz, nu se manifesta ca atare. Ceea ce cauta este seninatatea, o existenta calma si luminoasa, in care sa poata medita in pace la marile teme ce-l preocupa. Foarte inteligent si intelept, nu va alerga niciodata dupa bunurile acestei lumi, ci va prefera mai degraba sa faca compromisuri in aceasta privinta - chiar daca uneori nu foarte avantajoase. Farmecul modului sau calm, solar de a fi, indeparteaza de la sine, de cele mai multe ori, orice semn de ostilitate fata de persoana sa. Trecerea lui prin lume e adesea glorioasa si ramane petru multa vreme in memoria urmasilor ca o amintire sfanta si scumpa. In ceea ce priveste sanatatea, maslinul trebuie sa se fereasca de reumatisme si sa stea mai mult la soare, de preferinta intr-un climat mediteranean. Dragoste: E putin gelos, insa fara a-l sufoca pe celalalt cu dragostea sa, caci are o inalta conceptie despre libertatea individuala. Si in viata sentimentala isi manifesta acel dezinteres care la el e proverbial. Trasatura definitorie: Intelepciunea.

CASTANUL

(15-24 mai, 12-21 nov.)Acest copac este frumos, foarte aspectuos si puternic. Are o sanatate buna si da impresia ca ia toate rautatile vietii in piept. In realitate dovedeste un "talent" innascut de a se pune in situatii neplacute, caci e total lipsit de tact, atragand adesea dezaprobarea celorlalti. Fara a fi prea timorat din aceasta cauza, braveaza si persista in situatia ingrata in care deja se afla, facandu-si un punct de onoare din a-i contraria sistematic pe ceilalti. Acest comportament ascunde insa o fire emotiva si sensibila care are nevoie de multa intelegere. Locul in care creste castanul trebuie sa fie larg aerisit, el putandu-se astfel exercita in calitatile sale pragmatice, ce-l fac adesea sa treaca in categoria "supravietuitorilor". Are un simt al datoriei care-l "recomanda" ca dusman intrasient al tuturor celor ce calca legile scrise si nescrise ale convietuirii umane. Pentru el conteaza foarte multa sa nu fie sigur, ori intr-un anturaj ostil, in acest din urma caz inchizandu-se in sine si uscandu-se din ce in ce mai mult. Tentintele sale agresive il tin deoparte de rafinamente si subtilitati, indreptandu-l in schimb spre un comportament adesea ireverentios si foarte masculin - masculinizat. &Dragoste: Este senzual, fara a se arata insa ca atare, caci conceptiile sale morale sunt severe. Are nevoie de multa afectiune si atentie si de un ideal sentimental: va fi adesea nefericit in acest domeniu. Trasatura definitorie: Simtul manifest al dreptatii.

FRASINUL

(25 mai-3 iunie, 22 nov.-1 dec.)Este prezentabil, cu lemn rezistent, cu fibre lungi si suple si avand multe crengi. Simpatic, in general, dispretuit uneori pentru viata adesea dezorganizata si neprincipiala pe care o duce, frasinul doreste sa aiba o existenta exact dupa regulile pe care si le-a trasat si sa-si atinga obiectivele cu orice pret. Are in plus pretentia ca toti sa se poarte cu el ca si cum ar fi un bibelou de pret si sa dovedeasca un atasament servil la idealul sau de fericire. E egoist, dar sunt momente in care se dezice de linia sa obisnuita de conduita si se arata complt dezinteresat. Da dovada de multa intuitie, ceea ce-l va ajuta in anticiparea corecta a unor evenimente importante. Nu e prea conformist, dar felul sau de a se comporta atrage multe persoane in jurul lui. Are multa sansa, pe care adesea o extinde si asupra prietenilor si cunostintelor sale. Este foarte ambitios, pretentios si nu se incurca prea mult in consideratii si scrupule. Obiectivele sale, precum s caile de atingere a lor ii sunt foarte clare si nu vede nici un impediment in a-si urma drumul in viata, asa cum considera el de cuviinta.

13

Page 14: Zodiacul Totemic

Dragoste: Nu va face nici o concesie indauna idealului sau de fericire conjugala si va da dovada de multa imaginatie in realizarea lui. Atrage multi reprezetanti ai sexului opus, dar nu se lasa prins decat de persoana care-i convine din toate punctele de vedere. Trasatura definitorie: Este un ambitios.

CARPENUL

(4-13 iunie, 2-11 dec.)Adesea foarte frumos, mare si cu o infatisare studiata, carpenul nu inspira decat o emotie rece prin imaginea usor artificiala pe care si-o construieste. El pune foarte mult accent pe felul cum arata, neglijand o cultivare a simtirilor mai profunde si neavand cunostinta de faptul ca o frumusete e cu atat mai autentica cu cat isi are surse spirituale mai adanci. Simtul estetic este foarte dezvoltat la carpen si in acelasi timp foarte exclusiv, uneori in detrimentul sau. Legat de aceasta, e demn de remarcat gustul sau pronuntat pentru diplome, decoratii, titluri de orice gen, blazoane etc. O astfel de recunoastere pare anume facuta pentru el, in scopul incununarii muncii sale neobisnuite de infrumusetare a propriei persoane, a cunostintelor si a mediului in care traieste, magulindu-i totodata exclusivismul dupa criterii estetice. Inteligent si idealist, isi alege cu grija metodele de lucru astfel incat ele sa se incadreze pe deplin in tiparele traditionale. E speriat de tot ceea ce e nou si nu va merge niciodata in avangarda vreunei miscari. Dealtfel, in problemele de initiativa este extrem de nehotarat si de temator si chiar daca va lua o decizie o va regreta imediat dupa aceea. Este omul datoriei si impinge uneori aceasta trasatura pana la sacrificiu. Dragoste: Desi adesea superficial, este foarte credincios partenerului si pune mare pret pe reciprocitate. Daca scopuri mai inalte reclama acest lucru, atunci el isi va jertfi iubirea pe altarul lor. Trasatura definitorie: Simtul estetic.

MESTEACANUL

(24 iunie-solstitiul de vara)Frumos, decorativ si natural, stilat si simpatic, acest copac este foarte placut si agreat pentru marea sa calitate de a innobila si anima existentele celor din jur. Activ, lipsit de prejudecati, el prefera anumite ambiante in care sa-si poata exercita calitatile sale fara prea mari impedimente, dar nu este catusi de putin un inadaptabil. Ii place sa nu fie sacait cu lucruri marunte, caci are o perspectiva larga si nu se impiedica in amanunte meschine. Nu e un tip popular, cu care oricine poate intra in familiarisme suparatoare; cu toate acestea prestigiul sau ramane nestirbit. Are o inteligenta scanteietoare - si nu de putine ori geniu, caci intruneste toate calitatile necesare pentru a se exercita creator: imaginatie nestavilita, capacitate enorma de munca si stiinta perfecta de asamblarea diferitelor sale observatii intr-un intreg coerent. Atitudinile lui se caracterizeaza in general printr-o usoara rezerva fata de ceilalti, iar conceptiile ce stau la baza lor sunt clasic-traditionaliste. Cerintele materiale ii sunt modeste, cele spirituale imense - fara a teroriza nici un moment pe ceilalti cu aere de superioritate. Dragoste: Este aprins si sentimental, fara a deveni insa patetic. Intuieste cel mai adesea in mod corect persoana potrivita pentru el, iar casnicia i se pare o variatie sau o experienta interesanta. Trasatura definitorie: Este un creator.

FAGUL

(22 decembrie-solstitiu de iarna)Fagul este inalt si foarte prezentabil - frumos chiar. Nativul "fag" va fi in permanenta preocupat de infatisarea sa si in consecinta si-o va intretine cu multa grija, remarcandu-se in acelasi timp printr-o mare eleganta in vestimentatie. Interesele sale sunt cel mai adesea pragmatice, obiectivele foarte concrete, si va gasi intotdeauna mijlocul de a le atinge, caci este foarte iscusit si se descurca in orice domeniu. Ambitiile sale sunt mari, dar realiste, el posedand o inteligenta aplicata foarte dezvoltata. Nu este in esenta un noncomformist, desi adesea pare, este doar mai bine dotat decat altii pentru a reusi in viata, ceea ce trezeste mari invidii. Generos, se fereste in permanenta de a cadea in risipa, ceea ce i-ar da peste cap economia

14

Page 15: Zodiacul Totemic

activitatilor in curs. E scrupulos, de buna credinta si isi ia ceea ce crede ca i se cuvine in mod franc, deschis, fara a insela pe nimeni. Doreste sa-si conserve tineretea si energia pana la o varsta inaintata, caci acesta este blazonul sau. Este abil, se organizeaza bine si vede intotdeauna lucrurile la adevaratele lor proportii. Dragoste: Complet lipsit de imaginatie, iubirile sale se consuma in maniera cea mai clasica. Isi doreste o familie cu tot ceea ce-i trebuie afectiv si material, cerintele sale fiind foarte burgheze. Va avea un trai indestulat, exact asa cum isi planifica. Trasatura definitorie: Ingeniozitatea.

MARUL

(25 iunie-4 iulie, 23 decembrie-1 ianuarie)Marul este in general de inaltime mijlocie si are o frumusete aparte. Dragut, plin de farmec si de sex-appeal, nativul acestui semn pare facut pentru fericirea obtinuta prin dragoste. Odinioara in binecunoscuta legenda greaca, marul simboliza alegerea de catre Paris a zeitei frumusetii si a iubirii, Afrodita. Acestui ideal de fericire nativul ii va fi credincios toata viata. Este o fire singuratica, generoasa, care nu pastreaza nimic in mod special pentru sine. Amabil, atent fata de ceilalti, nu e nici pe departe atat de naiv pe cat pare. Are o capacitate de reflectie foarte dezvoltata, o inteligenta pe masura si va supune toate subiectele ce-l intereseaza unei analize atente si patrunzatoare. Toate cercetarile sale, adesea riguros stiintifice, sunt subordonate unei nevoi specifice lui, aceea de a cunoste lumea sub multiplele sale aspecte spre propria-i placere. Usor de distrat, e un intelept ce-si rezerva mereu experiente doar din ceva, sau sa-i impresioneze pe ceilalti. "Viata poate fi frumoasa daca stii s-o traiesti, iar placerile ei sunt divine daca stii sa le gusti", pare a fi deviza dupa care se conduce. Dragoste: E un senzual si are o afectivitate bogata. Fidel persoanei iubite, doreste mult sa fie mangaiat si iubit la randu-i. Eventualele mici accidente sentimentale nu-l deprima cat il stimuleaza, caci ii valorifica din plin marea sa capacitate emotionala si-i deschid noi orizonturi ale vietii sale sentimentale. Un hedonist innascut, marul se poate identifica complet cu aspiratia sa spre iubire. Trasatura definitorie: Este facut pentru a da si pentru a primi iubire.

BRADUL

(5-14 iulie, 2-11 ianuarie)Frumos, glacial si auster, bradul apare celorlalti retras si enigmatic. Sanatatea sa este uneori zdruncinata de catre o boala care persista multa vreme, ceea ce nu-l va impiedica insa sa ajunga longeviv. Este cam egoist, nu vrea sa lase nimic de la el si face mereu calcule despre cum ar putea obtine maximum de profit cu minimum de mijloace. Devine adesea tacut, inflexibil in atitudinile sale si izolat. Nu e omul care sa deranjeze pe ceilalti printr-un ras prostesc (ori homeric), ci, dimpotriva, le va impune prin tinuta sa. Ii plac atmosferele romantice si stranii, casele vechi, bijuteriile, parfumurile deosebite. Este foarte inteligent si are o mare capacitate pentru studiu, dar nu-si alege intotdeauna bine profesia, ceea ce-i poate produce mari insatisfactii. Bun analist, bradul reuseste cel mai adesea sa epuizeze fortele adverse prin increderea sa de nezdruncinat in justetea drunului ales in viata. Este inclinat spre religie, sau, in orice caz, spre misticism. Faptul ca uneori se plictiseste singurul nu-l deranjeaza catusi de putin de putin, ci, dimpotriva, aceasta e o parte a temperamentului sau pe care o cultiva cu voluptate. Dragoste: Este singurul domeniu in care uita de sine, iese din ritmul sau obisnuit de viata si se agita neincetat, perpelit de focul iubirii. Poate atinge astfel unele stari extremiste, straine echilibrului sau natural. Trasatura definitorie: E un mistic.

ULMUL

(15-25 iulie, 12-24 ianuarie)Frumos, inalt si impozant, el atrage privirile si nu poate trece neobservat. Nu exista nimic studiat in infatisarea sa, totul e natural, uneori avand chiar tendinta spre delasare. Sanatatea sa (desi nu pare) este

15

Page 16: Zodiacul Totemic

destul de precara so poate suferi indeosebi de maladii de natura infectioasa. Are o puternica tendinta spre ingrasare. Dragoste: Reprezinta o permanenta Trasatura definitorie: E un moralist.

CHIPAROSUL

(26 iulie-4 august, 25 ianuarie-3 februarie)Nativul "chiparos" este in general voinic, atletic, inalt, suplu, bine facut, fara a fi insa un rafinat; dinpotriva, el pare adesea putin brut, necizelat. Este foarte adaptabil si nu are nevoie de prea mult pentru a fi multumit. Supravietuieste in mod firesc in conditii care altora li s-ar parea cel putin precare. Iubeste foarte mult natura, viata la tara si ii place sa mearga in mod regulat la pescuit ori la vanatoare. Adeseori se muta cu totul de la oras la sat, daca piedicile nu sunt prea mari in calea realizarii acestui proiect. Are o fire meditativa, usor zapacita; o anume lentoare se insinueaza permanent in comportamentul sau si de aceea are in general un efect calmant asupra anturajului. Putin lenes, bun camarad, agreabil si ospitalier, chiparosul face uneori prozeliti referitor la modul sau de existenta, fara a intentiona catusi de putin asa ceva. Usor de desprins de lume, neimplicat si neangajat in nici o actiune de anvergura care sa-l solicite mai mult decat e cazul, el are un unic scop atingerea unei fericiri senine, calme. Nu intra cu nimeni in controverse si se plaseaza in afara oricaror relatii sociale incordate. Interiorizat, oarecum izolat de ceilalti, nu suporta sa fie singur si de aceea va avea multi prieteni si cunostinte. Cea mai mare calitate a sa este fidelitatea fata de persoanele la care tine, ori fata de principiile pe care le adopta. Este poate singura situatie in care se simte foarte obligat fata de ceilalti si nu va precupeti nici un efort pentru a-i multumi intrutotul, in cele mai mici cerinte. Dragoste: Are un farmec aparte si nu va ramane mult timp singur. Va intemeia o familie cu multi membri, in mijlocul careia isi va gasi in mod firesc locul. Trasatura definitorie: Loialitatea

16

Page 17: Zodiacul Totemic

ZODIACUL EGIPTEAN

Zodiacul egiptean contine 12 simboluri cu corespondenta in mitologie, fiecare fiind prezentat in detaliu. Pe baza lor se pot stabili compatibilitatile cu alte semne zodiacale, dar si trasaturi specifice fiecarui nativ care, in acest mod, poate gasi calea spre autocunoastere. [Spre deosebire de celelalte zodiace, multe semne se repeta.]

NILUL [1-7 ian.; 19-28 iun.; 1-7 sept.; 18-26 nov.] Compatibilitati: Amon-Ra si Seth; Culori Norocoase: rosu aprins si bleumarin Nativul acestei zodii este un pacifist innascut, capabil sa-si mobilizeze toate fortele pentru a-si atinge idealul: cel de a contribui la stabilirea linistii universale. Detesta conflictele de orice natura si va lupta pentru a-i convinge pe oameni ca trebuie sa-si foloseasca idealurile pentru a face ca lumea sa progreseze, nu sa o distruga.

AMON-RA [8-21 ian.; 1-11 feb.] Compatibilitati: Nilul si Horus Culori Norocoase: galben si portocaliu Nativul este caracterizat de o extrema generozitate, orientandu-se spre oameni, pe care incearca sa-i ajute sa se dezvolte. Inteligent si dezinteresat, incearca sa-si impartaseasca ideile si sa actioneze in asa fel incat ceilalti sa dea tot ce este mai bun din ei. Cei nascuti sub acest semn accepta cu mare dezinvoltura provocarile si schimbarile.

MOUT [22-31 ian.; 8-22 sept.] Compatibilitati: Amon-Ra si Thot Culori Norocoase: maro si rosu carmin Nativul are puternice accese de melancolie preferand, adesea, sa se retraga in lumea lui onirica, acolo unde poate reflecta nestingherit asupra misterului vietii si al mortii. Dispunand de incredibile resurse sufletesti, nativul poate vedea esenta lucrurilor. Capacitatile lui de comunicare sunt practic nelimitate, dar adesea este mult prea cinic.

GEB [12-29 feb.; 20-31 aug.] Compatibilitati: Seth si Horus Culori Norocoase: violet si portocaliu Sensibil si bland, este extrem de impresionabil si dispus sa-i apere pe cei dragi, chiar si cu pretul vietii. Desi modest si prietenos, adesea poate deveni un narcisist intelectual, mai ales ca e constient de propria valoare. Vanitos si neinduplecat, se implica prea mult totusi in relatiile sociale.

OSIRIS [1-10 mart.; 27 nov.- 18 dec.] Compatibilitati: Isis si Thot Culori Norocoase: galben si verde Nativul acestei zodii este caracterizat de dualitate, este generos si inteligent. Pare puternic, dar in realitate este extrem de fragil, isi doreste foarte multe lucruri, dar este incapabil sa reactioneze in fata pericolelor. Singura lui problema majora este aceea ca nu stie sa ia decizii.

ISIS [11-31 mart.; 18-29 oct.; 19-31 dec.] Compatibilitati: Thot si Osiris Culori Norocoase: alb si albastru Cel nascut sub ocrotirea zeitei Isis este nobil, generos, rafinat, dar in acelasi timp, un pic distant, pentru ca superioritatea se citeste in toata personalitatea sa. Este destinat sa aiba grija de ceilalti, constituind

17

Page 18: Zodiacul Totemic

simbolul maternitatii si al fertilitatii. Gazda perfecta si prieten de nadejde, nativul va lupta pentru a-si pastra sufletul neintinat.

THOT [1-19 apr.; 8-17 nov.] Compatibilitati: Bastet si Geb Culori Norocoase: rosu carmin si auriu Nativul acestei zodii este inzestrat cu multa vointa, are o mare doza de incapatanare, o personalitate puternica si nu se da batut in fata vreunui obstacol. Inteligent, erudit si curajos, este capabil sa inteleaga tot ce se intampla in jurul lui, este mereu dornic sa descopere, dar dorinta lui de a ajunge la putere prin orice mijloace il face oportunist si influentabil.

ANUBIS [8-27 mai; 29 iun.- 13 iul.] Compatibilitati: Bastet si Isis Culori Norocoase: maroniu si purpuriu Inteligent si milos, gata oricand sa sara in ajutorul celor obiditi, nativul are intotdeauna tendinta de a pune raul in fata. Aceasta se poate traduce prin fatalism, neincredere in fortele proprii. Devine introvertit, iar tendintele lui de a se refugia intr-un univers personal il indeparteaza de latura practica, dar indispensabila vietii.

SETH [28 mai- 18 iun.; 28 sept.- 2 oct. Compatibilitati: Geb si Nilul Culori Norocoase: turcoaz si negru Cel guvernat de zeul Seth se afla, in mod cert, sub imperiul fricii adesea nejustificate, vazand in orice interlocuitor un potential dusman care i-ar putea ameninta libertatea. Pretinde foarte mult de la ceilalti, dar aceasta pentru ca este foarte exigent cu el insusi. Ii e teribil de greu sa zaboveasca prea mult asupra unui lucru.

BASTET [14-28 iul.; 23-27 sept.; 3-17 oct.] Compatibilitati: Horus si Sekhmett Culori Norocoase: ocru si gri Nativul cauta echilibrul si armonia in legaturile cu cei din jurul lui. Adesea cade prada anxietatii pentru ca isi epuizeaza energia fizica si mentala. Dar are o uimitoare capacitate de a se reface, caci are mare incredere in fortele proprii, fara insa ca aceasta sa se transforme in autosuficienta sau egocentrism. Are mare succes la reprezentatii sexului opus.

SEKHMETT [29 iul.- 11 aug.; 30 oct.- 7 nov. Compatibilitati: Bastet si Geb Culori Norocoase: verde si turcoaz Nativul este un fin observator al realitatii, extreme de autoritar, avand reale virtuti telepatice, dar are un handicap major: este incapabil de a afla ce este aceea indulgenta. Incearca sa-si mentina verticalitatea morala cu orice pret, dar principiile lui ferme vin adesea in contradictie cu dorintele si nazuintele lui secrete.

18

Page 19: Zodiacul Totemic

Zodiacul DefectelorCu note satirice

BERBEC (21.03-20.04)

Planeta dominantă : Marte, planeta încăpăţânării şi încăierărilor. Animalul sacru: bărzăunul Personalitate : Berbecul guvernează cu capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto. Pe scurt orice berbec veritabil este: • încăpăţânat • nesăbuit • extrem de grăbit • arogant • certăreţ Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi. Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci. Pizza magică: Diavolo. Medicamentul norocos: energizantele TAUR (21.04-21.05) Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii. Animalul sacru: vaca indiană Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are seamăn - dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia.Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate. Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, porn-star, degustător de maioneză. Pe scurt orice taur veritabil este: • materialist • încăpăţânat • posesiv • cam leneş • mereu auto-caracterizat ca foarte, foarte "modest" Pizza magică: Rusticana Medicamentul norocos: întăritoarele de orice fel GEMENI (22.05-21.06)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.

19

Page 20: Zodiacul Totemic

Animalul sacru: papagalul Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea uitându-se pe pereţi. Pe scurt orice geamăn veritabil este: • superficial • instabil • oportunist • agitat şi mincinos • poate scoate uşor pe oricine din minţi Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc. Pizza magică: Calzone. Medicamentul norocos: gargara. RAC (22.06-22.07)

Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor. Animalul sacru: lipitoarea Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele. Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi ... În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale. Pe scurt orice rac veritabil este: • depresiv şi panicard • credul • ironic • zgârcit şi profitor • extrem de gelos şi posesiv Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, blogger, instalator, cămătar, pitic de grădină. Pizza magică: Quattro formaggi. Medicamentul norocos: alcoolul

LEU (23.07-22.08)

Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării. Animalul sacru: pupăzaPersonalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi acordă respectul cuvenit, dar l-ar strânge de gât cu maximă plăcere.

20

Page 21: Zodiacul Totemic

Ambiţie! Ca nimeni altul. Consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci când nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator. Pe scurt orice leu veritabil este: • egocentric şi îngâmfat • auto-caracterizat cu fermitate ca fiind un om fără niciun fel de defect • lăudăros • dominator • narcisist • convins că Pământul nu se poate învârti fără el Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher, şef simpluPizza magică: Quattro stagioni. Medicamentul norocos: toxina botulinică. FECIOARĂ (23.08-22.09)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor. Animalul sacru: ciocănitoarea Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctuală şi perfecţionistă, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni.Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat şi se leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier, câteodată îi şi adoptă. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe unele subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Pe scurt orice fecioară veritabilă este: • mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala • tipicară • ipohondră • cicălitoare • cărpănoasă • maniacă • absolut necesară, din păcate. În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat, ar spune gurile rele. Meseria potrivită : analist politic, avocat, CTC-ist, agent de dezinsecţie, veterinar la ferme de ovine, sora medicală (sau frate). Pizza magică: cu extra-mozzarella Medicamentul norocos: toate, fără excepţie BALANŢĂ (23.09-22.10)

Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii. Animalul sacru: bibilica Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă,

21

Page 22: Zodiacul Totemic

umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme. Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate. Pe scurt orice balanţă veritabilă este: • leneşă şi mincinoasă • superficială • încrezută • instabilă • zgârcită Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, testator de hamace, rentier. Pizza magică: Capricciosa. Medicamentul norocos: gelul anticelulitic. SCORPION (23.10-21.11)

Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei. Animalul sacru: vipera Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea. Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur. Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îiconsideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură. În dragoste, este un narcisist, frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale. Pe scurt orice scorpion veritabil este: • încăpăţânat • indiscret • gelos şi posesiv • insensibil, crud şi răzbunător • ipocrit Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome. Pizza magică: Siciliana. Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

SĂGETĂTOR (22.11-21.12)

Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste. Animalul sacru: grangurul Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde tot timpul fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. Dacă nu le conduce el, face orice pentru a sta pe locul de lângă şofer. Fiindcă se crede cel mai bun în toate, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne horoscopul cu

22

Page 23: Zodiacul Totemic

doar 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima. Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat. Pe scurt orice săgetător veritabil este: • mincinos profesionist • leneş • beţiv • snob • glumeţ până la capăt, chiar şi atunci când dă maşina peste el • inconştient Meseria potrivită: parlamentar, stomatolog, sociolog, pocherist, paraşutist, turist. Pizza magică: Hawaiana. Medicamentul norocos: laxativele CAPRICORN (22.12-20.00

Planeta dominantă: Saturn, planeta parvenirii şi anchilozării. Animalul sacru: catârul Personalitate: Capricornul e un parvenit planificat, care se chinuie să ajungă în moţul ierarhiei şi-şi urmăreşte interesele cu îndârjire de buldog. Perseverenţa cu care merge pe drumul stabilit arată că de fapt nu are alternative sau alte bucurii în viaţă. Încăpăţânarea lui este monumentală - mai mare ca a Berbecului şi a Taurului, care sunt, totuşi, nişte vietăţi relativ normale. Şi la capitolul rezistenţă stă bine - în cazul unui cataclism planetar s-ar număra printre puţinii supravieţuitori, alături de şobolani şi insecte. Grozav de suspicios şi sigur că nimeni nu e mai competent ca el, n-are somn dacă nu controlează totul. Deţine un stoc impresionant de temeri şi complexe pe care, fiind foarte orgolios, face eforturi să şi le mascheze. De aici, o permanentă încordare, care-i dă aerul cuiva care a înghiţit o coadă de cazma ... fiind din cale-afară deplictisitor, îşi găseşte greu o pereche care să-l suporte. Singurul care îl tolerează este alt Capricorn. Pe scurt orice capricorn veritabil este: • orgolios • foarte încăpăţânat • infantil şi credul • răutăcios • mincinos • bolnav închipuit Meseria potrivită: în asigurări, IT, liftier, călugăr, paznic. Pizza magică: Margherita Medicament norocos: antidepresivele.

VĂRSĂTOR (21.01-19.02)

Planeta dominantă: Uranus, planeta convulsiilor şi ciudăţeniilor Animalul sacru: ornitorincul Personalitate: Vărsătorii sunt cele mai ciudate fiinţe de pe Terra, ceea ce explică frecvenţa mărită cu care sunt răpiţi de marţieni. Nu se ştie totuşi dacă aceştia îi selectează doar pentru a le studia anomaliile sau fiindcă îi consideră o specie înrudită. Oricum, este ceva în neregulă cu ei, deoarece au idei stranii, reacţii imprevizibile şi fac totul pe dos faţă de restul omenirii. Se spune că sunt deschişi la nou, le place să experimenteze şi au o fire independentă. Asta înseamnă că dau banii pe prostii de care n-a mai auzit nimeni, adera la cele mai fistichii diete sau curente religioase şi îi doare în cot de părerea celorlalţi. În plus, sunt deosebit de agitaţi, ceea ce nu este bine, căci excesul de energie le permite să-şi pună în practică proiectele utopice şi iniţiativele anarhiste.Prietenii îi suportă maximum două ore, iar rudele lor migrează în alte cartiere. Cât despre dragoste, Vărsătorilor nu le este prea clar ce înseamnă ... ! Pe scurt orice vărsător veritabil este:

23

Page 24: Zodiacul Totemic

• pasionat de alcool, mereu • tipicar • imprevizibil • cel mai mare risipitor • utopic • ipohondru Meseria potrivită: futurolog, revoluţionar, basist, sudor, vânzător de gogoşi.Pizza magică: Napoletana. Medicamentul norocos: sedativele. PEŞTI (20.02-20.03)

Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor. Animalul sacru: balena Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă, fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ.. Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admiră grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau... de câte persoane nu trebuie! Pe scurt orice peşte veritabil este: • certăreţ şi agasant • mitoman şi trişor • speculant • aerian • superstiţios Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot,medium, traficant, maistru în gaz metan. Pizza magică: Tonno. Medicamentul norocos: Untura de peşte.

24